Se afișează postările cu eticheta POEZII. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta POEZII. Afișați toate postările

5 august 2023

Sus, peTabor

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

               

Mergea Iisus înspre Tabor
Cu trei apostoli, împreună
Și eu, tiptil, pășind ușor,
Îi urmăream, mergând în urmă.
.
Mă tot feream, să nu mă vadă,
Căci nu doream să deranjez,
Dar Domnul, cu o voce caldă ,
Mi-a spus că pot să Îl urmez.

Ajungem sus. Iisus privește
Spre Cer, la Tatăl Său Ceresc,
După aceea, Îi vorbește:
-Părinte drag, Dumnezeesc,
 
Mai am puțin și las în lume,
Străini, pe ucenicii Mei!
Tu îi cunoști din veci, pe nume,
Și mult aș vrea să stau cu ei!

I-am învățat mereu de bine,
Dar sunt dator să Mă jerfesc.
Părinte, vreau să-i iau la Tine
Fiindcă, Doamne, îi iubesc!

Nu doar pe ei, ci pe oricine
Va crede prin cuvântul lor,
Pe toți să-i am în Rai cu Mine,
Părinte-n, vecii vecilor!
 
Sclipește fața ca un soare,
Încât mai-mai că ne orbi,
Iar haina lui strălucitoare,
Mai mult ca neaua se albi.
 
Veniră Moise și Ilie,
Pe urmă, totul fu în nor,
Și Domnul Slavei din vecie,
Vorbi cu glasul tunător...
 
La coborâș, mi-ai spus, Divine:
-Tu ești creștin și ești poet.
Acel ce scrie despre Mine,
E tot așa, ca un profet.
 
Așa că vezi de scrie bine,
Ce ai văzut și auzit,
Ca oamenii să creadă-n Mine,
Căci Tatăl M-a mărturisit!

Aștept, și-n alte zile sfinte,
Să fiu chemat observator!
La Tine doar, să iau aminte,
Fiindu-Ți, Doamne, următor!
 
Pr. Turcu Laur

















19 martie 2023

IUBEȘTE-ȚI CRUCEA TA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



de Traian Dorz

Iubeşte-ţi crucea ta şi-o poartă,
oricât de aspră ţi-ar părea,
căci şi cea mai amară soartă
cândva ţi-o îndulceşti cu ea.

Când va veni singurătatea
şi prea din greu ţi-o vei purta
ca de-al soţiei sân prea-dulce
lipeşte-te de crucea ta.

Când, cu puterile sleite,
nici s-o târăşti n-ai mai putea,
prin cele mai fierbinţi ispite,
mergi apărat de crucea ta.

Când se va năpusti furtuna,
şi nici un scut nu vei avea,
cu-ncredere, întotdeauna
te-adăposteşti sub crucea ta.

Prăpăstii când o să te-afunde
şi nici un pod nu vei avea,
ea peste ele-ţi va fi punte,
şi-ai să le treci pe crucea ta.

Iar când vei merge spre cunună,
Hristos ieşi-va-n calea ta,
spunându-ţi: "Bine, slugă bună!",
şi-n schimbul crucii ţi-o va da.

1 martie 2023

Primăvara..

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Ce frumos e Primăvara! 
Ce frumos re-nvie tot!
Ce frumos adie vântul, 
Cât de darnic e Hristos.

Ce frumos reînvie floarea!
Ce frumos înverzeşte tot! 
Ce frumoasă e  culoarea,
Cât de bun este Hristos.

Ce frumos se   scurge apa! 
Ce frumos cântă duios! 
Ce frumos se-aude cucul,
Cât de dulce e Hristos!

Ce frumos este în codru! 
Ce frumos și verde-i tot!
Ce frumos este cu Domnul, 
Cât  de mare e Hristos!

E frumos când vezi și mieii
Care zburdă pe câmpii , 
Ce frumos zâmbește mama,
Cât de drag îmi e Hristos!

        Bucurie sfântă.

21 februarie 2023

VENIM LA TINE CU TOȚII!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

             

Ochii mei spre Tine, Maica, se înaltă și se roagă,
La Icoana Ta Preasfântă, Sufletul tăcut, cuvântă!
Roagă-Te și pentru mine, ca nadejdea-mi e la Tine,
Vin eu, cel mai pacatos, la Maicuța lui Hristos.

Crudă și amară soartă, Pașii spre Calvar mi-i poartă,
Stai Preasfântă langa mine și mă sprijină de Tine!
Crucea-i grea, păcătu-imare, la Iisus cer îndurare,
Crucea-i grea, în suflet frică, de-oi cădea, Tu mă ridică!

Si sa-mi fii Sfântă solie, când voi trece-n veșnicie,
Sa m-aștepți și să mă treci, peste vami și locuri reci,
Să-mi deschizi cu ruga Ta, Raiul si gradina Sa,
Cand pleca-voi către Viață, să-ți vad Preafrumoasa-Ți față!

Să-mi porți sufletul spre El, să-l asezi cu drepții-n Cer,
Și la Dreapta Judecata, să mă aperi Preacurată!
Să pui înaintea Lui, rugaciune si tămâi,
Sa schimbi lacrimile mele, în sir de mărgaritele!

Să le duci la Tronul Sfânt, când pleca-voi spre mormânt,
Lacrima căintei mele, plata păcatelor grele!
Venim la Tine cu toții, sa ne-ajuti în fața mortii,
Sa ne fi Liman Preasfânt Și în Cer și pe Pământ! 

                                                                                                            Amin!
                                                                                                         Preot Ioan.


9 decembrie 2022

Crăciunul - Maica Teodosia Laţcu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Tu nu mai ai, copile, azi,
Crăciun cu ramuri verzi de brazi.
Colindul sfânt tu nu-l mai ai,
Cu glasuri coborând din rai.
Şi nu-ţi mai vine Moş Crăciun,
Cu ţurţuri - perie - pe zăbun.
Şi ,,Moş Ajun'' şi ,,Dalbe flori''
La Pruncul mic şi luminat,
Tu nu mai vii la închinat.

Copil al veachului de acum,
Opreşte-te o clipă-n drum!
Căci vreau să-ţi cânt şi vreau să-ţi spun,
Încet Colindul de Crăciun.
Să ştii şi tu că Dumnezeu,
Făuritorul tău şi-al meu,
Copil ca tine S-a făcut
Şi într-o iesle S-a născut.
Şi iar se naşte pentru voi,
Copii ai vremurilor noi!


1 mai 2022

Pentru ce mai trăim, o viață?!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Pentru ce mai trăim, o viață?
Dacă nu știm să prețuim ce-i sfânt...
Iubirea ne dă aripi și speranță
Iubirea este totul pe pământ.

Pentru ce mai trăim, o viață?
Dacă n-avem puterea să zâmbim...
Când lacrima de dor curge pe față
Simțim iubirea numai când iubim.
(la fel e și cu ura)

Pentru ce mai trăim, o viață?
Când dragostea nu are nici un rost...
Căci ea topește inimi chiar de gheață
Pentru acum și pentru tot ce-a fost.

Pentru ce mai trăim, o viață?
Când visul se destramă neîmplinit...
Trăiește bucuria și învață
Să fii și tu și altul fericit.

Pentru ce mai trăim, o viață?
Dacă nu găsim leacul să ne vindece...
Căutați-l... îl găsiți... este ,,speranță"
Și-Ți mulțumesc, Doamne!... știi Tu, pentru ce!

Pentru ce mai trăim, o viață?!

Lucia Opria, 24. 08. 2009

22 ianuarie 2022

NU MĂ TEM! de Natalia Cernei

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Nu mă tem de bârfa lumii
Nici a vieții încercare,
Dumnezeu le știe bine
Și ne dă la fiecare.
 
Nu mă tem de ură, frică
Că și așa viața e grea
Dumnezeu, El ne ridică
Nu omul și faima sa.
 
Nu mă tem de boală nouă
C-am trecut deja prin ea,
Dumnezeu știe mai bine
Cât eu pe pămînt voi sta.
 
Nu mă tem eu de probleme
Și de griji la infinit
Dumnezeu îmi e alături,
Chiar și când nu m-am gîndit.

Nu mă tem de răutate
Și de omul supărat
Dumnezeu face dreptate
Și doar asta a contat.
 
Nu mă tem de tot ce vine
Fie bun sau fie rău,
Orice mi s-ar întîmpla în viață
Mă încred în Dumnezeu.

20 ianuarie 2022

Ce pot să cer eu de la Tine

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Ce pot să cer eu de la Tine
Când multi nu au pe masă pâine?
Ce să-mi doresc când lumea-i tristă
Şi multi plâng azi cu uşa-nchisă ....

Ce să-mi doresc, când văd ce jale
Copii desculti, bolnavi ce-au foame,
Când dorm bătrânii noştri-n frig
Sperând să capete-un covrig !

Cu ce curaj să-ti cer azi Doamne?
Când văd sărmani fară picioare,
Ce pot s-aleg eu ca răsfăt
Când văd nevăzători cu-un băt !

Ce poate să mă-ncânte Doamne?
Când ura macină pe oameni
Dreptate nici nu mai există 
Şi lumea este egoistă !

Unde priveşti vezi lume tristă ....
Ce-şi varsă lacrimi în batistă,
De dor plâng mamele bătrâne 
Şi-acele cu nevoi prin lume !

Ce pot să-ti cer când lumea moare 
Abandonată prin spitale?
Cei dragi sunt îngropati în saci
Şi nu-s conduşi de a lor dragi!

Sfinte, tu dă-le o mamă la orfani,
Bătrânilor lasă-le bani,
Bolnavilor un gram de sănătate,
Flămânzilor dă-le bucate!

Să ne îmbraci cu fapte bune,
Cu bunătate si iubire ,
Să pui la toti pâine pe masă
Să dai căldură-n orice casă !

De vrei să faci azi o minune 
Alungă răul ce-i în lume
Dă-i omului un mic venit,
Să poată dormi liniştit!

Un simplu muritor-Luminita Voineag Ursu
Drept de autor,legea 8/1996

21 noiembrie 2021

O, Maică sfântă Tu eşti taină.

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


O, Maică sfântă Tu eşti taină.
Tu ești minune, ești putere,
Ești dar ceresc, ești om și merit,
Ești cale către înviere.

Tu ești smerenia umana,
Ce împlinește ascultarea.
Ești împlinire prin virtute,
Și dar ce’a comfirmat valoarea.

Tu eşti potir al veşniciei.
Tu eşti chivot . Tu eşti altar
Cupa umană ce–a dus focul
Dumnezeirii întru Har.

Tu porţi la piept nemărginirea.
Tu duci pe braţe ce-i mai sfânt
Din slava slăvilor divine,
(Pe Iisus Domnul pe pământ).

Tu eşti puterea neprihanei,
La maximum . Tu porţi iubirea ,
Tu mângâi pruncul ce prin cruce,
Oferă lumii mântuirea.

Ești dragostea înomenită
Prin har, prin cugetul supus.
Ești unica dragoste de mamă,
Purtată veșnic lui Iisus.

O…,Maică, dar divin şi taină,
Şi ce-i mai sfânt de pe pământ,
Cu ce cuvinte şă te laud ?
Cu ce putere să Te cânt ?

Numai credinţa şi iubirea
În lupta pentru înviere,
Şi Domnului, şi Ţie Maică
Pot să vorbească cu putere.

Orice’nchinare adusă Ţie,
E recunoaştere firească,
E închinare către Domnul,
E dragoste dumnezeiască.

Lui ne’nchinăm.Lui îi aducem
Şi slavă şi recunoştinţă,
Şi Ţie imn de preamărire
Şi preţuire în credinţă.NM

16 noiembrie 2021

Doamne nu-Ți întoarce fața...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Doamne nu-Ți întoarce fața...nu Te supăra pe noi
Suntem oropsiți de soartă de necazuri și nevoi...
Ne-a intrat boala în case și în teamă ne-a-mbrăcat
Parcă am uitat de ceruri și de Tine am uitat!

Nu-Ți întoarce Doamne fața...Te chemăm din încercare
Să cobori prin Duhul Sfânt să ne dai eliberare...
Plânge sufletul în noi...plânge trupul ostenit
De prea multa alergare ce l-a frânt și l-a zdrobit!

Nu Te supăra pe noi...știu că Ți-am greșit Părinte!
Știu c-am rătăcit cărarea și a dragostei sorginte!
Știu că uneori ni-e ruga mult prea rece și pustie
Fără pic de har în ea, fără cânt și bucurie

Dar ne îndreptăm spre Tine...Te rugăm cu mic cu mare
Peste-acest bătrân pământ lasă Doamne îndurare!
Lasă ploaie de iubire și balsam vindecător
Să aline orice rană...să mângâie orice dor...

Cât de slabi suntem Părinte fără de-ocrotirea Ta!
Cad în jurul nostru mii și-ncă mulți vor mai cădea...
Dacă Tu nu ești la cârmă viața-i plină de nevoi
Doamne, nu-Ți întoarce fața...nu Te supăra pe noi!

Maria Luca 

4 august 2021

Slăbănog mă simt, Stăpâne

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Slăbănog mă simt, Stăpâne,
şi străin, de toţi uitat,
am ajuns de azi pe mâine,
ca un câine
alungat.
Hule multe, fără nume,
împrejurul meu ascult,
dar par toate dintr-o lume
– val în spume –
dus de mult.
Cu nădejdile apuse,
alungat de toţi am fost,
numai Crucea Ta, Iisuse,
îmi mai fuse
adăpost.
Arsul meu obraz pe care
lacrimi curg şi azi fierbinţi
îl loviră mâini barbare
şi amare
suferinţi.
Numai Tu cu mângâiere
în suspinul meu mai vii,
să-mi aduci la greu putere
şi-n durere,
bucurii.
O, Iisuse, din înaltul
cerului, să vii, Te rog,
când din chin şi-aşteaptă saltul
iarăşi altul
slăbănog.(Traian Dorz)

12 februarie 2021

Maică sfântă,

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                        


Înţelepciune, Maică sfântă,
ce-mi îndrumezi cărarea mea,
rămâi de mine mai aproape
când munţii-s nalţi, iar noaptea-i grea!

Învaţă-mă că nu-s pe lume
comori mai mari şi mai de preţ
ca cele ce le dă credinţa
smeritei şi-nfrânatei vieţi.

Învaţă-mă să n-am prieteni
mai buni şi mai aleşi ca cei
ce n-au nici duhul linguşirii,
nici pofta laudei în ei.

Învaţă-mă că nu-i cunună
mai scumpă ca un cuget drept,
nici tron mai nalt ca umilinţa,
nici dar ca sfatul înţelept.

Învaţă-mă nu după vorbe
pe cei ce-i văd să-i preţuiesc,
să-i simt, prin duh, în adâncime
şi, prin tăcere, ce gândesc.

Învaţă-mă ca părtăşia
să nu mi-o dau oricui uşor,
să-i cred pe toţi după măsura
răbdării-n încercarea lor.

Învaţă-mă ca Adevărul
să-l recunosc şi să-l pătrund,
să-l îndrăgesc şi când mă mustră,
să-l apăr şi când nu răspund.

– Înţelepciune, Maică Sfântă,
învaţă-mă s-aleg de-acum
comorile de aur veşnic,
nu cele de-amăgiri şi fum!

 T.D

12 august 2020

Durabila iubire

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Cândva...a fost un om vestit
Cum e mălinul pe sub geamuri.
Dar, astăzi, e de dor gonit
De-amurguri poposind pe ramuri.

Icoana veche într-o mână
O strânge ca pe un mister,
Şi-acuma anii și-i adună
În vise seci ce-n gânduri pier.

Cu suflet grav și obosit
Cu mâna-ntinsă la biserici
Cu ochii-n mări fără sfârșit
Cerșește un bănuț la clerici.

O babă...ce din ochi anină
O lacrimă ce nu-i dă pace,
Întinde omului cu vină
Un ultim ban ce-n mână zace.

El pare-a nu se mai uita
La cine-a întins spre el o mână,
Dar lacrima sub geana sa
Brăzdează chipul ce-i atârnă.

Lui...amintirea nu-i dă pace...
Ea...in zadar a plâns sub ploi...
Si-n cioburi mii suflet desface:
Ce mică-i lumea pentru doi...

A fost iubirea lui...vrăjită...
A fost iubirea ei...pereche...
Şi-n taina nopții...necăjită
Plângea încet...icoana veche.

Vasile Coman

26 iulie 2020

ASCULTĂ DOAMNE ȘI TE-NDURĂ

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                     

✍Autor Nicu Fasolă .
09.07.2020.

Ascultă Doamne și Te-îndura
Privește înspre noi din cer,
Oprește-Ți te rugăm mânia
Căci sunt prea mulți cei care pier.


Atâtea lacrimi și durere
Atât suspin nemângâiat,
Atâtea inimi sfâșiate
Plâng...morții care au plecat.

Știm c-am greșit,Te rog ne iartă
Și nu ne pedepsi mai rău,
Intinde-Ți Mâna și ne scapă
De plăgile ce vin mereu.

Azi,n-avem bucurie-n case
Nici zâmbet nu-i pe-acest pământ,
Căci omenirea-ntreagă plânge
Pe cei plecați ce nu mai sunt.

Bisericile Sfinte-s goale
În parcuri nu auzi copii,
Spitale neîncăpătoare
Iisuse Drag...de ce nu vii?

De-aceea, Te rugăm ascultă
Durerea noastră-a tuturor,
Trimite astăzi vindecare
Astupă ranele ce dor.

Poporul tău Te cheamă Doamne
Popor ce piere în nevoi,
O,...nu părăsi Iisuse
Rămâi aici.... Rămâi cu noi.Amin.

28 aprilie 2020

Preamilostivă Maică

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Preamilostivă Maică, al milei sfînt izvor,
Nădejdea mântuirii, scăparea tuturor,
La Tine vin cu lacrimi, când sunt îndurerat,
La mila Ta, Măicuţă, cu grea durere cad.
Că cine plânge oare, în jale şi-n nevoi
Şi suferă durerea, alăturea de noi ?
Doar inima de mamă cu sufletul curat,
Pentru copil îndură, durerea ne’ncetat.
Fecioara cea mai sfântă şi Mama lui Iisus
Şi Maica tuturora , a noastră-n ceruri sus,
Tu suferi pentru lume, cu noi eşti în nevoi,
Tu eşti în suferinţă, alăturea de noi.
Copilul la durere, sărman şi necăjit,
De inima de mamă se simte ocrotit.
Că mama îi nădejde , izvor de mângăieri,
Când ei îi spui durerea, recapeţi noi puteri.
Cu lacrimi de durere Te chem neâncetat,
Să nu ne laşi la demoni, să nu ne laşi în iad.
O ,..inimă de mamă, auzi durerea mea,
Şi ruga cea smerită ce-o fac în faţa Ta.
Îndură-te şi-ascultă, pe robul tău smerit,
Că iată ştiu credinţa şi-s tot nepocăit,
Tot stăpânit de patimi,tot fără de iubire,
Tot aprig în cuvinte şi plin de clevetire,
Îndură-Te de mine,Te rog Stăpâna mea
Că vin cu pocăinţa, din nou în faţa Ta,
Eu cel lipsit de fapte şi tot ce este bun.
Ascultă-mi rugăciunea smerită şi acum.
La inima de mamă la îndurarea Ta,
Fecioară Preacurată alerg, nu mă lăsa,
Tu roagă-l pe Stăpânul, pe Bunul Fiul Tău,
Şi scoate ortodocşii din tot ce este rău.

20 aprilie 2020

Iisus in celulă...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




"Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, in celula
Si-L facea mai inalt si mai trist.
Mainile Lui pareau crini pe morminte,
Ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi.
Uimit am sarit de sub patura sura:
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
Si mi-a facut semn ca sa tac.
S-a asezat langa mine pe rogojina:
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
Parca purtase lanturi candva.
Oftand si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
Lungeau pe zapada Lui, vargi.
Parea celula munte, parea Capatana
Si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
Si-am adormit o mie de ani...
Cand m-am desteptat din afunda genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
Numai Iisus nu era nicairi...
Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
Cu sulita lor m-au strapuns...
- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui...
M-am pipait... si pe mainile mele,
Am gasit urmele cuielor Lui. (Radu Gyr)

Cugetare umilita la durerea Maicii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Cu mintea mea Preasfântă Maică
Te văd pe drumul spre Calvar,
Şi conştiinţa mea săracă
Mă mustră ca şi pe tâlhar!

Ţi-aud cu jale tânguirea
Şi sînt mustrat acum mai rău,
Ştiind că pentru mine rabdă
Preamilostivul Fiul Tău!

Privindu-L înălţat pe Cruce
De adunarea celor răi,
Cunosc că am mai multă vină
Decât răstignitorii Săi!

De nu vedea mai înainte
Stăpânul, împietrirea mea,
Ar fi avut o mângâiere
Şi nu mai înseta aşa.

Şi poate stâncile de piatră
Nu s-ar fi despicat atunci,
Văzând că nu mai pătimeşte
Şi pentru mine Domnul munci!

Nici soarele, ascuns de groază,
N-ar fi rămas aşa de mult,
De nu vedea cum rabdă Domnul
Şi eu acuma nu-L ascult!

Iar sabia proorocită,
N-ar fi pătruns aşa de rău,
În inima Ta Preacurată
Văzând cum moare Fiul Tău!

- Sfantul Ioan Iacob

8 aprilie 2020

MAI ROAGĂ-TE O DATĂ !


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Dacă târziu tu te trezești, stai prea puțin în rugă,
Nici nu ai timp să studiezi, mereu mănânci în fugă,
Când de la masă te ridici e ora-ntârziată,
Chiar înainte ca să pleci....mai roaga-te o dată !

Când dimineața-aștepți prea mult tramvaiul ca să vină
Sau cu mașina ai făcut o pană de benzină,
Când stai destul la semafor sau la calea ferată,
Închide ochii și în gând, mai roagă-te o dată !

Când întuneric e pe drum sau ai pierdut cărarea
Sau peste tot în jurul tău e agitată marea ,
Când vântul e-împotriva ta cu ura lui turbată ,
Ridică-ți ochii către cer...mai roagă-te o dată!

Când se revarsă ape mari sau vine uraganul
Iar un cutremur de pământ ți-a prăbușit tavanul ,
Când fără casă tu rămâi și pierzi averea toată,
În loc să murmuri și să plangi...mai roagă-te o dată!

Când vrei să pui în gura ta un frâu pentru vorbire ,
Să nu răspunzi la provocări, te lupți cu vechea fire ,
Când îți apare-n calea ta ispita deghizată ,
De vrei să fii biruitor..mai roagă-te o dată !

Când vezi oriunde-n jurul tău că se păcătuiește
Și că din ce in ce mai mult iubirea se răcește
Iar adunarea unde mergi e apostaziată ,
Ca și IISUS în Ghetsemani...mai roagă-te o dată!

Când ai aflat din profeții că vremea se-mplinește
Și toate-n jurul tău vestesc că totul se sfârșește,
Te uiți spre ceruri și nu vezi că Domnul se arată,
Ca și Ilie, pe genunchi...mai roagă-te o dată!

Am primit o poezie frumoasă...nu scrie autorul...

2 aprilie 2020

Măicuța lui Hristos.

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Măicuță pururea Fecioară,
Să nu ne părăsești vreodată,
Căci lumea este rea, golită de iubire ,
Tu ești scăparea noastră.
Și numai tu porți cheia,
Ce Raiul Cerului deschide,
Aduci numai lumină,
Și-alungi orice-ntristare.
Căci viața vine iarăși
Cu bucurie dar și speranță mare,
Hristos îți stă alături,
Lumină-i pe cărare!
Măicuță,noi știm că orice rugă,
Ce pleacă de la Tine,
Hristos pe loc ascultă,
Căci te iubește tare.
Te-aude, îți răspunde,
Căci l-ai purtat în pântec
Și l-ai adus pe lume,
Pe Împăratul nostru,
Pe Dumnezeu cel Mare!
(Horia Stanicel 26 feb 2019).

9 februarie 2020

Înţelepciune, Maică sfântă,

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Înţelepciune, Maică sfântă,
ce-mi îndrumezi cărarea mea,
rămâi de mine mai aproape
când munţii-s nalţi, iar noaptea-i grea!

Învaţă-mă că nu-s pe lume
comori mai mari şi mai de preţ
ca cele ce le dă credinţa
smeritei şi-nfrânatei vieţi.

Învaţă-mă să n-am prieteni
mai buni şi mai aleşi ca cei
ce n-au nici duhul linguşirii,
nici pofta laudei în ei.

Învaţă-mă că nu-i cunună
mai scumpă ca un cuget drept,
nici tron mai nalt ca umilinţa,
nici dar ca sfatul înţelept.

Învaţă-mă nu după vorbe
pe cei ce-i văd să-i preţuiesc,
să-i simt, prin duh, în adâncime
şi, prin tăcere, ce gândesc.

Învaţă-mă ca părtăşia
să nu mi-o dau oricui uşor,
să-i cred pe toţi după măsura
răbdării-n încercarea lor.

Învaţă-mă ca Adevărul
să-l recunosc şi să-l pătrund,
să-l îndrăgesc şi când mă mustră,
să-l apăr şi când nu răspund.

– Înţelepciune, Maică Sfântă,
învaţă-mă s-aleg de-acum
comorile de aur veşnic,
nu cele de-amăgiri şi fum! T.D

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ