Copilăria lui Iisus
La circa 300 de metri sud-est de biserica Naşterii Domnului se găseşte un paraclis numit îndeobşte „Grota Laptelui”. Această biserică, închinată Maicii Domnului, a fost ctitorită în secolul al V-lea de către Sfânta Paula, ucenica Fericitului Ieronim. O veche tradiţie din secolul al VI-lea spune că aici ar fi oprit Maica Domnului cu Pruncul, în noaptea în care Dreptul Iosif a primit porunca de la înger să părăsească Betleemul și să fugă în Egipt: „După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu».
Strâns legate de Naşterea Domnului Hristos sunt două evenimente foarte importante pentru istoria acelui timp, relatate în Evanghelie, dar mai puţin cunoscute omului contemporan: fuga Familiei Sfinte în Egipt, din calea furiei Regelui Irod și uciderea, din porunca aceluiaşi rege, a 14.000 de prunci din Betleem şi împrejurimi Aceste evenimente sunt relatate în capitolul al doilea al Evangheliei după Matei.
Când copilaşul avea opt zile, Maria şi Iosif l-au circumcis potrivit Legii mozaice şi i-au pus numele Iisus, aşa cum li se spusese. Apoi, în a patruzecea zi, l-au dus din Betleem la templul din Ierusalim, aflat la aproximativ zece kilometri distanţă, şi au adus jertfa de purificare pe care Legea o prevedea pentru oamenii săraci: două turturele sau doi porumbei. Dacă s-au simţit jenaţi că n-au putut să aducă un berbec şi o turturea, cum îşi permiteau alţi părinţi, au lăsat la o parte aceste sentimente. Oricum ar fi stat lucrurile, ei au fost foarte încurajaţi de cele întâmplate la templu.
Era un moment important, al treilea, după naştere şi tăierea împrejur, în viaţa pământeană Fiului lui Dumnezeu și în istoria creştinismului. Asemenea evenimente, aferente ritualurilor evreişti ale timpului, sunt relatate în evanghelie şi marchează copilăria lui Iisus din Nazaret. De aceasta, tradiţia şi istoria bisericească au legat o serie de alte fapte, menite să sublinieze caracterul excepţional, mesianic, predestinat al vieţii Celui care, după Scripturi, a înviat a treia zi după crucificare.
În momentul în care Iosif a primit poruncă, Maica Domnului tocmai Îl alăpta pe pruncul Iisus. În graba plecării, câteva picături au căzut pe piatra grotei, care s-a transformat din culoarea roşie în culoare albă, o legenda locala marturiseste faptul ca in aceasta pestera (grota) s-a oprit Maica Domnului cu Pruncul, in noaptea in care Dreptul Iosif a primit porunca de la inger sa paraseasca Betleemul si sa fuga in Egipt, spre a scapa de mania lui Irod.
In aceasta grota ar fi stat ei in rastimpul dintre Nasterea Pruncului si Fuga in Egipt. Grota Laptelui se află în grija călugărilor franciscani din jurul anului 1347. Din vechea biserică a Sfintei Paula se mai păstrează câteva fragmente de mozaic în apropierea uşii de la intrare. Acestea prezintă motive florale şi animaliere realizate cu multă eleganţă.
Grota este loc de pelerinaj pentru femeile care n-au copii şi mamele creştine, dar mai ales musulmane care n-au lapte destul ca să-şi alăpteze copiii. Pe lângă rugăciune, femeile duc din acest loc, ca leac, praf din piatra cea albă
Biserica Naşterii Domnului de la Bethleem se află în grija ortodocşilor, însă aici, la Grota Laptelui, în anul 1872, călugării franciscani au fost cei care ridicat o biserică deasupra peşterii.
Dat fiind renumele tămăduitor al grotei, pentru a evita degradarea ei accentuată, în ultimii 10-15 ani franciscanii au pus la vânzare, contra unei sume modice, pliculeţe cu praf din Grota Laptelui, însoţite de un prospect în limba celui care cumpără (inclusiv în limba română).
În prospect ei insistă ca, „dacă veţi fi ajutaţi de acest canon (rugăciune fierbinte la Maica Domnului şi consumarea acestui praf, amestecat în apă sau lapte) şi dacă veţi primi binecuvântarea lui Dumnezeu prin darul unui copil, sunteţi rugaţi să ne trimiteţi o fotografie a familiei cu nou-născutul şi, alăturat, o scrisoare cu mărturia despre miracolul la care aţi fost părtaşi, pentru a o putea adauga la colecţia de «Copii ai minunii»… Fie ca Domnul, cu mila Sa divină, prin mijlocirea Fecioarei Maria de la Grota Laptelui, să vă ofere minunea pe care o imploraţi. Amin”.
Astfel că, în magazinul micuţ de la intrarea în Grota Laptelui, doi pereţi sunt înţesaţi cu fotografii de bebeluşi şi mulţumiri adresate Maicii Domnului, sosite din toate colţurile lumii: Sri Lanka, Statele Unite, Canada, Anglia, Insulele Bermude etc., cu toţii vorbind despre naşterea miraculoasă a copiilor lor, după ani intregi de aşteptari şi probleme şi, într-un final, după ce s-au rugat fierbinte, folosind praf din această Grotă a Laptelui.
Potrivit unei alte vechi traditii, aceasta pestera a fost folosita drept loc de inmormantare a multora dintre pruncii omorati, fara pic de mila, de soldatii lui Irod. In cinstea acestor prunci sta zidita si o capela, in biserica romano-catolica inchinata Sfintei Ecaterina.
Aceeasi legenda, mai sus amintita, spune și ea ca in graba de a parasi Betleemul, cand Iosif a luat pe Fecioara Maria si pe Pruncul Iisus, care era alaptat in acel moment, cateva picaturi de lapte au picat pe stanca pesterii in care acestia se aflau adapostiti. Din culoarea rosie, pe care o avea mai inainte piatra, aceasta a capatat culoarea alba.
Peste aceasta pestera ar fi fost zidita o biserica inca din secolul al V-lea. Aceasta biserica de secol V, inchinata Maicii Domnului, a fost construita de catre Sfanta Paula, care a trait in Betleem, crestina adormita in Domnul in anul 404. Pentru o vreme, biserica s-a numit chiar si "Biserica Sfanta Paula".
In secolul al XIV-lea, aceasta biserica era numita "Biserica Sfantului Nicolae", dupa cum se vede dintr-o bula a papei Grigorie al XI-lea, din anul 1375, dând voie franciscanilor sa o reconstruiasca. Franciscanii au obtinut posesia asupra locului undeva dupa anul 1347, cand au dobandit si purtarea de grija asupra Bisericii Nasterii.
Pietrele cele albe din Grota Laptelui au fost exportate in multe dintre bisericile Europei, inchinate Maicii Domnului care Alapteaza. O astfel de "piatra alba" a dus si Gerard al III-lea, episcopul de Betleem, pe câmpul de lupta, regelui Baldwin al III-lea, in vremea asediului din Ascalon, in anul 1153.
Actuala biserica franciscana, ridicata deasupra grotei, a fost zidita in anul 1872. Biserica cea veche a fost mult largita, remodelata si impodobita cu marmura si culpturi. Infrumusetarea si impodobirea bisericii a fost data in grija lui Issa A.Michael Hazboun si a fiilor sai, intre anii 1934-1935. In anul 2007, o moderna capela inchinata Maicii Domnului a fost deschisa in imediata apropiere a Grotei Laptelui. Aceasta capela este legata de Grota printr-un tunel sapat in pamant.
De la zidirea bisericii si pana astazi femeile din zona, crestine si musulmane, vin in aceasta spre a se ruga sa aiba lapte pentru alaptarea copiilor lor.
Membrii Sfintei Familii erau în Grota Laptelui când îngerul apare la Iosif în vis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. “Iată, Domnul vine pe nor uşor şi ajunge în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea faţei Lui şi inima egiptenilor se topeşte în ei.”
Marele prooroc Isaia descrie în acest chip întâmplarea care se află în Evanghelia fugii in Egipt. Aceasta este fuga dinaintea sabiei lui Irod, fuga Domnului dinaintea slugii Sale, a întregii înţelepciuni dinaintea păcatului, a celui puternic dinaintea celui slab. Pe cine ar trebui să vedem noi ca fiind acest “nor uşor” pe care vine Domnul în Egipt? Desigur pe Maica Domnului.
Vedem că îngerii Domnului veghează neîncetat, păzind pe sfântul Prunc, ca să nu se întâmple Lui un astfel de rău. Ei, care I-au slujit Lui de la zidirea lumii în Împărăţia veşnică, Îi slujesc Lui şi acum, în împărăţia cea vremelnică. Ei se minunează într-una cum, Domnul cel fără de moarte a binevoit să Se îmbrace în trup muritor, liber în faţa miilor de primejdii; cum Împăratul S-a făcut rob – chip de rob luând (Filipeni 2:7).
Iată, îngerii vin iarăşi printre oameni şi viază printre ei, dar ei sunt nevăzuţi şi în sensul nostru, fără de trup. Şi atunci când ei se arată întrupaţi în faţa oamenilor, arătarea lor este de scurtă şi trupul lor ceresc nu este la fel ca trupul nostru pământesc, care poate fi rănit sau ucis. Cu toate acestea, Hristos S-a născut într-un trup adevărat, pământesc, care poate fi rănit şi ucis.
Aşadar El fuge dinaintea sabiei, de aceea putem vedea că El era într-adevăr om şi nu o viziune, după cum socoteau unii eretici. Şi de aici, arătarea repetată a îngerilor şi de aici, ocrotirea cu mare purtare de grijă a Lui, ca Prunc neputincios. “Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă”.
De aici înainte, putem vedea că nădejdea mântuirii este descoperită lumii întregi. Babilonul şi Egiptul reprezintă lumea întreagă. Chiar dacă ele au fost înghiţite de nelegiuire, Dumnezeu a făcut cunoscut faptul că dorea să le corecteze şi să le schimbe. Dumnezeu a dorit ca întreaga lume să aştepte însutitele Sale daruri.
Aşadar, a chemat din Babilon pe cei înţelepţi, pe magi, şi a trimis Sfânta Familie în Egipt.
Am fost avertizaţi de la început să fim atenţi la ispite şi comploturi și le observăm încă de când a venit în scutece. Deci vezi încă de la naşterea Domnului Iisus un tiran furios care se împotriveşte, o familie care fuge şi o plecare dincolo de hotar. Deoarece nu a fost vorba despre vreo fărădelege pentru care familia Sa a fost exilată.
Dar, când El a venit în lume, Domnul nu a făcut nici o deosebire între cei blestemaţi şi cei binecuvântaţi, fiindcă toţi oamenii de pe pământ se află sub blestem şi toţi au fost prinşi în cursa păcatului şi a morţii. În afară de această cunoaştere nemijlocită cu hamiţii de la începutul copilăriei Sale, Hristos a mai avut legătură cu ei mai târziu, ca învăţător şi tămăduitor, în provinciile Tirului şi Sidonului. Dacă cineva s-ar fi întrebat cum ar fi fost de folos Pruncul Iisus urmaşilor lui Ham din Egipt, pe vremea când El nici nu era în stare să vorbească, nici să facă minuni, s-ar putea ivi întrebarea: a fost măcar o singură clipă la începutul vieţii lui Iisus în care El nu vorbea – nu întotdeauna este nevoie să se vorbească cu limba – dar făcea minuni? Soarele nu are limbă, dar el spune o mulţime de lucruri în fiecare zi celor care sunt în stare să audă; şi nu are mâini ca să facă minuni, dar face minuni în fiecare zi pentru cei care sunt în stare să vadă.
Noi muritorii nu putem măsura sau preţui întreaga înrâurire, pe care a avut-o Pruncul Iisus asupra Egiptului, dar fără nici o îndoială că înrâurirea Sa era de nemăsurat. N-a primit tămăduire femeia cu scurgere de sânge doar prin atingerea veşmintelor Sale? Atunci, cum s-ar fi putut să nu aibă o înrâurire nemăsurată asupra oamenilor din Egipt, adevăratele minuni pe care le săvârşea El? Mai presus de toate, vedem lămurit influenţa venirii Sale pe pământul lui Ham, în istoria mai târzie a creştinismului.
În Egipt a înflorit monahismul cel mai minunat din Biserica Creştină, ale cărui temelii au fost puse de Sfântul Antonie. În Egipt s-a vărsat sângele multor mucenici neprihăniţi. Nu este destul să pomenim numai sfintele fecioare Varvara şi Ecaterina? Egiptul ne-a dat teologi şi gânditori creştini renumiţi. Creştinii Egiptului au avut o luptă cumplită cu Arie, cel mai rău eretic creştin, ruşinându-l şi biruindu-l, şi, prin aceasta, au îmbogăţit Biserica cu o biruinţă nemăsurată. Crezul sub chipul egiptean, a fost adoptat de către Sinodul Ecumenic de la Niceea şi Sfântul Atanasie de Alexandria a strălucit ca un soare în pământul care era uneori întunecat, al lui Faraon.
Învăţătura din scriptură ne cere să fugim de relaţii tensionate, de împietrirea inimii, de acuzaţii reciproce, de intoleranţă, de nerăbdare, de orgoliu şi de tot ceea ce ar putea să destrame familiile noastre, dar în acelaşi timp ne arată că fără să apelăm la ajutorul lui Iisus este imposibil, cauză în care noi trebuie să fugim din faţa pericolelor, dar nu oricum, ci aşa cum ne spune Dumnezeu prin îngerul său: ,,Ia pruncul şi fugi”. Porunca spune şi azi să fugim de cel rău, dar asemenea lui Iosif, să nu uitam să-l luam cu noi pe pruncul Iisus, pentru că El ne spune: fără Mine nu puteţi face nimic, nicăieri, fără mine fuga voastră zilnică este o zădărnicie, fără mine nu ajungeţi unde trebuie.
Tradiţia egipteană, sărbătoreşte la 24 Bashons (iunie) intrarea Mântuitorului în ţara Egiptului. Papirusul lui Fayoum, scris în limba coptă şi păstrat la Biblioteca Universităţii din Koln (datat sec. IV), consemnează că durata şederii Sfintei Familii în Egipt a fost de 3 ani şi 11 luni, arătând că această călătorie a început în a 24-a zi a lunii copte Bashons, ceea ce confirmă şi tradiţia.
Egiptenii păstrează amintirea trecerii Sfintei Familii. În Egipt, în orașul Cairo de astăzi, poate fi văzută peștera în care a locuit familia sfântă. De asemenea, în satul Matarea, în apropiere de Cairo, se găsesc: copacul sub care Maica Domnului s-a odihnit cu Domnul Iisus, precum și izvorul miraculos de lângă acest copac. Desi nu sunt dovezi scrise, bogata traditie orala pastrata peste veacuri si transmisa din generatie in generatie, locuri sfinte care cunosc o foarte mare popularitate ca etape ale trecerii Sfintei Familii, chiar sinaxarul Bisericii Ortodoxe Copte egiptene, care inscrie 22 de locuri sfinte asociate cu traseul Fugii in Egipt – fac foarte vie prezenta micului Iisus, a tinerei Sale Mame si a batranului Iosif, in tara faraonilor.Ei chiar spun : “Sfanta Familie a traversat desertul in Egipt. Pamantul verde al Egiptului este pamantul care a oferit securitate si dragoste.
După moartea lui Irod, îngerul Domnului i se arată din nou în vis lui Iosif, în Egipt, şi spune: Scoală-te, ia pruncul şi pe Mama Sa şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului (2:20). Iosif face precum i se porunceşte şi se întorc acasă. Dar auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo (Mt. 2:22). Intenţiona el să se întoarcă în Iudeea? E posibil. Nu este exclus ca Iosif să fi voit să se aşeze chiar în Betleem, ca cetate a familiei davidice, din care el se trăgea. Cuvintele Evanghelistului, citate mai sus, ar putea fi interpretate în acest sens. Dar Iosif primeşte din nou sfat în vis spunându-i-se să se întoarcă în Galileea. Evanghelistul ne spune că au venit şi au locuit în Nazaret, împlinindu-se astfel o altă prorocie rostită de mai mulţi profeţi, şi care zice că Nazarinean Se va chema. Matei nu ne spune la care dintre profeţi face referire, dar el trebuie să fi avut în vedere în primul rând pe Isaia, care în 11:1 spune: Un toiag va răsări din tulpina lui Iesei şi un Vlăstar din rădăcinile lui. „Vlăstar“ în ebraică se cheamă „nezer“. Ne-vocalizat, cuvântul are în componenţa sa trei consoane: n-z-r, şi care înseamnă tocmai „vlăstar“, adică cuvântul „nzr“ din Isaia 11:1 (vezi şi Is. 53:2; Ier. 23:5; 33.15; Zah. 3:8; 6:12). Aşadar, aluzia la cuvântul „nazireu“, adică om pus deoparte pentru Dumnezeu (cf. Num. 6:1 şi urm; Jud. 13:5), cât şi simpla referire la calitatea de simplu locuitor al cetăţii Nazaret, de aici expresia Evanghelistului „că nazarinean se va chema“, aşa cum cred unii specialişti, sunt puţin probabile. Matei avea mai degrabă în minte intenţia de-a transmite cititorilor săi faptul că Iisus va fi pentru poporul Său un Cârmuitor, cuvântul „toiag“ amintind de regalitatea lui Iisus, iar expresia „vlăstar“ făcând referire la originea Sa davidică, accentul fiind pus astfel îndoit pe statutul de Rege mesianic al lui Iisus.
La intoarcerea in Israel, Sfanta Familie a urmat acelasi traseu, din chiar centrul Egiptului, de-a lungul Nilului la Cairo si apoi catre est, spre Palestina. In timpul vietii sale pamantesti, Domnul Nostru Iisus Hristos a locuit numai în Israel, singura tara vizitata in afara acesteia fiind doar Egiptul. Cine a citit articolele mele despre fuga în Egipt au aflat mai multe istorii și tradiții despre șederea Sfintei Famillii în Egipt.
Se pune întrebarea ce a facut Iisus pâna la 30 de ani, când după Bobotează se face cunoscut în lume pentru misiunea Sa. Ce s-a întâmplat în timpul copilăriei lui Isus? În afară de Luca 2.41-52, Biblia nu ne spune nimic despre tinerețea lui Iisus. Ce aflăm din Evanghelii despre copilăria Domnului Iisus? Iar Pruncul creştea şi Se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El Dumnezeu S-a folosit de multiplele experienţe ale copilăriei pentru a modela caracterul Său plăcut şi nepătat. In zilele urmaroare ne vom pregati venirea sa Iordan, parcurgând și ce se știe, tradiție, scripturi, legende, modul de viată și educație din Galileea, despre pregatirea Sa în acestă perioadă.
Întoarcerea din Egip era în planul lui Dumnezeu, de acceia îngerul le-a spus parinților lui să revină în Israel. Cu toate că Iisus ar fi putut dispune nişte de condiţii mai favorabile de învăţătură în Egipt (și Alexandria) decât în Galileea (și Nazaret), el nu ar fi putut avea aceeaşi extraordinară ambianţă pentru rezolvarea problemelor propriei sale vieţi cu un minimum de îndrumare educativă, bucurându-se totodată de marele avantaj al contactului constant cu un mare număr de bărbaţi şi de femei de toate categoriile, oameni care veneau din toate părţile lumii civilizate.
Dacă ar fi rămas în Alexandria, educaţia sa ar fi fost dirijată de către iudei şi de-a lungul unor linii exclusiv iudaice, dar Iisus venise pentru un alt mod de aplicare și înțelegere a Legii, iubirea și jertfa. În Nazaret, el a putut primi o educaţie şi a avut parte de o instruire care l-au pregătit mult mai bine pentru a-i înţelege pe toți oamneii, iudei și straini, şi care i-au dat o idee mai bună şi mai bine echilibrată asupra meritelor respective ale vederilor teologiei ebraice orientale (babilonice) şi occidentale (elenice).
După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, Şi i-a zis: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului”. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema” (Matei II, 19-23)
În afară de Luca 2.41-52, Biblia nu ne spune nimic despre tinerețea lui Iisus. Din acest incident cunoaștem câteva lucruri despre copilăria lui Iisus. Mai întâi, era Fiul unor părinți care erau devotați în ținerea ritualurilor religioase. După cum cerea credința lor, Iosif și Maria au făcut pelerinajul lor anual la Ierusalim, pentru Sărbătoarea Paștelui. De asemenea, L-au dus cu ei pe fiul lor de 12 ani, ca să sărbătorească prima Lui Sărbătoare, în pregătirea Sa pentru maturizare, când băieții evrei comemorau trecerea la etapa de adult. Vedem aici un băiat tipic dintr-o familie tipică din acea vreme.
În această istorisire, vedem, de asemenea, că întârzierea lui Iisus în Templu nu a fost nici din rea voință, nici din neascultare, ci un rezultat natural al cunoașterii faptului că trebuie să fie aproape de lucrarea Tatălui Său. Faptul că îi uimea pe învățătorii de la Templu cu înțelepciunea și cunoașterea Sa vorbește despre abilitățile Sale extraordinare, în timp ce faptul că îi asculta pe cei mai în vârstă și le punea întrebări arată că era cu totul respectuos, însușindu-Și rolul unui elev, după cum era potrivit unui copil de vârsta Lui. De la acest incident și până la botezul Său, la vârsta de 30 de ani, tot ceea ce știm despre tinerețea lui Iisus este că a plecat din Ierusalim și S-a întors la Nazaret împreună cu părinții Săi și „le era supus” (Luca 2.51).
El Și-a îndeplinit responsabilitățile față de părinții Săi pământești în supunere față de porunca a cincea, acest lucru fiind o parte esențială din ascultarea perfectă de Legea lui Moise pe care a efectuat-o în locul nostru. Dincolo de aceasta, tot ceea ce știm e că „Isus creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2.52).
În mod evident, acesta este tot ceea ce Dumnezeu a hotărât că avem nevoie să știm. Există câteva scrieri extrabiblice care conțin povestiri despre tinerețea lui Isus (de exemplu, Evanghelia lui Toma). Dar nu avem cum să știm dacă acestea sunt adevărate și vrednice de crezare. Ele pot face obiectul unor lecture, dar textul trebuie pus sub semnul întrebarii, pot fi tradiții, istorisiri, povestiri, legende transmise oral, dar Dumnezeu a ales să nu ne spună multe lucruri despre copilăria Domnului Iisus, astfel că trebuie să ne încredem în El că ne-a informat cu privire la tot ceea ce avem nevoie să știm.
Dacă Domnul Iisus ar fi sărit peste perioada copilăriei şi ar fi venit pe planeta Pământ direct la vârsta maturităţii depline, ar fi apărut îndoieli serioase cu privire la capacitatea Sa de a-i înţelege pe copii și viața omului, de aceia El a ales să fie Dumnezeu și Om. El a ales totuşi să crească şi să Se dezvolte ca orice copil, neomiţând niciun stadiu al dezvoltării. El înţelege ispitele adolescenţilor. El a ştiut din proprie experienţă cât de fragil e un copil şi câte temeri se cuibăresc în sufletul lui. El S-a confruntat cu toate problemele cu care dau piept copiii la nivelul lor. Prin faptul că a ales să fie un Prunc, ne-a arătat, o dată în plus, că a fost Om adevărat. Mâine vom vorbi despre copilul și tânarul Iisus nazarineanul. Amin (postat pe fb de ioan monahul)