MAI SANT SI OAMENI BUNI

Se spune că odată Bunul Dumnezeu împreună cu Sfântul Petru mergeau pe pământ, ca să vadă cum o mai duc oamenii. Izbit de mulţimea răutăţilor întâlnite în lume, Sfântul Petru zise către Domnul Atotţiitorul:

- Doamne, pentru ce mai ţii lumea aceasta cu atâtea ticăloşii şi nu o prefaci deodată în praf şi pulbere?!

- Cum să o pierd Petre, zise Dumnezeu. Mai sunt atâţia oameni buni şi atâţia copilaşi nevinovaţi pe pământ. Cu ce sunt ei vinovaţi ca să piară?

- Păi, pierde-i numai pe cei răi Doamne, căci s-au înmulţit şi fac atâtea rele.

Deodată, Sfântul Petru, călcând într-un muşuroi de furnici, începu să dea cu mâinile de sus în jos, omorând furnicile care-l înţepau.

- Ce faci Petre, zise Domnul?

- Omor furnicile, Doamne, căci mă ciupesc.

- Mare păcat faci cu ele, Petre! De ce nu le omori numai pe cele care te înţeapă? Celelalte vezi bine că sunt nevinovate!

Şi Sfântul Petru a înţeles atunci taina oamenilor, care nu e departe de cea a furnicilor. Iată de ce nu pierde Dumnezeu lumea: pentru că mai sunt oameni buni!