Să ne gândim la bradul nostru

Credincioşii unei parohii se hotărâră odată să-şi construiască o nouă biserică. În parohie trăia şi un boier bogat, care, între altele, stăpânea o pădure întinsă. Oamenii se gândiră să ceară şi ajutorul aceluia, în special să-l roage să le dea lemn de construcţie pentru lăcaşul lui Dumnezeu. O delegaţie de săteni se duse la proprietar, pe care îl aflară chiar în pădure.

- Suntem din consiliul parohial şi am venit să te rugăm să ne ajuţi cu ceva lemn.

- Nu vă dau nimic, zise proprietarul. Pădurea o ţin cu cheltuiala mare şi n-o irosesc eu pentru popi.

Un bătrân epitrop luă îndrăzneala să stăruie în cererea lor şi zise:

- Boierule! Dacă nu vrei să dai nimic pentru sfânta biserică, noi nu te vom mai supăra. Ne-om duce la creştinii săraci, dar milostivi, şi ne vom împlini gândul nostru. Dar înainte de a ne despărţi, doresc să cunosc un lucru: Care este bradul dumitale din pădurea asta?

- Ce brad?, răspunse proprietarul. Toată pădurea este a mea.

- Aşa este, zise bătrânul. Dar când vei muri, doar de un brad vei avea nevoie, ba încă nici acela întreg, ci numai de câteva scânduri din care îţi vor face sicriul.

Delegaţia se depărtă, dar boierul rămase profund mişcat de cuvintele ce le auzi. A doua zi preotul satului fu înştiinţat de la curte, că oamenii pot veni să-şi ia gratuit din pădure tot lemnul de care vor avea nevoie pentru construcţia bisericii.