GHINDA SI DOVLEACUL

Într-o călduroasă zi de vară, un ţăran se întorcea de la câmp. Era mare arşiţă şi omul se simţea tare obosit.

Văzând la marginea drumului un stejar mare şi umbros, se opri să se odihnească puţin. Se aşeză jos, la poalele copacului, cu spatele rezemat de trunchi. Îşi ridică privirea în sus şi văzu mulţimea de ghindă tânără care atârna de crengile lui.

- Vai, vai, ce de ghindă, îşi zise săteanul. Dar oare de ce un copac aşa mare şi puternic, cum e stejarul, are un fruct aşa mic şi uşor ca ghinda? Crengile lui ar putea susţine chiar şi dovleci. Ei, da, un stejar plin de dovleci, ce bogăţie!

Şi tot gândind şi socotind, iată că îl luă somnul şi aţipi. Dormi un pic şi...iată că, deodată se trezi! Ce se-ntâmplase? O ghindă se desprinsese din copac şi căzuse drept pe nasul omului nostru. Acum, ţăranul se tot freca, căci, deşi mică, ghinda venind de sus, îl lovise cu putere şi îl durea un pic.

- Măi, îşi zise ţăranul. Vezi, toate lucrurile cu rostul şi tâlcul lor... Ei, na! Ce s-ar fi ales de nasul şi de capul meu dacă din stejar ar fi căzut un dovleac şi nu o ghindă?!

Omul îşi luă haina şi îşi văzu mai departe de drum.

(după La Fontaine)