MINUNEA MAICII DOMNILUI

Povestiri de monah PIMEN VLAD

Această minune preaslăvită a Maicii Dom-nului s-a întâmplat în luna decembrie 2004. Pen-tru prima dată am auzit-o de la un călugăr grec, pe care l-am luat cu maşina, iar după câteva zile mi-a dat-o cineva scrisă, după cum o primise de la Ierusalim, de la Mănăstirea Păstorilor „Slavă întru cei de sus” din Bethleem.

Un tânăr din Arabia Saudită era căsătorit cu o tânără de origine musulmană, bogată, dar care nu putea avea copii. Cu toate că aveau foarte mulţi bani şi au fost pe la diferiţi medici, nu au reuşit nimic. Părinţii lui îl sfătuiau să-şi ia a doua soţie şi să o păstreze şi pe prima, căci legea lor le permite să aibă până la patru femei. El, însă, obosit şi mâhnit, şi-a luat soţia şi a plecat să facă o călătorie în Siria.

Acolo a închiriat o limuzină cu tot cu şofer, să-i ducă pe la toate locurile frumoase din Siria. Şoferul o observat o întristare şi o durere pe chi-purile lor. După ce s-au cunoscut mai bine, a intrat în vorbă cu ei, a prins curaj şi i-a întrebat de ce nu sunt mulţumiţi. Avea impresia că este vinovat cu ceva sau nu le place maşina. Atunci soţii i-au explicat pricina întristării lor: că nu pot să aibă copii.

Auzind acestea, şoferul le-a zis că aici, în Siria, creştinii ortodocşi au o mănăstire a Maicii Domnului numită Sidonoghia – care în arabă în-seamnă Stăpână, Doamnă – unde multe familii fără copii şi-au aflat mângâierea la icoana ei fă-cătoare de minuni.

Entuziasmaţi, i-au cerut şoferului să-i ducă şi pe ei la Sidonoghia, la Stăpâna creştinilor, şi s-au înţeles că, dacă vor dobândi un copil, vor reveni şi vor plăti şoferului 20.000 de dolari, iar mănăstirii 80.000. Şoferul le-a mai spus că acolo la mănăstire le vor da să mănânce o bucăţică de fitil de la candela icoanei şi atunci Maria creşti-nilor le va împlini cererea lor.

S-au dus la mănăstire, au făcut ce trebuia şi s-au întors în ţara lor. Femeia a rămas însărcina-tă, iar la timpul cuvenit a născut un băiat sănătos şi frumos.

Văzând această minune a Maicii Domnului, musulmanul s-a hotărât imediat să-şi împlinească făgăduinţa pe care o făcuse. A dat telefon şoferu-lui care-i plimbase să vină să-l ia de la aeroportul din Damasc. Însă şoferul, fiind îndemnat de cel viclean, a mai luat cu el alte două persoane cu scopul de a-l ucide ca să-i ia toţi banii. Luându-l de la aeroport, musulmanul, de bucurie, a dat câte 10.000 de dolari şi la prietenii şoferului.

Plecând înspre mănăstire şi ajungând într-o zonă mai pustie, au oprit maşina şi l-au omorât pe tânăr, tăindu-i capul, mâinile şi picioarele. După ce l-au prădat de bani, l-au pus în portbagaj cu scopul de a-l arunca într-un loc prăpăstios.

Ajungând într-o zonă centrală, li s-a oprit maşina, nemaiputând să o pornească. În momen-tul acela, cineva a trecut cu maşina pe acolo şi, oprind, s-a oferit să-i ajute. Ei au spus că nu au nevoie, dar cel care trecea a văzut că picura sânge din portbagajul maşinii. Acesta plecând a anunţat poliţia, care, ajungând la faţa locului, le-a porun-cit să deschidă portbagajul, şi, mare minune: mu-sulmanul s-a ridicat viu, fiind plin de sânge şi a zis că tocmai atunci Maica Domnului i-a terminat de cusut gâtul la loc, fiind chiar la ultima împun-sătură. Cei trei, când l-au văzut viu, au înlemnit pe loc şi au început să strige: „Noi, noi te-am tăiat bucăţi, tu cum eşti viu? Nu se poate, nu putem să credem că eşti întreg!”.

Poliţia, luându-i pe cei trei, i-a dus la închi-soare, iar musulmanul a fost dus la cei mai buni medici pentru încredinţare şi confirmare. Medicii au constatat că într-adevăr este proaspăt cusut, iar poliţiştii depunând mărturie, au recunoscut cu toţii că este o mare minune a Maicii Domnului.

Musulmanul şi-a sunat soţia să vină împreu-nă cu copilul în Siria, apoi au mers cu toţii la Mănăstirea Maicii Domnului Sidonoghia şi în loc de 80.000 de dolari promişi, a dăruit 800.000 de dolari şi s-a botezat împreună cu toată familia sa.

Această minune i-a pus mult pe gânduri pe musulmani, deoarece a fost difuzată în presă, la radio, la televiziune şi pe internet. Maica Dom-nului să-i lumineze şi să-i aducă la adevărata credinţă.

SE VA ÎNTÂMPLA CEVA

În toamna anului 2000 un grup de călugări români s-au dus să se închine la Mănăstirea Sfân-tului Ierarh Nicolae din Andros. Stareţul i-a pri-mit cu multă căldură şi dragoste, propunându-le să rămână acolo peste noapte.

Pe peretele bisericii este pictată o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni. Când au mers românii să se închine, au văzut icoana Maicii Domnului plângând foarte tare; îi curgeau lacrimile Preasfintei Stăpâne de parcă ar fi fost vie. Atunci, înspăimântaţi, l-au întrebat pe stareţ de ce plânge Maica Domnului aşa de tare. Vă-zând-o şi el plângând aşa, a zis că se va întâmpla ceva rău, un necaz sau o catastrofă. Şi, într-ade-văr, a doua zi s-a anunţat că în noaptea aceea s-a scufundat o corabie dimpreună cu toţi oamenii.

Vedeţi, fraţii mei, cum plânge Maica Dom-nului pentru noi, iar nouă nici nu ne pasă şi nu ne oprim de la faptele cele rele?

Psaltirea Maicii Domnului

http://www.maicadomnului.ro/psaltirea-maicii-domnului_l185_p0.html

Ne-a trimis la tine Tatăl
Să deschizi a noastre minţi,
Să vindeci rănile noastre,
Doctor fără de arginţi!

Ne-ai primit cu bucurie,
Începând a ne hrăni,
Ca pe prunci, întâi cu lapte 
Şi blând a ne sfătui.

Tu mustrai mereu păcatul,
Dar iubeai pe păcătos,
Pentru mântuirea noastră,
Drag ostaş al lui Hristos!

Ne-nvăţai să mergem dârz,
Dar smerit şi chibzuit,
Cu privirea aplecată,
Dar cu mintea-n infinit.

Neştiind ce-i alinarea,
Căci cu răul te luptai,
Ne-ai fost doctor, tată, frate,
Călăuzitor spre Rai.
   

Citeai gândurile noastre
Şi-i smereai pe farisei,
Învăţând credinţa dreaptă,
Nesmintită de atei.

Printre sfinţi şi printre îngeri
Tainic pacea ţi-ai găsit;
Bucură-te, fii în veci
Pe pământ şi-n cer mărit!

Vino-n ajutorul nostru
Calea să-ţi urmăm cu zel,
Iartă-ne şi ne-ocroteşte,
Sfânt Părinte Gabriel!

Şi să afle-ntreaga lume:
Tu eşti viu, tu n-ai murit,
Căci trăieşti în mii de inimi
Pentru care te-ai jertfit!

Te rugăm, Preasfântă Maică:
Fii cu dânsul şi cu noi,
Miluieşte-ne, Stăpână,
În ispite şi nevoi!

CU DUMNEZEU, INTOTDEAUNA

                                         Cu Dumnezeu, întotdeauna!

Cu Hristos cu Domnul meu,
Totul merge strună,
Căci Iisus, e Dumnezeu,
El m-ajută-ntruna.

Dimineața mă trezesc,
Tatăl mă așteaptă
Și sărutul Său ceresc,
Iute mă deșteaptă.

Mă dezmeardă, mă-ntărește,
Cu căldura Sa de Tată,
Duhul mă povățuiește,
Calea sfântă mi-o arată.

Este ziuă de acum,
Munca e în toi,
Domnul e cu mine-n drum,
Este și cu voi?

Toată ziua pînă-n seară,
Iisus nu mă lasă,
Pînă soarele coboară,
Pîn ajung acasă.

Vin acasă pe-nserate,
Domnul mă-nsoțește
Și cu mare bunătate,
Masa-mi pregătește.

Doamne, Tu ești minunat!
Vrednic de-nchinare!
Vrei să fii și tu salvat?
Domnu-ți dă iertare!
Amin.

Să ştii să suferi

Să ştii să suferi cu tărie sfântă
Torturi, anchete, lanţuri şi blesteme,
De vrei s-auzi cum cerurile cântă
În inima ce-ţi sângeră şi geme.

Să ştii să uiţi jignirile nedrepte
Şi condamnarea judecăţii crunte,
De vrei să urci incandescente trepte
Şi aurori să-ţi fluture pe frunte.

Să ştii să rabzi când te loveşte bruta
Şi în adânc te macină mânia,
De vrei să-ţi fie liberă ţinuta
Şi fără de prihană bucuria.

Să ştii să ierţi, cum iartă doar Iubirea
Ce izvorăşte din Golgota vieţii,
De vrei să cucereşti nemărginirea,
Purificându-ţi lacrima tristeţii.

Să ştii să te ridici deasupra urii,
De vrei să înfrângi prăpăstii şi jivine
Punând de-a pururi stavilă naturii
Şi steaguri de lumini având cu tine

autor necunoscut 

FUNIA DE NISIP

Se spune că într-o ţară îndepărtată, tineretul s-a hotărât să-i ucidă pe toţi bătrânii. „De ce numai bătrânii să fie mari slujitori ai ţării? Cât au să-şi mai scoată căciula din cap înaintea bătrânilor?” ziceau cei tineri.

Şi, într-o noapte, s-au apucat voinicii de tineri de au ucis pe toţi bătrânii. Numai un fiu mai cu suflet n-a cutezat să-l ucidă pe tatăl său, ci l-a luat şi l-a ascuns într-o peşteră, unde nimeni nu-l putea găsi.

Nemaifiind bătrâni, a chemat atunci Vodă, în divan şi în toate slujbele, numai oameni tineri. Din toate bărbile marilor sfetnici ai lui Vodă, n-ai fi putut lega o bidinea, iar din toate mustăţile judecătorilor, nu puteai alege măcar un fuioraş.

Dar iată, că ţara aceea era vecină cu un neam duşman, care ca uliul pândea de mult să pună gheara pe bogăţiile ei.

- "A sosit ceasul", ziseră cârmuitorii neamului vecin. "Şi-au ucis bătrânii, e vremea să le ocupăm ţara".

Dar cum să înceapă cearta? Că, de, chiar când începi o gâlceavă din senin, tot vrei să creadă lumea că dreptatea e de partea ta. Şi ce s-au gândit viclenii:

- "Să cerem înapoi de la tinerii vecini, funia pe care strămoşii noştri le-au împrumutat-o cândva strămoşilor tineretului. Iar de nu ne-or da-o în trei zile, le luăm ţara amanet şi amanetul rămâne pe urmă al nostru pe vecie".

Dar ce fel de funie voiau viclenii de vecini?

- "Funia împrumutată de la strămoşii noştri - ziceau ei - era împletită din fire de nisip".

- "Ei, ce mare lucru", - zise sfetnicii lui Vodă din ţara tineretului, care nu ştiau nimic despre această funie. - "O să le dăm funia şi o să fim în pace cu vecinii noştri". Însă nimeni nu ştia unde se putea găsi această funie.

Ei, şi pentru că n-au găsit-o, ce şi-au zis:

- „Vom face iute alta”.

Şi, deîndată, pe toate drumurile răsunau tobele şi glasul crainicilor, care strigau la răscrucile drumurilor, să poftească la stăpânire toţi meşterii de frânghii, c-o să le iasă câştig mare.

Se adunară mulţi meşteri, cărora tinerii de la stăpânire le porunciră să facă în trei zile un stânjen de funie din fire de nisip, că de nu, va fi vai ş-amar de ei.

Şi au început lucrul. Au frământat nisipul, l-au întins, dar funia nu se putea împleti. Trecu termenul pus de neamul duşman, dar funie... nimic.

Atunci vecinul viclean porneşte război împotriva tineretului.

- "Vai, ce ne facem?" - se întrebau cu toţii, "Suntem pierduţi".

Atunci Vodă cheamă la sfat pe tinerii săi sfetnici şi ţinu sfatul din zorii zilei până în noaptea adâncă.

Iată, că între sfetnici era şi fiul cel cu suflet bun, care nu şi-a ucis tatăl. Frământat şi el de cele ce s-au discutat în divan, a doua zi merge la peşteră să-i ducă tatălui său schimburile albe cu miros de levănţică şi de sulfină. Şi-l vede bătrânul tată dus pe gânduri şi amărât.

- "Ce ai fiule?"

- "Ce să am? Iaca, stăm rău, că uite aşa... uite pe dincolo"...

Şi povesti cu de-amănuntul, povestea cu vecinul cel viclean.

- "Păi de atâta vă supăraţi, voi, copii? Răspundeţi-i duşmanului aşa: "Moşii şi strămoşii noştri, când au împrumutat funia, ce ne cereţi acum înapoi, au zis strămoşilor voştri: tăiaţi din funie un capăt să vă rămână de probă, de model. Aşa că, daţi-ne capătul de funie, ca după el să facem funia întreagă".

Cârmuirea tânără făcu după sfatul bătrânului, iar vecinul cel viclean de la hotar, ruşinat, strigă: Tot mai au un bătrân, care să-i sfătuiască. Că de n-ar avea nici un bătrân, ar fi amar de ei".

Şi vecinul, ruşinat, n-a mai zis nimic.

Şi iată de unde s-a născut vorba că, dacă un sat nu are un bătrân, să şi-l cumpere, dacă vrea să nu piară.

 

Pilda creionului

Viaţa creştinului trebuie să fie ca un model pentru cei din jur. Dumnezeu ne-a înzestrat cu raţiune pentru a putea să fim de folos aproapelui nostru. Nu vom putea intra în împărăţie fără aproapele nostru, chiar dacă unii fug de acest adevăr. Trebuie să fim modele vii pentru ei, ca ei prin noi să poata dobândi Raiul. Aş vrea să vă prezint o mică pildă care este numită şi “a creionului”. Această micuţă pildă este foarte bogată în învăţături. Această pildă ne poate învăţa esenţialul de credinţă şi ne poate porni pe un drum perfect al frumosului divin!

“Un copil îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:
- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşim să le menţinem, vom fi totdeauna oameni care trăiesc în bună pace cu lumea.
Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat este să ne menţinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.

Şi, în sfârşit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă.
Tot aşa, să ştii că tot ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.”

ISPITELE DIN TIMPUL MARTURISIRII

Unul dintre cele mai mari daruri date de Dumnezeu oamenilor este taina iertării păcatelor prin preotul duhovnic. Nicio instituţie pământescă nu-l poate absolvi pe creştin de păcate. Nu putem merge nicăieri să cumpărăm iertarea, nu putem încheia cu nimeni din lumea aceasta contract de iertare a păcatelor. Acesta este numai atributul lui Dumnezeu, izvorât din marea Sa milostivire, ca fiecare om să-şi pregătească încă din viaţa aceasta locul în Împărăţia lui Dumnezeu.

El ştie că suntem neputincioşi şi repede cădem în cursele diavolului, de aceea ne-a dat şi soluţia prin care putem sta împotriva celui rău: Spovedania sau Mărturisirea.

Pe cât de mare este darul primit prin Mărturisire, pe atât de greu ne este să ajungem la el, pentru că în fiecare clipă stăpânitorul întunericului ne ispiteşte şi luptă cu toată priceperea şi viclenia să ne disragă atenţia cu alte ispite, decât să alergăm pe calea pocăinţei şi a iertării păcatelor.

Când vine vorba de Spovedanie, diavolul îşi adună mai mult ca oricând puterile şi unelteşte împotriva noastră ca nu cumva să ieşim de sub stăpânirea lui şi să ne apropiem de Dumnezeu.

Iată numai câteva din cursele pe care el le întinde creştinului dornic de pocăinţă:

1.     În primul rând ne trimite gândul necredinţei, spunându-ne în chip ascuns că Taina Spovedaniei este o invenţie şi că nu e nevoie să apelăm la ea pentru că nu are efect. Aşa îi amăgeşte pe mulţi dintre fraţii noştri, iar aceştia ajung să moară fără să-şi fi îndreptat sufletul.

2.     Apoi ne şopteşte în minte că nu e nevoie să ne spovedim acum, să mai amânăm până ne simţim în stare, sau până ne mai pregătim. Dar toată amânarea aceasta nu e altceva decât un prilej de a ne depărta de intenţia bună de a ne mărturisi. Căzuţi în ispita amânării Spovedaniei cu greu ne mai venim în fire să mergem să primim iertare pentru că sufletul aflat departe de Dumnezeu rămâne în nesimţire şi nu mai conştientizează starea de păcătoşenie.

3.     Primul pas spre Spovedanie îl constituie conştientizarea stării de păcătoşenie, dar necuratul diavol are grijă să ne distragă atenţia şi de la aceasta, făcându-ne să credem că păcatele noastre sunt prea mici în comparaţie cu ale altora. Noi nu avem păcate grave, n-am omorât pe nimeni, nu avem ce spovedi. Are grijă necuratul să ne dea şi exemple potrivite, ne împinge în păcatul judecării aproapelui şi ne determină să ne comparăm cu semenii noştri care sunt deprate de credinţa în Dumnezeu. Tu creştine, dacă vrei să ajungi la vârsta duhovnicească a cuiva de pe lumea asta compară-te cu sfinţii şi vei vedea că gândurile diavoleşti sunt false. Tinde spre înălţimea duhovnicească a sfinţilor şi urcă pe calea pocăinţei mărturisindu-ţi păcatele!!

4.     Înainte de a merge efectiv la duhovnic şi e ne mărturisi, diavolul îşi continuă munca. Ba ne caută de treabă să nu mai avem timp de rugăciunile de dinainte de spovedanie, ba face să fim ocupaţi cu altceva încât să nu mai ajungem la biserică sau se întâmplă să mergem şi să nu găsim în ziua aceea pe duhovnicul nostru. Nu dezarma creştine, sunt ispite mărunte! Împărţia lui Dumnezeu se ia prin multă trudă!

5.     Nici în timpul spovedaniei nu suntem lipsiţi de ispite. Se întâmplă să uităm din păcate şi să plecăm de la doctor fără a spune tot ce ne doare. De aceea duhovnicii recomandă să scriem păcatele pe o hârtie, iar după ce ne spovedim să o ardem ca să nu râdă alţii de păcatele noastre

6.     Altădată se întâmplă să ne fie ruşine cu păcatele făcute şi să nu avem curajul să le mărturisim. Ruşinea asta este de la diavolul ca să nu primim iertare. Mai bine ar fi să avem altă ruşine: cea de a face păcatul. Să ne fie ruşine înaite să facem ceva rău, asta e ruşinea de la Dumnezeu.

7.     Mulţi dintre noi nu înţeleg cum de a rânduit Dumnezeu un om care să ne asculte mărturisirea, gândind că mai bine dacă ne-am retrage undeva şi am vorbi singuri cu Dumnezeu. Uită aceşti fraţi ai noştri că duhovnicul e rânduit de Domnul nostru Iisus Hristos, care a dat Sfinţilor Săi Apostoli şi urmaşilor acestora puterea harică de a lega şi dezlega păcatele. Preotul duhovnic e numai un martor, care odată ce rosteşte rugăciunea de dezlegare avem certitudinea că Dumnezeu cu harul Său S-a milostivit de noi şi ne-a iertat, născându-ne la o viaţă nouă.

8.     Ispitele apar şi asupra duhovnicului. De multe ori se întâmplă să spovedească în grabă, fără a cerceta cu de-amănuntul starea sufletească a creştinului. Graba şi aglomeraţia fac pe plac diavolului, care se bucură văzâdu-ne plecând de la spovedit fără a avea sufletul curăţit în întregime de păcate.

9.     Greşesc mult creştinii care aleargă de la duhovnic la duhovnic, căutând pe cel mai indulgent sau pe cel care aprobă păcatele fără impune un regim special de pocăinţă. Cel ce fuge de pocăinţă fuge, de fapt, de Împărăţia lui Dumnezeu spre care nu putem înainta fără a pune început bun prin pocăiţă.

10.                         Există situaţii când venim la spovedit şi plecăm nevindecaţi sau încărcaţi cu mai multe păcate. Aceasta se întâmplă când ascultăm mărturisirile altora, făcându-i să se jeneze să spună tot ce au pe suflet pentru că suntem noi foarte aproape şi putem auzi.

11.                        Alţii ascund cu bună ştiinţă din păcate şi le spun pe cele mai uşoare, să pară nevinovaţi înaintea preotului, sau pentru că le e ruşine. Aceştia ar trebui să ia seama la cuvintele molitvei dinainte de spovedanie: „De vei ascunde de mine vreun păcat, îndoit îl vei avea. Ia seama de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat!”

12.                         Înaintea scaunului de spovedanie ne îndeamnă diavolul să ne dezvinovăţim, spunând că nu noi suntem vinovaţi de ce am făcut, ci cei din apropierea noastră. Aşa au făcut în vechime Adam şi Eva şi nu au fost iertaţi de Dumnezeu din cauza neasumării vinei şi a faptului că nu au recunoscut păcatul. Din această cauză, spun Părinţii Bisericii că cei care dau vina pe alţii la spovedanie şi nu vor să-şi recunoască păcatul făcut pleacă de la scaunul de spovedanie fără a primi iertare de la Dumnezeu. Spovedania unui astfel de om nu are efect, ci îi adună mai multe păcate.

13.                         Un alt caz care face ca spovedania să nu-şi îndeplinească scopul îl reprezintă micşorarea dimensiunilor reale ale păcatului, sau susţinerea ideeii că nu suntem chiar aşa de vinovaţi. Orice păcat, oricât de neînsemnat ar părea, trebuie socotit de noi ca fiind foarte grav, numai aşa ne putem păzi de a nu avansa în răutate şi pocăindu-ne să scăpăm de el.

14.                         Are diavolul altă cale de a face spovedania noastră ineficientă: trimite peste noi duhul inhibării şi al jenei, făcându-ne să spunem şoptit sau neclar păcatul, ori prea repede, astfel ca preotul să nu înţeleagă ce am zis. În astfel de cazuri, Părinţii spun că nu primim iertare, ci numai dacă spunem totul clar şi cu părere de rău.

15.                         Dacă am fost tari şi am rezistat acestor ispite, ne vom lovi de altele, căci nici după spovedanie diavolul nu ne lasă în pace, ci mai rău porneşte război asupra noastră. Mai întâi se chinuie să nu păstrăm prea mult timp sufletul curat,trimiţind mult mai multe ispite. Apoi ne atrage atenţia spre alte lucruri lumeşti, încercând să ne facă să uităm de canonul pe care nu l-a dat duhovnicul. Nu în ultimul rând ne insuflă în gând ideea că spovedania făcută este suficientă şi ar trebui să mergem mai rar să ne spovedim. Nu rare sunt cazurile când ia diavolul chip de om sau intră în semeni de-ai noştri care batjocoresc Sfânta Spovedanie sau ne fac să ne jenăm că noi ne îngrijim de suflet în loc să facem altceva în concordanţă cu obiceiurile vremii.

Iată prin câte încercări trecem şi cât de greu este să punem început bun mântuirii noastre. Toată viaţa este o luptă şi trebuie să facem faţă multor încercări. De aceea, creştine, acum când ne aflăm în vreme de post aleargă cât mai repede la duhovnic şi curăţeşte-ţi sufletul ca să nu-şi facă diavolul cuib de răutate în inima ta şi să-ţi împietrească simţirea.

Mergi cu sufletul luminat de credinţă şi cu nădejdea în mila lui Dumnezeu, spune-ţi păcatele cu umilinţă şi odată întors acasă nu te dezlipi de rugăciune ca Dumnezeu să-ţi ajute să învingi toate ispitele diavolului.

Sfaturi pentru o spovedanie curată

Iată ce spunea un bătrân îmbunătăţit despre o spovedanie curată:

1. La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, asta ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte la spovedanie.

2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândeşti numai pe tine. Sfinţii Părinţi opresc pe credincioşi să-şi spună păcatele în toate amănuntele, ci numai să le recunoască în general, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său, cât şi duhovnicului.

3. Tu ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti de păcatele tale, fiindcă nu ştii cum trebuie să te pocăieşti, adică îţi săvârşeşti pocăinţa în chip rece şi indiferent.

4. Tu ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai notat că tu nu iubeşti pe Dumnezeu, că urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele ce spune cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate se cuprinde toată prăpastia de răutăţi şi toată stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile din care răsar toate vlăstarele căderii noastre în diferite păcate.

Sursa: Pelerinul rus

Sa cunoastem si sa iubim un sfant

 

Sa cunoastem si sa iubim un sfant

Bineinteles ca iubirea trebuie sa cuprinda toate, astfel ca iubind pe Dumnezeu, sa ajungem sa iubim intreaga Lui faptura. Toti avem dragoste fata de sfintii lui Dumnezeu, care au dus viata bineplacuta Lui, care au savarsit minuni inca din timpul vietii, care ne-au lasat Sfintele lor Moaste si care nu ne parasesc inca nici acum, dupa plecarea lor din aceasta lume.

Cu toate acestea, nu am intalnit pana acum crestin care sa nu aibe cel putin un sfant fata de care sa nu simta ceva mai special, o bucurie mai mare, o dragoste mai calda, decat fata de toti ceilalti altii. Unul ii poarta numele, altul s-a vindecat in urma rugaciunilor la Sfintele lui Moaste, altul a fost ajutat in cutare problema ori necaz, altul este minunat de viata cea inalta petrecuta in lume, si tot asa.

Sfantul Nectarie din Eghina a coplesit inima multora, cu minunile sale, tot asa si Sfantul Ierarh Nicolae, prin binefacerile lui, dar ce sa mai spunem de Sfantul Ierarh Ciprian, ori de Sfantul Antonie cel Mare. Sfantul Dimitrie Basarabov, Sfanta Cuvioasa Parascheva, Sfantul Pantelimon, Sfantul Gheorghe, Sfantul Calinic de la Cernica, Sfantul Ioan de Kronstadt, ori Sfantul Siluan Athonitul sunt sfintii despre care aud atat de des pe cei din jurul meu.

Toti sunt mari, toti au putere si trecere inaintea lui Dumnezeu, nici unul dintre ei ramanand mic, odata intrat in camara cea de Nunta a Fiului lui Dumnezeu. A incerca sa ii punem pe o scara a nevointelor si a sfinteniei, nu poate aduce decat inselare si neintelegere. Nimeni sa nu indrazneasca a masura sfintenia sfintilor.

Oamenii se simt insa mai atrasi de unul, ori de altul dintre sfinti. Deci fara a trece cu vederea vreun sfant al Bisericii de Rasarit, in orice vreme ar fi vietuit el, simtim in inima noastra o mai mare apropiere fata de unii dintre ei. Nu cred ca aceasta sa fie ceva rau.

In general iubim sfintii pe care, din mila lui Dumnezeu, am ajuns sa ii simtim aproape de noi, mult mai aproape decat o fac cei de langa noi. Simtim prezenta personala a acelui sfant in viata noastra si ne straduim sa pastram aceasta vecinatate cu sfantul.

Sfantul ne va gasi pe noi, iar nu noi pe el !

Cu toate ca inca de mici copii auzim despre sfintii lui Dumnezeu, se intampla insa ca la un moment dat in viata sa intalnim (de fapt, sa fim gasiti) de un anumit sfant, pe care inima noastra il va indragi mai apoi toata viata.

Sfantul Siluan Athonitul este unul dintre cei mai dragi sfinti ai inimii mele. Dragostea, smerenia si rugaciunea acestuia pentru lume m-au facut sa-l iubesc cat pot de mult, putin insa fata de cum ar trebui iubit acest sfant. El m-a gasit pe mine, iar nu eu pe el. Era o vreme cand mergeam prin anticariate, spre a cauta ceva carti de literatura universala. Din mila lui Dumnezeu si pentru rugaciunile sfantului, am gasit cartea cu insemnarile lui. M-a atras icoana de pe coperta, titlul si ceea ce am spicuit pe loc din carte; a fost printre primele carti duhovnicesti pe care am pus mana, ramanand pana astazi printre cele mai dragi ale mele.

Cum cunoastem si cum ne aratam iubirea fata de un sfant ?

Cand iubim un sfant, ii cautam icoana si o asezam la loc de cinste, langa icoana Mantuitorului si a Maicii Domnului. De putem aprinde si o candela in fata ei, pe care sa o ingrijim zilnic, bucuria va fi si mai mare.

Cand ajungem sa cunoastem un sfant in inima noastra, nu va mai treace zi fara a ne inalta mintea la sfantul iubit. Mai mult chiar, ne bucuram de tot ce a ramas de la acel sfant: chilia in care a vietuit, biserica in care a slujit, insemnarile facute de acela, icoanele cu el si Sfintele lui Moaste.

Rugaciunea noastra nu il va mai putea ocoli pe sfant, iar sfantul nu va intarzia sa ne auda si sa mijloceasca pentru noi cele dorite. Acatistul sfantului il vom citi din cand in cand, ori chiar zilnic, dupa puteri. De asemenea, putem dona ceva unei biserici, in numele lui: o icoana cu acela, o candela, niste lumanari din ceara curata, etc. Unde este cazul, in Taina Sfantului Botez, putem pune copilului numele acelui sfant.

Cea mai buna cale de a cinsti un sfant e aceea de a-i urma lui intru cele duhovnicesti. Cel mai bun mod de a iubi un sfant este de a ne stradui sa-i urmam lui in credinta, dragoste, nadejde si rugaciune. Prin acestea sfantul a ajuns sfant, iar nu prin nevointele singure.

Daca, iubind un sfant, nu ne vom apropia si de Dumnezeu, inseamna ca nu il iubim pe sfant asa cum trebuie.

Teodor Danalache

Pacate mari si pacate mici

Doua femei au plecat odata la o manastire, spre a se inchina. Una dintre ele era cu coPacate mari si pacate micnstiinta neimpacata, caci savarsise un pacat mare, cealalta insa nu se credea catusi de putin pacatoasa, caci, zicea dansa, a facut numai pacate mici la viata ei.

Ajungand la manastire, staretul a ascultat marturisirea pacatelor lor, iar mai apoi le-a trimis la camp, dandu-le un altfel de canon. Celei mai pacatoase el i-a poruncit sa aduca piatra cea mai mare pe care o va gasi, iar celei mai putin pacatoase, sa aduca diferite pietricele.

Femeile au facut ascultare, iar mai apoi s-au intors la parintele cu pricina. Vazand ca au adus pietrele cerute, staretul a zis fiecareia sa aseze pietrele de unde le-a luat.

Cea cu pietricele mici sovaia, iar staretul a intrebat-o:

- De ce eziti ?

- Fiindca este greu sa pun fiecare piatra la locul ei, caci sunt multe si nu tin minte locul fiecareia.

Atunci, staretul i-a zis:

- Ia aminte, femeia cealalta a savarsit o singura fapta rea, dar o tine minte, o regreta si mereu o spala cu lacrimile sale. Ea stie unde e locul pietrei luate. Dar tu, cu pacatele tale marunte si neinsemnate, nu-ti poti aduce aminte cand, cui, unde si cum ai pricinuit rau. Si deoarece pacatele tale sunt mici, dar numeroase, tu nici nu esti in stare sa te pocaiesti pentru ele.

Femeia ceea ce se credea avand pacate "mici" a inteles ca si orice pacat, oricat de mic ar parea el, intineaza sufletul.

---

Icoana Maicii Domnului izbăvitoare de beţie

La mânăstirea Visoţki din Serpukov se adună în pelerinaj mulţi credincioşi. Nu întâmplător, majoritatea au neputinţe privind patima alcoolismului. Aici se află Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Potirul nesecat”, renumită mai ales din sec. XIX.

Icoana se afla din vechime în mânăstirea Visoţki, dar nu se ştia de darul ei, până în anul 1878. Atunci un soldat în rezervă din Tula, care era alcoolic şi ajunsese olog, a avut o viziune: Sfântul Varlaam i-a apărut în vis şi i-a indicat să meargă la mânăstirea din Serpukov, să caute Icoana Potirul Nesecat, să solicite citirea unei dezlegări (molifte) înaintea ei, că va primi vindecarea şi de patimă, şi de boala picioarelor

Viziunea s-a repetat de trei ori, iar soldatul tot nu era hotărât să se ducă la mânăstire. În sfârşit, s-a hotărât să meargă, chiar şi târându-se. Pe măsură ce mergea, picioarele se înzdrăveneau. Ajuns la mânăstire, a întrebat de Icoana Potirul Nesecat. Călugării nu cunoşteau o asemenea denumire. Gândindu-se că s-ar putea să fie vorba de o Icoană pe care era pictat un Potir, unul dintre călugări i-a arătat-o pe aceea. Verificând pe spatele Icoanei, a găsit inscripţia „Potirul Nesecat” (Niéoupivaïemaïa Tchecha). I s-a citit molitva înaintea Icoanei şi soldatul s-a întors acasă pe picioarele sale, scăpat şi de asuprirea alcoolismului. Icoana a devenit renumită şi foarte mulţi oameni au venit înaintea ei, din aceeaşi pricină. Peste puţin timp ei veneau din nou, să mulţumească pentru vindecare. La Icoană a început să se citească în mod regulat molitfa şi Acatistul Potirul Nesecat, în fiecare duminică şi ori de câte ori există solicitarea.
Icoana aparţine tipului de reprezentare a Maicii Domnului „A Semnului”, fiind unul dintre cele mai cunoscute tipuri iconografice. Pruncul apare în Icoană în Sfântul Potir, binecuvântând. Este vorba de Potirul pentru Împărtăşanie. Într-adevăr, este un Potir nesecat, cel al Sfintei Împărtăşanii, căci Mielul - Hristos este mâncat dar niciodată consumat.
Maica Domnului, ca un mare preot la mijlocire, cu sfintele sale mâini ridicate la cer, oferă lui Dumnezeu jertfa sa: chiar pe Fiul Său, Cel jertfit. Ea vesteşte că Potirul nesecat al milei şi ajutorului Dumnezeiesc este disponibil pentru fiecare persoană care are nevoie şi cere. Nenumărate copii ale Icoanei s-au răspândit în toată Rusia şi în lume, împreună cu Acatistul Icoanei, tradus în diferite limbi, inclusiv în limba română.

„Harul lui Dumnezeu, care este dăruit prin Icoana ta, Potirul Nesecat, îi apropie de ea, Stăpână, pe toţi cei întristaţi şi oropsiţi: văduve, bătrâne, şi mai ales pe toţi cei cuprinşi de boala beţiei, care niciodată nu pleacă deşerţi de la tine, Preacurată, de la Potirul Nesecat al darurilor tale dumnezeieşti, o, Preamilostivă, ci vindecare deplină primind de la chipul tău făcător de minuni, îi cântâm cu mulţumire Domnului: Aliluia!” (condacul al 12-lea, din Acatistul Maicii Domnului „Potirul Nesecat” – în cinstea Icoanei Maicii Domnului izbăvitoare de beţie)Aceasta este rugaciunea la care trebuie sa va rugati cu ravna si credintaAuzind Domnul mâhnirea adâncă, vaietele şi plânsul soţiilor, mamelor, copiilor şi al rudelor celor tulburaţi cu firea de patima beţiei, le-a dăruit, Stăpână, icoana ta, prin care toţi cei care se apropie, capătă mângâiere sufletească şi îţi grăiesc cu lacrimi unele ca acestea:
Bucură-te, potir, care pentru noi te umpli de bucurie din izvorul Cel fără de moarte;
Bucură-te, că eşti mângâierea mamelor celor cuprinse de mâhnire;
Bucură-te, nădejdea celor fără de nădejde;
Bucură-te, apărătoarea plină de har a celor ce vin la tine;
Bucură-te, bucuria şi înveselirea celor necăjiţi;
Bucură-te, ceea ce potoleşti patimile izvorâte din beţie;
Bucură-te, că întinzi mâna celor ce au nevoie de ajutorul tău;
Bucură-te, Stăpână, "Potir Nesecat", care ne potoleşti setea cea duhovnicească!

Rugaciune Facatoare de Minuni

Se spune zilnic timp de 10 zile si in fiecare zi se spune de 5 ori, cu 3 lumanari aprinse in casa. ....Este importanta sinceritatea

Preasfantăanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare spre tie imi indrept gandul, inima si toate simturile si te rog cu lacrimi:

Pina cand Maicuta a milostivirii va fi aceasta durere necontenita pe pamant? Pina cand vrajmasii nevazuti ai neamului omenesc vor da lovituri atat de puternice bietilor oameni? Pana cand vor pangari si vor necinsti trupurile, sufletele si vietile lor? Inselandu-i ca sa nu cunoasca adevarul, sa nu indeplineasca poruncile divine si sa nu dea slava si cinste pururi maritului Dumnezeu Cel in Treime inchinat: Tatal, Fiul si Duhul Sfant?

Ridica-te Stapana Atotbuna si zdrobeste pe vrajmasii nostri si ai Fiului tau iubit Isus Hristos ingrozindu-i cu nebiruita-ti sfintenie indreptandu-ne pe cararile mantuirii, ca sa dam mereu marire lui Dumnezeu.

Roaga-te Fecioara pentru Sfinta Biserica pentru propavaduirea evangheliei pe intreg pamantul, pentru poporul acesta, conducatorii lui, rudele mele, pentru vaduve, pentru orfani, bogati, saraci, necajiti, bolnavi, pentru cei prigoniti, pentru credinta, pentru salvarea celor care au ratacit la secte, pentru cei raposati.

Ajuta-ne sa ne pocaim toti oamenii de pacatele noastre, sa iubim Biserica, sa ne spovedim adesea, sa renuntam la pacate, vicii si necredinta.

Ajuta-ne sa nu fim insensibili la chemarea divina a blandului tau Fiu care a venit sa sufere chinuri barbare pentru bietele fiinte ranite atat de mult de vrajmas.

Roaga-te Maicuta Sfinta si pentru aceste nevoi ale mele X… (rostiti acum necazurile care le aveti si dorintele pe care sa vi le implineasca Maica Domnului cu toata sinceritatea)

Slava Tatului si Fiului si Sfantului Duh in vecii vecilor.
Amin!

   „Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David spune: «De la Domnul e mântuirea mea» (Ps. 61:1). Fericiţi cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care ţâşneşte din inimă, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu!”

 Rugaciune de pocainta

Doamne,nu ma mustra cu mania Ta,si cu urgia Ta nu ma certa! Stapane Doamne,Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu celui viu,miluieste-ma pe mine pacatoasa,saraca,goala,lenesea,nepasatoarea,lipsita,ticaloasa,desfranata si preadesfranata,care ma tavalesc in pacate impotriva firii;intinata,nerecunoscatoarea,nemilostiva,impetrita,aprinsa,obraznica,indrazneata,cea fara de raspuns si nevrednica de iubirea Ta de oameni,dar vrednica de tot chinul si de gheena si de pedeapsa.Deci,pentru atata multime de greseli ale mele,Izbavitorule,nu ma pune sub multimea chinurilor,ci ma miluieste,ca sunt neputincioasa si cu sufletul si cu trupul,cu judecata si cu gandul,si ma mantuieste pe mine nevrednica roaba Ta,cu judecatile  care  stii,pentru rugaciunilePreacuratei Stapanei noastre,Nascatoare de Dumnezeu,si ale tuturor sfintilor,care din veac au bineplacut Tie.Ca  binecuvantat esti in vecii vecilor.Amin !

O, PREA MILOSTIVA MAICA SPRE RUGA MEA TE PLEACA SI CAND MA VOI ,RUGA TIE, RUGA MEA PRIMITA FIE. O PREA SFANTA MAICA,CE DAR SA ITI ADUC SA-TI PLACA!  N-AM FAPTE NICI CURATIRE CARE SUNT PLACUTE TIE. PRIMESTE DE LA MINE NADEJDEA CE O AM SPRE TINE... SI IN TOATA A MEA VIATA TU SA IMI FII MIE POVATA SI SA MA GHIVERNICESTI DE TOATE CE IMI TREBUIESC ,FERESTE-MA DE NEVOI DE VRAJMASI, DE OAMENI RAI, DE BOLILE CELE CUMPLITE DE PRIMEJDII NEGANDITE.DE CELE MARI PACATE SI DE ALTE RELE FAPTE.SI MAI INTAI DE TOATE,LA CEASUL CEL DE MOARTE SA STAI ATUNCEA LANGA MINE, SA MA BUCUR VAZANDU-TE, INVREDNICESTE-MA A AJUNGE LA PORUNCA CEA PREA DULCE....UNDE NU ESTE DURERE NICI SCARBA NICI SUPARARE, DE-A PURUREA VESELIE, O, STAPANA SLAVA TIE, AMIN!

Sfanta Marie, Maica lui Dumnezeu si Maica noastra, care ai fost iubita cu gingasie de Fericitul Ieremia, te rugam aprinde in inimile noastre o vie si sfanta iubire fata de Dumnezeu si fata de aproapele, ca sa urmam exemplul acestui slujitor al tau, care si-a dovedit prin fapte iubirea fata de Tatal ceresc si fata de fratii in suferinta.
Ajuta-ne ca, urmnd inspiratiile Duhului Sfant, sa ne angajam cu sinceritate si seriozitate in opera de promovare a bunei intelegeri in mediul in care traim si a unirii tuturor crestinilor in credinta si iubire.

O, buna Mama, care te-ai aratat Fericitului Ieremia ca Regina a cerului spunndu-i ca Fiul tau este coroana ta stralucita, te rugam dobandeste-ne de la Tatal ceresc ajutorul de care acum avem atat de mare nevoie si, mai presus de toate, harul suprem sa-l cunoastem, sa-l iubim si sa-l imitam pe Iisus Hristos, Domnul si Mntuitorul nostru. Amin.

O, iarta-mi te rog Doamne, atatea rugaciuni

Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni

Caci am facut adesea din Tine robul meu

Nu eu sa ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu

In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta

Iti cer, Iti cer intr-una sa faci Tu voia mea,

Iti cer sa alungi necazul, sa-mi lasi un loc in rai

Si sa-mi slujesti in toate sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai

Gindindu-ma ca daca Iti cint si Te slavesc

Am drept sa-Ti cer intr-una sa faci tot ce-mi doresc

O, iarta-mi felul acesta nebun de-a ma ruga

Si invata-ma ca altfel sa stau in fata Ta

Nu tot cerindu-Ti Tie sa fii tu robul meu

Ci Tu cerindu-mi mie, iar robul sa fiu eu

Sa inteleg ca felul cel bun de a ma ruga

E sa doresc ca-n toate sa fie voia Ta!

AMIN!

                    Si gandurile ne vatama

      Odata au venit la fericita Maica Teodora niste surori si au intrebat-o despre gandurile cele necuviincioase si murdare.

Fericita Teodora a lacrimat si a zis:

- N-auziti oare ce zice Domnul: "Voua insa si perii capului toti sunt numarati."? Parul sunt gandurile, iar capul, mintea. Orice gand insotit de o impreuna-indulcire si invoire cade sub judecata si Dumnezeu socoteste pofta de femeie drept desfranare, mania drept ucidere, ura drept crima, caci zice: "Tot cel ce se manie pe fratele sau in desert este supus judecatii" si "Cel ce uraste pe fratele sau este ucigas de oameni". De asemenea, marele Pavel zice: "Va descoperi Domnul sfaturile inimii si va da pe fata cele ascunse ale intunericului" si inca: "Cel ce va osandi si cu gandul, va raspunde in ziua Judecatii". Asadar sa nu ziceti ca gandurile nu ne vatama, ca numai unirea cu ele este judecata ca si fapta.

Auzind acestea, monahiile s-au mirat si au proslavit pe Dumnezeu, Care i-a daruit Fericitei Teodora un asemenea har si o astfel de judecata si, aratandu-i recunostinta, s-au dus cu un mare folos sufletesc

LUMINA, VINE DIN INIMILE NOASTRE

Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poata scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

Înfruntând ploaia

Înfruntând ploaia
Un om credincios şi bogat, dar singur, fiind aproape de ceasul plecării la Domnul, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă. Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci. Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare. La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii răposatului, se furişau şi plecau acasă. La cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia. A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că aceşti doi prieteni au împărţit între ei averea. Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră! Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum. Aşa că puţini ajung la ţinta alergării... Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

ICOANE

Tatal nostru

Tatal nostru
Care esti in ceruri
Sfinteasca-se numele Tau
Vie imparatia Ta
Faca-se voia Ta
Precum in cer asa si pre Pamant
Painea noastra cea de toate zilele
Da-ne-o noua astazi
Si ne iarta noua gresalele noastre
Precum si noi iertam gresitilor nostri
Si nu ne duce pre noi in ispita
Ci ne izbaveste de cel rau
Ca a Ta este imparatia
Puterea si Slava
In numele Tatalui
Al Fiului
Al Sfantului Duh
Amin.

Jignirea prietenului

Când îl jigneşti pe prietenul tău, cine poate şterge această jignire: tu sau prietenul tău?
Este limpede că tu nu poţi, ci prietenul tău. Nu numai că tu singur nu poţi şterge jignirea adusă prietenului tău, dar nici toţi oamenii de pe pământ, nici întreaga natură, împreună cu toţi oamenii, nu pot face acest lucru - deoarece prietenul a primit jignirea de la tine şi a luat-o cu sine.
Jignirea este, prin urmare, la el şi cu el. Şi numai el o poate slăbi şi şterge.
Fiecare păcat este, în cele din urmă, o jignire adusă lui Dumnezeu.
Toate jignirile, toate păcatele pământului, se grăbesc să ajungă la Dumnezeu, strigă la Dumnezeu. El pe toate le primeşte şi pe toate le ţine. Cine le poate smulge, oare, de acolo? Cine le poate şterge, în afară de El?
Când jigneşti un prieten, el a primit jignirea şi a dus-o cu sine. Pentru această jignire, tu poţi posti o sută de ani şi să te cureţi, să te căieşti şi să lucrezi toate virtuţile, nemaijignind pe nimeni - şi toate pot fi zadarnice. Dacă prietenul tău jignit nu va binevoi să slăbească şi să şteargă jignirea, tu singur nu poţi, în întreaga veşnicie, să te mântuieşti de acel păcat, deoarece nu mai stă în puterea ta, ci în a prietenului tău. Iar postul tău şi curăţirea, şi pocăinţa, şi virtuţile, şi lucrarea virtuţilor pot doar să-l îndemne pe prietenul tău să-ţi slăbească păcatul, să-l îndepărteze şi să-l şteargă.
Tu, însă, nu ai putere asupra păcatului săvârşit. Într-aceasta stă nemărginita grozăvie a păcatului. Căci păcatul săvârşit este liber faţă de tine, pe când tu nu eşti liber faţă de el.
(Sfântul Nicolae Velimirovici - Gânduri despre bine şi rău)

FARA MINE NU PUTE-TI FACE NIMIC

 

Omul daca vrea sa nu se chinuiasca, trebuie sa creada in acel "Fara Mine nu puteti face nimic" pe care l-a spus Hristos. Adica sa se deznadajduiasca de sine in intelesul cel bun si sa creada in puterea lui Dumnezeu. Atunci cand cineva se deznadajduieste de sine insusi in intelesul cel bun, atunci il afla pe Dumnezeu. "Toata nadejdea mea spre Tine o pun". Chiar si oamenii cei mai duhovnicesti nu isi au asigurata in aceasta lume pe deplin viata lor, de aceea se si tin pe ei insisi mereu in asigurarea lui Dumnezeu, nadajduiesc in Dumnezeu si se deznadajduiesc numai de "eul" lor, deoarece "eul" ii aduce omului toata nefericirea duhovniceasca.
Increderea in sine este dusmanul nostru cel mai mare si mai rau, pentru ca ne arunca in aer fara mila si ne lasa nefericiti pe drumuri. Cand omul are increderea in sine, se leaga si nu poate face nimic, sau se lupta singur. Atunci este firesc sa fie biruit de vrajmas sau sa nu reuseasca si astfel sa i se zdrobeasca "eul" sau. Bunul Dumnezeu de multe ori iconomiseste foarte intelept ca sa vedem si interventia Sa dumnezeiasca si nereusita ce am suferit-o prin increderea noastra in sine. Atunci cand cineva urmareste si cerceteaza fiecare eveniment ce se petrece in viata sa dobandeste experienta, ia aminte si astfel sporeste.

Hristos cerea mai intai credinta in puterea lui Dumnezeu si apoi facea minunea: "Daca crezi in puterea lui Dumnezeu, te vei face sanatos" - spunea. Nu precum spun astazi unii, in mod gresit: "Omul are puteri si daca crode in puterile lui, le poate face pe toate. Nu spune si Evanghelia: "Sa crezi"? Prin urmare suntem de acord". Da, Hristos spunea: "Crezi?", dar intelegea: "Crezi in Dumnezeu? Crezi ca Dumnezeu poate?" Cerea asigurarea omului ca are credinta in Dumnezeu si atunci ajuta. Nicaieri nu spune Evanghelia sa cred in egoismul meu, ci sa cred in Dumnezeu, caci Dumnezeu ma poate ajuta, ma poate vindeca. Acestia insa le iau anapoda si spun: "Omul are puteri si trebuie sa creada in el insusi". A crede cineva in el insusi are sau egoism, sau demonism.

- Parinte, acesti oameni atunci cand se face o minune spun ca aceasta s-a intamplat deoarece omul a crezut ca se va face.
- In spatele acestui aranjament egoist se ascunde lucrarea diavolului. Unii ca acestia incurca pe "crezi?" ce l-a spus Hristos, cu "crezul" lor. De aici porneste toata aceasta demonizare ce exista in lume. Dupa aceea iti spun: "Sa nu respecti nici pe cel mare, nici pe cel mic ca sa dobandesti personalitate". De aceea auzi niste lozinci: "Calca-i zdrobeste-i ca sa reusesti". Respectul este considerat ceva retrograd si diavolul triumfa. Chiar si un copil de ar vorbi putin cu obraznicie parintilor, sau celor mari si pe el il paraseste harul lui Dumnezeu si primeste inrauriri diavolesti, cu atat mai mult daca isi face omul din acest fel de comportament "tipicul" sau.

- Parinte, dar cum este atunci cand cineva spune ca el crede in Dumnezeu, dar nu crede ca Dumnozeu ne pazeste?

- Atunci se face pe sine dumnezeu. Cum crede el oare in Dumnezeu? - Isi face in fiecare dimineata semnul Crucii etc.
- Insa astfel unul ca acesta spune: "Cred in Dumnezeu, dar Dumnezeu ne-a dat minte ca sa putem face orice vrem". Sau: "Sunt dumnezeu. Nu spune Scriptura: "Dumnezei sunteti si fii ai Celui Prea Inalt toti"? nu se gandeste ca pentru a fi cineva dumnezeu dupa har, trebuie sa aiba harul lui Dumnezeu. Insa el numai cu mintea lui se socoate pe sine dumnezeu. Altceva este ca cineva sa aiba harul lui Dumnezeu si sa se faca dumnezeu dupa har, si altceva e sa se autoproclame pe sine dumnezeu. Aici este incurcatura: facandu-se astfel pe sine dumnezeu, in cele din urma ajunge sa fie ateu (fara dumnezeu).

AL PATRULEA MAG

             Exista o poveste veche, care spune ca, de fapt, au fost patru magi care doreau sa se inchine Mantuitorului, la nasterea Sa. Cel de-al patrulea si-a vandut tot ce avea si, cu banii obtinuti, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin si o perla, pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Grabindu-se sa ajunga in Babilon, unde il asteptau cei trei magi, acesta a intalnit pe drum un om ranit, pe care nimeni nu il ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor caruia i-a dat safirul pentru a-l ingriji pe bolnav pana ce se va insanatosi complet. Toate acestea l-au intarziat. Cand a ajuns la locul intalnirii, magii plecasera deja fara el, insa nu s-a descurajat, ci si-a continuat drumul singur, calauzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat ca magii L-au gasit deja pe prunc, ca soldatii lui Irod omoara toti copiii nou-nascuti si ca Sfanta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mania regelui. Chiar in fata sa, un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul pentru a-l omori. Femeia isi apara cu disperare pruncul. Magul i-a aratat soldatului necrutator rubinul si i-a spus:

- Lasa copilul sa traiasca si iti voi da aceasta piatra scumpa. Nimeni nu va afla de targul nostru.

Ademenit de nestemata, soldatul a luat piatra, indepartandu-se grabit. Tanara femeie i-a multumit strainului cu lacrimi de bucurie si recunostinta.

Acesta s-a hotarat sa-L caute mai departe pe Mantuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat si el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a cautat pe Iisus, insa fara nici un rezultat. Dupa 30 de ani, a aflat ca undeva, in Palestina, Mantuitorul propovaduieste Evanghelia. Bucuros ca, in sfarsit, stie unde Il poate gasi, s-a grabit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seara, a aflat ca Iisus Hristos este rastignit pe Dealul Capatanii. S-a grabit magul spre locul acela cu dorinta sa-L vada in viata pe Mantuitor, sa-I duca darul sau pe care il pastrase de atata timp. Insa, prin fata lui au trecut doi soldati romani ce duceau in sclavie o tanara evreica. Oprindu-i, magul le-a spus:

- Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc aceasta perla. O puteti vinde si imparti banii. Veti castiga mult mai mult lasand fata libera.
Lacomi, soldatii au luat perla, eliberand-o pe tanara, care, plangand de fericire, nu stia cum sa-i multumeasca strainului. Dar magul, rugandu-se cerului sa-L vada macar o clipa pe Mantuitor, se grabea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Ii era rusine sa se inchine Imparatului imparatilor fara nici un dar. Insa, cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept spre el si i-a spus:

- In sfarsit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ti-am adus eu ? - a intrebat mirat magul.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorati. Dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, iti spun, ca el este cel mai insemnat, caci, acela care Il iubeste pe Dumnezeu, ii iubeste pe oameni.
Cine nu cauta nevoile celorlalti spre a fi de folos cu ce poate, nu va gasi multumire si bucurie, nu va afla adevarata viata. Cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.

LA POARTA INGERILOR

Demult, a trait un print tare-tare bogat, care era, insa, si foarte zgarcit. Nu ar fi dat niciodata nimic. Doar ca, intr-o noapte, a visat ca murise si ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfantul Petru i-a spus:
- Vino cu mine sa iti arat unde vei sta de acum incolo.
Si au mers ei ce-au mers prin gradinile acelea minunate, pana cand, la un moment dat, au ajuns langa un palat mare si frumos.
- A, a strigat tanarul print, aici voi sta ?
- Nu, in nici un caz.
- Dar, cine va sta aici?
- Aici va locui, dupa ce va muri, gradinarul tau.
- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sarac lipit pamantului, cum sa merite el ase ceva ?
- E, nu are gradinarul tau avere pe pamant, fiindca tot ce castiga imparte mereu cu cei mai sarmani decat el. Pe pamant nu strange nimic, fiindca daruieste, dar aici, uite cate a strans! Tot ce vezi aici este rodul bunatatii lui.
- Bine, si atunci eu unde o sa stau ? -a mai intrebat nemultumit printul.
- Uite acolo, in cocioaba aceea!
- Cum, in sandramaua aia ?! Pai acolo sunt doar niste scanduri prapadite care stau gata-gata sa cada ... cum sa locuiesc in mizeria aia ? E drept asa ceva ?

- Sigur ca este drept - i-a raspuns Sfantul Petru! Ia gandeste-te, ce ai daruit tu ? Nimic. Ce ai fi vrut sa apara aici!? Daca ai fi fost bun si darnic cum este gradinarul tau, atunci ai fi avut si tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar asa ... Tot ce vezi acolo este rodul zgarceniei tale ...
In clipa aceea, tanarul print s-a trezit speriat din visul sau. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pamant, ci in cer. Nu a mai strans bogatii peste bogatii, fiindca la ce i-ar fi folosit mai tarziu ?
Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sarmani si, in acest fel, a strans o avere mult mai de pret: recunostinta celor ajutati de el si binele facut. Aceasta era averea pe care nimeni nu i-ar fi putut sa i-o fure!
Intelept ar fi ca si noi toti sa procedam aidoma printului din poveste, pentru ca adevarata este vorba care spune ca "Nu ramanem decat ce ceea ce daruim".

"Pe calea binelui mai repede obosesti odihnindu-te, decat ostenindu-te."

ESTE HAR DE LA DUMNEZEU..SA IUBESTI FARA SA FII IUBIT!

Este Har de la Dzeu...
- să iubeşti fără să fii iubit…
- să slujeşti fără să fii preţuit…
- să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…

- să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…
- să ierţi fără să fii iertat…
- să-l susţii pe cel care te-a lepădat…
- să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…
- să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…
- să crezi deşi nu eşti deplin lămurit…
- să investeşti clădind fără speranţe…
- să taci pentru a nu face rau aproapelui…
- să vorbeşti de dragul adevărului…
- să ănduri fără să murmuri, fără să cârteşti….
- totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros sa te lipseşti…
Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest Har!

PALARIA DIN APA

PRELUARE DIN POPAS DUHOVNICESC
O tânără, înşelată de modernismul lumii acesteia şi, mai ales, de moda vestimentară, nu se prea uita cu ce preţ de jertfă sufletească le dobândea. Ea ducea zilnic la târg laptele de la vitele de acasă, ca să-l vândă. Pe drum, ca să facă şi mai mulţi bani, înmulţea laptele cu apă. Într-o zi, din câştigul acesta necinstit, ea îşi cumpără o pălărie colorată şi înzorzonată. Se gândea că va arăta şi ea ca doamnele din lumea bună şi va fi mult admirată de tinerii de vârsta ei. Dar bucuria îi fu scurtă. Mergând spre casă şi trecând pe un pod, vântul, care bătea tare, îi smulse pălăria de pe cap şi o duse în mijlocul şuvoiului de apă. Mâhnită, privea cum se duce pălăria pe apă. Cum n-avea însă sufletul de tot vândut satanei, fata văzu că aceasta-i voia lui Dumnezeu şi, în scurt timp înveselindu-se, şopti: "Din apă te-am făcut, pe apă s-a cuvenit să te duci!” Şi de atunci, n-a mai făcut asemenea faptă necinstită.

CELE MAI PUTERNICE 22 ICOANE FACATOARE DE MINUNI DIN ROMANIA

Iată cele mai puternice 22 de icoane făcătoare de minuni din România!

Tradiţia spune că icoana a fost pictată chiar de Sfântul Evanghelist Luca. A fost înrămată în argint, în anul 1798. Este renumită pentru ajutorul dat femeilor care se roagă la ea în speranţa că vor putea avea copii, pentru vindecările miraculoase ale unor afecţiuni grave, dar şi pentru aplanarea conflictelor familiale.

Povestea icoanei spune că ea a fost găsită, în 1930, în podul bisericii, de preotul paroh Dumitru Georgian, după ce acestuia îi apăruse în vis chiar Maica Domnului, care i-ar fi spus unde se află. A fost restaurată şi îmbrăcată în argint, vechimea ei fiind estimată la două sute de ani.

 Donată bisericii în anul 1786 de domnitorul Nicolae Mavrogheni, icoana cu ferecătură lucrată manual, din argint poleit cu aur, poate fi admirată în partea din stânga catapetesmei.

În urma incendiului din 1847, biserica a ars în întregime, singurul lucru care s-a păstrat fiind tocmai icoana Sfântului Antonie cel Mare, care de atunci a devenit patronul acestui lăcaş de cult, alături de Maica Domnului.

Povestea icoanei spune că ea a fost găsită, în 1930, în podul bisericii, de preotul paroh Dumitru Georgian, după ce acestuia îi apăruse în vis chiar Maica Domnului, care i-ar fi spus unde se află. A fost restaurată şi îmbrăcată în argint, vechimea ei fiind estimată la două sute de ani.

 Donată bisericii în anul 1786 de domnitorul Nicolae Mavrogheni, icoana cu ferecătură lucrată manual, din argint poleit cu aur, poate fi admirată în partea din stânga catapetesmei.

Icoana, a cărei provenienţă este necunoscută, o reprezintă pe Maica Domnului în veşmânt negru şi este realizată în stil apusean. Este  renumită pentru vindecările trupeşti şi sufleteşti.

 Icoana are o vechime considerabilă, datând cel puţin din vremea domniei lui Mihai Viteazul, când a fost adusă de la muntele Athos de către monahul Ioan pe cheltuială proprie, ca un semn de mulţumire faţă de domnitorul român. Se spune că ajută femeile să rămână însărcinate şi să nască uşor.

Conform tradiţiei, acum câteva secole, un trecător a aţipit în parcul aflat pe locul actualei biserici. Trezindu-se, a văzut icoana cu chipul Maicii Domnului, care i-a cerut să ridice o biserică acolo. E unica icoană care pare a vorbi cu cel care se roagă la ea.

 A fost adusă în 1987 de preoţimea strămutată la Zlătari de la Biserica Bradului, care urma a fi demolată. Este îmbrăcată în foiţă de argint, lucrată manual, şi datează din 1826. E renumită pentru ajutorul dat împotriva farmecelor, a vrăjilor şi a blestemelor.

 A fost adusă, după cum spune tradiţia, de către Doamna Maria de Mangop, soţia domnitorului Ştefan cel Mare, în anul 1472, din Constantinopol. Este onorată în fiecare an, pe data de 2 iulie, ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan.

Această icoană e vestită pentru miracolele înfăptuite. Ea provine din fosta biserică Sf. Vineri - dărâmată în timpul comuniştilor -, motiv pentru care nu figurează în istoricul bisericii. Se spune că vindecă boli şi ocroteşte contra pericolelor de moarte.

Se spune că, pe la sfârşitul Evului Mediu, un negustor a găsit icoana într-un dud. Când a încercat să o vândă, aceasta a dispărut. Negustorul a găsit-o în acelaşi loc şi a vrut s-o dăruiască, dar a dispărut iar. Găsind- o a treia oară, a hotărât să ridice biserica.

 Cu o vechime de peste două secole, icoana a început să lăcrimeze în urmă cu câţiva ani. Mai întâi au curs bobiţe de mir din ochiul stâng al Maicii Domnului, apoi, timp de câteva zile la rând, au curs şuvoaie de mir din ambii ochi.

 În anul 1940, când Basarabia a fost invadată de ocupanţii sovietici, călugării de la Mănăstirea Dobrusa, din jude- ţul Socola, conduşi de stareţul lor, s-au refu- giat la Căldăruşani, aducând cu ei şi icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. De atunci, ea a rămas aici.

Se spune că preotul slujitor de la Mănăstirea Pasărea ar fi primit de trei ori, în vis, îndemnul de a merge într-un loc anume pentru a lua icoana şi a o aduce în mănăstire. În prezent, icoana este aşezată la loc de cinste în biserica mare, fiind vizitată de mii de credincioşi.

Tradiţia spune că icoana făcătoare de minuni ocroteşte mai ales mamele şi copiii. Un miracol s-a întâmplat când un incendiu izbucnit în apropiere ajunsese la porţile mănăstirii. Maicile au ieşit cu icoana în mâini, iar vântul şi-a schimbat direcţia.

 Conform tradiţiei, icoana cea mare, argintată, a Maicii Domnului ar fi fost realizată în secolul al XVIII-lea. Tot din acea perioadă se spune că ar data şi primele minuni săvârşite de această icoană de o frumuseţe deosebită.

După ce icoana a stat în Imperiul Bizantin, la Constantinopol, timp de 555 de ani, în anul 1400 este trimisă Mitropolitului Iosif, de către  Patriarhul Metodie şi de împăratul Ioan Paleologu, pentru a o proteja de persecuţiile împotriva sfintelor icoane.

 În 1958 a fost adusă din Siria, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, de episcopul Vasilios Samaha. Se spune că icoana i-a cerut Preafericitului Patriarh Teoctist, în vis, să o ducă la Ghighiu. E cunoscută sub numele de Siriaca. E de mare ajutor femeilor ce vor să aibă copii, dar şi pentru sănătate.

Icoana, zugrăvită pe lemn de stejar, a fost pictată de portretistul Eustaţiu Stoienescu, în prima jumătate a secolului trecut. Chiar dacă maniera de realizare nu este cea clasică, bizantină, ea impresionează atât prin puterea harului ei, cât şi prin senzaţia că ochii Maicii Domnului te urmăresc, indiferent de unde ai privi icoana.

Icoana Maicii Domnului - Mănăstirea Nămăieşti, jud. Argeş	Icoana Maicii Domnului - Mănăstirea Trivale, jud. Argeş	Icoana Maicii Domnului - Biserica Colţea, Bucureşti
Tradiţia spune că icoana a fost pictată chiar de Sfântul Evanghelist Luca. A fost înrămată în argint, în anul 1798. Este renumită pentru ajutorul dat femeilor care se roagă la ea în speranţa că vor putea avea copii, pentru vindecările miraculoase ale unor afecţiuni grave, dar şi pentru aplanarea conflictelor familiale.	Povestea icoanei spune că ea a fost găsită, în 1930, în podul bisericii, de preotul paroh Dumitru Georgian, după ce acestuia îi apăruse în vis chiar Maica Domnului, care i-ar fi spus unde se află. A fost restaurată şi îmbrăcată în argint, vechimea ei fiind estimată la două sute de ani.	Donată bisericii în anul 1786 de domnitorul Nicolae Mavrogheni, icoana cu ferecătură lucrată manual, din argint poleit cu aur, poate fi admirată în partea din stânga catapetesmei.
Icoana Sfântului Antonie cel Mare - Biserica “Buna Vestire”, Bucureşti	Icoana Maicii Domnului - Biserica Olari, Bucureşti	Icoana Sf. Mina - Biserica Sf. Mina, Bucureşti
În urma incendiului din 1847, biserica a ars în întregime, singurul lucru care s-a păstrat fiind tocmai icoana Sfântului Antonie cel Mare, care de atunci a devenit patronul acestui lăcaş de cult, alături de Maica Domnului.	A fost adusă în biserică de preoţii refugiaţi de la Mănăstirea Arnauchiul, din Turcia, prin anul 1810. În 1864 i s-a schimbat ferecătura de argint aurit, cea nouă având pe margini 24 de mici medalioane care ilustrează minunile săvârşite de Maica Domnului.	În anul 1847, când un incendiu a mistuit o parte din Bucureşti, a ars în întregime şi Biserica Sf. Mina, dar icoana Marelui Mucenic Mina a rămas intactă în catapeteasmă, în mijlocul flăcărilor. E de mare ajutor pentru femeile ce vor a se căsători, dar şi pentru păgubiţii de orice fel.
Icoana Maicii Domnului - Biserica Doamnei, Bucureşti	Icoana Maicii Domnului - Biserica “Mihai Vodă”, Bucureşti	Icoana Maicii Domnului - Biserica Icoanei, Bucureşti
Icoana, a cărei provenienţă este necunoscută, o reprezintă pe Maica Domnului în veşmânt negru şi este realizată în stil apusean. Este renumită pentru vindecările trupeşti şi sufleteşti.	Icoana are o vechime considerabilă, datând cel puţin din vremea domniei lui Mihai Viteazul, când a fost adusă de la muntele Athos de către monahul Ioan pe cheltuială proprie, ca un semn de mulţumire faţă de domnitorul român. Se spune că ajută femeile să rămână însărcinate şi să nască uşor.	Conform tradiţiei, acum câteva secole, un trecător a aţipit în parcul aflat pe locul actualei biserici. Trezindu-se, a văzut icoana cu chipul Maicii Domnului, care i-a cerut să ridice o biserică acolo. E unica icoană care pare a vorbi cu cel care se roagă la ea.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Biserica Zlătari, Bucureşti	Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Putna, jud. Suceava	Icoana Sf. Parascheva - Biserica Sf. Gheorghe Nou, Bucureşti
A fost adusă în 1987 de preoţimea strămutată la Zlătari de la Biserica Bradului, care urma a fi demolată. Este îmbrăcată în foiţă de argint, lucrată manual, şi datează din 1826. E renumită pentru ajutorul dat împotriva farmecelor, a vrăjilor şi a blestemelor.	A fost adusă, după cum spune tradiţia, de către Doamna Maria de Mangop, soţia domnitorului Ştefan cel Mare, în anul 1472, din Constantinopol. Este onorată în fiecare an, pe data de 2 iulie, ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan.	Această icoană e vestită pentru miracolele înfăptuite. Ea provine din fosta biserică Sf. Vineri - dărâmată în timpul comuniştilor -, motiv pentru care nu figurează în istoricul bisericii. Se spune că vindecă boli şi ocroteşte contra pericolelor de moarte.
Icoana Maicii Domnului - Biserica Madona Dudu, jud. Dolj	Icoana Maicii Domnului - Biserica Letca Nouă, jud. Giurgiu	Icoana Maicii Domnului - Sf. Mănăstire Căldăruşani, jud. Ilfov
Se spune că, pe la sfârşitul Evului Mediu, un negustor a găsit icoana într-un dud. Când a încercat să o vândă, aceasta a dispărut. Negustorul a găsit-o în acelaşi loc şi a vrut s-o dăruiască, dar a dispărut iar. Găsind- o a treia oară, a hotărât să ridice biserica.	Cu o vechime de peste două secole, icoana a început să lăcrimeze în urmă cu câţiva ani. Mai întâi au curs bobiţe de mir din ochiul stâng al Maicii Domnului, apoi, timp de câteva zile la rând, au curs şuvoaie de mir din ambii ochi.	În anul 1940, când Basarabia a fost invadată de ocupanţii sovietici, călugării de la Mănăstirea Dobrusa, din jude- ţul Socola, conduşi de stareţul lor, s-au refu- giat la Căldăruşani, aducând cu ei şi icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. De atunci, ea a rămas aici.
Icoana Maicii Domnului - Mănăstirea Pasărea, jud. Ilfov	Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea ţigăneşti, jud. Ilfov	Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Durău, jud. Neamţ
Se spune că preotul slujitor de la Mănăstirea Pasărea ar fi primit de trei ori, în vis, îndemnul de a merge într-un loc anume pentru a lua icoana şi a o aduce în mănăstire. În prezent, icoana este aşezată la loc de cinste în biserica mare, fiind vizitată de mii de credincioşi.	Tradiţia spune că icoana făcătoare de minuni ocroteşte mai ales mamele şi copiii. Un miracol s-a întâmplat când un incendiu izbucnit în apropiere ajunsese la porţile mănăstirii. Maicile au ieşit cu icoana în mâini, iar vântul şi-a schimbat direcţia.	Conform tradiţiei, icoana cea mare, argintată, a Maicii Domnului ar fi fost realizată în secolul al XVIII-lea. Tot din acea perioadă se spune că ar data şi primele minuni săvârşite de această icoană de o frumuseţe deosebită.
Icoana Maicii Domnului - Mănăstirea Neamţ, jud. Neamţ	Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Ghighiu, jud. Prahova	Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Pissiota, jud. Prahova
După ce icoana a stat în Imperiul Bizantin, la Constantinopol, timp de 555 de ani, în anul 1400 este trimisă Mitropolitului Iosif, de către Patriarhul Metodie şi de împăratul Ioan Paleologu, pentru a o proteja de persecuţiile împotriva sfintelor icoane.	În 1958 a fost adusă din Siria, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, de episcopul Vasilios Samaha. Se spune că icoana i-a cerut Preafericitului Patriarh Teoctist, în vis, să o ducă la Ghighiu. E cunoscută sub numele de Siriaca. E de mare ajutor femeilor ce vor să aibă copii, dar şi pentru sănătate.	Icoana, zugrăvită pe lemn de stejar, a fost pictată de portretistul Eustaţiu Stoienescu, în prima jumătate a secolului trecut. Chiar dacă maniera de realizare nu este cea clasică, bizantină, ea impresionează atât prin puterea harului ei, cât şi prin senzaţia că ochii Maicii Domnului te urmăresc, indiferent de unde ai privi icoana.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Dintr-un Lemn, jud. Vâlcea
	Nu sunt cunoscute cu exactitate date despre autorul acestei icoane, anul realizării sau condiţiile în care a ajuns la mănăstire. Se spune că icoana a fost descoperită în trunchiul copacului din care a fost ridicată Biserica Dintr-un Lemn. De asemenea, se crede că această icoană e o reproducere după originalul atribuit Evanghelistului Luca.  SFANTA ICOANA FACATOARE DE MINUNI DE LA NICULA..

Nu sunt cunoscute cu exactitate date despre autorul acestei icoane, anul realizării sau condiţiile în care a ajuns la mănăstire. Se spune că icoana a fost descoperită în trunchiul copacului din care a fost ridicată Biserica Dintr-un Lemn. De asemenea, se crede că această icoană e o reproducere după originalul atribuit Evanghelistului Luca.