24 mai 2016

Rugăciuni către Maica Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Izvor de tămăduiri te-am dobândit pe tine, Stăpână curată, noi, cei bolnavi de setea păcatelor, la tine alergăm şi mântuire luăm.
În multe feluri , Fecioară, L-am mâniat pe Hristos, cu mintea, cu cuvântul şi cu faptele şi mă tem de înfricoşătorul acela scaun de judecată, dar tu, vino mai înainte şi degrab izbăveşte de chinuri, cu rugăciunile tale de maică şi cu îndrăznirea ta cea către Dumnezeu, pe cel ce se roagă ţie, Născătoare de Dumnezeu.
Cine altul ca mine a păcătuit, cu totul lăudată, mintea mi-am omorât-o, trupul mi l-am întinat şi toate simţirile mi le-am înegrit, eu, ticălosul.
Pe mine cel cu totul risipitor, pe mine, ticălosul, miluieşte-mă, Stăpână, şi dă-mi iertare pentru greşelile de mai înainte, ca să te slăvesc pe tine cu dor.
Prin închipuirile visurilor, vrăjmaşul mă amăgeşte şi mă impinge în căderea mândriei, dar tu, Născătoare de Dumnezeu, din meşteşugirile lui izbăveşte-mă.
Cu toiagul compătimirii tale şi al acoperământului tău mângâie-mă şi pe mine, Curată şi cu untdelemnul tău, al dumnezeieştii milostiviri, unge capul meu.
Harul dumnezeieştii înfieri primindu-l la dumnezeiescul botez, l-am pierdut făcând nelegiuri într-o viaţă de păcat, pentru aceea te rog pe tine, Fecioară, miluieşte-mă.
Vlăstarii rădăcinii neruşinate a iubirii de sine odrăslesc obrăznicia şi uşurătatea. De aici cresc roiuri de patimi felurite. Pe tine, aşadar, te rog, usucă rădăcina lor.
Ridic glasul meu cu plângere ţie strigând: Cu vinul pocăinţei, Curată, adapă-mă, satură-mă aici cu pâine de lacrimi, ca să nu flămânzesc şi să nu însetez dincolo.
Dăruieşte, Curată, simţire înţelegătoare sufletului meu, omoară plăcerile cele necuvenite de mai înainte pe care obişnuiesc să le nască simţirile cele trupeşti, ca să mă fac şi eu locaş al Duhului Sfânt.
Nicidecum nu am încetat, Maica lui Dumnezeu, să fac fapte de ruşine, din pruncie arătându-mă casă patimilor şi măcar acum, la bătrâneţele mele, dă-mi mie gând de pocăinţă şi poate aş scăpa de pedepsele care mă aşteaptă.
În prăpastia păcatelor cumplite alunecând, am căzut din înălţimea virtuţilor, Stăpână, Curată. Aşadar, tu, ceea ce eşti apărarea celor neputincioşi şi a păcătoşilor, tinde mână de ajutor celui ce se roagă ţie.
Mă spăimântez, Maica lui Dumnezeu, de stăpânescul scaun de judecată şi mă tem ca unul care sunt plin de multe rele; totuşi la tine scap, ceea ce eşti păcătoşilor scăpare şi nu mă lepăda pe mine, ci mântuieşte-mă cu mila ta.
Singură bucurie a celor întristaţi, vino mai înainte şi izbăveşte-mă şi pe mine, robul tău, din toate isiptele cele de multe feluri care mă cuprind, de bolile cele arzătoare şi din răutăţile vrăjmaşilor care caută să mă înghită pe mine cel slăbănogit, de toată întristarea şi de partea cea de-a stânga, a demonilor, de deznădejde şi de cumplita osândă. Aşadar, nu mă da pe mine până în sfârşit necazurilor, ca să nu mă acopere pe mine, nenorocitul, adâncul răutăţii, căci întru tine mi-am pus toată nădejdea mea, de Dumnezeu dăruită.”
(Sfântul Andrei Criteanul)
(Culegere selectivă)




16 mai 2016

.Icoana Maicii Domnului Odighitria (Indrumatoarea) de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, Egipt

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



====================================================
Odighitria icon of Virgin Mary from St. Catherine's Monastery in Sinai, Egypt++Odighitria icona della Vergine Maria dal Monastero di Santa Caterina nel Sinai, Egitto++Odighitria ღვთისმშობლის ხატი წმინდა ეკატერინეს მონასტერი სინას, ეგვიპტე++Οδηγήτριας εικόνα της Παναγίας από τη Μονή Αγίας Αικατερίνης στο Σινά, Αίγυπτος++Odighitria икона Богородицы из монастыря Святой Екатерины на Синае, Египет

Icoana Maicii Domnului "Indrumatoarea" a fost zugravita in veacul al XIII-lea și se afla in faimosul muzeu din Manastirea Sfanta Ecaterina, Sinai, Egipt. Asezata la poalele Muntelui Sinai, pe care odinioara Moise a primit Tablele Legii, Manastirea Sfanta Ecaterina este, de aproape un mileniu si jumatate, unul din cele mai celebre centre de pelerinaj ale Ortodoxiei si o cetate a spiritualitatii patristice si filocalice.
In anul 337, Sfanta Imparateasa Elena a construit un sanctuar in jurul locului in care, dupa traditie, s-a aflat rugul ce ardea si nu se mistuia, unde Dumnezeu a vorbit prima oara cu Dreptul Moise. Paraclisul a atras mii de pelerini si eremiti, ce isi cautau siguranta si mantuirea in pustiul Sinai, in timpul persecutiilor impotriva crestinilor.
In secolul al VI-lea, atacurile permanente ale triburilor nomade vecine l-au facut pe imparatul bizantin Iustinian cel Mare sa transforme sanctuarul intr-o adevarata manastire fortificata.
Prestanta manastirii a facut ca pana si profetul Mahomed, califii arabi, sultanii turci sau chiar cuceritorul Napoleon sa o ia sub protectia lor, aparand-o de eventualii pradatori. Astfel, ea nu a fost cucerita, jefuita sau distrusa niciodata in lunga ei istorie, pastrandu-si de-alungul veacurilor imaginea de loc sfant biblic, unde intelesul simbolic al evenimentelor din Vechiul Testament este descoperit si interpretat potrivit invataturii Domnului nostru Iisus Hristos.
Manastirea Sfanta Ecaterina detine una dintre cele mai celebre si mai importante biblioteci ale lumii, cu peste 3.000 de manuscrise in limbile greaca, araba, siriaca, georgiana, armeana, slavona si latina. In muzeul manastirii sunt asezate, cu mare grija si in conditii specifice, un unmar insemnat de opere de arta si documente istorice, la care se adauga colectiile de icoane unice, candele din argint, mozaicuri si miniaturi, multe datand din secoleleV-VI.
"Imparateasa mea preabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu ajutatoarea saracilor si primitoarea strainilor, bucuria celor intristati si acoperamantul celor necajiti, vezi nevoia mea si necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii, dezleaga-l precum vrei, ca n-am ajutor afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin!"

Sursa

https://www.facebook.com/pios.marian/posts/1364548540223775?notif_t=close_friend_activity&notif_id=1463409073939508

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ