Icoana Maicii Domnului din Manastirea Tikhvin este una dintre cele
mai iubite, cunoscute si cinstite icoane din intreaga Rusie. Pastrata in
Manastirea Adormirea Maicii Domnului, din orasul Tihvin – Tikhvin,
icoana Maicii Domnului cu Pruncul este de o frumusete rara.
Tikhvin este un orasel intins pe ambele maluri ale raului Tikhvinka,
in estul districtului Leningrad, la 230 de kilometri est de Sankt
Petersburg. Numele orasului este compus din doua cuvinte, anume “drum”
si “piata”, impreuna insemnand “drumul ce duce la piata”. Orasul a fost
intemeiat pe ruta unui important drum comercial.
Icoana Maicii Domnului din Tikhvin – Antiohia, Constantinopol, Roma, Contantinopol
Icoana Maicii Domnului din aceasta manastire este praznuit in data de
26 iunie. In aceasta zi, icoana este impodobita cu ghirlande de flori
albe, iar ferecatura de aur luceste parca mai mult ca niciodata. Printre
flori si feracatura se zareste minunatul chip al Maicii Domnului, dar
si al Pruncului Iisus, zugravite de Sfantul Apostol Luca.
Traditia Bisericii marturiseste cum ca dupa Inaltarea Domnului,
Sfantul Apostol Luca, fiind inzestrat a zugravi icoane, a zugravit o
icoana a Maicii Domnului, pe care a si adus-o inaintea Fecioarei, spre a
o binecuvanta. Vazand ea icoana, si-a adus aminte de proorocia care
zice despre ea: “De acum ma vor ferici toate neamurile!” Apoi, a zis
catre Sfantul Luca aceasta: “Darul meu sa fie cu icoana aceasta!” Din
acea clipa, inaintea icoanei au inceput a se savarsi nenumarate minuni.
Aceasta icoana a fost luata de Sfantul Luca in Antiohia, ea ajungand,
mai apoi, la Ierusalim si Constantinopol. In maretul oras al lui
Constantin, icoana a fost asezata in
Biserica Vlaherne, unde a si primit numele de “povatuitoare pe cale”, dupa cum se traduce grecescul “hodighitria”.
Sfantul Pavel si Sfantul Ioan au fost cei care au zidit o biserica
inchinata Maicii Domnului in Lida – Lodd, oras unde se afla astazi Mormantul Sfantului Gheorghe.
Maica Domnului a binecuvantat lucrarea, zicand: “Mergeti, bucurandu-va,
caci acolo si eu voi fi cu voi!” Mai apoi, intrand ei in biserica, au
gasit zugravita pe un stalp de piatra, o icoana a Maicii Domnului,
nefacuta de mana omeneasca.
Gherman, viitorul patriarh al Constantinopolului, trecand prin Lida,
in pelerinajul sau la Locurile Sfinte, a vazut aceasta icoana, pe care
mult a indragit-o. Un zugrav i-a facut acestuia o copie deosebita, pe
care a si luat-o cu el, in Constantinopol.
In vremea imparatului iconoclast Leon Isaurul, patriarhul Gheram a
fost izgonit din cetate. Cu aceasta ocazie, el a luat si icoana Maicii
Domnului, pe care mai apoi a asezat-o pe apa, cu un mesaj inscris in
lemnul icoanei: “Catre Preasfintitul Grigorie, papa al Romei celei
vechi.” In vis, papa a vazut aceasta lucrare, iar a foua zi, iesind in
intampinare pe raul Tibru, cu tot clerul, cu lumanari si cadiri, papa a
primit icoana Maicii Domnului plutind pe apa. Icoana Maicii Domnului
Indrumatoarea a fost asezata in Biserica Sfantul Petru.
Dupa mai bine de o suta de ani, venind la imparatie Sfanta
imparateasa Teodora si fiul ei, Mihail, icoana va porni singura, pe
aceeasi cale, spre Constantinopol. Ea va fi asezata in aceeasi biserica a
Maicii Domnului, in Vlaherne. Icoana va fi numita “Romanca”, pentru a
aminti faptul ca venise de la Roma.
Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Tikhvin – Rusia
In anul 1383, in nordul Rusiei, in Novgorod, nu departe de Marea
Baltica, in apele lacului Neva, niste pescari cautau peste. Pe lac, o
lumina orbitoare aparuta din senin i-a speriat foarte tare. Privind ei,
vazura o icoana a Maicii Domnului, care insa disparu in cateva clipe.
Aceeasi icoana va aparea, la scurta vreme, in aceleasi locuri, la mica
distanta de Tikhvin. Disparand si de aici, ea va fi vazuta mai apoi
foarte aproape de raul Tikhvin, iar ultima data in padurea de langa rau.
In aceasta padure se va ridica si prima biserica inchinata Maicii
Domnului, in care se va pastra icoana.
In istoria tulburata a Novgorodului, icoana a jucat un rol insemnat,
nu de putine ori ea aparand de la necaz poporul. Se povesteste ca armata
suedeza, venita sa atace regiunea, vazu o armata numeroasa de barbati,
motiv pentru care au facut cale intoarsa. In acele locuri nu fusese insa
niciodata armata sau soldati. Maica Domnului lucrare in chip minunat.
Marturia despre aceasta icoana, anume ca ea este venita din
Constantinopol, este insemnata in multe dintre cartile bisericesti
vechi. Se povesteste ca niste negustori rusi, aflati in Constantinopol
in acea vreme, fusesera intrebati de patriarh daca nu vazusera o icoana a
Maicii Domnului cu pruncul, disparuta brusc din locul ei. Descriind
icoana, patriarhul afla de la negustori despre minunile din zona
Tikhvin-ului si intelese ca asta fusese voia Maicii Domnului.
Patriarhul le spuse despre “obiceiul” acestei icoane a Maicii
Domnului: “Aceasta icoana facatoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu se
ducea pe mare, cu preaslavire, de la Constantinopol, din imparateasca
cetate, oriunde o randuia pe ea dumnezeiasca purtare de grija si, dupa
catava vreme, iarasi se intorcea la imparateasca cetate. Astfel, facea
multe minuni si faceri de bine oamenilor credinciosi, dandu-le biruinta
si izbanda asupra potrivnicilor, ca cea tare ajutatoare.”
In ziua de 26 iunie, in Sinaxar, sunt marturisite urmatoarele:
“Acestea se cunosc despre cele doua icoane facatoare de minuni care au
fost in Constantinopol: despre cea dintai, care s-a numit Odighitria,
zugravita de Sfantul Luca, si de cealalta, care s-a zugravit de Sfantul
Gherman dupa cea din Lida si mai pe urma s-a numit Romanca. Iar despre
acea icoana facatoare de minuni a Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu
care a mers din Constantinopol in Rusia prin vazduh, la locul ce se
numeste Tihvin, nu se stie care este, Odighitria sau Romanca sau alta
icoana oarecare izvoratoare de darul minunilor. Iar noi, pentru
lucrurile cele nestiute de noi neiscodind cu desarta iubire de cercare
si neispitind judecatile cele nestiute ale lui Dumnezeu, cinstim cu
bunacuviinta fiecare icoana a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, cadem
cu credinta la dansa, o sarutam cu dragoste si cu frica, ne inchinam cu
cucernicie.”
Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Tikhvin – America, Rusia
Icoana Maicii Domnului a ramas in biserica din Tihvin pana in anul
1941 cand, dupa o scurta perioada de ocupatie germana, nemtii se retrag,
luand cu ei toate obiectele de valoare pe care le gasesc. Manastirea
Tihvin fusese inchisa de puterea sovietica in anul 1920. Icoana este
dusa mai intai la Pskov, apoi in Lituania, la Riga.
La sfarsitul anului 1944, icoana este dusa in America, la Chicago, de
catre preotul Ioan Garklavs, care va deveni mai apoi Arhiepiscopul Ioan
de Chicago si Minneapolis. Scoaterea icoanei din Lituania a fost
posibila cu ajutorul unui tanar de 16 ani, care va deveni fiul adoptiv
al parintelui Ioan si mai apoi, preotul Serghei Garklavs, cel care, timp
de 63 de ani, va fi pazitorul si ingrijitorul acestei icoane, pe pamant
american. In anul 1982, la moartea Arhiepiscopului Ioan, acesta lasa
cuvant fiului sau adoptiv ca icoana Maicii Domnului de la Tihvin sa fie
inapoiata poporului rus.
In data de 21 aprilie 1995, locuitorii oraselului Tihvin scriu si
semneaza o petitie catre Patriarhul Moscovei si a intregii Rusii, Alexei
al II-lea, cerand binecuvantare pentru redeschiderea Manastirii
Adormirea Maicii Domnului din Tikhvin. In mai putin de o luna,
manastirea primeste o obste de calugari.
In anul 2003 s-au finalizat ultimele formalitati pentru intoarcerea
icoanei acasa, la Tihvin. Dupa 60 de ani de exil, in iunie 2004, icoana
Maicii Domnului Tihvinskaya este readusa din Catedrala Sfintei Treimi,
din Chicago, in Rusia. Icoana a fost adusa cu un avion special ,
asigurata fiind cu o suma imensa, in timp ce delegatia de clerici,
condusa de catre Alexei II – Patriarhul Moscovei si a intregii Rusii si
Mitropolitul Gherman, primatul Bisericii Ortodoxe din America, zburase
cu un alt avion, separat. Primirea care i s-a facut Icoanei Tihvinskaya,
de catre poporul rus si de grupul de 116 preoti, care asteptau icoana
la , a fost impresionanta. De acolo, icoana a fost dusa la Sankt
Petersburg si, intr-un final, la Manastirea Tihvin.
text si fotografii: CrestinOrtodox.ro
Câteva minuni ale icoanei Maicii Domnului Tihvinska
În anul 6851 de la facerea lumii, pe vremea
dreptcredincioasei stăpîniri a marelui domn Dimitrie Ioanovici, în
zilele prea sfinţitului mitropolit Pimen şi ale lui Alexie,
arhiepiscopul din marele Novgorod, s-a arătat preacinstita icoană a
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, avînd însemnat pe mîna stîngă
Pruncul cel mai înainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos.
Arătarea ei a fost astfel: În hotarele marelui Novgorod, nu departe
de malurile rîului Neva, nişte pescari vînau peşte şi, fără de veste,
i-a luminat de sus o strălucire cu rază luminoasă. Ei, uitîndu-se în
sus, au văzut icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, strălucind în
chipul soarelui şi astfel mergea în văzduh pe deasupra apei, purtată de
mînă nevăzută. Ei, minunîndu-se foarte mult de aceea şi umplîndu-se de
spaimă şi de bucurie, şi-au lăsat lucrul şi şi-au îndreptat ochii şi
mintea la acea minune care se vedea, voind să vadă în ce parte va merge
şi unde va sta acea preaslăvită icoană a Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu.
Dar Domnul, nevoind să fie după voinţa lor, icoana a dispărut de la
vederea lor şi s-a făcut nevăzută. După aceasta, aceeaşi icoană s-a
arătat în aceleaşi hotare ale marelui Novgorod, în satul ce se numea
Vimoceniţi, lîngă rîul Oiti – departe de o sută de stadii de la Tihvin
-, stînd în văzduh şi strălucind cu negrăită lumină. Văzînd-o oamenii
din satul acela, s-au adunat toţi şi cu spaimă se mirau de minunea ce se
vedea; deci, au început a se ruga cu dinadinsul Preacuratei Maicii lui
Dumnezeu.
Atunci minunata icoană a Stăpînei s-a pogorît din văzduh la acei
oameni şi stătea pe pămînt. Ei au luat-o cu negrăită bucurie şi au zidit
îndată o căsuţă mică de rugăciune, unde mai pe urmă s-a făcut o
biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei şi
slăvitei ei naşteri, şi se făceau minuni şi tămăduiri de boli la acea
sfîntă icoană.
Nu după multă vreme, acea icoană s-a luat de acolo de mînă nevăzută
şi, purtîndu-se negrăit prin văzduh, s-a arătat la locul ce se numea
Cojela, aproape de rîul ce se numeşte Paşi, într-un munte departe ca la
douăzeci de stadii de Tihvin. Cu asemenea chip, ca şi în satul cel
dinainte, aşa şi acolo strălucind cu minunată lumină, au văzut-o
locuitorii acelui loc şi, adunîndu-se cu mirare şi cu spaimă, au făcut
multe rugăciuni către Maica lui Dumnezeu, ca să stea cu dînşii la locul
acela. Deci, şi-au cîştigat cererea, căci acea icoană s-a pogorît jos
din înălţime, şi oamenii aceia i-au zidit acolo, asemenea, o casă mică
de rugăciune, unde mai pe urmă s-a făcut biserică în numele Preacuratei
Născătoare de Dumnezeu, a cinstitului ei acoperămînt. Dar nici în acel
loc n-a voit Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, să-i rămînă mult icoana
sa. Căci, după o vreme, s-a luat de acolo tot de mînă nevăzută şi,
mutîndu-se, s-a arătat în munte la Tihvin, aproape de rîul ce se numeşte
Tihvin.
Ea s-a arătat după asemănarea arătărilor sale de mai înainte, stînd
în văzduh şi se purta ca un nor uşor pe sus. Deci, s-a adunat şi acolo
mulţimea poporului, văzînd acea mare minune şi au venit de prin satele
dimprejur preoţii cu cinstitele cruci, cu sfintele icoane şi cu cîntări
de psalmi, făceau rugăciuni mereu şi poporul striga cu lacrimi
“Împărăteasă, vino la noi! Stăpînă vino la noi! Caută spre noi
nevrednicii robii tăi. Trimite îndurările iubirii tale de oameni.
Cercetează-ne de sus şi ne luminează pe noi cei întunecaţi de păcate,
prin venirea ta cu rază luminoasă”.
Rugîndu-se ei astfel, cu osîrdie şi vărsînd multe lacrimi, s-a
pogorît în mîinile lor acea sfîntă icoană, pe care, cuprinzînd-o cu
bucurie, au sărutat-o cu dragoste. Deci, făcînd multe închinăciuni,
îndată au început a tăia lemne pentru biserică şi au întemeiat-o în
acelaşi munte. Tot în aceeaşi zi, au tăiat trei cununi şi le-au pus
împrejurul icoanei făcătoare de minuni. Apoi, sosind noaptea, poporul
s-a dus fiecare pe la casele lor, lăsînd cîţiva oameni lîngă icoana cea
făcătoare de minuni, ca toată noaptea s-o petreacă fără somn şi în
rugăciune.
Deci, au petrecut toată noaptea oamenii cei rămaşi, rugîndu-se; iar
spre ziuă au adormit şi s-a făcut, pe cînd dormeau ei, o minune ca
aceasta: Icoana aceea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu, ridicîndu-se de acolo cu temelia, prin dumnezeiasca voie, s-a
mutat în altă parte; asemenea şi toate lemnele cele gătite pentru casa
de rugăciune, cu icoana şi temelia s-au luat de mîini nevăzute şi s-au
mutat în altă parte. Dar nu numai acelea, ci şi surcelele pînă la cele
de pe urmă, nu se ştie cum s-au mutat de acolo, nevăzînd nimeni, nici
auzind acea mutare vreunul din păzitori. Cînd s-au deşteptat oamenii
aceia şi n-au văzut chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, nici
temelia, nici lemnele, au fost cuprinşi de spaimă mare şi de frică.
A doua zi a venit poporul să se închine preacuratului chip al
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi să zidească casa de rugăciune cea
întemeiată din nou, dar, negăsind nimic în locul acela, s-au
înspăimîntat foarte şi au întrebat pe cei ce stătuseră acolo: “Cum s-a
făcut aceasta?” Ei le-au răspuns: “Petrecînd toată noaptea fără somn,
spre ziuă am adormit puţin şi, deşteptîndu-ne, nu se ştie cum şi de cine
s-au luat toate de acolo împreună cu sfînta icoană şi unde s-au dus”.
Atunci toţi s-au umplut de mîhnire şi de jale, căci s-au lipsit de o
bogăţie duhovnicească şi minunată ca aceea; deci, au început a plînge şi
a se tîngui şi a face rugăciuni către Dumnezeu, strigînd: “O, Stăpîne,
iubitorule de oameni, arată-ne dumnezeiescul Tău dar, pe care cu iubire
de oameni şi preaslăvit l-ai trimis în partea Rusiei, să nu ascunzi de
noi acea nepreţuită comoară, prin care nădăjduim a ne îmbogăţi
sufleteasca noastră sărăcie! O, Stăpînă, Maica milostivirii, unde te-ai
dus de la noi nevredncii robii tăi? Ieri, prin venirea ta la noi, ne-ai
umplut de mare bucurie, iar acum, prin ducerea ta, ne-ai lăsat în
lacrimi şi în tînguire; deci, arată-ne nouă, lumina noastră şi prefă-ne
întristarea în bucurie”. Aşa tînguindu-se, s-au dus prin muntele acela
şi prin toată dumbrava, căutînd cu plîngere, unii prin văzduh, alţii pe
pămînt, cercetînd cu dinadinsul pe cea dorită.
Ostenindu-se ei astfel, li s-a arătat spre răsărit o lumină minunată
pe partea cealaltă de rîul Tihvin, în pustia cea tinoasă, departe de
munte ca la două stadii. Văzînd poporul lumina aceea au alergat acolo
degrabă şi au găsit icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, împreună
cu temelia şi cu toate lemnele şi surcelele. Temelia stătea întreagă
precum era întemeiată în munte; iar sfînta icoană stătea în mijlocul
temeliei pe peretele dinspre răsărit, în văzduh, nefiind cu nimic
întărită în perete şi strălucind ca soarele. Deci toţi, căzînd cu
lacrimi de bucurie, strigau: “Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, pentru
Maica Domnului, că nu ne-a lăsat pe noi robii săi! Nu ne lăsa pe noi,
Preasfîntă Fecioară, pînă în sfîrşit, ci totdeauna să petreci cu noi,
mîntuind şi păzind cuvîntătoarea turmă a Fiului tău”.
Rugîndu-se din destul, s-au apucat de zidire şi, alergînd bărbaţi
cinstiţi, s-au dus în marele Novgorod la prea sfinţitul arhiepiscop
Alexie şi la mai marii cetăţii, înştiinţîndu-i de preaslăvita arătare a
icoanei celei făcătoare de minuni, care nu se ştie de unde a venit la
dînşii, purtîndu-se de îngeri prin văzduh. Arhiepiscopul şi mai marii
cetăţi, toţi, auzind de aceea, s-au minunat şi s-au umplut de
duhovnicească bucurie şi, mulţumind, au preamărit pe Dumnezeu şi pe
Maica Lui. Au înştiinţat de aceea şi pe stăpînitorul lor, trimiţînd
înştiinţare la cetatea împărătească Moscova. Apoi, arhiepiscopul,
hirotonisind preoţi şi diaconi, i-a trimis la Tihvin, împreună cu
bărbaţii cei vestiţi, dîndu-le binecuvîntare pentru zidire, asemenea şi
Sfîntul Antimis pentru sfinţirea bisericii, în numele Preacuratei
Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei şi a slăvitei ei adormiri. Ajungînd
ei la Tihvin, au cîntat rugăciuni înaintea icoanei făcătoare de minuni
şi s-au apucat cu sîrguinţă de zidirea şi săvîrşirea bisericii, pe care
au şi isprăvit-o.
Apropiindu-se praznicul cinstitei şi slăvitei Adormiri, a trimis pe
eclesiarh la satele dimprejur, ca la douăzeci de stadii şi mai mult, ca
să spună creştinilor ziua sfinţirii bisericii şi viitorul praznic al
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, poruncindu-le ca, cu postire şi
rugăciune să vină la praznic spre sfinţirea bisericii.
Deci, acel eclesiarh trimis era un bărbat cu viaţă curată, cucernic
şi plăcut lui Dumnezeu, cu numele Gheorghe. Acela, împlinindu-şi cele
poruncite, se întorcea la biserică în ziua dinaintea praznicului. Ei,
fiind departe de biserică, ca la trei stadii în pustie, au simţit miros
plăcut de tămîie şi aromate mirositoare, căci darul Sfîntului Duh, prin
venirea sa de faţă, a umplut acel loc de mireasmă, la care avea să se
arate singură Preasfînta Născătoare de Dumnezeu. Deci, mergînd Gheorghe
şi cugetînd în sine de unde poate veni în pustie o mirosire plăcută ca
aceea, fără de veste a văzut pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu,
strălucind în lumină negrăită şi şezînd pe o creangă de brad. În mîna
dreaptă avea un toiag roşu, cu care, ca şi cum s-ar rezema, îi stătea
înaintea ei un bărbat luminos în haine arhiereşti, împodobit cu
cărunteţe, care, după chip semăna a fi Sfîntul Ierarh Nicolae.
Văzînd eclesiarhul acea minunată arătare, s-a cuprins de frică şi de
spaimă şi a căzut la pămînt ca un mort. Arhiereul cel ce stătea înaintea
Născătoarei de Dumnezeu, apropiindu-se de el, l-a atins, zicînd:
“Scoală-te şi nu te teme!” Iar el cu cutremur şi cu spaimă s-a sculat în
genunchi, avînd mîinile strînse pe piept şi privea la ceea ce vedea.
Atunci Preacurata Fecioară ce şedea pe ramură, i-a zis: “Omule,
ducîndu-te la biserică, să spui preoţilor şi oamenilor, ca să nu pună
crucea cea de fier, pe care vor s-o pună la biserica mea, ci să pună
cruce de lemn; pentru că aşa am voit eu”. Eclesiarhul, luîndu-şi puţină
îndrăzneală, a zis cu frică: “Doamnă şi Stăpîna mea, nu mă vor crede pe
mine!” La aceasta, arhiereul i-a răspuns: “Cînd nu te vor crede, atunci
va fi semn de încredinţare”.
După cuvîntul acesta, Preacurata Fecioară, care s-a arătat şi
arhiereul ce stătea înaintea ei, s-au făcut nevăzuţi. Atunci eclesiarhul
a înţeles că este adevărată arătarea Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu, iar arhiereul cel ce stătea înaintea ei, este marele arhi-ereu
şi făcător de minuni, Nicolae. Deci, căzînd la locul acela, a dat
mulţumiri şi rugăciuni lui Dumnezeu, că s-a învrednicit de o vedenie
preaslăvită ca aceea. Mergînd la biserică, a spus preoţilor şi
oamenilor, cele ce a văzut şi a auzit; dar aceia nu l-au crezut, ci au
poruncit să pună lucrătorii pe biserică crucea cea de fier. Cînd unul
din acei lucrători, după porunca preoţilor, a luat crucea cea de fier şi
s-a suit cu ea pe biserică şi a început s-o aşeze, deodată s-a pornit
vînt tare cu vifor mare, iar pe omul cu crucea de fier, apucîndu-l
cineva nevăzut, ca şi cu mîinile, l-a pus pe pămînt nevătămat, nu ca şi
cum ar fi căzut de sus, ci ca şi cum s-ar fi pogorît cu picioarele.
Atunci preoţii şi oamenii, văzînd acea înfricoşată minune, s-au temut
şi au crezut cuvintelor eclesiarhului, preamărind pe Dumnezeu şi pe
Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi au fericit pe marele făcător de
minuni Nicolae. Apoi, îndată făcînd o cruce de lemn, au pus-o pe
biserică şi au prăznuit cu bucurie ziua sfinţirii bisericii împreună cu
praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi se săvîrşeau
atunci multe minuni, din acea icoană făcătoare de minuni a Preacuratei
Maicii lui Dumnezeu şi se dădeau tămăduiri celor cuprinşi de boli, dar
nu numai atunci, ci şi după aceea.
După sfinţirea bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din
Tihvin, tot poporul s-a dus acolo, unde plăcutul lui Dumnezeu,
eclesiarhul Gheorghe, a văzut pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe
făcătorul de minuni Nicolae şi, rugîndu-se, a zidit o casă de rugăciuni
în numele Sfîntului Nicolae, făcătorul de minuni; iar din ramura aceea
pe care a văzut-o şezînd pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, a făcut o
cruce şi a pus-o în casa de rugăciuni, pentru închinarea poporului cel
binecredincios ce venea acolo. Deci s-a făcut acolo aceasta, întru
neuitata pomenire a celor de pe urmă, despre arătarea Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu şi a Ierarhului Nicolae. Multe minuni se făceau
acolo, ca şi în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, spre slava
Domnului şi spre folosul oamenilor celor credincioşi.
Iar după ce au trecut şapte ani, prin mînia lui Dumnezeu şi prin
negrija celor bisericeşti, într-o noapte s-a aprins biserica din
lumînări nestinse şi toată s-a făcut cenuşă. Iar icoana făcătoare de
minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, scoţîndu-se din foc, cu
puterea nevăzută a lui Dumnezeu, s-a aflat într-un loc depărtat de o
jumătate de stadie stînd pe un ienupăr. În acel timp a ars şi casa cea
de rugăciuni din pădure, iar crucea care era făcută din ramuri şi pe
care şezuse Născătoarea de Dumnezeu, asemenea fără să fi căzut foc, s-a
găsit întreagă la o mică depărtare, în desişul ienuperilor.
Deci, s-a făcut a doua biserică de lemn în locul celei arse, asemenea
s-a făcut şi în pustie, în acelaşi loc, o casă de rugăciune. Apoi s-a
pus cu cinste în biserica cea nouă, la locul său, sfînta icoană a
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum şi crucea şi-a luat locul în
noul locaş de rugăciune. După ce au trecut cinci ani, într-o noapte,
iarăşi s-a aprins biserica şi a ars pînă la temelie; iar icoana
făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca rugul cel
nears s-a găsit în cenuşă, fără să fie cît de puţin vătămată de foc. Tot
în acel ceas, nu se ştie prin ce întîmplare, a ars şi casa de rugăciune
din pustie, iar crucea s-a găsit în cenuşă nevătămată. Mirîndu-se toţi
de nişte minuni ca acestea, preamăreau pe Dumnezeu şi pe Născătoarea de
Dumnezeu. Apoi sîrguindu-se, au făcut iarăşi a treia biserică de lemn,
mai mare şi mai frumoasă decît cea dintîi, asemenea şi casa de rugăciune
din pustie au făcut-o pentru a treia oară.
Biserica a treia a stat o sută de ani şi mai mult, pînă în zilele
dreptcredinciosului şi vrednicului de laudă a toată Rusia, marele domn
Vasilie Ioanovici. Acela cu deosebită dragoste, din rîvnă şi din osîrdie
către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, pornindu-se către icoana ei
făcătoare de minuni, a poruncit să zidească în Tihvin, din visteriile
sale împărăteşti, o biserică de piatră. Dar, cînd pridvorul era gata
întemeiat împrejur şi cînd lucrătorii au început a netezi şi albi
pereţii, atunci, cu judecăţile pe care numai Dumnezeu le ştie, zidirea
pridvorului a căzut şi a acoperit cu piatră pe cei 20 de lucrători ai
bisericii; iar preoţilor, anunţătorilor şi la tot poporul s-a făcut
întristare mare, pentru lucrătorii îngropaţi sub piatră; pentru că
socoteau ei, că au murit de greutatea pietrelor. Atunci ei au început a
da pietrele la o parte şi, după trei zile de muncă, i-au găsit pe toţi
vii, nevătămaţi întru nimic; fiind păziţi cu milostivirea lui Dumnezeu
şi cu apărarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Cînd poporul a văzut aceasta, s-a umplut de bucurie şi au dat
mulţumire lui Dumnezeu şi Preacuratei Fecioare, de o minune preaslăvită
ca aceea. Deci, apucîndu-se din nou la lucru, au zidit pridvorul acela
foarte frumos; iar după ce au sfîrşit toată gătirea şi înfrumuseţarea
bisericească, cu învoirea stăpînitorului, a mers la sfinţirea acelei
biserici şi Serapion, arhiepiscopul marelui Novgorod. Arhiepiscopul,
sfinţind biserica, a pus într-însa cu cinste icoana făcătoare de minuni a
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; iar în pustia aceea, unde era casa
de rugăciune închinată Maicii Domnului, acolo, din porunca marelui domn
şi cu binecuvîntarea arhiereului lui Hristos, Nicolae, s-a întemeiat o
mănăstire pentru petrecerea călugărească.
După zidirea şi sfinţirea bisericii Preacuratei Născătoare de
Dumnezeu din Tihvin, trecînd şase ani, binecredinciosul şi marele domn
Vasilie Ioanovici, din dragostea ce avea pentru Preasfînta Născătoare de
Dumnezeu a mers la Tihvin, ca să vadă icoana ei cea făcătoare de minuni
şi să se învrednicească a o săruta, cum şi spre a-şi săvîrşi
rugăciunile sale cele osîrdnice şi spre a vedea biserica cea nouă,
zidită cu bani din vistieriile sale. Ducerea sa la Tihvin a fost în
zilele arhieriei preasfinţitului Macarie al Novgorodului, care, cu voia
lui Dumnezeu, a fost rînduit la scaunul mitropoliei a toată Rusia.
Într-acea vreme, împreună cu marele domn, a mers şi el la Tihvin, de
unde, după multele sale rugăciuni făcute cu credinţă şi cu lacrimi
vărsate înaintea icoanei făcătoare de minuni, s-a întors la împărăteasca
sa cetate plin de duhovnicească veselie.
După moartea acelui domn, scaunul singurei stăpîniri a toată Rusia,
l-a luat binecredinciosul său fiu, marele domn Ioan Vasilievici, care
s-a încoronat cu împărătească coroană; asemenea avînd şi el mare
credinţă şi osîrdie după Dumnezeu către Preasfînta Născătoare de
Dumnezeu şi către icoana ei, cea făcătoare de minuni din Tihvin. Acel
împărat, urmînd tatălui său, a mers acolo singur la închinare, unde,
văzînd biserica aceea ţinută şi ocîrmuită de preoţi şi diaconi mireni şi
multe locuinţe de popor împrejurul ei, nu i-a plăcut, dorind ca acolo
să fie petrecere călugărească.
De aceea, sfătuindu-se cu prea sfinţitul mitropolit Macarie, cu
Pimen, arhiepiscopul marelui Novgorod şi cu toţi voievozii şi boierii
săi, a poruncit ca locuinţele acelea din jurul bisericii să se mute în
alt loc departe, iar lîngă biserică să se sălăşluiască rînduială
călugărească, care să o chivernisească cu cîntare bisericească. Astfel,
în scurt timp s-a întemeiat la Tihvin o mănăstire aleasă, întreţinută
din îndestulatele vistierii împărăteşti. Toată mănăstirea era de piatră
şi îngrădită cu zid de piatră; avînd într-însa viaţă de obşte, ca şi în
celelalte mari locaşuri. Cel dintîi egumen în locaşul acesta a fost
egumenul Chiril; apoi călugării cei îmbunătăţiţi, lăsîndu-şi locurile
lor în pustie, au venit în locaşul Tihvinului, atrăgîndu-se acolo de
minunile care se făceau de icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,
precum despre aceasta ne arată povestirea ce urmează.
Începînd a se zidi locaşul şi Prea Sfinţitul Pimen, arhiepiscopul
marelui Novgorod, fiind de faţă pentru chiverniseala rînduielii
mănăstireşti, a venit acolo monahul Avram de la mănăstirea lui Serghie
cea din pustie şi care se afla în nişte locuri ce se numesc Luni, ce
erau departe de locaşul Tihvinului ca la cinci sute de stadii. Avram,
precum se spune, a fost bolnav în mănăstirea sa multă vreme şi acum
aştepta să moară de acea grea şi lungă boală. Dar povăţuitorul acelei
mănăstiri, un bărbat plăcut lui Dumnezeu, anume Martirie, ştiind din
auzite de icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu din Tihvin şi de multele tămăduiri ce se dădeau de dînsa
neputincioşilor, a poruncit ucenicului său să se ducă acolo şi să se
roage Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Bolnavul, auzind aceasta, a
făgăduit că va merge îndată să se roage Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu şi din ceasul acela a cîştigat tămăduire de boala sa cea lungă
şi grea, întorcîndu-se de la porţile morţii; şi astfel s-a sculat
sănătos de pe patul durerii.
Bucurîndu-se el şi slăvind pe Dumnezeu, împreună s-a bucurat şi
Martirie povăţuitorul lui, de grabnica însănătoşire. Deci, Martirie a
poruncit ucenicului său să meargă îndată să-şi împlinească făgăduinţa
sa. Avram, mergînd fără de zăbavă şi ajungînd acolo, şi-a îndeplinit
făgăduinţa şi, cu lacrimi pline de bucurie căzînd la preacurata icoană, o
săruta cu buzele, ca după răsplătire pentru mare mulţumire şi spunea la
toţi mila ce i s-a dat lui de către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu.
Acea minune a ajuns şi la auzul arhiereului, care într-acea vreme
punea începutul locaşului, rînduind pe fraţi la slujbe; şi, umplîndu-se
de bucurie duhovnicească, a preamărit pe Dumnezeu şi pe Stăpîna cea
Preacurată care L-a născut. Pe Avram nu l-a mai lăsat să se întoarcă la
povăţuitorul său, ci i-au încredinţat cheile bisericeşti, ca el întîiul
şi pe urmă să se afle înaintea icoanei făcătoare de minuni, pentru
negrăita milă a Maicii lui Dumnezeu, care s-a săvîrşit spre dînsul.
Stareţul Martirie, după plecarea lui Avram, a început a plînge, de ce nu
s-a dus şi el cu ucenicul, spre a se închina icoanei făcătoare de
minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi şi-a pus în gînd să se
ducă, atunci cînd se va întoarce ucenicul. Aşteptînd el multă vreme pe
ucenicul său, s-a supărat de zăbovirea lui. Deci, i s-a făcut în vedenia
visului o arătare ca aceasta: În partea unde era Tihvinul se vedea un
stîlp mare de foc şi pe înălţimea stîlpului acela se vedea stînd chipul
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, asemenea ca icoana din Tihvin.
Acel chip strălucea foarte luminos, iar el avea dorinţa să-l sărute
şi în acea dorinţă fiind s-a deşteptat. De atunci i-a venit mai mare
dorinţă să vadă acea sfîntă icoană şi să se învrednicească a o săruta.
Pentru aceea a lăsat toate şi s-a dus cu sîrguinţă la Tihvin, unde,
ajungînd şi văzînd icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a căzut
înaintea ei cu multă bucurie şi se ruga cu multe lacrimi. Apoi, văzînd
şi pe ucenicul său sănătos, n-a voit să se mai întoarcă la mănăstirea
sa, ci a rămas în locaşul Tihvinului, ca să poată vedea totdeauna icoana
cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Dar după o
vreme, cu bunăvoinţa lui Dumnezeu, s-a mutat în alt loc pustnicesc,
care se afla ca la patruzeci de stadii de mănăstirea Tihvinului. Într-o
seară, Avram a văzut deasupra acelui loc o cruce de stele închipuită pe
cer, care lumina locul acela. Deci, mutîndu-se acolo fericitul stareţ
Martirie a luat însemnare cu el după icoana cea făcătoare de minuni a
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi petrecea în liniştea aceea slujind
lui Dumnezeu. El purta pretutindeni pe unde umbla, icoana Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu, zugrăvită după icoana cea făcătoare de minuni.
Într-o vreme s-a întîmplat de a venit în cetatea Tferului Simion,
împăratul Cazanului şi a petrecut acolo cu porunca dreptcredinciosului
împărat şi marelui domn Ioan Vasilievici.
Îmbolnăvindu-se fiul acelui Simion, anume Ioan, a murit şi,
întîmplîndu-se acolo stareţul Martirie, a pus peste cel mort icoana
Maicii lui Dumnezeu, ce o purta cu sine, şi îndată a înviat. Atunci
tatăl aceluia, umplîndu-se de bucurie, a dat mare mulţumire lui Dumnezeu
şi Preasfintei Născătoare.
Iar fericitul stareţ Martirie, mulţumindu-i, i-a zidit în pustia lui o
biserică de piatră din averea sa, în numele Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu şi a întemeiat acolo şi o mănăstire. Dar noi să ne întoarcem la
locaşul Tihvinului şi mai ales la icoana făcătoare de minuni a
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca să povestim măcar o parte din
minunile ei.
De la arătarea sfintei icoane în Tihvin şi pînă la zidirea mănăstirii
au trecut o sută şaptezeci şi şapte de ani. În această vreme, biserica a
fost ţinută de mireni şi s-au făcut multe minuni de la acea icoană,
dîndu-se şi felurite tămăduiri, pe care nimeni nu le-a scris spre
înştiinţarea neamului din urmă; astfel că neînvăţaţii de mai înainte
ne-au lipsit de un mare folos. Dar, nici după ce s-a întemeiat locaşul
nu s-au scris multe, fie din neştiinţă, fie din nebăgare de seamă, ci
numai cîteva ne-au rămas de la dînşii, pe care le adunăm ca nişte spice
mărunte după seceriş sau ca pe nişte struguri ce rămîn după culesul
viilor. Iată acele minuni: Un om anume Teofil, fiind orb patru ani şi
şase luni, după ce s-a rugat înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu, a văzut. În aceeaşi vreme, un copil, anume Haralambie, era
îndrăcit şi, fiind adus la icoana cea făcătoare de minuni, s-a mîntuit
de duhul cel necurat. Zaharia orbul, cinci ani nu văzuse lumina cu ochii
şi, fiind adus înaintea icoanei sfinte, a căpătat vederea.
Femeia unui om, anume Climent, care locuia în Moscova, cetatea
împărătească, a cărei nume era Paraschiva, fiind bolnavă şi zăcînd în
pat un an întreg, pătimea rău cu tot corpul de acea boală. Din pricina
durerilor celor mari îşi pierduse mintea şi ochii i-au orbit; de aceea
bărbatul ei a umblat şi a cheltuit foarte mult, ca s-o poată tămădui,
dar nimic nu sporise; deci, se deznădăjduise de viaţa ei. El, auzind că
Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, prin cinstita sa icoană cea din
Tihvin, dă milă şi grabnică tămăduire tuturor credincioşilor, s-a umplut
de nădejde şi şi-a îndemnat femeia să făgăduiască că va merge să se
închine chipului cel făcător de minuni al Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu.
Ea a făgăduit şi îndată după cuvîntul făgăduinţei, s-a sculat din
neputinţele cele cumplite ca din somn şi s-a însănătoşit cu tot trupul,
numai la ochi nu căpătase vederea. Deci, amîndoi, bărbatul şi femeia,
s-au dus la Tihvin, împlinindu-şi făgăduinţa lor. El, ajungînd la
locaşul Preasfintei Născătoare, în sîmbăta cea dintîi a Marelui Post, au
făcut cîntare de rugăciune înaintea icoanei celei făcătoare de minuni
şi, cînd a fost cîntarea cea de toată noaptea de sîmbătă spre Duminică,
femeia a căpătat vedere din milostivirea Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu. Văzînd toţi acea minune, au preamărit pe Dumnezeu şi pe
Născătoarea de Dumnezeu; iar cei ce au cîştigat o milă ca aceea,
mulţumind mult, s-au întors cu bucurie la casa lor.
Odată a fost adus un om orb, cu numele Grigorie. Acela rugîndu-se, la
praznicul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, înaintea chipului ei cel
făcător de minuni, i s-a dăruit vederea şi s-a dus la casa sa, slăvind
pe Hristos Dumnezeu şi pe Maica Lui cea preacurată, pentru acea
tămăduire. După cîteva zile, a adus în mănăstire, la icoana cea
făcătoare de minuni a Preasfintei Născă-toare de Dumnezeu, pe un om,
anume Andrei, care era slăbănog, mut şi surd. Acela a pătimit în aceste
neputinţe cincisprezece ani; deci, făcîndu-se rugăciune pentru el,
îndată s-a tămăduit de neputinţele sale; şi astfel i s-a dat auzire şi i
s-a dezlegat amuţirea limbii lui şi s-a sculat sănătos din slăbănogire
cu tot trupul.
O femeie, anume Mavra, care trăia la rîul Ostii, fiind cuprinsă de
orbire şi nevăzînd lumina şaptesprezece ani, a fost adusă la icoana cea
făcătoare de minuni şi a căpătat vedere. În acelaşi an, au adus în
sfîntul locaş de la marele Novgorod, un copil, anume Gheorghe, care era
cuprins de duhul cel necurat de şase ani şi astfel era cumplit chinuit.
Venind el înaintea sfintei icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,
îndată duhul cel întunecat, nesuferind lumina darului Preasfintei
Născătoare, s-a stins ca întunericul înaintea soarelui şi astfel s-a
însănătoşit copilul.
O văduvă, anume Iuliana, era bolnavă de ochi aşa de greu, încît nu
mai văzuse lumina de doi ani. Auzind de făcătoarea de minuni icoană a
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Tihvin, şi de negrăitele
tămăduiri care se dădeau oamenilor, s-a aprins cu căldura credinţei
către Născătoarea de Dumnezeu şi s-a făgăduit să meargă la acea icoană
spre închinare. Deci, îndată în ceasul acela i-a dat Stăpîna luminoasă
vedere ochilor; iar ea, sîrguindu-se să-i mulţumească, s-a dus la
mănăstirea ei, astfel împlinindu-şi făgăduinţa şi mulţumind Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu pentru minunea ce i-a arătat ei.
În vremea aceea, un şchiop, anume Achindin, neputînd nicidecum să
umble pe picioare doi ani, deoarece îi erau zbîrcite, a mers înaintea
icoanei celei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare şi îndată i
s-au tămăduit picioarele. Deci, sculîndu-se înaintea tuturor, umbla
sănătos, mulţumind lui Hristos şi Preacuratei Lui maici.
În acelaşi an, a fost adus în sfîntul locaş un tînăr orb, anume Iona,
din marele Novgorod, şi a cîştigat vederea de la icoana Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu. Alt tînăr îndrăcit, anume Maxim, fiind adus de
părinţii săi la chipul cel făcător de minuni al Preacuratei, încă pe
cale, diavolul a fost izgonit din el cu puterea lui Dumnezeu. Deci,
mergînd în mănăstire, a spus de acea minune făcută, dînd mulţumire lui
Dumnezeu şi Preasfintei Născătoare.
O femeie, anume Elena, fiind oarbă de doi ani şi şase luni, a luat
tămăduire şi a văzut chiar înaintea icoanei făcătoare de minuni a
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, într-o zi de Duminică, pe cînd se
săvîrşea Sfînta Liturghie, în vremea cîntării axionului: “Cuvine-se cu
adevărat să te fericim…” Altă femeie oarbă, anume Maria, fiind adusă la
praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la icoana cea
făcătoare de minuni, îndată a văzut, cu darul ei. Asemenea un om, cu
numele Climent, lucrător de argint, fiind bolnav cu ochii şi lipsit de
lumină, a cîştigat sănătate şi vedere, rugîndu-se la icoana făcătoare de
minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Alt orb, cu numele Filip, n-a văzut lumina cinci ani; deci,
aducîndu-se la acea mănăstire în Duminica Ortodoxiei, stătea şi se ruga
înaintea icoanei celei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu şi, în vremea Liturghiei, la ieşirea cu Sfintele Daruri, a
cîştigat vedere. În acelaşi an, a venit din cetatea împărătească
Moscova, un om cu numele Chiril şi, rugîndu-se Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu, a cîştigat vedere. Acela spunea că a suferit mai înainte de
cap şi de ochi, iar după aceea, a orbit din marea durere de amîndoi
ochii, nevăzînd lumina zilei o jumătate de an, nu avea nici o uşurare de
durere. El, pentru aceasta, era mult îngrijorat de ai săi; deci, într-o
noapte i s-a făcut soţiei sale o arătare în vedenia visului,
poruncindu-i să meargă în Tihvin la icoana cea făcătoare de minuni a
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi va lua tămăduire; iar de nu va
merge, va pătimi mai rău. Femeia, deşteptîndu-se, a spus bărbatului său
cele ce auzise în vis. Începînd el a se ruga cu căldură Preacuratei
Născătoare de Dumnezeu şi, făgăduind că va merge la Tihvin, din acel
ceas i s-a uşurat durerea şi a văzut lumina cu amîndoi ochii; astfel s-a
însănătoşit desăvîrşit. Dar, de vreme ce a uitat făgăduinţa lui şi nu
şi-a împlinit-o, după o vreme oarecare, a venit asupra lui boala cea de
mai înainte.
Atunci, aducîndu-şi aminte de făgăduinţa neîmplinită şi cunoscîndu-şi
greşeala, a început a plînge şi a se tîngui. Apoi iarăşi, punînd
făgăduinţă, s-a rugat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a cîştigat
sănătate cu milostivirea ei, dar nu ca întîi, ci vedea numai cu un ochi,
celălalt rămînînd orb; deci, neîntîrziind, a plecat pe calea spre
Tihvin spre a se închina la icoana cea făcătoare de minuni, pe care,
dacă a văzut-o cu un ochi, îndată i s-a deschis şi celălalt.
Într-una din zilele lui decembrie, anume la nouă, au venit în
mănăstire 23 de oameni, între care cei mai de seamă erau Grigorie şi
Mihail. Aceia, săvîrşind rugăciuni de mulţumire înaintea icoanei
făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare, spuneau că odată, fiind ei
departe pe oceanul mării spre vînarea fiarelor de mare, au stat multe
zile la un mal pustiu din pricina învăluirii mării, astfel că s-au
lipsit de hrană multă vreme, încît topindu-se de foame, erau aproape să
moară de nemîncare. Deci, fiecare aştepta să moară, însă se ruga lui
Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Apoi şi-au adus aminte de icoana
făcătoare de minuni din Tihvin a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi
au început a se ruga către dînsa şi chiar în noaptea aceea, dormind, i
s-a arătat unuia dintr-înşii grabnica ajutătoare, poruncindu-le să se
hrănească cu iarba ce creştea acolo, pînă ce le va fi lesnicioasă calea
apei, pentru a se întoarce la locul lor. Această vedenie şi arătare
spunînd-o tovarăşilor săi, au gustat din iarbă şi au aflat într-însa un
gust ales şi saţiu de pîine. Iarba aceea le-a fost lor precum a fost
israelitenilor mana în pustie. Astfel s-au hrănit cu iarbă douăzeci de
zile pînă ce a încetat furtuna mării.
După puţină vreme, o femeie, anume Elena, a venit şi a spus că a fost
oarbă trei ani. Aceea, pornindu-se cu credinţă, a poruncit să fie dusă
la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; şi, cînd era încă pe cale,
îndată a văzut cu ochii; astfel că a ajuns sănătoasă la mănăstire, dînd
mulţumire lui Dumnezeu, înaintea icoanei făcătoare de minuni. Asemenea
şi un bărbat, anume Mamant, care a venit din hotarele Iezerului Alb, a
spus că multă vreme a fost orb şi numai făgăduind ca să meargă la
Tihvin, la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare,
îndată a văzut.
Alt bărbat, din aceeaşi parte, anume Diomid, a spus că a căzut în
slăbiciune un an întreg. Dar, aducîndu-şi aminte de icoana cea făcătoare
de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a început a se ruga
către dînsa şi a făgăduit că va merge acolo; deci, îndată s-a sculat
sănătos şi a împlinit făgăduinţa. Un oarecare om, Pimen, cuprins de un
drac cumplit, a fost legat de ai săi cu lanţuri şi dus la icoana
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pe cînd ei erau pe la jumătatea
drumului, s-a tămăduit cu milostivirea Maicii Domnului, pentru că a
ieşit dintr-însul diavolul. Deci, ajungînd sănătos, s-a închinat
grabnicei sale tămăduitoare.
Un bărbat oarecare, cu numele Codrat, îmbolnăvindu-se la cap, a orbit
de ochi şi n-a văzut lumina un an şi jumătate. Auzind de icoana cea
făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Tihvin,
s-a rugat cu umilinţă şi a dat făgăduinţă că va merge la ea spre
închinare şi îndată a văzut. Dar, amînînd pe altă dată să se ducă, şi-a
uitat cu totul făgăduinţa şi n-a mers să dea mulţumire tămăduitoarei
sale, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. După zece ani de la căpătarea
vederii sale, iarăşi a orbit ca şi mai înainte, însă nu şi-a adus aminte
de făgăduinţa sa cea mai dinainte, pînă ce a fost înştiinţat prin vis.
Căci a văzut pe cineva care i-a zis: “Mergi la icoana Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu de la Tihvin, ca să-ţi împlineşti făgăduinţa;
căci, de nu vei merge şi nu-ţi vei împlini făgăduinţa, nu vei cîştiga
vederea ochilor”. El, deşteptîndu-se, îndată şi-a adus aminte de ceea ce
a făgăduit şi şi-a recunoscut greşeala sa. Deci, fiind dus la locaşul
Maicii Domnului, l-au pus înainte icoanei făcătoare de minuni şi se ruga
cu căldură. Astfel a cîştigat vederea prin milostivirea Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu.
Un om, anume Ion, fiind aproape de moarte, i s-a arătat în vis
arhiereul lui Hristos, Nicolae, zicîndu-i: “De voieşti să fii viu şi
sănătos, făgăduieşte Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, că vei merge la
icoana ei făcătoare de minuni de la Tihvin”. Omul acela,
deşteptîndu-se, îndată a început a se ruga cu lacrimi şi a da
făgăduinţă; deci, în acel ceas, s-a sculat sănătos şi a mers la
mănăstire, împlinindu-şi făgăduinţa cu mulţumire.
Într-aceeaşi vreme, au adus şi pe o femeie oarbă, anume Maria, care
nu văzuse lumina zilei de zece ani. Şi acea femeie şi-a cîştigat vederea
înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. O altă femeie,
anume Evdochia, din marginea iezerului ce se numeşte Onega, fiind
îndrăcită şi slăbănoagă, avînd încă şi o mînă uscată, cum s-a făgăduit a
merge la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, îndată s-a tămăduit
în casa sa; pentru că a fugit din ea duhul necurat şi slăbănogirea ei
s-a prefăcut în sănătate. Dar numai mîna i-a rămas netămăduită ca să nu
uite făgăduinţa sa; deci, a mers la Tihvin, s-a rugat Maicii Domnului şi
astfel mîna ei s-a făcut sănătoasă.
Un om şchiop şi orb, anume Ioan, făgăduindu-se la icoana făcătoare de
minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a luat tămăduire în casa
sa prin milostivirea ei; căci a văzut cu ochii cum i s-au îndreptat
picioarele şi astfel a mers la Tihvin ca să dea mulţumită tămăduitoarei
sale.
În acest chip mulţi oameni, cuprinşi de diferite neputinţe, în
vremile acela şi după aceea, făcînd numai făgăduinţă, ca să meargă spre
închinare la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu, îndată cîştigau tămăduiri. Duhurile cele necurate se goneau,
orbii se luminau, slăbănogii se sculau sănătoşi de pe paturile lor şi,
de orice neputinţă era cuprins cineva, făgăduindu-şi rugăciunile sale
Maicii lui Dumnezeu, se tămăduiau degrabă.
În zilele stăpînirii dreptcredinciosului împărat şi marelui Vasilie
Ioanovici, cel cu porecla Şuisca, prin ştirea lui Dumnezeu, pentru
păcatele omeneşti, era mare tulburare pe pămîntul Rusiei. Pe de o parte,
din pricina războaielor dinăuntru, iar pe de altă parte din pricina
celor dinafară. Deci, se vărsa pretutindeni sîngele credincioşilor
creştini şi s-a luat cetatea împărătească Moscova, de oameni de altă
credinţă; iar marele Novgorod l-au luat în stăpînire şfezii, împreună cu
hotarele cele dimprejurul lui. În acea vreme şi mănăstirea Tihvinului
era stăpînită de şfezi şi suferea multă strîmtorare de la ei. Dar, cu
milostivirea lui Dumnezeu şi cu ajutorul Lui cel puternic, adunîndu-se
cetele din oastea Rusiei, iarăşi au luat împărăteasca cetate Moscova,
împărăţind pe vremea aceea binecredinciosul împărat şi marele domn
Mihail Teodorovici. El a trimis cetele sale şi în hotarele marelui
Novgorod, contra şfezilor şi, făcînd cu ei război lîngă rîul ce se
numeşte Ust, a biruit pe potrivnici. Atunci şfezii ce s-au găsit la
Tihvin, de oamenii din oastea împărătească, unii au fost ucişi iar alţii
prinşi de vii.
Auzind despre aceea voievodul şfezilor, care stăpînise marele
Novgorod şi fusese într-însul cu cetele sale, s-a umplut de mare mînie
şi iuţime contra sfîntului locaş al Tihvinului şi voia să-şi facă
izbîndire. Deci, a trimis pe ostaşii săi să-l pustiască cu sabie şi cu
foc şi să-l risipească desăvîrşit împreună cu locuinţele cele omeneşti
dimprejur. De acest lucru înştiinţîndu-se, locuitorii cei din jur s-au
adunat cu femeile şi cu copiii în mănăstire, care era întărită cu ziduri
de piatră şi, închizîndu-se într-însa împreună cu călugării şi cu
puţini oameni împărăteşti, nădăjduia de scăpare, nu atît prin tăria
zidurilor, cît prin ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care
este zid nesurpat. Venind şfezii, au înconjurat mănăstirea şi se luptau
cu tărie contra ei; iar cei ce se închiseseră în mănăstire erau în mare
frică. Deci unii, stînd pe ziduri, se băteau cu potrivnicii, iar alţii,
adunîndu-se cu călugării în biserică, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu
şi Preasfintei Născătoare, înaintea icoanei făcătoare de minuni, făcînd
astfel rugăciuni de toată noaptea.
În acea noapte, unei femei cu numele Maria, care dormita şi avea
lacrimi pe faţa ei, i s-a arătat Preasfînta Născătoare de Dumnezeu,
zicîndu-i: “Spune tuturor celor ce sînt în mănăstire ca să ia icoana mea
şi să înconjoare zidurile de jur împrejur şi vor vedea mila lui
Dumnezeu”. Femeia aceea îndată a început a spune la toţi despre aceasta.
Auzind ei acest lucru, s-au umplut de bucurie şi de nădejde şi, luînd
icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu
cîntări de rugăciune, au înălţat-o pe zidul ogrăzii mănăstireşti şi
făcînd litie au ocolit de jur împrejur, plîngînd şi strigînd:
“Împărăteasă, vezi primejdiile robilor tăi, izbăveşte-ne de potrivnicii
care ne stau împrejur. Arată-ţi puterea ta, ca să înţeleagă toţi
vrăjmaşii că tu eşti cu noi, apărătoarea noastră!” Deci, în acelaşi ceas
a căzut frică mare asupra şfezilor, care s-au tulburat şi au fugit de
la mănăstire negoniţi de nimeni.
După aceasta, trecînd cîtăva vreme, şfezii au venit cu mai multă
putere şi, încojurînd mănăstirea, s-au luptat multe zile neîntrerupt;
dar de vreme ce la înconjurare era mult popor de amîndouă părţile şi de
toată vîrsta, poporul nu se afla fără de păcat într-o strîmtoare ca
aceea; căci focul, sălăşluindu-se cu fînul la un loc, şi mînia Domnului
le era deasupra; deci, vrăjmaşii se făceau tari cu voia dumnezeiască şi,
pentru păcatele lor, îi supăra cu asprime şi cu meşteşugurile sale cele
de multe feluri, încît acum le era aproape pierderea celor ce erau în
înconjurare. Frica lor era mare, asemenea şi nepriceperea; fiind slăbiţi
de neîncetatele războaie. De aceea poporul a început cu amară tînguire a
alerga la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare şi cu
umilinţă a strigat: “Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, vezi smerenia
noastră şi nu părăsi locaşul tău, în care tu singură eşti Împărăteasă.
Prin venirea sfîntului tău chip ai voit a se zidi această mănăstire;
deci, milostiveşte-te, Preasfîntă, de turma ta, că vezi, o, Stăpînă,
pornirea cea cumplită asupra noastră, a potrivnicilor noştri. Nu ne lăsa
pe noi robii tăi, care nu avem de nicăieri nici un ajutor afară de
tine”.
La înconjurarea aceea s-a întîmplat de era şi un slujitor al
mănăstirii Soloveţului, anume Martinian, bărbat temător de Dumnezeu.
Aceluia i s-a arătat în vedenie Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, cu
ierarhul Nicolae, Cuviosul Varlaam Hutnischi şi cu Zosima al Soloveţului
şi i-au grăit: “Locul acesta este aproape de pierzare, pentru multele
păcate cu care s-a prihănit sfîntul meu locaş”. Iar bărbatul acela,
deşteptîndu-se din vedenie, s-a spăimîntat foarte mult şi, cu multe
lacrimi, a spus acestea celor mai mari din mănăstire. Iar aceia, dacă au
auzit, îndată au cercetat toate feţele făcătoare de păcate şi le-au
izgonit din mănăstire şi astfel a curăţit pridvorul bisericesc. Apoi, cu
multe lacrimi şi rugăciuni, milostivea pe Dumnezeu şi pe Sfînta
Fecioară, ca să nu fie daţi pe mîinile vrăjmaşului. Iar Domnul şi
iubitorul de oameni, prin mijlocirea Preacuratei Maicii Sale, mînia sa
cea dreaptă a prefăcut-o în milostivire şi din acea zi cei ce erau în
înconjurare, au început a se întări, iar potrivnicii a slăbi. Deci,
sfătuindu-se cei ce erau înconjuraţi şi îngrădindu-se cu mila
Preasfintei Născătoare, au ieşit şi au pornit fără de veste asupra
potrivnicilor, bătîndu-se cu dînşii foarte tare.
Dumnezeiasca pronie le ajuta lor, prin rugăciunile Maicii lui
Dumnezeu, dîndu-le slăvită izbîndă şi biruinţă asupra vrăjmaşilor;
pentru că, nefiind mulţi, au biruit multe mii de potrivnici; iar pe
alţii de vii i-au prins şi i-au dus în mănăstire. După aceea, şfezii, ca
să se răzbune pentru ruşinea lor, au venit cu mai multă oaste la
mănăstire şi cu pornire foarte tare s-au luptat asupra ei de toate
părţile; deci, începînd a săpa gropi tăinuite pe sub poartă şi ziduri,
Preasfînta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat în vedenie de noapte lui
Martinian, zicîndu-i: “Spune celor mai mari să meargă să gonească porcii
de la casa mea, că au săpat-o de jur împrejur. Asemenea a săpat şi
pragul porţii pe dedesupt”. Aceeaşi arătare şi poruncă a Preacuratei s-a
arătat în acelaşi ceas şi altui om, anume Grigorie; deci, amîndoi au
spus acea vedenie la cei din mănăstire.
Într-acea noapte, Domnul a arătat o minune înfricoşată şfezilor,
fiindcă ei au văzut venind la mănăstire din partea dinspre Moscova cete
de ostaşi înarmaţi, cu multe steaguri luminoase şi purtătoare de cruci,
pe care văzîndu-le, ei s-au temut; pentru că socotea că este oaste
împărătească care vine în ajutorul celor înconjuraţi; deci, voiau să
fugă, avînd nădejde la săpăturile cele de dedesupt, pentru aceea se
sîrguiau să surpe poarta şi zidurile. Dar cei ce erau înconjuraţi,
auzind porunca Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la acei doi oameni,
Martinian şi Grigorie, s-au întărit cu multă nădejde şi făcînd cîntări
de rugăciune înaintea icoanei celei făcătoare de minuni, au ieşit ca şi
mai înainte înarmaţi şi au pornit asupra potrivnicilor.
Dumnezeu, ajutînd dreptcredincioşilor, a tulburat oştile şfezilor,
căci a căzut peste dînşii frică şi cutremur, din care pricină,
înspăimîntîndu-se, s-au clătinat şi au început să fugă de ruşine, unul
bătîndu-se de altul, nu atîta de cei văzuţi, ci mai mult de ostaşii cei
nevăzuţi. Atunci dreptcredincioşii, văzînd pe potrivnicii lor fugind, au
luat mai multă îndrăzneală şi, gonindu-i pe dînşii, îi tăiau ca pe
nişte paie; iar pe şfezii care erau în gropi, ieşind oastea din
mănăstire, pe unii i-au ucis, pe alţii i-au acoperit cu pămînt, iar pe
cei vii i-au dus în mănăstire, unde spuneau că toată noaptea trecută au
văzut venind în mănăstire multă oaste înarmată şi după aceea, ieşind, au
pornit cu mare fugă asupra lor.
Atunci dreptcredincioşii, auzind aceasta, au mulţumit cu lacrimi lui
Dumnezeu şi Preacuratei Lui Maici. Deci, la doi ani după aceea voievodul
şfezilor, cel de la marele Novgorod, mîniindu-se asupra mănăstirii
Tihvinului, unde a pierit atîta mulţime de ostaşi, a trimis mai multă
putere, poruncind să risipească mănăstirea din temelie; iar icoana cea
făcătoare de minuni a Preacuratei Născătoare să o taie în bucăţi şi, din
biserica ei, cărămidă cu cărămidă să se arunce. Deci, pornind pe drum
spre Tihvin puterile şfezilor, s-au înştiinţat despre aceasta cei din
locaşul Tihvinului şi, temîndu-se cu toţii de frică, voiau ca, luînd
icoana cea făcătoare de minuni, să fugă în împărăteasca cetate Moscova.
Dar icoana stătea la locul ei nemişcată şi, de cîte ori se ispiteau
mîinile celor sfinţiţi cu cîntare de rugăciune, ca s-o ia de la locul
ei, cu nimic n-au sporit. Astfel, au înţeles cu toţii că Preasfînta
Născătoare nu binevoieşte a pleca de acolo. Deci, punîndu-şi nădejdea în
ajutorul ei cel puternic, s-au închis în mănăstire şi aşteptau venirea
potrivnicilor la dînşii.
Dar grabnica ajutătoare a credincioşilor şi păzitoarea neadormită a
locaşului său, n-a lăsat pe şfezi să ajungă pînă la mănăstire, ci le-a
împiedicat calea cu o minune preamărită. Pe drum li s-a arătat o mare şi
înfricoşată oaste, care venea în grabă împotriva lor. Atunci ei,
neputînd să stea împotriva unei puteri nebiruite ca aceea, şi fără să
mai aştepte ajutor, cuprinzîndu-se de mare frică, s-au întors în fugă,
călcînd unii peste alţii. Din acel timp, şfezii n-au mai îndrăznit să
vină la mănăstirea Tihvinului. Astfel, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu
de multe ori şi cu preaslăvire şi-a apărat locaşul său. Dar nu numai
acel locaş, ci a izbăvit şi marele Novgorod cu toate hotarele lui din
mîinile şi stăpînirea şfezilor şi le-a încredinţat dreptcredinciosului
împărat creştin. Astfel s-a făcut linişte în împărăţia Rusiei cu
rugăciunile Maicii Domnului.
După trecerea primejdiilor şi a nevoilor ce s-au zis mai sus,
netrecînd mulţi ani şi mănăstirea fiind în linişte, Dumnezeu a voit –
după neştiutele Sale judecăţi -, ca pe acea mănăstire care a păzit-o
întreagă de şfezi să o cerceteze cu foc, spre curăţirea spurcăciunilor
şi spre pedepsire. Cercetarea aceea s-a vestit mai înainte cu minune,
astfel: La Tihvin era un om sărac, anume Nichita, care, făcîndu-se nebun
pentru Dumnezeu, i s-a arătat nu în vis, ci la arătare, Cuviosul
Macarie Jeltovodschi, zicîndu-i: “Mergi de spune egumenului şi fraţilor
să păzească cu dinadinsul înfrînarea. Mai ales să nu ţină în mănăstire
băutură, din care se poate îmbăta; deoarece beţia se face pricinuitoare
la toate răutăţile, cum şi feţele cele pricinuitoare de sminteală, adică
partea femeiască. Apoi nici ei să nu plece afară din mănăstire şi de
lîngă biserică, ci să se roage lui Dumnezeu neîncetat şi Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu, deoarece are să vie pedeapsă prin foc asupra
mănăstirii”.
Nichita se gîndea în sine: “Cine este acest stareţ cinstit, împodobit
cu cărunteţe, care-mi grăieşte mie unele ca acestea?” Iar cel ce i se
arătase a zis: “Eu sînt Macarie Jeltovodeanul şi am venit să mă închin
cinstitei icoane făcătoare de minuni şi Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu”. Zicînd aceasta, s-a făcut nevăzut. Nichita s-a dus de a spus
egumenului şi fraţilor, dar ei nu l-au crezut şi îl batjocoreau ca pe un
nebun.
După cîteva zile, dintr-o mică întîmplare, s-a aprins o chilie; din
aceea îndată focul s-a lăţit peste toate zidurile, încît s-a aprins
toată mănăstirea şi din mînia lui Dumnezeu era atît foc, încît toate
s-au făcut cenuşă, nu numai clădirile care erau din lemn, dar şi cele de
piatră, multe s-au stricat de acel foc cumplit. Atunci călugării au
cunoscut că erau adevărate cele arătate de Cuviosul Macarie, nebunului
Nichita. Deci, înainte de lăţirea focului, ei au început a păzi
cuvintele zise de Cuviosul Macarie şi a se ruga lui Dumnezeu şi
Preasfintei Născătoare, prin a cărei milostivire în cîţiva ani s-a
înnoit acea aleasă mănăstire.
Astfel acum stă întreagă, înflorind ca şi crinul şi îmbogăţindu-se cu
minunile cele făcute de icoana făcătoare de minuni a Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu; deoarece şi acum, cei ce aleargă acolo cu
credinţă, îşi capătă cerinţele lor şi toate neputinţele omeneşti se
tămăduiesc cu minune. Despre acele minuni nu se poate acum grăi şi a le
scrie cu de-amănuntul, dar sînt scrise în locaşul acela, întru slava lui
Hristos Dumnezeu şi a Maicii Lui Preasfinte.
Dar de unde a fost adusă la Tihvin acea minunată icoană, prin
neştiută cale a văzduhului, nu se ştie desăvîrşit. Însă în cărţile cele
vechi scrise de mînă se scrie: “Acea icoană a venit în Rusia, prin voia
lui Dumnezeu, de la Constantinopol, pe vremea împărăţiei lui Ioan
Paleologul, cu cîţiva ani mai înainte de luarea Constantinopolului de
către turci. Că acea icoană este de acolo, se arată într-o povestire ca
aceasta: În anii aceia, cînd acea icoană făcătoare de minuni a
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a început a se preamări la Tihvin,
prin minuni multe şi mari, s-a întîmplat că erau în Constantinopol nişte
negustori, bărbaţi dreptcredincioşi, din marele Novgorod, cu care
vorbind prea sfinţitul patriarh al Constantinopolului, le-a adus aminte
de o icoană făcătoare de minuni, ce fusese la dînşii şi îi întreba dacă
n-au auzit cumva de o icoană ca aceea.
Ei au răspuns de aceasta prin adevărată mărturie, cum că icoana
făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu, numai Dumnezeu ştie de unde a
venit prin văzduh în Rusia cu mare preaslăvire. Acea icoană se arăta în
diferite locuri, trecînd din loc în loc, în hotarele marelui Novgorod,
departe de la dînsa cu o sută optsprezece stadii; apoi, s-a arătat la
rîul Tihvinului, asemenea cu preaslăvire, făcînd minuni de mirare şi
negrăite; deci, dînd nenumărate tămăduiri, petrece cu cinste şi acum
acolo în biserică.
Prea Sfinţitul patriarh, auzind unele ca acestea şi înţelegînd că
acea icoană este cea de care întreba el, a început a suspina din adîncul
inimii şi a întreba de dînsa mai cu dinadinsul. După aceea spunea
singur cum că acea icoană făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu se
ducea pe mare cu preaslăvire de la Constantinopol, din împărăteasca
cetate, oriunde o rînduia dumnezeiasca purtare de grijă şi după cîtăva
vreme iarăşi se întorcea la împărăteasca cetate. Astfel făcea multe
minuni şi faceri de bine oamenilor credincioşi, dîndu-le biruinţă şi
izbîndă asupra potrivnicilor, ca cea tare ajutătoare; iar pentru
mîndrie, pentru ura de fraţi şi pentru nedreptăţi, a plecat de tot de la
dînşii şi nu s-a mai întors. Prea Sfinţitul patriarh, spunînd acestea
cu mare umilinţă, s-a dus în biserică şi le-a arătat locul şi chipul
unde a stat acea icoană făcătoare de minuni. Acel loc era cum intri în
biserică în partea de apus, la stîlpul din dreapta, în care loc se
pusese altă icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, dar mai mică şi
deasupra ei ardea o candelă.
Bărbaţii aceia din Rusia, auzind şi văzînd unele ca acestea, s-au
mirat foarte mult şi au preamărit pe Domnul Dumnezeu şi pe Preasfînta
Născătoare, care face nenumărate minuni peste fire în multe ţări, prin
chipul său cel făcător de minuni. Vorbind ei mult cu prea sfinţitul
patriarh şi spunînd unul altuia minunile, adică patriarhul cele ce făcea
în părţile greceşti, iar bărbaţii aceia, cele ce se făcea pe pămîntul
Rusiei, care l-au făcut a se minuna din aceste vorbiri şi foarte mult
s-au bucurat bărbaţii cei din Rusia, de înştiinţarea chipului cel
făcător de minuni. Apoi, cînd au plecat din Constantinopol şi au ajuns
în Rusia mare, îndată s-a aflat de la dînşii prin povestiri în toate
părţile Rusiei. Întrebarea aceea a patriarhului s-a dat în scris pe
scurt în toată lumea, adică povestirea de icoana făcătoare de minuni a
Maicii lui Dumnezeu şi arătarea locului unde a stat acea icoană
făcătoare de minuni.
Aşa se socoteşte de credincioşi că nu este altă icoană, decît aceea
care a plecat din Constantinopol. Pentru aceea, după chipul locului din
Constantinopol, i s-a făcut loc în biserica din mănăstirea Tihvinului,
potrivit chipului cel făcător de minuni al Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu la intrarea în biserică, în partea dinspre apus, la întîiul
stîlp din dreapta, unde stă şi pînă acum; făcînd multe şi nespuse
minuni.
