DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

29 martie 2014

Hrănirea prin televizor

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




Preot Ioan

Într-o zi, ăştia de la cablu mi-au tăiat accesul la imagini. Nu pot să vă spun ce zbatere  interioară în căutarea drogului vizual
am avut.
Societatea noastră este cert una centrată pe imagine. De la spoturile uriaşe care te agresează la semafor până la telefonul care
a devenit de fapt un televizor mini, de la cablul atotstăpânitor din casă până la calculatorul de tot mai  varii dimenisuni, care intră oriunde, chiar şi în suflet, totul arată că ne-am convertit fiinţa în
vehicol  vizual  şi  că  totul  trece  prin  ochi  pentru  a  ajunge  la rămăşiţele     de    suflet.     Un    părinte     duhovnicesc  spunea   că   în vremurile  din  urmă,  diavolul  nu  va  mai  sta  la  uşă,  ci  se  va
înstăpâni în casă, cu capul pe masă şi cu coarnele pe acoperiş.
Realitatea se vizualizează tot mai mult. Spionajul a devenit urmărire vizuală, guvernele se schimbă la televizor, revoluţiile se
vizionează acerb, credem ce spun câţiva varani creatori de opinie, islamismul vine prin facebook,  reţetele de mâncare sunt privite atent şi nu mâncate pe nerăsuflate (cât de ridicol este să-i vezi pe
alţii cum mănâncă cu poftă!), pornografia a devenit una dintre cele mai rentabile industrii generatoare de păcat, călătoriile se fac călare pe pixeli, birourile sunt sălaşele unor animale cibernetice,
conectate la internet. Trăim prin reprezentanţi, mai precis trăiesc aceia din lumina reflectoarelor şi noi ingurgităm reziduri alterate imaginativ de realitate, pentru a simula o viaţă în care vedem prin lentila    diformă   ceea  ce  ar  trebuie  respirat  cu    inima.  Ne-am
obişnuit să valorizăm persoanele după felul cum arată, angajarea se face pe criterii de look, iubim pe cei frumoşi şi fardaţi şi uităm pe cei banali. Pleşu concurează din ce în ce mai greu cu Tonciu.
Analizşndirea  afost  înlocuite  cu imaginile  aberante, generatoare   de   şocuri pe    termen   scurt.    Ceahlăul se  urcă la televizor şi aerul Bucegilor se respiră din garsonieră (sic!).
Universul nostru intim a fost invadat cu succes de imagini dintre cele mai năucitoare, şi obişnuinţele noastre fundamentale,
de fiinţe umane, s-au vizualizat total. Totul este pe ecran, într-o
avalanşă  infinită  de  imagini  care  pătrund  şi  asimilează  fiinţa umană, digerând-o.
Ceea ce  am  uitat  în  această  cursă  a  înarmării  ochilor  cu
imagini  este  faptul  că  omul  are  nevoie  totală  de tihna  ochilor pentru a-şi deschide privirea lăuntrică spre universul nevăzut dar
evident  al  credinţei.   Cerurile  lui  Dumnezeu  sunt     inaccesibile
oricărui telescop, dar văzute de omul pătruns de rugăciune. Poate cineva să se roage privind la televizor? Eu zic că nu, ochii noştri
privind mereu altceva, într-o mişcare haotic dispersatoare, pun o
ceaţă pe privirea raiului nevăzut, pătruns de şoaptele rugăciunii inimii sau de îngenuncherea tainică din fapt de seară. Un e-book
ne  poatajuta,  purtând  în   el  mii  de   cărţi   cmilioane      de
informaţii. Însă o carte mică de rugăciuni, pitită în colţul genţii, este poarta de intrare a lui Dumnezeu  în lăuntrul chipului tău.
Fericirea se gustă în taină, primul sărut se face cu ochii închişi, iar
taina bucuriei şi unirii cu Mirele ceresc se consumă în întunericul supraluminos (de care vorbea Dionisie  Areopagitul) al cămării de
nuntă a inimii.
Într-o zi ăştia de la cablu mi-au tăiat accesul la imagini. Nu pot să vă spun ce zbatere interioară  în căutarea drogului vizual
am  avut.  Altă  zi  mi-am  uitat  telefonul  acasă.  Gânduri  negre despre telefoane vitale, persoane care pot muri fără ca eu să ştiu, ca şi cum aş fi putut împiedica asta cumva, şefi omniprezenţi care
mă  pot căuta  în zadar, un ghemotoc de nduri de panică  au umplut  sufletul  meu  până  am  pus  din  nou  mâna  pe  cutia  cu butoane. Un sentiment de pierdere iremediabilă care nu poate fi
eradicat  din  suflet  decât  printr-un  antrenament  sistematic  de limitare  a  dependenţei  noastre de   media.    Supravieţuim     din
internet. Însă o citire a lui Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici,
poate da diagniosticul corect al dependenţei noastre de tehnologie moartă şi al înstrăinării noastre de Izvorul vieţii. Suntem noi mai inteligenţi decât Sfântul Isaac Sirul? Eu cred că nu.

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV