29 decembrie 2013

Doresc

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Doresc doar piscul sa-l ating,
Sa iau si sa pastrez un timp,
O raza de lumina clara,
Din asta lume milenara.

Si-n palma-mi strans sa tin,
Un pic din harul cel divin,
Sa dau si celor ce trudesc,
Si niciodata, nu mai izbandesc.

Sa-ncec paharul plin al tristetii,
In dulcea apa-a vietii,
Sa bea cu sete cine-o vrea,
Din apa pana la fund, de s-ar putea.

S-ating o pasare in zbor,
Sa iau din drumul calator,
Si drumuri eu sa le imbin,
Sa sterg doar chinul cel strain.

Si inimi rupte laolalta,
Sa le adun intr-o bucata,
Sa nu mai planga dor de dor,
Si gandul, sa nu mai umble calator.

28 decembrie 2013

RUGĂCIUNE PENTRU VRĂJMAŞI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!


Marele Mitropolit Sârb
Nicolae Velimirovici,

un martir al comunismului ateist

21 decembrie 2013

SE POGOARĂ CERUL PE PĂMĂNT

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




SE POGOARĂ CERUL PE PĂMĂNT

Se pogoară cerul pe pămănt,
Floarea raiului şi steaua cerească,
Vine Domnul în iesle să se nască
Din păcat pe noi, să ne izbăvesca.

Maica Sfăntă’n braţe’şi ţine pruncul
Şi’n veşmănt de aur inima curată,
Nu e fănul rece, în ieslea săracă
Dragostea de mama pruncul îl imbracă.


Căntece de slavă, aur si tămaie,
Sunt daruri primite de pruncul Iisus,
Bucuria-i firul de nădejde
Ce în suflet Domnul, astăzi ni l-a pus.


foto: sursa internet
Camelia Cristea

19 decembrie 2013

HRANA PENTRU SUFLET: La intrarea în Biserică

HRANA PENTRU SUFLET: La intrarea în Biserică BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Rugaciuni La intrarea în Biserică

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
La intrarea în Biserică trebuie să rostim: "Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge. Iar eu întru mulţimea îndurărilor Tale, Doamne, voi intra în casa Ta; închina-mă-voi în Biserica Ta cea sfântă Doamne, povăţuieşte-mă cu dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei îndreptează înaintea Ta calea mea, ca fără alunecare să preaslăvesc o Dumnezeire: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!“. După ce am intrat în Biserică, trebuie să ne oprim sub policandrul din naos ca să facem trei metanii. După cele trei închinări, ne îndreptăm spre tetrapodul din partea dreaptă, pe care se află icoana hramului bisericii, a sfântului zilei, ori a Învierii. Minunat ar fi ca după ce am făcut două metanii, să rostim troparul sfântului sau al praznicului. Sărutăm icoana şi mai facem o metanie. Ajuns la icoana împărătească a Mântuitorului, pe catapeteasmă, rostim următoarea rugăciune: "Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de bună voie ai primit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să scapi din robia vrăjmaşului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Care ai venit să mântuieşti lumea. Amin!“  Sarutăm icoanele din dreapta şi ne retragem sub policandrul din naos, fără a trece prin faţa Uşilor Împărăteşti. De aici mergem în stânga, la icoana Maicii Domnului, şi spunem următoarea rugăciune: "Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvorul milei, învredniceşte-ne şi pe noi milostivirii tale. Caută spre robul tău cel păcătos. Arată-ţi puterea ta, ca totdeauna. Căci nădăjduind întru tine îţi strigăm, cum oarecând ţi-a strigat Gavriil, mai marele voievod al celor fără de trup: Fecioară bucură-te!“. Sărutăm icoanele din partea stângă şi revenim sub policandru, unde facem alte trei metanii. Dacă în Biserică sunt prezente în pronaos iconostase, mergem să ne inchinăm la icoanele de acolo. După ce ne-am închinat în faţa acestor icoane, ne îndreptăm spre sfintele moaşte (dacă biserica păstrează sfinte moaşte). La ieşirea din biserică, facem trei metanii spre sfântul altar şi rostim: "Doamne, Dumnezeul meu, Ţie-Ţi încredinţez toată viaţa mea şi pe Tine Te rog: apară-mă, mântuieşte-mă şi fă-mă părtaş îndurării Tale, dă-mi îndreptare vieţii şi purtare înţeleaptă, dăruieşte-mi sfârşit creştinesc, cinstit şi paşnic şi mă fereşte de toată răutatea şi bântuirea potrivnicului. Iar în ziua temutei Tale judecăţi să-mi fii blând mie, robului Tău, şi să mă numeri cu oile cele alese de-a dreapta Ta, ca împreună cu acestea să Te slăvesc în veci. Amin“.

16 decembrie 2013

Așchii din Crucea Patimilor -Lavinia Stefan Filip


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Vezi, Doamne, cât m-am depărtat de tine-n aste vremuri?
De-aceea, nu-ți cer să m-alini, ciți cer să mă cutremuri!
În tihnă să îmi torni infern, în blid să-mi picuri fiere,
Și bârna să mi-o rupi în ochi, căci văd făr’ de vedere…

Dă-mi vinele la un fierar, să-mi toarne foc în ele,
Văpaie dă-mi, nu doar scântei, să nu mă mai înșele!
Dă-mi mâinile arvună-n Iad smolitelor parâme,
Căci nelucrând lucrarea Ta, s-au pus să o dărâme.

Vezi umerii cum mi-au căzut, ca niște zări surpate?
Cum talpa-mi prinse rădăcini în malul de păcate?
Am dat Iordanul pe nămol și-agheazma pe leșie –
De Iuda te-a vândut o dat’, eu te-am vândut de-o mie.

Atâtea pietre zac prin târg, căci ne lovim cu pietre –
Și-atâtea răni avem pe noi, că știm să dăm cu sete.
Ne prea-zgârcim doar la obraji, economie facem
Și, nu Te supăra pe noi, dar nu vrem să-i întoarcem!

De-atâta ros din creștinism cu fadă pocăință,
Nici scoarțele n-au mai rămas intacte din credință.
Și-atâtea oale-avem pe foc, iubirea căldicind-o,
Că fir de carne nu mai e… doar os – perfid albind-o.

Transfugi ai propriilor vieți, ne-ascundem în secunde,
Sfârșiți de drumurile lungi, ce nu ne-au dus niciunde.
Ne-am rătăcit de veșnicii, momiți de vreo morgană,
Sorbind beții de vorbe mari pe post de sfântă hrană.

Și tot mai des știm despre cer doar meteo-prognoze,
Ori horoscopic tălmăcim astrale diagnoze –
Uitând că nouă ceruri sunt, că-n ele ni-i seninul
Și c-abia-n ultimul stă Cel ce ne-a făcut destinul.

Atâtea candele am ars, storcându-le lumina
Sculptând în ele duhul frânt, amestecat cu vina.
Opaiț slab prin peșteri lungi le e, adesea, raza,
Căci nefiind din scut ceresc, firavă le e paza.

Prin spinii lumii de-am umblat, n-am priceput jertfirea,
Nici pietrei nu i-am înțeles în inimă-mpietrirea.
Poveri luptam din răsputeri, făr’ de-a-Ți afla puterea,
Și praznic Paștelui cinsteam, făr’ de-a-Ți trăi ‘Învierea.

Adie-mi duh în adevăr – senin, nebun, văratic
Și îndoielii dă-i amurg – întins pe zări, tomnatic.
Mă-nvață calea mai curând, c-o tot confund cu drumul,
Iar vieții - focul viu i-l dă, căci am aflat doar scrumul.

Să nu mă iei în sânul Tău, cu binecuvântare,
Ci cât mai jos să mă azvârli, ca să mă scol mai tare!
Iar de m-oi alipi de glod, în glod să-mi fie veacul,
Căci știu că-n drumul către Rai, în iad lumesc mi-e leacul…

15 decembrie 2013

Despre mama creştin-ortodoxă


CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI


Preot Ioan
În răsfăţ de-ţi creşti copilul şi-l laşi zilnic fără frâu,
Tu ai semănat neghină, socotind că semeni grâu...
De trei ori vai ţie, mamă cu asemeni greş, căci, mâine,
Vei mânca, muiată-n lacrimi, cea mai otrăvită pâine,
Căci, precum îţi creşti copiii, vor fi oameni sau neoameni:
Din ogor nicicând nu iese decât ceea ce-n el semeni!
( Vasile Militaru).
Iubiţi credincioşi,
Marele nostru poet, Mihai Eminescu, spunea: «Biserica este
„mama“ neamului nostru». Şi de fapt, două nume strigăm în viaţă:
„Doamne“ şi „Mamă“, exact de unde ne tragem. „Şi a pus Adam
femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie maica
tuturor celor vii“(Facerea 3:20), de aceea unii au numit femeia „fântâna
vieţii“. Iată ce zice poetul creştin-ortodox Vasile Militaru într-o
minunată poezie a sa, referitor la creşterea şi educarea copiilor:
 Pe copil să-l ţii în frâne,          Nu-l lăsa după plăcere,
De vrei om la toţi să placă.    Unde vrea el să se ducă.
Nu-l lăsa orice să spună,       Din acelaşi lemn se scoate
Nu-l lăsa orice să facă.          Şi icoană şi măciucă!
Misiunea mamei creştine începe cu maternitatea naturală şi
trebuie să continue în maternitatea supranaturală, pentru că din fiii săi
trebuie să facă „fii ai lui Dumnezeu“. Mame bune în adevăratul sens al
cuvântului sunt mamele creştine. Întreaga viaţă a unei mame este o
misiune, un „apostolat al iubirii“. Nu este de ajuns ca fiul sau fiica ta să
devină ceea ce-ţi doreşti tu. Viaţa mai are şi altceva, o bogăţie ascunsă,
cel mai scump mărgăritar, credinţa.
CREDINŢA este mai reală ca viaţa. „Oglinda părinţilor sunt
copiii“ sau altfel spus „Pomul după roadă se cunoaşte“. Nu uitaţi că
mama este cea mai bună profesoară de religie! Cu o „floare“ de copil a
binecuvântat-o Dumnezeu şi tot o „floare“ trebuie să-I dea înapoi lui
Dumnezeu, altfel, va da socoteală amarnică pentru felul cum şi-a crescut
copilul şi pentru păcatele ce le-a făcut ea însăşi în această viaţă.
CREDINŢA răsare, creşte şi se înalţă din colaborarea Duhului Sfânt cu
omul. CREDINŢA este uşa „Sfintelor Taine“. Pe om nimic nu-l satură,
nimic nu-l împacă şi nu-l mulţumeşte, până când inima lui nu ancorează
la „ţărmul credinţei“ în Dumnezeu.
NECREDINŢA face din om o fiinţă fără milă, fără ruşine, o fiinţă
monstruoasă. Pe măsura credinţei creşte iubirea şi pe măsura iubirii
creşte credinţa. Credinţa fără iubire nu poate fi credinţă, căci şi demonii
cred, dar nu au iubire şi de aceea osânda rămâne veşnică asupra lor.
IUBIREA, adevărata iubire pe care ne-a poruncit-o Hristos, este un
sentiment divin care porneşte de la suflet, merge la suflet şi nu costă
nimic.
Aţi auzit de Iov? Aţi auzit că era om temător de Dumnezeu?
Dumnezeiasca Scriptură spune despre acesta: „Era odată în ţinutul Uz
un om pe care îl chema Iov şi acest om era fără prihană şi drept; se
temea de Dumnezeu şi se ferea de ce este rău“ (Iov 1:1). Dar, auzi ce
zice: „şi era foarte temător de Dumnezeu“. În toată seara aducea un
bou jertfă. Pentru ce? El a trăit înainte de Legea scrisă. Este al cincelea
de la Avraam, şi a trăit aproape cu o mie de ani înainte de Moise. El,
acest om al lui Dumnezeu, avea şapte feciori şi trei fete, şi aducea jertfă
de curăţie, cum se obişnuia pe atunci „Se poate ca feciorii mei să fi
păcătuit şi să fi cugetat ceva cu păcat împotriva lui Dumnezeu“ (Iov
1:5). Dar, care din taţii şi mamele de azi, mai au grijă ce gândesc copiii
lor? Cine se mai teme azi de păcatele cu gândul ale copiilor lor? „Vai de
mine, or fi cugetat ceva rău copiii mei! Poate au cugetat la furt sau
la ură, la desfrânare, la beţie sau la răzbunare... Vai de mine, să
aduc jertfă lui Dumnezeu ca să-i ierte că au greşit cu gândul!“

Pentru ca pe copiii dumneavoastră să-i vedeţi „OAMENI“ în
adevăratul sens al cuvântului, trebuie să-i creşteţi ca pe nişte adevăraţi
creştini ortodocşi, după cum ne spune şi Mircea Eliade în „Istoria
credinţelor şi ideilor religioase“: „A FI SAU MAI DEGRABĂ A
DEVENI OM, ÎNSEAMNĂ ÎN PRIMUL RÂND A FI
RELIGIOS!!!“ Religia este comuniunea filială de iubire sfântă dintre
Dumnezeu şi om, trăită înlăuntrul inimii şi manifestată în afară prin
credinţă, cult, virtuţi şi fapte bune. Religia creştin-ortodoxă mai este
numită şi religia iubirii şi trebuie să devină pentru copil temei al vieţii şi
izvor de energie spirituală.
O doamnă îmi spunea aşa: „Părinte, nenorocitul ăsta de fiu al
meu mă bate, mă ocărăşte, mă ameninţă în fel şi chip, mă ameninţă
cu moartea dacă nu-i trec casa pe numele lui. Şi eu nu vreau,
pentru că mă bate el acum, când încă nu i-am dat casa, dar pe
urmă, ce crezi, nu mă dă pe uşă afară şi mă trimite la azilul de
bătrâni ?“ Şi atunci am întrebat-o:
- L-aţi pus să spună rugăciuni dimineaţa, seara şi la masă?
- Nu, părinte!
- L-aţi dus în fiecare Duminică la Biserică? - Nu, părinte!
- Aţi ţinut cele patru posturi mari ale anului? - Nu, părinte!
- Aţi ţinut post măcar miercurea şi vinerea? - Nu, părinte!
- Până la vârsta de 7 ani, l-aţi împărtăşit la fiecare 40 de
zile? - Nu, părinte!
- După vârsta de şapte ani, l-aţi dus pe copil la spovedanie
şi împărtăşanie în cele patru posturi mari ale anului? - Nu,
părinte!
- L-aţi crescut în dragoste şi în frică de Dumnezeu? - Nu,
părinte!
- Ei, acesta este rezultatul muncii dumneavoastră, ceea ce
aţi semănat, aceea seceraţi sau cu alte cuvinte „Dacă nu tai viţa de
vie primăvara, se sălbăticeşte şi nu mai face struguri!“.
Pentru un copil, educaţia din familie nu poate fi înlocuită cu nimic
altceva. Părinţii au rolul de a forma copiii pentru viaţă, de a le cultiva
sentimente creştine, umane, de a le cultiva credinţa, dragostea şi
nădejdea în Dumnezeu. Prin fiecare copil educat corespunzător, aducem
slavă lui Dumnezeu. Moştenirea cea mai preţioasă pe care o putem lăsa
copiilor noştri nu constă în cele materiale (a căror importanţă nu trebuie
negată total), ci în cele de ordin spiritual. Copiii trebuie învăţaţi să se
poarte ca oameni duhovniceşti nu materialişti. Să gândească, să
vorbească şi să se manifeste duhovniceşte.
Nu doar hrană se cuvine,
Ca să creşti copilul tău;
Fă-l să-nveţe ce e bine
Şi să ştie ce e rău!
FAMILIA
Să ne aducem aminte mereu de Sfânta Familie, purtătoare de
smerenie, de moralitate desăvârşită şi neîntrecută omenie, unde pruncul
Iisus „creştea şi se întărea cu duhul umplându-se de înţelepciune şi
harul lui Dumnezeu era peste Dânsul“ (Luca 21:40). Sfinţii Părinţi şi
scriitori bisericeşti ne spun că în familie începe şi oarecum se stabileşte
viitorul temporar al copilului, pentru că familia este cea dintâi şi cea mai
însemnată şcoală pentru viaţă. De aceea trebuie ca o mamă să-şi crească
copiii „întru învăţătura şi înţelepciunea Domnului“ (Efeseni 6:4). Şi
aşa se naşte, creşte şi se desăvârşeşte sentimentul de iubire şi credinţă în
Dumnezeu, căruia îi va încredinţa toată viaţa lui. Copilul este darul lui
Dumnezeu şi fructul iubirii dintre bărbat şi femeie. În vremurile noastre
femeia tinde să ocupe diferite funcţii, să renunţe la misiunea ei de mamă
de copii, să-şi petreacă cea mai mare parte a timpului în afara familiei.
Consecinţele se cunosc.
Dumnezeu a dat primilor zidiţi, lui Adam şi Evei, marea
binecuvântare de a deveni împreună creatori cu El. Ca urmare, părinţii
sunt şi ei împreună creatori cu Dumnezeu pentru că dăruiesc trupul.
Părinţii trebuie să-i ajute duhovniceşte pe copiii lor încă de când sunt
mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici şi se pot tăia uşor. Atunci
când copiii sunt ajutaţi de mici şi se umplu de Hristos, vor fi totdeauna
lângă El.
Dacă părinţii, în perioada în care copilul este încă în pântecele
mamei lui, se roagă, trăiesc duhovniceşte, copilul se va naşte sfinţit. Şi
atunci, dacă copiii noştri ar fi duhovniceşti n-ar trebui legi şi nici un mod
de constrângere. Legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru călcătorii
de lege (1 Timotei 1:9). Dumnezeu va avea întotdeauna să-l înveţe ceva
pe om, iar omul va avea întotdeauna de învăţat ceva de la Dumnezeu
(Sfântul Irineu).
Dacă stai să iei aminte, tot ce se numeşte om
Seamănă într-o privinţă, fructelor ce cresc în pom;
Ce-a intrat în stricăciune, de la sine cade jos,
Rămânând sus totdeauna numai ce e sănătos.
După cum mamele sunt învăţătoarele copiilor, asemenea preotul
trebuie să fie învăţătorul mamelor. Copilul poate fi lecuit de păcat.
Mama îi poate arăta calea cea bună mai uşor decât bărbatul, fiindcă cele
mai multe femei nu înjură, nu drăcuie, nu bat, nu se îmbată şi nu fug de
Biserică.
Mama trebuie să facă din copiii ei oameni de ispravă. Mare
răspundere au mamele de ceea ce zic şi fac în faţa copiilor (puterea
exemplului). Merele nu se coc la para lumânării, ci trebuie să aştepţi
lucrarea domoală a razelor soarelui, a umezelii şi căldurii, a luminii şi a
umbrei. Tot aşa şi cu copiii noştri trebuie să avem îndelungă răbdare.
MATERNITATE
„Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în sufletul vostru
care sunt ale lui Dumnezeu “ (1 Corinteni 6:20). Creştinii îl preamăresc
pe Dumnezeu în trupurile lor prin virtuţile curăţiei, prin martiriu, prin
maternitate. Maternitatea este rezervată exclusiv femeilor precum Taina
Preoţiei este rezervată exclusiv bărbaţilor. Cea dintâi femeie, la naşterea
celui dintâi prunc, a rostit un mare adevăr: „Am dobândit om de la
Dumnezeu“ (Facerea 4:1). Este prima definiţie a maternităţii.
NĂSCĂTOARE ŞI MAMĂ

Maternitatea înseamnă împărtăşire de sine, înseamnă dăruire
de fiinţă şi viaţă, GENITRIX ET MATER! NĂSCĂTOARE
ŞI MAMĂ! Maternitatea corespunde unui principiu cosmic şi
este grija, ocrotirea vieţii împotriva primejdiilor care o ameninţă,
este expresia unei protecţii care se desfăşoară nu numai faţă de
copil, în sensul strict al cuvântului, ci faţă de eternii neputincioşi
copii , care sunt majoritatea oamenilor. Numai mama cunoaşte
secretul drăgălăşeniei care încălzeşte şi mângâie sufletul copiilor.
Maternitatea tuturor femeilor este maternitatea iubirii.
Când Giusepe Sarto - Papa Pius X, de mai târziu - a fost
ales şi hirotonit episcop, a simţit filiala datorie să facă imediat o
vizită măicuţei sale. „Ce inel frumos mi s-a dăruit“, i-a zis el
arătându-i inelul episcopal cu piatră de ametist şi cununa celor
12 cristale de diamant. „Frumos este fiule, dar tu nu l-ai avea,
dacă eu nu l-aş avea pe acesta“, şi-i arătă inelul de căsătorie.
Fiul o cuprinse în braţe şi-şi amestecară lacrimile de bucurie şi
de recunoştinţă faţă de Dumnezeu.
MAMA
Mama este fiinţa care dă naştere unui prunc. Mama are grijă de a
creşte şi a îndruma copilul pentru a da Bisericii şi societăţii un om de
omenie, iar copilul are datoria de a cinsti pe tatăl său şi pe mama sa
(Matei 15:4-6) şi de a-i îngriji (Marcu 7: 11-12). A fi mamă este un act
moral mai presus decât cel biologic. Mama este „piedestalul însufleţit“
al copilului, iar vocea mamei este muzică divină pentru copilul ei. În
Bisericile noastre Ortodoxe pe catapeteasmă, în partea stângă a uşilor
împărăteşti este aşezată icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în
braţe. Chipul sfânt al Maicii Domnului parcă nu este complet decât aşa,
cu pruncul Iisus în braţe. Biserica nu a ştiut şi nici nu a putut să redea o
înfăţişare mai desăvârşită: Mama împlinită prin copil. Mama, născând
pruncul, zideşte o nouă Biserică lui Dumnezeu: Sau nu ştiţi că trupul
vostru este Templu al Duhului Sfânt... (1Corinteni 6:19). Altfel spus,
prin naşterea unui prunc mama îl întregeşte pe Iisus Hristos: „Pentru că
suntem mădulare ale Trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui“
(Efeseni 5:30). Prin durerile Crucii, Iisus a dat viaţă lumii, prin durerile
naşterii, mama dă viaţă unui om pe lume.
Mama este fiinţa cea mai dragă de pe pământ. Ea iubeşte ca nimeni
altcineva şi ea şi-ar da viaţa pentru cei dragi ai ei. De unde are atâta
iubire şi devotament pentru copii? Cu siguranţă de la Dumnezeu, care
este izvorul tuturor iubirilor, a dăruit mamelor puterea de a-şi iubi
pruncii. DECI IUBIREA MAMEI ESTE DUMNEZEIASCĂ. Însuşi
Dumnezeu Iisus Hristos a coborât pe pământ ca să mântuiască omenirea,
iar pentru aceasta a ales-o pe Sfânta Fecioară Maria ca să se nască din ea
ca un prunc, deşi El este născut din Dumnezeu Tatăl mai înainte de a fi
lumea, pământul, soarele, stelele, îngerii, spaţiul şi timpul. De ce a
trebuit să se nască Dumnezeu Fiul din nou?
Ca să aibă şi El o mamă aşa cum avem noi oamenii, pentru ca
Hristos să fie şi Dumnezeu şi om. De aceea MAICA DOMNULUI NE
ÎNRUDEŞTE CU ÎNSUŞI DUMNEZEU. Deci El se smereşte şi se
coboară din cer făcându-se om, pentru ca să-l înalţe pe om şi să-l facă
asemenea lui Dumnezeu. Pentru lucrarea aceasta dumnezeiască a fost
nevoie de o mamă. Iar Maica Domnului nu este numai mama lui
Dumnezeu Fiul, ci şi mama tuturor oamenilor ce s-au născut vreodată
pe pământ, pentru că Domnul Hristos ne-a dat-o nouă de maică
duhovnicească, pentru iubirea ei nemărginită faţă de oameni - copiii
lui Dumnezeu.
CEA MAI DESĂVÂRŞITĂ FIINŢĂ CREATĂ DE
DUMNEZEU ESTE O FEMEIE: Sfânta Fecioară Maria. Ea este mai
iubitoare şi mai înţeleaptă decât toţi sfinţii şi toţi îngerii. ESTE UN
EXEMPLU PENTRU TOATE MAMELE DIN LUME. Legătura de
inimă dintre Domnul Hristos şi Maica Domnului este veşnică şi
puternică. Nicio mamă din lume nu şi-a iubit atât de mult fiul, ca
Maica Domnului. De aceea dreptul Simeon a proorocit câtă suferinţă
poate încăpea într-o inimă de mamă pentru fiul ei: Şi prin sufletul tău va
trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi, cu aceste
cuvinte arătând suferinţa Sfintei Fecioare Maria la crucificare Fiului ei.
Domnul Iisus Hristos şi Maica Domnului nu se vor despărţi în veci. Să
dea Domnul ca aceeaşi iubire să fie şi între mamele noastre şi noi copiii.
Amin.
O femeie avea opt copii. Întrebată de cineva, cu uimire, cum îi
poate hrăni pe toţi, cum reuşeşti să-i îmbraci pe toţi? Aceasta i-a
răspuns: Pentru că îi iubesc, totul devine simplu, îi iubesc, nu-i
mai număr...! Aşa face şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu
noi, ne ne numără câţi suntem păcătoşi şi câţi suntem virtuoşi şi
ne ajută pe toţi fără discriminare.
În educaţia copiilor cel mai important lucru este ca ei să vadă că
părinţii lor au o bogată viaţă sufletească. În chipul fiecărei femei creştine
ortodoxe trebuie să strălucească chipul sfânt al Maicii Domnului. Copiii
de astăzi sunt ţara de mâine. La aceasta gândindu-se, un stareţ sfătuia
mamele să-şi ducă copiii mai des la Sfânta Împărtăşanie, motivând că
astfel ei vor fi şi mai sănătoşi şi mai inteligenţi şi mai fericiţi. Trebuie să
ne îngrijim în mod deosebit de creşterea copiilor noştri fiindcă ţara care
îşi pierde generaţia tânără, ţara care nu Îi dăruieşte lui Hristos copiii săi,
este condamnată la despiritualizare şi implacabil la dispariţie.
Părintele Arsenie Boca i-a spus unui tânăr, care era foarte tulburat
sufleteşte şi căruia părintele îi cunoştea familia: Măi, tu eşti sinteza
harababurii din casa voastră! Fiecare dintre noi suntem o sinteză; a
unei harababuri mai mari sau mai mici, Dumnezeu ştie... noi n-avem
de unde să ştim cum venim în lumea aceasta, dar venim şi cu pozitive şi
cu negative, şi-i reprezentăm pe părinţii noştri, într-un fel oarecare.
Iată un exemplu din Vechiul Testament. Cei doi judecători Eli şi
Samuel nu au avut copii buni potrivit demnităţii lor. Copiii lor n-au păşit
pe urmele părinţilor. Educaţia fiilor rămâne o datorie de căpetenie pentru
părinţi, orice demnitate şi funcţie ar avea ei. Cine cruţă toiagul său îşi
urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte, îl ceartă la vreme (Pilde 13:24).
Este cu putinţă să sufere copiii din pricina păcatelor
părinţilor lor?
Este cu putinţă şi iată un exemplu elocvent: Nişte părinţi l-au adus
la marele ascet din Egipt, Sfântul Amon, pe copilul lor aflat pe patul de
moarte, rugându-l cu tânguiri sfâşietoare să-l vindece. L-a muşcat un
câine turbat şi nici-un medic nu poate să-l vindece, au zis printre
suspine părinţii copilului. Fiul vostru n-are nevoie de rugăciunile mele,
se va vindeca când veţi întoarce boul pe care l-aţi furat de la stăpânul
lui, a zis Sfântul Amon. Şi, când boul la stăpânul lui, copilul s-a
vindecat.
Mama bună şi iubitoare
Pentru cine are urechi de auzit şi minte să priceapă: Mama care,
din dragoste bolnăvicioasă, vrea să-şi ţină copila pentru totdeauna
lângă ea, împotriva interesului ei, nu se poate numi mamă, ci ucigaşa
copilei ei. Mama bună şi iubitoare o îndeamnă pe copila sa plece din
casa părintească, atunci când trebuie şi se desparte de ea cu linişte în
suflet (Sfântul Ioan Gură de Aur).
O mamă creştin-ortodoxă a fost întrebată de o prietenă a ei: Spunemi,
dacă te-ai afla într-un mare pericol şi ar trebui să pleci departe sau
să treci pe lumea cealaltă, Doamne fereşte, şi ai putea spune doar trei,
patru cuvinte, ce cuvinte le-ai spune? Şi femeia a zis: Le-aş spune
patru cuvinte: Liturghia, Spovedania, Împărtăşania, Biblia. Adică să
fie prezenţi întotdeauna la Sfânta Liturghie, să se spovedească cât mai
des, să se împărtăşească mereu şi să citească zilnic din Biblie.
Un copil a întrebat pe mama lui: Mamă, unde locuieşte Hristos? Iar
mama lui i-a zis: Domnul Iisus Hristos locuieşte în Cer şi-n inimile
noastre!; Dar cum putem să-L aducem în inimile noastre? - Prin
Taina Sfintei Împărtăşanii!; Atunci, dacă eu ÎL aduc în inimă, inima
mea e un mic cer, mamă? - Da, aşa este copilul meu!
„Educaţia copiilor este obligaţia primordială a părinţilor. Părinţii
care au eşuat în educarea copiilor lor sunt socotiţi, de obicei, rataţi în
toate. Dacă ei şi-au pus viaţa în slujba extinderii afacerilor şi a
înmulţirii banilor şi averilor, făcându-se magnaţi şi bogătaşi, dar n-au
mişcat nici un deget pentru educarea elementară a copiilor lor, atunci
înseamnă că nu numai nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai şi
luptat şi ostenit să-i leneşi, neisprăviţi şi infractori! Şi ştiţi de ce?
Pentru că banul, când intră pe mâna unor oameni decăzuţi, face rău
atât celor care îl au, cât şi celor care sunt lipsiţi de el. Fiindcă primii,
cei care-l au, profită de ultimii, cei care nu-l au, după bunul lor plac.
(Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura
Bunavestire, Bacău, 2006).
Copiii noştri cunosc toţi fotbaliştii, actorii şi cântăreţii pe de rost, dar
nu ştiu cine a fost Sfântul al cărui nume îl poartă, nici măcar viaţa
acestuia n-o cunosc, cu atât mai puţin Crezul sau alte rugăciuni ale
pravilei. Educaţia are o dublă misiune, să cultive binele şi să stârpească
răul.

COPILUL
„In principio erant pueri: Romulus et Remus“... „La început au
fost copiii: Romulus şi Remus“. Aşa a început istoria Romei. Aşa
începe istoria fiecărei femei care vrea să se înscrie în vreme şi peste
vreme, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. O soţie scria odată soţului
său: „O cât de sfântă este iubirea noastră! Ea vine de la Dumnezeu şi
se întoarce la Dumnezeu ducându-I inimile noastre... şi rodul iubirii,
copilul!“
Iubirea nu se întoarce la Dumnezeu fără copii, ei fiind o „fărâmă“
din Puterea Creatoare împărtăşită omului. „A iubi nu înseamnă a ne
avea drag unul pe altul, ci a privi împreună în aceeaşi direcţie, direcţia
iubirii familiare care este copilul“ (Saint-Exupéry). Copilul este
sublimul dar al mamei, iar mama este marele dar al copilului! Pentru
fiecare copil femeia care l-a iubit cel mai mult şi care s-a ocupat cu cea
mai mare dăruire de el este, desigur, mama lui. Nici o altă femeie, oricât
de sfântă ar fi, n-o va întrece vreodată.
ÎNSEMNĂTATEA NUMELUI
Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să nu punem nume
întâmplătoare copiilor noştri, ci să le punem numele sfinţilor bărbaţi care
au strălucit în virtute, al celor care au fost bineplăcuţi lui Dumnezeu.
Sfântul al cărui nume îl poartă copilul va mijloci la Dumnezeu pentru
mântuirea lui. Dar oare pentru cel care poartă nume de zeităţi (Diana,
Afrodita, Hermes, Minerva, Atena...) cine va mijloci la Judecată?
Numele ar trebui puse la Botez în mod corect, adică spre exemplu:
Maria (în loc de Mariţa, Marieta, Miţa, Măriuca...); Nicolae (şi nu
Nelu, Nicu, Neluş...); Elena (şi nu Leana, Leanca, Lenuţa, Lina,...);
Gheorghe (şi nu Gigi, Gică, Gicuţă...); Andrei (în loc de Andu, Andi,
Andruş...); Petre (în loc de Petrică, Petrişor, Petrache...).
Unii părinţi pun la Botez copiilor nume care nu sunt creştineşti:
Bobo, Pupi, Gogu, Mimi, Sica, Riţa, Vica, Noni, Coco, Miţi, Ică,
Gimi, Puşa, Nina... Tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că numele
nu foloseşte la nimic dacă cel care-l poartă este lipsit de virtute căci el
trebuie să aibă nădejdea mântuirii sufletului în dreapta credinţă ortodoxă
şi în săvârşirea faptelor bune.
COROANA MEA ESTE FIUL MEU
În Biserica unei Mănăstiri din Munţii Apenini se află o frumoasă
icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. La picioarele ei este
pictat călugărul moldovean Ieremia Românul, care aflat în rugăciune o
întreabă: „Signora mia, siete regina del cielo e de la terra, e non tenete
corona?“ („Maica Domnului meu, eşti Împărăteasa cerului şi a
pământului, şi nu ai coroană?“) Şi Maica Domnului îi răspunde: „La
mia corona e mio Figlio!“ („Coroana mea este Fiul meu!“).
ASASINUL
Asasinul politicianului francez Jean Jaures a fost osândit la
moarte. Tribunalul cu juraţi era gata să rostească sentinţa
„inapelabilă“. Urma ca asasinul să-şi spună ultimul cuvânt de
apărare, pe care îl rosti cu o zbuciumată şi înfundată durere: „Nu
am avut mamă...!“ La auzul acestor cuvinte tribunalul l-a achitat pe
asasin.
EDUCAŢIE FĂRĂ DUMNEZEU?
De multe ori auzim vorbindu-se de educaţia pe care copilul ar fi
trebuit să o primească în familie: „Nu are cei 7 ani de acasă!“. Familia
a fost numită adesea „mica biserică“ pentru caracterul ei comunitar şi
pentru sfinţenia pe care trebuie să o cultive. Poate fi considerată o mică
şcoală pentru că aici copiii primesc lecţii esenţiale de viaţă, nu doar în
„cei 7 ani de acasă“, ci şi ulterior. Când începe educaţia religioasă a
copilului? Înainte de a se naşte şi durează o viaţă de om.
Educaţia nu este atât artă, cât ştiinţă duhovnicească, căci sufletul
copilului se înfăţişează ca o taină. Cei care au încercat să facă
„educaţie“ fără Dumnezeu au eşuat lamentabil. Cel mai elocvent
exemplu a fost sistemul educaţional ateo-comunist din România.
Dumnezeirea a fost „alungată“ din şcoală pentru aproape o jumătate de
veac, iar rezultatele se resimt dureros şi astăzi. Iisus Hristos este „piatra
din capul unghiului“, de la care începe zidirea caracterului creştin al
pruncului, clădindu-se apoi virtuţile piatră cu piatră, în adolescenţă şi în
maturitate.

COPIII ŞI EDUCAŢIA LOR
Vechiul Testament cuprinde multe mărturii privind educaţia
copiilor. În familia israelită, copiii erau consideraţi ca o binecuvântarea
a lui Dumnezeu (Psalm 127:3-4). Un număr mare de copii de parte
bărbătească era considerat un semn deosebit al binecuvântării divine
(Facerea 29:31). Scopul major al educaţiei la vechii evrei era, pe de o
parte, învăţătura Legii divine, iar pe de altă parte, supunerea faţă de
această Lege în sensul aplicării ei în viaţa de zi cu zi. Educare copiilor
într-un spirit profund religios constituia o îndatorire permanentă şi de
căpetenie a părinţilor după cuvântul biblic: „Domnul Dumnezeul nostru
este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată
inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta. Cuvintele acestea,
pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău. Să le
sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe
cale, când te culci şi când te scoli“ (Deuteronom 6:4-7). În afară de
părinţi şi profesori un rol important în educarea religios-morală a copiilor
revenea preoţilor.
REFLECŢII DESPRE EDUCAŢIE

Sfinţii sunt fiii unor mame creştine. Pentru părinţii care neglijează
această misiune, această răspundere în ceea ce priveşte creşterea copiilor,
cităm cuvintele câtorva sfinţi.
Sfântul Ioan Gură de Aur: „Pe aceşti părinţi şi decât ucigaşii de
copii zic că sunt mai răi. Pentru că aceia despart sufletul de trup iar
aceştia şi sufletul şi trupul ducându-le le aruncă în gheena focului“.
Sfântul Teofan Zăvorâtul: „Nepăsarea faţă de copii este cel mai
mare dintre toate păcatele şi în el se află necredinţa în cel mai mare
grad... O mamă, luată la un moment dat în lumea de dincolo de
mormânt, este judecată mai mult pentru fiul ei decât pentru propriile
păcate“.
Părintele Constantin Galeriu: „Educaţia religioasă a copiilor este
o necesitate fundamentală. Asupra noastră apasă o răspundere grea în
faţa lor şi a lui Dumnezeu, a Mântuitorului care a spus“: „Lăsaţi
copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este
Împărăţia Cerurilor“ (Matei 19:14).
Cuviosul Paisie Aghioritul: „Părinţii care îi nasc pe copii şi le dau
trupul, trebuie să contribuie pe cât pot şi la renaşterea lor
duhovnicească“.
Monahul Grigore: „Conduceţi-i pe copiii voştri la Biserici,
arătaţi-le icoanele Domnului nostru Iisus Hristos, ale Sfintei Fecioare
Maria şi ale Sfinţilor. Învăţaţi-i să-şi facă semnul Sfintei Cruci, să se
plece până la pământ şi să zică: Doamne, Iisuse Hristoase, mântuieştemă
pe mine păcătosul!“
Constantin Narly - pedagog: „Iubirea de pământ şi dragostea de
cultivarea lui, iubirea de neam, adorarea lui Dumnezeu ca şi
proverbiala armonie şi ospitalitate a românului se datorează familiei
noastre patriarhale“.
Theodor M. Popescu - pedagog: „Biserica trebuie să creştineze
din nou cultura“.
Petre Ţuţea - filosof: „Educaţia este Dumnezeu“.
Simion Mehedinţi - pedagog: „Nu poţi fi om deplin fără să fii
creştin, iar un om ca şi un popor atâta preţuieşte cât a înţeles din
Evanghelie“.
Spiru Haret - ilustru pedagog şi ministru al învăţământului:
„Până în anul 1948 când religia a fost suprimată din programele
şcolare, această materie a fost considerată prioritară şi odată cu
apariţia cataloagelor figura în fruntea celorlalte materii“.
Vasile Băncilă - scriitor şi filosof creştin: „Să învăţăm odată,
adevărul vechi şi de bun simţ că dacă omul nu se introduce în religie
încă de când e copil, el va risca să nu cunoască niciodată farmecul şi
binefacerea religiei“.
Pentru a ne arăta cât de importantă este educaţia,
pedagogul Ioan Bontaş relatează cazul mediatizat a două fetiţe
Amala şi Kamala care au supravieţuit într-o pădure tropicală în
stare animalică, iar apoi au fost internate într-un orfelinat,
încercându-se recuperarea lor. Nu s-a reuşit decât într-o măsură
foarte mică obţinerea caracteristicilor fiinţei umane. Amala nu a
supravieţuit, iar Kamala, după 7 ani de „recuperare“, nu a putut
să stăpânească mersul biped, iar efortul logopedic s-a
concretizat în articularea a patruzeci de cuvinte.
Se vorbeşte mult de pedagogi, educatoare, pedagogie, dar peste toţi
pedagogii rămâne pedagogia mamei care constă în două trăsături:
sinceritatea şi iubirea jertfelnică. Pentru aceasta toţi marii bărbaţi ai lumii
îşi mărturisesc succesul datorită mamelor lor. Nu putem uita pe Emilia -
mama Sfântului Vasile cel Mare, Antuza - mama Sfântului Ioan
Gură de Aur, care mărturisea că îi datorează mamei sale nu numai
creşterea, ci şi cele mai alese cugetări, Nona - mama Sfântului Grigorie
de Nazianz şi Monica - mama fericitului Augustin. Datorită acestor
mame au ajuns ei mari sfinţi, fapt mărturisit de ei înşişi. Aşa se explică
faptul că din familia Sfântului Vasile cel Mare au fost canonizaţi de
Biserică patru Sfinţi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Petru şi
Macrina. Să n-o uităm pe Anastasia - mama mitropolitului Andrei
Şaguna - care prin metode pedagogice: sinceritate şi iubire, a reuşit să
păstreze credinţa fiului ei peste toţi pedagogii cu pregătire ştiinţifică. El
însuşi mărturiseşte că tot ce zideau profesorii romano-catolici într-o
săptămână distrugea mama Duminica, atunci când îl trimitea cu prescură
la Biserica Ortodoxă. Nu putem trece cu vederea nici într-un caz pe
Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria prin atitudinea ei
faţă de Iisus Hristos care a constat în dragoste neţărmurită şi jertfelnicie,
biruind mai presus de bărbaţi frica, în momentul răstignirii Fiului ei pe
Cruce.
CALEA SPRE INIMA COPILULUI

Dumnezeu este iubire. De aceea, în afara iubirii nu există viaţă
duhovnicească, nu există comunicarea tainică a sufletului cu Dumnezeu,
nu există naşterea şi creşterea credinţei, a smereniei, a blândeţii, a
evlaviei şi a altor virtuţi care animă sufletul. Iubirea în persoana lui
Hristos a venit în lumea păcătoasă şi decăzută. Tocmai cu această iubire
biruiau apostolii, preoţii Bisericii şi ucenicii lui Hristos. Cu iubirea şi
numai cu iubirea putem găsi şi noi calea spre inima copilului. Când
Sfântul Apostol Ioan, cel mai iubit ucenic al lui Hristos, a slăbit de
bătrâneţe şi nu a mai putut propovădui, repeta doar: „Copiii mei,
iubiţi-vă unii pe alţii!“
Să ne amintim mereu că la Înfricoşata Judecată noi părinţii nu vom
sta singuri înaintea Domnului. Precum şi Cain a fost întrebat: „Unde este
fratele tău?“, aşa şi noi vom fi întrebaţi: „Unde sunt copiii voştri?“ Ne
vom mântui dacă vom putea să-I spunem Domnului: „Iată eu şi pruncii
pe care Mi i-a dat Dumnezeu“. Iată ce spune un cântec religios din
Ardeal:
Multe rele sunt pe lume, Multe lacrimi sunt amar
Însă una-i cea mai grea, Însă plânsul mai cu vai,
Mama, care n-o să-şi vadă Este-al mamei cu copiii,
Toţi copiii-n Rai cu ea. Despărţiţi pe veci de Rai.
O călugăriţă, care avea în grija sa un orfelinat, se plângea stareţului
Ambrozie de la Optina că două fetiţe neastâmpărate îi iau tot timpul şi nu
mai reuşeşte să deschidă nici o carte duhovnicească. Stareţul a liniştit-o
şi i-a spus că tocmai grija acestor două fetiţe este mântuitoare pentru
sufletul ei şi că la Înfricoşata Judecată ea nu se va înfăţişa singură, ci
împreună cu ele.
În Vechiul Testament găsim exemple despre cum sunt pedepsiţi
părinţii din cauza necredinţei copiilor. Aşa a fost pedepsit preotul Eli, cu
toate că el nu neglija deloc educaţia fiilor săi. Dimpotrivă el îi acuza
spunându-le: „Nu, copiii mei, nu este bună vestea ce o aud despre voi;
nu faceţi aşa, căci nu este bună vestea care o aud eu: voi răzvrătiţi
poporul Domnului“ (1Regi 2:24). Dar se pare că de la Eli se cerea mai
mult decât cuvinte blânde. Şi anume: râvna, pedepsirea fiilor, înfrânarea
lor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Deoarece Eli nu a făcut ce
trebuia, L-a ridicat pe Dumnezeu împotriva sa şi împotriva fiilor săi şi
cruţându-se pe sine şi pe copiii săi, împreună cu ei şi-a pierdut şi
propriul său suflet“. Afară de neglijarea copiilor, Dumnezeu nu avea cu
cel să-l învinuiască pe bătrân... Iar dacă faptul că era preot, era bătrân, că
proorocea şi că timp de 12 ani a condus cu înţelepciune poporul evreu,
nu l-au scăpat de mânia lui Dumnezeu şi a avut o moarte năprasnică, ne
întrebăm ce pedeapsă ne aşteaptă pe noi care nu avem virtuţile lui, iar pe
copii nu-i povăţuim pe calea mântuirii. Despre influenţa pe care o are
comportamentul copiilor asupra stării sufletului nostru după moartea
părinţilor mărturiseşte următoarea istorisire a unui preot:
Fiul unor oameni credincioşi a intrat într-o instituţie de învăţământ
superior. Sub influenţa prietenilor necredincioşi, s-a abătut şi el de la
credinţă, iar după terminarea studiilor a început să ducă o viaţă
desfrânată. Când părinţii au murit, el s-a întors în satul natal şi s-a dus
să le viziteze mormintele. De două ori a încercat să se apropie de ele şi
de fiecare dată a leşinat pe drum, iar la a treia încercare a paralizat. Dar
el tot nu a înţeles că aici era lucrarea lui Dumnezeu. Fiind paralizat, i-a
apărut în vis mama şi i-a spus: „Fărădelegile tale şi viaţa ta
desfrânată, plină de necredinţă, au ajuns până la Dumnezeu. Ţi-ai
pierdut nu doar sufletul, ci ne-ai pătat şi pe noi, iar această pată de
pe haina sufletului meu este dată de păcatele tale. Dumnezeu a vrut
să te pedepsească, însă eu şi tatăl tău ne-am rugat mult în faţa
tronului dumnezeiesc şi El s-a îndurat să te întoarcă pe drumul cel
bun. El ştie că pentru tine mormintele noastre sunt lucrul cel mai
scump din lume şi de aceea nu ţi-a dat voie să te apropii de ele,
lovindu-te cu boală, că să recunoşti puterea pe care tu o respingi.
Dar tu tot nu te-ai întors. De aceea Dumnezeu m-a trimis pe mine la
tine... Aceasta este ultima ta şansă“. Drept mărturie a prezenţei
sale, mama i-a lăsat crucea, pe care el o aruncase cu dispreţ mai
înainte. Datorită acestei vedenii, fiul s-a tămăduit şi s-a însănătoşit
trupeşte şi sufleteşte.

Fericitul Augustin - „Fiul lacrimilor“
Sfântul Isaac Sirul considera drept o condiţie esenţială a succesului
în orice lucru întreprins de om ca „orice lucru, mare sau mic, să fie
cerut cu rugăciune de la Dumnezeu“. Aşadar prima condiţie în procesul
educaţiei este rugăciunea intensă a părinţilor pentru copiii lor. Dreptul
Iov se scula dis-de-dimineaţă şi aducea arderi de tot, după numărul
copiilor spunând: „Se poate ca feciorii mei să fi păcătuit“... (Iov 1:5).
Mama lui Ludovic al Franţei (catolic), îi spunea fiului ei: „Mai uşor îmi
este a te vedea murind în faţa ochilor mei, decât să te văd săvârşind un
mare păcat“.
Rugăciunea părinţilor are în faţa lui Dumnezeu o mare putere,
căci dragostea fierbinte duce la rugăciune fierbinte, iar rugăciunea
nu rămâne neauzită. Putem aminti de rugăciunea fierbinte a Monicăi
pentru fiul ei, Fericitul Augustin, care, în tinereţe, a nimerit într-un
mediu rău, a dus o viaţă destrăbălată şi s-a lipit de ereticii manihei.
Monica a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru îndreptarea fiului său.
A încercat mai întâi să-l convingă, apoi nu a mai vorbit cu el un
timp, cerându-i chiar să plece de acasă deşi îl iubea nespus de mult.
Monica şi-a plâns fiul ca pe un mort şi s-a rugat pentru întoarcerea
lui la credinţă timp de 18 ani. Într-o zi ea s-a adresat unui episcop
căruia i-a mărturisit că i-au secat ochii de atâtea lacrimi vărsate în
timpul rugăciunilor pentru fiul ei. Episcopul a îndemnat-o să se
roage în continuare spunându-i: „Dumnezeu nu-l poate lăsa să
piară pe fiul acestor lacrimi!“ Într-o zi Fericitul Augustin stătea în
grădina casei şi se odihnea într-un balansoar. Mama sa îi pusese pe
masa din faţa lui o Biblie, doar, doar o vrea să citească din ea.
Deodată Augustin a auzit un copil din curtea de alături care a strigat:
„Tolle e lege! Tolle e lege!“ (adică, Ia şi citeşte! Ia şi citeşte!).
Mişcat sufleteşte de Dumnezeu, Augustin a luat Biblia de pe masa
din faţa lui şi a deschis-o la întâmplare şi a citit cele scrise: „Să
umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în
desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă. Ci
îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi
spre pofte“ (Romani 13:13). Iată că Augustin a fost salvat de
Dumnezeu în urma rugăciunilor şi a lacrimilor fierbinţi ale mamei
sale şi a devenit mai târziu unul din marii învăţători ai Bisericii. În
amintirea lacrimilor vărsate de Monica, mama lui, Fericitul Augustin
mai este numit şi „fiul lacrimilor“.
Iubiţi părinţi,


Pe copiii noştri trebuie să-i învăţăm Sfânta Evanghelie cu
blândeţe, sub forma povestirilor şi astfel să semănăm în inimile lor
credinţa în Dumnezeu. Învăţătura din pruncie şi deprinderile căpătate în
primii ani de viaţă rămân neclintite până la adânci bătrâneţi. Este
adevărat că nu oricărui suflet îi este dat să simtă din copilărie suflarea
Duhului Sfânt, dar dacă părinţii îşi învaţă copiii să se roage dimineaţa şi
seara, să meargă Duminica la Biserică, să postească cel puţin Miercurea
şi Vinerea le va fi mai uşor să postească mai târziu, în timpul vieţii de la
marijuana, ţigări, beţie, desfrânare, jocuri de noroc... Zilnic alături de
celelate rugăciuni să adăugăm şi pe aceea care urmează:
Rugăciunea părinţilor pentru fiii lor
Doamne, Dumnezeule, milostiveşte-te spre noi şi casa noastră
şi în marea Ta bunătate varsă îmbelşugarea Harului Tău peste toţi
copiii noştri. Milostiveşte-te, Doamne, spre noi şi spre fiii noştri, pe
care Tu ni I-ai dăruit. Mult Milostive, Doamne, care dai hrană
păsărilor cerului şi tuturor vieţuitoarelor pământului, Cel ce păzeşti
floarea ce răsare în mijlocul stâncilor, hrăneşte, creşte şi păzeşte cu
bine şi pe copiii noştri. Apără-i pe ei de toate cursele vrăjmaşilor
văzuţi şi nevăzuţi... Porunceşte îngerilor Tăi, ca totdeauna să le fie
lor călăuzitori şi povăţuitori luminaţi, spre toate faptele cele bune.
Rugămu-ne Ţie, Doamne, deschide mintea lor ca să Te cunoască pe
Tine, cât se poate de mult. Amin!

BIBLIOGRAFIE: Biblia,E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; „Ne vorbeşte Părintele Cleopa,“ volumul1,
pagina 10, Editura Episcopiei Romanului, 2004;Preot prof. Ilarion Felea, „Religia iubirii“;
Andrew Sopko, Pentru o cultură a iubirii jertfelnice, Teo-antropologia Arhiepiscopului Lazăr
Puhalo, Editura Eikon,2005; Virgil Gheorghiu, Memorii, Editura 100+1Gramar, Bucureşti,
2003; Simion Mehedinţi-Soveja, Altă creştere: Şcoala muncii, Editura Axia, Craiova, 2003;
Preot prof. Gheorghe Safta, Îndrumător Liturgic, Editura Gimnasium, 2005; Pr. prof. dr. Vasile
Gordon, Introducere în Catehetica Ortodoxă, Editura Sofia, Bucureşti, 2004; Episcop al Oradiei
Ioan Mihălţan, Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste
an, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradei, 1999; Pr.dr. Constantin Mihoc, Taina
căsătoriei şi familia creştină, Editura Teofania, 2003.


Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
                                                                        

             Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“




                                                            Preot Ioan

 Sfaturi pentru viaţa de familie (Stareţul Paisie Aghioritul)
 ● Mângâierile părinteşti date copiilor, le aduc acestora încredere în sine şi îi ajută să înfrunte greutăţile vieţii. 
● Când întoarceţi un ceas, nu întindeţi arcul prea tare ca să nu se rupă. Tot astfel să faceţi şi cu copiii, de îndată ce veţi vedea că se zoresc să slăbiţi frâul.
 ● Soţii trebuie să aibă acelaşi duhovnic.
 ● Dacă membrii unei familii nu vor întoarce butonul la aceeaşi frecvenţă, adică cea a Bisericii, nu se vor putea înţelege. 
● Dacă aţi şti câtă vătămare aduce televizorul.
 ● Înfrânarea şi curăţia tinerilor de astăzi se vor socoti ca o mucenicie a conştiinţei.
 ● Căutaţi să se facă voia lui Dumnezeu şi toate vor merge bine. 
● Este bine ca părinţii să arate copilului lor că se mâhnesc pentru neorânduielile pe care le face şi se roagă pentru el, iar nu să-l zorească.
 ● Greşelile părinţilor le plătesc copiii.
 ● Dacă părinţii, părinţii în perioada în care copilul este încă în pântecele mamei sale, se roagă, trăiesc duhovniceşte, copilul se va naşte sfinţit. 
● Părinţii trebuie să-i ajute duhovniceşte pe copiii lor când sunt mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici şi uşor se pot tăia. 
● Viaţa duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot şi sufletele copiilor ei.
 ● Soţii să cultive virtutea dragostei cât mai mult, pentru a rămâne uniţi amândoi pentru totdeauna, ca astfel să fie împreună cu ei şi al Treilea, Preadulcele nostru Iisus.
 ● Dumnezeu iubeşte şi poartă de grijă mult de perechile care au mulţi copii.
 ● Dacă o femeie va face avort, vor plăti ceilalţi copii cu boli şi accidente. 

                                                   Să fii exemplu pentru copilul tău 


                                                              Cum să creştem copiii?

           Ca metodă tot blândeţea rămâne cea mai bună, pentru că folosind asprimea, copilul te ascultă de frică şi prinde numai în piele învăţătura ta. Dar dacă te porţi blând cu el: „Copilul tatii, copilul mamii, uite aşa...“ el te ascultă şi te va asculta şi după moartea ta, pentru că le rămân în minte: „Uite Doamne ce spunea mama şi tata!“ Dar dacă te-ai purtat aspru cu el, nu te ascultă. 
Deci, ca metodă, tot blândeţea. Dar asta nu înseamnă să nu le împletim, să fie şi un pic de asprime, pentru că el doreşte să împlinească numai ce vrea el, nu ceea ce trebuie. Dar foarte important este să-i dai un exemplu de viaţă.
 Educaţia începe cu 20 de ani înainte de a se naşte copilul, spune Părintele Arsenie Boca. În copil se vor aduna toate bunele şi relele pe care le-au făcut părinţii în toată viaţa lor. Acestea vor face parte din bagajul lui ereditar şi educaţional pe care va trebui să-l poarte.
         Când devin neascultători, avem cuvântul Sfintei Scripturi: Varga şi certarea aduc înţelepciune, iar tânărul care este lăsat (în voia apucăturilor lui) face ruşine maicii sale. 
           Prin aceasta nu trebuie neapărat înţeleasă numai pedeapsa corporală, există şi alte modalităţi de a-l face pe copil să înţeleagă că greşeşte, de a-l face responsabil, de a-l face să aibă frică sfântă de părinţi, dacă învăţăturile lor sunt poruncile lui Dumnezeu, particularizate la viaţa lui. Copiii nu mai ascultă de părinţi, pentru că nici părinţii nu mai ascultă de Marele Părinte, Tatăl Ceresc. În copil se reflectă într-un anumit fel proprii săi părinţi şi relaţia lor cu Dumnezeu. 

                                 Cine are grijă de copii, dacă părinţii lucrează? 

   Cel mai bine pentru copil este să fie îngrijit de mama lui. Rostul mamei este de a-şi creşte şi educa copiii. Femeia se mântuieşte prin naştere de copii, dar asta nu înseamnă că datoria mamei se termină imediat după naştere. Naştere în sensul biblic înseamnă a aduce un om la măsura de om, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, a-I aduce Domnului odrasle sfinte. Sistemul economic foarte constrângător pretinde ambilor părinţi să lucreze pentru a-şi putea întreţine familia. Prin urmare, mama nu mai poate sta cu copilul, iar o bonă niciodată nu  poate să înlocuiască ceea ce Dumnezeu lucrează printr-o mamă. O alternativă pentru cei mici este grădiniţa cu program prelungit. Sigur că toţi copiii trebuie să intre în sistemul educaţional, dar ce frumos ar fi ca după orele de grădiniţă să-l aştepte pe copil mama. Grădină sfântă şi binecuvântată să fie casa, iar floarea cea mai frumoasă de care are grijă mama să fie chiar copilul. Dacă şi mama şi tata lucrează opt ore sau chiar mai mult, trebuie compensată cumva această lipsă a părinţilor prin credinţă şi prin dragoste. Dar de obicei, când copilul se întoarce acasă, găseşte nişte părinţi sfârşiţi din cauza oboselii şi a stresului la care sunt supuşi la serviciu. Această încărcătură negativă se repercutează şi asupra lui şi el va înmagazina toate tensiunile acelea. Numai credinţa poate să detensioneze - o credinţă viabilă, neînfruntată, o nădejde tare şi o dragoste nefăţarnică. Copilul reuşeşte astfel să se odihnească şi să se zidească sufleteşte şi trupeşte prin părinţii săi. 

                            Bunicii mai au vreo obligaţie creştină faţă de nepoţi?

      Mai demult, bunicii erau bonele. Sigur că trebuie să-şi iubească nepoţii, dar ei nu pot înlocui părinţii, oricât de mult s-ar implica în creşterea lor. Iubirea lor este mare, dar fiecare trebuie să-şi păstreze locul hărăzit de Dumnezeu. Părinţii s-au îndepărtat de locul şi datoria lor din cauza cerinţelor noii societăţi. De multe ori bunicii nu sunt buni creştini, iar dacă părinţii sunt credincioşi, apar tensiuni, deoarece copiii primesc o altă educaţie şi ceea ce într-un fel se câştigă pe o parte, se pierde pe alta. Din păcate, în acest caz se pierde ceea ce este mai important, şi anume credinţa. 

Televizorul şi jocurile pe calculator ocupă tot mai mult timpul   copilului preşcolar.

                     Ce efecte pot avea asupra minţii sale?

                  Şederea copilului nesupravegheată şi nelimitată în faţa televizorului şi a calculatorului este extrem de nocivă. Televizorul şi calculatorul îl izolează, îl desocializează, îl rup de Sfânta Biserică Ortodoxă, de părinţi şi de fraţi. Mai mult, îl introduc într-un univers virtual, îl obişnuiesc să fie lipsit de iniţiativă şi să dorească să primească totul de-a gata. 
 Descoperirea anumitor site-uri, jocuri, emisiuni, îl încarcă pe copil cu porniri, tentaţii, ispite şi păcate. Pot să afirm cu toată responsabilitatea că moartea sufletească poate veni cu uşurinţă prin intermediul internetului şi al televiziunii. Copiii trebuie supravegheaţi în acest sens, astfel pot pieri sufleteşte. Iar în ceea ce priveşte desenele animate, trebuie făcută o selecţie, deoarece unele sunt cu adevărat nocive, pline de violenţă, hidoase. Ei nu trebuie să stea în faţa televizorului sau a calculatorului ca în faţa unui şuvoi care curge. Când punem mâncarea pe masă, avem grijă să nu fie alterată şi să fie gustoasă; tot aşa să avem grijă şi de ceea ce primeşte copilul vizual sau auditiv. Un alt exemplu de ispită vizuală este ştrandul, şi chiar bulevardul, cetatea. Am putea supăra pe mulţi, dar trebuie să spunem că a expune copilul nudismului parţial sau total, la ştrand, la televizor sau aiurea este un lucru nociv pentru sufletul său, deoarece acesta este ca o ceară moale, pe care se pot imprima cu uşurinţă păcatele, încă din fragedă copilărie.

                                          Fluturele 

       Cu gândul la mulţi tineri din vremea noastră care aşteaptă totul pe de-a gata, dar şi cu gândul la părinţii care „din bunătatea rău- înţeleasă“ fac şi treaba copiilor (nelăsându-i pe aceştia să înveţe să se descurce singuri), consemnăm o splendidă istorioară:

 Un om a avut curiozitatea să vadă cum un fluture, de-abia metamorfozat din crisalidă, se căznea să-şi iasă din gogoaşă printr-o deschizătură mică. Timp de câteva ore nu s-a întâmplat nimic. Atunci omul, din BUNĂTATE, a luat o foarfecă şi a lărgit deschizătura, prin care fluturele a ieşit cu uşurinţă. Omul a vrut să-l vadă şi zburând, dar a trebuit să constate că noua fiinţă nu va putea niciodată să zboare şi că-şi va petrece tot restul vieţii târându-se prin preajmă. Şi a înţeles un fapt esenţial: Dumnezeu anume îi rânduise fluturelui o deschizătură mică, pentru ca, prin eforturile lui prelungite de a o lărgi, sevele din trup să fie împinse în aripi spre a le maturiza şi a le face apte de zbor. Şi iată cum, oferind totul pe de-a gata, bunătatea neînţeleaptă creează un handicapat. Şi a zis omul: „Am cerut de la Dumnezeu putere, iar El mi-a dat obstacole pe care să le trec. I-am cerut pricepere,  iar El mi-a dat probleme pe care să le rezolv. I-am cerut iubire, iar El mi-a dat semeni nevoiaşi pe care să-i ajut. Nu mi-a dat Dumnezeu nimic din ce-am vrut, dar mi-a dat TOT ce mi-a trebuit.“

                                                 Datoria copiilor faţă de părinţi 

       Un tânăr s-a hotărât să se căsătorească şi a promis viitoarei sale soţii, la dorinţa ei, că va alunga din casă pe bătrânul său tată. Într-o zi l-a condus pe bătrân afară din sat, spunându-i să se ducă unde va voi, căci la el nu mai are ce căuta. Ochii bătrânului s-au umplut de lacrimi şi i-a zis fiului său: -Vezi, acolo sus pe deal piatra aceea mare? Până acolo am condus şi eu pe tatăl meu, lăsându-l în voia sorţii. Condu-mă deci şi tu până acolo. - Dumnezeule, strigă fiul, ce aud? Tu, tată, ai făcut părinţilor tăi această nedreptate pe care voiam să ţi-o fac şi eu ţie acum? Oare şi copiii mei vor face cu mine la fel? Vino înapoi şi de acum înainte cea mai bună cameră din toată casa va fi a ta şi te voi îngriji cu credinţă până la moarte (Grigorie Comşa - O mie de pilde). 

                                                  Rugăciunea părinţilor pentru fii lor

         

 Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, care cu înţelepciunea Ta ai zidit pe om din ţărână şi ai suflat în faţa lui suflare de viaţă, făcându-l om viu, vieţuitor vremelnic şi veşnic; apoi binecuvântându-l ai zis: Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi; iar în CANA Galileei prin Unicul Tău Fiu, Iisus Hristos, ai binecuvântat nunta şi prin aceasta naşterea de fii şi de fiice, cu adâncă umilinţă Te rugăm, ajută-ni cu darul Tău, totdeauna a ne împlini datoriile noastre de părinţi, în creşterea bună a copiilor noştri. Doamne, Dumnezeul milelor, milostiveşte-te spre noi şi spre casa noastră şi în marea Ta bunătate varsă Harul Tău peste copiii noştri. Milostiveşte-te Doamne, spre noi şi spre fiii noştri, pe care Tu ni i-ai dăruit, Mult milostive, Doamne, care dai hrană păsărilor cerului şi tuturor vieţuitoarelor pământului, Cel ce păzeşti floarea ce răsare în  mijlocul stâncilor, hrăneşte, creşte şi păzeşte pe copiii noştri. Ajută-ne, Doamne, să răsădim în fiinţa lor tot ce este bun şi folositor, Sfintei Biserici, neamului şi bineplăcut Ţie, ca printr-înşii să se preamărească Numele Tău cel Sfânt. Umple-i, Doamne, de înţelepciune luminată şi de pricepere sfântă, care se pogoară de la Tine. Apără-i de toate cursele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Porunceşte îngerilor Tăi ca totdeauna să fie călăuzitori şi povăţuitori luminaţi, spre toate faptele cele bune. Rugămu-ne Ţie, Doamne, deschide mintea lor ca să Te cunoască pe Tine, cât se poate de mult. Amin (Carte de rugăciuni, Editura Agapis, 2004). 


                                              Mărturisirile unei doctoriţe 

 Când erau copiii răciţi, părinţii lor îi împachetau într-un prosop cu ţuică, neştiind că pielea este şi ea un organ şi are proprietăţi absorbante. Aceasta a fost cauza pentru care o mamă a venit cu copilul în comă alcoolică. 
► La grădiniţa de copii s-a dus doctoriţa pentru un control de rutină. L-a văzut pe un copilaş că avea mustaţă produsă din cauza vinului băut şi l-a întrebat: Măi copilaş tu ai băut vin? Da, doamna doctor, n-a mai avut timp bunica să-mi facă ceai şi mi-a dat o cană cu vin. 
► În unele comune din judeţul Olt, când mamele vor să-şi înţărce copiii, le pun la gură o cârpă bine îmbibată în ţuică şi zahăr. De multe ori copiii au ajuns să fie duşi la spital în comă alcoolică. Sfântul Ioan Gură de Aur despre copii ... nepurtarea de grijă de copii este un păcat care întrece pe toate celelalte şi merge chiar până la culmea răutăţii. (Apologia vieţii monahale, în vol. Despre creşterea copiilor, pag. 246).
 Dumnezeu apoi porunceşte şi copiilor cum trebuie să se poarte cu copiii, cinstindu-i pe copiii buni şi pedepsindu-i pe cei răi. Scopul acestor porunci este tot acela de a face pe părinţi să-şi iubească şi mai mult copiii (pag. 253). 
Părintele iubitor care are un copil obraznic nu îl cicăleşte tot timpul, dar nici nu-l lasă cu totul nepedepsit. Însă îl pedepseşte cu măsură, ca să nu-l stârnească şi mai tare (Din volumul Problemele vieţii, pag. 253). ... trebuie să luptăm tot timpul vieţii noastre, iar lupta aceasta începe chiar din copilărie, de la vârsta de şapte ani. Într-adevăr avem ca dovadă copiii mâncaţi de urşi, pedepsiţi astfel pentru că şi-au bătut joc de profetul Elisei (4 Regi 2: 24-24).

                                         Sfaturi pentru părinţi... de la copilul lor 

1. Nu mă răsfăţa. Ştiu foarte bine că nu mi se cuvine tot ce cer. Dar încerc totuşi. 
2. Nu-ţi fie teamă să fii ferm cu mine. Asta mă aşează la locul meu. 3. Nu folosi forţa cu mine. Asta mă obişnuieşte cu ideea că numai forţa contează. 
4. Nu fi inconsecvent. Asta mă pune în încurcătură şi mă face să încerc să scap nepedepsit.
5. Nu-mi face promisiuni. S-ar putea să nu le poţi ţine. Asta mă va face să-mi pierd încrederea în tine. 
6. Nu răspunde provocărilor mele atunci când spun sau fac lucruri care te supără. Voi încerca atunci să capăt şi mai multe victorii. 
7. Nu te supăra prea tare când îţi spun că te urăsc. Nu cred ce spun, dar vreau să te fac să-ţi pară rău pentru ce mi-ai făcut.
 8. Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt. Voi încerca să-ţi dovedesc contrariul, purtându-mă ca o persoană importantă. 
9. Nu face în locul meu nimic din ceea ce aş putea face singur. Asta mă face să simt că un copil şi voi continua să te folosesc în serviciul meu. 
10. Nu-mi menaja relele obiceiuri, acordă-mi cât mai multă atenţie. Astfel nu faci decât să mă încurajezi să le continui. 
11. Nu mă corecta în public. Voi fi mult mai sensibil dacă îmi vei vorbi blând între patru ochi.
 12. Nu încerca să discuţi comportamentul meu în febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu este foarte bun în acel moment, iar cooperarea mea chiar mai slabă. 
13. Nu încerca să-mi ţii predici. Vei fi surprins să constaţi cât de bine ştiu ce e bine şi ce e rău. 
14. Nu mă face să simt că greşelile mele sunt păcate. Trebuie să învăţ că pot face greşeli fără să simt că nu sunt bun de nimic.
 15. Nu mă cicăli. Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea surd. 
16. Nu mă pedepsi prea tare. Mă sperii uşor şi atunci s-ar putea să spun minciuni. 
17. Nu uita că-mi place să experimentez. Învăţ din asta.
 18. Nu băga prea mult în seamă indispoziţiile mele. S-ar putea să profit de faptul că îmi acorzi mai multă atenţie când sunt bolnav. 19. Nu mă respinge când pun întrebări cinstite. Dacă o faci, vei constata că nu te mai întreb şi caut informaţii în altă parte.
 20. Nu-mi răspunde la întrebările prosteşti şi lipsite de sens. Astfel voi încerca mereu să te agăţ cu astfel de întrebări. 
21. Nu încerca niciodată să pari perfect sau imposibil, pentru că mă vei face să mă simt că nu te voi putea ajunge niciodată. 
22. Nu te teme că petrecem prea puţin timp împreună. Contează cum îl petrecem.
 23. Nu te teme dacă eu sunt speriat. Arată-te curajos! 
24. Poartă-te cu mine ca şi cu prietenii tăi. Ţine minte: învăţ mai bine de la un model decât d la un critic.
 25. Nu uita că nu pot creşte fără încurajări şi înţelegere.

                                       ŞI ÎN AFARĂ DE ASTA, TE IUBESC FOARTE MULT!
                                         TE ROG   IUBEŞTE-MĂ ŞI TU ÎN SCHIMB!


                                 Douăsprezece porunci pentru părinţi

1. Nu îţi subestima copilul!
 2. Nu folosi ameninţări!
 3. Nu îţi mitui copilul!
 4. Nu fi excesiv în supravegherea copilului! 5. Nu face exces de cuvinte când îi vorbeşti copilului!
 6. Nu răsfăţa excesiv copilul! 
7. Nu insista să obţii o supunere imediată şi oarbă din partea copilului! 
8. Nu abdica de la cerinţele constante privind regulile! 
9. Nu obliga un copil să promită! 
10. Nu cere respectarea unor reguli inadecvate vârstei! 
11. Nu utiliza metode moralizatoare care induc vinovăţia!
 12. Nu da copilului ordine pe care nu le iei în serios! 

Mitropolitul Iosif Cernov încerca să-i convingă pe părinţi ca aceştia din pruncie să-şi înveţe copiii să nu ucidă fiinţe vii, începând cu gâze, păsări, pisici, căţei. Căci mai apoi vor ajunge să fie cruzi şi cu oamenii, şi nici chiar pe părinţi nu-i vor cruţa de cruzime: Învăţaţi-i să iubească şi să le fie milă de orice fiinţă a lui Dumnezeu, şi să nu vatăme... nici măcar plantele! Erau şi mame care surâdeau la predica mitropolitului. Ele nu voiau nici să înţeleagă sensul ei, nemaivorbind de a-i învăţa pe copii. O mamă ca aceasta ulterior a înţeles din experienţă cuvântul părintelui, atunci când într-o criză de cruzime fiul sau nepotul ei care crescuse mare i-a dat o lecţie de educaţie. Atunci când a venit vorba despre educaţia copiilor şi unii din jur au început să polemizeze dacă se cuvine să fie pedepsiţi, stareţul Grigorie de la Belgorod, (Mari Stareţi Ruşi, vol. II) a luat o crenguţă de verde de liliac, a înfăşurat-o în jurul degetului de câteva ori, arătând prin aceasta că atât timp cât crenguţa este tânără, poţi s-o învârţi cum vrei, dar atunci când va deveni lemn, chiar dacă o vei îndoi puţin, s-ar putea să se rupă. La fel şi copilul: atât timp cât e mic, poate fi întors în partea în care trebuie, însă dacă va mai creşte şi va face voia sa, nu-l vei mai putea îndrepta. Duhurile din văzduhuri se amestecă şi în cugetele copiilor, strică totul, pretutindeni. Copilul trebuie crescut, trebuie învăţat în ascultare mai ales până la vârsta de cinci ani, căci până atunci i se formează caracterul. Trăsăturile de caracter dobândite până atunci îi rămân apoi toată viaţa. În acest timp, părinţii ar trebui să îşi înveţe copiii să fie pe deplin ascultători. De fapt, cuvântul părintesc să fie pentru ei, un lucru sfânt. Când părintele spune ceva, aşa să fie. Amin. Dar, vedeţi, părinţii nu au deprins asta, şi din copilărie(duhurile viclene) ne învaţă să ne împotrivim şi să nu ascultăm Poţi să-l pedepseşti cu cureaua, dar nu des şi s-o faci cu înţelepciune. Dacă în caz de nevoie îl vei pedepsi simţitor, mai apoi va fi suficient să-i zici odată: Te voi pedepsi! sau să-i arăţi cureaua şi vei dobândi acelaşi efect. Dacă însă ameninţările nu ajută, cu timpul poţi săl înveţi o dată minte cu cureaua. Dar poţi să o faci cu bine numai până la o anumită vârstă, după care poţi să îndrepţi moravurile doar prin convingere.

                                                               Urmele paşilor 

      La o închisoare era un criminal condamnat pe viaţă. Mâinile şi picioarele îi erau în lanţuri, căci era considerat foarte periculos. Maşina poliţiei a adus noi condamnaţi. Între ei era şi fiul criminalului, condamnat şi el pe viaţă pentru crimă. Şi el avea mâinile şi picioarele în lanţuri. Aşa s-au întâlnit tatăl şi fiul. Tristă întâlnire! Fiul şi-a ridicat mâinile înlănţuite spre tatăl şi l-a întrebat: Pentru asta m-ai adus pe lume? Bătrânul s-a roşit la faţă şi a lăsat să-i cadă capul pe piept. Nu a răspuns niciun cuvânt. În multe cazuri, copiii fac ce văd rău la părinţi. De aceea să ne gândim toţi care suntem părinţi:

                                             PE CE CALE MERG PAŞII NOŞTRI? 

Aceasta este o întrebare esenţială pentru fiecare familie. De răspunsul coresc depind multe lucruri pe care copiii le imită. Sfântul Apostol Pavel a călcat pe urmele Mântuitorului şi a putut spune: De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele. Deci vă rog să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos (1 Corinteni 4:16; 11:1). 
Cine merge pe urmele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos este  unul care urmează binele şi poate lăsa în urmă un exemplu pentru ceilalţi. Osteneala mamei În osteneala mamei stă prezentul şi viitorul naţiei....

                          Cineva a întrebat un preot: Ce ne lipseşte să dăm unui om o                                      educaţie corectă?

 Iar preotul a răspuns: MAMA! Că dincolo de ce dă societatea unui om, sămânţa primă este pusă în suflet de mamă. Mărul acru face mere acre Când tăiem un pom i se usucă ramurile. Când însă îl udăm la rădăcină, ramurile sunt verzi. La fel şi părinţii. Când tatăl şi mama, care sunt rădăcina copiilor, ţin post, se roagă, fac milostenie, merg la Biserică şi fac fapte bune, Dumnezeu îi păzeşte pe copiii lor. Încă când părinţii păcătuiesc, Dumnezeu îngăduie să le moară copiii şi-i aruncă împreună în iad. Un măr face mere acre. Cine este de vină mărul sau merele? De aceea, noi părinţii, care suntem mărul trebuie să ducem o viaţa virtuoasă, ca să se ne bucurăm că merele sunt dulci (Sfântul Cosma al Etoliei). Creştinul şi ciobanul Un creştin povesteşte vizita pe care i-a făcut-o unui cioban. Ciobanul l-a întâmpinat curtenitor la gară, însă pe drumul lung până la fermă, s-a arătat ciudat de tăcut. Ca şi cum inima i-ar fi fost apăsată de o grea povară. Întrebat de pricina tăcerii sale, bătrânul cioban a plâns de parcă ar fi rămas fără copiii: Astă-noapte am pierdut 65 din mieii cei mai buni. Au dat iama lupii Creştinul şi-a exprimat regretul pentru pierderea suferită. Şi oi câte au ucis?, l-a întrebat. Ciobanul l-a privit surprins: Nu ştiţi că lupul nu ia niciodată o oaie bătrână atâta timp cât are miei la îndemână? În aceste zile, mieii (adică copiii) sunt prădaţi cu cruzime de vrăjmaşul sufletelor. Cine va lucra să aducă mieii şi oiţele la adăpostul pe care numai Hristos îl poate oferi? 

                                                         Înţelepciunea lui Sirah cap. 30 

1. Cel ce iubeşte pe fiul său îl bate, ca mai pe urmă să se bucure de el. 
2. Cel care ceartă pe fiul său va avea mulţumire şi între cei cunoscuţi se va lăuda cu el. 
3. Cel care învaţă pe fiul său întărâtă pe vrăjmaşi (diavoli) şi înaintea prietenilor se va bucura pentru el.
 4. Calul neîmblânzit ajunge nărăvaş, aşa şi un copil lăsat în voia lui ajunge rău-crescut. 
5. Dacă eşti drăgăstos cu fiul tău, te va înfricoşa; joacă-te cu el şi te va întrista. 
6. Nu râde cu el, ca să nu te doară împreună cu el şi mai pe urmă să ţi se sterpezească dinţii. 
7. Nu-l lăsa în voia lui la tinereţe şi nu trece cu vederea greşelile lui. 8. Pleacă grumazul lui la tinereţe şi bate-l până este prunc, ca nu cumva încăpăţânându-se să nu te asculte. 
9. Ceartă fiul tău şi fă-l să lucreze, ca nu se poticnească întru ruşine.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ