Sfântul Iosif era de neam împărătesc din casa lui David și a lui Solomon, nepot al lui Matat și strănepot al lui Eleazar, fecior lui Iacov după fire, iar lui Ili după lege; pentru că Matat, moșul lui, născând pe Iosif, tatăl său, a murit. Pe femeia lui Matat, mama lui Iacov, a luat-o Melhie, din neamul lui Natan fiul lui David și a născut pe Ili; deci Ili a luat femeie și a murit fără fii. După dânsul, Iacov, care era frate al lui dintr-o maică, nu și dintr-un tată, a luat pe femeia lui, - de vreme ce legea poruncea așa: de va muri cineva neavând feciori, să ia fratele lui pe femeia lui, ca să continuie sămânța fratelui său. Deci, după acea lege, Iacov a luat pe femeia fratelui său și a născut pe Sfântul Iosif logodnicul.
Astfel Iosif era, după cum s-a zis, fiu al amândorura, al lui Iacov după fire, iar al lui Ili după lege. Pentru care pricină Sfântul Evanghelist Luca, scriind neamul Domnului nostru Iisus Hristos, a pus pe Ili, tatăl lui Iosif, grăind despre Hristos așa: Care este, precum se pare, fiul lui Iosif, al lui Ili și al lui Matat. Pe Ili zice în loc de Iacov. Și este neunire la înțelegere despre acest Iosif, între apuseni și între cei din răsărit. Apusenii zic că a fost feciorelnic până la sfârșitul vieții sale, necunoscând nicidecum însoțire, iar răsăritenii zic că a avut o femeie și a avut fii. Nichifor, istoricul cel vechi, grec luând acestea de la Sfântul Ipolit, povestește că a luat femeie cu numele de Salomi. Însă să nu înțelegeți că este acea Salomi, care era în Betleem și care s-a numit moașă Domnului, ci alta. Aceea era rudenie cu Elisabeta și cu Născătoarea de Dumnezeu, iar aceasta era fata lui Agheu, fratele lui Zaharia, tatăl înainte-Mergătorului. Agheu și Zaharia au fost feciorii preotului Varahie.
Sfântul Iosif, cu această Salomi, fiica lui Agheu, viețuind întru însoțire cinstită, a născut patru fii: pe Iacob, pe Simon, pe Iuda și pe Iosie și două fete: pe Estir și pe Tamar, sau, precum zic alții, pe Marta. Sinaxarul din Duminica sfintelor mironosițe adaugă și a treia fată, cu numele Salomi, care a fost dată după Zevedei. Gheorghe Chedrin, pomenind două fete ale lui Iosif, pe una dintr-însele, cu numele de Maria, zice că ar fi fost dată după Cleopa, fratele lui Iosif, după întoarcerea acestuia din Egipt. Însă Maria aceasta se pare că este Marta sau Tamar. Dar oricare și oricâte ar fi fost fetele, aceasta este adevărat că Sfântul Iosif a fost însurat și a născut fii și fete.După răposarea femeii sale, Salomi, Sfântul Iosif a văduvit, petrecându-și zilele sale întru curăție; căci se mărturisește de viața lui cea sfântă și fără de prihană în Sfânta Evanghelie, deși în scurte cuvinte, însă foarte lăudătoare: iar Iosif bărbat, drept fiind.
Ce poate fi mai mare decât această mărturie?
Atât a fost de drept, încât a covârșit cu sfințenia sa pe ceilalți drepți strămoși și patriarhi.
Căci cine s-a aflat vrednic a fi logodnic și cu părerea soț al Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu?
Cui i s-a dat o cinste ca aceasta, să fie numit tatăl lui Hristos?
Cu adevărat pe acest bărbat l-a aflat Domnul după voia Sa, căruia cele ascunse și cele tăinuite ale înțelepciunii Sale i-a arătat, făcându-l slujitor Tainei mântuirii noastre. Cu adevărat era vrednic de cinste și de o slujbă ca aceasta, pentru desăvârșita sa viață plină de fapte bune.
Deci, fiind el bătrân de optzeci de ani, a fost logodită cu dânsul Preacurata Fecioara Maria și dată lui pentru păzirea fecioriei ei, iar nu spre însoțire trupească, căci îi slujea ei ca Maicii Domnului și ca Doamnei și Stăpânei Sale și a toată lumea, încredințându-se de la îngerul care i se arătase lui în somn. Asemenea slujea și lui Dumnezeu, Pruncului celui întâi născut dintr-însa, cu toată buna cucernicie și cu frică, fugind în Egipt și de acolo întorcându-se și petrecând în Nazaret. Apoi le câștiga hrană din osteneala mâinilor lui, căci era lucrător de lemn și sărac, deși era de neam împărătesc, pentru că Domnul a voit a se naște în sărăcie, luând numai trup de neam împărătesc, nu și slava împărătească, bogăție și stăpânire. Deci săracă a voit a fi Maica Sa, Preacurata Fecioară, sărac a voit a avea și pe cel cu părere de tată, dând chip de smerenie.
Viețuind Sfântul Iosif toți anii vieții sale, o sută zece ani, s-a sfârșit în pace și s-a dus la părinții săi, care erau în iad, ducându-le veste de bucurie și de încredințare, că a venit Mesia cel dorit, Cel ce are să elibereze și să mântuiască neamul omenesc, Hristos Domnul, Căruia I se cuvine slavă, în veci. Amin.
Cântare de laudă la Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu:
La granița dintre noapte și zorii de zi,
Lumina e trandafirie, stropită cu rouă.
Tu revărsat de zori ești, Fecioară de Domnul dăruită,
Vestitoarea zilei ce a mântuit lumea.
Tu îndreptat-ai pe Eva și-ai reîntors-o în Rai,
Nu te scârbi nici de noi, multpăcătoșii!
Israil cu picioare uscate prin mare a trecut,
Iar din stânca pustie țâșnit-a izvor de ape;
Rugul a ars, dar nu s-a mistuit,
A asfințitului lumină cu Răsăritul asemănare are:
Acestea toate, Fecioară, ești și tu,
Acestea toate sunt simboalele tale.
Pe tine Biserica te numește Născătoare de Dumnezeu,
Căci aceasta și ești, O Preacurată Fecioară!
Tu de păcat ești străină, el nu află în tine nimic,
O, Preacurată Maică a Mântuitorului nostru!
Pentru a ta curăție de El ai fost aleasă
Ca să cobori pe pământ pe Făcătorul lumii.
De aceea Mijlocitoare ești tu pentru tot pământul,
O, Bucuria noastră, te vom cânta în veac!
