Ia vâscu’ cu norocu’!

DESPRE VÂSC                                                                          
                                Preot Ioan                                 

Unii oameni, pentru a fi ri, în loc să-şi pună toată nădejdea în  ajutorul lui Dumnezeu  s-au treână în zilele noastre,

una este  „vâscu’ cu norocu’!“. În  „febra cumpărăturilor“ ce se fac cu

ocazia sărbătorilor de iarnă, mulţi oameni îşi cumpără din banii şi aşa puţini, câteva crenguţe de vâsc. Unii  nici nu ştiu prea bine scopul

pentru care îl cumpără, alţii    spun că le-ar   aduce sănătatea în casele

dumnealor. Dacă aceste firave şi neputincioase ramuri de vâsc ne-ar aduce sănătatea ce ne-o dorim, doar ţinându-l undeva în casă, oare ce

rost ar mai avea medicii, medicamentele şi spitalele? Dacă vâscul ar

avea aceste puteri de vindecare, cu siguranţă că Dumnezeu nu ne-ar fi lăsat  Taina  Sfântului  Maslu:  „Este  cineva  bolnav  între  voi?  Să cheme  preoţ ii  Bisericii  ş i  să  se  roage  pentru  el,  ungându-l  cu untdelemn, în numele Domnului. Ş i rugă ciunea credinţ ei va mântui pe cel bolnav ş i Domnul îl va ridica,  ş i de va fi fă cut pă cate se vor

ierta lui“ (Iacov 5:14-15). Vâscului i s-au atribuit chiar diverse puteri magice, de a aduce bunăstare, noroc, pace, fericire... Dacă vâscul ar fi fost atât de important pentru noi, ne-ar fi spus Dumnezeu, dar El ne-a

învăţat prin Sfântul Evanghelist Ioan:  „Fă ră Mine (Hristos) nimic

nu puteţi face“ (Ioan 15:5). Câtă mângâiere simte omul credincios în

aceste cuvinte. Avându-L pe Dumnezeu cu noi, nu vom fi lipsiţi de nici un bine: toate câte le vom începe le vom duce la bun sfârşit, toate câte ni se întâmplă, chiar şi cele mai rele lucruri, nu ne pot clătina. Alături de versetul biblic de mai sus pe care citindu-l ni se întipăreşte adânc în suflet şi nu-l mai putem uita,  găsim în Vechiul Testament la proorocul  Ieremia  o  frumoasă  mărturisire  a  nădejdii  în  Domnul

Dumnezeu:  „Binecuvântat este omul care nă dă jduieş te în Domnul ş i

nă dejdea că ruia este Dumnezeu. El este ca un pom, să dit lângă ape,

care îş i întinde ră dă cinile pe lângă râu ş i care nu ş tie când vine

arş iţ a: frunzele lui sunt verzi, la vreme de secetă nu se teme ş i nu

conteneş te a rodi“ (Ieremia 17:7-8). Neştiutorii spun că vâscul este

simbolul păcii şi bucuriei (Pacea şi  bucuria nu pot avea decât un

singur   „izvor“:   Iisus   Hristos,   căci    El   este   Împăratul   păcii   şi

mângâierea sufletelor noastre).

Vâscul este o plantă semiparazită ce creşte pe        ramurile unor

copaci, are frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată, cu fructe în forma unor bobiţe albe sau  gălbui şi este folosit ca plantă medicinală. 

Fructele moi, alb-sidefii, ca şi
vigoarea tufei suspendate pe crengile diverşilor arbori, i-au intrigat multă vreme pe oameni, neînţelegându-le provenienţa. Misterul modului de răspândire a vâscului s-a lamurit demult.
pasarile mierlele si ciorile mai ales mananca fructele a lămurit de mult. Pă să rile (mierlele
ciorile mai ales) mă nâncă fructele lui işi şterg ciocul încleiat de ramurile altor copaci. Lipite astfel pe coajă ,seminţele îi trimit ră dă cini adânci până la măduva  copacului ,din care se hrănesc...
copacului, din care se hrănesc.
Noroc este un idol şi iată ce ne spune despre el Părintele

Cleopa: « Voi ştiţi cine a fost noroc ? Cel mai mare demon, care a secerat  milioane  de  suflete.  Nu  ştiţi  că  până  la  venirea  lui  Iisus

Hristos, China se închina la idoli, India, Japonia, Insula Java şi atâtea state se închinau încă la diavoli, lui Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru şi la toţi dracii ? Ştiţi voi că până la venirea Domnului,

oamenii sălbatici şi nebuni pentru fiecare păcat aveau un zeu ?

MARTE,   zeul   războiului.   Când   aduceau   statuia   lui,   îndată

trebuia să facă război să omoare cât mai mulţi oameni, că aşa-i plăcea.

 VENERA, zeiţa  discordiei. Când îi aduceau statuia, trebuia ca

toţi să se sfădească şi să se bată, că aşa-i plăcea zeiţei discordiei.

NEMFIS,  zeiţa  frumuseţii.  De-acolo  ne-au  rămas  cerceii  şi

podoabele  femeieşti.  Când  o  aduceau,  îi  puneau  cercei  de  aur,  îi puneau în nas verigi de aur, îi puneau mărgele de aur, şi toţi trebuiau

să fie pudraţi, cu zorzoane, cu inele, cu cercei şi să joace în faţa ei. Că

aşa-i plăcea zeiţei Nemfis.

AFRODITA, zeiţa  desfrâului. Îi duceau statuia într-o pădure

deasă şi acolo bărbaţii cu femeile făceau cele mai mari orgii înaintea ei, spunând că acestea-i plac zeiţei, desfrâul şi orgiile.

NEPTUN, zeul apelor. URANUS, zeul pământului.

MOLOH   era   zeul   fericirii   la  romani,   la   sumerieni   şi    la

cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum îi zicem astăzi?

Îi purtau statuia într-o căruţă cu două roţi, făcută din aramă sau din argint. În spatele zeului Noroc era un cuptor de aramă şi în faţa lui o

tigaie de aramă; şi-i dădea foc lui Noroc pe la spate, până se înroşea şi tigaia şi el. Popii lui purtau în mâini nişte securi mari, ascuţite.

Ce jertfă primea Noroc? Numai copii sugari de la mamele lor.

Veneau în satul tău, de unde eşti tu. Trăgeau căruţa lui Noroc cu tigaia roşie, înfierbântată şi strigau, bătând din palme:

„Cine vrea să aibă noroc , să aducă jertfă lui Noroc! Cine vrea să aibă noroc, să aducă jertfă luiNoroc!...“ Auzeai unele femei, zicând una către alta:

„Cumătră îţi  dai copilul?       Îl dau, ca să am noroc!“ Lua mama

copilul de la tatăl lui, îl dădea în mâna slujitorului idolesc, îl tăia bucăţi şi îl punea în tigaia lui Noroc să se frigă. Până la 40-50 de copii

punea odată în tigaia aceea. Mirosea în urma lui numai a friptură de copii proaspeţi. Aşa a secerat dracul  Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor în fundul iadului! Acolo stau în vecii vecilor că au dat

jertfă lui Noroc. Voi nu vedeţi ce zice în Biblie proorocul Isaia?:

„Vai de cei ce fac masă dracilor ş i aduc jertfa lui Noroc“ (Isaia

65:11-12). Şi voi, creştinilor, scrieţi noroc pe pomelnic. Vai de mine ! Mare  nebunie,  mare  rătăcire!  N-ai  pe  Dumnezeu?  Pui  pe  dracul

Noroc?  Numai  ce  auzi  pe  beţivi  la  crâşmă  zicând:  „Hai  noroc,

cumetre!“ Uneori vezi creştini pe drum că se salută: „Hai noroc, vecine!“                   Dacă   l-ai   întreba   cine-i   Noroc,   nu   ştie,   dar   ştie   să-l

pomenească. Mai chemi pe dracul Noroc, după atâtea mii de ani? Te

închini la satana?  Vă rog să nu-l mai puneţi pe pomelnicele voastre şi nici să nu-l mai pomeniţi pe idolul „Noroc“! »

		Dreptmăritori creştini, să nu ne dorim noroc, să nu ne luăm
	ocrotitor   vâscul,   ci   să avem   pe   frunţile     noastre   cununa   cea împletită în trei:  Credinţă,  Nădejde şi  Dragoste şi  atunci vom deveni oameni noi, ca şi    arborele proorocului Ieremia care nu-şi
	pierdea frunza nici pe vreme de arşiţă , nici pe vreme bună.

Vâscul este o plantă medicinală?

Da, vâscul  este  o  plantă  medicinală  (dar,  atenţie,  vâscul  nu vindecă pe  nimeni   doar    ţinându-l     în   casă,   ci   prin   anumite

tratamente). Verificate prin practică, fie ea tradiţională sau alopată

(potrivit posibilităţilor de prelucrare specifice fiecăreia) şi confirmate

de    cercetări    ştiinţifice    recente,    proprietăţile    antispasmodice    şi hipotensoare ale vâscului sunt într-adevăr valabile. Lor li s-au adăugat

altele - cardiotonice, vasodilatatoare, bradicardizante (de scădere a

pulsului) şi chiar unele antitumorale. Având în vedere că planta gazdă

are o influenţă mare asupra compoziţiei chimice, nu trebuie recoltate tufele de vâsc crescute pe arţar, tei, salcie şi mai ales pe plop, pentru că sunt toxice. Vâscul de stejar este toxic şi are fructele galbene.

Superstiţii pentru noaptea de revelion

Se credea cândva, că un om poate să-şi influenţeze norocul din anul următor, în funcţie de ce mănâncă în prima zi a anului.  La fel, primul vizitator din noul an aduce fie ghinion, fie noroc, în tot restul anului. Unii susţin că în noul an, dacă o femeie le va păşi prima dată pragul  casei  au  ghinion  tot  restul

anului,   iar dacă un bărbat va păşi primul  peste  pragul  casei  lor  vor avea noroc.  Şi mâncărurile de Anul Nou pot aduce    noroc.  În multe culturi se  crede că orice aliment în formă de inel aduce noroc, pentru că simbolizează „un cerc complet“. Unii oameni mănâncă clătite cu smântână pentru a avea noroc şi sănătate.

În Danemarca, se crede că mâncatul gogoşilor în prima zi a

noului an le va purta noroc.

În  sudul  Statelor  Unite  se  crede  că mâncatul  boabelor  de

fasole sau al verzei, al boabelor de muştar sau de spanac în ajunul

Anului Nou aduce noroc.

Germanii  ş i  polonezii,    pentru   a   avea   noroc   în   noul   an, mănâncă hering în saramură.

Budiş tii din India pentru a avea noroc mănâncă tăieţei.

În Spania, când ceasul anunţă trecerea dintre ani, oamenii

mănâncă boabe de struguri, câte una pentru fiecare lună a anului.

Fiecare simbolizează noroc pentru lunile anului următor.

În Elveţia,  norocul vine de la o picătură de ... smântână, pe

care  fiecare  fermier  care  se  respectă o  varsă la  miezul  nopţii

dintre ani, pe podea.

În  Franţa,  oamenii  care  îşi  doresc  noroc  mănâncă multe

clătite.

În  Belgia, în  schimb,  fermierii  merg  în  grajduri  şi  urează

animalelor „Un an nou fericit“.

În Armenia pentru a avea noroc femeile pregătesc o pâine

specială.

În  nordul  Portugaliei  se  spune  că obişnuitele  colinde  ale

copiilor sunt aducătoare de noroc.

În România,    în anumite zone ale ţării, românii care vor să afle dacă vor avea  noroc se duc la uşa grajdului şi ascultă dacă vorbesc

animalele între ele. Dacă vorbesc înseamnă că vor avea ghinion, iar dacă nu vorbesc între ele vor avea noroc şi bogăţie.

Cine strănută în noaptea Anului Nou va avea noroc tot anul.

În alte zone se crede, dimpotrivă, că în timp ce omul strănută, îi iese

sau îi intră prin nări un duh rău sau o părticică din suflet.

Dacă cineva vrea să aibă noroc în anul care vine trebuie mai

întâi de toate să aducă vâsc în casă ş i să nu agaţe  calendarul

înainte ca noul an să înceapă .

Frecvenţa cuvântului noroc este de-ajuns pentru a demonstra că

toate obiceiurile de mai sus nu au nici un temei, ci doar amăgesc, lucru care nu s-ar întâmpla dacă ar şti şi ar trăi rugăciunea Sfântului

Ionichie (secolul XI):

„Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie!“

Iubiţi credincioşi,

Vâscul este o plantă medicinală, însă ea nu poate să  aducă noroc sau  sănătate  celor  din  casa în  care  se  află,  doar  prin  simpla lui prezenţă,  ci  aduce  sănătate,  numai  sub  formă  de  preparate după anumite reţete.

Omul se deosebeşte de toate celelalte fiinţe din regnul animal prin două  laturi  ale  activităţii  sale  psihice:  CULTURA şi  RELIGIA. Acestea  două,  de     cele  mai       multe  ori  sunt  în  interacţiune,

condiţionându-se şi completându-se una pe alta. Dar în funcţie de condiţiile de formare şi de dezvoltare a  fiecărui individ, cultura şi

religia pot fi diminuate (până la incultură şi ateism), pot fi exagerate

dreptare ale vieţii cele 9 porunci bisericeşti, cele 10 fericiri porunci dumnezeieşti

(până la fanatism) sau ignorate când unii semeni de-ai noştri nu au ca  şi cele 10
si cele zece porunci care sunt sfinte, simple şi clare. Aceştia din urmă, din neştiinţă, fără nici un fundament biblic sau revelational,revelaţional,
născocesc practici care constituie falsa tradiţie sau altfel spus „poveşti
de adormit copiii“. Oamenii sunt amăgiţi să practice aceste obiceiuri fiindcă au auzit şi ei de la alţii că „aşa e bine“. Şi iată cum în mintea  unor creştini reci sau căldicei, învăţăturile de credinţă creştin
ortodoxă   sunt în pericol de a fi „înăbuşite“ de practici păgâne sau inventate. Una din aceste practici, aşa cum am arătat mai sus este cea a Vâscului cu noroc.

Superstiţioşii mai spun că noul an trebuie să-i surprindă cu bani în buzunar, cu o crenguţă de vâsc şi  cu  lumină, iar la miezul nopţii

îndrăgostiţii să se sărute sub crenguţa de vâsc atârnată la uşă pentru ca

destinele lor să se unească. Dacă noul an îi „prinde“ astfel, atunci dragostea şi lumina le va intra în suflet tot anul.

(Bieţii îndrăgostiţi cum se amăgesc! În primul rând nu există

soartă, destin sau scrisă cum i se mai spune. În acest ritual este

exclus Dumnezeu. Nici unul din cei doi îndrăgostiţi nu se roagă lui

Dumnezeu, nu-I cere cu smerenie şi stăruinţă binecuvântarea Sa.

În schimb se sărută sub creanga de vâsc cu convingerea fermă că

vâscul îi va uni pentru vecie. Deci iată cum vâscul a devenit un

idol  în  casă .  Mai  lipseş te  doar  să  se  închine  lui  ş i  să  înalţe

 rugă ciuni că tre el.  Crenguţa de vâsc nu-i poate ajuta cu nimic, iar

lumina pe care şi-o doresc o pot avea numai de la Dumnezeu care

ne-a spus:  „Eu sunt lumina lumii; cel ce Îmi urmează mie nu va

umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8:12). Dacă vor

cu adevărat  ca  dragostea  să le  intre  în  suflet  ar  trebui  ca  la

„hotarul   dintre   cei   doi   ani“   să se   afle   în   faţa    unei   icoane

mulţumind  lui Dumnezeu pentru anul ce a trecut, rugându-L să

binecuvânteze şi  cununa anului care vine    şi să aibă un program

de viaţă duhovnicească, adică, să nu lipsească Duminica de la

Sfânta Liturghie, să ţină sufleteşte  şi trupeşte  cele 4 posturi ale

anului  sau cel puţin Miercurea şi Vinerea, să se roage dimineaţa,

seara, când se aşează la masă, să-şi facă sfeştanie la casa în care

locuiesc, să-şi crească copiii în dragoste şi în frică de Dumnezeu...

După ce şi-au pus nădejdea în idolul vâsc, îndrăgostiţii preferă să

trăiască  ani  de  zile  (uneori  toată viaţa)  în  concubinaj,  preferând

căsătoria modernă sau de probă cum se mai numeşte, lipsindu-se de 
binecuvântarea lui Dumnezeu dată prin
Sfânta Taină a Cununiei, amăgindu-se cu placerea trupeasca ocazionala . o parte din cei care tra
plăcerea trupească ocazională. O parte din cei care trăiesc necununaţi încearcă să-şi motiveze păcatul desfrânării în care trăiesc printr-o altă superstiţie mai periculoasă decât cea a vâscului, respectiv acei ce 
 au prieteni care după ce s-au cununat în Sfânta Biserică Ortodoxă, la scurtă vreme au divorţat. În nici un caz pentru divorţul lor nu este de vină Taina Sfintei Cununii, căci în Biblie, Sfântul Apostol    Pavel     ne     spune:     „Pe     care

Dumnezeu i-a unit, omul să nu-i despartă “ (Matei 19:6). Oare câţi

dintre  cei  ce  divorţează  au  postit,  s-au  rugat,  au  mers  în  fiecare Duminică la Sfânta Liturghie, s-au spovedit, s-au împărtăşit şi înainte de cununie şi după aceea, câţi şi-au făcut sfeştanie în casa în care locuiesc? De câte ori au înălţat către Dumnezeu Rugăciunea soţilor unul pentru celălalt?... S-au despărţit pentru că de cele sfinte nu s-au îngrijit, în schimb au avut grijă să respecte superstiţiile: să nu calce pragul Bisericii, mireasa să calce ginerele pe picior în timpul cununiei ca să-l ţină sub papuc toată viaţa, să nu se vadă miresele una cu alta

dacă se întâlnesc la Biserică... Şi după ce li se naşte un copil (dacă

 sunt  necununaţi  -  din  nelegiuire), continuă  cu  superstiţiile:  îi  pun

copilului o brăţată roşie la mână să-i poarte noroc şi să nu se deoache.

Apoi la 3 zile îi pun celui mic ursitorile, un obicei păgânesc, în loc

să respecte rânduiala Sfintei Biserici Ortodoxe: - Sfinţirea apei în prima zi după naştere;

► Rugăciunile pe care le rosteşte preotul în casa unde s-a

născut  pruncul,  pentru  mamă şi  pentru  cei       ce  au  ajutat  la

naştere;

► Rugăciunile de ocrotire pentru mamă şi pentru prunc

până la botezarea acestuia;

►   Rugăciunile   pe   care   preotul   le   rosteşte     afară,   în

pridvorul Sfintei Biserici, la 40 de zile de la naştere, pentru mamă

şi moaşă, ca ele să aibă acces la cele sfinte;

► Rugăciunile de curăţire a femeii care, cu sau fără voia

ei a lepădat prunc.

În loc să cumpăraţi vâsc pentru a-l pune în casă, mai de folos vă este să vă cumpăraţi o candelă, iar în fiecare cameră să aveţi cel puţin  câte  o  icoană sfinţită,  nu  vă puneţi  nădejdea  în  vâsc  ci

„Încredeţi-vă în Domnul pururea, căci Domnul Dumnezeu este

stânca veacurilor“ (Isaia 26:4).

ertatea “, 

29.12.2016