DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

22 februarie 2014

ACATIST PENTRU COPII AVORTATI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
                          Iubite frate întru Hristos
 Cel mai puternic mijloc prin care se poate apropia omul de Dumnezeu şi a vorbi cu El este RUGĂCIUNEAfiindcă rugăciunea ne uneşte cu Dumnezeu. Rugăciunea este viaţa sufletului. Rugăciunea este lucrarea de căpetenie a fiecărui creştin ortodox care vrea să se mântuiască. După cum spun Sfinţii Părinţi,
rugăciunea este şi metoda practică de înfruntare şi rezolvare a tuturor problemelor şi încercărilor vieţii. Rugăciunea este izvorul tuturor faptelor bune.

 - Rugăciunea spusă în credinţă face minuni.
 - Trezindu-te din somn aminteşte-ţi în primul rând de Dumnezeu şi însemnează-te cu semnul Sfintei Cruci.
 - Nu-ţi amâna rugăciunea pe care o ai de făcut şi începe ziua cu ea. - Ca Dumnezeu să audă şi să primească cererile tale, toate le iartă tuturor, compătimeşte pe toţi în suferinţele lor şi mai ales roagă-te pentru vrăşmaşii tăi.
 - La încheierea unei zile roagă-te cu stăruinţă şi să dormi însemnându-te cu Sfinta Cruce şi cu rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul, după ce a iertat din toată inima pe toţi care te-au supărat. Aşadar iubite frate, foloseşte zilnic această armă puternică pe care Sfânta noastră Biserică Ortodoxă ţi-o pune la dispoziţie să te lupţi în războiul cel duhovnicesc care-l duci pentru mântuirea sufletului tău. = Vrei să biruieşti ispitele ? Roagă-te!
 = Vrei să izbuteşti în toate ? Roagă-te! 
= Vrei să te mântuieşti ? Roagă-te!
        Roagă-te neîncetat şi Dumnezeu va fi pururea cu tine!

                               ACATIST DE POCĂINŢĂ
                            (folositor pentru pruncii avortaţi)
 Condacul 1

 Mielule al lui Dumnezeu, Cela ce ridici păcatele lumii, auzi tânguirea mea şi ia aminte la durerea inimii mele, ridică de la mine povara cea apăsătoare a păcatelor mele; Cela ce ai purtat neputinţele noastre, primeşte întru pocăinţă pe cea care se cucereşte Ţie, rugându-se şi strigând din adâncul sufletului: Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

Icosul 1 

Dumnezeule şi Doamne! A Ta este zidirea: însă vai mie, că păcatul săvârşit de Adam în rai trăieşte în trupul meu, şi ca o roabă îi slujesc pururea cu osârdie - ci acum mă rog Ţie: Miluieşte-mă pe mine, Făcătorule al lumii de sus; Miluieşte-mă pe mine, Ziditorule al firii de jos; Miluieşte-mă pe mine, Stăpâne al puterilor cereşti; Miluieşte-mă pe mine, Îndreptătorule al făpturilor trupeşti; Miluieşte-mă pe mine, Cela Ce porţi de grijă tuturor; Miluieşte-mă pe mine, care aduc Ţie lacrimi pentru păcatele mele;’ Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută. 

Condacul 2

 Stăpâne Atotmilostive, oare cum voi îndrăzni a mă apropia de Tine cu rugăciune, eu, o păcătoasă atât de spurcată, care am călcat porunca Ta, dată mie prin proorocul Tău Moisi: Să nu ucizi; ci eu sunt o ucigaşă, vai, mai înverşunată de o sută de ori decât şarpele, care îşi lasă puii să vadă lumina soarelui pentru puţină vreme, şi abia după aceea îi mănâncă - iar eu, nenorocita, mi-am lipsit pruncii nu numai de lumina cea văzută, ci mai vârtos de Lumina Cea Adevărată, de domnul nostru Iisus Hristos, care luminează prin Taina Botezului - şi din iubirea de vremelnica odihnă trupească fugind de binecuvântarea mulţimii de prunci, i-am ucis încă din pântece; drept aceea, întunecată fiind cu aceste păcate şi cu nenumărate altele, nădăjduiesc doar în milostivirea îndurării Tale, şi cu îndrăznire strig către Tine: Aliluia.

 Icosul 2 

Cuvintele vieţii cele rostite de către Tine le-am trecut cu vederea, Doamne, şi am umblat după voia inimii mele din tinereţile mele şi până în ziua de acum; ci acum cu pocăinţă strig către Tine, Atotînduratul meu Mântuitor:
Miluieşte-mă pe mine, cea zămislită întru fărădelegi;
 Miluieşte-mă pe mine, cea născută întru păcate;
 Miluieşte-mă pe mine, care n-am păzit poruncile Tale;
 Miluieşte-mă pe mine, care m-am lipsit de harul Tău;
 Miluieşte-mă pe mine, care nu mă îngrijesc de mântuirea mea; Miluieşte-mă pe mine, care m-am încurcat în laţul patimilor; Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută. 

Condacul 3

 Bine şi frumos este a locui fraţii împreună şi a se iubi unii pe alţii, precum ne-ai poruncit, Mântuitorule: fiindcă cel ce se mânie pe fratele său, ucigaş este: ci eu am întrecut cu turbarea mea pe toţi câţi s-au născut din veac, încă şi pe ucigaşii ale căror jertfe au fost ucise din felurite pricini, având vieţi şi vârste felurite, însă în timp - iar eu, ticăloasa, I-am lipsit de viaţă pe cei care abia primiseră vreme de vieţuire de la Tine, Cela Ce le-ai dat viaţă ca ei să fiinţeze. Eu, însă, întru nebunia mea, fără de milă le-am răpit această viaţă pe când ei se aflau încă în pântecele meu, lepădând fără frică de Dumnezeu şi darul naşterii de prunci cel binecuvântat de tine. Cu samavolnicie am smuls din mâinile Tale ziditoare pe pruncii mei cei nevinovaţi, şi nu m-am ruşinat să-i ucid înaintea ochilor Tăi; ci sorţile lor în dreapta Ta sunt, Doamne, iar păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia mă cuceresc,  pocăindu-mă, şi mă rog Ţie, Bunule: în calea pocăinţei paşii mei îndreptează-I, ca dimpreună cu toţi păcătoşii care s-au pocăit să strig Ţie: Aliluia.

 Icosul 3 

Cela Ce singur ştii neputinţa omenească, ştii şi toate căderile mele; greşelile tinereţilor mele nu le pomeni, şi de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă pe mine, care strig Ţie: 
Miluieşte-mă pe mine, marea păcătoasă;
 Miluieşte-mă pe mine, călcătoarea legii lui Dumnezeu; Miluieşte-mă pe mine, care am stricat legământul Tău; 
Miluieşte-mă pe mine, că Ţie, Stăpânului meu Ţi-am răsplătit cu rău;
 Miluieşte-mă pe mine, care am venit la Tine să mă pocăiesc în ceasul al unsprezecelea; Miluieşte-mă pe mine, ticăloasa ucigaşă de copii;
 Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută. 

Condacul 4 

Dătătorule de Viaţă, Împărate Ceresc, vino şi Te sălăşluieşte întru mine, cea spurcată cu păcatele, şi mă curăţeşte de toată întinăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletul meu, ca mântuită fiind să strig: Aliluia. 

Icosul 4

 Rătăcit-am ca o oaie pierdută; caută-mă, Dumnezeul meu, pe mine, roaba Ta, care m-am depărtat de la poruncile Tale în hăţişul cel de nestrăbătut al patimilor şi al neascultării.
 Mântuieşte-mă pe mine, nevrednica, ce suspin către Tine cu căldură, mă rog şi strig:
 Miluieşte-mă pe mine, cea împovărată cu păcatele ce le-am săvârşit urmând voii mele;
 Miluieşte-mă pe mine, cea întunecata de patimi; 
Miluieşte-mă pe mine, cea răpită de trufie;  
Miluieşte-mă pe mine, cea roasă de pizmă;
 Miluieşte-mă pe mine, cea plină de nedreptate;
 Miluieşte-mă pe mine, Cela Ce nu voieşti moartea păcătosului; Miluieşte-mă pe mine, ucigaşa cea cu bună-ştiinţă a pruncilor mei; 
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

 Condacul 5

 Unde voieşti Tu, Atotputernice Doamne al meu, acolo se şi biruieşţe rânduiala firii. Biruieşte-Tu şi firea mea păcătoasă şi puterile ei, ce mă împing spre păcat, că Tu eşti Făcătorul tuturor şi Ziditorul firii; prin harul Tău cel dumnezeiesc duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele; nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la mine, şi sfărâmă pecetea care mă înfierează ca ucigaşă de copii, după dreptate aşezată pe sufletul meu cel muritor de către dreapta Ta judecată, potrivit celei de-a şasea porunci a legii Tale: să nu ucizi, şi înnoieşte legământul cel veşnic pe care l-ai făcut cu noi, Doamne, pe care eu l-am călcat în păcatele mele, şi întoarce-mi virtuţile dintâi, pe care le-am pierdut prin păcat, ca fără de împiedicare să-Ţi cânt: Aliluia.

 Icosul 5

 Cine a mai păcătuit vreodată aşa cum am păcătuit eu, ticăloasa? Ce păcat nu am săvârşit, ce rău n-am închipuit în sufletul meu? Ci cu inimă înfrântă şi cu lacrimi vin la Tine, Atotîndurate Doamne, strigând:
 Miluieşte-mă pe mine, roaba Ta cea necredincioasă; 
Miluieşte-mă pe mine, cea împietrită în păcat;
 Miluieşte-mă pe mine, cea urătoare de aproapele; 
Miluieşte-mă pe mine, care am jignit cu cuvântul şi cu lucrul; Miluieşte-mă pe mine, cea întinată cu sufletul şi cu trupul; Miluieşte-mă pe mine, cea arsă de mustrările conştiinţei;
 Miluieşte-mă pe mine, ucigaşă de prunci, care lui Irod m-am asemănat; 
Doamne al meu, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine cea căzută.

 Condacul 6

 Cu razele harului Tău, Doamne, luminează haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte, ca bucurându-mă să cânt Ţie: Aliluia.

 Icosul 6

 Multă este, Hristoase, mulţimea greşelilor mele, şi ca o noapte întunecată e toată viaţa mea; ci fără a deznădăjdui de mila Ta, Mântuitorul meu, ca David strig Ţie:
 Miluieşte-mă pe mine, care în lenevie toată viaţa mea o am cheltuit; 
Miluieşte-mă pe mine, care nu mă îngrijesc de rugăciunea pentru păcate; 
Miluieşte-mă pe mine, cea nerecunoscătoare pentru bunele Tale îndemnuri la pocăinţă; 
Miluieşte-mă pe mine, care legea Ta n-am cinstit-o şi poruncile Tale nu le-am păzit;
 Miluieşte-mă pe mine, că lumea şi cele ce sunt în lume am iubit; Miluieşte-mă pe mine, care în lumeasca deşertăciune zilele veacului meu le-am cheltuit; 
Miluieşte-mă pe mine, că urmând legilor acestui veac şi îngreţoşându-mă de naşterea de prunci cea binecuvântată de Tine, am săvârşit ucidere de prunci;
 Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

 Condacul 7 

La cer ridic ochii mei, către tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, dar firea mea de tină mă trage în jos, Mântuitorul meu. O, ziditorule al cerului şi al pământului şi a toate câte sunt în ele! Ridică-mă ca să gândesc şi să făptuiesc după cereasca cuviinţă, ca pururea să strig Ţie, cu inima şi gura, cântarea de biruinţă: Aliluia. 

Icosul 7

 Ochi viclean am şi plin de toată necurăţia , şi pururea mă amăgesc cu înşelăciunile acestei lumi. Drept aceea mă rog Ţie, Atotbunule, să întorci ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea, ca să strig Ţie cu glas de rugăciune: 
 Miluieşte-mă pe mine, care însetez a sluji ţie cu credinţă; Miluieşte-mă pe mine, care voiesc a mă închina Ţie în duh şi adevăr;
 Miluieşte-mă pe mine, care-Ţi aduc ca jertfă pentru păcate lacrimile pocăinţei mele;
 Miluieşte-mă pe mine, care cer de la Tine iertare pentru uciderea pruncilor mei; 
Miluieşte-mă pe mine, care aştept de la Tine izbăvire de patimile mele; 
Miluieşte-mă pe mine, care plâng foarte pentru păcatele mele cele grele, pentru păcatele mele de moarte;
 Miluieşte-mă pe mine, ucigaşă cea vinovată înaintea judecăţii lui Dumnezeu şi a oamenilor;
 Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

 Condacul 8

 Miluieşte-mă, Doamne, Mântuitorul meu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care mai mârşavă decât toţi eu sunt: ci Te rog, Atotmilostive, Dumnezeule, pleacă-te spre milostivirea îndurărilor Tale, auzi suspinele inimii mele, primeşte izvoarele lacrimilor mele, fierbinţile rugăciuni ale sufletului meu, al cărui Mântuitor Tu eşti - ca să strig Ţie: Aliluia.

 Icosul 8

 Gânduri rele şi tâlhăreşti au căzut asupra mea fiind eu cu totul cufundată în somnul păcatului. Vai mie! Că haina cea dumnezeiască dată mie la Sfântul botez pe spurcăciunea păcatelor am schimbat-o, drept care ucidere de prunci am săvârşit şi până acum petrec goală de virtuţi. Drept aceea, foarte năzuiesc să ridic ochii mei, ce s-au plecat în jos pentru mulţimea faptelor mele cele cumplite, săvârşite înaintea Ta, Doamne - şi astfel, strig către Tine:
 Miluieşte-mă pe mine, care am săvârşit păcat de moarte;
 Miluieşte-mă pe mine, care până acum mă împotmolesc în păcate;
 Miluieşte-mă pe mine, cea plină de toată urâciunea;
 Miluieşte-mă pe mine, cea mânjită cu păcate împotriva firii;
 Miluieşte-mă pe mine, care nu am păzit curăţia fecioriei mele; Miluieşte-mă pe mine, că de cucernica vrednicie de mamă m-am lipsit; 
 Miluieşte-mă pe mine, că din pântece pruncii fără de vreme mi i-am lepădat;
 Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

 Condacul 9 

Dă ochilor mei râuri de lacrimi, Dumnezeul meu, ca să plâng pentru păcatele mele - şi astfel, bucurându-mă să strig: Aliluia.

 Icosul 9 

     Trupul mi l-am spurcat cu urâciuni în taină, sufletul mi l-am întunecat cu faptele mele cele nefireşti: se bolnăveşte trupul, se bolnăveşte şi sufletul meu.   
   La Tine, Cela Ce singur nu ţii minte răul, la Milostivul Judecător şi Dumnezeul meu căzând, mă rog:
 Miluieşte-mă pe mine, ucigaşa, că pomenirea soartei pruncilor mei lepădaţi mă umple de cutremur şi groază şi de mirare negrăită: cum mă rabzi, Milostive Doamne şi Judecătorule Preadrept, şi îmi faci bine mie, venetică a iadului, până în această zi şi în acest ceas, în tot chipul aşteptând pocăinţa mea?
 Miluieşte-mă pe mine, ce nu o dată am făgăduit să mă îndrept şi iarăşi m-am întors la păcate precum câinele la vărsătura sa; Miluieşte-mă pe mine, că fără frică de Dumnezeu şi fără dragoste de mamă, ci cu sălbăticie de fiară pruncii mei i-am sfâşiat; Miluieşte-mă pe mine, că de bună voie am săvârşit păcatele mele; Miluieşte-mă pe mine, că duhul cu gânduri spurcate mi l-am întinat; Miluieşte-mă pe mine, că până în această zi duc o viaţă păcătoasă; Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

 Condacul 10 

Rănitu-m-am de amăgirea acestei lumi şi mi-am plecat genunchii înaintea ei, alegând calea cea pierzătoare a legii ei spurcate, uitând făgăduinţele ce le-am dat la Sfântul Botez; şi săvârşind una după alta toate fărădelegile pe care lumea mi le  insufla, am atins, în cele din urmă, culmea păcatelor de moarte - uciderea de prunci: ci sârguieşte a-mi deschide mie braţele părinteşti, Dumnezeul meu, ca până la sfârşitul vieţii să aduc Ţie jertfă de laudă, strigând: Aliluia. 

Icosul 10

 Răpitorii, ucigaşii, hoţii şi toţi păcătoşii nepocăiţi Împărăţia Cerurilor nu o vor moşteni: iar eu cu toată nedreptatea şi cu toată spurcăciunea păcatelor am întinat trupul şi sufletul meu. Aşadar, sărăcirea mea sufletească mă face să cad la Tine, strigând: Miluieşte-mă pe mine, cea născută în Legământul cel Nou al Împărăţiei harului Tău; 
Miluieşte-mă pe mine, cea îmbisericită în Biserica pe care Tu ai zidit-o;
Miluieşte-mă pe mine, cea pecetluită cu darurile Sfântului Duh; Miluieşte-mă pe mine, cea hrănită cu Preacurat Trupul Tău şi Sângele Tău Cel de viaţă Făcător;
 Miluieşte-mă pe mine, cea în Hristos botezată, în Hristos îmbrăcată; 
Miluieşte-mă pe mine, care toate aceste bunătăţi le-am lepădat şi viaţă păcătoasă am ales;
 Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

 Condacul 11

 Duh de întreagă înţelepciune dăruieşte-mi, Doamne şi Stăpânul vieţii mele, că din tinereţile mele m-am lipsit de virtuţi, întreagă m-am robit patimilor, duhul şi sufletul mi-am pângărit şi trupul mi-am stricat. Dumnezeule al îndurărilor şi al milostivirii! Nu Te îngreţoşa a mă curăţa pe mine, păcătoasa cea prea spurcată; zidirea Ta sunt, miluieşte-mă şi mă curăţeşte de toată întinăciunea trupului şi a duhului, şi mă învredniceşte cu îndrăznire să strig Ţie:Aliluia.

 Icosul 11

 Aşteptarea inimii mele, care nădăjduieşte către Tine, nu o lepăda, Doamne, şi nu mă ruşina înaintea îngerilor şi a oamenilor la Dreptul şi Înfricoşatul Tău judeţ; nu mă osândi atunci după faptele mele, ci după mila Ta iartă toate greşelile mele, care strig Ţie:
 Miluieşte-mă pe mine, cea cu inima necurată; 
Miluieşte-mă pe mine, cea cu diavolească robie înrobită;
 Miluieşte-mă pe mine, cea în păcate născută, prin Botez spălată şi iarăşi căzută, ca un porc, în nelegiuire;
 Miluieşte-mă pe mine, căreia s-au împuţit ranele păcatelor sufletului meu;
 Miluieşte-mă pe mine, care din pricina păcatelor mele cele grele, şi de moarte, în trândăvie şi deznădejde am căzut;
 Miluieşte-mă pe mine, care tot păcatul am săvârşit şi de toată pedeapsa m-am învrednicit;
 Miluieşte-mă pe mine, Ziditorul meu, şi întru pocăinţă primeşte-mă pe mine, cea căzută; 
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

 Condacul 12

 Cu mărinimia iubirii Tale de oameni, Dumnezeul meu, acoperă toate nelegiuirile mele, primind pocăinţa mea, ca întru dragoste către Tine să strig pururea:Aliluia.

 Icosul 12

 Tinereţile mele au trecut întru nebunia mea, toată viaţa mea întru păcate o am cheltuit, întru lenevie şi negrijă de pocăinţă; însă bătrâneţile, prin frica de moarte şi de Judecata Ta cea de neocolit m-au adus la pocăinţă. Nu mă lepăda, Mântuitorul meu, pe mine care în ceasul al unsprezecelea am venit în braţele Tale părinteşti şi întru pocăinţă strig:
 Miluieşte-mă pe mine, că sângele pruncilor mei nevinovaţi strigă către Tine, dând mărturie că sunt ucigaşa lor;
 Miluieşte-mă pe mine, Dumnezeul meu, Care după fire eşti Unul în Trei Ipostasuri; 
Miluieşte-mă pe mine, Doamne, Cela Ce minunat eşti întru mila Ta; Miluieşte-mă pe mine, Stăpâne, Care îndelung rabzi păcatele noastre;
 Miluieşte-mă pe mine, Împărate Sfinte, care tămăduieşti neputinţele;
 Miluieşte-mă pe mine, Cela Ce eşti îmbelşugat în dragoste şi cu iubirea Ta încălzeşti păcătoşii deznădăjduiţi;
 Miluieşte-mă pe mine, Atotputernice, Care neputinţele noastre ai purtat; 
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

 Condacul 13

 Arăta-se-va pe cer semnul Fiului Omului în ziua aceea înfricoşată a celei de-a doua veniri a Judecătorului viilor şi morţilor - Preacinstita şi de viaţă Făcătoarea Cruce a Fiului lui Dumnezeu. Atunci vor plânge toate neamurile pământului. O, Iisuse Hristoase, Mântuitorul şi Judecătorul nostru şi Împărate al tuturor! Dă-mi mai înainte de acea zi lacrimi de pocăinţă, ca să plâng mai fierbinte răutăţile şi faptele mele cele pierzătoare, cu care sufletul mi l-am întinat şi Preacinstitul Sânge al Legământului Tău amar l-am batjocorit - ca atunci, dimpreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii şi drepţii să strig Ţie: Aliluia(Acest condac se zice de trei ori).
 Apoi se zice iarăşi Icosul întâi: „Dumnezeule şi Doamne! A Ta este...” şi Condacul întâi: „Mielule al lui Dumnezeu...”

                                     Rugăciunea întâia

      O, Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu! Cela Ce din preamultă bunătatea Ta pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire Te-ai îmbrăcat cu trup, şi Te-ai răstignit, şi Te-ai îngropat, şi prin Crucea Ta ai înnoit firea noastră cea stricată, primeşte pocăinţa mea pentru păcatele ce le-am făcut şi auzi cuvintele mele: păcătuit-am, Doamne, la cer şi înaintea Ta, cu cuvântul, cu fapta, cu sufletul şi cu trupul şi cu cugetul minţii mele; am călcat rânduielile Tale, nu am ascultat poruncile Tale, am mâniat Bunătatea Ta, Dumnezeul meu - dar fiindcă a Ta este zidirea, nu mă  deznădăjduiesc pentru mântuirea mea, ci către nemărginita Ta Milostivire îndrăznind alerg şi mă rog Ţie: Doamne!        Întru pocăinţă dă-mi inimă înfrântă, şi primeşte-mă când mă rog, şi dă-mi gând bun, dă-mi lacrimi de umilinţă,
 Doamne, dă-mi după harul Tău să pun început bun.
 Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, cea căzută, şi pomeneşte-mă pe mine, păcătoasa roaba Ta, întru Împărăţia Ta. Amin.

                                  Rugăciunea a doua 

     O, Dumnezeule, Preamilostive Hristoase Iisuse, Răscumpărătorule al celor păcătoşi! Pentru mântuirea neamului omenesc ai lăsat, Atotmilostive, Cerurile preaslăvite şi Te-ai sălăşluit în valea aceasta mult-păcătoasă a plângerii, ai primit pe Dumnezeieştii Tăi umeri neputinţele noastre şi ai purtat durerile noastre; 
     Tu, o, Sfinte Pătimitorule, ai fost rănit pentru păcatele noastre şi chinuit pentru fărădelegile noastre - şi de aceea şi noi înălţăm către Tine, Iubitorule de oameni, rugăciuni smerite.
       Primeşte-le, Preabunule Doamne, şi Te pogoară către neputinţele noastre, şi păcatele noastre nu le pomeni, şi întoarce de la noi hotărârea cea cu dreaptă mânie de a ne răsplăti pentru fărădelegile noastre. Cela Ce prin Atotcinstitul Tău Sânge ai înnoit firea noastră cea căzută, înnoieşte-ne, Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, şi pe noi, cei care ne aflăm întru stricăciunea păcatelor, şi mângâie inimile noastre cu bucuria desăvârşitei Tale iertări.
        Cu tânguire şi lacrimi de pocăinţă fără de măsură cădem la picioarele Dumnezeieştii Tale milostiviri: curăţeşte-ne, Dumnezeul nostru, cu harul Tău cel dumnezeiesc, pe noi pe toţi, de toate nedreptăţile şi fărădelegile vieţii noastre - ca intru sfinţenia iubirii Tale de oameni să lăudăm atotsfânt numele Tău, dimpreună cu al Tatălui, şi al Preabunului, şi de viaţă Făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
                                                                                                                                                  TREZIŢI-VĂ!
                      Scrisoare către pruncul nenăscut 

 Din faguri de lumină n-ai gustat, 
Îmbrăţişare sau sărut în dar n-ai luat
 Şi nici cuvânt nu ţi-a-nflorit pe buze, 
Doar strigătul cel mut în faţa morţii crude.

 Înfăşurat în giulgiurile tainei 
Te-ai dus, fugar, pe valul veşniciei
 Purtând în trup tăişul neiubirii 
Si dorul după haina-mpărtăşirii.

 Nimeni nu-ţi ştie-a chipului icoană,
Nici numele, în rugă să-ţi picure pe rană. 
Doar într-al inimii nemângâiat mormânt
 Picură mir din crucea iubirii Celui Sfânt. 

                           Părinti, de ce ucideţi copiii?

       Ei sunt nevinovaţi şi neputincioşi. Părinţi, de ce ucideţi copiii? Nu vă e dor de glasul ce vă strigă „Mămica mea scumpă, tăticul meu drag”?.
      De ce nu vreţi măcar să-i cunoaşteţi? Căci ei vă cunosc glasul încă din pântece. 
Părinţi, de ce ucideţi copiii?
Căci copiii nebotezaţi nu vor vedea faţa lui Dumnezeu. Şi cum vreţi să vă mântuiţi voi, când pe copiii voştri îi aruncaţi în iad? 
Cu mâinile pline de sânge veţi fi judecaţi chiar de pruncii voştri:
  - Mamă şi tată, de ce aţi fost aşa de cruzi şi nu ne-aţi lăsat să ne împărtăşim cu Mântuitorul?
De aceea însuşi Hristos vă va osândi: „Plecaţi de la Mine, ucigaşilor de prunci, nu vă cunosc pe voi! Iadul cel groaznic să vă înghită pe veci!” Atunci la Judecată veţi fi arătaţi cu degetul ca nişte trădători ai vieţii.
 Aduceţi-vă aminte!
      Duhul Sfânt plânge cu suspine negrăite pentru orice suflet pierdut. Nu-i de-ajuns că-n lume, la fiecare două secunde moare câte un  copil de foame sau de boli?
    Să ne spovedim la duhovnici pentru faptele noastre şi să luăm canon spre îndreptarea noastră. Din momentul zămislirii, copilul este o bucăţică din Dumnezeu, fiindcă El i-a dat viaţă din fiinţa Lui. Din neiubirea noastră au murit mai mulţi copii decât au fost exterminaţi oameni în lagărele naziste şi comuniste.
      După revoluţia din 1989 în România au fost ucişi milioane de copii - un popor condamnat pe nedrept la întuneric veşnic.

18 februarie 2014

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE M I N C I U N Ă

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Motto: „Să nu furaţi, să nu spuneţi minciună şi să nu înşele nimeni                        pe aproapele său“ (Levitic 19:11).

                                                                                     Preot Ioan
                                      Iubiţi credincioşi,
 Oamenii nu pot trăi o viaţă adevărată decât în lumina lui Dumnezeu. Orice planuri de fericire şi-ar făuri ei, de nu vor toarce pe fusul poruncilor lui Dumnezeu, nu vor putea trăi cu adevărat. Dacă nu vor aşeza Adevărul lui Dumnezeu ca temelie a vieţii lor, nu vor avea parte de El în veac. „Păziţi toate poruncile mele şi toate hotărârile mele să le ţineţi, căci omul care le plineşte va trăi prin ele: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru“ (Levitic 18:5). Iată avertismentul lui Dumnezeu pentru cei de atunci şi pentru mulţi din zilele noastre, care-şi petrec viaţa lor în fărădelege şi o petrec departe de poruncile lui. Ce cumplită orbire sufletească este în lumea de azi! Parcă s-au împlinit cuvintele Scripturii ce zic: „Domnul veacului acestuia (diavolul) a orbit minţile necredincioşilor, pentru ca ei să nu vadă lumina Evangheliei slavei lui Hristos“ (2 Corinteni 4:4). O mare parte din oamenii zilelor noastre  trăiesc în cumplită orbire sufletească, pentru că n-au primit cu adevărat lumina lui Hristos, care a venit în lume să-i lumineze pe cei care „şedeau în întuneric şi în umbra morţii“ (Psalm 106:10). „Eu sunt Lumina lumii - zicea Iisus - cel care Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8:12). Lumina lui Hristos luminează tuturor şi toţi care o primesc cu adevărat ies din întuneric şi se fac fii ai luminii (Ioan 12:36). În zilele noastre, lumina s-a împreunat cu întunericul şi de aceea spune Sfântul Ioan evanghelistul: „Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele“ (Ioan 3:19). O parte din oameni urăsc lumina pentru că iubesc păcatele după cuvântul Sfintei Scripturi: „Oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească“ (Ioan 3:20). Rodul luminii stă în dreptate, în dragoste şi în adevăr (Efeseni 5:9). Însă ce vedem noi azi în lume? Vedem rodul întunericului: ura, nedreptatea, minciuna etc. Poate că întreaga istorie a omenirii ar fi luat altă înfăţişare dacă s-ar fi grăit din toate părţile numai adevărul. 
                                    Ce este minciuna?

 Minciuna este cuvânt sau faptă contrară adevărului. Pentru creştini adevărul suprem este Dumnezeu. Minciuna este tăgăduirea adevărului şi vine de la diavol.
    În „Dicţionarul explicativ al limbii române“ minciuna este definită ca fiind denaturarea intenţionată a adevărului având de obicei ca scop înşelarea cuiva. 
    Amintim două expresii cu privire la minciună: A da sau a face (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta sau a duce, a ţine (pe cineva) cu minciuni = a promite (ceva, cuiva) fără a se ţine de cuvânt. 

            Ce se spune în Sfânta Scriptură despre minciună 

► „Spun adevărul în Hristos, nu mint, fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfânt“ (Romani 9:1). 
► „Nu minţiţi împotriva adevărului“ (Iacov 3:14). 3 
► „Lepădând minciuna, grăiţi adevărul“ (Efeseni 4:25). 
► „Nu vă minţiţi unii pe alţii“ (Coloseni 3:9).
 ► „Căci ce este dacă unii n-au crezut? Oare necredinţa lor va nimici credincioşia lui Dumnezeu? Nicidecum! Ci Dumnezeu se vădeşte întru adevărul Său, pe când tot omul întru minciună, precum este scris: Drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu“ (Romani 3:3-4).
 ► „Pentru că sunt mulţi răzvrătiţi, grăitori în deşert şi înşelători, mai ales cei din tăierea împrejur“ (Tit 1:10).
 ► „Unul dintre ei, chiar un prooroc al lor a rostit: „Cretanii sunt pururea mincinoşi“ (Tit 1:12). 
► „Dacă zicem că n-am păcătuit Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi“ (1 Ioan 1:10).
► „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul?“ (1 Ioan 2:22).
 ► „Cine nu crede în Dumnezeu, L-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut în mărturia pe care a mărturisit-o Dumnezeu pentru Fiul Său“ (1 Ioan 5:10).
 ► „Pierde-voi pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaşi şi pe vicleni îi urăşte Domnul“ (Psalm 5:6).
 ► „Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie“ (Psalm 11:3). 
► „Auzi, Doamne, dreptatea mea, ia aminte la cererea mea, ascultă rugăciunea mea, din buze fără viclenie“ (Psalm 16:1).
 ► „Fii oamenilor până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna?“ (Psalm 4:2). 
► „Ca un arc îşi încordează limbile lor pentru minciună şi se întăresc pe pământ prin nedreptate, că trec de la rău la mai rău şi pe Mine nu Mă cunosc, zice Domnul“ (Ieremia 9:3).
 ► „Limba lor este săgeată ucigătoare şi grăieşte viclenii; cu buzele lor grăiesc prietenos către aproapele lor, iar în inimă ei făuresc cătuşe“ (Ieremia 9:8). 
► „Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul, fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare“ (Efeseni 4:25). 4 ► „V-am scris vouă, nu pentru că nu ştiţi adevărul, ci pentru că îl ştiţi şi ştiţi că nici o minciună nu vine din adevăr“ (1 Ioan 2:21). 
► „Omul se face plăcut prin mărinimia lui; mai de preţ este un sărac bun decât un om mincinos“ (Pilde 19:22).
► „Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul“ (1 Ioan 1:6). 

                    Filosofii şi savanţii despre minciună 

Socrate a spus: „Din cauza minciunii permanente, nici adevărul nu va fi crezut“.
 Platon: „Cine spune ceva despre ceea ce nu ştie bine, va fi considerat un suspect de cel care va şti“.
Aristotel: „Minciuna este când ascunzi adevărul cu vreun colorit al cuvântului cu intenţia ca să înşeli pe altul“.
 La Rouchefoucauld: „Suntem atât de obişnuiţi să ne ascundem de alţii încât, în cele din urmă, ne ascundem de noi înşine“. 
Martin Luther: „Minciuna este ca un bulgăr de zăpadă, cu cât îl rostogoleşti mai mult, cu atât se face mai mare“. 
Nicolae Iorga: „Şarpele nu este odios pentru că muşcă, ci pentru că se ascunde ca să muşte“. 

                                       Prinţesa minciună

 Minciuna este o prinţesă ce poartă scumpe rochii de aur, Dar aurul ce-o poleieşte, e cel mai pieritor tezaur, Căci dacă adevăru-n zdrenţe îşi spune-n faţa ei cuvântul, Cum soarele topeşte ceaţa, - minciunii, el îi ia veşmântul; Şi adevărul, deşi-n zdrenţe, îşi poartă zdrenţele cu fală, Pe când minciuna se ascunde, căci ea se ruşinează, goală! (Vasile Militaru) 

       Trei lucruri sunt plăcute lui Dumnezeu şi trei urâte 

      Iată ce spune Biblia despre lucrurile plăcute şi neplăcute lui Dumnezeu: «Cu trei lucruri m-am împodobit şi m-am sculat frumoasă înaintea Domnului şi înaintea oamenilor: Unirea fraţilor,  dragostea între prieteni şi bărbatul cu femeia care se înţeleg bine unul cu altul. Iar trei lucruri a urât sufletul meu şi foarte m-am scârbit de viaţa lor: Săracul trufaş, bogatul mincinos şi bătrânul desfrânat şi lipsit de înţelepciune» (Înţelepciunea lui Sirah 25:1-4).

                                 Copiii şi minciuna 

          Minciuna sminteşte trei suflete deodată: mai întâi sufletul mincinosului, apoi sufletul celui căruia i se spune minciuna şi mai ales sufletul celui despre care se minte. Copiii trebuie învăţaţi de mici să nu mintă şi să-i ducem în Sfânta Şcoală care se numeşte Biserica Ortodoxă. Aici, educaţia se desfăşoară după toate legile adevărate ale dezvoltării omeneşti. În Biserică este educat simţământul religios, principalul motor al vieţii duhovniceşti. Pentru copil pierderea acestui mijloc de dezvoltare a inimii este o pierdere ireparabilă. După cum spune  Patriarhul Alexie al II-lea: „Dacă în suflet nu există conştiinţa sfinţeniei, în el se întăreşte urâciunea pustiirii“.

                     Sfântul Ioan Scărarul despre minciună 

    Focul se naşte din piatră şi fier. Minciuna, din vorbă multă şi din gluma prostească. Minciuna înseamnă pieirea dragostei, iar jurământul mincinos, tăgăduirea lui Dumnezeu. 
    Nimenea dintre cei sănătoşi la minte să nu-şi închipuie că păcatul minciunii este mic. Duhul Sfânt a rostit o judecată înfricoşătoare împotriva minciunii. Dacă David zice: „Vei pierde pe toţi cei ce grăiesc minciună“ (Psalm 5:6), ce vor pătimi cei ce întăresc minciuna cu jurăminte?
      Am văzut pe unii fălindu-se cu minciuna şi ţesând prin glume şi vorbe deşarte pricini de râs şi alungând în chip jalnic plânsul ascultătorilor.
      Maica şi pricina minciunii este, de multe ori, făţărnicia. Căci unii spun că făţărnicia nu este altceva decât plănuirea şi născocirea de minciuni, având împreunat şi împletit cu ea jurământul. Cel ce are frica Domnului este străin de minciună, avându-şi conştiinţa ca judecător nemitarnic. 
      Precum în toate patimile cunoaştem deosebiri de vătămări, aşa şi în minciună. Căci alta este judecata celui ce minte de frica pedepsei şi alta este a celui ce minte neameninţat de vreo primejdie. Unul a minţit pentru desfătări, altul pentru plăceri, unul ca să dea celor de faţă prilej de râs, altul ca să întindă o cursă fratelui şi să-i facă rău. Minciuna din frica de chinurile stăpânitorilor se şterge, dar e desfiinţată cu totul de mulţimea lacrimilor. Mincinosul care întinde curse socoteşte adeseori chiar pierderea sufletului ca dreptate. Bărbatul născocitor de minciuni se dă pe sine ca urmând pilda lui Rahav şi spune că prin pierderea sa urmăreşte scăparea altora.
      Nu cunoaşte pruncul minciuna şi nici sufletul izbăvit de viclenie. Cel veselit de vin spune, fără să vrea, adevărul în toate. Şi cel beat de străpungerea inimii nu poate minţi.

                                   Felurile minciunii 

      După diversitatea scopului urmărit, minciuna este de mai multe feluri.
Distractivă sau din glumă, servind spre înveselire.
 De interes, urmărind un avantaj pentru cel ce o spune sau pentru alţii. 
De nevoie, cea care urmăreşte înlăturarea unei pagube pentru persoana proprie sau pentru alţii, sau salvarea dintr-o situaţie grea. De răutate, minciuna care urmăreşte cu intenţia directă să producă pagubă altora în bunurile lor materiale, în onoarea sau chiar în privinţa mântuirii. Acesta este pragul cel mai de sus al minciunii. Din limbuţie, adică din dorinţa de a se afirma mereu sau pur şi simplu din plăcerea de a minţi. 
Linguşirea este şi ea minciună, fiindcă urmăreşte un câştig pe care linguşitorul nu-l merită prin valoarea personală a lui.
 Ipocrizia prin care cineva se prezintă în exterior altfel decât este în interiorul său (Matei 6:1-6). Exemplu de ipocrizie este sărutarea lui Iuda: Şi el s-a apropiat de Iisus, ca să-L sărute“ (Luca 22:47).
  Cea mai uşoară formă a minciunii este atunci când, auzind unele vorbe nepotrivite, rele, clevetiri, le transmitem cu toată sârguinţa şi nerăbdarea mai departe şi astfel suntem purtători de minciuni.
 Avva Dorotei ne spune: «Este nevoie de multă trezvie, ca să nu fim furaţi de minciună. Căci nici unul nu s-a unit cu Dumnezeu, minţind. Pentru că minciuna este străină lui Dumnezeu. Căci s-a scris: „Minciuna este de la cel viclean“; şi iarăşi „acela e mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44).
      Iată că numeşte tată al minciunii pe diavol. Iar Adevărul este Dumnezeu. Căci El însuşi zice: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14:6). 
      Dar sunt trei feluri de minciuni. Este cel ce minte în cuget, este cel ce minte în cuvânt şi mai este cel ce minte cu viaţa lui. 
   1. Cel ce minte în cuget este cel ce primeşte bănuielile. De vede acesta pe cineva grăind cu fratele lui, bănuieşte şi zice: „De mine vorbesc“. Şi dacă aceia întrerup convorbirea, bănuieşte că iarăşi pentru el au întrerupt-o.
    2. Cel ce minte în cuvânt este, de pildă, cel ce se leneveşte să se scoale la priveghere şi, în loc să zică: „Iartă-mă, că m-am lenevit să mă scol“, zice: „Aveam fierbinţeli, aveam ameţeli şi n-am putut să mă scol, n-am avut putere“. Şi spune zece cuvinte mincinoase, ca să nu pună metanie şi să se smerească.
   3. Cu viaţa sa minte, de pildă, cineva când, neînfrânat fiind, făţăreşte înfrânarea, sau lacom fiind, vorbeşte despre milostenie şi laudă mila, sau mândru fiind, laudă smerita cugetare, sau neiubind virtutea, o laudă şi o admiră». 

                               Este inevitabilă alternativa 

     Sunt situaţii care pun creştinul în faţa inevitabilei alternative: să păcătuiască faţă de adevăr sau faţă de un bun de egală sau superioară valoare. De pildă, medicul care spune celui grav bolnav adevărul asupra situaţiei sale, păcătuieşte faţă de datoria profesiunii sale, iar dacă minte, se face vinovat faţă de datoria iubirii de adevăr. Sunt deci cazuri în care conflictul de conştiinţă apare destul de grav. De aici se poate deduce un drept general pentru aprobarea minciunii de nevoie. Cazurile individuale, speciale, nu trebuie generalizate în sensul admiterii minciunii de nevoie. 
Clement Alexandrinul, Origen, Sfântul Ioan Gură de Aur, Ieronim ş.a. admit minciuna de nevoie, pentru a evita un rău mai mare. Dacă urmărim anumite scopuri binefăcătoare, folositoare şi bine intenţionate, fără a pricinui cuiva nedreptate ori suferinţă, credem că Dumnezeu ne va fi milostiv şi iertător, deşi porunca dumnezeiască în această privinţă este fără echivoc. Moraliştii ortodocşi ca: E. Volutschi, A. Mironescu, S. Ionescu condamnă minciuna de nevoie. Chiar dacă unii o numesc „minciună constructivă“, „minciună de complezenţă“, minciuna rămâne tot minciună în orice împrejurare şi pentru orice motiv şi scop. Acela care crede că ştie pe Dumnezeu şi nu păzeşte poruncile lui, mincinos este. 

                                        Credincioşia 

             Iubirea de adevăr cere armonie între cuvânt şi gând; credincioşia cere armonie între faptă şi cuvânt. Credincioşia este deci virtutea care cere ţinerea cuvântului dat, împlinirea făgăduinţei făcute fie în mod expres, fie tacit, ca şi împlinirea celor la care suntem obligaţi. Credincioşia este înrudită cu iubirea de adevăr şi asemenea acesteia, ea este în primul rând o virtute individuală şi contribuie la înnobilarea persoanei umane. Dar ea are şi un caracter social, căci încrederea reciprocă, necesară pentru dezvoltarea normală a relaţiilor sociale, se întemeiază pe iubirea de adevăr şi pe credincioşie. În paginile Sfintei Scripturi credincioşia este mult preţuită: „Bine slugă bună şi credinciosă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră în bucuria domnului tău“ (Matei 25:21). Opusele credincioşiei sunt: neîmplinirea cuvântului dat, călcarea jurământului, trădarea, delapidarea, mituirea, perfidia, dezertarea. 

                                      Făţărnicia

      Sfinţii Părinţi spun că făţărnicia se amestecă în toată fapta cea bună, aşa cum iedera sau rugul dacă le pui lângă un copac, se agaţă de el, aşa şi făţărnicia, viclenia, zavistia şi slava deşartă se prind de sufletul nostru şi ne trebuie mare trezvie ca să deosebim când lucrăm fapta cea bună cu smerenie şi când o lucrăm cu slavă deşartă şi cu făţărnicie. Făţărnicia are  ca rădăcină vicleşugul, iar ca odrasle şi roade: zavistia, răutatea, râvnirea, prefăcătoria, minciuna, vătămarea cinstei altuia şi cele asemenea.
     Toate acestea şi multe altele sunt roadele făţărniciei. Dorinţa de câştig, slava deşartă, sunt de asemenea roadele făţărniciei. De aceea, în dumnezeiasca Evanghelie, Mântuitorul lumii mustră acest blestemat păcat când zice: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici (Matei 23:13). 
    Iisus Hristos Dumnezeu fiind, vedea câtă răutate aduce omului făţărnicia. Omul făţarnic una are în inimă şi alta pe limbă, una are în minte şi alta la arătare. Omul făţarnic nu are nici mintea sănătoasă, nici inima, nici arătarea, toate îi sunt stricate ca aluatul acesta care creşte în vicleşugul inimii lui. Una spune, alta gândeşte, una te sfătuieşte, alta plănuieşte, una îţi arată că este şi alta este. Hristos ne cere: dacă inima zice da, da să zică şi limba mea; dacă limba mea zice nu, nu voi zice şi cu mintea. Iar dacă inima mea zice da şi limba zice nu, sunt făţarnic şi pestriţ, sunt un cameleon, sunt un diavol făţarnic, fiindcă prefăcătoria este meşteşugul diavolilor.
    Dacă vreţi să ştiţi un făţarnic mai mare decât toţi făţarnicii lumii, gândiţi-vă la Iuda. Venind la Hristos în Grădina Ghetsimani cu slujitorii arhiereilor, se apropie ca un prieten, dar plin de făţărnicie şi zice: „Învăţătorule! Şi L-a sărutat“ (Marcu 14:45). Din afară se arată prieten. Îl îmbrăţişează pe Hristos, pe Învăţătorul său, şi-L sărută în faţa tuturor, iar în inima sa are planul de vânzare. Luase arginţii şi le-a zis slujitorilor arhiereilor: „Pe care-L voi săruta, Acela este. Prindeţi-L şi duceţi-L cu pază“ (Marcu 14:44). La arătare era prieten, în inimă vânzător, la arătare era râvnitor, în inimă avea mare dorinţă de a face bani din vânzarea lui Hristos. În toate purtările se vedea că era una la faţă şi alta în inimă. De aceea s-a numit fiul pierzării. Căci s-a pierdut pentru veşnicie fiindcă era unul dintre cei mai mari făţarnici, în care lucra satana cel mai mare vicleşug, făcându-se pentru veşnicie fiul pierzării.

               „Haina minciunii“ - adăpost înşelător 

      A se adăposti cineva sub „haina minciunii“ este tot una cu a te adăposti în zăduful verii sub umbra aripilor unei păsări zburătoare. Iată numai câteva exemple din Vechiul şi Noul Testament: 

Un astfel de adăpost înşelător (minciuna) l-a folosit Avraam. După ce a cutreierat ţara Canaanului şi şi-a aşezat cortul pe muntele ce se afla la răsărit de Betel, iscându-se o foamete în ţinutul acela, s-a pogorât Avraam în Egipt şi a zis către femeia sa: «Ştiu că eşti femeie frumoasă la chip. De aceea, când te vor vedea egiptenii, vor zice: „Aceasta-i femeia lui!“ Şi mă vor ucide pe mine iar pe tine te vor lăsa în viaţă. Zi, dar, că îmi eşti soră, că să-mi fie şi mie bine pentru trecerea ta şi să trăiesc şi eu» (Facerea 12:11-13). Iar după ce a sosit Avraam în Egipt, au văzut egiptenii că femeia lui e frumoasă. Apoi au dus-o în casa lui Faraon. Dumnezeu însă l-a lovit cu bătăi mari pe Faraon şi casa lui pentru Sarra, femeia lui Avraam. «Şi chemându-l Faraon pe Avraam i-a zis: „Ce mi-ai făcut? De ce nu mi-ai spus că aceasta e soţia ta? Pentru ce ai zis: Mi-e soră? Şi eu am luat-o de femeie. Acum iată dar iată-ţi femeia! Ia-ţi-o şi te du!» (Facerea 12: 18-19). Fapta lui Avraam nu a fost după voia lui Dumnezeu. Punându-se pe sine la adăpost, a abătut urgia asupra lui Faraon, lucru ce nu trebuie să aibă loc în învăţătura creştinului adevărat.

 Păcatul minciunii pe care l-a săvârşit Avraam în Egipt faţă de Faraon, îl repetă cu alt prilej pe vremea când trăia în Gherara. Acolo, iarăşi a zis Avraam despre Sarra: „Mi-e soră căci se temea să spună E femeia mea ca nu cumva să-l ucidă locuitorii cetăţii aceleia din pricina ei“ (Facerea 20:2). Regele Gherarei a luat-o pe Sarra: «Dar noaptea în vis a venit Dumnezeu la Abimelec şi i-a zis: „Iată, tu ai să mori pentru femeia pe care ai luat-o, căci ea are bărbat“. Şi i-a zis Abimelec lui Dumnezeu: „Oare n-a zis el singur: Mi-e soră? Ba şi ea mi-a zis: Mi-e frate! Eu cu inimă nevinovată şi cu mâini curate am făcut aceasta“ (Facerea 20:5).

     Copilul lui Avraam, Isaac, după moartea tatălui său, căsătorit fiind cu Rebeca, în timp de foamete în ţară, după porunca Domnului, s-a mutat în Gherara. «Iar locuitorii ţinutului aceluia l-au întrebat despre Rebeca, femeia sa, cine-i e şi el a zis: „Aceasta-i sora mea!“ (Facerea 26:7). Într-o zi regele filistenilor uitându-se pe fereastră l-a  văzut pe Isaac jucându-se cu Rebeca. «Atunci l--a chemat pe Isaac şi i-a zis: „Adevărat e că-i femeia ta? De ce ai zis: Aceasta-i sora mea? Pentru ce ne-ai făcut aceasta? Puţin a lipsit ca cineva din neamul meu să se fi culcat cu femeia ta şi ne-ai fi făcut să săvârşim păcat“» (Facerea 26: 8-9).

     Sub haina minciunii s-a ascuns şi David pe când căuta scăpare de regele Saul. În fuga sa, David ajunge la Nobe, la preotul Ahimelec, care, mirat îl întreabă de ce e singur. David, minţind, a răspuns preotului Ahimelec: «Regele mi-a încredinţat mie o taină şi mi-a zis: „Să nu ştie nimeni pentru ce te-am trimis şi ce însărcinare ţi-am dat. De aceea mi-am lăsat oamenii într-un loc anumit“» (1 Regi 21:2). Regele Saul a aflat că David a fost pe la preotul Ahimelec şi, cu toate că preotul fiind minţit nu purta nici o vină, totuşi Saul, în mânia lui, a ordonat să fie ucis preotul Ahimelec, împreună cu alţi 84 de preoţi, pentru motivul că ar sprijini pe David: „iar cetatea preoţească Nobe a trecut-o prin ascuţişul sabiei“ (1Regi 22: 18-19). Iată unde duce minciuna. Te adăposteşte sub mantia ei, pentru ca, salvându-te, să pricinuieşti moarte atâtor oameni nevinovaţi.

      Pe vremea răzvrătirii lui Abesalom împotriva tatălui său, David, între cei porniţi se afla şi unul cu numele Ahitofel, mare sfătuitor. Acesta încerca, pe calea minciunii şi a vicleniei, să-l ridice pe Abesalom împotriva tatălui său, David, pentru ca el să fie la adăpost de orice primejdie. Dar, precum e vorba, cine caută minciuna are parte de ea. Aşa se întâmplă că un oarecare Huşi pune la cale cu Abesalom un alt sfat mincinos faţă de David. Sfatul lor fiind descoperit, nu le reuşeşte. „Ahitofel, văzând că planul său nu se împlineşte, s-a spânzurat şi a murit“ (2 Regi 17:23). La aşa faptă, aşa răsplată. Nici nu se putea un sfârşit mai nenorocit celui ce urzeşte planuri mincinoase, prin care să-şi fericească viaţa. Plata păcatului este moartea.

         Proorocul Elisei a curăţit de lepră pe Neeman Sirianul, care, drept răsplată, a voit să ofere proorocului un dar, însă acesta nu a voit să 12 primească nimic. Ghehazi slujitorul, a văzut darul pe care voia să-l dea Neeman lui Elisei. După plecarea lui Neeman, Ghehazi aleargă după el şi-i spune că proorocul Elisei l-a trimis că să-i dea darul pe care i-l oferise. Neeman îi dă slujitorului dublu decât îi ceruse acesta. Atunci proorocul Elisei, ştiind că Ghehazi a minţit şi şi-a însuşit acele daruri i-a zis: „Să se lipească lepra lui Neeman de tine şi de urmaşii tăi în veci. Şi a ieşit Ghehazi de la Elisei alb de lepră ca zăpada“ (4 Regi 5:27).

     În Noul Testament, în Faptele Apostolilor ni se istoriseşte cum la începuturile creştinismului, toate averile şi bunurile credincioşilor se împărţeau frăţeşte între ei, încât fiecărui membru al colectivităţii creştine îi era asigurată hrana, îmbrăcămintea şi locuinţa, prin bunătatea şi milostenia celor mai înstăriţi. Ei erau încredinţaţi că, ajutând pe cel sărac, împrumută pe Dumnezeu şi vor avea comoară în cer. Între aceştia se aflau Anania şi Safira, care vânzându-şi averea lor, au depus o parte din preţul ei la picioarele Apostolilor, reţinând pentru ei o sumă din vânzare. După aceasta ei au declarat că întreg preţul ţarinii vândute l-au dăruit Apostolilor, pentru săraci. Sfântul Apostol Petru, fiind luminat de Dumnezeu, a cunoscut cuvintele mincinoase ale celor doi şi i-a pedepsit zicând: „Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinii. Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie şi vândută nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta aceste lucru? N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu. Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut şi a murit. La fel s-a întâmplat şi cu soţia lui, Safira“ (Faptele Apostolilor 5:3-5; 7-10).

                   Pedeapsa martorilor mincinoşi

   În privinţa martorilor mincinoşi iată ce ne spune Dumnezeu: „Să nu iei aminte la zvon deşert; să nu te uneşti cu cel nedrept, ca să fii martor mincinos“ (Ieşirea 23:1); „Dacă un suflet va păcătui prin aceea că, fiind pus să jure ca martor, nu va spune ceea ce a auzit sau ce ştie, acela va lua asupra sa păcat“ (Levitic 5:1); „S-au sculat martori nedrepţi şi de cele ce nu ştiam m-au întrebat“ (Psalm 34:10); Cel ce crede curând, este uşor de inimă (Înţelepciunea lui Sirah 19:5) „Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-l omoare. Şi n-au găsit, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi“ (Matei 26:59). 

                                       Iubiţi credincioşi,

        „Afară (din Împărăţia cerurilor) sunt câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna” (Apocalipsa 22:15)
        Trebuie să cunoaştem cât de mare este păcatul minciunii, fiindcă: Cel ce cunoaşte este ca lumânarea aprinsă, de la care pot lua lumină mii de alte lumânări (Sfântul Ioan Gură de Aur). Minciuna este sămânţa diavolească care creşte uşor şi dă roade rele în „ogorul sufletului“. 
„Vă spun că pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecăţii“ (Matei 12:36). 
    Aceste cuvinte au fost rostite direct de Mântuitorul şi deci sunt un adevăr divin de necontestat. Proorocul David din dorinţa de a nu spune vorbe deşarte sau minciuni se ruga la Dumnezeu, spunând: Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele“ (Psalm 140:3). Tot proorocul David ne arată o cale fericită: „Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug“ (Psalm 33:12). De aceea gândindu-ne la toate cuvintele noastre rele, la glumele necuviincioase, la minciuni, la clevetiri, hule, înjurături, drăcuituri, blesteme şi alte vorbe pline de păcat şi sminteală, suntem nevoiţi să recunoaştem că pentru multe dintre ele va trebui să dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu. Este îngrozitor să ne gândim câţi oameni au pierit din cauza minciunii. Câtă ură s-a stârnit între neamurile pământului şi câte dureri mai sunt şi astăzi netămăduite, din cauza lanţului de minciuni, cu care diavolul a împresurat mintea şi inima oamenilor. În viaţa fiecărui om sunt momente de strâmtorare, momente pe care crede că nu le poate trece decât învăluit în aripile minciunii. Şi minciuna se poate asemăna cu cârtiţa care nu are ochi şi trăieşte totdeauna sub pământ, iar dacă iese la aer, îndată moare. Tot aşa face şi minciuna căreia îi convine întotdeauna să se învăluiască într-un  fel de vopsea a cuvântului şi cum o vede lumina adevărului, îndată moare ca şi cârtiţa.
     După cum ne spune Sfânta Scriptură: „Batjocură rea este la om minciuna, în gura celor neînvăţaţi pururea va fi. Mai bun este furul decât cel care pururea minte; amândoi vor fi moştenitorii pieirii. Năravul omului mincinos este ocară şi ruşinea lui este cu el pururea“ (Înţelepciunea lui Sirah 20:25-27).
      Gura care minte ucide sufletul. Putem spune că există două feluri de oameni: unii care se hrănesc cu adevărul şi alţii care se hrănesc cu minciuna. Omul din fire este mincinos, după cuvântul psalmistului: «Eu am zis întru uimirea mea: „Tot omul este mincinos!“» (Psalm 115:2). Minciuna este în stare să schimbe faţa lumii, precum şi pe a oamenilor. Când talpa ei, invidia, stă alături, nu poate să lase în urmă decât amărăciune şi dezbinare. Minciuna este ca şi zăpada, cu cât o rostogoleşti, cu atât creşte mai mult, dintr-un bulgăraş se face un bulgăre uriaş. Asemănător se întâmplă şi cu minciuna, cu cât se răspândeşte din gură în gură, cu atât ia proporţii mai exagerate, precum spune înţelepciunea din popor: a făcut din ţânţar armăsar. „Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei (iadului)“ (Iacov 3:6). În ceea ce priveşte minciuna, iată ce sugestiv este textul unui cântec din Ardeal:

 Lume, lume, fii mai bună / Nu trăi tot în minciună / Lume, lume, fii mai bună / Nu trăi mereu în hulă.

 Mincinoşi sunt şi cei care susţin cu îndârjire că nu au absolut nici un păcat: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi“ (1 Ioan 1:8). În predica de pe Muntele Fericirilor, Mântuitorul a spus: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu“ (Matei 5:8). Creştinul este dator să mărturisească adevărul. Iisus Hristos a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14:6). Dacă voim cu adevărat să ne mântuim sufletele, trebuie să iubim adevărul cu toată silinţa şi cu toată puterea noastră, păzindu-ne de toată minciuna, să nu ne depărtăm de Adevăr şi de Viaţă. Să ne amintim numai de Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori, care, întrebaţi dacă sunt creştini răspundeau cu toată hotărârea şi curajul lor: „Da, suntem creştini!“     Printr-o singură negare a credinţei, ar fi scăpat cu viaţă, dar decât să-L mintă şi să-L tăgăduiască pe Dumnezeu, au preferat chinurile şi moartea. Un exemplu grăitor şi dumnezeiesc ni-l oferă dreptul Iov, când spune: „Câtă vreme duhul meu va fi întreg în mine şi suflarea lui Dumnezeu în pieptul meu, buzele mele nu vor rosti nici un neadevăr şi limba mea nu va grăi nici o minciună“ (Iov 27:3-4). Ştiind cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur care spune că: „Pe pământ, nu există pentru om decât un singur pericol: PĂCATUL“ şi amintindu-ne cuvântul biblic: „Buzele cele grăitoare de minciună sunt urâciune înaintea Domnului, iar cele ce se făptuiesc după adevăr sunt plăcerea Lui“ (Pilde 12:22), să ne ferim de minciună. Minciuna ne lipseşte de mântuire: „În cetate nu va intra nimic pângărit şi nimeni care e dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii Mielului“ (Apocalipsa 21:27). De aceea să ne rugăm lui Dumnezeu şi Maicii Domnului să ne ajute, să fim curaţi cu inima. Ceea ce este în inima noastră, să fie şi pe limba noastră. Amin!

                      Sărăcia este mai bună decât minciuna

     După cum rezultă din cuvintele proorocului Osea minciuna este adesea însoţită de crime mari: „Căci nu mai este credinţă, nici iubire, nici cunoaştere de Dumnezeu în ţară. Toţi jură strâmb, mint, ucid, fură şi sunt desfrânaţi; săvârşesc fapte silnice, iar sângele vărsat curge peste sânge“ (Osea 4:2-3). Diavolul împinge pe oameni la minciună: «Atunci a ieşit un duh şi a stat înaintea feţei Domnului şi a zis: „Eu îl voi ademeni“. Domnul a zis: „Cum?“ Iar acela a zis: „Mă duc şi mă fac duh mincinos în gura tuturor proorocilor lui (a lui Ahab)“. Domnul a zis: „Tu îl vei ademeni şi vei face aceasta; du-te şi fă cum ai zis!“» (3 Regi 21-22). 
   Venirea lui Antihrist pe pământ va fi prin minciună:
 „Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase“ (2 Tesaloniceni 2:9). Nu trebuie să-i credem pe mincinoşi: „Cu buzele sale se preface cel ce urăşte, iar  înăuntrul lui nutreşte înşelăciune. Când îşi schimbă glasul, să nu-l crezi, căci 7 urâciuni sunt în inima lui“ (Pilde 26:24-25). „Cine sapă groapa (altuia) cade singur în ea şi cel ce rostogoleşte o piatră se prăvăleşte (tot) peste el“ (Pilde 26:27). Credincioşii urăsc minciuna după cum ne spune şi psalmistul: „Din poruncile Tale m-am făcut priceput; pentru aceasta am urât toată calea nedreptăţii“ (Psalm 108:104). Credincioşii fug de cei ce umblă cu minciuni: „Fericit bărbatul , a cărui nădejde este numele Domnului şi n-a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase“ (Psalm 39:6). A minţi şi a înşela înseamnă să-l dispreţuieşti pe Dumnezeu şi să nu te temi de oameni.
                        Dumnezeu nu minte ca omul:
 „Întru nădejdea vieţii veşnice, pe care a făgăduit-o mai înainte de anii veacurilor Dumnezeu, Care nu minte“ (Tit 1:2). În grădinile minciunii, pururi e de aur mărul, Dar în zgură se preface, când îl taie adevărul! Rari sunt oamenii cu Suflet şi porniri adânc creştine Ce se simt plutind în slavă, când pot face câte-un bine! Cei mai mulţi făcând un bine, îţi întind în taină plasa, Precum fac toţi cămătarii: te-mprumută să-ţi ia casa! „Faceţi făgăduinţe şi le împliniţi Domnului, Dumnezeului vostru“ (Psalm 75:11). „Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o” (Psalm 7:15). Minciuna e dispreţuită, dar, printre noi, întotdeauna, Sunt oameni cărora le place să bată-n uşa lor minciuna, Şi-i dau cinstită găzduire, deşi ei ştiu că n-au spus drept, Spunând urâtei că-i frumoasă şi prostului că-i înţelept. (Vasile Militaru)  Referitor la ispitirea şi căderea în păcat a primilor oameni, un părinte scrie: «„Şarpele a minţit pe Eva şi i-a spus: Nu, nu veţi muri, veţi fi asemenea lui Dumnezeu“ (Facerea 3:5). Dar de vreme ce Eva nu ştia nimic despre faptul de a minţi, l-a crezut pe şarpe. Nu s-a îndoit de adevărul cuvintelor lui, pentru că nu ştia nimic despre îndoială». În realitate, Eva tocmai a primit un exemplu concret de minciună: contradicţia dintre cuvintele şarpelui şi cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu a spus: „În ziua în care veţi mânca din el veţi muri negreşit!“ (Facerea 2:17). Eva cunoştea bine ce a spus Dumnezeu. Ea însă îi spune şarpelui: „Roade din toţi pomii putem să mâncăm, numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi“ (Facerea 3: 2- 3). Atunci şarpele i-a zis: „Nu, nu veţi muri!“
 Iată contradicţia cu cuvintele Domnului! Iată minciuna! Ar fi fost normal ca îndată ce a văzut că se contrazic cuvintele, să întoarcă spatele şarpelui. 
     Tot acel părinte spunea că Eva: „Nu s-a îndoit de adevărul cuvintelor lui, pentru că nu ştia nimic despre îndoială“.
          Şi această afirmaţie este greşită. Eva tocmai s-a îndoit de cuvintele lui Dumnezeu şi a avut încredere în cuvintele şarpelui. De ce s-a îndoit de cuvintele lui Dumnezeu şi nu s-a îndoit de cuvintele şarpelui. Minciuna e tot minciună, fie că stă tăcută în inimă, fie că e strigată în piaţă. Când ai de-a face cu oamenii trebuie să rămâi tăcut sau să spui adevărul.
Părintele Isidor, stareţul schitului Ghetsimani spunea că „rostirea minciunii şi ascunderea adevărului sunt la fel de rele“.

 Fiica mea când adevărul 
Fiţi-va-n inimă şi-n gură
 Nu te teme de întreaga lumii ură
 Căci oricât întâi tu fi-vei 

Pe nedrept târâtă-n tină 
Pân-la urmă adevărul
 Tot ieşi-va la lumină
 Şi precum de mândră-i ziua 

Dup-o noapte de furtună 
Tot aşa şi adevărul
 Apărut după minciună 
Adevăru-i bogăţia

 Pururi cea mai minunată
 Când vorbeşte mincinosul
 N-asculta la vorba lui
 Vorba rea s-asculţi de-ţi place
 N-o mai spune nimănui.

                                    Moneda falsă 

Cel ce minte, poartă în suflet chipul diavolului, carele dintru început
a fost „mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44). Cel ce ia ca 
model pe diavol, este ca o monedă falsă. Când acea monedă falsă va fi 
ca fi   adusă în  ziua judecăţii în faţa judecătorului, şi va întreba: 
Al cui  chip este pe       monedă?“, va răspunde: „al diavolului“. Fără îndoială că judecătorul va zice: „Daţi-o diavolului, căci ale diavolului sunt“.
 Bibliografie: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2000; Arhimandrit Serafim Man, Livada duhovnicească, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj-Napoca, 1990; Vasile Militaru, Şoaptele îngerilor şi Poemele nemuririi, Editura Lumină din lumină, Bucureşti, 1995; Acad. Ion Coteanu, Dr. Luiza Seche, Dr. Mircea Seche, Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998; Prof. Univ. dr. doc. Pandele Olteanu, Floarea Darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992; Dr. Dmitri Avdeev, Nervozitatea la copii şi adolescenţi, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2005; Sfântul Ioan Scărarul, Scara, E.I.B.M., Bucureşti, 1992; Pr. Prof. dr. Constantin Coman, Din învăţătura Sfinţilor Părinţi, Editura Bizantină, Bucureşti,2004; Leon Magdan, Andreea Magdan, Dumnezeu şi Omul, antologie de cugetări, Editura Sfântul Alexandru, Bucureşti, 2001; Leon Magdan, Pilde ortodoxe şi povestiri cu tâlc, Editura Sfântul Alexandru, Bucureşti, 2002.

17 februarie 2014

O LISTA A PSALMILOR SPRE FOLOSINTA CA BINECUVANTARI, ORANDUITA DUPA ORDINEA DIN PSALTIRE:

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

BIBLIOTECA ORTODOXA SFANTUL PAHOMIE
Acest document este in domeniul public. Copierea este incurajata.
+++++++++++++++++++++++

Sf. Arsenie Capadocianul: PSALTIREA BINECUVANTARILOR

 

PSALTIREA CA O CARTE A TREBUINTELOR, potrivit practicii Sf. Arsenie Capadocianul, asa cum ne este inmanata de Cuviosul Paisie Aghioritul.

 

tradusa pentru Biblioteca Sf. Pahomie din greaca de Vassilios Kollias
si apoi in romana de Radu Hagiu
editata de Karen Rae Keck

NOTA EDITORULUI: Sfantul Arsenie obisnuia sa foloseasca Psalmii pentru binecuvantari, indeosebi atunci cand nu se afla vreuna prescrisa unei anumite ocazii. In Partea Intai se gaseste corespondenta intre psalmi si diferite ocazii. Lista originala greaca poate fi gasita in „O Geron Paisios”, a Ieromonahului Hristodul, Agion Oros, 1994. In Partea a Doua, am prevazut un index (mai degraba sarac); poate altcineva se va ingriji sa intocmeasca unul mai bun.
Dincolo de toate consideratiile religioase, aceasta „Carte a Trebuintelor” este un o portret fascinant al vietii rurale din Anatolia, la inceputul celui de-al douazecilea veac: de reflecta mai mult „indelunga durare”a istoriei bizantine sau dificultatile particulare ale timpului Sf. Arsenie, nu ne simtim indeajuns de informati chiar si sa presupunem. Cu siguranta nu gasim aici o idealizare a conditiilor rurale: este demna de retinut mai ales grija deosebita pentru alinarea ranilor psihologice, cat si a celor fizice, si mentionarea a ceea ce am numi astazi „tulburare tensionala post-traumatica”.
Pentru noi, cel putin, motivatia precisa din spatele alegerii de catre sfant a unui anumit psalm pentru o trebuinta data, nu este intotdeauna vadita; aceasta poate si pentru a incuraja o meditatie mai adanca asupra cuvintelor. Ortodoxia nu este magie, si un document precum acesta nu este o incuviintare a „superstitiilor taranesti”; este mai degraba un canal prin care Dragostea lui Dumnezeu poate intra in fiecare aspect al societatii omenesti.

PARTEA INTAI: O LISTA A PSALMILOR SPRE FOLOSINTA CA BINECUVANTARI, ORANDUITA DUPA ORDINEA DIN PSALTIRE:
[NOTA IMPORTANTA: Primul numar este numarul psalmului in Biblia greaca – Septuaginta. Al doilea numar este numarul psalmului asa cum se gaseste in textul masoretic.]
1 (1) Atunci cand un pom sau o vita-de-vie este plantata, ca sa poata aduce roada.
2 (2) Pentru ca Dumnezeu sa ii lumineze pe cei ce se duc la intalniri si soboare.
3 (3) Pentru ca rautatea sa iasa de la oameni, ca sa nu isi mai chinuiasca cu nedreptate semenii.
4 (4) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe oamenii cei simtitori, ce se imbolnavesc de deprimare din pricina purtarii oamenilor cu inima impietrita.
5 (5) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca ochii cei raniti, ce s-au muscat de catre o persoana rea.
6 (6) Pentru ca Dumnezeu sa dezlege persoana ce se afla sub o vraja.
7 (7) Pentru cei ce s-au pagubit din pricina fricii, a groazei si a amenintarii oamenilor celor rai.
8 (8) Pentru cei ce sunt raniti de diavoli sau de oameni stricati.
9 (9 si 10) Pentru ca diavolii sa inceteze a te chinui in somn, sau cu inchipuiri in timpul zilei.
10 (11) Pentru perechile cu inima impietrita care se cearta si divorteaza (cand barbatul sau femeia impietrita la inima isi chinuiesc sotia sau barbatul simtitor).
11 (12) Pentru oamenii bolnavi cu mintea, care au rautate si ii vatama pe altii.
12 (13) Pentru cei ce sufera din pricina ficatului
13 (14) Pentru un diavol infricosator; repetat de trei ori pe zi, vreme de trei zile.
14 (15) Pentru ca talharii sau hotii sa isi schimbe cugetul si sa plece nefacand vreo vatamare, si pocaindu-se.
15 (16) Pentru ca cheia sa se gaseasca, atunci cand se pierde.
16 (17) Pentru o acuzatie grava si nedreapta, de trei ori pe zi vreme de trei zile.
17 (18) Cand se petrece un cutremur sau alt dezastru al naturii, sau ploaie torentiala cu fulgere.
18 (19) Pentru ca femeile sa nasca cu bine.
19 (20) Pentru ca perechile ce din pricini medicale nu pot avea copii, ca Dumnezeu sa ii tamaduiasca si ca sa nu divorteze.
20 (21) Pentru ca Dumnezeu sa inmoaie inimile celor bogati si ei sa faca milostenie catre cei saraci.
21 (22) Pentru ca Dumnezeu sa opreasca focul, ca sa nu se petreaca vatamare mare.
22 (23) Pentru ca Dumnezeu sa-i imblanzeasca pe copii cei foarte neascultatori, care aduc intristare parintilor lor.
23 (24) Pentru ca sa se deschida usa cand s-a pierdut cheia.
24 (25) Pentru cei a caror ispita ii tulbura foarte si aduce astfel mereu necazuri in vietile lor, facandu-i sa isi piarda linistea si sa se planga.
25 (26) Cand cineva cere ceva bun de la Dumnezeu, ca El sa il daruiasca fara ca acela sa se vateme.
26 (27) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocroteasca pe tarani de ostile vrajmase, ca ele sa nu vatame oamenii sau campurile lor.
27 (28) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe cei ce sufera din pricina bolilor de obarsie nervoasa sau mintala.
28 (29) Pentru cei carora marea le face rau si le este teama de marea aspra.
29 (30) Pentru cei ce se afla in primejdie departe, pe taramul oamenilor salbatici si necredinciosi, ca Dumnezeu sa ii pazeasca si sa ii lumineze pe oamenii de acolo sa devina pasnici si sa vina la cunostiinta lui Dumnezeu.
30 (31) Pentru ca Dumnezeu sa dea grane si roade indeajuns, atunci cand vremea nu este buna pentru agricultura.
31 (32) Pentru ca cei ce calatoresc sa isi gaseasca drumul atunci cand s-au ratacit si sufera din pricina aceasta.
32 (33) Pentru ca Dumnezeu sa descopere adevarul celor ce sunt intemnitati pe nedrept, si ca sa fie eliberati.
33 (34) Pentru cei pe patul de moarte, cand sunt chinuiti de diavoli. Sau, pentru oastea vrajmasa cand aduce primejdie si trece granitele cu scopuri rele.
34 (35) Pentru ca Dumnezeu sa ii libereze pe oamenii buni din cursele oamenilor rai, care profita de norodul lui Dumnezeu.
35 (36) Pentru ca vrajmasia sa piara cu desavarsire dupa certuri si neintelegeri.
36 (37) Pentru oameni raniti grav de ucigasi.
37 (38) Cand falcile dor din pricina dintilor stricati.
38 (39) Pentru ca oamenii ce sunt parasiti si abatuti sa gaseasca de lucru, ca sa inceteze a se mai necaji.
39 (40) Pentru ca dragostea intre patron si lucrator sa se intoarca, atunci cand s-au schimbat vorbe grele.
40 (41) Pentru ca femeile sa nasca cu bine, atunci cand copilul vine inainte de vreme in lume.
41 (42) Pentru cei tineri atunci cand se imbolnavesc din pricina dragostei, si unul este ranit si sufera.
42 (43) Pentru ca oamenii sa se libereze din temnitele unui neam vrajmas.
43 (44) Pentru ca Dumnezeu sa descopere adevarul perechilor, cand s-a petrecut o neintelegere, ca sa vina iarasi la pace si dragoste unul fata de altul.
44 (45) Pentru cei ce sufera din pricina inimii sau a rinichilor.
45 (46) Pentru tinerii ce sunt impiedicati de vrajmas din pricina pizmei sa intemeieze o familie (sa se casatoreasca).
46 (47) Pentru ca patronul sau lucratorul sa gaseasca pace, cand lucratorul pleaca suparat pe patron, si ca lucratorul sa gaseasca de munca.
47 (48) Cand bande de talhari jefuiesc si se petrec mari nenorociri; sa se citesca repetat vreme de 40 de zile.
48 (49) Pentru cei ce au o slujba primejdioasa.
49 (50) Pentru ca oamenii ce sunt departe de Dumnezeu sa se pocaiasca si sa se intoarca la Dumnezeu si sa se mantuiasca.
50 (51) Cand, din pricina pacatelor noastre si spre a ne indrepta, vine pedeapsa de la Dumnezeu (epidemie si moarte pentru oameni sau animale).
51 (52) Pentru ca stapanii cu inima impietrita sa se pocaiasca si sa devina milosi si sa nu chinuiasca oamenii.
52 (53) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze plasele si sa se umple de peste.
53 (54) Pentru ca Dumnezeu sa lumineze pe oamenii cei bogati care au cumparat robi, ca sa ii elibereze.
54 (55) Pentru ca numele unei familii care a fost acuzata pe nedrept sa se refaca.
55 (56) Pentru oamenii simtitori, ale caror suflete s-au ranit de catre semenii lor.
56 (57) Pentru acei oameni ce sufera dureri de cap din pricina unei mari suparari.
57 (58) Pentru ca lucrurile sa se aseze pe o cale folositoare celor ce lucreaza cu intentie buna, ca Dumnezeu sa impiedice orice actiune indaratnica a diavolilor sau a oamenilor necinstiti.
58 (59) Pentru cei ce nu pot grai, ca Dumnezeu sa le daruiasca putinta de a grai.
59 (60) Pentru ca Dumnezeu sa descopere adevarul atunci cand un intreg grup de oameni este acuzat pe nedrept.
60 (61) Pentru cei ce au necazuri in lucrarea lor, fie din pricina trandaviei ori din cea a fricii.
61 (62) Pentru ca Dumnezeu sa usureze de necazuri pe cel ce este slab, ca sa nu fie stapanit de nevoia de a se plange.
62 (63) Pentru ca pomii si campurile sa dea roada atunci cand apa este putina.
63 (64) Cand cineva este muscat de un caine sau un lup ce are turbare. (Sfantul le dadea si sa bea apa sfintita).
64 (65) Pentru ca negutatorii sa prospere, ca sa nu vorbeasca prea mult si sa profite de oamenii simpli.
65 (66) Pentru ca cel rau sa nu puna piedici in camine si sa provoace intristare familiilor.
66 (67) Pentru ca locurile unde cresc clostile sa fie binecuvantate.
67 (68) Pentru ca femeile a caror sarcina s-a pierdut sa izbuteasca sa indure si sa fie sanatoase.
68 (69) Cand este ploaie puternica si raurile se revarsa, luand cu ele oameni si case.
69 (70) Pentru oamenii simtitori care se intristeaza din pricina unor lucruri marunte si deznadajduiesc, ca Dumnezeu sa le daruiasca tarie.
70 (71) Pentru oamenii desertati care au ajuns neinteresanti pentru ceilalti [lit. „plictisitori”] din pricina invidiei diavolului si au ajuns la deznadejde, ca sa poate gasi mila si tamaduire de la Dumnezeu.
71 (72) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze strangerea noii roade a campului, pe care taranii o aduc acasa.
72 (73) Pentru ca criminalii sa se pocaiasca.
73 (74) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocroteasca pe taranii ce isi lucreaza campul, cand vrajmasul a imprejmuit satul.
74 (75) Pentru ca patronul cel salbatic sa devina pasnic si sa nu-si chinuie semenii oameni, lucratorii.
75 (76) Pentru o mama ce este speriata in vreme ce da nastere, ca Dumnezeu sa ii dea neinfricare si sa o ocroteasca.
76 (77) Cand nu exista intelegere reciproca intre parinti si copii, ca Dumnezeu sa-i lumineze, ca astfel copii sa asculte de parinti si parintii sa arate dragoste.
77 (78) Pentru ca Dumnezeu sa ii lumineze pe cei ce imprumuta, ca sa nu ii apese pe semenii lor pentru datorie, si ca sa fie milostivi.
78 (79) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca satele de pradarea si furaciunea ostirii vrajmase.
79 (80) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe cel al carui chip se umfla si il doare tot capul.
80 (81) Pentru ca Dumnezeu sa aiba grija de cei saraci ce sunt in nevoie si necaz si sunt abatuti din pricina saraciei.
81 (82) Pentru ca oamenii sa cumpere produsele taranilor, ca taranii sa nu fie tristi si abatuti.
82 (83) Pentru ca Dumnezeu sa ii impiedice pe oamenii cei rai ce vor sa ucida.
83 (84) Pentru ca Dumnezeu sa pastreze tot ce se tine in casa, si animalele, si produsele celor ce le produc.
84 (85) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe cei ce s-au ranit de catre talhari si pe deasupra s-au vatamat sufleteste din pricina groazei.
85 (86) Pentru ca Dumnezeu sa izbaveasca lumea cand vine epidemia si oamenii mor.
86 (87) Pentru ca Dumnezeu sa lungeasca vietile acelor membri ai familiei de care are inca mare trebuinta restul familiei.
87 (88) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca pe toti cei ce nu au un ocrotitor si sufera din pricina semenilor lor cu inima impietrita.
88 (89) Pentru ca Dumnezeu sa dea tarie celor ce cad cu usurinta bolnavi si sunt slabi trupeste, ca sa poata lucra fara sa oboseasca si sa se deprime.
89 (90) Pentru ca Dumnezeu sa aduca ploaie cand este seceta, sau ca fantanile sa dea iar apa daca au incetat sa o faca.
90 (91) Pentru ca diavolul sa piara, atunci cand apare in fata unei persoane si o ingrozeste.
91 (92) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca prudenta oamenilor, ca sa sporeasca duhovniceste.
92 (93) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca corabia cand se afla in mare primejdie pe mare. (Sfantul sfatuia si aruncarea de apa sfintita in cele patru colturi ale corabiei).
93 (94) Pentru ca Dumnezeu sa ii lumineze pe oamenii turbulenti care pricinuiesc probleme neamului si aduc tulburare oamenilor, provocand necaz prin neoranduiala si dezbinare.
94 (95) Pentru ca nici o vraja sa nu pricinuiasca perechilor a incepe sa gaseasca motive de cearta si bataie.
95 (96) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca oamenilor fara de auz, putinta de auzi.
96 (97) Pentru ca vrajile sa plece de la oameni.
97 (98) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca alinare celor ce sunt in necaz, ca sa inceteze a fi abatuti.
98 (99) Ca Dumnezeu sa binecuvinteze si sa dea har acelor tineri ce doresc sa lase toate si sa ii urmeze lui Dumnezeu. [Nu stiu cat de reusita este aici traducerea. In greaca, fraza precisa folosita ma face sa ma gandesc la cei care doresc sa urmeze viata monahala, dar nu sunt sigur. – n. trad. gr.]
99 (100) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze si sa faca adevarate dorintele oamenilor, care sunt pe potriva voii Sale.
100 (101) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca haruri si inzestrari oamenilor buni si simpli.
101 (102) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze pe oamenii ce au functii de putere, ca sa ii ajute pe oameni, cu bunatate si intelegere.
102 (103) Pentru ca curgerea de sange lunara sa ii vina unei femei cand este intarziata.
103 (104) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze avutiile oamenilor, ca sa nu fie tristi si abatutit, ci sa Il slaveasca pe Dumnezeu.
104 (105) Pentru ca oamenii sa se pocaiasca si sa-si marturiseasca pacatele.
105 (106) Pentru ca Dumnezeu sa ii lumineze pe oameni ca sa nu se indeparteze de la calea mantuirii.
106 (107) Pentru ca Dumnezeu sa ii dea femeii ce nu poate da nastere, putinta sa o faca.
107 (108) Pentru ca Dumnezeu sa ii smereasca pe vrajmasi, ca sa isi schimbe scoprile cele rele.
108 (109) Pentru ca Dumnezeu sa-i tamaduiasca pe cei suferinzi de epilepsie. Sau, pentru ca Dumnezeu sa se milostiveasca de cei ce acuza pe nedrept si sa se pocaiasca.
109 (110) Pentru ca tinerii sa ii cinsteasca pe cei batrani.
110 (111) Pentru ca judecatorii cei nedrepti sa se pocaiasca si sa judece cu dreptate norodul lui Dumnezeu.
111 (112) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocroteasca pe ostasii ce merg la lupta.
112 (113) Pentru ca Dumnezeu sa o binecuvinteze pe vaduva cea saraca, ca sa isi poata plati datoriile si sa se izbaveasca de temnita.
113 (114 si 115) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe copii cei inapoiati cu mintea.
114 (116:1-9) Pentru ca Dumnezue sa binecuvinteze si sa aline pe copilasii cei saraci, ca sa nu fie priviti de sus de copiii celor bogati si astfel sa se deprime.
115 (116:10-19) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca groaznica patima a minciunii.
116 (117) Pentru ca familiile sa fie unite si cu dragoste si sa il slaveasca pe Dumnezeu.
117 (118) Pentru ca Dumnezeu sa ii smereasca pe barbari cand imprejmuiesc satul si aduc teama, si ca sa intoarca scopurile lor cele rele.
118 (119) Pentru ca Dumnezeu sa ii zdrobeasca pe barbari si sa smereasca lucrul lor cand ucid femei si copii nevinovati.
119 (120) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca rabdare si stapanire de sine celor ce trebuie sa vietuiasca cu oameni necinstiti si nedrepti.
120 (121) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca pe cei robiti de manile vrajmasului, ca sa nu fie schiloditi inainte de a fi liberati.
121 (122) Pentru ca Dumnezeu sa ii tamaduiasca pe cei ce sufera din pricina „ochiului celui rau”.
122 (123) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca vedere orbilor si sa tamaduiasca ochii ce sunt intru durere.
123 (124) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca oamenii de serpi, ca sa nu muste.
124 (125) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca campurile celor drepti de oamenii cei rai.
125 (126) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe oamenii ce sufera din pricina unor dureri de cap fara de sfarsit.
126 (127) Pentru ca Dumnezeu sa aduca pace unei familii cand se petrec certuri.
127 (128) Pentru ca rautatea vrajmasului sa nu se apropie nicicand de camine, si ca sa fie pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu in familie.
128 (129) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca oamenii suferinzi de migrene, ori, pentru ca Dumnezeu sa se milotiveasca de oamenii nesimtitori si indiscreti ce aduc intristare celor sensibili.
129 (130) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca neinfricare si nadejde celor ce incep o slujba noua si nu o cunosc bine inca, ca sa nu afle mari greutati in lucrul lor.
130 (131) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca pocainta si sa aline cu nadejde oamenii, ca sa se mantuiasca.
131 (132) Pentru ca Dumnezeu sa arate mila lumii cand din pricina pacatelor noastre au loc necontenit razboaie.
132 (133) Pentru ca Dumnezeu sa lumineze neamurile si sa devina prietenoase si oamenii sa afle pace.
133 (134) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocoteasca pe oameni de orice primejdie.
134 (135) Pentru ca oamenii sa se concentreze la vremea rugaciunii si cugetul lor sa se uneasca cu Dumnezeu.
135 (136) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocroteasca pe emigranti cand isi lasa caminele si pleaca, ca sa fie izbaviti de salbatici.
136 (137) Pentru ca Dumnezeu sa aduca statornicie persoanei cu o fire nestatornica.
137 (138) Pentru ca Dumnezeu sa lumineze pe stapanii locului ca cererile oamenilor sa fie tratate cu intelegere.
138 (139) Pentru ca Dumnezeu sa opreasca ispitirea oamenilor simtitori cu ganduri de hula.
139 (140) Pentru ca Dumnezeu sa il faca pasnic pe capul familiei care are o fire foarte dificila si aduce suferinta intregii familii.
140 (141) Pentru ca Dumnezeu sa il faca pasnic pe stapanul salbatic al unui loc, ce isi chinuie semenii.
141 (142) Pentru ca Dumnezeu sa il faca pasnic pe razvratitul ce face rau; apoi, chiar daca este kurd, devine un miel. [Sf. Arsenie vietuia in Asia Mica. Kurzii, ce erau adesea soldati, aveau o reputatie printre alte grupuri etnice de a fi luptatori violenti. – n. trad. gr.]
142 (143) Pentru ca Dumnezeu sa ocoteasca mama de-a lungul sarcinii, ca sa nu piarda copilul.
143 (144) Pentru ca Dumnezeu sa ii impace pe oameni cand sunt nelinistiti, ca sa nu se petreaca un razboi civil.
144 (145) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze lucrul oamenilor, ca sa fie bine primit de catre Dansul.
145 (146) Pentru ca Dumnezeu sa opreasca curgerea sangelui, la oamenii ce sufera de ea.
146 (147:1-11) Pentru ca Dumnezeu sa ii tamaduiasca pe oamenii ce au fost muscati si raniti la falci de oameni rai.
147 (147:12-20) Pentru ca Dumnezeu sa aduca pace animalelor salbatice, ca sa nu vateme oamenii sau roada campului.
148 (148) Pentru ca Dumnezeu sa faca apa potrivita, ca oamenii sa aiba din belsug si sa Ii dea slava lui Dumnezeu.
[Acestea au fost ale Sf. Arsenie. Urmatoarele doua sunt ale cuviosului Paisie Aghioritul.]
149 (149) Din recunostiinta si multumire lui Dumnezeu pentru multele Sale bunatati si pentru prea plinul dragostei Sale, ce nu cunoaste limita si ingaduinta cu noi.
150 (150) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca fericire si alinare celor intristati, frati si surori ale noastre, ce sunt in locuri departate, si acelora dintre fratii si surorile noastre ce sunt adormiti si sunt si mai departe. Amin.

------------------------------------

PARTEA A DOUA: INDEX TEMATIC

[NOTA IMPORTANTA: Doar numarul psalmului din Septaginta este dat in acest index.]
AGRICULTURA: 1, 26, 30, 50, 52, 62, 66, 71, 83, 124, 147, 148
ANIMALE, neprietenoase: 63, 123, 147
CALAMITATI: 17, 21, 30, 50, 62, 68, 85, 89
CALATORIE SI EMIGRATIE: 28, 29, 31, 92, 135, 150
COPII: 22, 76, 109, 113, 114
DUHOVNICESTI: 3, 9, 24, 25, 29, 49, 50, 57, 72, 91, 98, 99, 100, 104, 105, 108, 115, 119, 130, 134, 136, 149
LEGE SI GUVERNARE: 14, 16, 32, 36, 47, 51, 59, 72, 82, 84, 93, 101, 108, 110, 137, 140, 141, 143
LUCRU: 2, 38, 39, 46, 48, 51, 52, 57, 60, 64, 74, 81, 83, 100, 101, 103, 129, 137, 140,144
MOARTE: 33, 150
OCROTIRE: 9, 13, 34, 47, 48, 57, 90, 133
PACE (intre prieteni si in familie): 10, 19, 22, 35, 41, 43, 45, 54, 65, 76, 86, 94, 109, 116, 126, 127, 139
PACE SI RAZBOI: 26, 33, 42, 73, 78, 93, 107, 111, 117, 118, 120, 127, 131, 132, 135, 140, 141, 143
PREOCUPARI SOCIALE: 20, 32, 35, 38, 51, 53, 59, 77, 80, 81, 87, 93, 101, 110, 112, 113, 114, 119, 124, 137, 140
PROPRIETATE: 14, 15, 23, 47, 83, 103, 124
SANATATE, a femeilor: 18, 19, 40, 67, 75, 106, 142, 145
SANATATE, sufleteasca/mintala: 4, 7, 8, 9, 11, 24, 27, 41, 55, 56, 60, 61, 69, 70, 80, 81, 84, 97, 100, 103, 128, 136, 138
SANATATE, trupeasca: 5, 12, 28, 36, 37, 44, 56, 58, 63, 79, 86, 88, 95, 102, 108, 122, 125, 128, 145, 146
VRAJI SI DIAVOLI: 5, 6, 8, 9, 13, 33, 57, 65, 90, 94, 96, 121

++++++++++++++++++++++
Biblioteca Ortodoxa Sf. Pahomie, Nasterea Inaintemergatorului 1995
Doamne, miluieste-i pe slujitorii Tai Ieromonahul Hristodul, traducatorul Vassilios si Karen.
++++++++++++++++++++++

SFARSIT, SI LUI DUMNEZEU SLAVA!
 +

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV