Se afișează postările cu eticheta SFINTELE TAINE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SFINTELE TAINE. Afișați toate postările

30 mai 2012

SFINTELE TAINE


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă neincetat la sfintirea vietii noastre, la mântuire. Aceasta poate fi dobândită numai in Sfinta Sa Biserică, cunoscand si împlinind Cuvântul lui Dumnezeu si împărtăsindu-ne cu Sfintele Taine ale Bisericii.


In urma pogorârii Sfântului Duh, cerul ne-a rămas deschis si, astfel, harul si darurile Lui se revarsă neincetat asupra si spre sfintirea celor ce fac parte din Trupul Mântuitorului Hristos, din Biserică. Dar lucrările văzute instituite de Hristos si săvârsite de episcop si preot, prin care, în chip nevăzut, se impărtăseste credinciosului harul Duhului Sfânt, se numesc Taine. Sfintele Taine sunt lucrări văzute, pentru că omul are nu numai suflet rational înzestrat cu libiertate, ci si trup. Prin aceste lucrări ni se împărtăseste însă harul nevăzut al Duhului Sfânt. Partea văzută sau externă a Sfintelor Taine o formează lucrurile, cuvintele si actele slujbei, iar partea internă sau nevăzută a Sfintelor Taine este harul dumnezeiesc care se împărtăseste prin partea văzută. Scopul Sfintelor Taine fiind sfintirea omului, harul pe care ele îl împărtăsesc este harul sfintitor. Iar ceea ce produce harul în sufletele credinciosilor, roadele speciale ale acestui har, sunt efectele Tainelor. Desi, după natura lui, harul dumnezeiesc este unul singur, totusi, prin lucrarea pe care o implineste, se deosebeste de la Taină la Taină. De pildă prin Sfântul Botez ni se împărtăseste harul iertării păcatului strămosesc si eventual al celor personale, precum si harul înfierii noastre. Prin Sfântul Mir — harul cresterii în Hristos. Ceea ce caracterizează si deosebeste o Taină de toate celelalte Taine este harul special pe care îl împărtăsesc. Taina Sfântului Botez ne încorporează in Hristos si ne face mădular al Bisericii Sale. El ne deschide usa spre celelalte Sfinte Taine.

Sfânta noastră Biserică ne învată că sunt sapte Sfinte Taine, toate întemeiate de Matuitorul nostru Iisus Hristos. Acestea sunt următoarele: Botezul, Mirungerea, Cuminecătura sau Impărtăsania, Mărturisirea, Preotia (Hirotonâa), Cununia (Nunta) si Maslul.

Sfintele Taine au fost săvârsite de sfintii apostoli si sunt săvârsite de urmasii lor legiuiti, după cum bine citim în Sfânta Scriptură : «asa să ne socotească pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu»

(1 Cor. IV, 1). Deci nu oricare om poate să fie slujitorul Sfântelor Taine, după cum iarăsi aflăm din Sfiânta Scriptură, că Iisus Hristos «a dat pe unii ca să fie apostoli, pe altii prooroci, pe altii binevestitori, pe altii păstori si învătători, spre desăvârsirea sfintilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos» (Efes. IV, 11—12; 1 Cor. XII, 28—30 ; Evr. V, 1—6).

Astfel Sfintele Taine, pe care le avem de la Mântuitorul Iisus Hristos, ne sunt asemenea unor izvoare curate prin care curge puterea sfintitoare a harului dumnezeiesc, sau si asemenea unor stâlpi de neclintit pe care se reazimă viata cea nouă, viata crestină.

După sfintii părinti ai Bisericii Sfintele Taine sunt focul care încălzeste inimile, arde patimile si luminează sufletele si rodeste spre un folos ; altoiul care nobilează viata ; apa care spală întinăciunea patimilor si păcatelor; pâinea duhovnicească ce hrăneste sufletele noastre si doctoriile care ni se dau spre întărirea trupească si sufletească, spre viată vesnică.

Se întelege însă că atât pentru săvirsirea, cât si pentru primirea cu vrednicie a Sfintelor Taine este de trebuintă o pregătire deosebită, de pe urma căreia să si fim vrednici de harul lui Dumnezeu. Să cugetăm în liniste si cu răgaz la sfintenia Tainelor, la lucrarea lor mântuitoare, la adevărul că puterea lor este atit de mare, încât ele pătrund fiinta noastră, ne vindecă de durerile noastre sufletesti, ne hrănesc duhovniceste, ne sfintesc spre viată vesnică (Ioan IV, 10—14).

In mod deosebit, Sfintele Taine ne impărtăsesc si întăresc in noi darurile Sfântului Duh (Isaia XI, 2), adică dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinta, blândetea, înfrânarea, curătia (Gal. V, 22—23). Iar aceste daruri sunt izvoare de sfintenie si de mântuire celor ce vin la Hristos si rămân ai lui Hristos (Efes. II, 5).

Sfintele Taine ne unesc cu Dumnezeu, făcând din noi locasuri ale Părintelui Ceresc, cum ne încredintează sfântul apostol, zicând că : «suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că : Voi locui în ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu» (2 Cor. VI, 16). Ele ne unesc si ne înfrătesc pe unii cu altii, nasc în noi viată nouă si buourie curată.

Dar noi suntem chemati nu numai sa primim, ci să si lucrăm împreună cu darurile Sfintelor Taine, ca ele să rodească în noi cât mai bogat; să ne fie trepte ale desăvârsirii, scări cu ajutorul cărora să urcăm de pe pământ la cer, la viata cea neimbătrânitoare si pururea vesnică (Ioan VI, 27 ; 1 Ioan II, 25). 5.1. TAINA SFANTULUI BOTEZ
5.2. TAINA SFANTULUI MIR
5.3. TAINA SFINTEI IMPARTASANII
5.4. TAINA SPOVEDANIEI
5.5. HIROTONIA (PREOTIA)
5.6. NUNTA
5.7. TAINA SFINTULUI MASLU


CATEHISM ORTODOX - INVATATURA DESPRE CREDINTA CRESTINA ORTODOXA


1. CREDINTA CRESTINA ORTODOXA

2. SFANTA BISERICA

3. SFANTA SCRIPTURA

4. SFANTA TRADITIE SAU PREDANIA

5. SFINTELE TAINE
5.1. TAINA SFANTULUI BOTEZ
5.2. TAINA SFANTULUI MIR
5.3. TAINA SFINTEI IMPARTASANII
5.4. TAINA SPOVEDANIEI
5.5. HIROTONIA (PREOTIA)
5.6. NUNTA
5.7. TAINA SFINTULUI MASLU

6. CREDINTA IN INVIERE SI IN VIATA VESNICA
 

29 mai 2012

Tâlcul evangheliilor de la Sfântul Maslu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Numai cei care se consideră bolnavi și cu nevoie stringentă de ajutor stau la masă cu Dumnezeu.


Taina Sfântului Maslu ca înțeles și semnificații este admirabil cuprinsă în cele șapte Sfinte Evanghelii care, prin înțeleapta lor alegere ca text (pericopă) și ordine de citire, prezintă lucrarea lui Dumnezeu de identificare, de îngrijire, de vindecare a tuturor celor care sunt bolnavi trupește și sufletește – conștient sau mai puțin conștient.
Atunci când cineva suferă un accident grav și este rănit la limită, găsește puterea de a lupta pentru supraviețuire atunci când vede medicul alături, prezența lui devine sursă de curaj și speranță de vindecare. Taina Sfântului Maslu are același efect încurajator însă mult mai complex, după cum vom vedea din tâlcuirile celor șapte Evanghelii.
Prima Evanghelie…
…a Samarineanului milostiv ne plasează în lumea reală din viața reală a fiecăruia, și anume că viața e un drum din Ierihonul pământesc către Ierusalimul ceresc, drum plin de primejdii, de tâlhari specializați în furtul calificat de timp, de pace, de liniște, de curaj, de credință, de Dumnezeu care, după ce atacă lasă victime nenumărate în agonia disperării și a deznădejdii, plini de răni adânci – numite patimi. Adică noi cei după chipul lui Dumnezeu, odată răniți suntem infestați cu veninul urii și devenim după chipul celuilalt – adică aproape morți. Ca un duș rece, această Evanghelie ne smulge din fantazia reclamelor și ne repune realitatea vieții cotidiene, însă, totodată ne prezintă și ne asigură de realitatea Marelui Doctor, veșnicul Călător, Care, deși venit special pentru căutare și vindecare, lasă permanent impresia că toate vindecările sunt simple coincidențe „omul potrivit la locul potrivit”.
Deci prima Evanghelie ne asigură că de două mari realități, prima că fiecare ascunde în el boli mai mult sau mai puțin evidente dar și mortale dacă sunt netratate, a doua că nu suntem singuri în suferința noastră, că Dumnezeu știe perfect unde zacem, cine ne-a făcut rău, și cum se poate vindeca - știe pentru că nu suntem priviți de sus printr-o lupă, ci Dumnezeu este alături – aproape, lângă noi, iar o dată găsiți suntem duși la casa de oaspeți și îngrijiți. De asemenea, se cunoaște aici cauza, sau microbul cauzator de moarte pentru fiecare și anume diluarea până la încetare a iubirii din noi – de aceea Evanghelia începe cu acel dialog referitor la iubire, care este sângele sufletului – un om care urăște este un om cu inima de gheață, rece, muribund spiritual.
A doua Evanghelie…
…a lui Zaheu vameșul, ne confirmă că vindecarea este la dispoziția tuturor, dar o primesc doar cei care și-o doresc, se vindecă doar cei care îl caută pe Hristos, iar căutarea este valabilă chiar dacă are intensitatea firavă a acestui vameș. Curiozitatea lui nespectaculoasă a fost producătoare de mântuire, deoarece căutarea noastră este cea mai frumoasă invitație pe care o putem face lui Dumnezeu, Care se autoinvită în casa sufletului fiecărui om curios duhovnicește. Deși Dumnezeu nu-i cere nimic lui Zaheu și nici nu-i face observație, sau măcar aluzie la modul avar de viețuire, el își „injectează” singur medicamentul dăruirii primit tainic prin prezența Mântuitorului în viața lui, in casa lui – ”căci Fiul Omului a venit să mântuiască pe cel pierdut”.
A treia Evanghelie...
...continuă povestea omului căzut în mâinile tâlharilor, care, dus la o casă de oaspeți are parte de servicii de calitate, profesioniste, harice căci „gazda” chiar se pricepe să primească și să îngrijească „oaspeții” - care de fapt sunt aduși de Dumnezeu fiecare în parte pe asinul Lui – adică smerenia Lui, căci atragerea cuiva în Biserică este lucrarea tainică a lui Dumnezeu în fiecare suflet. Gazda este instruită bine și mai ales investită cu putere, cu har, cu viața lui Hristos în ea, și are toate instrumentele și medicamentele cu garanție nelimitată – Sfintele Taine. Ele sunt atât de eficace că pot „ămădui orice boală și orice neputință din popor”. O altă calitate este oferirea ca dar din dar a acestor „servicii medicale ”.
Evanghelia a patra...
...ne clarifică faptul că tot ceea ce primim bun de la Dumnezeu nu ne este dat nici ca merit, nici ca obligație, ci pur și simplu dintr-o dragoste pe cât de dezinteresată pe atât de nefirească, Lui Dumnezeu îi face plăcere să ne ia neputințele si să ne poarte bolile doar pentru a vedea acel zâmbet frumos și binefăcător de pe chipul nostru. Profetul Isaia, menționat in Evanghelie, arată că această calitate minunată de Tată presupune asumarea imediată și fără compromis a durerilor fiilor – atitudine de altfel probată de fiecare părinte care are copii. De aceea, vindecarea este gratuită, dezinteresată, fără scoatere de ochi, fără judecată, fără a cere socoteală, fără aducere aminte. Dumnezeu nu se așteaptă la gesturi fantastice de recunoștință, mai ales că de multe ori nu are unde să-și plece capul, nu găsește un adăpost în sufletele noastre, care, poate câteodată, speculează mai mult astfel de momente.
Evanghelia a cincea...
...oferă din textul ei un cuvânt pe care se sprijină întreaga omenire cu viața ei cu tot și anume „întârzierea” Mirelui, adică răbdarea ieșită din comun și de multe ori nejustificată (asta ca să fim sinceri) a lui Dumnezeu în ceea ce privește dorința noastră de întoarcere, de vindecare. ”Din mila Sfântului, facem umbră pământului” spunea cu precizie Mihai Eminescu, întruchipând într-un vers toată taina vieții noastre.  Nu este nefiresc să mai rămânem fără untdelemn în candele,dar este strigător la cer de sfidător să nu încercăm să o umplem măcar – curată nebunie. Refuzul categoric al ajutorului, a mâinii întinse a lui Dumnezeu duce inevitabil la veșnica și permanenta izolare de El.
Evanghelia a șasea...
...reprezintă apogeul lucrării de vindecare dar mai ales reprezintă contrastul prin excelență cu Evanghelia a doua. Zaheu și samarineanca, doi căutători, doi mărturisitori, doi suferinzi, două boli asemănătoare (aceleași duhuri negre și rele), doi primitori de vindecare unul „astăzi”, celălalt „în ceasul acela”.
Putem înțelege niște adevăruri zguduitoare de aici și anume:
Universalitatea vindecării, atât ca persoane candidate la vindecări (nu contează neamul, originea, etc, ci dorința de a cunoaște și a iubi), cât și ca moduri de vindecare - fiecare om este unic și se deosebește ce ceilalți, iar Dumnezeu respectă această calitate și se oferă spre descoperire în tot atâtea moduri câte inimi sunt.
Amândoi au un curaj nebun, unul mărturisește public că este hoț și nedrept, iar femeia de alt neam mărturisește public că este câine - ce aflăm de aici că dorința și lucrarea în sine de a ne vindeca reciproc presupune „curaj cu tona” iar eliberarea definitivă se produce în urma mărturisirii tip explozie la spovedanie, a patimii aferente. Astăzi a devenit un trend să te consideri păcătos – e un tertip ieftin de împăcare a conștiinței, curajos este să te numești cu patima care te domină (e mai greu sau chiar imposibil să ne facem pe noi înșine vipere, trădători, desfrânați, scorpii, invidioși, etc).
Un alt mare adevăr ascuns aici este acela pe care Sfântul Ioan Gură de Aur îl descoperă și anume că „de cele mai multe ori nu ne dorim cu adevărat ceea ce-I cerem lui Dumnezeu. Nu primi pentru că nu cerem ci doar simulăm infricoșați de răspunderea ajutorului pe care il dorim”. Cum ne rugăm pentru copii nostri acum și cum ne-am ruga dacă ar fi in pericol de moarte – sesizăm diferența. De aceea femeia cananeancă este un adevărat profesor și mentor al dorinței sincere și nezdruncinate de nimeni și de nimic, nici măcar de Dumnezeu. De aceea sfântul Ioan Hrisostom ne îndeamnă să rugăm astfel „Doamne ajută-mă să-mi doresc cu adevărat ceea ce-ți voi cere”.
Evanghelia a șaptea...
...vine și ne dă „mândria” de a fi bolnavi, de a fi păcătoși. E foarte interesant că această mândrie are eficiență atunci când se conștientizează această stare. Alcoolicii, când încep terapia de recuperare prima dată se ridică în picioare și recunosc în plen „sunt alcoolic”, și 50% din terapie s-a încheiat. Numai cei care se consideră bolnavi și cu nevoie stringentă de ajutor stau la masă cu Dumnezeu. Cei inconștienți de neputințele lor fac parte din „elita” celor din a patra Evanghelie „morții care-și îngroapă morții lor”. Ești cu adevărat sănătos când te consideri cu putere bolnav, și ești cu adevărat viu când te vezi cu încăpățânare mort.
Taina Sfântului Maslu reprezintă tainic dar real prezența lui Dumnezeu lângă noi, prezență ce aduce mângâiere, curaj, putere de viață.
Să ne grăbim cu bucurie, câini fiind, cu candele ruginite și uleioase, să ne târâim sufletele ferfeniță în palmele găurite de „dragostea noastră” ale Mântuitorului Hristos strigând: înviază-mă Cuvinte cu mila Ta pe mine cel singur vinovat şi de moartea Ta şi de moartea mea.

                 La noi la biserica se face SF. MASLU in fiecare miercuri...Doamne ajuta!

pr. Olivian Mihai Sandu

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ