DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

28 septembrie 2015

INTRE THRENOS SI PIETA IN PICTURA ITALIANA IN SECOLUL AL XIV-LEA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Acum inainte de marea srbatoare a crestinatatii m-am descis sa scriu un articol cu un subiect mai putin discutat
______Exista fara indoiala o bogata literatura de specialate in care cercetatori prodigiosi au incercat sa stabileasca o relatie intre cele doua imagini: Threnos si Pieta, abordand implicit si problema originilor.

THRÉNOS s. n. cântec de jale la funeralii, în special din epoca homerică. (< fr. threnos)

PIETÁ s.f. Pictură sau sculptură care o reprezintă pe Madona ținându-și fiul mort pe genunchi sau în brațe. [Pr.: pi-e-] – Din fr., it. pietà.

Diversele ipoteze sustinute la inceputul sec.al XX-lea – unele infirmate de cercetari ulterioare - nu au reusit sa inlature o anumita incertitudine ce persista inca in privinta raportului dintre Threnos si Pieta.Studii mai recente au demonstrat ca intre cele doua scheme iconografice se intercaleaza imagini simbolice ale lui Isus Hristos sau a Maicii Domnului cu Pruncul.Astfel, pe de o parte incercarea de reconstituire a unei filiatii de tipul celei indicate de Weitzmann, G.Millet si Panofsky e posibila doar in cazuri izolate in care aluzia la o descendenta directa sau mediata e evidenta.Pe de alta parte, aparitia in Bizant, la sfarsitul secolului al XII-lea, aproape simultan, a Threnosului (in manuscrisul ilustrat care se afla la Bibl.Vaticana 1156, considerat de catre biserica imaginea canonica a Plangerii, preluata imediat in pictura murala Nerezi, Sf.Panteleimon 1164) a tipului Hristos Om al Durerii, arhetip al lui Imago Pietatis (icoana Kastoria, sfarsitul sec.al XII-lea) si a Maicii Domnului de tip Eleusa (Vladimir, sf.sec.XII, Gal.Tretiakov) este un fenomen care poate clarifica originea Pieta.Destinatia acestor imagini cat si functia lor originara (bizantina), sunt esentiale pentru a surprinde metamorfozele lor in Occident.



Maica Domnului de tip Eleusa,din Vladimir

Curand dupa 1204, biserica San Marco din Venetia si San Pietro din Roma devin depozitare ale unor relicve si icoane bizantine.La Santa Croce din Roma e semnalata prezenta unei icoane in mozaic de provenienta bizantina reprezentandu-l pe Hristos Om al Durerii.

In jurul lui 1237, regele Baldwin al Constatinopolului daruieste o icoana a Sfintei Fete (Mandylion) catedralei din Chartres. Pictura italiana era mostenitoarea unei indelungate traditii de pictura bizantina, aceste contacte fiind reanoite si intensificate la mijlocul sec.al XIII-lea, cand ultimul val de bizantinism se raspandea in nord. Plangerile lui Giotto si Duccio, derivate din Threnosul bizantin, se opune solemnitatii rigide a reprezentarilor gotice similare. Patosului paganei conclamatio care supravietuieste in Threnosul bizantin, i se adauga imprumuturi directe din arta antichitatii.Vitalitatea pagana este filtrata prin drama liturgica in care experienta spirituala transcende realitatea existentei terestre printr-un dialog al sufletelor. Problema preluarii de catre Giotto a unui limbaj gestual din zona ritualului si a dramei liturgice a fost studiata in profunzime de catre M.Barasch.



Biserica Sfantul Pantelimon - Nerezi-Plangerile

Compozitia Coborarii de pe Cruce este una dintre cele mai reprezentative pentru aceasta estetica. Din atitudinile personajelor, demne in durerea care le copleseste, din chipurile lor nobile care lasa sa se banuiasca o emotie ce nu le desfigureaza, se desprinde un sentiment de doliu profund. Intensitatea expresiei vine si de la punerea in pagina concentrata, care face sa culmineze compozitia cu capul lui Iosif din Arimateea si in care personajele sunt atat de strans legate incat nu s-ar putea scoate nici unul fara a rupe echilibrul ansamblului.

Durerea este insa sfasietoare in Threnos, scena bocetului, in care Maria si Ioan jelesc trupul lui Iisus care va fi asezat in Mormantul sapat in stanca. Maica Domnului primeste in poala de unde se nascuse, cadavrul Fiului ei intins pe un lintoliu. Pentru ultima data il saruta pe obraz. Ioan, cu bustul adanc plecat, tine mana Mantuitorului, pe cand Iosif si Nicodim ii cuprind picioarele. In spatele lor, una dintre Mironosite participa la scena. Figurile Mariei si lui Ioan sunt crispate de durere.

In Plangerea maestrului Sf.Francisc aflata la Pinacoteca din Perugia, cele doua personaje sunt izolate de grupul principal intr-un fel asemanator cu cele ale lui Giotto, pozitionate de aceasta data in partea stanga. Limbajul gestual in acest caz nu are o semnificatie speciala. Exista, in schimb, o relatie emotionala intre Fecioara si Fiu, identica cu cea existenta in Plangerile lui Giotto si Duccio.



Plangerea lui Giotto,capodopera,priviti fata Feciorei si ochii Mantuitorului

Interesul acestei imagini consta in reprezentarea lui Hristos mort, trupul Lui rigid si aproape perfect orizontal fiind foarte apropiat de reprezentarile lui Hristos de pe epitafurile bizantine. Semnificatia euharistica la care se face trimitere in ambele cazuri, e analoga. Epitaful de la Samari,din Messenia, poarta deasupra trupului lui Hristos inscriptia “ Somnul cel de viata datator“.
Este stiut faptul ca acest epitaf era purtat in procesiunea care avea loc in Vinerea Mare, in restul anului fiind acoperamant de mormant (adica de altar).

Imaginea care apare pe retablul perugian trimite la jertfa euharistica intr-un mod analog reprezentarile pe epitaf, Hristos mort si in acelasi timp insufletit. Inscriptia de pe epitaful bizantin concentreaza o gandire teologica ce coboara in timp pana in secolul al-VI-lea si este revalorizata in Bizant in timpul asa-numitei renasteri macedonene.



Sfantul Maxim Marturisitorul raspunzand ereziilor monoenergiste si monoteiste, care anulau lucrarea si vointa create, supunindu-le vointei si lucrarii divine, isi concentreaza discursul asupra tainei intruparii, a in– omenirii lui Dumnezeu. Lucrarea si vointa creata, actioneaza impreuna cu lucrarea si vointa divina intr-o sinergie care este insasi iconimia mintuirii, iar divinitatea lui Hristos apare in profunda sa autoumilire. Aceasta gandire antinomica, aprofundata si filtrata in decursul secolelor, devine comuna atat teologiei, literaturii omiletice si imnologice cat si imaginilor in secolul XII in Bizant. Dialectica anamnesis – prolípsis este, in esenta, o manifestare a acestei gandiri antinomice. Acum apar noile scheme iconografice care au, pe de o parte suport biblic, iar pe de alta parte, sunt expresii simbolice ale unor texte mistagogice ( exemplul tipului Hristos Om al Durerilor poate fi elocvent: Isaia 53:2-5 care se conjuga cu texte din Omilia Sfantului Gheorghe al Nicomediei care se citea incepand cu aceasta perioada in Vinerea Mare: “…veniti sa ne inchinam Celui care a fost rastignit pentru noi“, si mai ales cu texte din imnul “Nobilul Iosif” – Condacul I “ in mormant, Viata, pus Ai fost Hristoase …“ ).

anamnesis-ANAMNÉZĂ2 s.f. 1. (La Platon) Amintire a ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat în existența sa antepământeană. 2. Rugăciune care se face în timpul unei mise la catolici. [< fr., gr. anamnesis].


prolípsis (-suri), s. n. – Prejudecată, superstiție. Ngr. πρόληψις (Gáldi 239). Sec. XVIII, înv., este dubletul lui prolepsă, s. f.

antinomíe, antinomii s. f. Contradicție aparent insolubilă între două texte, două legi sau două principii care se exclud reciproc și care pot fi totuși demonstrate fiecare în parte la fel de concludent. ♦ (Teol.) Exprimare dialectică sub forma a două afirmații contradictorii din punct de vedere rațional, dar adevărate și egale ca importanță în materie de credință, care trebuie afirmate simultan ca fiind corecte – de ex. Dumnezeu este incognoscibil (după lucruri); Dumnezeu este unul (după ființă) și întreit (după persoane). – Din fr. antinomie, lat. antinomia. (‹ gr. antinomia).

Aceste texte au o mare incarcatura emotionala, descriind in detaliu contemplarea lui Hristos pe cruce, coborarea de pe cruce, plangerea si punerea in mormant.

Cea mai veche icoana a lui Hristos Om al Durerilor care a ajuns pana la noi provine din Kastoria si prezinta doua imagini fata-verso in care apare Hristos ca Om al Durerilor, in pozitie verticala, reprezentat bust, sustinindu-se prin propria forta in mormant. Pe verso, Fecioara, cu privirea melancolica, isi tine pruncul in brate cu mana dreapta, iar cu cea stanga indica printr-un “ gest care graieste “. Aceasta reprezentare a Hodighitriei este prototipul Maicii Domnului Umilenie care apare pentru prima data intr-o icoana aflata astazi la Galeria Tretiakov. Pe verso, aceeasi icoana avand reprezentate instrumentele patimilor. Aceeasi relatie anamnesis – prolepsis se afla in reprezentarile icoanei de la Vladimir, intre Epitaf si tipul Fecioarei Eleusa, intre Threnos si Hristos Omul Durerilor, intre Maica Domnului a durerilor si Hristos Omul Durerilor alaturate in Bizant de cate ori se ivea ocazia ( in timpul procesiunilor ).



Maica Domnului "Umilenia"

In jurul lui 1300 e atestata in Italia prima icoana reprezentandu-L pe Hristos Om al Durerilor, de tipul icoanei bizantine considerata in epoca o adevarata relicva, ea fiind legata de viziunea Sf.Grigorie cel Mare si investita cu puteri miraculoase. Pastrata la Santa Croce din Roma, ea va fi multiplicata, adaptata, va suferi metamorfoze dintre cele mai interesante in spatele carora se poate citi un background cultural. Acest fenomen propriu devotiunii populare, incurajata de catre ierarhia ecleziastica, e paralel cu o revalorizare a antichitatii printr-un recurs la sculptura antica in mediul toscan, si cu mistica sieneza. Evolutia imaginii devotionale din Italia secolului XIV se poate urmari pe cel putin 3 nivele:1) cel al devotiunii populare, sustinuta de papalitate in masura in care ea se incadra in limitele impuse de biserica, se conjuga intr-un anumit fel cu un al doilea nivel: 2) cel al misticii propovaduite de grupul de lideri religiosi sienezi; 3) cel al rationalismului speculativ toscan.

Inainte de a trece la o scurta analiza a acestor zone spirituale diferite, e necesar pentru demonstratia pe care o voi incerca, un ultim excurs in gandirea bizantina a secolului al-XII-lea, prezentand o descriere de tip ekphrastic al lui Mihail Psellos asupra unei icoane a Rastignirii aflate la Sinai. Acest ekphrasis in esenta lui, cred ca poate fi un comentariu generic la orice imagine care-L reprezinta pe Isus patimind, in Bizant, dar nu numai: “Icoana include un timp dublu, acum si atunci, evenimentul si reprezentarea lui. Pictorul Il reprezinta pe cat e posibil pe Hristos traind ultima clipa a vietii lui pamantesti, Dumnezeu trebuie sa-i ghideze mana astfel ca sa ajunga sa-l reprezinte pe Hristos impotriva regulilor artei, ca unul care a trait impotriva regulilor naturii …Hristos inclina capul intr-o pozitie care poate fi asemanata cu una dorminda, prin rana Lui curge sange si apa, ceea ce explica simultaneitatea vietii si a mortii, dumnezeirea si umanitatea lui Hristos “.

Concluzia care se poate trage este aceea ca Psellos situeaza imaginea pe un alt plan ontologic, in care, fara sa nege traditia icoanelor aheiropiite in care prototipul nu mai este o icoana sau o alta imagine, ci evenimentul in sine – prezentarea lui. O astfel de prezentare apare si in Plangerea lui Giotto.



Detaliu Duccio-Plangerile

Cele doua personaje la care m-am referit deja, devin modele de contemplatie ale credinciosului. Mainile incrucisate sau mana ridicata in dreptul inimii, care simbolizeaza supunerea tacuta in fata tainei divine ( a iconimiei divine ), care s-a intamplat intr-un alt timp si intr-un alt spatiu, se conjuga cu starea de melancolie, singura posibila pentru a pastra echilibrul in contemplarea Patimilor, traind speranta Invierii. Printr-o translatie in timp, modelul de contemplare devine Maica Domnului. Schema anamnesis – prolepsis, adica suferinta indusa de rememorarea patimilor, echilibrata prin anticiparea dobindirii vietii vesnice este reprezentata in Plangerea lui Giotto sub forma unei secvente dramatice. Pe de alta parte relatia cu sculptura din zona toscana implica o tehnica diferita si o alta abordare a imaginii. Figurile reprezentate au viata atunci cand reveleaza emotii, durere, suferinta, dragoste si cand acestea sunt sustinute de gestica. Astfel, un accent emotional suplimentar e introdus si prin exploatarea sculpturii antice:exemplul Sf.Ioan inspirat de o figura din sarcofagul lui Meleagru.

Acest surplus de emotie este in totdeauna temperat, imaginile devotionale reprezentandu-L pe Hristos in diferite ipostaze, avand un echilibru si o demnitate, El fiind mai putin afectat de moartea fizica: cazul Dipticului de la Florenta, Muzeul Horne ( Maica Domnului, a umilintei, cu Pruncul in brate si cu privirea melancolica privind cealalta imagine in care e reprezentat Hristos Omul Durerilor devind, ca in cazul Dipticului de la Meteora – secolul al-XIII-lea – prototip al privitorului ).



Reprezentarea lui Hristos Om al Durerilor incadrat de Fecioara, Maria Magdalena, Sf.Dominic si Sf.Caterina a Alexandriei in stanga ( predela, altar, Museo dell’Opera di’S Croce, Florenta ). Este o schimbare de iconografie, poate prima de acest fel, in care Hristos Om al Durerilor apare cu mainile desfacute, iar in partile laterale deasupra mainilor, in stanga si in dreapta se afla o inscriptie - un comentariu facut de Dante in Vita Nova: Isaia 53:2-5. Aceste imagini si scheme noi sunt in general contaminari ale artistilor toscani cu arta sieneza, patetica si lirica, in care elementul de persuasiune este dialogul direct al imaginii cu privitorul. Predela altarului de la Santa Croce provine din atelierul lui Orcagna si prezinta aceste caracteristici: Hristos cu mainile departate, aratandu-si ranile, ca si inscriptia care se adreseaza imperativ privitorului, e o invitatie activa de a contempla imaginea in mod direct. Sienezii mai putin interesati de dogme, aspectul institutionalizat al credintei, exprima in pictura sentimente spontane si o imediata raportare la experienta religioasa imediata. Aceasta orientare a artistilor sienezi a fost intretinuta in buna masura de lideri religiosi adunati in jurul Cenacole Sf.Ecaterina.


Coborarea de pe cruce -Duccio

Treptat, se dezvolta un dialog mai intim si mai direct cu Hristos care face ca experienta religioasa sa devina personala, dogmele fiind mai putin importante. Imaginea dezvolta in sine un dialog cu privitorul oferindu-i o libertate sporita si posibilitatea unei participari intense. Nevoia de vizualizare si contemplare a patimilor creste, iar legatura dintre text si imagine e mai puternica decat oricand: viziunea Sf.Bridget care-L vede pe Isus “… cu respiratia taiata, cu capul cazut peste umarul Fecioarei si cu privirea indreptata spre cer “. Astfel de reprezentari sunt frecvente mai ales in zona Sienei: Simone Martini, Coborarea de pe Cruce, Plangerile, Pietro Lorenzetti



Pietro Lorenzetti-Coborarea de pe cruce

Expresia patetica a trupului lui Isus care se fragmenteaza in bratele Fecioarei, capul cazand pe spate, introduce un lirism, inca temperat, care va fi preluat insa in imaginile de tip Andachtsbilds din Germania, avand ca o ultima consecinta imaginea “sacra negativa” a lui Holbein.Conceptia unui Christ demn, independent si puternic in arta, a facut loc unui patetism in care Cristos e sustinut de Fecioara, chiar si la Florenta la mijlocul sec.al XIV-lea., in panoul lui Vitale da Bologna (1350).Schema a fost preluata si imbunatatita in cercul lui Altichieri, Maicii Domnului alaturandu-I-se Sf.Ioan, care sustine mana dreapta intr-un fel asemanator reprezentarii din Threnosul de tip bizantin.

Cele mai cunoscute scrieri ale literaturii acestei perioade sunt considerate a fi Meditationes Vitae Christi, care cunosc anumite variante.Structura scrierilor are corespondenta in relatia dintre Fecioara Umilitatii si tipul Pieta.M.Meiss considera ca aceste imagini au originea, in cele mai multe cazuri, in Plangerea si Nasterea lui Simone_Martini.In ambele cazuri Fecioara sta asezata pe pamant fiind modelul umilitatii, virtutea crestin-esentiala (Augustin – Confesiuni).



Simone_Martini

Monologurile din Meditationes oscileaza intre bucuria lui Hristos in bratele Fecioarei, si suferinta Maicii Domnului in fata Fiului ei mort, inceputul si sfarsitul vietii pamantesti.Fecioara Umilitatii si Pieta fac de multe ori pereche cum e cazul in Dipticul aflat la muzeul Horne, atribuit atelierului lui Barna, in care Fecioara cu Pruncul si Hristos Omul Durerilor.Cele doua reprezentari difera de cele care apar in dipticurile bizantine: Pruncul apare cu picioarele incrucisate, aluzie la Patimi, lipindu-se de trupul mamei, Fecioara priveste catre cealalta imagine a lui Hristos cu o expresie melancolica, anticipand patimile.Mainile incrucisate ale lui Hristos, sprijinite pe pseudorama, introduc o cezura intre privitor si panou (precedentul se afla in panoul pictat de un ucenic al lui Bernardo Daddi in 1334: Madona cu Sfinti).Tema ferestrei ca spatiu transcendent a fost introdusa in sec.X in gandirea occidentala de catre Wolbero Abbas (Cantica 2:2) “Hristos ii priveste pe muritori prin fereastra divinitatii Lui, aparand nu intru totul vizibil, dar nici invizibil.Panoul de altar de la Avignon il reprezinta pe Dumnezeu Tatal in spatele unei ferestre deschise, prin fereastra patrunde Sf.Duh iar in incaperea intunecata, asemenea cu mormantul, Hristos Om al Durerilor.Fereastra e simbolica, perceputa ca o alta lume, Duhul Sfant cu aripile desfacute demonstreaza dogma filioque, aceasta fereastra este “credinta noastra”, iar Hristos nu e reprezentat in mormant, ci in picioare, cu mainile incrucisate avand deasupra inscriptia “Muritor insufletit asezat in mormantul sau”.



Meditationes devin cele mai populare scrieri cunoscand in Franta si Italia, in sec.XIV, mai multe versiuni in care Patimile lui Hristos sunt descrise in detaliu, de la Urcarea pe Cruce pana la Punerea in Mormant.Unele monologuri din Meditationes pot fi izolate de contextul narativ, devenind autonome, avand corespondenta in Andachtsbilds.Imaginea in sine dezvolta un dialog intim cu privitorul, oferindu-i acestuia posibilitatea unei participari mai intense.Pe de alta parte, ritualurile publice implicau o suferinta colectiva in care Hristos pe cruce devine model iar Sf.Francisc recunoscut ca intruparea imitatiei perfecte a Mantuitorului.Antrenandu-si imaginatia, in acest fel, unul dintre oamenii oraselor se retrageau pentru o scurta perioada de timp ducand o viata asemanatoare cu cea a monahilor, meditatia si contemplarea in fata unei imagini ajungand sa fie o activitate care-l transpunea pe credincios chiar si numai pentru o clipa in postura de sfant.
Aceasta a implicat un cult pentru imaginile folosite de sfinti: Hristos Om al Durerilor – viziunea Sf.Grigorie cel Mare, Pieta (dupa Meiss, Sudarium) – Sf.Caterina, Pieta – Sf.Bridget, care devin in scurt timp imagini emblema fiind multiplicate si transformate care le fac functionale pentru miniatura, vase liturgice, panouri de altar aparand chiar pe mitre sau in icoane de dimensiuni foarte mici, acestea fiind investite cu valoarea apotropaica sau taumaturgica.



La mijlocul sec.al XIV-lea sunt semnalate cateva comenzi din partea ordinelor calugaresti de mici icoane reprezentand Sudariumul care apare in chip miraculos in timpul jubileului crestin, imediat dupa ciuma neagra, indiciu al faptului ca noul Andachtsbild inlocuieste vechiul Mandylion.

Sudarium este un cuvânt latin, sensul literal "cârpă transpiratie", folosit pentru stergerea fata curata. cârpe mici de diverse tipuri, pentru care sudarium este un termen general, a jucat un rol considerabil în Ancient maniere Roman formale şi foloseşte instanţă ceremoniale, şi multe astfel transferate de utilizare liturgice creştine şi de artă. termeni diferiţi greceşti sunt folosite în bisericile ortodoxe de Est, dar în Biserica Romano-Catolică şi alte biserici de Vest, "sudarium" termenul a fost folosit pentru mai multe obiecte din materiale textile:-nu am gasit o traducere mai buna,dar se intelege

O cronica engleza de secol al XIV-lea contine o rugaciune introdusa de Papa care vorbeste despre icoana Veronicai ca despre un memento pe care Hristos a lasat-o omenirii: “Cine a vazut aceasta imagine Il va ruga intr-o zi sa I se arate, fata catre fata.Tot in aceasta perioada, acelasi fenomen de expansiune se intampla cu imaginea lui Hristos Om al Durerilor, dobandind functii noi: M.Meiss identifica o singura icoana, apartinand lui Fra Filippo Lippi (Muzeul Horne) care poarta inscriptia - Ioan 14:27- considerata a fi obiect liturgic folosit in celebrarea sarutului pacii transmis laicilor de catre clerici. Meiss emite ipoteza prezentei, inca din sec.al XIV-lea, a acestui tip de obiect liturgic.

Deoarece netlogul nu ne permite decat un numar limitat de postari foto aveti mai jos link-ul unde puteti viziona toate cele 50 foto ale temei tratate.In speranta ca am reusit sa va informez asupra unui subiect atat de vast va doresc sa va fie de folos cunostintele cumulate

http://ro.netlog.com/go/manage/photos/view=edit...-

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV