27 iunie 2017

Rugăciune



Răspunde-mi, când strig, Maica Vieți mele: scoate-mă la loc larg, când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea! Sufletul meu e dărăpănat, zilele mele se sting, mormântul mă aşteaptă..Căci păcatele mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine şi cu durere alerg la tine Preasfântă Maică şi Fecioară, nădejdea ceolr deznădăjduiți. Tu eşti mijlocitoare neâfruntată către Fiu Tău şi Dumnezeu. Vindecă, Preacurată, rănile trupului şi sufletului meu; şi smerită inima mea, cea otrăvită de veninul şarpelui, tămăduieşte-o cu doctoria ta cea lucrătoare. Daruieste-mi, Doamne, mie, nevrednicului, lacrimi de pocăință ca să-mi spăl păcatele şi să-mi luminez inima, să-mi şterg datoriille cele multe prin puține lacrimi. O, de-aş putea să-mi spăl zapisul păcatelor cu lacrimile mele, să sting cu ele focul durerilor ce ard întru mine şi rodesc încă în sărmanul meu trup. Căci cei care plâng aici se vor izbăvi de plânsurile veşnice. Ştiind marea ta grijă pentru cei ce laudă numele tău, te rog, Preacurată, vezi suferinţa mea şi neputinţele mele, Preasfântă Fecioară, şi nu mă lăsa să fiu biruit de ele. Caci neavând îndrăzneală pentru păcatele mele cele multe, tu, pe Cel ce S-a născut din tine roagă-L, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului. Nu trece cu vederea rugăciunile păcătoşilor Preacurată, că Milostiv este şi poate să mântuiască, Cel ce a voit a patimi pentru noi. Aliluia

26 iunie 2017

Rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

    Pe stâlpul minţii noastre închipuie, cuvintele înţelepciunii cereşti, Ceea Ce eşti Stâlpul rugăciunii care toată lumea o sprijineşti. Nu ne lispi pe noi de ocrotirea Ta de Maică, Ceea Ce eşti Mângâierea celor împovăraţi de păcate, Floarea tuturor darurilor cereşti, Oglinda îngerilor, Muntele Cel înalt al desăvârşirii, Rai tainic al fecioriei, Tabor înţelegător al tuturor virtuţilor, Corabia mântuirii păcătoşilor, Căruţa Cea de foc a Înţelepciunii, Psalmul Cel scris în cartea inimii, Izvorul rugăciunii neîncetate, Legătură a unirii noastre cu Dumnezeu.
Cu paşii gândurilor umilite ne apropiem de prea luminată icoana Ta, noi, cei ce nu ştim a ne ruga din pricina împietririi inimii noastre. Izvorul rugăciunii Tale să adape inima noastră cea lipsită de dulceaţa cuvântului dumnezeiesc. Ploaia milostivirii Tale să înmoaie pământul cel împietrit al inimii noastre. Laudele împletite Ţie de serafimi să întraripeze inima noastră cu dorul cel dumnezeiesc. Suspinurile heruvimilor coborâte în adâncul sufletului nostru să ne tragă pe noi spre înălţimea cugetării smerite. Nu avem inimă înfrântă ca să aducem tânguire vrednică pentru păcatele noastre, nu avem nici pocăinţa care întăreşte casa sufletului pe temelia răbdării. Norii patimilor au întunecat cu totul cerul sufletului nostru şi nu putem privi nici măcar spre strălucirea frumuseţii Tale. Purtaţi suntem de valurile ispitelor şi cu greu călătorim pe marea cea sărată a acestei vieţi. Îndulceşte necazurile noastre cu darul Tău şi scrie-ne pe noi în cartea vieţii, Ceea Ce eşti Carte Ce ai purtat pe Cuvântul vieţii, Cel Care, prin pătimirea Sa, a scos pe Adam din lanţurile durerilor.
Ridică mintea noastră deasupra grijilor lumeşti şi pe piatra răbdării ne aşează, Ceea Ce ai născut pe Piatra vieţii, Cea Care a sfărâmat pietrele slujirii idoleşti. Acoperă-ne cu acoperământul Tău cel luminat, Ceea Ce eşti Ocrotitoare creştinilor şi păzeşti totdeauna pe robii Tăi cu darul Tău. Ceea Ce lacrimi ai vărsat pentru Fiul Tău pe Care L-ai văzut pironit pe cruce, dă-ne nouă lacrimi de umilinţă pentru păcatele noastre, cu care în fiecare ceas mâhnim milostivirea Stăpânului nostru. Inima Ţi s-a rănit când suliţa a străpuns coasta Fiului Tău, deci nu trece cu vederea nici rănile sufletelor noastre, ci cu untdelemnul rugăciunii Tale ne întâmpină şi ne ridică la înălţimea pocăinţei.
Bucură-te, Rază a înţelepciunii Soarelui Hristos, Turn nebiruit al creştinilor, Cetatea Cea cerească a Luminii, Vasul Cel plin de mirul laudelor îngereşti, bucură-te, Maică a Domnului, Ceea Ce reverşi daruri de minuni celor ce cu inimă smerită cad înaintea sfintei Tale icoane, cerând alinarea suferinţelor şi mare milă. Nu ne uita şi pe noi, cei ce, măcar că nu ştim a-ți aduce cuvânt vrednic de laudă, nădăjduim la acoperământul milostivirii Tale. Amin!

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ