DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

31 decembrie 2011

Icoana facatoare de minuni de la Biserica Mihai Voda din Bucuresti

http://www.pantocrator.ro/category/ortodoxia-romana/
DOAMNE AJUTA!


Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Hodighitria (“Îndrumatoarea”) de la Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti Una dintre icoanele făcătoare de minuni din Bucureşti, este icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Mihai Vodă. Ctitorie a Marelui Voievod Mihai Viteazul, mănăstirea fost ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea în urma unei făgăduinţe facută Sfântului Nicolae. Din consemnările cronicarului muntean Radu Popescu şi ale cronicarului maghiar Szamosközy Istvan aflăm că, pe vremea când Mihai era Ban al Craiovei, fiind condamnat la moarte de către Alexandru Vodă cel Rău, în drum spre locul execuţiei, a cerut voie gărzilor să intre să se închine în Biserica Albă-Postăvari (demolata în timpul regimului comunist). Aici s-a rugat în faţa icoanei Sfântului Nicolae, căruia i-a făgăduit că-i va înălţa o mănăstire în apropiere, dacă îl scapă de la moarte. Rugăciunea i-a fost ascultată şi, ajuns la locul execuţiei, călăul, speriat de chipul măreţ al Banului Craiovei, a aruncat securea spunând ca nu poate sa-l omoare pe acest om. Scăpând de la moarte, Mihai şi-a ţinut făgăduiala şi a ridicat Mănăstirea cu hramul Sfântului Nicolae, cunoscută sub numele de Mănăstirea Mihai Vodă, bijuterie arhitectonica, în prezent monument UNESCO. În timpul regimului comunist, biserica a scăpat miraculos de buldozere. Se spune că în preziua demolarii, Ceauşescu ar fi avut un vis cumplit, ce l-a determinat să renunţe la demolare şi să accepte soluţia translatării. Astfel, biserica a fost translatată 289 m din Dealul Spirii (Dealul Uranus) în spatele clădirilor ce mărginesc Splaiul Independenţei, pe strada Sapienţei, după care a fost închisa şi nu s-a ma i slujit în ea până în anul 1994. Pe placa din curtea bisericii sunt înscrise următoarele cuvinte: “Acest străvechi lăcaş ce strălucea odinioară pe Dealul Uranus, fiind cea mai frumoasă cetate medievală a scăpat de vitregiile vremurilor din urmă fiind strămutată în anul 1985 în strada Sapienţei. Din mila lui Dumnezeu, Biserica a fost redeschisă în anii de arhipăstorire a P.S. Teoctist Patriarh al BOR, sfinţită şi predată cultului la 17 aprilie 1994 de către P.S. Teodosie Snagoveanul şi încredinţată P.S. Preot Adrian Beldianu”. Din relatările părintelui paroh Adrian Beldianu aflăm că a doua zi după sfinţirea bisericii, doamnele venite pentru curăţenie au constatat că Icoana Maicii Domnului, pictată pe un fond albastru deschis, crăpata pe mijloc şi deteriorată, este fierbinte şi nu poate fi scoasa din lada în care se afla. Iniţial, părintele a crezut că Icoana s-a înfierbântat din cauza unor posibile lumânări aprinse în faţa ei, dar în biserică nu ardeau lumânări şi atunci părintele cu bucurie amestecată cu teama sfânta a constatat că este vorba de o minune. Văzând starea Icoanei, s-a gândit că Maica Domnului îl îndeamnă pe această cale să o restaureze. În timpul lucrării de restaurare, realizată de una dintre cele mai cunoscute restauratoare, specialistă în icoane cantacuzine, Irina Predescu, a ieşit la iveală inscripţia cu numele Icoanei, Odighitria, însemnul donaţiei făcute de monahul Ioan din Rusicon (Muntele Sfânt), anul 1666 şi semnătura acestuia. Odighitria (Hodighitria) înseamnă “cea care te povăţuieşte şi care te întâmpina”, “te previne înainte de necazuri”. Icoana era un dar pentru Mihai Viteazul, insa a ajuns la Bucureşti la mult timp după moartea voievodului. Părintele paroh dându-şi seama nu numai de valoarea istorica a Icoanei, cât şi de valoarea duhovnicească, a apelat la studenţii din Salonic cu rugămintea de a-i căuta istoricul şi Slujba Icoanei. Până să primească răspuns, atât părintele, cât şi cr edincioşii au constatat cum Icoana începe să li se descopere în mod miraculos, la praznicile Sfinţiei Sale, îşi schimbă faţă, se îmbujorează, adunând sau desfăcând sfânta gură. În momentele de cumpănă din timpul lucrărilor de restaurare a Bisericii Mihai Vodă, Icoana se întrista sau se lumina. A urmat apoi cea mai mare minune trăită de o credincioasă, care din cauza unei intervenţii chirurgicale a fost anunţată de doctori că nu va avea copii. Zdrobită de veste, s-a lăsat convinsă de o prietena să vină la biserica. Părintele a sfătuit-o şi i-a dat canon să săvârşească neîntrerupt, timp de 40 de zile, Paraclisul Icoanei Maicii Domnului, iar la sfarşit Acatistul Bunei Vestiri. Nu după mult timp, femeia l-a anunţat pe părinte ca va avea un prunc. S-a născut o fetiţă sănătoasa şi frumoasă, primul copil închinat Maicii Domnului Odighitria. Au urmat şi alte asemenea minuni, tineri care s-au căsătorit, bolnavi care primeau alinare şi vindecare. Mai târziu, părintele paroh a primit Slujba şi istoricul Icoanei Maicii Domnului Odighitria din Mănăstirea Xenofon din Sfântul Munte Athos. Citind istoricul, părintele a constatat că toate minunile săvârşite în biserica Mănăstirii Mihai Vodă sunt aceleaşi cu cele ale Icoanei surori. A mai aflat un lucru nou că Icoana are şi darul izbăvirii de cancer. Părintele mai spune în “Cuvânt înainte” la “Paraclisul Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, tipărită cu binecuvântarea PS Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului: “Apoi am desluşit ceea ce eu duhovniceşte intuisem deja, ca Paraclisul Icoanei se citeşte întotdeauna urmat de Acatistul Bunei Vestiri; Maica Domnului m-a luminat. Maica Domnului să ne binecuvânteze şi să ne învrednicească să fim neobosiţi închinători şi slujitori ai acestei Sfinte Icoane Povăţuitoare, ce se prăznuieşte cu sărbătoare în fiecare an, la 21 ianuarie (stil nou).” PUTEREA UNEI RUGACIUNI: Când veţi primi acest mesaj sa spuneţ i o rugăciune… Doar atât trebuie să faceţi. Opriţi-vă chiar acum şi spuneţi o rugăciune de mulţumire pentru tot ajutorul pe care l-aţi primit în viaţă de la Bunul Dumnezeu. Apoi vă rog să trimiteţi acest mesaj către toţi prietenii şi rudele voastre. Cred că dacă trimiteţi această mărturisire cu o rugăciune cu credinţa veţi primi tot ce aveţi nevoie ca Domnul să aducă în viaţa voastră şi a familiei voastre. Aşadar, dragă inima, încrede-te în Dumnezeu pentru a-i vindeca pe cei bolnavi, pentru a-i hrăni pe cei înfometaţi, pentru a le da haine şi adăpost celor ce nu au ceea ce avem noi. Amin . Rugăciunea este cel mai bun dar pe care-l putem primi gratis. Nu e cu nici o plată, dar aduce o mare răsplată. În momentele dificile caută-L pe Dumnezeu ! În momentele de linişte adoră-L pe Dumnezeu ! În momentele dureroase ai încredere în Dumnezeu ! În toate momentele mulţumeşte-I lui Dumnezeu !

27 decembrie 2011

A fi fariseu

DOAMNE AJUTA!


Intr-un orasel, vietuia o batrana care, lipsita de putere si ajutor, nu-si mai putea creste cei trei nepoti orfani. Preotul din acel loc, a cerut ajutorul in biserica. Insa, fara un rezultat concret. Dupa cateva zile, a facut acelasi anunt, adaugand ca donatorii si sumele vor fi publicate. In scurt timp, s-a strans o suma destul de mare. Vazand acest lucru, preotul a spus in biserica:

- Multi dintre donatori au fost milostivi numai ca sa ii stie lumea.

Când aveti un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheati si rugati-vă să se facă voia lui Dumnezeu si nu a voastră... Domnul, Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului si mijlocul prin care să o depăsească.
parintele Efrem Athonitul


19 decembrie 2011

Rugaciune pentru vrajmasi - Sf. Nicolae Velimirovici

DOAMNE AJUTA!
"Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară.

 Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.

Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!

Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!

Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi, căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează, căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea, El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!"

18 decembrie 2011

ULCIORUL CU VIN



DOAMNE AJUTA!

Un barbat si o femeie se casatorira la o varsta inaintata si spre marea lor bucurie si surprindere avura un copil. Il crescura cu toata iubirea si grija lor si, desi erau foarte saraci, il trimisera la scoala unui intelept pentru ca si sufletul sa-i fie cultivat. Intors acasa, baiatul avea o singura dorinta: aceea de a-i rasplati pe parintii sai.

"Ce lucru as putea face care sa va faca intr-adevar placere?"
"Lucrul cel mai drag noua esti tu, fiule", raspunsera batranii. "Dar daca totusi tii sa ne faci un dar, adu-ne putin vin. Ne place foarte mult si sunt ani de zile de cand n-am mai baut un strop macar..."
Baiatul nu avea o letcaie. Intr-o zi, pe cand mergea prin padure sa taie lemne, isi muie mainile in apa care curgea dintr-o cascada si bau: i se paru ca apa avea gustul celui mai bun si mai limpede vin pe care-l gustase vreodata. Umplu un ulcior pe care-l avea cu el si se intoarse in graba acasa.
"Iata darul meu", le spuse parintilor. "Un ulcior de vin, doar pentru voi."
Parintii au gustat apa si, desi nu simteau decat gustul apei, i-au zambit si i-au multumit din inima.
"Saptamana viitoare va voi aduce un altul", le spuse baiatul. Si asa a facut, multe saptamani la rand.
Batranii au intrat in joc: au baut apa cu mult entuziasm si erau bucurosi sa vada bucuria inflorind pe chipul fiului lor. Astfel, s-a intamplat ceva nemaipomenit: bolile si ridurile le-au disparut, ca si cum acea apa ar fi avut ceva miraculos.

Este minunea cuvantului "multumesc". Sunt persoane care spala, calca, gatesc pentru altii, timp de zece, douazeci, treizeci de ani. Le tin companie, ii ingrijesc, ii iubesc zi de zi si totusi, n-au auzit niciodata spunandu-li-se "multumesc!".

A spune "multumesc" nu e o chestiune de politete. Inseamna sa-i spui celuilalt: "Stai! Mi-am dat seama ca existi!" De aceea lumea e plina de atatea persoane care nu se vad cu adevarat.

Maica Domnului, mijlocitoarea noastra si ajutor grabnic

DOAMNE AJUTA!

"Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mantuitorului Hristos.
O mama este foarte sensibila fata de copilul sau. Orice i se intampla copilului, mama este foarte usor si repede miscata. Daca este intr-o cumpana grea fiul ei, chiar de s-a purtat mai rau pana atunci, ea degraba se ingrijoreaza si nu stie cum sa-l ajute mai repede sa scape din acel impas; mama pamanteasca.(...)
Mama Mantuitorului Hristos este o mare exceptie. Fiind pe cruce, i-a dat Maicii Sale aceasta ascultare: "Femeie, iata fiul tau"! Prin aceasta incredintare de catre Mantuitorul in cel mai greu moment al Sau, cand era rastignit, Maica Domnului devine Maica noastra, a pamantenilor.
Ea se roaga cu adevarat, si impreuna cu Sfantul Ioan Botezatorul sunt mari mijlocitori inaintea lui Dumnezeu, acesti doi martori ai Mantuitorului avand multa trecere inaintea Lui.
Cand ne adresam Maicii Domnului neavand curajul sa vorbim cu Domnul Hristos din cauza faptelor noastre de rusine, ea mijloceste pentru noi:" Doamne, eu care Te-am purtat in bratele mele, care Te-am crescut in viata Ta pamanteasca, Te rog ajuta-ma in rugaciunea mea si ajuta acestuia care se roaga mie" ! In Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului este acest loc, intr-un icos, unde Maica Domnului se roaga Mantuitorului spunand : "Imparate ceresc, primeste pe tot omul ce se roaga Tie si cheama numele meu intru ajutor..."!
Cu adevarat , rugaciunea Maicii Domnului este primita de Fiul sau, caci El este Dumnezeu, plin de dragoste.
Sa va spun o mica istorioara, din inchisoare. Cuiva care a fost inchis si a stat de douazeci de ani in temnita, unui tanar imbatranit acolo, intr-o ancheta extraordinar de grea, i s-a terminat rabdarea. Atunci si-a pus in gand sa gaseasca un mijloc prin care sa-si curme viata. Dar cugetand el aceasta, si-a adus aminte ca, afara cand era, bunica ii spunea sa se roage Maicii Domnului la vreme de necaz mare.
Spunea el : "Catre Mantuitorul n-aveam curaj sa ma rog, din cauza greselilor mele, dar catre Maica Domnului, care a fost si ea pamanteana ca si noi , m-am rugat "; scurt, o rugaciune la disperare : " Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile si presiunile care mi se fac aici. Ajuta-ma! "
Rugandu-se in ceula, peste cateva clipe a vazut intrand prin usa inalta, o faptura in alb cu un prunc in brate : "M-ai chemat, am sa te ajut. Fii in pace" , si a plecat mai departe. Dupa aceea, pe tanar l-au chemat la ancheta si l-au mutat in alt loc, undeva la Polul Nord, insa toata perioada de inchisoare pe care a mai facut-o a fost foarte linistit in sufletul lui desi suferintele din afara erau destul de grele. Maica Domnului l-a ajutat neintarziat dupa rugaciunea sa.
Aceasta intamplare o stiu de la cel care a patit-o; el mi-a spus-o. In inchisoare nu se minte, spune fiecare ce are curat in inima lui.
Asa poate fi Maica Domnului grabnic ajutatoare, insa rugaciunea sa fie cu tot dorul, cu toata fiinta, cu toata puterea si increderea, la disperare facuta. Uneori rugaciunea se implineste atunci, nu trebuie timp si rugaciuni prea lungi.
E nevoie de ani lungi ca sa ne potolim si sa ne adunam in noi, sa ne putem concentra catre Dumnezeu. Dar in momentele acestea grele ti se raspunde pe loc."

Nota:
Fragment extras din cartea "Parintele Sofian"

17 decembrie 2011

Icoana "Maica Domnului cu Pruncul de Mână"

DOAMNE AJUTA!
Între reprezentările Maicii Domnului, la mănăstirea Sihăstria Voronei se află o icoană care o înfăţişează cu Pruncul de mână. biserica
Icoana Maica Domnului cu Pruncul de Mână
Este o icoană unică între icoanele de acest fel şi, totodată, unică în ţara noastră prin forma de reprezentare, pictată de schimonahul Vladimir Machidon, vieţuitor în această mănăstire, între anii 1861-1876. Putem considera că pictorul, prin această reprezentare, a căutat să sugereze mamelor că au datoria de a îndruma şi călăuzi copiii pe căile întortocheate ale vieţii, lăsându-le totodată şi posibilitatea de a-şi manifesta liberul arbitru. Altă interpretare ar putea fi Întoarcerea din Egipt sau Maica Domnului cu Pruncul străbătând lumea. Părerile sunt împărţite.

O caracteristică a acestei icoane este faptul că, privitorul are senzaţia sau certitudinea, depinde de starea sufletească în care se află atunci când o priveşte din faţă, că Maica Domnului îşi aţinteşte ochii asupra lui.
Icoana nu a fost restaurată niciodată şi, deşi culorile şi-au mai pierdut din strălucirea de început, chipul Maicii Domnului şi al Mântuitorului îşi păstrează claritatea peste ani.

16 decembrie 2011

VRABIA SI RANDUNICA

DOAMNE AJUTA!


La marginea unui sat era o casa parasita. Dar casa nu ramasese pustie, asa cum se intampla de obicei cu astfel de case. Un stol de randunele se oprise dupa obositoarea calatorie pe care o fac in fiecare primavara sa-si mai traga sufletul chiar in apropiere.
Randunelele au facut mai multe ocoluri largi in jurul casei, apoi din ce in ce mai aproape, pana cand una mai curajoasa s-a oprit pe prag. A cercetat iscoditoare in jur, apoi a intrat. Vazand ca nu e nici un pericol s-a intors la stol si le-a dat vestea cea mare: locul era foarte bun pentru noile casute. Randunelele mai batrane au plecat spre cuiburile vechi, iar cele tinere dupa cateva ore de odihna s-au si apucat de lucru.
Au avut mult de munca. Nu e usor sa cari zeci de paie, grauncioare de pamant, sa le lipesti cu migala, astfel incat cuibul sa fie rezistent, primitor si frumos. Dar dupa multa straduinta, in vechea locuinta aparu un adevarat cartier al randunelelor.
Intr-o zi se apropie de acel loc o vrabie. Privi cu invidie casutele randunelelor si nu pricepea cum acestea pot fi atat de vesele, harnice, dar mai ales cum se inteleg atat de bine intre ele. Dar va gasi ea ceva ....
Deodata observa ca una dintre randunele are coada mai scurta si nici macar nu era despicata, asa ca a surioarelor ei. Vrabia se bucura de descoperire, apoi se apropie de prima randunica, de Rita, si zise cu glas prefacut:
- Frumoase casute aveti, dar ce a patit surata voastra cu coada scurta?
- Care? intreba randunica. Urmarind privirea vrabiei, adauga:
- A! Vorbesti despre Uta! Este unul dintre cei mai buni constructori! Dupa ce si-a terminat casuta ei, ne-a dat si noua o mana de ajutor. Are coada mai scurta? Se poate, eu nu am timp sa observ asa ceva. Si randunica se apuca grabita de lucru sa faca ultimele pregariri. In curand va depune ouale, va cloci, iar cand vor iesi puisorii ... n-o sa-si mai vada capul de atatea treburi.
Vazand ca Rita nu o mai asculta, vrabia se apropie de vecina ei, Rica. Aceasta tocmai se chinuia sa lipeasca un pai deasupra intrarii in cuib.
- Buna, randunico! Vad ca esti aproape gata. Te-o fi ajutat si pe tine surata voastra fara coada!?
- Care surata fara coada? Randunica isi cerceta tovarasele si observa ca una, intr-adevar, avea coada mai scurta.
- Cine, Uta? Ea mi-a scapat puii de la moarte, zise randunica, si in glasul ei se simtea inca recunostinta. E cea mai iubita randunica din stol!
De data asta vrabia pleca aproape furioasa, dar nu se lasa. Se apropie de o randunica ce parea mai abatuta.
- Observ ca aveti o surata cu coada scurta, cam pocita ...
Randunica se uita nedumerita la vrabie, dar nici nu o baga in seama. Sosise mai tarziu si ramasese in urma cu construirea cuibului, era mult prea ocupata.
Vrabia pleca necajita in timp ce randunele ciripeau voioase. Serile erau inca racoroase, dar acum aveau unde se adaposti. Si niciuna nu-si mai amintea de vizitatorul nepoftit.

14 decembrie 2011

Parintele Porfirie Bairaktaris - Indemn catre mame !

DOAMNE AJUTA!
"Sa le spui mamelor cat de mult le-a cinstit Dumnezeu, Care le-a invrednicit sa devina mame. Din momentul in care poarta in pantece embrionul conceput, au o a doua viata. Sa vorbeasca pruncului inca nenascut si sa-l mangaie, prin propriul lor pantece, iar fatul va simti mangaierea in chip tainic.

Sa se roage cu multa iubire pentru el. Alminteri, nu doar copilul nou-nascut, ci si fatul, simt lipsa de dragoste a mamei, nervii, supararea, scarba. Astfel se provoaca traume sufletelului, care il insotesc toata viata. Daca mamele au simtamite sfinte si duc o viata sfanta, isi sfintesc si copilul, chiar din momentul conceperii sale. Aceleasi lucruri sunt valabile si pentru tata."


Ascunderea faptelor celor bune

Se povestea despre un frate, ca facand cosnite si punandu-le toarte, l-a auzit pe vecinul lui, zicand:

- Ce sa fac, ca targul este aproape si nu am toarte sa pun la cosnitele mele ?

Si mergand acela a dezlegat toartele cosnitelor lui si le-a adus la frate, zicand:

- Iata, acestea imi prisosesc, pune-le la cosnitele taie !

Si a facut de a sporit lucrul fratelui, iar pe al sau l-a lasat.

7 decembrie 2011

Icoana Maicii Domnului Tolgska sau de pe Tolga (8 august)

DOAMNE AJUTA!

În anul 1314, episcopul Rostovului şi Iaroslavului Prohor, merse să îşi cerceteze păstoria sa cu luntrea pe apă de-a lungul râului Volga. Făcându-se seară, se opri pe un deal de pe malul Volgăi, la întâlnirea acestuia cu râul Tolga, iar însoţitorii săi întinseră cortul.
Deşteptându-se la miezul nopţii, văzu cortul său inundat de lumină. Ieşind, văzu că toţi cei care erau cu dânsul dormeau, iar pe partea cealaltă a râului zări un stâlp de foc prealuminos, strălucind negrăit şi un pod peste Volga. Minunat peste măsură de vedenia aceea, nedeşteptând pe nimeni, merse peste acel pod şi ajungând la stâlpul de foc văzu o icoana a Maicii Domnului stând nu pe lemn şi în văzduh la mai bine de cinci coţi deasupra pământului încât nu putea om să ajungă la ea. Episcopul se închină la chipul acela vărsând lacrimi de bucurie, şi după ce se rugă îndestul se întoarse uitându-şi toiagul în locul acela.
Făcându-se ziuă şi toţi sculându-se, cântară Utrenia după obicei, iar apoi vrând să pornească mai departe văzură că toiagul episcopului lipsea. Atunci arhiereul aducându-şi aminte unde îl uitase se îndreptă împreună cu însoţitorii săi la locul unde îngenunchiase în noaptea aceea. Toţi se minunară când aflară toiagul şi alături de el icoana Maicii Domnului. Toţi se închinară vărsând lacrimi de bucurie. La porunca episcopului, începură dimpreună cu dânsul a curăţi cu mâinile lor locul acela ridicând în aceeaşi zi o biserică mică pe care o sfinţi spre seară. Arhiereul porunci ca lângă această biserică să fie mănăstire, numind egumen în aceeaşi zi. Aflarea sa se petrecu în ziua a opta a lunii august când i se face pomenirea.
Vestea  aflării minunate se răspândi degrabă şi mulţime mare de popor şi preoţi sosiră să se închine chipului Preacuratei Maici a Domnului. De atunci au început a se săvârşi multe minuni dintre care vom aşterne şi aici.
Minuni ale Icoanei Maicii Domnului Tolgska
La 16 septembrie 1392, în vremea egumenului Gherman, la Utrenie, când preotul spuse: „Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstindu-o să o mărim” din icoana Maicii Domnului a curs mir din mâna sa dreaptă umplând biserica de bună mireasmă. Toţi privind minunea cu mirare şi cu spaimă, după Utrenie cântară cu însufleţire Paraclisul Maicii Domnului la sfârşitul căruia, în timp ce cântau „Stăpână, primeşte rugăciunea robilor…” din picioruşul stâng la Mântuitorului Hristos curse mir. Egumenul şi fraţii se veseliră cu duhul văzând acea preaslăvită minunie. Mirul izvorât din icoană se arătă dătător de tămăduiri, căci câţi se ungeau cu el, fiind cuprinşi de orice neputinţă, dobândeau sănătate.
Odată, un dregător cu numele Nichita, din Moscova, călătorea cu femeia sa, copilul de 4 ani şi oamenii săi, în luntre pe Volga. Pruncul îmbolnăvindu-se pe cale, muri. Deznădăjduit, Nichita aduse trupul neînsufleţit al pruncului dinaintea icoanei Maicii Domnului rugându-se împreună cu femeia sa şi tânguindu-se nemângâiaţi. Pregătindu-i pruncului cele de îngropare, pe când se săvârşea obişnuita rânduială deasupra gropii, copilul se trezi şi vorbi. Toţi se umplură de uimire şi bucurie şi mulţumiră Preacuratei Maici a Domnului care nu trece cu vederea rugăciunea celor mâhniţi.
Altădată, se întâmplă un foc mare în mănăstire, iar văpaia cuprinse şi biserica, încât fraţii nu putură să-i deschidă uşile pentru a scoate dintr-însa mult cinstita icoană şi alte lucruri. Toţi se întristară pentru aceasta foarte. Însă după acel foc, aflară icoana afară din biserică, în dumbravă, stând întreagă pe un copac, fiind scoasă nu de mâini omeneşti, ci de mâini îngereşti. Deci luând-o iarăşi cu bucurie ridicară o biserică mai frumoasă decât cea dintâi.
Din darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, icoana nu încetează nici acum a face minuni, ci ca un preaminunat izvor revarsă tămăduiri neputinţelor, mângâiere şi izbăvire mâhnirilor şi izgoneşte duhurile cele viclene din oameni.

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Tolgska

ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA POCEAEV ..23 IULIE

DOAMNE AJUTA!



(Sursă:http://p2.patriarchia.ru/2009/11/16/1234718328/2IMG_18351.jpg)



Pe dealul unde se află astăzi mănăstirea, în anul 1240 se stabiliseră doi monahi iubitori de linişte. Într-una din zile, unul dintre dânşii după ce îşi săvârşi rugăciunile urcă mai sus pe vârful dealului unde i se arătă în chip minunat Preacurata Maică a Domnului şezând de o piatră şi înconjurată de flăcări. Monahul îl strigă şi pe fratele său de nevoinţă să vină să vadă minunea şi se întâmplă să se afle acolo şi un păstor de oi pe numele său Ioan Bosoi. Toţi trei cuprinşi de bucurie dădură slavă lui Dumnezei şi Preacuratei Sale Maici pentru mila arătată către dânşii. Apoi văzură că pe piatra unde se arătase Maica Domnului rămase urma piciorului său drept, din care susura un fir de apă.

Cu timpul, vestea minunii Maicii Domnului se răspândi, iar pe locul acela se întemeie mănăstirea Poceaev care dăinuie până astăzi.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Poceaev, provenită din Constantinopol, fu dăruită în anul 1559 de către mitropolitul grec Neofit moşieresei Ana Erofeevna Goiskaia. Peste aproape 30 de ani, icoana începu să răspândească o lumină nepământească şi îi redă într-un chip minunat vederea fratelui Anei. În semn de mulţumire şi evlavie, aceasta o duse, cu steaguri, cântări şi mult popor la Mănăstirea Poceaev şi o dărui părinţilor pentru păstrare veşnică.

Minunile săvârşite ştiute şi neştiute de Maica Domnului prin această icoană sunt nenumărate: izbăviri de năvălirea altor neamuri şi de eresuri, tămăduiri de boli ale sufletului şi ale trupului, naşteri de prunci, izbăviri din necazuri şi strâmtorări.

Minunea Maicii Domnului de la Poceaev



(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0587/0587001.jpg)



(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0587/0587005.jpg)



(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0587/0587008.jpg)

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev



(Sursă: http://calindragan.files.wordpress.com/2009/10/pag-5-poceaev-copy.jpg)





(Sursă: http://s51.radikal.ru/i134/0908/0d/7efdd59e6d4b.jpg)



(Sursă:http://img1.liveinternet.ru/images/attach/c/1//58/3/58003842_kp59.jpg)



(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0267/0267014.jpg)



(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0267/0267022.jpg)

Urma Maicii Domnului de la Mănăstirea Poceaev

din care şi astăzi izvorăşte apă tămăduitoare împărţită credincioşilor



(Sursă: http://3.bp.blogspot.com/-RUZGn–NC1M/TaCDiZvIkZI/AAAAAAAAAIg/TM8FTWKIKZM/s1600/pochaev18.jpg)


Cântare în cinstea Icoanei Maicii Domnului din Poceaev interpretată de Corul de copii Sf. Ilie

http://audio.crestinortodox.ro/1zhqsuU8Khn/Canticle_to_the_Pochaev_icon_of_the_Virgin_St._Eliyah_Childrens_Choir.html(clic aici)


Mărturii ale minunilor săvârşite de Icoana Maicii Domnului de la Poceaev în Republica Moldova (în română, video)

http://ortodoxiemd.wordpress.com/2010/03/06/icoana-facatoare-de-minuni-de-la-poceaev/ (clic aici)

Icoana Maicii Domnului a Bucuriei (7 noiembrie)

DOAMNE AJUTA!



(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0054/0054019.jpg)

Această icoană a Maicii Domnului numită a Bucuriei („Vzigranie”) a fost aflată în apropierea Moscovei la 7 noiembrie 1795. Nu se ştie nimic despre obârşia icoanei, ci numai de marea mulţime de minuni săvârşite dinaintea ei.

Icoane asemănătoare se află la Mănăstirea Novodevici din Moscova şi în Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. Se pare că icoana Maicii Domnului a Bucuriei seamănă icoanei Preacuratei Maici a Domnului „Pelagonitissa” (clic aici), o variantă a binecunoscutei icoane a Maicii Domnului „Glikophilosa” ( „Dulcea sărutare”, clic aici) sau „Eleusa” (clic aici).

Icoana este uneori numită „Pruncul săltând de bucurie”. Pomenirea sa se săvârşeşte o singură dată în an, pe 7 noiembrie.



(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0054/0054001.jpg)



(Sursă: http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?SID=4&ID=1&FSID=103243)

4 decembrie 2011

POVESTEA PICATURII ...DE IUBIRE

DOAMNE AJUTA!


A fost odata ca niciodata un discipol care îl întreba pe maestrul sau:
- Care este lucrul ce ma separa de adevar ?
Maestrul îi spuse:
- Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Îti voi spune douasprezece povestioare care îti vor parea simple. Trebuie sa meditezi asupra acestora tot timpul si chiar de ti se va parea ca le-ai înteles, nu te opri din a medita asupra lor pâna ce aceste simple povesti vor capata proportii uriase si pâna vor deveni din nou simple.

Prima poveste:
A fost odata ca niciodata o picatura într-un Ocean ce spunea ca nu exista Ocean. Tot astfel se întâmpla cu multi oameni. Traiesc înlaunarta, la urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean.
A noua poveste:
O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula împotriva Oceanului.
A zecea poveste:
“Prin puterea cu care am fost investita” spuse picatura din Ocean, “prin puterea cu care am fost investita, de astazi sunteti excluse din Ocean.”
A unsprezecea poveste:
“Tu te afli în mijlocul iubirii mele” îi spuse Oceanul picaturii de apa. Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.
A doisprezecea poveste:
“Daca as putea cuprinde” gândi o picatura ” fiecare picatura cu dragostea mea atunci as deveni Oceanul.”
Cum gândi aceasta, picatura începu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rând. Dar era o picatura care îi facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.

Discipolul îl întreba pe maestrul sau:
- A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?
Si maestrul îi spuse ultima sa poveste:
Era odata o picatura care cauta Pacea Oceanului, ce cauta Profunzimea Oceanului. Dorinta îi era mare si puterea de iertare îi era mare si deodata Oceanul îi spuse:
“Tu si cu mine, noi suntem una.” Si Oceanul îsi deschise larg bratele si îmbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii.
Ea se patrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.
“Afla astfel, o ucenicule, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste în maretia sa pe cei ce o doresc cu adevarat.”
“Dar ce se va întâmpla daca o astfel de picatura devine murdara?” întreba discipolul.
Maestrul râse din toata inima:

“O picatura nu poate deveni atât de murdara încât oceanul sa nu o poata curata”

3 decembrie 2011

DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU

DOAMNE AJUTA!


Un calugar din pustia Schetica, mergand la Alexandria sa-si vada lucrul mainilor sale (ca lucra la cosnite), a vazut o inmormantare. Murise ighemonul acelei cetati, un mare pagan, care omorase mii de crestini, ca era pe timpul marilor persecutii. Era o zi frumoasa si mergea tot orasul dupa el, il ducea la groapa.

Cand a ajuns acasa, un pustnic mare, care vietuia in pustie de 60 de ani si traia numai cu radacini si cu ce gasea prin pustie, a fost gasit mancat de o hiena.

Atunci s-a gandit calugarul: ighemonul care a omorat mii de crestini, cu cata cinste mergea la groapa, iar asta care a slujit lui Dumnezeu 60 de ani si a trait numai in post si rugaciune, l-a mancat hiena! Ce fel de judecati are Dumnezeu ? Mi se pare ca Dumnezeu, fiind prea bun, ingaduie si lucruri nedrepte.

Am sa ma rog lui Dumnezeu, sa-mi arate cum sunt judecatile Lui, ca si unii oameni judeca impotriva proniei, a purtarii de grija a lui Dumnezeu. Altul este bun, dar copiii sunt rai, femeia este bolnava, iar el scapa de un necaz si da peste altul. Unul este rau si traieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roaga lui Dumnezeu, posteste, si numai de scarbe da, iar altu-i rau, injura, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu.

Si asa, calugarul a observat multe lucruri de acestea, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, caci calea celor rai sporeste si calea celor drepti totdeauna este in necaz ?
Si din ziua aceea a inceput sa se roage: “Doamne, arata-mi judecatile Tale, ca sa nu judec !” Si a inceput a se ruga calugarul acela lui Dumnezeu, sa-i arate judecatile lui; cum de unul, saracul, care-i sfant si drept este bolnav, sufera, da de necazuri, de scarbe, iar altul pacatos isi face de cap, este sanatos si bogat, are trecere, ajunge mare in dregatorii, in cinste, si in toate ii merge bine.

Si s-a rugat calugarul mult timp lui Dumnezeu, sa-i arate cum sunt aceste nedreptati, ca cei buni de multe ori dau de greu, si celor rai le merge bine. “Sa-mi arate Dumnezeu judecatile Lui, ca si eu de multe ori m-am tulburat de lucrul acesta, ca am vazut multe nedreptati, pe care, mi se pare mie, ca Dumnezeu le-a ingaduit.“

Iar Preabunul Dumnezeu, fiindca omul nu stie judecatile Lui, i-a aratat intr-un chip ca acesta judecatile Sale, desi putea sa-l piarda pentru aceasta iscodire, ca sa stie tainele lui Dumnezeu, pe care nu le stiu nici ingerii. Dar, pentru ca-l iubea, avand viata sfanta, a vrut sa-l intelepteasca, caci judecatile lui Dumnezeu nimeni nu le poate sti.

INTALNIREA

Odata, a plecat pustnicul singur la Alexandria sa-si vanda cosnitele, ca era cale de trei zile. Dar cum a pornit de la pestera lui, intr-o poiana frumoasa, i-a iesit in cale un alt calugar, tanar, foarte frumos.
- Blagosloveste, parinte !
- Domnul, fiule, sa te blagosloveasca !
- Unde mergi, parinte ?
- Ma duc pana in targ, sa-mi vand lucrul mainilor.
Ei vindeau cosnitele si cumparau paine, faceau pesmeti, si se hraneau cu verdeturile care le mai gaseau prin pustie.
- Parinte, eu tot la Alexandria merg.
- Slava lui Dumnezeu, ca am tovaras de drum !
Dupa ce i-a luat sarcina batranului, calugarul cel tanar i-a spus :
- Parinte, uite ce este. Stii ce trebuie sa faca calugarii cand merg la drum ! Sa se roage tot timpul si sa vorbeasca cu Dumnezeu. Asta este datoria calugarului si a crestinului, cand merg pe drum, sa se roage.
- Asa, parinte, pana la Alexandria ne cautam de rugaciune !
- Sa nu vorbim un cuvant ! i-a zis cel tanar. Mergand noi pe drumul asta trei zile, ai sa vezi la mine niste lucruri infricosate. Sa nu vorbesti, sa nu ma judeci si sa nu-ti calci juramantul !
- Da, fiule ! Daca mi-o ajuta Dumnezeu, nu voi mai vorbi !
Si au pornit amandoi. Calugarul tanar ducea cosnitele si mergeau tacand.

CALATORIA

Pe la amiaza, cand soarele ardea foarte tare, au dat de un sat si au iesit inaintea lor doi oameni tineri:
- Parintilor, de acum nu mai puteti calatori, pentru ca soarele arde foarte tare. Haideti la noi !
Acei doi tineri i-au primit cu mare cinste, caci in Orient, in timpul zilei nu poti calatori, decat numai dimineata si seara. Si acolo asa-i traditia, cum te-a primit in casa, sa te spele pe picioare. Mantuitorul a spus lui Simon fariseul: Am intrat in casa ta, apa pe picioarele Mele n-ai turnat ! Pentru ca acolo nisipul este foarte fierbinte si cand ai ajuns in casa omului si-ti da oleaca de apa rece pe picioare, iti face un mare bine. Picioarele se infierbanta groaznic din cauza nisipului si a pietrelor.

Acei tineri, cand au aflat ca sunt din pustia Schetica, unde erau numai calugari sfinti – Sfantul Antonie cel Mare, Sfantul Macarie cel Mare, Sfantul Sisoe cel Mare, Sfantul Onufrie cel Mare, si alti mari sihastri care-i avem in calendar -, i-au primit cu mai mare cinste, cu dragoste, le-au spalat picioarele, i-au odihnit si i-au pus la masa.

Tinerii aceia aveau in casa un vas de argint, foarte scump, ce ramasese din neam in neam. In acel vas le-a pus mancare pustniceasca, din evlavie, dandu-le lor cuvenita cinste. Calugarii au mancat, au multumit, si s-au dus sa se odihneasca, ca erau obositi. Spre seara, cand sa plece la drum, calugarul cel tanar a furat vasul de argint. Calugarul cel batran a vazut si se gandea: “Ia uite! Ne-au primit oamenii cu atata cinste, ne-au spalat picioarele, ne-au dat mancare, si calugarul asta a furat blidul de argint”. Mergand ei mai incolo, au trecut peste o punte. Calugarul cel tanar, a facut cruce pe acel vas si l-a aruncat in apa. Batranul a vazut si se gandea: “Ce nedreptate ! De ce nu l-a lasat acolo ?” Dar a tacut, ca avea legamant ca pana la Alexandria sa nu vorbeasca.

Seara au ajuns la alti doi tineri. Si aceia le-au iesit inainte, i-au primit cu dragoste, le-au spalat picioarele, cum este obiceiul, si le-au dat odihna. Aceia aveau un copilas de cateva luni. Dimineata, cand sa plece, calugarul ce tanar s-a dus la leaganul copilului, fara sa observe parintii lui, si l-a ucis. Batranul a vazut si zicea in mintea lui: “Cu ce criminal am pornit eu la drum ! Acolo a furat blidul de argint, aici a omorat copilul !” Dar el l-a prevenit: “Ai sa vezi multe la mine in drumul asta, sa nu cumva sa vorbesti, caci calci juramantul !”

A doua zi pe la amiaza, trecand printr-un sat, le-a iesit in cale un gospodar:
- Parintilor, nu mai puteti merge de-acum, ca este soare si este caldura mare. Haideti la noi sa va odihniti cateva ore si mai catre seara veti pleca iarasi !
Omul acela avea un caine rau legat, care pazea toata gospodaria. I-a primit omul, i-a ospatat, i-a odihnit. Mai catre seara, cand a inceput a se racori, au plecat ei. Calugarul cel tanar s-a intors inapoi si fara sa observe stapanul, a facut o cruce peste caine si cainele a sarit in sus si a murit. Atunci batranul vedea, dar tacea: “Ce treaba-i asta ? Acolo a furat blidul de argint, dincolo a gatuit copilul, aici a omorat cainele !”

Mergand ei a doua zi, in drum au trecut pe langa o carciuma. Acolo nu mai vorbeau de Dumnezeu, vorbea alcoolul in capul lor: chiuiau, cantau, fluierau, injurau; si cand i-au vazut pe calugari, au inceput a striga: “Uite popa, mai!” – omul cand este beat, nu mai vorbeste el, vorbeste diavolul ! Calugarul cel batran n-a zis nimic, isi cauta de drum. Dar cel tanar, se intoarce la carciuma si face trei metanii. Dupa ce s-a inchinat la carciuma a plecat mai departe.

In marginea padurii era un sat si o biserica pustie. Nu avea nici cruce, usile luate, geamuri sparte; biserica pustie, parasita de vreo 40 ani. Calugarul cel tanar a luat cateva pietricele, le-a insemnat cu Sfanta Cruce si a inceput a arunca in biserica. Dar calugarul cel batran zicea in mintea lui: “Ia uite, mai! Daca ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi facut acestea. Dar este de la diavolul, ca la carciuma s-a inchinat, iar in biserica arunca cu pietre”. Dar nu avea voie sa vorbeasca. Mai era pana la Alexandria o zi.

A treia zi dimineata, mergand ei in marginea unui sat, ajung la o casa acoperita cu paie si cu stuf. Pe prispa casei erau cinci copilasi, care plangeau. Calugarul cel batran a scos ceva din rucsac si le-a dat. Apoi i-a intrebat.
- De ce plangeti ?
- Ieri a ingropat-o pe mama !
- Dar tata aveti ?
- Tata a murit anul trecut.
Ei n-aveau, saracii, nici tata, nici mama. Dupa ce au plecat, calugarul cel tanar se intoarce inapoi si da foc casei. Copii au fugit, care incotro.
Calugarul cel batran se gandea: “Acesta este om? A dat foc la casa! Doamne, cat am sa mai rabd eu pe ucigasul acesta? Acolo s-a inchinat la carciuma, dincolo a bulgarit biserica! Asta numai rele face!” Dar tacea din gura, ca seara ajungea la Alexandria in oras.

Cand au ajuns la Alexandria, era seara. Acolo era o vila mare si proprietarul nu era acasa. Calugarul cel tanar s-a uitat oleaca la casa, si numai ce-l vede pe varful casei. Intr-un ceas a desfacut toata casa. A sfaramat acoperisul, usile, geamurile, tot ce era in casa a stricat.

Cel batran s-a minunat, cum intr-un ceas a sfaramat toata casa, si s-a speriat cand a vazut. Dar acum, fiindca ajunsese la Alexandria, putea vorbi.

TALCUIREA

Cand s-a dat jos acela, dupa ce a sfaramat toata casa omului, l-a luat deoparte si l-a intrebat:
- Ia asculta, frate ! De acum nu mai pot tacea ! A fost juramant intre noi sa nu vorbim pana aici ? Sa-mi spui tu mie ce esti tu ! Drac esti, om esti, ori inger esti !
- Dar de ce, parinte ? Am facut ceva rau ?
- Mai, dar de trei zile, de cand mergem impreuna, ai facut numai lucruri rele !
- Dar ce-am facut, parinte, rau ?
- Pai bine, mai, oamenii aceia de acolo, cand ne-am coborat in munte, nu ne-au primit, nu ne-au ospatat si ce au avut ei mai scump au pus un blid de argint ! Nu l-ai furat de acolo si l-ai aruncat in apa ?
- Si ce zici, parinte ?
- Rau ai facut! Mare sminteala, ca oamenii aceia ne judeca ca am furat!
- Parinte, trei lucruri mari si bune am facut acolo! Blidul acela de argint era litierul de la biserica din acel sat. Il furase strabunicul acelora, dar ei nu stiau. Era scris pe dansul cu slova bisericeasca veche: “Acesta este litierul bisericii Sfantul Nicolae, donat de familia cutare, si cine il va instraina de la biserica sa stea in iad, pana il va intoarce inapoi”. Asa scria pe blid. Si din cauza blidului aceluia, noua suflete care l-au folosit, se munceau in iad. Si acum aveau sa mearga si acestia in iad, fiindca il foloseau. Si mie mi-a fost mila de dansii si am furat blidul; dar mie nu mi-a trebuit, ca l-am aruncat in apa. A doua zi va veni paraclisierul bisericii sa se scalde in apa aceea, si va afla vasul. Acela de la biserica, cunoscand slova bisericii, o sa-l aduca la preot. Si cand va pune blidul in Sfantul Altar, cei noua vor iesi din iad, pentru ca este scris acolo: “Sa stea in iad pana il vor intoarce inapoi”.
- Deci eu, parinte, trei lucruri bune am facut acolo: i-am scos si pe acei noua din iad, i-am pazit si pe acestia vii sa nu intre, si am dat si blidul bisericii inapoi, ca sa-l aiba, ca era de mare nevoie. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut!
Atunci s-a minunat batranul. “Ia uite, frate, cum a fost si eu socoteam ca este hot, ca a furat blidul !”

- Dar cand ai ucis copilul, tot bine ai facut ?
- Buna treaba am facut si acolo.
- Cum, ai omorat copilul si zici ca buna treaba ai facut ?
- Stai si nu judeca dupa mintea ta ! Ai vazut copilasul ? Acela a fost zamislit in ziua de Pasti. Si avea pus canon de la Dumnezeu, pentru ca nu s-au infranat parintii in ziua invierii Domnului, copilul avea sa ajunga la 20 de ani comandant de talhari si avea sa omoare pe parintii lui. Acesta era canonul pentru neinfranarea lor; si multa lume avea sa omoare si mari tulburari avea sa faca in lume, pentru ca a fost zamislit intr-o zi asa de mare.
Eu aici am facut trei mari lucruri bune: am trimis sufletul copilasului la cer curat, am scapat pe parintii lui de ucidere de mana propriului lor fiu, si ei, gasind copilul mort, vor plange foarte mult si, prin plansul acela, li se iarta si pacatul care l-au facut inspre ziua de Pasti. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut !

- Dar acolo, de ce ai omorat cainele omului ?
- Si acolo am facut treaba buna ! Cainele acela pazea toata gospodaria, dar a doua zi avea sa turbe. Si cand trebuia sa vina stapana sa-i dea de mancare, avea s-o muste si mare scarba avea sa fie la casa omului aceluia !
Fiindca ne-a primit pe noi, mi-a fost mila de ei si am omorat cainele mai inainte, sa n-o muste pe stapana. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut !

- Dar la carciuma, de ce ai facut cruce si te-ai inchinat ?
- Si acolo am facut treaba buna ! In carciuma aceea venisera cei mai mari gospodari din sat. Epitropul bisericii, primarul si un mare gospodar. Ei s-au sfatuit sa puna mana de la mana si sa faca biserica din sat care era parasita. Atunci cand am trecut noi, ei au zis: “Doamne ajuta sa facem biserica !”.
Macar ca erau in carciuma, eu am vazut ca oamenii au vrut sa faca treaba buna, am facut si eu trei metanii si am zis: “Doamne, ajuta-le sa faca biserica !”. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut. Eu nu m-am inchinat la carciuma, m-am inchinat lui Dumnezeu, sa le ajute celor ce au pus hotarare sa refaca biserica parasita.
S-a minunat batranul, zicand: “Nici aici nu am avut dreptate !”

- Dar acolo, cand am ajuns in marginea satului, de ce ai aruncat cu pietre in biserica ?
- Aceea era biserica cea pustie ! Si biserica fiind pustie, dracii jucau pe Sfanta Masa, pe geamuri, pe biserica si radeau de pustiirea locasului lui Dumnezeu, si mi-a fost ciuda. Si ai vazut ca am facut cruce pe acele pietricele si am inceput a zvarli in biserica, iar diavolii au fugit de acolo ! Eu n-am bulgarit biserica, ci pe diavolii care erau acolo !

- Dar acolo de ce ai dat foc la casa copiilor ? Ai vazut copilasii si nu ti-a fost mila de ei ?
- Ba mi-a fost mai mila ca tie ! Si am facut foarte bine. Ai vazut ca acei copilasi nu aveau nici mama, nici tata, si au ramas cu cocioaba aceia de casa. Dar nu stiau ei ca in prispa casei este o comoara ascunsa de un strabunic de-al lor. Un vas cu bani de aur curat. Si eu am dat foc casei, ca ei traiau in saracie si nu stiau ca au comoara in prispa casei.
Dupa cateva zile, copiii vor cauta pe-acolo sa vada ce-a mai ramas, si vor da de aceasta comoara si o sa cheme pe un mos de-al lor, care-i epitropul bisericii. Acela, fiind un om cu frica lui Dumnezeu, va lua in grija sa copiii aceia si cu banii gasiti le va face o casa mare cu tot ce le trebuie, o sa-i poarte prin scoli si o sa ajunga oameni mari si credinciosi.
Si tu zici ca rau am facut, parinte, ca am dat foc casei, dar eu am facut bine, ca daca nu dadeam foc casei, nu gaseau ei comoara !

- Dar aici, de ce-ai stricat casa ?
- Parinte, casa asta frumoasa a fost facuta cu bani de furat. Si era poruncit de la Dumnezeu asa: “Fiindca s-a facut cu osteneala straina si cu bani de furat, aici barbat cu femeie niciodata nu va trai ! Femeia trebuia sa moara la primul nascut. Numai barbatul vaduv avea sa traiasca toata viata in casa aceasta.”
Si am stricat casa, ca ei sunt dusi la o nunta, si cand vor veni si vor vedea ca totul este sfaramat, vor face inapoi o casa mai mica, cu osteneala lor proprie si nu va mai muri nevasta la primul copil. Si tu zici ca rau am facut, dar eu am facut bine, dupa voia lui Dumnezeu.

CONCLUZIA

Atunci a intrebat calugarul :
- Sa-mi spui tu mie, mai frate, cate minuni mari ai facut, ce esti tu ?
- Dar sa-mi spui si sfintia ta, ce te-ai rugat lui Dumnezeu !
- Eu ma rog de cativa ani, sa-mi arate Dumnezeu judecatile Lui, ca mi s-a parut ca multe lucruri nedrepte ingaduie Dumnezeu in lumea asta.
- Da ? Dar n-ai auzit pe Isaia Proorocul ? Pe cat este mai inalt cerul decat pamantul, pe cat este mai departe rasaritul de apus, pe atat sunt mai departe judecatile Mele de judecatile voastre si gandurile Mele de gandurile voastre, fiii oamenilor.
N-ai auzit pe Solomon ce spune ? Pe cele mai grele decat tine, nu le ridica si pe cele mai adnci decat tine, nu le cerca, ca sa nu mori!
N-ai auzit pe David Proorocul care zice ? Judecatile Domnului sunt adanc mult!

Cum ai indraznit tu un om, sa stii judecatile lui Dumnezeu, pe care nici arhanghelii, nici heruvimii nu le stiu ? Dar Dumnezeu n-a vrut sa te piarda, ca putea sa te piarda pentru iscodirea asta, dar, stiind ostenelile tale, m-a trimis pe mine, parinte, sa-ti arat ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.

Vezi cate ai judecat tu de la mine ? Cate am facut, ti s-au parut ca sunt rele ; ca sunt ucigas, ca am furat vasul, ca am dat foc casei, si cate am facut. Dar ele au fost toate bune foarte si toate de mare folos s-au facut. Au fost bune dupa judecatile lui Dumnezeu, nu dupa judecatile oamenilor ! Si tu ai judecat ceva, dar judecatile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, ca ele au fost bune foarte ! Tu ai zis ca rau am facut si eu numai bine am facut. Deci, de acum inainte sa nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea sa zici : Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecatile Tale!

Deci, parinte sfinte, sa nu mai indrazneasca nimeni din oameni sa cerce judecatile lui Dumnezeu, ca nici ingerii nu pot sti judecatile Lui!
Dar, fiindca esti om, Dumnezeu te-a iertat, insa m-a trimis sa te inteleptesc sa nu mai indraznesti sa iscodesti judecatile Lui, ca judecatile lui Dumnezeu sunt adanc mult si nu le poate sti nimeni, nici ingerii din ceruri.

Asadar sa tinem minte din aceasta povestire, ca tot ce ni se pare noua in lumea asta ca-i stramb si rau, de multe ori ne inselam ! Ca nu cunoastem judecatile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse.
Nu cerca cele necercate si nu voi sa ajungi cele neajunse! Amin.

din ...Ne vorbeste Parintele Cleopa, Vol. 6

Concluzia finala

Poate aceasta maica a judecat pe aproapele sau sa mandrit ,iar Dumnezeu ca sa nu o piarda prin mandria sa a smerit-o prin pacat.Sa incercam in acest post sa nu judecam cele ce ni se prezinta la TV cu diferite cazuri sau scandaluri in Biserica Ortodoxa Romana, unele din ele nici nu sunt reale.Ne sunt prezentate ca sa tulbure pe crestin de la post stiind vrajmasul ca o arma puternica impotriva lui este si postul.

Minunaţi-vă de Dumnezeul nostru!

DOAMNE AJUTA!
        Întreaga noastră fiinţă, materială şi spirituală, cu toate cele ce sunt în ea, comunică şi se uneşte cu harul Domnului – unindu-se, chiar, cu însuşi Domnul – cu ajutorul unor elemente palpabile: astfel, pâinea şi vinul se fac Trupul şi Sângele Domnului, fiinţa Sa văzută; Biserica se face casa Sa, pe Sfânta Masă, în altar, stă nevăzut însuşi Domnul, ca un împărat; pe Cruce ni Se arată, într-un fel, cu trupul, răstignit; prin Cruce face minuni, vădindu-ţi prin ea puterea dătătoare-de-viaţă.

Domnul se află în univers ca într-o biserică, întreg, în orice loc, neîngrădit în spaţiu, întotdeauna mai presus de orice spaţiu şi de orice timp. Vi se pare de necrezut că Domnul poate să ne unească cu Sine, cu puterea Sa, cu harul Său mântuitor, prin elemente materiale? Miraţi-vă mai bine de modul cum a unit Domnul în om chipul Său cel dum-nezeisc cu materia, cu pământul, cu pulberea, cum a făcut ca această „pulbere” să poată să gândească să vorbească, să răspândească în juru-i buna mireasmă a blândeţii, adevărului, iubirii şi să facă, în comun, atâtea lucruri, pe drept cuvânt minunate.

Miraţi-vă cum această „pulbere” închide în sine şi atâtea „suflete” necuvântătoare, fiecare cu modul său de a fi înzestrate cu un fel de intuiţie, care le dă sete de viaţă, putinţa de a se bucura, simţul de autoconservare, priceperea de a-şi obţine hrana, de a-şi asigura cele necesare pentru o existenţă ferită de primejdii, de a-şi creşte progeniturile, de a şti foarte bine cum să se apere.

Minunaţi-vă cum toate sau aproape toate corpurile inerte, neînsufleţite sunt legate între ele printr-o forţă insesizabilă, care fie că pune în mişcare mase enorme (precum corpurile cereşti), fie că transformă materia în forme de o frumuseţe desăvârşită, păstrându-le însă aspectul general (vegetaţia!). Minunează-te că atâta enormă diversitate de forţe a fost creată de Dumnezeu Atotputernicul, El însuşi lucrând prin toate forţele. După cum la Dumnezeu – Cel ce face minuni – totul este minunat, întocmai şi în credinţă, minunat este totul, deşi nevăzut, dar lucrând în mod real.

2 decembrie 2011

Tine candela inimii aprinsa - Invataturile parintelui Serghi


DOAMNE AJUTA!

* Fă din rugăciune candelă nestinsă a inimii tale, şi untdelemnul ei pururea să-l picuri, măcar cât picătura de puţin. Veghează ca fecioarele înţelepte, nu dormi ca cele nebune, ca să nu te afle clipa morţii negătit.
* Ţine candela inimii pururi aprinsă. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Şi se stinge de păcătuim. Dar căindu-ne, să ne luminăm iarăşi cu ea. Iar candela nu-i alta decît rugăciunea.
* Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.
* La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.
* Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.
* Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
* De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
* De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.
* De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
* Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
* Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.
* Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.
* Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.
* De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
* Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
* Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
* Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
* Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.
* Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
* Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
* Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.
* Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.
* În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!
* Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Ps. 63, 6-7).
* Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
* Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
* Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
* Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
* Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.
* Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
* Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării

"Ai grija de gandurile tale pentru ca se vor transforma in vorbe. Ai grija de vorbele tale pentru ca se vor transforma in fapte. Ai grija de faptele tale pentru ca se vor transforma in obiceiuri. Ai grija de obiceiurile tale pentru ca vor fi caracterul tau. Ai grija de caracterul tau pentru ca el va influenta destinul tau viata ta." Frank Outlaw

Cartea poate fi descarcata de aici: http://www.mediafire.com/

1 decembrie 2011

Versul Patimilor Domnului nostru Iisus Hrisos

DOAMNE AJUTA!



Iată ziua de durere
Plină de amar şi jele,
Iată ziua cea de plâns
Pentru Domnul Iisus.

Acum Iuda făr-de-lege
Cu duşmanii la Iisus merge,
Că la vândut pe cel sfânt
Pentru 30 de arginţi.

Cu o sărutare vicleană
Şi cu cuget de satană.
De Iisus s-a apropiat
Şi pe El l-a sărutat.

Jidovii toţi năvălesc
Pe Iisus jos îl trântesc,
Mâinile-i încătuşează,
Şi îl duc cu pare pază.

Îl poartă la judecată
Iară Ana şi Caiafa cu palma îl lovesc,
Dară vină nu-i găsesc,
Îl duc la Pilat din Pont

Şi de-acolo la Irod,
Îl înjură şi îi strigă cu mare ură:
Pe omul acesta rău
Ce s-a făcut Dumnezeu,

Printr-o lege mare
Vrea să facă strâmtorare.
Servitorii fără minte
Îl dezbracă de veşminte,

Şi cu bice îl lovesc,
Până când se ostenesc.
Din spini cunună-i împletesc,
Şi pe frunte I-o tocmesc,

Peste obraz îl lovesc,
Şi rău îl batjocoresc.
Cine oare nu ar plânge
Văzându-l scăldat în sânge?

Dar jidovii toţi îl urăsc,
Şi îl batjocoresc
Neîncetat îi strigă moartea,
Iar El s-a temut foarte,

De Iisus nu s-a îndurat
La moarte L-a judecat.
Jidovii îl spurcară,
O cruce grea îi aflară,

Şi pe umeri o au pus,
Ca s-o ducă până sus,
La Golgota fioroasă
Pe o cale dureroasă.

La locul cel hotărât
Ca să fie răstignit.
Iisus crucea o ducea
Milă la nimeni n-avea.

Şi pe drum cum ei mergeau,
Îl băteau şi-l împingeau.
Când El crucea o ducea,
Cu maica sa se-ntâlnea,

Iară ea cum îl văzu,
La picioare îi căzu,
Şi cu glas înlăcrimat
Suspinând a cuvântat:

O, prea dulce fiul meu,
Cât te chinuieşti de greu,
Tu pe oameni îi iubeşti,
La ei milă nu găseşti.

Pentru ei pătimeşti foarte
Iară ei te duc la moarte.
Şi cum sta şi cuvânta
Şi la Iisus se uita,

Un ostaş îl ocăra
Şi-l împinge şi-l loveşte,
Stă măicuţa şi priveşte,
Inima i se topeşte,

Văzând cum Îl ocărăşte
Îl bat, îl batjocoresc
Şi tare îl chinuiesc.
Iisus crucea o ducea

Şi de slab ce era se împiedica.
Se-mpiedică de veşmânt,
Şi cade jos la pământ.
Faţa lui de sânge plină

Se prăbuşeşte-n ţărână.
Iar peste El crucea grea
La pământ îl apăsa.
Vezi creştine ce-ai lucrat

Când porunca ai călcat?
Câte chinuri, câtă jale
Pentru păcatele tale?
Iar ostaşii îl loveau

Şi cu biciul îl sculau,
Şi Iisus din nou pornea
Şi iar la pământ cădea.
Iar pe urmă a slăbit

Fiind foarte chinuit;
Şi vrând crucea să o poarte
A scăzut de puteri foarte,
Obrazul cu sudori şi sânge

Cine oare nu ar plânge?
Veronica-n grabă mergea,
Cu o năframă îl ştergea,
Iar un om de la câmp venea

Chirinean el era.
El crucea a luat
Şi pe Iisus a uşurat.
La Golgota cum sosesc

Iar îl batjocoresc.
Crucea o aşează jos
Şi pe ea pune pe Hristos.
Mâinile şi picioarele i le-ntind

Cu putere i le întind
Cuiele mari le potrivesc
Şi pe cruce-l pironesc.
Apoi crucea o-nălţară

Într-o groapă o-aşezară,
Rănile s-au deschis
Tare curge sângele la vale.
Iisus greu se chinuieşte

Setea-l arde şi-l topeşte şi-l slăbeşte.
Dar cu ce L-au adăpat!
Fiere şi oţet i-au dat.
Dar duşmanii n-aveau pace

Văzând că Iisus tace,
Nu se tânguie, nu plânge,
Măcar că-i scăldat în sânge.
Toţi îi trec pe dinainte

Şi-i vorbesc fără de minte:
Acum ce poţi arăta, de pe cruce păcate
Pentru veşnica dreptate?
Iară ei nu-nţelegeau

Ci mai mult îl huleau.
Iar Iisus mieluşel blând
Aşa zice suspinând:
O, prea dulce al meu părinte

Rogu-te cu glas fierbinte ,
Faptele lor, în cartea păcatelor.
Apoi la măicuţa sa
Cu glas lin aşa-i zicea:

Eu mă duc, te părăsesc
Alţi fii ţie îţi doresc
Oamenii toţi buni şi răi
Fie de-acum fii tăi.

Vezi eu merg spre pierzare
Tu să le fi lor scăpare.
Iar tu Ioane ia seama
Îţi dau ţie pe mama,

Ţie şi celor cu tine
Care o vor cinsti bine.
Apoi ochii şi-a-ndreptat
Către cerul cel înalt

Şi a strigat: Părinte sfinte
Lucrul meu l-am săvârşit
Tată în mâinile tale,
Îmi dau a mea suflare.

Şi cum zice-acest cuvânt
Îşi dădu sufletul sfânt.
După această întâmplare
Se făcu schimbare mare,

Soarele s-a-ntunecat,
Luna-n roşeaţă s-a schimbat,
Lumea s-a înspăimântat,
Catapeteasma s-a despicat,

Mormintele s-au deschis,
Pe toţi frica i-a cuprins.
Că vedeau pe morţi ieşind
Şi printre oameni umblând.

Atunci au prins a-nţelege
Că au făcut făr-de-lege.
Şi-au pornit în fuga mare
Către oraş fiecare,

Toţi s-au dus,
Toţi au fugit,
Golgota au părăsit.
Şi tăcere s-a lăsat

Peste locul înfricoşat.
Numai o micuţă ceată
Sta pe loc nemişcată.
Sta privind la cruce sus

Şi îl plânge pe Iisus.
Când a fost de către seară
Doi oameni buni se aflară
Şi aşa i-au cuvântat:

Dă-ni-L nouă pe Iisus,
Dă-ni-L de pe cruce jos,
Că ziua s-a-ntunecat
Şi trebuie îngropat.

După-aceasta cu suspin
Iosif şi cu Nicodim
Sus la cruce au venit
Pe Iisus L-au coborât.

Iar Sfânta Fecioară sta de faţă
Să-l ia pe Iisus în braţe
Plângând la Iisus se uita
Rănile-i le săruta şi zicea:

Scump fiul meu
Pe care L-am născut eu,
Cum ai murit aşa curând
Şi laşi pe maica ta Fiule sfânt!

Dă-mi măcar un cuvânt
Că eu nu mai am putere,
Ca să port aşa durere.
Fiule lumina mea

Când eu oare te-oi vedea,
Când te pogori în mormânt
Iar eu rămân pe pământ.
O, Cuvântule prea line

Cum voi trăi fără Tine?
Acum eşti la mine-n braţe
Fiu scump fără de viaţă
Fiule Dumnezeiesc

Nu auzi când îţi grăiesc?
Mai deschide ochii-odată
Să-ţi vezi maica-ndurerată,
Pe măicuţa Ta iubită,

Cu inima greu rănită,
Pe măicuţa-ndurerată
Cu inima sfâşiată.
După ce eu te-am născut

Eu culcuş Ţi-am făcut,
Şi bine Te-ai odihnit.
Dar acum fiule dulce
Ţi-ai făcut culcuş pe sfânta cruce

Şi acolo din pământ
Sub o piatră de mormânt.
Picioare şi mâini iubite
De piroane găurite,

Capul Tău împuns de spini,
Ochii sunt de sânge plini,
Inima Ta iubitoare,
O, ce rană mare are!

Suliţa a pătruns în ea
Zdrobind şi inima mea.
Voi oameni răi ce-aţi făcut
Pe Iisus voi l-aţi pierdut.

Spuneţi mie ce-aţi găsit
Că pe El l-aţi omorât?
Voi toţi câţi aveţi păcate,
V-aţi făcut aicea parte.

Toţi câţi aţi păcătuit,
Pe Iisus l-aţi răstignit.
Dar să plângeţi şi voi cu mine
Pentru-al vostru singur bine,

Plângeţi-l neîncetat
Că pentru voi a răbdat.
Aşa maica, cuvânta,
Rănile le săruta,

Şi cu lacrimi amare,
L-a dat pentru îngropare.
Şi L-au luat pe Iisus
Şi în mormânt nou L-au pus

Cu piatră l-au întărit
Şi cu strajă de păzit.
Toată inima creştină
Astăzi plânge şi suspină

Plânge moartea lui Iisus
Pe care-n pământ L-au pus.
Nu L-au pus pentru vecie
Căci a treia zi învie!  

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV