DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

30 noiembrie 2012

Inaltarea gandului: Maica Pelaghia , de ce o rugaciune de la 12 seara e cat 40 rugaciuni spuse ziua

Inaltarea gandului: Maica Pelaghia , de ce o rugaciune de la 12 seara e cat 40 rugaciuni spuse ziua...urmeaza lincul...pentru a citi intreg articolul...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Inaltarea gandului: Icoana Maicii Domnului „Căutătoarea celor pierduţi...

Inaltarea gandului: Icoana Maicii Domnului „Căutătoarea celor pierduţi...: Icoana făcătoare de minuni a  Maicii Domnului „Căutătoarea celor pierduţi" se găseşte la mănăstirea Eleon, Israel. Icoana Maicii D... urmeaza lincul...




 FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

29 noiembrie 2012

Rugăciune la vreme de necaz şi de întristare către Maica Domnului


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE... 



Rugăciune către Prea Sfânta Născătoare de DUMNEZEU – La vreme de necaz şi de întristare

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.

Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările.

Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură.

Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea.

Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.

Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău.

Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică.

O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea. Amin.

Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile!

El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea.

Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură.

Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută!

Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului.

Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forte diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-1 eliberezi din legăturile iadului.

Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul.

Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Amin.

alcătuită de episcopul Nicolae Velimirovici

Maica Domnului e suparata pe aceia care nu-i cer nimic

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
 articol din...
Invatatura Ortodoxa ▼




  Cuvantul Parintelui Arsenie Papacioc rostit la Praznicul Adormirii Maicii Domnului din 2005:

Iubitii nostri frati crestini,

Cu toate cerurile, cu toată creaţia lui Dumnezeu, dacă n-ar fi Maica Domnului, n-ar fi atât de foarte frumos şi împlinită. Este stăpâna cerului şi a pământului! E uşor să spui lucrul acesta, dar când spui şi a cuvântului… Este atâta loc în împărăţia lui Dumnezeu, să stea ca o împărăteasă, dar îi convine mai mult să stea la căpătâiul nostru!

Şi să ştiţi că oricare ar fi motivul întristărilor şi al supărărilor, sunt numai de la draci! Cum e posibil să deznădăjduim când avem un frate atât de grozav şi de puternic, care este Hristos, şi o mamă atât de cuprinzătoare, peste tot, care e Maica Domnului! Dumnezeu ne-a făcut dintr-o mare iubire, dar numai pentru El, nu ne-a făcut şi pentru altceva, ca să fim în Împărăţie împreună în marea bucurie şi veselie alături de El! Dar pentru lucrul acesta trebuie să jertfim.

A căzut Adam, Dumnezeu ne-a creat perfecţi, ne-a creat cu mari posibilităţi pentru că umanitatea este superioară angelităţii îngerilor! Domnul Iisus Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam, ne-a adus putinţa de a ne îndumnezei după har.

În Evanghelia de aseară Maica Domnului spunea la Sfânta Elisabeta că mare dar mi-a dat, de acum mă vor bucura toate neamurile pământului, a căutat spre smerenia roabei Sale! Ce-o să zică duşmanii Maicii Domnului, care zic că-i o simplă femeie, măcar că şi chiar femeia simplă înseamnă viaţă, înseamnă nădejde! Dar cum să vorbeşti aşa de Maica Domnului? E îngrozitor de vinovat! Şi totuşi acestor oameni la judecata cea din urmă, Maica Domnului le va arăta această nebănuită pedeapsă: „Vă iert, dar, fraţi creştini! Domnul Dumnezeu poate să facă orice dar un lucru nu poate, să-şi calce cuvântul!” Şi dacă este vorba aşa şi nu se va pocăi, în focul iadului zice că o să se ducă! Ne aşteaptă clipă de clipă, veacuri întregi, ne aşteaptă să ne îndreptăm inima către El, pentru că o simplă suspinare e o rugăciune mare!

Nu vă descurajaţi! Am spus că e nevoie de cruce, de jertfă, pentru că trebuie să dărâmăm în noi tot ce a creat păcatul şi tot cu darul lui Dumnezeu vom face şi această nebunie. Pentru că nu este ruşine să mori strivit de dureri! E ruşine să mori istovit de plăceri!

Ne-a creat cu atâta putere, cu atâta dragoste dar ne-a făcut liberi ca să avem, zice-se, şi noi meritul că suntem în Împărăţia Cerului. Dar şi aici ne ajută pas cu pas, ne spune Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia mea!“. Dacă nu se mişcă fir de păr, nu se mişcă nici fir de iarbă, nici o frunză nu se mişcă fără voia lui Dumnezeu.

Am primit un bileţel într-o împrejurare, unde vorbeam, îmi spune unul că „eu am făcut un păcat mic“. Fraţilor, nu este lucrul mic în viaţă răul cel mai mic! E foarte mare păcatul! Şi atunci eu, era lume mai multă decât aici: „Domnule dragă, eu ştiu pe cineva care avea un păcat şi mai mic decât al matale! Adam n-a făcut decât că a muşcat dintr-un măr dar a răsunat cerul şi pământul, pentru că făcuse o neascultare, pentru că se despărţise de Dumnezeul lui!” Pentru lucrul acesta a trebuit, pentru că a fost jignită Sfânta Treime, Dumnezeirea, să Se întrupeze Cineva din Sfânta Treime şi aşa S-a întrupat Mântuitorul, aşa cum ştiţi. Dar pentru ca noi să străbatem, deşi suntem guvernaţi de El, cu multe ajutoare, avem înger păzitor, pe care l-aţi cam uitat! Şi spune aşa într-un loc: „E cu neputinţă să nu mori dacă l-ai vedea in adevărata lui lumină!“. Îngerul păzitor nu e singur, are alte miliarde de îngeri care sunt o mare unitate. Sunt extrem de puternici pentru că sunt extrem de curaţi!



Avem pe Maica Domnului, dacă este atât e destul! Maica Domnului este o nouă lume, Maicii Domnului îi place să stea la căpătâiul dureroşilor, la capătâiul suferinzilor, deşi stăpâneşte întreg cerul şi pământul. Este o enorm de mare greşeală aşa cum spuneam, să nu-i ceri nimic! E foarte supărată pe acei care nu-i cer nimic. Ne rugăm încontinuu să mai trăim, dar cu o condiţie, să purtăm crucea. A trebuit să vină Mântuitorul ca să ne salveze în urma unei căderi care a făcut-o Adam, v-am spus, a muşcat dintr-un măr.

Toate minunile pe care le-a făcut Mântuitorul, pe care le ştiţi, ne stă mintea în loc! Învia morţii ca şi cum era treaz. Dar n-a văzut lumea minunile pe care le-a făcut, numai atunci când a fost pe cruce, pentru că necesita această suferinţă cu orice chip. Când Mântuitorul era pe cruce, acum se văita Satana, a fost răpus! Nu putea în iubirea Dumnezeiască care stăpâneşte totul. Tot, fraţii mei! Nu există gând şi mişcare de păr să nu ştie! Dracul, dragii mei, e un tolerat, n-are nici o putere! „Îndrăzniţi“, a spus Mântuitorul, „Eu am biruit lumea!” şi ce alta doresc decât să aprindeţi focul pe care Eu l-am aprins.

Nu este timp de şagă, am fost în viaţa mea la multe căpătâi de morţi: plânset, vaiet, răcnet, muget, mii de glasuri fremătătoare. Vedeau păcatele pe care le-au făcut! Nu se puteau repara altfel decât înapoi, [dar] inapoi nu mai putea, că venise moartea. Moartea e o realitate, iadul e o realitate, raiul e o realitate – mereu auzim lucrurile acestea, mereu fiecare dintre noi spune ceva, bate un clopot în inima noastră: „Trezeşte-te!“.

Sigur că de asta am spus că e nevoie de jertfă! Oriunde ai fi, chiar în iubire, în familie, peste tot e nevoie de armonie. Ca să faci armonia e nevoie să ştii să jertfeşti! Ce ţi se cere? De ce vă speriaţi? De ce se zice: „Drace, drace!“. El zice: „Doamne, Doamne!“. Dumnezeu e bucuros de numai atât! Nu trebuie o mare meşteşugire, şi în sfârşit, tehnică neapărat a rugăciunii! Pune-ţi inima în mişcare! I-am spus lui Dumnezeu, şi cu cât i-am spus mai mult cu cât ne-a pierdut Adam. Ne-a adus putinţa de a fi dumnezei, ne-a dat putinţa să iubim duşmanii! Suntem mereu şi-n situaţia să repetăm că putem orice, dar părinte, să iubim vrăjmaşii nu putem. Bine dragii mei, care ziceţi că nu puteţi, dar ce vi se pare aşa de mare povară? Să zici: „Doamne, Doamne!“.

Iadul e o realitate care nu poate fi dezminţită, o confirmă: „mergeţi în focul cel de veci“. Focul veşnic e fără lumină! E de mii de ori mai tare în calorii decât asta de aici! Cât stai acolo? “O mie de ani“. Nu! O veşnicie! Pentru că nu i-ai spus ăluia: „Iartă-l Doamne!“. M-a înjurat, m-a lovit, m-a furat… Ce puţin! Eu m-am convins la căpătâiul atâtor morţi că toţi se căiau grozav, voiau să mai trăiască o zi! Ca să-şi pună lucrarea în regulă, care era foarte greu, nu s-a mai putut, decât atât. Astăzi este ziua aia! Dacă nu murim ne împodobim cu daruri deosebite, să putem sufla şi răsufla. Fraţi creştini, suflarea şi răsuflarea e un dar de la Dumnezeu, nici asta nu este a noastră! Totul – suntem guvernaţi, stăpâniţi de marea Lui iubire.

Vă daţi seama dumneavoastră ce se poate întâmpla dacă Mântuitorul Dumnezeu refuză să ne mai iubească?! Pentru că suntem cu gânduri frumoase, nu vă descurajaţi niciodată, este omeneşte să greşeşti, îngereşte să te ridici şi drăceşte să rămâi în groapă!

Acesta-i timpul, nu amânaţi cu nici un chip pe mâine! Nu vreau să fac istorie în tot ce vreau să vă spun, dar vreau să vă spun că este cel mai preţios timp acum, dovada este că stăm în picioare şi că am venit cu râvnă să împodobim aici cu prezenţa noastră acest grozav de mare praznic!

Ne spune Mântuitorul că atunci vei trece de la moarte la viaţă… Moartea-i o realitate, iadul de asemenea, v-am spus, Dumnezeu nu poate să facă un lucru, să-şi calce cuvântul. A spus aşa, aşa va judeca! A apărut iadul care este cea mai mare durere a lui Dumnezeu. Vă amintesc, să nu vă îngrijoraţi nici să vă înspăimântaţi. Sunt foarte convins că veţi vedea la răscrucea cea din urmă ce important a fost momentul acesta, prezenţa dumneavoastră aici.

Noi batem clopotele, ne luptăm să fim prezenţi, şi nu vi se cere nimic decât atât, să fii prezent şi să spui: „Maica Domnului nu mă lăsa!“. Credeţi că e puţin? Nu e puţin unde e dragoste desăvârşită. Acolo unde e dragoste desăvârşită totul este posibil. Încercaţi să vă iubiţi! Vă spun dragii mei, iubirea este criteriul judecăţii de apoi. Nu faceţi pofta acestui drac, că iar spun: e cu neputinţă să nu mori dacă dai în adevărata lui răutate, urâciune. O fetiţă mai mărişoară a văzut un drac, nu în adevărata lui urâciune, şi a preferat să meargă toată viaţa cu picioarele goale pe jar decât să mai vadă un drac! E o realitate, atât de mult l-a sluţit păcatul, lepădarea, urâciunea, şi tot ceea ce a făcut şi face. Dar nu vă speriaţi! Dumnezeu ne-a ascultat, ne-a dat înger păzitor, ne-a dat pe Maica Domnului, avem toate cetele de îngeri. Un părinte, îi citea ucenicul rugăciunea, părintele a făcut aşa şi a zis fratele: „Ce e părinte?“, „Ai greşit că am văzut îngerul dând din aripi!” Orice gând îl ia şi-l duce la Dumnezeu că-i înger păzitor, nu doarme în post!

Aveţi îndrăzneală, e tot ce vă putem spune, pentru că avem multe de spus, pentru că în inimile noastre foarte pretenţioase, aici nu mai e nevoie de multe, e nevoie de mult! E nevoie de adâncime, de a trăi acolo unde suntem!

E o mare bucurie pentru noi mânăstirea de-aci, că sunteţi prezenţi aici, şi cu alte cuvinte suntem una!

Nu vă temeţi de judecată dacă aveţi pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului! În noi stă toată fericirea veşnică. Luaţi lucrurile aşa cum sunt şi încercaţi, fraţilor încercaţi să vă iubiţi! Dacă nu se poate, cel puţin să nu vă omorâţi, să nu vă duşmăniţi!

N-am alt termen, decât ăsta: „Moarte sau viaţă!” Şi m-au întrebat mulţi ce e viaţa şi am răspuns: „Viaţa e moarte continuă!“, pentru că e mereu jertfă. Nu contează celelalte, ce spune lumea şi ce latră dracul! Contează ce spune Dumnezeu despre mişcarea inimii noastre.

Vă preţuim sincer, noi ne rugăm aici, chiar dacă nu vă interesează dar barem să ştiţi, ne rugăm pentru toată lumea şi sigur, pentru dumneavoastră acesta-i semnul material că sunteţi cu inima prezentă. N-aţi venit la praznicul din Techirghiol, aţi venit la un praznic ceresc sub oblăduirea, mângâierea, bucuria, nespus de marea veşnicie fericită a Maicii Domnului!

Aşa să vă ajute Dumnezeu!

23 noiembrie 2012

Maica Domnului, ridică-mi

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Maica Domnului, ridică-mi din adâncuri trupul greu,
Fă-mă zbor spre înăltime, dor aprins de Domnul meu,
Dă-mi râvnire să-mi duc crucea fără să mă uit ‘napoi,
Rădăcina usurează-mi, aripa să n-o-ncovoi.

***
Sunt pământ si duh – ajută-mi, Maica Domnului, acum
Să găsesc drumul de mijloc pe împărătescul drum,
Să fiu tarină mănoasă si cuvântul semănat
Să-l întorc înspre Lumină, împlinit în rod bogat.
***
Nici o singură sământă în zadar să nu fi fost,
Fă ca toate să-ncoltească în adevăratul rost:
Să nu fiu nici drum de piatră, nici pe lângă drum să fiu,
Să n-am sufletul la vremea secerisului – pustiu.
***
Îmi ajută, Preacurată, să fiu roditor pământ
Care, înmultind talantul, să rodească-n Duhul Sfânt;
tarina inimii mele curăteste-o; ajutor
Dă-mi, să nu mă poticnească vrajba buruienilor.
***
Fă-mă rază de lumină, să nu mă îngrop în trup,
Vraja-nselătoare-a tinei, cu grăbire să o rup;
Blând să mă aduc la Domnul, ca al zilei zor curat,
Trup si suflet să îmi fie cântec binecuvântat.
***
Izbăveste-mă de lume si de duhul ei nebun
Si-mi ajută ca puterea în Hristos să îmi adun,
Să n-am altă trebuintă, altceva să nu-mi doresc,
Decât: casă rugăciunii Domnului să mă gătesc.
***
Si să zic si eu cu Pavel care nu trăia în el
Că Hristos trăieste-n mine si să pot si eu, la fel,
Spre a Domnului slăvire să-mi duc viata si să fiu
Dragoste nebiruită, din acest ceas prea târziu.
***
Mult am rătăcit pe cale… Maica Domnului, să-mi stai
Spre povătuire. Încă: si putere să îmi dai
Si gând bun, si împlinire gândului ce mi l-ai dat;
Grăunciorul meu de tină, du-l, Stăpână, la-mpărat.
***
Si m-asază la picioare-I, si m-ajută să-I sărut
Tălpile însângerate, rănile ce L-am durut
Când mă căuta cu lacrimi printre-ai Săi răstignitori,
Iar eu vietuiam păgână, mult rănindu-L deseori.
***
Maică Preacurată, du-mă si mă-nchină Domnului,
Roagă-L să imi dea iertare si, primindu-mă-ntre-ai Lui,
Să-mi ajute să Il bucur pe cât chin amar I-am fost
si să împlinesc de-a pururi dăruitul drum cu rost.
***
Dă ulei candelei mele si fitil ne-mputinat
Si-mi ajută cu iubire să ard Domnului curat;
Fă-mă flăcăruie, Doamnă, ca din rugul tău cândva
Si scânteie-mi dăruieste, în Lumină să pot sta.
***
Iar în ceasu-mi de pe urmă, ia-mi suflarea si o du
Domnului, să se închine – si iertare-I cere tu,
Că mult poate rugăciunea-si… Mântuieste-mă cum stii,
Preacurată Maică Sfântă, binecuvântată fii!


21 noiembrie 2012

Intrarea in biserica a Maicii Domnului!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Astăzi Fecioara Maria a fost adusă la Ierusalim, în biserica Domnului să se roage, să vorbească cu Dumnezeu şi cu îngerii, să se îndumnezeiască, să se facă biserică vie a Duhului Sfânt, să se pregătească pentru a naşte pe pământ pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Maica Domnului
s-a născut prin rugăciune, a petrecut 12 ani la templu numai în post, în rugăciune şi în neîntinată feciorie.

Dar cum a trăit Fecioara Maria la templu 12 ani?
Templul lui Solomon, care fusese refăcut de Zorobabel, avea în jurul lui 90 de camere, cum arată vechiul istoric iudeu Iosif Flavius.
Treizeci de camere, în partea de jos, erau destinate văduvelor care îşiduceau văduvia în curăţenie, în post şi rugăciune şi erau pururea în templu. Aşa era Ana, fiica lui Samuil din neamul lui Aşer şi alte multe văduve care petreceau şi se hrăneau din venitul templului şi slujeau la curăţenie şi latoate trebuinţele lui.
Deasupra acestor camere erau alte treizeci de camere în care locuiau nazoreii, un fel de călugări ai Legii Vechi, care trăiau necăsătoriţi,asemenea călugărilor de astăzi.

Deasupra acestor camere, la etajul al doilea, erau alte treizeci de camereunde petreceau fecioarele templului.
Toţi credincioşii care voiau să păstreze fetele lor curate până la măritat, le aduceaula templul lui Solomon şi le dădeau sub îngrijirea preoţilor şi arhiereilor, să petreacă în rugăciuni şi cântări, cosind veşminte şi broderii şi spălând şi curăţind templul. Într-una din aceste camere destinate fecioarelor a adus Proorocul Zaharia pe Preacurata Fecioară Maria şi a dat-o în mâna fecioarelor celor mai în vârstă.
Fiind foarte luminată de Duhul Sfânt aici a învăţat Fecioara Maria toată Scriptura, precum şi lucrul de mână, aşa cum învaţă şi Sfântul Ghermano.

Şi semirau fecioarele celelalte de isteţimea şi de curăţia minţii ei, căci a deprins îndatătoată dumnezeiasca Scriptură şi tot lucrul mâinilor, cel mai gingaş şi mai curat pentru folosul templului. Şi era iubită de toţi pentru înţelepciunea ei.

Despre nevoinţa ei îngerească în templu ne spun sfinţii Teofilact, Ghermano,Teodorit şi alţi părinţi bisericeşti, că Fecioara Maria priveghea de seara pânădimineaţa în Sfânta Sfintelor, cugetând adânc şi rugându-se lui Dumnezeu, în răpire şi în extazul minţii.



Acolo se ruga pentru mântuirea întregului neam omenesc.

În zorii zilei adormea puţin, apoi iar se scula la rugăciune. Şi era purureaîn genunchi de la ceasul al treilea până la al nouălea, când se ducea la locaşulfecioarelor şi începea lucrul mâinilor.
Însă, cum spun Sfinţii Părinţi , pururea era
în rugăciune şi cugetare la legea lui Dumnezeu ziua şi noaptea.

Seara la ora şase venea Arhanghelul Gavriil şi i aducea Fecioarei Maria hrană îngereascădin cer în Sfânta Sfintelor. Aşa sa hrănit ea timp de 12 ani, nu cu hrană pământească, ci numai cu hrană cerească adusă de Arhanghelul Gavriil.

Pe acest dumnezeiesc arhanghel, Zaharia proorocul de multe ori îl vedea şi se
minuna foarte, cum un înger din cer vine s-o hrănească pe această copilă, să-i
aducă o dată pe zi împărtăşire îngerească şi cugetaîntru sine:
"Oare ce are să fie această Fecioară aleasă de Dumnezeu?"

Îşi aducea aminte că Dumnezeu a hrănit un popor întreg în pustie cu mană;
îşi aducea aminte că Dumnezeu a hrănit pe Ilie proorocul, dar a trimiscorbii săi aducă de două ori pe zi hrană.
Îşi aducea aminte Zaharia că Dumnezeu a hrănit pe Daniil în groapa cu lei,
dar n-a venit nici un înger, ci a răpit îngerul pe Proorocul Avacum din
Ierusalim cu pâine şi zeamă, cum spune Scriptura, şi l au dus să hrănească
pe Daniil în groapa leilor, când acesta striga:
"
Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, că am flămânzit!"


Aşa a fost petrecerea Preasfintei Fecioare Maria în Sfânta Sfintelor. Era ca un heruvim plin de înţelepciune. Era ca un serafim pentru că ardea cu dragostenecontenită pentru Dumnezeu, ziditorul ei, care a zămislit
-o în pântecele sterp al mamei sale. Inima ei era în cer, iar trupul ei curat era în Sfânta Sfintelor, ca un înger cuvântător şi dumnezeiesc căreia îi slujea cel mai mare peste arhangheli,
Arhanghelul Gavriil. Fecioara Maria petrecea neîncetat în rugăciunea inimii şi Îl odihnea pe Dumnezeu în gândirea ei cu lacrimi şi extaz. Pentru aceasta arhanghelul o slujea, o hrănea şi o păzea pentru că era biserică a Dumnezeului celui viu şi se pregătea să fie sălaş al Mântuitorului lumii, pe Ca
re nu-L încape cerul şi pământul.
Fraţilor, dacă am alege partea Mariei în viaţa noastră, dacă am sta la
picioarele Domnului ca Fecioara în Sfânta Sfintelor, dacă am petrece în rugăciune şi în
gândire de Dumnezeu ca dânsa, nu ne-ar hrăni pe noi oamenii, ci îngerii dincer; dar noi ne punem nădejdea mai mult în mâinile şi în priceperea noastră.

Dar iată ce spune proorocul Ieremia:
Blestemat este omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc
(Ieremia 17, 5). În alt loc zice: Nebun este acela
care sărută mâinile sale şi zice că acestea mau hrănit pe mine. Te
-au hrănit mâinile tale? Dar dacă Dumnezeu îţi dădea o boală, ai fi putut face ceva cumâinile şi cu priceperea ta?

La fel şi psalmistul zice:
Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni
(Psalm 54, 25).
Să nădăjduim mai întâi în Dumnezeu şi apoi să lucrăm cu cinste, cu dragoste şi cu dreptate
, că zice iarăşi Scriptura:
Cel ce nu vrea să lucreze, acela să nu mănânce
(II Tesaloniceni 3, 10).
Deci lucrul nostru trebuie să fie însoţit de rugăciune, să fie început şi terminat cu rugăciune şi cu gândul la Dumnezeu şi atunci toate vor fi cu spor.
Ea şi acum se roagă neîncetat în bisericile noastre, împreună cu toţi sfinţii, pentru noi, pentru mamele şi copiii noştri, pentru toţi cei ce cred în Dumnezeu şi iubesc poruncile Lui.
Maica Domnului stă în genunchi înaintea Preasfintei Treimi şi se roagă împreună cu îngerii şi cu Apostolii pentru pacea lumii, pentru iertarea păcatelor şi mântuirea tuturor oamenilor.
Să ne rugăm şi noi, fraţilor, lui Dumnezeu împreună cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii. Să venim cât mai regulat la Sfânta Biserică, mai ales în Duminici şi sărbători.
Să ascultăm cu evlavie sfintele slujbe, să ducem viaţă curată pe pământ, să ne iubim unii pe alţii şi să iertăm, ca să fim iertaţi.
"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Tale, mântuieşte-ne pe oi!"
Amin!


Și noi am intrat de o săptămână în lucrarea postului…pe care o lucrăm zi de zi, în
fiinta noastră.
Postire pentru luminare.
Postire pentru curăție.
Postire pentru împrietenire cu toți.
Postire ca revedere/ reevaluare de sine.
Postire ca citire, ca ascultare de ceva frumos, ca bucurie de colind.
Postire și iar doinire. Pentru că trebuie să ne doinim/ să ne spunem cu durere păcatele în fața lui Dumnezeu.
Pentru că o să cădem, de nu știu câte ori,și în postul ăsta…dar nădăjduim!

Nădăjduim la tine, Prea Curată Stăpână, să ne ajuți nouă, împreună cu toțI Sfinții
și cu toate Puterile cerești, ca să ne pocăim frumos și să ne bucurăm întru iertarea Domnului nostru!

17 noiembrie 2012

Cele cinci cai de pregatire a sufletului



DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



"Va indemn, deci, fratilor, pentru indurarile lui Dumnezeu, sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu" (Romani 12, 1)

Un om din California a vazut intr-una din vitrinele unui magazin de portelanuri si cristaluri o vaza tare frumoasa care i-a patruns inima de cum a vazut-o. Astfel, a inceput sa faca economii si cand a adunat suma respectiva a mers si a cumparat vaza mult dorita. Bucuria a fost foarte mare, asa ca a luat vaza si mergand acasa a asezat-o la loc de cinste, in cea mai buna incapere.

Cu timpul, in contrast cu frumusetea vazei de portelan, omului i s a parut ca peretii acelei incaperi sunt degradati si i-a zugravit. Dupa un timp oarecare a considerat ca dusumeaua este uzata si a inlocuit-o. Mai apoi i s-a parut ca geamurile sunt murdare si le-a curatat. Pentru ca si mobila din acea odaie i-a parut veche si uzata, a inlocuit-o cu una noua. Si astfel el a facut o incapere frumoasa si stralucitoare, pe masura acelei vaze pe care a cumparat-o.

Cele cinci cai
Epicur, un filosof neinteles in mare masura, scria: "Nu este niciodata prea devreme sau prea tarziu pentru a te ingriji de bunastarea sufletului". In timp ce incercam sa intelegem ce anume ar putea insemna pentru noi ingrijirea sufletului, poate ar fi bine sa tinem minte principiul epicurian care spune ca rasplata pe care o cautam ar putea fi una destul de obisnuita si s-ar putea gasi chiar sub nasul nostru, chiar atunci cand privim stelele sperand intr o revelatie extraordinara sau in atingerea perfectiunii.

Mare lucru este sufletul. Cel mai mare din cate exista. Cineva a spus "Universul nu are nimic mai pretios decat sufletul omenesc". Mare este si valoarea sa. Pentru aceasta va spun neincetat: "Daca cineva aseaza intr-o parte a cantarului toate bogatiile pamantului, tot aurul si argintul, toate rangurile si titlurile, toate bunatatile materiale, intreg Cosmosul, iar in cealalta parte ar pune un suflet omenesc, cantarul se va inclina in partea in care se afla sufletul. Pentru valoarea lui, Domnul Hristos a spus mereu aceste cuvinte: "Ce-i va folosi omului daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?" (Matei 16, 26). Infinita este valoarea sufletului. De aceea, infinita trebuie sa fie si grija noastra pentru el.

Cinci sunt caile prin care noi, crestinii ortodocsi, ne putem pregati sufletul: rugaciunea, postul, participarea la Sfanta Liturghie, citirea din Scriptura si Dumnezeiasca Euharistie.

Rugaciunea
Rugaciunea este pentru suflet ceea ce este hrana pentru trup. Rugaciunea este o scara pe care ne suim spre cer cu mintea si cu inima, iar Dumnezeu coboara la noi si ne impartaseste harul Sau sfintitor care este tot atat de folositor vietii duhovnicesti, precum este ploaia pentru pamantul insetat. Rugaciunea, fiind hrana sufletului, nu trebuie sa lipseasca din cugetul si din inima noastra niciodata. Sfantul Apostol Pavel ne invata: "Rugati va neincetat" (1 Tesaloniceni 5, 17).

Rugaciunea este legatura noastra permanenta cu Dumnezeu care ne mentine cugetele treze si ne inalta sufletele. Cand ne rugam, noi suntem insotiti de sfinti prin rugaciunile lor, dupa cum ni se arata in descoperirea facuta de Sfantul Ioan: "..si fumul tamaii s a suit din mana ingerului inaintea lui Dumnezeu impreuna cu rugaciunile sfintilor". Dar modelul cum trebuie sa ne rugam si ce trebuie sa cerem in rugaciunile noastre il avem in rugaciunea "Tatal nostru...", care ne a fost transmisa prin ucenicii Mantuitorului care i au spus: "Doamne invata ne sa ne rugam".

Drept, aceea, si noi, fratilor, sa nu cautam loc de rugaciune, nici sa o graim cu lungi cuvinte impodobita, ci oriunde esti, asa sa spui: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste ma pe mine pacatosul!"

Referitor la locul de rugaciune, Sfintii Parinti ne spun ca rugaciunea este ascultata in tot locul, daca se face cu credinta. Astfel Sfantul Pavel nu in Biserica s a rugat, ci inchis in temnita si cu picioarele in butuci, nici sezand drept, nici genunchii plecandu si, ca nu putea sa stea astfel in butucul in care i erau prinse picioarele si Dumnezeu i a ascultat rugaciunea.

Postul
Postul cel bineprimit este departarea de pacate, instrainarea de patimi, dragostea cea catre Dumnezeu, osteneli in abtinerea de la anumite mancaruri, lacrimile de umilinta si milostenia. Nu este imparatia lui Dumnezeu mancare si bautura, ci dreptate, nevointa, sfintenie...

Vreme de pocainta si pricinitoare de viata vesnica este nevointa postului numai daca vom intinde mainile spre facerea de bine. Milostenia unita cu postul scapa pe om chiar si de la boli grave.

Participarea la Sfanta Liturghie
Participarea la Sfanta Liturghie are fagaduinta prezentei Mantuitorului intre cei care se roaga: "Ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20). In Biserica primim invatatura crestina pentru intarirea credintei noastre, prin cuvantul Evangheliei, Apostolului, prin Cazanie, predicile slujitorilor si prin citirile si cantarile duhovnicesti ce alcatuiesc sfintele slujbe. In Biserica primim harul sfintitor, ne infratim prin rugaciune si cantare cu ceilalti credinciosi, fara deosebire de stare si de varsta, slavind pe Dumnezeu "cu o gura si o inima". La Sfanta Liturghie se infatiseaza privirilor noastre Trupul tainic al Domnului Iisus Hristos, adica biserica cea vie.

Citirea Sfintei Scripturi
Dintre citirile duhovnicesti pe care le putem face in casele noastre, cand sufletul ne indeamna sa-l indestulam cu hrana pentru mantuirea lui, cea mai de seama este Sfanta Scriptura. Ea cuprinde cartile scrise prin insuflarea Sfantului Duh in timpul unei perioade de peste 1500 de ani. Scriptura este cartea sfanta a Bisericii si aceasta ii garanteaza adevarul; ea a pastrat o de cand a aparut fiecare carte si a transmis o generatiilor de crestini. Biblia este de mare folos pentru mantuirea noastra: "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre intelepciunea cea intru dreptate" (2 Timotei 3, 16).

Impartasania
Prin Dumnezeiasca Euharistie ne unim cu insusi Domnul Iisus Hristos, izvorul nesecat al tuturor darurilor, al vietii si nemuririi noastre. Mantuitorul a fagaduit ca va da credinciosilor sai "painea vietii" care i Trupul Sau, dand certitudinea ca oricine mananca din Trupul Sau si bea din sangele Sau are viata vesnica (Ioan 6, 48 58). La Cina cea de Taina a indeplinit aceasta fagaduinta atunci cand, luand painea, a binecuvantat o si frangand o a dat o ucenicilor sai spunandu le: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu"; totodata, luand paharul si multumind, le a dat spunandu le: "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor" (Matei 26, 26 28).

Sub chipul painii si al vinului, primim cu adevarat impartasirea Trupului si Sangelui lui Iisus Hristos (1 Corinteni 10, 16). De dorit este ca fiecare crestin sa se cuminece cat mai des, pregatindu se insa din vreme ca sa l primeasca pe Domnul Iisus Hristos in curatia constiintei si a inimii sale.

Am aratat, asadar, cum prin cele cinci cai practicate omul se curateste, se lumineaza ajutat fiind si de harul lui Dumnezeu.

In perioada postului mare e bine, de asemenea, sa vorbim cat mai putin si ce trebuie si sa ne abtinem de la manie, asa cum frumos ne indeamna Apostolul Iacob: "Fii grabnic la auzit, zabavnic la grait, zabavnic la manie".

Asadar, se poate vorbi de o anumita tactica si strategie in aplicarea celor cinci cai de primenire a sufletului si a modurilor de infruntare a patimilor omenesti. Iata, bunaoara, un bun strateg in cele ale razboiului nevazut, Sfantul Ioan Colov care ne da urmatorul sfat: "Asemenea sunt unui om care sade sub un copac mare si vede multe fiare si taratoare venind spre dansul. Si cand nu va putea sa stea impotriva lor, alearga sus in copac si scapa. Asa si eu stau in chilia mea si vad cugetele cele viclene venind impotriva mea. Atunci ma urc in copacul vietii, la Dumnezeu, prin rugaciune si post, izbavindu-ma, in felul acesta, de vrajmas".

In consecinta, se impune ca si noi, crestinii ortodocsi, sa pregatim incaperea sufletului nostru pentru a l primi pe Iisus Hristos, "Cel mai frumos dintre fiii oamenilor", cum spune psalmistul David.

Fie ca Iisus Hristos si Maica Domnului sa ne ajute sa tinem postul Nasterii Pruncului Iisus spre folosul sufletului, al trupului si pentru mantuirea noastra. Amin.

Stefan Popa
Cluj-Napoca

CUM SA NE RUGAM

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.
La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.
Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.
Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.
De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.
Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.
Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.
De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.
Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.
Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.
În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!
Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Ps. 63, 6-7).
Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.
Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării duhovniceşti.

10 noiembrie 2012

Icoana facatoare de minuni Floresti in vizita la Slobozia


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

La doar o ora de Bucuresti, credinciosii se inchina in acest weekend la Icoana Sfanta de la Floresti!



Manastirea Sfintii Voievozi din Slobozia continua manifestarile legate de cinstirea propriului hram. In ultimele zile – inclusiv la aceasta ora – randul de inchinatori in fata icoanei Maicii Domnului, facatoare de minuni, sosita din Floresti, strajuieste intrarea in manastire si zidurile de cetate ale acesteia.

Parintele Staret Arhimandrit Rafail Mit, Exarhul Manastirilor din Episcopia Sloboziei si Calarasilor, alaturi de ceilalti reprezentati ai Episcopiei, au reusit si in acest an sa impresioneze printr-o buna randuiala in desfasurarea evenimentelor legate de sarbatoarea Sfintilor Arhangheli si prin amploarea acestora. Evenimentul are loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor.



Pe toata perioada week-end-ului, sunt asteptati inchinatori din orasele aflate in apropierea orasului Slobozia sau aflati in tranzit catre alte destinatii mai indepartate. Conform reprezentantilor agentiei, aflati in zona, randul format la inchinare inaintea Sfintei Icoane a Maicii Domnului are o lungime medie constanta, durata de asteptare pentru credinciosi fiind de aproximativ 30 de minute.



Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va rămâne spre închinare până luni, 12 noiembrie 2012, orele 10:00, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Sfânta Mănăstire Floreşti din Episcopia Huşilor.



Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, ferecată în argint suflat cu aur, este cel mai de preț odor al Mânăstirii Florești, credincioșii spunându-i simplu: "Sfânta de la Florești". Este scoasă în procesiune pe meleagurile Vasluiului mai ales în vreme de secetă, Icoana câștigându-și de mai bine de 300 de ani renumele de mare făcătoare de minuni și aducătoare de ploaie.
Icoana a fost realizată, se pare, în prima jumatate a secolului al XVIII-lea, sau chiar mai devreme, de către un zugrav de icoane căruia nu i s-a păstrat numele, însă se știe cu certitudine că a fost plătită ferecarea în argint aurit, de doamna Ecaterina Mavrocordat (a doua soție a lui Constantin Mavrocordat), puțin înainte de 1750, ajungând la Mânăstirea Florești în 1805 – după cum este amintit în istoricul acestei mânăstiri – când Mitropolitul Veniamin Costachi a adus-o de la Iași.



Mânăstirea Sfinții Voievozi este amplasată la intrarea în orașul Slobozia, dinspre autostrada A2 – București-Constanța, ieșirea Drajna, mai informează Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

In ziua de marti, 6 noiembrie 2012, peste 10.000 de credinciosi au participat la procesiunea prin oras, inchinata sosirii Icoanei Facatoare de Minuni a Maicii Domnului,;Sfanta de la Floresti.

Pentru cei ce nu ajung la Slobozia sa va dau cateva date despre manastirea de la Floresti,acolo unde se va intoarce icoana.



Manastirea Floresti din judetul Vaslui este situata in satul Floresti, comuna Poienesti.
Ansamblul monahal(biserica Sf. Ilie, turnul-clopotnita, palatul egumenesc si zidul de incinta) este unul dintre cele mai importante realizari ale arhitecturii ecleziastice din eparhia Husilor, construit in sec. XVI-XIX, in stil romantic. Manastirea s-a numit la inceput Simila, apoi Florentina pana la mijlocul secolului al XVII-lea, cand a luat numele de Floresti de la satul din apropiere.



Biserica a fost construita la sfarsitul secolului al XVI-lea (c.1590) de vornicul Carstea Ghenovici si recladita intre anii 1686-1694 de vornicul Gavrilita Costachi, stranepotul ctitorului si urmasii sai. Afectata de seismele din anii 1738 si 1802, biserica a fost inchinata manastirii Esfigmen de la muntele Athos in anul 1806, de catre Veniamin Costachi, Mitropolitul Moldovei.



Icoana facatoare de minuni din cadrul manastirii, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, poleita cu aur este cunoscuta si ca Sfanta de la Floresti si dateaza din 1749.

Acces: din Vaslui spre Bacau, pe DN2F, 12 km, stanga spre Floresti, pe DJ245,13 km, dreapta in Floresti

Manastirea Floresti este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Moldova, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.

Una dintre putinele icoane fãcãtoare de minuni recunoscute de Biserica Ortodoxã Românã
Icoana „Sfânta de la Floresti” a fost realizatã la începutul secolului 18 de un necunoscut, fiind îmbrãcatã în argint si poleitã cu aur în anul 1749, pe cheltuiala doamnei Ecaterina, cea de-a doua soție a lui Constantin Mavrocordat.



La mãnãstirea Floresti, mãnãstire construitã la sfârsitul secolului al XVI-lea (circa 1590) de vornicul Cârstea Ghenovici si reclãditã între anii 1686-1694 de vornicul Gavrilitã Costachi, icoana a ajuns, adusã de Mitropolitul Veniamin Costachi, în 1805, si este descrisã în cartea “Sfintele icoane fãcãtoare de minuni din România”, semnatã de arhimandritul Ioanichie Balan, ca fiind, la momentul respectiv, singura icoanã fãcãtoare de minuni din judetul Vaslui si Episcopia Husilor.



S-au petrecut multe minuni prin mijlocirea ei, fiind cãutatã si cerutã de preoti si în vreme de secetã, pentru procesiunile aducãtoare de ploaie.
http://ro.netlog.com/artasireligie/blog

Tehnica de luptă a diavolilor

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



3.1. Metodele diavolilor

Trebuie să cunoastem metodele prin care ne luptă diavolii, ca să prindem curaj si să biruim pe vrăjmasii mântuirii noastre. Avem vrăjmasi cu adevărat răi, cumpliti, vicleni, mesteri în uneltiri, puternici, neadormiti, imateriali, care pot să aprindă cu focul păcatelor Biserica Vie a lui Hristos, care suntem noi, crestinii ortodocsi.

Fiecare dintre noi, cunoscând planurile potrivnicului, se va îngriji să nu cadă în cursa diavolului (1 Tim. 3,7). Multi crestini se întreabă dacă există diavoli si care sunt tacticile prin care acestia înseală pe oameni. Cea mai mare viclenie a diavolilor este să ne facă să credem că ei nu există.

Multi oameni zic adesea: "Vedeti-vă de treabă, nu există diavoli!" Diavolii îi îndeamnă să zică astfel. Ei au interesul să ne facă să credem că ei nu există, pentru că asa este usor să crezi că nu există nici Dumnezeu si atunci nu există nici un criteriu moral si totul este permis

3.2. Diavolul îsi schimbă des planul de actiune

Diavolul cercetează ce fel de ispită este mai eficace si se potriveste mai bine fiecăruia si pe aceasta o pune în lucrare. Nesuportând înfrângerea, îsi măsoară si cântăreste bine fiecare lovitură. Asadar, într-un fel se luptă cu începătorii si în alt fel cu cei crescuti duhovniceste, într-alt fel cu cei nepăsători si în alt fel cu cei care cred în Dumnezeu. Altfel ispiteste diavolul pe cel bolnav si neputincios si altfel pe cei sănătosi. Altfel se poartă cu cei cinstiti si altfel cu cei vicleni. El stie că ceea ce vatămă pe unul, poate fi de folos pentru altul. Sfântul Atanasie cel Mare spune că "diavolii, după cum ne vor afla, tot astfel se vor face si ei fată de noi".

Avva Isaac scrie: "Este un obicei al diavolului ca să împartă cu măiestrie atacurile sale împotriva celor cu care se luptă, după felul armelor sale si să-si schimbe ispitele după scopul urmărit cu fiecare în parte". Sfântul Isaac Sirul spune că diavolii luptă diferit pe cei nepăsători si lenesi, fată de cei râvnitori si întăriti duhovniceste. Astfel, pe cei nepăsători îi luptă de la început cu tărie, ca să-i cuprindă frica si să li se pară de la început calea aspră si greu de străbătut. Pe cei râvnitori nu-i atacă de la început, când râvna lor pentru cele duhovnicesti este mare. Iar cu cei evlaviosi amână lupta până când vor cădea în lenevire si atunci îi atacă, micsorându-le râvna. Trebuie să luăm aminte, căci altfel vom cădea sub loviturile nemiloase ale diavolilor.

Să nu ne încredem în puterile noastre, căci în orice clipă vicleanul diavol poate exploata slăbiciunile noastre.

3.3. Diavolul ne ispiteste la început cu păcate mici

Diavolul niciodată nu începe lupta cu păcatele cele mari. El încearcă la început să-l păcălească pe om, ca să comită o cât mai mică greseală. Iuda nu a devenit trădător dintr-o dată, ci a început cu furtul unor mici sume de bani, iar apoi dorind mai mult si fiind ajutat de diavol s-a făcut rob al iubirii de bani. Apoi acest păcat a condus la trădarea Mântuitorului Iisus Hristos.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că diavolul de la păcatele cele mici ajunge la păcatele cele mari. Diavolului îi este suficientă o mică slăbiciune a noastră, iar apoi, dacă cedăm ispitelor, îsi face sălas în sufletele noastre. Sfântul Ioan Scărarul, care a descoperit acest viclesug al diavolilor, ne învată: "Multe chipuri are sarpele (diavolul) desfrânării. Pe cei care nu au cunoscut păcatul le spune să facă numai o încercare, ca să vadă cum este acest păcat si apoi să se pocăiască. Unii se lasă convinsi să încerce numai o dată si apoi să se oprească. Ei gândesc: Ce voi păti dacă voi păcătui o singură dată? Nimic. Nu mă voi pierde numai cu atât. Si astfel fac primul pas. Din nefedcire, răul nu se opreste numai aici. Primul pas este astfel făcut. Cetatea sufletului este distrusă si puhoi de diavoli pot intra acum si-l vor lupta pe om cu păcatul desfrânării".


3.4. Diavolul exploatează slăbiciunile noastre

Diavolul studiază cu atentie toate slăbiciunile oamenilor si după aceasta îsi alege ispitele. Slăbiciunile diferă de la un om la altul: unul este înclinat spre lăcomia pântecelui, altul spre desfrânare, altul spre iubirea de arginti, altul spre mândrie, altul spre lene, altul spre băutură, altul spre nepăsare, altul spre necredintă, altul spre mânie.

Sfântul Simeon Noul Teolog spune că "Avem vrăjmasi fără de trup, al căror scop principal este aflarea slăbiciuailor noastre, asupra cărora să arunce săgetile sale, ca să ne doboare în păcate". Iar Sfântul Apostol Pavel ne spune: "Nu dati loc diavolului" (Efeseni 4,27).

Neîngrijindu-ne de slăbiciunile noastre vom lăsa deschisă poarta inimii, iar diavolii vor veni să ne ispitească.


3.5. "Blândetea" diavolului

Vrăjmasul mântuirii noastre ne prezintă păcatele ca fiind bune si atrăgătoare. El stie că dacă ar ataca cu furie de la început, crestinii s-ar mobiliza să lupte împotriva lui.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că "la început diavolul arată indulgentă si încearcă să-si împlinească scopurile sale păcătoase cu blândete si se arată cu dragoste fată de crestini". Din acest motiv, diavolul ne prezintă întunericul drept lumină, nefericirea ca fericire, păcatul ca fapta bună.

3.6. Diavolul lucrează în ascuns

0 tactică importantă a diavolului este ascunderea. Iată de ce multi oameni cred că nu există diavoli. Sfântul Clement Romanul spune că atunci când diavolii se retrag si se ascund, râvna crestinilor spre virtute scade. Iar dacă diavolii s-ar arăta în toată urâtenia si răutatea lor, atunci oamenii ar încremeni de frică si s-ar feri de ispitele lui.

Asadar, desi diavolul este fiintă personală, el se ascunde cu grijă, pentru ca oamenii să nu dea importantă si să fie linistiti.


3.7. Diavolul ne atacă prin surprindere

In viata duhovnicească, cea mai înfricosătoare armă a diavolului este atacul prin surprindere. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învătat cum să biruim această puternică ispită: "Rugati-vă neîncetat, ca să nu cădeti în ispită" (Matei 26,41). Prin rugăciune si priveghere, darul Duhului Sfânt va pătrunde în sufletul nostru si ne va sfinti si astfel va alunga pe diavoli.

Sfântul Apostol Pavel ne spune să priveghem si să ne rugăm neîncetat, "ca să nu ne ispitească Satana din pricina noastră" (1 Corinteni 7,5). Neînfrânarea datorită nepăsării noastre fată de cele duhovnicesti este starca sufletească de care are nevoie diavolul pentru a stăpâni sufletul nostru.


3.8. Diavolul ne luptă cu nepăsarea

Viata duhovnicească este o luptă permanentă pentru sfin tirea noastră si orice clipă care trece fără luptă este un pas înapoi. Toate eforturile noastre pentru curătire si sfintire se pot pierde într-o clipă prin căderea în păcate.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învată: "Diavolul, când află un suflet molesit si care nu se îngrijeste de rănile păcatelor sale, nu încetează să-l lupte cu această armă". "Antidotul nepăsării este împlinirea cu râvnă a datoriilor duhovnicesti".

Sufletul care nu-si simte căderea sa duhovnicească, fie că nu este interesat de viata cea vesnică, fie că din cauza ostenelilor nechibzuite este căzut în această cursă a diavolului. Să ne ostenim duhovniceste, ca să păzim cetatea sufletului de atacurile satanei, ca să nu găsească la noi posibilitatea de a ne ispiti.


3.9. Amânarea pocăintei

Ai timp să te pocăiesti! Aceste gânduri le auzim adesea în mintea noastră, prin gândurile pe care ni îe insuflă diavolul în mintea noastră, cât si prin cuvintele oamenilor păcătosi.

Ani de zile am fost jucării în mâinile diavolilor, făcându-le pe piac si săvârsind păcate. Intr-o zi însă, lumina dumnezeiască străluceste în noi si ne îndeamnă la pocăintă. Darul lui Dumnezeu ne face să simtim starea noastră păcătoasă. Dumnezeu ne cheamă la pocăintă prin gânduri de pocăintă insuflate de Sfântul Inger Păzitor si prin duhovnici. Acum intervine însă si diavolul. El lucrează cu gândurile amânării, pe care ni le insuflă în mintea noastră. Incearcă să ne convingă prin argumente mincinoase: nu ai postit, nu esti pregătit, ai timp, ce o să zică duhovnicul când va afla păcatele tale? Lasă, să te îndrepti si apoi te vei pocăi!

Nici un om nu poate fi însă sigur că în viitor se va pocăi sau că nu va muri. Dar diavolul, ajutat de înclinările noastre spre păcate, de cele mai multe ori reuseste să câstige vointa noastră. Astfel, pocăinta noastră este amânată si ocazia începutului bun si al mântuirii noastre este amânat. Cu trecerea timpului, patimile noastre se vor mări.

Rănile sunt mai usor de vindecat la început decât atunci când s-au cronicizat. Trebuie să punem de îndată în practică hotărârea noastră de a ne pocăi. Să facem să rodească prezentul. Să ne închidem urechile la povetele viclenilor diavoli, care ne soptesc că avem timp. Nu! Nu! Nu mai avem timp. Acesta este adevărul, pe care diavolul caută să-l schimbe, pentru a ne însela.

Unui părinte îi soptea diavolul la ureche: "Lasă, ai să mergi mâine să te spovedesti!" Iar părintele îi spunea: "Nu, astăzi mă voi spovedi si mâine fie voia Domnului".


3.10. Diavolul se preschimbă luând înfătisarea văzută

Din Vietile Sfintilor aflăm că diavolii se arată trupeste. De aceea Duhul Sfânt ne avertizează că "Satana se preface în înger de lumină" . Sfântul Antonie cel Mare ne spune: "Diavolul stăruia ticălosul noaptea, lua chipul unei femei si o imita în tot felul, numai ca să mă însele. Uneori mi se arăta ca un om evlavios. Adeseori se prefac a cânta psalmi. Se întâmplă uneori ca atunci când citim să rostească după noi ca un ecou cele ce au fost citite. Diavolii pot imita orice. Sunt vicleni si gata să se prefacă si să se schimbe în toate înfătisările. Ei râd nebuneste si suieră, căci toate le fac si le grăiesc si le tulbură si în toate se prefac si pe toate le amestecă, pentru a amăgi pe cei simpli".

Vietile Sfintilor prezintă nenumărate exemple despre aparitiile sensibile ale duhurilor rele, care uneori vorbesc, alteori imită diferite animale, iar alteori fac să se audă tropăituri, suierături, blasfemii si vorbe murdare. Si toate acestea cu scopul de a înspăimânta si înfricosa pe cel credincios. Stiind toate aceste lucruri, trebuie să fim foarte atenti si să nu ne temem.

Sfântul Antonie cel Mare ne sfătuieste să nu dăm nici o importantă unor astfel de mestesuguri diavolesti. Pentru că diavolii, dacă ar putea ceva asupra celor credinciosi, nu ar mai veni cu astfel de mestesuguri, ci i-ar doborî direct. Duhurile rele se mistuiesc dacă ne rugăm cu credintă si smerenie si chemăm numele Domnului, însemnându-ne cu Sfânta Cruce.


3.11. Diavolul ne înseală prin ghicit, vise, prejudecăti si superstitii

Diavolul ne înseală prin ghicit, prejudecăti, vise si superstitii, care la prima vedere par nevinovate. Dumnezeu, cu multa Sa Intelepciune, a ascuns omului viitorul său. Iar acest lucru l-a făcut pentru a-l feri de o înfricosată sursă de neliniste si nefericire. In plus, i-a hărăzit speranta si l-a încredintat de iubitoarea Sa purtare de grijă, cerându-i să se lase în grija Sa, cu încrederea copilului fată de Părintele Său.

Insă vrăjmasul diavol, vrând să slăbească si să micsoreze această încredere, speculează cu viclesug capacitatea sa (ca duh ce este asemenea îngerilor) de a cunoaste anumite lucruri, la care omul nu are acces. Mai ales cele referitoare la viitor. Să nu uităm că omul este, totusi, mai prejos decât îngerii (Evrei 2,7). Asadar, diavolii fără să fie a toate cunoscători, căci atotstiinta este o însusire numai a lui Dumnezeu, cunosc totusi unele împrejurări legate de cele ce se vor petrece.

Sfântul Antonie cel Mare spune că, de exemplu, diavolii văd cum plouă torential în Muntii Etiopiei si, în acelasi timp, se pot arăta în Egipt, unde prin ghicit si prin vise prevestesc celor creduli umflarea apelor Nilului. Dacă un frate de al tău, aflat într-o localitate îndepărtată, se va porni să vină la tine, diavolii care văd si aud acest lucru se vor arăta în vis tie si îti vor spune aceasta. Iar când se va întâmpla de mai multe ori aceste lucruri, te vei încrede în visele si descoperirile tale. Astfel, diavolii, folosind una din însusirile lor, se prefac că ghicesc si că spun mai înainte ce se va întâmpla după mai multe zile.

Sfântul Atanasie cel Mare spune că diavolii "se prefac că ghicesc", căci în esentă ei nu ghicesc nimic, ci înseală pe oameni cu falsele lor previziuni. Pe termen lung, ei se dovedesc mincinosi, căci mint si nu spun nimic adevărat si sigur.

Hrana diavolilor este minciuna. Si chiar atunci când spun adevărul, o fac de nevoie, ca să poată apoi să însele si să ne robească si să ne prindă în cursele sale.

Sfântul Didim Alexandrinul spune că "de multe ori diavolul ne înseală, amestecând adevărul cu minciuna". De aceea, noi nu trebuie să ascultăm si să credem ce spune diavolul si nici cuvintele rostite de cei demonizati. Să luăm pildă pe Domnul Iisus Hristos si pe Sfintii Apostoli, care n-au primit cele ce diavolul le-a ghicit, ca fiind adevărate. Domnul însusi i-a respins pe diavoli, cu toate că mărturiseau despre El un adevăr, anume că este Fiul lui Dumnezeu (Matei 4,1-11).

La fel a făcut si Sfântul Apostol Pavel, cu duhul pitonicesc al tinerei din Filipi, care aducea mult câstig stăpânilor ei, ghicind. Ea spunea adevărul când striga despre Sfântul Apostol Pavel si Sila: "Acesti oameni sunt slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt" (Fapte 16,17). Sfântul Apostol Pavel nu a primit aceste adevăruri, care proveneau de la diavoli. Astfel ne-a învătat să nu credem în ghicit si prevestiri, care sunt lucrări diavolesti. Si acest lucru, pentru ca nu cumva în adevărul spus de diavol să fie amestecată si minciuna sa si ca să ne deprindă pe noi să nu dăm niciodată crezare. Pentru că nu se cuvine ca noi, având dumnezeiestile Scripturi si libertate de la Mântuitorul, să ne lăsăm înselati de diavoli. Trebuie să fim foarte atenti, pentru că multi vrăjitori si ghicitori fac aceste lucrâri, folosind cuvinte de evlavie si de rugăciune.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Si lucrul cel mai mare al înselăciunii este că, atunci când suntem preveniti asupra acestor înselăciuni, încercăm s-o apărăm pe femeia ghicitoare spunând despre ea că este crestină si că nu spune nimic altceva decât numele lui Dumnezeu. De aceea trebuie s-o urâm si mai tare, pentru că foloseste numele lui Dumnezeu spre ocară".

Nici în vise nu trebuie să credem, pentru că visele sunt înselătoare. De foarte putine ori ne vorbeste Dumnezeu prin ele. Diavolii însă ne pot vorbi de multe ori prin ele, urmărind să ne murdărească sufletul si trupul. De aceea, Sfântul Ioan Scărarul ne zice: "Nimeni să nu se învovoiască a se gândi ziua la năluciri visate în timpul noptii, căci si acesta este un scop al diavolilor, ca să ne murdarească în timpul stării de veghe cu spurcăciunile visate în timpul noptii". Deci, regula de aur pentru interpretarea viselor este de a nu crede în vise.

Dacă Dumnezeu vrea să ne descopere voia Sa cea Sfântă prin vise, are puterea să ne-o descopere, trecând peste cenzura noastră (de a nu crede în vise). Sfântul Ioan Scârarul ne învată: "Cel ce crede în vise este asemenea celui care aleargă după umbra sa si încearcă s-o prindă". Când începem să credem în vise, dăm dracilor dreptul de a ne ispiti si când suntem treji. Atentie, de asemenea, si la superstitii si la prejudecăti. Acestea sunt armele în mâinile diavolilor, prin care oamenii devin jucăriile lor. Sunt oameni care consideră cifra 13 fatidică sau se nelinistesc la strigătul cucuvelei sau la urletul câinilor, sau dacă le-a tăiat calea o pisică s.a.m.d. Toti acestia, fară să vrea sau fără să înteleagă, îsi leagă viata, fericirea sau belsugul de anumite persoane sau întâmplări, care nu au nici o legătură cu desfăsurarea firească a vietii. De cele mai multe ori, diavolii aranjează astfel lucrurile ca oamenii să creadă în superstitii. Este vorba aici de oameni necredinciosi sau mai putin credinciosi.

De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: "Văzând un om oarecare, repede îl poti condamna, la îndemnul nefast al superstitiei, dar nu vezi cursa diavolească ce ti-a fost întinsă. De ce te faci vrăjmas fratelui tău, fără nici un motiv justificat? Si nu întelegi cât de mare este batjocura, cât de mare este rusinea si, mai mult, cât de mare este primejdia. De multe ori omul are un cosmar sau vede o pisică neagră sau alte lucruri si crede că acestea ar prevesti ceva ău. Aceasta este o lucrare diavolească, pentru că nu ceea ce crede omul face ziua rea, ci petrecerea în păcate. Prin urmare, când iesi din casâ, să te păzesti de a păcătui. Dacă vom păcătui, va veni si căderea noastră. Astfel, diavolul nu ne poate vătăma. Dacă vom păcătui, vom fi sub influenta diavolilor, care ne vor conduce la tot lucrul rău".

Desi Sfânta Scriptură condamnă orice fel de prezicere (III Regi 22-29) si este cunoscut că diavolul este tatăl minciunii (Ioan 8,44), se găsesc destui crestini care se ocupă cu ghicitul, cred în vise si prejudecăti, lăsând prin aceasta ca diavolul să le conducă viata lor.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învată: "Noi însă nu trebuie să cădem vicleniei diavolilor, ci să ne îndepărtăm de orice unealtă satanică a vrăjitoriei, ghicitului, prezicerii sau a superstitiilor. Căci pentru noi este mai de pret să credem în Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos si în învătătura Sa, iar ca armă să avem Crucea Sa. Fericit este însă si sufletul care cheamă numele lui Iisus Hristos în orice necaz, boală sau trebuintă, pentru că se va îndepărta de la el orice lucrare satanic.
Sf Nicodim Aghioritul — with Ale L Andra, Costyna Gherghe and Dumitrescu Bogdan.

8 noiembrie 2012

Un sfat înţelept

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...





Un student, întorcându-se acasă de la Universitatea din Oxford, călătorind în tren cu un om de rând, a intrat puţin în vorbă cu acesta.
La despărţire, omul cel simplu, fiind mai în vârstă, şi-a permis să îi dea tânărului şi un sfat, spunându-i:
- Fiule, citeşte cel puţin un verset şi din Sfânta Scriptură şi unul din Shakespeare. Cel dintâi te va ajuta să înveţi să vorbeşti cu Dumnezeu, cel din urmă, pentru a şti să vorbeşti cu oamenii...
 Câţiva ani mai târziu a aflat şi studentul nostru că omul cel simplu cu care călătorise în tren fusese nimeni altul decât renumitul poet englez Load Tennyson…

Strugurele

Odată, Sfântul Macarie Alexandrinul a primit un strugure mare de la cineva, dar văzându-l aşa de frumos şi dorind să-şi înfrâneze pofta, l-a trimis vecinului său, un călugăr mai slab. Primindu-l acela, dar dorind şi el să se înfrâneze, l-a dus mai departe, unui alt vecin de-al său. Dar şi vecinul făcând întocmai, în cele din urmă strugurele a ajuns iarăşi la Sfântul Macarie.
Atunci a înţeles Sfântul Macarie că monahii săi sunt cu adevărat tari în înfrânarea poftelor, în faţa ispitei.

Oare noi ce-am face dacă am primi un strugure mare şi frumos?


Ştie Tatăl...

Se zice că un copil căra odată nişte lăzi, pus fiind de tatăl său.
Un vecin văzându-l, i-a zis:
- Copile, nu-i prea grea lada aceea pentru tine?
Şi copilul i-a răspuns:
- Tata ştie cât pot duce eu, şi nu mă încarcă  peste puterile mele, că doar mă iubeşte mult.

Aşa şi noi, fiind copiii lui Dumnezeu şi ştiind că El mult ne iubeşte, trebuie să ştim că Dumnezeu, nu ne cere să ducem mai mult decât putem noi duce, chiar dacă necazurile şi încercările ni se par nouă prea grele…

Inima de mama

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Care-i cel dintai si cel mai de folos gand al omului in viatla asta si ce-i trebuie omului ca sa se mantuiasca ?
Pe langa credinta dreapta ii trebuie aceste trei lucruri, dupa invatatura Sfintilor Parinti : sa aiba catre Dumnezeu inima de fiu, catre sine minte de judecator, iar catre aproapele sa aiba inima de mama.
Iata, asa trebuie sa fim noi, fiii lui Dumnezeu dupa dar ! Noi avem darul punerii de fii prin dumnezeiescul Botez. Biserica este mama noastra duhovniceasca, care ne-a nascut pe toti prin apa si prin Duh. Prin dumnezeiescul botez avem punerea de fii, darul infierii, fii dupa dar ai lui Dumnezeu, nu dupa fiinta, ca dupa fiinta numai unul este, Hristos.
Dar daca suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar si daca zicem lui Dumnezeu : “ Tatal nostru, Care esti in ceruri “, apoi cum este un fiu adevarat al unui parinte pe pamant ? Un copil adevarat, care intr-adevar iubeste pe tatal sau si nu cu viclenie, ci cu toata inima, el se teme tare sa nu-l mahneasca pe tatal sau, nu de frica, ci ca nu cumva sa-l supere pe cel care i-a dat fiinta si l-a nascut si l-a crescut.
Indata ce a gresit acest copil, alearga la tata si isi cere iertare. “Iarta-ma, tata, ca am gresit !” Si-i foarte bucuros cand tata il iarta si-i spune : “ Dragul tatei, fii atent, sa nu mai gresesti !” Asa trebuie sa avem si noi grija fata de Tatal nostru cel din ceruri.
Noi suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar, fiii Tatalui Ceresc. Avem un Parinte acolo Care priveste spre toate popoarele lumii, cum zice psalmul : Ochii Lui spre neamuri privesc. Genele Lui cerceteaza pe fiii oamenilor ( Psalm 10, 4 ). Iar Mantuitorul ne invata : Voi tata sa nu numiti pe pamant ! De ce ? Unul este Tatal vostru, cel din ceruri ( Matei 23, 9 ).
Ai auzit ca Tatal are toata zidirea cea de sub cer si cea din cer; Tatal, Care a facut toate din cer si de pe pamant ? Deci cand il suparam, macar atat respect sa avem, cum are un copil cuminte catre tatal sau, ca, indata ce-a gresit, isi cere iertare. Aceasta ne trebuie si noua ca o conditie a mantuirii.
Sa avem catre noi minte de judecator. Cum ? Sa ne judecam pe noi totdeauna : “ Ce gandim noi, ii place lui Dumnezeu ? Ce vorbim noi, ii place lui Dumnezeu ? Ce facem noi acum, ii place lui Dumnezeu ? Ce intentionam noi, oare ii place lui Dumnezeu ?” Si daca constiinta, care este oglinda sufletului, ne spune ca nu, atunci sa incetam de a gandi aceste lucruri, de a le vorbi si de a le pune in plan sa le facem.
Aceasta inseamna sa se judece omul pe sine, ca auzi ce spune dumnezeiasca Scriptura : De se va judeca omul pe sine, nu mai cade in judecata lui Dumnezeu ( 1 Corinteni 11, 31 ). Si daca iti spune constiinta ca da, atunci este bine, caci avem marturia constiintei noastre bune. Apoi sa avem stiinta gandului curata despre ceea ce gandim sau vorbim sau facem.
Al treilea plan spre mantuire si datorie prea mare si sfanta este sa avem catre aproapele inima de mama. Asa se cere, sa iubim pe toti oamenii din lumea asta, precum o mama isi iubeste pe toti copiii la fel. O mama buna, care-i adevarata mama, daca ar avea si zece copii, ea tine la toti deopotriva.
O mama buna este ca o closca, care, ati vazut, chiar daca are 30 de pui, si numai unul daca i-l iei, iti sare in cap. De ce ? Este tot al ei. Asa face si o mama buna !
Ea cand pune mana pe varga si loveste copilul, mai tare o doare pe dansa decat pe copil. Ea il loveste cu atata mila ! Si, ca sa nu se faca rau, il bate cu varguta. Si nu-l bate din ura, ci din dragoste il bate, ca sa se faca bun.
Este un proverb crestinesc : “ Unde da mama, creste !” Ea din dragoste cearta pe copii si foarte mult ii iubeste. Uneori se manie, se face ca-i ocaraste, pune mana pe varga, in tot chipul, ca sa-i faca buni. Cearta si pe cei buni si pe cei rai, dar in vreme de primejdie uita toate. Care este adevarata mama, isi pune sufletul pentru toti.
Si daca ar avea unul betiv, rau, injurator si n-o asculta, Doamne fereste, daca l-ar vedea ca a intrat in apa si se ineaca, sau in foc, sare dupa dansul ! Moare odata cu dansul ca sa-l scoata. Nu mai tine minte ca l-a suparat. Uita toate, uita ca a necajit-o. Moare pentru dansul. Cand striga : “ Mama, nu ma lasa, ” ea uita totul.
Pentru ce ? Ca-i mama adevarata, iar copilul este rupt din inima ei si nu poate sa-l lase, cand il vede in necaz.
Iata asa trebuie sa facem si noi. Tot omul din lume este aproapele nostru. Cum face o mama buna, care isi pune sufletul pentru copii, asa trebuie sa iubim si noi pe toti deopotriva si sa ne punem sufletul pentru ei. Sa fim exact ca o mama buna cu toti, si cu cei buni si eu cei rai; sa nu facem deosebire, sa-i iubim pe toti ca pe noi insine.
In aceasta privinta o sa va spun o istorioara cu inima de mama, ca sa vedeti pana unde merge inima de mama.
Era o biata mama tanara. A murit sotul ei in razboi cu persii. Era din Grecia si i-a ramas un copilas. Ea, femeie serioasa, cu frica lui Dumnezeu, a hotarat in inima ei sa nu se mai casatoreasca.
A dus viata cinstita, in curatie, in post, in milostenie, in cercetarea bisericil si a crescut copilasul asta. Toata mangaierea ei era copilul.
Asa l-a crescut biata mama dintr-o faramatura de carne, cu multa dragoste, ca o mama cand are unul singur si cand nu are, mai ales, nici sot. L-a invatat scoala, ma rog, tinea la el ca la ochii din cap. Dar, crescand copilul, crestea si grija mamei.
Asa a trecut tineretea copilului si a facut armata. Mama, pana la armata, l-a crescut ca pe o fata mare in casa ei. Era cel mai cinstit din tot satul, cel mai cuminte. Nici un cuvant n-a zis impotriva mamei, nici n-a mahnit-o vreodata; nimic nu facea ceva fara sfatul mamei.
Dar, o, rautatea lumii ! Cand a venit din armata, i s-a schimbat mintea. A inceput sa nu mai asculte de mama. A inceput sa nu-si mai arate dragostea fata de mama ca mai inainte; se ducea seara prin sat si venea tot mai tarziu. Mama se topea de scarba acasa. Aprindea candela la Maica Domnului si facea metanii : “ Maica Domnului, pazeste-l !” Si cand venea Ioan mai tarziu, ca Ioan il chema, il zicea :
- Dragul mamei, Ioane, unde ai stat tu asa de tarziu, ca mare scarba am avut ? Uite, ai mancare calda, ai camera ta grijita. Eu am plans, ca tu n-ai frati; te vei fi intalnit cineva, ai fi gresit sau niste oameni rai te-or bate.
Dar el a inceput, ca niciodata, sa vorbeasca impotriva :
- Mama, lasa-ma in pace ! Ce ma pazesti ca pe copii ? De acum inainte eu stiu sa ma port in lume !
Niciodata nu vorbise el asa. Mama se topea cand auzea.
- Vai de mine, dragul mamei ! Dar eu pentru ca te urasc iti spun asta ? Eu te iubesc ! Dar ma tem, ca numai pe tine te am, singura mea nadejde ! Daca nu te mai vad, mai bine sa mor si eu !
Sa vedeti ce s-a intamplat.
In satul vecin era o fata rea, blestemata, trageau mai multi. A inceput sa se duca si el acolo. Mama-sa nu stia nimic.
- Unde te duci tu ? l-a intrebat ea. Eu am auzit ca te duci la vrajitoarea aceea. Vai mie, mai bine muream, decat sa aud aceasta !
El, in loc sa asculte, a zis :
- Lasa-ma, mama ! Ce ma pazesti ? Eu stiu sa-mi port caciula de-acum !
Niciodata in viata nu vorbise asa cu mama lui. Iar ea se topea de plans, ca nu mai avea ce sa-i faca. Ce s-a intamplat ? Blestemata aceea de vrajitoare a auzit de la altii ca mama lui nu-l lasa sa vina pe la dansa. Odata, mergand el la casa ei, i-a spus :
- Ia asculta, mai ! Sa-mi spui drept, pe cine iubesti mai mult ? Pe mine sau pe mama ta ? El, fermecat la minte de muierea aceea blestemata, sta oleaca si zice :
- Pe tine te iubesc mai mult !
- Eu nu cred ! a zis ea. Du-te acasa si, daca ma iubesti pe mine mai mult decat pe maica-ta, in noaptea asta sa vii cu inima mamei tale la mine ! Faci asa sau nu ? A stat oleaca si, indemnat de satana, a zis :
- Si aceasta o fac !
Si s-a dus din fata ei si a venit acasa. Mama, saraca, ii pregatise mancarea, ii incalzise camera si plangea la Maica Domnului sa-l aduca sanatos acasa. Iata ce pregatea mama pentru dansul si iata ce pregatea el pentru mama lui !
Ce contrast era aici ? Ce faradelege nemaipomenita ? Mama il astepta plangand, sa-l pazeasca Dumnezeu de primejdii si el vine sa-i scoata inima.
Vine acasa. Trecuse de miezul noptii. Mama i-a iesit in cale :
- Dragul mamei, dar acum se vine ? Vai, multa grija am avut de tine !
El nu vedea nimic. Se uita in stanga si-n dreapta prin casa, dupa cutit. Si vede cutitul cel mare din bucatarie. Ia cutitul in mana, o ia pe mama de grumaz, sa nu racneasca, si o junghie in inima.
Biata mama s-a dus ! Sangele a inabusit-o, s-a stins mama cea scumpa, care se jertfea pentru el !
Ce-a facut ? Auzi pana unde l-a dus satana ! A spintecat sanul stang al mamei, a scos inima mamei, a pus-o intr-un castron, a spalat-o de sange, a imbracat-o pe mama-sa cu haine de moarte, a culcat-o pe pat, a incuiat usa si a luat inima mamei lui in basma si a pornit prin padure sa o duca vrajitoarei, ca sa-i arate ca o iubeste mai mult.
Ati vazut, cand merge un om repede prin padure, daca-i padurea deasa, te lovesc crengile. El mergea repede, ca pana la ziua sa vina inapoi, sa nu afle nimeni crima pe care a facut-o, si totodata s-o incredinteze pe aceea ca o iubeste mai mult decat pe mama lui.
Mergand el repede cu inima mamei intr-o basma alba, o creanga din padure s-a arcuit si l-a lovit peste ochiul drept; si-l durea si a pus mana la ochi. Atunci aude din inima mamei, care era in basmaua alba : “ Puiul mamei, te doare rau ?”
Atunci de abia s-a trezit el ! “ Vai, mama, cum am ajuns pana aici ? Unde sunt eu ? Unde ma duc ? Mama scumpa, mama buna, cum ti-am scos inima ta de la loc si inca te mai doare pentru durerea ochiului meu ?” Si a inceput a plange groaznic. Atunci a vazut ca-i fermecat si s-a intors inapoi, cand a auzit glasul mamei din inima : “ Puiul mamei, te doare rau ?”
A venit acasa – mai era un ceas-doua pana la ziua -, a desfacut pieptul mamei, a pus inima la locul ei si apoi a inceput sa strige tare ca a murit mama lui. Se facea ziua si au auzit vecinii.
- Ce-i, mai Ioane ?
- A murit mama !
- Dar cum se poate ?
- Mama mea a murit ! Mama mea a murit !
A venit lumea sa-l mangaie, dar el nu se putea mangaia, ca mai era un semn dumnezeiesc. Din sfert in sfert de ora, unde se ducea, auzea glasui mamei : “ Puiul mamei, de ce m-ai omorat ?” Cand auzea glasul mamei, era cea mai grea pedeapsa pentru el !
Atunci toata lumea se mira, oare de ce plange el asa de tare disperat dupa mama, ca de obicei barbatii sunt mai tari de fire ! Dar el stia de ce plange, ca auzea glasul mamei, care il mustra cu mila : “ Puiul mamei, de ce m-ai omorat ?”
Ce s-a intamplat ? S-a dus repede la doua batrane si le-a adus sa o scalde pe mama. Cand a scaldat-o, a vazut ca este junghiata in inima :
- Mai Ioane, mama ta a fost junghiata !
El, cand a auzit, s-a topit de plans, ca stia cine a junghiat-o. A imbracat-o, dupa trei zile a inmormantat-o; dar el, in loc sa se linisteasca, mai tare plangea si bocea, incat toata lumea zicea : “ Iata cat de mult a iubit el pe mama lui !” Dar el stia si auzea glasul mamei mereu, mereu, care il mustra si zicea : “ Dragul mamei, de ce m-ai omorat ?”
Dupa ce si-a pus mama in mormant si-a adus aminte si zicea, plangand, in casa : “ Mama scumpa, mama buna, cum te luptai tu cu mine ! Cum te luptai sa ma scoti din ispite, sa ma duci la manastire, si acum am ramas singur “.
Ce-a pus Dumnezeu in mintea lui ? Sa se duca singur la un duhovnic de manastire si sa se spovedeasca : “ Ma duc, ca mama saraca voia sa ma scoata din ispite si eu nu cunosteam atunci ! Ma duc eu !”
A incuiat usile si s-a dus la un mare duhovnic al unei manastiri si a cazut cu fata la pamant :
- Parinte, eu sunt cel mai rau om din lume, cel mai mare criminal ! Batranul l-a linistit, i-a citit molitfa de spovedanie, l-a spovedit, si el i-a spus duhovnicului cum a omorat pe mama lui buna. Iar duhovnicul, om intelept, i-a zis :
- Fiule, nu te deznadajdui de mantuirea ta ! Dar sa stii ca cine omoara pe mama sau pe tata, treizeci de ani nu poate lua Sfintele Taine !
- Parinte, a zis el, dar altceva se intampla. Aud glasul mamei de cateva ori pe ceas, care zice : “ Pulul mamei, de ce m-ai omorat ?”
Si a zis duhovnicul :
- Tot bine vrea sa-ti faca, ca sa-ti aduci aminte de crima pe care ai facut-o si sa te pocaiesti, ca macar, daca nu te-a avut in lumea asta, sa fii cu dansa dincolo !
- Cum sa ma pocaiesc, parinte ?
- Iata cum, fiule. Daca vrei sa te faci calugar, canonul se scade la jumatate, adica la 15 ani !
- Ma duc ! Nu-mi mai trebuie casatorie, numai sa ma ierte Dumnezeu !
- Du-te, fiule, plange-ti pacatul si te va ierta Dumnezeu !
- Ma duc, parinte !
A vandut toate, si-a luat doua randuri de haine, a dat casa de pomana la o vaduva si s-a dus la o manastire de pe malul Iordanului. Aici a batut in poarta.
- Ce doresti, frate ?
- Am venit sa-mi plang pacatele ! Oare ma primeste parintele staret aici ?
- Primim, doar manastirea este spital duhovnicesc pentru orice pacatos !Manastirea ii vindeca pe toti !
L-a primit, si ca nou incepator l-a pus la incercare la cele mai grele ascultari. La bucatarie, la trapeza, la gradina, la ingrijirea bolnavilor, la slujba dobitoacelor. El facea cu atata dragoste, si numai plangand, aducandu-si aminte de pacatele lui si cum si-a omorat mama.
Dar, pe masura ce se pocaia el in manastire si facea ascultare, glasul mamei venea mai rar. La cateva zile il mai auzea. Mai tarziu, la cateva luni, duhovnicul i-a spus :
- Cu cat glasul mamei vine mai rar, cu atat Dumnezeu se apropie de tine, ca mama vrea sa te aduca la cer, ca-i pare rau ca te-a pierdut in lumea asta ! Ea tot mama a ramas!
- Parinte, a intrebat el, ce canon mai aspru sa fac eu ca Dumnezeu sa ma ierte mai repede ?
- Fiule, sa mananci doar o data in fiecare zi mancare fara untdelemn trei ani de zile, sa faci cate cinci sute de metanii pe zi si sa zici psalmul 50 de cate ori vei putea mai mult pe zi.
- Fac, parinte !
Pe langa ascultarea grea, numai sambata si Duminica venea de doua ori la masa, in celelalte ziie manca o data in zi, mancare fara untdelemn, vin nu gusta deloc si a facut trei ani acest canon.
Calugarii se minunau de dansul, cu cata dragoste face ascultare si canon, ca ei nu stiau taina lui : “ Mai, acela are dar de la Dumnezeu, ca zilnic plange !”
La trei ani de zile, inainte de Florii, a venit el la duhovnic sa se marturiseasca. Iar duhovnicul i-a spus :
- Frate Ioane, cum mai stai ? Mama te mai cerceteaza ?
- Parinte, mai rar. Parca as dori s-o aud mai des, dar mai rar se aude ! El a slabit de atata post. Trei ani de zile mancare fara untdelemn, cinci sute de metanii pe zi si ascultarea grea in manastire, si atunci a zis duhovnicul :
- Frate Ioane, iata vine saptamana Sfintelor Patimi. De la Florii pana in ziua de Pasti sa nu gusti nimic, nici apa, nici mancare, iar in sambata Pastilor sa vii la mine.
Si a venit in sambata Pastilor foarte slabit, dar vesel oarecum, ca Duhul Sfant, dupa masura pocaintei, il bucura.
- Iata, frate Ioane, noi mergem la slujba invierii la noapte, tu insa sa nu vii la biserica.
- Dar ce sa fac, parinte ?
- Du-le in chiliuta ta, pregateste-ti candela, pune-i untdelemn, pune fitil si n-o aprinde. Roaga-te la Dumnezeu si pomeneste si pe mama ta, ca ea este martira si are mare trecere la Dumnezeu sa te ajute cu rugaciunea. Si daca va fi un semn si ti se va aprinde candela singura, sa stii ca te-a iertat Dumnezeu si mama ta de tot pacatul.
El s-a dus in chilie – nu mancase de la Florii nimic -, s-a pus cu fata la pamant si a inceput sa se roage : “ Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul, pentru rugaciunile Preasfintei Maicii Tale si ale mamei mele !”
Si asa s-a rugat patru ceasuri, cu multe lacrimi si, vazand ca nu-i nici un semn si trebuia sa iasa cu Invierea, s-a aruncat in chipul crucii si striga cat putea la Mantuitorul, la Maica Domnului si la mama lui sa-l ierte si sa-i dea un semn de mangaiere ca l-a iertat.
Cand se trageau clopotele pentru inviere si toti calugarii ieseau afara, deodata, o lumina dulce a umplut chilia lui si s-a aprins candela singura, iar de la sfintele icoane s-a auzit un glas : “ Puiul mamei, te-am iertat !”
Dupa atata jertfa, mama buna, tot mama a ramas ! In loc ca el sa faca treizeci de ani de pocainta sau cincisprezece in manastire, in trei ani de zile mama l-a iertat. L-a adeverit prin aprinderea candelei. Dupa ce a omorat-o, dupa ce a suferit martiriul din mana lui, ea tot cu inima de mama a ramas.

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV