DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

31 mai 2012

DESPRE RUGACIUNE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.
La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.
Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.
Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.
De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.
Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.
Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.
De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.
Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.
Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.
În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!
Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Ps. 63, 6-7).
Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.
Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării duhovniceşti.

30 mai 2012

SFINTELE TAINE


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă neincetat la sfintirea vietii noastre, la mântuire. Aceasta poate fi dobândită numai in Sfinta Sa Biserică, cunoscand si împlinind Cuvântul lui Dumnezeu si împărtăsindu-ne cu Sfintele Taine ale Bisericii.


In urma pogorârii Sfântului Duh, cerul ne-a rămas deschis si, astfel, harul si darurile Lui se revarsă neincetat asupra si spre sfintirea celor ce fac parte din Trupul Mântuitorului Hristos, din Biserică. Dar lucrările văzute instituite de Hristos si săvârsite de episcop si preot, prin care, în chip nevăzut, se impărtăseste credinciosului harul Duhului Sfânt, se numesc Taine. Sfintele Taine sunt lucrări văzute, pentru că omul are nu numai suflet rational înzestrat cu libiertate, ci si trup. Prin aceste lucrări ni se împărtăseste însă harul nevăzut al Duhului Sfânt. Partea văzută sau externă a Sfintelor Taine o formează lucrurile, cuvintele si actele slujbei, iar partea internă sau nevăzută a Sfintelor Taine este harul dumnezeiesc care se împărtăseste prin partea văzută. Scopul Sfintelor Taine fiind sfintirea omului, harul pe care ele îl împărtăsesc este harul sfintitor. Iar ceea ce produce harul în sufletele credinciosilor, roadele speciale ale acestui har, sunt efectele Tainelor. Desi, după natura lui, harul dumnezeiesc este unul singur, totusi, prin lucrarea pe care o implineste, se deosebeste de la Taină la Taină. De pildă prin Sfântul Botez ni se împărtăseste harul iertării păcatului strămosesc si eventual al celor personale, precum si harul înfierii noastre. Prin Sfântul Mir — harul cresterii în Hristos. Ceea ce caracterizează si deosebeste o Taină de toate celelalte Taine este harul special pe care îl împărtăsesc. Taina Sfântului Botez ne încorporează in Hristos si ne face mădular al Bisericii Sale. El ne deschide usa spre celelalte Sfinte Taine.

Sfânta noastră Biserică ne învată că sunt sapte Sfinte Taine, toate întemeiate de Matuitorul nostru Iisus Hristos. Acestea sunt următoarele: Botezul, Mirungerea, Cuminecătura sau Impărtăsania, Mărturisirea, Preotia (Hirotonâa), Cununia (Nunta) si Maslul.

Sfintele Taine au fost săvârsite de sfintii apostoli si sunt săvârsite de urmasii lor legiuiti, după cum bine citim în Sfânta Scriptură : «asa să ne socotească pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu»

(1 Cor. IV, 1). Deci nu oricare om poate să fie slujitorul Sfântelor Taine, după cum iarăsi aflăm din Sfiânta Scriptură, că Iisus Hristos «a dat pe unii ca să fie apostoli, pe altii prooroci, pe altii binevestitori, pe altii păstori si învătători, spre desăvârsirea sfintilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos» (Efes. IV, 11—12; 1 Cor. XII, 28—30 ; Evr. V, 1—6).

Astfel Sfintele Taine, pe care le avem de la Mântuitorul Iisus Hristos, ne sunt asemenea unor izvoare curate prin care curge puterea sfintitoare a harului dumnezeiesc, sau si asemenea unor stâlpi de neclintit pe care se reazimă viata cea nouă, viata crestină.

După sfintii părinti ai Bisericii Sfintele Taine sunt focul care încălzeste inimile, arde patimile si luminează sufletele si rodeste spre un folos ; altoiul care nobilează viata ; apa care spală întinăciunea patimilor si păcatelor; pâinea duhovnicească ce hrăneste sufletele noastre si doctoriile care ni se dau spre întărirea trupească si sufletească, spre viată vesnică.

Se întelege însă că atât pentru săvirsirea, cât si pentru primirea cu vrednicie a Sfintelor Taine este de trebuintă o pregătire deosebită, de pe urma căreia să si fim vrednici de harul lui Dumnezeu. Să cugetăm în liniste si cu răgaz la sfintenia Tainelor, la lucrarea lor mântuitoare, la adevărul că puterea lor este atit de mare, încât ele pătrund fiinta noastră, ne vindecă de durerile noastre sufletesti, ne hrănesc duhovniceste, ne sfintesc spre viată vesnică (Ioan IV, 10—14).

In mod deosebit, Sfintele Taine ne impărtăsesc si întăresc in noi darurile Sfântului Duh (Isaia XI, 2), adică dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinta, blândetea, înfrânarea, curătia (Gal. V, 22—23). Iar aceste daruri sunt izvoare de sfintenie si de mântuire celor ce vin la Hristos si rămân ai lui Hristos (Efes. II, 5).

Sfintele Taine ne unesc cu Dumnezeu, făcând din noi locasuri ale Părintelui Ceresc, cum ne încredintează sfântul apostol, zicând că : «suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că : Voi locui în ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu» (2 Cor. VI, 16). Ele ne unesc si ne înfrătesc pe unii cu altii, nasc în noi viată nouă si buourie curată.

Dar noi suntem chemati nu numai sa primim, ci să si lucrăm împreună cu darurile Sfintelor Taine, ca ele să rodească în noi cât mai bogat; să ne fie trepte ale desăvârsirii, scări cu ajutorul cărora să urcăm de pe pământ la cer, la viata cea neimbătrânitoare si pururea vesnică (Ioan VI, 27 ; 1 Ioan II, 25). 5.1. TAINA SFANTULUI BOTEZ
5.2. TAINA SFANTULUI MIR
5.3. TAINA SFINTEI IMPARTASANII
5.4. TAINA SPOVEDANIEI
5.5. HIROTONIA (PREOTIA)
5.6. NUNTA
5.7. TAINA SFINTULUI MASLU


CATEHISM ORTODOX - INVATATURA DESPRE CREDINTA CRESTINA ORTODOXA


1. CREDINTA CRESTINA ORTODOXA

2. SFANTA BISERICA

3. SFANTA SCRIPTURA

4. SFANTA TRADITIE SAU PREDANIA

5. SFINTELE TAINE
5.1. TAINA SFANTULUI BOTEZ
5.2. TAINA SFANTULUI MIR
5.3. TAINA SFINTEI IMPARTASANII
5.4. TAINA SPOVEDANIEI
5.5. HIROTONIA (PREOTIA)
5.6. NUNTA
5.7. TAINA SFINTULUI MASLU

6. CREDINTA IN INVIERE SI IN VIATA VESNICA
 

29 mai 2012

Tâlcul evangheliilor de la Sfântul Maslu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Numai cei care se consideră bolnavi și cu nevoie stringentă de ajutor stau la masă cu Dumnezeu.


Taina Sfântului Maslu ca înțeles și semnificații este admirabil cuprinsă în cele șapte Sfinte Evanghelii care, prin înțeleapta lor alegere ca text (pericopă) și ordine de citire, prezintă lucrarea lui Dumnezeu de identificare, de îngrijire, de vindecare a tuturor celor care sunt bolnavi trupește și sufletește – conștient sau mai puțin conștient.
Atunci când cineva suferă un accident grav și este rănit la limită, găsește puterea de a lupta pentru supraviețuire atunci când vede medicul alături, prezența lui devine sursă de curaj și speranță de vindecare. Taina Sfântului Maslu are același efect încurajator însă mult mai complex, după cum vom vedea din tâlcuirile celor șapte Evanghelii.
Prima Evanghelie…
…a Samarineanului milostiv ne plasează în lumea reală din viața reală a fiecăruia, și anume că viața e un drum din Ierihonul pământesc către Ierusalimul ceresc, drum plin de primejdii, de tâlhari specializați în furtul calificat de timp, de pace, de liniște, de curaj, de credință, de Dumnezeu care, după ce atacă lasă victime nenumărate în agonia disperării și a deznădejdii, plini de răni adânci – numite patimi. Adică noi cei după chipul lui Dumnezeu, odată răniți suntem infestați cu veninul urii și devenim după chipul celuilalt – adică aproape morți. Ca un duș rece, această Evanghelie ne smulge din fantazia reclamelor și ne repune realitatea vieții cotidiene, însă, totodată ne prezintă și ne asigură de realitatea Marelui Doctor, veșnicul Călător, Care, deși venit special pentru căutare și vindecare, lasă permanent impresia că toate vindecările sunt simple coincidențe „omul potrivit la locul potrivit”.
Deci prima Evanghelie ne asigură că de două mari realități, prima că fiecare ascunde în el boli mai mult sau mai puțin evidente dar și mortale dacă sunt netratate, a doua că nu suntem singuri în suferința noastră, că Dumnezeu știe perfect unde zacem, cine ne-a făcut rău, și cum se poate vindeca - știe pentru că nu suntem priviți de sus printr-o lupă, ci Dumnezeu este alături – aproape, lângă noi, iar o dată găsiți suntem duși la casa de oaspeți și îngrijiți. De asemenea, se cunoaște aici cauza, sau microbul cauzator de moarte pentru fiecare și anume diluarea până la încetare a iubirii din noi – de aceea Evanghelia începe cu acel dialog referitor la iubire, care este sângele sufletului – un om care urăște este un om cu inima de gheață, rece, muribund spiritual.
A doua Evanghelie…
…a lui Zaheu vameșul, ne confirmă că vindecarea este la dispoziția tuturor, dar o primesc doar cei care și-o doresc, se vindecă doar cei care îl caută pe Hristos, iar căutarea este valabilă chiar dacă are intensitatea firavă a acestui vameș. Curiozitatea lui nespectaculoasă a fost producătoare de mântuire, deoarece căutarea noastră este cea mai frumoasă invitație pe care o putem face lui Dumnezeu, Care se autoinvită în casa sufletului fiecărui om curios duhovnicește. Deși Dumnezeu nu-i cere nimic lui Zaheu și nici nu-i face observație, sau măcar aluzie la modul avar de viețuire, el își „injectează” singur medicamentul dăruirii primit tainic prin prezența Mântuitorului în viața lui, in casa lui – ”căci Fiul Omului a venit să mântuiască pe cel pierdut”.
A treia Evanghelie...
...continuă povestea omului căzut în mâinile tâlharilor, care, dus la o casă de oaspeți are parte de servicii de calitate, profesioniste, harice căci „gazda” chiar se pricepe să primească și să îngrijească „oaspeții” - care de fapt sunt aduși de Dumnezeu fiecare în parte pe asinul Lui – adică smerenia Lui, căci atragerea cuiva în Biserică este lucrarea tainică a lui Dumnezeu în fiecare suflet. Gazda este instruită bine și mai ales investită cu putere, cu har, cu viața lui Hristos în ea, și are toate instrumentele și medicamentele cu garanție nelimitată – Sfintele Taine. Ele sunt atât de eficace că pot „ămădui orice boală și orice neputință din popor”. O altă calitate este oferirea ca dar din dar a acestor „servicii medicale ”.
Evanghelia a patra...
...ne clarifică faptul că tot ceea ce primim bun de la Dumnezeu nu ne este dat nici ca merit, nici ca obligație, ci pur și simplu dintr-o dragoste pe cât de dezinteresată pe atât de nefirească, Lui Dumnezeu îi face plăcere să ne ia neputințele si să ne poarte bolile doar pentru a vedea acel zâmbet frumos și binefăcător de pe chipul nostru. Profetul Isaia, menționat in Evanghelie, arată că această calitate minunată de Tată presupune asumarea imediată și fără compromis a durerilor fiilor – atitudine de altfel probată de fiecare părinte care are copii. De aceea, vindecarea este gratuită, dezinteresată, fără scoatere de ochi, fără judecată, fără a cere socoteală, fără aducere aminte. Dumnezeu nu se așteaptă la gesturi fantastice de recunoștință, mai ales că de multe ori nu are unde să-și plece capul, nu găsește un adăpost în sufletele noastre, care, poate câteodată, speculează mai mult astfel de momente.
Evanghelia a cincea...
...oferă din textul ei un cuvânt pe care se sprijină întreaga omenire cu viața ei cu tot și anume „întârzierea” Mirelui, adică răbdarea ieșită din comun și de multe ori nejustificată (asta ca să fim sinceri) a lui Dumnezeu în ceea ce privește dorința noastră de întoarcere, de vindecare. ”Din mila Sfântului, facem umbră pământului” spunea cu precizie Mihai Eminescu, întruchipând într-un vers toată taina vieții noastre.  Nu este nefiresc să mai rămânem fără untdelemn în candele,dar este strigător la cer de sfidător să nu încercăm să o umplem măcar – curată nebunie. Refuzul categoric al ajutorului, a mâinii întinse a lui Dumnezeu duce inevitabil la veșnica și permanenta izolare de El.
Evanghelia a șasea...
...reprezintă apogeul lucrării de vindecare dar mai ales reprezintă contrastul prin excelență cu Evanghelia a doua. Zaheu și samarineanca, doi căutători, doi mărturisitori, doi suferinzi, două boli asemănătoare (aceleași duhuri negre și rele), doi primitori de vindecare unul „astăzi”, celălalt „în ceasul acela”.
Putem înțelege niște adevăruri zguduitoare de aici și anume:
Universalitatea vindecării, atât ca persoane candidate la vindecări (nu contează neamul, originea, etc, ci dorința de a cunoaște și a iubi), cât și ca moduri de vindecare - fiecare om este unic și se deosebește ce ceilalți, iar Dumnezeu respectă această calitate și se oferă spre descoperire în tot atâtea moduri câte inimi sunt.
Amândoi au un curaj nebun, unul mărturisește public că este hoț și nedrept, iar femeia de alt neam mărturisește public că este câine - ce aflăm de aici că dorința și lucrarea în sine de a ne vindeca reciproc presupune „curaj cu tona” iar eliberarea definitivă se produce în urma mărturisirii tip explozie la spovedanie, a patimii aferente. Astăzi a devenit un trend să te consideri păcătos – e un tertip ieftin de împăcare a conștiinței, curajos este să te numești cu patima care te domină (e mai greu sau chiar imposibil să ne facem pe noi înșine vipere, trădători, desfrânați, scorpii, invidioși, etc).
Un alt mare adevăr ascuns aici este acela pe care Sfântul Ioan Gură de Aur îl descoperă și anume că „de cele mai multe ori nu ne dorim cu adevărat ceea ce-I cerem lui Dumnezeu. Nu primi pentru că nu cerem ci doar simulăm infricoșați de răspunderea ajutorului pe care il dorim”. Cum ne rugăm pentru copii nostri acum și cum ne-am ruga dacă ar fi in pericol de moarte – sesizăm diferența. De aceea femeia cananeancă este un adevărat profesor și mentor al dorinței sincere și nezdruncinate de nimeni și de nimic, nici măcar de Dumnezeu. De aceea sfântul Ioan Hrisostom ne îndeamnă să rugăm astfel „Doamne ajută-mă să-mi doresc cu adevărat ceea ce-ți voi cere”.
Evanghelia a șaptea...
...vine și ne dă „mândria” de a fi bolnavi, de a fi păcătoși. E foarte interesant că această mândrie are eficiență atunci când se conștientizează această stare. Alcoolicii, când încep terapia de recuperare prima dată se ridică în picioare și recunosc în plen „sunt alcoolic”, și 50% din terapie s-a încheiat. Numai cei care se consideră bolnavi și cu nevoie stringentă de ajutor stau la masă cu Dumnezeu. Cei inconștienți de neputințele lor fac parte din „elita” celor din a patra Evanghelie „morții care-și îngroapă morții lor”. Ești cu adevărat sănătos când te consideri cu putere bolnav, și ești cu adevărat viu când te vezi cu încăpățânare mort.
Taina Sfântului Maslu reprezintă tainic dar real prezența lui Dumnezeu lângă noi, prezență ce aduce mângâiere, curaj, putere de viață.
Să ne grăbim cu bucurie, câini fiind, cu candele ruginite și uleioase, să ne târâim sufletele ferfeniță în palmele găurite de „dragostea noastră” ale Mântuitorului Hristos strigând: înviază-mă Cuvinte cu mila Ta pe mine cel singur vinovat şi de moartea Ta şi de moartea mea.

                 La noi la biserica se face SF. MASLU in fiecare miercuri...Doamne ajuta!

pr. Olivian Mihai Sandu

28 mai 2012

Despre numele de botez. Există nume “creştine” şi “necreştine”?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Întrebare: Părinte Petru, vă rog să explicaţi de ce unii preoţi din Moldova nu vor să boteze cu nume precum Mihaela, Florin, Ovidiu, Lilia ş.a.? Este adevărat că persoanele care nu primesc nume de Sfinţi nu au Înger Păzitor şi dacă au nume necreştineşti trebuie să şi le schimbe pentru a fi pomeniţi la slujbă?
Răspuns: Consider această problemă drept una foarte dureroasă pentru Biserica Ortodoxă în general, şi pentru cea din Moldova în particular, pentru că din cauza modei de a pune copiilor nume exotice, dar şi a inculturii unor preoţi, copiii ajung să sufere un anumit disconfort sau chiar o traumă psihologică atunci când li se spune că nu pot fi pomeniţi la slujbe cu un anumit nume sau că nu ar avea „înger păzitor”. Şi ca să elucidăm această problemă, voi încerca să o abordez sistematic, în câteva puncte. Totodată, menţionez că subiectul nu ţine numai de teologie, ci şi de lingvistică, istorie şi chiar de cultură generală.
1.      Numele în general este mai mult decât un apelativ sau un cod alfabetic personal (analogic cu codul numeric personal). Teoretic, omul poate purta orice nume (dorit de el sau de părinţii lui), dar trebuie să fim conştienţi că acesta va fi purtat toată viaţa şi chiar dincolo de această viaţă, şi va creşte sau va scădea în popularitate odată cu persoana care poartă acel nume. De aceea numele nu trebuie pus la întâmplare sau schimonosit după bunul plac, pentru că el se identifică cu persoana care-l poartă.
2.     Primii creştini „dintre neamuri” (adică non-iudeii) purtau nume păgâne, iar la botez acestea nu erau schimbate pentru că supra-numele de „creştin” sfinţea „numele mic / prenumele”, oricare ar fi fost acesta. Sfântul Mucenic Dimitrie (Δημήτριος), de exemplu, purta numele unei zeităţi păgâne (Demetrius), dar şi-a păstrat acest nume şi după botez, iar prin viaţa, şi mai ales moartea sa (martirică), a sfinţit acest nume atât de iubit astăzi de noi. Aceeaşi situaţie o avem şi la Sfântul Dionisie, iar exemplul este valabil pentru multe alte sute şi mii de sfinţi din primele veacuri, care nici nu aveau cum şi de unde să împrumute doar nume de sfinţi. Culmea e că uneori, chiar dacă la botez numele erau schimbate, Biserica continua să-i pomenească după numele lor vechi păgâne, considerate astăzi nume de sfinţi. Aşa este cazul Sfântului Kneaz Vladimir, botezat Vasile sau a Sfintei Kneaghine Olga, botezată Elena.
3.     Totuşi, de prin secolele IV-V, se observă tendinţa de a pune copiilor de creştini doar nume de sfinţi, dar tendinţa nu a devenit niciodată o regulă general valabilă, ci doar un sfat. În unele medii creştine, printre care se numără şi Rusia Ţaristă de până la 1917, numele erau puse de obicei după calendar, conform datei naşterii sau botezului şi nu de puţine ori era ales chiar de preot. Iată de ce ruşii au foarte multe nume care în România sau Grecia sunt considerate exclusiv călugăreşti (Maxim, Vitalie, Ghenadie ş.a.). În alte ţări sau regiuni era obiceiul de a da copiilor numele unor rude sau personalităţi ale neamului (Traian, Cezar – la latini), fiind acceptate şi nume populare (Mircea, Radu, Neagu/Neagoe, Doina – la români; Ruslan, Igor, Oleg – la ruşi) sau nume de flori (Viorel, Viorica ş.a. – la români). O parte din aceste nume, atât de la români cât şi de la ruşi, au ajuns şi în calendar, iar unele (încă) nu.
4.     Numele creştine (sau devenite creştine) au forme variate, iar diferenţa de scriere sau pronunţie nu trebuie să ne sperie, pentru că ea nu contează. Cel mai frecvent nume de bărbat – Ioan, este cunoscut în lume sub zeci de transliterări şi pronunţii (Ion, Ivan, John, Jean, Jovan, Giovanni, Johann, Juan, Janos, Jan etc.), dar el rămâne totuşi acelaşi nume, fiecare folosind varianta locală. Acest lucru este valabil cu multe alte nume şi doar un preot lipsit de cultură generală poate să spună că el botează cu numele „Gavriil”, dar nu şi cu cel de „Gabriel”, pe simplul motiv că nu l-a găsit în calendar exact aşa cum ştie el. Ar fi cazul să înţelegem că o bună parte din diferenţele de transliterare şi pronunţie a numelor se datorează celor două moduri de a citi limba greacă: erasmic sau reuchlinian. Grecescul Μιχαήλ poate fi citit şi Mihail, dar şi Michael – şi ambele sunt corecte (într-un anume fel). La fel e şi cu Γαβριήλ, care este Gavriil şi Gabriel în acelaşi timp.
5.      O altă problemă o reprezintă schimbarea genului unor nume. În tradiţia monahală este extrem de cunoscută practica feminizării unor nume bărbăteşti, de aceea nimeni nu se scandalizează când aude aşa nume de călugăriţe precum Serafima, Siluana, Macaria ş.a. Cunosc însă preoţi din Moldova care nu au vrut să boteze fete cu numele Daniela (prorocul Daniil/Daniel), Adriana (Sf. Adrian), Andreea (Sf. Ap. Andrei), Nicoleta (Sf. Nicolae) sau chiar Mihaela şi Gabriela (Arhanghelii Mihail şi Gavriil). Nu găsesc altă explicaţie decât lipsa de cultură a celor care refuză să boteze cu nume feminizate, deşi practica este pe larg folosită în mediul monahal. Apropo, se cunosc şi cazuri de masculinizare a unor nume, precum Anastasie, Athanasie ş.a., care în forma de substantiv comun sunt la feminin.
6.     Nu trebuie să uităm că există şi practica traducerii numelor. Chiar nu pot să înţeleg de ce ruşii au tradus numele de Pistis, Elpis şi Agapis prin Vera (Credinţa), Nadejda (Speranţa) şi Liubovi (Dragostea), dar refuză să traducă numele de Svetlana sau Luminiţa, care la greci este Fotinia, iar la latini – Lucia? Bineînţeles, nume precum Lilia/Liliana (de la Susana) sau Florin[a] (de la Anthim / Flor, Florentie) sunt şi ele nume creştine şi nu-i corect să refuzăm traducerea numelor. Cred că nu mai are rost să spun că Victoria şi Nika sunt acelaşi nume, Bogdan este traducerea lui Theodor (Fiodor), iar Dorin şi Dorel sunt derivate de la Theodor…
7.      Un capitol aparte îl ocupă numele creştine din tradiţiile locale, în general necunoscute de noi. De exemplu, numele Sfântului Şio din Georgia nu este cunoscut la noi, dar este preferat de mulţi georgieni. Pe de altă parte, românii (ca popor latin şi în strânse contacte cu Occidentul), obişnuiesc uneori să pună copiilor numele unor sfinţi occidentali precum: Sfântul Ovidiu (Auditus), episcop de Braga, trecut la Domnul în data de 3 iunie 135; Sfânta Monica, mama Fericului Augustin, trecută la Domnul la 4 mai 387; Sfântului Octavian, arhidiacon din Cartagina, martirizat la 22 martie 484; Sfântul Robert (Rupert), episcop de Worms, trecut la Domnul la 27 martie 718 ş.a. Deci ar fi cazul să studiem mai bine Sinaxarul Sfinţilor occidentali de până la 1054 (iar în unele cazuri şi după această dată) şi să nu credem că dacă noi n-am auzit de un nume, el nici nu există. Dacă e să fiu sincer, nu sunt sigur că cei care pun copiilor numele Ovidiu, Monica, Octavian sau Robert chiar ştiu de aceşti sfinţi, dar asta e deja o altă problemă. Nici nu-i obligatoriu ca părinţii să pună copiilor numai nume de sfinţi (formalizând exagerat acest act), mai ales că cei mai mulţi nu le vorbesc niciodată despre sfântul al cărui nume îl poartă copilul şi nici nu-i învaţă să le urmeze viaţa. În acest caz la ce bun să-i mai obligăm să pună nume de sfinţi dacă pe ei nu-i interesează acest aspect?
8.      Consider că trebuie să existe şi nişte restricţii în acceptarea unor nume şi ar fi cazul ca aceste restricţii să le aibă şi Oficiile de Stare Civilă. Nu mi se pare corect să punem drept prenume tot felul de diminutive precum Ionuţ, Ionică, Ionel ş.a., chiar dacă o persoană cu numele Ion, la anumite vârste sau în mediul familial, poate fi numită cu oricare dintre acestea. Când el ajunge la 40-50 de ani, nici unul din aceste diminutive nu se mai potriveşte, iar persoana este parcă făcută de râs printr-un nume ce nu pare serios. Nu e bine nici să se accepte două sau mai multe nume pentru aceeaşi persoană, iar obiceiul trebuie catalogat ca fiind unul incorect din punct de vedere teologic. Orice om are o singură identitate şi, prin urmare, trebuie să aibă un singur nume. Trebuie categoric respinse şi unele nume date de rromi (ţigani) precum: Rexona, Palmoliviu, Barcelona, Lisabona, Napoleon, Mercedesa ş.a. Din păcate, unii preoţi români au botezat cu astfel de nume, batjocorind însăşi ideea de „nume de botez”.
9.     În Biserica Rusă se ajunge la o altă extremă: dacă părinţii pun copilului nume caraghioase sau care lipsesc din calendarul rusesc (că ei de altul nu ştiu), preotul îl botează cu un nume ales de el (din calendar), iar părinţii îl numesc toată viaţa cu un alt nume – cel din acte sau un diminutiv al aceluia, uitând de multe ori ce nume i-a pus preotul la botez. Şi atunci când pruncul este adus la împărtăşire sau este pomenit la vreo slujbă, reapar toate problemele legate de numele lui. De aceea trebuie adoptată o cale de mijloc şi chiar, dacă este nevoie, să se facă o listă mai extinsă a numelor creştine, care să fie trimisă şi prin mănăstirile ruseşti, încât pravoslavnicii de acolo să nu mai respingă pomelnicele ce conţin alte nume decât cele ştiute de ei.
10. În afară de tunderea în monahism, Biserica nu cunoaşte careva rânduieli sau slujbe de schimbare a numelui, deşi am auzit că sunt unii preoţi care fac aşa ceva şi chiar mă întreb ce anume fac? Cunosc ierarhi care au schimbat numele candidatului la preoţie în timpul hirotoniei, dar aceasta, asemenea şi chiar mai mult decât tunderea în monahism, este o chemare la o slujire specială (după cum vedem şi în Biblie, când unor personalităţi le-au fost schimbate numele) şi nu o rânduială comună de schimbare a numelui. Deci numele nu poate şi nu trebuie schimbat, indiferent care ar fi acesta. Punerea unui nume nepotrivit trebuie prevenită (înainte de înregistrarea în actele civile şi botez), dar nu corectată post-factum. Când e cazul să pomenim pe cineva, cred că trebuie pomenit numele de la botez, oricare ar fi acesta, iar dacă preotul a botezat copilul cu un alt nume decât cel din actele civile, la slujbe trebuie puse ambele, ca să nu fie neglijat nici unul, nici altul. Dacă o persoană ştie că a fost botezată cu un alt nume, dar nimeni nu-l mai ţine minte, să scrie peste tot numele civil şi să nu se îndoiască de valabilitatea pomenirilor din Biserică.
11.   Numele de botez şi chiar botezul însuşi nu are nicio legătură cu „îngerul păzitor”. Textul de la Matei 18:10 vorbeşte clar despre existenţa „îngerilor păzitori” la persoane nebotezate şi aceasta pentru că fiecare om, fie şi păgân, are un astfel de înger chiar de la naştere. Îngerul nu este dat omului abia la botez şi nu pentru asta ne botezăm. După botez, creştinul are posibilitatea de „a colabora” altfel cu îngerul său, fiind în mod deosebit protejat şi ajutat spre mântuire de către acesta. Nu putem spune nici că „îngerul păzitor” ar avea un nume sau o zi de prăznuire, de aceea expresia pseudo-bisericească „ziua îngerului / ziua de înger” este total greşită din punct de vedere teologic. Ziua noastră onomastică este ziua în care îl pomenim pe Sfântul al cărui nume îl purtăm şi pe care-l considerăm ocrotitorul (patronul) nostru, dar asta nu are nimic cu „îngerul”. Dacă ocrotitorul nostru este Sfântul Nicolae, nu înseamnă că el este şi „îngerul păzitor” (cum se mai crede în Biserica Rusă), pentru că fiecare om are un „înger păzitor” al lui, în timp ce Sfântul ocrotitor poate fi unul pentru mai multe milioane de oameni.  Deci, persoana care nu poartă numele unui sfânt, oricum are un „înger păzitor”, iar drept sfânt ocrotitor îl poate lua pe orice sfânt din calendar, care îi este mai drag, chiar dacă numele aceluia nu are nicio tangenţă cu al lui.
12.  Cred că obiceiul vechilor creştini de a pune copiilor nume de sfinţi este unul foarte bun şi trebuie urmat, dar nu formal (nomenclaturist), ci învăţându-i pe micii creştini să urmeze şi viaţa acelui (sau altui) sfânt. Totodată nu putem refuza pe cei care pun altfel de nume copiilor lor, pentru că nu avem niciun temei teologic pentru aceasta, ci mai degrabă trebuie să ne rugăm şi să-i învăţăm pe oameni să ajungă şi ei sfinţi, ca să-şi sfinţească şi numele. Cred că mulţi au şi făcut-o, de aceea putem spune că la Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Cincizecime) îi cinstim pe mulţi sfinţi cu nume şi vieţi neştiute de noi. Este de la sine înţeles că omul sfinţeşte numele şi nu numele de sfânt îl sfinţeşte pe om. Majoritatea curvarilor şi beţivilor „ortodocşi” poartă nume de sfinţi, dar asta nu-i ajută la nimic, ci mai mult îi osândeşte. Iar noi, călăuziţi de Fericitul Augustin, să ţinem minte că cel mai bun mod de a-i cinsti pe sfinţi, este de a le urma viaţa.

26 mai 2012

Diferenţa dintre ICOANĂ şi IDOL din perspectivă biblică

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...

Un mic studiu biblic despre diferenţa dintre ICOANĂ şi IDOL.
Sper să fie de folos ortodocşilor, dar şi neoprotestanţilor.
Aveţi aici materialul în format PDF.

25 mai 2012

Intaia Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Ioan

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


(extras)

CAPITOLUL 4

1. Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume.

2. In aceasta sa cunoasteti duhul lui Dumnezeu: orice duh care marturiseste ca Iisus Hristos a venit in trup, este de la Dumnezeu.

3. Si orice duh care nu marturiseste pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care ati auzit ca vine si acum este chiar in lume.

4. Voi, copii, sunteti din Dumnezeu si i-ati biruit pe acei prooroci, caci mai mare este Cel ce e in voi, decat cel ce este in lume.

5. Aceia sunt din lume, de aceea graiesc ca din lume si lumea ii asculta.

6. Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaste pe Dumnezeu asculta de noi; cine nu este din Dumnezeu nu asculta de noi. Din aceasta cunoastem Duhul adevarului si duhul ratacirii.

7. Iubitilor, sa ne iubim unul pe altul, pentru ca dragostea este de la Dumnezeu si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu.

8. Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire.

9. Intru aceasta s-a aratat dragostea lui Dumnezeu catre noi, ca pe Fiul Sau cel Unul Nascut L-a trimis Dumnezeu in lume, ca prin El viata sa avem.

10. In aceasta este dragostea, nu fiindca noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.

11. Iubitilor, daca Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, si noi datori suntem sa ne iubim unul pe altul.

12. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu ramane intru noi si dragostea Lui in noi este desavarsita.

13. Din aceasta cunoastem ca ramanem in El si El intru noi, fiindca ne-a dat din Duhul Sau.

14. Si noi am vazut si marturisim ca Tatal a trimis pe Fiul, Mantuitor al lumii.

15. Cine marturiseste ca Iisus este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu ramane intru el si el in Dumnezeu.

16. Si noi am cunoscut si am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el.

17. Intru aceasta a fost desavarsita iubirea Lui fata de noi, ca sa avem indraznire in ziua judecatii, fiindca precum este Acela, asa suntem si noi, in lumea aceasta.

18. In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire.

19. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindca El ne-a iubit cel dintai.

20. Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca.

21. Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau.


MAICA DOMNULUI LA TEMPLU

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Ce înţeleaptă fost-ai tu, Marie,
Şi cât de sprinten ai urcat pe scări !
Trei anişori aveai, erai zglobie,
Dar mintea ta căta deja spre zări.

Tu ai urcat acele « doişpe »trepte.
Şi ochii-ţi dulci de lacrimi şiroiau.

Preotul Mare n-avea să regrete.
Da ! Cei de Sus pe tine te vroiau !
Şi ce rochiţă albă ai purtat !
Fetiţe dulci te-au însoţit pe tine.
În Templul Mare atâtea ai învăţat
Dar, mai ales, să alegi ce este bine !

Când împlinit-ai şapte anişori,
Plecat-a’n ceruri Ioachim, bătrânul.

Tu lacrimi ai avut în ochişori.
Dar Pantocratorul ţi-era Stăpânul !
La zece ani, plecă şi Sfânta Ana,
Însă, tot DOMNULUI, tu te-ai plecat !
Iar Cerul ţi-a trimis ţie Lumina.
Şi n-ai călcat vreodată în păcat !

Tu ai crescut la trup dar şi la minte.
Vorbit-ai « doişpe » ani cu cei de Sus

.Erai O Sfânta sfintelor, cuminte.
Şi Tatăl DOMN te-ndrăgea nespus.
« Fie dupa mine cuvantul tau
Rostit-ai tu, Marie, Preacurata
Aflata aceste vorbe de ocara
Arhanghelul trimis de Dumnezeu,

Bibliografie

Teodosia, Laţcu, "Viaţa Maicii DOMNULUI", tipărită cu încuviintarea Prea Sfinţitului Calinic, Episcop de Argeş, 1994.

HRANA PENTRU SUFLET: Pravila de rugaciune pentru toata lumea

HRANA PENTRU SUFLET: Pravila de rugaciune pentru toata lumea BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...

SFIINTII PRIETENII MEI...: PENTRU O TEOLOGIE GÂNDITĂ ŞI TRĂITĂ


SFIINTII PRIETENII MEI...: PENTRU O TEOLOGIE GÂNDITĂ ŞI TRĂITĂ 
CLIK PE LINC...

24 mai 2012

INALTAREA DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...HRISTOS S-A INALTAT!

Inaltarea Domnului

Inaltarea Domnului cade totdeauna in Joia saptamanii a sasea dupa Pasti, adica la 40 de zile dupa Inviere. Inaltarea Domnului este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine, despre care amintesc Constitutiile Apostolice. In Biserica Ortodoxa Romana, sarbatoarea Inaltarii Domnului este si ziua dedicata pomenirii Eroilor neamului. In toate bisericile, manastirile si catedralele ortodoxe din tara si strainatate se face pomenirea tuturor Eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

 Astazi la noi la biserica a fost slujba mare...afara la altarul de vara, Dumnezeu a tinut cu noi si a fost vreme frumoasa...a fost lume multa ca de obicei, si s-au pomenit eroii neamului..Atasez cateva poze facute cu telefonul mobil...HRISTOS S-A INALTAT!










HRISTOS S- A INALTAT!  DOAMNE IARTA PACATELE MELE SI ALE NEAMULUI MEU....

23 mai 2012

Cele sapte trepte ale Rugaciunii – Arhim. Cleopa Ilie

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



De fapt ce este rugăciunea?  Rugăciunea este o vorbire a omului cu Dumnezeu, cine se roagă vorbeste cu Dumnezeu, cu sfinţii, cu îngerii, cu Maica Domnului, de fapt, omul îşi înalţă mintea catre Dumnezeu, pentru a se umple de bunătaţile divine. S-a făcut un concurs: Care este cel cel mai înalt om din lume, şi a cîştigat cel ce a spus, că omul cel mai înalt este omul care prinde cerul cu mîinile sale în rugaciune şi asa este ! Care este cea mai mare faptă bună din lume ? RUGĂCIUNEA este fapta cea mai mare a lumii, căci ea este cauza tuturor bunătăţilor din lume. Sfinţii au ajuns sfinţi prin rugăciune, noi îi putem imita. Blaise Pascal spunea că, “Omul este cea mai mare fiinţă din lume, cînd ? Cînd stă în genunchi şi se roaga Creatorului său, atunci întrece tot universul”.

Rugăciunea este urcare şi aceasta urcare se face pe 7 trepte, pînă se ajunge la cer. Auzim pe Sfîntul Apostol Pavel zicînd: “Aduceţi Domnului roada buzelor voastre”, “Rugaţi-vă neîncetat !”, “Faceţi cereri, mulţumiri”, iar Psalmistul striga: “Doamne, auzi rugăciunea mea, să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămîia înaintea Ta !”, “Bine voi cuvînta pe Domnul, pururea lauda Lui în gura mea”. Omul trebuie să ia aminte că de are numai rugăciunea buzelor, încă nu se roagă. Să nu se încreada cineva în cantitatea rugăciunii, am facut o căruţă de Psaltiri, de Paraclise, căci rugăciunea cantitativă îl hrăneşte numai pe fariseul nostru cel dinlăuntru. Iată cele 7 trepte ale rugăciunii:

1. RUGĂCIUNEA LIMBII a gurii, a glasului, aceasta este treapta cea dintîi. Aceasta este folositoare întru puţin, dacă va merge în sus spre cer, urcînd şi celelalte trepte. Rugîndu-te mult te obişnuieşti cu rugăciunea şi începe să-ţi placă această rugăciune, simţi dulceata ei. Acesta este treapta cea mai de jos, dar fără de aceasta nu se poate urca pe a doua.

2. RUGĂCIUNEA MINŢII aceasta o numesc Sfinţii Părinţi, rugăciune cu un picior, sau zbor cu o aripă, pasăre cu o aripă. Cînd eu zic: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul !” zic cu limba, dar înteleg şi cu mintea, deja aceasta rugăciune a trecut în faza a doua. Mintea mea se gîndeste la cele ce zice gura. Aceasta este o treaptă superioară celei dintîi, căci zice Apostolul Pavel: “Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cînta cu duhul, dar voi cînta şi cu mintea” ( I Corinteni 14, 15 ). “Dar, în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ pe altii decît zece mii de cuvinte în limbi”( I Corinteni 14, 19). Deci, Sfîntul Pavel insistă pentru rugăciunea cu mintea, mintea cînd se roagă trebuie să fie la Dumnezeu, căci multe valuri o tulbură prin draci, atunci cînd se roagă.

3. RUGĂCIUNEA INIMII În rugăciune, cînd se uneşte mintea cu inima, atunci întîlneşti cîteva piedici. Mintea este centrul fiinţei umane. Un călugar i-a zis unui duhovnic, cum că el a învăţat rugăciunea cu mintea, dar în inima nu are pace, călugărul a zis, adică duhovnicul către ucenic: “Dă-te jos din cap, că acolo este iarmaroc (Tîrg). Vrei să ai pace cîtă vreme eşti cu rugăciunea minţii? Cîtă vreme eşti cu rugăciunea minţii eşti într-un tîrg de gînduri, mintea aleargă cînd la Dumnezeu, cînd la materie, dar dă-te jos acolo în inimă”. Spune Sfîntul Simeon Noul Teolog că, în nimic nu poţi ascunde mintea afără numai de inimă acolo este cămara ei lăsată de Mîntuitorul. Cînd auzi pe Mîntuitorul în Evanghelie: “Cînd te rogi, intră în cămara ta, încuie uşa ta, roagă-te Tatălui tău în ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie la arătare”. Cămara minţii este inima. Cînd vrei să intri în cămara inimii, cu mintea, zice Sfîntul Ioan Scărarul, ai de INCUIAT TREI UŞI ŞI 2 VĂMI AI PÎNĂ ACOLO. Cele două vămi sunt IMAGINAŢIA şi INCHIPUIREA. Haide să stau la rugăciune într-o poziţie, căci Dumnezeu nu caută la poziţie, poţi să stai şi culcat. Sfîntul Grigorie Sinaitul zice:”De eşti bolnav şi bătrîn, culcă-te şi roagă-te, sau pe scaun, cum poţi, căci Dumnezeu stie neputinţa ta”. Dumnezeu caută numai poziţia minţii şi a inimii. Cînd eşti sănătos stai cum se cuvine, iar bolnav, cum poţi. Stau la rugăciune şi vreau să-mi concentrez atenţia spre inimă. Prima vamă unde se întîlnesc dracii cu mintea mea este IMAGINAŢIA, închipuirea sau fantezia. Ori ţi-ai închipuit un lucru bun, ori un lucru rău, toate imaginaţiile n-au ce căuta în timpul rugăciunii. Legea cea mai scurtă a rugăciunii acesteia este, să nu-ţi închipui nimic în vremea rugăciunii. Pentru ce ? PENTRU CĂ MINTEA LUI HRISTOS N-A AVUT IMAGINAŢIE, toţi sfinţii o spun aceasta. Cînd vine Hristos, Noul Adam, să-l restaureze pe cel vechi vine exact cum a fost Adam mai înainte de cădere. Adam înainte de cădere n-a avut imaginaţie, după dumnezeiescul Maxim, care zice: “Ia seama că atunci cînd Adam a căzut în imaginaţie, a cazut în închipuire”. Dumnezeu i-a spus sa nu mănînce de acolo, iar diavolul i-a zis, cînd vei mînca din pom ţi se vor deschide ochii şi vei cunoaşte, vei fi ca Dumnezeu şi mîncînd a căzut tot neamul omenesc. Prin ce ? Prin IMAGINAŢIE. Cine a căzut mai întîi prin imaginaţie? Tocmai diavolul, căci la Isaia 14, 14 citim: “Tu ai zis în gîndul tău: Deasupra norilor mă voi sui, mă voi sui peste munţii cei de miazănoapte, care sunt în ceruri, care sunt deasupra tuturor stelelor cerului, voi pune scaunul meu şi voi fi asemenea celui Preaînalt”. Iată închipuirea diavolului. Şi tot Isaia îi zice: “Cum ai căzut din cer tu stea de dimineaţă, te-ai făcut locaş a toată urîciunea şi a tot duhul necurat!”. Omul era centrul tuturor zidirilor, înger amestecat cu om, dar şi pe el l-a aruncat în închipuire diavolul. Omul era un Dumnezeu după dar. Noul Adam, Hristos, cînd vine, nu vine în minte cu imaginaţie, căci aceasta a fost patimă la Adam, care a intrat în sufletul lui. Dumnezeu nu l-a făcut pe om cu imaginaţie, ci era ca şi pruncii cei nevinovaţi. Adam a intrat în fire prin închipuire, de a fi întocmai cu Dumnezeu, şi cînd şi-a închipuit aceasta a şi căzut.

De aceea, cînd vrei să te rogi, fiindcă Hristos vine cu o minte fără imaginaţie, Hristos vrea să-l refacă pe Adam în starea cea dintîi, fără imaginaţie, aşa şi tu te roagă fără vreo imaginaţie. De aceea, în vremea rugăciunii imaginaţiile ne dau război. S-o luăm mai practic: Stai la rugăciune, ba iţi mai aduci aminte de faţa celui ce te-a supărat, ca să te sfădeşti cu el, ba faţa celui care l-ai iubit cu patimă, ba slava deşartă, ba să mă duc la tîrg, ba am de cumpărat, ba să fac cutare, aceasta nu mai este rugăciune, dracii în acea clipă rîd de noi cu gura pîna la urechi, aceasta nu este rugăciune. Cînd noi stăm la rugăciune, ca nişte chip cioplit de creştini şi în noi nu mai este rugăciune, ci împrăştiere, acum rîd dracii de noi că mintea noastră nu a coborît în inimă. Locul unde trebuie să se ascundă mintea este inima, acolo îl ai pe Hristos de la Botez. Acolo se întîlneşte mirele cu mireasa, sufletul nostru cu Hristos. Ce spune Sfîntul Apostol: “V-am logodit pe voi mireasa, unui Mire fără de moarte şi tare îmi este frică de voi să nu se poticnească inimile voastre”. Cînd zice să intri în cămara ta, cămara minţii este inimă, zic toţi Sfinţii Părinţi, dracii stiu aceasta, că, dacă a ajuns mintea să se pogoare în inimă îi arde foarte tare. Ai văzut cît de frumos spune stareţul Vasile de la Poiana Mărului, de cel care a căzut neajungînd cu mintea în inimă. Lucrarea inimii nu-i o lucrare grea, nu trebuie săptămîni, într-o clipă ţi-ai pus în gînd, însă nu-ţi închipui nimic.

Să ai în minte prezenţa lui Dumnezeu, că este de faţă, în inimă setea după El şi pe limbă, “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Dar în acest timp să nu-ţi închipui nimic, că Dumnezeu nu cade sub închipuiri, că de ar cădea sub închipuiri n-ar mai fi Dumnezeu. Deci, VAMA I este IMAGINAŢIA, prin ea se trece aşa, să nu-ţi închipui nimic, nici bune nici rele. Dracii văzînd că mintea a trecut ca fulgerul pe lîngă această vamă o aşteaptă pe minte la poarta inimii. Aici la poarta inimii o aşteaptă cu VAMA RAŢIUNII, aceasta este mai grea decît cea a imaginaţiei. Noi n-avem voie sa ne coborîm în inimă nici cu raţiunea. Aici la vama raţiunii, care este poarta inimii, DRACII TEOLOGI, pe care-i numeşte Sfîntul Macarie DRACII ARHICONI, care stiu pe de rost toate Scripturile, TEOLOGII IADULUI şi FILOZOFII ÎNTUNERICULUI, o opresc pe mintea noastră cu raţiunile lui Dumnezeu. Cum este aceasta ?

Eu stau la rugăciune în genunchi, sau în picioare, sau pe scaun de 2 palme de mic şi o palmă de lung şi o palmă de lat, în poziţia cerşetorului, pentru a putea învăţa rugăciunea mai repede. Stau la rugăciune şi deodată văd că apare în mintea mea aceste cuvinte: “Ridicat-ai la mare caii tăi, tulburînd ape multe” din Cîntarea a doua a lui Moise. Cum au apărut aceste cuvinte îţi pui întrebarea ? Cine sunt caii, ce sunt apele cele multe şi care este marea ? Caii sunt Apostolii – după Sfîntul Vasile cel Mare – care au tulburat toată lumea, apele cele multe sunt popoarele, iar marea este toată lumea. De văd dracii că-ţi place aceasta, îţi aduc altă raţiune mai mare: “Lipsit-au de la mîncare oile, cînd nu vor fi boii lîngă iesle”. “au doară de boi se îngrijeşte Dumnezeu?” zice Apostolul. Cine sunt boii? Care sunt oile? Care este ieslea? Boii raţionali sunt mai mari ca oile, ei sunt Biserica Povăţuitoare: Patriarhii, mitropoliţii, episcopii, preoţii, diaconii. Oile cuvîntătoare sunt poporul de jos, Biserica ascultătoare, căci din Biserică se hrănesc cu Prea Curatele Taine, atît Biserica cea Povăţuitoare, ierarhii, cît şi cea ascultătoare, poporul. Duhul Sfînt zice: “Lipsit-au de la mîncare oile, că nu vor mai fi boii lîngă iesle” atunci nu vor avea ce mînca oile din Biserică, cînd nu vor mai fi preoţi şi episcopi, care să-i hrănească cu Tainele. Aduc dracii apoi altă raţiune: “Munţii au săltat ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor”. Munţii sunt oamenii desăvîrşiţi în lucrările Duhului Sfînt şi în rugăciune, că ei au săltarea inimii lor. Extazul şi unirea lor cu Dumnezeu, ajungînd uneori chiar să vrea să se despartă de trup. Dealurile ca mieii oilor sunt cei de pe treapta a doua a urcuşului duhovnicesc, ei n-au aşa de mare putere ca şi cei desăvîrşiţi, ci mai puţină. De vede diavolul că-ţi plac acestea îţi aduce bunăoară din Psaltire: “Văile vor înmulţi grîul” cînd sufletul se coboară în văile smereniei, atunci se înmulţeşte grîul faptelor bune. Că nu rodeşte sufletul fără de smerenie. De primeşte aceste raţiuni dracii rîd de ea cu gura pînă la urechi. Ei rîd, pentru că acestea n-au ce căuta în rugăciunea minţii, ci numai în lucrările minţii, acestea sunt bune altădată, dar nu acum cînd te rogi. Altele sunt lucrările minţii şi alta este rugăciunea minţii. Aceste cugetări şi raţiuni duhovniceşti sunt bune ca lucrări, dar cînd ai să te rogi şi să vorbeşti cu Iisus Hristos, dracii teologi te asaltează, văzînd că te complaci în aceste raţiuni, care nu sunt rugăciune. Zice Sfîntul Ioan Gură de Aur: “Cînd te rogi, nu teologhisi, că eşti batjocorît de draci!” Cui filozofez eu, dacă stau înaintea Minţii Celei negrăite, care este izvorul tuturor filozofiilor. Trebuie să bag mintea în inimă. Şi la acestă vamă a raţiunii, care este poarta inimii, nu primi acolo nici o raţiune duhovnicească din Scripturi, nici tîlcuirea ei, cînd te-ai pus sa te rogi. Să ne pogorîm cu o singură raţiune, cu “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !” cu aceasta singură ai să poţi ajunge în inimă. Oare este vreun semn simţit că s-a unit mintea cu inima ?

Spune, Sfîntul Serafim de Sarov: “Cînd s-a unit mintea cu inima, cînd s-a pogorît mintea în inimă, primul semn este acesta: APARE UN CUI DE FOC ÎN MIJLOCUL INIMII iar cuiul de foc şi la bărbat şi la femeie apare drept în centrul inimii”. Acesta este primul semn că sa pogorît mintea în inimă. Pe urmă se încălzeşte inima toată, se încălzesc umerii, coloana vertebrală şi s-a încălzit corpul cu mare putere. M-am întîlnit cu oarecarele ce se chinuia cu foamea în pădure, cu setea, cu frigul, cu golătatea şi cu pusnicia (părintele Cleopa este acesta) şi mi-a spus mie lucrarea aceasta. A avut el săracul o Biblie, de la bordeiul lui şi s-a dus într-un sat ca s-o ia şi s-a nimerit că era într-o Duminică. Cînd s-a dus, l-a rugat omul: Stai părinte pînă dimineaţă, că el avea bordeiul la vreo 20 km depărtare. Biblia era cea din 1914. Stînd la casa aceea şi ca să nu meargă Duminica pe drum şi-a făcut pravila, rugăciunile de dimineaţă acolo în casă, iar cei din casă au plecat la Biserică. După Biserică a venit o nuntă de la Biserică şi era cu clarinete de aieste, nunta a ajuns aproape, iar călugărul stînd la rugăciune avea în faţa lui o icoană a Maicii Domnului, a omului unde stătea. Pe icoană erau 24 de engolpioane de prooroci, îngerii stăteau în genunchi cu smocuri de flori, pe care le aruncau în braţele Maicii Domnului şi i le dădeau lui Iisus. Săracul călugăr stînd şi cugetînd, mereu se gîndea cum auzea muzica aceea cîntînd. Sfîntul Ioan Scărarul spune, că unele cîntări mireneşti pe cei sporiţi în cele duhovniceşti îi poate băga în cele mai înalte contemplaţii. Cînd a auzit călugărul muzica aceea, s-a gîndit el asa: Măi, dacă oamenii stiu să cînte aşa, dar aceşti îngeri care-i dau smocuri de flori lui Iisus în braţele Maicii Domnului, cum cîntă ei în ceruri ? Din acea simţire s-a pogorît mintea lui în inimă, şi era ca un ceas după masă, şi 2 ore şi 10 minute a stat mintea şi numai în ceruri mai auzea îngerii şi cîntările lor, dar atît a transpirat călugărul, atîta dulceaţă în inimă şi atîta căldură am simţit – zice – n-am avut la mine decît 5 batiste şi ca să nu-mi pierd atenţia din inimă, mă stergeam cu batistele căci lacrimile imi curgeau continuu, corpul s-a înfierbîntat, ochii dădeau lacrimi, inima mea fierbea în clocot şi-l vedeam pe Iisus cum vorbea cu sufletul meu. Atîta mireasmă a Duhului Sfînt mi-a venit şi atîta căldură duhovnicească, şi-mi ziceam: Doamne, vreau să mor! Voiam să mor, că aşa doreşte sufletul atunci din dulceaţa, încît vorbea: Ce bine ar fi să mor acum! Cînd s-a pogorît mintea în inimă, ce se întîmplă? Atunci inima se deschide şi iar se închide, INIMA ÎNGHITE PE IISUS ŞI IISUS INIMA.

Atunci s-a întîlnit Mirele Hristos cu mireasa sufletul. Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune: “Mormîntul Domnului este toata lumea aceasta, sau inima noastră. Prin raţiunile tuturor lucrurilor este toată lumea, prin contracţia naturală vedem într-un fir de iarbă minunile lui Dumnezeu, şi în inimă îl vedem pe Dumnezeu prin rugăciunea cea în Duh”. După 2 ore şi 10 minute a ieşit mintea din inimă, spune acel pustnic (Cleopa Ilie), am rămas aşa cu o mîhnire dulce şi voiam mai bine să mor, numai să mai vie inapoi lucrarea cea mai dinainte şi n-a mai venit. Că spun Sfinţii Părinţi, că harul nu se duce departe, îi aproape, dar pentru smerenie se depărtează, ca să nu te mîndreşti. Plecarea Duhului Sfînt în această clipă o numesc Sfinţii Părinţi: PĂRĂSIRE sau RĂCEALĂ, adică atunci cînd s-a depărtat puţin harul, acest har îţi dă ajutor din ascuns, dar te lasă întîi să vezi ce poţi tu şi ce este rugăciunea harică ce a venit mai înainte, cînd ai stat de vorbă cu Iisus în inimă. Spune acest gustator al rugăciunii harice: “Timp de o luna de zile, pe cerul inimii mele nu s-a mai ridicat ceva din lumea aceasta de aici de jos” mă gîndeam la bucuriile acelea, dar nu le mai simţeam, imi aduceam aminte ce bucurie am avut, ce dulceaţă, ce mîngîiere, ce căldură duhovnicească, căci inima îmi vorbea în clocot, aceasta-i pogorîrea minţii în inimă. Cei desăvîrşiţi o au această stare la toate rugăciunile lor, iar cei nedesăvîrşiţi n-o au. Cei ce s-au îndumnezeit după dar, pururea îl au pe Dumnezeu în ei. Lacrimile izvorîte în timpul acestei rugăciuni, fiind de la Duhul Sfînt, spală orice întinăciune, orice imaginaţie păcătoasă şi rămîne sufletul curat şi atunci îşi dă seama ce s-a petrecut. Toate gîndurile duhovniceşti du-le pînă la simţirea inimii, ca fiecare cuvînt al minţii să-l simtă inima, atunci sufletul se miscă în cerc în mişcare ocolitoare. În rugăciunea gurii se bagă ispita, spun Sfinţii Părinţi, în a minţii încă se bagă, iar cînd lucrarea Duhului Sfînt a venit în inimă, atunci nu se mai bagă ispita. Trei mişcări are sufletul în vremea rugăciunii, iar una din ele este dreaptă. La rugăciunea curată a inimii, Sfinţii Părinţi spun, că ajunge unul numai din zece mii.

4. RUGĂCIUNEA VĂZĂTOARE este altă treaptă a rugăciunii. Sufletul lui Amun a fost văzut de Sfîntul Antonie cel Mare, că mergea la cer, deşi Antonie era la mii de kilometri distanţă de cel ce murise. Aceasta este rugăciunea văzătoare, face sufletul să-l vadă pe alt suflet ce merge la cer. De ar fi unul văzător aici, ar vedea cît sunt aici şi cîţi îngeri sunt aici de faţă şi ne-ar şti toate gîndurile noastre. Mă duceam la bătrînul Ionanichie Moroi, stareţul Mănăstirii Sihăstria, pe cînd eram eu la oi, ca să mă Spovedesc, eu spuneam ce gîndeam, uitam însă unele păcate, iar el îmi zicea: “Vezi dragă, că mai ai lucru cutare pe care nu l-ai spus” nu i le spuneam eu, mi le spunea el, aşa mă spovedea pe mine acest stareţ, cu rugăciunea văzătoare. “Spune-le şi acelea zicea el, de ce nu le spui?”

5. RUGĂCIUNEA DE SINE MIŞCĂTOARE. Aceasta ne aduce perioade de descoperiri dumnezeieşti, inima aceasta se roagă permanent, cum ai porni ceasul, este o rugăciune de sine mişcătoare pururea. Te mişcă să te rogi, şi cînd dormi şi cînd vorbeşti şi cînd mănînci şi cînd călătoreşti, inima se roagă mereu, atunci ajungi la Cîntarea Cîntărilor: “Eu dorm, dar inima veghează”. Te simţi, de la sine mişcat spre rugăciune, din interiorul tău.

6. RUGĂCIUNEA ÎN EXTAZ SAU ÎN UIMIRE. Aşa cum spune un cuvios în Pateric: “I-am poruncit minţii mele să se ducă o săptămînă în cer sau două săptămîni. Şi două săptămîni stăteam cu mintea în cer”. Aceştia sunt rugătorii în extaz. De un sfînt se spune în Filocalie, că era cu mintea în cer, iar dracii îi luau trupul ca pe o minge şi-l aruncau strigînd şi-l prindeau trupul unul de la altul. Cînd un om este răpit cu mintea la cer, aceasta se cheamă rugăciune în uimire.

7. RUGĂCIUNEA CONTEMPLATIVĂ. Aceasta este rugăciunea duhovnicească şi pe aceasta a avut-o Sfîntul Apostol Pavel, că ea este mai presus de hotarele rugăciunii, ea se numeşte vedere duhovnicească şi aceasta îl face pe om să zică precum Pavel: “În trup sau afară de trup, Dumnezeu stie”. A fost răpit la al treilea cer, dar nu stia. Mintea este luată în vremea acestei rugăciuni de catre Sfînta Treime şi este dusă în cele mai înalte contemplaţii în Rai din mila lui Dumnezeu, ea nu mai are lucrarea ei. Aceasta este rugăciunea duhovnicească, de care spune Sfîntul Isaac Sirul: “Dacă ajunge unul din neam în neam!” Sfîntul Macarie ne îndeamnă: “Stiu omule, că nu stii să te rogi, îţi dau un sfat, care? Roagă-te cum poţi tu, dar roagă-te adeseori (des), căci, din rugăciunea deasă se naşte rugăciunea de calitate”. Dacă omul se roagă des, chiar de nu ştie cum, Dumnezeu face cu el ca şi cu un copil, Dumnezeu vine cu harul Lui în inima şi cu fierbinţeala Lui şi mintea începe cu mare foc să cugete la judecată, la moarte, la Dumnezeu, la iad şi gustînd din această rugăciune curată trece iar la rugăciunea risipită. Dar, sufletul gustînd cîte puţin din rugăciunea cea adevărată, zice, da, aceasta-i rugăciunea! Nu-i de ajuns că te-ai rugat 4 ceasuri, ci trebuie să ajungi la rugăciunea cea curată a inimii. Erau aici călugări mari, care ştiau Psaltirea pe de rost, dar din gura lor nu auzeai decît: “Blagosloveşte părinte!” şi atît, le plăcea toata ziua să vorbească cu Domnul. Dumnezeu dă omului cîte o linguriţă de rugăciune curată pentru a-i prinde gustul şi apoi omul începe să se roage mai des. Zice Sfîntul Isaac Sirul: “Cel ce a simţit dulceaţa rugăciunii va fugi de glonte ca un asin sălbatic”. De ce ? Ca să vorbească cu Hristos, vorbeşte cu Dumnezeu multe şi cu oamenii puţine. Şi noi cînd ne rugăm trebuie să ne ferim de oameni, să vorbim cu Dumnezeu mult şi cu oamenii puţin, aceasta-i rugăciunea plăcută lui Hristos.

Extras din Pelerinul Român 1992 de Arhimandrit CLEOPA ILIE

Sa nu credeti in vise si vedenii!


CITITI CU ATENTIE! Sa nu credeti in vise si vedenii!

17/05/2012 de deveghepatriei


Deseori căutăm şi alergăm după minuni, arătări și chiar mângâieri divine prezente în viața noastră pentru a trece peste dureri și încercări. Toate aceastea pentru că nu avem credință, ori că e foarte slabă, căci durerea înăbușă rațiunea și trezvia minții. Sunt oameni mai puternici, alții mai puțin. Și cei slabi au mereu nevoie de întăriri, şi o găsesc în vise, arătri, vedenii. Dar de un lucru suntem ferm convinși: nu este bine a ne încrede în vise, căci nu la toate le știi proveniența, că-s de la diavol, ori de la Domnul. Deci ignorarea lor e cel mai bun lucru, vă îndemnăm la cât mai puțină atenție visurilor şi vă vom aduce aici şi un caz din viaţa vredniculului de pomenire Patriarhul Pavle al Serbiei, când cineva i se plângea că i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu în vis el îi răspundea : „Ascultaţi-mă, domnule. Eu sunt episcop de aproape cincizeci de ani, călugăr sunt, se înţelege, de şi mai mulţi ani, în fiecare zi slujesc Sfânta Liturghie; mie nici măcar un înger nu mi s-a arătat încă, iar Dumneavoastră vi s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu! Lăsaţi-o baltă, vă rog…”.

Să vă lumineze și îndrepte Domnul pe calea adevărului!
Iar în continure vă propunem mai multe materiale la subiect.
Parintele Cleopa : “Auzi cum amesteca diavolul otrava cu mierea ca sa te duca in iad?”.

“Daca vei crede intr-o vedenie falsa, apoi diavolul in vis te va invata “proorocii”. Diavolii spun lucruri care o sa se intample peste o luna, peste doua, sau peste trei luni. Sunt draci care ghicesc viitorul, si tu spui: “Mai, sunt adevarate. Pai, ce-am visat eu saptamana trecuta, s-a adeverit acum!” Acestia sunt draci vrajitoresti, care stiu viitorul.

Dar, ai sa-mi spui: “Parinte, dar in Scriptura spune ca a visat Iosif, a visat Daniil, a visat cutare…“. Da. Sunt si vise de la Dumnezeu. Dar acestea sunt foarte rare in viata omului si nu le poate intelege omul, daca nu vine langa el unul care aredarul deslusirii duhurilor. Duhul este unul, cum spune la Corinteni 1,12 marele Apostol Pavel, insa darurile sunt impartite.

Ati auzit ca este: “Duhul intelepciunii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu, duhul intelegerii…“. Auzi ce spune: darul deslusirii duhurilor. Si Sfantul Ioan Evanghelistul spune: Fiule, ispititi duhurile, ca nu toate sunt de la Dumnezeu.

Daca marele prooroc Daniil, barbatul doririlor, nu intelegea vedeniile… Auzi ce spune Scriptura: a dat ordin Dumnezeu Arhanghelului Gavriil, zicand Gavriile, fa in somnul lui Daniil sa inteleaga vedenia. Le vedea si nu le intelegea. Deci, de aici sa tinem minte, ca nu tot ce vede o vedenie sau un vis il intelege, pana nu are darul deslusirii.

Sunt si vise de la draci numiti arhiconi. Acestia stiu pe de rost toata Sfanta Scriptura. Iti spun proorocii pe care le gasesti in Biblie. Pe urma sunt draci care se cheama vrajitori. Acestia ajuta la vrajitori, la fermecatori, la descantatori si amagesc pe om, sa i se para ca s-a facut sanatos de acolo. De aceea Sfantul Ioan Scararul zice: Cela ce tuturor vedeniilor si tuturor viselor nu crede, filosof duhovnicesc este.

Sa nu credeti in vise! Sa nu credeti in vedenii! Daca crezi in vise si ai venit la mine sa te spovaduiesc, eu te opresc direct trei ani de la Sfanta Impartasanie. Cine ti-a spus sa crezi in vise? Nu auzi ce spune Sfanta Scriptura? Ia cauta in Cartea Intelepciunii lui Isus fiul lui Sirah, la capitolul 34 : Precum este cel ce alearga dupa vant si vrea sa prinda umbra sa, asa este omul care crede in vise. Ca pe multi visele i-au inselat si au cazut cei care au nadajduit in vise.

Eu am o carte scrisa despre vise si vedenii. Sa vedeti acolo cum te inseala diavolul prin vise.

Sufletul nostru are trei parti :

- partea rationala, este deasupra sanului stang pana la furca pieptului;

- partea manioasa, este in mijlocul inimii, si

- partea poftitoare, care este din mijlocul inimii pana la buric.

Toate aceste trei parti ale sufletului nostru au virtutile lor, patimile si visele lor. Trebuie sa le cunosti care sunt din partea rationala, care din partea manioasa sau din partea poftitoare.

Apoi sunt vise de la natura, de la tunete, de la fulgere, de la huietul apelor, de la vanturi. Voi daca nu stiti, te poate insela in tot chipul. Usor te insala. De aceea este oprit sa nu creada nimeni in vise, ca pe cei slabi – cum zice Scriptura – pe multi visele i-a dus la pierzare. Sunt vedenii si de la diavoli.

Si diavolul este putere nalucitoare. El se face in chipul lui Hristos, de straluceste ca soarele; in chipul Maicii Domnului, in chip de ingeri, in chip de sfinti, in tot chipul. Numai te-a prapadit, daca ai crezut. N-ati auzit ce spune Apostolul Pavel? Nu-i de mirare ca si satana se face in chip de inger de lumina; si slujitorii nedreptatii se fac in chip de slujitori ai dreptatii. Deci, baga de seama! Nu primi nici un fel de aratare, nici un fel de vedenie.

Sfintii Parinti ai Patericului, marii sihastri care traiau numai cu radacini in pustie, aveau adesea lupta cu diavolii.


La unul a venit diavolul in chipul lui Hristos si el isi cauta de lucru, ca lucra la cosnite. Acela stralucea ca soarele iar batranul inchidea ochii. Si-a strigat :

- Batranule, da uita-te la mine!

- Dar cine esti tu?

- Dar nu vezi ca eu sunt “Hristos”?

Si acela inchidea ochii mai tare;

- Eu sunt pacatos, a zis el, si nu sunt vrednic sa vad pe Hristos.

- Ei, batranule blestemat, m-ai cunoscut! Si a si fugit, ca a vazut ca l-a cunoscut.


Alt batran sihastru mergea prin padure. Iata un “arhanghel” stralucea ca soarele si avea o stalpare de finic si un crin in mana, cum a venit la “Buna Vestire”. El mergea ca sa-l ajunga pe batran pe alaturea, dar batranul tot se uita in alta parte:

- Batranule, uita-te la mine!

Dar batranul s-a intors cu spatele si a zis:

- Dar cine esti tu?

- Eu sunt “Arhanghelul Gavriil!” Pentru viata ta cea sfanta, pentru nevointa ta, pentru rugaciunile tale si pentru toata osteneala ta, am venit sa-ti aduc o veste buna din cer, de la Maica Domnului.

- Ia seama ca ai fost trimis la altul! Ai gresit adresa. Eu sunt un om pacatos si nu sunt vrednic sa vad pe arhanghelul Gavriil!

-Ticalosule batran! Nu va putem insela, ca nu va inchinati noua.

- Sa se inchine voua cel care va slujeste voua, ca eu ma inchin lui Hristos si n-am nevoie de voi!

Asa fugeau sfintii de vedenii.

Dar ai sa ma intrebi: “Parinte, poate a vrut Dumnezeu in viata mea sa-mi arate o vedenie ceva, un vis, n-ar fi pacat ca eu nu am crezut? Poate sa fie ceva adevarat. Oare nu-i pacat ca eu refuz un semn de la Dumnezeu?“

Nu-i pacat. Doamne fereste! Dumnezeu, care fericeste pe cei smeriti, niciodata nu se supara cand si fac lucruri din smerenie, ca nu se socotesc vrednici de a vedea ingeri. Ai vazut Sfantul Isaac Sirul ce spune? Mai de folos iti este, omule, sa-ti vezi pacatele tale, de mii de ori, decat sa vezi ingeri. Si mai departe: mai de folos iti este sa plangi un ceas pentru pacatele tale, decat sa vezi ingeri si sa invii morti cu rugaciunea, sau sa faci minuni! Sa avem smerenia aceea de care zicea marele Prooroc David : Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Sa ne vedem pacatele si sa le plangem! Asta-i pozitia care nu te duce la cadere niciodata. Iar cei ce-au vazut ingeri, i-au inselat diavolii, i-au dus in pierzare.

Sfantul Ioan Scararul spune asa in cuvantul trei din “Scara”: Dracii slavei desarte, pe cei slabi de minte, i-a facut prooroci - ca el o sa se laude ca este prooroc, ca a vazut vedenii -, iar cela ce tuturor visurilor si vedeniilor nu crede, filosof duhovnicesc este.

Dar poate ai sa spui: “Parinte, dar daca este o veste ceva, si poate Dumnezeu vrea sa ma incredinteze?” ...

Si acum o sa va arat ce zice Sfantul Diadoh al Foticeei, cat de mult iubeste Dumnezeu pe cel care nu crede in vedenii si vise, si atat de mult il lauda. Asa spune intr-o istorioara:


Un boier mare avea palate, mosii si averi multe, si avea o sluga foarte credincioasa, Ioan, la care ii incredinta cheia de la casa, toate, toate. Odata boierul acesta a plecat de acasa cu sotia si copiii, si i-a dat cheile de la palat, cheile de la poarta si i-a spus asa:

- Baiete, ramai stapan pe toata averea mea. Baga de seama! Chiar eu daca am sa vin, si daca vin noaptea, sa nu ma recunosti! Eu daca vin, numai ziua am sa vin; daca nu, nu da drumul la poarta! Cheile sunt la tine. Nu recunosti pe nimeni pana nu vin eu. Ca nu cumva sa recunosti pe altcineva noaptea si sa vie sa-mi prade casa.

Acela pune mana pe chei si zice:

- Da, stapane, asa fac!

Ce s-a intamplat? Tocmai el a fost vinovat, ca in loc sa vie ziua a ajuns noaptea acasa. Bate in poarta. Vine sluga.

- Mai, Ioane, da drumul!

- Fugi de-acolo, tiranule, vrajmasule!

- Eu sunt, mai, stapanul.

- Nu te cunosc! Eu am porunca, de la domnul meu. Tu ai luat glasul stapanului meu, te-ai facut lup si vii ca pastor. Nu te cunosc!

- Eu sunt, mai baiete! Da nu cunosti caruta, caii si pe mine nu ma cunosti ?

- Niciodata, noaptea nu te cunosc! Vino maine! N-ai spus ca vii ziua? Sa te vad eu la ochi daca esti tu. Cati nu pot vorbi ca stapanul meu?

Si n-a dat drumul boierului. Si a stat boierul toata noaptea la poarta, pana s-a ridicat soarele.

- Dumneata esti ?

- Da.

- Poftim! Asa am primit porunca, noaptea sa nu primesc pe nimeni.

Na! Si nu numai ca nu s-a suparat boierul :

- Bravo, mai, ia, asta este sluga credincioasa. Am venit eu cu sotia si copiii si n-a dat drumul. “Nu te cunosc noaptea!”.

Asa este cel care nu crede in vedenii si vise. Ferice de el. Ce spune Apostolul? Noapte este veacul de acum. In veacul de acum sa nu dorim sa vedem ingeri! Auzi ce spune un sfant parinte? Daca vrei sa ajungi la nebunie si la iesirea din minti, primeste aratarile ceresti in veacul de acum!

Deci, nu numai ca nu se supara Dumnezeu, cand nu credem noi in vise si vedenii care se arata noua ca lumina sau foc sau stele sau ingeri sau sfinti sau prooroci sau hristosi sau in chipul Maicii Domnului, ci, foarte mult ne iubeste. Aici sa stii caveacul de acum este ca o noapte, ca dracii se pot face in ingeri de lumina. Cel ce nu crede in vise si vedenii este un adevarat credincios. Deci, sa nu crezi vreodata ca se supara Dumnezeu cand tu nu vei crede in acestea! Ca daca ar fi adevarate, Dumnezeu ti le lamureste tie acestea, nu prin tine, ci prin altii care au darul deslusirii duhurilor. Iar cand sunt multe marturii ca un vis sau o vedenie a fost de la Dumnezeu, intreaba pe altii mai intelepti decat tine.

Vine o batrana si-mi spune: “Parinte, am visat asta, am visat asta; o sa fie rau!“. “Cine ti-a spus, mama?” “Am visat eu asta noapte“. “Te-a amagit diavolul. Ti-a spus ce-a vrut el si tu vii tulburata la mine prin vise”. Voi n-ati auzit ce spune Apostolul Pavel? Prin credinta umblam, nu prin vedere. N-ati auzit ce spune Hristos in fericirea a zecea, dupa inviere? Ferice de cel ce n-a vazut si a crezut. Deci n-am nevoie sa vad, ca sa cred. Ca daca eu cred dupa ce vad, nu mai am credinta.

Ce este credinta? Auzi ce spune Apostolul: Credinta este dovedirea lucrurilor celor nevazute si adeverirea lucrurilor celor nadajduite. Auzi care-i credinta? Sa dovedesti prin credinta cele ce nu ai vazut si sa adeveresti prin credinta ceea ce nadajduiesti. Asta este credinta cea adevarata. Ca daca am vazut, nu mai este credinta. Iar daca n-am vazut si am crezut, atunci ma fericeste Hristos ca cei pe care i-a fericit in Evangelie.

Frate, sa nu doresti sa vezi ingeri! Ca asa te poate insela satana cat vrea. Iata ce trebuie sa vedem noi. Pacatele noastre! Sa ne marturisim, sa ne caim, sa ne pocaim pentru ele. Ca nimic necurat nu poate intra in Imparatia Cerurilor.

Auzi ce spune Sfantul Efrem Sirul in rugaciunea soborniceasca, care se spune in Postul mare: “Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu – sa nu judec pe altul -, ca binecuvantat esti in veci. Amin“.

Iar Sfantul Isaac Sirul zice: Mai inainte intra intru imparatia lui Dumnezeu, cel ce-si vede pacatele sale, decat cel ce vede ingeri.

Asta sa vedem. Sa nu ne socotim noi vrednici ca vorbim cu sfintii si cu Maica Domnului! Totul este mandrie!

Sa ne vedem pacatele noastre si sa le plangem! Asta-i cea mai inalta filosofie sub cer. Nu credeti in vise sau vedenii! Ca or sa iasa vedenisti de tot felul, de ar sa umple lumea, ca toti sunt inaintemergatorii lui Antihrist.
O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA

La un calugar seara, cand voia sa se culce, intra un inger la el in chilie, atat de stralucitor incat ii lua ochii. Si cand intra el,venea si cu mireasma buna, ca sa zica ca este de la Duhul Sfant. Nu-l indemna la rau, ci atat ii spunea: “Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta!“ Iar el spunea : “Eu mi-am facut rugaciunea“. Dar ingerul spunea: “Nu. Mai roaga-te“.“Eu mi-am facut pravila“. Iar el spunea: “Nu stii ce spune Apostolul Pavel: Neincetat va rugati?” Si cand voia sa se culce, iar il scula. Omul, daca nu doarme, se tulbura. Nu-l lasa ingerul sa se odihneasca. Si l-a sculat asa timp de vreo trei luni. Iar calugarul zicea: “Cum sa nu ma rog, daca vine ingerul Domnului, ca asa zice Sfantul Apostol Pavel!“

Tulburandu-se el asa, a slabit si s-a imbolnavit. Si se intalneste cu un sihastru batarn, ca in pustia Egiptului erau mii de pustnici, ucenici ai Sfantului Antonie cel Mare. Batranul il vede asa slab si tulburat si-i zice:

- Ce ai, frate? Cum o mai duci?

- Parinte, bine o duc.

Era un cuvant de mandrie. Insa omul trebuie sa zica cu smerenie ca nu face nimic bun.

- Cum bine? zice parintele.

- Parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, de trei luni ma scoala ingerul la rugaciune!

- Si cum te scoala?

- Cand ma culc, el vine langa mine, ma scoala la rugaciune si se roaga si el cu mine!

- Ia aminte, frate, ca acela nu este ingerul Domnului. Acela este satana, care te pandeste pe tine!

- Dar cum, parinte? Eu vad ca de cand ma scol sunt bolnav si tulburat si niciodata n-am umilinta ca ma impietresc la inima…

- Uite asa sa faci. Cand va veni sa te scoale la rugaciune, sa zici: “Eu nu vreau sa ma scol acum, ci cand va veni vremea, la miezul noptii. Atunci o sa ma scol. Nu ma scula tu pe mine“.

Daca iti va spune ca este ingerul Domnului, sa-i spui: “Eu sunt un om pacatos si nu-s vrednic sa ma scoale pe mine ingerii!” Diavolul, cand aude de smerenie, fuge. El nu vrea sa spui ca esti om pacatos niciodata, ca el a cazut din mandrie. Deci, asa sa-i spui: “Eu sunt un om pacatos, nevrednic sa ma scoale ingerii. Cand voi vrea ma voi scula, cand nu, voi dormi. Tu sa nu mai vii la mine!“

Si s-a dus calugarul seara acasa si cum a ajuns, s-a culcat. Si a venit ingerul acela si i-a zis:

- Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta!

- Nu ma scol!

- Pai de ce?

- Cand voi vrea eu o sa ma scol, nu cand vei vrea tu!

- Blestematule calugar, te-ai dus la batranul acela, care este un calugar mincinos si fatarnic. El te-a invatat sa nu mai asculti de mine! Dar calugarul acela este iubitor de argint. Ca a venit la el un om sarac si i-a cerut un ban, iar el a zis ca n-are. Si totusi are trei arginti pe un geam. Are trei bani si-i tine intr-o carte pe geam. Si a zis catre sarac ca n-are bani.

Apoi s-a facut nevazut. Dar calugarul a zis :

- Blestematule diavole, eu vad acum ca esti tatal minciunii!

Apoi batranul s-a intalnit cu calugarul. El era inaintevazator. Si i-a zis calugarului:


“Nu-i asa ca ti-a zis ca am trei bani pe geam? Am, dar a venit un betivan, care face numai rau; l-am vazut beat si stiam ca o sa vina o femeie saraca a doua zi si am tinut banii sa-i dau la acea necajita, nu la betivan.Dar tu ia aminte, frate, ca eu stiu ce ti-a spus despre mine, ca sunt iubitor de argint, fatarnic si mincinos. Deci sa nu-l mai asculti ca te duce la pieire, macar ca te scoala la rugaciune“.

Din ziua aceea n-a mai venit ingerul iadului, ca a vazut ca s-a suparat calugarul pe dansul.

Sa stiti ca diavolul se arata in chip de inger, sau in alt chip, sau in chipul lui Hristos, sau in chip de arhanghel, de sfinti, de ierarhi, de cuviosi. El intai te invata bine, pana i te inchini lui. Iar dupa ce te inchini lui, te duce la pierzare. Nu venea diavolul la un calugar timp de 30 de ani si-i spunea taine mari? Adica: “Parinte, eu sunt ingerul Domnului. Ia seama ca peste 7 -8 zile or sa-l prade pe calugarul cutare. O sa-i ia lucrurile lui si o sa le ascunda in cutare pestera. Tine minte, sa le iei de acolo si sa le aduci calugarului inapoi“. Apoi i-a indemnat diavolul pe aceia sa fure, si le-a aratat ca este inger.

Se duce “ingerul” acela in chip de calugar si zice: “Vai de mine, m-au pradat hotii, mi-au luat tot!” iar calugarul cel amagit i-a zis:“Hai ca-ti spun eu unde sunt lucrurile tale. A fost ingerul Domnului si mi-a spus unde sunt. Sunt in cutare pestera“. Le-a gasit acolo. Si a zis: “Mai, chiar ca a fost ingerul Domnului, din moment ce a stiut unde au fost puse lucrurile mele“.

Aude un batran de acestea si le spune ca aceia sunt diavoli, si cel care i-a pus sa fure, si cel care se arata in chip de inger, ca sa creada in minciunile lui si sa-i duca la pierzare pe toti. Atunci a intrebat: “De unde stii, parinte, ca ei spun adevarul? Acestia sunt draci pitonicesti care spun viitorul, cunosc viitorul si spun ce-o sa fie peste o saptamana, peste o luna, ca sa crezi lor si apoi sa te prapadesti“.

- Parinte, sunt ortodocsi care alearga la vrajitori si la cei ce deschid pravila. Se poate asa ceva?

- Acei care deschid pravila, calugari sau preoti de mir sau maici, cine deschide pravila a cazut din dreapta credinta. Aceia se cheama ghitii, adica vrajitori cu lucruri sfinte. Cine se duce la cei care deschid pravila, 10 ani nu se pot impartasi. Iar cel ce deschide pravila, daca-i preot sau calugar, este anatema si este despartit de Biserica, pentru ca face vraji cu lucruri sfinte.

Ai vazut ca vine cate o baba ca sa te insele si sa te duca in iad: “Hai sa-ti descante baba!” Cu ghiocul, cu carti, sa-ti faca de “ursita”, ca ai sa te mariti, ca are sa te ia cutare, cutare. N-ai patit de acestea?

Si numai vezi ca baba face cruce la descantece, si o auzi ca zice “Tatal nostru” si apoi descanta. Iar la urma zice: “Descantecul de la mine, leacul de la Maica Domnului!“ Auzi ce zice sluga diavolului? Auzi satana cum amesteca otrava cu mierea, ca sa te duca in fundul iadului? Dar ce legatura are Maica Domnului cu descantecul babei? Biserica condamna pe descantatori:


“Cei ce cauta in bobi, cei ce cauta in cafea, cei ce cauta in carti, cei ce sting carbuni, cei ce cauta in palme, “chiromantia”, sunt opriti 7 ani de la Sfanta Impartasanie“.

Cei care sunt vrajitori, care fac de ursita, care umbla sa ia mana de la animale, aceia sunt opriti 12 ani, iar fermecatorii 25 de ani. Nu avem noi toate? Sunt 13 feluri de vrajitorii si toate sunt date anatema de Biserica.

Voi cand veti auzi ca unul deschide cartea, sa fugiti ca de satana de el, ca acela-i ghitiu, vrajitor cu lucruri sfinte. Si baba care face cruce la descantece este tot ghitie, tot diavolul o tine, ca sa te insele pe tine. “Mai, dar n-a fi pacat! N-a fi pacat, ca baba a zis “Tatal nostru” si a facut cruce!“

Auzi cum amesteca diavolul otrava cu mierea si lumina cu intunericul, ca sa te duca in iad? Ce legatura are Crucea sau Maica Domnului cu vrajitorii? Sa nu va duceti la cei ce deschid cartile, ca va duceti in fundul iadului! Descantatorii, vrajitorii si fermecatorii, toti sunt anatema, despartiti de Trupul lui Hristos, care este Biserica!

De asemenea sunt anatema cei care fac descantece cu tunete, cei care vrajesc cu stelele, alungatorii de nori, vrajitorii de mate, cei care vrajesc cu pasarile. Noi avem toate in randuielile Sfantului Ioan Gura de Aur.

Toti sunt fermecatori, care iau mana de la vaci cu puterea draceasca. La acesteia slujesc anumiti diavoli, numiti pitonicesti, care ghicesc viitorul, si diavoli arhiconi, care stiu Scripturile. Iar cei ce deschid cartile se cheama “ghitii”, vrajitori cu lucruri sfinte, pe limba greceasca. Grecii au esenta ortodoxiei. De la greci au luat credinta ortodoxa atatea tari, si rusii la anul 988 au facut mileniul in anul 1988 de la increstinare.

De aceea va spun sa nu primiti in casa voastra vrajitori, tiganci cu ghiocul, cu cartile de joc; sa nu-ti vina sa-ti ghiceasca si sa te insele. Ia un ciomag si zi: “Fugi, diavole! Pleaca din jurul casei mele!“

Sa nu va inselati, ca nici o legatura nu are lumina cu intunericul.

Ai vazut pe marele Apostol Pavel, cand a intrat in orasul Filipi. Conducatorul orasului Filipi avea o vrajitoare “ghitie”. Stiti voi ce inseamna ghitii? Sunt diavoli pitonicesti si spun ce are sa fie maine, poimaine, ei ghicesc viitorul.

Era o fata fecioara in Filipi si a intrat un diavol in inima ei. Cand a intrat diavolul piton in inima ei, care ghiceste viitorul, ea facea mare venit stapanilor ei.

Iar cand a intrat Apostolul Pavel cu Sila in orasul Filipi, satana a cunoscut ca sunt apostoli si a inceput sa strige prin fata asta: ” Acesti oameni sunt de la Dumnezeu si ne vestesc noua calea mantuirii!” Auzi cum a spus adevarul?

Si cum facea aceasta fiica stapanita de diavoli? Avea un scaun cu trei picioare si statea pe el; pe dedesupt intra diavolul si ea statea pana se umplea de duh pitonicesc si spunea cele viitoare, adica ce o sa fie peste un an, peste o luna, si castiga pe stapani, ca era slujnica la stapani, si facea mare castig domnilor ei.

Dar Pavel Apostolul a spus: In numele lui Iisus Hristos, iti spun taci si iesi dintr-insa! Nu-i nevoie sa ne vesteasca pe noi diavolul.

Ea a cazut pe spate si a ramas ca moarta. Si a iesit dracul acela din fiica si a ramas bolnava si a vindecat-o Pavel. S-au dus repede slugile la mai marele orasului din Filipi: “Uite, au venit doi din aceia de-ai lui Hristos, cel rastignit si gata fata dumneavoastra a murit si nu mai poate spune vrajile si ghiciturile ei!” Dar ea nu murise si numai ce a iesit dracul piton din ea.

Atunci s-au maniat stapanii si au prins pe Pavel si pe Sila si i-au bagat legati cu lanturi in temnita, cu picioarele in butuci si i-au batut. Pavel si Sila la miezul noptii s-au sculat la rugaciune, cum puteau asa legati si se inchinau. Cand se inchinau ei, s-a cutremurat temnita, s-au deschis toate usile si au cazut toate lanturile de pe ei; iar cei care pazeau temnita au scos sabia sa se junghie. Si Pavel a spus: Nimeni sa nu plece! Nu va faceti seama! Toti suntem aici; si au cazut lanturile de pe toti detinutii. Voi nu cititi Faptele Apostolilor?

Atunci mai-marele temnicierilor din orasul Filipi, a venit si a spus: “Domnule, acei doi care i-ati bagat in temnita, care au scos diavolul din fiica dumneavoastra, s-au rugat si s-a cutremurat temnita si s-au dezlegat toti care erau inchisi in temnita. Noi era sa ne omoram, crezand ca au scapat. Iata, am vazut si pe ingerul Domnului, care a venit la cei doi Apostoli, la miezul noptii, si s-a cutremurat temnita din temelii“.

Si a venit mai-marele temnitei. Cand a vazut pe toti dezlegati, a intrebat:

- Oameni buni, cine sunteti?

- Noi suntem apostolii lui Hristos! Noi am scos diavolul din vrajitoarea aceea, care ghicea la oameni, ca insela toatea lumea, pentru ca avea duh pitonicesc intr-insa.

Apoi temnicerul a spus catre Pavel: “Ia si ma boteaza si pe mine ca si eu cred in Dumnezeul vostru!” Atunci a crezut in Hristos mai-marele temnnitei cu sotia lui si l-a botezat pe el si casa lui. Si au dat drumul la apostoli sa predice Evanghelia in toate partile.

Dar pentru ce i-a bagat pe ei in temnita? Pentru fiica aceea din care a scos demonul cu care ghicea viitorul. Ca diavolii sunt de mai multe feluri: unii sunt vrajitori, care ajuta la vrajitorii, altii sunt pitonicesti, care ghicesc viitorul, si altii sunt arhiconi, care stiu Scriptura pe de rost. Acestia se baga in oamenii eretici si la sectari si-i fac sa inteleaga Scriptura pe dos, nu asa cum trebuie.

Voi stiti ca acum la sfarsitul lumii o sa iasa inaintemergatorii lui Antihrist si au sa faca minuni si semne mari?

Daca tu acum crezi in acesti nebuni si indraciti! Dar cand ai sa vezi ca vine inaintea ta si din paie uscate, are sa-ti faca paine calda; si din vita uscata o sa faca sa curga vinul cel mai bun si ai sa vezi muntii ca pleaca?

Vezi sectarii? Sunt inaintemergatorii lui Antihrist, ca stramba credinta. Acestia care stramba dreapta credinta suntinaintemergatorii lui Antihrist, orice secta ar fi. Paziti-va de acestia ca de foc, ca de lucrurile intunericului”.
Parintele Ilie Cleopa

Răspunsuri ale Sfântului Varsanufie despre vise şi vedenii către credincioşi

Sfântul Nicodim Aghioritul, primul care a dat spre tipărire „Întrebările şi răspunsurile Sfinţilor Părinţi Varsanufie şi Ioan”(din secolul al VI-lea), îi caracteriza pe aceşti sfinţi ca „cercetători ai isihiei”, „canoanele ascezei”, „făcliile discernământului”, „ochi neadormiţi ai proorociei”, „cuceritorii virtuţilor”, „vase ale Duhului Sfânt”, fără să exagereze în vreun fel. Şi aceasta reiese din cuprinsul cărţii „Biblia lui Varsanufie şi Ioan”. Sfântul Varsanufie răspunde la întrebări şi nedumeriri în legătură cu visele şi vedeniile, pe care i le formulează un „laic iubitor de Hristos”. Astfel, sfântul răspunde la nelămurirea chiar şi a multor creştini contemporani – dacă nu cumva Dumnezeu se va mânia în caz că, din smerenie, spunem că ceva care provine de la Acesta este de la diavol. De asemenea, respinge părerea (superstiţia) care spune că dacă un vis se repetă (de trei ori) este de la Dumnezeu. În felul acesta, Sfântul Varsanufie îi explică avvei Ioan din Mirosava (Berşeba) cum a căzut în cursa diavolească prin vise care s-au adeverit şi prin vedenii diavoleşti (foarte evlavioase).

Dacă un păcătos are o vedenie, nu trebuie să fie sigur că provine de la Dumnezeu?

Răspunsul Sf. Varsanufie:
Când i se întâmplă aşa ceva unui păcătos, este evident că provine de la diavoli care vor să-i înşele sufletul său ticălos şi să-l ducă la pierzanie. Prin urmare, niciodată nu trebuie să se încreadă în asemenea vedenii, ci să-şi recunoască păcatele şi slăbirea lui duhovnicească şi să-şi petreacă viaţa cu frică şi cutremur.

Oare chiar şi atunci când apar în chipul Mântuitorului Hristos, chiar şi atunci trebuie să-i privim cu repulsie?

Răspunsul Sf. Varsanufie:
Atunci cu atât mai mult trebuie să-i respingem şi să anatemizăm viclenia şi amăgirea lor. Aşadar, frate, niciodată să nu te amăgeşti din pricina unei asemenea apariţii diavoleşti şi aşa-zis descoperitoare. Căci arătările dumnezeieşti li se întâmplă doar sfinţilor, dar totdeauna înainte de a se petrece aceste arătări, inimile sfinţilor se umplu de linişte, pace şi bucurie. Dar cu toate acestea, deşi cunosc de unde provine arătarea, se consideră pe ei nevrednici. Cu mult mai mult deci păcătoşii nu trebuie să se încreadă în asemenea arătări, cunoscând bine nevrednicia lor.

Spune-mi, părinte, cum îndrăzneşte diavolul, fie prin vedenii, fie prin vise, să arate chipul Mântuitorului Hristos sau Sfânta Împărtăşanie?

Răspunsul Sf. Varsanufie:
Nu are diavolul putere să arate nici pe Mântuitorul Hristos, nici Sfânta Împărtăşanie. Ci ne amăgeşte luând chipul unui anumit om sau forma pâinii obişnuite. Ia aminte însă că nu poate lua forma Sfintei Cruci, întrucât nu poate înfăţişa Crucea într-o formă diferită. Ştie că noi cunoaştem semnul adevărat şi tipul Crucii şi nu îndrăzneşte să-l folosească deoarece prin aceasta şi-a pierut puterea şi a fost rănit de moarte. Pe Mântuitorul Hristos însă nu L-am văzut şi nu L-am cunoscut întrupat şi diavolul se străduieşte să ne înşele şi să ne convingă că este cel arătat de el, ca să credem adevărată această amăgire şi să pierim. Când vezi în visul tău forma Crucii, să ştii că visul este adevărat şi vine de la Dumnezeu. Ai grijă însă ca visul să-ţi fie tâlcuit de Sfinţii Părinţi şi să nu crezi în ce spune cugetul tău.
Fie ca Dumnezeu să-ţi lumineze mintea şi gândurile, frate, încât să te fereşti de orice cursă a vrăjmaşului.


Am auzit că, dacă cineva are de trei ori acelaşi vis, înseamnă că visul este adevărat. Acest lucru este adevărat, părinte?

Răspunsul Sf. Varsanufie:
Nu este adevărat, nici corect şi nu trebuie să crezi în acest vis. Pentru că cel care apare o dată, ca să înşele, poate face asta şi de trei şi chiar de mai multe ori. Aşadar, nu-l lăsa pe satana să te batjocorească, ci ai grijă de tine, frate!

Sunt momente în care disting foarte limpede şi foarte adânc în interiorul meu cum cugetările viclene mi-au înconjurat mintea ca fiarele sălbatice, dar nu mă vătămează în nici un fel. Ce este aceasta?

Răspunsul Sf. Varsanufie:
Este înşelăciunea vrăjmaşului şi ascunde în ea păcatul mândriei, ca să te convingă că cugetările viclene nu-ţi pot face nici un rău, şi astfel să ţi se înfumureze inima. Tu însă să nu te amăgeşti, ci să ţii minte cât de bolnav eşti, să ţii minte, de asemenea, şi păcatele tale. Şi să chemi numele sfânt al lui Dumnezeu, care te va ajuta împotriva vrăjmaşului.


Poate susţine cineva că în omul păcătos locuieşte Duhul Sfânt? Iar dacă zice că în acesta nu poate sta Duhul Sfânt, în ce fel sunt păziţi şi ocrotiţi păcătoşii?

Răspunsul Sf. Varsanufie:
Sfinţii se învrednicesc să primească Duhul Sfânt şi devin templul Lui. Pentru că zice: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor” (II Corinteni 6, 16). Pe când păcătoşii sunt străini de o situaţie ca aceasta, după cum s-a spus: „Înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 4), aşadar, sunt păziţi şi ocrotiţi numai cu voia bunătăţii dumnezeieşti.
Să aducem mulţumire pentru toate bunătăţile Lui nespuse şi pentru iubirea Sa de oameni. Căci Lui i se cuvine slava în veci. Amin.

Când mă supăr şi mă întristez de ceva, mă rog şi Dumnezeu mă ajută cu nespusa Lui bunătate. Atunci, mintea mea se umple de mândrie şi trufie la gândul că mi s-a ascultat rugăciunea. Cum să procedez în această situaţie?

Răspunsul Sf. Varsanufie:
Când te rogi şi simţi că rugăciunea ţi-a fost ascultată, dar în acelaşi timp te mândreşti pentru aceasta, este limpede că nici rugăciunea ta nu a fost la Dumnezeu şi nici de la Dumnezeu n-a fost ajutorul, ci puterea rugăciunii a fost de la diavoli pentru ca inima ta să se mândrească. Căci atunci când puterea rugăciunii izvorăşte, din harul lui Dumnezeu, sufletul nu-ţi cade în trufie, ci se smereşte. Şi se minunează de marea milă a lui Dumnezeu Care e atât de îngăduitor şi milos cu păcătoşii nevrednici care Îl mânie mereu. Şi aduce mulţumire nespusei şi slăvitei bunătăţi a Lui, pentru că nu ne lasă să pierim în păcatele noastre, ci în marea Lui îngăduinţă rabdă şi miluieşte. Şi astfel, păcătosul nu numai că nu se laudă, ci tremură şi-L slăveşte.Când s-a înzdrăvenit din boală şi a ieşit din ispită avva Ioan din Mirosava (Berşeba), diavolul i-a arătat vise viclene pentru a-l tulbura din nou. Dar întrucât nici aceasta nu a avut efect, i-a arătat în continuare un loc ce semăna cu o mănăstire, cu biserici şi cu oameni mulţi care se refugiau acolo ca să găsească ajutor. Iar părintele, ca să-l liniştească, i-a scris următoarele:
„Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu” (Luca 2, 14), frate! Vrăjmaşul nostru, diavolul, s-a aruncat ca un leu întărâtat ca să te înghită, dar mâna lui Dumnezeu, care ne acoperă întotdeauna, nu l-a lăsat. Aşadar, când a văzut că nu-i este permis să înfăptuiască ce vrea, şi-a făcut plan să-ţi întunece mintea şi ţi-a arătat dinainte câteva lucruri prin visele lui vicioase. Şi deoarece, viclean cum este, în şiretenia lui, şi-a dat seama că Dumnezeu n-o să te lase să fii încercat până la pierzanie, adică nu mai mult decât poţi îndura, te-a făcut să vezi biserica şi mănăstirea, care ar fi putut aduce ajutor oamenilor. Dar tu să-ţi păzeşti inima făcând semnul Crucii, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi cred că în felul acesta ne va ajuta să zdrobim capul vrăjmaşului.
Străduieşte-te deci să dobândeşti inimă smerită şi dă slavă Aceluia Care te-a salvat din cursa ucigaşă a diavolului. Şi să ştii că toate acestea ţi s-au întâmplat din neglijenţă, pentru că nu ai trezvie. http://ortodoxia.md/

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV