Pagini

23 mai 2010

DE CE APRINDEM CANDELA





DE CE APRINDEM CANDELA

Prima – deoarece credinţa noastră este lumină. Hristos spune "Eu sunt lumina lumii " (Ioan 8,12). Lumina candelei ne reaminteşte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.
A doua – pentru a ne reaminti de caracterul strălucitor al sfinţilor în faţa icoanelor cărora aprindem candelele, pentru că sfinţii sunt numiţi "fiii luminii" ( Ioan 12,26, Luca 16,8).
A treia – pentru că este o întoarcere a noastră de la faptele noastre întunecate, de la gândurile noastre şi dorinţele diavoleşti şi pentru a ne întoarce pe calea Evangheliei şi pentru ca noi să fim mai insistenţi în împlinirea poruncilor Mântuitorului: "Şi lumina ta să lumineze în faţa oamenilor, ca ei să vadă faptele tale bune" (Matei 5,16).
A patra – pentru ca lumina candelei să fie micul nostru sacrificiu în faţa lui Dumnezeu, Care S-a dat pe Sine Însuşi pe deplin ca jertfă pentru noi, şi ca un mic semn al marilor noastre mulţumiri şi al dragostei pentru El, de la Care cerem prin rugăciune viaţă, sănătate, mântuire şi tot ceea ce numai iubirea cerească fără margini poate acorda.
A cincia – pentru ca frica să cuprindă puterile diavoleşti care uneori ne asaltează chiar la vremea rugăciunii şi ne depărtează gândurile de la Cel care ne-a creat. Puterile demonice iubesc întunericul şi tremură la cea mai mică lumină, în special la cele care sunt ale lui Dumnezeu şi la cele care Îi sunt bineplăcute lui Dumnezeu.
A şasea – pentru ca această lumină să ne trezească din egoism. Aşa cum uleiul şi fitilul ard în candelă, după voia noastră, să ne lăsăm sufletele să ardă cu flacăra iubirii în toate suferinţele noastre, întotdeauna supuşi voii lui Dumnezeu.
A şaptea – pentru ca să ne înveţe că fără mâna noastră candela nu poate să fie aprinsă, şi la fel, inima noastră, candela sufletului nostru, nu poate fi aprinsă fără focul sfânt al Duhului lui Dumnezeu, chiar dacă inima este plină de toate virtuţile. Toate aceste virtuţi ale noastre, [sunt doar] combustibilul material, iar focul care le aprinde vine de la Dumnezeu.
A opta – pentru ca să ne reamintească faptul că înaintea la orice, Creatorul lumii a făcut lumina, şi după aceea pe toate celelalte în ordine: "Şi Dumnezeu a Zis, să fie lumină; şi a fost lumină" (Cartea Facerii 1,3). Şi la fel trebuie să fie şi cu viaţa noastră spirituală, adică înainte de orice, lumina adevărului lui Hristos trebuie să lumineze în interiorul nostru. De la această lumină a lui Hristos fiecare faptă bună răsare şi se dezvoltă în noi.
Fie ca Lumina Mântuitorului să strălucească şi în voi!
                                                          Răspunsuri întocmite de Sfântul Nicolae Velimirovici
  Din Popas Duhovnicesc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DOAMNE, TE ROG SA MA MANTUIESTI..SI DE VOIESC SI DE NU VOIESC..NU TINE SEAMA DE VOINTA MEA...AJUTA-MA SI IUBESTE-MA, PENTRU CA SI EU SANT COPILUL TAU...AMIN!