DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

Se afișează postările cu eticheta DESPRE POST. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta DESPRE POST. Afișați toate postările

27 iunie 2014

Dorinţa de cele înalte


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Dorinţa de cele înalte,
Fără trupească dovedire
-Prin post profund şi nevoinţă-
Vorbeşte tocmai de iubire.

Iubirea asta –fără cruce-
I’un argument suprem adus
La ecumenica unire,
Cu erezia din apus.

Azi istruirea –fără cruce-
Şi ce-i uşor şi la vedere,
-Cu priză şi efect la public-
Celor de sus le dă putere.

Ortodoxia nu mai este,
Ce-a fost în oamenii smeriţi,
Lăuntrică, duhovnicească
Şi-n duhul sfinţilor părinţi.

Azi instituţia vorbrşte
Şi cei cu’naltă instruire,
Asceza chiar şi-n mânăstire,
Rămâne vorbă nu trăire.

Iar milostenia-i o probă
Şi argument FORTE, adus
Pe faţă, public, la vedere,
Nu cum ne-a învăţat Iisus.

Iubire. Sinceră iubire,
Şi dragoste adevărată,
Se cere şi se strigă public,
Dar care-i dragostea curată ?

Iată părintele ce spune
-Şi el şi toţi sfinţii părinţi-
Cum fără post şi pocăinţă,
Nicicând nu devenim smeriţi.

Nicicând nu dovedim iubirea
Cu fapte ces doar la faţadă,
Făcute- public, madiatic-
Ca toată lumea să le vadă.

Credinţa -dacă-i ortodoxă-
Arată public curăţia
Prin marile valori creştine,
Respectul sincer, modestia.

Acestea când vorbesc în public,
Ortodoxia e trăită,
Iubirea e duhovnicească
Şi nu se cere dovedită.

Când toate’acestea-s argumentul
Ce se aduce în Iisus,
Ortodoxia ne sfinţeşte
Şi-n cei de jos şi-n cei de sus.

De nu-i aşa păcatul strigă
Că tot ce facem e lumesc,
Este credinţă pentru public
Fără efect duhovnicesc.

Sursa Mail


16 iunie 2013

DESPRE P O S T

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

 CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
                         DESPRE  P O S T

Moto: „Cel care mărgineşte postul numai la înfrânarea de la mâncare, acela mai degrabă îl necinsteşte. Posteşti? Arată-mi asta prin faptele tale...Ce folos dacă ne înfrânăm de la carne de peşte şi de pasăre, iar în schimb îi mâncăm pe fraţii noştri? (Sfântul Ioan Gură de Aur).
                                                                                      
                                                                                        Preot Ioan
                    

                          Iubiţi credincioşi,
Postul este un act de preamărire a lui Dumnezeu, este primul pas spre El, în timpul postului punându-se faţă în faţă două lumi: cea materială şi cea spirituală, dintre care trebuie să primeze lumea spirituală.
Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupeşti, de întărire a voinţei, aşadar o formă de pocăinţă.
Postul este „viaţă şi petrecere îngerească“, pentru că îngerii vieţuiesc fără hrană.
Postul este disciplinarea trupului căci acesta (trupul) hrănindu-se, ne-a făcut morţi.

● Deci, ce înţelegem prin POST?
Prin POST înţelegem, în general, o înfrânare - totală sau parţială - pe un anumit timp. În acest sens, există POST TRUPESC şi POST SUFLETESC, după cum înfrânarea este a trupului sau a sufletului. Pentru ca postul trupesc să nu aibă o simplă valoare igienică, trebuie să fie însoţit de postul sufletesc.

● Ce înseamnă POSTUL TRUPESC?
POSTUL TRUPESC este înfrânarea fie totală, fie parţială a trupului pe un anumit timp, de la orice mîncare de dulce, şi de la datoria căsătorească: „Să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu bună învoială pentru un timp ca să vă îndeletniciţi cu postul şi rugăciunea şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească Satana din pricina neînfrânării voastre (1 Corinteni 7:5).

● Ce înseamnăPOSTUL SUFLETESC?
POSTUL SUFLETESC este înfrânarea de la vicii, de la păcate şi de la distracţii nefolositoare. Post sufletesc  înseamnă zăbovirea în rugăciune: „Nu ştiţi voi postul care îmi place? - zice Domnul... împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-Mă!“ (Isaia 58: 6-8).

● Care este ROSTUL POSTULUI?
Postul foloseşte şi sufletului şi trupului pentru că întăreşte trupul, uşurează şi curăţeşte sufletul, păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea în Vechiul Testament este recomandat şi impus de atâtea ori (Ieşirea34: 28; Deuteronom 9:9-18; Judecători 20:26; Isaia 58). „NU FI NESĂŢIOS ÎNTRU TOATĂ DESFĂTAREA ŞI NU TE APLECA LA MÂNCĂRURI MULTE. CĂ ÎN MĂNCĂRURILE CELE MULTE VA FI ŞI DURERE. PENTRU NESAŢIU MULŢI AU PIERIT; IAR CEL ÎNFRÂNAT ÎŞI VA ÎNMULŢI VIAŢA“ (Sirah 37:32-34).
● De câte feluri este postul după lungimea lui?
După lungimea lui, postul este de două feluri:     
                     - Post de o zi;
                     - Post de mai multe zile.
● Dar după asprimea lui, de câte feluri este postul?
După asprimea lui, postul poate fi de patru feluri:
1. Ajunarea desăvârşită = când nu mâncăm şi nu bem nimic, cel puţin o zi întreagă.
2. Postul aspru sau uscat  =  când mâncăm numai spre seară, mâncăruri uscate (pâine, apă, fructe uscate, seminţe etc.). Este uşor de înţeles că acest post aspru se ţine fără untdelemn.
3. Postul obişnuit = când mâncăm la orele obişnuite, dar numai mâncăruri de post, adică ne înfrânăm de la mâncărurile de dulce (lapte, carne, brânză, ouă, peşte şi vin).
4. Post uşor = când se dezleagă la vin, peşte, icre, untdelemn, în anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.

● Care sunt posturile de o zi şi când au fost aşezate ?
        - Miercurea şi Vinerea din fiecare săptămână, fiindcă Miercuri au făcut sfat cărturarii şi fariseii să-L prindă pe Hristos, iar Vineri
L-au răstignit pe cruce. Tot în această zi, după tradiţie, a mâncat Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din Rai (Facerea 3:24).
        - Ziua înălţării Sfintei Cruci, la 14 septembrie.
        - Ziua tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 August.
        - Ajunul Bobotezei, la 5 Ianuarie.

● Când nu se posteşte Miercurea şi Vinerea ?

-În zilele care sunt numite de dezlegare şi care sunt însemnate în calendare cu harţi. Iată când nu se posteşte Miercurea şi Vinerea:
                 În săptămâna luminată (adică Săptămâna Paştilor).
                 De la Naşterea Domnului până la Ajunul Bobotezei.
                 În Săptămâna Brânzei (înaintea lăsatului sec pentru postul Paştelui; se dezleagă numai la lapte, ouă şi brânză).
       Nu se posteşte în ziua Naşterii Domnului şi cea a Bobotezei, când aceste sărbători cad Miercuri sau Vineri.

● Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?
                 Postul Paştelui;
                 Postul Sfinţilor Apostoli Petru  şi Pavel;
                 Postul Sfintei Maria;
                        Postul Crăciunului.
Postul Paştelui sau Păresimile  este cel mai vechi, cel mai lung şi cel mai important şi este aşezat în cinstea Patimilor Domnului, amintindu-ne de postul de 40 zile al Mântuitorului în pustiu, înainte de a ieşi în lume pentru propovăduirea Evangheliei:
„ATUNCI  IISUS A FOST DUS DE DUHUL ÎN PUSTIU, CA SĂ FIE ISPITIT DE CĂTRE DIAVOLUL. ŞI DUPĂ CE A POSTIT PATRUZECI DE ZILE ŞI PATRUZECI DE NOPŢI, LA URMĂ A FLĂMÂNZIT“ (Matei 4:2).
Acest post începe de la Duminica Vameşului şi Fariseului, şi se termină în Sâmbăta din Săptămâna Mare.
Postul Sfinţilor Apostoli  (al Sânpetrului) începe luni după Rusalii şi ţine până la 29 iunie, sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel. Acest post este mobil, urmând data Paştelui.
Postul Sfintei Maria  (Sântamariei), durează 15 zile înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 August).
Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului  ţine 40 de zile, de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie.
Cel puţin în aceste patru Sfinte Posturi ale anului, trebuie să se împărtăşească toţi credincioşii. Pregătirea pentru spovedanie şi împărtăşanie se face prin post, rugăciune, pocăinţă şi fapte bune.

● Dar în timpul Vechiului Testament se postea?
Desigur, se postea de două ori pe săptămână, Lunea şi Joia în amintirea suirii şi coborârii lui Moise de pe muntele Sinai cu tablele legii.
Se postea la ziua împăcării (în ziua a 10-a a Lunii Tişri), după cum Însuşi Dumnezeu a rânduit: „Şi aceasta să vă fie vouă pravilă, în ziua a zecea a lunii, SĂ POSTIŢI“(Levitic 16:29-30).
Mai existau şi alte zile sau răstimpuri fixe pentru care era rânduit post, după cum ne spune profetul: „Aşa zice Domnul Savaot: POSTUL din luna a patra, a cincea, a şaptea şi a zecea, vor fi pentru neamul lui Iuda spre veselie şi bucurie şi zile bune de sărbătoare! Dar, să iubiţi adevărul şi pacea!“ (Zaharia 8:19).

● Este postul un semn de întristare?
Da, este un semn de întristare pentru că „Mirele“ (Iisus Hristos) a fost luat dintre noi. Acest lucru se poate vedea din cuvintele pe care le-a spus Mântuitorul, în următoarea întâmplare din Biblie: „ATUNCI AU VENIT LA EL UCENICII LUI IOAN, ZICÂND: PENTRU CE NOI ŞI FARISEII POSTIM MULT, IAR UCENICII TĂI NU POSTESC? ŞI IISUS LE-A ZIS: POT OARE FIII NUNŢII SĂ FIE TRIŞTI CÂTĂ VREME MIRELE ESTE CU EI? CI VOR VENI ZILE CÂND MIRELE VA FI LUAT DE LA EI ŞI ATUNCI VOR POSTI (Matei 9:14-15).

● Şi atunci, dacă postul e un semn de întristare, înseamnă că nu se cuvine să se facă petreceri, nunţi şi veselie?
Unii, deşi susţin că postesc, participă la petreceri sau diferite distracţii, în acelaşi timp cu postul. Este fără îndoială un păcat, iar postul ţinut în acest mod este fără de nici un folos, pentru că este incomplet.
Există şi o altă situaţie, când unii îşi rânduiesc singuri şi de bună voie anumite zile de post, zile în care Biserica n-a rânduit post, pentru că nu sunt zile de întristare, ci de bucurie. Aşa de pildă, unii ţin post Duminica, Marţea sau Joia şi este clar că aceştia nu ţin rânduiala Sfintei Biserici Ortodoxe. „Sfânta Marţi“ sau „Sfânta Joi“ sunt nume păgâneşti, căci Marţi vine de la Marte, Joi vine de la Jupiter deci este un păcat să ţinem post Marţi sau Joi.

● Bazaţi pe tâlcuirea greşită şi pe forţarea înţelesului unor texte biblice, cultele religioase, de oricare fel ar fi, sunt împotriva postului şi obiectează că:
Omul poate să mănânce orice fel de mâncare, pentru că nu mâncarea îl spurcă pe om, după versetul spus de Însuşi Mântuitorul: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om“ (Matei 15:11).
Răspunsul nostru:
Este foarte adevărat că nu prin mâncare se spurcă omul pentru că toate mâncărurile sunt curate. Dar, în nici un caz nu rezultă că nu mai trebuie să existe postul. Ei nu ştiu de fapt rostul postului - acela al înfrânării poftelor noastre! Deci, o mâncare oprită în timp de post, nu este oprită pentru că ar fi spurcată în sine, ci pentru că omul se spurcă prin sine însuşi, adică prin neputinţa de a se înfrâna în faţa unor  alimente sau prin poftele care-l biruiesc şi-l stăpânesc.
Aşadar este foarte clar că Hristos n-a zis: „Să nu postiţi!“ şi nici nu putea să zică astfel, când ştim că El însuşi a postit (Matei 4:2) şi a poruncit şi celor ce-l urmează să postească (Matei 9:14-15).
● Cultele religioase ne reproşează că: Este o erezie condamnată de Sfânta Scriptură a opri pe cineva de la anumite mâncăruri, câtă vreme ele sunt bune şi curate şi mai ales că au de la Dumnezeu menirea de a fi consumate, căci scrie Sfântul Apostol Pavel: „Aceştia (învăţătorii mincinoşi ce se vor ivi) opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumită, pentru cei care au cunoscut adevărul“
(1 Timotei 4:3,5,8).

Răspunsul nostru:
Cuvintele acestea nu sunt îndreptate împotriva postului. Ei opreau căsătoria şi mâncarea de carne, dar nu pentru un timp, cum facem noi în post, ci pentru totdeauna, zicând că ea (carnea) este „MATERIE“ = adică ceva rău, necurat.
Ei opreau căsătoria, nu pentru a înfrâna temporar poftele trupeşti, ci pentru a nu spori materia, despre care ei spuneau că este rea. Cuvintele din citatul de mai sus sunt ale Sfântului Apostol Pavel, despre care ştim că el însuşi a postit.
● Cultele religioase ne reproşează că postul este ceva indiferent, adică nici bun, nici rău şi de aceea prin el nu ne putem face mai plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, căci Apostolul spune lămurit: „Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu, căci nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte“ şi un alt text: „Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14:17). Iată cum motivează cultele religioase că a ţine postul nu este o virtute şi a nu-l ţine nu este un păcat.

Răspunsul nostru:

În ambele texte nu e vorba de mâncarea de post, ci de mâncarea din carnea ce fusese jertfită idolilor. Păgânii aduceau idolilor jertfe de animale. O parte din carnea rămasă de la aceste jertfe se consuma la templele idolilor, sub formă de ospăţ  idolesc (1 Corinteni 8:10) sau se consuma, sub aceeaşi formă, acasă la cel ce a jertfit-o (1 Corinteni 10:25). Uneori creştinii erau invitaţi la ospeţele idoleşti sau se întâmpla ca aceştia să cumpere din măcelării carne care fusese jertfită idolilor şi o mâncau.
Aşa cum iudeo-creştinii nu se puteau rupe cu totul de Vechiul Testament, tot aşa nici păgâno-creştinii nu-şi puteau rupe încă toate legăturile cu vechea lor credinţă. Postul poate fi asemănat cu antrenamentul unui „atlet spiritual“, care ne face asemenea cu Hristos.
Deci, postul nu urmăreşte omorârea trupului, ci disciplinarea lui. Chiar citim în Pateric răspunsul lui Avva Pimen către Avva Isaac: „Noi nu ne-am învăţat să fim omorâtori de trupuri, ci de patimi!“. Iar Sfântul Isaac Sirul scrie despre post: Şi Mântuitorul când s-a arătat lumii la Iordan, cu postul a început!“. Postul este o armă lăsată de Dumnezeu, iar când diavolul vede această armă la vreun om, se înfricoşează!
Dacă cineva posteşte, mintea lui nu se clatină, ci stă gata să înfrunte patimile cele grele.Şi iată, o istorioară, pe care citind-o, n-o mai putem uita niciodată, ba chiar trebuie s-o împărtăşim şi fraţilor noştri creştini care nici nu se sinchisesc de a ţine post:

Într-o zi, un preot creştin ortodox, care şi-a trăit slujirea lui pe cât se poate de corect, conducea, conform tradiţiei ortodoxe, pe „ultimul drum“, un credincios din parohia sa. Deodată, la o intersecţie de drumuri, după ce a rostit ectenia (rugăciunea) pentru cei adormiţi, prin voia lui Dumnezeu, a văzut înaintea tronului un înger  şi după tron un alt înger. Preotul i-a întrebat cu spaimă: „Cine sunteţi voi?“. Şi ei au răspuns: „Eu sunt îngerul zilei de Miercuri, a zis cel din faţă, iar eu sunt îngerul zilei de Vineri, a zis cel din spate; omul acesta cât a fost în viaţă, a ţinut post Miercurea şi Vinerea, ba nu s-a atins nici de soţia lui, a ţinut post şi cu sufletul şi cu trupul, a respectat deci vânzarea şi patimile lui Hristos şi ne-a trimis Dumnezeu să-i ducem sufletul la cer“. Iată cât de important este pentru mântuirea sufletelor noastre să postim cel puţin Miercurea şi Vinerea.

Versete din Vechiul Testament referitoare la post
În Vechiul Testament, prin post se înţelegea abstinenţa realizată înainte de intrarea în Cortul Mărturiei: „ A făcut apoi baia de aramă, cu tălpica ei tot de aramă; (a făcut-o) din oglinzile femeilor postitoare, ale celor ce au postit la intrarea în Cortul Mărturiei“ (Ieşirea 30:8).  
Ştim din Vechiul Testament că evreii posteau lunea şi joia şi avem ca dovezi versetul: „Postesc de două ori pe săptămână...“ (Luca 18:12) şi Didahia celor 12 Apostoli.
Moise a postit 40 de zile pe muntele Sinai înainte de a primi Tablele Legii (Exod 34:28).
Împăratul David postea adesea cu pocăinţă: „Iar eu, când
m-au supărat ei
(asupritorii mei), m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce“ (Psalmul 34:12); „A postit David cu post aspru şi a rămas toată noaptea culcat pe pământ“(2 Regi 12:16).  
Daniel în Babilon a postit trei săptămâni: „Pâine bună n-am mâncat, carne şi vin n-am pus în gura mea şi cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au împlinit trei săptămâni de zile“ (Daniel 10:3).

Postul...
Postul aduce smerenie: „Şi acolo la râul Ahava, am rânduit post, ca să ne smerim în faţa Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El călătorie pe cale dreaptă, pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru toată agonisita noastră“ (Ezdra 8:21);  „Sufletul mi l-am smerit cu post“ (Psalm 68:10).
Postul a fost ţinut de fii lui Israel: „În cea de-a douăzeci şi patra zi a acestei luni (luna  a şaptea), fiii lui Israel s-au adunat  în post şi-n haină de sac“ (Neemia 9:1).
Postiţi un post al sfinţeniei: „Postiţi un post al sfinţeniei“ (Ioil 1:14); „Sunaţi cu glas de trâmbiţă-n Sion, gătiţi postiri sfinte, prăznuiţi sărbătoarea cea pentru toţi“ (Ioil 2:15).
Postul este necesar pentru întoarcerea la Domnul:
„Întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire“(Ioil 2:12).
Postul îl ţinem pentru noi, nu pentru Dumnezeu: „Vesteşte la tot poporul ţării şi  preoţilor: « Dacă aţi ţinut post şi v-aţi tânguit în luna a cincea şi într-a şaptea, vreme de şaptezeci de ani, pentru Mine, oare, aţi postit?“ (Zaharia 7:5).
Postul trebuie însoţit de rugăciune: „Mai mult preţuieşte rugăciunea cu post şi cu milostenie şi cu dreptate, decât bogăţie cu nedreptate; mai bine să faci milostenie decât să aduni aur. Căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult“ (Tobie 12:8-9).

Versete din Noul Testament referitoare la post
„Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat. Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mânile peste ei şi i-au lăsat să  plece“ (Faptele Apostolilor 13:2-3).
„În osteneală şi în trudă, în primejdii adeseori, în foamete şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine“ (2 Corinteni 11:27).
„Şi Iisus le-a zis: Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească“ (Marcu 2:19).
„Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Matei 17:21).
„Când postiţi nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să arate oamenilor că postec. Adevărat grăiesc vouă că şi-au luat plata lor. Tu, însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie“ (Matei 6:16-18).
„Şi trecând multă vreme şi plutirea fiind periculoasă, fiindcă trecuse şi postul (sărbătorii ispăşirii, care se ţinea la evrei toamna), Pavel îi îndemna...“ (Faptele Apostolilor 27:9).
„Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră“ (Faptele Apostolilor 14).
Vorbe de duh de la Sfinţii Părinţi
„Dacă postim înfrânându-ne numai de la mâncare, după trecerea Păresimilor va trece şi postul; iar de ne înfrânăm de la păcate, postul nostru va continua şi vom avea mereu folos de el“ ; „Adevăratul post este depărtarea de la rău, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, îmblânzirea poftelor, oprirea clevetirii ţi călcării de jurământ“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).
„Dacă mă hrănesc bine pentru ca trupul meu să fie puternic, acesta se răzvrăteşte şi pretenţiile lui cresc: nu are chef de rugăciune. Dacă-mi smeresc trupul prin post fără măsură, în suferinţa înfrânării ia naştere pentru o vreme un teren prielnic pentru rugăciune, dar după aceea trupul devine neputincios şi nu vrea să urmeze duhului“ (Arhimandritul Sofronie).
           „Dacă nu îţi schimbi viaţa, pentru ce mai posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).
           „Postul este izvor de bucurie“ (Sfântul Vasile cel Mare).
           „Postul ne îngreunează pe dinafară, dar ne curăţă pe dinăuntru“ (Sfântul Ioan al Antiohiei).
           „Eşti stăpân pe pântece? Fii atunci stăpân şi pe limbă!“ (Sfântul Nil Sinaitul).
           „Postul adevărat  este abţinerea de la orice lucru rău“ (Sfântul Teodor Studitul).
           „Postul ... o şcoală a căinţei“ (Părintele Alexandre Schemman).
           „Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi sfinţeniei, strălucirea cuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii, izvorul smereniei. Postul te învaţă liniştea şi el precede celelalte fapte bune“ (Sfântul Isaac Sirul

Pentru o mai uşoară înţelegere a importanţei covârşitoare a rugăciunii şi postului, să privim cu luare aminte imaginea de mai sus. Orice om care nu se roagă şi nu posteşte, se aseamănă cu acest vultur fără aripi. Aşa este sufletul acelui om, nu se poate înălţa spre Împărăţia lui Dumnezeu. El merge pe calea cea largă, iar calea aceasta largă duce la Iad.
Un creştin care se roagă, dar nu pos­teşte este exact ca vulturul din imaginea de mai sus, care având doar o aripă (RUGǍCIUNEA), nu poate zbura deasupra munţilor (munţi de ispite, necazuri, nevoi etc.), are nevoie şi de  cealaltă aripă (POSTUL). Deci, cine nu pos­teŞ­te nu se roagǍ bine.
     Creştinul care doar posteşte, dar nu-şi face canonul de rugăciuni ale dimineţii, ale serii, nu se roagă când se aşează şi când se scoală de la masă, nu merge Dumnica la rugăciunile din timpul Sfintei Liturghii este neputincios (sufleteşte) ca şi vulturul din imaginea de mai sus. Deci, cine nu se roagǍ, nici nu posteŞte cum ar trebui.

 
Creştinul care se roagă şi posteşte se înalţă cu uşurinţă (sufleteşte) spre „Lumina cea neîn­serată“ (Dumnezeu) ca şi vulturul din imaginea de mai sus. Deci, unirea rugǍciunii cu pos­tul ÎnseamnǍ forŢǍ În urcuŞul duhovnicesc al creŞtinului.

Istorioare despre post din Patericul egiptean
           Zis-a un bătrân: „Fraţilor, îmbuibarea pântecului este maica curviei, iar postul şi înfrânarea este bogăţia sufletului; deci aceasta să ne silim să o câştigăm cu smerită înţelepciune, păzindu-ne de mândrie, plăcere şi lauda oamenilor care sunt izvorul tuturor răutăţilor“.
Un sihastru oarecare trăia în adâncul pustiului de treizeci de ani. Mâncarea lui era o buruiană oarecare, ce creştea în acea pustie. Mai târziu a început a gândi şi a grăi în sine, zicând: în zadar mă necăjesc de atâţia ani aici, în această pustie şi nu mănânc decât această buruiană şi nici o descoperire sau vedenie în vis sau aievea nu văd, sau nici o minune n-am făcut. Ci mai bine să las această pustie fără de nici un folos şi să ies în lume, că şi acolo cel ce vrea să se mântuiască, se mântuieşte. Aceasta gândind el şi vroind să plece din pustie în lume, i s-a arătat îngerul Domnului şi  stându-i înainte, i-a zis: „Ce vrei să  faci, bătrânule? Pentru ce primeşti în inima ta acele gânduri,  aceasta doreşti, că de atâţia ani trăieşti aici în această pustie şi Dumnezeu te hrăneşte, te întăreşte, te păzeşteşte  şi  nimic nu-ţi lipseşte ca unuia din lavră? De acum să nu te mai supui gândurilor şi sfatului vrăjmăşesc şi şezi aici, în acest loc, până la sfârşitul tău şi te roagă lui Dumnezeu să-ţi dea smerenie şi răbdare“. Iar el fiind întărit de sfatul îngerului, a petrecut acolo toată vremea vieţii sale în post şi-n rugăciune şi s-a mântuit.
Spuneau părinţii că era într-un sat un om care postea mult, încât oamenii îl cunoşteau sub numele de postitorul. Şi auzind Părintele Zinon despre dânsul l-a chemat la el; iar el s-a dus cu bucurie. Ajungând acolo, Părintele Zinon lucra tăcând, iar postitorul, văzând că nu vorbeşte cu dânsul, s-a supărat şi i-a zis Părintelui: „Roagă-te pentru mine, Părinte, că vreau să plec! Când eram în sat, până seara posteam şi niciodată  nu mi s-a făcut aşa ceva, adică să nu fiu băgat în seamă! “. Şi Părintele i-a zis lui: „În sat te hrăneai cu urechile tale (adică din laudele pe care i le aduceau ceilalţi pentru că postea = păcatul slavei deşarte), de acum înainte, întru ascuns să posteşti, să faci milostenie, căci aceasta este calea după Dumnezeu“.

Cugetări despre abstinenţă
Abstinenţa este o virtute prin care se înfrânează pofta spre lăcomie. În cartea „Suma viţiilor“ (viciilor - n.n.), se povesteşte că, pentru a nu mânca şi bea prea mult, Dumnezeu le-a făcut oamenilor gura mult mai mică în raport cu mărimea corpului.
Solomon a spus: „Cine este abstinent îşi dezvoltă şi-şi prelungeşte viaţa“.
Sfântul Vasile cel Mare a zis: „După cum calului i se pune frâu pentru a-l stăpâni, tot astfel şi omul trebuie să-şi înfrâneze poftele lăcomiei prin abstinenţă“.
Varro spunea: „Abstinenţa este călăuza tuturor virtuţilor“.
În „Istoria Românilor“ este scris despre virtutea abstinenţei. Mergând Alexandru cel Mare cu oastea sa prin deşertul Babiloniei nu găseau nimic să mănânce. Lipsindu-le hrana, mulţi mureau de foame, după ce mâncaseră caii şi alte animale  pe care le aveau cu ei. Unul dintre generalii săi găsind faguri de miere, în loc să-i mănânce el, i-a dus lui Alexandru de faţă cu toată lumea. După ce Alexandru a luat fagurii aceia în mână, i-a aruncat într-un râu şi a spus: „Dumnezeu nu vrea ca eu să  trăiesc, nici să mor decât împreună cu cei care sunt aici“. Şi unii dintre cei prezenţi, văzând că el aruncase fagurii în fluviu, au sărit repede în apă ca să-i ia. Astfel s-au înecat mulţi care n-au putut rezista pentru că erau prea slăbiţi de foame. Mergând  mai departe au dat peste nişte aşezări, în care Alexandru cel Mare şi soldaţii lui au găsit ceea ce le trebuia.

Şi ursul şi şarpele postesc
Şi ursul posteşte. Îndată ce se apropie iarna se retrage în bârlog, se pune pe labe şi toată iarna nu mănâncă nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui – din postul lui – e tot urs... atacă şi sfâşie animalele mai departe. Şi şarpele posteşte. Toată iarna şi şarpele doarme şi nu mănâncă nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui – din postul lui – e tot şarpe. Muşcă mai departe. Exact aşa fac şi creştinii care se lasă de rele pe timpul postului, dar îndată ce trece postul, s-apucă iar de rele. Se muşcă şi se sfâşie iar unii pe alţii şi fac toate răutăţile. Ce folos aş avea că mă las pe timpul Paştilor de băutură, fumat, sudalme şi alte răutăţi, iar la Paşti mă dezleg iar? Nu este oare şi acesta exact postul ursului şi postul şarpelui? Postul nostru trebuie să fie un post permanent, a ne feri pe tot timpul vieţii noastre de desfătările şi deşertăciunile acestei lumi... de duhul acestei lumi... de orice fel de mâncare prin care se întăreşte „animalul”, firea cea veche din noi (petreceri, beţii, jocuri, desfătări lumeşti şi celelalte răutăţi). Numai un astfel de post ne poate fi ajutor de mântuire sufletească.

POSTUL
                                   (Părintele Sofian Boghiu)
Unii nu postesc deloc, alţii postesc o săptămână  sau câteva zile, iar alţii, o săptămână la început şi o săptămână la  sfârşit. Fiecare îşi va lua plata după ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai şi încurcă în înţelegerea postului. Unii  postesc ajunând mai ales vinerea - şi e foarte bine. Pentru că postul şi  ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlăuntru să se repare  - această „uzină“ care suntem noi înşine şi care merge aşa, ca un  automat: de pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie. Şi când postim, se bucură tot lăuntrul nostru, ne spune „mulţumesc“, pentru  că se reface aievea. Aşadar, cine  ţine post cu regularitate îşi face el însuşi foarte mult bine. Este la câte unii această panică: „Dacă nu mănânc, mor, ameţesc!“ Nu-i  adevărat. Postul armonizează şi înviorează tot lăuntrul nostru.
Postul  creştin, supravegheat şi ţinut cu înţelepciune, este recomandat de sfinţii Părinţi,  iar unii din ei aveau studii de medicină înaltă şi ei urmăreau să ne  facă nouă bine, nu să ne chinuiască. Aşa că toate au fost rânduite cu  foarte multă luciditate şi pricepere. Postul trebuie să fie luminat, consimţit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie  ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau ţinut de frică, pentru ca atunci  stomacul resimte postul ca o mare suferinţă, iar mintea culege numai  mătrăgună şi numai răutăţi. Dumnezeu nu  vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci  când posteşte această aparatură fizică, iar sufletul se revoltă. Nu aşa!  Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios; să postească şi trupul,  dar să postească şi sufletul, şi atunci e postul cu adevărat  binefăcător. Să se bucure şi cele dinlăuntru şi să nu se revolte gura  şi limba că le-am pus la post. Unii postesc toata ziua, ajunează, şi seara mănâncă cât ar fi mâncat toată ziua şi apoi toată noaptea le e rău. Dar un post aspru se împleteşte cu rugăciunea şi cu meditaţia, şi mai ales să-ţi postească şi gura în timpul postului.  Sunt oameni care fac din aceasta râvnă a postului un ideal. Şi ferice,  cu adevărat, de cei ce merg pe această cale frumoasă şi cu adevărat  vrednică, calea postului! Numai să fie dusă cu statornicie şi răbdare,  pentru că este o cale spinoasă, fraţi creştini, şi totdeauna veţi avea  de suferit pe această cale.
Ţineţi seama de toate acestea, fraţi  creştini. Luaţi-vă în serios propria viaţă, pentru că o dată îi este dat omului să trăiască şi după moarte vine judecata -  spune sfântul Pavel. Dacă noi vorbim numai despre aceste lucruri şi le  lăudăm cu gura, dar nu le facem, e ca şi cum am vedea în vitrina unui  magazin o mâncare foarte bună, dar nu o putem lua, pentru că este un  geam între noi. Aşa este şi cu această ne-aplecare spre poruncile lui  Dumnezeu, spre lucrarea lor. Să facem, fraţi creştini. Dumnezeu să ne  ajute să facem, şi negreşit, ne vom bucura de roadele şi sporul cel  duhovnicesc. Postul  e înainte de toate, înfrânare, fraţi creştini. Pentru că dacă nu  mănânci de dulce, dar mănânci de post mai mult decât trebuie şi mănânci  şi o mâncare foarte bine gătită, acela nu mai este  post.
Noi  astăzi nici nu mai băgăm în seamă poruncile lui Dumnezeu, dar pentru  acest dispreţ grozav faţă de poruncile Lui, fără îndoială că vom fi aspru judecaţi. Noi, cei de azi, ne-am obrăznicit, suntem „evoluaţi“...În  post contează foarte mult să vă iertaţi unul pe altul. Postul n-are  nici o valoare când ai necaz pe cineva şi nu te poţi împăca cu el. Poţi  să mori de foame, nu are nici un rost postul tău, până când nu te împaci  cu celălalt.
Dar nu aşa, o împăcare de politeţe, ci iertare din inima.  Nu aşa, că „da, eu n-am nimic cu nimeni“. Asta nu e iertare. Să vă  iertaţi unul pe altul din toata inima, numai atunci postul va fi cu  adevărat de folos. Unii nu-şi vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post.  Vai de postul lor... Asemenea persoane trec pe deasupra gurii iadului,  duc cu ei un fel de zbucium cumplit şi dincolo îi aşteaptă acest foc  cumplit al  conştiinţei vinovate. Nu vă temeţi de post. Postul nu e lăsat să omoare omul, ci să potolească patimile din noi. Dacă eşti bolnav şi posteşti, de cele mai multe ori te  vindeci prin  post. Şi dimpotrivă, dacă mănânci prea bine, poţi fi oricât de sănătos,  îndată te distrugi.
Şi apoi să nu uitaţi că postul nu înseamnă numai post de mâncare, ci să te abţii de la tot ceea ce simţi că nu-ţi este de  folos: de la o plăcere vinovată, de la un roman nepotrivit. În  comunităţile în care trăim, când pleacă unul afară, toţi ceilalţi  tabără pe el şi îi spun toate greşelile şi uită că, oricât de rău ar fi  cineva, are şi nişte lucruri bune. Dar se uită acest amănunt şi se spun numai cele rele. Şi greşim osândind pe altul, şi spurcăm postul nostru  cu acest păcat, şi ne adunăm păcate grele în faţa lui Dumnezeu. Pentru că atunci când judeci pe altul, intri cu obrăznicie în drepturile lui Dumnezeu, El e judecătorul. „Cine eşti tu, să judeci sluga străină?“ Ce  folos că nu mănânci carne, dar mănânci cinstea fratelui tău? Sau dai  averea la săraci, dar tu eşti plin de ură? Să  avem grijă, aşa cum v-am spus, să postim şi cu limba, fraţi creştini. Noi avem gură, cu care facem foarte multe greşeli de neiertat.  Pedepseşte-ţi limba, ca să scapi tu de pedeapsa cea veşnică.

AR TREBUI SĂ NE CONTROLĂM FIECARE CUVÂNT PE CARE-L SPUNEM, PENTRU CĂ FIECARE ARE  ROSTUL LUI ÎN VIAŢA NOASTRĂ SAU ÎN VIAŢA ALTORA,  UN TIMP DE LUPTĂ CU NOI ÎNŞINE.

Pentru că cea mai cumplită luptă este  cu noi înşine, nu cu alţii, fraţi creştini. Noi pe altul îl biruim  repede sau îl înlăturăm, mai ales dacă suntem mai voinici - îl desfiinţăm repede pe duşmanul nostru, însă cu noi înşine suntem tare delicaţi, ne este tare milă de noi şi găsim toate argumentele ca să ne  cruţăm pe noi înşine.
Postul  este lăsat ca o arenă în care trebuie să ne luptăm cu fiarele din noi,  cu spinii din noi, cu răutatea din noi - şi e foarte greu să te biruieşti pe tine însuţi. Şi  într-o asemenea călătorie lăuntrică, ne este absolut de trebuinţă o  faptă bună care, dacă o împlinim, este egală cu eliberarea noastră lăuntrică: adică să ne iertăm unii pe alţii. Pentru că în această  călătorie spre înviere, avem noi înşine nevoie de multă iertare de la  Dumnezeu. Şi dacă nu iertăm, nici nouă
nu ni se iartă şi vai de sufletul  nostru! Ne merg toate împotrivă, chiar dacă ni se pare că mergem pe  drumul cel bun; vai de sufletul nostru, dacă nu ne iartă şi pe noi  Dumnezeu! Când ştii că şeful tău e supărat pe tine şi urmează să te sancţioneze, te temi şi cauţi să faci tot ce poţi, ca să te ierte şi să  te pui bine cu el. Este condiţia pe care acest mare Stăpân o pune  pentru  fiecare dintre noi: „iertaţi şi vi se iartă“; „nu iertaţi, nu vi se  iartă“. Aceasta este problema iertării - foarte grea de multe ori, dar  şi foarte luminoasă, pentru că ea ne ajută la sporul cel duhovnicesc şi  „ne pune bine“ cu acest mare şi bun Stăpân al universului întreg. Ierţi? -  ţi se iartă! Orice  trudă pentru luminare şi mântuire presupune această condiţie a păcii interioare. Căci asta înseamnă iertarea: pacea ta.
Şi nici nu se poate  face rugăciune cu ciudă. Când te chinuie gândul că celălalt ţi-a făcut  rău, n-ai linişte în suflet şi nu te poţi ruga. Praful acesta care  ustură şi doare, ştergeţi-l de pe suflet şi aruncaţi-l la câini...  iertaţi, fraţilor, ca să puteţi veni aici la rugăciune cu inima deschisă  şi să vă întoarceţi acasă cu pace în suflet. Şi nu aşteptaţi să vă ceară celălalt iertare. Nu, începeţi prin a cere dumneavoastră iertare,  pentru că este imposibil ca, oricât ar fi şi celălalt de vinovat, să nu  aveţi şi dumneavoastră o vină cât de mică..... e imposibil...

      Bibliografie: Biblia E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; Biblia E.I.B.M. (versiunea redactată şi adnotată de Arhiepiscopul Clujului Bartolomeu Valeriu Anania), Bucureşti,2001; Preot Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti, 1995; Patericul egiptean, Editura Alba Iulia,1990; Leon Magdan, Andreea Magdan,Dumnezeu şi Omul-antologie de cugetări, Editura Sfântul Alexandru,2001; Prof.Univ.Dr.Doc. Pandele Olteanu, Floarea Darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara,1992; Preot Prof. Dr. Ioan Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, E.I.B.M., Bucureşti, 1994. 

3 iunie 2013

Postim ca sa luptam cu Satana!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


"Acest neam de demoni va iesi numai cu post si cu rugaciune", a spus Hristos Domnul unui tata ce avea un copil indracit. si sa nu zica nimeni ca nu exista diavol sau nu exista indraciti!!! in Ucraina, la Pecerska, la slujba Maslului, erau adunati vreo zece la un loc si era un adevarat infern dezlantuit acolo! Ai vazut filmul "Exorcizarea lui Emily Rose"? Este bazat pe un fapt real si merita sa fie vazut.

Demonizatii sunt o realitate. Desi eu zic ca acum Dumnezeu "ascunde" cumva aceasta crunta realitate din motive usor de inteles: demonizatii se numara acum cu milioanele, iar cei ce i-ar putea vindeca se numara pe degete! si ca sa nu se darame lumea din cauza demonilor, face Domnul ca demonizatii sa nu se mai manifeste pe fata. De ce sunt milioane si zeci de milioane de demonizati? Ce este un demonizat? Tot cel ce nu are pe Duhul Sfant in el, nu este decat un demonizat! Ti se pare prea dura afirmatia? Cel ce nu s-a straduit sa primeasca energie pozitiva in suflet, cel ce nu s-a impartasit cu Hristos si cu harul Duhului prin credinta si fapte bune, acela, implicit, a acumulat energie negativa.

Omul este ca un mecanism care "functioneaza" cu energie: pozitiva sau negativa. Daca se apropie de Dumnezeu, se umple de energie pozitiva. Daca nu, se apropie de Satana si de energia lui negativa. Adica se indraceste: nu mai crede, nu mai lucreaza binele, nu mai posteste, de aici urmand faptele care se fac prin energia negativa satanica: desfrau, lacomia, ura, minciuna, necredinta etc. Toate legate intre ele! Deci postim ca sa ne eliberam, sa putem crede si, in acelasi timp, sa "fugim" de diavol. Cine nu posteste, nu renunta la faptele diavolesti. si invers!
Dupa eliberare, dupa jertfa, dupa fuga de Satana, urmeaza un fel de gol in suflet. ti-am zis deja ca sufletul e ca o camara pe care o golim de rele. Dupa aceea simtim incet incet nevoia binelui. Incepem sa vorbim cu Dumnezeu. Treptat il simtim. Credem parca mai usor in El. Avem parca ceva mai multa vointa si mai multa credinta in El. Il percepem treptat ca pe o Fiinta vie, apropiata noua. Simtim ca avem ceva sa-I spunem cu adevarat, nu doar frazeologia de pana atunci. Parca vedem viata si intamplarile din cursul vietii cu alti ochi. Parca simtim ceva nou, mereu mai aparte.

Postim ca sa ne putem ruga.

Cuvintele ne sunt mai calde la rugaciune si ne apuca un dor nebanuit pana atunci. Vrem ceva nou! De parca ne-am ridicat dintr-un somn greu si descoperim din nou lumea si pe noi insine cu alti ochi. Parca Dumnezeu e mai prezent si mai aproape! Desi realitatea e alta: noi suntem mai aproape de El si nu invers! Ca in cazul celui aflat aproape de o insula si care, dupa ce a aruncat ancora pe tarm, tragandu-se spre mal, i se pare ca insula vine spre el. Dar, stii bine, el se apropie de insula... Nu noi il tragem pe Dumnezeu de maneca prin post si ni se pare ca vine spre noi, ci pur si simplu, postul ne deschide ochii si ne inviaza sufletul, care, oricum, il avea pe Dumnezeu aproape! Si il va avea mereu aproape, chiar de va fi in fundul iadului!

17 martie 2013

SFIINTII PRIETENII MEI...: Folosul postului

SFIINTII PRIETENII MEI...: Folosul postului "Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos.....


Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).

Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?

Nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimile cugetării sfinte.

Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.

Chiar şi cu mult înainte de ei, la începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească. Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască. Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă şi în Paradis era nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufleteşte, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat. Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferinţele şi o viaţă mai grea decât orice moarte.

Vedeţi cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este dispreţuit? Şi nu puteţi să vă închipuiţi cât Se bucură El când ţinem post. Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul şi este scoasă din el prin post. Astfel s-a întâmplat şi cu ninivitenii.

Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!” (Iona 1, 1-2). După mai multe peripeţii (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni şi le-a spus că cetatea lor urma să fie distrusă: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă! (Iona 3, 4). Când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au arătat dispreţuitori şi indiferenţi. Cu toţii – bărbaţi, femei, stăpâni, robi, copii şi bătrâni – au început să postească. Ba şi pe animale le-au pus să postească. Iată de ce am spus mai înainte că de mâncarea multă şi de băutură ar trebui să ne temem, nu de post: mâncarea şi băutura au fost aproape să distrugă cetatea, pe când postul a izbăvit-o.

Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieşit nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). Dar şi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile luminoase şi neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe aceşti oameni? Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum? Întreabă postul să-ţi spună. El o să te lămurească în legătură cu această taină, pentru că taină este, cu adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice sau focului şi să nu păţească nimic. Vezi ce luptă peste fire şi apoi ce biruinţă peste fire? Adu-ţi aminte mereu de puterea postului şi primeşte-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când şi de colţii leilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne alte şi alte binefaceri.

„Mi-e frică de post pentru că strică şi slăbeşte trupul”, poate că spui tu. Dar să ştii că pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoieşte sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16). Pe de altă parte, dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai bine. Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.

Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi.

Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folo-sul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos.
.Sf Ioan Gura de Aur

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV