DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

25 februarie 2017

Icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”


Până la sfârşitul veacurilor, Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se smerească şi să-şi schimbe viaţa, iar acest proces (metanoia) este indispensabil intrării noastre în împărăţia cerurilor.

„De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi la Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit Crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.” (Evrei 12, 1-2)

Povestea acestei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului Bucurie Neaşteptată este legată tocmai de procesul de pocăinţă.

Icoana „Bucurie Neaşteptată” a PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu înfăţişează acestea: într-o cameră se află o icoană a Maicii Domnului, iar lângă ea se observă un tânăr îngenuncheat la rugăciune. Tradiţia despre vindecarea unor tineri cu diverse boli prin intermediul acestei icoane este amintită în cartea Sfântului Dimitrie al Rostovului, „Ploaia pe lână” .

Un tânăr stăpânit de un păcat greu, care totuşi avea evlavie către Maica Domnului, s-a rugat într-o zi înaintea icoanei Preacuratei Fecioare, înainte să se ducă şi să păcătuiască din nou. Rugăciunea sa de fiecare zi cuprindea şi cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har!” În ziua aceea, după ce a rostit cuvintele, când era pe punctul de a pleca, el a văzut că Pruncului i-au apărut răni la mâini şi la picioare, cu sânge care curgea din ele. Dar şi chipul Maicii din icoană se mişca, fiind ca şi viu. Îngrozit, a exclamat, căzând cu faţa la pământ: „Stăpână, cine a făcut asta?”

Maica Domnului din icoană a răspuns: „Tu şi alţi păcătoşi, prin păcatele voastre, Îl răstigniţi din nou pe Fiul meu. Tu îmi spui mie milostivă, iar după aceea mă insulţi cu faptele tale.” Mişcat profund, omul acela s-a rugat Maicii: „O, Stăpână, să nu fie mai presus păcatul meu decât bunătatea ta neasemuită! Tu eşti nădejdea păcătoşilor. Roagă pe Fiul tău să-mi vină în ajutor!”

Maica Domnului a rostit de două ori o rugăciune către Pruncul Hristos, vreme în care El a rămas neclintit, dar după aceea a răspuns rugăciunii stăruitoare a Maicii Sale: „Voi îndeplini cererea voastră. Pentru rugăciunea voastră, păcatele acestui om sunt iertate. Lasă-l, în semn de iertare, să-mi sărute rănile.”

Astfel, păcătosul iertat, în faţa căruia s-a arătat inepuizabila milă a Maicii Domnului, într-un chip minunat, s-a ridicat şi a sărutat rănile Mântuitorului cu o bucurie nespusă. Din acel moment, el a dus o viaţă curată şi cucernică. El a primit BUCURIA NEAŞTEPTATĂ a iertării păcatelor sale.

Acest eveniment, consemnat de Sfântul Dimitrie al Rostovului, a inspirat pe un credincios să realizeze icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”, în care să apară şi un bărbat îngenuncheat în faţa Icoanei. De obicei, în josul icoanei sunt scrise cuvintele de la începutul istorisirii: „A fost cândva un om păcătos…”.

Una dintre aceste icoane (Bucurie Neaşteptată) se află la Moscova, în biserica Sfântului Ilie (după ce a fost mutată prin multe biserici, din cauza ateilor care ardeau / distrugeau bisericile respective), în zilele de vineri cântându-se aici, de regulă, Acatistul Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”. De altfel, legat de toate Icoanele renumite ca fiind făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, s-au alcătuit Acatiste, ce sporesc rugăciunea înaintea icoanelor respective.

Foarte multe minuni s-au petrecut şi se petrec în legătură cu această Icoană, atât vindecări de boli (fizice şi psihice), cât şi alungare a tristeţii şi ajutor pentru despătimire.

Rugăciune de la sfârşitul Acatistului Maicii Domnului Bucurie Neaşteptată

„O, Prea Sfântă Fecioară, Prea Bună Maică, acoperământul a toată lumea creştină, credincioasă solitoare şi sprijinitoare a tuturor celor ce sunt în păcate, necazuri, nevoi şi dureri. Primeşte această cântare de rugăciune, ce se înalţă de la noi nevrednicii robii tăi şi precum de demult pe cel păcătos, care în fiecare zi de mai multe ori se ruga înaintea cinstitei tale icoane, nu l-ai trecut cu vederea, ci i-ai dăruit lui bucuria cea fără de veste a pocăinţei şi l-ai plecat pe Fiul tău cu multă stăruitoare rugăciune spre iertarea acestui păcătos şi rătăcit, aşa şi acum nu trece cu vederea rugăciunea noastră a nevrednicilor robilor tăi şi roagă-L pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru ca şi nouă tuturor, celor ce ne închinăm cu credinţă şi umilinţă înaintea icoanei tale celei de vindecări purtătoare, să dăruiască BUCURIE NEAŞTEPTATĂ după trebuinţa fiecăruia:

bucuria-neasteptata2Păcătoşilor celor afundaţi în adâncul răutăţilor şi al păcatelor şi al patimilor, înţelepţeşte a tot lucrătoare pocăinţă şi mântuire;

Celor din necazuri şi întristări mângâiere;

Celor ce se află în nevoi şi asupriri desăvârşită scăpare de acestea;

Celor slăbiţi cu duhul şi deznădăjduiţi, nădejde şi răbdare;

Celor ce trăiesc în bucurie şi belşug, neîncetată mulţumire Binefăcătorului;

Celor nenorociţi, îndurare;

Celor din boli şi neputinţe îndelungate şi celor părăsiţi de doctori, vindecare neaşteptată şi întărire a celor cu mintea pierdută din boală;

Întoarcerea şi reînnoirea minţii celor ce pleacă la viaţa cea veşnică şi nesfârşită;

Amintire a morţii, umilinţă şi zdrobirea minţii pentru păcate, duh treaz şi nădejde tare spre îndurarea Judecătorului.

O, Doamnă Preasfântă, milostiveşte-te spre toţi cei ce cinstesc întru tot Sfânt numele tău şi tuturor arată-le atotputernicul tău acoperământ şi sprijineală. Păzeşte în bunătate pe cei ce până la sfârşitul lor cel mai de pe urmă vieţuiesc în dreaptă credinţă şi arată cinstită petrecere, pe cei răi, buni îi fă, pe cei rătăciţi, pe calea cea dreaptă povăţuieşte-i, la orice lucru bun şi plăcut Fiului tău, ajută-i; orice lucru rău şi potrivnic lui Dumnezeu strică-l, celor ce se află în nedumerire trimite-le lor din cer ajutor nevăzut şi înţelepţire, de ispite, sminteli şi pierzare scapă-i; de toţi oamenii cei răi şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi apără-i şi păzeşte-i, cu cei ce călătoresc, împreună călătoreşte; celor din lipsuri şi din foamete, fii hrănitoare, celor ce nu au acoperământ şi adăpost, fii acoperământ şi scăpare, celor goi dă-le îmbrăcăminte, celor obijduiţi pe nedrept şi prigoniţi sprijineală; pe cei ce rabdă clevetire, batjocură şi hulă, îndreptează-i în chip nevăzut, pe clevetitori şi hulitori mustră-i înaintea tuturor, celor ce se duşmănesc cu înverşunare dăruieşte-le pace fără de veste şi nouă tuturor dragoste unuia către altul, pace, evlavie şi sănătate cu îndelungare de zile.

Căsniciile în dragoste şi unire le păzeşte, pe soţii care se află în duşmănie şi despărţire împacă-i, uneşte-i unul cu altul şi pune-le lor dragoste nestricată, maicilor născătoare de fii dăruieşte-le grabnică dezlegare, pe prunci îi creşte, pe cei tineri înţelepţeşte-i şi deschide-le lor mintea spre primirea oricărei învăţături folositoare, povăţuieşte-i spre frica de Dumnezeu, înfrânare şi iubire de osteneli; pe cei de un sânge, prin pace şi dragoste îi izbăveşte de ceartă şi de vrăjmăşii, pentru orfanii cei fără de mamă fii Maică; de tot păcatul şi de toată spurcăciunea îi îndepărtează şi spre toate cele bune şi plăcute lui Dumnezeu îi învaţă, iar pe cei înşelaţi şi căzuţi în păcat şi necurăţie, curăţindu-i de spurcăciunea păcatului, scoate-i din adâncul pierzării; văduvelor fii mângâietoare, toiag bătrâneţilor fii, de moartea cea fără de veste şi fără de pocăinţă pe noi, pe toţi, ne izbăveşte şi ne dăruieşte nouă tuturor sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de durere, neruşinat, cu pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos.

Pe cei mutaţi întru credinţă şi pocăinţă, din viaţa aceasta a noastră, fă-i să locuiască împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii, pentru cei ce s-au sfârşit de moarte năpraznică, roagă-L pe Fiul tău, milostiv să le fie şi pentru toţi cei răposaţi fără să aibă rudenii care să roage pe Fiul tău pentru odihna lor, singură fii neîncetată şi caldă rugătoare, ca toţi, în cer şi pe pământ, să te cunoască pe tine ca pe o sprijinitoare neînfruntată a neamului creştinesc şi, cunoscându-te, să te slăvească pe tine şi prin tine pe Fiul tău, cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Cel de o fiinţă Duhul Său, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

https://www.facebook.com/SalimAndreiDanielGuven

(27) Facebook BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Rugăciune pentru vederea păcatului propriu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvîrşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu. Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre.
Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei sale neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese. Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin.

Sfântul Ignatie Briancianinov

22 februarie 2017

Rugăciune

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

21 februarie 2017

MEREU CU NOI..

 DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

        de Preot     Sorin Croitoru
O, Doamne Dumnezeul meu,
În anii vieții pe pământ
Ne-ai dat exemplu de trai sfânt:
Ai vindecat și ai hrănit,
Ai luminat și-ai izbăvit,
Ai înviat și-ai miluit
Și ai iubit, da.. ai iubit,
O, Doamne, cât ai mai iubit..
Ca un fitil de lumânare
Te mistuiai, murind pe Lemn.
Îmbrățișarea de pe Cruce
Era cel mai frumos îndemn
La dragoste de oameni..
Te-ai dus în cer, preablând Iisus,
La Tatăl sus..
Dar ai promis să nu ne lași,
Să fii cu noi,
S-aduci victorii în război,
Să-i miluiești pe cei smeriți,
Să-i odihnești pe osteniți.
Tu, Adevărul întrupat,
Nu ne-ai uitat..
În catacombe și-'n cămări
Și pretutindeni pe pământ
Unde s-or face adunări
Spre slava Numelui Tău Sfânt
De doi sau trei, sau chiar mai mulți,
Vei fi cu ei să le asculți
Pricesne și doxologii.
Da, ai promis că o să vii,
Căci Îți sunt dragi ai Tăi copii!
La Liturghia din Altar,
Sfințind și vinul din pahar
Și pâinea de pe discul sfânt,
Te-aduce Duhul pe pământ:
Tu ești Vițelul îngrășat,
Tăiat de slugi și împărțit
La fiii morți ce-au înviat,
La fii pierduți ce s-au găsit..
Ce mare taină se ascunde
În mâini întinse de săraci,
În guri flămânde, limbi uscate,
În trupuri reci, înfrigurate
Ce tremură încovrigate
Visând căldura unei case..
În boli ce au intrat în oase
Ce zac pe paturi de spitale,
În lacrimi curse după gratii
Din ochi ce s-au uscat de jale!..
În toată-această suferință,
O, Blândule Mântuitor,
Tu ești prezent, simțind întreagă
În trupul Tău, durerea lor!
Deci cel ce vrea să Te găsească
Pe Tine, Domnul nostru sfânt,
Pe necăjiți să-i miluiască
În viața sa de pe pământ!
Îți mulțumim, Iisuse Sfinte,
Stăpân și Domn și Dumnezeu,
Că ai urcat pe Tronul Slavei,
Dar și cu noi rămâi mereu!
amin


RUGĂCIUNE CĂTRE PREACURATA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


O, Preamilostivă Stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primeste această putină
rugăciune a mea, din buzele mele cele întinate si o du Fiului Tău si Dumnezeului nostru, Care S-a
născut cu trupul din tine spre mântuirea noastră. Care pentru noi păcătosii S-a răstignit si S-a
îngropat si a înviat a treia zi. Desi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totusi
tâlharii si desfrânarii, pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit
si i-a miluit, îmi dau îndrăznire, si cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis
usa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească dar si pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul Tău?
Milostiveste-te deci si spre mine, Doamna mea, că poti toate câte le voiesti, iar pe cele ce le ceri de
la Fiul Tău le si iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare crestinilor. Pentru
aceasta pe tine te binecuvântăm si te preaînăltăm în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune care se citeste în fiecare post

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pămantului si a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai inainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche si cea Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm si Tie ne rugăm: intăreste-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim intru ele cu sarguintă, spre mărirea numelui Tău celui sfant si spre iertarea păcatelor noastre, spre omorarea patimilor si biruinta asupra păcatului,- ca impreună cu Tine răstignindu-ne si ingropandu-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte si să petrecem cu bună plăcere inaintea Ta intru toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, si Tie slavă inăltam, impreună si Celui fără de inceput al Tău Părinte, si Preasfantului si bunului si de viată făcătorului Tău Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.


16 februarie 2017

A fost odată un păstor

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

O, Fecioară sfântă,

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...Bucură-te, o, steaua mării, Preasfântă Mamă a lui Dumnnezeu

O, Fecioară sfântă, Marie, o, poartă larg deschisă spre Cer!
Îngerul pe care cerul ți-l trimite, poartă un mesaj de la Dumnezeu.
Tu îl primeşti, schimbi, deci , destinul Evei şi lumii îi surâde pacea.
Rupe lanțurile oricarei asupriri, oferă lumină celui ce nu vede, îndepărtează răul de la orice om,
Cere binele pentru fiecare.
Să audă fiecare că eşti Mama noastră;
Prezintă-i tu lui Hristos rugăciunile noastre;
Şi El, care s-a facut Fiul tău, milostiv să le primească.
Fecioară sfântă, preaiubită, eliberează-ne de povara vinei noastre,
Fă-ne umili şi curați, dă-ne zile liniştite, veghează drumul nostru până când îl vom întalni pe Fiul Tău, bucuroşi, în Cer. Amin.

13 februarie 2017

Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


      Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate iconele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!

12 februarie 2017

Cuvinese cu adevărat

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

8 februarie 2017

Câţi copii putem creşte ?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




    Un om evlavios avea puţine bunuri pământeşti, însă avea mulţi copii. Întrebându-l cineva dacă prea mulţi copii nu-i căuzează greutăţi materiale, el a răspuns:

    - Nu mă îngrijorez de aceasta, căci tatăl meu este multimilionar şi las copiii mei în grija Lui.

    Atunci a fost întrebat cine este tatăl său şi unde locuieşte. Omul a răspuns:

    - Tatăl meu locuieşte în ceruri; este bunul Dumnezeu. Acela îngrijeşte de copiii Săi şi de ai mei.
Rugăciunea are mare putere în familie

- Părinte, rugăciunile de seară trebuiesc făcute de către toţi membrii familiei împreună?

Cei mari trebuie să se poarte cu nobleţe. Ei să rostească toate rugăciunile de seară, iar copiilor lor să le spună: „Dacă vreţi, puteţi rămâne şi voi puţin”. Atunci când copiii sunt mai mărişori, familia poate avea un program de rugăciune. De pildă, cei mari să se roage cincisprezece minute, iar copiii două sau cinci minute, şi, dacă vor, se pot ruga şi mai mult. Dacă părinţii îi vor ţine pe copii la toate rugăciunile de seară, aceştia se vor revolta. Nu trebuiesc siliţi, pentru că ei nu au înţeles încă puterea şi valoarea rugăciunii.

Părinţii pot mânca şi fasole şi orice altă mâncare consistentă. Dar dacă copilul încă mai bea lapte, îi vor spune oare să mănânce carne, deoarece este mai întăritoare? Se poate ca ea să fie mai întăritoare, dar sărmanul copil nu o poate mistui. De aceea la început îi dau puţină cărniţă cu supă, ca să vrea să mai mănânce şi a doua oară.

- Părinte, uneori şi cei mari sunt atât de obosiţi seara, încât nu-şi pot face toate rugăciunile.

Să nu neglijeze cu totul rugăciunea. Precum în război, dacă te afli noaptea singur pe o înălţime şi înconjurat de vrăjmaşi, tragi câteva focuri de armă, ca să se înfricoşeze aceia şi să nu te asalteze, aşa şi aceştia să tragă câteva focuri, ca să se înfricoşeze aghiuţă şi să fugă.

Rugăciunea are mare putere în familie. Cunosc doi fraţi care cu rugăciunea lor au reuşit nu numai să facă să nu se despartă părinţii lor, care aveau probleme între ei, ci chiar să se iubească şi mai mult. Tatăl nostru ne spunea: „Nu ştiu ce veţi face, dar va trebui să spuneţi «prezent» lui Dumnezeu de două ori pe zi, ca să ştie unde vă aflaţi”. În fiecare dimineaţă şi seară ne făceam rugăciunile toți împreună înaintea icoanelor, tatăl, mama şi noi, copiii, iar la sfârşit făceam metanie la icoana lui Hristos. De asemenea, atunci când aveam vreo problemă, ne rugam cu toţii împreună pentru a se rezolva. Mi-aduc aminte că odată, atunci când s-a îmbolnăvit fratele cel mai mic, tatăl nostru ne-a spus:

„Veniţi să-L rugăm pe Dumnezeu ca, ori să-l facă bine, ori să-l ia, pentru a nu mai suferi”. Ne-am rugat cu toţii şi copilul s-a făcut bine. Dar şi la masă stăteam cu toţii împreună. Mai întâi făceam rugăciune şi după aceea începeam să mâncăm. Dacă cineva începea să mănânce înainte de a se binecuvânta masa, noi spuneam: „Acesta a curvit”. Lipsa înfrânării o consideram curvie. A veni fiecare acasă la orice oră vrea şi a mânca de unul singur fără a exista motiv înseamnă distrugerea familiei.

RUGĂCIUNE CĂTRE PREASFÂNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


     Împărăteasa mea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu ajutătoarea săracilor si primitoarea străinilor, bucuria celor întristaţi si acoperământul celor necăjiţi, vezi nevoia mea si necazul meu; ajuta-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum vrei, că n-am ajutor afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin

6 februarie 2017

Rugăciune către Maica Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


O, intru tot laudata, de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce spre bucuria cerului si a pamantului ai nascut pe Imparatul Hristos, Dumnezeul nostru, auzi glasul smeritilor robilor tai. Primeste aceasta putina rugaciune a noastra si ne izbaveste pe noi din toate nevoile. Vindeca neputintele noastre cele sufletesti si trupesti. Alunga de la noi toata rautatea si intristarea. Daruieste-ne sanatate si cu rugaciunile tale ne izbaveste din munca cea vesnica pe cei ce cantam pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Rugăciune

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Doamne, Dumnezeul nostru, in Care am crezut si al Carui nume mai vartos decat tot numele Il chemam, da-ne noua iertare sufletului si trupului, celor ce mergem spre somn; pazeste-ne de toata nalucirea si fara intunecata dulceata, potoleste pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdarii trupesti si ne da in curatie a vietui cu lucrurile si cu cuvintele, ca dobandind viata cu fapte bune, sa nu cadem din binele Tau cel fagaduit, ca bine esti cuvantat in veci. Amin.

Doamne, Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, milostiveste-Te spre mine, pacatosul robul Tau, si ma miluieste si-mi iarta mie, nevrednicului toate cate am gresit Tie astazi ca un om, si nu numai ca un om, ci si mai rau decat dobitocul. Pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din tinerete si din obiceiul cel rau si care sunt din voia cea sloboda si din lene: ori de m-am jurat cu numele Tau, ori de L-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat, sau pe cineva am clevetit in mania mea, sau am scarbit, sau de ceva m-am maniat, sau am mintit, sau fara de vreme am dormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am socotit, sau pe fratele meu l-am scarbit, sau m-am sfadit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau stand la rugaciune mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat, sau m-am imbatat, sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am aanit inima, sau ce nu se cade am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele sunt nenumarate, sau de rugaciune nu m-am ingrijit, sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte; ca acestea toate si mai mari decat acestea am facut. Miluieste-ma, Stapane si Facatorul meu pe mine lenesul si nevrednicul robul Tau, si ma usureaza, si ma slobozeste si ma iarta, ca un bun si de oameni iubitor. Ca in pace sa ma culc si sa dorm eu pacatosul, necuratul si ticalosul si sa ma inchin, sa cant si sa preaslavesc preacinstitul numele Tau, impreuna cu al Tatalui si cu al Unuia-Nascut Fiului Lui, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

5 februarie 2017

Rugăciune la necazuri și supărări.

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

 Doamne,viforul necazurilor se ridică asupra noastră și ape au intrat până la sufletul nostru:dar întru Tine este toată nădejdea noastră Tu cunoști pricina răului ce ne bântuie, la Tine perii capului nostru sânt numărați,la Tine deci,scap și pe Tine te rugăm, ca prin iubirea Ţa de oameni să depărtezi de la noi orce rău pierzător de suflet: să ne ajuți a birui toate ispitele ce ne învăluesc: că Tu ești întarirea, scăparea, ajutorul ,nădejdea și izbăvitorul nostru,Hristoase Dumnezeule, și Tie slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin



4 februarie 2017

.PRIVESTE-NE DOAMNE!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..


Priveste, Tu , Doamne la lumea săracă,
 Tu, Doamne, ne iartă
Tu, Doamne ne-mpacă, Priveste-Ti, 
Tu, Doamne, săracii si goii,

 Ce-si taraie pasii, prin glodul nevoii!
Priveste-ne, Doamne, pe noi, obiditii,
Ce-si pleacă genunchii la rugă, cu Sfintii, 
Ce-si poartă durerea cu lacrimi secate,

Cu frica de viată, cu teama de moarte!, 
Ascultă-ne, Doamne, durerea si plansul,
 In care se pierde speranta, surasul, 
Ascultă-ne, Doamne si ruga săracă

La care genunchiul cu greu se mai pleacă!
Priveste-ne, Doamne, pe noi, cersetorii,

 Si dă-ne să bem din cupa uitării, 
Si dă-ne din apa cea vie a Vietii,
Si rupe-ne, Doamne, cămasa tristetii!


                                               Preot Ioan.

2 februarie 2017

Intampinarea Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                            ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

  • Intampinarea Domnului este praznuita la 40 de zile de la nasterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mantuitorul este dus la Templu din Ierusalim, de Fecioara Maria si dreptul Iosif, pentru implinirea Legii, care prevedea ca orice intai nascut de parte barbateasca sa fie inchinat lui Dumnezeu in a 40 a zi de la nastere, in amintirea pruncilor israeliti salvati de la moarte, prin sangele mielului pascal (Iesirea 11 si 13).

    In acest moment se facea si curatirea mamei, prin aducere de jertfa a unui miel ca ardere-de-tot si a unui porumbel ca jertfa pentru pacat, in cazul familiilor bogate sau a doi porumbei - unul pentru ardere-de-tot si altul jertfa pentru pacat, in cazul celor saraci. Amintim ca timp de 40 de zile dupa nastere, femeia era considerata a fi necurata. Numai dupa sase saptamani de la nastere, ea putea intra in templu cu noul nascut. Desi Fecioara Maria se invrednicise sa-L nasca pe Fiul lui Dumnezeu intrupat, ea nu avea nevoie de purificarea rituala. Dar din smerenie, se supune acestor randuieli, dupa cum o va face si Hristos.



    In Templu au fost intampinati de batranul Simeon si de prorocita Ana.

    De ce Simeon si Ana? Pentru ca dupa traditia bisericeasca, Simeon facea parte din cele 70 de persoane care au tradus Pentateuhul din limba ebraica in greaca, pentru biblioteca regelui Ptolemeu al II-lea al Egiptului. Ajuns la textul "Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu" (Isaia VII, 14), traduce cuvantul "Fecioara" prin "femeie", caci era de neinteles ca o fecioara sa nasca. Pentru aceasta neintelegere, Dumnezeu i-a fagaduit ca nu va muri pana nu-L va vedea pe Cel nascut din Fecioara Maria. Este prezenta si prorocita Ana, pentru ca ea era o prorocita cultica, avea menirea sa adreseze mesajul din partea lui Dumnezeu celor care veneau la templu.



    Dreptul Simeon Il ia in brate pe Mantuitorul rostind rugaciunea: "Acum, slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetii tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel" (Luca 2, 29-32). Aceasta rugaciune este citita de fiecare data la slujba Vecerniei.

    Tinand seama ca in Biserica Ortodoxa accentul acestei sarbatori cade pe Hristos, aceasta sarbatoare este numita Intampinarea Domnului, in vreme ce la catolici pe primul plan sta Fecioara Maria, iar sarbatoarea poarta denumirea de Curatirea Sfintei Marii.

                               ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

    După vechiul obicei cum legea lui Moise spune
    Poruncind către evrei, ca la templu să se-adune
    Cu ofrande să cinstească într-a patruzecea zi
    Prunc de parte bărbătească ce pe lume ar veni



    Maica Domnului Maria sa cinsteasca-n sărbătoare
    Intră-n templu cu Mesia Pruncu-I spre Purificare
    Să-l aduca-n lăcaş Sfânt, Ea Fecioară Preacurată
    Legea Vieţii pe pământ spre-a o face respectată

    Cu Smerenie supusă Fiu şi-a dus spre Curăţire
    Prin ofranda cea adusă spre a Cerului cinstire
    Fiind Maica Preacurată, ce-A Născut Mântuitorul
    Doar spre Legea respectată, spre a-şi îndemna Popoul

    Ea Izvor de Curăţire fără de întinăciune
    Dintr-a Cerului menire fără nici o stricăciune
    Nu avea vreo trebuinţa ca om spre purificare
    Doar spre-A întări credinţa, şi-a poruncii respectare

    Simeon cel plin de Har aşa cum s-a Prorocit
    Că va fi să aibă -n Dar, să-şi întâmpine Venit
    Pe Mesia cel promis văzându-I Cereasca faţă
    Spre Templu fiind trimis, cât era încă în viaţă

    Şi venit păşind pornirea ce-o avea dată de sus
    Ca să-şi vadă împlinirea cum din ceruri i s-a spus
    Ieşind spre intâmpinarea, lui Iosif şi lui Maria
    Săvârşind Purificarea, Aşteptatului Mesia

    Mare i-a fost fericirea când în braţe-i Prunc ţinând
    L-A luat rostind grăirea, ce-o avea de mult în gând
    Slobozeşte-ţi robul Doamne..! Ce-ntr'a lui nevrednicie
    În târziul vieţii toamne, i-a-I dat marea bucurie


    Dar şi Prorociţa Ana, văduva de-acum bătrână
    Aducându-şi ne prihana, spusă-n vorbe să rămână
    Lauda cu vocea-i tare să audă omenirea
    Că-I venit, Acela care.. ne aduce Mântuirea

    Şi noi, azi cu mic cu mare , bucuria s-o simţim...!
    Ieşind în întâmpinare, Lui Isus să-I mulţumim
    Către voi lăsându-mi gândul, vă chem intru' împlinire
    Prin îndemnul şi cuvântul, plin de Pace şi Iubire...!

    Slava Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!.. - Amin -
    Cu drag către Voi:
    ANDREI BOTOŞANU


    Primele mentiuni documentare despre Intampinarea Domnului le avem din jurnalul pelerinei Egeria. Aceasta marturiseste ca a luat parte intre anii 382-384 la sarbatorirea acestui praznic in Ierusalim. Facem mentiunea ca in timpul calatoriei sale, Nasterea Domnului se sarbatorea pe 6 ianuarie, odata cu Botezul Domnului. Astfel, Intampinarea Domnului in vremea pelerinajului facut de Egeria, era sarbatorita pe 14 februarie.

    Potrivit istoricilor, sarbatoarea Intampinarii Domnului s-ar fi generalizat in Rasarit incepand cu anul 534, cand imparatul Justinian a schimbat data sarbatorii de la 14 februarie la 2 februarie.
       Intampinarea Domnului - date istorice

    http://ro.netlog.com/go/explore/videos/videoid=...- un foarte frumos film realizat de mine

    Mai multe foto,unele deosebit de rare,le gasiti aici;
    http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...-

    Nota:-Am preferatt sa va arat icoane si tablouri din lumea intreaga nu numai arta bizanta,considerand ca pe aceasta o aveti familiara.Asa se face ca in album sunt icoane din China,Syria,Egypt,Etiopia,America,Canada,Hawai,Aus- tralia,Africa de sud,dar si tablouri celebre ale unui Giotto,Rembrandt,Fra Angelo...etc 

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV