DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Nu se poate vorbi numai despre Maica Domnului. Ea este prevăzută de Providenţă îndată după căderea omului. Deci pomenirea ei pune din plin problema refacerii omului.
Primul om refăcut e Iisus, Fiul ei, şi toţi ucenicii lui Iisus, deci Ea e şi Maica Bisericii. A fost instituită chiar de Iisus când era pe cruce, ca Maică a creştinătăţii, când Iisus i-a dat pe Ioan de fiu şi lui Ioan pe Ea de maică.
Dacă viaţa noastră s-ar reduce numai la viaţa aceasta, cea între leagăn şi mormânt, toată zdroaba vieţii ar fi fără sens. Dar viaţa aceasta nu e numai atâta.
Ştim de la Iisus că vom purta şi chipul pe care ni L-a arătat El, schimbându-Se la faţă. Aceasta, însă, când se va naşte în noi Iisus aşa cum S-a născut în Sfânta Fecioară.
Prin asceză şi iubire sufletul nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte chipul nostru veşnic.
Nu e, prin urmare, numai o urmare a Domnului, o "imitatio Christi", ci şi o urmare a Maicii Domnului. Dar Maica Domnului n-a fost scutită de nici una din durerile omeneşti. De mică a cunoscut refugiul şi prigoana
lui Irod. Sabia durerilor a fost profeţită pentru sufletul ei.
Ea e modelul desăvârşit de curăţie şi iubire, duse până la jertfă, dovadă că puţini erau până sub crucea Răstignitului, şi Maica Domnului era printre cei puţini.
Tot aşa, pe lângă orice răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămân pentru el către Dumnezeu, şi printre cei puţini e Maica Domnului, căci spre a ajunge la refacerea noastră trebuie să trecem prin multe răstigniri şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu.
Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu mai sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce asprimea dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire.
Moise se ruga strâmtorând pe Dumnezeu (Ieşirea, cap.32):
- Încetează, Doamne, urgia Ta şi potoleşte-Ţi mânia şi socoteşte cu blândeţe greşalele poporului Tău. Adu-Ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov!
- Nu! a răspuns Dumnezeu. Lasă-Mă să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor şi vreau să-i prăpădesc!
- Dacă nu-i ierţi, şterge-mă şi pe mine din cartea vieţii!
Şi a încetat urgia lui Dumnezeu şi pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei.
Cine-i Moise, şi cine-i Maica Domnului?
Când te-a lepădat Dumnezeu şi nici sfinţii nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva care nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată.
"Între robii lui Dumnezeu e o deosebire fără margini" zice Sfântul Damaschin. Dacă Moise, un rob, poate prin rugăciunea lui să oprească urgia lui Dumnezeu şi nu-L lasă să Se răzbune pe închinătorii la idoli - cu atât mai mult rugăciunea Sfintei Fecioare Maria va opri să nu cadă urgia divină peste păcătosul popor creştin.
Dumnezeu a făcut pe om în calitate de fiu şi nu ca pe o făptură oarecare. Această calitate, Dumnezeu n-a dat-o îngerilor sau altei creaturi. Domnul Hristos întrupându-Se a ridicat firea feminină, femeiască, până la cinstea de a putea fi numită Maica lui Dumnezeu.
Ereticii, neputând înţelege, spuneau că: nu se poate ca o muritoare să fie Maica lui Dumnezeu.
Subiectul întrupării în chip omenesc este persoana a II-a a Sfintei Treimi şi deci cea care a născut pe Dumnezeu întrupat este Născătoarea de Dumnezeu, afirmaţie a Sinodului al III-lea ecumenic de la Efes, din anul 431.
Maica Domnului oarecum răscumpără la picoarele Crucii, ceea ce a greşit strămoaşa (Eva).
Al VII-lea Sobor (Sinod) Ecumenic (de la Niceea, din anul 787), având în vedere rătăcirile despre Sfinţi şi Maica Domnului, hotărăşte:
"A cinsti şi a mări mai întâi pe Născătoarea de Dumnezeu: mai înaltă decât toate puterile cereşti; iar de asemenea şi pe sfintele puteri îngereşti, fericiţii şi întru tot lăudaţii Apostoli şi Prooroci, pe Sfinţii Mucenici morţi pentru Hristos, pe Sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii dascăli şi toţi drepţii, cuvioşii bărbaţi şi a cere mijlocirea lor, pentru că ne pot apropia de Împăratul tuturor - Dumnezeu".
Şi cântă Biserica: Sub milostivirea Ta scăpăm, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, Fecioară! Întru rugăciunile noastre nu ne lăsa pe noi în scârbe, ci ne mântuieşte pe noi: Una curată, Binecuvântată, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu...
Din învăţăturile Părintelui ARSENIE BOCA, Ucigaşa Cetate, (p.73-77)
Nu se poate vorbi numai despre Maica Domnului. Ea este prevăzută de Providenţă îndată după căderea omului. Deci pomenirea ei pune din plin problema refacerii omului.
Primul om refăcut e Iisus, Fiul ei, şi toţi ucenicii lui Iisus, deci Ea e şi Maica Bisericii. A fost instituită chiar de Iisus când era pe cruce, ca Maică a creştinătăţii, când Iisus i-a dat pe Ioan de fiu şi lui Ioan pe Ea de maică.
Dacă viaţa noastră s-ar reduce numai la viaţa aceasta, cea între leagăn şi mormânt, toată zdroaba vieţii ar fi fără sens. Dar viaţa aceasta nu e numai atâta.
Ştim de la Iisus că vom purta şi chipul pe care ni L-a arătat El, schimbându-Se la faţă. Aceasta, însă, când se va naşte în noi Iisus aşa cum S-a născut în Sfânta Fecioară.
Prin asceză şi iubire sufletul nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte chipul nostru veşnic.
Nu e, prin urmare, numai o urmare a Domnului, o "imitatio Christi", ci şi o urmare a Maicii Domnului. Dar Maica Domnului n-a fost scutită de nici una din durerile omeneşti. De mică a cunoscut refugiul şi prigoana
lui Irod. Sabia durerilor a fost profeţită pentru sufletul ei.
Ea e modelul desăvârşit de curăţie şi iubire, duse până la jertfă, dovadă că puţini erau până sub crucea Răstignitului, şi Maica Domnului era printre cei puţini.
Tot aşa, pe lângă orice răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămân pentru el către Dumnezeu, şi printre cei puţini e Maica Domnului, căci spre a ajunge la refacerea noastră trebuie să trecem prin multe răstigniri şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu.
Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu mai sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce asprimea dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire.
Moise se ruga strâmtorând pe Dumnezeu (Ieşirea, cap.32):
- Încetează, Doamne, urgia Ta şi potoleşte-Ţi mânia şi socoteşte cu blândeţe greşalele poporului Tău. Adu-Ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov!
- Nu! a răspuns Dumnezeu. Lasă-Mă să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor şi vreau să-i prăpădesc!
- Dacă nu-i ierţi, şterge-mă şi pe mine din cartea vieţii!
Şi a încetat urgia lui Dumnezeu şi pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei.
Cine-i Moise, şi cine-i Maica Domnului?
Când te-a lepădat Dumnezeu şi nici sfinţii nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva care nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată.
"Între robii lui Dumnezeu e o deosebire fără margini" zice Sfântul Damaschin. Dacă Moise, un rob, poate prin rugăciunea lui să oprească urgia lui Dumnezeu şi nu-L lasă să Se răzbune pe închinătorii la idoli - cu atât mai mult rugăciunea Sfintei Fecioare Maria va opri să nu cadă urgia divină peste păcătosul popor creştin.
Dumnezeu a făcut pe om în calitate de fiu şi nu ca pe o făptură oarecare. Această calitate, Dumnezeu n-a dat-o îngerilor sau altei creaturi. Domnul Hristos întrupându-Se a ridicat firea feminină, femeiască, până la cinstea de a putea fi numită Maica lui Dumnezeu.
Ereticii, neputând înţelege, spuneau că: nu se poate ca o muritoare să fie Maica lui Dumnezeu.
Subiectul întrupării în chip omenesc este persoana a II-a a Sfintei Treimi şi deci cea care a născut pe Dumnezeu întrupat este Născătoarea de Dumnezeu, afirmaţie a Sinodului al III-lea ecumenic de la Efes, din anul 431.
Maica Domnului oarecum răscumpără la picoarele Crucii, ceea ce a greşit strămoaşa (Eva).
Al VII-lea Sobor (Sinod) Ecumenic (de la Niceea, din anul 787), având în vedere rătăcirile despre Sfinţi şi Maica Domnului, hotărăşte:
Şi cântă Biserica: Sub milostivirea Ta scăpăm, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, Fecioară! Întru rugăciunile noastre nu ne lăsa pe noi în scârbe, ci ne mântuieşte pe noi: Una curată, Binecuvântată, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu...
Din învăţăturile Părintelui ARSENIE BOCA, Ucigaşa Cetate, (p.73-77)
