Se afișează postările cu eticheta Acatist al Sfintei Icoane a Maicii Domnului Ognevidnaia din Areovind. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Acatist al Sfintei Icoane a Maicii Domnului Ognevidnaia din Areovind. Afișați toate postările

14 martie 2015

Acatist al Sfintei Icoane a Maicii Domnului Ognevidnaia din Areovind (10 februarie)



Acatist al Sfintei Icoane a Maicii Domnului Ognevidnaia din Areovind (10 februarie)

CONDAC 1

Sfinții Îngeri cu frică înconjoară cinstită icoana Ta, împodobindu-o cu cununi de laude pentru mulțimea minunilor Tale arătate neamului omenesc, iar noi de mireasma cântărilor duhovnicești umplându-ne, Îți cântăm Ție cu dragoste: Bucură-Te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre !

ICOS 1

Chipul Tău cel de foc ne întâmpină pe calea rugăciunii și ne luminează ca să ne ostenim și noi spre asemănarea cu Adevărul, Care ne-a zidit după chipul Său; pentru aceasta, razele gândurilor noastre le purtăm către Tine, strigând:

Bucură-Te, nădejdea iubitorilor de sfințenie;
Bucură-Te, liniștea celor tulburați de valurile ispitelor;
Bucură-Te, acoperământul milostivirii celor greșiți;
Bucură-Te, adiere lină a înțelepciunii de sus;
Bucură-Te, cântarea cea neîncetată a cetelor cerești;
Bucură-Te, poartă a mântuirii celor păcătoși;
Bucură-Te, împăcarea noastră cu Părintele ceresc;
Bucură-Te, apărătoarea noastră nebiruită la judecata cea de obște;
Bucură-Te, cununa nădejdilor noastre de mântuire;
Bucură-Te, pecetea mântuirii celor ce se roagă Ție;
Bucură-Te, carte purtătoare a cuvintelor Vieții;
Bucură-Te, povățuitoare luminată spre Împărăția cerurilor;
Bucură-Te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre !

CONDAC 2

Ca un soare strălucești până la marginile lumii cu razele minunilor și risipești întunericul mâhnirii celor care Te cheamă în ajutor și cântă Domnului cu mulțumire: Aliluia !

ICOS 2

Stând fără de mijlocire înaintea Celui Slăvit în Treime, Dumnezeul Cel Preaînalt, adu-Ți aminte și de noi, cei căzuți în groapa multor patimi, și ne izbăvește de căderea în focul cel veșnic al iadului, ca să aducem Ție ca niște făclii de laude mulțumirile acestea:

Bucură-Te, foc ne arzi pe demonii cei spurcați;
Bucură-Te, flacără ce ne aprinzi dorul de Împărăția cerurilor;
Bucură-Te, lumină ce risipești întunericul neștiinței;
Bucură-Te, căldură ce topești gheața împietririi inimilor noastre;
Bucură-Te, liniște ce alungi tulburările diavolești;
Bucură-Te, pacea celor care întru Tine și-au pus nădejdea;
Bucură-Te, potolirea lacrimilor Evei celei întristate;
Bucură-Te, bucuria mântuirii celor care aleargă la Tine;
Bucură-Te, adânc nemăsurat al îndurărilor dumnezeiești;
Bucură-Te, poartă de aur deschisă cu cheia rugăciunii;
Bucură-Te, că ne deschizi cămările cerești cu milostivire;
Bucură-Te, că dai darul înțelepciunii celor ce stăruie întru smerenie;
Bucură-Te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre !

CONDAC 3

Văzând poporul că icoana Ta izvorăște nenumărate minuni, și mai mult s-a întărit în credință, cerând mântuire tuturor celor care cântă Domnului: Aliluia !

ICOS 3

Izvorul minunilor Tale nu poate fi oprit de pizma necredincioșilor, iar noi adăpându-ne de la el, ne întărim în credință și aducem Ție picături de laude ca acestea:

Bucură-Te, izvor nesecat al darurilor duhovnicești;
Bucură-Te, râu pururea curgător al rugăciunii;
Bucură-Te, rouă ce cureți sufletele cele întinate;
Bucură-Te, mare a bunătății negrăite pentru cei căzuți;
Bucură-Te, că ne mijlocești pocăință în ceasul căderii;
Bucură-Te, că ne ridici cu dragoste la înălțimea umilinței;
Bucură-Te, că tai spinii patimilor de pe calea vieții noastre;
Bucură-Te, că din prăpastia pierzării ridici pe cei pierduți;
Bucură-Te, că potolești marea cea sărată a ispitelor noastre;
Bucură-Te, că ne îndemni neîncetat la priveghere și rugăciune;
Bucură-Te, că ne scoți din adâncul întristării;
Bucură-Te, că ne luminezi cu lumina cunoștinței de Dumnezeu;
Bucură-Te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre !

CONDAC 4

Grădină a Raiului pe Tine Te știm, Ceea Ce cu florile rugăciunilor Tale ai adus în lume mireasma iertării dumnezeiești și ne-ai dăruit nouă a cânta cu bucurie: Aliluia !

ICOS 4

Pe Cel Care a dezlegat blestemul morții care muncea neamul lui Adam L-ai născut întru feciorie și stricăciunea zidirii ai dezlegat Curată, ca toți să aducă Ție mulțumiri ca acestea:

Bucură-Te, povățuitoarea feciorelor înțelepte;
Bucură-Te, dezlegarea blestemului strămoșesc;
Bucură-Te, împăcarea noastră cu Dumnezeu;
Bucură-Te, risipitoarea durerilor celor supuși morții;
Bucură-Te, oglinda prin Care am văzut mila lui Dumnezeu;
Bucură-Te, chezășuitoarea mântuirii celor căzuți;
Bucură-Te, toiag al rugăciunii celor orbi;
Bucură-Te, carte a tainelor celor mai presus de minte;
Bucură-Te, turn neclintit întru apărarea credincioșilor;
Bucură-Te, risipirea lacrimilor Evei;
Bucură-Te, bucuria mântuirii lui Adam;
Bucură-Te, floarea darurilor cerești;
Bucură-Te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre !

CONDAC 5

Înaintea icoanei Tale ne plecăm și noi genunchii inimilor și cu umilință cerem Ție să ne mijlocești iertare păcatelor și risipirea norului celui greu al ispitelor, ca să cântăm Ție : Aliluia !

ICOS 5

Întinde acoperământul Tău cel luminos și ne păzește pe noi de săgețile celui viclean, căci nădejdea mântuirii noastre întru Tine ne-am pus, Preabună, și Ție Îți încredințăm toată viața noastră, ca toate să le rânduiești spre a noastră mântuire și să-Ți cântăm așa:

Bucură-Te, acoperământul la care aleargă cetele creștinilor;
Bucură-Te, lumina călăuzitoare către Adevărul Cel veșnic;
Bucură-Te, bucuria celor izbăviți de Tine din necazuri;
Bucură-Te, înțelepciunea cea tainică a celor smeriți;
Bucură-Te, îmbrățișarea gânditoare a celor rătăciți;
Bucură-Te, ștergerea lacrimilor celor din cumplite nevoi;
Bucură-Te, mulțumirea prisositoare a celor mântuiți;
Bucură-Te, grabnică scăpare a celor nedreptățiți;
Bucură-Te, stingerea săgeților celui viclean;
Bucură-Te, stindard al păcii lui Hristos;
Bucură-Te, biserică prea înaltă a Arhiereului Celui Mare;
Bucură-Te, pod care ne trece la viața cea luminată;
Bucură-Te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre !

CONDAC 6

Valurile ispitelor se năpustesc asupra noastră și nu avem alt liman de scăpare decât numai pe Tine, Preacurată, pe Care Te rugăm să ne păzești de toate cursele celui rău, ca să cântăm cu bucurie: Aliluia !
ICOS 6

Înaintea icoanei Tale se aduc pururea rugăciuni și lacrimi, căci întru Tine toți și-au pus nădejdea, știindu-Te Maică a Cuvântului și apărătoare tare a noastră înaintea Fiului Tău, pentru care Te lăudăm așa:

Bucură-Te, primitoarea rugăciunilor celor din nevoi;
Bucură-Te, că nu lepezi lacrimile celor întristați;
Bucură-Te, că prefaci necazurile noastre în bucurie;
Bucură-Te, că Te milostivești spre cei nedreptățiți;
Bucură-Te, că deschizi ușa iertării celor greșiți;
Bucură-Te, că ne păzești de alunecarea în păcat;
Bucură-Te, că dai mângâiere celor zdrobiți cu inima;
Bucură-Te, că îmblânzești pe cei care ne necăjesc;
Bucură-Te, că aduci la pocăință pe cei împietriți;
Bucură-Te, fulger care risipești cursele celui rău;
Bucură-Te, icoană prea iubită a călătorilor;
Bucură-Te, liniștea cea binecuvântată a fecioarelor;
Bucură-Te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre !


CONDAC 7


Pe Dătătorul de viață ai adus în lume, ca să zdrobească puterea morții și pe Adam să ridice pe scara iertării la Părintele luminilor, pe Care Îl roagă, Preacurată, să ne trimită nouă lumina Duhului Sfânt, ca să-Ți cântăm unele ca acestea: Aliluia !

ICOS 7

Înalță mâinile Tale la rugăciune și oprește valurile ispitelor care caută să ne tragă pe noi spre adâncul pierzării și ne dă înțelepciune, ca să aducem Ție laude de mulțumire ca acestea:

Bucură-Te, rugătoare grabnică pentru cei din primejdii;
Bucură-Te, apărătoarea cea tare a celor ce se luptă împotriva celui rău;
Bucură-Te, că ne dai umilință în ceasul pocăinței;
Bucură-Te, că primești lacrimile de durere ale celor necăjiți;
Bucură-Te, că risipești toate necazurile ce ne împovărează;
Bucură-Te, că dai pace sufletelor nedumerite;
Bucură-Te, că risipești îndoielile celor încercați;
Bucură-Te, că ne ferești de căderea în deznădejde;
Bucură-Te, că întărești întru noi iubirea Cuvântului;
Bucură-Te, că ne așezi gândurile pe piatra smereniei;
Bucură-Te, că ne întorci pe noi din căile pierzării;
Bucură-Te, că dai liniște celor tulburați de ispite;
Bucură-Te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre !

CONDAC 8

Vas al Luminii și neapropiată frumusețe duhovnicească înfricoșătoare și privirii îngerești pe Tine Te știm, Preacurată, Ceea Ce cu darul rugăciunii Tale scoți din muncile cele veșnice pe cei care cântă : Aliluia !

ICOS 8

Munte înalt purtător al comorilor duhovnicești ale Cuvântului pe Tine Te cunoaștem, Mireasă a Duhului, Ceea Ce pe Golgota ispitelor ne însoțești pe noi, dându-ne putere ca să ne ducem Crucea noastră, pentru care Îți cântăm unele ca acestea:

Bucură-Te, munte al slavei dumnezeiești;
Bucură-Te, poartă a cerului deschisă pentru credincioși;
Bucură-Te, că ne îndulcești paharul necazurilor;
Bucură-Te, că ne porți deasupra grijilor lumești;
Bucură-Te, că îndreptezi ochii inimilor spre Lumină;
Bucură-Te, că ești scară prin care ne suim la Adevăr;
Bucură-Te, că Te faci tuturor toate spre mântuire;
Bucură-Te, că ne ajuți a purta fără cădere Crucea noastră;
Bucură-Te, că ne dai răbdare în mijlocul ispitelor;
Bucură-Te, că mângâi cu rugăciunea sufletele întristate;
Bucură-Te, că iei în mâinile Tale durerile noastre;
Bucură-Te, că rușinezi pe cei care se ridică împotriva noastră;
Bucură-Te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre !

CONDAC 9

Pământ roditor al Spicului vieții Care hrănește toată făptura, Tu ești, Prea Milostivă Maică, Ceea Ce cu pâinea rugăciunii Tale întărești sufletele noastre cele slăbite de mulțimea ispitelor, ca să cântăm : Aliluia !

ICOS 9

Cu fărâmiturile laudelor cerești de la masa Sfinților hrănește-ne pe noi, Preabinecuvântată, și ne adapă cu izvorul Raiului, ca să izvorască și inima noastră apele înțelepciunii dumnezeiești, aducând Ție picături de laude ca acestea:

Bucură-Te, că dai hrană neîmpuținată rugătorilor Tăi;
Bucură-Te, bogăția cea nerăpită a celor săraci;
Bucură-Te, că miluiești pe cei bogați în credință;
Bucură-Te, că Te înduri de cei disprețuiți de cei mândri;
Bucură-Te, că ne acoperi cu veșmântul smereniei;
Bucură-Te, că ne dai lumina cea bună a credinței;
Bucură-Te, că picuri înțelepciune celor neștiutori;
Bucură-Te, că nu ne lași să fim biruiți de vrăjmași;
Bucură-Te, că iei în mâinile Tale mântuirea noastră;
Bucură-Te, că legi pe cel rău, ca să nu ne mai tulbure;
Bucură-Te, că tai din rădăcină gândurile cele rele;
Bucură-Te, că ne ajuți a aduce roadele smereniei;
Bucură-Te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre !

CONDAC 10

Pe șarpele care vărsase otrava neascultării în urechile Evei l-ai zdrobit cu smerenia Ta cea covârșitoare, pentru care noi cântăm neîncetat: Aliluia !

ICOS 10

În pântecele Tău ai purtat pe Focul Cel Nemistuit, cu Care aprinde și inimile noastre cele înghețate de viforul gândurilor celor rele, ca să aducem Ție laude de bucurie, cântând așa:


Bucură-Te, foc ce ne aprinzicu dorul cel dumnezeiesc;
Bucură-Te, făclie ce luminezi întunericul sufletelor;
Bucură-Te, lumină ce ne călăuzești spre peștera smereniei;
Bucură-Te, rază ce ne călăuzești prin noaptea ispitelor;
Bucură-Te, soare al rugăciunii care risipești întunericul neștiinței;
Bucură-Te, stea ce împodobește cerul minții noastre;
Bucură-Te, zi ce ne cheamă la ziua cea veșnică;
Bucură-Te, trâmbiță ce ne trezește din somnul patimilor;
Bucură-Te, condei ce ne scrie în cartea Cuvântului;
Bucură-Te, izvor ce ne adapă cu rugăciunea curată;
Bucură-Te, înfrumusețarea duhovnicească a nevoitorilor;
Bucură-Te, nădejdea cea nebiruită a celor din nevoi;
Bucură-Te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre !

CONDAC 11

Spre munții faptelor bune îndreptează-mă Preacurată, Ceea Ce ești Munte înțelegător al slavei întru Care S-a odihnit Cel Care a sfințit Taborul cu dumnezeieștii Săi pași și Care pe cărările inimii noastre călătorește, lăsându-ne urmele cântărilor de: Aliluia !

ICOS 11

Nor înțelegător din Care a ieșit Soarele slavei pe Tine Te știm, Ceea Ce cu ploaia rugăciunii Tale ai înmuiat pământul inimilor împietrite și l-ai arătat aducător de roadele înțelepciunii, pentru care Îți cântăm așa:

Bucură-Te, nor plin de lumina Treimii;
Bucură-Te, rază ce străpunge inimile smerite;
Bucură-Te, fereastră prin care vedem pe Soarele dreptății;
Bucură-Te, cămară întru care se descoperă cele nevăzute;
Bucură-Te, ploaie ce stinge focul patimilor noastre;
Bucură-Te, tunet ce risipește pe vrăjmașii nevăzuți;
Bucură-Te, foc prin care se mistuie gândurile rele;
Bucură-Te, lumină a înțelepciunii întru care se descoperă tainele cerești;
Bucură-Te, ploaie ce ne binecuvintează cu roade duhovnicești;
Bucură-Te, acoperământul milei celor săraci de virtute;
Bucură-Te, îmbrăcămintea luminată a celor goi de nădejde;
Bucură-Te, podoaba cea prea strălucită a preoților;
Bucură-Te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre !

CONDAC 12

Nu trece cu vederea, Preabună, pe cei care se închină înaintea cinstitei Tale icoane, ci plinește cererile noastre cele bune, ca mântuiți cu ajutorul Tău, să-Ți strigăm Ție unele ca acestea: Aliluia !

ICOS 12

Când ne vom înfățișa înaintea judecății Domnului Hristos, să Te milostivești spre noi Preabună Maică, și să ceri cu stăruință izbăvirea noastră din muncile cele veșnice, ca scăpând de mâhnirea cea veșnică, să aducem Ție laude ca acestea:


Bucură-Te, apărătoarea noastră ea tare la judecată;
Bucură-Te, că ne scoți din focul cel veșnic;
Bucură-Te, că nu ne lași în mâinile vrăjmașilor;
Bucură-Te, că necazul nostru îl prefaci în bucurie;
Bucură-Te, că acoperi multele noastre păcate;
Bucură-Te, că ne întinzi toiagul rugăciunii Tale;
Bucură-Te, că ești făclie înțelepciunii drepților;
Bucură-Te, că ne aperi de vrăjmașii nevăzuți în ceasul morții;
Bucură-Te, că păzești sufletele noastre de săgețile lor;
Bucură-Te, că mijlocești cu osârdie mântuirea noastră;
Bucură-Te, că nu ne lași în groapa fărădelegilor;
Bucură-Te, că stingi focul gătit nouă cu a Ta rugăciune;
Bucură-Te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre !

CONDAC 13

O, Maică Preasfântă, singură apărătoare a noastră nebiruită, caută cu milă spre poporul binecredincios, care pleacă genunchii sufletului și ai trupului înaintea cinstitei Tale icoane, mijlocește nouă iertarea păcatelor și ne scoate pe noi din veșnica moarte, ca să cântăm pururea: Aliluia !
sursa
Acatist al Sfintei Icoane a Maicii Domnului Ognevidnaia din Areovind (10 februarie)


ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ