31 ianuarie 2012

Sa fim oameni...: Info

Sa fim oameni...: Info: Povestea campaniei umanitare pentru Stefănuț Află cât de greu se strâng acești bani și sacrificiul făcut Buna! Eu sunt Stefan Vasil...

DOAMNE AJUTA!

Sa fim oameni...: Info

Sa fim oameni...: Info: Povestea campaniei umanitare pentru Stefănuț Află cât de greu se strâng acești bani și sacrificiul făcut Buna! Eu sunt Stefan Vasil...

DOAMNE AJUTA!

29 ianuarie 2012

HRANA PENTRU SUFLET: OREZUL CEL GUSTOS

Despre puterea rugaciunii pentru altii

DOAMNE AJUTA!
“Era odată pe stradă o bătrână care cersea – se vedea că nu mai cersise, dar de o conditie morală foarte bună. Stătea, asa, îngrămădită cu rusine, îsi pusese o iconită în fată si nu zicea nimic. M-am apropiat de ea si am întrebat-o:
„Ati primit ceva?”. Zice: „Nu”. I-am zis: „Tot stati degeaba aici… rugati-vă pentru ei. Le vedeti picioarele, aleargă în toate părtile, au atâtea probleme, au atâtea necazuri… Ziceti asa: «Maica Domnului binecuvântează-l pe acesta, ajută-l pe acesta care trece pe lângă mine». Faceti ceva bun.
Când am trecut după o săptămână mi-a zis:
„Maică, primesc de dau la toti la sfârsitul zilei (erau vreo 10 însirati pe acolo) fără să cer nimic”. E atât de puternică această rugăciune!” (Maica Siluana)

HRANA PENTRU SUFLET: DRUMUL SUFLETULUI DUPĂ MOARTE

HRANA PENTRU SUFLET: Sfintele icoane nu sunt idoli !

28 ianuarie 2012

ACATISTUL TUTUROR ICOANELOR MAICII DOMNULUI CONDAC

DOAMNE AJUTA!

CONDAC 1

Celei mai alese dintre toate neamurile, Preacuratei Fecioare şi Stăpâne, care izvorăşte milostenii nesecate întregii lumi, dar mai ales ţării noastre Rusiene; cu laude să înfăţişăm minunile, arătările şi icoanele Ei făcătoare de minuni. Iar Tu, Binecuvântată, cântările noastre nu le lepăda, ci primeşte-le şi dă-ne bucurie nouă, celor care Te chemăm pe Tine: Bucură-te, Preacurată Fecioară, Lauda şi Bucuria întregii lumi!

 ICOS 1

 Marele Voievod Mihail şi toate puterile cereşti în cântece
 Te proslăvesc pe Tine, Stăpână,
Cea care eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii,
 Ceea ce eşti cu adevărat Născătoare de Dumnezeu;
şi noi păcătoşii cei de pe pământ, asemeni puterilor celor fără de trup, ne bucurăm cu slovele cele dintâi de bucurie, pe care Arhanghelul Gavriil cu dreapta Elisaveta Ţi le-au adus, şi împreună cu ei, din adâncul inimilor noastre
Te chemăm: Bucură-te, Cea plină de har;
Bucură-te, că Domnul este cu Tine;
 Bucură-te, Cea binecuvântată între femei;
Bucură-te, Cea care ai primit binecuvântare de la Domnul;
Bucură-te, că Duhul cel Sfânt peste Tine a pogorât şi Puterea cea de Sus te-a umbrit pe Tine;
 Bucură-te, Cea care în pântece ai zămislit, pe Fiu L-ai născut şi chematu- L – ai Iisus;
Bucură-te, că ceea ce născut din Tine a fost Sfânt este şi Fiul lui Dumnezeu se numeşte;
Bucură-te, că binecuvântat este Rodul pântecelui Tău;
 Bucură-te, Maica Dumnzeului nostru;
 Bucură-te, căci ai crezut că se vor împlini toate cele spuse Ţie de la Domnul;
Bucură-te, căci s-a bucurat sufletul Tău de lauda această Lui Dumnezeu Mântuitorul Tău;
Bucură-te, Preacurată Fecioară, Lauda şi Bucuria întregii lumi!

 CONDAC 2

 Mintea cea omenească nu poate să înţeleagă, cum Însuşi Dumnezeu s-a sălăşluit în pântecele Tău cel fecioresc şi cum tu Fecioară ai rămas şi după Naşterea Fiului Tău, şi se închină în faţa tainei cele măreţe de întrupare a lui Dumnezeu Cuvântul, iar noi cu bucurie Îţi cântăm Ţie, cea care I-ai dat Lui trupul Tău, care L-ai hrănit cu laptele Tău şi care în braţele Tale L-ai purtat, această cântare îngerească: Aliluia.

 ICOS 2

 În toate zilele vieţii Tale pe pământ de la întâmpinarea Ta în templu de către dreptul Simeon, care Ţi-a prorocit, că o sabie va trece prin sufletul Tău şi toată dulceaţa cea lumească în lumea aceasta cu întristare amestecata este, şi până în dimineaţa zilei celei dintâi de sâmbătă, când Tu din nou ai auzit glasul Îngerului, care ţi-a vorbit aşa:
 „Bucură-te, cea plină de har, căci Fiul Tău a treia zi din mormânt a înviat”.
Şi noi împreună cu dânsul cu glas de bucurie îţi aducem laudele noastre:
 Bucură-te, Născătoarea Împăratului celui veşnic;
 Bucură-te, cea care ne-ai crescut rodul pântecelui;
 Bucură-te, roaba credincioasă a lui Dumnezeu;
 Bucură-te, că fericesc toate neamurile;
 Bucură-te, că pe noi toţi ne-ai înfiat prin crucea Fiului Tău;
 Bucură-te, că dragoste de mamă nouă tuturor ne arăţi;
 Bucură-te, Ajutătoare multdorită a credinţei creştinilor;
 Bucură-te, că pentru noi toţi te rogi Fiului Tău şi Dumnezeului nostru Hristos;
Bucură-te, cea pururea Fericită şi Preanevinovată;
 Bucură-te, că în slava cea cerească de-a dreapta Domnului Te afli;
Bucură-te, că prin curăţenie mai tare decât soarele străluceşti;
 Bucură-te, Preacurată Fecioară, Lauda şi Bucuria întregii lumi!

 CONDAC 3

 În câte feluri, Preacurată Stăpână, ai întărit Tu neamul omenesc în credinţa în Dumnezeu şi Fiul Tău? Câte icoane de-ale Tale făcătoare de minuni ne-ai dăruit?
De câte ori Te-ai arătat Tu aievea şi în vis cuvioşilor?
 Cine poate să numere toate minunile Tale?
 Ce glas ar putea să-ţi aducă Ţie lauda cuvenită?
Cine nu te fericeşte pe Tine, Preasfântă Fecioară?
 Care buze ar tăcea, când se bucură de Tine, Binecuvântată, toată făptura, ceata îngerească şi tot neamul omenesc!
Nu vom înceta nicicând nici noi, nevrednicii, să glăsuim despre puterea Ta, Născătoare de Dumnezeu, şi să strigăm despre Tine Domnului: Aliluia.

 ICOS 3

Sfinţii Ignatie de Dumnezeu Purtătorul şi Dionisie Areopagitul, privindu -Te pe Tine, Preacurată Stăpână, nu găseau cuvinte ca să înfăţişeze chipul Tău cel strălucitor, şi harul Tău cel Dumnezeiesc, şi puterea Ta, şi turma nu s-a risipit, chiar dacă nu toţi puteau să te privească pe Tine, Fecioară Cerească. Iară tu din dragoste către cei care cred în Fiul Tău, i-ai poruncit Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca să zugrăvească cinstitul Tău chip cu Pruncul Dumnezeu şi Fiul Tău, ca toate popoarele şi neamurile pământeşti privindu-l, în tot veacul să se înalţe cu gândul către Tine, preabinecuvântată Stăpână: şi noi păcătoşii, plecând genunchii în faţa acestui chip, Te chemăm pe Tine, сu totul Lăudată:
Bucură-te, că primului Tău chip zugrăvit ai spus: „Să fie cu el harul şi puterea Mea”;
Bucură-te, că ţării noastre Rusiene l-ai dăruit în cetatea sfântă Vladimir;
Bucură-te, că şi astăzi cu el se mândreşte cinstita cetate Moscova;
 Bucură-te, că binecuvântare şi har prin această icoană neîncetat ne dăruieşti;
 Bucură-te, că în chip minunat icoana Ta ai înfăţiţat-o în biserica Ta din cetatea Lida;
Bucură-te, că pe toţi Apostolii şi pe toţi drepţii cu minunea aceasta ai bucurat;
 Bucură-te, că minuni ai izvorât celor care se închinau Ţie în faţa icoanei acesteia;
Bucură-te, că pe Apostoli i-ai învăţat să Te cheme strigând către Tine: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne!”
 Bucură-te, că în timpul vieţii Tale pământeşti la Sfântul Munte Athos ai călătorit şi acest loc drept moştenire ţi l-ai ales;
 Bucură-te, că ai trimis-o pe întocmai cu apostolii Nina să lumineze pământul Iveriei care după sorţi ţi-a fost încredinţat; Bucură-te, plinirea cea luminoasă a vestirii profetilor şi lauda Apostolilor;
Bucură-te, Preacurată Fecioară, Lauda şi Bucuria întregii lumi!

 CONDAC 4

 Când vrăjmaşul neamului omenesc prigoniri asupra creştinilor trimitea şi trupurile lor la chinuri şi la moarte le dădea, de câte ori te-ai arătat lor, întărindu-i în fapta lor mucenicească, fiindu-le lor povăţuitoare în credinţa în Hristos, dătătoare de putere şi înţelepciune. Şi acum aceste Sfinte muceniţe, care mari chinuri au îndurat, miresele lui Hristos: Ecaterina, Varvara şi altele, Te însoţesc pe Tine, când pe cei de pe pământ aleşi ai Domnului îi vizitezi, şi Te laudă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia.

ICOS 4

 Binecredinciosul şi întocmai cu apostolii cneaz Vladimir, care pe poporul rusesc la Hristos l-a adus, după botezul său în cetatea sa Kiev cea dintâi biserică a înălţat în cinstea Preacuratei Naşterii Tale, Stăpâna lumii, şi o deseatină din averea sa a dat pentru înfrumuseţarea ei. Şi de atunci şi până acum, Preabinecuvântată, izvorăşti neîncetat har peste ţara noastră şi îi dăruieşti bogata milă a Ta. Iar în semn de dar osebit al bunăvoinţei Tale şi de alegere a cetăţii Kiev drept moştenire a Ta, în mod minunat i-ai dăruit icoana făcătoare de minuni a „Adormirii” Tale şi ai poruncit să Ţi se înalţe o biserică în locaşul Sfinţilor Antonie şi Teodosie.
 Cine va număra mulţimea de oameni, care cu lacrimi şi-au plecat genunchii în faţa acestui chip Preacurat? Care cetate şi care aşezare nu ştie de aceste icoane şi locaşuri făcătoare de minuni? Cine va glăsui despre toate minunile care s-au arătat la această icoană? Nu vom ascunde binefacerile Tale, Preacurată, nici noi, şi cu umilinţă strigăm către Tine:
Bucură-te, cea Binecuvântată, care în Adormirea Ta nu ne laşi pe noi;
 Bucură-te, că de pe pământ în braţele Fiului Tău luată ai fost;
 Bucură-te, că în cer urcându-te, de Slava Lui te îndulceşti;
Bucură-te, că prin Apostolul Toma în ridicarea Ta la cer cu trup te-ai încredinţat;
Bucură-te, prestol cu chip de foc al lui Dumnezeu ridicat de pe pământ în Împărăţia Cerului;
 Bucură-te, că în vedenie ai arătat chipul măreţ al Bisericii Pecerska de la Kiev; Bucură-te, că Tu însăţi ai dat moaştele Sfinţilor mucenici şi aur pentru înălţarea ei;
 Bucură-te, că şi sfânta icoana a „Adormirii” Tale sfinţilor ziditori cu mâna Ta le-ai dat-o;
 Bucură-te, că minuni ai arătat pe locul bisericii Tale curăţindu-l cu foc ceresc;
 Bucură-te, că la icoana Ta făcătoare de minuni „Adormirea” cântările călugărilor le primeşti care cu glas îngeresc Te laudă;
 Bucură-te, că scârba tuturor celor care la tine aleargă în bucurie o prefaci;
 Bucură-te, Preacurată Fecioară, Lauda şi Bucuria întregii lumi!

 CONDAC 5

 Din înălţimea lăcaşului ceresc al slavei Fiului tău, Preacurată, ai căutat spre necazurile robilor tăi din cetatea Kazan, în care răucredincioşii agareni necinsteau credinţa în Hristos, şi ai binevoit să le arăţi lor această icoana, proslăvită prin facerea de minuni, ca cei iubitori de Hristos să se încredinţeze în semnele Harului Tău şi cu dreptate să-ţi cânte Ţie:
 Bucură-te, Apărătoare sârguincioasă a neamului creştinesc, şi Făcătorului a toate Dumnezeu: Aliluia.

 ICOS 5

 Voind să arăţi milă mare celor necăjiţi, scârbiţi, năpăstuiţi şi rătăciţi, le-ai dăruit, Preamilostivă Stăpână, binecuvântare deosebită prin icoanele Tale făcătoare de minuni „Bucuria tuturor celor necăjiţi”, „Potoleşte întristările noastre” şi „Căutarea celor pierduţi”. Ce mare de lacrimi a fost vărsată de cei aflaţi în necazuri şi mâhnire! Ce suflet nu a alergat în viaţa sa la Tine, căzând la aceste icoane ale Tale? Ale cui numai scârbe nu le-ai prefăcut în bucurie? Cui din cei care se prăpădeau, dar se rugau Ţie, nu i-ai întins o mână de ajutor? Îţi mulţumim Ţie, Prealăudată, pentru toate milele, pe care le-ai dăruit neamului omenesc cel păcătos, şi din tot sufletul cu umilinţă îţi strigăm:
 Bucură-te, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor scârbiţilor!
 Bucură-te, Maică milostivă!
Bucură-te, grabnică Ajutătoare celor aflaţi în necazuri şi năpaste!
 Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne pe noi de tot răul şi potoleşte întristările noastre!
 Bucură-te, că prin mijlocirea Ta toate scârbele noastre cele vremelnice le surpi;
 Bucură-te, că prin aceste icoane ale Tale semne ale harului în Biserică arăţi!
 Bucură-te, că ele ca un stâlp de foc întunericul păcatului îl alungă!
 Bucură-te, că ai proslăvit icoana Ta, care se cheamă „În scârbe şi mâhnire mângâiere”! Bucură-te, că lăudată eşti în locaşurile din Athos şi pe pământul nostru în faţa icoanei Tale „Bucurie şi alinare”! Bucură-te, Preacurată Fecioară, Lauda şi Bucuria întregii lumi!

 CONDAC 6

 Pentru toţi drepţii alinare este să caute la icoana Ta, pe care ai numit-o „Grabnică Ajutătoare”, să se închine în faţa ei nu numai în mănăstirea Dohiariu, dar şi în multe alte cetăţi şi aşezări ale ţării noastre, chemându – Te pe Tine: Bucură – Te, preabună şi grabnică ajutătoare, ceea ce rugăciunile noastre toate spre bine le împlineşti, şi cu inimă umilită Fiului Tău şi Dumnezeului nostru Hristos cântându-I: Aliluia.

 ICOS 6

Puterea Celui de Sus umbreşte cu credinţă şi bunăvoinţă pe toţi cei care aleargă la Cinstitul Tău Acoperământ, Preacurată Stăpână, şi din vremurile cele mai vechi şi până acum Tu acoperi cu Sfântul Tău omofor tot neamul creştinesc, dar mai ales ţara Rusească şi locaşurile ei cele multe. Şi poporul creştinesc, căutând la icoana Ta, unde Tu cu Arhanghelii, Îngerii, Înaintemergătorul, Teologul şi cu ceata tuturor Sfinţilor te rogi pentru noi la Domnul, plecându-Ţi genunchii şi capul, cu umilinţă Te chemăm:
 Bucură-te, Bucuria noastră, care ne acoperi de tot răul cu cinstitul Tău omofor;
 Bucură-te, Acoperământul şi mântuirea sfintelor biserici ale lui Hristos;
Bucură-te, cea mai dintâi înfrumuseţare a sfintelor lăcaşuri şi altare;
Bucură-te, binecuvântarea caselor şi a familiilor cele cuvioase;
 Bucură-te, luminarea şi înţelepţirea păstorilor celor credincioşi ai Bisericii;
 Bucură-te, povăţuitoarea monahilor şi a monahiilor cu frică de Dumnezeu;
 Bucură-te, vădita întărire a vădiţilor creştini nevoitori;
 Bucură-te, înţelepţire tainică a robilor lui Dumnezeu celor tăinuiţi în mijlocul lumii;
 Bucură-te, ceea ce pe noi cei goi de fapte bune nu ne părăseşti, ci cu Acoperământul şi cu harul tău ne miluieşti;
 Bucură-te, apărătoarea cea tare a celor ce sunt robiţi şi izgoniţi;
 Bucură-te, îngrijitoarea cea neadormită a celor ce sunt în legături şi in temniţe;
 Bucură-te, Preacurată Fecioară, Lauda şi Bucuria întregii lumi!

 CONDAC 7

Văzând pescarii icoana Ta de la Tikhvin, Născătoare de Dumnezeu, care strălucea ca lumina soarelui şi de o putere nevăzută peste apele cele adânci purtată era, au strigat către Dumnezeu: „Arătă-ne nou acest dar Dumnezeiesc; nu ascunde această bogăţie, căci prin ea nădăjduim a îmbogăţi sărăcia sufletelor noastre; şterge lacrimile şi plângerea noastră”… şi primind cele dorite, pe Tine Te-au chemat, Preacurată: „Bucură-te, Stăpână, Apărătoare milostivă pentru noi în faţa Domnului”, iară Fiului Tău şi Domnului cântare îngerească cântând: Aliluia.

ICOS 7

Cine dintre cei drepţi, vizitând cetatea Moscova, nu s-ar închina, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, în faţa preacinstitelor Tale icoane „De la Iviron” şi „De Dumnezeu Iubitoare”? Cine nu s-ar înduioşa, văzând în miază-noapte mulţime de oameni care în genunchi întâmpină icoana Ta „De la Iviron”? Cine va numără zi şi noapte pe cei care în zilele de sărbătoare sărută icoana Ta „De Dumnezeu Iubitoare”? Nu ne lepăda pe noi în toate zilele vieţii noastre, Maică Preamilostivă, şi auzi cântarea noastră care Ţi-o aducem Ţie:
 Bucură-te, Apărătoare Bună, care uşile raiului ne deschizi; Bucură-te, că toată lumea cea cucernică din Moscovia în faţa preacinstitei Tale icoane „De la Iviron” este; Bucură-te, că zi şi noapte această icoana a Ta în casele celor necăjiţi şi bolnavi adusă este;
Bucură-te, că minuni a făcut această icoană fiind încă în drum din Athos spre pământul rusesc;
Bucură-te, că ai poruncit binecredinciosului Manuil să dea răscumpărare păgânilor, care se împotriveau să fie dusă sfânta icoană în ţara Rusească;
Bucură-te, că după aceea răscumpărarea aceasta cu prisosinţă ai întors-o;
Bucură-te, că şi copiile cele multe ale icoanei acesteia prin minuni mari s-au proslăvit;
 Bucură-te, Împărătească Născătoare de Dumnezeu şi de Dumnezeu Iubitoare, nădejdea şi adăpostul nostru;
 Bucură-te, că Te-ai arătat cneazului Andrei, care voia Ta a spus-o şi a poruncit ca în locul arătării Tale să se zidească un locaş călugăresc în cinstea Naşterii Tale;
Bucură-te, că zugrăvită eşti pe icoana Ta cea din oraşul Moscova cu întâistătătorii moscoviţi, cu fericiţii, cuvioşii şi muceniţele;
 Bucură-te, cu prin minunile Tale ai proslăvit icoanele „De Dumnezeu Iubitoarea” din cetăţile Uglici, Tula şi altele; Bucură-te, Preacurată Fecioară, Lauda şi Bucuria întregii lumi!

 CONDAC 8

 Ca zorile cele prealuminate ne străluceşte icoana Ta cea făcătoare de minuni “Bucurie neaşteptată”, iară oamenii cei aflaţi în păcate, necazuri, scârbe şi răutate, în rugăciuni genunchii îşi pleacă în faţa ei, chemându-Te: „Bucură-Te, Cea care dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi!” şi Domnului cântând: Aliluia.

 ICOS 8
 Binevestitorul Tău, Arhanghelul Gavriil, primind poruncă de la Dumnezeu, în chip minunat ne-a învăţat să Te lăudăm pe pământ tot aşa cum Îngerii Te slăvesc în ceruri, dăruindu-ne nouă această cântare: Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Şi de atunci noi chemându –Te, Prealăudată, pururi această cântare adusă de Înger tot aşa Ţi-o cântăm:
 Bucură-te, ajutătoarea creştinilor şi solitoare milostivă pentru cei păcătoşi;
 Bucură-te, cea mai presus decât Puterile cereşti;
 Bucură-te, că prin mulţimea icoanelor Tale ai dăruit Sfântului munte Athos harul facerii de minuni, binecuvântare şi înţelepţire; Bucură-te, că prorocirea Sfântului Sava cel Sfinţit prin icoana Ta „Cea care alăptează” ai împlinit;
Bucură-te, rugăciunea călugărilor de la Athos în faţa icoanei Tale „Înaintevestitoarea” că din belşug mir pentru biserica Ta ai dat;
 Bucură-te, că egumenia în mănăstirea Hilandar cu icoana Ta „Cea cu trei mâini” ai primit;
 Bucură-te, cea lăudată în faţa icoanelor Tale „Înţelepţirea eclesiarhului” şi „Gherondissa” că stareţă eşti;
 Bucură-te, „Imnul acatist”, prin care ai spus stareţului ce Îţi citea acatistul:
 „Bucură-te şi tu, bătrâne al Domnului”;
 Bucură-te, că icoana Ta „Îndrumătoarea” în chip minunat de două ori ai mutat din mănăstirea Vatoped în mănăstirea Xenofon;
Bucură-te, că minuni ai arătat la Athos prin icoanele Tale „Înjunghiata” şi „Ctitorita” (Ktitorissa); Bucură-te, că pe fiica împăratului Placidia ai învăţat că o femeie nu poate să intre în locaşurile athonite şi cu milostivire acest păcat i-ai iertat;
 Bucură-te, Preacurată Fecioară, Lauda şi Bucuria întregii lumi!

CONDAC 9

 În zilele luminate ale Paştelui, când Biserica cu bucurie cântă Învierea lui Hristos, ne aducem aminte, Preacurată, şi de minunile Tale, pentru care s-au scris icoanele Tale „Izvorul vieţii” şi „Deschiderea ochilor” şi de icoana Ta care în chip minunat de mâinile iconoclaştilor a scăpat, „Sărutarea cea dulce”, şi mulţumind Înviitorului sufletelor şi trupurilor noastre, cu bucurie Îi cântăm: Aliluia.

ICOS 9

 Ritorii cei multgrăitori, cu toată dragostea lor către Tine, Stăpână, nu pot să-Ţi pună un nume vrednic, Preacurată, şi din prisosul inimii numesc icoanele Tale cu multe nume dulci pe care şi de la noi primeşte-le acum: Bucură-te, „Floarea cea neveştejită” şi „Cer îmbelşugat”;
 Bucură-te, „Pântece binecuvântat” şi „Stea Prealuminată”;
Bucură-te, „Bucuria Îngerilor” şi „Trei bucurii”;
 Bucură-te, milostivă şi „Miluitoarea”; Bucură-te, „Ochiul cel neadormit” şi „Sporirea minţii”; Bucură-te, „Caută la smerenia” şi „Cheia înţelepţirii”; Bucură-te, „Îmblânzirea inimilor” şi „Scăparea celor care se îneacă”;
Bucură-te, „Fecioară Nevinovată” şi „Ajutor la naştere”;
Bucură-te, „Mântuirea păcătoşilor” şi „Vindecătoarea”; Bucură-te, „Cuvântul s-a făcut Trup” şi „Înainte de naştere şi după naştere Fecioară”;
 Bucură-te, „Preafericită” şi „Şapte săgeţi”; Bucură-te, Preacurată Fecioară, Lauda şi Bucuria întregii lumi!

CONDAC 10

 Propovăduieşte Novgorodul slăvită apărarea Ta, Preacurată Stăpână, când în zilele năvălirii vrăjmaşilor celor tari şi înarmaţi, de la sfânta icoană a Ta cea „A semnului” ajutorul Tău binefăcător ai arătat oamenilor şi oştirile vrăjmaşe înspăimântate înapoi s-au întors, iară cetatea Ta întreaga şi nevătămată ai păzit; ca toţi să Te cheme mulţumindu-Ţi Ţie: Bucură-te, Stăpână, că semnul milostivirii Tale ne-ai arătat nouă, şi Domnului Mântuitorului nostru cântând: Aliluia!

 ICOS 10

 Cu puterea Celui De Sus lucrând, Stăpână Preabună, puterea firii celei înfocate ai îmblânzit-o cu Sfânta Ta icoană „Rugul aprins” şi multe alte minuni ai făcut cu ea pe lume. Tot aşa şi mintea cea omenească nu poate să numere toate binefacerile Tale izvorâte de la Sfintele Tale Icoane, care pe muntele Poceaev se găsesc, şi la Censtohov, şi în aşezările Ahtârkăi, şi cele numite „De la Fiodorov”, „De la Tolga” şi altele, care nici pomenite nu pot fi. Nu vom ascunde binefacerile Tale, cu totul Binecuvântată, şi cu inimă bucuroasă aceste laude îţi cântăm Ţie: Bucură-te, Rug Binecuvântat, care de văpaia focului ne izbăveşti; Bucură-te, Lauda Poceaevului, nădejdea şi alinarea noastră; Bucură-te, Maica Domnului, Solitoarea şi Apărătoarea noastră osârdnică, care ne-ai dăruit nouă icoana cea de la Obnora; Bucură-te, Sofie, că eşti Înţelepciunea Domnului, care ţi-ai zidit Sieşi biserici în cetăţile Kiev, Novegrad şi altele; Bucură-te, că în chip minunat ai sfârşit zugrăvirea icoanei Tale „A semnului” în mănăstirea Sfântului Serafim de la Ponetaevka; Bucură-te, că în Sfânta Frăţie Kieveană ai venit prin Icoana Ta „Frăţia Kieveană” şi într-însa până acum sălăşluieşti; Bucură-te, locaş al monahiilor care s-au adunat în jurul Sfintei Tale icoane cea de la Kozelşcina; Bucură-te, că ai dăruit pentru alinare cetăţilor Odessa şi Kherson icoana Ta cea a Kasperovei; Bucură-te, că ai sfinţit cetatea Vilno cu icoana Ta de la Ostra Brama şi în faţa ei tot omul cuvios genunchii îşi pleacă; Bucură-te, „Zid nesurpat” şi „Sporitoarea grânelor”; Bucură-te, „Frământarea” şi Plângătoarea”; Bucură-te, Preacurată Fecioară, Lauda şi Bucuria întregii lumi!

 CONDAC 11

 Păstorii cei cuvioşi şi poporul în toată săptămâna Te laudă, Preacurată, ca pe o „Odighitrie” – „Îndrumătoare”; şi nimeni nu ştie numărul icoanelor Tale, care prin toate ţările creştine Ţie, Preacurată, închinate sunt. Dar mai mult decât alţii te laudă cu mulţumită cetatea Smolenskului, pe care ai scăpat-o de jugul cel tătăresc, dând minunată poruncă cu glasul Tău ostaşului Mercuriu să se lupte cu vrăjmaşul; şi tot neamul Te cheamă pe Tine: „Bucură-te, Preabună Odighitrie, minune şi auzire a întregii lumi, şi Fiului Tău cântare de laudă cântă: Aliluia.

 ICOS 11

 Ce grai va reuşi să arate bucuria sfinţilor Dumnezeieşti, când Tu din dragostea Ta mare către ei ni i-ai arătat nouă pe pământ, ca să ne întăreşti, să ne mângâi şi să ne îndrumi. Şi în ceasul acela cerul se împreuna cu pământul, şi o lumină mai strălucită ca cea a soarelui lumina chiliile umile ale cuvioşilor. Şi noi, păcătoşii, aducându-ne aminte de aceasta şi împărtăşindu-ne cu această bucurie cerească şi duhovnicească a cuvioşilor lui Dumnezeu, cu umilinţă Îţi strigăm Ţie: Bucură-te, că ai poruncit Teologului să-l înveţe despre Sfânta Treime pe Sfântul Ierarh Grigorie al Neocezariei; Bucură-te, că la Ghetsimani l-ai îndrumat la post şi rugăciune pe cuviosul Dositei şi la monahie l-ai chemat; Bucură-te, că l-ai mântuit pe ucenicul preacuviosului Pavel cel Smerit de chinurile iadului, arătântu-i-Te cuviosului şi învăţându-l rugăciunea pentru cei morţi; Bucură-te, că l-ai bucurat pe Cosma al Maiumei, spunându-i cât de plăcută îţi este cântarea alcătuită de el: Cea mai Cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii; Bucură-te, că împreună cu apostolii Petru şi Ioan cuviosului Serghie de la Radonej şi ucenicului său Mihei aievea Te-ai arătat; Bucură-te, că de multe ori şi cuviosului şi de Dumnezeu Purtătorului Serafim de la Sarov Te-ai arătat, dându-i poruncă să întemeieze ultima Ta locaş pe acest pământ – mănăstirea Sfântului Serafim de la Diveevo; Bucură-te, că în ziua Bunei Vestiri Te-ai arătat lui împreună cu Apostolul Ioan şi cu Înaintemergătorul şi cu 12 fecioare muceniţe, şi i-ai vestit că degrabă se va muta în locaşul cel ceresc; Bucură-te, că ai binecuvântat totodată şi pe smerita monahie Eupraxia de la Diveevo; Bucură-te, că Te-ai arătat în vise minunate ierarhului Chiril al Alexandriei, lui Petru Athonitul, lui Roman Melodul şi multor altor ierarhi şi cuvioşi; Bucură-te, că prin glasul Tău cel blând, care de la Sfânta Ta icoană de la Edessa venea, l-ai adus în biserică pe Alexie, omul lui Dumnezeu; Bucură-te, că acelaşi glas a îndreptat-o pe calea pocăinţei pe cuvioasa Maria Egipteanca; Bucură-te, Preacurată Fecioară, Lauda şi Bucuria întregii lumi!

 CONDAC 12

Multă milă izvorăşte icoana Ta „Înduioşarea”, care în mănăstirea Sfântului Serafim de la Diveevo se află; în faţa ei alesul Domnului şi al Tău, solitorul Domnului şi solitorul Tău pe pământul rusesc, preacuviosul Serafim zi şi noapte se ruga Ţie, numindu-te „Bucuria tuturor bucuriilor” şi cântându-ţi în zăvorârea sa pustnică: „Pe ceea ce este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit”. Şi noi împreună cu el te lăudăm, Preacurată Stăpână, cu aceleaşi cuvinte, şi cântare îngerească Domnului aducem: Aliluia.

 ICOS 12

 Cântând nenumăratele Tale îndurări, minuni şi arătări, pe care întregii lumi le-ai dăruit, căzând către Tine în umilinţa inimilor noastre, îţi mulţumim Ţie, Preacurată Stăpână, Te lăudăm, cântăm şi preaslăvim numele Tău, şi Te rugăm ca şi de acum înainte să nu ne depărtezi pe noi de la faţa Ta, păzeşte, apără şi mântuieşte-te pe noi toţi care pierim în păcate: împacă viaţa noastră, îndrumă pe cei rătăciţi pe calea cea dreaptă, educă copiii noştri în duhul cuvioşeniei, întăreşte-i pe păstorii noştri, păzeşte-te pe noi în credinţă curată, ca buzele noastre pururi să Te laude pe Tine, cea mai Presus decât cerurile şi mai curată decât strălucirea soarelui, cu aşa cuvinte: Bucură-te, Mireasa nenuntită şi Împărăteasa Împărăteselor; Bucură-te, Chivot Ceresc şi purtătoarea Cuvântului Dumnezeiesc; Bucură-te, turturea cu glas dumnezeiesc şi porumbiţă blândă şi liniştită; Bucură-te, adâncuri nemăsurate şi taină nedestăinuită; Bucură-te, minune nemaivăzută şi izvor de sfinţenie; Bucură-te, curăţenia fecioarelor şi bucuria cea tihnită a mamelor; Bucură-te, ocrotirea pruncilor şi apărarea văduvelor; Bucură-te, sănătatea celor bolnavi şi izbăvirea celor robiţi; Bucură-te, odihna cea bună a celor trudiţi şi nădejdea celor deznădăjduiţi; Bucură-te, singura noastră nădejde în viaţa cea de după trecerea noastră de pe pământ; Bucură-te, ceea ce la trecerea vămilor ne păzeşti şi la înfricoşata judecată a lui Hristos Apărătoare ne eşti; Bucură-te, Preacurată Fecioară, Lauda şi Bucuria întregii lumi!

CONDAC 13

O, Preacurată Fecioară, Stăpâna cerului şi a pământului! Primeşte această cântare de laudă pe care din tot sufletul nostru Ţi-o înălţăm şi învredniceşte-ne pe noi păcătoşii ca în locaşul cel veşnic să Te vedem, Lauda întregii lumi şi Bucuria tuturor bucuriilor, cântându-ţi Ţie şi despre Tine Domnului cântarea cea mare şi întreită întru Cei de Sus: Aliluia! (Acest condac se citeşte de trei ori, apoi Icos 1 şi Condac 1, apoi această Rugăciune) Rugăciune către Preasfânta Stăpână a noastră Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria Primeşte, preabună Ajutătoare, Preacurată Doamnă, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, aceste cinstite daruri, care Ţie Uneia ţi se cuvin, de la noi, nevrednicii robii Tăi, Celei mai alese dintre toate neamurile şi mai presus decât toate fiinţele cereşti şi cele pământeşti. Căci de dragul Tău Dumnezeul puterilor este cu noi, şi prin Tine pe Fiul lui Dumnezeu L-am aflat, şi ne-am învrednicit de sfântul Său Trup şi preacuratul Său Sânge. Că de aceea fericită eşti întru toate neamurile, de Dumnezeu Binecuvântată, mai strălucită decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii. Şi acum Prealăudată şi Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii Tăi, ca să ne izbăvim de tot gândul cel viclean şi de toată năpasta, şi să ne păzim nevătămaţi de toate uneltirile cele veninoase ale diavolului. Şi până la capăt păzeşte-ne pe noi nejudecaţi cu rugăciunile Tale; ca mântuiţi fiind prin ajutorul şi apărarea Ta, slavă, laudă şi închinare Unuia în Sfânta Treime Dumnezeului şi Făcătorului a toate să aducem, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

25 ianuarie 2012

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: RUGACIUNE PENTRU ROMANIA

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: RUGACIUNE PENTRU ROMANIA: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne...

21 ianuarie 2012

Se întoarce Dumnezeu în România


Se întoarce Dumnezeu în România (Petru Dugulescu)
Se-ntoarce Dumnezeu in Romania,
Trecand prin vama, fara pasaport!
S-alunge pe tirani si tirania,
Sa ne aduca-n tara omenia,
O marfa ce-am vandut-o la export.

Se-ntoarce Dumnezeu in Romania -
In tara Lui de care I-a fost dor
Caci L-am chemat cu totii in agonia
Acelor ore cand veni urgia,
Ingenunchiati, smeriti, sub tricolor.

Se-ntoarce-n tara Domnul, sa ne spele
Si sa ne-nvete sa traim frumos.
Noi vrem un Dumnezeu de vremuri grele
Si-apoi sa plece dincolo de stele
Ca stim noi ce sa facem aici jos.

Se-ntoarce-n tara Domnul cu Scriptura -
Ca sa ne-nvete viata de crestini;
Dar ateismul si nomenclatura
Si-au transformat subtil coloratura
Si -I impletesc din nou cununi de spini.

Cu darul de iubire si dreptate
Se-ntoarce Dumnezeul Preainalt;
Sa nu mai fie-n tara strambatate,
Nici comunism si nici securitate,
Sa nu mai moara tineri pe asfalt.

Sta Dumnezeu la poarta, Romanie -
Dar cine Ii va spune: "bun venit!"?
La Parlament si la Presedentie
Se-aproba legi, se vrea democratie,
Dar, Numele Lui nu e pomenit.

Te cheama Creatorul azi, nu maine,
In ceasul de destin hotaritor -
Sa-ti franga-n dar a invierii paine;
Acum ori niciodata poti romane
Sa ai un Dumnezeu si-un viitor!

20 ianuarie 2012

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Kozelchtchina” a ajuns în Estonia

DOAMNE AJUTA!

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Kozelchtchina” a fost adusă în Estonia de către reprezentanţii parohiei ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului" din Helsinki.



Icoana va putea fi venerată de către credincioşi la Tallin, Tartous şi Pärnu, anunţă administraţia Bisericii Ortodoxe a Estoniei (autonomă în jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice). Icoana faimoasă în întreaga ortodoxie se găseşte de obicei în Catedrala Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” din Helsinki. Este de asemenea una dintre cele mai venerate icoane din Finlanda.

Mii de credincioşi s-au adunat deja pentru a se ruga în faţa icoanei Maicii Domnului. În 2010, icoana a fost furată din Catedrala ortodoxă din Helsinki. Ea a fost găsită mai târziu într-o pădure din Finlanda. Hoţul însuşi a anunţat poliţia despre icoană, fiind cuprins de remuşcări.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Consideratiuni personale:
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Kozelsk (Helsinki, Finlanda) Icoana a fost furată în data de 9 iunie 2010 din Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Helsinki. Icoana, în mărime de 20 x 30 cm, este una dintre cele mai importante din Finlanda pentru că multe rugăciuni rostite înaintea icoanei și-au găsit răspuns, conform credincioșilor.



Valoarea sa de piață nu este cunoscută, icoanele vechi neputând fi vândute pe piață, legal, dar va fi apreciată la cel puțin câteva zeci de mii de euro. Pentru credincioși, valoarea spirituală a icoanei este cu mult superioară valorii sale monetare.
Majoritatea, de 5,4 milioane finlandezi, apartine Bisericii Evanghelice Luterane, Biserica Ortodoxa numarand aproximativ 60.000 de membri, Impartiti In trei eparhii.

18 ianuarie 2012

CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI


DOAMNE AJUTA!
Era odata un calugar în Galia, în Franta de astazi. Era pe timpul când Biserica din Apus nu era catolica, ci era o singura Biserica Ortodoxa în toata lumea, ca pâna la anul 1054 nu existau catolici sau protestanti, ci erau toti ortodocsi. Acel calugar avea deosebita dragoste si mare evlavie catre Maica Domnului si în fiecare zi îi facea canoanele, acatistele si paraclisele. Si facea metanii totdeauna cu multe lacrimi la icoana Maicii Domnului, ca s-o aiba ajutatoare pe pamânt si în vremea mortii si în ziua judecatii.

Dar, auzind el ca este atâta frumusete în ceruri, zicea: "Daca un înger este atât de frumos, dar Maica Domnului, care-i împarateasa Heruvimilor? Oare nu pot eu în viata asta sa o vad pe Maica Domnului? Macar cât este cu putinta omului!" Si a început a se ruga: "Maica Domnului, daca vrei si daca crezi ca îmi este de folos, as vrea sa te vad o data în veacul de aici, ca mai mare evlavie sa simt pentru tine si mai mare credinta. Eu vad sfintele tale icoane, dar as vrea sa vad cum esti tu în ceruri. Nu sunt vrednic, ca sunt om pacatos, dar macar cât este cu putinta omului". Ca de s-ar arata slava ei cuiva, ar muri omul de atâta frumusete.

Dupa multi ani iarasi aude un glas: "Parinte, ia seama! Maica Domnului o sa ti se arate pentru evlavia ta, dar tu ai sa orbesti! Vrei sa ramâi fara vedere?" Dar el zice: "Vreau! Sa ramân orb câte zile mai am, numai sa o vad o data".

Si odata, pe când era el la rugaciune, i s-a aratat Maica Domnului. A venit întâi o mireasma a Duhului Sfânt si când a început sa apara lumina, cum rasare soarele, de mii de ori mai puternica, el ce s-a gândit? "Ca sa nu orbesc de tot, am sa închid un ochi si am sa orbesc numai de unul".

Si a aparut Maica Domnului cu Mântuitorul în brate, asa cum este pictata pe icoane. Atunci a închis un ochi. Si a cazut cu fata la pamânt de atâta lumina si frumusete, încât limba omeneasca n-o poate spune. Si Maica Domnului i-a spus: "Nu înceta a te ruga. Atât m-am aratat, cât îti este cu putinta". Si l-a binecuvântat si ca fulgerul s-a înaltat la cer. Calugarul a orbit cu ochiul cu care a privit stralucirea, dar era bucuros ca i-a ramas un ochi.

Si dupa ce a plecat Maica Domnului, avea mare bucurie si mare mângâiere de la Duhul Sfânt care a venit prin Maica Domnului si l-a umplut de dragoste duhovniceasca, dar îi parea rau ca nu s-a uitat cu amândoi ochii, ca sa vada frumusetea ei cea negraita. Apoi se duce la icoana Maicii Domnului si zice: "Multumescu-ti tie Maica Domnului, ca te-am vazut! Îmi pare rau ca mi-am crutat un ochi. Vreau sa ramân orb pâna la moarte, numai sa te mai vad o data".

Si s-a rugat ani de zile la Maica Domnului, cu lacrimi si cu post, ca sa i se mai arate o data, asa de mare bucurie îi lasase în suflet, ca nu poate sa înteleaga mintea si sa spuna limba de tarâna, câta frumusete are chipul ei.

Atunci iar a auzit un glas: "Parinte, a auzit Maica Domnului rugaciunile tale si o sa ti se mai arate o data. Dar primesti sa ramâi orb toata viata ta?" Si el, bucuros ca o s-o mai vada o data pe Maica Domnului -, pentru ca zicea, ca alta fericire si bucurie mai mare pe pamânt nu este -, a zis: "Multumesc darului Stapânei cerului si al pamântu-lui, pentru dragostea ei. Pentru aceasta sunt în stare sa-mi pierd si viata vremelnica, nu numai vederea, numai s-o mai vad o data".

Si ce s-a gândit el: "Am sa pun mâinile la ochi, sa vad macar asa printre degete lumina ei". Dar când a vazut ca vine si când a venit lumina asa de tare, el voia sa puna mâinile la ochi. Si când s-a uitat, în loc sa-l orbeasca, s-a întâmplat alta minune: i-a deschis Maica Domnului si celalalt ochi! Si aude un glas: "Iata, ti-am vindecat si ochiul celalalt, caci pentru dragostea mea ai vrut sa fii orb! De acum ramâi si ma vei vedea în veacul viitor pentru vecii vecilor!"

Si atât s-a aprins el de dragostea Maicii Domnului, ca toata viata, unde se ducea, îl auzeau calugarii cântând Maicii Domnului o cântare. Si atâta bucurie avea, ca în loc sa-l orbeasca de tot, i-a deschis si celalalt ochi care i-l orbise. Si toata viata lui lauda pe Maica Domnului, si nu avea alt cuvânt, decât "Maica Domnului", oriunde.

Si s-a dus bietul calugar în ceruri, sa se sature de bucuria si lumina, de veselia cea negraita si de privirea Preacuratei Nascatoare, nu o clipa, nu un minut, ci de-a pururea. S-a dus sa aiba privirea cea duhovniceasca îndreptata spre Preacurata si spre Mântuitorul si spre Sfânta Treime cu toti sfintii, în lumina cea neapropiata si sa se bucure si sa se veseleasca.

Noi sa nu dorim numaidecât o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanta a unui suflet asa de mare. Dar noi sa ne vedem de pacatele noastre si sa nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, ca nu suntem vrednici.

Sa ne vedem si sa ne plângem pacatele! Sa ne pocaim pâna la ultima suflare; sa ne marturisim cu-rat, sa fim împacati cu toti, sa tinem sfintele posturi, sa ducem viata curata, sa avem dragoste catre aproapele si atunci si noi pacatosii vom nadajdui la mila Mântuitorului si a Preacuratei Fecioare Maria, ca sa o vedem si noi în veacul viitor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci în vecii vecilor.

Pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin!


16 ianuarie 2012

ESTE FOARTE BINE



Se spune despre un rege african că avea un prieten foarte bun din
copilărie. Acest prieten era creştin şi avea obiceiul ca, indiferent de situaţia în
care se afla, bună sau rea, să spună cu seninătate şi fără să se mânie: "Este
foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!"
Într-o zi, amândoi se aflau la vânătoare. Prietenul încărca şi pregătea
armele pentru rege. Dintr-o greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a retezat regelui
buricul degetului mare. Prietenul regelui, nefiind deloc mişcat de întâmplare, a
zis ca de obicei: "Este foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!"
Enervat, regele a răspuns: "Nu, nu e bine deloc!" şi a poruncit ca prietenul
lui să fie aruncat în închisoare.
Peste un an, regele, vânând într-un teritoriu străin, a fost capturat de
canibali şi dus în satul lor. L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l
"prepare". Pregătindu-se să aprindă focul, unul dintre canibali a observat că
regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţioşi, aveau ca regulă să
nu mănânce pe nimeni care nu era întreg. Prin urmare, l-au eliberat pe rege.
La întoarcerea acasă, regele şi-a amintit de întâmplarea de la vânătoare
când îşi pierduse degetul şi, cuprins de remuşcări, ordonă să fie eliberat
prietenul lui.
- Ai avut dreptate, i-a spus prietenului proaspăt eliberat. A fost foarte bine
că mi-ai retezat buricul degetului.
Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii.
- Îmi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atâta vreme. A fost urât
din partea mea să fac acest lucru.
- Nu, a replicat prietenul, este foarte bine! Aşa a fost voia Lui Dumnezeu!
- Ce vrei să spui cu asta: Este foarte bine?!? Cum poate fi bine să-ţi trimiţi
prietenul la puşcărie un an?
- Dacă n-aş fi fost în puşcărie, aş fi fost cu tine şi, eu neavând niciun cusur
trupesc, mă mâncau sigur canibalii, aşa că... este foarte bine! Aşa a fost voia
Lui Dumnezeu!

15 ianuarie 2012

Ce spun Sfinţii Părinţi despre viaţa plină de har a Maicii lui Dumnezeu?






Vieţuirea Sfintei Fecioare Maria este model desăvârşit de viaţă, ea fiind gata să îl primească în orice moment pe Fiul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că atinsese culmile sfinţeniei: "Fiindcă El nu îşi putea alege drept Mamă decât pe cel mai bun dintre toţi oamenii, cel în care să se vadă obiectivul pentru care a creat Dumnezeu natura umană, şi anume ca aceasta să producă un om în stare să slujească cum se cuvine scopului său ultim". Vorbind despre vieţuirea întru curăţie a Sfintei Fecioare Maria, Sfântul şi neîntrecutul mariolog, Chiril al Alexandriei, aduce aminte şi de dreptul Iosif, care nu a fost un tată în sens fizic, ci un om ce a purtat de grijă Sfintei Fecioare şi pruncului Iisus. Pentru a arăta fecioria Maicii Domnului, el tâlcuieşte profeţia Proorocului Iezechiel (44, 1-2), unde se vorbeşte despre "poarta închisă" prin care nimeni nu a trecut şi nu va trece, iar Domnul o va lăsa închisă; apoi despre "rugul aprins" (Ieşire 3), în care sălăşluia Dumnezeu şi nu se mistuia de flăcări. În teologia Părinţilor, Maica Domnului mai este înfăţişată şi ca "pricina mântuirii neamului omenesc". Rolul ei nu este unul pur biologic, ci ea conlucrează la planul Sfintei Treimi de restaurare a neamului omenesc. Pentru sublinierea maternităţii, ea este pusă în paralel cu Eva de către Sfântul Irineu de Lyon, care o arată ca apărătoare a vechii Eva, "Adam a fost recapitulat în Hristos, aşa încât moartea s-a transformat în viaţă. Eva a fost recapitulată în Maria, aşa încât Fecioara s-a arătat apărătoarea celeilalte fecioare ca să strice neascultarea fecioarei celei dintâi".

Pr. Vasile Gheorghe Popescu este preot paroh la Parohia Pocruia, Protoieria Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj

Parintele Paisie..POVESTESTE

DOAMNE AJUTA!
Odata parintele Paisie mi-a povestiit cum a apărut Maica Domnului, ziua în amiaza-mare şi l-a ajutat la o nevoie pe care o avea. Au vorbit împreună timp de câteva minute.
-    Cum v-aţi simţit Părinte? - l-am întrebat.
-    Mare bucurie... Dar simţeam şi ruşine... Mă simţeam stingherit... Este Maica lui Dum¬nezeu... Cu Sfântul Ioachim şi cu Sfânta Ana mă mişc mai în voie!

CAPITOLUL 1
FAMILIE-EDUCAŢIE
Decembrie 1988
1. Stareţul mi-a povestit următoarea întâmplare: Odată venise aici un medic grec-american. Era orto¬dox, dar nu avea prea multe legături cu credinţa, nici postul de vineri nu-l ţinea şi nici nu mergea prea des la biserică. A trăit o experienţă şi voia să discute despre ea. Într-o seară, în timp ce se ruga în apartamentul lui, «s-a deschis cerul». O lumină l-a învăluit, iar tavanul şi cele patruzeci de etaje de deasupra lui au dispărut. S-a aflat învăluit în lumină mai mult timp, dar nu şi-a putut da seama cât.
M-am minunat, pentru că am simţit şi am înţeles că a fost de la Dumnezeu. Era adevărată. Văzuse lumina necreată . Ce făcuse în viata lui? Cum trăia de s-a învrednicit de astfel de lucruri dumnezeieşti?
Era căsătorit, avea femeie şi copii. La un moment dat femeia lui îi spuse: «M-am săturat să mă mai ocup de casă, vreau să merg şi eu într-o plimbare». Deja nu mai lucra, începuse să se plimbe în fiecare seară cu prietenele ei şi să-1 ia şi pe el împreună cu ele. După puţin timp, îi spuse: «Vreau să ies singură cu prietenele mele». A primit şi aceasta, de dragul copiilor lui. Apoi: «Vreau să merg singură în concediu». Ce să facă? I-a dat şi bani şi maşina.
Apoi i-a cerut să-i închirieze un apartament pentru a trăi singură, unde şi-a adus şi pe prietenii ei. îi vor¬bea, o sfătuia: "Ce vor face copiii noştri?". Dar ea, nimic. în cele din urmă i-a dat mulţi bani şi ea a ple¬cat. Iar el se necăjea mult pentru aceasta.
Apoi, după câţiva ani a aflat că devenise desfrânată în Pireu!
Se mâhnea mult, plângea. Se gândea să meargă să o găsească. însă ce să-i spună?
A îngenunchiat să se roage: "Dumnezeul meu, luminează-mă, ce să spun... Ce să fac pentru a se mân¬tui acest suflet?". Vezi, îl durea pentru ea. Voia "să se mântuiască acest suflet". Mici egoism bărbătesc, nici pomenire de rău, nici dispreţ; îl durea pentru starea ei. Dorea mântuirea ei. Atunci Dumnezeu a deschis cerul şi 1-a învăluit în lumina sa.
Vezi? Vezi? Acesta care era în America... în ce mediu trăia? în timp ce mulţi dintre noi care trăim în Sfântul Munte, în mijlocul sfinţilor, în harul Maicii Dom¬nului...

2. Fiecare trebuie să o vadă pe logodnica lui ca pe sora lui, să fie amândoi foarte atenţi şi să se înfrâneze. Să-şi facă nevoinţa lor, pentru dragostea lui  Dumnezeu, ca astfel să se încununeze la sfârşit ca nişte luptători mărinimoşi. Aceasta este semnificaţia cununi¬ilor Bisericii. Numai astfel are cineva ca ajutor harul dumnezeiesc.
Logodna să fie scurtă, să nu se prelungească prea mult.

3.    - Părinte, cum trebuie să fie cei doi căsătoriţi între ei?
-    Însoară-te şi apoi vom discuta.
-    Nu se poate acum?
-    Să aibă a)... b)... şi să aibă disputa cea bună între ei.
Adică să se străduiască fiecare să ia cu bucurie greutăţile asupra lui şi să-1 odihnească pe celălalt. Să facă unul cumpărăturile, pentru a-1 odihni pe celălalt, să-i facă hatârul celuilalt pentru a-1 mulţumi. Odihnirea celuilalt să-ţi fie prilej de bucurie.

4.    - Părinte, citeam mai demult, că dragostea este un lucru bun şi cu cât face cineva mai des, cu atât este mai bine; căci cei care nu fac, dobândesc probleme
psihologice; căci atunci când cineva este tânăr trebuie să facă de două-trei ori pe zi,  pentru ca apoi la bătrâneţe să poată face o singură dată.
-    Ce sunt acestea, bre fiule? Cine le spune? Măi, măi! A venit aici un medic străin, care merge la con¬ferinţe mondiale şi spunea că înfrânarea este cea mai bună pentru organism. Sămânţa este foarte întă¬ritoare. «Tinerii care au multe legături, şi pe unii ca aceştia îi cunoaştem uşor, îmi spuse, dacă îşi rup vreun os nu se vindecă uşor pentru că nu au măduvă, deoarece aceasta s-a făcut ca apa». Când vin tineri aici la mine, eu îi cunosc. Ochii lor devin ca... (şi mi-a arătat cum), memoria le slăbeşte mult şi ajung mai rău decât bătrânii. Vezi că li se strică şi mintea? Este ca şi brânza, să spunem, care se face ca iaurtul, apoi ca laptele acru, după aceea ca laptele, şi dacă stăruiesc aşa, ajunge ca apa.
-    Această dorinţă trupească, Părinte, este o dorinţă firească,  care  izvorăşte  din  trup,  precum  foamea, setea sau este patimă? Excesul ei este vătămător (precum de exemplu nu mâncarea ci lăcomia este rea)? Această dorinţă în sine este rea? Au avut-o şi protopărinţii noştri în rai?
-    Este   PATIMĂ!   Ce   altceva   să   fie?   PATIMĂ... Izvorăşte din cugetarea trupească a omului. Dacă cine¬va este om duhovnicesc nu are astfel de dorinţe. Nu din neputinţă, nu că nu ar putea pofti, ci prin starea lui duhovnicească biruieşte pofta.
Toţi oamenii au cugetare trupească. Iar aceasta se moşteneşte de la părinţi. Vezi, dacă vreun copilaş s-a născut din părinţi trupeşti, încă copil fiind, el are astfel de dorinţe. Aceasta însă nu este nimic. Se vindecă. Pofta este fragedă ca şi urzica, încă nu s-a "înăsprit ca să devină spin, şi se vindecă repede cu un duhovnic bun, care să aibă însă discernământ şi să înţeleagă ce se întâmplă, pentru că la început toate răsadurile au numai două frunzuliţe.
Toţi oamenii, unul mai mult, altul mai puţin, au cugetare trupească. Unul este 30%, să spunem, duhovnicesc, altul 40, altul 60, iar cel mai mult care l-am întâlnit era 75%. Numai Ioachim şi Ana au fost cu desăvârşire oameni duhovniceşti şi după rugăciune s-a născut cea mai nepătimaşă creatură, adică Maica Domnului. Aceasta am trăit-o, când eram la Sinai.
-    în vedenie, Părinte?
-    ... (a tăcut).
-    Adică Ioachim şi Ana au devenit cu totul desă¬vârşiţi prin nevoinţă sau aşa au fost de la început?
-    Gândul îmi spune că aşa au fost de la început... Omul fără mâncare sau fără apă moare. însă fără cele trupeşti nu păţeşte nimic,  ci  numai  se  chinuieşte sufleteşte. Altfel este chinuit şi de alte patimi: mânia, egoismul, slava deşartă, prefăcătoria. După cununie omului îi  sunt iertate  cele  trupeşti  numai  pentru
naşterea de fii, sau din iconomie.

5. Când eram necăsătorit discutam problemele mele cu Stareţul, iar el îmi dădea sfaturile cele mai potrivite.
Stareţul spunea:
"Este bine ca omul să se căsătorească la o vârstă relativ mică. Atunci lucrul se săvârşeşte mult mai firesc. Se potrivesc uşor unul cu altul. Vedeţi, perechile care s-au căsătorit la o vârstă mică, păstrează până la bătrâneţe, în legătura lor, o simpli¬tate copilărească. Acelaşi lucru îl poate observa cineva şi la monahii care au venit de mici în Sfântul Munte. Este corect proverbul care zice: "Sau de mic căsătoreşte-te, sau de mic călugăreşte-te".
"Pe măsură ce omul se măreşte începe să lucreze din  ce  în  ce   mai  mult  raţiunea  şi   pe  toate  le cercetează, pe toate le măsoară. I se consolidează ca¬racterul şi cu greu se mai potriveşte cu altul.
Pentru a se căsători cineva la treizeci de ani, tre¬buie ca treizeci ca să-1 împingă din spate; când ajunge la patruzeci, este nevoie de... şaizeci să-1 împingă.
Este greu să ia hotărârea de a intra în jug. Şi tu te-ai obişnuit acum să fii rebel. Faci precum fac caii sălbatici atunci când vor să le pună căpăstru. Se scu¬tură, dau cu copita, şi... aleargă departe.
Cu o zi înainte de cununia sau de călugăria ta, dacă voi veni şi îţi voi strânge nasul, vei plesni, vei face bum!!
6. Părinte, o cunoştinţă de-a mea are legături cu cineva şi se gândeşte la nuntă.
-    Dar el se gândeşte, o vrea?
- E!... Puţin.
-    Pentru a se căsători cineva puţin, trebuie s-o vrea mult.

7. Perechile care se căsătoresc, trebuie să aibă ACELAŞI duhovnic, ca să se înţeleagă de la început şi să nu aibă probleme mai târziu. Vedeţi, duhovnicul ajută foarte mult. Vede cioturile şi umflăturile amân¬durora, şi le "ciopleşte", pentru ca aceia să se potrivească, ca două lemne care trebuie să se unească. Eu, când eram tâmplar, ciopleam lemnele astfel încât să se potrivească bine, să stea singure unite. Apoi puneam şi un cui, deşi nu aveau nevoie. Iar dacă lemnele nu se potrivesc şi nu se îmbină bine şi le forţezi cu cuie să vină la locul lor, atunci uneori din cauza forţării, lemnele vor plesni.
De aceea trebuie ca "tâmplarul" să aibă amândouă lemnele în mâinile lui, pentru a vedea ce treabă este de făcut la unul, şi astfel să lucreze corespunzător şi la celălalt. în felul acesta trebuie să fie duhovnicul.
Mult ajută duhovnicul. Multe perechi care se potriveau, care s-au căsătorit din dragoste, s-au des¬părţit după o vreme pentru că nu au fost ajutaţi de un duhovnic bun. în timp ce perechi care nu se potriveau, dar au avut acelaşi duhovnic, au mers foarte bine.
8.    Chiar şi în cadrul căsătoriei trebuie ca cineva să se înfrâneze pe sine şi să nu se dedea fără frâu plăcerii.
9.    Când femeia rămâne însărcinată, atunci cel mai bun lucru este să înceteze imediat contactele sau dacă nu pot, să le reducă cât se poate de mult. Dar cel puţin din luna a opta trebuie să înceteze de a mai avea con¬tacte, pentru că, în afară de pericolul ce există ca copilul să pătimească ceva   (avort şi altele), se pricinuieşte pagubă duhovnicească.
Embrionul participă şi el de nevoie la plăcerea pe care o simte mama lui, şi astfel încă din pântece dobândeşte patima. Există prunci care sug şi care se aprind trupeşte, în timp ce există tineri de optsprezece-douăzeci de ani care au o nepătimire, şi nu sunt războiţi de trupul lor. Cui se datorează această diferenţă? Stării duhovniceşti a părinţilor. Este moş¬tenirea duhovnicească. Vezi, părinţii nu lasă moştenire copiilor lor numai case, ogoare, ci le lasă moştenire şi patimile sau virtuţile lor.
Dacă cineva este bogat sau sărac, lasă moştenire multe sau puţine, potrivit cu starea lui.
Astfel există copii care au o bogată moştenire duhovnicească de la părinţii lor, adică au multe virtuţi. Aceşti copii dacă adaugă şi osteneala lor, nevoinţa lor, pot ajunge la mari înălţimi duhovniceşti, pentru că au pornit deja de la înălţime.
De aceea Maica Domnului a fost atât de curată, nici măcar un gând păcătos nu s-a apropiat de ea. Rădăcina ei este Sfânta Ana. Ioachim şi Ana au fost sfinţi, iar zămislirea Maicii Domnului a fost fără plăcere.
Însă Dumnezeu nu este nedrept. Ceea ce are va¬loare este lucrarea pe care a făcut-o cineva asupra lui însuşi. Nevoinţa, osteneala personală pe care a depu¬s-o fiecare, pentru a respecta poruncile lui Hristos, pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu, aceasta o ia în con¬siderare Dumnezeu şi nu punctul de unde a plecat.
10.    Femeia, când este însărcinată, trebuie să fie liniştită, să citească Evanghelia, să se roage, să spună rugăciunea lui Iisus. Astfel se sfinţeşte şi copilul. Încă de acum începe educaţia copilului. Să fii atent să nu mâhneşti pe cea însărcinată sub nici un motiv.
11.    (Când femeia mea aştepta copilul).
- Caută să nu o superi în vremea aceasta cu nimic. Să fii foarte atent!! Să-i spui să rostească rugăciunea lui Iisus şi să psalmodieze.  Aceasta va ajuta mult copilul! Nu numai acum dar şi mai târziu.
12. Când s-a născut copilul meu, auzeam de la medici, prieteni, rude, diferite păreri despre alăptare. Cei mai mulţi aveau părerea, şi chiar ne constrângeau să o facem, că este bine să oprească alăptatul după câteva luni. Stareţul avea o părere diferită şi deja o exprimase cu tărie. Când l-am întrebat referitor la aceasta, mi-a spus: Tiu, binecuvântatule, să alăpteze în continuare copilul, căci laptele mamei este cel mai bun. Este şi medicament şi astfel nu se îmbolnăveşte copilul. în satul meu femeile alăptau copiii până la cinci-şase ani. Astfel copiii nu sug numai lapte, ci sug şi dragoste şi afecţiune şi gingăşie şi siguranţă, devenind puternici în felul acesta şi sufleteşte. Astfel când se măreau copiii, deveneau puternici şi îi prindeau pe ţeţi  cu o mână. Alăptarea înseamnă multe lucruri, nu este numai laptele.
Atât timp cât femeia alăptează, cu greu rămâne însărcinată. Este o protecţie firească şi pentru mamă de a nu rămâne îndată iarăşi însărcinată. Alăptarea este cea mai bună.
-    Cât timp să alăpteze. Părinte?
-    Cât poate de mult. Trei-patru ani.
Femeia mea lucra şi de aceea obosea mult. Se îmbolnăvise şi  slăbise mult.  Toţi  (doctorul,  mama, soacra, prietenii) o constrângeau, o sfătuiau să înce¬teze alăptarea. Am mers din nou la Stareţ şi l-am între¬bat iarăşi despre acest subiect.
Stareţul s-a oprit puţin, a cântărit situaţia şi a spus: - Să alăpteze cel puţin până ce copilul va împlini doi ani.
Cei doi ani erau limita cea mai de jos, dar absolut necesară recomandată de Stareţ!
13. Părinte, astăzi mulţi oameni tineri nu vor să facă copii, deoarece se gândesc în ce fel de lume vor aduce pe copiii lor. Poluare de la chimicale, de la cen¬trale nucleare, viaţă plină de stres, societate sălbatică, războaie... Dacă sântem deja în timpul lui Antihrist, mă gândesc şi eu, că nu s-ar merita ca cineva să se căsătorească şi să facă copii.
- Nu, Atanasie, nu este aşa!... Creştinii din timpul prigoanelor nu se căsătoreau? Fiu făceau copii? Se căsătoreau şi făceau şi copii! îşi aveau nădejdea în Hristos... şi nu în oameni.
Acest gând arată puţină credinţă. Dumnezeu într-o clipă le poate îndrepta pe toate; le poate şterge pe toate cele rele. Oamenii îşi fac planuri, dar şi Dum¬nezeu are planurile Lui.
Dacă ai şti de câte ori a învăluit diavolul pământul cu coada lui ca să-l distrugă... însă nu-1 lasă Dum¬nezeu, ci îi strică planurile. Iar răul pe care diavolul îl face, Dumnezeu îl pune în valoare şi scoate din el un mare bine. Să nu te nelinişteşti!.
-    Părinte, până unde merge îndatorirea pe care o are un părinte faţă de copiii lui? Se gândeşte să le lase ceva, dar nu ştie cât. Una, două sau trei case?
-    Ştii ce a făcut un cunoscut de-al meu, patron, care avea mulţi bani, blocuri şi altele? Şi-a dat copiii la studii, au terminat universitatea, au şi studii în stră¬inătate, şi le-a lăsat câte un apartament. Celelalte le-a dat muncitorilor lui şi altora care au avut nevoie.
Mai înainte de toate trebuie dată copiilor o educaţie bună, creştinească. Aceasta este provizia cea mai bună pentru viaţa lor. Apoi să-i dea şi la şcoală să înveţe şi puţină carte. Dacă vor să înainteze la univer¬sitate, şi la alte studii, să-i ajute, dacă nu, să înveţe un meşteşug. Să-i ajute adică să-şi câştige pâinea lor. Apoi dacă are posibilitatea, să le lase şi câte ceva... vreun teren, vreo casă. Să aibă şi aceştia un culcuş.
Sunt şi unii părinţi care sunt indiferenţi faţă de copiii lor şi le mănâncă totul; nu lasă nimic pentru copiii lor! Alţii lasă, dar numai datorii! Acesta este un lucru şi mai urât!
în 1924 când au venit refugiaţii din Asia Mică, pri¬marul satului căuta să-i căpătuiască pe toţi. Unuia i-a dat un ogor, altuia o bucată de teren, etc. Pe sine s-a lăsat la urmă, nu s-a pus la socoteală.
Când i s-au mărit copiii, aceştia i s-au plâns: "Tată, pe toţi i-ai căpătuit, dar la noi de ce nu te-ai gândit?". Şi aveau dreptate copiii. Altceva este să fie cineva sin¬gur. Dacă cineva are familie, trebuie să se gândească mai întâi la familia sa şi apoi la ceilalţi, care, şi ei la rândul lor, au pe ai lor la care trebuie să se gândească.

14. În timpul ocupaţiei germane rămăsese în sat un orfan, nimeni nu-1 lua în casa lui, căci fiecare se gândea la greutăţile lui: "Este ocupaţie...", "mă descurc greu...", "cum îl voi hrăni?...", etc.
însă unul cu mulţi copii - avea zece, fiind şi sărac - de îndată ce 1-a văzut pe acel copil nefericit, i s-a făcut milă de el. L-a chemat în casa sa şi 1-a îngrămădit sub pături, împreună cu ceilalţi. "Am zece şi cu acesta unsprezece, s-a gândit, dar "are grijă Dumnezeu...".
Stareţul a râs bucuros şi fericit şi a continuat:
-    Vezi, cel cu mulţi copii avea o inimă mare, deşi era sărac şi de aceea avea din belşug şi ajutorul lui Dumnezeu.
15. Părinte, cunosc câteva perechi, care deşi îşi doresc copii, însă nu pot face. De ce se întâmplă aceasta?
-    Pentru a se căpătui şi vreun orfan. Sunt unii care de îndată ce au înfiat un orfan, le-a dat Dumnezeu după aceea şi lor un copil.
16. Când se întoarce cineva de la lucrul său şi este nervos şi neliniştit, este mai bine să se plimbe printr-un parc timp de vreo douăzeci de minute şi apoi să se întoarcă la casa lui liniştit şi cu zâmbetul pe buze, chiar dacă întârzie.
17. Odată, când împreună cu soţia mea l-am văzut pe Stareţ, s-au întâmplat următoarele:
De îndată ce am intrat în cameră. Stareţul care era întins pe pat din pricina bolii sale, a început să ne muştruluiască râzând:
-    Bine aţi venit! Bine aţi venit! Vă certaţi, bre? De ce vă certaţi?
-    Atanasie, vă certaţi între voi?
-    Ei, Părinte, ne certăm...
-    Bre, să nu vă certaţi! Să vă certaţi cu toţi ceilalţi, dar între voi să nu vă certaţi! Auzi, Atanasie, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar cu femeia ta să nu te cerţi.
Apoi s-a întors către soţia mea:
-    Şi ţie Anastasia îţi dau BINECUVÂNTARE. Ştii ce înseamnă BINECUVÂNTARE? Da, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar între voi să nu vă certaţi.
Am râs şi noi de cuvintele lui ciudate. însă am înţeles foarte bine că deşi Stareţul râdea, totuşi vorbea serios! Considera a fi un mare rău faptul de a se certa soţii între ei. Un rău atât de mare, încât ne-a dat nu numai permisiunea, ci chiar şi binecuvântarea lui, să facem un rău mult mai mic în comparaţie cu primul. Adică să ne certăm cu toţi ceilalţi, numai să evităm marele rău, care este cearta între soţi.
20 ianuarie 1990
18. Odată a venit aici un om foarte supărat. Nu se înţelegea bine cu femeia lui. Atât de mult se duşmăneau între ei, încât nici la masă nu stăteau împreună să mănânce. Ei aveau şi patru copilaşi, care adeseori căutau prin buzunarele lor să vadă dacă nu cumva mama lor le-a adus ceva dulciuri.
Adică se îndreptau spre divorţ. El mergea pe la duhovnici, care îi spuneau: "Răbdare, căci ridici o cruce mare". Mie nu mi-a plăcut aceasta.
-    Ia stai! îi spun. Când v-ati căsătorit, vă iubeaţi?
-    Da, mult. O adoram mai mult chiar şi decât pe Dumnezeu, - îmi spune acela.
(Ia auzi! Mai mult decât pe Dumnezeu! Asta mi-a făcut o impresie urâtă).
-    Eu, îmi spuse din nou, când era să mă însor, am cerut de la Dumnezeu să fie frumoasă, să fie bogată, să fie şi cultă. într-adevăr toate acestea mi le-a dat Dumnezeu.
Acestea mi le-a spus. Şi era acesta atât de robit de patima împreunării, încât se primejduia să-şi piardă şi sufletul! Da, se primejduia! De aceea şi Dumnezeu şi-a luat harul de la femeia lui, pentru a-1 ajuta să se mântuiască.
Atunci eu îi spun:
-    Ce cruce aşa de grea spui că ridici? Tu eşti vino¬vatul. Slujeşti patimilor şi ceea ce se întâmplă acum este o încercare trimisă de Dumnezeu pentru a te ajuta să te slobozeşti de patimile tale.
19. Chiar şi în căsătorie este nevoie de înfrânare în patima plăcerii. Adică să se pună frâu iubirii de plăceri.
20. Un oarecare cunoscut de-al Stareţului încerca de mulţi ani să plece la mănăstire, dar nu reuşea. L-a rugat pe Stareţ printr-un prieten de-al său, să facă rugăciune pentru el, deoarece i se îmbolnăvise familia şi se necăjea mult pentru aceasta.
Atunci Stareţul a spus:
- Cu cât stă mai mult în lume, cu atât mai mult ispi¬titorul îi va îmbolnăvi pe ai lui, pentru ca astfel să-i aducă pricini binecuvântate, chipurile, de a nu pleca la mănăstire.
Diavolul vede inima care nu are destulă sârguinţă, să spunem, şi de aceea îi crează anumite împrejurări, pentru ca omul să nu se mai poată descâlci niciodată din lume. Am avut şi eu o soră nemăritată, - celelalte trei erau măritate, - şi doi fraţi. Am lucrat şi i-am făcut zestre pentru a-mi împăca conştiinţa şi apoi am plecat la mănăstire ca să mă fac monah. Pentru ce să aştept să se mărite? De unde pot să ştiu eu dacă ea vrea sau dacă se va mărita vreodată?
Era cineva care voia să devină monah, însă întârzia. Hai, să o mărit pe sora mea, îşi spunea. Hai, să-i fac şi zestre! Până la urmă a măritat-o pe sora lui, însă tot nu a plecat. Să am grijă puţin şi de mama mea. Şi astfel mereu amâna. După o vreme sora lui s-a despărţit. Hai acum să-i aranjez o zestre mai mare! în situaţia aceasta, însă, a ajutat Dumnezeu, căci i-a venit o zestre bună, o moştenire din America. Sora lui se căsători din nou, dar el mereu amâna şi nu pleca ca să se facă monah! Apoi sora lui iarăşi s-a despărţit...
Astfel le aranja diavolul, pentru a-1 tine în lume. în cele din urmă a devenit preot de mir.

21.    Părintele Paisie mi-a spus:
- Pe omul cel drept, pe cel blând, toţi încearcă să-1 împingă în locul cel mai rău, să-I nedreptăţească, să-1 bage la fund. Dar cu cât oamenii îl împing în jos, cu atât Dumnezeu îl ridică. Precum se întâmplă şi cu pluta, cu cât o împingi în jos, cu atât apa o ridică mai sus. Iată, o întâmplare adevărată, pe care mi-a spus-o un om cu gura lui: "După ce tatăl meu a murit, fraţii mei au mers să împartă terenurile. Când am văzut pe fraţii cei mai mari că strigă şi erau gata să se încaiere, eu fiind cel mai mic, ce puteam spune? Ce îmi vor da, aceea voi lua. Mi-au dat nişte terenuri în care era numai nisip. Mu se putea cultiva nimic pe ele. Mu pu¬team trăi din ele şi de aceea am fost nevoit să plec în Germania, pentru a lucra, şi pentru a-mi întreţine fami¬lia. După mai mulţi ani m-am întors şi am văzut că de o parte şi de alta a terenului meu se zidiseră două hoteluri mari. Şi amândoi proprietarii cereau să cumpere terenul. Astfel preţul a urcat foarte mult şi am primit pe el sute de milioane! M-am gândit, Părinte, să dau jumătate din bani milostenie şi de aceea am venit să-mi spuneţi unde să-i dau". "Dă întâi fraţilor tăi, ca să nu-şi facă inimă rea, iar cu ceilalţi fă ce vrei". Aşa i-am spus, Atanasie, pentru a nu avea între ei pomenire de rău.

22.Astăzi  diavolul  încearcă să  le  distrugă pe toate, pentru ca noua generaţie să nu găsească "aluat bun", pentru a "dospi".

23. Omul smerit este de obicei şi foarte învăţat, în timp ce cel egoist nu are cunoştinţe, deoarece nu se smereşte ca să întrebe.
24.    Trebuie să ne simplificăm viata. Luxul obo¬seşte. Sunt unii care mereu vor să schimbe mobila şi toate cele din casă şi de aceea aleargă pentru a câştiga cât mai mulţi bani, umplându-se astfel de nelinişte.
25.    - Părinte, copilul unui cunoscut de-al meu face mereu scandaluri, strigă, loveşte. Din ce pricină se întâmplă asta? Ce să facă?

-    Ascultă, nu sunt de vină copiii. Acestea se întâm¬plă pentru că sunt ţinuţi închişi în apartamente şi nu au loc să alerge, să se joace. Copiii sunt astfel con¬strânşi şi nu se pot mişca, ca să-şi manifeste vioiciunea lor. Înnebunesc, apoi îşi lovesc capul de perete. Pentru a creşte normal, copiii au nevoie de curte.
-    Părinte, adică copiii dobândesc în apartamente probleme psihologice?
-    Hm, dacă sunt constrânşi, forţaţi, dobândesc. Mult mai bine este să existe o curte! Aşa este firesc.
Vezi, dacă mergi într-o casă, care are copii, şi le găseşti pe toate aranjate, în ordine, aceasta nu este bine. înseamnă că acolo există disciplină militară şi frică în sufletul copiilor. Mai bine este ca mama să se ocupe de educaţia copiilor, să le vorbească, să le citească despre sfinţi, despre Hristos, decât să se ocupe cu aranjarea şi cu lucrurile neînsufleţite.

26. Astăzi toate îl ameţesc pe om. îi lovesc pe bieţii copii din toate părţile cu diferite teorii, îi cu¬prinde apoi frica, neliniştea, făcându-i astfel să scape la droguri şi distracţii. Dar această distracţie lumească sporeşte stresul în suflet.
Vedeţi, încă din această viaţă gustă cineva, într-o oarecare măsură, iadul sau raiul, dacă trăieşte potrivit cu voia lui Dumnezeu, cu Biserica.
27. Mai demult copiii, prin poezioare frumoase, erau învăţaţi să-şi iubească patria:
"Frumoasa mea patrie
Se întinde lângă albastrul răcoritor
Cu valurile lui de argint..."
Să fi văzut cum o rostea. în felul acesta se umple sufletul copilului.
Astăzi nu le dau aşa ceva, ci îi lasă goi pe copii. Iar acasă părinţii îşi caută fiecare de drumul său, iar copilul unde să mai găsească dragoste. Astfel, copiii rămân goi sufleteşte şi suferă. Iată unul care a făcut, sărmanul, nici eu nu mai ştiu câte încercări nereuşite de sinucidere; când vine aici cade la picioarele mele. A terminat facultatea, şi-a luat diploma şi acum este militar. Este om în toată firea şi mi se adresează în scrisori întocmai ca un copil: "Tăticuţul meu cel dulce...". Ce altceva poţi aştepta de la astfel de copii?
Mai întâi trebuie cineva să se îngrijească să-i împlinească sufleteşte pe copii şi apoi să-i trimită la studii.

28.    - Părinte, astăzi îi constrâng mult pe copii, îi încarcă cu multe materii, îi obligă să înveţe chiar şi două limbi străine.
-    În timp ce greaca veche să nu o înveţe!
-    Da, aşa este! Dar oare este necesar să înveţe şi engleza şi germana? Cum este mai bine?
-    Ei, lasă să înveţe copilul şi o limbă străină, însă fără constrângere; să înveţe şi el câteva lucruri.
29.    - Părinte, astăzi copiii dacă nu iau note mari se supără.
-    Ascultă, astăzi cei mari vor să câştige bani mulţi cu muncă puţină, iar cei mici să ia note mari fără să înveţe, şi dacă este posibil să nu plece de la  cofetărie sau de la discotecă, ci numai să dea un telefon şi să întrebe ce notă au luat.
30.    Unui profesor i-a spus:
-    Când vei dobândi proprii tăi copii, îi vei înţelege mai bine pe copiii de la şcoală.
Când cineva iubeşte copiii şi îi mustră cu bunătate, atunci aceia primesc mustrarea şi se cuminţesc. Profe¬sorii sunt ca şi băcanii, atunci când sunt tineri, pun şi iau mult de pe cântar până îl echilibrează, iar după ce dobândesc experienţă, fac aceasta numai cu două-trei boabe.

31.Să nu aveţi antipatii faţă de copii. Iar când vă fac viaţa grea, să ştiţi că voi sunteţi vinovaţi. Adică acum plătiţi pentru ceea ce aţi făcut altădată.

«Cu ce te poate ajuta omul în boli? Va tăia, va coase, va da medicamente amare care pricinuiesc ameţeli. În timp ce Hristos vine cu o mângâiere care le face pe toate bune. Să cerem ajutorul lui Hristos în boli».


CAPITOLUL II
DESPRE SĂNĂTATE
42. Dacă am fi ştiut cât folos primim din boli, nu am fi dorit să ne facem bine, ci am fi preferat să răbdăm, pentru a dobândi un loc mai bun în rai şi nu l-am fi rugat pe părintele Ştefan să facă rugăciune.
«Părinte Ştefan, de ce mi-ai făcut aceasta? Dacă ai ştiut, părinte Ştefan, că nu vreau sănătate, de ce te-ai rugat pentru mine? Mai bine îmi spuneai "bine, bine" şi să nu fi făcut rugăciune. De ce ai făcut aceasta, părinte Ştefan?».

43. Părinte, antibioticele pricinuiesc vătămare omului. De data aceasta, am fost nevoiţi să-i dăm fetitei noastre (în vârstă de doi ani) antibiotice. Unii de la şcoala unde lucrează soţia mea, au mers la home¬opat şi cu o pastilă mică le-au trecut durerile. Şi ne-au spus că de la început trebuia să tratăm copilul prin homeopatie.
Doi călugări ai părintelui S. se ocupă cu home¬opatia. Nu ştim dacă este aşa, dar am auzit că Părin¬tele Porfirie ar fi spus că medicamentele homeopate, şi mai ales cele ale primei doze pe care o dau, nu sunt fabricate în Grecia, ci le aduc din Olanda, unde sunt "citite" în cadrul unei ceremonii speciale. Adică sunt vrăjite.
-    Ascultă, pentru acupunctura există două şcoli. Una este curat satanică. Iar cealaltă ce face? Să pre¬supunem că mă doare degetul. Cel care se ocupă cu aceasta ştie pe unde trec nervii, bagă un ac, omoară nervul, iar durerea încetează. Da, dar oare 1-a făcut bine? A îndepărtat pricina? Apoi, să spunem că mă doare şi cealaltă mână; va omorî şi acel nerv, apoi altul şi altul, iar la sfârşit ce se va întâmpla?
Homeopatia este încurcată. Mulţi s-au încurcat în această poveste şi au amestecat în ea multe teorii. După ce vei lua o doctorie, îţi vor spune aceia: "La început te vei simţi mai rău, dar apoi îţi va trece". Să spunem că te doare obrazul. Celălalt îţi dă o palmă puternică şi te doare mai tare, aşa încât starea de mai înainte, ţi se pare o glumă, şi o suporţi uşor.
Mai există şi unii care sunt bolnavi numai cu închipuirea. Unul ca acesta merge la medic, iar acela îi spune: "Pleacă, nu ai nimic". Merge din nou şi medicul iarăşi îi spune: "Pleacă, nu ai nimic". Merge apoi la homeopat. Acesta ştie că nu are nimic, dar nu îi spune, ci îi dă un praf, pentru a-i linişti gândul aceluia şi astfel îi trece durerea. "M-am făcut bine", spune acela.
-    Ei, dar acest lucru este bun. Părinte, căci i-a corectat gândul.
-    Bre, fiule, aceasta este înşelăciune! În felul aces¬ta îi mai umflă şi egoismul, căci va cugeta: "Ai văzut? Nu spuneam eu bine? Doctorii nu au ştiut".
Apoi mai sunt şi alţii care neputându-se aranja nicăieri în altă parte, merg la homeopatie şi astfel îşi găsesc o ocupaţie.
Dar lucrul acesta este primejdios. Se încurcă dife¬riţi inşi în treaba aceasta şi nimeni nu poate avea încredere în ei.
Apoi resping toate celelalte tratamente, zicând: "Acesta nu este corect!". Dacă cineva are febră 40°C, tu ce vei mai face atunci când tratamentul recomandat de medicina clasică îşi face treaba lui, alungă tempe¬ratura?
Îmi face mare impresie faptul că Hipocrate a des¬coperit atâtea lucruri, a făcut atâtea observaţii şi a alcătuit atâtea terapii. Aceasta nu a fost întâmplător, ci a fost o iluminare dumnezeiască. Altul a făcut peni¬cilină din mucegai.
Un bătrânel la o mănăstire a văzut cum arăt  şi mi-a spus să mănânc pâine mucegăită, căci ajută. Dar câtă pâine poţi să mănânci? în timp ce acela a făcut medicamentul din mucegai şi a salvat atâţia oameni. Un astfel de medicament nu este de aruncat.
Eu aş fi de acord mai degrabă cu un botanist, cu un om de ştiinţă. Iată, cineva a scris o carte despre o sută de plante şi o mie de terapii. Vezi, acolo citim despre atâtea plante, dintre care pe unele le călcăm în picioare şi care vindecă o mulţime de boli.
A venit aici un oarecare medic credincios, nu vreau să-i spun numele, care a scris şi o carte şi îi spun: "Menta ajută mult la astmă". „Nu ştiu" îmi spune. "Bre, tu eşti doctor şi spui că nu ştii?".
Vezi aceştia nu au un scop bun, vor să dea la o parte plantele şi să rămână numai medicamentele. în mâncăruri se pun atâtea şi atâtea plante iar ca medica¬mente şovăiesc să le folosească.
Cum am spus, sunt de acord mai degrabă cu un om de ştiinţă, botanist. Vezi, germanii au pus deja menta în pliculeţe şi o vând.
Dar există şi mulţi escroci. Unul spune că poate cunoaşte TOATE bolile numai privind în ochii celui bol¬nav. Sunt şi eu de acord că unele boli se pot depista în felul acesta, dar cum va cunoaşte acela inima privind în ochi. Altul spune că prin ureche poate vin¬deca toate bolile. Bagă în ea nişte ace... Prostii. Aceştia sunt nişte escroci. Este nevoie de discernă¬mânt în toate acestea.
-    Adică, Părinte, să nu facem tratamente homeopate la copil?
-    Nu, nu este un lucru în care să ai încredere.
-    Părintele S. are câţiva călugări medici, pe care i-a trimis să înveţe homeopatia.
Bătrânul şi-a clătinat capul şi nu a spus nimic.
-    Chiar şi părintele S. a făcut tratament homeopat şi deşi a fost foarte bolnav, în cele din urmă s-a făcut bine.
Stareţul şi-a clătinat din nou capul cu amărăciune în semn de dezaprobare şi la sfârşit a întrebat:
-    Prin ce s-a făcut bine părintele S.? Oare prin homeopatie? (dând de înţeles că poate rugăciunile altora l-au tămăduit).

Anexa mea personală
44. După aceste sfaturi ale Stareţului m-am ho¬tărât să cercetez mai profund subiectul homeopatiei şi al acupuncturii. Iată aici câteva din constatările mele pe scurt:
Acupunctura: S-a dezvoltat în China şi s-a impus ca un mod terapeutic, printr-un decret împărătesc. Ea este strâns legată de concepţia despre lume a vechilor chinezi. Potrivit acestei concepţii, ei credeau că boala trupească este urmarea influentei unui duh rău asupra trupului omenesc. Astfel, de exemplu, dacă te durea stomacul, aceasta însemna pentru vechii chinezi că un demon se cuibărise în acel loc. Pentru a-1 sili pe de¬monul, care provoca boala să plece, înfigeau ace în punctele respective ale părţii bolnave, făcând în acelaşi timp şi diferite exorcisme. Aceasta este o ra¬mură a acupuncturii, pe care Stareţul a caracterizat-o a fi "curat" SATANICĂ.
Oare în zilele noastre nu există SATANIŞTI? Oare unii dintre aceştia nu practică şi în ziua de astăzi această ramură a acupuncturii? Şi dacă există astfel de persoane viclene şi rău intenţionate, care l-au băgat pe satana în viata lor, înlăuntrul sufletului lor, nu cumva să aşteptaţi să v-o spună sau să v-o scrie sub tabela lor medicală.
Homeopatia: Întemeietorul homeopatiei în Grecia, a acestei "medicini alternative", este un SUBINGINER! Domnul Vitulkas. Este considerat părintele homeopa¬tiei în Grecia, dar este şi foarte cunoscut în cercurile mondiale homeopate.
Domnul Vitulkas a fost discipol şi colaborator al maestrului (guru) hindus Krişnamurti. Pe Krişnamurti, Societatea Teosofică (de provenienţă masonică) a vrut să-1 impună ca Hristosul noii Ere. (Timp de mai mulţi ani a umblat prin toată lumea, dându-se drept "Hristo¬sul" epocii noastre). Dar planurile lor au eşuat.
În acest mediu s-a mişcat domnul Vitulkas, şi este firesc ca gândirea lui să fie adăpată cu concepţii ori¬entale despre Dumnezeu, lume şi om.
Pentru a deveni cineva „homeopat" în Grecia, acum câţiva ani, când începuse această poveste, era sufi¬cient să înveţe între trei şi şase luni lângă un homeopat experimentat, iar apoi îşi putea deschide "magazinul" său propriu.
Astăzi însă, lucrurile s-au schimbat. După ciocnirile cu lumea medicală a Greciei este necesară diploma de absolvire a medicinei, pentru ca cineva să practice homeopatia.
Nu există şcoli homeopate organizate. Nu există date statistice, pentru a putea compara rezultatele acţiunii medicamentelor homeopate. Fiu există nici o statistică care să spună că, de exemplu, din o mie de bolnavi care au urmat o terapie homeopată, atâţia s-au făcut bine, atâţia şi-au îmbunătăţit starea, atâţia au rămas în aceeaşi stare şi atâtora li s-a înrăutăţit sănătatea. NIMIC! nici o dată statistică! Şi interesant este faptul că aceia îţi spun că "homeopatia nu lucrează statistic".
În trecut chiar şi eu însumi am urmat de două ori şedinţe de terapie homeopată împreună cu soţia mea şi cu mulţi prieteni şi cunoscuţi.
În majoritatea situaţiilor nu s-a întâmplat nimic. Nici o ameliorare! în alte situaţii boala avansa atât de mult încât ajungea la punctul critic în care bolnavul era nevoit, în starea avansată a bolii în care se afla, să ceară ajutorul medicinei clasice.
Uneori a existat şi "vindecare", aşa cum s-a petrecut în cazul conjunctivitei pe care am avut-o la ochi. Această boală uşoară s-a vindecat... Dar după o vreme m-a consultat din nou un oftalmolog, şi s-a mirat că partea vitroasă a ochilor mei a fost vătămată.
Semăna cu cea a unui om foarte înaintat în vârstă. Oare aceasta este "vindecarea" pe care mi-au făgădui¬t-o?
Nişte prieteni de ai noştri le-au făcut copiilor lor tratament homeopatic, încă de la o vârstă foarte mică. De la trei ani, poate şi mai puţin, copiii lor nu au luat niciodată antibiotice. Gripele, infecţiile şi viruşii, le tre¬ceau cu uşurinţă, cu o pastilă "mică" homeopată.
Însă, mai târziu, ce s-a întâmplat?
După destui ani de terapie homeopată, unul din copiii lor s-a îmbolnăvit foarte grav. Cantitatea de cupru şi de celelalte metale pe care le luase în toţi aceşti ani prin aceste "mici" pastile a crescut într-o măsură atât de mare încât i-a provocat această boală foarte gravă.
Speriaţi, părinţii au recurs la ajutorul medicinii cla¬sice, având grijă de a-i înştiinţa pe cunoscuţii lor despre "păţania" suferită, blestemând de aici înainte homeopatia.
Cum putem fi siguri că după o folosire de ani de zile  a  medicamentelor  homeopate,   nu  vom  avea efecte negative? Şi fiindcă nu există perioadă lungă de timp, o experienţă acumulată, pe ce se sprijină homeopaţii când încredinţează lumea că "medicamentele homeopate nu au efecte negative"?
Chiar şi în domeniul teoriei, al principiilor, există nepotriviri. Chiar ei înşişi nu ştiu foarte bine ce anume cred. Fondatorul homeopatiei este considerat S. Haneman. El a scris o carte cu titlul "Organul tehnicii tera¬peutice", unde sunt expuse principiile de bază ale homeopatiei.
În revista pe care o editează Centrul Medicinei Homeopate din Atena, cu titlul "MEDICINA HOMEOPATĂ", în nr. 3 din 1992, editorul revistei lui şi înte¬meietorul homeopatiei în Grecia, domnul G. Vitulkas, referindu-se la cele de mai sus, scrie:
"1) Diferenţele care există între ediţia a cincea a "Organului", când Haneman trăia încă, şi a şasea care s-a tipărit după moartea lui şi alte diferenţe care apar probabil nu aparţin acestuia. 2) Contradicţii posibile care există în "Organ", spre exemplu în paragraful 18 care menţionează: "...prin urmare, rezultă fără nici o îndoială că totalitatea simptomelor la fiecare caz per¬sonal de boală trebuie să fie singurul indiciu, singurul ghid care ne va conduce la alegerea medicamentu¬lui...".
În timp ce vorbeşte atât de clar despre totalitatea simptomelor, totuşi, în paragraful 153 menţionează: "...în încercarea noastră de a descoperi medicamentul corespunzător, cel mai potrivit pentru simptomele bolii pe care vrem să o tratăm... acele simptome pe care ar fi trebuit prin excelenţă şi în mod exclusiv să le avem în vedere, sunt cele mai importante, cele mai curioase, cele mai neobişnuite şi unice în felul lor -simptome generale, dar şi cele mai imprecise, care nu trebuie să ocupe prea mult atenţia noastră...".
Oare nu avem aici o contradicţie? Dacă da, care este ea?
Mai există şi alte contradicţii de acest fel în "Organ", care vor trebui discutate? se întreabă domnul Vitulkas.
45.    Un copil a venit să-1 roage din nou pe Stareţ pentru tatăl său, care era în spital bolnav de cancer. Era gata să izbucnească în plâns. Stareţul 1-a întărit sufleteşte.
-    Nu plânge! Nu s-au pierdut toate! Ce s-a întâm¬plat? Pentru Dumnezeu nimic nu este greu. Numai că şi el trebuie să vrea să fie ajutat. Trebuie să răsu¬cească puţin butonul; să se acordeze la frecvenţa care trebuie. Să-i spui să se mărturisească şi să se împărtăşească.
46.    Odată mi-au adus o fetiţă paralizată. O lovise trăsnetul şi îi arsese toate celulele nervoase. Nu putea merge, nici vorbi, şi nici să se îngrijească.
Mi-a fost tare milă de ea. Oare este greu pentru Hristos să facă din nou celulele? Acum s-a făcut cogeamite fată.
47.    - Părinte, acesta are tensiune. Mu ştiţi cumva vreun medicament?
-    Tensiune? Ia vino aici să ţi-o cobor! (Şi zâmbind, îi prinde capul între mâini şi îl apasă, în timp ce acela stătea  bucuros  şi  cu  evlavie,   primind  tratamentul Stareţului asupra capului său).
Tensiunea este din nelinişte, binecuvântatule, con¬tinuă serios Stareţul. Tu să rezolvi problemele cele uşoare. Pe cele grele să le laşi lui Hristos. Să nu în¬cerci să le rezolvi tu pe toate. După ce vei pleca de aici, să treci pe la Talea (băcanul din Căreia) să cumperi nişte indiferenţă bună. îţi va da şi pe datorie, a spus Stareţul râzând.

48. Să mâncaţi morcovi mulţi. Fac bine. Curăţă sângele.

49. Odată am avut infecţie urinară. în decursul unui an luasem de cinci ori antibiotice puternice. Şi de fiecare dată am făcut aceasta timp de o lună de zile. Dar fără nici un rezultat. în cele din urmă am mers la Stareţ să-i cer sfatul.
-    Ia orz curat, fierbe-1 până se va desface bobul, şi bea numai zeama.
-    Cât să beau?
-    Bea cât vrei. Rău nu o să-ţi facă. Este şi întăritor. Curăţă tot sistemul... rinichii, vezica urinară. Să bei câte un pahar dimineaţa, la amiază şi seara.
-    Pentru cât timp, Părinte?
-    Ei!... bea timp de o lună.

Într-un termos mare, cam de un litru, puneam apă fiartă şi aruncam înăuntru o mână de orz, spălat mai dinainte de praf. îl lăsam toată noaptea, iar dimineaţa îl strecuram şi beam zeama.
După cincisprezece zile m-am făcut cu desăvârşire bine şi nu am mai continuat tratamentul. Orzul a făcut o treabă mai bună decât antibioticele, fără să pricinuiască efecte negative.
50. Odată, când l-am cercetat pe Stareţ, după operaţia pe care o făcuse pentru cancer şi după inter¬venţia la ficat, de îndată ce m-a văzut, mi-a spus:
-    Să nu ceri! Să nu ceri! Nu poţi suferi durerea, nu poate fi suportată. Este înfricoşătoare!
Am plecat capul ruşinat. în rugăciunea mea, ceream de la Dumnezeu să-mi dea "puţin" din boala Părintelui, atât cât puteam suporta. Mă ruşinam pentru că nu am avut jertfire de sine pentru a cere să sufăr eu în locul său, aşa cum făcuse Stareţul în trecut pentru mine. Nu i-am spus nimic despre aceasta, ci el singur a înţeles.
Apoi Stareţul a continuat:
-    Dintru început nu ceream de la Hristos să mă facă bine. Şi sfătuiam şi pe alţii să facă răbdare, să facă mai întâi cele omeneşti şi apoi să ceară ajutorul lui Dum¬nezeu, însă nu aşa, ci trebuie de la început să cerem ajutorul lui Hristos. Căci Hristos vine cu o mângâiere şi le îndreaptă pe toate fără durere, fără efecte negative, în chip desăvârşit. În timp ce oamenii... Chiar şi binele pe care ţi-1 vor face, ce fel de bine este?

14 ianuarie 2012

CULESE DE LA PĂRINŢII DUHOVNICEŞTI

DOAMNE AJUTA!
Preluare din http://www.popasduhovnicesc.ro/
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

ÎNTREBARE:
 
De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ?
 
RĂSPUNS:
 
Toţi cei care credem în Domnul nostru Iisus Hristos, ne numim creştini. Însă uneori vă puneţi întrebarea de ce sunt mai multe culte (credinţe, confesiuni) creştine? Şi ortodocşi, si catolici, şi protestanţi, şi baptişti, şi adventişti, şi penticostali, şi alte culte. Unde este adevărul, căci toţi aceştia susţin că la ei este adevărul, la ei este credinţa cea adevărată.
În Sfânta Carte scrie că Hristos este capul Bisericii (nu al bisericilor). Deci Biserica este una, căci Hristos are un singur cap. Care să fie Biserica adevărată ?
Haideţi să coborâm în timp spre începuturile creştinismului, la origini.
La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii adventişti ? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. Creştinii s-au ghidat mai întâi după învăţătura primită de la Apostoli, care s-a transmis prin tradiţie. Mai târziu o parte din această tradiţie a fost scrisă în Sfintele Evanghelii, în Faptele Apostolilor, în Epistole, în scrierile Sfinţilor Părinţi. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea. Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin.
A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani.
La anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), datorită pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez).
În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri.
După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor.
Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti. Ea este Biserica adevăratei slave (în greacă, ortho = corect, doxa = slavă) a lui Dumnezeu.
Dumnezeu arată lumii că Biserica Ortodoxă este cea adevărată prin mai multe minuni, şi anume:
1.În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, numai şi numai la Paştele ortodox, coboară din Cer o lumină dumnezeiască (Sfânta Lumină), care aprinde vata ce este aşezată pe Sfântul Mormânt şi lumânările din mâinile credincioşilor. Această lumină nu este o lumină materială, căci la început, câteva minute nu frige. I-am văzut pe mulţi trecându-şi mâinile şi bărbile peste această flacără sfântă, fără să se ardă.
Această minune o văd şi celelalte religii şi culte, dar stau împietriţi în mândria lor şi nu vin la adevărata credinţă.
2. Ştim cu toţii că Agheasma Mare pe care o săvârşeşte preotul ortodox la Bobotează nu se strică. Eu am băut de la o bătrână din Constanţa agheasmă de 40 de ani, şi era aşa de plăcută la gust ca şi cum ar fi fost sfinţită în acea zi ! Unii spun că agheasma noastă nu se strică fiindcă preotul foloseşte busuioc şi cruce de argint. Nu este adevărat ! Agheasma se sfinţeşte şi cu cruce de lemn, şi tot la fel este. Unii oameni au încercat să prepare şi ei agheasmă, procedând precum preotul, dar mare le-a fost mirarea când au văzut că „agheasma” lor s-a stricat, iar cea sfinţită de preot a rămas curată.
3. Creştinii care au dus o viaţă sfântă, sunt proslăviţi de Dumnezeu, căci după moarte trupurile lor, în multe cazuri, nu putrezesc şi sunt plăcut mirositoare. De exemplu Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, român de neam. Sau mai recent, după cum ştiţi din presă, Părintele Ilarion Argatu de la Mânăstirea Cernica, la care, când era în viaţă, alergau mulţi creştini pentru rezolvarea necazurilor lor, a fost găsit după şapte ani neputrezit.
4. Cunoaşteţi destule cazuri de părinţi duhovniceşti ortodocşi plăcuţi lui Dumnezeu, care au primit darul înainte-vederii şi care atunci când aţi alergat la dânşii deja vă cunoşteau necazurile şi ştiau şi cum vă cheamă. 
5. Aţi auzit, sau aţi văzut icoane ortodoxe care plâng cu lacrimi de sânge sau de mir. Uneori mirul care a izvorât din aceste icoane a depăşit cu mult greutatea icoanei.
Şi sunt multe alte dovezi palpabile din care rezultă că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos. Le veţi afla dacă veţi veni mai des la biserică şi veţi citi mai multe cărţi ortodoxe şi nu toate prostiile de prin reviste şi ziare care fac reclamă păcatelor: desfrânării, violenţei, lăcomiei, lenei, luxului şi altor păcate.

ÎNTREBARE:
 
Este de folos să citim sau să purtăm talismanul ?
 
RĂSPUNS:
În Pravila Bisericească talismanul este considerat un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau a-i apăra de pagube, dar care este, în realitate, un semn al necredinţei în Dumnezeu. De aceea se canoniseşte, se pedepseşte de Sfintele Canoane ca şi vrăjitoria fiindcă este neplăcut lui Dumnezeu. Trebuie nădejde în Dumnezeu. Nu poate un obiect să vă salveze din necazuri. Mergeţi la biserică la preot, la duhovnicul dumneavoastră şi vă va lămuri în orice problemă.

ÎNTREBARE:
 
Sunt preoţii ortodocşi urmaşii Apostolilor ?
 
RĂSPUNS:
Da. Apostolii au primit Duhul Sfânt de la Domnul Hristos, iar aceştia, la rândul lor, au transmis harul, punându-şi mâinile peste urmaşii lor, făcându-i episcopi, preoţi şi diaconi, până în zilele noastre. Aceasta se numeşte succesiune apostolică, sau altfel spus, continuitate. Cultele neoprotestante (sectele) nu au această continuitate, fiindcă nu şi-a pus nimeni mâinile peste ei ca să-i facă pastori.
ÎNTREBARE:
 
De ce trebuie să ne spovedim la preot şi nu direct lui Dumnezeu ?
 
RĂSPUNS:

Preotul, ca urmaş al Apostolilor, este instituit de Dumnezeu să facă acest lucru, căci Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, zicând către ucenicii săi: "Luaţi Duh Sfânt ! Cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute"  şi iarăşi a zis: "Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer".
Desigur, ne putem spovedi şi direct lui Dumnezeu, la rugăciune, dar în cazul mărturisirii la preot, primim de la acesta pe lângă iertare şi multe sfaturi şi dojeniri, care ne vor fi de folos pe viitor pentru îndreptare. Şi aşa cum în medicină se spune că sunt bolnavi şi nu boli, tot aşa şi în mediul duhovnicesc putem spunem că sunt păcătoşi şi nu păcate. Adică fiecare creştin e un caz particular pe care duhovnicul trebuie să-l vindece după particularităţile fiecăruia.
Să nu vă legaţi niciodată de vrednicia preotului, căci aici lucrează Harul lui Dumnezeu.
Oare când aveţi de rezolvat o problemă la o instituţie a statului, ţineţi cont de vrednicia funcţionarului respectiv ? Dacă acela este beţiv, desfrânat, hoţ sau cu alte păcate, oare nu este valabil documentul pe care vi-l eliberează, dacă şi-a pus semnătura pe el şi e în conformitate cu legea ? Este, desigur ! Şi să mai ţineţi cont că acum se duce o campanie foarte dură împotriva Bisericii Ortodoxe, prin denigrarea preoţilor şi călugărilor ortodocşi, pentru a ne pierde încrederea în dânşii, pentru că biserica ocupă primul loc în preferinţele oamenilor, după cum arată sondajele de opinie. Şi acest lucru deranjează pe unii. Noi să urmăm calea moşilor şi strămoşilor noştri care au fost întotdeauna ortodocşi. Să citim cărţile sfinte ale Bisericii noastre, să ascultăm de slujitorii ei care ne conduc pe calea cea dreaptă, să ne alegem duhovnici iscusiţi care să ne îndrume conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Să nu ne luăm după învăţăturile greşite ale unor babe, ci numai după ceea ce ne învaţă Biserica. Fără astrologie, fără magie, fără horoscoape, fără vrăjitorie şi descântece, fără talismane, fără sărbători sau posturi născocite de unii rătăciţi, fără credinţe budiste în reîncarnare, fără manifestări sectare, fără prietenie cu ateii şi rătăciţii, fără filmele şi programele păcătoase de la televizor, fără cântece desfrânate, fără avorturi, fără căsătorii de probă şi multe alte manifestări păgâneşti pe care le întâlnim în zilele noastre. Dacă veţi merge la biserică mai des, veţi afla mai multe. Căutaţi să rupeţi legătura cu lumea păcătoasă şi împrieteniţi-vă cu creştinii ortodocşi adevăraţi, care ascultă de biserică. Nu primiţi în casă pe oricine, chiar dacă cineva spune că e creştin. Verificaţi dacă-şi face cruce, dacă are evlavie la Maica Domnului.
Dacă sunteţi nespovediţi, nu mai staţi pe gânduri. Mergeţi degrabă la un preot duhovnic şi spuneţi-i păcatele pe care vi le-aţi notat pe o hârtiuţă, căci FĂRĂ SPOVEDANIE NU ESTE MÂNTUIRE !
ÎNTREBARE:
 
Noi, mirenii, putem intra în Sf. Altar ?
 
RĂSPUNS:
 
În Canonul 69 de la Sinodul VI, scrie aşa: "Nu este iertat nimănui dintre laici a intra în Altar". Însă paraclisierul sau alţi bărbaţi care ajută preotul în timpul sfintelor slujbe, pot intra în Sf. Altar, dar numai cu binecuvântarea preotului şi numai prin uşa diaconească din sud. Iar când intră, trebuie să facă 3 metanii sau 3 închinăciuni şi cu frică de Dumnezeu să îndeplinească numai ceea ce îi cere preotul.
 
ÎNTREBARE:
 
Ce spun sfintele canoane referitor la semnul Sf. Cruci făcut pe podea ?
 
RĂSPUNS:
 
Canonul 73 de Sinodul VI spune aşa: "Crucea cea făcătoare de viaţă arătându-se nouă mântuire, trebuie să punem toată silinţa spre a da cinstea cuvenită Acelui ce, prin care ne-am mântuit de căderea cea veche. Drept aceea dându-I închinăciune şi cu gândul şi cu cuvântul şi cu simţirea, poruncim ca semnele crucii făcute de unii pe podea să se şteargă cu totul, ca nu cumva să se batjocorească semnul biruinţei noastre. Deci hotărâm ca să se afurisească cei ce de acum înainte fac semnul crucii pe podele".
 
ÎNTREBARE:
 
Ce spun sfintele canoane despre cântarea în biserică ?
 
RĂSPUNS:
 
Canonul 75 de la Sinodul VI spune aşa: "Voim ca aceia ce vin în Biserică spre a cânta să nu întrebuinţeze strigări necuviinciose, silind şi firea spre răcnire, nici a pronunţa ceva din cele nepotrivite şi neînsuşite în biserică; ci cu multă luare aminte şi cu umilinţă a aduce lui Dumnezeu privitorul celor ascunse, acest fel de Psalmodii.
Căci sfinţitul cuvânt a învăţat ca fiii lui Israil să fie evlavioşi".
 
ÎNTREBARE:
 
Putem să mergem la mare, la ştrand ca să facem plajă ?
 
RĂSPUNS:
 
A face baie în mare sau în râu nu este păcat, dacă suntem singuri sau în compania unor persoane de acelaşi sex, dar cu discernământ. În nici un caz nu este permis să facă baie bărbaţii şi femeile la un loc. Iată ce spune Canonul 77 de la Sinodul VI: "Nu se cuvine ca persoanele sfinţite, sau clericii, sau asceţii să se scalde în baie cu femeile, şi nici vreun creştin laic, deoarece, această prihănire este cea dintâi la păgâni. Iar de se va dovedi cineva în aceasta, de va fi cleric să se caterisească, iar de va fi laic să se afurisească".
La fel spune şi Canonul 30 de la Sinodul din Laodiceea din 343: "Nu se cuvine a se scălda în baie cu femei cei ieraticeşti, sau clericii, sau asceţii şi nici orice creştin , sau laic. Pentru că aceasta, este cea dintâi învinuire la neamuri".
Sfinţii Părinţi au rânduit aşa pentru că nu face nimeni baie îmbrăcat ci cu trupul gol sau sumar îmbrăcat, ori lucrul acesta nu este cuviincios mai ales când sunt la un loc bărbaţi şi femei, deoarece se ajunge uşor la păcatul desfrânării cel puţin cu gândul, care e tot desfrânare. Iar dacă cineva ar spune că el nu se sminteşte când merge la mare, deoarece e întărit în credinţă şi stăpân pe el, trebuie să se gândească la faptul că el poate fi pricină de sminteală pentru alţii mai neputincioşi, şi e acelaşi păcat.
 
ÎNTREBARE:
 
Ce spun sfintele canoane în legătură cu mergerea la Sf. Biserică ?
 
RĂSPUNS:
 
Canonul 80 de la Sinodul VI spune aşa: "Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, sau din cei ce se numără în cler, sau laic, ar lipsi de la Biserica sa mai mult, fără absolută nevoie sau greutate, stând în oraş şi nu s-ar duce cu credincioşii la Biserică în trei zile de Duminici din trei săptămâni; de va fi cleric să se caterisească, iar de va fi laic să se (afurisească) depărteze de la cuminecare". Adică, nu putem lipsi de la biserică în trei duminici consecutive, una după alta.
 
ÎNTREBARE:
 
Canoanele Sf. Părinţi fac vreo referire la imaginile imorale ?
 
RĂSPUNS:
 
Da. Canonul 100 al Sinodului VI spune aşa: "Ochii tăi să vază drepte şi cu toată paza fereşte-ţi inima, porunceşte înţelepciunea", (Proverbe 4, 23-25), căci simţirile trupului lesne introduc în suflet pe ale lor. Deci poruncim ca de acum înainte, în nici un chip să nu se mai zugrăvească picturi care amăgesc vederea şi strică mintea şi aprinderile îndulcirilor ruşinoase, nici pe tablouri şi nici în alt chip; iar dacă cineva s-ar apuca să facă aceasta, să se afurisească".
Consider că şi aceia ce privesc imagini imorale fie prin reviste, ziare, fie la televizor sau în altă parte au acelaşi păcat.
 
ÎNTREBARE:
 
Ce atitudine trebuie să aibă cei necăsătoriţi faţă de cei căsătoriţi ?
 
RĂSPUNS:
 
Cei care nu sunt căsătoriţi nu trebuie să se mândrească cu starea lor, cu înfrânarea lor şi nu trebuie să-I judece în vreun fel pe cei căsătoriţi, sau să-i considere pe cei căsătoriţi, păcătoşi, căci Canonul 10 al Sinodului din Cangra din anul 340 spune aşa: "Dacă cineva din cei ce fecioresc pentru Domnul, s-ar ridica împotriva celor căsătoriţi, să fie anatema".
 
ÎNTREBARE:
 
Femeile pot purta pantaloni, pălărie, îmbrăcăminte bărbătească ?
 
RĂSPUNS:
 
În legătură cu travestirea în bărbat, răspunsul Sf. Părinţi dat la Sinodul din Cangra în canonul 13 este destul de clar: "Dacă cineva dintr-o aparentă nevoinţă schimbă îmbrăcămintea, şi în loc de obişnuita îmbrăcăminte femeiască ar îmbrăca bărbătească să fie anatema".
 
ÎNTREBARE:
 
Ce spun Sf. Părinţi referitor la relaţiile dintre părinţi şi copii ?
 
RĂSPUNS:
 
Referitor la părăsirea copiilor, Canonul 15 al Sinodului din Cangra spune aşa: "Dacă cineva şi-ar părăsi fiii şi nu i-ar hrăni, nici nu i-ar creşte în cuviincioasa cinstire de Dumnezeu, ci, ar motiva ( în vreun fel) nepurtarea lui de grijă, să fie anatema", iar despre necinstirea părinţilor, Canonul 16 al aceluiaşi Sinod, spune aşa: "Dacă cineva din fiii părinţilor mai cu seamă de credincioşi, s-ar depărta şi n-ar da cuvenitul respect părinţilor săi, motivând cu cinstirea de Dumnezeu şi relevând mai mult aceasta, să fie anatema".
De aici putem trage concluzia că nimeni nu trebuie să-şi neglijeze părinţii, justificând aceasta cu participarea la acţiuni duhovniceşti, iar cine vrea să trăiască zile multe şi fericite să nu uite Porunca a V-a din Decalog.
 
ÎNTREBARE:
 
Femeia poate să-şi tundă părul ?
 
RĂSPUNS:
 
Despre tunderea părului la femei, Canonul 17 al sinodului din Cangra, spune aşa: "Dacă vreuna din femei din cauza unei aparente nevoinţe şi-ar tunde părul, care l-a lăsat Dumnezeu pentru amintirea supunerii, să fie anatema ca una ce calcă această poruncă".
 
ÎNTREBARE:
 
Putem să mergem la nunţi cu lăutari ?
 
RĂSPUNS:
 
Răspunsul la ceastă întrebare îl dă destul de clar Canonul 53 al Sinodului din Laodiceea din anul 343: "Nu se cuvine creştinilor să meargă la nunţi şi să cânte cu instrumente, ori să joace, ci să prânzească, sau să cineze cu cinste, precum se cade creştinilor".
 
ÎNTREBARE:
 
Dacă o anumită persoană ne sminteşte, adică ne aduce gânduri de patimă, ce trebuie să facem ?
 
RĂSPUNS:
 
Să evităm întâlnirea cu acea persoană în orice chip. Să ştergem din memorie numele ei. Sfântul Ioan Scărarul spune: "Numele care ne aduc gânduri de patimă nu le mai pomenim". Să nu vă rugaţi pentru acea persoană. Ştergeţi până şi de pe pomelnic numele ei şi lăsaţi-L pe Dumnezeu să se ocupe de ea. Ştie El cum să facă şi luptaţi, chiar dacă lupta asta va dura mai mult. Dacă este de la vrăjmaşul - şi sigur de la el e - va trece. Cereţi de la Dumnezeu şi o să vă izbăviţi şi multă răsplată veţi avea .
 
ÎNTREBARE:
 
De unde ne vin gândurile ?
 
RĂSPUNS:
 
Sfinţii Părinţi spun că gândurile vin din 3 direcţii:
-          de la diavol, care sunt gândurile sălbatice, urâte, inexplicabile, de ură de mânie;
-          de la firea căzută. De pildă, omul deprins să-şi răsfeţe pântecele este biruit adesea de dorinţa de mâncăruri şi băuturi gustoase.
-          de la lumea înconjurătoare. Acestea vin de la activităţile, întâmplările şi grijile curente ale vieţii.
 
ÎNTREBARE:
 
Diavolul ne cunoaşte gândurile ?
 
RĂSPUNS:
 
În Filocalie se spune, la avva Evagrie Ponticul, că diavolul nu cunoaşte decât gândurile exprimate. Ştiţi pe care gânduri le cunoaşte diavolul? Pe acelea pe care ţi le aduce el. Pe acelea sigur le cunoaşte.
 
ÎNTREBARE:
 
Până la 6 August, când prăznuim Schimbarea la Faţă, putem mânca struguri ?
 
RĂSPUNS:
 
Într-o carte de slujbă a bisericii, folosită la strană şi numită Mineiul pe luna august, scrie că până la 6 august să nu se mănânce struguri. Această rânduială a fost aşezată de înaintaşii noştri, deoarece este spre folos ca tot creştinul să aducă din toate roadele sale mai întâi la biserică pentru binecuvântare şi apoi să guste din ele. Ori, ştiut este, din tradiţie, că la 6 August se aduc la biserică struguri şi alte fructe pentru binecuvântare.
 
ÎNTREBARE:
 
Ce sunt Sinoadele ?
 
RĂSPUNS:
 
Sinodul este o adunare a reprezentanţilor Bisericii (a episcopilor), convocaţi pentru a rezolva disputele doctrinare şi ecleziastice (bisericeşti).
Sinoadele bisericeşti au fost ţinute pentru a rezolva diferite probleme atunci când nu s-a putut ajunge la consens prin simple discuţii.
Majoritatea sinoadelor au fost locale, deşi în unele cazuri deciziile adoptate s-au bucurat de o largă acceptare. Primul Sinod al Bisericii s-a ţinut de către Apostoli la Ierusalim, în primul secol (Fapte 6:1-7).
Sinoadele la care au participat reprezentanţi din toată lumea s-au numit Sinoade Ecumenice. Biserica Ordodoxă recunoaşte şapte sinoade ecumenice. Cele Şapte Sinoade Ecumenice ale întregii Biserici Creştine acoperă perioada dintre anii 325 şi 757 d. Hr., iar deciziile lor reprezintă temelia învăţăturii creştine acceptate de ramurile răsăriteană şi apuseană a Bisericii Creştine. Deciziile acestor Sinoade Ecumenice au fost luate sub călăuzirea Duhului Sfânt, aşa cum le-a promis Iisus Hristos apostolilor Lui.
La aceste Sinoade Ecumenice au fost întocmite multe Canoane sau norme care guvernează administrarea Bisericii.
Biserica Catolică acceptă ca ecumenice şi unele sinoade ulterioare, organizate numai de autorităţile şi reprezentanţii Bisericii Catolice. Aceste sinoade, dintre care ultimul este al doilea Sinod de la Vatican (1962-1965), nu sunt acceptate de Biserica Ortodoxă ca având valabilitatea sau autoritatea adevăratelor Sinoade Ecumenice. Astfel, nici una din deciziile acestor sinoade catolice nu sunt valabile în Biserica Ortodoxă.
Biserica noastră recunoaşte următoarele şapte Sinoade Ecumenice care sunt prezentate în continuare în ordine cronologica:
1.        Primul Sinod de la Niceea, din anul 325, la care au participat 318 părinţi. Aici a fost condamnat Arianismul, s-a definit divinitatea lui Hristos şi s-a alcătuit pentru prima dată Crezul (prima parte).
2.        Al doilea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Constantinopol, în anul 381. Au fost prezenţi 180 de părinţi. A fost condamnat Apollinarismul, s-a definit divinitatea Sfântului Duh şi s-a completat Crezul.
3.        Al treilea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Efes, în anul 431. Au participat 200 de părinţi. A fost condamnat Nestorianismul şi a fost definit termenul Theotokos (adică Născătoarea de Dumnezeu).
4.        Al patrulea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Chalcedon, în anul 451. Au participat 630 de părinţi. A fost condamnat Monofizitismul.
5.        Al cincilea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Constantinopol, în anul 553. Au participat 165 de părinţi. Au fost condamnaţi diverşi eretici şi păgâni.
6.        Al şaselea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Constantinopol în anul 680. Au fost prezenţi 281 de părinţi. A fost condamnat Monothelismul.
7.        Al şaptelea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Niceea, în anul 787. Au participat 350 de părinţi. A fost condamnat iconoclasmul.
 
ÎNTREBARE:
 
Ce înseamnă afurisanie şi ce înseamnă anatema ?
 
RĂSPUNS:
 
Trei pedepse are Biserica. Afurisania, pe care o dezleagă duhovnicul la spovedanie; caterisirea, la persoane sfinţite - diaconi şi preoţi -, pe care o poate dezlega episcopul; iar anatema o poate dezlega, cu mare greutate, Sfântul Sinod.
Afurisanie înseamnă oprirea creştinului de la împărtăşirea cu Sf. Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când a făcut anumite păcate.
Anatema este formula bisericească folosită de sinoadele ecumenice pentru condamnarea ereticilor şi a ereziilor sau învăţăturilor false şi înseamnă lepădat sau blestemat.
Este o suspendare duhovnicească prin care Biserica poate exclude o persoană din comunitate, care s-a făcut vinovată de lepădarea de credinţă sau de un păcat de moarte. Biserica mai poate pronunţa anatema şi împotriva duşmanilor credinţei, ereticilor şi tratatorilor.
Acest blestem - anatema - va fi rostit de Hristos la judecata finală, după cum scrie în Evanghelie: "Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care e gătit diavolului şi îngerilor lui". Sau cum spune Sf. Ap. Ioan, că "partea celor fricoşi, necredincioşi, spurcaţi, ucigaşi, desfrânaţi, fermecători, închinători la idoli şi a celor mincinoşi este iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua".
Anatema este cea mai grea pedeapsă a Bisericii care înseamnă pogorâre de viu în iad cu dracii şi taiere de la trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos.
 
ÎNTREBARE:
 
Ce înseamnă "aliluia" ?
 
RĂSPUNS:
 
Aliluia înseamnă lăudaţi sau slăviţi pe Dumnezeu. Aceasta este o expresie liturgică de bucurie şi de slăvire a Lui Dumnezeu, folosită mult în unii psalmi şi cântările cultice, precum şi în Noul Testament la Apocalipsă.
 
ÎNTREBARE:
 
Ce este Sf. Agneţ ?
 
RĂSPUNS:
 
Agneţul este simbolul jertfei lui Hristos (Ioan 1:29). În liturghia ortodoxă, agneţul este partea ce se scoate din prescura înscrisă cu literele ICXC NIKA (abreviere de la Iisus Hristos Biruitorul).
 
ÎNTREBARE:
 
Ce este anafora ?
 
RĂSPUNS:
 
Anafora este restul prescurii din care s-a scos Sfântul Agneţ şi care închipuie pe Sfânta Fecioara; ea este binecuvântata de preot în timpul Axionului, adica al imnului cântat în cinstea şi spre slava Sfintei Fecioare. De aceea, împarţirea ei la sfârşitul Liturghiei închipuie ramânerea Maicii Domnului înca multa vreme pe pamânt, în mijlocul Bisericii, dupa înalţarea Dumnezeiescului ei Fiu.
Dupa unii învăţaţi, anafora ar fi o ramaşiţa sau aducere aminte de agapele sau mesele fraţeşti, de obşte, care aveau loc la sfârşitul Liturghiei, în Biserica primilor creştini.
 
 
ÎNTREBARE:
 
Ce este acatistul ?
 
RĂSPUNS:
 
Cuvântul "acatist" este de origine grecească şi înseamnă "neşedere", sau cum explică alţii înseamnă "se ascultă stând în picioare". Prin Acatist noi înţelegem însă o rânduială de slujbă a Bisericii noastre care se face neşezând, adică nu se poate citi un Acatist şezând, nu se şade la un Acatist. Un Acatist se citeşte în picioare sau în genunchi şi de aceea are titlul acesta de "acatist" adică "neşedere". De fapt, un Acatist care se rosteşte, se citeşte, în picioare sau în genunchi este o alcătuire de slujbă care cuprinde douăzeci şi cinci de bucăţi, douăzeci şi cinci de piese şi anume: treisprezece Condace, care de obicei se termină cu "Aliluia" şi douăsprezece Icoase care, după caz, se termină cu un cuvânt care e un fel de zicere de bucurie. Cele douăzeci şi cinci de bucăţi din care se alcătuieşte un Acatist sunt după numărul celor douăzeci şi cinci de litere ale alfabetului grecesc şi, în limba greacă, fiecare din cele douăzeci şi cinci de bucăţi din care e alcătuit acatistul începe cu litera următoare din alfabet. Deci, primul cu litera "A-alfa", al doilea cu litera "B-beta", al treilea cu litera "G-gama", "D-delta" şi aşa mai departe.
 
ÎNTREBARE:
 
Când au apărut sărbătorile bisericeşti la creştini?
 
RĂSPUNS:
 
Încă din primele zile ale ei, Biserica face pomenirea, în timpul liturghiei, a credincioşilor ei vii şi morţi. Aceste pomeniri aveau un caracter solemn când era vorba de episcopii Bisericilor locale sau de martirii care au suferit din cauza mărturisirii credinţei în Iisus Hristos. Martirii erau socotiţi mădulare pline de slavă ale Bisericii. În ziua în care se comemora moartea lor (numită în actele martirice "naştere"), comunitatea creştină mergea la mormântul lor, de obicei în afara cetăţii, şi săvârşea Euharistia. În acest fel, s-a născut sărbătoarea sfinţilor, care constă în pomenirea episcopilor şi martirilor locali, chiar la mormântul lor. Alte ocazii pentru sărbători comune erau: sfinţirea unui locaş liturgic, mutarea moaştelor unui martir dintr-un loc în altul.
Sărbătorile consacrate drepţilor, sfinţilor şi apostolilor, din Vechiul şi Noul Testament, au apărut mai târziu şi sunt în legătură cu evenimentele respective, pomenite în calendarul anual. După Sinodul de la Efes (431), apar sărbătorile în cinstea Maicii Domnului, Pururea Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu în acelaşi timp.
După perioada persecuţiilor, Biserica a ales în calendarul sărbătorilor, alături de martiri, nume de călugări şi fecioare consacrate. Fiecare Biserică locală are proprii ei sfinţi, a căror amintire le e scumpă, dar nu trebuie să fie exclusă comemorarea sfinţilor din alte Biserici şi ţări.
Anul bisericesc începe la 1 septembrie, când se serbează intrarea în sinagogă a lui Iisus, care a citit profeţia lui Isaia despre Mesia: "Duhul Domnului peste Mine" şi când se face pomenirea Sfântului Simeon Stâlpnicul.
Unele sărbători, închinate Domnului Hristos şi Maicii Domnului se numesc praznice împărăteşti. Ele au specific aceste caracteristici: au o înainte-prăznuire, o prelungire sau o după-prăznuire şi o zi de încheiere - odovania.
După unele sărbători mai mari sau praznice împărăteşti, a doua zi este consacrată pomenirii sfinţilor care au un rol în sărbătoarea din ajun:
-          după 8 septembrie - Naşterea Maicii Domnului - a doua zi, 9 septembrie prăznuim pe Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului;
-          după 25 decembrie - Naşterea Domnului - a doua zi, 26 decembrie prăznuim Soborul Maicii Domnului;
-          după 6 ianuarie - Botezul Domnului - a doua zi, 7 ianuarie prăznuim pe Sfântul Ioan Botezătorul, care L-a botezat pe Domnul Iisus Hristos;
-          după 2 februarie - Întâmpinarea Domnului - a doua zi, 3 februarie prăznuim pe Dreptul Simeon care L-a ţinut în braţe pe Pruncul Iisus şi pe Proorociţa Ana care era de faţă;
-          după 25 martie - Buna Vestire - a doua zi, 26 martie prăznuim Soborul Sf. Arh. Gavriil;
-          după 29 iunie - Sfinţii Ap. Petru şi Pavel - a doua zi, 30 iunie prăznuim Soborul celor Doisprezece Apostoli.
 
ÎNTREBARE:
 
Iubirea creştină are aceeaşi măsură în toate cazurile ?
 
RĂSPUNS:
 
Nu, pentru că atunci când un învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: "Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?", El i-a răspuns: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău", iar a doua porunca, asemenea acesteia este "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi ( Matei 22, 39 ). Iubirea de aproapele are măsură. Pe aproapele sa-l iubim, nu ca pe Dumnezeu, ci numai ca pe tine însuţi. Îl iubeşti numai în măsura ta, adică mărginit, căci omul este mărginit. Iar cu Dumnezeu te cufunzi cu nemărginire în iubirea Lui, cu toata fiinţa. Deci a doua poruncă are măsură, cu treaptă; în măsura în care mă iubesc pe mine. Iar cea dintâi nu mai are măsură, fiindcă se contopeşte cu fiinţa cea nemărginită a lui Dumnezeu.
 
ÎNTREBARE:
 
Când facem pomelnic pentru Sfântul Altar, pe cine să trecem în primul rând ?
 
RĂSPUNS:
 
După învăţătura părinţilor pe pomelnicul de vii trecem în această ordine: preotul care ne-a botezat, părintele duhovnic şi duhovnicesc, naşul de botez, (naşul de cununie, soţul, soţia - pentru cei căsătoriţi), tata, mama, copiii, fraţii şi celelalte rudenii, dacă aceştia trăiesc. Pe pomelnicul de morţi îi trecem în aceeaşi ordine, dar pe cei adormiţi. Iar când faci pomelnic pentru ai tăi, la Liturghie, pune şi unul sau doi săraci creştini, sau o văduvă creştină pe care nu are cine să o pomenească şi a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.
 
ÎNTREBARE:
 
Unde se poate mântui omul mai uşor: în mânăstire sau în lume, în oraş, în sat ?
 
RĂSPUNS:
 
Omul se mântuieşte şi în mânăstire şi în oraş, şi în sat, şi oriunde, dacă le are pe aceste trei: credinţă dreaptă în Iisus Hristos, faptele bune şi smerenia. Iar cine nu le are pe acestea nu se mântuieşte nicăieri.
 
ÎNTREBARE:
 
Până unde trebuie să meargă cu ascultarea ?
 
RĂSPUNS:
 
Facem ascultare până vom merge în genunchi şi chiar şi atunci. Hristos a dus crucea pe umeri făcând ascultare de Tatăl, căzând în genunchi de nenumărate ori. În măsura în care ai să te biruieşti pe tine, în măsura în care ai să fugi de la plăcere spre durere, în măsura aceea ai să fii un ostaş hotărât al lui Iisus Hristos, căci ţi-ai răstignit trupul, şi ai să te răstigneşti cu Hristos şi ai să poţi zice ca Sf. Pavel: "Cu Hristos m-am răstignit şi trăiesc. Dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine".
 
ÎNTREBARE:
 
Când nu se poate lua sfânta anaforă ?
 
RĂSPUNS:
 
Nu mai poţi lua anaforă dacă după miezul nopţii ai mâncat, căci ziua începe de la miezul nopţii;
Nu pot lua anaforă femeile care sunt în rânduiala firii, opt zile;
Nu pot lua anaforă bărbaţii care se ispitesc noaptea în somn;
Nu pot lua anaforă cei care sunt certaţi şi nu se împacă;
Nu pot lua anaforă şi nu pot săruta sfintele icoane, nici mâna preotului, nici să stea să-i pună potirul pe cap, bărbatul şi soţia dacă au fost împreună.
 
ÎNTREBARE:
 
Putem să mergem în vizită la cei care nu sunt cununaţi ?
 
RĂSPUNS:
 
 Dacă ai mâncat în casă la un om necununat, patruzeci de zile trebuie să faci canon, căci masa lor e spurcată, adică să faci canon de cincizeci de metanii în zi cu psalmul 50, timp de 40 de zile.
 
ÎNTREBARE:
 
Ce diferenţă este între părintele duhovnic şi părintele duhovnicesc ?
 
RĂSPUNS:
 
Părintele duhovnic (preot sau arhiereu) este părintele care ne spovedeşte şi ne este ca un tată, care cu dragoste ne pedepseşte atunci când greşim.
Părintele duhovnicesc este părintele care se ocupă de catehizarea noastră, de educaţia noastră religioasă, pentru a ne forma buni creştini în spiritul dogmelor ortodoxe, aşa cum se ocupă într-o familie, o mamă, cu multă dăruire, de educaţia morală a fiilor ei.
 
ÎNTREBARE:
 
Cum se calculează gradul de rudenie dintre două persoane şi până la ce grad de rudenie sunt opriţi tinerii de la căsătorie ?
 
RĂSPUNS:
 
Un răspuns mai amplu îl găsiţi în Pidalion.
Gradul de rudenie se calculează după numărul de naşteri prin care se înrudesc două persoane.
Ca să fie mai clar, mai sugestiv, închipuiţi-vă un pom, un arbore cu tulpină, crengi, grenguţe, ramuri, rămurele, frunze. Dacă vom schiţa pe hârtie acest lucru, ne va fi şi mai uşor.
Tulpina îl reprezintă pe străbunicul, din care au ieşit câteva crengi mari - bunicii, mai departe, din fiecare creangă mai mare au ieşit crenguţe - copiii bunicilor, respectiv părinţii noştri, din crenguţe, ramuri, din ramuri rămurele, ş.a.m.d. Dacă un gândăcel, o omidă, vrea să treacă de pe o ramură pe crenguţa din care a ieşit ramura, parcurge o treaptă, un segment. Dacă vrea să treacă de pe o ramură pe o rămurică din partea cealaltă a arborelui, trebuie să străbată din treaptă în treaptă, un traseu mai lung, trecând prin tulpină.
De exemplu: între copil şi părinte, mamă sau tată, avem gradul I, pentru că a avut loc o singură naştere. Între nepot şi bunic avem gradul II, pentru că au avut loc două naşteri. Bunicul l-a născut pe tata, iar tata pe copilul lui, respectiv nepotul bunicului.
Alt exemplu: Între un frate şi copilul celuilalt frate avem gradul III, pentru că au avut loc 3 naşteri. Autorul comun, tata, a născut pe primul frate - o naştere. Tata a născut şi pe al doilea frate - a doua naştere. La rândul său al doilea frate naşte un copil - a treia naştere.
Întotdeauna pentru a calcula gradul de rudenie se caută autorul comun sau punctul comun, ruda comună. Să zicem că Ion vrea să se căsătorească cu Maria, dar află că au o rudă comună, Dumitra care locuieşte în alt sat. Dumitra este sora bunicii Mariei şi tot Dumitra este verişoară primară cu Ion. În acest caz tânăra Maria este rudă de gradul IV cu Dumitra, deoarece Maria e născută de mama ei - o naştere, mama ei e născută de bunica - a doua naştere, bunica e născută de străbunica - a treia naştere. Tot străbunica naşte şi pe Dumitra - a patra naştere. Iată că între Maria şi Dumitra sunt 4 naşteri - deci gradul IV. La rândul său Ion este rudă cu Dumitra tot de gradul IV, deoarece Ion este născut de mama lui - o naştere, mama lui este născută de bunica lui - a doua naştere. Tot bunica lui naşte pe mama Dumitrei - a treia naştere, iar mama Dumitrei naşte pe Dumitra - a patra naştere.
Deci între Ion şi Maria avem gradul opt de rudenie şi, conform canoanelor se pot lua în căsătorie.
Gradele de rudenie sau rudeniile sunt de patru feluri :
A.1 Rudeniile de sânge în linie dreaptă, care se opresc de la căsătorie la infinit, fiindcă acest fel de rudenii nu se pot lua niciodată în căsătorie, din imposibilitate de vârstă.
Aceştia se împart în două:
-          În linie dreaptă suitoare, ascendentă, adică, tata - bunic - străbunic etc.
-          În linie dreaptă coborâtoare, descendentă, adică tată - fiu - nepot - stranepot etc.
 A2. Mai sunt şi rudenii de sânge în linie colaterala: fraţii, verii primari, verii de-al doilea. Aceştia se opresc de la căsătorie până la al şaptelea grad inclusiv. Fraţii de o mamă sunt de gradul II de rudenie; verii primari sunt de gradul IV de rudenie; verii al doilea sunt în gradul VI de rudenie şi nu se pot casatori unii cu alţii; verii al treilea sunt în gradul VIII de rudenie şi aceştia au voie să se căsătorească intre ei. Fraţii şi verii de tată vitreg sau mamă vitregă, nu se pot casatori intre ei tot până la gradul VII inclusiv. În cazuri de nedumerire se cere sfatul şi dezlegarea episcopului locului.
 
B. Rudenii prin încuscrire. Membrii a două familii încuscrite nu se pot căsătorie până la al cincilea grad, inclusiv. Membrii a trei familii încuscrite nu se pot casatori până la al treilea grad, inclusiv, după sinodul patriarhal din Constantinopol, din anul 997.
 
C. Înrudire spirituală, din botez şi cununie, intre naşi, fini şi rudele lor. În acest caz finii au aceeaşi poziţie ca şi fiii naturali. Căsătoria cu rude spirituale este oprită până la gradul al treilea inclusiv. Nu se pot casatori naşul cu fina, cu mama sau cu fiica finei. Nu se pot căsători finul cu fiica naşului şi fiul naşului cu fiica finei.
 
D. Înrudirea prin adopţie  (înfiere). Fiii adoptivi au aceeaşi poziţie ca şi fii naturali. În toate cazurile cei doi tineri, dimpreună cu părinţii lor, sunt datori să consulte pe preot şi să asculte intru totul de rânduiala Bisericii fixată de Sfinţii Părinţi şi păstrată cu atâta sfinţenie de înaintaşii noştri.
Trebuie să ştiţi acestea, pentru ca mult se încarcă bietul suflet.
Nunta celor care s-au luat din rudenii are numai două leacuri, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare : " Cine s-a încurcat cu rudenie în căsătorie, ori se desparte, ori să trăiască ca fraţii, în curăţenie până la moarte !"
Deci, de orice nuanţă şi spiţă de rudenie este cineva, dacă păşeşte peste rudenii şi se iau în căsătorie, se face incest, amestecare de sânge şi este blestem şi nenorocire pe ambele familii care s-au încuscrit, şi pe tinerii care s-au luat în căsătorie.

ÎNTREBARE:
 
De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ?
 
RĂSPUNS:
 
Toţi cei care credem în Domnul nostru Iisus Hristos, ne numim creştini. Însă uneori vă puneţi întrebarea de ce sunt mai multe culte (credinţe, confesiuni) creştine? Şi ortodocşi, si catolici, şi protestanţi, şi baptişti, şi adventişti, şi penticostali, şi alte culte. Unde este adevărul, căci toţi aceştia susţin că la ei este adevărul, la ei este credinţa cea adevărată.
În Sfânta Carte scrie că Hristos este capul Bisericii (nu al bisericilor). Deci Biserica este una, căci Hristos are un singur cap. Care să fie Biserica adevărată ?
Haideţi să coborâm în timp spre începuturile creştinismului, la origini.
La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii adventişti ? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. Creştinii s-au ghidat mai întâi după învăţătura primită de la Apostoli, care s-a transmis prin tradiţie. Mai târziu o parte din această tradiţie a fost scrisă în Sfintele Evanghelii, în Faptele Apostolilor, în Epistole, în scrierile Sfinţilor Părinţi. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea. Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin.
A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani.
La anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), datorită pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez).
În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri.
După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor.
Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti. Ea este Biserica adevăratei slave (în greacă, ortho = corect, doxa = slavă) a lui Dumnezeu.
Dumnezeu arată lumii că Biserica Ortodoxă este cea adevărată prin mai multe minuni, şi anume:
1.În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, numai şi numai la Paştele ortodox, coboară din Cer o lumină dumnezeiască (Sfânta Lumină), care aprinde vata ce este aşezată pe Sfântul Mormânt şi lumânările din mâinile credincioşilor. Această lumină nu este o lumină materială, căci la început, câteva minute nu frige. I-am văzut pe mulţi trecându-şi mâinile şi bărbile peste această flacără sfântă, fără să se ardă.
Această minune o văd şi celelalte religii şi culte, dar stau împietriţi în mândria lor şi nu vin la adevărata credinţă.
2. Ştim cu toţii că Aghiasma Mare pe care o săvârşeşte preotul ortodox la Bobotează nu se strică. Eu am băut de la o bătrână din Constanţa aghiasmă de 40 de ani, şi era aşa de plăcută la gust ca şi cum ar fi fost sfinţită în acea zi ! Unii spun că aghiasma noastă nu se strică fiindcă preotul foloseşte busuioc şi cruce de argint. Nu este adevărat ! Aghiasma se sfinţeşte şi cu cruce de lemn, şi tot la fel este. Unii oameni au încercat să prepare şi ei aghiasmă, procedând precum preotul, dar mare le-a fost mirarea când au văzut că „aghiasma” lor s-a stricat, iar cea sfinţită de preot a rămas curată.
3. Creştinii care au dus o viaţă sfântă, sunt proslăviţi de Dumnezeu, căci după moarte trupurile lor, în multe cazuri, nu putrezesc şi sunt plăcut mirositoare. De exemplu Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, român de neam. Sau mai recent, după cum ştiţi din presă, Părintele Ilarion Argatu de la Mânăstirea Cernica, la care, când era în viaţă, alergau mulţi creştini pentru rezolvarea necazurilor lor, a fost găsit după şapte ani neputrezit.
4. Cunoaşteţi destule cazuri de părinţi duhovniceşti ortodocşi plăcuţi lui Dumnezeu, care au primit darul înainte-vederii şi care atunci când aţi alergat la dânşii deja vă cunoşteau necazurile şi ştiau şi cum vă cheamă. 
5. Aţi auzit, sau aţi văzut icoane ortodoxe care plâng cu lacrimi de sânge sau de mir. Uneori mirul care a izvorât din aceste icoane a depăşit cu mult greutatea icoanei.
Şi sunt multe alte dovezi palpabile din care rezultă că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos. Le veţi afla dacă veţi veni mai des la biserică şi veţi citi mai multe cărţi ortodoxe şi nu toate prostiile de prin reviste şi ziare care fac reclamă păcatelor: desfrânării, violenţei, lăcomiei, lenei, luxului şi altor păcate.

ÎNTREBARE:
 
Este de folos să citim sau să purtăm talismanul ?
 
RĂSPUNS:
 
În Pravila Bisericească talismanul este considerat un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau a-i apăra de pagube, dar care este, în realitate, un semn al necredinţei în Dumnezeu. De aceea se canoniseşte, se pedepseşte de Sfintele Canoane ca şi vrăjitoria fiindcă este neplăcut lui Dumnezeu. Trebuie nădejde în Dumnezeu. Nu poate un obiect să vă salveze din necazuri. Mergeţi la biserică la preot, la duhovnicul dumneavoastră şi vă va lămuri în orice problemă.
ÎNTREBARE:
 
Sunt preoţii ortodocşi urmaşii Apostolilor ?
 
RĂSPUNS:

Da. Apostolii au primit Duhul Sfânt de la Domnul Hristos, iar aceştia, la rândul lor, au transmis harul, punându-şi mâinile peste urmaşii lor, făcându-i episcopi, preoţi şi diaconi, până în zilele noastre. Aceasta se numeşte succesiune apostolică, sau altfel spus, continuitate. Cultele neoprotestante (sectele) nu au această continuitate, fiindcă nu şi-a pus nimeni mâinile peste ei ca să-i facă pastori.
ÎNTREBARE:
 
De ce trebuie să ne spovedim la preot şi nu direct lui Dumnezeu ?
 
RĂSPUNS:
Preotul, ca urmaş al Apostolilor, este instituit de Dumnezeu să facă acest lucru, căci Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, zicând către ucenicii săi: "Luaţi Duh Sfânt ! Cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute"  şi iarăşi a zis: "Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer".
Desigur, ne putem spovedi şi direct lui Dumnezeu, la rugăciune, dar în cazul mărturisirii la preot, primim de la acesta pe lângă iertare şi multe sfaturi şi dojeniri, care ne vor fi de folos pe viitor pentru îndreptare. Şi aşa cum în medicină se spune că sunt bolnavi şi nu boli, tot aşa şi în mediul duhovnicesc putem spunem că sunt păcătoşi şi nu păcate. Adică fiecare creştin e un caz particular pe care duhovnicul trebuie să-l vindece după particularităţile fiecăruia.
Să nu vă legaţi niciodată de vrednicia preotului, căci aici lucrează Harul lui Dumnezeu.
Oare când aveţi de rezolvat o problemă la o instituţie a statului, ţineţi cont de vrednicia funcţionarului respectiv ? Dacă acela este beţiv, desfrânat, hoţ sau cu alte păcate, oare nu este valabil documentul pe care vi-l eliberează, dacă şi-a pus semnătura pe el şi e în conformitate cu legea ? Este, desigur ! Şi să mai ţineţi cont că acum se duce o campanie foarte dură împotriva Bisericii Ortodoxe, prin denigrarea preoţilor şi călugărilor ortodocşi, pentru a ne pierde încrederea în dânşii, pentru că biserica ocupă primul loc în preferinţele oamenilor, după cum arată sondajele de opinie. Şi acest lucru deranjează pe unii. Noi să urmăm calea moşilor şi strămoşilor noştri care au fost întotdeauna ortodocşi. Să citim cărţile sfinte ale Bisericii noastre, să ascultăm de slujitorii ei care ne conduc pe calea cea dreaptă, să ne alegemm duhovnici iscusiţi care să ne îndrume conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Să nu ne luăm după învăţăturile greşite ale unor babe, ci numai după ceea ce ne învaţă Biserica. Fără astrologie, fără magie, fără horoscoape, fără vrăjitorie şi descântece, fără talismane, fără sărbători sau posturi născocite de unii rătăciţi, fără credinţe budiste în reîncarnare, fără manifestări sectare, fără prietenie cu ateii şi rătăciţii, fără filmele şi programele păcătoase de la televizor, fără cântece desfrânate, fără avorturi, fără căsătorii de probă şi multe alte manifestări păgâneşti pe care le întâlnim în zilele noastre. Dacă veţi merge la biserică mai des, veţi afla mai multe. Căutaţi să rupeţi legătura cu lumea păcătoasă şi împrieteniţi-vă cu creştinii ortodocşi adevăraţi, care ascultă de biserică. Nu primiţi în casă pe oricine, chiar dacă cineva spune că e creştin. Verificaţi dacă-şi face cruce, dacă are evlavie la Maica Domnului.
Dacă sunteţi nespovediţi, nu mai staţi pe gânduri. Mergeţi degrabă la un preot duhovnic şi spuneţi-i păcatele pe care vi le-aţi notat pe o hârtiuţă, căci FĂRĂ SPOVEDANIE NU ESTE MÂNTUIRE !
ÎNTREBARE:
 
Cum facem semnul Sfintei Cruci ?
 
RĂSPUNS:

Creştinul adevărat trebuie să vadă şi să cinstească în Sfânta Cruce, aceste lucruri:
-  jertfa Fiului lui Dumnezeu “Care s-a făcut om pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire...";
-  lemnul crucii pe care s-a răstignit Domnul, deci altarul Său de jertfă;
-  semnul crucii, semn al “Fiului Omului” şi al creştinului în acelaşi timp, cu care însemnându-ne ca şi cu o pecete, arătăm participarea noastră la jertfa sfinţitoare a lui Hristos.
Crucea fiind sfântă, trebuie să-i acordăm cinstea cuvenită. Ea nu trebuie aşezată sau desenată pe jos sau pe aşternuturi ca să fie călcată în picioare sau să şedem pe ea.
Fiecare creştin trebuie să poarte la gât (la inimă) o cruciuliţă.
Când ne închinăm, trebuie să facem semnul Sfintei Cruci corect şi drept pe feţele noastre.
BIBLIOGRAFIE
 
1. Arhimandrit Ioanichie BĂLAN, Ne vorbeşte Părintele Cleopa, nr.1-13, Editura Episcopiei Romanului, 1995-2003.
2. Preot Prof. Dr. Ene BRANIŞTE, Liturgica generală, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1985.
3. Preot Prof. Dr. Ion BRIA, Dicţionar de teologie ortodoxă, A-Z, Ediţia a II-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994.
4. Ierodiacon Visarion IUGULESCU, Predici „Pâine şi apă pentru suflet”, Editura UMC, Bucureşti, 2000.
5. Mitropolit Irineu MIHĂLCESCU, Catehismul creştin ortodox, Editura Credinţa Noastră, Bucureşti, 1990.
6. Preot Dr. Ioan MIRCEA, Dicţionar al Noului Testament, A-Z, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1984.
7. Arhimandrit Zosima TÂRÂLĂ, Ic. Stavr. Haralambie POPESCU, Pidalion, Editura Institutului de Arte Grafice “Speranţa”, Bucureşti,1933.
8. Academia Română, Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Editura “Univers enciclopedic”, Bucureşti, 1998.
9. *** Molitfelnic, Ediţia a V-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1992.
10. *** Mineu pe luna august, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1986.
11. *** Tipic bisericesc, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1976.
     

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ