30 septembrie 2018

ÎNTR-UN SAT DIN MARAMUREȘ..

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


de Preot Sorin Croitoru
Într-un sat din Maramureș, pe un deal la o răscruce,
Spre aducere aminte de Hristos s-a pus o Cruce.
Au împrejmuit-o bine cu gărduț, i-au pus portiță,
I-au pus coperiș deasupra și a devenit troiță..
S-a gândit la toate satul: i-au pus vază pentru floare
Și un felinar de sticlă, ca să-i ardă lumânare.
Sfânta Cruce e sculptată cu atâta măiestrie,
Încât Domnul de pe dânsa pare o ființă vie..
Merge lumea și se-nchină și picioarele-I sărută
Domnului ce stă pe Cruce în durerea Lui cea mută..
Fiecare I-ar aduce câte-un strop de mângâiere
Lui Iisus, ce Se jertfește din dumnezeiasca vrere..
Toți se duc și-I spun necazul, când amărăciunea-i multă
Și de-acolo, de pe Cruce, Domnul cu răbdare-ascultă..
Lumea-I cere izbăvire și de fiecare dată
Îi ajută, căci la Dânsul nu-i ceva să nu se poată.
Unii vin să I se-nchine o întreagă săptămână,
Căci troița cea sculptată parcă-i mai la îndemână..
La biserică se merge doar în zi de sărbătoare,
Dar la Crucea din răscruce, ori de câte ori te doare..
Într-un sat din Maramureș parcă rupt din astă lume,
Pe un deal la o răscruce, într-un loc ales anume,
Preaslăvit e Domnul nostru cum era în alte veacuri,
Iar Mântuitorul lumii izbăvește și dă leacuri..

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ