DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

8 mai 2015

Credinta ortodoxa: Minunile Maicii Domnului

  . FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
* Cele mai multe icoane făcătoare de minuni sunt ale Sfintei Fecioare *

         Nu poate fi o în­tâmplare că cele mai multe icoane fă­că­toa­re de mi­nuni aparţin



      Maicii Domnului. În înal­­­tul bolţii biserici­lor sau zu­gră­vită dea­supra altarului, ţinând Prun­­cul în dreapta (ca la greci) sau în stânga, lângă inimă (cum e la noi), prinsă într-un cearcăn de lu­mină sau pe lem­­­nul unei icoane, Mai­ca Dom­nului re­­pre­zintă nădejdea fă­ră sfâr­şit, Preasfânta, Bu­na, Apro­­­­­piata, Cea Că­re­ia I se pot adresa cele mai as­cun­­se şi grele ru­gă­minţi. Cu hiton al­bas­tru-verzui sau cu veş­minte cer­ni­te, cu ochii uşor trişti şi cu părul as­cuns, Maica Dom­nu­lui se vădeşte în fie­care loc sub un alt dar: Milui­toa­rea, Grab­­nic Aju­tă­toa­rea, Bucu­ria tu­tu­ror, Hră­­ni­toa­rea, Lă­caşul lu­minii, Îm­­pă­răteasa tu­tu­ror, Doam­na îngerilor sau Acope­rământul lu­mii. Doar în Bucu­reşti, în ini­ma Capitalei, Mai­ca Dom­­nu­lui a refu­zat, par­că, să poarte un alt nume. Cu bu­nă­tatea ei fără mar­gini, l-a dăruit bise­ricii, străzii, în­tre­gu­lui cartier.

                                                                                                              Icoana din foc
           Pe stradă, oamenii trec grăbiţi, spre tre­burile lor. Privesc o clipă grădina plină cu flori, îşi fac cruce măruntă sau întorc ca­pul în altă parte. Puţini ştiu ce comoară as­cunde biserica Icoa­nei, ctitorită pe la l700 de dregăto­rul domnesc Ceauş Da­vid, operă continuată apoi de Brân­co­veanu şi Mavro­cordat. Un scurt istoric, afi­şat la in­trare, vor­beş­te des­pre cutremure, incendii şi res­tau­rări, despre cti­tori şi do­natori im­portanţi, dar nimic des­pre Icoana făcă­toare de minuni dină­untru. Abia ieşit din altar, de la slujba Vecerniei, părintele Ion Po­pescu pare să ezite şi ar vrea să amâne discuţia.
Despre Icoa­nă nu se poate vor­bi oricum. Maica Domnului e prea plină de sme­re­nie. "Mereu a stat în umbra Fiului, cu iubire şi adânc res­pect. În Biblie găsim o singură pro­­poziţie rostită de ea, dând sfat ucenicilor, la nunta din Cana Galileii: «Fa­­ceţi ce spune El». Câtă profun­zime şi câtă sim­pli­tate... Atâta trebuie

 - să punem în faptă Cu­vân­tul viu, nepieritor. Să facem as­cul­tare.”

Sfielnic şi încet în mişcări, părintele îşi cum­pă­neş­te cu grijă cuvintele, ca nu cumva din grabă sau ne­­bă­gare de seamă să alunge marele dar al biseri­cii, tru­­findu-se cu ceea ce nu e al lui. Luând pildă de la pre­oţii de dinainte, vrea să lase lucrurile aşa cum sunt. De aceea, poate, nici una dintre minu­ni­le să­vâr­şite aici nu şi-a găsit loc într-un caiet sau alt înscris. A ră­mas doar tradiţia, refugiată într-o legendă de în­te­me­iere, ce pomeneşte despre po­run­ca primită în vis trei nopţi la rând de către ma­rele boier Ceauş David, des­pre icoa­na pe care a găsit-o apoi în scorbura unui co­pac. Pe vremea aceea, locul era o pădure imensă şi de ne­trecut. Ri­dicând bisericuţă de lemn ca sfânt adă­post al icoa­nei, boierul a început să aibă spor în toate: moşie, acareturi şi pâlc de case pentru nu­meroşii lui slu­­jitori. Un întreg cartier îi purta deja nu­me­le: Ma­ha­laua Cea­uş. A uitat de icoană şi s-a se­me­ţit în bo­găţia sa, până în­tr-o zi când flăcările i-au mis­tuit în­trea­ga ago­ni­sea­lă, dim­pre­ună cu bisericuţa cea de lemn. Zile şi nopţi la rând a ţi­nut neno­ro­cirea, dar, la sfâr­şit, avea să se îm­pli­nească ma­rea mi­nune - în scru­mul şi tă­ciu­nii încă fumegând pe locul fostei biserici, stă­tea nea­tin­să şi deplin stră­lu­ci­toare Icoana Mai­cii Dom­nu­lui. Lu­ând în­tâm­pla­rea ca în­demn de nă­dejde şi de po­căin­ţă, bucureştenii s-au grăbit să ridice o altă bi­serică, din că­ră­midă, falnică şi cu mai mul­te turle - aşa cum se cuvenea să arate casa Domnu­lui şi a Mai­cii Sale. Ca o îm­plinire de­pli­nă, oa­me­nii au în­ceput să-şi gă­seas­că la Icoană vin­de­carea, flă­că­rile nu se pu­teau atin­ge de Prea­curata, nici cele ale fo­cului, nici cele ale durerii şi su­fe­rin­ţei tru­peşti.
Grab­nic aju­tătoare în orice si­tuaţie, icoa­­nele fă­că­­toare de mi­nuni ale Maicii Domnului se arată, totuşi, cu mai mult spor într-o boală sau alta, într-un ne­caz anume sau o ca­lamitate na­tu­ra­lă. Icoana de la Si­hăs­tria e mai ales pen­tru ploaie şi spo­ri­rea recoltei, ase­me­nea icoanelor de la Horaiţa, Dăl­hă­uţi, Bistriţa sau Aga­­pia. Cea de la Nă­mă­ieşti e cu mult ajutor în ză­mislirea pruncilor şi ocro­ti­rea copiilor. Icoana de la Bisericani (nu­mi­tă şi "Iconiţa”) e pen­tru bolile şi slăbiciunile tru­pului, iar cea de la Mâ­năstirea "So­cola” sau "Cot­mea­na”, pentru tulburări su­fleteşti şi de­monizaţi. Că e iz­vo­râtoare de mir (la Râşca şi Ha­dâmbu) sau de la­crimi amare (Bi­serica din Paşcani, jud. Galaţi), Maica Dom­nului su­feră pen­tru noi şi, la vreme de mari încercări, ne aver­ti­zează, ne dă în­demn spre pocăinţă. La Bise­rica "Icoa­nei” din Bucu­reşti, ajutorul se vă­deşte cu deo­­se­bi­re în ocro­ti­rea fa­miliei, în sporul casei şi împli­nirea căsniciei. Pă­rin­tele Ion Popescu a văzut mul­te vin­decări miraculoase, in­clusiv un bolnav de can­cer că­ruia medicii nu-i dădeau nici două săp­tămâni de trăit. Din toate însă l-a im­presionat cazul unei femei aduse în bi­serică de către rude. Era extrem de agitată şi cu min­tea ră­vă­şită. Se scu­la­se brusc din somn şi nu mai re­cu­noş­tea pe nimeni, nici măcar pe soţul ei. Vor­bea in­coerent şi se zbătea cum­plit, refuzând totul: ru­gă­ciunea, epi­tra­hirul, sfân­ta cruce. "Mă gândeam, deja, că locul ace­lei femei era la Spitalul de urgenţă, că avea nevoie de ajutor me­di­cal, de nişte calmante. To­tuşi, am mai făcut o în­cer­care. Intrând în altar, am luat o iconiţă a Maicii Dom­nului (copia celei din bi­se­rică) şi, apro­piindu-mă cu multă băgare de seamă, i-am pus ico­niţa uşor pe cap. Efec­tul a fost uimitor. Fe­­meia nu numai că s-a liniştit pe dată, dar, căzând în ge­nunchi, a în­ceput să plângă şi să-şi ceară ier­tare. După Moli­ftele Sfântului Vasile şi alte rugăciuni de dezlegare, fe­meia mi-a spus, cu mare cutre­mur şi la­crimi în ochi, că, atin­gând chipul Maicii Dom­nu­lui, a sim­ţit cum ceva rău i-a ieşit din suflet, iar de pe ochi i s-a ridicat o cea­ţă grea, de ne­pă­truns altcumva. În acea clipă, în bi­serică a intrat soţul ei, spe­riat şi plin de îngrijorare. Să nu vă spun ce bucu­rie au trăit amân­doi şi cum s-au îm­brăţişat. Par­că se revedeau după ani şi ani de des­păr­ţire. Maica Domnului fă­cuse cu ei o ade­vă­rată mi­nu­ne.

                                                         Biruinţa credinţei

Părintele Popescu ştie prea bine cât de mare este forţa şi ajutorul Icoanei. Impor­tant e să vedem în aju­to­rul primit o peda­gogie a lui Dumnezeu, o cale de în­drep­tare şi de pocăinţă. "Nu Icoana în sine ne vindecă şi ne împlineşte vrerea, ci cre­dinţa. Nu Maica Dom­nu­lui ne ridică din patul suferinţei, ci Hristos. Preasfân­ta Fe­cioară mediază pentru noi. E mamă. E gri­julie şi plină de dragoste, chiar da­că noi nu ne pur­tăm tot timpul ca nişte fii. Ea jude­că cu inima şi de aceea vom avea mereu de la Ea sprijin şi iertare. Sfin­ţii Părinţi asemu­iau pe Maica Domnului cu Marea Ro­şie, când evreii mer­geau în bejenie spre Ţara Sfân­­tă. Maica ne scapă de ur­mă­ritori, de Fa­raon, dar nu­mai dacă izbim toia­gul cu credinţă, asemenea lui Moise. Bi­nele nu poate fi făcut cu forţa. Se spune că o singură lacrimă a Mai­cii Domnului poate schimba hotărârea lui Hris­tos în ceea ce ne priveşte. Ei bine, o singură la­crimă de-a noas­tră poate înduioşa sufletul de mamă al Prea­cu­ratei. În cărţile sfinte găsim o poveste din Ro­ma an­tică. E vorba de un războinic exilat şi ne­drep­tăţit de răutatea oamenilor cetăţii. Venind cu oaste mare, a cucerit oraşul şi a vrut să se răzbune, trecând prin sa­bie pe toţi locuitorii. Degeaba i-au căzut în ge­nunchi şi i-au adus ofrande, războini­cul nu a vrut să-i ierte. S-a răzgândit abia când a zărit-o în mulţime pe ma­ma lui. Chipul ei plin de milă şi de durere l-a în­du­plecat. Să sperăm că, la Judecată, Maica Domnului va fi în mulţime, alături de noi, pă­cătoşii. Aşa, avem o nă­dejde de milă, chiar şi în ultima clipă, când nimeni nu mai poate face nimic, când vom fi doar noi cu faptele noas­tre puse înainte.”

                                   Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului



Lucrarea Icoanei făcătoare de minuni nu oboseşte niciodată. Se întâmplă ca unii să uite ajutorul primit sau, cum zice părintele, să se folosească de Dumnezeu pentru un interes imediat. Alţii înţeleg mesajul divin şi îşi schimbă viaţa. Pocăindu-se, încep să trăiască întru Hristos, în adevăr şi milostenie. Boala e dată cu un anumit scop. Vindecarea, la fel. Nu o dată s-a în­tâm­­plat ca în biserică să intre oameni veniţi din ca­pătul celălalt al ţării, oameni care îi mărturiseau pă­rintelui că au ajuns la Bucureşti dintr-un îndemn inexplicabil. Foarte mulţi dintre ei avuseseră un vis, cu date con­cre­te. Unuia i-a apărut chipul Maicii Dom­nului şi, spu­nându-i: "Vino la mine”, i-a dat adresa, stra­da şi nu­mărul. Altuia i se arăta doar înfăţişarea bi­sericii, cu turle şi grădină înverzită în faţă. Trecând pe stradă, omul a recunoscut sfântul lăcaş şi a intrat. "O astfel de întâmplare te tulbură”, zice părintele. "Mult mai im­portant însă e să înţelegem mesajul. Câte sunt, mi­nunile nu se fac pentru sănătatea în sine, pe care ori­cum o pierdem spre bătrâneţe. Mi­nu­nile sunt pentru suflet, pentru vindecarea lui. Repet, suntem în mare gre­şeală dacă nu înţelegem că nu Icoa­na Maicii Dom­nu­lui vindecă. Maica Domnului e doar o fereastră des­chisă spre dumnezeire. În asta cons­tă marele Ei dar.”
            Zeci şi sute de scrisori sosesc pe adresa bisericii. În unele, oamenii cer ajutor de rugăciune. În altele, aduc prinos de mulţumire. În cuvinte simple sau avântate, dar pline de sinceritate şi uimire, ei povestesc despre în­cercările prin care au trecut. Spre bucuria pă­rin­te­lui, foarte mulţi sunt tineri pe care Maica Dom­nului i-a ajutat să întemeieze o familie sau să re­u­şească la un important examen. "Legate de sănătate sau de îm­pli­nirea unei dorinţe fără de amânare, mi­nunile să­vâr­şi­te la Icoana Preacuratei sunt grabnice şi tul­bu­ră­toare. Dintre toate însă, cea mai mare şi fără egal este în­toar­cerea la credinţă. Ca preot, am în­tâlnit în mai multe rânduri oameni cu inima în­vâr­to­şată, atei decla­raţi şi chiar prigonitori ai Bisericii, care veneau la spo­vedanie pentru prima oară în viaţa lor. Brusc, vo­iau să trăiască altfel şi se căiau pentru toa­te pă­catele făcute. Întoarcerea fiului risipitor e o fe­ricire ce nu poa­te fi descrisă în cuvinte. E mai presus decât în­vi­e­rea din morţi. E însăşi arvuna nemuririi.”

sursa
Credinta ortodoxa: Minunile Maicii Domnului

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV