Pagini

27 martie 2018

SI AZI MĂ RĂSTIGNIȚI !

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Poporul Meu, ce v-am făcut, cu ce v-am supărat ?
Că orbilor Le-am dat lumină si pe leprosi i-am vindecat !
Poporul Meu, ce v-am facut cu ce Mă răsplătiți ?
In setea Mea tot fiere-mi dati si iar Mă răstigniți ?
În loc de dragoste Îmi dati iar hule si scuipati,
Si spini Îmi impletiti mai multi, când iar Mă-ncununati !
Si rănile sunt mai adânci si vorbele mai grele
Sunt mult mai singur ca atunci in marea Mea durere !
Pășesc in veacul apostat să urc Golgota iar,
Si calc iar tina blestemată si spinii dor amar
Sunt singur..oare ,dintre voi, nu-i nimeni pe-aici ?
Atunci aveam in jurul Meu si câtiva ucenici !
Golesc din nou paharul singur, ce mi-a fost dat a bea
Si port din nou păcatul vostru, il port in Crucea mea !
Sudori imi curg din nou pe față si in țărână pică
Ca să imi stergă iar obrazul nu-i nici o Veronică !
Si Crucea Mă zdrobeste iar si umerii mi-i frânge
Nu-i niciun Simon Cirineu pe umeri s-o arunce !
Nu am nici chip, nici frumusete, străpuns sunt si zdrobit
Poporul meu ce l-am iubit si azi M-a părăsit !
Vin iar la voi copii mei si iar la ușă bat
Cu mainile insangerate si trupul sfâșiat
N-aude nimeni cand suspin sa intr-un casa ta
Azi bat si-astept sa imi deschizi, dar maine voi pleca !
Nu vin să-ți ceri să-mi dai ceva din avutia ta
Eu vin să-ți dau din apa vietii ce-a curs din Jertfa mea !
Si astăzi tu ,poporul Meu, nu vrei să mă primesti
Mă scuipi, m-alungi , otet Îmi dai si iar Mă răstignesti !
Eliana Popa

CASA SUFLETULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                                                                Iubiti credinciosi, 

Iisus Hristos, intrand in casa lui Zaheu vamesul a spus: "Am venit sa caut si sa mantuiesc pe cel pierdut" (Luca 19:10). Deci, ne-a descoperit ca sensul vietii noastre crestinesti este MANTUIREA SUFLETULUI. Ba chiar ne-a indemnat: "Cu frica si cu cutremur sa lucrati la MANTUIREA voastra" (Filipeni 2:12). Stiind ca aici pe pamant "Suntem calatori si pribegi ca toti parintii nostri" (1 Cronici 29:15), si deci, "Nu avem aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea ce va sa fie" (Evrei 13:14), sa va ziditi CASA SUFLETULUI, dar, "Lucrati cat este ziua" (cat suntem in viata), fiindca vine noaptea (adica moartea) cand nimeni nu mai poate sa lucreze" (Ioan 9:4) si sa ne ostenim sa o terminam, pentru ca: " Ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau" (Matei 16:26).

In varful CASEI SUFLETULUI, se vede cum strajuieste "Crucea Necazurilor": "In lume necazuri veti avea; dar indrazniti, Eu am biruit lumea" (Ioan 16:33). Asta inseamna ca Dumnezeu ne iubeste cand le primim pe toate: bune si rele, stiute si nestiute, boala si sanatate, viata si moarte: "Toate sa le faceti fara de carteala si fara de indoiala" (Filipeni 2:14), "Multumind intotdeauna pentru toate, intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu" (Efeseni 5:20).
                        Preot Ioan.

Feriti-vă de sectari...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

https://youtu.be/lPXRaOjAxkQ


Ștefan cel Mare nu a fost baptist! Mircea cel Bătrîn nu a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun nu a fost martorul lui Iehova; nebunii ăștia de sectari au ieșit acum. Nici o sectă nu exista în țara noastră pe atunci..
" Părintele Cleopa
 Să știți că rădăcina și viața poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credința cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreștinat de aproape două mii de ani, din timpul Sfîntului Apostol Andrei.
 Ați văzut dumneavoastră, de la primii voievozi creștini ai românilor, de când sunt cele trei Țări Ro­mâne, Moldova, Muntenia și Ardealul, toți au fost creștini ortodocși. Ați văzut pe Mihai Viteazul? Mama lui a fost călugăriță.
 Du-te la Mănăstirea Cozia și vei afla lângă Mircea cel Bătrân, care a întemeiat această mănăstire și-i înmormîntat acolo, o lespede de piatră pe care scrie: «Aici odihnește monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul» – ai auzit? El, domn peste trei Principate și mama lui, călugăriță. Apoi și Ștefan cel Mare. Du-te la Mănăstirea Probota, unde este îngro­pat Petru Rareș, făcută de el. Vei vedea lîngă dînsul scris: «Aici odihnește roaba lui Dumnezeu, monahia Maria Oltea, mama lui Ștefan cel Mare». 
Ei domni, și mamele lor, călugărițe!

Vedeți voi câtă unire era atunci între credință și conducere? Așa trebuie să murim! 

Ați văzut că toți își făceau câte o mănăstire? Fericiți și de trei ori fericiți au fost domnii noștri ortodocși: Ștefan cel Mare și Sfânt la Putna; Eremia Movilă și Gheorghe Movilă la Sucevița; Petru Rareș la Probota; Lăpușneanu la Slatina; Alexandru cel Bun la Bistrița; Mircea cel Bătrân la Cozia. Ai auzit unde era inima lor? Unde este inima ta, acolo va fi comoara ta. Pentru aceea au făcut ei mănăstiri, ca să fie pomeniți sute de ani la Sfîntă Liturghie. "In vremea de apoi vor ieși hristoși mincinoși și prooroci mincinoși, și vor face semne și minuni ca să-i înșele de va fi cu putință și pe cei aleși (Marcu 13, 22).
Păziți-vă de sectari, care dau broșuri prin trenuri, prin gări și prin cutiile de poștă și unde văd oameni, dau gratuit otrava lor. Să țineți credința pe care ați supt-o  de la piepturile maicilor voastre! 

Să țineți credința pe care o avem de două mii de ani! 

Nu vă luați după slugile satanei care vin din apus cu milioane de dolari. Ei cumpără pe cei proști și nelămuriți în credință, să rupă uni­tatea în sufletul poporului român, și vor să facă cele mai mari erezii și nebunii în țara asta. Păziți-vă de aceștia! Au case de rugăciuni, dar acolo e casa satanei. Unde nu sînt preoți și Arhierei, nu este Hristos. Că Mântuitorul suflând asupra Apos­tolilor, le-a spus așa: "Luați Duh Sfint, Cărora le veți ierta păcatele, se vor ierta lor, și cărora le veți ți­nea, ținute vor fi.." (Ioan 20, 22-23).

Nu la sectari le-a spus aceasta, ci la Apostoli, la Episcopi și la preoți. Căci Apostolii, prin punerea mâinilor și prin succe­siunea apostolică, au dat darul Duhului Sfânt la toți preoții din lume, prin hirotonii. Deci, băgați de seamă că: sectarii nu au ierar­hie canonică, nu au cele șapte Sfinte Taine, nu cin­stesc pe Maica Domnului și Sfinta Cruce și nu au mântuire. De aceea, feriți-vă de sectari.

STROP DE CUMINECĂTURĂ

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


M-am născut când vrut-a Domnul
Intr-un neam străvechi si demn
Unde pe-un picior de plai
Doine in vazduh se cern .

M-am născut la umbra Crucii
Ce-a purtat-o neamul meu
Ce-au cinstit-o toti strămosii
Si azi o cinstesc si eu !

Măicuta mi-a pus in suflet
Si in apa de botez
Picături de rugă sfânta
Si dumnezeiescul Crez !

Cu strămosii intr-un cuget,
Stând la Sfânta Liturghie
Ma inchin si-mi plec genunchiul
Si spun :Doamne, Slava Tie !

Când mă mângâia bunica
Imi spunea cu glas duios :
,, - Când vei căuta frumosul,
Să il cauti pe Hristos !"

Si când secera bunicul
Spicele cu bobul greu,
Imi spunea mângaind snopul
,, - E barba lui Dumnezeu !"

Eu râdeam, insa bătranul
Astupându-mi c-un mac, gura
Se-nchina si-mi zice-n soaptă :
,, Din ea, frământăm prescura !"

,, - Bunule ! As vrea sa fiu
Aluatul din prescură
Sa fiu trup din Trupul Sfânt
Strop de cuminecatură "

Eliana

Rugăciuni către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                                                 Rugăciunea întâi către Maica Domnului

Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu. Ci, ca ceea ce eşti milostivă, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu, şi trupul meu slăbit se va întări. Căci tu ai tărie putincioasă, şi cuvântul tău este plin de putere, o, Împărăteasă a toate. Adu-mi biruinţa, roagă-te pentru mine, ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

                                                               Rugăciunea a doua

O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credinţă înaintea sfintei tale icoane. Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul de pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici, unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!


24 martie 2018

MARE ZI DE PRĂZNUIRE!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

de Preot Sorin Croitoru

Ca de obicei, Fecioara se ruga îngenuncheată
Când deodată o lumină orbitoare strălucește..
Cu mirare ea ridică ochi smeriți și vede, iată,
Chip ce nu-i din lumea asta ce cu dragoste-o privește..

Îngeri mai văzuse dânsa, fiindcă-i aduceau mâncare
Cât a locuit la Templu, când era în Capitală,
Dar făptura minunată, fără de asemănare,
Căpetenie de îngeri este, fără îndoială!

Îl privește curioasă, stânjenită de lumină..
O dumnezeiască pace simte-'n suflet, și iubire,
Dar arhanghelul deodată o salută și se-'nchină,
Iar Fecioara Preacurată amuțește de uimire!

Sfântul Înger se prezintă: este Binevestitorul,
Cel ce poartă către oameni numai vești de bucurie,
Gavriil înflăcăratul, cel ce miluia poporul
Care-atâția ani de zile rătăcise în pustie..

El îi spune Fericitei că-i de Dumnezeu aleasă,
Nu să Îi îndeplinească cine știe ce slujire,
Ci umbrind-o cu puterea-I, să Și-o facă Lui Mireasă
Și printrînsa să-'mplinească planul Său de mântuire.

Pe Maria cea smerită, cea mai sfântă-'ntre fecioare,
Mai 'nainte de Geneză, făr' ca îngerii să știe,
O dorea Dumnezeirea ca prin ea să Se coboare,
Și să locuiască-'n lumea care-apoi avea să fie.

Totul depindea de fată: de voia să Îl primească
Pe Acel ce o zidise și Măicuță să-I devină,
Fiul Tatălui din ceruri era gata să Se nască
Și să mântuiască lumea ce Treimii se închină.

Gavriil o anunțase, după cum băgăm de seamă,
Pe Fecioara rugătoare ce-asculta înmărmurită
Că-'n curând va strânge-'n brațe, sărutându-L fără teamă
Pe Acel ce lumea ține-'n palma Sa cea infinită!

Fericită de onoarea ce-i făcuse Creatorul,
Ea a acceptat îndată cu o mare bucurie.
Azi Maria ne e "Maică", iar Iisus, "Mântuitorul",
Fiindcă-'n seara-aceea zise: "După vorba ta, să-mi fie"!

Mare zi de prăznuire, mare zi de fericire..
O slăvim cu Liturghie și în cânturi fără număr
Pe Maria, ce aduse omenirii mântuire,
Când a acceptat să poarte crucea mamelor pe umăr!
amin

23 martie 2018

Acatistul Bunei Vestiri


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....


                             Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

22 martie 2018

Rugaciune la Icoana''Bucuria tuturor celor necjiti''.

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Zălog din darurile tale voind să dai neamului creştinesc icoana ta cea făcătoare de minuni, ai dăruit-o nouă, Maica lui Dumnezeu, de la care, celor ce vin cu credinţă, izvoare de minuni se revarsă. Neputinţele se vindecă şi necazurile se potolesc.Pentru aceasta laudam si multumim Mantuitorului Hristos ,daruitorul tututor darurilor si binefacerilor.



SECRETUL MEU


de Preot Sorin Croitoru 

Mulți suntem lipsiți de har, depărtați de Dumnezeu,
Și am vrea să-I fim aproape, însă parcă nu știm cum..
Vă explic acum, prieteni, modul simplu-'n care eu
Îl câștig pe Domnul nostru, de Îl pierd pe-al vieții drum..

Mă îngenunchez în față la icoana ce-o iubesc
(Este "Dulcea Sărutare" și-'n bucătărie-o țin),
O privesc cu insistență și încep să mă jelesc,
Pe Preasfânta mea Măicuță implorând-o, eu suspin..

Fără multe introduceri, (mă rezum doar la cuprins),
Eu îi amintesc de nunta unde a participat,
Când Mântuitorul nostru, de Măicuța Lui convins,
S-a milostivit, și-'ndată.. apa-'n vin s-a preschimbat!

Deci îi spun: "Măicuță Sfântă, nu minuni îmi trebuiesc,
N-am ce face eu cu vinul, căci sunt tare necăjit:
Eu aș vrea ca să mă ierte Cel pe Care Îl iubesc
Și să îmi șoptească-'n suflet: "Pocăința ți-am primit"!

Roagă-L tu pe Împăratul, Domnul meu ce-ți este Fiu,
Să Se-'ndure încă-o dată de-al meu suflet păcătos,
Fiindcă El nu te refuză, (asta din Scripturi o știu!),
Căci nu ești o oarecare, ești chiar Mama lui Hristos!

Dragii mei, vă spun de-a dreptul, (nu îmi place să-'nfloresc!):
Cum termin aceste vorbe ce cu inima le spun,
Părăsesc pe Preacurata și la Domnul mă gândesc,
Și-mi apare iar în suflet îngăduitor și bun!

Deci acum vă-'ndemn, prieteni, nu vă temeți, profitați:
Cu o astfel de Măicuță milostivă tuturor,
Nu se poate să vă pierdeți, numai voi să o rugați,
Și veți fi salvați de Domnul, că-i de oameni iubitor!

mai multe găsiti aici:

Mila Maicii Domnului


Sunt tulburat, mă rog Ţie să mă îmbrăţişezi am nevoie de Tine, dulce Maică. Acoperă-mă de tot răul, şterge lacrima mea, nu întoarce faţa Ta de la mine. Mi-e dor de Tine foarte mult, vreau să te simt în preajma mea mereu. Şterge Maică toată suferinţa, spală-mi faţa mea cu lumina Ta. Te rog, roagă-te pentru mine cu un singur cuvânt Tatălui ceresc. Spune-mi, iubita mea că va trece tot răul şi va răsări lumina în noi toţi.Cât de mult ai suferit, Maica mea…suferinţa mea nu se compară cu a Ta pentru că Tu ai simţit cum inima îţi este stăpunsă de cuie…Iar eu, stau aici ca un om păcătos care nu gândesc de multe ori înainte să fac o faptă, şi mă pripesc, iar acum îmi curg lacrimi ca Tu să mă ajuţi. Te rog iartă-mă, iartă-ne şi vino lângă noi, iubita mea, Maică!De ce eşti atât de bună cu mine? Ce am făcut eu bun înaintea Ta? Ce am făcut de ne iubeşti atât de mult? Aceasta este dragostea adevărată, iubita mea şi eu nu ştiu? Să iubeşti fără să ceri nimic în schimb, să fii blând şi iertător?
Te rog să nu mai plângi pentru noi, pentru că lacrimile Tale sunt mult prea preţioase şi sfinte. Nu am eu cuvinte care să le descrie, şi nici creionul nu ştie să scrie despre ele…

Tu eşti pură, Tu eşti lumină şi cred cu tărie că oricine se roagă Ţie, Tu îi ve răspunde. Poate nu acum, poate nu aici pe pământ pentru că nimeni nu înţelege judecăţile din cer. Dar poate le vei răspunde mai târziu, la vreme potrivită, în lumea cealaltă sau la judecată când toţi avem nevoie de Tine, să ne fii păzitoare.

Vreau să Te simt mai mult în preajma mea. De ce nu ştiu să mă rog Ţie mereu? Tu eşti atât de bună încât mereu Te milostiveşti spre noi, iar eu păcătosul, nu am cuvinte curate pe care să le aştern aici. Scoate-mă din suferinţa mea, ajută-mă să fiu liber şi să am mintea luminată. Nu am cuvinte de laudă pentru că nu-mi permit. Vreau să te iubesc mereu, dar vreau să te iubesc şi mai mult şi mai mult în fiecare zi, să am încredere în Tine că nu vei lăsa nicodată pentru că Tu eşti Maica Domului Iisus.

Maica mea, şterge cu iubirea Ta tot răul din mine şi din noi. Îmbrăţişează-mă pentr că am nevoie cu adevărat. Iubirea Ta este nemăsurată dar mi-e teamă că nu ştiu mereu s-o apreciez. Învaţă-mă să iubesc şi eu şi să fiu puternic în orice moment. Ajută-mă să nu mă ruşinez niciodată pentru că mă închin Ţie, pentru că nu ştiu ce vremuri vor veni. Te rog, ajută-ne Maica noastă să ne salvăm sufletele! Vreau să fii lângă mine mereu şi lângă toţi care se roagă Ţie pentru că ştiu că ne asculţi. Am putea oare să nu mai greşim faţă de Tine?

Măicuţa mea, te rog din tot sufletul să nu întorci faţa Ta de la mine păcătosul, te rog Presfântă Născătoare de Dumnezeu să aduci dragostea Ta în viaţa mea, să luminezi ochii mei cu soarele Tău, te rog să mă ierţi pentru că nu ştiu să mă rog Ţie cum se cuvine şi pentru că nu-ţi mulţumesc pentru iertarea şi bunătatea Ta.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu ajută-mă să ies din întunericul păcatului meu, ajută-mă sa fiu din nou eu, om. Vreau să iubesc, dar nu ştiu să am răbdare. Ce aş mai putea să spun decât că îmi doresc să fii mereu în sufletul meu.

Iartă-mă şi iubeşte-mă aşa cum sunt, iar eu îţi mulţumesc, Maica mea pentru tot!

18 martie 2018

MAICĂ PREASFÂNTĂ

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Maicuta e usa pe care-a intrat,
Din Slava Cereasca, Cel far' de pacat,
E Taina Ascunsa, e Crin Nepatat,
Caci Tatal si Fiul in ea s-a-ntrupat!

E Sfanta Fecioara caci Viat-a adus,
Lumina si Scara spre Domnul Iisus,
E Ruga Fierbinte la Tronul Ceresc,
Stapana si Cheie in Raiul Ceresc!

E Mana ce-alina si-aduce surasul,
Scanteia Cereseasca ce-nvinge apusul
E Focul Etern ce apa nu-l stinge,
E Sabia Sfanta ce iadul invinge!

                                           Preot Ioan.

17 martie 2018

NIMIC NU ESTE INTAMPLĂTOR

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


"Cand regele Irod a poruncit uciderea pruncilor, Dumnezeu, a trimis ingerul sau si i-a spus lui Sfantului Iosif prin vis, sa o ia pe Fecioara Maria cu Pruncul sau si sa fuga in Egipt. Pe drum s-au intalnit cu niste talhari care au vrut sa-i jefuiasca, dar un talhar curios s-a uitat in bratele Prea Sfintei Fecioare si cand a vazut pe Pruncul Hristos i s-a parut atat de frumos, incat a zis: ,,Daca Dumnezeu Insusi, ar lua trup omenesc, nu ar fi mai frumos decat Pruncul acesta!", si le-a spus celorlalti talhari sa nu le faca niciun rau. Atunci Preasfanta Fecioara i-a zis talharului: ,,Sa tii minte ca Pruncul Acesta iti va darui buna rasplata pentru binele pe care I l-ai facut astazi". Trecand 33 de ani, acest talhar al carui nume era Dismas, se afla rastignit pe cruce de-a dreapta lui Hristos si aparandu-L in fata celuilalt rastignit, marturisea asa: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, ca esti in aceeasi osanda? Si noi pe drept, caci noi primim cele cuvenite dupa faptele noastre; Acesta insa n-a facut niciun rau" (Luca 23 40:41) iar Domnul i-a zis: ,,Adevarat graiesc tie: Astazi vei fi cu mine in rai"(Luca 23:43). Sa nu uitam ca nu intamplator Iisus Hristos s-a nascut in Betleem care se talcuieste ,,Casa Painii". De aceea in rugaciune spunem: ,,Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua...". Inca odata se dovedeste ca nimic nu este intamplator. Amin si Aliluia.
Preot Ioan.

MĂICUTĂ ÎNDURERATĂ !


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



O, Maicută Îndurerată
Lângă Crucea stai plecată
Si privesti cu mare jele
La a Domnului durere.

De pe Cruce ti-L coboară
Si-n giulgiu ti-L infasoară,
Vegheati de un heruvim,
Iosif, Ioan si Nicodim.

Pe obraz lacrima-ti curge,
Dar mai rău, sufletu-ti plânge
Nu bocesti, soptesti durerea
Ce-i mai amară ca fierea,

Când usor mâna-ti strecori
Pe sub a Lui subtiori
Si-i mângai obrazul sfânt
Si-i dai ultimul sărut !

Sărutare sufletească
Nu de-aceea pământească,
Nu-i sărutul efemer
E sărut venit din cer !

,, - Fiul Meu, Prea Mult Iubit
De Gavriil bine vestit,
Cum Te-au răstignit pe Cruce
Tu, Lumina mea cea dulce !

Ai tămăduit dureri
Ai adus doar mângâieri,
Si Ti-au dat povară-a duce
Si mie chinul a-Ti plange !

Cate lacrimi voi varsa
Ca sa sting durerea mea,
Sa curga izvor curat
Sa-Ti spăl trupu-nsângerat

Să-nflorească in răni crinii
Si să-Ti scot din frunte spinii
Sa-Ti acopar trupul sfânt
Nu cu giulgiul in mormânt,

Ci sa-Ti tes pentru-ngropare
Doar din flori de lăcrămioare
Mândră haină impărătească
In veci să nu putrezească !

Unde-i frumusetea Ta
Ce-a facut omul din ea ?
Pietrele s-au despicat
Soarele s-a-ntunecat!

Numai ei, răstignitorii
Fariseii, trădătorii
Au privit cu nepasare
La durerea Ta cea mare !

Dulcea Mea Lumină Dulce
In mormantul nou Te-or duce,
Maine-n zori vei invia
Veselind pe Maica Ta ! "

Preacurată si Prea Buna
Tu, Curata mea Stapană
Lasa-ma, azi si pe mine
Sa plang si eu langa tine !

Ca si eu L-am pus pe Cruce
Si-acum lacrima imi curge
Ca si pacatele mele
Ti-au adus aceasta jele !

Si eu L-am incununat
Si obrazul i-am scuipat
Dar te rog Maica plangand
Sa ma-mpaci cu Domnul Sfant

Eliana Popa

16 martie 2018

Sfantul Acoperămant - de Preot Sorin Croitoru




BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...