DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Preot Ioan
Iubiţi credincioşi,
Sfânta Scriptură subliniază clar locul Maicii
Domnului în raportul
dintre Dumnezeu şi om. Ea este atotprezentă atât
în timpul Sfintei
Liturghii, cât şi în evlavia Sfintei Biserici. Căderea
lui Adam în păcat
a atras consecinţe asupra neamului omenesc ce nu puteau fi îndreptate
printr-un simplu om.
Înţelegând situaţia
disperată a omului aflat
departe de Dumnezeu şi neputinţa acestuia de a se vindeca
singur,
proorocul Isaia
striga: „Dacă ai
rupe cerurile şi Te-ai pogorî, munţii
s-ar
cutremura!“ (Isaia 63:19). Căderea nu distruge chipul lui
Dumnezeu, ci doar îl
alungă în adâncuri, pe când asemănarea
este
atinsă vital. Aspiraţia
unui Mântuitor este dorinţa şi speranţa omului
căzut. Nădejdea venirii Lui
constituie un fir neîntrerupt al Vechiului
Testament.
Atacurile păgânilor, iudeilor, ereticilor, protestanţilor şi ale
neoprotestanţilor la adresa Maicii Domnului sunt fără înţeles şi fără
temei biblic.
Protestantismul, dacă nu o denigrează, încearcă s-o
ignore pe Fecioara
Maria, negăsind nimic de spus despre ea. „Dar a
ignora
Mama înseamnă a interpreta greşit pe Fiul“, pentru că taina
Întrupării include pe Maica Celui întrupat. Toţi cei ce Îl iubesc cu
adevărat pe Hristos au cinstit mereu şi pe
cea care L-a născut. Deşi
Sfânta Scriptură la prima vedere nu ne spune foarte multe despre
Maria, totuşi trebuie ţinut cont că relatările din copilăria lui Iisus sunt
ale Mariei. Cuvântul
nu s-ar fi făcut trup, omenirea nu ar fi
putut fi
mântuită dacă Fecioara Maria, în
disponibilitatea inimii sale faţă de
voia lui Dumnezeu,
adică în desăvârşita sa curăţie nu ar fi răspuns:
„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul
tău!“ (Luca
1:38). Ar
fi cu neputinţă să nu-i dăruim Fecioarei Maria dragostea şi
smerita
noastră recunoştinţă, Ei, care este Maica Dumnezeului nostru, Ei, care
ne-a dăruit icoana lui Dumnezeu în Fiul său;
Ei, care a fost părtaşă
întrupării în chip; Ei, care este binecuvântată între femei. Locul Maicii
Domnului în inimile
creştinilor, în inima Bisericii este atât de mare,
încât Sfântul
Evanghelist Luca a pictat icoana ei.
A
fost preînchipuită Sfânta Fecioară Maria
în Vechiul
Testament ?
Desigur, după ce am amintit de Psalmul 44:11 în care este numită
Împărăteasă, amintim pe Iacob care, în Mesopotamia fiind, „a
visat
că era o scară (preînchipuire
a Maicii Domului) sprijinită pe pământ,
iar
cu vârful atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se
coborau
pe ea“ (Facerea 28:12). Şi
tot atât de semnificativ putem
aminti, ca
preînchipuire a Maicii Domnului, rugul aprins: „Iar
acolo i
s-a
arătat îngerul Domnului, într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un
rug şi a văzut că rugul ardea dar nu se mistuia“ (Ieşirea 3:2). Sfinţii
Părinţi tâlcuiesc
para de foc ca simbol al maternităţii.
Ce
spun Sfinţii Părinţi despre Maica
Domnului?
Putem spune că Maica Domnului, Purtătoare
şi Născătoare de
Dumnezeu este
asemenea Chivotului Legii, dar mai presus de acesta,
căci prin ea cu adevărat
se realizează prezenţa lui Dumnezeu în
mijlocul poporului
Israel. Iată cinstirea la care ne
îndeamnă Sfinţii
Părinţi în
ceea ce priveşte Maica lui Dumnezeu.
► Sfântul
Efrem Sirul zice: „Maica Domnului este
Apărătoarea noastră înaintea marelui tribunal de judecată al lui
Dumnezeu,
de aceea Sfânta Biserică şi
credincioşii îi cântă
neîncetat:
«Apărătoare Doamnă,
pentru biruinţă mulţumiri,
izbăvindu-ne din nevoi aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu,
noi,
robii
tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită,
slobozeşte-ne din toate
nevoile,
ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă,
Pururea Fecioară!»“.
► Sfântul
Grigorie de Nazianz spune că întruparea lui
Dumnezeu din Fecioara
Maria are ca scop îndumnezeirea omului şi
zice: „Dacă cineva nu socoteşte pe
Sfânta Maria Năcătoare de
Dumnezeu
este în afara dumnezeirii“. Sfântul Grigorie arată
contribuţia deosebită pe care a avut-o
Fecioara Maria la Întrupare.
Locuind Dumnezeu în
ea, o păstrează Fecioară. Maica Domnului
atinge în umanitate
culmea curăţiei, căci Dumnezeu este Cel Care Îşi
zideşte trup din trupul ei, de aceea o mai numeşte culmea sfinţeniei
omeneşti. Sfântul Grigorie de Nazianz evidenţiază maternitatea
divino-umană a Maicii Domnului, prin care firea omenească a lui
Hristos devine de netăgăduit.
► Sfântul
Ioan Gură de Aur o
proclamă pe Maica Domnului ca
fiind culme a sfinţeniei: „Tu eşti cea mai cinstită dintre
toate
făpturile, mai frumoasă decât
cerurile, străluceşti mai mult decât
soarele
şi eşti
preamărită de îngeri. Maria este fecioară nepătată,
smerită şi supusă,
cinstea lumii întregi, poarta vieţii şi cea care a
câştigat mântuirea noastră“.
► Sfântul
Ioan Maximovici: „Încă din
timpurile apostolice şi
până în zilele noastre, toţi cei
care L-au iubit cu adevărat
pe Hristos
au
cinstit-o şi pe cea care L-a născut, L-a crescut şi L-a
îngrijit în
timpul
copilăriei Sale. Dacă Dumnezeu-Tatăl a
ales-o, Dumnezeu
Duhul-Sfânt
a adumbrit-o, iar Dumnezeu-Fiul S-a sălăşluit întru
ea,
supunându-i-Se în timpul copilăriei,
îngrijindu-Se de ea atunci
când
era răstignit pe Cruce, ar
trebui ca toţi cei ce-şi mărturisesc
credinţa în Sfânta Treime să o
cinstească şi pe
Maica Domnului“.
► Sfântul
Ioan Damaschin, fascinat de alegerea Preasfintei
Fecioare, de rolul ei
în iconomia mântuirii neamului omenesc, ieşea
din peştera pustniciei sale de la Mănăstirea Sfântul Sava din pustia
Iudeii, suindu-se la
Ierusalim, cu deosebire pentru a aduce laudă şi
cinstire Preacuratei
Născătoare de Dumnezeu. Pentru
el, ca şi pentru
Sfânta Biserică Ortodoxă de totdeauna, sărbătorile Maicii Domnului
constituiau momente
de o deosebită înălţare sufletească, prilejuri de a
adânci înţelegerea Tainei mântuirii noastre prin Fiul lui Dumnezeu
întrupat. „Deschide-voi
gura mea şi se va umple de Duhul
şi cuvânt
răspunde-voi Împărătesei Maici şi mă voi arăta
luminat prăznuindui
şi voi
cânta minunile ei bucurându-mă“ - aşa încep cele nouă laude
pe care le-a alcătuit Sfântul Ioan Damaschinul pentru Fecioara Maria
şi
care se cântă şi astăzi la Utrenie.
► Sfântul
Nicodim Aghioritul spune: „Trupul stăpânitor al
Domnului
n-a fost alcătuit numai de Duhul şi n-a fost creat numai
de
Duhul din prea curatul sânge al Fecioarei Maria, ci şi de Tatăl şi
de
Fiul - cu alte cuvinte, de toată Sfânta
Treime. Tatăl a binevoit
întruparea
Fiului Său, Fiul a înfăptuit-o şi
Duhul Sfânt a
desăvârşit-o, prin întruparea
Domnului în pântecele Prea Sfintei
Fecioare
Maria“.
► Sfântul
Cosma al Etoliei zice: „Să aveţi evlavie la toţi Sfinţii
Bisericii
noastre, da!, dar de mii de ori mai mult să aveţi evlavie faţă
de Stăpâna noastră, de
Dumnezeu Născătoarea, Maria, fiindcă toţi
sunt
robi ai lui Hristos, dar Stăpâna
noastră este
Doamnă şi
Împărăteasă a Cerului şi a pământului şi a
toată făptura gândită şi
simţită, şi se roagă pentru
păcatele noastre. Dumnezeu a luat-o pe
Născătoarea de Dumnezeu şi a făcut-o Împărăteasă şi a cinstit astfel
neamul
nostru omenesc. De aceea şi
noi, se cade să o
cinstim pe
Maica
Domnului prin posturi, rugăciuni,
milostenii şi fapte bune“.
► Sfântul
Siluan Athonitul spune: „Cu
adevărat Maica
Domnului
este Ocrotitoarea noastră la
Dumnezeu, şi chiar numai
numele
ei bucură sufletul.
Tot Cerul şi tot pământul se bucură de
iubirea
ei. Ea viază în
Ceruri şi vede neîncetat slava
lui Dumnezeu.
Dar
nu ne uită nici
pe noi sărmanii, şi acoperă cu
milostivirea ei tot
pământul şi
toate noroadele. Ea este bucuria şi nădejdea noastră şi
tot
sufletul creştinesc este atras spre
ea cu iubire“.
Există o literatură proprie
despre Fecioara Maria?
Până în secolul al IV-lea lipseşte o
literatură proprie despre
Pururea Fecioara
Maria, cu toate că scrierile apocrife se
referă deseori
la scene din viaţa ei. De pildă,
cartea „Petrecerea Prea Sfintei
Fecioare“
atribuită episcopului Meliton
de Sardes, menţionează că
apostolii au
înconjurat-o pe Fecioară în ultimele clipe ale
vieţii ei, au
dus trupul spre
îngropare în Valea lui Iosafat, dar aici, în faţa
mormântului, a fost
înălţată la Cer.
Maria,
Maica Domnului
Din Sfânta Scriptură noi cunoaştem pe următoarele persoane
purtând numele Maria:
● Maria,
Maica Domnului, s-a născut din Sfinţii Părinţi Ioachim
şi
Ana şi a fost unicul lor copil. De mică au
închinat-o Domnului şi au
lăsat-o la templu, de la vârsta de trei ani. Prin ei, ea se trăgea din
neamul împărătesc al lui David, care, în
viziunea lui, a numit-o
dinainte Împărăteasă: „Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta,
îmbrăcată în
haină aurită şi prea înfrumuseţată“ (Psalm 44:11).
Isaia proorocise că ea va zămisli fiind fecioară: „Iată, Fecioara va lua
în
pântece şi va naşte Fiu şi vor
chema numele lui Emanuel“ (Isaia
7:14).
● Maria
Magdalena (din Magdala), este
femeia din care Iisus a
scos şapte draci (Luca 2:8) şi
care împreună cu alte femei I-au
urmat
şi
I-au slujit apoi (Luca 8:2-3). Ea face parte din grupul mironosiţelor
care au stat lângă Crucea Lui (Ioan 19:25) şi au
mers dis-de-dimineaţă
la Mormântul lui
Iisus să ungă trupul Lui cu
miresme. Şi tot ea este
cea dintâi căreia i S-a arătat
Hristos după Înviere.
● Maria,
soţia lui Cleopa, era
verişoară primară a Maicii
Domnului. Era mama
celor patru fraţi, cei numiţi în Sfânta Scriptură
drept fraţi ai Domnului. Ea făcea
parte din grupul femeilor mironosiţe
care L-au urmat pe
Iisus, pe Golgota stând apoi lângă Crucea
Lui.
● Maria,
sora Martei şi a lui Lazăr, este femeia care şedea
la
picioarele lui Iisus,
pentru a-I asculta cuvântul de învăţătură. Ea este
aceea care a chemat
pe Iisus la mormântul lui Lazăr
pentru a-l învia.
● Maria,
mama lui Ioan Marcu, cea pomenită în Faptele
Apostolilor
12:12 şi despre care se spune că-şi făcuse casa Biserică, în
care s-a dus Sfântul
Apostol Petru după ce l-a scos un înger
din
temniţă.
● Maria,
creştină din
Roma, căreia Sfântul Apostol Pavel
îi
trimite salutări, ca uneia care s-a ostenit mult pentru creştinii din
Roma (Romani
16:6).
Numele
purtat de Fecioara Maria şi
atributele ei
Numele Maria este
foarte des întâlnit în lumea iudaică.
Maria este
acelaşi lucru cu Miriam din limba ebraică,
care se traduce cu: Stăpână,
Doamnă, Steaua Mării, Cea Aleasă. O întâlnim în cărţile liturgice şi
sub numele de „Poarta
Vieţii“, „Fecioară neîntinată“,
„Maica
luminii“,
„Maica Îndurărilor“... Este
corect să o numim Împărăteasă
pe Fecioara Maria
pentru că în Psalmul 44:11, chiar psalmistul o
numeşte Împărăteasă. Şi apoi, femeia care naşte
un rege cum se
numeşte? Desigur, regină!
Dar cea care naşte un împărat, cum se
numeşte? Împărăteasă! Dar cea care a născut pe Împăratul cerului şi al
pământului? Este cu adevărat „Împărăteasa Cerului şi a
pământului“! Ba chiar, în semn de adorare, noi creştinii o mai numim
„Împărăteasa şi Coroana tuturor Sfinţilor“.
O numim pe Maica
Domnului, nu numai „Pururea
Fecioară“, ci şi „Prea Curată“,
pentru că ea n-a săvârşit nici un păcat, nici cu lucrul, nici cu
cuvântul,
nici cu gândul. Acest
dar deosebit de mare, de a nu păcătui, i s-a dat
de la Dumnezeu, după cum spune şi Mărturisirea lui Mitrofan
Critopol:
„Fiindcă a
fost rânduită de
Dumnezeu spre un scop mare
şi cu
totul deosebit“. Să reţinem încă un lucru: Darul
acesta primit
de
la Dumnezeu s-a împletit cu străduinţa Ei cu totul deosebită de
a trăi în curăţie deplină. O mai numim „Prea Curată“ şi datorită
faptului că după consimţământul Fecioarei: „Iată roaba
Domnului,
fie
mie după cuvântul
tău!“ (Luca
1:38) în pântecele ei, sfinţit
de
Duhul Sfânt, S-a sălăşluit Iisus Hristos,
Dumnezeul nostru.
O numim Prea
Curată deoarece caracteristica
deosebită a
maternităţii Maicii Domnului este tocmai fecioria ei. Origen
afirmă
răspicat că: „Fecioara
Maria a fost începătura
fecioriei printre
femei,
aşa cum a fost Hristos printre bărbaţi. Ar fi o impietate
dacă
s-ar
căuta în altcineva decât în ea cea dintâi
Fecioară. Dacă cineva
nu
crede că El
S-a născut din Fecioara
Maria şi din Duhul Sfânt,
gândindu-se
că S-a născut din Iosif şi
Maria, atunci acela pierde cel
mai
de preţ lucru
al credinţei. Nu este alt prunc
al Mariei, decât
Iisus,
aşa cum mărturisesc cei ce cred drept despre ea“.
Maica Domnului este
simbolul rugului aprins: „În tradiţia
creştină,
Maica Domnului a devenit simbolul rugului aprins
nemistuit,
de aceea ea este cinstită ca o
minune şi ca
un izvor al
marii
minuni totodată, ea
dând credinciosului posibilitatea
apropierii
de Dumnezeu fără a se arde, deşi
paradoxal ea este rugul
însuşi, nemistuit; Preacurata Fecioară îl ia pe cel ce vine către
ea în
braţe, îl sfinţeşte şi-l
pregăteşte pentru dialogul cu Dumnezeu. Tot
rug
aprins nemistuit este şi
Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos,
imaginea
Maicii Domnului, unde Hristos Cel Înviat,înviere
nemistuită, Se oferă pe
Sine euharistic, pentru ca tot cel ce crede-n
El să nu moară, ci
să aibă viaţă veşnică“.
Mărturia Sfintei Elisabeta
Cea mai clară dovadă a cinstirii Maicii
Domnului, este descrisă în
Sfânta Scriptură la întâlnirea acesteia cu Elisabeta. Cuvintele
Elisabetei sunt
pentru noi exemplu de purtare în faţa
Maicii
Domnului: „Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica
Domnului
meu?“ (Luca 1:43).
Odată cu credinţa în zămislirea prea înaltă a
Mântuitorului apare
reală şi poziţia înaltă a Sfintei Fecioare Maria, căci
Dumnezeu o înalţă
deasupra făpturii. Elisabeta întemeiază aici
cultul Maicii Domnului.
Urmând ei până astăzi, Sfânta Biserică Ortodoxă îi cântă Sfintei
Fecioare: „Cuvine-se
cu adevărat să te fericim Născătoare de
Dumnezeu“.
Bucuria Elisabetei nu poate fi înţeleasă decât acceptând
intervenţia Duhului Sfânt.
Taina
Sfintei Fecioare Maria în omenire
Comentând taina
Fecioarei Maria în omenire, Paul Evdokimov
scrie o pagină superbă: «Este
limpede că Fecioara
Maria nu este
nicidecum
o femeie printre femei, ci Femeia întoarsă la
fecioria ei
maternă. Întreaga omenire Îl naşte pe
Dumnezeu în Fecioară; de
aceea,
Maria este Eva-Viaţă; vălul ocrotirii sale materne care-L
înconjura
pe Pruncul Iisus acoperă acum
universul şi orice fiinţă
omenească. Cuvântul de pe Cruce adresat Maicii: „Femeie, iată fiul
tău“ şi lui Ioan: „Iată mama ta“, o ridică la
această demnitate
de
mijlocitoare
maternă».
„Dezvoltarea
mariologică de
până la
Efes, dar mai ales
precizările realizate cu prilejul conflictului nestorian, constituie
baza
mariologiei ortodoxe. Dintre marile confesiuni creştine, numai
Sfânta
Biserică Ortodoxă a rămas
întru totul fidelă mariologiei
patristice.
Adaosurile catolice şi
minimalismul mariologic
protestant,
constituie două extreme
la care se poate renunţa,
doar
prin
raportare la mariologia patristică ortodoxă“.
Fecioarele
cinstite în Vechiul Testament
Vrednicia Maicii
Domnului de a fi cinstită se datorează atât
maternităţii, cât şi fecioriei ei. Pregătind prin Vechiul Testament
cinstirea Sfintei
Fecioare, Duhul Sfânt ne vorbeşte
prin profeţi şi prin
psalmi despre
vrednicia deosebită a fecioarelor. Astfel
Raveca,
fecioara, „era
foarte frumoasă la
chip“ (Facere 14: 16). În Proverbe
(20:2)
scrie că „Frumuseţea fecioarelor este puterea lor“, referinduse
la frumuseţea fizică, dar şi morală. Fecioria este un dar, o
comoară,
iar Dumnezeu o
apreciază, o cinsteşte, o păzeşte, căci, în frumuseţea şi
în curăţia ei, fecioria este plăcută lui Dumnezeu (Facerea 39:23).
Bineînţeles că cinstitorii Maicii
Domnului vor lega permanent
pururea-fecioria de
numele ei, căci, dintre toate fecioarele,
numai ea a
purtat în pântece şi a născut pe Hristos, adăugând mult apreciatului dar
al fecioriei şi pe acela de Maică.
Fecioria este un lucru tainic şi de
mare cinste.
Fecioria în naştere, ca şi pururea-fecioria, sunt cu
atât mai adânci
în taină, cu cât sunt mai mari în cinstire, iar rostul omului este să nu
încerce a dezveli
această taină, ci să se închine ei. Minunile cu Sara,
soţia lui Avraam, şi cu
Elisabeta, soţia
lui Zaharia, sunt considerate
argumente pentru înţelegerea fecioriei Maicii Domnului.
Fără stricăciune
„Cum
a putut naşte fără stricăciune Sfânta Fecioară Maria
pe
Domnul
nostru Iisus Hristos?“ l-a întrebat un om pe un preot. Preotul
i-a răspuns aşa: „Lumina
soarelui trece prin geam şi
vine la noi fără
să strice sticla geamului. Tot asemenea, Lumina Vieţii a trecut prin
Maica
Preacurata fără să-i
strice fecioria“. În Noul Testament se
împlinesc toate cele
profeţite. Fecioara a luat în pântece şi,
odată cu
pogorârea Duhului
Sfânt, ea profeţeşte cinstirea de care s-a
învrednicit. Fecioara
naşte şi prin aceasta Dumnezeu Se
arată-n trup
spre mântuirea noastră.
Sensul
real al cuvintelor din Sfânta Scriptură
De pildă, Hristos spune: „Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ,
îi
voi trage pe toţi la Mine“ (Ioan
12: 32). Este clar că Hristos spune
„toţi“ cu înţelesul de mulţi. Sfântul Ioan, ucenicul pe care îl iubea
Iisus, scrie: „Dar
sunt şi alte multe lucruri
pe care le-a făcut Iisus şi
care,
dacă s-ar
fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar
cuprinde
cărţile
ce s-ar fi scris“ (Ioan 21: 25). E
clar că pământul ar
putea cuprinde toate
cărţile ce s-ar fi putut scrie
despre faptele lui
Iisus. Afirmaţiile de mai sus doar accentuează valoarea
şi măreţia
faptelor lui Hristos.
Rolul
Sfintei Tradiţii
În credinţa ortodoxă trebuie precizat că Sfânta Scriptură este
completată de Sfânta Tradiţie,
care este profund mărturisită în viaţa şi
practica Sfintei
Biserici. Ori Sfânta Biserică are
o evlavie deosebită la
adresa Maicii
Domnului. Anumite sărbători ale Maicii Domnului nu
sunt bazate pe fapte
strict descrise în Sfânta Scriptură. Aici
intervine
Sfânta
Tradiţie.
Sfânta Biserică -
luminată de Duhul Sfânt -
completează relatările Vechiului şi Noului Testament. Deci, putem
descoperi un raport
concret între Persoana Maicii Domnului şi Sfânta
Tradiţie.
Eva şi Maria
Sfântul
Efrem Sirul, făcând o paralelă Eva - Maria, spune: „Eva
este
pricinuitoarea morţii,
iar Fecioara cauza vieţii:
Maria ne-a dat
nouă pâinea vieţii în
locul pâinii ostenelii dată nouă oarecând de
Eva“. Cugetând
la înţelepciunea Sfintei Fecioare, Sfântul Efrem
Sirul
găseşte noi sensuri de a lăuda
lucrarea ei: «„Fecioara Maria
cere
lămurire măritului înger fără a se înspăimânta.
Ea întreabă
fără a se
teme. Eva s-a lăsat înşelată, fără să întrebe despre viclenia
şarpelui!“.
Eva a
deschis calea păcatului, iar Fecioara
Maria a adus calea
dreptăţii. Eva a adus păcatul prin lemn (lemnul
pomului), iar Fecioara
Maria
a adus Harul tot prin lemn (lemnul Sfintei Cruci). Un
contrast
interesant între Eva şi Fecioara Maria este că cea dintâi naşte
în
pedeapsă şi în durere, iar Preacurata Fecioară şi-a
început zămislirea şi
a născut mai apoi cu bucurie. Eva, prin
neascultare, aduce în lume
moartea, iar Fecioara
Maria, prin ascultare, se face părtaşă bucuriei
depline şi vede Învierea Domnului. O fecioară ne-a scos pe noi din
rai,
dar prin Fecioară am aflat viaţa veşnică».
Cum
este posibil ca unii oameni să refuze
cultul
divin ce i se cuvine Sfintei Fecioare Maria?
Foarte simplu. Pentru
că ei citesc BIBLIA plini de mândrie, plini
de orgoliu, neştiind că trebuie citită cu multă smerenie şi în stare de
rugăciune, dar mai ales neştiind
că BIBLIA este singura carte care are
două înţelesuri: unul
literar şi unul mistic,
spiritual. De aceea, sfinte
şi
adevărate sunt cuvintele: „Nici o proorocie a
Scripturii nu se
tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia“
(2 Petru 1:20). Pe lângă toate
acestea, pentru a înţelege BIBLIA în lumina cunoştinţei lui Hristos,
trebuie să ştim şi traducerea numelor
proprii. Spre exemplu: Eden =
grădină frumoasă; Adam = din pământ; Eva =
viaţă; Moise = cel din
apă; Noe = linişte, mângâiere, pace; Emanuel
= cu noi este
Dumnezeu; Mihail
= cine este ca Dumnezeu?...
Maica
Domnului apără o soţie urgisită de soţ
Iată o istorioară din care putem să constatăm că Maica Domnului
este apărătoarea şi ocrotitoarea neamului omenesc şi nu
lasă fără
ajutorul său pe cei ce se roagă ei
cu credinţă.
Odată au trăit un bărbat şi o femeie, având la început
o căsnicie
fericită. După un timp, soţul a început a-şi
urî soţia, care era, pe cât de
frumoasă, pe atât de bună la
suflet şi credincioasă. Ea
totdeauna se
ruga lui Dumnezeu,
dar mai ales Maicii Domnului pentru toată lumea,
pentru soţul ei şi pentru sine. Soţul însă căuta distracţie în compania
altor femei şi nu se interesa de casa sa, din care cauză, din oameni
bogaţi au devenit oameni săraci.
Soţul umbla pe la cei bogaţi
cerând
bani cu împrumut, iar
soţia sa se ruga la Maica Domnului să-i
ajute
soţul să revină la viaţa lor de altădată.
Într-o zi, soţul stătea îngândurat într-o
cârciumă şi deodată s-a
apropiat de el un
domn, care i-a propus să-i vândă lui soţia în
schimbul unei sume
foarte mari de bani. După multe ezitări, soţul s-a
învoit şi au făcut un contract scris în
care s-a prevăzut că a doua zi
soţul va primi banii care sunt îngropaţi în
pădure, iar el, pe acelaşi
loc
unde sunt îngropaţi banii să-i predea peste două luni pe soţia lui. Întradevăr,
a doua zi soţul a primit în locul indicat o comoară compusă
din aur şi pietre scumpe, cu care a plătit
toate datoriile şi a început din
nou a trăi în bogăţie.
Iată că a sosit ziua când el
trebuia să predea soţia celui ce-i dăduse
comoara. Seara el i-a
spus soţiei să se îmbrace şi să meargă cu el.
Presimţind că se va întâmpla ceva rău, ea l-a rugat s-o lase acasă.
Dar
el a insistat cu
severitate şi, în cele din urmă, ea s-a supus. Mergând
spre locul cu pricina
au trecut pe lângă o Biserică. Soţia l-a rugat s-o
lase să intre în Biserică să înalţe o rugăciune înaintea icoanei Maicii
Domnului. Cu lacrimi
în ochi s-a rugat să o apere de relele ce
s-au
abătut asupra sa. Aşa
rugându-se, a adormit în Biserică în
faţa icoanei
Maicii Domnului. După multă aşteptare, soţul a văzut că soţia sa
coboară scările Bisericii cu faţa acoperită din cauza frigului de
noapte,
s-a apropiat de el şi au continuat drumul. Era miezul nopţii.
Cumpărătorul nu era acolo dar
curând a sosit şi el. Soţul i-a predat
soţia, iar cumpărătorul i-a înapoiat actul, spunând în acest timp: „O,
rugătoare sârguincioasă,
acum eşti în stăpânirea mea!“ şi cu
brutalitate a vrut să o apuce de mână .
Parcă atingându-se de foc a sărit
la o parte cu un răcnet grozav. Acoperământul
de pe faţa femeii a
căzut şi ea s-a uitat cu o privire
severă şi totodată măreaţă la
cumpărător, care a spus cu groază: „Mama lui Iisus? Fecioara
Maria?
Cine a chemat-o? Ce caută aici?
Mincinosule, mi-ai
făgăduit
că o aduci pe soţia ta şi
iată pe
cine mi-ai adus în locul ei!“
După aceste cuvinte s-a repezit la soţ,
dar Maica Domnului l-a lipsit
de putere şi a dispărut pe loc. După aceasta s-a făcut
nevăzută şi
Maica Domnului.
Soţul, de frică, abia şi-a venit în fire. Pe el l-a cuprins ruşinea şi
pocăinţa. Iată cui vânduse el soţia,
diavolului. El s-a împrietenit cu
diavolul, iar soţia lui şi-a găsit ocrotire sub Acoperământul
Maicii
Domnului. Cu aceste
gânduri se întorcea acasă. Apropiindu-se de
Biserică a văzut-o pe soţia lui care tocmai ieşea
din Biserică. Ea l-a
rugat să o ierte pentru că a
dormit toată noaptea în Biserică. Bogăţia
căpătată de la diavol a împărţit-o săracilor şi ei au început a trăi
din
munca mâinilor lor, făcând fapte bune şi
rugându-se mult lui
Dumnezeu.
P o
l e m i c i
Acceptă Biserica Ortodoxă dogma
mariologică a imaculatei
concepţii, promulgată de
magisteriul romano-catolic în 1854?
Nu, Sfânta Biserică Ortodoxă nu acceptă dogma imaculatei
concepţii care susţine că Fecioara Maria s-a zămislit
fără păcatul
strămoşesc. Dacă s-ar fi născut aşa, atunci ne întrebăm
care ar mai fi
fost meritele ei,
unde ar mai fi fost strădania ei pentru curăţie, pe care
luând-o în seamă („că a căutat Domnul spre smerenia roabei
sale“-
Luca 1:48) a hotărât să se întrupeze în Ea.
Este adevărat că
Sfântul Arhanghel
Gavriil i-a spus „Nu te teme, Marie, că ai aflat har
la
Dumnezeu“ (Luca 1:30), dar după cum ştim, harul acesta l-a primit
în timpul vieţii şi nu la zămislirea ei.
De ce
o numim pe Maica Domnului şi Născătoare de Dumnezeu?
O numim aşa, adică Născătoare de Dumnezeu, pentru că Cel ce
S-a născut din ea, după firea
omenească, e însuşi Fiul lui Dumnezeu şi
Dumnezeu. Iisus
Hristos a fost o singură persoană în două firi: firea
omenească şi firea dumnezeiască.
Putem spune că Hristos S-a născut
din Tatăl, fără de mamă, mai înainte de toţi vecii, şi S-a născut din
mamă, fără de tată, atunci când a voit.
Sfântul Arhanghel Gavriil îi
spune Fecioarei Maria:
„Acesta va fi mare şi
Fiul Celui Preaînalt se
va
chema“ (Luca 1:32), deci dovadă clară că este Născătoare de
Dumnezeu. Sfântul
Apostol Pavel ne spune: „A trimis Dumnezeu pe
Fiul
Său Cel născut din femeie“ (Galateni 4:4). Pe
aceste temeiuri
Sfânta Biserică Ortodoxă cinsteşte pe Fecioara ca Născătoare de
Dumnezeu în cântări neasemănat de frumoase, ca, de
exemplu:
„Taina
cea din veci se descoperă azi.
Dumnezeu Cuvântul, Fiul
Fecioarei
Se face!“; „Primit-ai în pântece pe Cuvântul şi ai purtat
pe
Cel ce poartă toate
şi ai hrănit cu lapte, ceea ce eşti
curată, pe
Cela
ce hrăneşte toată lumea“.
Ce
trebuie sa răspundem protestanţilor care ne reproşează
că ne închinăm Maicii Domnului ca
lui Dumnezeu?
Noi nu ne închinăm Maicii Domnului ca lui Dumnezeu, dar o
cinstim mai mult
decât pe toţi sfinţii şi îngerii. Acest lucru este
foarte
corect, deoarece ei i
se închină îngerii şi oamenii. Da, ei i s-a
închinat
Sfântul Arhanghel
Gavriil la Bunavestire, spunându-i: „Bucură-te
ceea
ce eşti plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu
între
femei“ iar ea, văzându-l, s-a tulburat de
cuvântul lui şi cugeta în
sine „Ce
fel de închinăciune
poate să fie
aceasta?“ (Luca 1:29). În
acelaşi chip i s-a închinat şi
Elisabeta când, la salutarea Fecioarei
Maria care venise la
ea, s-a umplut de Duh Sfânt şi a
zis:
„Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul
pântecelui
tău“ (Luca
1:41-42). Însăşi Fecioara Sfântă, prin Duhul
Sfânt prooroceşte că o vor ferici (adică o vor venera) toate neamurile:
„Că iată de
acum mă vor
ferici toate neamurile“ (Luca 1:48).
Faptul
că la nunta din Cana Galileii sau când era
pe cruce,
Hristos
se adresează Maicii Sale numind-o
femeie, înseamnă că a
fost
căsătorită şi nu fecioară?
Cuvântul femeie din
cele două propoziţii rostite de Hristos:
„Femeie,
iată fiul
tău!“ şi „ce este Mie şi ţie, femeie“ (Ioan 2:4) nu
este spus cu sensul
soţie, ci în sensul de gen, de sex. Asemenea şi
atunci când Dumnezeu
a zidit pe Eva „iar coasta luată din
Adam a
făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a
adus-o la Adam“ (Facerea
2:21-22).
Oare şi atunci Eva era căsătorită pentru că a numit-o
femeie? Desigur, nu!
Cultele
religioase ne reproşează că dăm prea multă cinstire
Fecioarei
Maria şi nu poate fi venerată ca
Fecioară pentru că a
avut
mulţi copii, care sunt numiţi de
Biblie „fraţi şi surori“ ai lui
Iisus,
iar Iisus este numit „Întâiul născut“
(Matei 1:25).
Termenul de frate a
fost folosit într-o accepţiune largă, chiar şi
între verişori, cumnaţi, nepoţi sau alte rude. Ca dovadă la Facerea
12:5
scrie: „şi a
luat Avraam pe Sara, femeia sa şi pe
LOT, FIUL
FRATELUI
SĂU“. Deci
Lot îi era nepot.
Dacă citim în capitolul următor,
la Facerea 13:8 scrie: „Atunci a
zis
Avraam către Lot: Să nu fie sfadă între
mine şi tine, între păstorii
mei şi păstorii tăi căci SUNTEM FRAŢI“. Oare, nu se vede clar că
nepotului îi zice şi frate? Dar asta nu înseamnă că erau fraţi din
aceeaşi mamă. În Vechiul Testament „întâiul
născut“ se numea cel ce
deschidea întâi
pântecele, indiferent dacă mai avea şi alţi fraţi sau nu.
ÎNTÂIUL
NĂSCUT are în acest caz înţelesul
de UNICUL NĂSCUT.
ALTĂ DOVADĂ. În Faptele Apostolilor
1:14 scrie „Maria,
mama
lui Iisus şi fraţii săi“, dar
să citim un verset mai jos, în care
scrie: „În
zilele acelea sculându-se Petru în mijlocul fraţilor (iar
numărul lor era ca la 120)...“ (Fapte 1:15). Este
clar că cei 120 nu
erau fraţi după mamă sau după tată ai Sfântului Petru, precum nici cei
din Biblie nu sunt „fraţii Domnului“ după mamă.
Protestanţii ne spun că Iacov
şi Iuda sunt fraţii Domnului.
Este
adevărat?
Nu, nu este adevărat. Aşa numiţii „fraţii
Domnului“, nici ei înşişi
nu se numesc fraţi, ci robi şi slujitori ai lui Iisus.
Cei doi au scris în
Noul
Testament două Epistole Soborniceşti unde ei înşişi se numesc:
rob (Iacov
1:1) şi respectiv slujitor (Iuda 1:1).
De
ce pe cruce fiind, Iisus Hristos i-a zis
Sfântului
Apostol Ioan „Fiule, iată mama
ta“?
Desigur şi aceasta este încă o
dovadă clară că Hristos, dacă ar mai
fi avut fraţi, nu ar fi încredinţat-o
pe Prea Sfânta lui Maică unui
Apostol, ci unuia dintre
fraţi. La Luca 8:20-21, citim: „Mama
Ta şi
fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te
vadă“ iar
El, răspunzând, a zis
către ei: „Mama Mea şi fraţii
Mei sunt aceştia
care ascultă cuvântul
lui
Dumnezeu şi-l
împlinesc“. Deci, după cum bine se poate
vedea,
chiar şi noi suntem fraţii
lui, după omenitatea lui, dacă ascultăm
cuvântul Tatălui Ceresc şi-l împlinim.
Celelalte
culte religioase folosesc textul „şi n-a cunoscut-o
pe
Ea până când
a născut
pe Fiul său
cel unul născut“
spunând
că după aceea
a mai avut copii.
► Expresia
„Până când“
în Sfânta Scriptură înseamnă veşnicie.
Să demonstrăm. În Psalmul 109:1 scrie:
«Zis-a Domnul, Domnului
meu:
„Şezi la dreapta Mea, până când voi pune pe vrăşmaşii Tăi
aşternut picioarelor Tale“». Oare aceasta înseamnă că după aceea
Mântuitorul nostru
Iisus Hristos nu va mai şedea de-a dreapta Tatălui?
Oare nu ştim noi bine că Împărăţia Lui nu va avea
sfârşit? (Luca
1:35).
► Altă dovadă, legată tot de cuvintele „Până când“ o găsim
în
Facerea
8:7, unde scrie: „Noe a dat drumul corbului
din corabie
spre
a vedea dacă apa a
scăzut şi zburând, corbul nu s-a mai întors
până când s-a uscat apa pe pământ“.
Dar aceasta nu înseamnă că
corbul s-a întors la
corabie „şi apoi a trimis
porumbelul“.
Găsim atacată Pururea
Fecioria Maicii Domnului
în
bibliile altor culte?
Da. Dacă deschidem o biblie a cultelor religioase găsim la Matei
1:20
textul „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria,
SOŢIA (sau NEVASTA TA)“. Dar ce scrie în Biblia
Ortodoxă?
Scrie aşa: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria,
LOGODNICA
TA“. Ori, numind-o nevastă sau
soţie pe Pururea
Fecioara Maria,
sectanţii aduc blasfemie împotriva Maicii Domnului,
căci Sfântul Iosif nu i-a fost soţ, ci
logodnic sau mai bine zis, un
OCROTITOR. „După plecarea Magilor, iată îngerul
Domnului se
arată în vis lui Iosif zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe
Mama Lui şi
fugi
în Egipt“ (Matei2:13).
Se vede clar că îngerul NU A ZIS „Scoală-te,
ia pruncul şi pe
nevasta
ta...“ ştiind ca înger al Domnului că Maica Domnului ESTE
ÎN
VECII VECILOR FECIOARĂ.
În Vechiul
Testament proorocul Isaia spune: „Iată, Fecioara va
lua
în pântece şi va naşte Fiu şi vor
chema numele lui Emanuel“
(Isaia
7:14).
Pururea Fecioria ei
este proorocită şi de proorocul
Iezechiel
(44:2)
care spune: «ŞI MI-A ZIS MIE DOMNUL „POARTA
ACEASTA
(ADICĂ PÂNTECELE ACESTA) VA
FI ÎNCHISĂ ŞI
NICI
UN OM NU VA INTRA PE EA, CĂCI
DOMNUL
DUMNEZEUL
LUI ISRAEL A INTRAT PE EA. DE ACEEA VA
FI
ÎNCHISĂ“». Adică:
Fecioară înainte de naştere - Fecioară în naştere - Fecioară după naştere.
Iubiţi credincioşi,
Noi, creştinii ortodocşi,
ne punem mare nădejde în Prea Sfânta şi
Pururea Fecioara
Maria pentru că poate
opri mânia
dumnezeiască, rugându-L pe
Fiul ei şi Dumnezeul nostru, care
totdeauna o ascultă, căci El este Fiul ei şi
ea este Maica Lui. Ce
dovadă avem?
Foarte simplu! Moise
s-a rugat pentru
evreii care se
închinau la viţel astfel:
„Opreşte urgia şi
mânia Ta şi
fii milostiv
faţă de răutatea
poporului Tău“ (Ieşirea
32:12).
„Şi s-a îmblânzit Domnul faţă de
răul pe care a spus c-o să-l
facă
poporului
său“ (Ieşirea 32:14). Şi
acum
întrebăm: Cine era Moise faţă de
Dumnezeu? Un rob. Dar
Avraam şi Iacov?
Tot robi. Dar Prea
Sfânta Fecioară ce este faţă de Dumnezeu? Este
Maica Lui, mai iubită decât toate făpturile.
Deci, Dumnezeu, când este
rugat de Maica Sa
totdeauna o ascultă, Ea fiind şi Maica noastră a
creştinilor. Iată ce spune Sfântul
Nicodim Aghioritul: „Noi o cinstim
pe
Maica Domnului pentru că ea
singură, şezând între Dumnezeu şi
oameni,
pe Dumnezeu L-a făcut
Fiul omului şi pe
oameni i-a făcut
fiii
lui Dumnezeu. Fără mijlocirea ei, nimeni, nici înger, nici om, nu
se
poate apropia de Dumnezeu, pentru că numai
ea este la mijloc
între
natura creată şi
cea necreată,
numai ea este imediat după
Dumnezeu
şi are locul al doilea după Sfânta Treime, fiind cu
adevărat Maica lui Dumnezeu. Rezultă de aici un alt atribut al
Născătoarei
de Dumnezeu, şi
anume rolul ei de mijlocitoare către
Fiul
Său în favoarea oamenilor“. Să nu treacă nici o zi în care să nu
rostim dimineaţa şi seara acest axion (imn
care se cântă în cinstea
Prea
Sfintei Fecioare), care îi este tare plăcut
Maicii Domnului:
Cuvine-se
cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea
pururea
fericită şi
prea nevinovată şi
Maica Dumnezeului nostru.
Ceea
ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai
mărită fără de
asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu
Cuvântul
ai născut, pe tine, cea cu
adevărat Născătoare de
Dumnezeu,
te mărim.
BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.I.B.M., 1994, Bucureşti; Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 2001;
Învăţătura de credinţă creştin ortodoxă, Editura Arhidiecezana Cluj,1993; Preot dr. Ioan
Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti, 1995; Ioan Ianolide,
Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, Bucureşti, 2006.Konstantin Karaisaridis, Viaţa şi
opera Sfântului Nicodim Aghioritul, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000; Pr. dr. Corneliu-
Mihail Militaru, Învăţătură depsre Maica Domnului, Editura Emia, Bucureşti, 2005; Preot
prof. Theodor Damian, Răsăritul cel de Sus, De la naştere la înviere, predici, Editura Lumea
credinţei, Bucureşti, 2006; Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu, Taina Fecioare Maria în
omenire; Alexandru Lascarov-Moldovanu, Viaţa creştină în pilde, Editura Multiprint, Iaşi,
2004.