DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

22 decembrie 2012

Cine și ce vestește în colinde?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

diac. dr. Liviu Petcu
ilustrare : piosmarian

Ascultând și astăzi cu emoţie colindele, luăm parte cu tot sufletul nostru la peripeţiile numeroase prin care trece Maica Domnului, Dreptul Iosif și pruncul Iisus.



În general, copiii și preoții colindă. Copiii simbolizează pe îngerii care nu doar au fost prezenți la nașterea Domnului, ci au și vestit-o, iar preoții, pe păstorii care se aflau în preajma ieslei de la Betleem și s-au închinat Domnului la nașterea Lui. Aceștia din urmă merg cu icoana Nașterii Domnului prin casele credincioșilor în ajunul sărbătorii, vestind Nașterea Pruncului mântuitor și aducându-L în casele și în inimile lor.



Colindătorii devin hristofori și teofori, adică purtători de Dumnezeu, întrucât ei Îl poartă în suflete și Îl vestesc pe Hristos Pruncul la casele creștinilor, care, la rândul lor se pregătesc îndelung pentru primirea Oaspetelui dumnezeiesc. În ajunul Crăciunului, tot satul și fiecare casă în parte intră parcă într-un fel de forfotă, de mișcare, de înălțător neastâmpăr: se aprind făcliile, luminile, se fac ultimele pregătiri, se întinde masa, se deschid porțile, pentru ca Domnul să fie binevenit și bine primit. În biserici nu se face priveghere în noaptea de Ajun spre Crăciun, pentru că vin colindătorii care transformă întreg satul în biserică, colindele – ca punți de lumină între pământ și cer – înlesnesc comuniunea directă cu Dumnezeu din ceruri.



Deci, colindătorii duc asemenea îngerilor şi păstorilor vestea Evangheliei din casă-n casă. Colindatul capătă astfel un aspect de pelerinaj, căci întruchipează pelerinajul Sfintei Fecioare Maria, apoi pelerinajul magilor şi al Mântuitorului, a Cărui viaţă pământească este un pelerinaj continuu. Colindul a fost o Biblie deschisă în vremurile de restriște în care puțini erau cei care ştiau carte, astfel, colindătorii erau (precum sunt și astăzi) și mari misionari ai Bisericii, căci prin colinde, ei nu fac decât să relateze cele întâmplate la Betleem, iar cei care-i ascultă primesc în amănunt istorisiri pe cât de adevărate pe atât de emoționante despre Naşterea Domnului.



Cuprinsul colindelor este unul adânc teologic, redând cu limpezime adevărul de credință al Evangheliei, în cuvinte simple, însă nu în înțelesuri simpliste. Colindele sunt de o frumusețe literară inegalabilă, de o gingășie aparte și de un deosebit har poetic. Din conținutul lor se întrevede bunătatea și simțirea curată a credincioșilor Bisericii noastre. Ascultându-le, ne minunăm de nesfârșita bogăție sufletească și forța creatoare cu care poporul nostru, autorul colindelor, a înțeles și a tâlcuit Evanghelia și L-a primit cu nesfârșită dragoste, recunoștință și duioșie pe Pruncul Mântuitor.

În colinde, vedem cum Dumnezeu încetează să mai fie inaccesibil, Se apropie de muritori cu bunăvoinţă şi cu smerită dragoste. Prin aceasta, nu Dumnezeu îşi pierde din măreţia Sa, ci omul devine tot mai apropiat, mai intim cu Creatorul și Mântuitorul său, împărtășindu-se din lumina neînserată a Dumnezeirii. Aflăm, de asemenea, că dragostea Lui nu este desăvârșită doar pentru faptul că S-a întrupat pentru noi și mântuirea noastră, ci și pentru că a arătat nevoie și de dragostea noastră pentru El, căutând-o.



Prin colinde, ni se transmite cu multă claritate și limpezime mesajul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, adevărul dogmatic cu privire la Nașterea Domnului și la Maica Sa fiind bine revelat și relevat. În Sfânta Scriptură, pasajele evanghelice prezintă pe scurt istorisirea nașterii Domnului, apoi drumul la Betleem și călătoria în Egipt, dar poporul nostru, în iscusința sa, a înțeles că drumul este foarte lung și anevoios mai ales pentru o femeie care este gata să nască și de aceea în colinde poporul a brodat o mulțime de întâmplări și de fapte minunate, călătoria sau mai bine zis fuga în Egipt fiind prezentată ca o adevărată odisee. Astfel, ascultând și astăzi cu emoţie colindele, luăm parte cu tot sufletul nostru la peripeţiile numeroase prin care trece Maica Domnului, Dreptul Iosif și pruncul Iisus. Ne înduioşăm de suferinţele ei, aprobăm toate acţiunile şi gesturile ei şi ne simţim la urmă, după atâtea și atâtea primejdii, plini de o bucurie nestăpânită, sinceră şi candidă, la aflarea veștii naşterii pruncului Iisus.



Îl colinde se reliefează și descrierea împrejurărilor și ținutului sfânt, Betleemul, apoi venirea și închinarea păstorilor, a magilor, pe urmă auzim despre imnele îngerești, mânia și faptele înspăimântătoare ale lui Irod, omorârea pruncilor etc. În colinde se arată grija neobosită a credincioșilor pentru Pruncul Sfânt, Căruia Îi vorbesc blând, Îi caută un sălaș călduros pentru naștere, precum și îmbrăcăminte împărătească. E interesant cum poporul nostru şi-a permis să fie atât de intim cu Dumnezeu şi şi-a însuşit o maternitate a Maicii Domnului în colinde. Găsim în colinde trăirea creştină primară, simplă şi autentică, fără artificii superflue și fără o bogăție căutată și artificială a stilului. Le-au fost străine înclinaţia către dogmatizări adânci și sterile, teoretizări aride, demonstraţii teologice meşteşugite, cultism, conţinutul lor fiind o uimitoare bogăţie de învăţături, mesaje de îmbărbătare şi diverse exortații, a căror limpezime şi prospeţime au reconfortat Biserica din toate timpurile și au adus un festin duhovnicesc profund și continuu în sufletele oamenilor.



Așa cum am precizat și mai sus, la români, colindele se remarcă prin profunzimea teologiei şi simplitatea formei. În ele nu este cu nimic micşorată dumnezeirea Fiului, după cum nu este uitată omenitatea Lui: Astăzi S-a născut, Cel făr de-nceput, cum au spus proorocii; Mititel şi-nfăşeţel, în scutec de bumbăcel / Neaua ninge nu-L atinge / Vântul bate, nu-L răzbate. În colinde, natura, recunoscându-L pe Creator, se simte îndatorată să-i aducă recunoștință. Zidirea toată parcă se îmblânzește, se umanizează și se apropie cu duioșie de Prunc: Vântul bate, nu-L răzbate / Neaua ninge, nu-L atinge. Vântul bate, nu-L răzbate, adică nu-L pătrunde, înfrigurându-L, ci rămâne în afara Lui, ocrotindu-L; neaua ninge, nu-L atinge, cu alte cuvinte, chiar dacă ninge de jur-împrejur, pe Pruncul sfânt nu-L atinge și locul unde este Hristos rămâne apărat, ocrotit. Bogăția de diminutive utilizate în colinde (Mititel şi-nfăşeţel, în scutec de bumbăcel etc.) dezvăluie încă o dată sufletul cald și sensibilitatea deosebită a poporului nostru.



Din conținutul colindelor, mai aflăm că, într-un fel este adevărat că Mântuitorul S-a născut acum 2011 ani; istoricește vorbind, este un adevăr, căci atunci a intrat Iisus Hristos în istorie, dar El Se naște continuu, Se naște pururea, așa cum glăsuiește un minunat colind:

„Mare-i seara de-astă seară,

Dar nu-i seara de-astă seară

Ci e seara lui Crăciun, lui Crăciun celui bătrân,

Când S-a născut Fiul Sfânt, Fiul Sfânt pe-acest pământ”.

Astfel, într-un fel noi trăim o condensare a timpului și devenim contemporani cu evenimentul Nașterii Domnului Hristos în Betleem, iar Acesta devine contemporan cu noi. Crăciunul nu este doar o rememorare, o celebrare a ceea ce s-a petrecut atunci în ieslea de la Betleem, ci și o retrăire a evenimentelor, încercându-ne acea emoție vie, acel fior sfânt pe care l-au simțit cei prezenți atunci în jurul Pruncului mântuitor.

Înminunata Bucovină există tradiţia cum că oamenii sunt răi şi ca să-i îmbuneze, Dumnezeu le-a trimis colindele şi când acestea n-ar mai fi, pătrund duhurile cele rele mai mult între oameni. Dar cât timp se vor cânta colindele, prezenţa răului va fi micşorată sau chiar anihilată. Prin urmare, e necesar ca noi să prețuim, să păstrăm, să promovăm și să cântăm colindele, din neam în neam, din generaţie în generaţie, ca pe un odor sfânt, ca pe o dumnezeiască liturghie a iubirii lui Dumnezeu, așa cum ne îndeamnă și unul dintre ele:



Azi cu strămoşii cânt în cor

Colindul sfânt şi bun,

Tot moş era şi-n vremea lor,

Bătrânul Moş Crăciun.

E sărbătoare şi e joc

În casa ta acum,

Dar sunt bordeie fără foc

şi mâine-i Moş Ajun.

şi-acum te las, fii sănătos

şi vesel de Crăciun,

Dar nu uita când eşti voios,

Române să fii bun.

20 decembrie 2012

CUVÂNT LA NASTEREA DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Fiindcă ne aflăm în vremea de prăznuire a Nasterii lui Iisus Hristos, Mântuitorul si Dumnezeul nostru, m-am gândit să spun câteva cuvinte în legătură cu acest prealuminat si dumnezeiesc praznic al mântuirii întregii lumi.

Ati văzut că atunci când vine primăvara - fiecare din noi am apucat atâtea primăveri câti ani avem -, mai întâi începe să se încălzească vremea, soarele începe să ardă mai cu putere, să străbată cu razele sale până la noi. Apoi începe a încolti iarba, pământul se umple de iarbă verde si de flori; neamul păsărilor începe să cânte frumos în codri, în dumbrăvi, în câmpii si pe dealuri. Dobitoacele ies la păsune, păstorii cântă din fluiere de bucuria primăverii, soarele străbate cu putere printre vii si livezi, codrii înfrunzesc si toată podoaba pământului se schimbă spre înnoire si se face un fel de rai pe pământ. Si fiecare are o multumire sufletească ajungând să vadă această împodobire si înnoire a stihiilor vremii, si de bucurie si multumire dă slavă lui Dumnezeu.

Asa s-a întâmplat si când a ajuns la noi plinirea vremii, primăvara cea duhovnicească a nasterii Domnului, Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea pe toate le-a bucurat, cum a zis Arhanghelul Gavriil către păstori: Iată, vă bineves-tesc vouă bucurie mare (Luca 2,10). S-au bucurat cerul si pământul de această primăvară si înnoire a neamului omenesc.

Dar oare de când a venit la noi această primăvară? Încă de când a zis Dumnezeu către sarpe despre Eva: Aceasta îti va zdrobi capul (Facere 3, 15). Era o proorocie a lui Dumnezeu Tatăl, că prin femeie a căzut neamul omenesc, si tot prin femeie, la plinirea vremii, se va zdrobi capul sarpelui, adică al satanei.

Dar de ce se cheamă Hristos sământa femeii? Apostolii spun că Hristos din sământa femeii S-a născut. Pentru ce? Pentru că El nu este sământă de bărbat după trup. Căci zice dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în "Cuvânt teologic" la întruparea lui Dumnezeu sau în capetele cunostintei: "Sufletul Mântuitorului în persoana ipostasului s-a luat de la Duhul Sfânt, iar trupul din sângele Preasfintei si Preacuratei Fecioare Maria" (Filocalia 2, p. 215, într. 15, Sibiu, 1947, trad. de Pr. dr. D. Stăniloae).

Cam cu o mie cinci sute de ani înainte de venirea Domnului în trup, trăia în Mesopotamia, în tara cea dintre două râuri, Tigru si Eufrat, care se mai chema pe atunci "Poarta lui Dumnezeu", un mare vrăjitor pe care-l chema Valaam. El era dintr-o regiune numită Petor (Numerii 22, 5).

Tot în vremea aceea, poporul lui Israel era în nemernicia lui cea de patruzeci de ani, în pustie, si ajunsese în pământul amoreilor. După ce l-a bătut pe Sihon, împăratul amoreilor, trecuse în pământul Vasanului. Acolo l-a bătut pe Og, împăratul lor, si mare groază a băgat în popoarele de dincolo de Iordan si din pământul lui Moab, care era dincoace de Iordan, desi poporul încă nu trecuse Iordanul. Împărătia lui Moab, care era lângă poalele Muntelui Carmel si lângă Ierihon, avea pe atunci un împărat cu numele Balac.

Si acesta, când a văzut că poporul lui Israel - căruia îi ajuta Dumnezeu în vremea aceea, că era singurul popor ce se închina adevăratului Dumne-zeu - ia tară după tară si popor după popor, si a ajuns lângă hotarele lui, a fost cuprins de mare spaimă si grijă. De aceea împăratul Balac a strâns boierii curtii sale din Madiam si a zis: Poporul acesta mănâncă acum totul împrejurul nostru, cum mănâncă boul iarba câmpului (Numerii 22, 4).

Deci, sfătuindu-se ei si socotind că nu vor putea tine piept unui popor care se arată asa de puternic, au hotărât că nu este altceva mai bun de făcut decât să cheme în ajutor pe Valaam din Petor. Că la popoarele păgâne era mare credintă în acest vrăjitor pe vremea aceea. Atâta credintă aveau în acel mare vrăjitor, încât îl socoteau ca pe un dumnezeu.

Si a trimis Balac împăratul o delegatie peste Eufrat în Mesopotamia, cu mari daruri si cu mare cinste la Valaam din Petor, să vină să-i ajute cu farmecele sale, mai bine zis cu puterea drăcească, să bată pe poporul lui Israel, că dacă nu, tara lor va fi pierdută.

Si l-a dus pe vârful muntelui Peor si acolo i-a făcut jertfelnice. Dar Valaam, după ce i-a vorbit Dumnezeu prin gura asinei, în loc să blesteme poporul lui Israel a început să proorocească cele despre nasterea lui Iisus, zicând: Cât sunt de frumoase sălasurile tale, Iacove, corturile tale, Israele!... o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel si va lovi pe căpeteniile Moabului si pe toti fiii lui Set îi va zdrobi. Din Iacov se va scula Cel ce va stăpâni cu putere... (Numerii 24, 5, 17-19).

Si astfel Valaam a proorocit de trei ori bine pentru Israel, despre steaua care trebuia să se arate în vremea nasterii Mântuitorului, si că Acesta va da lovitura de moarte lumii păgâne si idolatre si va împărăti peste toate popoarele lumii, până în veac. Apoi, sculându-se, s-a înapoiat în tara sa.

Acestea a proorocit pentru că Duhul lui Dumnezeu a umbrit pe Valaam vrăjitorul.

Băgati de seamă că acestea s-au întâmplat cu 1500 de ani înainte de venirea Mântuitorului, pe vremea lui Moise, când trăia Balac, împăratul Moa-bului. De atunci traditia aceasta era în tot pământul Persiei si în pământul unde se află astăzi Irakul si Iranul.

Si asa, din traditie în traditie, a ajuns proorocia aceasta, pe care o istoriseste dumnezeiasca Scriptură, până în vremea nasterii lui Iisus Hristos. Si s-a arătat steaua în Egipt, în Persia si în alte părti cu doi ani mai înainte.

Când au văzut magii o stea atât de mare, care nu-si mai făcea drumul ca si celelalte, de la răsărit la apus, ci venea de la miazăzi la miazănoapte -, stiind si proorocia lui Valaam -, au putut cunoaste despre steaua care va răsări din Iacov, din Israel, din protopărintele neamului evreiesc, Împăratul care va zdrobi toate împărătiile lumii si va împărăti în veac în împărătia cea duhovnicească si fără de sfârsit (conf. Luca 1, 33).

Dar cine erau magii care au pornit să se închine Mântuitorului? Să nu credeti că erau vrăjitori ca Valaam din Petor. Nu. În Persia, magi se numeau cei mai mari filozofi si astronomi, ghicitori în stele sau astrologi. Ei aveau cărti vechi rămase de la Valaam si de la alti înaintasi si stiau, din traditia de un mileniu si jumătate, că se va arăta o stea neobisnuită, o stea făcându-si drumul altfel, nu asa cum i-a zis Ziditorul de la început, si atunci Se va naste un Împărat care va împărăti toată lumea. Si pândeau, că erau astronomi, să vadă când va apărea steaua care să-si facă drumul ei, nu asa ca toate celelalte.

Oare nu te-ai speria să vezi acum o stea că vine de la miazăzi spre miazănoapte? Acum ai zice că e satelit, că seamănă cu stelele, dar atunci nu erau sateliti. Deci se stia că acesta este un semn minunat nemaiîntâlnit. "Oare ce-i cu steaua aceasta? O fi steaua despre care a spus Valaam din Petor!"

Si de ce a apărut steaua cu doi ani mai înainte de nastere? A fost o rânduială dumnezeiască să se arate cu doi ani mai înainte, ca să aibă ei când se pregăti pentru o călătorie lungă, din Persia până în Ierusalim, căci trebuiau să meargă peste 1000 de km, si pe atunci nu era atât de usor ca acum.

Si cei trei mari filosofi si magi au pornit cu cămilele încărcate cu hrană si cu daruri, să-L găseas-că pe Împăratul lumii.

Patru au pornit, dar numai trei au ajuns. Unul din ei cu numele Artavan, fiind împiedicat de diavo-lul, n-a putut să vină să se închine Mântuitorului în Betleem, ci a ajuns mai târziu, când Hristos era răstignit pe Cruce.

Iubiti credinciosi,

Dar cum s-a săvârsit această taină duhovni-cească? Nouă ne istoriseste Evanghelistul Matei asa: Iar nasterea lui Iisus Hristos asa a fost: că logodită fiind Maria, mama Lui, cu Iosif, mai înainte de a fi ei împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt (Matei 1, 18).

Dar de ce a trebuit să se logodească cu bărbat cea Preasfântă si Preacurată Fecioară, dacă a născut de la Duhul Sfânt si a fost cămara plină de toate darurile Sfântului Duh?

După cum arată dumnezeiestii Părinti, Maica Domnului a fost logodită pentru două pricini. Prima, pentru că trebuia să fie mintit satana. Cu 700 de ani înainte de venirea Domnului, Proorocul Isaia, evan-ghelistul Vechiului Testament, a spus la capitolul 7, versetul 14: Iată, fecioara în pântece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel, ce se tâlcuieste, cu noi este Dumnezeu.

Satana a înteles, prin gura acestui prooroc, că o fecioară va zămisli în chip negrăit la plinirea vremii, prin lucrarea lui Dumnezeu, si din ceasul acela a început să pândească pe toate fecioarele câte erau pe fata pământului, să afle care din ele va naste fără bărbat, ca să pună piedici planului mântuirii neamului omenesc. Căci, dacă o afla poporul având în pântece nefiind logodită, o ucidea cu pietre, după legea lui Moise.

Dar satana s-a înselat, că nu poate el niciodată să împiedice lucrarea lui Dumnezeu si să întârzie taina mântuirii. Că zice dreptul Iov: El (Dumnezeu) destramă planurile celor vicleni... El prinde pe înte-lepti în istetimea lor si sfatul celor înselători ies prost (Iov 5, 12-13).

De aceea Dumnezeu Si-a arătat întelepciunea si prudenta, când a dat logodnic Fecioarei, ca să creadă toată lumea si însusi satana că este femeie ca toate femeile, si el (satana) să nu bănuiască că ea este fecioara cea din veci asteptată si aleasă să nască pe Mesia.

Iar a doua pricină a fost si mai tainică. Sfântul Grigorie Teologul si Marele Vasile spun că s-a dat logodnic fecioarei, ca nu cumva satana, cunoscând de la început taina mântuirii, să nu intre în luptă cu Hristos. (Marele Vasile, Tâlcuire la psalmul 44 si Sfântul Grigorie Teologul, Cuvânt la Nasterea Dom-nului).

Căci Hristos trebuia să pătimească, să fie batjocorit, ocărât, schingiuit, răstignit si la urmă să fie omorât, si satana stia că noi prin rănile Lui ne vom vindeca. Toate acestea erau prezise de Isaia, care a zis: Dar El a luat asupră-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a împovărat... si prin rănile Lui noi toti ne-am vindecat (53, 4-5).

Iată ce trebuia să pătimească El, conducătorul lumii, de la om! Si dacă ar fi stiut satana că această fecioară are să nască pe Hristos, nu avea oare să fugă departe de El? Ar fi luat lui Hristos orice prilej de a fi ocărât si batjocorit si omorât, ca să nu se plinească în felul acesta mântuirea lumii, care trebuia să vină prin Cruce.

Atunci satana n-avea să mai întărâte pe evrei, pe farisei, pe cărturari. N-avea să-l mai facă vânzător pe Iuda; nu apela la Pilat, nici la Irod, să-L prigo-nească. Dar de ce? Ca nu cumva să biruie Hristos si să ne mântuim noi! Dar asa, necunoscând taina, a început să-L prigonească chiar după botez, socotind că-i un drept sau un prooroc.

Că auzi ce-I spune satana în muntele Caranta-niei, căci nu stia sigur cine este: De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini (Matei 4, 1). Iar altădată, când duhul necurat a strigat din îndrăcitul din tinutul gherghesenilor: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? (Luca 8, 28).

A spus acestea pentru că diavolul stia scriptura care zice: Eu am zis: Dumnezei sunteti si toti fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81, 6). Deci satana îl socotea pe Mântuitorul ca pe un fiu al lui Dumnezeu după dar, asemeni proorocilor si dreptilor către care a fost cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 10, 35), nestiind că este Fiul lui Dumnezeu după fiintă, Cel care va prăda iadul si va omorî moartea.

Dar cu câti oameni nu se luptase el de atâtea mii de ani! Cu câti patriarhi, cu câti drepti, cu câti făcători de minuni, care au înviat si mortii? El stia că trebuia să vină proorocul prezis de Moise, dar nu stia că va veni în persoana lui Hristos. Iată, deci, cele două pricini pentru care a pus Dumnezeu logodnic lângă Preacurata Fecioară Maria.

Iubiti credinciosi,

Dar să mergem cu Evanghelia mai departe. Si Iosif, când a văzut că Maica Domnului are în pân-tece, s-a întristat. El stia că a luat pe această fecioară din mâna proorocului Zaharia, să-i păzească fecioria nestricată si s-o păzească cu totul în învătătura Sfintelor Scripturi. Si când a văzut-o grea, a început a se spăimânta, a se mâhni cu gândul, cum cântă Biserica: "Spăimântatu-s-a Iosif..." si "Nu te mâhni, Iosife...".

S-a mâhnit Iosif, gândind cum se poate ca o fecioară de 15 ani, curată si preasfântă, pe care a luat-o din Sfânta Sfintelor, pe care a hrănit-o Arhan-ghelul Gavriil 12 ani, încredintată lui ca unui om bătrân si văduv, cum se poate deci ca această cămară a tainelor, această floare a raiului si a cerului, să fie acum grea? Cine a înselat-o pe Maria? Cine a gresit cu dânsa? Cum de s-a încumetat cineva să se apropie de un vas al Duhului Sfânt?

Acestea erau întrebările pe care bietul si dreptul Iosif si le punea, mâhnindu-se după dreptate. Avea dreptul să se mâhnească, fiindcă toată grija de a o păzi era asupra sa. "Mă tem - gândea el - că de voi spune lui Zaharia aceasta, o să mă mustre, că de ce n-am păzit-o; iar dacă va afla poporul, pe dânsa o va ucide cu pietre. Da - îsi zicea el -, mai bine am s-o las în taină si mă duc".

Si cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Iar Iosif a primit aceste cuvinte ca si cum Însusi Dumnezeu i-ar fi spus: "Nu te teme că a înselat-o cineva! Nu te teme că de comoara aceasta a Duhului Sfânt s-a atins cineva să ti-o fure! Nu. Este preasfântă, preacurată! Pentru dânsa am făcut cerul si pământul si am zidit toată făptura! Ia-o, si nu te teme!"

Si asa, întărit de înger, Iosif a luat-o! Si zice mai încolo Scriptura: Si n-a cunoscut-o pe ea până când a născut pe Fiul Său cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus (Matei 1, 25). De la acest cuvânt până când, pornesc neoprotestantii de tot felul si nu voiesc s-o laude si s-o cinstească pe Maica Domnului. Ci zic: Auzi ce spune Scriptura: Si n-a cunoscut-o pe ea până când..., ca si cum ar da a întelege că după aceea, după ce a născut pe Cel Unul-Născut, s-o fi cunoscut Iosif!

Dar nebuni sunt si slabi la minte toti cei care cugetă asemenea cu dânsii. Să cerceteze Scriptura mai întâi si să vadă ce înseamnă cuvântul până când. Si atunci să vadă adevărul, care străluceste mai mult decât soarele în Evanghelie si în toate dumneze-iestile Scripturi.

Cuvântul "până când" înseamnă vesnicie, se spune în Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. Si citind în scrierile dumnezeiestilor Părinti, vedem tâlcuit că, atunci când auzim zicându-se în psalmul 109: Sezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmasii Tăi asternut picioarelor Tale, să nu întelegi că de la judecată înainte, de când va zdrobi Hristos toată vrăjmăsia si pe diavolul si pe cei potrivnici, nu va mai sedea de-a dreapta Tatălui, spre a împărăti cu El peste toate veacurile, deoarece stim bine si este scris, că împărătia Lui nu va avea sfârsit (Luca 1, 33).

Sau când auzim de sotia lui David, Micol, fata lui Saul cea mai mică, se zice că n-a avut copii până în ziua mortii ei (II Regi 6, 23). Înseamnă că a născut după ce a murit? Câtă nebunie ar fi să crezi că a născut după ce a îngropat-o?! Deci a arătat vesnicia, că niciodată nu a mai născut.

Sau despre corbul lui Noe, ce zice? Si nu s-a mai întors corbul în corabia lui Noe până ce a secat apa de pe pământ (Facerea 8, 7). Dar s-a întors vreodată, sau o să se mai întoarcă? Nu! Porumbelul s-a întors a doua oară, dar corbul nu s-a mai întors!

Deci cuvântul până când înseamnă vesnicie! Asa si despre Maica Domnului. Când auzi că n-a cunoscut-o pe ea până când înseamnă că în vecii vecilor n-a cunoscut bărbat si n-a cunoscut-o nimeni.

Ce spune dumnezeiasca Evanghelie mai depar-te? Si a luat pe Maria, logodnica sa, că a venit poruncă de la cezarul August, când domnea în Siria Quirinius, să meargă fiecare să se înscrie. Unde? În cetatea sa.

Si a venit Iosif cu Maria în cetatea Betleem. De ce au venit în Betleem? Betleemul era cetatea lui David, căci ati auzit mai sus ce i-a spus îngerul lui Iosif, logodnicul Fecioarei: Iosife, fiul lui David... Si fiindcă si Iosif si Maica Domnului se trăgeau din neamul si din casa lui David, după dreptate au venit în Betleem să se înscrie, cu toate că acum locuiau în altă parte.

Betleemul, numit în vechime si Efrata, se mai chema si cetatea lui David, căci într-însa s-a născut si s-a uns ca împărat marele strămos al Mântui-torului, după trup. Dar s-a mai numit si "Casa Pâinii", de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-si turmele oilor sale pe acele locuri, mai înainte a văzut si a proorocit că acolo avea să se pogoare si să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Dar unde se află Betleemul? În Palestina. Este o cetate mică, la jumătatea căii între Ierusalim si Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul si unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri, mai bine-zis cu Sfânta Treime. Acolo era Betleemul!

Dar de ce S-a născut Mântuitorul în Betleem? Era vreo proorocie că Betleemul va fi locul de nastere al lui Iisus Hristos? Era. Proorocul Miheia a spus mai înainte cu vreo 4-500 de ani de venirea lui Hristos în lume: Si tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu esti mai mic între voievodatele lui Iuda, căci din tine va iesi Povătuitorul, Care va paste pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1; Matei 2, 6).

Această proorocie au cunoscut-o si arhiereii si cărturarii, căci atunci când i-a întrebat Irod: "Unde va să se nască Hristosul", ei au răspuns: "În Betlee-mul Iudeii". Si i-au spus proorocia aceasta.

Deci, când a venit Iosif în Betleemul Iudeii cu Maica Domnului, împlinindu-se nouă luni, tocmai atunci a sosit vremea de nastere. Si atunci, aflându-se în Betleem, căutau un loc unde să poată naste.

Iubiti frati, poate si dumneavoastră si noi am stat în una din nopti afară, când cerul era înstelat si stelele asa de frumoase si de strălucitoare, ca în timpul de iarnă de acum. Ce ati face dacă ati vedea deodată că stelele si cerul tot vin si vin si vin spre pământ si se apropie? Si din ce se apropie mai tare, mai tare luminează; si de atâta orbire si de frică, negresit, mai că v-ar iesi sufletul! Ce s-ar întâmpla? Câtă spaimă ar fi!

Sau dacă am vedea deodată în timpul zilei că soarele începe să vină către noi si tot vine si orbeste lumea si arde lumea cu razele sale si miliarde de raze străpung văzduhul, arzând toate si luminând toate! Câtă frică ar fi atunci si cât cutremur să vezi stelele si soarele venind spre pământ.

Ei, dar nimic n-ar fi aceasta fată de ce s-a întâmplat la nasterea lui Hristos. Că nu cerul, nu soarele s-a coborât atunci la noi, ci Ziditorul cerului si al pământului. Cel ce a zidit soarele si a pus lumina, razele si căldura în el, si a pus luminători pe tăria cerului. Acela a venit!

Câtă spaimă, cât cutremur n-ar trebui să ne cuprindă pe noi gândind că Cel Care a făcut toate din nimic, a venit până la firea noastră. Si n-a voit să vină să se nască în palatele cezarilor Romei sau la faraonii Egiptului, unde era numai aur, ci într-o iesle simplă, într-o pesteră. Era o pesteră cu iesle pentru vite, care avea cam 20-30 de picioare lătime, unde se adăposteau vitele de căldura mare. Era pestera unde David închidea oile când era păstor.

Deci Mântuitorul a voit să Se nască chiar în pestera unde David, strămosul Său după trup, a trăit. N-a ales palatele din Roma, nici pe cele din Persia, ci pestera lui David, ca să-si arate smerenia chiar de la început, de la nastere.

Dar de ce S-a născut într-o pesteră? Pentru că ea este simbolul întunericului. El a venit să aducă lumină si în temnita iadului si în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum si mai ales cel până la Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stătea în întunericul slujirii de idoli si al păcatului.

Si S-a născut Hristos noaptea, la miezul noptii si în pesteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? La pesterile de care a spus Isaia, căci zice: pesterile lor - vorbeste de pesterile iadului - în veci cu întuneric sunt făcute. Si a venit să risipească întunericul din pesterile iadului si întunericul păcatului de pe fata pământului.

Dar de ce S-a născut Iisus Hristos la miezul noptii? A venit să lumineze pesterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vie în lume. El de la început era lumina lumii si a venit să lumineze si să strălucească în toate părtile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Dar stiti în care zi a săptămânii S-a născut Hristos? Poate vă întreabă cineva. Adu-ti aminte din Sfânta Scriptură ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când a zis: "Să se facă lumină" si a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a săptămânii, Duminica sau "Ziua soarelui"!

Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfintii Părinti de la Soborul IV Ecumenic. Duminica a înviat din morti (Matei 28, 1). Duminica a turnat Hristos din Duhul Sfânt peste Sfintii Săi ucenici si Apostoli. Duminica Sfintii Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a descoperit si Apocalipsa, că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10). Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii!

De aceea a sfintit Dumnezeu ziua Duminicii si cu nasterea Sa, pentru că în ziua aceasta, cum v-am spus, a făcut Dumnezeu lumina. Parcă ne-ar fi spus Mântuitorul: "Eu Însumi am făcut lumina cea zidită atunci, si am venit să aduc lumina cea sfintită si duhovnicească la toată lumea. Eu am adus lumină peste tot omul si voi lumina peste tot omul care vine în lume ca lumina sfintită. Eu am făcut lumina atunci când am făcut soarele si lumina zilei, si Eu am venit acum cu lumină gândită, ca lumină duhovnicească". Iată pentru care pricină Hristos S-a născut Duminica si la miezul noptii.

Iubiti credinciosi,

Magii, când au ajuns în Iudeea, s-au dus la stăpânitorul Irod si au întrebat unde este Împăratul care S-a născut. Si întelegând Irod că în Iudeea si anume în Betleem se va naste Hristos, cu mare viclesug le-a spus magilor: Mergeti si cercetati cu de-amănuntul despre Prunc si, dacă Îl veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, să mă închin Lui (Matei 2, 8).

N-avea el de gând să-L cinstească, ci voia numai să afle unde este, ca să-L piardă. Dar cum v-am mai spus, planul lui Dumnezeu nu-l poate opri nimeni. Nici dracii, nici îngerii, nici oamenii, nici popoarele, nimeni, nimeni. El înaintează vesnic cum este rânduit de Dumnezeu.

S-au dus deci magii, după cum stiti, si au aflat steaua deasupra pesterii din Betleem. Apoi s-au închinat cu mare bucurie si cinste Domnului nostru Iisus Hristos, si I-au adus daruri: aur, smirnă si tămâie. Aur, ca unui împărat, tămâie, ca unui Dumnezeu si smirnă ca unui mort (muritor). Si luând înstiintare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au pornit înapoi pe altă cale.

Irod, văzând că a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie si de mare tulburare. Si aducându-si aminte de cele spuse de magi, că steaua s-a arătat cu doi ani mai înainte, a trimis ostasi în Betleemul Iudeii si în jur, să taie toti pruncii de doi ani si mai jos, că numai asa va fi sigur de uciderea acelui Împărat, Care este Hristos.

Dar înainte de aceasta, îngerul Domnului se arătă lui Iosif în vis si-i spuse: Scoală-te, ia pruncul si pe mama Lui si fugi în Egipt si stai acolo până ce-ti voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare (Matei 2, 13).

Ati văzut purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Fiul Său? Dar de ce i-a zis: "Fugi"? Oare S-a temut Hristos de Irod? De ce fuge Dumnezeu de om? Se teme oare de el? Doamne fereste! De câte ori nu a trecut Hristos prin mijlocul fariseilor când au vrut să-L prindă?

Aceasta a făcut-o spre a ne da nouă pildă, ca să fugim din calea primejdiei când vedem că vine asupra noastră; pentru că zice Sfântul Ioan Gură de Aur: "Dacă vezi că vine primejdia, să n-ai cutezanta si mândria cugetului să stai în calea primejdiei. Dacă stai, va lua Dumnezeu darul de la tine, fiindcă te încrezi în tine. Dacă Dumnezeu vrea să pătimesti martiriul si să te încununeze, te găseste dusmanul. Dar tu esti dator să te păzesti, să nu crezi că esti mai tare decât Petru si Pavel si să stai în calea primejdiei".

Dar câti din drepti n-au fugit si nu s-au ferit? De câte ori n-a fugit David de furia lui Saul, care îl urmărea ca să-l piardă?

Sfântul Atanasie cel Mare a fugit de furia arienilor; Emilian al Cizicului, treizeci de ani a umblat fugar; Teofilact al Nicomidiei, douăzeci si opt; Ilarion cel Nou a stat la o văduvă bătrână sapte ani într-o grădină, într-un bordei; Sfântul Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, a stat doisprezece ani pe malul mării la un pescar, fiindcă îl urmărea Leon, împăratul iconoclast; Sfântul Teodor Studitul două-zeci de ani a fost fugar si de asemenea ucenicul său, Nicolae Mărturisitorul.

Deci, vedem din vremea prigoanelor cum s-au ferit crestinii si sfintii, ca să nu aibă mândria să spună: "Mă duc la moarte!" Pentru că nu suntem pregătiti de moarte, si Dumnezeu, când vede că omul se reazemă pe puterile lui, îi ia darul. Este mai bine să zicem: "Doamne, sunt păcătos, sunt neputincios si fricos, de aceea fug. Dacă vrei să mă întăresti Tu, scoate-mă; dacă nu, fug!" Ce spune Proorocul Isaia în cântarea a patra? Mergi, poporul Meu, încuie usa ta, ascunde-te putin, câtusi de putin, până va trece mânia Domnului (Isaia 26, 20).

Auzi! Să ne ascundem putin, câtusi de putin, până va trece mânia Domnului. Nu avem poruncă să iesim în vileag, dar nici să ne lepădăm de Hristos când suntem descoperiti.

Si Sfântul Andrei al Cezareei, în tâlcuirea Apocalipsei, pentru prigoana cea mare care va fi către sfârsitul lumii pentru toată Biserica de pe fata pământului, zice: "În vremea aceea va ajuta Bisericii lui Hristos pustia cea gândită si cea simtită". Pustia cea gândită este atunci când omul va tine credinta în taină si se va ruga din inimă lui Dumnezeu să se pregătească pentru mucenicie si pentru moarte.

Iar pustia cea simtită vor fi codrii, muntii, dea-lurile, văile adânci, desisurile, care vor adăposti pe robii lui Dumnezeu si îi vor acoperi. Asa trebuie să facem. Negresit, în toată vremea si în tot locul, crestinul trebuie să fie pildă, să mărturisească prin toată viata sa că este cu adevărat lumina lumii si sarea pământului, să aibă mereu în minte cuvântul Apostolului: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseste spre mântuire (Romani 10, 10).

Dar si aceasta să o învătăm din Evanghelia de azi: că este bine, si după Sfintii Prooroci si după Sfintii Apostoli, să te feresti din calea primejdiei când poti. Când nu, stăm înaintea Domnului si El va întări pe cele neputincioase si va plini cele cu lipsă ale noastre.

Iubiti credinciosi,

Iată ce s-a întâmplat. Sculându-se Iosif a luat Pruncul si pe mama Lui si au fugit în Egipt. Si au stat acolo, după mărturia unor sfinti si a unor mari istorici, sapte ani, că Irod a domnit 13 ani, cum arată marele istoric evreu Iosif Flaviu.

Si S-a dus Mântuitorul în Egipt pentru două pricini: prima ca să împlinească proorocia lui Osea: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11, 1; Matei 2, 15), precum trebuia să plinească la vreme si proorocia despre răstignire, hrănirea cu otet, trestia si toate celelalte.

Dar si pentru altă pricină s-a făcut aceasta: În secolele II-IV după Hristos au iesit niste erezii numite gnostice: montanistii, arienii si altele. Si o seamă din ei au nălucit că Hristos S-a născut nu după fire, ci după nălucire. Deci, dacă nu S-ar fi ascuns Hristos, acesti eretici ar fi nălucit că El nu ar fi fost si om după trup, ci numai Dumnezeu, care după nălucire S-a întrupat.

Dar dacă a fugit de sabia lui Irod, El a fugit ca om, ca să arate că poartă si fire omenească si că sabia l-ar fi tăiat. Deci a făcut aceasta ca să se folosească Biserica mai târziu. A fugit deci ca să împlinească proorocia care spune că din Egipt am chemat pe Fiul Meu si ca să arate că purta trup si S-a ferit cu firea Sa omenească de sabia lui Irod.

Iar după ce au stat ei sapte ani în Egipt, Iosif, primind poruncă în vis, a luat Pruncul si pe mama Lui si a venit în părtile Galileii, în pământul lui Israel (Matei 2, 21-22).

Si ducându-se în Galileea, s-au asezat în cetatea Nazaret. Dar de ce au venit tocmai la Nazaret? Ca să se împlinească Scriptura, care zice: ...Nazarinean se va chema. Dar de la Sfintii Părinti aflăm că cuvântul nazarinean nu există în toată Scriptura. Atunci de ce se zice: Si a venit si a locuit în orasul Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema (Matei 2, 23).

Dar câte Scripturi nu existau mai înainte, de care stim prin traditie? Iudeii au fost strămutati din locul lor si o multime de cărti canonice de-ale lor s-au pierdut, cum a fost si Cartea Întelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, a lui Tobie si altele care au intrat în canonul cărtilor Scripturii. Asa se întelege proorocia aceasta de "Nazarinean". Se bănuieste că se află în cărtile lui Enoh, care a scris 19 cărti, ce se aflau în corabia lui Noe când a venit potopul. Căci se stia si după potop de proorocia lui Enoh, de care aminteste Sfântul Apostol Iuda în Epistola sa sobornicească si în cea de a doua a Sfântului Apostol Petru.

Deci cuvântul "Nazarinean" nu-l găsesti în toată Scriptura, dar s-a păstrat prin traditie, din proorociile lui Enoh. Asa spun dumnezeiestii Părinti.

Dar mai avem oare si altele din prorociile care s-au păstrat numai prin traditie si nu sunt scrise? Da, avem. Iată ce spune Epistola a doua a Sfântului Apostol Pavel către Timotei: După cum Iannes si Iambres s-au împotrivit lui Moise, asa si acestia stau împotriva adevărului... si celelalte (3, 8).

Ati văzut? Dar căutati la Numerii si la Levitic, să vedeti, găsiti pe Iannes si Iambres în Scriptură?

Am avut o discutie cu adventistii de la Fundul Moldovei, care ziceau că ei cred numai ce este scris. "Dacă voi credeti numai ce este scris, vă rog să-mi arătati unde se scrie de Iannes si Iambres în Scriptură?" Au zis: "Nu este scris". "Si de unde stie Pavel, care nu spune minciuni? Voi credeti în toate cele 14 epistole ale lui. De unde stie el că Iannes si Iambres s-au împotrivit lui Moise?" Au răspuns: "Poate din traditie". "Nu "poate". Eu vă aduc vouă si altele din Scriptură, care arată că traditia este mai veche decât Scriptura. Si Scriptura nu este altceva decât o traditie veche întreagă, scrisă.

V-am dat pilda cu Iannes si Iambres. Unde vedeti în Scriptură că asa i-a chemat? În ea se spune numai că vrăjitorii lui Faraon s-au împotrivit lui Moise până la a treia plagă (Iesire 7, 11, 22; 8, 7), până ce a dat Moise în tot pământul musită, dar nu spune cum îi chema pe vrăjitorii care s-au împotrivit lui.

Asadar, fratii mei, din predica de azi, pe lângă altele, să vă rămână cu osebire în minte, întâi, că suntem datori să ne ferim în vreme de primejdie, după a noastră putere; iar al doilea, că unele proorocii despre Mântuitorul le-au adus Sfintii Evanghelisti din Sfânta Traditie, care este mai veche decât Sfânta Scriptură. Asa este aceasta care zice că Mântuitorul Se va chema "Nazarinean".

Aceasta s-o stiti despre Nasterea Mântuitorului Iisus Hristos. Mai înainte de toate să dati slavă milostivirii si bunătătii celei negrăite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si Preacuratei si Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit la Nasterea Lui, că ne-a învrednicit pe toti să mai ajungem încă o dată Nasterea Domnului si să prăznuim înnoirea neamului omenesc prin taina venirii cea în trup a lui Dumne-zeu Cuvântul.

Cu aceasta închei si rog pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să nu uităm cele ce le-am spus si cele ce ati auzit. Amin!

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/index.htm

16 decembrie 2012

Fragment de luare aminte pentru noi toti care nazuim spre viata duhovniceasca din cartea" Duhovnicul si ucenicul":

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


      " Exista oameni mai daruiti si oameni mai putin daruiti. Unora viata duhovniceasca li se da mai usor si, se intelege, din belsug, iar pentru altii este mai dificil s-o primeasca, insa invatatura Bisericii spune limpede ca nu exista oameni pentru care viata duhov­niceasca sa nu fie cu putinta. Aceasta poate sa fie grea. Insa daca este depasita,chiar greutatea ii daruieste omului viata duhov­niceasca. Tocmai in aceasta silire consta nevointa. Fiecare om poate sa traiasca intru nevointa. De indata ce incepe sa se nevoiasca, incepe si viata duhovniceasca. Nevointa poate sa imbrace diferite forme, foarte neasemanatoare intre ele. Tot ceea ce este dificil pentru om, chiar de netrecut cu pu­terile lui, cu capacitatile lui firesti, poate fi numit nevointa. Cand omul nu poate sa fa­ca ceva, insa cu credinta ca Dumnezeu ii va ajuta nazuieste spre osteneala – aceasta se socoteste nevointa. Indata ce omul traieste in aceasta nevointa a credintei, nadajdu­ind sa-si infranga patimile, in el se desteap­ta viata cea duhovniceasca." protoiereu Vladimir Vorobiev , Editura Sophia
(Concluzia este deci ca nu exista oameni pentru care viata duhovniceasca sa nu fie cu putinta).


15 decembrie 2012

Pecetea Apocalipsei

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Dupa cum nimeni nu cunoaste ziua sau ceasul plecarii din aceasta lume, tot asa nu se poate sti cand vine sfarsitul lumii. In acest sens, de-a lungul istoriei omenirii si cu precadere, in ultimii cinci ani, s-au facut o sumedenie de speculatii privind Apocalipsa. S-au facut tot felul de preziceri, care mai de care mai absurde si penibile, iar de credibilitate, nici nu se pune problema, unii dintre acesti "prezicatori", incasand sume uriase de bani pe seama acestor zvonuri periculoase.

Conceptia ortodoxa
Pe de o parte, viziunea conceptiei spiritualitatii ortodoxe, in aceasta privinta este simpla, sincera si profunda si optimista: "bine este asa cum a randuit Dumnezeu, ca omul sa nu-si cunoasca ceasul sfarsitului sau si nici cel al sfarsitului vremurilor, pentru ca acesta sa fie gata oricand a da socoteala pentru faptele sale in fata lui Dumnezeu si, in felul acesta, sa se rusineze de felul in care si-a trait viata". In acest sens, Insusi Mantuitorul ne sfatuieste prin pilda celor zece fecioare, spunandu-ne: "privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului" (Matei 25, 13).

Gandirea neoprotestanta
Pe de alta parte, majoritatea sectelor neoprotestante si a miscarilor "harismatice" aduc cu ele ca invatatura eshatologica o conceptie fatalista, imbibata de idei privind sfarsitul violent al lumii actuale, conceptie care anuleaza orice optimism transfigurator, o gandire pur materialista si exaltanta, care sustine innoirea acestei lumi prin simpla intrare a Pamantului intr-o noua conjunctura stelara.

Viziunea in Duh si Adevar
Dar, sa vedem ce zice un mare traitor al cuvantului lui Dumnezeu, un atlet al lui Hristos. Este vorba de Parintele Paisie care a vietuit in Muntele Athos, Grecia.

"In spatele duhului lumesc al "libertatii" de astazi, al lipsei de respect in Biserica lui Hristos fata de cei mai mari, parinti si dascali, care au frica de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceasca, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofa sufleteasca si trupeasca.

Iar in spatele sistemului perfect de asigurare computerizata, ce se face prin "cartela" electronica, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui antihrist. "...ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numele fiarei, caci este numar de om. Si numarul lui este sase sute saizeci si sase" (Apocalipsa 15, 16-18).

Sfantul Andrei al Cezareii scrie urmatoarele:
"Despre numele cel murdar al lui antihrist si despre talcuirea numarului precum si despre altele ce s-au scris despre acela, vremea le va descoperi si experienta celor intelepti..., dar nu a binevoit harul dumnezeiesc sa se scrie in dumnezeiasca carte numele lui cel pierzator. Insa cercetand cu ratiunea, cu adevarat multe (nume) se pot afla...". (Sfantul Andrei al Gezareii, Talcuire la Apocalipsa, cap.58, pp. 541-342, editie greaca)

Dar lucru ciudat este ca multi oameni duhovnicesti, pe langa faptul ca fac talcuirile lor proprii, se mai si tem cu o frica lumeasca de "punerea la dosar", in timp ce ar fi trebuit sa se nelinisteasca duhovniceste, sa-i ajute pe crestini cu nelinistea cea buna si sa le intareasca credinta, si astfel sa simta mangaierea dumnezeiasca.

Ma mir cum toate aceste evenimente nu le creaza probleme de constiinta! De ce nu-si pun macar un semn de intrebare la talcuirile mintii lor? Si daca il ajuta pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag si alte suflete la pierzare? Caci la aceasta se refera: "...ca sa insele, daca este cu putinta, si pe cei alesi" (Mc. 13, 22).

Se vor insela cei care le vor talcui pe acestea cu mintea lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. "Fiara" de la Bruxelles a sorbit in computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, "inainte mergatoare ale pecetluirii", ce arata? Din pacate la radio ascultam numai timpul probabil.

Ce ne va spune Hristos? "Fatarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti" (Mt. 16, 3).

Asadar, dupa cartela si dupa buletinul electronic, adica "indosarierea" persoanelor, ce se face pentru a inainta cu viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor ca oarecare a furat cartela cutaruia si i-a luat banii din banca. Pe de alta parte vor face reclama "sistemului perfect", adica pecetluirii pe mana sau pe frunte cu raze laser, a numarului 666, numele antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber.

Din pacate, iarasi "anumiti cunoscatori" ii vor "infasa" pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca sa nu-i mahneasca. "Aceasta nu are importanta". "Nu-i nimic, este destul sa credeti launtric". Si, desi vedem ca Apostolul Petru, care s-a lepadat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevarat lepadare, acestia se leapada de Sfanta pecete a lui Hristos, ce le-a fost data la Sfantul Botez, care este "Pecetea darului Sfantului Duh", prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi ca il au pe Hristos inlauntrul lor.

Din pacate, o astfel de logica aveau si unii "gnostici" pe vremea sfintilor mucenici, care incercau sa intoarca pe mucenici de la marturisirea lor, asa cum spune Sfantul Vasile cel Mare in "Cuvantul" sau la mucenicul Gordie:

"...multi incercau sa-l convinga pe mucenic sa se lepede numai cu gura si sa-si pastreze credinta in suflet prin aceiasi dispozitie launtrica, pentru ca Dumnezeu nu cauta la cele pe care le rosteste limba, ci la intentia omului. Insa mucenicul Gordie a ramas neinduplecat si a raspuns: "Nu sufera limba cea zidita de Hristos sa rosteasca ceva impotriva Ziditorului... Nu va inselati, Dumnezeu nu se lasa batjocorit caci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va indreptati si din cuvintele tale te va osandi".

De asemenea, sub stapanirea lui Deciu, s-a poruncit crestinilor sa marturiseasca religia inchinatorilor la idoli si crestinii care au marturisit si au jertfit idolilor, au primit un certiflcat scapand astfel de mucenicie. Dar nu numai acestia s-au lepadat de Hristos, ci si cei care au dat bani inchinatorilor la idoli si au luat certificatul fara sa se lepede de Hristos, asa numitii "libellus". Dar si pe acestia Biserica noastra i-a considerat lepadati, cazuti.

Sa ne amintim si de minunea savarsita de Sfantul Teodor, care se praznuieste in fiecare an in sambata din prima saptamana a Postului Mare: "Iulian Paravatul stiind ca poporul lui Hristos, mai cu seama in saptamana intai a Postului Mare, cauta sa se curateasca si sa se apropie mai mult de Dumnezeu, a voit sa-i spurce. De aceea a poruncit sa puna in piata in acele zile mancaruri spurcate cu sangele jertfelor idolesti. Dar Sfantul mucenic Teodor s-a aratat in vis lui Evdoxie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si descoperindu-i fapta imparatului, i-a poruncit sa-i adune pe credinciosi dis-de-dimineata ca sa-i impiedice sa foloseasca acele mancaruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare sa o inlocuiasca vremelnic prin coliva... In felul acesta scopul Paravatului a fost zadarnicit si poporul cel credincios a fost pazit nespurcat...".

Departarea de cele jertfite idolilor a fost randuita printr-un canon al Sfintilor Apostoli: "Si apostolii si preotii s-au adunat... (si au hotarat) sa se fereasca de cele jertfite idolilor si de desfrau si de (animale) sugrumate si de sange" (Fp. Apostolilor 15, 6, 20).

Dar cu toate cele pe care le-am aratat, auzi, din pacate, o gramada de neghiobii ale mintii unor "gnostici" de astazi. Unul spune: "Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alaturi". Altul spune: "Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap...". Iar altii spun o gramada de alte neghiobii, crezand ca se vor sfinti in felul acesta. Dar toate acestea sunt inselari.

Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pilda, apa primeste sfintire si se face agheasma. Insa urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face paine prin minune, dar necuratia nu primeste sfintire.

Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci cand este pe buletin, pe mana sau pe fruntea noastra prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face.

Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfant, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci cand ne indestulam cu Sfanta pecetluire a Botezului, prin care ne lepadam de satana, ne unim cu Hristos si primim sfanta pecetluire: "Pecetea darului Duhului Sfant".

Hristos sa ne lumineze pe toti. Amin. Cu multa durere si dragoste in Hrisos, Monahul Paisie”.

Iata taina si pecetea sfarsitului lumii acesteia.

Stefan Popa

http://www.crestinortodox.ro/

Cum se poate ajunge la necredinţă

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Pr. Paisie Aghioritul

- Părinte, cum se întâmplă că oameni credincioşi ajung la ateism?
- In problema aceasta pot exista două cazuri. In­tr-un caz se poate ca cineva să fi fost foarte credincios, să fi lucrat puterea lui Dumnezeu în viaţa lui prin multe fapte palpabile şi apoi să fi ajuns la o tulburare în problema credinţei. Aceasta se întâmplă, de pildă, atunci când cineva face nevoinţă fără discernământ şi cu egoism, adică prinde viaţa duhovnicească în mod sec. “Ce a făcut cutare Sfânt - să încerc s-o fac şi eu” - şi începe să facă o nevoinţă fără discernământ. Dar, încet-încet, fără să-şi dea seama, se creează înăuntrul lui un simţământ fals că, deşi n-a ajuns la măsurile cutărui Sfânt, dar pe aproape tot este. Astfel îşi con­tinuă nevoinţa. Dar în timp ce, mai înainte de acest gând, îl ajuta harul dumnezeiesc, acum începe să-l părăsească. Pentru că ce treabă are harul lui Dum­nezeu cu mândria? Aşadar nu mai poate face nevoinţă ce a făcut-o mai înainte şi se sileşte pe sine. Dar cu sila se creează stres. Vine şi mândria care este ca un tărăboi şi creează o stare tulbure. Şi deşi a făcut atâtea şi a lucrat harul dumnezeiesc şi a avut şi experienţe dumnezeieşti, încet-încet începe să aibă gânduri de necredinţă şi să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu.

Al doilea caz este atunci când unul lipsit de carte vrea să se preocupe de dogme. Ei, aceasta nu e bine! Altceva este să arunce o privire, ca să cunoască dogma. Dar şi unul cu ştiinţă de carte, de va merge cu mândrie să cerceteze dogma, şi pe acesta îl va părăsi harul lui Dumnezeu, deoarece are mândrie şi va începe să aibă îndoieli. Fireşte, nu vorbesc de unul care are evlavie. Unul ca acesta, şi fără de carte de ar fi, poate arunca o privire cu discernământ, până acolo unde poate cerceta, şi să înţeleagă dogma. Dar cel care nu are o stare duhovnicească bună şi merge să se ocupe cu dogmatica, unul ca acesta, chiar de ar crede puţin, după aceea nu va mai crede deloc.

- Părinte, necredinţa s-a întins mult în vremea noastra.
- Da, dar adesea chiar şi la aceia care spun că nu cred în Dumnezeu, se vede ascunsă înăuntrul lor puţină credinţă. Odată mi-a spus un tânăr: „Nu cred că există Dumnezeu!”. „Hai mai aproape“, i-am spus. “Auzi cum ciripeşte rândunica? Cine i-a dat această harismă?”. Sărmanul a fost mişcat de aceasta. A plecat acea împietrire a necredinţei şi i s-a schimbat faţa. Altă dată au venit doi vizitatori la Colibă. Erau cam de 45 de ani si trăiau o viaţă foarte lumească. Şi precum noi, mona­hii, spunem: “Deoarece viaţa aceasta este deşartă, le lepădăm pe toate“, tot astfel şi aceia spuneau, dar din cealaltă parte: „Nu există altă viaţă“. Şi de aceea atunci, pe când erau tineri, şi-au lăsat studiile şi s-au aruncat în viaţa lumească. Au ajuns în punctul în care erau nişte cârpe şi sufleteşte, şi trupeşte. Tatăl unuia a murit de supărare. Celălalt a distrus averea mamei sale şi a îmbolnăvit-o de inimă. După discuţia pe care am avut-o, au văzut lucrurile altfel. „Ne-am făcut netrebnici”, spuneau. I-am dat unuia o icoană pentru mama lui. Am vrut să-i dau şi celuilalt o icoană, dar n-a lua­t-o. “Dă-mi o scândurică din cele pe care le rindeluieşti“, îmi spune. „Nu cred în Dumnezeu. Eu cred în Sfinţi”. Atunci i-am spus: “Fie că eşti oglindă, fie capac de cutie de conservă, nu străluceşti dacă nu cad razele de soare peste tine. Sfinţii au strălucit cu razele haru­lui lui Dumnezeu, precum stelele strălucesc cu lumina luată de la soare! ”.

Cum sa ne raportam la glume ?
Un frate l-a intrebat pe un batran oarecare, zicand: - Parinte, de va voi vreun frate sa-mi vorbeasca si sa-mi spuna niste cuvinte nefolositoare sau glume lumesti si vorbe desarte, oare mi se cade a-i zice sa taca, sa nu vorbeasca vorbe desarte si nefolositoare si glume lumesti ? Raspuns-a lui batranul: - Nu, fiule, nicidecum nu ti se cade sa-i zici sa taca, orice va vorbi. Ca de-i vei zice sa taca, sa nu vorbeasca vorba fara de treaba, atunci cu acel cuvant il ocarasti pe fratele tau si-l rusinezi, ca si cum l-ai lovi cu palma peste obraz. Si peste putin, si tu insuti vei vorbi vorbe desarte si fara de treaba. Si in zadar, spre pacatul tau, ai ocarat si ai osandit cu mandrie pe fratele tau, poruncindu-i sa taca. Dar daca nu iti place a vorbi vorba fara de treaba, atunci nu vorbi, ci taci cu smerenie, si asa, cu tacerea si smerenia ta, ii vei da lui si altora chip bun.

6 decembrie 2012

Rugaciune in vreme de necaz si nefericiri

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Doamne, norii negri ai nefericirilor se gramadesc asupra capului meu si intristarile chinuitoare ma ingrozesc. Dar, desi sufar, nu cartesc impotriva Ta, Preabunule, caci Tu esti totdeauna sprijinitorul meu si piatra cea neclintita, pe care sunt intemeiate nadejdile mele. Tu cunosti, Dumnezeule, pricinile nefericirilor si intristarilor mele si ingrijesti de soarta mea. Desi sufar, dar stiu ca Tu ma iubesti si aceasta incredintare ma incurajeaza. Plin de nadejde in dragostea si in bunatatea Ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj si cred, ca avand ajutorul Tau voi iesi biruitor. Cel ce carmuiesti lumea si soarta muritorilor, carmuieste si corbia vietii mele, cea izbita de valurile ispitelor, spre liman linistit. Intelepciunea Ta sa ma povatuiasca pururea in calea binelui si a fericirii, pentru rugaciunile tuturor Sfintilor Tai si ale Preacuratei Maicii Tale. AMIN

2 decembrie 2012

Rugăciune puternică pentru momentele grele ale vieţii


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



O, Dumnezeule Mare, mântuieşte-mă de toate relele; o, Dumnezeule Mare, care ai hărăzit mângâiere tuturor Sfinţilor, hărăzeşte-mi-o şi mie, care ajuţi şi sprijini toate lucrările, ajută-mă şi sprijină-mă în toate nevoile, scapă-mă de toate primejdiile, de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi.

În numele Tatălui care a creeat lumea, în numele Fiului care a răscumparat-o, în numele Sfântului Duh care a împlinit legea în toată a ei desăvârşire.

Binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl care cu cuvântul a zidit lumea, să fie pururea cu mine ......!

Binecuvântarea Domnului Isus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, să fie pururea cu mine.....!

Binecuvântarea Sfântului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, să fie pururea cu mine ... !

Doamne, norii grei ai nenorocirilor şi ai supărarilor se abat asupra capului meu şi întristările sfâşietoare mă copleşesc, dar mă mângăi că Tu mă iubeşti şi această încredinţare mă încurajează. Plin(ă) de nadejde în dragostea şi bunătatea Ta, nu voi lăsa să mă biruiască împotrivirile soartei, ci mă voi lupta cu curaj, căci numai cu ajutorul Tău voi reuşi.

La tine, dar Preabunule Doamne, alerg şi mă rog: vino grabnic şi mă mântuie cu puterea Ta, cu mila Ta, precum ai mântuit şi pe Petru cel ce venea pe apă; întinde-mi mâna ca şi lui şi mai presus Doamne dă-mi sănătate şi..........(se spune o singură dorinţă).

Doamne, ai milă şi nu zăbovi şi primeşte cu bunătatea Ta rugaciunea mea ce o fac către Tine, apără-mă cu Harul Tău şi ajută-mă sa fiu statornic în angajamentul ce-l iau faţă de Tine: de a da o bucată de pâine la săraci şi de a mă ruga pentru cei aflaţi în primejdii sau suferinţă şi pentru mântuirea tuturor oamenilor.

Trimite Doamne binecuvantarea Ta peste duşmanii mei cunoscuţi....(se spune numele) şi necunoscuţi şi indreaptă-i cu gânduri bune spre mine şi spre toţi ai casei mele.Tu Doamne, doreşti ca omul să trăiască în unire şi dragoste pe pământ.

Fă-i şi pe cei ce mă asupresc, mă urăsc, mă chinuiesc, ma năpăstuiesc, mă descurajează, ma desconsideră, să cunoască milostivirea Ta şi luminează-le Tu , Doamne, inima lor şi fă-o primitoare de dragoste, ca să trăim în deplină unire, cu inima curată şi ne iartă nouă greşelile, precum iertăm celor ce ne greşesc noua. AMIN!

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV