DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

3 iunie 2013

Postim ca sa luptam cu Satana!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


"Acest neam de demoni va iesi numai cu post si cu rugaciune", a spus Hristos Domnul unui tata ce avea un copil indracit. si sa nu zica nimeni ca nu exista diavol sau nu exista indraciti!!! in Ucraina, la Pecerska, la slujba Maslului, erau adunati vreo zece la un loc si era un adevarat infern dezlantuit acolo! Ai vazut filmul "Exorcizarea lui Emily Rose"? Este bazat pe un fapt real si merita sa fie vazut.

Demonizatii sunt o realitate. Desi eu zic ca acum Dumnezeu "ascunde" cumva aceasta crunta realitate din motive usor de inteles: demonizatii se numara acum cu milioanele, iar cei ce i-ar putea vindeca se numara pe degete! si ca sa nu se darame lumea din cauza demonilor, face Domnul ca demonizatii sa nu se mai manifeste pe fata. De ce sunt milioane si zeci de milioane de demonizati? Ce este un demonizat? Tot cel ce nu are pe Duhul Sfant in el, nu este decat un demonizat! Ti se pare prea dura afirmatia? Cel ce nu s-a straduit sa primeasca energie pozitiva in suflet, cel ce nu s-a impartasit cu Hristos si cu harul Duhului prin credinta si fapte bune, acela, implicit, a acumulat energie negativa.

Omul este ca un mecanism care "functioneaza" cu energie: pozitiva sau negativa. Daca se apropie de Dumnezeu, se umple de energie pozitiva. Daca nu, se apropie de Satana si de energia lui negativa. Adica se indraceste: nu mai crede, nu mai lucreaza binele, nu mai posteste, de aici urmand faptele care se fac prin energia negativa satanica: desfrau, lacomia, ura, minciuna, necredinta etc. Toate legate intre ele! Deci postim ca sa ne eliberam, sa putem crede si, in acelasi timp, sa "fugim" de diavol. Cine nu posteste, nu renunta la faptele diavolesti. si invers!
Dupa eliberare, dupa jertfa, dupa fuga de Satana, urmeaza un fel de gol in suflet. ti-am zis deja ca sufletul e ca o camara pe care o golim de rele. Dupa aceea simtim incet incet nevoia binelui. Incepem sa vorbim cu Dumnezeu. Treptat il simtim. Credem parca mai usor in El. Avem parca ceva mai multa vointa si mai multa credinta in El. Il percepem treptat ca pe o Fiinta vie, apropiata noua. Simtim ca avem ceva sa-I spunem cu adevarat, nu doar frazeologia de pana atunci. Parca vedem viata si intamplarile din cursul vietii cu alti ochi. Parca simtim ceva nou, mereu mai aparte.

Postim ca sa ne putem ruga.

Cuvintele ne sunt mai calde la rugaciune si ne apuca un dor nebanuit pana atunci. Vrem ceva nou! De parca ne-am ridicat dintr-un somn greu si descoperim din nou lumea si pe noi insine cu alti ochi. Parca Dumnezeu e mai prezent si mai aproape! Desi realitatea e alta: noi suntem mai aproape de El si nu invers! Ca in cazul celui aflat aproape de o insula si care, dupa ce a aruncat ancora pe tarm, tragandu-se spre mal, i se pare ca insula vine spre el. Dar, stii bine, el se apropie de insula... Nu noi il tragem pe Dumnezeu de maneca prin post si ni se pare ca vine spre noi, ci pur si simplu, postul ne deschide ochii si ne inviaza sufletul, care, oricum, il avea pe Dumnezeu aproape! Si il va avea mereu aproape, chiar de va fi in fundul iadului!

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV