DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU

Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar şi lumea avea mare evlavie la el. Însă el se gândea aşa:"Doamne, prea bun eşti Tu, că văd că la cei răi le merge bine, iar cei buni au necazuri şi scârbe. Cum, Doamne, de îngădui Tu aşa cu bunătatea Ta cea fără de margini?"

Apoi şi-a zis: "Am să mă rog lui Dumnezeu, să-mi arate cum sunt judecăţile Lui". Că sunt unii oameni care judecă împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu: Cutare este rău, este păcătos, şi-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz şi dă peste altul.

Unul este rău şi trăieşte mult, iar altul este bun şi moare devreme. Uite, un creştin este bun, se roagă lui Dumnezeu, posteşte şi numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, şi pe acela nu-l pedepseşte Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeşte şi calea celor drepţi totdeauna este în necaz?

Şi din ziua aceea a început să se roage: "Doamne, arată-mi judecăţile Tale, ca să nu judec!"

Rugându-se el aşa, odată a avut nevoie să se ducă la cetatea Emesei. Şi ducându-se el, i-a ieşit înainte un tânăr şi i-a zis:

- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu are să-ţi arate mari taine, dar să nu te sminteşti!

- Unde, fiule?

- Când ajungi la oraşul Emesa, oraş mare, frumos, să bagi de seamă că în marginea oraşului este o grădină mare, înconjurată cu copaci, cu garduri, grădină cu copaci roditori, o livadă. Şi să bagi de seamă că într-un loc s-a rupt oleacă gardul şi este un copac cu o scorbură mare.

Să bagi de seamă că acolo alături de grădină, unde-i copacul cel cu scorbură, este o fântâniţă. Şi lângă fântână este o cărare care trece, iar dincolo este drumul mare. Să te duci în grădina aceea şi să intri în scorbura copacului. Să stai acolo ascuns şi să te uiţi spre fântână. Şi ce-i vedea acolo, ai să te foloseşti mult.

Pe urmă tânărul a dispărut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a văzut fântâna, a văzut copacul acela cu scorbură mare în dreptul fântânii, a văzut şi gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a băgat în scorbură şi se ruga la Dumnezeu. Şi, stând el acolo şi rugându-se, vede că vine un boier călare pe un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporaş şi avea o tăşcuţă frumoasă. A venit la fântână, s-a dat jos de pe cal şi a dat drumul la cal să pască. Şi el a stat, a băut apă şi a scos din tăşcuţă de piele 150 de galbeni de aur. I-a numărat şi pe urmă s-a culcat şi s-a odihnit. Dar el în loc să-i pună în buzunar, i-a pus alăturea.

Când s-a trezit el, prima grijă era calul. Îi dăduse drumul să pască. Calul se depărtase mai încolo, dar păştea. Şi el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a căzut şi a rămas la fântână. El n-a observat că i-au căzut banii acolo. S-a suit pe cal şi s-a duş înainte.

Părintele pândea din scorbură. După ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a făcut cruce, a băut apă şi a văzut punga aceea. Şi când a văzut că într-însa e aur, a luat-o şi nu s-a mai dus pe cărare, şi nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul şi a fugit cu punga de aur.

În urma acestuia care a luat pungă şi a fugit, vine un bătrân sărac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Şi a stat acolo, a scos nişte pesmeţi din desagă şi apă din fântână, şi a mâncat. Şi a mulţumit lui Dumnezeu şi pe urmă s-a culcat oleacă.

În timpul acesta boierul şi-a dat seama că nu are banii la el, că i-au căzut la fântână, şi s-a întors înapoi. Şi găseşte pe bătrânul ăsta.

- Moşule, n-ai găsit aici o pungă cu galbeni?

Asta nu ştia nimic:

- N-am găsit nimic.

- Moşule, scoate banii! Unde i-ai pus?

- Cucoane, n-am găsit nici un galben!

- Ei! Scoate banii că te omor!

- Cucoane, nu ştiu nimic!

Boierul a crezut că a ascuns banii şi minte. A scos baltagul şi i-a dat în cap şi l-a omorât. A luat şi a scos toate din desagi, a căutat prin hainele lui şi n-a găsit banii.

Dacă a văzut boierul că l-a omorât pe ăsta şi nici banii nu i-a găsit, s-a suit pe cal şi a plecat dându-şi palme şi văitându-se că a omorât om nevinovat. Şi s-a dus călare bătându-se.

Atunci părintele care pândea din scorbură a zis: "Ia uite măi, câtă nedreptate s-a făcut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a găsit şi pe cine a omorât? Vai de mine, mare nedreptate a făcut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe bătrânul ăsta nevinovat şi celălalt a luat banii şi s-a dus în lumea lui".

Şi cum se gândea el aşa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânăr.

- Părinte, părinte, ieşi din scorbura asta şi hai să stăm de vorbă!

A ieşit părintele şi îngerul l-a întrebat:

- Ce ai văzut şi cum ţi s-a părut?

- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptăţi a făcut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a găsit şi cine a fost omorât!

- Părinte, mata ai vrut să ştii judecăţile lui Dumnezeu. Află că la fântâna asta, numai dreptăţi a făcut Dumnezeu. Ştii dumneata pe boierul acela cel tânăr? El are curţi mari. Şi ştii unde-i curtea lui? Alăturea cu cel ce-a găsit banii. Şi la acela săracul, într-o noapte i-a murit şi mama şi soţia, şi el s-a dus la boier să-i împrumute nişte bani. Boierul de mult voia să-i ia grădina lui, că avea o grădină cu pomi roditori, foarte frumoasă, chiar lângă grădina boierului.

Şi a venit săracul la el, zicând:

- Cucoane, dă-mi nişte bani împrumut să îngrop pe mama şi pe soţia, că ţi-oi prăsi la vară, ţi-oi cosi, voi secera pe lan.

Şi boierul şi-a zis: "Acum îi momentul, că-i sărac!"

- Dă-mi livada ta!

- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am răsădit şi nu pot să ţi-o dau!

- Cât să-ţi dau pe livadă?

Dar acela a spus aşa:

- Să-mi dai 300 de galbeni, că de nevoie o dau, că n-am cu ce face înmormântarea.

Dar boierul, văzându-l pe acela necăjit, că are doi morţi, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.

- Cucoane, Dumnezeu să facă dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Grădina mea face 300 de galbeni de aur.

Şi săracul s-a dus plângând acasă, cu 150 de galbeni, pentru că de nevoie a dat grădina. Dar a zis: "Dumnezeu să facă dreptate".

Şi acum Dumnezeu a făcut dreptate. I-a găsit tocmai acesta care stătea lângă dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunăvoie şi 150 i-a uitat la fântână. Dumnezeu a făcut dreptate la fântână, că el când i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu să facă dreptate cu banii! Nu mi-ai plătit grădina".

Şi iată Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântână. I-a plătit grădina.

- Bine, la ăsta i-a făcut dreptate. Dar bătrânul care a fost omorât, cu ce era vinovat?

- Ai văzut cum i-a dat cu muchia în cap şi l-a omorât? L-a întrebat de bani şi bătrânul nu ştia nimic. Bătrânul acesta - i-a spus îngerul -, când era tânăr de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui râu. Şi un om a vrut să treacă râul acela şi, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Şi tot strigă la el: "Măi, frate, nu mă lăsa, că mor! Mă înec, nu mă lăsa!"

Şi el în loc să sară să-l scoată pe acela, a dat un bici în boi şi a zis: "Aşa îţi trebuie, cine te-a băgat acolo". Şi acela s-a mai luptat oleacă cu apa şi s-a înecat. Săracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel păcat, că n-a sărit să-l scoată pe acela din apă, se ducea în iad. Şi lui Dumnezeu i-a fost milă şi a vrut să-i plătească în lumea aceasta, pentru că a avut greşeala aceea din tinereţe, când nu a vrut să-l scoată pe acela din apă. El l-a omorât pe acela că nu l-a scos din apă atunci, şi acum l-a omorât pe el nevinovat boierul ăsta. Dumnezeu a făcut foarte bine, că prin moartea asta, îl duce la bucurie şi la răi în vecii vecilor pe sărac.

- Dar boierul?

- L-ai văzut pe boier cum se bătea cu palma peste cap? Mai încolo l-a mustrat cugetul că l-a omorât pe bătrân. A întâlnit un om şi i-a dat calul de pomană, şi a întâlnit altul şi i-a dat hainele lui şi a luat nişte haine vechi de la un om şi s-a dus la o mănăstire să se facă călugăr. Şi după 40 de ani cât o să se pocăiască acolo, o să-l ierte Dumnezeu că a omorât un om nevinovat. Şi cu ocazia asta şi boierul se mărturiseşte şi face canon şi se mântuieşte.

Şi tu ai zis că la fântâna asta s-au făcut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a făcut trei lucruri drepte şi bune. Că judecăţile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omenească.

N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe cât este mai departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecăţile Mele de judecăţile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.

N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridică şi pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca să nu mori!

N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecăţile Domnului sunt adânc mult?

Cum ai îndrăznit tu un om, să ştii judecăţile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le ştiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, părinte, să-ţi arăt că judecăţile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.

Şi tu ai judecat ceva, dar judecăţile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, că ele au fost bune foarte! Deci de acum înainte să nu mai judeci pe nimeni şi orice vei vedea să zici: Doamne, Tu toate le ştii! Eu nu cunosc judecăţile Tale! Dar, fiindcă eşti om, Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te înţelepţesc să nu mai îndrăzneşti să iscodeşti judecăţile Lui, că judecăţile lui Dumnezeu sunt adânc mult şi nu le poate şti nimeni, nici îngerii din ceruri.

*

Aşadar să ţinem minte din această povestire, că tot ce ni se pare nouă în lumea asta că-i strâmb şi rău, de multe ori ne înşelăm! Că nu cunoaştem judecăţile lui Dumnezeu cele ascunse şi necuprinse.

Nu cerca cele necercate şi nu voi să ajungi cele neajunse! Amin.

                                                                                               Părintele ClEOPA