Rugăciune

Răspunde-mi, când strig, Maica Vieți mele: scoate-mă la loc larg, când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea! Sufletul meu e dărăpănat, zilele mele se sting, mormântul mă aşteaptă..Căci păcatele mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine şi cu durere alerg la tine Preasfântă Maică şi Fecioară, nădejdea ceolr deznădăjduiți. Tu eşti mijlocitoare neâfruntată către Fiu Tău şi Dumnezeu. Vindecă, Preacurată, rănile trupului şi sufletului meu; şi smerită inima mea, cea otrăvită de veninul şarpelui, tămăduieşte-o cu doctoria ta cea lucrătoare. Daruieste-mi, Doamne, mie, nevrednicului, lacrimi de pocăință ca să-mi spăl păcatele şi să-mi luminez inima, să-mi şterg datoriille cele multe prin puține lacrimi. O, de-aş putea să-mi spăl zapisul păcatelor cu lacrimile mele, să sting cu ele focul durerilor ce ard întru mine şi rodesc încă în sărmanul meu trup. Căci cei care plâng aici se vor izbăvi de plânsurile veşnice. Ştiind marea ta grijă pentru cei ce laudă numele tău, te rog, Preacurată, vezi suferinţa mea şi neputinţele mele, Preasfântă Fecioară, şi nu mă lăsa să fiu biruit de ele. Caci neavând îndrăzneală pentru păcatele mele cele multe, tu, pe Cel ce S-a născut din tine roagă-L, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului. Nu trece cu vederea rugăciunile păcătoşilor Preacurată, că Milostiv este şi poate să mântuiască, Cel ce a voit a patimi pentru noi. Aliluia

Rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

    Pe stâlpul minţii noastre închipuie, cuvintele înţelepciunii cereşti, Ceea Ce eşti Stâlpul rugăciunii care toată lumea o sprijineşti. Nu ne lispi pe noi de ocrotirea Ta de Maică, Ceea Ce eşti Mângâierea celor împovăraţi de păcate, Floarea tuturor darurilor cereşti, Oglinda îngerilor, Muntele Cel înalt al desăvârşirii, Rai tainic al fecioriei, Tabor înţelegător al tuturor virtuţilor, Corabia mântuirii păcătoşilor, Căruţa Cea de foc a Înţelepciunii, Psalmul Cel scris în cartea inimii, Izvorul rugăciunii neîncetate, Legătură a unirii noastre cu Dumnezeu.
Cu paşii gândurilor umilite ne apropiem de prea luminată icoana Ta, noi, cei ce nu ştim a ne ruga din pricina împietririi inimii noastre. Izvorul rugăciunii Tale să adape inima noastră cea lipsită de dulceaţa cuvântului dumnezeiesc. Ploaia milostivirii Tale să înmoaie pământul cel împietrit al inimii noastre. Laudele împletite Ţie de serafimi să întraripeze inima noastră cu dorul cel dumnezeiesc. Suspinurile heruvimilor coborâte în adâncul sufletului nostru să ne tragă pe noi spre înălţimea cugetării smerite. Nu avem inimă înfrântă ca să aducem tânguire vrednică pentru păcatele noastre, nu avem nici pocăinţa care întăreşte casa sufletului pe temelia răbdării. Norii patimilor au întunecat cu totul cerul sufletului nostru şi nu putem privi nici măcar spre strălucirea frumuseţii Tale. Purtaţi suntem de valurile ispitelor şi cu greu călătorim pe marea cea sărată a acestei vieţi. Îndulceşte necazurile noastre cu darul Tău şi scrie-ne pe noi în cartea vieţii, Ceea Ce eşti Carte Ce ai purtat pe Cuvântul vieţii, Cel Care, prin pătimirea Sa, a scos pe Adam din lanţurile durerilor.
Ridică mintea noastră deasupra grijilor lumeşti şi pe piatra răbdării ne aşează, Ceea Ce ai născut pe Piatra vieţii, Cea Care a sfărâmat pietrele slujirii idoleşti. Acoperă-ne cu acoperământul Tău cel luminat, Ceea Ce eşti Ocrotitoare creştinilor şi păzeşti totdeauna pe robii Tăi cu darul Tău. Ceea Ce lacrimi ai vărsat pentru Fiul Tău pe Care L-ai văzut pironit pe cruce, dă-ne nouă lacrimi de umilinţă pentru păcatele noastre, cu care în fiecare ceas mâhnim milostivirea Stăpânului nostru. Inima Ţi s-a rănit când suliţa a străpuns coasta Fiului Tău, deci nu trece cu vederea nici rănile sufletelor noastre, ci cu untdelemnul rugăciunii Tale ne întâmpină şi ne ridică la înălţimea pocăinţei.
Bucură-te, Rază a înţelepciunii Soarelui Hristos, Turn nebiruit al creştinilor, Cetatea Cea cerească a Luminii, Vasul Cel plin de mirul laudelor îngereşti, bucură-te, Maică a Domnului, Ceea Ce reverşi daruri de minuni celor ce cu inimă smerită cad înaintea sfintei Tale icoane, cerând alinarea suferinţelor şi mare milă. Nu ne uita şi pe noi, cei ce, măcar că nu ştim a-ți aduce cuvânt vrednic de laudă, nădăjduim la acoperământul milostivirii Tale. Amin!

10 lucruri de știut la prima spovedanie

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

    Spovedania este esenţială pentru orice creştin, botezat în numele Preasfintei Treimi. Prin Botez omul primeşte un veşmânt de lumină necreată, un înger păzitor şi un loc în rai, şi mai ales este înfiat de Dumnezeu, devine cetăţean al cerului şi casnic al lui Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu după har.
Pe măsură ce omul înaintează în viaţă, această haină luminoasă a vieţii se întunecă din cauza păcatelor, se pătează de fărădelegi şi trebuie spălată mereu, în mod ritmic şi conştient, prin Botezul lacrimilor, adică prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Ea este indispensabilă pentru creşterea noastră în Hristos, aşa cum este necesară curăţenia casei, spălarea trupului sau igiena. Spovedania este aşadar curăţirea sufletului de păcate în faţa lui Dumnezeu care iartă păcatele şi în prezenţa preotului duhovnic care dă prin Duhul Sfânt sfaturile şi tratamentul duhovnicesc care trebuie urmat în fiecare caz în parte.
Mii de oameni care se declară creştini, nu înţeleg de ce viaţa lor este plină de suferinţă, de întuneric şi de moarte. Însă de cele mai multe ori este din vina păcatelor care sufocă viaţa noastră şi instaurează dependenţa de rău şi de înstrăinare de Dumnezeu. Lipsa de spovedanie echivalează cu rarefierea aerului spiritual, cu asfixierea noastră duhovnicească, ca sămânţa între spini, şi cu moartea spirituală.
De cele mai multe ori, oamenii care nu s-au spovedit niciodată, sau doar în copilărie, la porunca părinţilor, au o frică şi o ruşine de spovedanie şi caută tot felul de justificări pentru a evita curăţenia generală din sufletul şi viaţa lor. Ruşinea de preot nu trebuie însă să fie mai mare decât ruşinea pe care o vom avea în faţa întregii umanităţi şi în faţa îngerilor, când se vor da pe faţă păcatele noastre şi vom fi aruncaţi în focul cel veşnic. Preotul este şi el un om cu siguranţă păcătos, şi are şi el nevoie de duhovnic, şi oricum a auzit de multe ori tot felul de păcate, şi poate discerne gravitatea, stăruinţa lor, obişnuinţa de a păcătui, păcatul cronic sau ocazional, însoţit de pocăinţă sau de indiferenţă etc.
Nimeni nu simte plăcere să spună tainele întunecate ale sufletului său lui Dumnezeu. Dar El oricum le cunoaşte şi ne-a văzut când le-am săvârşit, aşa că ruşinea de Dumnezeu trebuia să lucreze atunci când am făcut păcatul, nu când ne spălăm definitiv de el. Pocăinţa trebuie însoţită de lacrimi de regret, de hotărârea de a nu mai păcătui, de refuzul păcatului, de conştiinţa friabilităţii şi slăbiciunilor noastre. Este un moment de ardere interioară a spinilor păcatelor noastre, de cauterizare a răului din noi. Spovedania este o operaţie dureroasă, dacă e onestă şi totală, prin care se extirpează din noi izvoarele răului, ocaziile, prejudecăţile, complexele şi catalizatorii păcatului. In acest moment de chirurgie duhovnicească, Dumnezeu transformă în nefiinţă păcatele noastre, le şterge din memoria Sa infinită, prin iubire şi ne dăruieşte puterea Duhului Sfânt de a nu le mai repeta. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre spovedanie: “Dacă noi ne amintim de păcatele noastre, Dumnezeu le va uita, iar dacă noi le vom uita, Dumnezeu şi le va aminti”.
Iată câteva dintre sfaturile pe care este bine să le urmăm atunci când mergem la spovedanie, mai ales dacă este Prima Spovedanie, sau una după multă vreme.

1. Vorbeşte cu Părintele duhovnic. O discuţie în prealabil, înainte de Spovedanie, este în măsură să alunge temerile, prejudecăţile şi părerile despre o asemenea Sfântă Taină. O discuţie liberă şi degajată înseamnă şi o pregătire mentală pentru mărturisirea păcatelor. Duhovnicul îţi poate spune ce rugăciuni să spui înainte de Spovedanie, unde găseşti un ghid de spovedanie etc.
2. Citeşte rugăciunile pentru Spovedanie. Mărturisirea este un exerciţiu spiritual complex, care merge la rădăcinile căderilor noastre spirituale. Ce altă cale mai bună pentru reconcilierea noastră cu Dumnezeu poate fi decât rugăciunea? Ea aduce şi o sensibilitate şi o atenţie sporită pentru momentul mărturisirii, o simţire a efectelor răului în viaţa noastră, un dor de Dumnezeu şi de curăţie şi o plângere interioară în care păcatele sunt respinse din suflet şi apare hotărârea de a nu mai păcătui. Dumnezeu poate ierta orice păcat dacă ne spovedim sincer şi dacă urmăm tratamentul prescris de Doctor.
3. Meditează asupra păcatelor tale. O perioadă de bilanţ interior, de gândire retrospectivă şi anticipativă asupra vieţii noastre, amintirea vieţii de păcat şi hotărârea de a abandona vechea viaţă, un clasament interior al căderilor noastre, de la păcatele mici până la cele omorâtoare de suflet, sunt necesare înainte de vorbirea cu Dumnezeu. Inima uşurată de rugăciune, simte mai acut nevoia de pocăinţă. La acest stadiu se află surogatul de spovedanie din confesiunile potestante, în care vorbirea cu Dumnezeu este anulată şi rămâne doar o introspecţie mentală, inutilă din punct de vedere haric. Unii oameni se ghidează cu Decalogul, alţii cer ca duhovnicul să le pună întrebări. Cel mai indicat este însă un Ghid de spovedanie, unde putem găsi toate păcatele posibile.
4. Să ai o inimă plină de regret. Apropierea de scaunul Spovedaniei înseamnă un pas spre Dumnezeu. Lepădarea de păcate şi de patimi trebuie făcută însă cu străpungerea inimii, cu regret pentru răul pe care l-ai săvârşit, cu dorinţa de a vindeca rănile din sufletul tău, care-L întristează pe Hristos. Modelul de pocăinţă este vameşul din parabola Mântuitorului. Aşadar, smerenia, pocăinţa, privirea înspre pământ, realismul pentru neputinţa sufletului tău, conştiinţa păcătuirii, dar şi speranţa iertării, dorul după virtute, făgăduinţa de a păstra lumina în suflet, toate acestea sunt necesare pentru o spovedanie sinceră. Vindecarea de păcat înseamnă lepădarea lui dar şi o perpetuă atenţie pentru a nu cădea din nou în acelaşi întuneric. Părintele duhovnic trebuie să audă ce este putred şi rău, nu ceea ce este bun. Spovedania nu este povestea vieţii noastre, ci examenul de extirpare a păcatului şi a răului din sufletul nostru.
5. Fii concis. În timpul spovedaniei, toate păcatele trebuie descrise pe scurt, fără a apela la circumstanţe şi amintiri colaterale, sau în amănunte particulare. Părintele duhovnic poate pune întrebări pentru a vedea gravitatea păcatului. Totuşi mărturisirea nu trebuie să fii prea general, pentru a permite duhovnicului să vadă amplitudinea şi înrădăcinarea omului în păcat, sau dimpotrivă.
6. Fii clar. Nu încerca să eufemizezi sau să spui unui păcat altfel decât se numeşte el. Expresii de genul “am fost ispitit”, “am căzut” etc., nu înseamnă nimic în iconomia examenului şi a iertării.
7. Spovedeşte-te complet. Este important să spui toate păcatele, fără a ascunde ceva. Scopul spovedaniei nu este de a arăta bine la chestionar, ci de a scăpa de păcate şi de a afla adevărul despre noi. Este inutil să mergi la doctor fără să-i spui şi să-i arăţi ce te doare, ci altceva. A ascunde adevăratele simptome este echivalent cu perpetuarea bolii şi cu agravarea ei. A omite un păcat înseamnă că spovedania este incompletă.
8. Primeşte canonul cu credincioşie şi împlineşte-l. Epitimia sau canonul nu este nicidecum o pedeapsă pentru păcat, ci un medicament care alinează durerea şi vindecă rănile interioare ale sufletului. De obicei canonul trebuie să fie proporţional cu păcatul: rugăciuni, milostenie, metanii, post etc. Canonul poate fi şi oprirea temporară de la Sfânta Împărtăşanie, dacă gravitatea păcatelor o cere. Canonul este o realitate flexibilă, care depinde de la caz la caz, şi este destinat accentuării atenţiei penitentului la adevărata viaţă duhovnicească.
9. Spovedania este un nou început. Păcatele mărturisite sunt iertate de Dumnezeu, dar rănile pe care le-au cauzat sufletului rămân în suflet. Ele trebuie vindecate prin rugăciune şi canon, dar şi printr-o prezenţă ritmică şi atentă la scaunul de spovedanie, pentru a eradica rădăcinile şi prilejurile de păcatuire. A trata păcatul fără a lua în considerare izvorul lui, este echivalent cu a trata efectele, fără a înlătura cauza bolii. Spovedania nu este un sfârşit, ci un început de viaţă nouă. Pocăinţa (“metanoia”) înseamnă “schimbarea minţii”, a modului de viaţă şi al felului de a simţi, în colaborare strânsă cu harul lui Dumnezeu.
10. Spovedania este o realitate care trebuie repetată frecvent. Pentru a curăţa sistematic sufletul şi pentru a creşte spiritual, omul are nevoie de Spovedanie, cum are nevoie de spălarea trupului. Odată cu abandonarea vechilor păcate, omul devine mai atent şi la nuanţele întunecate ale vieţii, spovedeşte nu numai faptele rele, ci gândurile, intenţiile, ideile, care ar putea aduce întuneric în viaţa sa. Aşa că un om cu o viaţă spirituală avansată, odată cu smerenia, întăreşte şi aprofundează spovedania, ca întâlnire cu Dumnezeu şi ca bilanţ interior al sufletului până la judecata lui Dumnezeu.

Preot Ioan Valentin Istrati

POVARA CRUCII

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

  Pe drumul vietii-mi port povara crucii,
 Mă-mpleticesc si totu-mi pare greu,
Mă văicăresc si plang la fel ca pruncii,
Urcand "Golgota sufletului" meu.

Călătoresc orbecăind in noapte,
 Si drumul către Tine-l rătăcesc,
Cand, demoni mă conduc cu grele soapte,
Si drumul spre lumină mi-l opresc.

 Imi port durerea si-mi inăbus plansul,
Iar cad si simt că n-o să mă ridic,
Din intuneric hohoteste rasul,
Vrăjmasului ce nu vrea să Te strig.

 Dar eu mereu, tot caut drumul spre Lumină,
Incerc să mă ridic, să-nving ce-i rău.,
 Căci simt din nou chemarea Ta divină,
 Si simt că langă mine-ai fost mereu.

Azi crucea-mi port, mai cad dar mă ridic,
Căci mana Ta mă sprijină mereu,
Cand obosesc doar către Tine strig,
Cu mine e Iisus, Prea Bunul Dumnezeu.
               
 Primită de la  Preot Ioan.

La schitul Lacu

                                                      NEVOIA DE DUMNEZEU

Un elev s-a plâns într-o zi profesorului său că nu-L întâlneşte pe Dumnezeu. Profesorul i-a răspuns:
-Dacă îţi vei spune că ai nevoie de El, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu.
Elevul nu a înţeles mesajul, motiv pentru care, într-o zi, pe când se aflau în faţa unui râu, profesorul i-a cerut copilului să stea cu capul sub apă. Când acesta a ieşit, profesorul l-a întrebat de ce nu a stat mai mult. Atunci copilul i-a răspuns:
-Pentru că simţeam nevoia să respir.
Profesorul i-a răspuns:
-Când vei simţi nevoia după Dumnezeu, la fel de puternic precum cea pentru respiraţie, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu!








 FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Acatistul Bunei Vestiri

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

DESPRE O NOUĂ EREZIE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

             CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

                                            DESPRE

                                   O NOUĂ EREZIE

                                                                                     Preot Ioan

                                     Iubiţi credincioşi,

Credinţa este cea mai mare putere pe care a dat-o Dumnezeu

oamenilor. Aplicată la condiţiile vieţii umane, credinţa se dovedeşte a fi

trebuinţa esenţială a vieţii omului.

Credinţa duce la desăvârşire.

Credinţa îl ajută pe om să trăiască şi în timp şi în veşnicie.

Credinţa îl face pe om uriaş cu puteri nebănuite.

Credinţa luminează mintea. Prin credinţă, logica omenească se

lărgeşte şi capătă orizonturi nebănuite, frumuseţi în care se răsfrânge

veşnicia.

Credinţa ne face mai buni, mai răbdători, mai harnici.

Credinţa ne învaţă că Dumnezeu este iubire şi că noi trebuie să

asigurăm pacea între oameni prin iubire. Cel fără credinţă este duşman al

lui Dumnezeu şi al omului. În loc să urce treptele iubirii, el coboară

scările urii către întunericul cel mai dinafară şi devine ucigaş de oameni

(Ioan 3:15) şi se face slujitor al diavolului, devenind antihrist. Aceste

adevăruri le exprimă şi poetul nostru George Coşbuc prin versurile:

„Credinţa-n zilele de-apoi, / E singura tărie din noi“.

Dacă cineva contraface măcar o mică parte a imaginii de pe monedă,

o falsifică. La fel este şi cu credinţa cea adevărată (Creştin ortodoxă),

dacă va schimba cineva cât de puţin din ea, o vatămă pe toată.

                           Morcovul şi cucuta sau credinţa cea

                                 adevărată şi falsa credinţă

        Când vine primăvara, primele seminţe şi primele rădăcini care răsar

din pământ sunt cele ale buruienilor. Ca să facă să crească şi să rodească

seminţele cele dătătoare de rod şi de hrană, ţăranul trebuie să are, să

semene şi să îngrijească ceea ce a semănat. Buruienile netăiate,

nesmulse, îşi revin, se dezvoltă, se înmulţesc şi înăbuşă plantele

cultivate, dacă sunt lăsate să crească laolaltă. Pirul creşte repede şi

înăbuşă semănătura. Porumbul, grâul, cartoful, legumele au nevoie de

multă îngrijire. Este supărător faptul că buruienile îşi pretind dreptul de a

se înmulţi în numele libertăţii, deşi ele consumă hrana plantelor

productive, a cerealelor, a pomilor fructiferi, a viţei de vie, a legumelor.

Cine a lucrat într-o grădină de legume ştie că frunzele de

cucută se aseamănă cu cele de morcov. Cine nu poate să facă

deosebirea între frunzele de cucută şi cele de morcov riscă să se

otrăvească cu rădăcina de cucută crezând că mănâncă morcov.

Ceea ce este şi mai dureros, este faptul că unii cultivă cucuta şi o

vând ca pe morcov tocmai ca să-i otrăvească pe oameni. Astfel de

cucute prezentate ca morcovi sunt cărţile scrise de domnul

Constantin Dogaru din Tecuci care s-a autointitulat profesor

ortodox. Mulţi oameni, unii chiar cu studii superioare, citesc aceste

cărţi cu convingerea că sunt ortodoxe şi nu-şi dau seama de otrava

pe care o vor înghiţi, socotind în smerenia dânşilor că merg pe calea

mântuirii.

„Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile de apoi, unii se

vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare

şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi care

sunt înfieraţi în cugetul lor“ (1 Timotei 4:1-2).

                                   Ce este erezia?

        Termenul erezie-eres este întâlnit de nouă ori în „Noul Testament“.

El indică învăţătura greşită a unor persoane sau grupări de persoane.

Sfântul Apostol Pavel spune: „Căci trebuie să fie între voi eresuri

(erezii) ca să se învedereze între voi cei încercaţi“

(1Corinteni 11:19). Astfel, el aminteşte de erezii şi de eretici pe care i-a

dat satanei ca să nu mai hulească. Aşa erau rătăciţii, care spuneau că

învierea (morţilor) s-a şi petrecut: „Dintre aceştia sunt Imeneu şi

Alexandru, pe care i-am dat satanei ca să se înveţe să nu hulească“

(1 Timotei1:19). Rătăcirea celor trei eretici, Alexandru, Imeneu şi Filet,

este calificată drept o cangrenă pentru că erezia lor „răsturna credinţa

unora“, adică a celor neîntăriţi şi nestatornici în credinţă. De asemenea,

Sfântul Apostol Petru aminteşte ivirea în sânul Bisericilor din Asia Mică

a învăţătorilor care strecoară erezii pierzătoare, tăgăduind pe Stăpânul

Care i-a răscumpărat: „Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi,

după cum între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura

eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a

răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire. Şi mulţi se vor lua

după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va

fi hulită. Şi din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor

momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăboveşte şi

pierzarea lor nu dormitează“ (2 Petru 2:1-2-3).

      Erezia, ca şi adulterul, închinarea la idoli, fermecătoria, dezbinările,

uciderile etc., este calificată printre faptele trupului: „Iar faptele

trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie,

destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri,

zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii,

chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte,

precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor

moşteni împărăţia lui Dumnezeu“ (Galateni 5:19-21).

Să nu uităm cuvântul din Apocalipsă unde scrie că aceşti eretici ce

propovăduiesc minciuna nu se vor mântui: „Afară câinii şi vrăjitorii şi

desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei ce lucrează şi

iubesc minciuna“ (Apocalipsa 22:15).

             Iar Evagrie Ponticul spune: „Ereziile nu sunt, aşadar, simple

erori dogmatice, comparabile cu erorile ştiinţifice, ci lucrarea

demonilor în minţile celor ce le propagă sau li se supun“.

              Erezia se conjugă cu încrâncenarea inimii, cu o groaznică

întunecare şi stricare a minţii. Erezia se menţine cu încăpăţânare în

sufletul molipsit de ea şi cât de trudnică este vindecarea omului de

această infirmitate. Orice erezie conţine într-însa hula împotriva

Duhului Sfânt. Fie huleşte o dogmă a Duhului Sfânt, fie o

lucrare a Duhului Sfânt, dar neapărat huleşte Duhul Sfânt.

Esenţa oricărei erezii este hulirea lui Dumnezeu.

     Cuvintele Sfântului Apostol Pavel rămân un normativ pentru toate

locurile şi pentru toate timpurile: „Este un Domn, o credinţă, un

botez“ (Efeseni 4:5). Credinţa mântuitoare adusă pe pământ de Fiul lui

Dumnezeu întrupat şi propovăduită de Sfinţii Apostoli, a fost, este şi va

fi, credinţa creştin ortodoxă. Îar Biserica ce a păstrat neschimbată

învăţătura descoperită lumii de Mântuitorul Iisus Hristos, este Sfânta

Biserică Ortodoxă, numită de Sfântul Apostol Pavel, „Biserica

Dumnezeului Celui viu, stâlp şi temelie a adevărului“ (1Timotei

3:15).

                      Învăţătura ortodoxă despre îngeri

        Îngerii sunt fiinţe spirituale, necorporale. Creaţi de Dumnezeu, toţi

deodată, îngerii alcătuiesc lumea spirituală nevăzută, apărută înaintea

lumii văzute şi materiale: „Pentru că întru El au

fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe

pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri,

fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au

făcut prin El şi pentru El“ (Coloseni 1:16). După

Sfântul Dionisie Areopagitul, îngerii au

următoarea ierarhizare: În prima grupă, formată din

trei trepte, sunt serafimii, heruvimii şi tronurile:

„Deasupra chivotului erau heruvimii slavei“

(Evrei 9:5). În a doua grupă sunt tot trei trepte:

domniile, puterile şi stăpâniile: Mai presus de toată

începătoria şi stăpânia şi puterea şi

domnia...(Efeseni 1:21). A treia grupă cuprinde:

începătoriile, arhanghelii şi îngerii. Deci îngerii

propriu-zis sunt ultima treaptă din ultima grupă:

„Care (Hristos) după ce S-a suit la cer, este de-a

dreapta lui Dumnezeu, şi se supun Lui îngerii şi stăpâniile şi puterile

(1Petru1:22). În afară de aceşti îngeri, în Biblie se vorbeşte şi de un

înger al satanei: „Şi ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor,

datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată

peste obraz, ca să nu mă trufesc“ (2 Corinteni 12:7).

        Cărţile domnului Constantin Dogaru despre îngeri

              Domnul Constantin Dogaru din Tecuci a scris mai multe cărţi

care la prima vedere, după icoanele ortodoxe de pe copertă, par a fi

pline de învăţături creştin ortodoxe. Dar nu este aşa. În totală discordanţă

cu învăţătura noastră ortodoxă, în cărţile semnate de profesor Constantin

Dogaru apar nume de sfinţi necunoscute nouă, nume noi nemaiîntâlnite

în cărţile revelate, unele provocând râsul celor care le aud. În

„Acatistierul Sfintelor Puteri Cereşti“ tipărit de Editura Sfânta

Ortodoxie, 2001, întâlnim încă de pe fila 1 o minciună: aşa-zisa

binecuvântare a I.P.S Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului. Nu

putem crede sub nici o formă că Înalt Prea Sfinţitul mitropolit să fi dat o

asemenea binecuvântare. De fapt, nu apare scris, ca pe foaia de

frontiscipiu a oricărei cărţi ortodoxe: Carte

tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea

Sfinţitului...(N)... mitropolit al.... Deci nu apare

aprobarea, ci doar sugerarea: Mitropolia

Banatului. Cabinetul Mitropolitului. Este

aceeaşi înşelăciune pe care o aplică micii

privatizaţi care-şi numesc intenţionat produsele

cu denumiri foarte asemănătoare cu ale marilor

firme, păcălindu-i pe cumpărători. Şi apoi, nu

„cabinetul“ dă binecuvântarea, ci episcopul sau

mitropolitul respectiv.

         ● Pe aceeaşi pagină, autorul spune că a

primit binecuvântare cerească de la Ligurda,

din Sfânta Pertuţie Divină. (Ca preot aud cu

stupefacţie de acest Ligurda şi de Pertuţia

Divină. Sfânta Pertuţie divină, este după părerea autorului, „consiliul

ceresc divin de adiministrare a întregului univers“). Două rânduri mai

jos ne vorbeşte de o conferinţă specială de ordin secret a divinităţii şi

încheie cu salutarea nemaiauzită pe aceste pământ: VAVIOV! (Smerita

salutare cerească, aşa cum o numeşte autorul).

           ● Ar trebui să luăm aminte şi la faptul că numele Mântuitorului este

scris cu CH (Christos) şi nu cu H (Hristos) aşa cum este scris în toate

cărţile noastre creştin ortodoxe. Apoi urmează de-a lungul a 763 de

pagini, 121 de acatiste din cuprinsul cărora cităm doar câteva nume de

sfinţi îngeri: Melfiorr, Hapfiman, Engel, Stilman, Flotov, Astym 1,

Hercimus, Hanimas-Sten, Aferman cel voinic, Fitzman,

Saxanamenis, Amnarius, Cimbus-Eneas, Hantrycs 1, Alfred cel

frumos, Sfântul heruvim Ela-Olah, Hexiss de la Poarta Raiului,

Petru Pascale, Sfântul înger Anacsimecsiix, Secretinus-Albinus,

Pavelius-Iluminatul, Siotex etc. Întâlnim aici chiar şi Paraclisul

România - Grădină a Maicii Domnului.

           ● Tot în acest aşa zis acatistier se întâlnesc termeni care nu se

găsesec nicăieri în „Biblie“ şi nici la Sfinţii Părinţi: întervenţionist

ceresc 101 specializări cereşti, apărare antidemonică, chimie şi

medicină cerească, super savant ceresc, raza Alfanumerus, raza

Cosmys 3...

          ● Întâlnim nume de aşa-zişi îngeri pe care cu greu le-ar putea

pronunţa cineva, ba chiar ar putea să-şi stâlcească în afară de credinţă şi

limba. Spre exemplu: Sfântul înger Sfymysyxx al V-lea, Astymanyiss,

Costyinyanuuss, Afrycsxx, Wylyiuuss al V-lea, Astryiixyniynuss...

          ● Se vorbeşte în aceste aşa-zise acatiste despre lucruri nemaiauzite,

nemaigândite: Sfinţi îngeri specializaţi în fizico-chimia sfântă şi culmea,

la pagina 283 scrie că doza de sfinţire a acatistului respectiv este de

1:10.000, fiind acordată de Sfântul Înger Super-Savant Hantrics 1.

         ● Despre Sfântul înger Muzycalyniss se spune că are în subordine

12.900 de îngeri cu pregătire muzicală cerească şi 15.000 de îngeri

conferenţiari... (Cam mare orchestra acestui înger!!!n.a.)

         ● Din lumea îngerească ne sunt descoperite în Sfânta Scriptură

doar numele a şapte Sfinţi Arhangheli (Mihail, Gavriil, Uriil, Varahil,

Salatiil, Gudiil, Rafael). Celelalte nume sunt doar simple plăsmuiri fără

temei biblic sau patristic, aşadar, rod al unei imaginaţii bolnave.

                                     Mândrie luciferică

          În cartea „Maica Domnului în România“ (imaginea din stânga),

domnul profesor Constantin Dogaru chiar de la începutul cărţii se

declară smerit: „iar eu în smerenia mea“. Dânsul, smerindu-se în

cuvinte crede că are smerenie, însă aceasta nu este smerenie, ci numai

mândrie luciferică. Privind icoana Maicii Domnului din partea

dreaptă, puteţi vedea că numele „smeritului“

autor este scris în pe cadrul icoanei, deasupra

Mântuitorului şi a Maicii Domnului.

Este ştiut faptul că nici unul din cei care

au primit vreun dar (al vindecării, al

clarviziuni...) nu au trâmbiţat aceste lucru, ba

chiar se considerau nevredinici de o asemenea

cinste, de un asemenea dar primit de la

Dumnezeu. La polul opus Sfinţilor Părinţi,

care se considerau din adâncă smerenie cei

dintâi dintre păcătoşi, se află autorul acestor

cărţi care-şi începe scrierile mândrindu-se cu

faptul că stă de vorbă cu Dumnezeu aproape ca de la egal la egal şi

este contactat de Prea Sfânta Fecioară (pag.7). Sfântul Siluan se

 numea pe sine „pământ păcătos şi neputincios“, iar în clipa morţii,

smerit fiind, a spus: „n-am dobândit încă duhul smereniei“.

La polul opus al duhului smereniei, autorul acestor cărţi,

Constantin Dogaru, îşi face singur icoană fotografiindu-se înconjurat

de îngeri (priviţi cu atenţie imaginea din partea dreaptă). Observaţi

cum îl slujesc Sfinţii îngeri, doi ţinând Sfânta

Cruce, iar alţi patru ţinându-i poza cu mâinile

lor. În toată iconografia bisericească numai

Dumnezeu este înconjurat şi slăvit de îngeri.

Lucifer, mai marele îngerilor a căzu ireversibil

în iad doar pentru că şi-a dorit să fie la fel cu

Dumnezeu. Un adevărat creştin ortodox, chiar şi

numai privind această fotografie, îşi dă seama

imediat că lucrarea acestui om nu este de la

Dumnezeu. Fericitul Augustin spune că:

„Mândria este iubirea de sine până la dispreţuirea de Dumnezeu,

în timp ce smerenia este iubirea de Dumnezeu până la dispreţuirea de sine“.

                         Ţara Sfântă Ortodoxă România

               În volumul „Ţara Sfântă Ortodoxă România“ (foto dreapta),

spune chiar de la pagina 5 că este o carte care a

primit binecuvântare „din partea Duhului

Sfânt“. Au scris cărţi de învăţături creştin

ortodoxe părinţi mari ca: Preot Dumitru

Stăniloae, Părintele Cleopa, Părintele Arsenie

Papacioc, Părintele Galeriu, Părintele Arsenie

Boca, dar nici unul dintre ei n-a pretins că ar fi

avut binecuvântarea Duhului Sfânt, deşi erau

hirotoniţi preoţi. Diferenţa este clară: autorul,

domnul profesor de matematică Constantin

Dogaru este plin de mândrie, iar preoţii

amintiţi plini de smerenie.

          ► La pagina 29 a cărţii, autorul ne delectează cu încă o glumă:

„Se va înfiinţa cel de-al cincilea post care va fi Postul Sfinţilor

Părinţi“.

          ► La pagina 37 scrie: „A intervenit Sfântul heruvim Ela-Olam

(şeful Entoriei de pe Venus). După care a vorbit Sfântul heruvim Paul

de la transmisiunile cereşti“ (Oare cum putem crede că există

teleconferinţe cereşti şi cu ce le-am putea intercepta?).

          ► La pagina 39 îl descrie pe Sfântul heruvim Ciubăr (???), care

este înlocuitor şef al Consiliului heruvimic: „Este foarte frumos, are

un obraz de o frumuseţe ieşită din comun, ochi albaştri şi

sclipitori, părul blond auriu cu reflexe minunate. Este de o

politeţe rară şi lucrează în secret cu o viteză foarte mare“. (Cine

poate crede halucinaţiile acestui autor Dogaru? Dacă heruvimul

este duh, cum de are obraz şi păr. Ar putea fi şi nepoliticos? N-am

mai auzit până acum de heruvimi politicoşi şi cu atât mai mult de

heruvimi nepoliticoşi).

         ► La pagina 76 scrie că Sfântul Înger Antimisiies este

superspecialist în medicina cerească. În ceruri nu este nevoie de

medici după cum rezultă spre exemplu din Biblie: „Şi va şterge

orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere,

nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut“

(Apocalipsa 21:4).

         ► La pagina 77, cu mare aversiune judecă preoţii ortodocşi,

dovedind încă o dată că, deşi pe toate cărţile dumnealui scrie

„Profesor ORTODOX“, nu este ortodox, ci protestant, căci numai

protestanţii îi vorbesc pe preoţi de rău. Aici trebuie să amintim

cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nu cunosc suflet mai viclean

ca acela care vorbeşte preoţii de rău“. Judecătorul întregului neam

omenesc este Iisus Hristos. El este Cel care va judeca preoţii şi

nimeni altcineva. În faţa Lui vor da socoteală, căci scrie în Biblie:

„Cine eşti tu de judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă

sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere să-l facă să stea“

(Romani 14:4). Apoi tot în Biblie stă scris: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi

judecati. Căci cu măsura cu care judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu

măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din

ochiul fratelui tău şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?

Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea

să scoţi paiul din ochiul fratelui tău“, preotul ortodox (Matei 7:1-2-

5).

              Mai există încă o carte cu acelaşi titlu „Ţara sfântă ortodoxă

România“ (vezi foto dreapta jos). Încă din titlu se poate observa un

lucru greşit: România este o ţară ortodoxă, dar nu este Ţara Sfânta.

Israelul este Ţara Sfântă, pentru că în Israel, nu în România, s-a

întrupat Iisus Hristos şi a trăit Om printre oameni. Şi tot acolo va veni

să judece neamul omenesc, respectiv în Valea lui Iosafat. „Că a ales

Domnul Sionul, şi l-a ales ca locuinţă Lui. Aceasta este odihna

Mea în veacul veacului. Aici voi locui, că l-am ales pe el“ (Psalm

131:13-14). Apoi, mai jos, tot ca titlu scrie: „Oştirea sfinţilor îngeri

vindecători conduşi de mai marele voievod ceresc Sfântul

Arhanghel Rafael“. Şi aici există lucruri care stau sub semnul

întrebării: Noi ştim bine că mai marele voievod al oştirilor cereşti este

Sfântul Arhanghel Mihail şi nicidecum Rafael. Autorul menţionează

că Sfântul Arhanghel Rafael are 133 de raze sfinte de ordin general.

Întrebare: Când şi cum şi cine a numărat aceste raze sfinte? Apoi

foloseşte o serie de termeni nemaiauziţi cu care îl ameţeşte pur şi

simplu pe cititor: biolog cosmico-universal, intervenţionist cu raze

sfinte, superdetectiv ceresc, analist psihologic privind terapia

cerească de şoc, super-specialist în fizico-chimia cerească

spectrală, super-specialist în medicina algoritmică matematizată,

matematician ceresc, super-specialist în călătorii cosmicogalactice,

luptător antisatanic, super-controlor ceresc... (Se

observă asemănarea cu cărţile şi filmele ştiinţifico-fantastice).

                      ► La pagina 14, după toate aceste aberaţii, ne uimeşte

imaginaţia bolnavă şi mândria luciferică cu care descrie convorbirea

dintre el, Constantin Dogaru şi Dumnezeu: „Pe când scriam aceste

rânduri sfinte (deja am demonstrat că scrierile lui sunt eretice) S-a

auzit vocea ATOTCREATORULUI care a zis: După ce termini

această pagină, Sfântul Arhanghel Rafael va veni la un raport

special şi secret... Eu am zis: „Slăvit să fii, Doamne Dumnezeule

Savaot! Te rog să mai îngădui puţin să scriu încă o pagină.

Aceasta este pagina 9“. „Bine, mai scrie una, a zis

ATOTPUTERNICUL. Mă voi grăbi să-i dictez cât mai repede a

spus Sfântul Arhanghel Rafael. Nu te grăbi a spus PREA

LUMINATUL DOMN SAVAOT. Dictează-i bine..“ (Domnul

Constantin Dogaru stă de vorbă cu Dumnezeu foarte lejer, crezându-se

pe acelaşi plan cu Moise, Avraam... Oare cum pot crede oamenii că

dânsul vorbeşte cu Dumnezeu şi mai ales că un simplu om se poate

târgui cu Dumnezeu ca la tarabă: „...să mai îngădui puţin să scriu

încă o pagină. Bine, mai scrie una“. Iubiţi credincioşi, să vorbim noi

cu Dumnezeu prin rugăciuni este un lucru cât se poate de normal, dar

să afirmăm că Dumnezeu vorbeşte cu noi, este foarte clar că ne aflăm

în înşelare).

           ► La pagina 14 întâlnim nume de îngeri tip poreclă. Iată câteva

exemple: Sfântul Înger Dicu-Nicu, Stiman-Sticsi, Maxenţiu,

Miguelin-Sanfer, Aristotel-Hanimas-Gion, Nicu-Kimbav...

          ► La pagina 18 se vorbeşte despre îngerul Aurel. Cine a mai

auzit de Îngerul Aurel? Apoi despre îngerul Scuarţ spune că este

specializat în medicina dureroasă prin bătăi.

         ► La pagina 19 spune despre Sfântul Înger Aristofan: „Este

specialist în radioactivitatea metalelor, cu aplicaţii în radiologie.

Poate da relaţii secrete despre metalele radioactive ale viitorului.

Are 16 raze vindecătoare din care numai două se potrivesc

oamenilor. Poate fi contactat în româneşte, numai pentru motive

speciale“. Cum poate să fie cineva atât de naiv să creadă toate

acestea???

       ► La pagina 26, în aşa-zisul acatist al aşa-zisului înger Amonius

în icosul 10 scrie: Bucură-te, că există mai bine de 1000 de servicii,

studii şi acţiuni ale Puterilor cereşti (Ca să-l credem îl rugăm pe

autor, mai bine zis pe plăsmuitor, să ne enumere toate cele peste 1000

de servicii, sau dacă nu are timp măcar 3-400 dintre ele).

       ► La pagina 30 scrie: „Unul este Dumnezeu, dar adevărurile

sunt mai multe, aşa cum sunt îngerii din ceruri“ (Noi ştim din Biblie

că Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“- Ioan 14:6.

Aşadar adevărul este unul singur şi nu sunt atâtea adevăruri câţi

îngeri sunt în ceruri, adică mii de mii).

      ► La pagina 35 sunt amintite alte nume de aşa-zişi sfinţi, mai

ciudate ca celelalte pe care citindu-le nu poţi să nu izbucneşti în râs:

Sfântul înger Afterman cel vioi, Fitzman cel mare şi frumos, Nicuşor.

Cine, când şi unde a văzut în Biblie sau în învăţătura Sfinţilor Părinţi

măcar un singur asemenea nume de sfânt, de specializare cerească sau

de asemenea raze? De unde acest salut: „Vaviov!“??? (Domnul Iisus

Hristos îi întâmpina pe ucenicii săi folosind cuvintele:

„Bucuraţi-vă“ (Luca 6:23) sau „Pace vouă“ (Ioan 20:21), dar nici

în Biblie şi nici la Sfinţii Părinţi n-am întâlnit asemenea cuvânt

care nu există nici în Dicţionarul enciclopedic român).

Dacă veţi răspunde: inspiraţie divină, vă voi spune în continuare

că trebuie să luăm aminte că inspiraţia poate fi de două feluri: divină

şi diavolească. Sfântul Apostol Pavel ne spune clar: „Nu este de

mirare, deoarece însuşi satana ia chip de înger al luminii“ (2

Corinteni 11:14). Dacă dintre cei aleşi ai lui Dumnezeu au fost ispitiţi

şi au căzut prin satana sub chip de înger al luminii, tot aşa poate să fie

în ispită şi autorul cărţilor, domnul Constantin Dogaru.

             ► La pagina 41, în aşa-zisul acatist al aşa-zisului înger

vindecător Afterman cel voinic, la icosul7 scrie: Bucură-te, Sfântă

Liturghie a Maicii Domnului (Noi creştinii ortodocşi nu cunoaştem să

existe o astfel de Liturghie). Aici ca şi în multe alte locuri se vorbeşte

despre Personalităţi cereşti (În Sfânta Biserică Ortodoxă se vorbeşte

despre puteri cereşti şi nicidecum despre personalităţi cereşti).

            ► La pagina 48, autorul vorbeşte de chimia cerească, de şoc

terapeutic ceresc (pur şi simplu aceste sintagme amăgitoare şi fără

niciun sens, întristează şi, în acelaşi timp, uluiesc un trăitor creştin

ortodox).

            ► La sfârşitul acestui volum scrie pe ultima pagină că toate

credinţele se vor schimba, inclusiv ortodoxia. Iată încă un lucru

neadevărat. Poate că vrea dumnealui să schimbe ortodoxia prin aceste

cărţi eretice, dar nu va reuşi, căci „porţile iadului nu o vor birui“

(Matei 16:18). Un alt cuvânt al Mântuitorului spune: „Cerul şi

pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece“.

                          Oştirea Sfântului Arhanghel Uriil

         Într-un alt volum intitulat „Oştirea Sfântului Arhanghel Uriil“,

aberaţiile autorului întrec orice măsură. Şi aici întâlnim nume de

îngeri cu sonorităţi stranii. Iată câteva exemple: Sfântul înger Prislop

(Noi creştinii ortodocşi cunoaştem Sfânta Mănăstire Prislop şi nu

îngerul Prislop), îngerul Mynttyimm, Lammpyinyuss, Uraganus,

Apfymantis, Fantym al V-lea, Viorel al II-lea, Kaantz al II-lea,

Vioryan al V-lea, Wampyniann al XV-lea...

Rătăcirea spirituală este atât de mare, aberaţiile sunt de nedescris,

încât m-am minunat cum poate acest prooroc mincinos să gândească

aşa ceva. Iată, mai dăm încă un exemplu:

             ► La pagina 128 vorbeşte despre Sfântul Înger Babyossummm

cu care se poate intra în legătură imediat. Sfântul Înger

Hendyanyusss, mare super specialist în fizica şi electro-energetica

cerească. Sfântul Înger Byadynusss-Enescusss, super-savant în

fizica subnucleelor. Sfântul Înger Brytienysss, mare specialist în

fizico-chimia analitică de ordin ceresc. (Îngerii se specializează în

anumite meserii sau şcoli?).

                                Biblia Maicii Domnului

            Odată cu apariţia volumului „Biblia Maicii Domnului“ (1000 de

pagini), rătăcirea descrisă în volumele anterioare ajunge la punctul

culminant. Cartea a fost scrisă, după cum mărturiseşte

autorul Constantin Dogaru, din porunca şi cu

binecuvântarea Sfintei Treimi. Să ne rugăm Lui

Dumnezeu este un lucru cât se poate de normal

(„Rugaţi-vă neîncetat“ - 1 Tesaloniceni 5:17), dar să

susţinem că vorbim în mod direct cu Dumnezeu este

un lucru care pune mari semne de întrebare. Dacă a

primit binecuvântarea Sfintei Treimi în mod personal

ar însemna că autorul se compară chiar cu Avraam

care a fost binecuvântat de Sfânta Treime la stejarul Mamvri (Facerea

18). Este foarte interesant că în cei aproape 2000 de ani de când s-a

scris „Biblia“ cunoscută de noi toţi, nimeni dintre pământeni n-a mai

primit porunca şi binecuvântare să scrie o altfel de biblie decât numai

„alesul cerului“, Constantin Dogaru.

          ► La pagina 358 ne spune că „Biblia a Maicii Domnului“ i-a fost

dictată din ceruri de înalte personalităţi.

          ► La pagina 367 vorbeşte despre Sfântul Heruvim Petreuţ, seful

sfinţilor heruvimi de la sanctuarul ceresc şi Şeful Oraşului de Aur.

          ► La pagina 498, scrie despre acatistul Şefului Oraşului de Aur.

          ► La pagina 573 în Acatistul zămislirii Maicii Domnului scrie

„Sfântul Tău suflet are 52 de virtuţi şi calităţi“.

          ► La pagina 550 găsim scris Acatistul Sfintelor impresii cereşti

despre Maica Domnului.

          ► Iar la pagina 943 am rămas

consternat când am văzut Liturghia Maicii

Domnului. În partea dreaptă am fotografiat

schiţa făcută pentru Sfânta proscomidie. Se

poate vedea că scrie Prescure la liturghia

Maicii Domnului. Priviţi agneţul (patratul) în

care ar trebui să scrie IS. HR. NI. KA.

(adică Iisus Hristos învingător) iar în cadrul acestei rătăciri, pe aşa zisul

agneţ (în pătrat) scrie M. D. O. R. (adică Maica Domnului Ocrotitoarea

României). Prin această carte - „Biblia Maicii Domnului“ - în care sunt

amestecate lucrurile adevărate cu cele neadevărate se produce sminteală

în rândul credincioşilor creştini ortodocşi. Să nu uităm cuvintele lui

Dumnezeu: „Iar cine va sminti pe unul dint-aceştia mici care cred în

Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să

fie afundat în adâncul mării“ (Matei18:6).

                                Iubiţi credincioşi,

                Există plante otrăvitoare foarte asemănătoare cu cele comestibile,

există animale de pradă care prin mimetism se ascund în mediul în care

trăiesc pentru a fi adevărate capcane. Există forme şi culori de camuflaj

pentru a păcăli. Însăşi insistenţa autorului de a-i încredinţa pe cititori că

scrierile sale sunt ortodoxe, denotă obsesia autorului că el însuşi nu crede

acest lucru, dar are nevoie de un suport solid pentru adeverirea

imaginaţiilor sale în domeniul teologic. Diavolul este tatăl minciunii, ne

spune Însuşi Mântuitorul. Deci, cei ce mint , ai cui fii sunt?

Am putea spune că aceste cărţi semnate de domnul Constantin

Dogaru sunt o afacere pe care o desfăşoară sub mantia Sfintei

Biserici Ortodoxe.              Dânsul a observat că există o mare sete a

credincioşilor creştini ortodocşi de a cunoaşte cuvântul lui Dumnezeu. Şi

atunci a tipărit aceste cărţi chiar cu sprijinul financiar al unor credincioşi

convinşi că fac o faptă bună. În aceste cărţi, lucrul nou care ne surprinde

este faptul că extinde lucrarea îngerilor la maxim. Cu siguranţă

s-a inspirat din apocrifa „Cartea lui Enoh“ capitolul 68 unde găsim tot

felul de îngeri, dar toţi răi (adica diavoli). Dânsul a schimbat placa şi îi

numeşte buni, punându-i pe îngeri să facă tot ce le este necesar

oamenilor. Cărţile tipărite sub semnătura profesor Constantin Dogaru

sunt lipsite de suport biblic. Deşi nu tăgăduieşte tainele Sfintei Biserici

Ortodoxe încearcă să mai introducă un post (Postul Sfinţilor Părinţi).

Pentru a-şi vinde cărţile, în volumul „Maica Domnului în România“, atât

în prima parte, dar mai ales în partea a doua recomandă să se citească

toate cărţile scrise de el.

                      DECI, TOTUL ESTE NUMAI O AFACERE.

La ce îi ajută pe credincioşii creştini ortodocşi să cunoastă toţi

aceşti îngeri creaţi şi „botezaţi“ de domnul Dogaru??? LA NIMIC!!!

Este dăunător credinţei noastre că se schimbă rolul principal al

credinţei, respectiv cel de mântuire a sufletelor, într-un rol de rezolvare a

problemelor lumeşti. În aceste cărţi Iisus Hristos nu mai este principiul

mântuirii, ci îngerii ajung să slujească oamenilor. Totul se apropie de

religia politeistă a grecilor antici când zeii aveau nume de oameni şi

împlineau dorinţele oamenilor, fie ele bune sau rele. La învăţătura

domnului Constantin Dogaru vor adera doar „oile rătăcite“ care nu au o

credinţă destoinică şi care vor să ajungă în Împărăţia cerurilor pe uşa din

dos (neştiind că o astfel de uşă nu există).

             Din punct de vedere dogmatic nu putem combate în nici un fel

această rătăcire pentru că nu are nici un fel de crez dogmatic. Singura

soluţie cred că ar fi ca preoţii să facă cunoscută oamenilor Sfânta

Scriptură şi să-i îndemne să compare orice lucrare a acestui autor Dogaru

cu textul Sfintei Scripturi.

           Sfântul Apostol Pavel spune: „Toate să le încercaţi; ţineţi ce este

bine. Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului“ (1Tesaloniceni 5:21-22).

Cercetând duhurile vedem că este un duh rău şi trebuie să ne ferim de el.

BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 2004; Preot dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului

Testament, E.I.B.M., Bucureşti, 1995; Preot Vasile Sorescu, Biserica Ortodoxă, Stâlp şi temelie

a adevărului, Editura Credinţa strămoşească, Iaşi, 2002; Preot Victor Moise, Pentru credinţa

strămoşească, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 1991.

                                      Biserica secretă

     Cu privire la aşa numita „Biserică secretă“, iată ce declară Anca-

Cristina, în almanhul „Iisus Biruitorul“, Editura Oastea Domnului,

Sibiu, 2006.

        «Am intrat în grupul ăsta, aparent, din întâmplare. Mă destăinuiam

adesea unei prietene. Draga de ea plângea pentru mine când vedea că nu

fac nici o rugăciune, cât de mică, sau că nu mă mai interesau nici măcar

Vieţile Sfinţilor. Până într-o zi. Cu ceva timp în urmă, s-a mutat la

Târgu-Ocna, mai târziu şi s-a căsătorit. M-a ajutat să-mi găsesc un

duhovnic, de care m-am ataşat, deşi ştiam că nimeni nu avea să fie de

acord cu patimile mele. Mă bucuram să văd dragostea ei pentru dânsul.

Ba, chiar, o invidiam puţin, căci avea puterea şi atracţia de a-l suna

măcar pentru o binecuvântare, măcar pentru un cuvânt. Un cuvânt, de

care ţinea cu adevărat cont. Eu n-am făcut ascultare aşa cum mi se

ceruse. De aici, şi sfiala mea, şi ruşinea mea. Cu vreo două luni în urmă,

m-am hotărât să merg şi eu la Târgu Ocna, în vizită. Poate nu

întâmplător, aveam să merg la aceeaşi prietenă dragă, pe care nu reuşeam

să o înţeleg atunci când pleca şi se întoarcea abia aproape de miezul

nopţii. Când o întrebam unde a fost, singurul răspuns pe care îl primeam

era: „Îmi pare rău. Aş vrea să-ţi spun, dar nu pot. Trebuie să treci şi

tu prin anumite etape (de iniţiere), ca să poţi să le înţelegi“. Mai mult

nu pot să-ţi spun. Să faci „Imnul Maicii Domnului“ şi sunt sigură că

ea îţi va da şi ţie şansa să ţi se dezvăluie aceste taine. Pentru că sunt

taine. Ce să înţeleg din astea, Doamne Sfinte? Îmi trezeau o oarecare

curiozitate şi pentru aceste „taine“, dar şi să o înţeleg pe ea. Când am

ajuns la Târgu-Ocna, mi-a arătat o rugăciune. O rugăciune foarte

frumoasă, o strigare către Dumnezeu. Acesta a fost începutul. Destul de

nonşalant. Apoi, am primit o carte cu „Soborul Sfinţilor Arhangheli“,

scris, cică, din ordinul Sfinţilor Arhangheli, care i-au dictat stimabilului

profesor Constantin Dogaru, în mod personal. De fapt nu este profesor

ci un fel de „preot“. Iar haina preoţească şi-a însuşit-o singur sau în

cadrul grupului în care manipulează şi este manipulat. Am citit cu

stupoare şirurile interminabile cu nume de îngeri din soborul Sfinţilor

Arhangheli, să-mi fie iertat, dar părea să fi uzat de cartea de telefoane.

Trebuie să atrag atenţia că domnul Dogaru ridică România la rangul

de Sfântă, tot ceea ce face, face în numele României, cărţile sale includ

acatiste, altele decât cele din adevăratele cărţi bisericeşti, modificate,

pline de substraturi, în care este chemat, cu precădere, poate prea mult

Duhul Sfânt. Din viziunea cui? Este adevărat că ne îndemna ca părinte,

real, de data asta, că e bine ca fiecare să-şi facă propriul psalm (???),

adică propria lui rugăciune, dar o făcea din dragoste şi încerca, bietul de

el, să ne insufle şi nouă dragostea duhovnicească. E adevărat că

rugăciunea pentru ţara noastră e pomenită la fiecare slujbă, dar de aici şi

până la a slăvi românul pentru simplul fapt că este român, şi nu o creaţie

a Domnului, e cale lungă. De ne-ar alege Domnul, asta ar şti-o numai El,

iar noi trebuie să ne facem vrednici, deşi tot oameni rămânem. Numele

îngerilor nu făceau decât să „demonstreze“ oamenilor „captaţi“ că ceea

ce susţine el este plauzibil, că, într-adevăr România e atât de sfântă, încât

şi îngerii iau nume, mai mult sau mai puţin, româneşti. Şi, ca să fie şi

mai şi, mai schimba locul literelor, pentru a da o greutate în pronunţarea

numelui.

            Numele „de dincolo“ este greu accesibil, greu de pronunţat, ceva

inedit. Dar domnul Dogaru avea „acces“ la ele, are şi puterea de a vedea

strălucirea arhanghelilor, de „a auzi“ muzica îngerilor, fără remuşcări,

fără să orbească, fără să surzească... Să-mi fie iertat, dar n-am auzit nici

un sfânt, nici un pustnic, lăudându-se cu aşa ceva. Coperţile cărţilor

conţin cel puţin o icoană. Pe prima pagină este scrisă editura şi patriarhia

care i-a aprobat tipărirea cărţilor - o patriarhie fantomă, după cum avea

să afirme şi un preot-călugăr. Într-una din ele, pe coperta căreia era pus

chipul Mântuitorului, încuraja discipolii să-şi

ajute spiritul să evolueze, promiţându-le că vor

mişca şi munţii din loc doar cu un cuvânt. Dacă

tot a zis Mântuitorul că se pot face minuni cu o

boabă de credinţă, mare cât bobul de mazăre, de

ce să nu-l spună şi alţii? Doar trebuie să

convingă! În alta, Ceaslovul Maicii Domnului,

cu totul altul decât cel real, tipărit prin 2002,

erau înşirate toate rânduielile „sfinte“, utrenia şi

celelalte, acatiste ala Maicii Domnului şi ...

slujbe. Psalmul 50 era acelaşi cu al Proorocului

David, dar a avut grijă să le împartă fiecăruia foi

de hârtie, format A4, în care era scris la

calculator acest Psalm. Prin ce se diferenţia? Prin finalul lui. Înlocuise

„Întru bunăvoirea ta Sionului, să se zidească zidurile Ierusalimului;

atunci vei binevoi jerfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot, atunci vor

pune pe altarul Tău jertfă“, cu:

„Întru împărăţia Ta românului, fă să se zidească zidurile Noului

Ierusalim“ (???); „atunci vei binevoi jerfa dreptăţii, prinosurile şi

arderile de tot“, cu „atunci îţi vor aduce prescură şi vin întru Sfânta

Împărtăşanie“ (???). Noul Ierusalim... aici pe pământ. Iată ce strigăm!

Îi aşternem casa diavolului. De ce toate astea? Pentru că ideea dracului a

fost de a semăna mândrie în sufletul românilor. Şi nu doar în Moldova,

unde sunt zeci de mănăstiri, atâţia călugări care trăiesc cum numai ei

ştiu, care strigă zi şi noapte către Domnul să ne miluiască pe noi, cei de

aici.

      Dar nu e doar atât. În noaptea aceea, sâmbătă spre duminică, citeam

şi noi câte ceva, iar dracul, ca să mă mândrească cum numai el ştie, a

pus-o să-mi spună că ştie şi simte că sunt făcută să fiu preot, prin

modul de a citi o rugăciune. Aşa că, a doua zi, după slujba bisericească,

ca să fie ceva plauzibil, m-a condus la o prietenă acasă. Nu mică mi-a

fost mirarea să văd că mai vin alte două femei, care s-au îmbrăcat

toate în preot şi s-au pus frate, să facă slujbă. Oare, n-o fi fost bună

slujba cea de la Biserică sau era prea umilitoare? Ele ştiu. Cert este că,

dragele de ele, citeau din „Ceaslovul“ lui Dogaru, cu toate minunăţiile

lui. Şi nu aşa simplu, ci cu împărtăşanie, cu potir şi disc. Iar la

împărtăşanie, dată oricui, căci e spre întărire, după o spovedanie între ei

făcută, se cerea printre altele, dobândirea unor virtuţi deosebite. Care

sunt acelea? Să li se arate Duhul Sfânt, să vindece şi ei cu puterea minţii,

să vadă şi să descopere minunăţii cu mintea şi cu inima, să se poată

folosi de energiile... nu ştiu dacă cele spirituale. Să găsească altul

răspunsul.

           Am luat parte, ca netrebnica, la toate acestea, fără să zic nimic. Nu

ştiu de ce. Poate eram curioasă să aflu mai multe. Am fost prevenită

dinainte, să nu dezvălui nimănui acestea lucruri. „Biserica Maicii

Domnului e secretă, de aceea o numim Biserica secretă. Dacă dezvălui

cuiva, se va abate asupra ta nenorocirea“, mi-au spus. Ca să vezi! De

când Domnul este secret nu ştiu. Cert este că am căutat în Biblie, mai

ales în Apocalipsă, şi nu am găsit nimic despre mesaje transmise de

Sfinţii Arhangheli sau de porunca Maicii Domnului de a face o biserică

secretă. Dar „cornilă“ (adică diavolul) nu trebuie să lucreze???

           Altă dată, cu toată îndoiala, m-am lăsat condusă la aşa-zisul preot

Constantin Dogaru, la Tecuci. Am ajuns la nenea ăsta pe la 8 dimineaţa.

Eram trei persoane: eu, vechea mea prietenă şi o alta, pe care am

cunoscut-o la Târgu-Ocna (o studentă în anul IV, destul de evlavioasă în

credinţa ei). Într-un final, ne-a răspuns la uşă domnul Dogaru şi, cu toată

evlavia şi bucuria, ne-a invitat în casă. Să mă ierte Dumnezeu, dar m-a

cuprins un sentiment de scârbă. Mă tot întrebam de unde bucuria

celorlalte de a-l revedea. M-am înfuriat şi mai mult când studenta a zis:

Doamne, Doamne, am venit! Cum să taci la aşa ceva? Dar, deh, gândeam

prea dogmatic. Nici măcar nu erau conştiente ce făceau, cum nu aveam

să fiu nici eu, căci, mai târziu, m-am lăsat furată de mirajul lor.

                      Am intrat în camera lui Dogaru: specific bărbătească, nimic

deosebit. În schimb, avea lângă geam un calculator. Cred că arhanghelii

scriau singuri, nu-l mai osteneau! Iertaţi-mă n-ar trebui să judec. Ceea ce

mi-a atras atenţia au fost zecile de prize, n-aş putea să spun cu exactitate

pentru ce erau; hardul calculatorului avea o carcasă transparentă, cu

jocuri de lumini asemeni celor de pe adidaşii copiilor probabil, pentru

mai multă credibilitate. Le-am întrebat pe fete, dar singurul răspuns a

fost că e foarte deştept şi că Duhul Sfânt îl luminează. Exact în faţa uşii,

era patul acoperit pe jumătate cu o cuvertură roşiatică, iar în mijlocul

camerei, o masă pe care erau puse tot felul de cărţi, aparent, fără nici o

intenţie. Când ne-a văzut interesate de ele, imediat s-a apucat să ni le

prezinte ca la licitaţie. Cărţi „foarte valoroase“ şi foarte ieftine, pe care

musai să le avem, mai ale noi, „aleşii Domnului“. În partea stângă a

camerei, erau rafturi ticsite cu cărţi toate scrise de Constantin Dogaru

sau, cel puţin, el figura ca autor, ce aveau să fie trimise mai departe

spre vânzare: acatiste către Domnul Iisus, către Maica Domnului, către

Duhul Sfânt, către Sfinţii Îngeri, Arhangheli, Serafimi şi Heruvimi, toate

în „Acatistierul Luminic“, pentru desfacerea farmecelor, pentru

căsătorie şi câte şi mai câte. Mai nou, era tipărită, în câteva exemplare

Biblia Maicii Domnului. Ba, chiar un exemplar de excepţie cu o copertă

groasă, îmbrăcată în nu ştiu ce fel de piele, mult mai scumpă. Cică se

adunau fonduri pentru tipărirea bibliilor. Şi, să vezi minunăţie! Pentru a

fi salvată lumea, trebuia trimis gratuit câte un exemplar la fiecare

familie. Mai rău ca la cultele religioase (adeventişti, baptişti,

evanghelişti, iehovişti...). Numai ei împărţeau cărticele gratuite pentru a

face propagandă. La ce să se mai chinuie Dogaru cu tâmpeniile lui, dacă

tot are discipoli pe post de măgăruşi! Fac toate comentariile acestea

personale şi pertinente, pentru a atrage atenţia celor ce citesc. Dacă tot nu

pot schimba mentalităţile celor atraşi, măcar ceilalţi să vadă pericolul,

înainte de a se lăsa atraşi în grupul lor.

Scrie în Biblie că diavolul ne va îndemna să ne rugăm neîncetat, va

face minuni în faţa noastră, va vindeca bolnavii şi-i va învia pe cei morţi,

pentru a atrage pe cei slabi în mrejele lui. Ei, Dogaru ăsta ne îndemna şi

pe noi: să ne rugăm zi şi noapte, să facem slujbe, dar niciodată nu mi-a

zis să citesc din Biblie sau din Pateric, ci doar din cărţile lui. Iniţial, am

zis că vrea să-şi vândă cărţile şi totul este doar un truc ieftin, dar mult

mai mult decât atât. E modul lui de a-i ţine încleştaţi pe cei captaţi în

gruparea sa.

              În partea dreaptă a camerei, era o vitrină cu tot felul de cărţi de

ştiinţă (gramatică, inclusiv de Iorgu Iordan, de matematică, de fizică, de

inginerie, căci doar trebuie să fim mânaţi să cunoaştem cât mai multă

ştiinţă şi filozofie, decât dogmele Bisericii!). Le-a zis chiar să se

ferească de Biserică pentru că Biserica nu este de acord cu porunca

Maicii Domnului, cu femei preot, deci este duşmanul lor. Şi nimeni

nu realizează că acolo este vorba de o rătăcire spirituală gravă.

În vitrină, pe geam erau agăţate câteva icoane mici, din smerenie...

doar câteva. În prostia mea, încercam să simt nu ştiu ce vibraţii pornite

din cărţi, din icoane. Mi se părea că văd nu ştiu ce aure, ca urmare a

lecturării nefaste a tot felul de cărţi, precum „Karma pură“ şi alte

bazaconii. Bucuria lui Dogaru! Le-a dat pe celelalte la o parte şi m-a luat

să-mi arate pe calculator icoane de la muntele Athos. „Să-mi zici ce

simţi, ce vezi...“ Numai că nu vedeam nimic, ci doar mi se părea că văd

nu ştiu ce unde de energie în jurul lor. Dogaru, bucuros, s-a apucat să se

îmbrace în haină albă, arhierească, să-mi pună pe cap un fel de căciulă

înaltă şi roşie, apoi mi-a pus un fel de epitrahil, de parcă aş fi fost papă,

şi mi-a făcut mai multe poze cu fiecare, să văd cât de mult creşte energia

spirituală când suntem mai mulţi. Oare, să fie doar pentru asta? Nici nu

mă interesează. Dumnezeu să ne apere de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi cei

nevăzuţi!

        M-a trecut în catastif, adică m-a pus să semnez o foaie, pe care am

mimat o semnătură, nu cea reală, şi unde era scris numele meu, seria şi

numărul de buletin, plus, dacă nu mă înşel, codul numeric. Oare,

Dumnezeu are nevoie de numerele noastre, dragi evlavioşi ai lui

Dogaru? Oare, nu seamănă toate acestea cu pecetea despre care s-a tot

pomenit în Apocalipsă? Dar cine sunt eu să vă spun toate astea? Căci nu

sunt cu nimic mai vrednică decât voi, căci tot am semnat şi am tăcut în

faţa atâtor aberaţii. Prea mare e dragostea şi milostivirea Domnului de

mă suportă pe pământul ăsta!

           Cică, ne-a spovedit, iar eu am fost prima. La un moment dat, s-a

aplecat foarte aproape de faţa mea şi s-a apucat să-mi descrie acte de

desfrâu, cu motivul de a le mărturisi, dacă este cazul... Zâmbetul şi

sclipirea din ochii lui, precum şi diminutivele folosite, mi-au stârnit

repulsia şi m-au smintit. Am încercat să le spun celorlalte, dar s-au

smintit de sminteala mea. „Ce e neobişnuit în asta? Doar trebuie spus

totul, iar el ştie mai bine. Prin el vorbeşte Dumnezeu“. Să fie oare aşa?

N-am întâlnit nici un preot ortodox cu asemenea vocabular şi

comportament.

                  În două din pozele făcute, apăreau câte o pată de lumină, una la

degetul meu, alta la reflexia luminii din icoană. I-am făcut o poză, lui şi

prietenei mele, dar am ţinut o jumătate de deget pe bliţ. Pata aceea de

lumină era „focul iubirii“ prietenei mele pentru el, pentru că acolo s-a

nimerit să fie degetul. Poate că-i era necaz că nu era deasupra capului

său, dar cert era că a încercat să-mi înlăture îndoiala prin alte poze făcute

degetului. Normal că ieşeau altfel, dar cine trebuia să le creadă le-a

crezut. Pe cealaltă, făcută mie, alături de distinsul nene Dogaru (cu

accent de bucureştean, om elevat), în spatele meu era o icoană în care s-a

reflectat, pur şi simplu, lumina de afară, căci în cameră era cam

întuneric. Lumina aceea, dragii mei fraţi, era, după spusele lui, Duhul

Sfânt. Taman deasupra capului meu...

             Mai târziu, fiind obosită, m-a îndemnat să mă întind pe pat şi să

dorm. Ba, chiar mi-a netezit fusta, stimabilul, să stau mai comod. Nici

asta n-am văzut la vreun preot creştin ortodox. Poate că eram prea mică

şi nemăritată...

         Am plecat într-un final, dar nu fără scârboşenia de îmbrăţişare, prin

care se dădea duh sfânt...

        În aceeaşi zi, am plecat la Bacău, dar am revenit la Târgu Ocna după

alte două săptămâni. Începusem să fac şi eu slujbe cu ele, chiar mă

bucuram că mă împărtăşeam. Mi-a dat diavolul ce vroiam. Tânjeam după

Sfânta Împărtăşanie, pe care nu o meritam, şi de la care mă oprise

preotul meu duhovnic, ştie el de ce. Ei, şi dacă oamenii ăştia îmi dădeau

ce vroiam, eu cum să-i ocolesc? Că doar de asta am nevoie - de iluzii

deşarte - care să mă pocnească atunci când e prea târziu.

           Dacă Dogaru îi amăgeşte cu cuvântul, „minunile“ le fac alţii. Au

fost prinşi şi alţii în gruparea asta, ce se pretind a fi preoţi călugări, cine

ştie în ce mod! Unii dintre ei alungă demoni, citesc gândurile celor slabi

şi neputincioşi, pentru care minunile astea sunt o adevărată mană. Îi

vindecă, le dă sfaturi benefice, îi îndeamnă la smerenie, la post, la cât

mai multă rugăciune, le vorbeşte în pilde şi multe altele. Ba, mai mult, la

conferinţele lor, se anunţă dinainte cui îi va veni vremea să moară şi cui

nu. Alţii adormiţi cu ceva timp în urmă - o femeie, prin care „grăia“

Maica Domnului, un altul ce „vorbea“ cu Duhul Sfânt, cu Tatăl Ceresc -

au fost canonizaţi şi li s-au făcut icoane, modificate şi colorate de ...

Dogaru pe calculator. Mare minune, dar drăcească !

          O altă minunăţie: prietena studentă are calculator şi a primit pe CD

întâlnirea secretă în care L-au văzut pe Dumnezeu. CD-ul începe aşa: e o

cameră, în cameră este întuneric şi un grup de oameni. Unul din ei spune

cam aşa: „Am fost anunţaţi printr-un mesaj secret de la sfintele puteri

divine că astăzi ni se va arăta tuturor celor aleşi, pentru ultima oară, la

ora 8, Tatăl Ceresc...“ Pauză şi apoi: „Uitaţi-vă la bec. Priviţi-L pe

Tatăl cel Ceresc!“, iar la bec, un fel de curcubeu... Nu, nu era trucat

deloc - ferească Dumnezeu - , nici pe calculator nu era făcut, că doar

dracul n-are nevoie de trucaje pentru a face minuni, dacă asta ne atrage!

Oare nu ni s-a spus că diavolul ne va vesti că vine Dumnezeu în fel şi

chip, că Îl vom vedea prin lumini şi câte şi mai câ te?

        Să mă ierte cei pe care i-am jignit, să mă iertaţi pentru îndrăzneala

cu care am scris, dar, cu voia lui Dumnezeu de-mi este îngăduit, aş vrea

să trag un semnal de alarmă. Toate acestea nu sunt decât înşelăciuni şi de

aceea ne îndeamnă duhovnicii şi adevăraţii preoţi să facem ochii cât

cepele în faţa ispitelor.

        Doamne, milostiveşte-Te spre noi, iartă-ne, întăreşte-ne şi învaţă-ne

căile Tale, nu cu mintea ci cu inima. Bine ne învăţa Părintele Cleopa,

când ne spunea să alungăm vedeniile, căci sunt din imaginaţia noastră,

iar de nu, tot să le alungăm, pentru că avem timp să-L vedem pe

Dumnezeu când vom ajunge la El. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin ».

                                   Fluierul vânătorului

           Am întâlnit odată, la munte, un vânător. Mergea să vâneze capre

sălbatice, dar câine pentru vânătoare nu avea. În loc de câine, ducea un

mic fluier cu care imita glasul caprelor sălbatice. Am plecat cu el să văd

ce ispravă va face. Vânătorul s-a aşezat unde ştia că e rost de vânat şi a

început a sufla cu fluierul o chemare mincinoasă de capră. Un ţap a auzit

această chemare, a dat un mic răspuns şi a plecat după ea (era tocmai

timpul împerecherii acestor animale). Ţapul se apropia mereu.

Sărmanul! El nu ştia ce fel de „capră“ îl aşteptă. În gândul lui vedea

căprioara cea frumoasă, dar, vai, îl aştepta glonţul. Când s-a ivit într-un

luminiş, glonţul l-a doborât la pământ.

        Eu m-am gândit în mine că aşa face şi diavolul, „vânătorul“ cel rău

al sufletelor. Cu înşelăciunea atrage şi diavolul sufletele în cursa pierzării

prin învăţături greşite şi prin depărtarea de Sfânta Biserică Ortodoxă.

Când omul pleacă urechile spre aceste învăţături greşite şi ascultă de

„fluierul diavolului“, aşa păţeşte, ca ţapul cel înşelat: el aleargă la pieire

trupească şi sufletească.