de Preot Sorin Croitoru
În biserica cea mare din frumoasa mânăstire
Se ruga un sfânt călugăr cu șiragul de mătănii.
Învârtind câte-o bobiță, cugeta la mântuire,
Repetându-și rugăciunea, ghemuit în dosul strănii..
Și de-odată intră-n taină, parcă mângâind covorul,
O bătrână de la țară cu desagă împletită..
Ea se duce la Măicuța care-și ține Pruncușorul,
Și cu fruntea aplecată i se roagă umilită..
Ce îi spune, Domnul știe, dar în liniștea deplină
Nici nu vede că în naos e călugărul la strană..
În biserică se-aude doar bătrâna ce suspină,
Căutându-și alinare pentru-a sufletului rană..
Fără voie-atunci monahul, dintr-o parte o privește
Pe bătrână cum se roagă zguduită de suspine
Și în inima lui simplă dintr-o dată se smerește:
"Asta da, creștină sfântă, nu un păcătos ca mine"!..
Nici nu își termină gândul, că deodată o lumină
Strălucește din femeie, prefăcând-o într-un soare..
Razele acelea multe par din trupul ei să vină,
Dar bătrâna nu le vede, ci se roagă-n continuare..
Minunat din calea-afară și rămas fără cuvinte,
Rugătorul de la strană, biet monah de chinovie,
Pierde șirul rugăciunii săvârșite mai 'nainte,
Murmurând fără oprire: "O, Hristoase, slavă Ție"!
Din ce spune bătrânica, doar atâta reușește
Să audă printre șoapte: "Milostivă-mi fii, Măicuță,
Precum mai demult în Cana, și acum tu mijlocește
La Iisus, să mântuiască păcătoasa de băbuță!"...
Or fi fost minute, ceasuri, cât dură acea minune?..
Or fi fost o clipă, două, ce păreau o veșnicie?..
Ei.. un păcătos ca mine asta nu vă poate spune..
Doar Stăpânul Cel din ceruri și Măicuța Lui o știe!
Dintr-o dată însă slava, cum veni, așa dispare
(Vreau să zic acea lumină ce învăluie bătrâna)..
Bunicuța se închină cu evlavia ei mare
Spre Preasfânta Născătoare, sărutându-i iarăși mâna..
Se întoarce, toată lacrimi, și se-ndreaptă spre ieșire,
Iar călugărul din strană sub sprâncene o privește:
Bătrânică de la țară, nu măicuță-n mânăstire..
De minunea petrecută încă nu se dumirește!
Mai târziu a povestit-o, ca părinții sfinți să știe
Că la Dumnezeu nu-i mare cel cuprins de moleșeală,
Care face rugăciune cu un soi de apatie
Și se roagă fără suflet, cam așa, cu plictiseală..
Dumnezeu așteaptă râvnă, rugăciune cu trăire,
Lacrimi, suflet și suspinuri, dor și cereri de iertare..
Cel ce astfel I se roagă, chiar de nu-i din mânăstire,
Înaintea Sfintei Slave, cu adevărat e mare!
S-au smerit viețuitorii de minunea povestită..
Eu v-am așternut-o-n versuri, ca să știe tot românul
Că bătrâna de la țară cu desagă împletită,
În credința ei curată, fu slăvită de Stăpânul..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu