Se afișează postările cu eticheta PILDE SI POVESTIRI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PILDE SI POVESTIRI. Afișați toate postările

26 noiembrie 2014

Lupta interioara (cu sine)

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Intr-o seara, un batran indian ii explica nepotului sau ce lupta teribila se da in interiorul fiecarei persoane.
Si ii spunea asa:
Exista in fiecare dintre noi doi lupi.

Lupul Raului. El este furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta, cupiditatea, vinovatia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea si egocentrismul..

Lupul Binelui. El este bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul si compasiunea.

Dupa o clipa de gandire nepotelul il intreaba:
''Bunicule si care lup castiga?''
La care batranul ii raspunde simplu:
'Cel pe care il hranesti'

Trandafirul


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Un tânăr a împrumutat de la bibliotecă o carte duhovnicească. Era pe vremea când nu se descoperise internetul. În carte a avut surpriza să găsească multe comentarii pline de sensibilitate scrise pe nişte notiţe. Pe una din ele a găsit şi numele şi adresa autorului acestor comentarii. După nume, era o femeie, iar după frumuseţea frazelor şi-a dat seama că are un suflet foarte frumos.



        I-a scris, a primit răspuns şi aşa s-a legat o relaţie de corespondenţă pe teme duhovniceşti. Când tânărul i-a cerut o fotografie, femeia i-a răspuns că dacă se simte apropiat de ceea ce-i scrie, nu are nevoie să-i vadă chipul. Şi el a fost de acord. Totuşi, după un timp, a venit şi vremea întâlnirii. Ca să se recunoască, au convenit ca el să ţină o carte în mână, iar ea un trandafir.

La locul de întâlnire, bărbatul zări o tânără foarte frumoasă, care-l privea insistent, parcă l-ar fi aşteptat. Nu avea însă nici un trandafir în mână. În schimb, la câţiva metri distanţă, o femeie în vârstă ţinea în mână acel semn de recunoaştere - trandafirul. La început, tânărul a fost dezamăgit, dar într-o clipă îşi aduse aminte de frumuseţea morală a celei ce-i scrisese până acum. De aceea se îndreptă spre bătrână, sfidând frumuseţea fizică a tinerei care îl privea cu insistenţă şi care se hotărî să plece din acel loc. Apropiindu-se de bătrână îi spuse că el este omul cu care schimbase atâtea idei frumoase şi că este încântat de cunoştinţă. Femeia în vârstă îi răspunse cu un aer nedumerit:

- Fiule, nu te cunosc, nu ştiu ce se întâmplă aici!

- Da, dar… de ce ţineţi în mână acest trandafir?!

- Domnişoara, care tocmai a trecut pe lângă dumneata, m-a rugat să ţin în mână acest trandafir şi mi-a zis că, daca vei veni la mine, să-ţi spun că te aşteaptă la cofetăria din colţ.

Oare aşa fac şi tinerii din ziua de astăzi? Mai pun ei preţ pe frumuseţea morală a celor de vârsta lor? Aleg ei bunătatea şi sensibilitatea sufletească în locul instinctelor trupeşti?

19 noiembrie 2014

Taina


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Era odată un general care, cu toate că nu avea suflet rău, era însă supus mâniei. Din te-miri-ce îl cuprindea mânia.
Şi cu toate acestea, el o biruia.
De fiecare dată când simţea că se apropie valul acesta rău, el se oprea din vorbă şi încet, îşi băga mâna dreaptă în buzunarul tunicii.
De îndată, ca prin farmec, mânia se potolea - şi el, zâmbind, dojenea părinteşte pe cel care-l supărase.
Pentru aceasta, era foarte iubit şi cinstit de toţi ofiţerii şi soldaţii.
Unul din tinerii ofiţeri de sub comanda lui, care băgase de seamă mişcarea pe care generalul o făcea ori de câte ori vreo pricină de mânie se ivea, fu prins de-o vie curiozitate să afle taina acestei mişcări. Mergând într-o zi la casa generalului spre a-i aduce nişte hârtii, văzu în cuierul din vestibul una din tunicile lui. Dorind cu putere să, afle dezlegarea întrebării, vârî mâna în buzunarul drept al tunicii.
Dădu peste un mic obiect. Îl scoase. Uimit, privi: era o cruciuliţă de abanos. Atunci ofiţerul pricepu de unde venea puterea de stăpânire a generalului.

9 iulie 2014

Preotul si ateul

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Un preot s-a întâlnit cu un om care se pretindea ateu. După câteva cuvinte de salut, ateul l-a întrebat, ironic:
- Ce vrea, părinte, de la mine Hristos?
Preotul l-a privit drept în ochi şi i-a răspuns:
- Hristos?... Hristos nu vrea nimic de la dumneata... Şi nici de la mine... Nu vrea nimic de la nici un om...
Şi a dat să plece.
Ateul a rămas o clipă încremenit. Apoi, zâmbind neîncrezător, a spus:
- Atunci... Atunci de ce a venit? Atunci... ce atâta ... Părinte! Vă bateţi joc de mine!...
- Nu, prietene, nimeni nu-şi bate joc de dumneata... Pur şi simplu acesta-i adevărul... ŞI HRISTOS A VENIT PENTRU CĂ L-AI CHEMAT!
- Eu? Păi eu nici nu cred în El...
-Măi, omule... Ai oftat vreodată? Ai avut vreodată o durere sufletească? Te-a nemulţumit adânc ceva? Ai gemut în sufletul tău? N-ai fost niciodată nefericit?
- Păi, cine nu este...
- Şi ce-ai făcut?
- Am băut...
- Şi după ce te-ai îmbătat n-ai mai oftat?
- Ba da....
- VEZI, NEFERICIREA ASTA N-O STINGE NIMIC DE PE LUME... Această stare de nefericire o vede Dumnezeu în inima omului ca pe o rugăciune neîntreruptă ... Şi a răspuns trimiţându-L pe Hristos...
- Bine, părinte, dar eu sunt nefericit că n-am bani... EU VREAU BANI, NU PE HRISTOS!
- Aşa a gândit şi Iuda şi a ajuns în ştreang...adică pe culmea nefericirii... HRISTOS este un răspuns la nefericirea omului, de aceea primul cuvânt al Legii Sale este: " Fericiţi..."

Orice am face în această viaţă inima ne rămâne mereu plină de rumoarea nefericirii... Pentru că nefericirea este legea acestei lumi...
- Şi zici, părinte, că eu mă rog fără să ştiu? Asta-i culmea!
- Da, dragul meu... Singura diferenţă între dumneata şi un sfânt este că sfântul lasă toate, şi familie şi bani şi gânduri, pentru a trăi cu toată fiinţa acest strigăt tainic al inimii.... Căci în măsura în care te uneşti cu cererea, în aceeaşi măsură te vei uni cu răspunsul...
- Părinte, e cam complicat pentru mine...
- Ştiu, dragul meu, ştiu... E greu să înţelegi din cuvinte, de cele mai multe ori imposibil, ceea ce ai fi început să înţelegi într-o clipă, dacă ai fi venit la mine ca să te spovedesc...

" Împacă-te cu tine însuţi; şi se vor împăca cu tine cerul şi pământul. Străduieşte-te să intri în cămara ta lăuntrică şi vei vedea cămara cea cerească; pentru că şi una şi cealaltă sunt acelaşi lucru şi, intrând într-una, le vei vedea pe amândouă."

( Sf. Isaac Sirul)
 

22 martie 2014

..Dumnezeu este cel Care mută munţii

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE



         Un om dormea în coliba lui, când dintr-o dată, într-o noapte, camera s-a umplut de Lumină şi i-a apărut Dumnezeu. Domnul i-a cerut să facă o muncă pentru el şi i-a arătat o stâncă mare din faţa colibei. I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a şi făcut.
           Mulţi ani a muncit din greu, de la răsăritul la apusul soarelui, împingea din toate puterile, cu umerii proptiţi pe suprafaţa masivă şi rece a stâncii de neclinitit. În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist şi istovit în coliba lui, simţind că întreaga zi a irosit-o degeaba. Tocmai când bărbatul era mai descurajat, diavolul a decis să-şi facă apariţia în gândurile plicitisite ale acestuia: - De atâta timp împingi piatra şi ea nici nu s-a clintit!  

         Aşa încât omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat şi că toată munca lui va fi un eşec. Aceste idei l-au deprimat şi descurajat pe bărbat. Diavolul i-a spus:

       - De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ţi timpul făcând doar un efort minim şi te vei simţi mai bine.
        Bărbatul ostenit tocmai aşa îşi propusese să facă, dar înainte de asta a decis să se roage şi să-şi spună păsul lui Domnului. - Doamne, a spus, am muncit mult şi greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. Acuma, după atâta timp, nu am reuşit să mişc piatra nici cu jumătate de milimetru. Cu ce am greşit? De ce am eşuat?
        Domnul i-a răspuns înţelegător: - Omule, când ţi-am cerut să-mi slujeşti şi tu ai acceptat, ţi-am spus că sarcina ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai şi făcut. Niciodată nu am spus că aştept ca tu să o mişti. Sarcina ta era doar să împingi. Şi acum vii la Mine obosit spunând că ai eşuat. Dar chiar asta e realitatea??? Priveşte la tine… Braţele îţi sunt puternice şi musculoase, spatele e vânjos şi bronzat, mâinile îţi sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ţi-au devenit solide şi puternice. Te-ai dezvoltat mult şi capacităţile tale sunt peste ce te-ai fi putut aştepta să ai. Adevărat, nu ai mişcat stânca.
      Dar vocaţia ta a fost să Mă asculţi şi să împingi, ca să-ţi pui la încercare credinţa şi încrederea în înţelepciunea Mea. Ceea ce ai şi făcut. Acum Eu, prietene, voi muta stânca.             Câteodată, când auzim cuvântul lui Dumnezeu, avem tendinţa să ne folosim gândirea pentru a descifra ce vrea El, când, de obicei, El nu ne cere decât simpla ascultare şi încredere în El. Cu toate că noi credem că prin credinţă mutăm munţii, de fapt tot Dumnezeu este cel care îi mută din loc. “Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.” – Părintele Arsenie Boca

13 martie 2014

Nemurirea

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


 Carmen Sylva, fericita regină a României, zice în  cugetările sale : Mângâierea s-o cauţi numai în ceea ce e fără moarte : în natură şi la Dumnezeu.
Marele român Emanoil Ungureanu la Dumnezeu a căutat fericire sa. Acest binefăcător al Bisericii ortodoxe române cu cinci minute înainte de moarte, simţind că va muri, a zis către cei care-l îngrijeau : Aprindeţi acum lumânarea căci nu vreu să mor fără lumânare. Aprindeţi acum lumânarea, căci lumânarea însemnă viaţa omului după moarte.


 Un învăţător explică elevilor săi nemurirea sufletului în felul următor : desfăcu înaintea lor ceasornicul său, separând cutia ceasornicului de mecanismul lui. Vedeţi, le zise el, mecanismul funcţionează mai departe, chiar dacă i se ia îmbrăcămintea. Astfel şi sufletul poate trăi şi fără îmbăcăminte sa, fără de trup.



 Socrate, când a fost condamnat la moarte, a zis către judecători: Acuzatorii mei mă pot omorî şi-mi pot chinui trupul după placul lor, dar asupra sufletului, care e nemuritor, nu pot exercita nicio putere.


 Un rege al Persiei a întrebat odată pe trei din cei mai de seamă înţelepţi ai ţării lui : Care nenorocire e mai mare pe lumea aceasta?
        Cel dintâi a răspuns: Bătrâneţea, însoţită de neputinţa trupului şi de slăbiciunile minţii, de sărăcie şi de boli e cea mai mare nenorocire.
Cel de-al doilea a răspuns: Să fii sărac şi fără nădejde de a scăpa de sărăcie; să fii bolnav şi pe deasupra nerăbdător, e şi mai rău. Nerăbdarea este cel mai mare rău.
        Cel de-al treilea a zis: ceea ce este mai de temut e să ai moartea în faţă şi să ştii cî ţi-ai risipit viaţa veşnică. Iată cea mai mare dintre toate nenorocirile.

        Regele spuse că cel de-al treilea are dreptate şi dădu poruncă să fie răsplătit cu daruri.

Istorioare primite de la preot Ioan prin mail

3 ianuarie 2014

Mulţumiţi lui Dumnezeu mereu pentru toate!


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Un om, odată, se plimba trist prin cameră, gândindu-se la viaţa grea ce i-a fost hărăzită. Avea un trai decent, o masă îmbelşugată şi o sănătate de fier, dar ceva îi lipsea. Plimbându-se dintr-un colţ al camerei în altul, în fiecare moment îl critica pe Dumnezeu, plângându-şi soarta.
- De ce, Doamne m-ai dat pe lume?
- Ca să mă cuprindă boala, nervii şi multe altele, urmând în cele din urmă să mor?
Tânguindu-se aşa, preţ de câteva ore, în cele din urmă, obosit, adoarme
Deodată un întuneric îl cuprinde, fiind doar el singur cu propriile frustrări. A încercat să fugă însă nu reuşea să scape, dar o lumină orbitoare îl salvează.
- Cine eşti şi ce vrei de la mine?
- Vino cu Mine şi vei vedea!
Omul nu vedea nimic înafară de lumină. Auzea doar vocea blândă şi lină care îl chema. Ezitând câteva secunde, se hotărăşte să urmeze vocea, intrând în lumină.
Simţea că zboară şi că este purtat prin toate colţurile lumii. Dintr-odată ajunge la un orfelinat unde zeci de copii erau părăsiţi, lipsiţi de dragostea părintească
- Ce înseamnă asta? întrebă omul nedumerit.
- Aceştia sunt copilaşii părăsiţi de propria familie. Puţini vor fi adoptaţi iar restul nu vor cunoaşte niciodată ce înseamnă căminul.Tu nu ai trecut niciodată prin aşa ceva, şi totuşi te plângi că îţi este greu.
Aceste cuvinte au fost ca un duş rece pentru om. Înainte de a apuca să zică ceva, se trezeşte în stradă.
- Ce urmează?
- Vezi acea persoană?
Uitându-se în faţă, omul vede o bătrânică care îngheţa de frig.Oamenii care treceau pe lângă ea nici nu o băgau în seamă, nici măcar nu o priveau
- Acea bătrânică a fost alungată din casă în care locuia acum câţiva ani. De atunci strada este casa ei.Trăieşte din mila altora. Tu ai avut mereu un acoperiş deasupra capului şi o masă îmbelşugată, dar, totuşi eşti nemulţumit.
Oftând omul închide ochii. Când îi deschide vede în faţa lui o fetiţă pe un pat de spital, foarte palidă.Mama ei plângea la căpătâiul ei, rugându-se cu lacrimi în ochi să se întâmple o minune.
- Doamne, ce a păţit fetiţa?
- Are nevoie urgentă de sânge, altfel va muri!
- Şi nu este nimeni care să îi doneze sânge?
- Rudele ei nu sunt compatibile.
- Dar mai sunt atâţia oameni…
- Omule, tu ai donat vreodată sânge?
- Nu. Răspunse, ruşinat, omul.
- Mereu ai fost sănătos, dar uite că ceva îţi lipsea mereu.
- Ştiu, Doamne. Spuse în şoaptă, omul
Ridicând ochii din pământ, omul se vede înconjurat de natură.O mireasmă de neînchipuit era în jurul lui, păsările ciripeau compunând cântece duioase, florile îmbogăţeau câmpul, îmbrăcându-l în mii şi mii de culori, arborii înalţi ofereau umbră animalelor şi oamenilor obosiţi.
- Ai zis că nu ţi-am oferit nimic.Uită-te în jur şi spune-mi ce vezi?
- Doamne, văd ceva incredibil ce nu poate fi descris.
- Tu poţi vedea toate aceste daruri pe care Eu vi le-am dat vouă, poţi simţi mireasma lor.Închide ochii!
Ascultându-L, omul închide ochii.
- Acum ce vezi?
- Un întuneric nefiresc, Doamne.
- Aşa trăiesc oamenii care nu văd iar tu, care vezi, te tânguieşti.
Începând să plângă, omul zice prin suspine:
- Doamne iartă-mă! Am fost orb o viaţă întreagă şi mi-au trebuit câteva minute să îmi recapăt vederea. Zilnic aveam parte de darurile tale minunate dar nu le vedeam, însă acum văd.
- Îţi mulţumesc, Doamne că nu m-ai abandonat pe mine, ticălosul.
Simţind mângâierea cea duioasă, aude din nou vocea suavă
-Omule trezeşte-te, e dimineaţă!
Deschizând ochii, omul îşi vede camera şi, plin de iubire începe să-I cânte Domnului. Din acea zi omul, plin de iubire nu s-a mai plâns niciodată de soarta lui ci şi-a petrecut întreaga viaţă ajutând pe cei nevoiaşi. Tu ce om eşti? eşti omul de la începutul poveştii sau cel de la sfârşit?


SURSA
http://mihaelagligan.wordpress.com/

10 decembrie 2013

PUSTNICUL ŞI TÂLHARUL



A fost un pustnic care s-a nevoit într-un loc pustiu vreme de 70 de ani, în post, în priveghere şi în multă trezvie. În atâţia ani cât a slujit lui Dumnezeu nu s-a învrednicit să vadă nici o vedenie sau descoperire de la Dumnezeu. Şi pentru aceasta a căzut pe gânduri şi-şi zicea: „Oare nu cumva din vreo pricină pe care nu o cunosc nu-i place lui Dumnezeu nevoinţa mea? Cred că din această pricină nu pot avea şi eu vreo descoperire şi să văd vreo taină“.
Acestea cugetându-le bătrânul, a început să se nevoiască şi să se
roage mai cu stăruinţă, zicând lui Dumnezeu: - Doamne, dacă într-
adevăr îţi place nevoinţa mea şi primeşti faptele mele, Te rog, eu,
păcătosul şi nevrednicul, să-mi dăruieşti şi mie o picătură din
harismele Tale, ca să mă înştiinţez prin arătarea unei taine că ai
auzit rugăciunea mea şi astfel să-mi săvârşesc cu mai mult curaj şi
cu încredinţare lăuntrică viaţa mea ascetică.
Astfel rugându-se bătrânul, s-a făcut către el un glas de la
Dumnezeu, care i-a spus: - Dacă doreşti să vezi slava Mea, mergi în
pustia cea mai adâncă şi acolo ţi se vor descoperi multe taine.
De îndată ce a auzit acest glas, bătrânul a şi ieşit din chilie. Şi
după ce s-a depărtat destul de chilie, a întâlnit un tâlhar care, de îndată
ce l-a văzut, s-a repezit cu toată puterea asupra lui, voind să-l ucidă.
După ce l-a prins pe bătrân, tâlharul a spus: - La bună vreme te-am
întâlnit, avva, căci acum îmi voi sfârşi lucrarea mea şi mă voi
mântui. - Dar cum te vei mântui, dacă mă vei omorî? a întrebat
nedumerit bătrânul.
- Noi, tâlharii, avem următorul obicei, lege şi credinţă: Cel
care va putea face o sută de ucideri, va merge în rai. Aşadar, eu
mult ostenindu-mă până acum, am făcut 99 de ucideri şi lipsindu-
mi una, mult mă străduiam să-mi împlinesc suta şi să mă
mântuiesc. De aceea multă bucurie mi-ai pricinuit şi-ţi mulţumesc,
pentru că astăzi, prin tine, mă voi desfăta de rai.
Spunând acestea tâlharul, bătrânul a rămas uimit şi s-a
cutremurat de neaşteptata şi lipsita de nădejde ispită ce l-a ajuns.
Atunci ridicându-şi ochii minţii sale către Dumnezeu, a spus:
- Aceasta este slava Ta, Stăpâne Doamne, pe care ai
făgăduit că mi-o vei arăta-o mie, robului Tău? Astfel de sfat mi-ai
dat mie, păcătosului, să ies din chilia mea şi să mă înştiinţezi cu o
astfel de taină? Cu astfel de daruri îmi răsplăteşti ostenelile
nevoinţei mele pe care le-am făcut? Acum am cunoscut cu
adevărat, Doamne, că toată osteneala ascezei mele a fost deşartă;
şi toată rugăciunea mea a fost socotită înaintea Ta ca un lucru
pricinuitor de scârbă şi dezgust. Cu toate acestea, Îţi mulţumesc
pentru iubirea Ta de oameni, Doamne, că pedepseşti nevrednicia
mea, aşa cum mi se cuvine, pentru nemăsuratele mele păcate, şi
m-ai dat în mâinile acestui tâlhar şi ucigaş.
Unele ca acestea spunând cu durere bătrânul, a însetat. Apoi a
spus tâlharului: - Fiule, deoarece Dumnezeu, pentru păcatele mele,
m-a dat în mâinile tale să mă omori şi să mă lipseşti de viaţă, ca
un om rău ce sunt, şi iată, se împlineşte dorinţa ta, te rog să-mi
împlineşti şi tu mie o mică dorinţă: dă-mi puţină apă să beau, iar
apoi taie-mi capul.
De îndată ce tâlharul a auzit cuvintele bătrânului şi dorind cu
multă bucurie să-i împlinească cererea, a băgat sabia în teacă şi,
scoţând din sân un vas mic, a mers la râu, care era acolo aproape, ca
să-l umple cu apă şi să-i dea bătrânului să bea. Însă acolo, aşa cum
stătea să umple vasul cu apă, şi-a dat sufletul şi a murit.
Trecând câtăva vreme şi nevăzând pe tâlharul venind, bătrânul
cugeta în sinea sa: „Nu cumva a fost obosit şi s-a culcat, şi de aceea
întârzie? Nu cumva pentru aceasta am voie să fug şi să merg la
chilia mea? Dar sunt bătrân şi mă tem, pentru că nu am putere să
alerg. Şi neputincios fiind, voi obosi repede şi mă va prinde. În
felul acesta îl voi întărâta şi mai mult, pentru care mă va chinui
fără milă, tăindu-mă de viu în multe bucăţi. De aceea, mai bine să
nu fug, ci să merg la râu să văd ce face“.
A mers, aşadar, bătrânul la râu cuprins de aceste gânduri şi l-a
găsit pe tâlhar mort, pentru care mult s-a minunat. Şi ridicându-şi
mâinile spre Cer, a spus: - Doamne, Iubitorule de oameni, dacă nu-
mi vei descoperi această taină, nu-mi voi coborî mâinile. Fie-Ţi
milă de osteneala mea şi arată-mi lucrul acesta!
Astfel rugându-se bătrânul, a venit Îngerul Domnului şi i-a
spus:
- Vezi, avva, pe cel care stă mort înaintea ta? Pentru tine a
primit el această moarte năpraznică, ca să scapi şi să nu te
omoare. De aceea, îngroapă-l ca pe unul mântuit. Pentru că
ascultarea pe care a făcut-o pentru tine şi faptul că şi-a băgat
sabia ucigaşă în teacă, ca să meargă să-ţi aducă apă şi să-ţi
potolească flacăra setei tale, au potolit urgia lui Dumnezeu, Care
l-a primit ca pe un lucrător al ascultării. Iar măturisirea celor 99
de ucideri ca spovedanie i s-a socotit. Aşadar, îngroapă-l şi să-l ai
împreună cu cei mântuiţi. Iar prin aceasta să cunoşti noianul
iubirii de oameni şi al milostivirii lui Dumnezeu. Şi acum mergi la
chilia ta bucurându-te şi să fii râvnitor în rugăciunile tale; să nu te
mâhneşti şi să spui că eşti păcătos şi nevrednic de descoperiri.
Iată, aşadar, că Dumnezeu ţi-a descoperit o taină. Să ştii şi aceasta
că toate ostenelile nevoinţei tale sunt primite de Dumnezeu,
pentru că nu este nici o osteneală ce se face pentru Dumnezeu şi
care să nu ajungă înaintea Lui. Atunci bătrânul, auzind acestea, l-a
îngropat pe cel mort.
(Din Patericul în manuscris al Sfintei Mănăstiri Filoteu din
Sfântul Munte Athos).

2 decembrie 2013

LECTIE DE VIATA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...





În prima zi de facultate, profesorul ni s-a prezentat şi ne-a dat drept

sarcină să facem cunoştinţă cu cineva necunoscut. M-am ridicat să 

mă uit în jur şi atunci o mână fragilă îmi atinse umărul.

Când  m-am  întors,  am  văzut o  bătrânică măruntă, cu  chipul 

brăzdat de riduri, care mă privea cu un zâmbet ce îi lumina 

întreaga fiinţă. Spuse: - Bună, frumosule. Mă numesc Rose. Am 

86 de ani. Pot să te îmbrăţişez? Am izbucnit în râs şi, după 

acceptul meu, mă strânse în braţe cu putere. - Ce cauţi  la 

 universitate la rsta asta fragedă şi  inocentă?  am  întrebat.  

 Vreau  să găsesc  un  bărbat bogat, să mă căsătoresc, să mă 

stabilesc la casa mea, să fac nişte copii, răspunse ea zâmbind.

Hai să lăsăm gluma, am reluat.

Eram foarte curios să aflu ce o motivase să abordeze acest gen
de provocare  la vârsta ei. - Dintotdeauna mi-am dorit să merg la
universitate şi acuma mi se îndeplineşte visul, îmi spuse. După curs
ne-am dus la bufetul studenţesc şi am băut un milkshake de ciocolată.
Ne-am împrietenit pe loc. Timp de trei luni, zilnic, după ore,
plecam împreună şi stăteam de vorbă necontenit. Eram de-a dreptul
fascinat să îi ascult acestei maşinării a timpului confesiunile atât de
bogate în înţelepciune şi experienţă.
De-a lungul anului, Rose a devenit mascota campusului şi se
împrietenea cu uşurinţă cu toată lumea, oriunde s-ar fi dus. Îi plăcea să
se pună la patru ace şi să se lăfăie în atenţia pe care i-o acorda toată
lumea în jur. Şi se bucura de fiecare clipă.
La sfârşitul semestrului am invitat-o pe Rose să ţină un discurs la
banchetul fotbaliştilor. Îmi vor rămâne mereu în minte învăţăturile  ei.
A fost  prezentată ş a  pornit  spre  tribună.  Când  a  început
discursul ei pregătit de acasă, scăpă trei dintre cele cinci cartonaşe pe
care îşi notase ce voia să spună. Deranjată şi snjenită, se aplecă spre




microfon şi  spuse pur şi  simplu: 

- Îmi pare rău că sunt atât de 

neîndemântică. Am renunţat  la bere  în  favoarea whiskey-ului şi 

marca asta, Lent, mă bagă în mormânt. N-am să reuşesc să mai 

pun în  ordine cartonaşele  ăstea, aşa că am să vă spun ceea ce 

ştiu. 

Noi am râs şi  ea tuşi  ca să-şi  dreagă glasul.  Continuă: 

- Nu încetăm să ne jucăm pentru că îmbătrânim. Îmbătrânim pentru 

că încetăm să ne  jucăm. Există numai patru secrete pentru a te 

menţine tânăr, a fi fericit şi a deveni un om de succes.

Trebuie să pretuiesti fiecare clipa a vietii tale şi să te bucuri de
fiecare zi pe care ti-a mai daruit-o Dumnezeu s-o traiesti. Trebuie să
cunosti sensul vietii tale pamantesti. Timpul este ireversibil si trebuie rascumparat. Azi trebuie sa fim mai  buni decat ieri, maine mai buni decat azi, iar poimaine mai buni decat maine. Trebuie sa ne impacam
cu Dumnezeu prin Spovedanie si Impartasanie... Suntem înconjuraţi
de  oameni  morţi  in  credinta  şi  nici  nu  ne dăm seama.  E  o  mare
diferenţă între a îmbătrâni şi a te inalta sufleteste. Dacă ai 19 ani şi stai
în pat inert timp de un an, fără să faci un lucru productiv, vei împlini
20 de ani. Dacă am 87 de ani şi zac în pat timp de un an fără să fac
nimic voi împlini 88. Toată lumea îmbătrâneşte. Nu e nevoie de talent
sau pricepere. Ideea e să cauti dobandirea Duhului Sfant, sa cauti
mantuirea sufletului tau.

Este minunat daca poti sa-ti plangi pacatele. Omul este cu adevarat om in fata lui Dumnezeu, atunci cand plange. Iara daca are un plans interior, in inima lui, atunci este cel mai frumos om in fata lui Dumnezeu. Ori acolo, ori aici, noi trebuie sa plangem. Dar mai bine si mult mai usor este sa plangem aici.

Crestinii ortodocsi cu adevarat traitori nu se tem de moarte.  Şi-a
încheiat discursul nnd spunandu-ne ca a fi om sau a deveni om insemana in primul rand a fi religios. Ne-a indemnat sa citim Biblia,
Vietile Sfintilor, Psaltirea si sa ne gandim cat mai des cu putinta la

Dumnezeu.
                    
  Rose şi-a luat diploma pe care o dorise atâţia ani.

La o săptămână după absolvire, Rose s-a stins pe tăcute în somn. Peste

2.000 de studenţi au fost alături de cea care le-a demonstrat că nu e 

niciodată prea rziu să fii ceea ce vrei să fii.

ŞI  NU  UITAŢI:  NU  POŢI  ALEGE  SĂ ÎMBĂTRÂNEŞTI
SAU NU. DAR POŢI ALEGE SĂ-TI MANTUIESTI SUFLETUL!
Dacă credeţi,  trimiteţi  aceste rânduri         prietenilor voştri,  le va
prinde bine. Au fost compuse în memoria lui Rose.




ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ