PESTE SAU UNDITA?

Un tată pescuia în fiecare dimineaţă, însoţit de fiul său cel mare, adunând în bărcuţa lor suficient peşte, cât să hrănească familia pentru îndestulare. În unele zile chiar prindeau atât de mult peşte, încât puteau să vândă o parte din el şi să cumpere haine sau alte lucruri folositoare.

Într-o zi, în timp ce pescuiau, s-a ivit la malul râului un om sărac, îmbrăcat în zdrenţe şi foarte flămând. În priviri i se citea disperarea şi, cu îndrăzneala celui care nu are nimic de pierdut, a cerut un peşte ca să nu moară de foame. Fiul, milos din fire, a apucat repede cel mai mare peşte. Tatăl însă îl opri şi îi zise:

- Greşeşti, fiule!

- Cum tată!? spunse fiul mirat. Milostenia este un păcat?

- În cazul acesta, nu faci un lucru înţelept. Dacă îi dai un peşte, el îşi va potoli foamea pentru ziua de astăzi, dar tot sărac va rămâne, iar mâine va veni iarăşi să ne ceară. Mai bine, dacă îţi este milă de el, dă-i undiţa noastră de rezervă şi învaţă-l să pescuiască. Totuşi pentru astăzi dă-i un peşte mai mic, ca să-şi potolească foamea.

Fiul făcu precum îi spuse tatăl şi îl povăţui pe sărac, învăţându-l cu răbdare meseria de pescar. După o zi, săracul a prins primul peşte pe care l-a ţinut strâns la piept ca pe o comoară. După ce l-a fript, l-a mâncat cu multă bucurie, mulţumind lui Dumnezeu şi celor care i-au dăruit această comoară. Era cu adevărat fericit, pentru că de atunci înainte nu avea să mai rabde de foame şi nici să mai fie povară pentru alţii.
Să luăm aminte! Când se ivesc astfel de situaţii, să ne gândim bine ce dăm: peşte sau undiţă?