DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

2 martie 2014

OBICEIURI POPULARE DE LĂSATA SECULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
                                                 LĂSATUL SECULUI PENTRU POSTUL
                                                               SFINTELOR PAŞTI

                                                             RELIGIE ORTODOXĂ

           Lasata Secului reprezinta o sarbatoare ce semnifica ultima zi, cand se mai poate manca "de dulce", inainte de a incepe unul din cele patru mari posturi randuite in Biserica Ortodoxa (Postul Nasterii Domnului, Postul Sfintelor Pasti, Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel si Postul Adormirii Maicii Domului).
Postul cel Mare sau Postul Sfintelor Pasti, este singurul care are doua Lasata Secului, unul pentru carne (Duminica Infricosatei Judecati), celalalt pentru lactate, oua si peste (Duminica Izgonirii lui Adam din Rai).
        In lumea satului, Lasata Secului de Pasti pastreaza acte rituale specifice unui inceput de An Agrar celebrat la echinoctiul de primavara. In acest sens, Prof. Ion Ghinoiu afirma: “prin fixarea Pastelui in raport cu echinoctiul de primavara si faza lunara, cele mai importante sarbatori si obiceiuri pagane au fost impinse in afara ciclului pascal, la Lasatul Secului si la Rusalii”.
Lasata Secului este momentul de cumpana dintre vechiul si noul An Agrar "un scenariu ritual de imbatranire si innoire a timpului, in care ritualurile si datinile pregatesc evenimentul si-l consfintesc – adica sunt impartite simetric intr-un ciclu de sarbatori care au loc de-a lungul a doua saptamani, o parte dintre ele fiind celebrate inaintea Lasatului Secului in "Saptamana Nebunilor”, altele dupa, in saptamana “Caii lui Santoader”.
Sarbatorile traditionale desfasurate pe parcursul acestor doua saptamani sunt despartite simetric de sarbatoarea nocturna a Lasatului de Sec, cunoscuta sub diferite denumiri zonale: Strigatul peste sat, Priveghiul cel Mare, Alimori, Hodaite etc. si pastreaza anumite elemente care sunt specifice noptii dintre ani.
                                    Obiceiuri ce premerg Lasata Secului de Pasti

Revelionul Lasatei Secului este considerat punctul central al ritualurilor desfasurate de-a lungul a doua saptamani, are loc in sambata sau duminica dinaintea de Lasata Secului de carne (deci inaintea Saptamanii albe) o sarbatoarea asemanatoare cu Revelionul care, in functie de zonele geografice, poarta denumiri diferite precum: La Zapostit (Lasatul Secului), Priveghiul cel Mare (priveghi - termen care defineste orice petrecere nocturna), Alimori (nume dat rotii de foc, cu alta semnificatie speciala), Hodaite (nuia cu doua crengi intre care se pun paie, panuse de porumb , fan si se da foc), Opait (denumirea vine de las arhaicul instrument de iluminat) dar in esenta traditia este similara.
Sarbatoarea se desfasura o noapte intreaga, sub cerul liber si era un prilej colectiv de veselie a intregii comunitati satesti, la care toti trebuiau sa ia parte. Ca in toate marile evenimente colective din viata satului si acum se aprind pe dealuri focuri rituale (fiecare aducand lemne, paie sau coceni de porumb ) in jurul carora se strang, cu mic, cu mare si petrec pana dimineata, se canta, se chiuie, se joaca, se fac "strigaturi peste sat” asemanatoare cu cele de la Anul Nou sau din sambata Pastelui. Scopul lor era identic – prin comunicare faptelor urate facute de diferiti membrii ai comunitatii satesti, ei erau iertati si purificati. In Maramures, "strigatul peste sat” se incheia cu versurile: „cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele”. Daca cineva lipsea de la ceremonia obstei, era intrebat in ziua urmatoare: „din ce cauza n-a fost aseara la priveghi, ca Dumnezeu stie, mai trai-vom pana la alt an?”.
Punctul culminant al serbarii era incinerarea in camp liber a unei papusi facute din paie. Dupa unii cercetatori aceasta presupune ca in vremuri ancestrale, la ceremoniile innoirii timpului existau jertfe umane. Pe de alta parte, obiceiul Papusii din paie - existent aproape la toate popoarele si practicat si acum (a se vedea traditiile secerisului) sugereaza ca de fapt ar fi o practica de stimulare magica a fertilitatii pamantului.
Legarea granelor este o datina celebrata de Lasata Secului, pentru ca pasarile si toate daunatoarele sa nu distruga recolta.Traditia este ca peste zi sa nu se puna de loc mana pe cereale si nici sa se dea din acestea de mancare la pasari si animale, doarece superstitia este ca atunci recolta va fi distrusa pe camp de pasari si daunatori. Seara insa, se iau graunte diferite in gura, se iese in curte si stand cu ochii inchisi se scuipa la oratanile curtii, apoi se spune: ”cum nu vad eu acuma nimic, asa sa nu vada nici pasarile holda mea”.
Baterea alvitei (halvitei) reprezinta un alt obicei de Lasata Secului, de fapt o ceremonie practicata in sudul tarii. Este tot un prilej de mare veselie colectiva, o petrecere tinereasca organizata mai ales de catre adolescenti. Alvita legata cu o sfoara, este plimbata prin fata tinerilor care organizati pe echipe de cate doi, cu mainile legate la spate, incearca s-o prinda cu gura, lucru extrem de dificil, cel mai ades reusind doar sa se murdareasca pe fata si pe haine.
Vergelul sau refenelele sunt petreceri din comunitatea satului, care au loc in duminica Lasatei Secului. Este de fapt ultimul prilej de distractie colectiva, inainte de a se intra in perioada Postului Pastilor. Sarbatoarea are loc dupa asfintitul soarelui si este legata prin tematica de ceremonialul Mascatilor, dar se reduce doar la un schimb de strigaturi satirice, chiar rautacioase – refenele - intre fetele batrane si "tomnaticii” ce au ramas necasatoriti.
Obiceiuri de dupa Lasata Secului de Pasti
In Saptamana Caii lui Santoader, a doua parte a ciclului, viata intra in normal: spatiul este purificat cu ajutorul Santoaderilor si focurilor rituale: roata de foc, Hodaitele etc.
Cu acest prilej se fac urari de sanatate si rod bogat, oamenii se impaca. etc. Aceste zile, cu obiceiuri, acte rituale si practici magice, poarta diferite denumiri: Martea Santoaderului, Vinerea Santoaderului, Joia Iepelor, Sambata Santoaderului.
Se spune despre Santoaderi ca sunt o herghelie divina, formata din opt feciori frumosi, imbracati in costume populare de sarbatoare, cu copite in opinci si cozi de cal in cioareci, condusa de Santoaderul cel Mare sau Santoaderul cel Schiop. Despre Caii lui Santoader se credea ca intra prin casele cu sezatori si iau fetele la joc, zboara cu ele, le lovesc cu copitele etc. De aceea, fetele nu parasesc locuinta in Saptamana Caii lui Santoader, nu meag la sezatoare.
Sarbatoarea cucilor este o datina de primavara cu rol de purificare. Cucii sunt de fapt flacai ce poarta fuste, mascati cu o gluga special alcatuita, din panza de canepa, cu aplicatii din lana, broderii, hartie colorata, fulgi, pene si doua coarne inalte, legate intre ele ca o scara. Ei au un clopot in spate si un bat in mana iar in dimineata de Lasata Secului, sau a doua zi, alergau dupa copii si femei, uneori chiar ii tranteau. Dupa amiaza purtau o nuia de care era legata o opinca, cu care atingeau pe trecatori. Spre seara mergeau pe la casele oamenilor si incingeau hore. Superstitiile legate de ei sunt multe, cea mai importanta este: "Daca omul sau oricine nu primeste vreo lovitura de la cuci in aceasta zi, se zice ca acela nu va fi sanatos peste an”.
Lunea curata, prima zi dupa Lasatul Secului, era consacrata prepararii borsului, aliment nelipsit din Postul Pastelui. Metoda prepararii nu era intamplatoare ci se faceau “vraji, descantece, gesturi si formule magice care garantau fermentarea, puritatea si calitatea tamaduitoare de boli, la trecerea de la iarna la primavara (Bucovina, Moldova, Transilvania).
Martea vaselor denumea ziua in care vasele folosite pentru mancarea “de dulce” se spalau cu lesie pentru a fi purificate in vederea mancarii de post, se procura “piatra vanata” (pentru stropirea vitei de vie impotriva manei) , se strangea zapada netopita, pentru a se face apa folosita in rituri magice de infrumusetare, sau pentru a se stropi ritual podelele cand se maturau, se faceau farmece si vraji.
Miercurea stramba era o sarbatoare tinuta, mai ales in Oltenia, pentru sanatatea oamenilor, mai ales pentru prevenirea paraliziilor.

Joia iepelor era celebrata prin diferite interdictii de munca, pentru a asigura sanatatea animalelor, mai ales a cailor. O intalnim in sate din Oltenia, Muntenia si Moldova .
Vinerea Santoaderului, vinerea de dupa Lasatul Secului de Paste ii este dedicata unuia dintre Caii lui Santoader si este asteptata cu interes de fetele nemaritate si de tinerele neveste. Inainte de rasaritul soarelui, fetele scot radacina omanului, iarba cu intrebuintari in medicina populara, in vraji si in descantece.
Din relatarile prof. Ion Ghinoiu aflam: "Planta cunoscuta si sub numele de Iarba Mare era invocata in ziua de vineri, dupa Lasatul Secului de Pasti, sa dea frumusete si par bogat fetelor si nevestelor. Dimineata, inainte de rasaritul soarelui, fetele cautau si scoteau din pamant radacina Homanului, cinsteau cu sare si paine pamantul in care a crescut si-l invocau pe Santoaderul cel Mare: "Toadere, Santoadere,/ Da cosita fetelor/ Cat e coada iepelor!".
Sambata Santoaderului se spune ca apartine celui mai puternic si afurisit dintre Caii lui Santoader. Este ziua cand se spala parul cu apa amintita, se tunde parul de pe fruntea vacilor ( invocand acelasi descantec de mai sus, pentru a creste parul fetelor) - ele nu au voie sa iasa din casa fara a fi spalate” deoarece le mananca caii parul”, este ziua cand fetele (trecute de 14 ani) isi despart parul cu carare la mijloc, semn ca pot sa fie introduse de flacai in hora satului.
Se fac mancaruri speciale ( boabe de grau sau porumb fierte si indulcite cu miere) se fac colaci din faina de grau – denumiti Brandusei, care se dau de pomana. Se face coliva de sufletul mortilor, denumita Coliva lui Santoader si se duce la biserica si cimitir. Credinta este ca daca o parte este pastrata si mancata peste an, te apara de friguri.

                                                          Insuratitul si infartatitul

La data cand era sarbatorit Santoaderul se separau nu numai varstele, ci, de cele mai multe ori, si sexele. In satele din Muntii Apuseni, fetele de la 14 ani in sus, se spalau in seara de Santoader pe cap cu lesie din parlangina, iarba cu miros placut, pe care o purtau nevestele si fetele in san. Spalarea si aranjarea parului marcau trecerea rituala a unui important prag: implinirea varstei de 14 ani si intrarea lor in categoria fetelor de maritat. Din acel moment, fetele erau considerate apte pentru casatorie”.
Printr-un ritual complex, numit "prinsul Suratelor" in Muscel, Arges, Dambovita, "infratitul si insuratitul" in unele zone ale Olteniei, insotirea" in Tara Hategului, "prinsul verilor si varutelor" in sudul Transilvaniei, se realiza despartirea copilariei de tinerete. Gestul ritualic reprezinta un legamant juvenil legat pana la moarte, pe alte criterii decat cele de rudenie (prietenie, sex, afinitate sufleteasca), la Santoader dar si la alte sarbatori, precum Mosii de Vara, Matcalau, Rapotinul Testelor.
Incuratul cailor reprezinta un obicei efectuat in sudul tarii, de fapt se alergau caii cu rol ritual si practic. Ritual – simboliza alungarea spiritelor malefice ale iernii. Practic – pe de o parte sa se vada vrednicia ingrijitorilor cailor, pe de alta parte calitatea rasei calului. In Bucuresti, pe vremuri aceasta tradite se efectua la Bucur Obor, in Colentina si in Cotroceni – actualul cartier Militari.
Predica Părintelui Ilie Cleopa la Duminica lasatului sec de brînză (a Izgonirii lui Adam din Rai )
Despre lucrarea faptelor bune în ascuns şi despre milostenie
Iar tu postind, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti (Matei 6, 17)
                                                        Iubiţi credincioşi,
Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer ca să facă ascultare de Părintele Său şi să slujească la mîntuirea neamului omenesc, scoţîndu-l din robia diavolului şi a morţii. În toată Evanghelia El a învăţat neîncetat pe oameni, cum să facă voia lui Dumnezeu şi cum să lucreze faptele bune spre slava Lui şi spre mîntuirea sufletelor lor. În dumnezeiasca Evanghelie de azi, pe lîngă alte învăţături, ne arată cum să postim şi unde să adunăm comoară pentru sufletele noastre. Iată ce zice în privinţa postului ca să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre mîntuirea sufletelor noastre: Tu însă, cînd posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 17-18).
Dar Mîntuitorul ne-a poruncit nu numai postul să-l facem în ascuns, spre a scăpa de slava oamenilor, ci şi milostenia, şi rugăciunea, şi toate faptele bune, că iată ce zice: Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 6, 1). Deci, cînd faci milostenie, nu trîmbiţa înainta ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Iar cînd vă rugaţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stînd în picioare, să se roage ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, cînd te rogi, intră în cămara ta şi, închizînd uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 2- 6).
Iată, fraţii mei, cum ne-a învăţat Mîntuitorul nostru Iisus Hristos să lucrăm întru ascuns, spre a ne feri de păcatul cel mare al mîndriei şi al slavei deşarte care de multe ori ne vine din lauda oamenilor.
Dar oare întotdeauna trebuie să lucrăm faptele bune în ascuns? Suntem datori să lucrăm faptele bune şi în ascuns şi la arătare, cînd nu vom putea să le ascundem. Numai un lucru să avem în vedere: ca toate faptele noastre să fie plăcute lui Dumnezeu şi spre slava Lui. Că zice Mîntuitorul nostru Iisus Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încît să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri (Matei 5, 16). Deci, ori de facem fapte bune în ascuns, ori întru arătare, să le facem spre slava şi plăcerea lui Dumnezeu. Acest lucru ne învaţă şi vasul alegerii marele Apostol Pavel, zicînd: De aceea, ori de mîncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi. (I Corinteni 10, 31).
Dumnezeieştii Părinţi ne arată că fapta are trup şi suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucrăm. Deci, se cuvine să fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucrăm faptele cele bune. Fapta bună făcută cu scop rău are temelie de umbră şi, pe lîngă faptul că pierdem osteneala săvîrşirii ei, ne facem vinovaţi de osîndă. Căci Dumnezeu, care vede cele ascunse ale inimii noastre nu ia aminte la cele ce facem, ci la scopul cu care lucrăm fapta bună.
Acest adevăr ni-l arată şi dumnezeiescul părinte Maxim Mărturisitorul, care zice: "În toate cele făcute de noi, Dumnezeu ia seama la scop" (Filocalia, vol. II, Sibiu, 1947, p. 86). Căci unul lucrează fapta bună ca să fie lăudat şi cinstit de oameni, altul, ca să cîştige bani sau avere, iar altul, ca să tragă pe unii la păcate şi dezmierdări. Toate aceste scopuri sunt rele şi vătămătoare de suflet. Altul însă suferă toată osteneala faptelor bune şi cu multă răbdare şi smerenie îşi duce crucea vieţii avînd în vedere numai scopul sfînt de a face toate spre slava lui Dumnezeu, spre a cîştiga milă şi îndurare în ziua morţii şi a Judecăţii de apoi ca să-şi mîntuiască sufletul. Fericit şi de trei ori fericit este asemenea om care nu doreşte altceva în viaţă decît mîntuirea sufletului său.
Oare cîţi din sfinţi, urînd slava de la oameni, au fugit de lume şi au slujit lui Dumnezeu prin pustietăţi şi prin stîncile pămîntului! Iar unii, spre a fi urîţi şi batjocoriţi de oameni, s-au făcut nebuni pentru Hristos, precum au fost sfinţii Andrei şi Simon. Alţii, avînd în vedere prăpastia slavei deşarte, se sileau mai mult a ascunde faptele bune decît a le lucra. Aşa vedem pe acel bătrîn care se depărta totdeauna întru adîncul pustiului şi acolo îşi petrecea viaţa lui în tăcere, în linişte şi rugăciune. Odată l-a întrebat ucenicul lui, zicînd: "Pentru ce, părinte, totdeauna fugi de noi şi te depărtezi în adîncul pustiului? Nu este mai bine să trăieşti aproape de oameni, ca văzînd ei nevoinţa şi viaţa ta bună, să se folosească şi alţii, şi tu vei avea mai mare plată de la Dumnezeu?"
Răspuns-a bătrînul: "Crede-mă, fiule, că măcar de ar fi cineva asemenea cu Sfîntul şi Marele Prooroc al lui Dumnezeu Moise şi ar trăi împreună cu oamenii, nu poate să se cheme fiu al lui Dumnezeu după dar şi să-şi folosească sufletul său nicidecum. Că eu sunt fiu al lui Adam, şi precum Adam părintele meu, văzînd roada frumoasă şi bună la gust, n-a răbdat să nu guste, prin care a murit, aşa şi eu, cînd văd rodul păcatului, îndată îl poftesc, prin care luînd şi gustînd mor. Pentru aceea, Preacu-vioşii noştri Părinţi, fugeau din lume la pustie, ca să-şi omoare patimile şi poftele dulceţilor căci acolo nu aflau mîncare care naşte poftele păcatului" (Pateric, Rm. Vîlcea, 1930. Despre smerenie).
                                                                      Iubiţi credincioşi,
Astăzi se lasă sec de brînză, iar de mîine începe Sfîntul şi Marele post al Paştelui, care durează şapte săptămîni. Primele şase săptămîni formează postul propriu-zis, iar ultima săptămînă de la Florii pînă la Învierea Domnului, postim şapte zile în cinstea Sfintelor şi mîntuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.
De felul cum trebuie să postim ne învaţă Însuşi Mîntuitorul în Evanghelia de astăzi, cum am amintit la început. Adică să postim după puterea fiecăruia, dar în taină şi cu bucurie, iar nu cu tristeţe, căci sunt o parte din creştini care spun: "Eu nu pot posti că sunt bolnav!" Sau dacă totuşi postesc o zi, două se arată trişti, indispuşi şi chiar agitaţi. În această privinţă, fraţii mei, trebuie să ştiţi că "Biserica nu este omorîtoare de oameni ci de patimi". Postul de mîncare de dulce şi chiar de vin este rînduit de Biserică pentru toţi, dar după putere. El este necesar tuturor, mai ales celor tineri, ca să-i oprească de la păcate şi de la patimile trupeşti. Iar dacă cineva este bolnav, bătrîn sau neputincios să asculte de duhovnicul lui şi să postească după cît poate.
Să ştiţi şi aceasta, că postul este de două feluri. Post trupesc, adică înfrînare de la mîncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpîni firea. Al doilea, este postul sufletesc, adică înfrînarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mîinilor să nu lucreze vreun păcat şi, mai ales, înfrînarea minţii de la imaginaţii şi gînduri pătimaşe, a inimii de la pofte şi tot felul de răutăţi "care ies din inimă" şi a voinţei ca să nu accepte săvîrşirea vreunui păcat.
Iată deci, cele două feluri de posturi. Numai cine posteşte cu amîndouă felurile de post, adică şi cu trupul şi cu sufletul, numai acela ţine post întreg şi adevărat. Iar dacă cineva este bolnav să se înfrîneze de la mîncare după putere, dar să postească de mînie, de tutun, de beţie, de ceartă, de înjurături, de glume, de somn mult, de gînduri şi imaginaţii necurate, de cărţi rele, de păcate urîte trupeşti şi sufleteşti, de furt, de minciună, de judecăţi prin tribunale, de vrăjitorie, de avorturi, de divorţ, de dezbinări între rude şi de tot păcatul. Că mai mare este postul sufletesc de gînduri şi de faptele rele, decît postul trupesc de mîncare. Cine se înfrînează de la toate aceste răutăţi se va putea cu uşurinţă înfrîna şi de la mîncare şi băutură.
Poate întreba cineva de vechimea postului, crezînd că postul a fost rînduit de Biserică mult mai tîrziu. Aici vă amintesc cuvintele Sfîntului Vasile cel Mare care spunea că postul este una din cele mai vechi porunci, fiind rînduit chiar din rai. Căci a poruncit Dumnezeu lui Adam: Din toţi pomii din rai poţi să mănînci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit! (Facere 2, 16-17). Vedeţi vechimea postului? Iar dacă Adam şi Eva au călcat porunca postului şi ascultării, vedeţi că au fost izgoniţi din rai şi au murit? Iată vechimea postului şi iată şi urmările celor ce au putut dar n-au voit să postească. Deci şi noi să ne silim a trece curgerea Postului Mare, cu înfrînare după puterea trupească şi sufletească. Iar cînd nu putem sau nu ştim cum să postim să urmăm sfatul preotului nostru.

                                                                  Iubiţi credincioşi,

Postul se respecta şi în Legea Veche. Iudeii posteau lunea şi joia şi în anumite zile după rînduiala de cult a Vechiului Testament. In Legea Harului, Sfinţii Părinţi, pornind de la cultul iudaic, au rînduit două zile de post săptămînal obligatoriu: miercurea, în amintirea vînzării Domnului de către Iuda şi vinerea, în cinstea răstignirii Lui pe cruce. Mai tîrziu s-a rînduit şi lunea zi de post, mai ales pentru călugări, ca să prisosească în toate Biserica creştină faţă de cultul iudaic. Apoi s-au rînduit şi celelalte patru posturi de peste an, dintre care cel mai important pentru pocăinţa şi creşterea noastră duhovnicească este Postul Mare. În acest sfînt post creştinii se înfrînează de la mîncare de dulce, merg cît mai regulat la biserică, se împacă unii cu alţii, soţii ţin definitiv curăţenie trupească. Apoi toţi se roagă mai mult, citesc regulat Psaltirea, fac metanii şi milostenie după putere, se spovedesc şi se împărtăşesc în post de două ori, sau măcar odată pînă la Sfintele Paşti, renunţă la judecăţi, la certuri şi distracţii care robesc mintea şi înşeală pe mulţi.
Pentru a avea folos de post şi pentru a-l trece cu uşurinţă, trebuie să-l unim cu încă două fapte bune cu sfînta rugăciune şi cu milostenia. Rugăciunea şi postul formează cele două aripi cu care creştinul poate zbura pînă la Hristos, iar amîndouă unite cu milostenia ne duc pînă în faţa Preasfintei Treimi şi formează cea mai sigură şi scurtă scară de mîntuire pentru creştini. O scară numai cu trei trepte care ne poate ridica de jos, unde suntem căzuţi împreună cu Adam, pînă sus, în Împărăţia Cerurilor. Să iubim aceste trei virtuţi şi să le lucrăm toată viaţa, dar mai ales acum în Postul Sfintelor Paşti. Postul este jertfa trupului, rugăciunea este jertfa sufletului, iar milostenia este jertfa dragostei în Hristos.
Să postim cu dragoste şi să urcăm scara Postului Mare cu bucurie, iar nu suspinînd, "că pe dătătorul de bunăvoie îl iubeşte Dumnezeu". Adam a căzut călcînd porunca postului. De aceea se şi numeşte Duminica de astăzi "a Izgonirii lui Adam din rai". Noi însă să ne ridicăm din căderea lui Adam, încercînd cu post, cu rugăciune şi cu milostenie, scara celor patruzeci de zile ale Marelui Post, crescînd duhovniceşte în credinţă, în dragoste şi în nădejdea mîntuirii, pînă vom ajunge înaintea lui Hristos înviat şi în lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi.
În seara aceasta se citeşte la vecernie o rugăciune de iertare şi se iartă, acasă şi în biserică, toţi credincioşii din fiecare sat, parohie, familie, ca şi cei din mănăstiri. Fără iertare nu putem începe postul, nu ne putem ruga şi osteneala ne este fără folos. Iar începînd de mîine, timp de patru zile se citeşte, în fiecare biserică, "Canonul Mare" al Sfîntului Andrei Criteanul, o prea frumoasă rugăciune de pocăinţă. Care puteţi, luaţi parte cu evlavie la slujba Canonului Mare, care se citeşte patru zile. Acasă citiţi cărţi de rugăciuni şi cărţi creştineşti, după timp şi putere faceţi metanii şi, mai ales, citiţi Psaltirea pînă la Sfintele Paşti, că mare putere au psalmii.
Cu aceste scurte învăţături duhovniceşti, încheiem predica de azi şi rugăm pe bunul Dumnezeu să ne binecuvînteze începutul Postului Mare, ca să-l parcurgem cu folos şi să ajungem cu bucurie să ne închinăm şi slăvitei Sale Învieri. Amin. 
sursa internet

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV