28 decembrie 2015

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

 Vă recomand o retetă ca sa-i spun asa pentru rezolvare de probleme, sau necazuri ,recomandată de părintele Serafim de la manastirea Hadambu din Iasi, catre Maica Domnului de la aceasta manăstire.

Se face in două seri la rand se spune problema, rugămintea si se zice rugăciunea urmatoare:
 Ajută-mă Maicută Scumpă , Ajută -mă Iisuse Sfant si se citeste in prima seară acatistul Mantuitorului si apoi in cea de a doua seară Acatistul Maicii Domnului (paraclisul sau acatistul Buneivestiri sau orice alt acatist al Maicii Domnului). Făcand acestea multe persoane au gasit rezolvare la multe probleme. Există mărturii scrise la Hadambu legate de ajutoarele primite (vindecare de boli -cancer, găsirea unui loc de muncă, farmece,vrajitorie diavoli,diverse situatii neplacute si au gasit finalul)
Apoi se merge apoi la Hadambu pentru multumire in fata icoanei



Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu
Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu este una dintre icoanele facatoare de minuni din tara noastra. Aceasta icoana este asezata intr-un baldachin de lemn, in biserica cea noua a manastirii, inchinata  Acoperamantului Maicii Domnului. Aceasta icoana este cunoscuta de catre toti credinciosii care vin la Manastirea Hadambu ca fiind facatoare de minuni. Acest fapt se datoreaza mirului care izvoraste din icoana saptamanal, precum si minunilor nenumarate care s-au savarsit inaintea ei.
"Unele icoane sunt vindecatoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducatoare de ploi binecuvantate si protectoare ale manastirilor si familiilor credincioase. Fara indoiala, toate icoanele sunt facatoare de minuni si ajutatoare credinciosilor. Dar unele poarta o harisma speciala, pe care o simte numai cel ce se roaga mult si cu lacrimi in fata sfintelor icoane" (Arhimandritul Ioanichie Balan

                                          Icoana Maicii Domnului - Manastirea Hadambu

Manastirea Hadambu este o manastire ortodoxa aflata in localitatea Mogosesti, la o distanta de 30 de kilometri fata de municipiul Iasi. Zidita intr-o curte fortificata cu ziduri de piatra, manastirea a fost inaltata pe la jumatatea secolului al XVII-lea. In anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a daruit fostului chelar Iani Hadambu un loc "in padurea Iasilor, la Dealul Mare", pentru a construi o biserica cu hramul Nasterii Maicii Domnului. Asezamantul monahal este un complex fortificat reprezentativ pentru arhitectura moldoveneasca din secolul al XVII-lea. In anul 1991, dupa o perioada in care a fost parasita, Manastirea Hadambu a fost redeschisa vietii monahale.

 Icoana Maicii Domnului - Manastirea Hadambu

Icoana Maicii Domnului din Manastirea Hadambu a fost zugravita in anul 1938, de catre preotul Octavian Zmau, din orasul Roman. Icoana a fost donata „Schitului din Dealul Mare”, cum mai este cunoscuta Manastirea Hadambu, de catre ieromonahul Iov Mazilu, egumenul schitului. In perioada celor treizeci de ani de parasire a lacasului monahal, icoana a stat inchisa intr-o lada, in Sfantul Altar, asteptand tacuta schimbarea vremurilor. Abia in anul 1990, aceasta a fost asezata in biserica manastirii, dupa noua sfintire a acesteia.
Icoana a fost ferecata in argint de catre mesterul Ion Contfas, din localitatea Targu Neamt. Cele doua coroane ale icoanei sunt din aur, decorate cu pietre pretioase, rubine, safire si smaralde, donate de familia Constantin, Roxana si Elena Amarinei din Piatra Neamt.

Icoana Maicii Domnului - Manastirea Hadambu

In seara zilei de 22 ianuarie 2003, un incendiu puternic a izbucnit in Manastirea Hadambu, cateva zeci de chilii pierind in flacari. In urma incendiului, intreaga cladire s-a transformat in scrum, precum si cartile si obiectele bisericesti adapostite in aceasta, iar paraclisierul a murit si el. Doar icoana Maicii Domnului, numita facatoare de minuni, a scapat neatinsa de flacari, fara a fi protejata in vreun fel aparte.
Icoana pastrata in Manastirea Hadambu o infatiseaza pe Maica Domnului cu Pruncul, intr-un mod aparte, Pruncul fiind tinut pe mana dreapta a Maicii Domnului, iar nu pe cea stanga, precum in toate celelalte icoane. Icoana de la Hadambu seamana cuIcoana Maicii Domnului "Axion Estin", una dintre cele mai renumite si iubite icoane din Biserica Ortodoxa, pastrata in Biserica Protaton, biserica centrala din Careia si cea mai veche din intreg Sfantul Munte Athos.

Icoana Maicii Domnului - Manastirea Hadambu

In duminica Bobotezei anului 1992, pentru prima data, ochiul drept al Maicii Domnului de la Hadambu a lacrimat, iar mai apoi, in anul 1993, in ajunul sarbatorii Sfintei Parascheva, din umarul drept al Maicii Domnului au curs trei picaturi mari de mir. In data de 22 februarie 1995 a curs mir din mitra Maicii Domnului, mir care a stat la vedere aproape doua saptamini. In vara si toamna anului 1998, icoana a varsat mir din chipul Pruncului si din vesmintele Maicii Domnului.
Pe langa aceasta icoana, in manastire se mai pastreaza si alte trei icoane considerate facatoare de minuni, care izvorasc mir. Icoana Sfantului Ioan Botezatorul a fost donata bisericii cand s-a facut noua catapeteasma, de catre sotii Gabriela si Sabin Drinceanu. Prima data, aceasta icoana a varsat mir in ziua de Boboteaza a anului 1999, dupa slujba Sfintei Liturghii, iar a doua oara, in ziua de 9 ianuarie.

Teodor Danalache

26 decembrie 2015

RUGĂCIUNE LA SOBORUL MAICII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



O, Preafericită, Icoana Cea înţelegătoare a Bisericii pe noi toţi ne adună în jurul mesei duhovniceşti a Cuvântului, ca să ne hrănim înţelegător cu laudele cele mai presus de minte, pe care le ţes minţile serafimilor şi le luminează cu gândurile dumnezeieşti înfricoşătorii heruvimi. Cu adevărat, Maică a Stăpânului Te-ai arătat, în braţele Tale fecioreşti întinse neîncetat la rugăciune în templu purtând pe Cel Neapropiat cetelor îngereşti, Care Ţi-a dăruit Ţie aripile rugăciunii spre a ajunge mai presus de înălţimile serafimilor.
Nu mă pricep eu a-Ţi împleti cuvânt de laudă, ca unul ce sunt mult nepriceput la minte şi de valurile patimilor pururea tulburat. Dar, dă-mi din destul darul Tău ca să Te laud împreună cu tot soborul Sfinţilor ce s-au făcut următori frumuseţii Tale dăruite de lumina Duhului.
Bucură-Te, Oglinda Împărăţiei cerurilor, Pământul Cel binecuvântat din Care a răsărit Spicul mântuirii lumii, Cămara Cea preacinstită înmiresmată de mirurile cele de multe feluri ale virtuţilor, Porumbiţa cuvântătoare ce ne-a vestit izbăvirea din potopul patimilor, Odihna gândurilor Evei celei legate cu întristarea, Cheia ce a descuiat lui Adam uşa Împărăţiei, Cartea cea înţelegătoare a gândurilor dumnezeieşti, Făclia ce a purtat Lumina Tatălui pe pământ, Adâncul cel nesecat al iubirii de oameni, Râul cel dulce curgător al slavei Raiului.
Ca Una Ce ai născut fără de durere pe Cel Ce a ridicat durerile oamenilor, poartă-mă şi pe mine deasupra valurilor durerilor pricinuite de sabia păcatelor, întărindu-mă pe piatra răbdării necazurilor.
Cu lapte ai hrănit pe Cel Ce Prunc S-a arătat ca pe omul cel căzut în vicleşug să-l înveţe nevinovăţia pruncilor. Hrăneşte-ne şi pe noi cu gânduri bune, ca să biruim patimile cele ce ne necăjesc în toată vremea.
În scutece ai înfăşat pe Cel Ce a venit să dezlege legătura păcatelor noastre. Leagă-mă pe mine, cel încurcat în multe păcate, cu legătura iubirii Tale curate şi mă arată mai râvnitor întru rugăciunea cea către Tine.
Cu acoperământul gândurilor iubitoare ai acoperit pe Pruncul Dumnezeiesc mai mult decât cu scutecele, ţesând neîncetat din gândurile inimii Tale curate laude de mulţumire Celui Ce a venit să cerceteze sărăcia cugetării noastre celei împovărate de răutate.
În braţele Tale ai purtat pe Cel Ce întru Tine Şi-a zidit Luişi scară înţelegătoare cu care a ajuns la fereastra inimii Tale veşnic luminate de raza Duhului, vestind apropierea mântuirii lumii.
Cu smerenie Te-ai plecat ca O Slujitoare Celui Ce este slujit în cer de heruvimi şi cu dragoste ai îmbrăţişat pe Cel Necuprins de gândurile serafimilor, pe Care roagă-L să ne cheme pe noi cei despărţiţi de zidul păcatelor la limanul pocăinţei.
Împreună cu soborul tuturor Sfinţilor care Îţi slujesc Ţie cu credinţă roagă-te ca şi noi să fim luminaţi de steaua înţelegătoare a credinţei şi cu nădejde de mântuire să mergem pe calea Cuvântului şi să aflăm dragostea cea nesfârşită a Tatălui, Care a trimis în inimile noastre arvuna Duhului.
Toţi Sfinţii, cei ce v-aţi făcut icoane înţelegătoare ale Împărăţiei cerurilor, spre a ne povăţui pe noi la viaţa cea mai bună, luminaţi şi sufletele noastre ca să înfrunte cu credinţă toate prigonirile acestui veac înşelător şi să afle prin rugăciunile voastre intrare în Împărăţia Luminii.
Cu starea Ta de faţă înaintea Treimii, Preacurată Stăpână, cere pentru noi sfârşit cu pace întru lumina pocăinţei, ca să ne învrednicim a urma steaua rugăciunii Tale şi a ajunge în cămara Soarelui dreptăţii, Celui Ce mântieşte pe cei ce Te cinstesc pe Tine cu credinţă.

25 decembrie 2015

Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeule

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Bătăile inimii numără apropierea ceasului naşterii lui Hristos, pe Care să-L primim cu bucurie, pregătind aşternut Pruncului din gândurile cele bune şi atingând pe Cel Neatins cu smerite cuvinte de laudă. Aceste cuvinte nevrednice de slava Lui să fie asemenea unui leagăn mişcat de gândurile de evlavie şi iubire ce poartă pecetea strălucirii Duhului Sfânt, spre ,,a odihni" inima Celui Ce dă pace tuturor, venind în chip de rob, ca pe om să-l facă moştenitor al comorii veşnice a credinţei.

Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeule, a făcut să răsară în inimile noastre izvorul bucuriei, Lumina Ta, Mântuitorule, ne-a descoperit tuturor uşa de intrare în palatul veşniciei. În peşteră ai venit ca să risipeşti întunericul care acoperise lumea noastră, Şi să ne urci pe treptele iubirii, ca să ajungem cu toţii în Împărăţia luminoasă. Steaua s-a mişcat şi raza ei a mişcat inimile celor ce căutau Adevărul, Lumina Ta Stăpâne, să cerceteze şi inima mea, aprinzând în ea dorul. În ieslea necuvântătoarelor a fost aşezat Cel Ce dă glas întregii făpturi, În locaş întunecat a fost ascuns Cel Ce covârşeşte cerurile cu ale Sale lumini. Fecioara îmbrăţişează şi cu lapte hrăneşte pe Cel Ce ţine toată zidirea, Pe Cel Ce deschide mâna Sa şi din destul hrăneşte toată făptura. Pântecele Feciorei S-a arătat Rai înţelegător în care s-a sădit Pomul cel dumnezeiesc al Vieţii, Care rodind în pântecele înrourat de har a ieşit pe pământ să hrănească pe cei căzuţi în braţele morţii. Bucuria naşterii Tale Mântuitorule, a şters lacrimile lui Adam cel omorât de păcat, Şi în peşteră ai binevoit să răsari ca să zideşti temelia mântuirii noastre în chip minunat. Cerul aleargă să îmbrăţişeze pământul, căci Dumnezeu şi omul s-au împăcat, Prin venirea Împăratului ceresc pe pământ, blestemul lui Adam s-a dezlegat. Lumina cunoştinţei dumnezeieşti a strălucit pe pământ celor acoperiţi de întuneric, Lumina înţelepciunii Tale, Stăpâne revarsă şi peste mine, cel cu totul nevrednic, Cel născut mai înainte de veci din Tatăl a luat trup omenesc din Fecioara Preacurată, Cel plin de bogăţia slavei S-a deşertat pe Sine, punând în inima oamenilor lumina cea tainică. Toate darurile Sale le-a pus în mâinile oamenilor, sărăcind pentru a noastră mântuire, Iar Dânsul S-a îmbrăcat cu firea omenească şi a ridicat pe umerii Săi povara noastră spre izbăvire. S-a dezbrăcat de haina slavei Sale, ca să îmbrace pe omul cel acoperit cu veşmintele păcatelor, Şi a luat în schimb haina smerită a trupului omenesc, ca să ne scoată pe noi din ocara patimilor. Cu smereniei să povăţuim gândurile pe cărarea arătată de steaua harului dumnezeiesc, Şi florile mulţumirii să aducem Celui Ce ne-a născut pe noi în raiul duhovnicesc. Cu inimi curate să ne pregătim să întâmpinăm pe Cel liber de orice păcat, Şi fapte bune să-i aducem Celui Ce Prunc S-a făcut ca să învieze pe omul întunecat. Cel Ce Se veseleşte întru odihna cea de sus vine să se ostenească pe pământ, Cel Ce ţine toate cu puterea Sa se îmbracă cu firea neputincioasă a unui prunc, Laolaltă cu robii stă şi cele ale firii omeneşti le plineşte afară de păcat,
 Luând jugul smereniei desăvârşite Îşi acoperă slava de Atotputernic Împărat. Saltă magii, căci au fost povăţuiţi la lumina cunoştiinţei de Dumnezeu celei mântuitoare Chiar de către steaua în care citeau ca într-o carte, aşteptând vederea celor luminătoare. Glasurile proorocilor îşi află plinirea când Cuvântul se vede şi se aude pe pământ, Şi toată făptura dănţuieşte văzând luând trup pe Cel Necuprins de gând. Cel Ce a hrănit poporul cu mană în pustie vine să fie hrănit cu lapte în chip smerit, Şi Cel Ce a umbrit pe Israel cu acoperământul slavei se arată ca un Prunc umilit. Inima Fecioarei împleteşte gânduri, dorind a vedea pe Cel nevăzut în braţele Sale, Cum Eu, Fecioară fiind, voi alăpta pe Cel Ce m-a hrănit, acoperindu-mă cu a Sa luminare ? Cum voi înfăşa pe Cel Ce leagă toată zidirea cu legătura nevăzută a iubirii ? Cum voi legăna pe Cel Care inima mea a făcut-o tron nedărâmat al Treimii ? Cum voi îmbrăţişa pe Cel Ce cuprinde dintr-o dată toată zidirea ? Cum voi sluji ca maică Dumnezeului Meu, Eu, Cea străină de toată slujirea ? La uşa inimii bate cu putere vântului Duhului Sfânt cu un cântec sfânt,
 Vestind venirea lui Hristos şi întrebând inima despre primirea Tainicului Cuvânt. Pruncul dumnezeiesc se va naşte în curând şi-n peşterea smerită vrea să locuiască, Cine va deschide şi va cina cu Hristos se va învrednici de slava Lui cerească. Deci, cu candele aprinse ale rugăciunii să urmăm steaua cea călăuzitoare, Care ne va povăţui la Împăratul tuturor, întărindu-ne întru jertfă şi răbdare.

Praznicul Naşterii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Praznicul Naşterii Domnului să mai aprindă încă o scânteie a înţelegerii dumnezeieşti în peştera inimii noastre, gătite spre sălăşluirea Celui Ce cu venirea Sa face să strălucească lumina ce depăşeşte hotarele minţii omeneşti. Cu gândul strălucind asemenea unei stele a înţelepciunii cereşti, să alergăm spre peştera inimii, ca în oglinda acesteia să privim cele neprivite, să auzim cele negrăite, să atingem cele neatinse, mărturisind cu glas covârşit de bucurie: Astăzi, Hristos S-a născut spre mântuirea lumii şi nu încetează a înnoi inimile celor care sub curgerile timpului aşteaptă naşterea într-o treaptă mai înaltă a simţirii şi vederii duhovniceşti

.NAŞTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS- IZVOR AL BUCURIEI CE LUMINEAZĂ PEŞTERA INIMILOR SMERITE ŞI ÎMPODOBITE CU GÂNDURI IUBITOARE CA NIŞTE SCÂNTEI ALE ÎNŢELEPCIUNII

                                              Tropar la Naşterea Domnului 

[Troparul- ar trebui să fie icoana Naşterii Domnului transpusă în cuvinte sfinţite de lumina Duhului Sfânt] Fecioara se face pod al împăcării, pe care Se pogoară astăzi Cel Ce este Pacea necuprinsă, În peşteră răsare în chip smerit de Prunc Cel Ce este îmbrăcat în lumină negrăită, Magii cu daruri Îl întâmpină pe Dătătorul a toată cunoştinţa înţelepciunii, Iar păstorii cu inimi smerite sărută pe Cel Ce este Desăvârşirea neajunsă a iubirii. Îngerii dănţuiesc vestind pe Cuvântul Ce S-a scris în Cartea nedeschisă ca Plinitorul mântuirii, Prin Acesta s-a dezlegat blestemul nostru, din Fecioară nenuntită răsărind Rodul nepătimirii. Şi toate veacurile se umplu de lumină apropiindu-se de Pruncul născător al nemuririi. Condac Comoara cerului s-a deschis ca să ne dăruiască nouă Lumina cea mai înainte de veci, Spre a risipi tot întunericul necredinţei care acoperea pe cei ce prin păcat erau cu sufletul morţi, Din Fecioara Ce S-a făcut Altar al Treimii răsare astăzi Soarele negrăit al înţelepciunii Magii şi păstorii în peştera smerită sunt luminaţi de Acesta spre înţelegerea tainelor Dumnezeirii Îngerii dăruiesc glasuri de bucurie pământului, care se uimeşte văzând pe Cel veşnic îmbrăcat în trupul muritorilor, Şi toţi oamenii sunt chemaţi să contemple taina şi să laude neîncetat pe Dătătorul tuturor îndurărilor. Îngerii aleargă să vadă chipul Pruncului dumnezeiesc ce Se pogoară pe pământ, Oamenii gătiţi cu vălul împodobitor al inimii iubitoare merg să întâmpine pe Cuvânt, Cel mai înainte de veci din Tatăl Îşi descoperă chipul înaintea privirii pământului, Şi braţele cerurilor se deschid să slobozească pe Plinitorul aşteptat al legământului. Cel Ce a zidit cu mâna Sa pământul vine să locuiască întrânsul ca un Rob smerit, Cel luminat de slava cea veşnică vine în întunericul necredinţei să ridice pe cel căzut. Cel mai înainte de veci Se naşte pe pământ ca Prunc, ca să înalţe pe omul muritor, Cel Ce este Făclia a toată înţelepciunea vine să lumineze pe cel cu gând pătimitor. Cu daruri este întâmpinat Cel Ce însuşi S-a adus ca dar pentru toată făptura, Acesta a venit ca să ne împărtăşim de bunătatea Lui, înfrumuseţând toată făptura. Iar iubirea Sa e răsplătită de cei ce Îl primesc în braţele inimii lor curate, Pe Cel necuprins nici de gând, care în neamul nostru a adus daruri luminate. Peştera se deschide să primească pe Cel Ce locuieşte în palatul slavei negrăite de cuvânt, Pântecele Fecioarei se face prestol de heruvimi ca să odihnească pe Plinitorul legământului sfânt. Magii aduc daruri Celui prin Care le-a răsărit lumina cunoştiinţei mântuitoare, Păstorii, inimi smerite aşează înaintea Celui Ce S-a culcat în ieslea celor necuvântătoare, Îngerii coboară pe pământ laude minunate şi nemaiauzite de omul muritor Pământul deschide urechea, ca să audă mai bine cele vestite despre Pruncul mântuitor. Fecioara Se luminează şi mai mult cu gânduri dumnezeieşti, neştiind cum să îmbrăţişeze taina nepătrunsă, Şi în odihna minţii Sale, aşterne cugete pe care le jertfeşte Celui Ce o umbreşte cu lumina necuprinsă. Cum port în braţele Mele pe Cel Ce M-a purtat cu gândul în cămările cereşti ? Cum cu lapte hrănesc Eu, fiind Fecioară, pe Cel Ce M-a hrănit cu înţelegeri netrupeşti ? Cum din pântecele Meu smerit a ieşit ca dintr-un palat Cel Ce înfrumuseţează cerurile ? Cum în Mine a binevoit să Se odihnească cu somn de prunc Cel Ce-mi asculta toate dorurile ? Cum pântecele fecioresc fără de sămânţă l-a arătat pământ roditor spre mântuire ? Cum Cel ce face să se mişte toată făptura trimitând razele iubirii Sale a primit viaţă întru mine ? Cum Cel mai înainte de veci Care Însuşi m-a zidit apoi pe Mine ia acum chip de Prunc ? Cum Cel Ce este mai înainte de mine, sub veacul acesta este mai tânăr decât Mine- omul zidit ? Cum Cel Ce Se odihneşte întru cântările îngereşti vine în pământul nostru tulburat ? Cum cu chip de rob Se arată ca să slujească tuturor Cel Ce peste toţi este Împărat ? Cum pe scara iubirii de oameni S-a pogorât Cel Care în chip nevăzut păşeşte în ceruri ? Cum Cel Ce în cămara inimii prin rugăciune Mi-a vorbit, vine să arate lămurit tainicele adevăruri? Cum Cel Ce face să domnească pacea în cer, vine să plinească testamentul împăcării ? Cum fără durere am născut pe Cel Care întru desfătare mi-a descoperit tainele luminării ? Cum Focul Ce ardea în inima mea a binevoit să-mi sfinţească pântecele stricat de Eva prin gustarea fructului neascultării ? Cum în pământul pântecelui meu fecioresc Însuşi S-a aşezat Rodul cel preadulce şi mântuitor al împăcării ? Cum Cuvântul Ce S-a scris în inima mea ca într-o carte, hrănindu-mi înţelegerea, se face trup să hrănească pe cei neputincioşi ? Cum Cel Ce M-a umplut de binecuvântarea părintească pentru iubirea de oameni vine să dezlege blestemul celor necredincioşi ? Cum râurile se întorc înfricoşându-se de vederea Izvorului înţelepciunii care binecuvântează toată făptura ? Cum inima peşterii bate, nesuferind slava smerită a Celui Ce covârşeşte toată înţelegerea minţii cu lumina ? Cum magii vin să aducă daruri Celui Ce Se bucură de vederea dănţuirilor îngereşti, aduse ca jertfă curată ? Cum glasurile păstorilor se înalţă să aducă laudă, primită de Cel Ce luminează înţelegerea îngerilor cu lumina-I necreată ? Cum cu venirea Sa a pogorât raiul pe pământul cel legat cu blestemul lui Adam ? Cum în Mine a înflorit Cel Căruia îngerii îi aduc nectarul cântărilor la al Duhului liman ? Cum din neamul omenesc a ieşit Cel Ce din sânurile Tatălui a răsărit mai înainte de veci ? Cum Cel Ce este Braţul puterii părinteşti a venit să aşeze adevărul în pământul celor nedrepţi ? Cum astăzi nasc pe Cel mai presus de vederea omenească, acoperit cu haina smereniei ? Cum cu lapte hrănesc acum pe Cel Ce M-a hrănit cu mană îngerească în lumina vedeniei ? Cum cu mâna Mea înfăş în scutece pe Cel Ce a dezlegat ocara aşezată asupra mea ? Cum Acesta m-a ajutat să zdrobesc capul şarpelui, slobozind pe Eva din robia cea rea ? Cum îmbrăţişez pe Cel necuprins pe care nu L-am îmbrăţişat cu toată cuprinderea gândului ? Cum văd cu ochii trupeşti pe Cel a Cărui icoană am contemplat-o în oglinda sufletului ? Cum Fiule şi Dumnezeul Meu, Te-ai născut pe pământ, ca să naşti în veşncie pe omul căzut ? Cum Fecioară fiind, M-ai arătat mai presus de maicile pământeşti şi mai presus de al fecioartelor gând ? Cum ieşind dintru Mine, ca dintr-o cămară de nuntă, M-ai arătat neatinsă ? Cum porţile fecioriei n-ai deschis cu înţelepciunea Ta cea necuprinsă ? Cum Izvorule al înţelepciunii, în Mine ai izvorât, şi curgerile năvălind, M-ai păzit nevătămată ? Cum Cel Ce eşti Curăţia neajunsă de îngeri, M-ai păstrat cu totul nestricată ? Cum Soare cel mai presus de soare, M-ai luminat cu cunoştinţa cerească cea nepătrunsă ? Cum ai făcut scară în inima mea şi mi-ai ridicat gândul la taina înţelepciunii cea ajunsă ? Cum mânia lui Irod ai ruşinat şi jertfă preacurată ai trimis înaintea Ta pe pruncii nevinovaţi ? Cum ai aprins în tot pământul făclia înţelepciunii şi pe păstori i-ai arătat slujitori luminaţi ? Cel Ce revarsă râuri de bucurie în inimile în care s-au săpat şanţurile rugăciunii, Vine să sădească pe pământ pomii darurilor din care se vor hrăni fiii mântuirii, Cel vechi de zile ia trup de prunc, înnoind firea omenească stricat de păcat, Cu smerenia Sa zdrobeşte capul şarpelui ca un Mântuitor Împărat. Cele nepovestite de graiul omenesc acum se petrec în peştera binecuvântată, Cele mai presus de înţeles împodobesc pământul cu a lor slavă minunată, Cuvântul a luat trup din Fecioara Preacurată în Care ca într-o carte s-a aşternut cuvântul buneivestiri, Blestemul nostru s-a dezlegat de mâna Celui Ce a sfărâmat porţile iadului, vestind darul veşnicei mântuiri. În peşteră a binevoit să răsară Cel Ce în mormânt a apus, ca să dezlege legăturile morţii, În scutece a fost înfăşat Cel Ce cu giulgiuri a fost îmbrăcat de ucenicii slujitori ai Vieţii. În chip smerit S-a arătat pe pământ Mântuitorul, ca în chip smerit să apună, Dând adevărată pildă de jertfă şi smerenie pentru a Sa făptură. Cu robii a fost socotit, Cel Ce numără toată făptura şi îi dă nume,
Cu veşmâtul smerit al trupului S-a acoperit Cel mai presus de omeneasca fire. Iubirea de oameni neînţeleasă L-a făcut pe Dătătorul înţelegerii să Se pogoare, Şi celor căzuţi în întunericul necredinţei le-a dăruit dumnezeiasca luminare. Cuvântul de care se cutremură toată zidirea S-a îmbrăcat cu tăcerea pruncului, Şi Soarele cel mai înainte de soare a trimis o stea ca să povăţuiască magii ca un glas al gândului. Închinare de la robi a primit Cel Căruia toţi îngerii I se închină în chip smerit, Însuşi făcându-se Slujitor al celor pentru care din slava Sa S-a pogorât. Cu smerenie, Tu, Soarele dreptăţii ai binevoit a fi vestit de o stea, Care urmând porunca Ta dumnezeiască a însoţit pe magi pe calea grea. Daruri ai primit din mâinile celor pe care cu mâna Ta i-ai zidit, Şi cu lumina cunoştinţei Tale pe cei iubitori i-ai răsplătit. De mâini omeneşti ai binevoit să fi purtat Cel Ce pe toţi îi porţi în gândul Tău dumnezeiesc, De dragostea robilor smeriţi nu Te-ai lepădat, ci ai odihnit inimile celor ce Te cinstesc. Cum Te-ai lăsat contemplat de privirea oamenilor, Cel Ce eşti Lumina neprivită de cetele îngereşti ? Cum Te-ai lăsat atins de mâinile muritorilor Cel Ce eşti preacurat şi neapropiat de slujitorii cereşti ? Cum nu Te-ai scârbit de omul întinat de păcat, ci ai venit cu mâna Ta să-l ridici ? Cum din cei lepădaţi în groapa întunericului ai făcut să răsară Sfinţi ? Cum cu cinste îngerească ai încununat pe cei robiţi de păcat ? Cum Însuţi Te-ai descoperit celor ce zăceau pe pământul întunecat ? Cum Cel nevăzut S-a arătat oamenilor în trup smerit ? Cum de slava Sa S-a lepădat cât a vieţuit pe pământ ? Cerul şi pământul se îmbrăţişează, pecetluind împăcarea cea dorită, Oamenii sunt reaşezaţi în vrednicia îngerească, cea prin păcat pierdută.
 Glasurile inimilor să înălţăm, spre a ne uni cu ale îngerilor vestiri, Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Plinitorul adevăratei iubiri. Cerul sărută pământul cu bucurie, pecetluind ziua împăcării, Căci în chip de Prunc ni se arată Dătătorul neschimbat al luminării. Să ne alăturăm cântărilor îngereşti, adăpându-ne din izvorul bucuriei, Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui Ce ne-a deschis porţile veşniciei. Îngerul Marelui sfat S-a arătat pe pământ şi heruvimul ascultarea sa a părăsit, Căci Hristos-Rodul ascultării Fecioarei- a venit să dezlege pe cel necăjit. Adam a scăpat din chinul neascultării prin Cel Ce S-a ostenit întru ascultarea desăvârşită, Şi suspinurile Evei s-au potolit prin tânguirea Celei Ce Şi-a văzut comoara Vieţii răstignită. Rănile neascultării noastre au fost vindecate cu untdelemnul milostivirii Fiului, Şi patimile cele ce ne ţineau în întunericul necunoştinţei fost-au tăiate de sabia Cuvântului. Cel nepătruns a binevoit să Se descopere, Însuşi luminând ochii inimilor orbiţi de păcat, Şi pe cel ce rătăcea prin deşertul patimilor Însuşi ca pe Adam în rai L-a strigat.
 Prin tăcerea Sa Pruncul dumnezeiesc ne-a chemat să-L contemplăm în peştera inimii, Alungând tot întunericul tulburării şi povăţuindu-ne gândul spre sălaşul luminii. Cel mai înainte de veci a binevoit să Se nască în inimile cele sărăcite de păcat, Şi Însuşi a pus cu mâna Sa daruri spre a înfrumuseţa chipul omului întunecat. În scutec ai fost înfăşat Cel Ce legăturile păcatelor mele ai dezlegat, În ieslea necuvântătoarelor Te-ai culcat, ca să mă trezeşti pe mine din păcat. Cu mânie de Irod ai fost întâmpinat, Cel Ce cu slavă de îngeri eşti înconjurat, Cele cereşti le-ai făcut să se arate pe pământ şi cu darurile Tale m-ai luminat. Întristarea Evei ai dezlegat, născându-Te ca prunc pe pământ şi de bucurie toate le-ai umplut, În adâncul peşterii ai binevoit să stai ca şi adâncurilor iadului legământul Tău să le faci cunoscut. Şi să ridici din adâncul păcatului pe cei căzuţi acolo prin a lor neascultare,
Cu mâna Ta ridică-mă şi pe mine din patimi, dăruindu-mi dumnezeiasca binecuvântare. Cum Cel mai înalt decât toate se arată în chip smerit de prunc ? Cum Cel Ce are ca sălaş cerurile vine să locuiască pe pământ ? Cum Cel necuprins de minte omenească se arată asemenea nouă ? Cum Cel Ce covârşeşte focul serafimilor ne aduce cereasca rouă ? Cum Cel Ce e Izvorul a toată binecuvântare vine să dezlege blestemul omenirii ? Cum Soarele cel mai înainte de soare vine să ne covârşească cu razele iubirii ? Cum Cel slujit de îngeri vine să slujească celor căzuţi din luminare ? Cum Cel neîncăput în ceruri este cuprins de pământul strâmtorat de îngustare ? Cum Cel Preaînalt Se pogoară pe pământul întunecat, strălucindu-ne a smereniei lumină ? Cum Cel slăvit neîncetat de puterile cereşti vine în tăcerea peşterii în mare taină ? Cum Cel Ce stăpâneşte toată zidirea cu razele iubirii, ia chip de rob ca să înalţe pe cel căzut ? Cum Cel Care petrece întru slavă în înălţimi Se pogoară să ridice pe omul smerit ? Cum vine să rabde ocara Crucii Cel înălţat pe treptele laudelor îngereşti ? Cum Înţelepciunea nepătrunsă Se coboară la măsura înţelegerii omeneşti ? Cum în pântecele peşterii este adăpostit Cel Ce a eliberat pe Iona din pântecele chitului ? Cum a luat trup omenesc Cel Ce nu poate fi contemplat de privirea gândului ? Cum Cel Ce este Revărsarea a toată bogăţia a sărăcit pentru omul nemulţumitor ? Cum Cel înconjurat de slavă vine să Se aşeze smerit într-un loc neprimitor ? Cum Cel mai presus de lume uneşte cerul şi pământul cu puterea Sa negrăită ? Cum Cel Ce luminează cerurile Se pogoară la noi să caute oaia cea pierdută ? Cum Cel Ce este Lumină neapusă Se îmbracă cu trupul nostru întunecat ? Cum Cel curat de orice patimă vine să locuiască laolaltă cu cel îmbolnăvit de păcat ? Cum Cel Ce stăpâneşte tot pământul abia este primit într-un loc smerit ? Cum regele Irod cu mânie întâmpină pe Împăratul Cel mărit ? Cum Te odihneşti pe pământ, dormind în iesle ca un prunc nevinovat ? Cum eşti înfăşat în scutece, Cel Ce de lumina laudelor îngerilor eşti îmbrăcat ? Astăzi ne străluceşte lumină mare, căci Cel necuprins este încăput de pământ, Cel Ce stăpâneşte veacurile Se supune timpului şi la vremea rânduită plineşte al Său legământ. Pământul îşi deschide braţele să primească pe Cel pe Care cerurile nu pot să-L cuprindă, Şi pe Cel înfricoşător şi neapropiat îngerilor, omul muritor şi stricăcios poate să-L atingă. În locul palatului slavei Cel smerit binevoieşte să primească peştera cea sărăcăcioasă, Şi Cel Ce a zidit cu mâna Sa toată lumea este îmbrăţişat de Maica Sa Cea cu totul luminoasă.
Cel Ce ţine cu cuvântul înţelepciunii Sale toată făptura vine să fie purtat de mâini omeneşti, Şi toată rânduiala firii noastre urmează Cel Ce este mai presus de toate puterile cereşti. Ca un Prunc nevinovat Se arată Cel Ce este Covârşirea a toată înţelepciunea, Şi asupra tuturor celor necăjiţi care-L caută Îşi revarsă fără măsură toată iubirea. Cel nevăzut de chipul omenesc Se înfăţişează nouă în chipul omului neputincios, Şi Cel nevăzut de îngerii este acum contemplat de om cu gândul luminos. Cel Ce cuprinde toate în braţele iubirii Sale, fiind de zidirea Sa necuprins, Ia trup omenesc ca de pereţii peşterii să fie îmbrăţişat şi de mâinile Fecioarei atins. Şi încă Se pogoară şi în peştera inimii bântuite de vântul ispitelor, Şi cu focul iubirii Sale alungă norul cel otrăvitor al gândurilor. Prin Ce taină Se naşte în inimi cel Ce stă pe scaunul cel înalt al cerului ? Cum într-un loc atât de mic şi smerit să Se odihnească Cuvântul Adevărului ?
Acesta vine pe puntea iubirii dumnezeieşti şi deschide uşa inimii, Dar după ce mai înainte L-am strigat, dorind împărtăşirea nemuririi. Pe aceeaşi rază a iubirii S-a pogorât din cer Cel Neînţeles, S-a aşezat în pântecele Fecioarei şi S-a arătat în chip omenesc. Asemenea nouă S-a făcut Cel Nevăzut, făcând primul pas al iubirii, Ca şi noi să ne apropiem de El şi să ne facem făclii ale înţelepciunii. Glasul smerit al inimii l-a auzit din ceruri şi a cercetat necazul omenirii, Şi din prea multa milostivire, S-a pogorât ca Însuşi să ne aducă darul mântuirii. Pruncul Însuşi ne este adus ca dar, din Care să ne împărtăşim cu bucurie, Făcându-ne părtaşi la slava cerească pe a ne-o descoperă pentru a noastră mântuire. O, minune ! Cum se pogoară un Prunc smerit pe raza iubirii dumnezeieşti ? Cum vine să dezlege blestemul nostru Cel slăvit de toate glasurile îngereşti ? Prin noaptea minţii mele cu puterea Ta fă să răsară Stăpâne, steaua înţelepciunii, Care să mă povăţuiască în peştera inimii unde se descoperă tainele iubirii, Şi cu ochii gândului să contemplu pe Pruncul Hristos Ce străluceşte negrăit, Căci a venit să lumineze chipul omului, întunecat de al său păcat cumplit.
 În ieslea necuvântătoarelor S-a culcat Cel Ce cu cuvântul puterii Sale sprijineşte toată zidirea, În încăperea smerită a peşterii a binevoit să Se sălăşluiască Cel Ce umple toate cu lumina. Cum se lasă mângâiat Cel Ce cu razele iubirii Sale mângâie negrăit toată zidirea ? Cum din pântece fecioresc a ieşit Cel Care a zidit cu înţelepciune, ca pe o casă, toată lumea ? Cu trup omenesc Se îmbracă Cel Ce a acoperit pământul cu veşmânt de lumină, Şi firea noastră stricată prin păcat a înnoit-o, împodobindu-o cu a milostivirii cunună. Cum în braţele Fecioarei Se lasă purtat Cel Ce în mâinile Sale ţine toată făptura ? Cum Se lasă înconjurat de razele iubirii oamenilor Cel Ce înconjoară cu gândul toată zidirea ? Pântecele Fecioarei S-a arătat cer din care a ieşit Împăratul tuturor,
 Aşezându-se pe pământ ca un pom ce va hrăni pe toţi în chip înţelegător. Cum ca într-un leagăn ai stat în pântece Hristoase-Dumnezeule, Tu, Cel ce mişti toată făptura ? Şi cum ai ieşit, păzind nevătămată pe Cea pe Care ai binevoit să O arăţi Sălaş a toată lumina ? În scutece ai fost înfăşat Stăpâne, Cel Ce ai legat toată zidirea cu legătura iubirii, Firea omenească cea smerită ai luat-o ca să ne dezlegi pe noi de blestemul pătimirii. Îngerii s-au grăbit să vadă pe Împăratul tuturor cum a luat chipul omului smerit, Şi s-au înfricoşat văzând pe Cel Neapropiat cum pentru zidirea Sa S-a jertfit. Cu cântări să însoţim şi noi pe îngeri care merg să contemple Izvorul luminii, Şi harfele inimilor atinse de mâinile gândurilor să descopere imnul iubirii. Cel Necuprins Se lasă îmbrăţişat de gândurile neputincioase ale făpturii de mâna Sa zidite, Şi Pruncul Cel smerit nu plânge când braţele omeneşti Îl poartă cu iubire şoptindu-i cuvinte mărite.
Din pântecele fecioresc cel curat a ieşit Cel Ce luminează toată făptura, Şi în pântecele peşterii întunecate a venit, ca să ridice din păcat toată zidirea. Pământul se bucură purtând în braţele sale cu dragoste pe Cel Necuprins, Care nu se dă în lături când de gândurile şi mâinile omeneşti este atins. Cel Ce a strălucit din Tatăl mai înainte de veci a luminat tot pământul cu venirea Sa, Şi a orbit toată patima omenească, scotând din întuneric pe omul căzut în prăpastia rea. Nu în palat împărătesc S-a născut Cel Ce este slujit de mii şi mii de îngeri dulce glăsuitori, Nu întru slavă Şi-a anunţat venirea Cel Ce covârşeşte toată făptura cu nepătrunsele-I luminări. Ci în cel mai smerit loc S-a aşezat, prefigurând punerea în mormânt pentru a noastră mântuire,
În pântecele peşterii S-a născut Cel Ce Se va pogorî în pântecele iadului ca să învieze pe cei aflaţi în osândire. Steaua alerga pe cer, povăţuind pe magi spre cerul îneţelegător al peşterii unde strălucea Soarele dreptăţii, Raza Duhului Sfânt arat-o, Stăpâne, şi pe cerul întunecat al inimii mele, ca să văd chipul luminat al Vieţii. Glasurile îngereşti se unesc cu cele ale păstorilor vestind unirea cerului cu pământul, Pe care a împlinit-o Cuvântul, Cel Ce cu legătura iubirii a desăvârşit tot legământul. Pruncii cei ucişi de Irod au fost aduşi ca jertfă Tatălui pentru dăruirea către lume a Pruncului dumnezeiesc, Însă, în cetele Sfinţilor au fost număraţi, cei ce au plătit datoria ca prin Hristos să se sfinţească neamul omenesc.
 Cu tânguire şi cu veşmânt de doliu s-a îmbrăcat Betleemul văzând stinse făcliile nădejdii sale, Maicile plâng fără să fie mângâiateşi lacrimile durerii izvorăsc din inimile pline de întristare. Cum cei nevinovaţi să fie jertfiţi pe rugul mâniei lui Irod cel înnebunit de dorinţa puterii ? Cum rodul pântecelui să fie tăiat sub ochii noştri, înfingându-se în inimile noastre sabia durerii ? Cum cei ce abia au văzut răsăritul vieţii merg mai înainte de noi pe porţile morţii ? Cum aceştia sunt răpiţi de pe pământ mai înainte de a vedea pe Soarele dreptăţii ? Astfel se tânguiesc mamele necăjite, tulburate de valurile mâniei lui Irod, ce s-a coborât în rândul fiarelor, Astfel îşi poartă glasurile nemângâiate pe marea vieţii maicile cele lipsite de iubirea pruncilor. Împăratul Hristos Se întristează, însă Însuşi va pune în sfeşnicul bucuriei stelele jertfite, Care strălucesc pe bolta Bisericii şi cu gândurile lor nevinovate ne îndeamnă spre cele smerite.
 Pruncii vor fi aşezaţi în cetele Sfinţilor ca nişte mucenici ce au stat ca zid înconjurând Pruncul dumnezeiesc, Care strălucea în chip de negrăit şi cu razele frumuseţii Sale cerceta orice gând urcat pe scara sfinţită de Duhul ceresc. Nu pe pat S-a odihnit Pruncul ceresc, ci în ieslea necuvântătoarelor ca să dezlege necuvântarea noastră, Cel Ce Se odihneşte pe norii cerului vine acum să doarmă pe pământul neprimitor şi se acoperă cu firea neputincioasă. De Fecioară este hrănit cu lapte Cel Ce hrăneşte inimile noastre cu toată iubirea, Magii mişcaţi de gândul Cuvântului vin să se închine Celui închinat de toată făptura. În haina sărăcăcioasă şi întunecată de păcat a firii omeneşti S-a îmbrăcat Cel Ce Se îmbracă cu lumina, Şi cu cinste a împodobit chipul căzut, ridicându-l din groapa osândei şi dăruindu-i toată iubirea, Inima stearpă a omului a venit s-o arate roditoare, cultivând în pământul ei gândurile bune, Şi pildă de dragoste spre om a arătat îngerilor Cel Ce pătimeşte pentru făpturile lipsite de iubire. Cum Fecioara, Muntele cel negrăit a intrat în peştera cea mică să nască pe Cel Preaînalt ? Şi cum în inima omenească ce s-a făcut peşteră de tâlhari intră Împăratul Cel Prealuminat ? Împreună cu robii ai fost numărat Tu, Cel Ce numeri toată făptura, Şi la neputinţa gândului omenesc Te-ai coborât, Cel Ce luminezi toată zidirea. În peştera întunecată a acestei lumi a binevoit să Se pogoare Cuvântul, Şi steaua înţelepciunii a povăţuit mintea neştuitoare spre sălaşul unde Se născuse Prunc. Din sânurile Tatălui nu Te-ai depărtat şi în braţele fecioreşti ai venit să fi purtat, Vino şi pe razele rugăciunii noastre, ca să şezi pe tronul inimii ca un Împărat. În Cămara tuturor darurilor ai vieţuit Hristoase, Cel Ce ai zidit lăcaşurile cereşti, Şi de mirul sfinţeniei Tale ai umplut-O pe Cea mai presus de cetele îngereşti. Daruri omeneşti ai luat Tu, Cel Ce dăruieşti tuturor cele spre mântuire, Cu gândurile Tale dumnezeieşti bate şi la uşa inimii mele închise de împietrire. Bucură-Te, Prunc preastrălucit, care ai binevoit să ne răsari lumina mântuirii, Jertfa cea nevinovată care se aduce spre hrană binecuvântată lumii, Adânc al smereniei nepătruns de gândurile minţii omeneşti,
Darul cel negrăit ce Însuţi ai binevoit să Te aduci celor pământeşti, Icoană a laudelor îngereşti, ţesută din cuvintele bucuriei, Dezlegarea întristării oamenilor căzuţi din darul veşniciei, Smerenie ce a nimicit toată puterea şarpelui celui înţelegător, Ridicarea din nou la curăţia vieţuirii a omului pătimitor. Acoperământul slavei cel ce a îmbrăcat inimile noastre întunecate, Soarele darurilor a cărui strălucire iubitoare le-a arătat pe toate luminate, Răsăritul mai înainte de răsărit ce a sfinţit inimile cu lumina neapusă, Piatra ce a răsărit în peşteră spre a sfărâma a vrăjmaşului mânie neajunsă Pom al darurilor ce ai binevoit să fi sădit în pământul nelucrat, Izvor al înţelepciunii ce pântecele pământesc al fecioarei spre rodire ai udat. Comoara tainelor care se lasă deschisă de gândurile inimii smerite, Oglinda proorocilor în care se privesc cele de mintea omenească nevăzute, Soarele înţelepciunii care ai binevoit să povăţuieşti turma cea rătăcită, Făclia nevăzută a magilor, al cărei glas răsunând în inimi, i-a îndreptat spre peştera sfinţită, Bucuria Betleemului care ţine la sânurile Sale ca o maică şi leagănă pe Cel Ce l-a zidit, Lumina ce stăpâneşte tronurile slavei ce nouă te-ai arătat în chip smerit de Prunc.

24 decembrie 2015

Cineva plânge de Crăciun

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Aceste ultime zile dinaintea Crăciunului, în care oamenii adună frenetic bunătăţi, sunt de fapt zilele din urmă ale sarcinii dumnezeieşti.


E multă agitaţie înainte de Crăciun. Toţi oamenii aglomerează magazinele, străzile, pieţele, cu gândul motivat, aproape isteric, de a pune cât mai multe pe masa şi sub bradul de Crăciun. Iluzia e evidentă. Super-marketurile se închid doar pentru două zile, aşa că rezervele de hrană nu prea au sens. Ceea ce justifică ascuns tot iureşul consumist de sărbători este durerea şi dorinţa ca sărbătoarea să nu treacă oricum, să fie plină de bunătăţi, un festin pe cinste, în care lipsurile unui an întreg să fie date uitării. Românii se împrumută, cutreieră îndelung, doar-doar or găsi ceva mult, bun şi mai ales ieftin.

La izvorul ei, această tendinţă de a face sărbătoarea de neuitat este una plină de adevăr. Sărbătoarea nu e doar un semn temporal crestat pe arborele genealogic al umanităţii, nu e doar simbolul unei realităţi mântuitoare de acum două milenii, nu e nici măcar un dans ciclic al evenimenţialului. Ea este conştiinţa tainică a trăirii în meta-istorie, acolo unde Hristos cel veşnic umple de nemurire viaţa noastră muritoare. De aceea orice sărbătoare religioasă se ritmează şi se nemureşte cu Dumnezeiasca Liturghie, adică intrarea Bisericii în Împărăţia Sfintei Treimi, aşa cum se şi proclamă la binecuvântarea iniţială: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”.


Hiperactivitatea specifică sărbătorii este de fapt frica de a nu rămâne anonim în timp ce alţii se pecetluiesc cu lumină netrecătoare. Luminiţele din brad, de pe case, din pomi, nu sunt decât expresia dorului omenesc după lumină infinită, adică după har. Puţini însă realizează în interioritatea tăcută a sufletului lor că adevărul Crăciunului este şi unul de taină, de jertfă şi de durere dăruitoare. Bucuria Crăciunului, deseori convertită în delicii gastronomice, specialităţi cinegetice sau mentalitate de Gadara, umbreşte uneori sensul fundamental al coborârii lui Dumnezeu la noi.

Aceste ultime zile dinaintea Crăciunului, în care oamenii adună frenetic bunătăţi, sunt de fapt zilele din urmă ale sarcinii dumnezeieşti. Fecioara gravidă cu Dumnezeu se apropie de momentul în care Viaţa universului iese din pântecele ei. Sunt zile de pelerinaj, de călătorie istovitoare pentru o fecioară în luna a noua, timpuri de înnoptat în ger, de căutare a cetăţii de baştină. Sunt zile de intensă suferinţă, ca model fundamental al durerii care însoţeşte orice izvorâre de lumină. Sfânta Maria îşi începe lungul drum către cer, printr-o înstrăinare de cele pământeşti, de cetatea ei, de rudenii şi cunoscuţi. Se apropie peştera de a deveni catedrală a cerurilor. Îngerii îşi pregătesc de milenii corurile solemne. Fecioara se pregăteşte să nască singură, într-o iesle friguroasă, printre animale, pe Fiul veşnic al lui Dumnezeu. Acesta este şi înţelesul teologic al postului Naşterii Domnului, ca pelerinaj prin lumină, înstrăinare de plăceri, căutare a cetăţii de baştină a umanităţii, adică a raiului, şi naştere duhovnicească a lui Hristos în inimile noastre.

În vuietul dinaintea sărbătorilor, cineva plânge în tăcere. Cineva, mai înaltă decât cerurile, mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii se pregăteşte printre lacrimi să nască pe Dumnezeu.


23 decembrie 2015

Întrupare

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Din slava Ta cerească Te coboară
Spre Betleemul sufletului meu
Şi-n staulul smereniei, Fecioară,
Intrând, să naşti pe unul Dumnezeu.

Să-L înfăşori în cântece de slavă,
Ca-n scutece subţiri de bumbăcel;
Şi ca-ntr-o iesle plină de otavă,
În pacea Duhului să-L culci pe El.

Pleca-vor magii, soli din altă zare,
Călăuziţi de focul alb de stea,
S-aducă nou prinos de închinare,
La staulul smereniei, Doamna mea.

Ci eu voi pune-n mâna lor bătrână
Tot aurul cuvântului isteţ;
Voi făuri din versul meu, Stăpână,
În jarul gândului comori de preţ.

Căldura rugăciunilor de seară
Va-nfierbânta cădelniţele reci:
Tămâia magilor va arde iară,
Cu fum de proslăvire până-n veci.

Şi ca să fie plină dăruirea,
Voi presăra din visteria lor,
Cu boabele de smirnă grea, iubirea,
Cea fără de prihană şi cu dor.

Ştiu că nu-s vrednică, Fecioară,
Să-ţi fiu în noapte acoperământ;
Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară,
Să naşti în duhul meu pe unul Sfânt.

Zorica Latcu

Noi suntem martori

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


6 decembrie 2015

Rugăciune către Maica Domnului


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...





2 decembrie 2015

ÎMPOTRIVA AVORTULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                       CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
                                                ÎMPOTRIVA
                                            A V O R T U L U I



Motto: Aşa cum o lege împotriva furtului, trebuie să
pedepsească orice fel de furt, tot aşa şi o lege împotriva uciderii
trebuie să pedepsească orice fel de ucidere. Orice femeie poate face
cu trupul ei ce doreşte (să-şi taie o mână, un picior, să-şi scoată un
ochi...). În timpul întreruperii de sarcină nu se acţionează asupra
femeii, ci asupra trupului copilului acesteia. Iată de ce orice avort
este o crimă.
                                                                                    
                                                                                                  Preot Ioan
                                             Mamei mele,
     Adineaori încă nu eram. Acum pulsează cu tine o nouă viaţă. Sunt
eu! O imensă bucurie iradiază picătura de viaţă, pe mine, unica făptură.
Niciodată nu voi mai ţâşni cu atâta vitalitate ca în clipa aceasta. Mai
mititel decât punctul de pe „i“ dar în acelaşi timp imens, prin mine trec
puternice forţe creatoare. Mă las purtat de caldul torent al vieţii, eu
plăpânda sămânţă, hoinărind prin căsuţa mea, locşorul meu în cele 9 luni
înainte de a ajunge în coşuleţ. Cu grijă caut să te fac atentă că exist. Între
noi a început o legătură intensă, tu îţi împarţi hrana cu mine, fără să ştii
că mă ai. Inima mea pulsează propriu-mi sânge prin micul meu trup. Tu
tot nu ştii încă, mamă, că mă porţi! Mâinile şi picioruşele mele sunt de
mult formate. Frumuseţea chipului meu s-a conturat. Afli că sunt eu!
Mamă, te bucuri sau te-ai îngrozit? Eşti recunoscătoare sau uluită? Te
încântă gândul că voi fi sprijinul vieţii tale? Mă doreşti sau mă urăşti? Eu
sper să-mi dăruieşti siguranţa maternă pe care la rândul tău ai primit-o.
Acum, când plin de viaţă, puternic şi voios cu degeţelu-n gură, în
pântecul tău, sunt copilul tău iar tu a mea mamă, nu ezita: DĂ-MI
VIAŢĂ!
                  Dezvoltarea intrauterină a copilului
      La întrebarea despre Începuturile vieţii omului răspunde ştiinţa
modernă despre natură.
Omul este om încă de la origine. În momentul contopirii unui ovul
cu un spermatozoid începe povestea vieţii unui om, a unei persoane,
entitatea unică a speciei sale a cărui evoluţie în timp nu se modifică.
Ceea ce se modifică este în raport cu etapele vieţii sale: un sugar arată
altfel decât un bătrân. Oul fecundat (zigot sau spermoviu) reprezintă
prima formă de viaţă. La om, celula-ou se diferenţiază prin cei 48 de
cromozomi, identici pentru fiecare altă celulă-ou. Toate semnele şi
caracterele generale ale unei persoane, cum ar fi: culoarea părului,
culoarea ochilor, statura, sunt rezultatul a 3,5 miliarde de gene purtătoare
de informaţie ereditară. Minuscula fiinţă omenească nu se aseamănă cu o
fiinţă animalică, ea nu este o „celulă-bulgăre“, dar nici un ţesut de
sarcină.
           Ştiinţa modernă dovedeşte că teoria zoologului Ernst Haeckel
este urmarea unei grave erori biologice. În „Teoria fundamentală a
geneticii“ (1866), Haeckel susţinea că omul în evoluţia sa anterioară
a parcurs diferite stadii animalice. Această teorie este greşită.
Omul, în trecutul său îndepărtat, a fost lipsit de coadă sau branhii.
Numai că atâta timp cât rezultatele embriologiei umane au lipsit, teoria
lui Haeckel şi-a găsit un suport moral. Astăzi ştim că omul este o
individualitate biologică care, în timp, nu cunoaşte altă evoluţie.
            LA 22 DE ZILE de viaţă intrauterină, inima copilului începe să
bată. Din acest moment, datorită absenţei ciclului menstrual, femeia îşi
dă seama că este însărcinată. Copilul s-a fixat deja în corpul matern prin
aşa-zisa fază „de nidare“.
          LA 28 DE ZILE minusculul omuleţ măsoară 4,2 mm: Toate
organele sunt deja plasate.
          LA 6 SĂPTĂMÂNI copilul primeşte
informaţii despre poziţia sa în corpul matern,
presiunea asupra corpului cât şi despre diferenţa
de temperatură.
         LA 7 SĂPTĂMÂNI toate organele sunt
deja existente. Nimic nou nu se mai formează.
Copilul măsoară 21 mm.
De-acum el are nevoie de timp şi hrană ca
să crească şi să se dezvolte.
         LA 8 SĂPTĂMÂNI copilul are propriile şi unicele-i amprente
digitale pe care le va avea toată viaţa sa. De la această vârstă, el se
numeşte Om „ne-născut“ sau făt.
         LA 9 SĂPTĂMÂNI corpul copilului este în întregime format. La
acţiunea unui stimul palmar, el încearcă să se prindă. În caz de
zdruncinături, ca să evite lovirea, el poate întoarce capul. Degetele au
deja delicate, fragede unghii. Îşi poate mişca mâinile şi picioruşele. La
atingerea obrajilor şi a buzelor, copilul dă să surâdă.

                          Ce se întâmplă într-un avort?
                                      Mărturisiri ale medicilor
                    „Unul ca mine, care a adus la lumina zilei corpul intact, de
      4-5 cm lungime, al unui copil nenăscut şi cu o mişcare spontană
l-a aşezat apoi în tăviţa renală, acela va şti că prin aceasta a contribuit la
moartea unui om.
Embrionul care în a 2-a şi a 3-a lună de sarcină arată deja clar a fi un
omuleţ, este lovit pentru câteva secunde de o cruntă disperare datorită
soartei nemiloase. El încearcă zadarnic a se salva, în încordarea sa de a
respira şi de a se mişca (vezi imaginea din dreapta). Bântuit de o sete
nesfârşită de aer, micul său trup adineaori rozaceu, începe acum să
devină livid; cu mâinile caută o salvare, un tremur îi străbate corpul,
zadarnic face ultimele sale mişcări“ (Dr. Georg Pessel).
„O vreme şi eu am crezut că avortul este unica soluţie
pentru femeia care s-a sfătuit cu medicul în faţa lui
Dumnezeu. Ca şi creştin cunoşteam Învăţăturile Bibliei,
dar ca unul care practică medicina modernă, voiam să fiu
flexibil şi uman.
        Într-o zi stăteam eu însumi în sala de operaţie în faţa unui avort (vezi
imaginea din dreapta). Chiureta aspiratorului fusese montată, iar pompa
de vid pornită. Treptat, acul manometrului
arăta că presiunea urcă. Dintr-o dată,
zgomotul lacomei absorbţii a tulburat
liniştea sălii. De-atunci, de când am văzut
gâtlejul aspiratorului înghiţind viaţa şi
scuipând mânuţe rupte şi sânge spumos,
de-atunci mă pronunţ clar împotriva
avorturilor“ (Dr. med. Samuel Pfeifer).

                              Avortul prin chiuretaj
          Cei mai mulţi dintre noi nu ştiu ce se petrece cu adevărat într-un
avort. Multe femei care au avortat n-au fost pe deplin conştiente că de
fapt au ucis un copil, şi spuneau aşa: „Acesta nu se poate numi om
până în luna a 3-a!“; „Nu este decât un ţesut de sarcină!“.
Nu este adevărat! Într-un avort moare un copil! Aproape toţi
copiii care sunt îndepărtaţi cu forţa din corpul matern, au mai mult
de 8 săptămâni.
Toate organele la această vârstă, sunt deja existente. Copilul are deacum
nevoie numai de timp şi de hrană, ca să crească. Avortul se poate
produce prin aspiraţie (cea mai perfecţionată metodă), prin chiuretaj sau,
copiii mai mari, prin acţiunea prostaglandinelor şi operaţie cezariană.
Prin chiuretaj se lărgeşte colul uterin cu ajutorul unor valve
metalice, pentru a înlesni pătrunderea cu instrumete în cavitatea uterină.
Cu ajutorul unui cleşte special, copilul este agăţat şi extras în afară sub
formă de bucăţi mai mici. După ce întregul corp al copilului a fost
îndepărtat, pereţii uterini sunt răzuiţi cu o chiuretă. Pentru a şti dacă a
mai rămas ceva în cavitatea uterină, asistenta medicală reconstituie din
bucăţi, organismul copilului. Totuşi, în multe cazuri apar infecţii şi
complicaţii dăunătoare pentru sănătatea maternă.

                                      Metoda prin aspiraţie
Este cea mai perfecţionată formă de avort. Prin deschiderea
orificiului extern al colului uterin, medicul
introduce un furtun flexibil de cauciuc în cavitatea
uterină. Cu ajutorul unei pompe aspirative, care
lucrează cu o putere de 10-30 de ori mai mare decât
cea a unui aspirator normal, copilul este rupt în
bucăţi. Mai întâi sunt îndepărtate mâinile şi
picioarele de corp, apoi corpul de trunchi. Atunci
când capul copilului este prea mare şi nu poate
trece prin furtun, el este zdrobit asemenea unei
nuci, folosind instrumente speciale. Totul se
absoarbe într-un vas. Corpul sfâşiat al copilului este dat spre a fi ars.
Ştire: Dr. Berard Nathanson, medic ginecolog, a fost timp de doi
ani directorul celei mai mari clinici din lume, unde se produc avorturile,
în New York. După 75.000 de avorturi, el a renunţat la activitatea sa şi
mărturiseşte:
„Ca om de ştiinţă nu cred, ştiu sigur că viaţa omenească începe
de la fecundare. Chiar dacă nu sunt din fire religios, cred din tot
sufletul într-o dumnezeiască Existenţă care cere definitiv şi
irevocabil să ne oprim de la a săvârşi absolut trista şi nespus de
ruşinoasa crimă împotriva omenirii.
În filmul său „Strigătul mut“, dr. Nathanson
prezintă tehnica de producere a unui avort prin aspiraţie.
Metoda prostaglandină-hormon şi operaţia cezariană
Prin această metodă, substanţa medicamentoasă este injectată în
musculatura uterină. Se declanşează durerile
naşterii. Dacă reuşeşte să treacă prin aceste
încercări, copilul este născut viu pentru ca apoi să
fie lăsat în voia sorţii. O asistentă medicală, s-a
încumetat să afirme: «Ar trebui, măcar o dată
să faceţi ce fac eu ca să ştiţi că un copil
„nenăscut“ nu este o „celulă-bulgăre“».
Prin operaţie cezariană, se deschide cavitatea
abdominală şi se secţionează uterul. Se ia copilul
şi se aruncă. Aproape toţi copiii trăiesc când sunt
aduşi pe lume. După ce au fost moşiţi, ei sunt omorâţi fie prin sufocare,
fie sunt lăsaţi să înfrunte moartea. Adeseori, ei mor după ore în şire de
luptă zadarnică.
                            Realizează fătul moartea sa?
Când îi este luată viaţa, copilul are dureri şi îi este frică. Din ziua a
28-a există nervul trigemen cu cele trei ramuri ale sale, iar de la 6
săptămâni la nivelul tegumentelor mâinii se găsesc fine terminaţii
nervoase libere, răspunzătoare de transmiterea de-a lungul fibrelor
senzitive a senzaţiei dureroase. Imaginea ecografică arată accelerarea
pulsului copilului până la 200 în momentul când cu putere se deschide
pântecele mamei. Într-o disperată şi zadarnică luptă, el caută a se feri de
ucigătoarele instrumente. Ecografic se poate vedea cum luptă cu
moartea; copilul încearcă prin deschiderea gurii un strigăt mut atunci
când îi este sfâşiat corpul.

                    O asistentă medicală de la sala de operaţie
                                     mărturiseşte:
               „De-a lungul atâtor ani de meserie în domeniul medical, am
observat că un avort aduce după sine femeilor o mare părere de rău. În
afara urmărilor ginecologice-complicaţii survenite tardiv sau în timpul
manevrelor avortive-apar şi urmări psihice. Deseori a fost necesar să
acordăm în aceeaşi zi, după avort, îngrijiri psihice. Ca asistentă
medicală căreia i se cere să fie permanent lângă medic, ore în şir, în
încordarea de a salva viaţa mamei şi a copilului, de a reuşi să conducă
din sala de operaţie o mamă sănătoasă, ca apoi în încheiere să distrugă
viaţa copilului, constituie o încărcătură nervoasă greu de suportat mult
timp. Idealul meu ca asistentă medicală (promovarea sănătăţii,
menţinerea vieţii, alinarea durerii şi a suferinţei) m-a îndemnat să nu
mai particip la executarea avortului.

                          Urmările sufleteşti ale unui avort
       „De la avort încoace, sunt nefericită. Nu am cuvinte pentru a spune
cât de mult regret hotărârea mea. Îmi revine mereu în memorie imaginea
micului embrion de 7 cm lungime care dădea din mâini şi din picioruşe.
„Am vrut să-mi trăiesc viaţa. Dar datorită avortului, am pierdut-o.
Mi-am pierdut liniştea interioarăbărbatul cu care era să mă căsătoresc,


 
primul meu copil. Îmi voi procura
droguri care să-mi năucească mintea şi
voi deveni dependentă de ele. În vis
copilul îmi rupe lanţul de perle. Caut să le strâng
înapoi laolaltă, dar una totdeauna lipseşte. De când l-                                                            am «dat afară» nu mai văd zi bună“.

                     Avortul nu înseamnă sfârşitul, ci începutul unor noi şi grele
probleme. Odată cu un avort, încep adevăratele dificultăţi. Avortul nu
înseamnă numai moartea unui copil. Datorită
lui, femeile suferă trupeşte şi sufleteşte. Stă în
caracterul femeii să dea viaţă şi să ocrotească
viaţa fiinţei căreia i-a dăruit-o. A ucide un
prunc încă nenăscut este împotriva instinctului
matern cu care ne naştem. De aceea un avort
nu înseamnă rezolvarea tuturor problemelor.
Copilul ucis rămâne mai departe în amintirea
femeii, iar acest gând o va însoţi toată viaţa. Nu există avort fără
remuşcări cât de mici. Psihiatri, psihoterapeuţi şi medici observă
urmările diferitelor boli psihice la femeile care au ucis prin avort:
          ● anxietate şi coşmaruri (prăbuşire în prăpastie, urmăriri, copil
născut mort, copii mutilaţi sau înfometaţi), frica de moarte, ca

pedeapsă pentru păcatul săvârşit;
         ● insomnii;
         ● stări depresive cu tendinţă de suicid;
         ● crize isterice;
         ● probleme sociale;
         ● probleme familiale;
         ● tulburări neuro-vegetative (cefalee, ameţeli lombalgii);
         ● psihoze.
            Des, aceste tulburări psihice sunt însoţite de tulburări organice:
tulburări de ritm cardiac, labilitate a tensiunii arteriale, migrene,
lipotimii, tulburări digestive sau tulburări sexuale. În multe cazuri aceste
boli sunt terapeutico-rezistente, de aceea sunt greu sau deloc vindecabile.
Psihologii şi psihoterapeuţii avertizează că urmările unui avort sunt
dintre cele mai grave şi duc uneori la epuizare totală.

                      Urmările trupeşti ale unui avort
                      Urmările şi pericolul ce poate surveni în timpul executări
manevrelor abortive:
           a) Perforaţii - în timpul executării manevrelor abortive pot
surveni ruptura, perforaţia pereţilor cavităţii uterine datorită
fragilităţii acestora în timpul sarcinii. Urmări: hemoragii masive,
hemoragie internă, peritonite. Câteodată este necesară intervenţia
de urgenţă pentru îndepărtarea uterului.
          b) Alte urmări ale unei hemoragii masive sunt: incapacitatea
uterului de a se contracta, transfuzia de sânge sau histerectomia
totală (îndepărtarea totală a uterului) care sunt uneori măsuri de
primă urgenţă.
          c) Incidente şi accidente ce pot surveni în timpul anesteziei
locale: reacţii alergice la medicament, chiar dacă acesta este dozat
corect şi poate duce la şoc anafilactic, insuficienţă respiratorie şi
moarte.
           d) Complicaţiile care pot să apară în timpul anesteziei sunt din
cele mai variate şi pot duce până la pierderea conştiinţei, stop
cardiac sau respirator. De necesitate imediată este reanimarea
pacientei.
                                    Urmări imediate:
             1. Infecţii ale uterului sau ale trompelor uterine ce pot duce la
moarte prin septicemie.
             2. Tromboze sau embolii.
                                   Urmări tardive:
              a) În urma vindecării după infecţia uterină sau a trompelor
poate să apară sterilitatea primară datorită „închiderii“ ireversibile
a ambelor trompe. Acest lucru se întâmplă cu atât mai mult cu cât
avortul este al unei prime sarcini.
             b) Avortul spontan - infecţiile pot produce modificări ale
uterului sau ale colului uterin care determină avortul spontan şi deci
sarcina nu mai poate fi dusă la termen.
            c) Insuficienţa unei anumite porţiuni a colului uterin duce de
asemenea la avortul spontan.
            d) Dezvoltarea anormală a unei viitoare sarcini datorită unor
modifcări uterine.
            e) Eritroblastozele apar atunci când testul factorului Rh nu s-a
efectuat în prealabil. Metoda se bazează pe aceea că la o femeie Rh
negativ cu soţul Rh pozitiv copilul va fi Rh+. La a doua sarcină are
loc reacţia antigen-anticorp care pune în pericol viaţa copilului.
           f) Sarcinile următoare sunt afectate prin sângerări repetate.
          g) Afecţiuni psihice grave care la unele paciente necesită pentru
vindecare aproape un an, iar la altele un timp mai îndelungat de
tratament, într-o clinic psihiatrică.
Nu este bine ca adevărul să fie ascuns. La cabinetul medical vin
tot mai multe paciente care mărturisesc: „Dacă aş fi ştiut una ca
asta, aş fi căutat soluţii pentru rezolvarea acestei probleme şi nu aş fi
avortat“.
(Dr. Brigitte Niemes, medic ginecolog, D-8901 Konigsbrunn).

                               A ucide spre a se salva?
         Datorită progreselor în medicină, sarcina şi naşterea nu prezintă nici
un pericol pentru viaţa mamei. O indicaţie de avort o
reprezintă vătămările psihice. Însă cercetarea
ştiinţifică a arătat că:


              1. Nici o boală psihică nu se vindecă printr un 
avort.
             2. Sarcina nu rezolvă bolile psihice
             3. Afecţiunile psihice nu sunt agravate de o
sarcină.
 Mama care a reuşit să învingă toate

greutăţile care i-au stat în faţă, în final este

fericită că a spus „da“ copilului său.

                  Responsabilitatea de tată, de părinte
Bărbatul care lasă în voia sorţii femeia care-i poartă în pântece
propriul prunc, se încarcă sufleteşte cu un mare păcat. Deseori, taţii nu
înţeleg ce efect negativ are asupra mamei şi a copilului fuga lor de la
răspunderea de „tată“. Pentru mama însărcinată această conduită duce la
o încărcătură psihică deosebită. Ea are nevoie de mult curaj pentru a
învinge nesiguranţa dată de iresponsabilitatea tatălui copilului. În astfel
de cazuri, se cere ajutorul celor din jur.

                                 A ucide din milă?
                 Micuţa Mariana a deţinut timp de 50 de ani recordul în Guiness-
Book cu o greutate la naştere de 283 de grame. În primele două zile fetiţa
a fost hrănită cu un amestec format din apă, glucoză şi vinars, bine
suportat de copil. La un an, Mariana cântărea deja mai mult de 6 kg. În
zilele noastre, medicii de la Universitatea Loyola din Illinois au anunţat
naşterea unei fetiţe în greutate de numai 280 grame. Ea a trebuit să fie
extrasă din corpul matern la 26 de săptămâni, când măsura 25 cm, iar
diametrul cranian era de 20 cm.

                                Demnitatea de handicapat
          Uciderea din compasiune nu este o faptă de milostenie. Este o
nedreptate. Fiecare dintre noi are dreptul la viaţă - acest lucru fiind
prevăzut prin Constituţie, iar a considera că viaţa unui copil handicapat
nu este necesară, reprezintă un mare păcat. În Germania există 9 mil. de
handicapaţi la o populaţie de aproape 80 de mil. Mai mult de 90% dintre
aceştia sunt loviţi de un handicap în a doua jumătate de viaţă. Chiar şi
atunci când ei se nasc orbi sau surzi îşi păstrează demnitatea, căci numai
anumite zone corporale le sunt afectate.

                        Exemple şi exemple bine de urmat
Se cere din partea părinţilor o mare dăruire de sine, pentru creşterea
unui copil handicapat. El are mai multă
nevoie de dragoste maternă şi tocmai de
aceea deseori, el este cel preferat. 85%
dintre handicapaţi sunt independenţi de
alte persoane, 11% au nevoie de un ajutor
minim, 4% nu pot trăi fără ajutorul celor
din jur. Fiecăruia dintre noi ni se poate
întâmpla ca într-o zi, printr-un accident
sau o boală să devenim dependenţi de
ajutorul celor din jur, o povară sigur nedorită. Handicapaţii se tem că vor
fi elaborate legi care permit să fie omorâţi forţat copiii nou-născuţi
handicapaţi, bolnavii cronici cât şi oamenii bătrâni.
Astăzi se recomandă să fie omorâţi copiii încă nenăscuţi cu anomalii
severe. Urmează în viitor să fie omorâţi bolnavii în stare gravă, bolnavii
cronici, cei cu incapacitate de muncă, rasele nedorite sau alţii pur şi
simplu din motive ideologice?

                            Exemple bine de urmat:
_ La concursul „Mama şi bebeluşul anului“ care s-a ţinut la Londra,
juriul a desemnat ca fiind câştigătoare pe Jane Tippet şi fiica acesteia,
Sophie. Cu toate că Jane ştia că fetiţa ei se va naşte cu anomalia numită
„hidrocefalie“ (exces de lichid în cutia craniană) a adus pe lume acest
copil cu mare dragoste. Imediat după naştere, Sophie a fost luată în
îngrijirea medicilor şi tratată astfel încât, ea a devenit un copil aproape
normal.
_ În 1988, Marele premiu pentru Literatură al Marii Britanii a fost
decernat lui Cristopher Nolan (22 de ani) pentru cea mai bună lucrare a
anului precedent. În această carte autorul descrie primii ani ai copilăriei
sale. De la naştere el suferă de paralizia membrelor, iar pentru a putea
scrie cartea, s-a folosit de un condei montat la frunte. Deoarece Nolan
este aproape şi surdo-mut, cuvântul de mulţumire pentru premiul acordat
a fost citit de către mama sa. În această cuvântare Nolan se pronunţă
împotriva fiecărui avort, căci fiecare copil are dreptul la viaţă.

                12. Moartea fătului rezultat dintr-un viol?

Există o altă soluţie!
„Atunci credeam că nu există o altă soluţie. N-am putut suporta
gândul că acest copil se poate asemăna cu criminalul. Totuşi, încă o dată
nu aş mai face-o. Poate ar fi mai bine să-l dau spre adopţiune, de
exemplu. Nu te poţi răzbuna pe nevinovatul copil numai pentru că,
eventual se poate asemăna cu ticălosul“ (O necunoscută).
Comentariu:
În timpul unui viol se produce spasmul trompelor şi se eliberează
hormoni care nu favorizează sarcina deoarece femeia se opune actului
fecundaţiei. În unele cazuri cu toate acestea, femeia rămâne însărcinată şi
se întâmplă ca în timpul sarcinii să adopte o atitudine favorabilă
copilului. O răzbunare împotriva nevinovatului copil nu este necesară.
Traumele unui viol nu se vindecă printr-un avort. Femeile care au trăit o
astfel de experienţă recunosc că avortul în sine le-a dăunat mai mult
decât însuşi violul.
Mărturisire:
„Eu sunt rezultatul unui viol“ mărturiseşte o femeie, deja căsătorită.
„Un răufăcător pătrunzând în casă, l-a legat pe tatăl meu de mâini şi de
picioare şi sub privirile uimite de groază ale acestuia a violat-o pe mama.
Atunci am fost eu concepută. Toţi au fost de părerea producerii unui
avort. Tatăl meu s-a împotrivit însă, ca să fiu ucisă. Nu ştiu de câte ori
i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru minunatul meu tată“.

                            13. Ucigătoarele pilule RU 486
         Pilulele RU 486 sunt o cale sigură spre avort. Acest pilule înşeală
corpul mamei: „nu eşti însărcinată!“. Prin acţiunea lor ele blochează
hormonul progesteron, necesar în sarcină. Până în
săptămâna a 7-a de sarcină, gravida trebuie să meargă
în timp de 12 zile de 4 ori la medicul ginecolog. După
efectuarea testului chimic şi administrarea a trei
tablete RU 486, uterul se retractă. După 48 de ore de
luptă cu moartea, copilul moare prin asfixiere. Prostaglandinele provoacă
avortul, iar sângerarea se poate opri după aproximativ 9 zile. Cu cât
copilul este mai mare, cu atât pierderile de sânge sunt mai însemnate şi
psihicul mamei mai afectat. În cazul în care copilul supravieţuieşte sau
este numai în parte avortat este necesară intervenţia chirurgicală de
urgenţă. Înainte de intervenţie, trebuie să se ceară consimţământul în
scris al mamei. Lupta împotriva acestor pilule continuă.

                              14. OBSERVAŢII
                    Iniţiativă proprie? Corpul meu? Copil dorit? Ajutor sau
pedeapsă? „Femeile sunt singurele în măsură să decidă pentru sau
împotriva unui copil“. „Numai noi hotărâm în acest caz!“
Părinţii au datoria de a cântări dacă sunt în stare să dăruiască viaţă
unui copil. Mai întâi ei trebuie să se gândească la atribuţiile pe care le
vor avea faţă de acesta. Abţinerea de la viaţa sexuală înainte de căsătorie
îi caracterizează pe cei responsabili de sine. Cei căsătoriţi au libertatea de
a decide perioadele de contact sexual. Femeia nu mai are dreptul să
omoare copilul deja conceput. Nimeni nu este în măsură de a hotă
asupra vieţii altui om.
„Pântecele este al meu!“
Pântecele este o parte din corpul mamei. Copilul însă, nu. Încă din
momentul concepţiei el este o fiinţă unică, sufleteşte şi trupeşte, un
musafir în corpul mamei care are nevoie de adăpost şi hrană.
„Fiecare copil are dreptul de a fi dorit“.
Mai mult de jumătate din totalul sarcinilor sunt la început sarcini
nedorite. Acceptarea copilului este un proces îndelungat care se dezvoltă
odată cu sarcina. De cele mai multe ori, copiii la început nedoriţi sunt
primiţi cu tot atâta dragoste ca şi aşa-zişii „copii-dorinţă“. Copiii mult
doriţi pot crea probleme în educaţie atunci când nu se conformează şi nu
corespund ideilor excentrice ale părinţilor.
„Trebuie să ajutăm, nu să pedepsim“.
Ceea ce nu este pedepsit va fi încălcat. A ucide un copilaş este o
crimă iar cel ce o săvârşeşte, un criminal. Dreptul cel mai de preţ este
viaţa unui om. Acest drept la viaţă este prevăzut şi prin Constituţie. Ce
ne-am face dacă viaţa nu ne-ar mai fi apărată de lege? Experienţa ţărilor
unde avortul este liber a arătat că după adoptarea unei astfel de legi
numărul avorturilor a crescut rapid şi se menţine într-o continuă creştere.
Numai pentru bogaţi? Suprapopulaţie? Şi viaţa mea?
„Ce să fac cu copilul? Mai merg încă la şcoală, la facultate, sunt în
ucenicie sau am servici. N-am nevoie de copil!“ Gravidelor aflate la
necaz, statul, Biserica şi diferite organizaţii cu scop caritabil le oferă
ajutorul lor.
„Avortul trebuie să fie liber, căci suprapopulaţia

ameninţă viaţa celorlalţi oameni“.
Probleme de suprapopulaţie există în multe ţări din lumea a treia. Cu
cât o familie este mai săracă, cu atât osteneala părinţilor de a avea copii
mai mulţi care să-i îngrijească la bătrâneţe, este mai mare. Un sistem
social bine organizat (asigurarea în caz de boală şi la bătrâneţe) rezolvă
problemele săracilor şi nu uciderea prin avort a acestor copii. Ţările mai
bogate au datoria de a ajuta ţările mai sărace. Explicaţia metodei naturale
de evitare a sarcinii este de bună voie acceptată, ea având cele mai multe
avantaje. Toate ţările puternic industrializate au o rată a natalităţii mult
diminuată iar în multe din aceste ţări, acest indice se menţine în continuă
scădere.
„Eu nu mă las lămurită de Biserică,

ci hotărăsc cum vreau eu“.
„Să nu ucizi!“ nu este o poruncă dată de Biserică, ci este o poruncă de la
Dumnezeu lăsată, este dreptul natural la viaţă al fiecărui om. Cel ce se
conduce în viaţă după propria-i ştiinţă îşi asumă întreaga răspundere la
Suprema Judecată. Legile dumnezeieşti sunt cele mai bune reguli de
conduită ale oamenilor.
Numai statul îi poate ajuta pe cei săraci, altfel ei nu îşi

pot permite să plătească un avort, precum cei bogaţi.
Este de-a dreptul revoltător să fie ajutaţi săracii ca să-şi distrugă
urmaşii în loc să li se acorde sprijin în creşterea copiilor. Statistica a
arătat că la „Oferta morţii gratuite“ au apelat cei cu venit mare şi mediu
spre deosebire de cei săraci care au renunţat la ea.

                 15. Scrisoare deschisă a unui teolog
    către un medic ginecolog

                                              Domnule Doctor N.,
    Se întâmplă să aveţi câteodată coşmaruri? Vă apar atunci în vis miile
de copii pe care i-aţi făcut să treacă de pe drumul vieţii pe drumul
morţii? Sau când întâlniţi un copil fericit vă gândiţi cât de des aţi făcut să
piară o astfel de viaţă? De câte ori o mamă a plâns mult timp după aceea
pentru că nu a mai putut avea alţi copii şi care, disperată, pe toţi ne
întreabă de ce n-am atenţionat-o mai devreme? Dumneavoastră, eu şi
fiecare copil, suntem unici. Nici chiar gemenii nu au aceleaşi amprente
digitale. Fiecare dintre noi este o comoară, un copil dorit de Dumnezeu.
De aceea sunt convins că fiecare copil nenăscut, omorât, este „o palmă
dată lui Dumnezeu“. Nu există o înjosire mai mare decât aceea de a
arunca în neant ceea ce El a creat.

_ Ca medic ginecolog, vă permiteţi cu de la sine putere să

decideţi asupra vieţilor omeneşti? Hotăţi singur dacă un om să fie

sau nu trimis la moarte?

_ Ca ginecolog care spune „Nu“ unei vieţi omeneşti, vă

dispreţuiţi prin aceasta chiar propria dumneavoastră viaţă.

_ Ca ginecolog, cântăriţi şi spuneţi „Nu“ unui destin de

Dumnezeu lăsat, deşi în fiecare dintre noi se oglindeşte chipul Său.

_ Ca medic ginecolog, nu vreţi să priviţi adevărul în faţă: cu

toţii suntem trimişi ai lui Dumnezeu chiar dacă unul măsoară 1 cm,

iar altul 1,80 cm. Un om nu poate fi totuşi distrus, căci el reprezintă

întruchiparea Crezului omenesc.

     După moarte există o altă viaţă. La Judecata de Apoi vom fi osândiţi
pentru cele rele făcute şi lăudaţi pentru faptele bune. Dumneavoastră,
domnule Doctor, vă numiţi medic şi sunteţi vindecătorul şi mâna
salvatoare pentru mulţi dintre noi. V-aţi gândit vreodată că s-ar putea să
vă întâlniţi cu victimele pe lumea cealaltă? Sau vă simţiţi deja atât de
vinovat încât spuneţi: „Din aceste păcate nu voi mai ieşi niciodată?!“.
Chiar şi pentru dvs. se spune: „Dacă păcatele sunt roşii ca sângele, eu
vreau să ţi le fac albe ca zăpada“. De aceea eu vă rog: „îngenuchiaţi în
faţa lui Dumnezeu şi vă supuneţi Voinţei Lui asupra vieţii şi a morţii.
Încetaţi cu trista dvs. activitate! Ca preot care se îngrijeşte şi de
mântuirea dvs., vă implor: căiţi-vă şi vă pocăiţi, căci la Suprema
Judecată veţi fi iertat, iar osânda nu va fi atât de grea cum este aceea a
unui acuzat“ (Preot Winfried Pietrek).
              16. Anticoncepţionalele şi steriletul sunt mijloace

de producere a unui avort
Atunci când femeia îşi dă seama, datorită absenţei ciclului
menstrual, că este însărcinată, copilul trăieşte în ea de cel puţin două
săptămâni. După ce a avut loc fecundaţia, minusculul omuleţ se
îndreaptă spre uter unde va avea loc aşa-zisa fază de „nidare“.
Steriletul împiedică nidarea celulei-ou. Acest obiect este introdus
în cavitatea uterină de către medic şi prin eliminarea
de către acesta a unei mici cantităţi de cupru se
opreşte formarea unei noi vieţi omeneşti. Steriletul
produce anumite modificări şi în sănătatea femeii:
pot surveni infecţii care necesită intervenţia
chirurgicală, sarcini extrauterine cu urmări fatale, perforaţii ale uterului.
Acţiunea cuprului în corpul femeii nu a fost îndeaproape studiată.
Pentru producerea avortului mai nou apărute sunt pilulele „dupăaceea“.
Aceste „After-morning-pills“ sau „pilulele pentru dimineaţa
următoare“ înghiţite, într-un interval de 60 de ore „după-aceea“ omoară
copilul chiar dacă în prospectul destinat cumpărătorilor scrie că aceste
pilule nu sunt mijloace de producere timpurie a avortului. Micuţul
omuleţ deja format, datorită acestor pilule contraceptive este expulzat la
exterior împreună cu o cantitate de sânge, înainte de a se produce
nidarea.
Pastilele „anti-baby“ sunt şi ele mijloace de producere a unui avort.
Fiecare tabletă de acest fel conţine doi hormoni: estrogenul şi gestagenul.
Estrogenul nu permite oului fecundat să se dezvolte în corpul matern, iar
prin aceasta ovulaţia este împiedicată. În anumite cazuri (diferite boli,
reacţii diverse din partea organismului sau administrarea în mod
neregulat a acestor pastile) ovulaţia nu este afectată, iar rezultatele nu
sunt cele dorite. Nu trebuie omis faptul că aceste pastile dau şi dese
reacţii adverse. Hormonul gestagen „împiedică formarea oului fecundat“
cum de altfel se menţionează şi pe cutia cu tablete. Datorită acestui lucru,
nidarea celulei-ou nu mai are loc, iar micul embrion moare „de foame“.
„Mini-pilulele“ au o mai puternică acţiune contraceptivă, nu conţin
estrogen, ci numai gestagen, iar ovulaţia se produce în condiţii normale.
În afară de faptul că toate pilulele contraceptive sunt mijloace de
provocare a avortului, ele au şi multiple reacţii adverse asupra
organismului: creştere în greutate, acumularea de apă în celulele
organismului, căderea părului, metroragii, amenoree, astenie, stări
depresive, ş.a. După fiecare pauză în administrarea acestor tablete poate
apăre 

                              Odiosul păcat al avorturilor
                                                   Iubiţi credincioşi,
        Aţi auzit dumneavoastră de Sfântul Serghie de Radonej? Iată,
în Rusia există un oraş care se numeşte Radonej, iar la numai
ţiva kilometri depărtare de el se află o Sfântă Mânăstire. Aici, în
Biserica Sfintei Mânăstiri poate fi văzută racla (un
sicriu de argint) cu moaştele unui preot călugăr sfânt
pe nume Serghie. Însă minunea este mult mai mare
prin faptul că şi tatăl, şi mama Sfântului Serghie au
primit după moartea lor darul neputrezirii trupului,
deci sunt sfinţi. Ca atare trupurile lor sunt aşezate în
racle de argint, în două frumoase Biserici din
Radonej. Se zice în popor „Pomul după roadă se cunoaşte!“ şi este
adevărat, pentru că din doi părinţi sfinţi, s-a născut şi a crescut tot
un sfânt.

             ŞI ACUM PRIMA ÎNTREBARE: Dacă mama Sfântului
Serghie, gravidă fiind l-ar fi avortat pe acesta, mai ajungea el
sfânt? Categoric nu! NU, pentru că nefiind botezat şi nefiind
biruitor în lupta cu ispitele, n-ar mai fi primit mântuirea, şi ca un
dar ales neputrezirea trupului.

              A DOUA ÎNTREBARE: Dacă mama sa l-ar fi avortat pe
micuţul Serghie, cei doi parinţi ar mai fi fost sfinţi, ar mai fi primit
darul neputrezirii? NU, pentru că ar fi ucis poate un viitor om de
ştiinţă, poate un viitor preşedinte de ţară, poate un mare sportiv,
un viitor preot... sau un viitor sfânt...

     Iubitorul de oameni Dumnezeu voieşte ca oamenii să se înmulţească,
să umple pământul şi să-l stăpânească. Diavolul, urâtorul şi ucigaşul de
oameni, vrea ca oamenii să se piardă în felurite chipuri. Aceasta o
lucrează el prin bărbaţi, dar mai ales prin femeile uşoare.
Dumnezeu o întreabă din cer ca şi pe Cain: „Ce-ai făcut? Unde e

rodul pântecelui tău?“.
Acestui odios păcat al avorturilor sunt părtaşe toate acele persoane
care au contribuit şi contribuie la facerea avorturilor cu învăţătura, cu
ştiinţa, cu meşteşugul, cu buruieni, cu doctorii ucigătoare, ori cu uciderea
şi extragerea pruncilor din pântece pentru a nu avea copii, spre a zburda
încoace şi încolo pe la petreceri etc. Cei ce contribuie la avorturi,
dimpreună cu mama denaturată, sunt părtaşii acestui odios păcat, şi sunt
asemenea oamenilor sălbatici, ucigători şi mâncători de oameni. Mamele
care îşi ucid copiii sunt asemenea fiorosului împărat Irod, care a ucis
14.000 de prunci, cu scopul blestemat de a ucide pe Domnul nostru Iisus
Hristos. Ucigaşii pruncilor prin avorturi de nu se vor pocăi, vor fi
pedepsiţi de Dumnezeu aspru ca şi Irod, căruia i-au putrezit măruntaiele
şi l-au mâncat viermii de viu.
O legendă veche povesteşte despre chinul veşnic al lui Irod aşa: «În
ziua când se pomenesc cei 14.000 de copii ucişi de Irod, ies din
mormintele mici din Betleem spirite albe, se trezesc din somnul de
aproape 2.000 de ani, acei prunci nevinovaţi. Ţinându-se de mânuţe
călătoresc ei în şiruri lungi spre Ierusalim, ca să-l scoale pe Irod din
liniştea mormântului său. Sub paşii uşori se ridică lespedea de pe vechiul
mormânt regesc, iar cel ce doarme acolo sare afară plin de spaimă, dar
auzind cântece şoptite, care îi aduc aminte de fapta sa, pică iarăşi cu faţa
la pământ. Ei însă cântă neîncetat despre moartea lor atât de timpurie şi
despre osânda lui Irod cea veşnică. El se ridică atunci de la pământ şi
fuge. Ceata cea albă însă îl urmează. El nu află nicăieri refugiu şi ajutor.
Din tot locul este izgonit. Până şi tâlharii din păduri, spre care s-a
strecurat, îl alungă. Şi când se refugiază în cimitirul spânzuraţilor, aceştia
toţi ridică funiile ameninţător contra lui. Irod fuge tot mai departe,
urmărit de aproape de cetele albe de prunci, până ce ajunge într-o ţară de
la miazănoapte, într-un sat părăsit, şi se opreşte înaintea unei case, mică
şi aproape năruită. Aici îşi ridică braţul şi rânjindu-se, arată spre casă şi
le spune pruncilor: „Priviţi la femeia aceasta care locuieşte aici. Peste

patul ei este atârnată Icoana Maicii Domnului şi Crucea, dar cu

toate astea, dânsa e tot atât de rea ca şi mine“. Atunci pruncii se
opresc plini de frică. Uşa casei se deschide şi afară păşeşte un nou
sufleţel alb, sufletul unui nou născut, tocmai atunci ucis de mama sa, şi
se pune în rândul celorlalţi prunci». Aceasta e legenda (Pr. G. Negură,
D. Ort. a. 8, nr. 31-32). Femeia care a făcut un avort sau mai multe, să
alerge cât mai curând posibil la un preot duhovnic să se spovedească cu
sinceritate şi căinţă. Păcatul uciderii de prunci îndepărtează femeia de laSfânta Împărtăşanie pentru o vreme, până îşi face canonul de pocăinţă.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Păcatele tale sunt scrise în

cartea vieţii, iar lacrimile tale sunt burete ce le şterge“.


„Deci, pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se ierte păcatele

voastre“ (Faptele Apostolilor 3:19).

S-a abrogat legea cu moartea şi s-a dat libertate avortului.
Şi atunci se naşte încă o întrebare: cel ce nu suportă omorârea
unui criminal dovedit, a unui ucigaş hidos, căruia i se oferă
atâtea mijloace pentru apărarea sa, cum oare suportă moartea
unei făpturi nevinovate şi fără apărare, a cărei singură „vină
este că există - după porunca lui Dumnezeu („Creşteţi şi
înmulţiţi-vă“ - Facerea 1:28) ???

BIBLIOGRAFIE: Revista „Dă-mi viaţă“, traducere din limba germană şi adaptarea în
româneşte de Carmen Platt (Tiparul Siegfried Gringmuth, Springe); Protosinghel Nicodim
Măndiţă, „Luxul şi împodobirea ruinează sufletul“.a pericolul producerii unei embolii sau tromboze.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ