Această cu adevărat
mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a
născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata.
Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi;
mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi
vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe
Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a
Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi
aşezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an,
ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de
Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să
vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze
Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a
întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele
strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale
aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă şi au
văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca
să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de
multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru
nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele
bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte
preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi
păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea
duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea
şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Aici, gustînd toate bunătăţile
cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele
biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii
bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din
cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la
Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin
alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din
locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors
acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind
la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el
cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi.
Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a
petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci
întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de
diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu
lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după
vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia
inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.
De acestea, destul desfătîndu-se, a
trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această
dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa
pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns
la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale
Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos
au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o
pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat
aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici,
prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai
înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei,
puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură întrebuinţa apa de izvor,
şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o
rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă,
cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea
înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare,
le cuprindea pe toate acestea.
Deci mulţi ani răbdînd în arătata
mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune,
plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi
intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a
ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe
primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a
venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi
pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume
Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor
Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi
batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.
Deci doi ani a petrecut acolo
neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a
odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor
îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar
trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a
ascuns în pămînt.
Multă vreme după aceasta a trecut
cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost
îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza;
ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică
trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot
suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat,
divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a
doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit.
După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca
sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu
sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii
alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după
ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al
Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus
în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi
cîntînd dumnezeieşti psalmi.
Însă cîte minuni a săvîrşit
Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă
acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca
să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă
şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele
atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa
nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va
înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a
preamărit-o.
Sfintele moaşte ale Cuvioasei
Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală
oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi
de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail;
asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.
Tot la acelaşi loc aflăm şi
povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici
la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd
bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile
Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei
moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul
Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta
Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului
Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi
stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie
domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica
patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele
multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari;
că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce
datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a
strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit
peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea
sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le
însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia
este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei
Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se
înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea
sfintelor moaşte".
Această strămutare de atunci este
descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe
care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu
conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit
şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime,
binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui
Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al
sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din
Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite
moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această
strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea
patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis
aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii
trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi
Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam
mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de
Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a
toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu
tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi
le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai
lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi
Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în
Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre
Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui.
În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13
iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan
Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani.
Amin".
Din tradiţie avem povestiri de
multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu
s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu
slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face
minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au
evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele
puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc
vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii
cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei
Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în
biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi,
Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.
Nenumărate sînt minunile şi
vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu
rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre
Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd
ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele,
publicate în Patericul românesc, p. 77-84:
Cea mai mare minune a Sfintei
Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al
vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din
cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din
Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor,
celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.
O altă minune care a uimit Moldova
şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor
Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27
decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi.
Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit
argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau
învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea
credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni,
se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau
moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele
Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din
apropiere.
Spre sfîrşitul secolului al
XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava
suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta
Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i
s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat
aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu
mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat
sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o studentă din Iaşi
s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat
la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate.
După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a
vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O femeie dintr-un sat de lîngă
Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai
întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi
vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate
analizele. La urmă i-au spus medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai
nimic!"
În anul 1968, de hramul Cuvioasei
Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o
îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua
Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un
sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia
şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită
grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a
doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a
cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei
zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
Un inginer bolnav de plămîni a
fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la
moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru
fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a
observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci
au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie.
Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu
pentru dumneavoastră!"
Unui copil de trei ani şi jumătate
i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a
venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu
lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne,
Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors
acasă cu copilul sănătos.
În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu
aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit
căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat,
iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i
întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a
bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde
ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a
dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului
aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren
cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat
repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de
osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că
m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în
seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam
pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi
Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această
cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este
multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.
Pe timpul celor două războaie
mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala
Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei
Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte
Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de
ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o
femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie
şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei
adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!
În timpul marii secete din vara
anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos
moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei.
Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu
făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau
pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă
cu icoana Sfintei Parascheva.
Cel mai mult aleargă şi cer
ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării
şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină
de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele
mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără
îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi
mult folositoare".
Mărturisesc părinţii bătrîni care
au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii
aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit
şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis
preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă
fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe
care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a
dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi
şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un
lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul,
iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta
Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît
de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi
sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.
Sfînta Parascheva de la Iaşi se
bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi
care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din
Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu,
cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la
rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare
vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi
se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte
pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi
binecuvîntare.
Dar cea mai mare zi de prăznuire
din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei
Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din
ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din
toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj
bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se
scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile
şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.
În seara zilei de paisprezece
octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în
jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care,
împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla
cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări
bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se
cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale
sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt
în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Aghiasma
Mare, adica apa Sfintita de la Boboteaza, are, intr-o masura cu mult
mai mare, puterea sfintitoare si tamaduitoare, precum si darurile
minunate, pe care am spus ca le are Aghiasma mica. De aceea, ea se
pastreaza nestricata vreme indelungata, ramane tot asa de proaspata, de
curata si placuta la gust ca si cand ar fi atunci scoasa din izvor.
