24 februarie 2016

Slove nemuritoare într-o Scrisoare de dragoste

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



            „De ce nu vă dedicaţi timpul liber citirii Scripturii? Voi
              nu mai vorbiţi cu Hristos? Nu-L mai vizitaţi, nu-L mai
               ascultaţi?...“, 

        ne întreabă Sfântul Ambrozie într-una dintre
scrierile sale. Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată şi de ce trebuie să
ne obişnuim cu acest obicei sfânt: „pentru a ne hrăni sufletele
noastre“, căci aceste cărţi sfinte conţin „leacurile sufletului“ şi
din ele primim nu numai îndrumare, ci şi putere.
            Atunci când Domnul a fost ispitit de satana pe munte, El i-a
răspuns cu texte din Sfânta Scriptură. E necesar, aşadar, să
cercetăm bine Sfânta Scriptură. În ea creştinul poate vedea
mişcările şi vicleniile vrăjmaşului şi tot în ea îşi poate găsi armele
cu care să se apere. Ea conţine cuvântul lui Dumnezeu, care ne
luminează mintea şi ne deschide ochii cei sufleteşti.
        Unii credincioşi s-au obişnuit cu învăţarea pe de rost a
anumitor versete din Sfânta Scriptură, pe care şi le repetă în
anumite împrejurări, mai ales în ispite şi încercări, îmbărbătânduse
prin ele, sfinţindu-şi nu numai mintea, ci şi faptele şi viaţa, când
sunt călăuziţi de ele. Spiritualitatea Ortodoxă vorbeşte despre o
Liturghie a Cuvântului, îndemnând la o împărtăşire lăuntrică a
Cuvântului lui Dumnezeu cât mai deasă, aidoma Liturghiei
euharistice, când ne cuminecăm cu Însuşi Trupul şi Sângele
Domnului.
         Biblia nu este o carte obişnuită, ci este „cartea cărţilor“, este
viaţă, deoarece cuvintele sale „sunt duh şi sunt viaţă(Ioan
6:63). Prin urmare, cuvintele Sfintei Scripturi pot fi înţelese dacă le
cercetăm în duhul Duhului lor şi cu viaţa vieţii lor.
Zilnic, când ne întoarcem acasă din activitățile cotidiene, „să
punem două mese: una cu bucatele trupului, alta cu bucatele
Sfintei Scripturi“. Când citim în Biblie, Dumnezeu vorbeşte cu
noi, apostolii şi proorocii vorbesc cu noi, cerul vorbeşte cu noi.
   Sfinţii Părinţi preţuiesc cuvintele învăţăturilor sfinte, numindu-le
„îndumnezeitoarele” cuvinte. Cuvântul cheamă, trezeşte, deschide
uşa inimii prin credinţă, dă putere şi vitalitate celor slabi, hrăneşte
şi adapă pe cei ce flămânzesc şi însetează după Dumnezeu.
Cuvântul, dacă este de la Dumnezeu, zideşte, dă viaţă,
înţelepciune şi deschide ochii celor orbiţi sufleteşte. Cuvintele lui
Dumnezeu nu pot fi înţelese atunci când sunt despărţite de
Dumnezeu, pentru că nu ele sunt Dumnezeu, ci o exprimare a
dumnezeirii în limbaj uman. Cuvintele dătătoare de viaţă ale
Evangheliei care au ajuns în mintea şi în inima noastră descoperă
sensurile adânci ale existenţei, prin ele primim de la Dumnezeu
putere să le împlinim şi tot ele creează stări din ce în ce mai înalte
în viaţa noastră atunci când le împlinim.
  Spunea un părinte că în momentul când mintea nu va înţelege
ceea ce lecturăm, călăuziţi fiind de tâlcuirile Sfinților Părinţi, va
simţi inima; şi dacă nici mintea nu înţelege, nici inima nu simte,
aducem rugăciune şi evlavie, căci în fiecare cuvânt de acolo se
găseşte un strop din Adevărul veşnic şi din Duhul Sfânt, fiind o
colecţie de cărţi inspirate, scrise sub insuflare divină. Şi trebuie
citit din nou, căci prin citire semănăm în suflet cuvintele lui
Dumnezeu. De acolo nu vor pieri, ci treptat şi pe nesimţite vor
trece în firea sufletului nostru; şi se va petrece ceea ce a grăit
Mântuitorul despre omul care „aruncă sămânţa în pământ, şi
doarme şi se scoală noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte,
cum nu ştie el“ (Marcu 4:26-27).
               Îmi povestea cineva, că în perioada efectuării stagiului
militar, cu mulţi ani în urmă, citea zilnic scrisorile de dragoste de
la logodnica sa. Pe unele dintre ele ajunsese să le ştie pe de rost,
căci le recitea zilnic şi mereu simţea dragostea pe care i-o
transmitea de la distanţă iubita lui... Gândindu-mă la asta, mă
întrebam cum de este posibil să nu citim şi noi zilnic din
„Scrisoarea de Dragoste“ a lui Dumnezeu, care este Sfânta
Scriptură?! Poate că dragostea noastră s-a răcit, însă a Lui nu se
răceşte niciodată! Citind zilnic, Îl vom iubi şi preţui mai mult, vom
afla nu numai voia Lui, ci ne vom şi întâlni cu El, căutând să-I
facem bucurie în orice clipă a vieţii noastre, pregustând din
veşnicie...

       „În viaţa socială oamenii se privesc şi se judecă nu după ce
sunt ei în fond, ci după ce par ei în formă. Nu vă faceţi iluzii
despre om - căci cine face aceasta va suferi amar - însă iubiţi-l.
Unul singur este desăvârşit. Unul singur este bun, Unul singur
este curat: Hristos-Dumnezeu! Şi acum: ce este Adevărul?
Adevărul este Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Căutaţi să vă
apropiaţi sincer de Hristos şi lăsaţi lumea cu păcatele ei în

pace!“ (Valeriu Gafencu).

22 februarie 2016

Pocăinta

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale
Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa--cer;
Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
Si talcul rugaciunii de lacrimi si taceri.

Imi stiu faradelegea: gresita sunt, Stapane,
Prea mult am stat cu ochii plecati, catand in lut,
Prea multe griji avut-am de zilele de mane
Si n-am iertat, cand rana in suflet m-a durut.

Ti-am prea iubit faptura, de Te-am uitat pre Tine,
Si cantecul taranei l-am ascultat prea mult,
Am irosit comoara de armonii divine
Si glasul cel de taina eu n-am vrut sa-l ascult.

Mi-am impletit cantare din grele flori de tina,
Am indragit mirosul de verde si de crud,
Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumina
Si turma de caprite, cu botul mic si ud.

Mi-am impletit cantarea din flore de matasa,
Am indragit mirosul de miere si de tei,
Am prea iubit podoaba si haina de mireasa,
In zambetul campiei, mijind sub pasii mei.

Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale,
Caci n-am sporit talantul, pe care mi l-ai dat,
Ci ca un rob c, amirosit in cale
Multimea milei Tale si darul Tau bogat.

Acum, cutremurata de taina Cinei sfinte,
Stau, Doamne, inainte-Ti, in goliciunea mea,
M-apasa greu pe umeri aducerile-aminte
De patimile firii, de toata pofta rea.

Din gand smerit primeste, Iisuse, rugaciunea,
Hraneste-ma pe mine cu har imbelsugat,
Adapa-ma cu mila, imbraca-mi goliciunea
Cu raza de sfintenie din chipul Tau curat.

Sa nu ma lasi, Preabune, sa plec nemangaiata,
Caci imi cunosc pacatul si taina Ta o stiu
Strig catre Tine, Doamne, din inima plecata,
Sa nu ma lepezi astazi, ci lasa-ma sa viu.

Sfinteste-ma, Iisuse, si taina mi-o arata,
Pogoara-n minte harul prin ungerea cu mir,
Si fa sa nu ma arda vapaie-nfricosata,
Cand buza mea de tina sorbi-va din Potir.

Zorica Latcu

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ