Se afișează postările cu eticheta Sărbătoarea de Florii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sărbătoarea de Florii. Afișați toate postările

25 aprilie 2021

FLORII ...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


“Chiar daca florile-n gradina,
 N-au inflorit in asta zi, 
Eu simt adanc, launtrul meu, 
Un dor nestins si bucurii,

 Fiindca Domnul vine si-mi aduce, 
O sarbatoare minunata, 
Cand dragostea-I nemarginita,
 In tot si toate se arata, 

Si vine Domnu-n zori de zi,
 Pe drumul presarat cu flori, 
Trezind in inima iubirea, 
Si-n suflet aducand fiori,

 Si vine Domnul, inca vine,
 in case, corturi sau palate,
 S-aduca Sfanta izbavire, 
Sa ierte lumea de pacate, 

Noi sa-L primim cum se cuvine, 
Cu flori, cu ramuri de finic, 
Caci fara El suntem un abur,
 Si nu-nsemnam aici nimic!!!”

                                                            Har si pace, sufletului! Amin si Aliluia!
                                                                                      Preot Ioan 🛎.






13 aprilie 2020

De ce purtam in aceasta zi ramuri inverzite de copaci, in special salcie, si flori?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...DUMINICA FLORIILOR -


Duminica Intrarii Domnului in Ierusalim este si o zi care prevesteste Invierea lui Hristos, ea fiind, intr-un fel, un Paste anticipat, o arvuna a biruintei iubirii smerite si jertfelnice a lui Hristos-Dumnezeu asupra pacatului si asupra mortii, iubire mai tare decat rautatea izvorata din ura si invidie, tradare si lasitate, din lacomie de bani si de putere lumeasca trecatoare, precum si din violenta ucigasa.

De ce purtam in aceasta zi ramuri inverzite de copaci, in special salcie, si flori? Purtam in maini ramuri verzi de copaci (mai ales salcie) si flori pentru ca ele simbolizeaza florile credintei cultivate prin post si rugaciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sambetei lui Lazar spune clar in cantarile ei ca acum s-au implinit cele 40 de zile de post.

Iar Sambata lui Lazar si Duminica Floriilor fac, asadar, trecerea spre o alta saptamana, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfant si mai sfintitor, fiind timpul totalei participari mistice sau tainice a crestinilor ortodocsi la Sfintele si Mantuitoarele Patimi ale lui Hristos, pentru ca noi oamenii sa ne despatimim de patimile rele sau pacatoase din firea omeneasca, patimi care au pricinuit odinioara rastignirea si moartea lui Hristos. In acest sens, florile pe care le purtam in mana in Duminica Floriilor reprezinta florile virtutilor adunate in timpul postului, si anume: lumina rugaciunii, smerenia postirii, bunatatea inimii milostive si darnice, curatia mintii dobandita prin pocainta, sfintirea sufletului si trupului.

Toate acestea sunt florile iubirii smerite si sfinte a crestinului fata de Dumnezeu si fata de semeni. Florile duhovnicesti cultivate in timpul postului sunt aduse lui Dumnezeu ca daruri cultivate in ogorul sfant al Bisericii lui Hristos, cu harul Duhului Sfant.

Sa ne ajute Preamilostivul Dumnezeu ca si noi, care purtam in maini ramuri de salcie smerita, sa ne smerim si sa primim cu evlavie pe Mantuitorul Iisus Hristos, Care intra acum nu numai in Ierusalim, ca odinioara, ci si in sufletul nostru si in casa noastra, aducandu-ne pace si bucurie, spre slava Lui si mantuirea noastra. Amin!

+ Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

23 aprilie 2016

Sarbătoare la Florii

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Autor: Petru Dugulescu

E sarbatoare la Florii -
Cum n-a mai fost vreodata,
Caci Cel prezis de profetii,
Azi in Sion se-arata.

Smerit, cu chipul Sau senin,
Inconjurat de gloate,
Isus, calare pe asin,
Coboara spre cetate.

In maini, cu crengi de palmier,
Ii ies multimi in cale;
Rasuna al Iudeii cer,
De cant si osanale.

Rasuna coruri de copii
Multimea se tot strange,
E sarbatoare la Florii,
Dar Imparatul plange:

"Ierusalim, Ierusalim,
Ce mi-ai respins iubirea
Si darul pacii cel sublim -
Iti plang nenorocirea.

Dusmanii vor imprejmui
Tot zidul tau cu schele,
Iar pentru mame si copii
Veni-vor vremuri grele."

Cu lacrimi calde pe obraz
Plangea Ierusalimul ... ,
Dar plansul lui mai scalda azi
New Yorkul si Kremlinul.

Vazduhul Terrei e brazdat -
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfarsitul care vine.

E sarbatoare pe pamant
Si lupta pentru pace,
Se flutura lozince in vant,
Dar Printul pacii tace.

Azi, nu romani si nici barbari,
La porti vin cu stafeta,
Ci mii de monstrii nucleari -
Ameninta planeta.

E sarbatoare si e joc
Si muzicile canta,
Dar pace tu nu ai deloc
Si moartea te-nspaimanta.

El hotaraste iar o zi
Azi, cat se poate spune,
Pe Printul pacii-L poti primi,
Nu amana pe maine!

1 mai 2013

Săptămâna Patimilor - când florile devin piroane

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..


Floriile sunt sărbătorirea Intrării în Ierusalim a Domnului. Totodată, ele marchează începutul Săptămânii Patimilor, trista perioadă când umanitatea transformă florile aduse lui Dumnezeu în piroane, iubirea în ură şi păcatul în virtute. Însă, răspunsul Domnului răscumpără tot păcatul şi transformă moartea în Înviere.
   Intrarea Domnului în Ierusalim ne înfăţişează opoziţia nefirească dintre gândurile omului şi gândurile Domnului, dintre lumescul material şi cerescul spiritual. Poporul Îl întâmpină pe Hristos cu flori, haine aşternute şi osanale, ca pe un împărat lumesc, nădăjduind că va scăpa de regimul de dominaţie străină dar şi că Hristos le va rezolva problemele existenţiale (boli, foamete etc.) aşa cum făcuse anterior, motiv pentru care devenise faimos în epocă. În schimb, ce vedem? Un Hristos al păcii, care se smereşte pe asin, refuzând imaginea unui războinic biruitor călare pe cal alb. Un Iisus al lacrimilor, care nu se bucură împreună cu oamenii, ci plânge pentru întunecarea spirituală a omenirii. Un Mesia al păcii care, surprinzător, deşi vine de bunăvoie la Răstignire, nu pregetă a condamna comercializarea credinţei şi, nici una, nici două, curăţă de impostură casa de rugăciune a Tatălui ceresc, ce fusese transformată în peşteră de tâlhari de către neguţătorii de credinţă. Pedagogia Săptămânii Patimilor se lucrează treptat, zilnic, prin întregul program liturgic al Bisericii.  Deniile ne cheamă seară de seară la cunoaşterea căii duhovniceşti a Patimilor Domnului, iar reperele călăuzitoare sunt puse în faţa ochilor noştri duhovniceşti, asemenea indicatoarelor rutiere puse pe margine de drum. Pe scurt, parcursul spiritual al acestei Săptămâni arată cam aşa (menţionăm că o zi liturgică începe din seara zilei astronomice precedente, conform zilelor creaţiei şi a fost seară şi a fost dimineaţă): Luni (duminică seara), pomenim pe fericitul Iosif  (fiul cel mic al patriarhului Iacov) şi pe fraţii săi, o istorie ce prefigurează chiar viaţa lui Hristos. Tot acum citim şi pilda smochinului neroditor, ce s-a uscat prin blestemul Domnului, în fapt o avertizare asupra pagubei sufleteşti cu care ne alegem dacă vom rata scopul final al vieţii noastre: desăvârşirea duhovnicească întru iubire divină. Marţi (luni seara) citim pilda celor zece fecioare, o continuare a pildei smochinului, care ne învaţă că desăvârşirea se atinge prin lucrarea continuă (cu trezvie1) a faptelor bune. Totodată, citim şi pilda talanţilor, care ne îndeamnă să reflectăm la modul în care folosim darurile cu care Dumnezeu ne-a înzestrat. Miercuri (marţi seara) ne aducem aminte de trădarea lui Hristos de către Iuda, pentru 30 de arginţi, din fals spirit mediator şi veritabilă speculare a tensiunilor sociale. În plus, ne amintim ungerea cu mir a picioarelor Mântuitorului de către femeia cea păcătoasă, ca prevestire a punerii în mormânt a Domnului. Joi (miercuri seara) avem o condensare a mai multor momente. În primul rând, avem instituirea slujbei Liturghiei, la Cina cea de Taină când Dumnezeu îşi dă Trupul şi Sângele său ca hrană spre viaţă veşnică, Împărtăşire cu Dumnezeu spre nemurire în veşnicie. Însă, înainte de Cină, Dumnezeu se smereşte din nou (oare pentru a câta oară?!) şi spală picioarele ucenicilor, aplicare practică a învăţăturii că cel mai mare să fie slujitor tuturor, iar cel dintâi să fie tuturor slugă. Urmează, după cină, Rugăciunea lui Hristos din grădina Ghetsimani, în care Hristos-Fiul, arătându-şi firea umană, o face ascultătoare Tatălui. La final are loc prinderea lui Iisus şi ducerea sa la judecată cu gardă militară, asemenea tâlharilor renumiţi. Vineri (joi seara) se face aducere aminte de Sfintele şi Mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului Hristos. Ele reunesc judecata  nedreaptă a Celui nevinovat; încoronarea batjocoritoare, cu coroană de spini, sceptru de trestie şi o mantie purpurie a Împăratului ce ne smulge spinii păcatelor din noi; cererea unui popor manipulat, către Pilat, de Răstignire a Luminii lumii, care alungă întunericul manipulărilor viclene ale duhurilor răutăţii; transformare a florilor din mâinile poporului de la Florii, în piroane ce străpung sfintele mâini ce ne-au creat; metamorfozare a Crucii, din instrument de tortură, în altar de jertfă iubitoare. Dar Patimile ne descoperă un Dumnezeu care iartă pe cei ce nu ştiu ce fac, care se lasă spânzurat pe lemn de bunăvoie, în văzut unei lumi ce-L huiduie şi scuipă, cerându-i batjocoritor suprema minune de a se da jos de pe Cruce, neînţelegând că nu coborârea de pe Cruce arată puterea Domnului, ci viitoarea Înviere din mormânt. Şi tot acum,hidoasa laşitate a firii umane se arată din plin în lepădarea lui Petru, prevestitul act de trădare al nedesăvârşitului apostol, care făgăduise fariseic Domnului că îşi va da şi sufletul pentru El. Sâmbătă (vineri seara) cu toţii cântăm Prohodul Domnului, de fapt slujba punerii în mormânt a Vieţii lumii întregi. În fapt, Hristos cel nemuritor, dar muritor cu Trupul, se coboară până la Iad, de unde, cu puterea Învierii sale, va omorî moartea pentru totdeauna şi va elibera sufletele drepţilor din Vechiul Testament, care aşteptaseră milenii de-a rândul venirea eliberatoare de păcat a lui Mesia. Acesta este şi motivul pentru care, de-a lungul anului şi, cu precădere în Postul Mare, sâmbăta este închinată liturgic pomenirii celor adormiţi ai noştri. Astfel, încet, încet, Săptămâna Patimilor ne prezintă agonia firii umane între virtute şi păcat, între ceresc şi lumesc, între iubire şi ură. Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi? este întrebarea retorică pe care Dumnezeu o adresează umanităţii deranjate de lumina adevărului din cuvintele Sale.   Dar tocmai de aceea, se cuvine ca astăzi să ne bucurăm, căci Domnul Hristos vine să ne arate calea eliberării noastre din robia răutăţii şi din moartea spirituală. PS. Mi-ar părea rău ca bucuria Floriilor să se transforme în prilej de îmbulzeală şi leşin, cum din păcate mai vedem pe la unii credincioşi, care par că se trag din neam de rugbişti. E drept că Biserica a mai criticat, uneori, presa, pentru relatările exclusiviste ale acestor evenimente. Sigur că mi-ar plăcea ca presa să insiste şi pe semnificaţiile pedagogice ale acestor Sărbători. Dar, în aceeaşi măsură ar fi preferabil ca, pentru a nu mai furniza subiect presei, slujitorii Bisericii să nu ruşineze în a atrage atenţia, la predică, asupra faptului că cine se îmbrânceşte la apucarea sfinţeniei, nu se va alege cu nimic,  asemenea maselor care îmbulzeau pe Hristos la vindecarea femeii care suferea de hemoragie. Dar numai femeia, care s-a atins cu sfială de poalele Mântuitorului, a primit vindecare prin puterea divină. Restul nu. 1 trezvie = stare de veghe continuă a minţii, o luare aminte neîncetată asupra întregii noastre vieţi. Iisus o numeşte şi priveghere

Citeste mai mult: adev.ro/mlxj4v

27 aprilie 2013

Sărbătoarea de Florii

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Sărbătoarea de Florii anunţă intrarea în Săptămâna Mare, premergătoare Paştelui. Duminica Floriilor este strâns legată, în tradiţia populară, de Sâmbăta lui Lazăr, zi de pomenire a morţilor, în care fetiţele colindau pe la case cu Lăzărelul sau Lăzăriţa.

În tradiţia populară, în Sâmbăta lui Lazăr avea loc comemorarea lui Lazăr cel sărac. „Totul începe din Sâmbăta Floriilor cu acel colind al fetiţelor numit «Lăzărelul». Grupuri de fete merg îmbrăcate în costumaţie vegetală confecţionată din frunze de salcie şi colindă din casă în casă. «Lăzărelul» este amintit de fetele care merg pe la casele oamenilor şi colindă, iar la sfârşit, sunt răsplătite cu ouă“, a menţionat Victor Munteanu, şef de secţie la Muzeul Etnografic al Moldovei.

Colindul nu este foarte des întâlnit în Moldova, însă umblatul cu „Lăzărelul“ este un obicei răspândit în Muntenia şi în partea sudică a ţării. Unul din colindele cântate de fetele care umblau cu Lăzărelul era „Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii. Ce păcat de cel ce moare, fericiţi sunt cei ce-s vii!“. Acest obicei, întâlnit în ţara noastră în Muntenia şi Dobrogea este întâlnit într-o zonă mai vastă a sud-estului Europei.

Salcia sfinţită apără gospodăria

Salcia este nelipsită la sărbătoarea Floriilor, din satul tradiţional. Salcia este sfinţită la biserică, apoi este utilizată în gospodărie. „Se punea salcie la ferestrele caselor, apoi se punea la icoane, în nici un caz nu se arunca. De asemenea, mâţişorii care sunt la salcie în această perioadă erau foarte preţuiţi“, a precizat Victor Munteanu, şef de secţie la Muzeul Etnografic al Moldovei.

Aşa cum arată muzeograful, „salcia este folosită în special în două mari obiceiuri de primăvară, de Blagoveştenie sau Buna Vestire şi de Florii. Este o plantă care se află în splendoarea ei tocmai în această perioadă şi care substituie palmierii care nu se găsesc în spaţiul nostru geografic“, a arătat Victor Munteanu care a adăugat că astfel de substituiri se regăsesc şi în alte zone geografice.

De asemenea, „un obicei care ce s-a păstrat şi este des întâlnit este împodobirea gospodăriei cu crenguţe de salcie care se agaţă la poartă sau în alte locuri, iar după ce trec sărbătorile pascale ele se pun la icoană, unde se pătrează pe tot parcursul anului“, a arătat Victor Munteanu.

După ce ramurile de salcie erau sfinţite la biserică, mâţişorii erau împărţiţi la oameni. Salcia era nelipsită din pomana care se face la Moşii de Florii: „Erau duse la biserică şi ramuri de salcie dar şi de răchită care erau duse apoi în cimitir“, după cum a menţionat muzeograful, care a adăugat că „în Moldova, din crenguţele de Salcie sfânţită se făceau coroniţe care se agăţau după Paşte în pomii fructiferi, pentru belşug“.

Un obicei întâlnit de Florii este ca persoanele sau copiii care nu au participat la slujba de la biserică să fie lovite, acasă, cu ramurile de salcie, de către cei care au fost la slujbă în timp ce se spune „Nu te pălesc eu, ci te pălesc mâţişorii ca să nu uiţi că de azi într-o săptămână e Paştele“.

Ajutor pentru Maica Domnului

Sunt mai multe legende privind salcia şi utilizarea acesteia în procesiunea de Florii. Una dintre legende povesteşte cum Maica Domnului, grăbindu-se spre locul unde era Fiul ei răstignit, a ajuns la malul unei ape curgătoare vijelioase. Acolo, ea s-a rugat la toate plantele din jur să o ajute să treacă apa, însă nici una dintre ele nu s-a îndurat de lacrimile ei, cu excepţia salciei care şi-a aplecat o creangă şi a ajutat-o să treacă pe malul celălalt. În semn de mulţumire, Maica Domnului a hotărât ca ramurile de salcie să fie duse la biserică, în ziua de Florii.

Ramurile de salcie erau utilizate şi de apicultorii care înconjurau cu ele stupii, în timp ce ţăranii îngropau mâţişorii în brazdă, pentru a asigura o recoltă bogată. Mâţişorii erau folosiţi şi pentru a împodobi icoanele, uşile, ferestrele, intrările în grajduri sau în orice altă anexă gospodărească. De asemenea, se puneau la fântâni, pentru a asigura prospeţimea apei.

Plăcinte sau pâine, pomana din Sâmbăta Floriilor

Tot astăzi se fac multe copturi, Sâmbăta lui Lazăr fiind o zi de comemorare a morţilor, de pomenire, în care se merge la cimitir. „Se fac copturi, fie plăcinte, fie azimă, pe care femeile le dau de pomană în Sâmbăta Floriilor. În unele zone se face câte o pâine specială pentru fiecare membru al familiei“, a spus Victor Munteanu, care a adăugat că înainte, familiile erau formate din mai mulţi membri, şapte, opt persoane, astfel că era o treabă migăloasă pentru stăpâna casei să pregătească pentru fiecare câte o astfel de pâine: „Acestea se făceau diferit pentru fiecare membru al familiei, în funcţie de statutul pe care îl avea. Într-un fel arăta pâinea pentru tată, capul familiei, într-un fel pentru mamă, sau pentru mezinul familiei. De asemenea, într-un fel arăta pâinea pentru flăcăi şi într-un fel arăta pentru fiice“.

La Moşii de Florii, femeile fac şi plăcinte pe care le împart mai ales săracilor, fiind pomenit astfel şi Lazăr. De asemenea, plăcintele mai erau date mamelor cu copii mici. În unele zone, se face, în Sâmbăta Floriilor, şi parastasul lui Lazar, aici fiind inclus şi colindul fetelor care primesc ouă şi pe care apoi le vor folosi la înroşit pentru Paşte. În unele zone, colindul fetelor era numit mersul cu „Vaiul“.

În Maramureş, se face din grâu o pâinică numită „floare de grâu“ care este împărţită tuturor membrilor familiei, în speranţa că toţi cei care mănâncă din ea se vor revedea şi pe cealaltă lume.

„Nu eu te lovesc, te loveşte salcia“

Diverse obiceiuri populare care se întâlnesc în ziua de Florii au loc pretutindeni, în locurile unde trăiesc creştini. În Anglia sunt folosite, ca peste tot în spaţiul european, ramuri de salcie ca substitut pentru ramurile de palmier cu care a fost primit Iisus în Iersualim, de aceea englezii mai numesc salcia şi palmierul englezesc. Tot pentru a înlocui ramurile de palmier erau folosite narcisele numite şi crinii Postului Mare.

În zona Rinului inferior, exista obiceiul de a decora mormintele cu ramuri sfinţite în Duminica Florilor.

În Roma erau împărţite credincioşilor ramuri de măsin, în loc de palmier, în timp ce în Bavaria, precum în toată Europa nordică, erau împărţite ramurile de salcie cu mâţişori. Atunci când timpul rece nu permitea utilizarea ramurilor de salcie, acestea erau înlocuite cu ramuri care erau ţinute în casă în vase cu apă, la căldură. Deşi nu lipsesc de nicăieri, substitutele ramurilor de palmieri sunt diferite de la regiune la regiune, predominând, în mod special, salcia.

În Lituania sau Polonia, atunci când ramurile de salcie nu erau înverzite, erau confecţionate ramuri din flori uscate şi pictate în culori vii.

Un obicei des întâlnit în mai multe regiuni europene este cel al bătăii simbolice cu ramurile de salcie, după ce acestea erau sfinţite. Această bătaie nu reprezenta o pedeapsă, ci era făcută cu cea mai bună intenţie. „Nu te bat eu, ramura de salcie (palmier) te loveşte“ spun polonezii. La fel, ca la români, aceste ramuri sfinţite erau păstrate cu grijă pe tot parcursul anului, de obicei lângă icoane. La fel ca şi românii, polonezii înghiţeau mâţişorii de salcie pentru a nu se îmbolnăvi.

Printre nordici, lituanienii confecţionează ramurile pentru Florii şi din ramuri de ienupăr, care este verde tot timpul anului.

De asemenea, se mai folosesc ramuri de afini, vâsc sau ramuri de stejar, ferigă, la care se mai adaugă şi plante crescute în interior. Şi aici este întâlnit obiceiul bătăii cu ramurile de salcie sau ramurile care substituiau palmierii. Astfel, cei care nu puteau ajunge la biserică, în special din motive medicale, erau loviţi cu aceste crenguţe sfinţite pe cap, umeri, strigându-se în mod repetat: „Ieşi, boală, întoarce-te sănătate!“. Apoi se cânta: „Nu sunt eu cel ce te loveşte/ Ramura de salcie (palmier) te loveşte / Nu tu eşti în suferinţă / Ramura este cea care suferă / În curând va fi Paştele“.

Se mai spunea că, dacă erau plantate crenguţele de salcie, sfinţită pe cele două maluri ale râului, la sfârşitul lumii, când toate apele vor seca, în locul unde au crescut sălciile va fi apă bună de băut.

Finlandezii nu fac excepţie în ceea ce priveşte obiceiul de a-i lovi pe cei apropiaţi, în Duminica Floriilor, cu crenguţele de salcie pentru a le asigura astfel sănătatea, acest obicei fiind întâlnit în special la finlandezii din est, la cei ortodocşi. Cu Duminica Floriilor începe, în tradiţia finlandeză, Săptămâna tăcută, care se termină cu Duminica Paştelui. În Duminica Floriilor, rudele sau vecinii îşi fac vizite şi îşi oferă daruri printre care, la loc de cinste, sunt ouăle, dulciurile sau câte o monedă.



Obiceiuri si superstitii din Duminica Floriilor

    in aceasta zi se fac pomeni pentru odihna celor morti;
    in zona vestica, in ajunul Duminicii Floriilor, fetele care erau fecioare isi puneau o oglinda si o camasa curata sub un par altoit , iar a doua zi, la rasarit erau tot acolo si oglinda urma sa fie folosita pentru farmecele din dragoste si sanatate;
    femeile gatesc la cuptor si impart bunatatile de pomana saracilor;
    se spune ca in aceasta zi se umple un ciubaras cu florile care vor fi folosite pentru decorarea oualor de Paste;

    Primirea lui Iisus in Ierusalim


    de asemenea, cei care se impartasesc in aceasta Duminica a Floriilor, isi puneau o dorinta cand treceau pe langa preot, dorinta despre care se zice ca s-ar indeplini;
    cei care se spalau pe cap in aceasta zi, daca foloseau apa care nu era descantata, urmau sa albeasca precum pomii;
    in unele zone se considera ca vremea care va fi in ziua de Florii va fi la fel si in prima zi de Paste;
    este perioada cand se aerisesc hainele;
    crengutele de salcie duse acasa nu sunt agatate doar la usi si geamuri, multi crestini isi impodobesc si icoanele cu aceste ramuri verzi;
    cand va fi furtuna, se vor pune pe foc mugurii de salcie de la Florii, pentru a se imprastia norii;
    apicultorii isi impodobesc stupii cu crengile de salcie, iar satenii vor ingropa mugurii sub brazde;
    numele acestei sarbatori vine de la Zeita romana a florilor, Flora;
    crestinii care tin Postul Pastelui au in aceasta zi dezlegare la peste.
    in Muntenia si Oltenia se strang grupuri de fete si merg cu Salcioara si Lazarea, un colind dedicat atat dramei lui Lazar, cat si zeitei vegetatiei;

16 aprilie 2011

Intrarea Domnului in Ierusalim-Floriile

DOAMNE AJUTA!

Deşi ştia că în Ierusalim, autoritătile îl urăsc şi că i-au pus gând rău, Iisus merge la Ierusalim. Nu era încă Pessah (Paştele), sărbătoarea ieşirii evreilor din Egipt, numită şi sărbătoarea azimilor (pâinile făcute din aluat nedospit, pentru că erau grăbiţi să părăsească Egiptul şi nu au mai avut timp să lase aluatul să dospească), dar şi sărbătoarea primăverii pentru că acum începe recoltarea orzului, dar la Ierusalim era adunată multă lume.


Erau evrei veniţi din toată Palestina dar şi neevrei din Alexandria, Siria care erau atraşi de credinţa în Dumnezeu. Mai erau şi mulţi turişti probabil veniţi din toată lumea cunoscută atunci, pentru a participa din curiozitate la ceremoniile organizate cu ocazia Paştelui. Cu siguranţă că această mulţime se întreba dacă Iisus va veni la Ierusalim cu această ocazie. Iisus va veni pentru că nu mai putea amâna confruntarea decisivă.

Evangheliştii ne relatează acest eveniment în mod diferit. Cei trei sinoptici ne spun că Iisus a trimis înaintea sa doi ucenici cărora le-zis: “Duceţi-vă în satul dinaintea voastra. Când veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegaţi-I şi aduceţi- Mi-l” (Lc 19, 30). Apare întrebarea: de ce un măgăruş?

 Explicaţia plauzibilă ar fi că în vechime, acest animal era animalul de călărie al zeilor în India, în China, în Mesopotamia. În timpul lui Isus asinul era încă lăudat pentru înţelepciunea şi rezistenţa sa, spre deosebire de zilele noastre când este considerat un animal îndărătnic pentru că “ştie ce vrea şi nu vrea”. Ioan ne spune că Isus a găsit mânzul din întâmplare şi s-a urcat pe el în momentul în care mulţimea a început să se adune în jurul său şi să îl aclame.



După relatările evangheliştilor, mulţimea era numeroasă dar trebuie subliniat că în acel timp în Ierusalim, mulţimea însemna un număr mult mai mic de oameni decât în zilele noastre – căteva sute de oameni adunaţi o clipă pe una din străzile înguste din Ierusalim, dădeau iute impresia unei mulţimi. Mai trebuie adăugat faptul că dacă suporterii lui Isus adunaţi la Ierusalim ar fi fost foarte numeroşi ar fi intervenit garnizoana romană. Ofiţerii romani ştiau că asemenea manifestaţii trebuiau înăbuşite din faşă. Tot din relatările evangheliştilor aflăm că această multime nu era compactă, dar care era formată din adevăraţi adepţi ai lui Isus, galileeni şi nu dintre cei care locuiau în Ierusalim. Nu această multime care îl aclamă pe Isus va striga câteva zile mai târziu lui Pilat să-l dea morţii pe Isus, aceia vor fi locuitorii din Ierusalim.

Cei patru evanghelişti ne povestesc că la intrarea lui Isus în Ierusalim, admiratorii lui l-au întâmpinat cu ramuri de palmier în mâini şi şi-au aşternut mantiile pe drumul pe care urma să meargă Isus şi strigau Osana, urmat de “Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului” (Ps 118, 26).

În acea zi, câţiva farisei i-au cerut lui Isus să-i potolească pe cei care îl înconjurau. Isus le răspunde: “Vă spun că dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga” (Lc 19, 40). Iar ei, fariseii, decid că dreptatea este de partea lui Caiafa, care sugera ca Isus să fie omorât pentru binele întregului popor.

Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile) - compozitia artistica si teologica a icoanei

Cateva observatii se impun pentru a sublinia din adancimea continutului teologic al icoanei Intrarii Domnului in Ierusalim.

Chipul Mantuitorului ocupa locul central al compozitiei; El sta pe asin - manzul asinei - nu calare obisnuit, cu un picior pe o parte si cu alt picior pe cealalta parte, ci cu amandoua picioarele de aceeasi parte. El este infatisat stand ca pe un tron; nu pe tronul slavei ci pe tronul smereniei, pe asin, animalul cel mai smerit socotit intotdeauna, fata de cal, simbolul stapanirii acestei lumi.

La acest inteles al sederii Mintuitorului pe asin ne conduc atat cuvintele Evangheliei luate din prooroci (Isaia 62, 11; Zaharia 9, 9): "Bucura-te foarte fiica Sionului, iata imparatul tau vine la tine drept si biruitor, smerit si calare pe asin, pe manzul asinei." (Zaharia 9, 9) , cat si textele liturgice ale slujbei praznicului.



"Pe scaun in cer si pe manz pe pamant fiind purtat, Hristoase Dumnezeule, lauda de la ingeri ai primit si cantare de la tinerii cei ce strigau: Binecuvantat esti Cel ce vii sa chemi pe Adam (Condacul praznicului).

"Si in Sfanta Cetate ai intrat cu ucenicii Tai, Sezand pe manzul asinei, ca si cum Te-ai fi purtat pe heruvimi, plinind propovaduirea proorocilor." (Stihira, glas 4, de la Laude din ziua praznicului).

Aceasta o simteau si cei ce L-au intampinat: "Vrand Tu, Doamne, sa intri in Sfanta Cetate, stalpari de copaci multimile purtau, laudandu-Te pe Tine Stapanul tuturor si vazandu-Te pe manz, Te priveau ca si cum ai fi fost pe heruvimi. Pentru aceasta strigau: Osana."

Mantuitorul, purtat de manzul asinei, se indreapta catre multimi, cu mana dreapta binecuvantand, iar in mana stanga tine volumenul inchis, simbolul Evangheliei; desi privirea se indreapta catre multimi totusi mesterul iconar nu infatiseaza fata Mantuitorului din profil, fata de noi care il privim, ci, potrivit randuielii iconografice si datorita neintrecutului sau mestesug artistic el infatiseaza fata din trei parti incat cu privirea Sa ne cuprinde si pe noi cei care stam in fata icoanei.

In unele icoane (Dobrovat) desi cu mana dreapta binecuvinteaza multimile, cu fata se indreapta inapoi, fie catre Apostoli, vrand a le spune ca din aceste multimi, care striga: "Osana", se, vor ridica si glasuri, nu peste mult timp, care, in vremea patimilor vor striga: "Rastigneste-L, rastigneste-L!", sau catre farisei, care cereau Mantuitorului sa opreasca strigatele, spunandu-le: "Daca vor tacea acestia pietrele vor striga."

In alte icoane (Voronet), Mantuitorul este infatisat stand pe asin catre noi si intors catre multimi numai cu fata, privindu-le cu sentimentul celor ce se vor intampla in timpul patimilor cand, asa cum s-a amintit mai sus, din randul multimilor vor striga: "Rastigneste-L!"



      "Sederea pe manz insemna, potrivit comentarului liturgic al praznicului, intoarcerea neamurilor neinfranate de la necredinta la credinta" (Idiomela, glas 8, de la Doamne strigat-am, Vecernia de Duminica seara din saptamina Patimilor) sau Rascumparatorul nostru cel drept a sezut pe manz ca sa piarda cutezanta cea dobitoeeasca a vrajmasilor, care nu striga: "Toate lucrurile laudati-L pe Domnul si-L preainaltati in toti vecii" (Cantarea 8 din canonul Utreniei praznicului).

Mantuitorul a venit in lume sa nimiceasca pacatul, sub toate formele lui, nu numai sub cea a cutezantei, si sa aduca pe om la starea de integritate in care a fost creat, a carui menire este sa laude pe Facatorul sau, pe Dumnezeu.



"Pe manz tanar, incalecand Imparatul Tau, Sioane, Hristos a venit sa strice inselaciunea idolilor cea necuvantatoare si sa opreasca pornirea cea neoprita a tuturor neamurilor, ca toti sa cante: "Toate lucrurile laudati-L pe Domnul" (Ibidem).

Desi Mantuitorul intra in Ierusalim calare pe cel mai smerit animal, totusi multimile L-au primit ca pe un imparat, pe imparatul lui Israel; aceasta, pentru c-a insusi Duhul Sfant i-a luminat si indemnat sa inteleaga si sa marturiseasca pe imparatul lui Israel: "Prea Sfantul Duh, Cel ce a invatat pe Apostoli sa graiasca cu alte limbi straine, Acelasi a indemnat si pe tinerii evreiesti cei fara de rautate sa strige: Osana, Celui dintru inaltime; Bine este cuvantat Cel ce vine, imparatul lui Israel" (Stihirea, glas 1, de la Litia praznicului).


Multimile au strigat, marturisindu-L pe Mantuitorul ca imparatul lui Israel, deci nu la indemnul Apostolilor ci la indemnul Duhului Sfant, indemn care a putut lucra in inimile cele fara rautate. De aceea Apostolii sunt infatisati in icoana mergand in urma Mantuitorului, nedumeriti de maretia faptului dumnezeiesc: "Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca acestea I le-au facut Lui" (Ioan 12, 16), ba au strigat si ei, o data cu multimile care veneau in urma cu ei: "Toata multimea ucenicilor bucurandu-se, a inceput sa laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le vazuse" (Luca 19, 37), "iar multimile care mergeau inaintea Lui si care veneau dupa El strigau zicand: Osana!" (Matei 21, 9).

"Iconarii, cel mai adesea, infatiseaza mergand in urma Mantuitorului numai ceata ucenicilor, toata sau numai doi, cum vedem nu numai in icoanele vechi ale inceputului vietii crestine, ci si in cele de mai tarziu, in secolul al XVII-lea, cum vedem intr-unul din vechile noastre manuscrise miniate."

Intrarea Domnului in Ierusalim nu este numai un fapt de cunoastere si de marturisire a Sa ca Imparat-Dumnezeu ci si un fapt de innoire a omului si o data cu el a intregii creaturi sau cunoasterea si marturisirea lui Dumnezeu este un act de innoire, iar prin starea de innoire, sau numai in aceasta stare de innoire duhovniceasca, putem sa cunoastem si sa-L marturisim pe Dumnezeu, laudandu-L.

   Starea de innoire este biruinta virtutii asupra pacatului care inseamna moarte deci si reusita vietii asupra mortii, biruinta totala fiind invierea cea obsteasca. Starea de innoire fiind un lucru duhovnicesc ea se manifesta printr-o stare de bucurie care se marturiseste prin simboluri sau semne masteriale purtatoare de simboluri ale unei stari spirituale-duhovnioesti, in cazul de fata stalparile sau ramurile de finic pline de seva primaverii pe care multimile le purtau in maini si strigau cu glas de bucurie: "Osana!"

Comentarul liturgic este limpede: "Pruncii semnele biruintei purtand, Tie, Biruitorului mortii, strigam: Osana!" (Troparul praznicului).

Innoirea are ca treapta premergatoare inlaturarea patimilor cu rugaciuni luminatoare si tinand ramuri de virtuti sa ne sarguim a intampina pe Hristos, pe care-L asteptam sa incalece pe manz "si gatindu-Se spre patimi, ca sa ne mantuiasca pe noi" (Tropar de la Pesna 9 de la Utrenia de Marti in Saptamana Patimilor).

"Curatindu-ne sufletele, sa laudam pe Hristos prin credinta, cu ramuri intelegatoare, ca si pruncii, strigand cu glas mare Stapanului: "Bine esti cuvantat!" (Sedelna, glas 4, dupa a doua stihologie de la slujba Utreniei praznicului).

"Si muntii, adica neamurile cele potrivnice, cu inimile impietrite, de fata Ta s-au veselit, cantandu-Ti Tie cantare de biruinta" (Tropar Pesna 1, de la slujba Praznicului), iar El venind in Ierusalim, spre Patima cea de buna voie, poporul cel ce sedea intru intuneric si in umbra mortii, luand semnele biruintei, adica ramuri de copaci si stalpari de finic, mai inainte inchipuind invierea, L-au intampinat." (Rugaciunea binecuvantarii salciilor).

Innoirea duhovniceasca este parga invierii noastre cea de obste, simbolizata prin ramurile de copaci si stalparile de finic si aratata mai inainte prin invierea lui Lazar: "Invierea cea de obste mai inainte de Patima Ta incredintand-o, Hristoase Dumnezeule, pe Lazar din morti l-ai sculat. Pentru aceasta si noi ca pruncii semnele biruintei purtand, Tie, Biruitorul mortii, strigam: Osana!" (Troparul praznicului).

Starea noastra de innoire adusa prin intruparea Fiului lui Dumnezeu si impartasita si in faptul Intrarii in Ierusalim se pastreaza si creste prin faptele cele bune, prin virtuti, vorbind in general, care sunt ca si stalparile cu care multimile au intampinat pe Domnul.

"Sa ne veselim aducand lui Hristos si noi acum, ca pruncii aceia, stalpari de virtuti; sa-I intindem haine de fapte dumnezeiesti si cu taina sa-L primim in suflete"; "Stalpari de fapte bune, sa aducem fratilor, lui Hristos Dumnezeu." (Stihiri, glas 6, de la Doamne strigat-am, de la Vecernia mica a praznicului). "Sa aducem stalpari de intelepciune."; "Sa pregatim virtutile ca niste ramuri si ca niste stalpari, spre intampinarea imparatului." (Tropar, Pesna 8, de la Tricantarea din Joia Saptamanii Floriilor).

Pentru a sublinia starea de innoire duhovniceasca impartasita de Mantuitorul prin dumnezeiescul fapt al Intrarii in Ierusalim, iconarul teolog infatiseaza hainele asternute in calea Mantuitorului peste care El trebuia sa treaca in culoarea alba, simbolul curatiei sufletului ("Spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi", Psalmul 50), chiar si asinul este infatisat in alb, aratand prin aceasta ca si firea nerationala s-a impartasit de o stare de innoire, ca o parga, o data cu cea a omului (Romani 8, 21).

Prezenta copiilor este permanenta in icoana praznicului, unul sau doi suiti in copac, finic, pentru a taia ramurile necesare iar unul inaintea asinului aranjand hainele si stalparile puse pe cale pentru a calca pe ele Mantuitorul, Care sta pe asin.

Copiii sunt simbolul nevinovatiei si al curatiei sufletesti care desi datorita varstei lor nu pot sa faca prea multe dar aduc lauda lui Dumnezeu, mai mult decat cei inaintati cu varsta anilor dar garboviti de povara pacatelor, a impietririi inimilor.

Prezenta si fapta lor au fost spuse mai dinainte de prooroci cu privire la Intrarea Domnului in Ierusalim (Psalmul 8, 3). Acestia au intampinat cu strigate pe Mantuitorul la intrarea in Cetate, desi Evangheliile nu mentioneaza; se intelege de la sine ca de la o asemenea adunare ei nu puteau lipsi si, mai ales ei, copiii, prezenti ca in toate imprejurarile de acest fel, ei au strigat si dupa ce Mantuitorul a intrat in Ierusalim si apoi in templu; strigatele lor nevinovate, sincere au facut insa pe arhierei si carturari sa se manie si sa reproseze Mantuitorului (Matei 21, 15).


Asinul care poarta pe Mantuitorul paseste mancand din ramurile de copaci asternute de multimi. Zugravul-teolog a infatisat in acest fel asinul pentru a arata ca intrarea Mantuitorului in Ierusalim, triumfala, se face nu ca a oamenilor veacului vrednici de o asemenea intrare, calari pe cai; Mantuitorul foloseste asinul, cel mai umil animal, si acesta, pasind in toata voia lui, biruit de fragezimea ramurilor de copaci si nu este nici macar condus de cineva pentru a da faptului un aspect de intrare triumfala, solemna; nu era nevoie de aceasta pentru ca cei care au iesit in intampinarea imparatului lui Israel nu erau manati de maretia din afara a faptului, care lipsea cu totul, ci multimile erau manate, sa intampine cu bucurie, de Duhul Sfant, Care stapanea in acel moment inimile lor, ale celor fara rautate: "Multimea cea fara rautate, firea care inca era prunceasca, cu dumnezeiasca cuviinta Te-a laudat pe Tine Imparate al lui Israel si al ingerilor.


Cu stalpari de finic si cu ramuri, Hristoase Te-a laudat multimea si a strigat: "Bine esti cuvantat!" (Pesna 7 slujba praznicului).

Compozitia icoanei, cortegiul faptului, se desfasoara nu cum ne-am fi asteptat, realist, pe orizontala ci pe verticala; chiar si acolo unde orizontala este mai intinsa, nu cu mult decat verticala, se desfasoara tot intr-un cadru pe un plan adunat, cu o tendinta de inaltare; aceasta pentru a sugera ideea si invatatura teologica a faptului dumnezeiesc de coborare a lui Dumnezeu la om, la oameni, "ca toti sa fie una" si sa-i ridice din adancul pacatului la inaltimea imparatiei celei ceresti.

"Sioane, munte Sfant al lui Dumnezeu si Ierusalime, ridica-ti ochii tai imprejur si vezi pe fiii tai adunati intru tine; ca iata au venit de departe sa se inchine imparatului Tau. Pace spre Israel si mantuire neamurilor" (Pesna 5, Utrenia praznicului).

"Multimea cea de Dumnezeu aleasa a sfintilor sihastri, impreuna cu poporul, adunati-va sa intampinati cu stalpari pe Hristos, strigand: "Bine esti cuvantat!" (Stihira, glas 4, la Doamne strigat-am de la Vecernia de joi seara pentru Vinerea Saptamanii Floriilor).

"Doi sfinti apostoli, care Te stiau pe Tine, Hristoase, ca esti Unul din Treime, au fost trimisi acum de Tine ca sa aduca manzul, fiul asinei, precum scrie; pe care smerindu-Te ai sezut. Indura-Te ca sa gasesti cu voia Ta sederea intru inaltime a tuturor celor ce Te iubesc pe Tine." (Ibidem)

Arhitectura cladirilor Cetatii Ierusalimului ca si muntele, se desfasoara pe verticala; muntele este infatisat cu piscuri abrupte, foarte inalt pentru a sugera ideea de inaltare spre cele inalte, de innoire si bucurie a intregii lumi: "Sa vesteasca veselie mare pentru mila; dealuri si toti muntii si lemnele dumbravii sa salte." (Pesna 4 de la slujba Praznicului)

Numarul multimilor care au intampinat pe Mantuitorul este redus la minimum cuprinzand totusi toate starile sociale si varstele: copii si varstnici, femei si barbati, fariseii si carturarii, infatisand pe fiecare cu starea sa sufleteasca cu care a participat la dumnezeiescul fapt al intrarii Domnului in Ierusalim; este geniul artei icoanei si invatatura Bisericii Ortodoxe privind teologia sa vizuala cu aceeasi sobrietate pe care o vedem si in Sfinita Scriptura, mai ales in Sfanta Evanghelie.

15 aprilie 2011

Floriile - Intrarea Domnului in Ierusalim

                                                                    DOAMNE AJUTA!

Floriile - Intrarea Domnului in IerusalimSarbatoarea Intrarii lui Hristos in Ierusalim este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez, deoarece in aceasta zi catehumenii, care fusesera admisi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul ca marturisire de credinta. Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.
Biserica vede in aceasta sarbatoare inaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. El putea sa evite moartea, insa, o primeste de buna voie pentru a o birui. Lui nu-i este impusa moartea ca o necesitate, asa cum ne este impusa noua. De aceea El moare pentru altii, nu pentru Sine. El nu avea pacatul imprimat in firea Sa, ca noi toti, pentru ca S-a nascut ca om prin voia Sa.
Existand din vesnicie ca Dumnezeu, El a luat firea omeneasca, dar a incadrat-o in ipostasul dumnezeiesc. Daca s-ar fi nascut ca orice om din pacat, prin pasiune omeneasca, ar fi murit pentru El si nu pentru noi. Ar fi ramas in moarte ca orice om, deci nu ar fi inviat. Intrarea in Ierusalim este o prefigurare a Intrarii in Ierusalimul ceresc. Astfel, nu intamplator noi cantam in noapte de Pasti: "Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalim".
In legatura cu acest eveniment, evanghelistul Matei noteaza: "Spuneti fiicei Sionului: Iata imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug" (Matei 21, 5).

                                                          Floriile si manzul asinei



In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie poporul iudeu, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta.
Aceasta interpretare este dreapta, pentru ca stim ca iudeii il vor prigoni pe Hristos si paganii Il vor primi. Cei mai multi dintre pagani vor fi purtatori de Hristos de-a lungul istoriei si vor intra cu El in Ierusalimul de sus, in Imparatia cerurilor.
"Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si I le-au facut Lui". In general, ucenicii au inteles foarte putin din ceea ce s-a intamplat cu Invatatorul lor pana cand El le-a sporit intelegerea (Luca 24,45) si Duhul lui Dumnezeu i-a luminat cu limbi de foc. Numai atunci au priceput ei toate lucrurile, aducandu-si-le aminte.
Sfantul Ignatie Brancianinov vede in "Manzul asinei" si altceva. Acest manz il descopera pe omul manat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de impatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Invatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de implinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, isi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savarseste pe el intrarea in Ierusalim.
Asta inseamna ca dupa ce omul paraseste viata pacatoasa, este adus la Evanghelie si imbracat, ca in niste haine apostolesti, in cunoasterea lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratandu-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste in el, precum a binevoit a fagadui: "Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvantul Meu va pazi; si Eu il voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu il va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dansul vom face" (Ioan 14, 21, 23).
Astfel, Hristos Se asaza pe insusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a insusit invatatura Lui cea atotsfanta, si il aduce, sezand pe el, in cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, in Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.

Multimea Il primeste pe Mantuitorul in Ierusalim cu aceste cuvinte: "Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 9). Invierea lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Dar sa nu uitam, ca acelasi popor care-L slavise si-L primise ca pe un imparat, peste cateva zile va striga, incitat de farisei si de carturari: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!".
Evreii care participau la aceasta sarbatoare, asteptau de la Hristos sa fie un conducator care sa modifice situatia politica in folosul lor, si nu un Dumnezeu coborat printre oameni, spre a-i izbavi de pacat. E adevarat ca au existat si multi iudei care s-au daruit Domnului, crezand in El fara sovaiala.


                                                            Floriile si ramurile de salcie

Dupa modelul multimii din cetatea Ierusalimului care l-a intampinat pe Mantuitorul cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxa a randuit ca in aceasta zi sa imparta credinciosilor ramuri de salcie binecuvantate. Ramurile de salcie simbolizeaza biruinta asupra mortii prin invierea lui Lazar si prevestesc biruinta asupra mortii prin Invierea lui Hristos.
In duminica Floriilor, Biserica a randuit sa fie dezlegare la peste. In seara acestei duminici, incep deniile din saptamana Sfintelor Patimi.

Adrian Cocosila

13 aprilie 2011

FLORIILE

                                                                   DOAMNE AJUTA!


Floriile, ultima duminica din Postul MareDuminica aceasta, crestinii ortodocsi  sarbatoresc Floriile, sarbatoare cunoscuta si sub denumirea de Duminica Floriilor sau Duminica Stalpilor. Floriile sunt serbate cu o saptamana inainte de Sfintele sarbatori de Paste si simbolizeaza Intrarea Domnului in Ierusalim, iar pentru toti credinciosii, incepand cu aceasta data pana la Paste, incepe Saptamana Patimilor. Aceasta sarbatoare poarta numele de Florii, deoarece Iisus Hristos a fost intampinat in Ierusalim cu flori si cu ramuri de maslin. Credinciosii duc simbolic la biserica ramuri de salcie si flori pentru a le sfinti, deoarece incepand cu aceasta zi toate florile si toti pomii incep sa infloreasca. La slujba de Florii, totii slujitorii bisericii tin in maini alaturi de aceste flori si crengi de salcie si o lumanare aprinsa ca simbol al biruintei vietii impotriva mortii.



                 In spiritualitatea traditionala romaneasca, Floriile reprezinta in acelasi timp o cinstire a memorabilului eveniment crestin, dar si o aniversare vesela a reinvierii naturii. Toti cei care poarta nume de flori sunt sarbatoriti duminica. Insemnul Floriilor la romani sunt ramurile verzi de salcie, totdeauna inflorite in aceasta perioada. Ramurile sunt aduse cu o zi inainte in biserica si asezate langa tetrapodul cu icoana Intrarii Domnului in Ierusalim pentru a fi sfintite de preot, in timpul oficierii Liturghiei. Acestea sunt impartite credinciosilor la sfarsitul slujbei, se duc acasa si se pastreaza la icoane, fiindu-le atribuita putere protectiva si tamaduitoare. Ele amintesc de stalparile cu care a fost intampinat Iisus la intrarea in Ierusalim. Sarbatoarea de duminica este un eveniment de o importanta covarsitoare intrucat deschide o perioada deosebit de tensionata din punct de vedere religios, anume Saptamana Mare, care culmineaza cu Invierea Mantuitorului. Praznuirea se face numai duminica, asemenea sarbatorii Pastelui. De Florii se mananca preparate din peste.


ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ