DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
1.Vechimea cultului Maicii Domnului in Biserica crestină si temeiurile lui biblice.
Cinstirea ei a fost inaugurată de insusi ingerul Gavriil, care, trimis de Dumnezeu sa vestească Fecioarei din Nazaret ca ea va naste pe Mesia, a salutat-o cu cuvintele : "Bucură-te, ceea ce esti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvantată esti tu intre femei " (Luca I, 28). Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, o intampină pe Feciora Maria cu acelasi salut cinstitor(cand Sf. Fecioara o vizitează, dupa vestirea ingerului) : "Binecuvantată esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pântecelui tău" (Luca I, 42). Sfanta Fecioară insăsi prevesteste situatia ei exceptională intre celelalte femei si veneratia universală de care urma să se bucure, datorită rolului ei in istoria mantuirii : "Măreste, suflete al meu, pe Domnul... că a căutat spre smerenia roabei Sale, că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Ca mi-a facut mie mărire Cel Puternic si sfant (este) numele Lui..."(Luca I, 46-49).
Mai tarziu, admiratia profundă a oamenilor din popor pentru lucrurile minunate pe care le facea Iisus si pentru cele ce El invată, se adresa nu numai Lui insusi, ci trecea si asupra Sfintei Lui Maici : "Fericit este pantecele care Te-a purtat si fericiti sunt sanii la care ai supt", cum a zis odată o femeie din multime (Luca XI, 27).
Am putea spune, deci, ca cinstirea de care Sf. Fecioara s-a bucurat din partea crestinilor a inceput incă din timpul vietii ei, persoana ei fiind totdeauna asociată in chip firesc cu aceea a dumnezeiescului său Fiu. Intrarea acestei cinstiri in cultul public al Bisericii si o dezvoltare mai mare a ei se constată abia după libertatea acordată de sfantul impărat Constantin crestinătătii.
Cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat mai ales din prima jumatate a secolului al V-lea, datorită ereziei dioprosopiste a lui Nestorie, care sustinea ca, deoarece in fiinta lui Hristos ar exista două persoane deosebite (de o parte cea dumnezeiască, de alta cea omenească), Sfanta Fecioară Maria nu a născut decat pe omul Hristos si nu poate fi numită si Născătoare de Dumnezeu, ci numai Născătoare de om sau, cel mult, Născătoare de Hristos.
Sinodul III ecumenic (Efes 431) a condamnat erezia lui Nestorie si a formulat esenta doctrinei mariale ortodoxe a Bisericii, prin recunoasterea celor două atribute ale Sfintei Fecioare : meritul de a fi născut pe Dumnezeu in trup, si pururea-fecioria ei. In termeni teologici, cinstirea pe care o dăm Feciorei Maria se numeste iperdulie sau supravenerare (sau preacinstire), spre deosebire de cinstirea pe care o dăm celorlalti sfinti si pe care o numim, simplu, dulie sau venerare (cinstire).
2. Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului
Sfanta Fecioară este sărbătorită, in chip special, de mai multe ori in cursul anului bisericesc, prin praznice care comemorează nu numai adormirea sau trecerea sa la cele vesnice, ci si alte cateva momente importante din cursul vietii sale, precum si unele minuni săvarsite prin puterea ei, dupa mutarea din viata aceasta.
Sărbătorile mari, socotite de regulă intre praznicele impărătesti:
a) Nasterea Maicii Domnului numită in popor si Santa Maria mică, la 8 septembrie ;
b) Intrarea in biserică a Maicii Domnului numită in popor si Vovidenia sau Ovedenia la 21 noiembrie, in amintirea zilei in care, după traditie, Sfintii Ioachim si Ana au adus pe fiica lor Maria, in varsta de trei ani, la templu, unde ea va rămane pană la varsta de 14 sau 15 ani, ca una care, inca inainte de zămislire, fusese hărăzita Domnului, de către părintii ei ;
c) Bunăvestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Bunavestire), este praznicul in amintirea zilei in care Sf. Arhanghel Gavriil a vestit pe Sf. Fecioara ca ea va naste pe Mesia (Luca I, 26-38), cand S-a si zamislit dumnezeiescul Prunc in pantecele Sfintei Fecioare, prin puterea Sfantului Duh ; de aceea in Apus aceasta sarbatoare era numita si Sărbătoarea Zămislirii Domnului. Ea a fost asezată cu nouă luni inainte de nasterea cu trup a Domnului, adică la 25 martie.
d) Adormirea Maicii Domnului numita in popor (mai ales in părtile Moldovei) si Uspenia (termenul slav) sau Santa-Maria Mare, la 15 august. După o pioasă traditie veche, cunoscuta mai intai in Apus si trecută apoi si in Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sf. Fecioara ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca si dumnezeiescul ei Fiu.
Unele sărbători, ca de ex. Bunavestire, desi socotită intre sărbătorile Maicii Domnului, se referă de fapt si la persoana Mantuitorului, fiind vorba de comemorarea zilei intrupării sau zămislirii Lui cu trup omenesc.
Sărbătorile cele mai vechi ale Maicii Domnului apar in forma lor prima ca sărbători ale Mantuitorului. Dintre ele numai Bunavestire are la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta Scriptură (Luca I, 26-38) ; celelalte au ca obiect fapte din viata Sfintei Fecioare despre care evangheliile canonice nu scriu nimic, ci au fost păstrate prin traditie, unele fiind consemnate numai in evangheliile necanonice (apocrife), ca de pildă Intrarea in biserică, adică aducerea la templu a Sfintei Fecioare, care este istorisită in Protoevanghelia lui Iacov (cap. 7).
Nici una dintre ele nu figurează intre sărbătorile crestine numărate in Constitutiile Apostolice; nici una nu pare a fi mai veche decat sec. V, secol in care, cultul Maicii Domnului ia o dezvoltare, in urma condamnarii ereziei nestoriene la Sinodul al treilea ecumenic (Efes 431). Ceva mai mult, in Apus, unde cultul marial va lua cu timpul o si mai mare dezvoltare decat in Răsărit, nici una dintre aceste patru sărbători nu e cunoscută inainte de sec. VII, cand apusenii le adopta pe toate de la Bizant.
Avand in vedere ca, de regulă, Biserica a insemnat in calendarul ei si a sărbătorit zilele mortii Sfintilor, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului ar trebui să fie aceea a Adormirii ei; dar stiri documentare despre existenta acestei sărbători nu avem decât din secolul V inainte. Astfel, in Siria există sigur in secolul V. Locul ei de origine este probabil Ierusalimul, căci in vechile sinaxare georgiene ziua de 15 august reprezenta sărbătoarea aniversării anuale a sfintirii unei biserici a Maicii Domnului, zidita in sec. V.
Prima sărbătoare confirmată in documente, dintre sarbătorile Maicii Domnului, este Bunavestire. Se stie că, incă din sec. IV sau V, s-a zidit la Nazaret o biserică, pe locul unde fusese casa in care Maica Domnului a primit de la inger vestea ca va naste pe dumnezeiescul Prunc. Data acestei sărbători a variat la inceput. Astfel, unii o sărbătoreau in ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Bunavestire s-a sărbătorit la 18 decembrie. La Roma, sărbătoarea a fost introdusă de papa Leon II, de origine siciliană si de cultura greacă (681-683), la inceput ca o sărbătoare locală si cu denumirea de sărbătoare a asteptării Nasterii Domnului; dar variatia datei ei a durat in Apus pana in sec. XI, cand data de 25 martie s-a generalizat in toată lumea catolică de atunci.
In Răsărit insă, data de 25 martie s-a generalizat probabil indată ce Nasterea Domnului a inceput să fie sărbătorită peste tot la 25 decembrie, adică incă din prima jumătate a sec. V inainte. Numai la armeni Bunavestire se serbează incă in raport cu data veche a sărbătorii Nasterii Domnului (6 ianuarie), pastrată la ei, adică la 7 aprilie.
Sărbătoarea Nasterii Maicii Domnului, există si la eterodocsii răsăriteni separati de Biserica ortodoxă după Sinodul al patrulea ecumenic, adică la coptii egipteni (care o sărbătoresc la 9 mai) si la iacobitii sirieni. Avind in vedere ca acestia n-au imprumutat mai nimic de la ortodocsi după despărtirea lor de Biserica Ecumenică, inseamnă ca sărbătoarea respectivă era deja in uz si la ei inainte de această despărtire ; inceputul ei trebuie pus deci intre Sinodul III ecumenic (431) si Sinodul IV ecumenic (451).
Ca si sărbătoarea Adormirii, la origine a fost si ea aniversarea anuală a tarnosirii unei biserici din Ierusalim inchinate Sfintei Fecioare, zidită intre 430-480, pe locul unde, după traditie, fusese casa părintilor Sfintei Fecioare.
A doua zi după Nasterea Maicii Domnului, adică la 9 septembrie, sărbătorim Soborul (pomenirea) Sfintilor Ioachim si Ana, părintii Nascătoarei de Dumnezeu.
Cea mai nouă dintre sărbătorile Maicii Domnului este Intrarea in biserică (ducerea Fecioarei la templu), sărbătoare de origine ierusalimiteană, care se pare că a luat nastere in sec. VI. La 20 nov. 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langă ruinele templului, o biserică inchinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită biserica Sf. Maria "cea nouă". Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica la 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică insăsi Sf. Fecioara, serbarea fiind consacrată aducerii ei la templu.
Cea mai veche dintre ele este Soborul sau Adunarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu adică adunarea (de slujbă) a credinciosilor in cinstea Preasfintei Fecioare, care are loc a doua zi de Craciun (26 decembrie), potrivit regulii după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au fost organe ale evenimentului sărbătorit ori au luat parte la el. Este o sărbătoare pe care o aflăm si in ritul sirienilor monofiziti (iacobiti), ceea ce inseamnă că ea datează cel putin din sec. V (epoca despărtirii acestora de ortodocsi), originea ei fiind pusă de unii liturgisti in legătura cu Sinodul III ecumenic din Efes (431).
In afară de sărbătorile care comemorează evenimente din insăsi viata Maicii Domnului, pietatea ortodoxă a consacrat in calendarul ei si cateva zile (fără serbare) in amintirea unor minuni săvarsite prin puterea Preacuratei după adormirea ei:
Acoperămantul Maicii Domnului la 1 octombrie, in amintirea unei minuni intamplate in biserica Maicii Domnului din cartierul Vlahernelor in Constantinopol, pe timpul impăratului Leon inteleptul (886-911), cand Sfanta Fecioară s-a arătat, in toată mărirea ei cerească, Sfantului Andrei cel Nebun pentru Hristos, ca ocrotitoare si mijlocitoare a crestinilor. La greci tin această sarbătoare indeosebi călugării din Sf. Munte incepand din 1952, sărbătorirea ei se face la greci la 28 octombrie, ca o sărbătoare natională, in care se aniversează respingerea atacului italian din 1940 asupra Greciei. Prin sec. XII sărbătoarea a fost introdusă la rusi, iar de la acestia a trecut si la romani, prăznuindu-se mai mult in manăstiri.
https://www.crestinortodox.ro/
1.Vechimea cultului Maicii Domnului in Biserica crestină si temeiurile lui biblice.
Cinstirea ei a fost inaugurată de insusi ingerul Gavriil, care, trimis de Dumnezeu sa vestească Fecioarei din Nazaret ca ea va naste pe Mesia, a salutat-o cu cuvintele : "Bucură-te, ceea ce esti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvantată esti tu intre femei " (Luca I, 28). Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, o intampină pe Feciora Maria cu acelasi salut cinstitor(cand Sf. Fecioara o vizitează, dupa vestirea ingerului) : "Binecuvantată esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pântecelui tău" (Luca I, 42). Sfanta Fecioară insăsi prevesteste situatia ei exceptională intre celelalte femei si veneratia universală de care urma să se bucure, datorită rolului ei in istoria mantuirii : "Măreste, suflete al meu, pe Domnul... că a căutat spre smerenia roabei Sale, că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Ca mi-a facut mie mărire Cel Puternic si sfant (este) numele Lui..."(Luca I, 46-49).
Mai tarziu, admiratia profundă a oamenilor din popor pentru lucrurile minunate pe care le facea Iisus si pentru cele ce El invată, se adresa nu numai Lui insusi, ci trecea si asupra Sfintei Lui Maici : "Fericit este pantecele care Te-a purtat si fericiti sunt sanii la care ai supt", cum a zis odată o femeie din multime (Luca XI, 27).
Am putea spune, deci, ca cinstirea de care Sf. Fecioara s-a bucurat din partea crestinilor a inceput incă din timpul vietii ei, persoana ei fiind totdeauna asociată in chip firesc cu aceea a dumnezeiescului său Fiu. Intrarea acestei cinstiri in cultul public al Bisericii si o dezvoltare mai mare a ei se constată abia după libertatea acordată de sfantul impărat Constantin crestinătătii.
Cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat mai ales din prima jumatate a secolului al V-lea, datorită ereziei dioprosopiste a lui Nestorie, care sustinea ca, deoarece in fiinta lui Hristos ar exista două persoane deosebite (de o parte cea dumnezeiască, de alta cea omenească), Sfanta Fecioară Maria nu a născut decat pe omul Hristos si nu poate fi numită si Născătoare de Dumnezeu, ci numai Născătoare de om sau, cel mult, Născătoare de Hristos.
Sinodul III ecumenic (Efes 431) a condamnat erezia lui Nestorie si a formulat esenta doctrinei mariale ortodoxe a Bisericii, prin recunoasterea celor două atribute ale Sfintei Fecioare : meritul de a fi născut pe Dumnezeu in trup, si pururea-fecioria ei. In termeni teologici, cinstirea pe care o dăm Feciorei Maria se numeste iperdulie sau supravenerare (sau preacinstire), spre deosebire de cinstirea pe care o dăm celorlalti sfinti si pe care o numim, simplu, dulie sau venerare (cinstire).
2. Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului
Sfanta Fecioară este sărbătorită, in chip special, de mai multe ori in cursul anului bisericesc, prin praznice care comemorează nu numai adormirea sau trecerea sa la cele vesnice, ci si alte cateva momente importante din cursul vietii sale, precum si unele minuni săvarsite prin puterea ei, dupa mutarea din viata aceasta.
Sărbătorile mari, socotite de regulă intre praznicele impărătesti:
a) Nasterea Maicii Domnului numită in popor si Santa Maria mică, la 8 septembrie ;
b) Intrarea in biserică a Maicii Domnului numită in popor si Vovidenia sau Ovedenia la 21 noiembrie, in amintirea zilei in care, după traditie, Sfintii Ioachim si Ana au adus pe fiica lor Maria, in varsta de trei ani, la templu, unde ea va rămane pană la varsta de 14 sau 15 ani, ca una care, inca inainte de zămislire, fusese hărăzita Domnului, de către părintii ei ;
c) Bunăvestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Bunavestire), este praznicul in amintirea zilei in care Sf. Arhanghel Gavriil a vestit pe Sf. Fecioara ca ea va naste pe Mesia (Luca I, 26-38), cand S-a si zamislit dumnezeiescul Prunc in pantecele Sfintei Fecioare, prin puterea Sfantului Duh ; de aceea in Apus aceasta sarbatoare era numita si Sărbătoarea Zămislirii Domnului. Ea a fost asezată cu nouă luni inainte de nasterea cu trup a Domnului, adică la 25 martie.
d) Adormirea Maicii Domnului numita in popor (mai ales in părtile Moldovei) si Uspenia (termenul slav) sau Santa-Maria Mare, la 15 august. După o pioasă traditie veche, cunoscuta mai intai in Apus si trecută apoi si in Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sf. Fecioara ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca si dumnezeiescul ei Fiu.
Unele sărbători, ca de ex. Bunavestire, desi socotită intre sărbătorile Maicii Domnului, se referă de fapt si la persoana Mantuitorului, fiind vorba de comemorarea zilei intrupării sau zămislirii Lui cu trup omenesc.
Sărbătorile cele mai vechi ale Maicii Domnului apar in forma lor prima ca sărbători ale Mantuitorului. Dintre ele numai Bunavestire are la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta Scriptură (Luca I, 26-38) ; celelalte au ca obiect fapte din viata Sfintei Fecioare despre care evangheliile canonice nu scriu nimic, ci au fost păstrate prin traditie, unele fiind consemnate numai in evangheliile necanonice (apocrife), ca de pildă Intrarea in biserică, adică aducerea la templu a Sfintei Fecioare, care este istorisită in Protoevanghelia lui Iacov (cap. 7).
Nici una dintre ele nu figurează intre sărbătorile crestine numărate in Constitutiile Apostolice; nici una nu pare a fi mai veche decat sec. V, secol in care, cultul Maicii Domnului ia o dezvoltare, in urma condamnarii ereziei nestoriene la Sinodul al treilea ecumenic (Efes 431). Ceva mai mult, in Apus, unde cultul marial va lua cu timpul o si mai mare dezvoltare decat in Răsărit, nici una dintre aceste patru sărbători nu e cunoscută inainte de sec. VII, cand apusenii le adopta pe toate de la Bizant.
Avand in vedere ca, de regulă, Biserica a insemnat in calendarul ei si a sărbătorit zilele mortii Sfintilor, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului ar trebui să fie aceea a Adormirii ei; dar stiri documentare despre existenta acestei sărbători nu avem decât din secolul V inainte. Astfel, in Siria există sigur in secolul V. Locul ei de origine este probabil Ierusalimul, căci in vechile sinaxare georgiene ziua de 15 august reprezenta sărbătoarea aniversării anuale a sfintirii unei biserici a Maicii Domnului, zidita in sec. V.
Prima sărbătoare confirmată in documente, dintre sarbătorile Maicii Domnului, este Bunavestire. Se stie că, incă din sec. IV sau V, s-a zidit la Nazaret o biserică, pe locul unde fusese casa in care Maica Domnului a primit de la inger vestea ca va naste pe dumnezeiescul Prunc. Data acestei sărbători a variat la inceput. Astfel, unii o sărbătoreau in ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Bunavestire s-a sărbătorit la 18 decembrie. La Roma, sărbătoarea a fost introdusă de papa Leon II, de origine siciliană si de cultura greacă (681-683), la inceput ca o sărbătoare locală si cu denumirea de sărbătoare a asteptării Nasterii Domnului; dar variatia datei ei a durat in Apus pana in sec. XI, cand data de 25 martie s-a generalizat in toată lumea catolică de atunci.
In Răsărit insă, data de 25 martie s-a generalizat probabil indată ce Nasterea Domnului a inceput să fie sărbătorită peste tot la 25 decembrie, adică incă din prima jumătate a sec. V inainte. Numai la armeni Bunavestire se serbează incă in raport cu data veche a sărbătorii Nasterii Domnului (6 ianuarie), pastrată la ei, adică la 7 aprilie.
Sărbătoarea Nasterii Maicii Domnului, există si la eterodocsii răsăriteni separati de Biserica ortodoxă după Sinodul al patrulea ecumenic, adică la coptii egipteni (care o sărbătoresc la 9 mai) si la iacobitii sirieni. Avind in vedere ca acestia n-au imprumutat mai nimic de la ortodocsi după despărtirea lor de Biserica Ecumenică, inseamnă ca sărbătoarea respectivă era deja in uz si la ei inainte de această despărtire ; inceputul ei trebuie pus deci intre Sinodul III ecumenic (431) si Sinodul IV ecumenic (451).
Ca si sărbătoarea Adormirii, la origine a fost si ea aniversarea anuală a tarnosirii unei biserici din Ierusalim inchinate Sfintei Fecioare, zidită intre 430-480, pe locul unde, după traditie, fusese casa părintilor Sfintei Fecioare.
A doua zi după Nasterea Maicii Domnului, adică la 9 septembrie, sărbătorim Soborul (pomenirea) Sfintilor Ioachim si Ana, părintii Nascătoarei de Dumnezeu.
Cea mai nouă dintre sărbătorile Maicii Domnului este Intrarea in biserică (ducerea Fecioarei la templu), sărbătoare de origine ierusalimiteană, care se pare că a luat nastere in sec. VI. La 20 nov. 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langă ruinele templului, o biserică inchinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită biserica Sf. Maria "cea nouă". Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica la 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică insăsi Sf. Fecioara, serbarea fiind consacrată aducerii ei la templu.
Cea mai veche dintre ele este Soborul sau Adunarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu adică adunarea (de slujbă) a credinciosilor in cinstea Preasfintei Fecioare, care are loc a doua zi de Craciun (26 decembrie), potrivit regulii după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au fost organe ale evenimentului sărbătorit ori au luat parte la el. Este o sărbătoare pe care o aflăm si in ritul sirienilor monofiziti (iacobiti), ceea ce inseamnă că ea datează cel putin din sec. V (epoca despărtirii acestora de ortodocsi), originea ei fiind pusă de unii liturgisti in legătura cu Sinodul III ecumenic din Efes (431).
In afară de sărbătorile care comemorează evenimente din insăsi viata Maicii Domnului, pietatea ortodoxă a consacrat in calendarul ei si cateva zile (fără serbare) in amintirea unor minuni săvarsite prin puterea Preacuratei după adormirea ei:
Acoperămantul Maicii Domnului la 1 octombrie, in amintirea unei minuni intamplate in biserica Maicii Domnului din cartierul Vlahernelor in Constantinopol, pe timpul impăratului Leon inteleptul (886-911), cand Sfanta Fecioară s-a arătat, in toată mărirea ei cerească, Sfantului Andrei cel Nebun pentru Hristos, ca ocrotitoare si mijlocitoare a crestinilor. La greci tin această sarbătoare indeosebi călugării din Sf. Munte incepand din 1952, sărbătorirea ei se face la greci la 28 octombrie, ca o sărbătoare natională, in care se aniversează respingerea atacului italian din 1940 asupra Greciei. Prin sec. XII sărbătoarea a fost introdusă la rusi, iar de la acestia a trecut si la romani, prăznuindu-se mai mult in manăstiri.
https://www.crestinortodox.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu