DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

14 mai 2012

MINUNI ALE SFANTULUI NECTARIE

DOAMNE AJUTA!  DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...

 http://www.sfantulnectarie.ro/HTML/BARA%20MENIURI/arhiveminuni.html


„DACĂ N-AŞ FI TRĂIT, NU V-AŞ FI POVESTIT!”

Dacă n-aş fi trăit, nu v-aş fi povestit! Dumnezeu nu Îşi numără darurile când le dă, iar sfinţii, răsplătiţi cu harul facerii de minuni pentru dragostea lor, sunt tare grabnic ajutători şi nu se uită la păcatele celor care îi cheamă în ajutor! Aş vrea să vă povestesc şi eu minunea pe care Sfântul Nectarie a făcut-o pentru fetiţa mea, minune pentru care Îi dau slavă lui Dumnezeu şi îi mulţumesc Sfântului Nectarie în fiecare zi. Numele meu este Ana Pascu, locuiesc în Bucureşti şi am două fetiţe, Anastasia, care a împlinit anul acesta zece ani, şi Sofia, de şapte ani. Naşterea Anastasiei, în anul 2000, ne-a pricinuit o mare bucurie. Nici prin cap nu ne-a trecut că vor fi atâtea probleme. A avut o sănătate fragilă de la început şi, cu toate că am fost foarte grijulii, la vârsta de şapte luni a făcut o viroză respiratorie, care a declanşat o bronşiolită. A primit tratamentul adecvat şi s-a restabilit, dar nu îşi revenea deloc. Din iarnă şi până în vară, când a împlinit un an, a făcut, una după alta, otite, viroze, infecţii în gât... Părinţii cu copii mici ştiu foarte bine despre ce vorbesc.
Pe piele îi apăreau erupţii urticariene şi chiar în ziua când a împlinit un an am dus-o la munte cu braţele pline de urticarie. Acolo starea ei s-a ameliorat vizibil. Dar la munte am stat cât ne-au permis timpul şi banii, apoi ne-am întors în aerul poluat din Bucureşti. În iarnă, pe la un an şi cinci luni, i-a apărut o eczemă pe faţă, ca o pată roşie. Nici nu s-a vindecat, nici nu a evoluat până prin ianuarie, când a început să se mărească. Am dus-o la dermatolog, care i-a pus diagnosticul de eczemă atopică şi ne-a dat o cremă pe bază de hidrocortizon, cu care să o ungem. Am uns-o cu conştiinciozitate, dar, în loc să-i treacă, i-au apărut eczeme pe tot corpul, pe mâini, pe picioare, pe pleoape... M-am speriat şi, cum medicina clasică nu mă ajutase, am apelat la homeopatie. S-a vindecat după aproximativ o lună de tratament, scăpând totodată de o constipaţie chinuitoare care o făcea să plângă. Totul părea bine, dar, fiind iarnă, au reînceput virozele şi otitele interminabile.
Între timp, făcusem mucegai pe peretele garsonierei în care locuiam şi, deşi îl ştergeam săptămânal, nu a fost suficient. Bănuiesc că atunci a făcut alergie la mucegai şi am înţeles ulterior că şi eczemele care îi apăruseră puteau să fi fost de natură alergică, dar nu a tratat-o niciun doctor în acea perioadă de alergie, deşi am vizitat destui. În vară ne-am mutat într-un alt apartament, mai mare, dar în iarnă, deşi aici nu aveam mucegai, au reapărut eczemele, concomitent cu virozele, roşul în gât şi otitele. Bolile începeau în septembrie şi durau aproape fără pauză până în aprilie. Eczema se localizase pe bărbie şi, în ciuda tratamentului homeopatic, nu se mai vindeca niciodată complet, doar se ameliora pe perioade mai lungi sau mai scurte, apoi se agrava din nou. Aşa am dus-o până la trei ani şi jumătate, când în urma unei viroze a reapărut weezingul şi doctorul a diagnosticat-o cu: „tuse de hiperreactivitate pe fond alergic”, apoi „astm bronşic sub observaţie”. Am început tratamentele cu Ventolin şi Flixotide, cu Singulair şi siropuri de tuse, dar crizele cedau pentru foarte puţină vreme. Devenise alergică la praf, la mucegai şi detergent, iar primăvara, când începea polenul, făcea crize foarte grave de tuse.
Eczemele au dispărut când au început crizele de tuse, dar schimbarea nu mă mângâia cu nimic. Tuşea câte două-trei săptămâni continuu, în pofida tratamentului, zi şi noapte, şi de multe ori tuşea până când voma. Nu vreau să intru în detalii, căci amintirile sunt încă foarte dureroase. E greu să fii părinte şi să nu poţi face nimic. Am încercat şi tratamente homeopate, şi naturiste, nimic nu a ajutat-o. Doar vara se mai răreau crizele şi mai respiram şi noi, ca toamna să o luăm de la capăt până în vara următoare.
La un moment dat, în martie 2005, în timpul unei crize grave de tuse, m a vizitat o prietenă, care îmi spune: „Aveam o iconiţă a Sfântului Nectarie de dăruit şi nu ştiam cui s-o dau. Şi am auzit că Anastasia e bolnavă, aşa că am venit să ţi-o dau.” „Dar cine este Sfântul Nectarie?” „Cum, nu ştii? Este mare vindecător.” Nu ştiam, dar voiam să ştiu. Am împrumutat de la ea o carte cu viaţa Sfântului Nectarie, tot ea mi-a dat şi acatistul, dar nu-mi mai amintesc dacă atunci sau după câteva zile, cert este că m-am rugat sfântului să o ajute şi i-am pus fetiţei icoana pe piept. Tusea s-a oprit şi a dormit liniştită până dimineaţă, ceea ce nu se mai întâmplase de multă vreme.
A doua zi, tusea a reapărut, dar se alina când îi puneam icoana pe piept. Am început să citesc acatistul, dar, deşi se vedea o ameliorare evidentă, încă mai avea crize de tuse. Aşa am dus-o încă un an, cu crize de durată mai scurtă şi mai rare, dar tot bolnavă. Apoi, cu câteva săptămâni înainte de Sfintele Paşti, în 2006, iar a făcut o criză urâtă. Iar nesomn, iar crize de tuse până la vomă, plămâni încărcaţi şi weezing, ca la început. Cearcăne vinete de natură alergică până la nivelul nărilor, că arăta ca un urs panda, biata de ea. Iar pufuri, siropuri, tot tratamentul.
Marţi, în Săptămâna Mare, ne ducem încă o dată la doctor, dar doctorul ridică din umeri. Nu mai are ce să-i facă. Tuşeşte marţi, miercuri, joi, fără pauze, iar în Vinerea Mare o culc la prânz. Doarme un sfert de oră şi începe din nou să tuşească şi se trezeşte. Atunci îi spun soţului meu: „Ia-o, îmbrac-o şi du-o la Mănăstirea Radu-Vodă, la moaştele Sfântului Nectarie, că nu mai pot. S-o vindece el, căci noi nu mai putem face nimic.” Soţul meu se uită lung la mine şi-mi spune: „Bine. Îmbrac-o.” O îmbrac şi închid uşa după ei. Tuşea atât de rău, că răsuna scara blocului. Mă gândeam cu tristeţe cât de rău îi va face polenul, căci era primăvară şi pomii înfloriseră. Mă rugam şi plângeam, căci ce mamă poate fi liniştită când copilul ei este bolnav şi se chinuieşte?
S-au întors după vreo oră şi m-a izbit imediat faptul că nu mai tuşea. Nu o mai văzusem de multă vreme atât de împăcată şi de veselă. Am aşteptat toată noaptea, dar tusea nu a revenit. De atunci nu a mai făcut nicio criză de astm. Aceasta s-a întâmplat în Vinerea Mare, pe 22 aprilie 2006. În anii care au urmat, a mai tuşit de două ori ceva mai tare, dar niciodată nu a mai avut crize cu weezing. O dată, când s-au asfaltat străzile în Bucureşti şi tot aerul era îmbâcsit cu particule de asfalt. A doua oară, la o pneumonie. La indicaţia doctorului, am tot urmat tratamentul cu Singulair până în 2008, de teamă să nu reapară crizele. Vedeţi ce înseamnă lipsa de credinţă?
În 2008 i-am făcut testele pentru alergie şi ce să vezi? Anastasia nu este alergică la nimic. Nici la praf, nici la polen, nici la mucegai! Sfântul Nectarie a vindecat o complet, dar noi nu am crezut şi i-am dat medicamente degeaba încă doi ani... Anastasia are o deosebită evlavie pentru Sfântul Nectarie şi deseori îi citeşte acatistul, mai cu seamă de când a aflat că numele de botez al Sfântului era Anastasie. Şi ce altă mulţumire putem aduce noi, păcătoşii, lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor Săi, în afara rugăciunilor şi a străduinţei de a trăi o viaţă creştinească?
Într-una din vizitele noastre, Anastasia a găsit în grădina Mănăstirii Radu Vodă un şirag de mătănii. Le-a luat cu dragoste, ca pe un dar al Sfântului Nectarie, ca pe un îndemn la rugăciune. Să-L slăvim pe Domnul şi să le mulţumim sfinţilor pentru rugăciunile şi darul dragostei lor pentru noi. Amin!

(Ana Pascu, Bucureşti)

      Sfantul Nectarie al Pentapolei, facatorul de minuni, este un dar al lui Dumnezeu oferit lumii nefericite si sarmane a veacului al XX-lea. Este un mare Parinte al Bisericii in a carui persoana sunt unite sfintenia vietii, harul facerii de minuni si invatatura ortodoxa.
      S-a nascut in 1846 in Silivria, un oras din Tracia rasariteana. Urmand cursul vietii sale, il intalnim la varsta de paisprezece ani la Constantinopol, unde lucreaza si in acelasi timp isi face si studiile. Apoi la Manastirea Noua din Hios, unde a fost tuns monah (1876) si hirotonit diacon (1877), la Atena, unde si-a intregit studiile teologice (1885) si in Egipt, unde a slujit vreme de cinci ani la Pariarhia Alexandriei. Acolo a fost hirotonit preot (1886) si episcop pentru mitropolia Pentapolei (1889). Dar din pricina invidiei pe care a provocat-o lucrarea sa duhovniceasca, a fost clevetit si indepartat de la Patriarhie. S-a intors in Grecia in 1890 si a fost simplu predicator pana in 1894, cand a fost numit director al Scolii Rizarion (Liceu Teologic in Atena). In 1908, din motive de sanatate, a demisionat si s-a retras in Eghina, la Manastirea de calugarite "Sfanta Treime", pe care el insusi o intemeiase in 1904. Acolo a ramas ca duhovnic al manastirii pana la sfarsitul vietii sale (1920).
     Viata sa a fost o calatorie sfanta de saptezeci si patru de ani, plina de roadele Sfantului Duh. A postit, a privegheat, s-a rugat. Si-a supus voia sa voii Domnului si a devenit om al lui Dumnezeu, "patimind si invatand cele dumnezeiesti". A liturghisit ca un Inger, s-a rugat neincetat pana s-a ridicat de pe pamant la Cer. L-a iubit cu inflacarare pe Dumnezeu Cel in Treime si pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. A fost un teolog insuflat de Dumnezeu si un scriitor neobosit. A predicat, a spovedit, a povatuit, s-a jertfit pentru aproapele. Milosteniile si minunile sale sunt nenumarate. Prezenta sa aduce liniste si pace in inimile tuturor. Este cu adevarat mare, pentru ca a castigat cu smerenia cele inalte. A fost arhiereu al Celui Preainalt, insa nu s-a dat inapoi nici de la a lucra in gradina, a face curatenie, a repara incaltaminte si a ajuta la lucrarile de constructie pana la batranete. A fost clevetit mult, dar a rabdat fara sa se tulbure, s-a rugat, a iertat si a multumit lui Dumnezeu pentru toate. A fost un urmator credincios al blandului si smeritului Iisus, pentru care Biserica l-a canonizat in anul 1961.
     Invataturile sale izvorasc din viata sa cuvioasa. Redam aici cateva fragmente din epistolele sale. Lucrarea de fata este o mica culegere de invataturi scurte si cuprinzatoare, care se refera la viata duhovniceasca si la nevointa pe care trebuie sa o faca crestinul.

Calea fericirii

      Nimic nu este mai de pret decat o inima curata, pentru ca o astfel de inima devine tron al lui Dumnezeu. Si ce este mai plin de slava decat tronul lui Dumnezeu ? Cu siguranta ca nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curata : "Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu " (II Corinteni 6,16.).
       Asadar, cine este mai fericit decat acesti oameni ? Si de ce bunuri pot sa ramana lipsiti ? Nu se gasesc toate darurile si harismele Sfantului Duh in fericitele lor suflete ? De ce mai au nevoie ? De nimic, cu adevarat, de nimic ! Pentru ca Il au in inima lor pe Insusi Dumnezeu !
      Cat se inseala oamenii care cauta fericirea departe de ei insisi, in tari straine si in calatorii, in bogatie si slava, in averi mari si placeri, in desfatari trupesti, in lux si in tot felul de desartaciuni, care se sfarsesc in amaraciune ! Ridicarea turnului fericirii in afara inimii noastre seamana cu zidirea unei cladiri pe un teren zguduit continuu de cutremure. Curand o astfel de constructie se va prabusi la pamant.
      Fratii mei ! Fericirea se afla inlauntrul vostru si fericit este omul care intelege aceasta. Cercetati-va inima si vedeti in ce stare duhovniceasca va aflati ! Nu cumva inima voastra si-a pierdut indrazneala inaintea lui Dumnezeu ? Nu cumva constiinta va mustra pentru calcarea poruncilor Lui ? Nu cumva va invinuieste pentru nedreptati, minciuni si neglijarea indatoririlor fata de Dumnezeu si fata de aproapele ? Cercetati si vedeti daca nu cumva inima voastra a fost umpluta de rautati si patimi, daca nu cumva s-a abatut pe cai nedrepte !
      Din nefericire, cel care nu are grija de inima sa, se lipseste de tot lucrul bun si cade intr-o multime de rautati. Alunga bucuria si se umple de amaraciune si de frica. Alunga dragostea si primeste ura. Alunga toate harismele si roadele Sfantului Duh pe care le-a primit la Botez si se face salasul tuturor acelor rele care il fac pe om vrednic de plans si de trei ori ticalos.
      Fratii mei! Preamilostivul Dumnezeu vrea ca noi toti sa fim fericiti, atat in viata aceasta, cat si in cealalta. Pentru aceasta a intemeiat Sfanta Sa Biserica, ca sa ne curateasca de pacat, sa ne sfinteasca, sa ne faca prieteni ai Sai, sa ne daruiasca binecuvantarile Cerului.
      Biserica sta mereu cu bratele deschise, ca sa ne primeasca. Sa alergam repede toti cei care avem constiinta impovarata. Sa alergam la Biserica, caci ea este gata sa ridice povara noastra cea grea, sa ne daruiasca indrazneala catre Dumnezeu, sa ne umple inima de bucurie si de fericire.

Sfantul Botez

      Cati In Hristos v-atI botezat, in Hristos v-ati si imbracat (Galateni 3,27. ) Ce mare adevar este exprimat in aceste cuvinte ale Apostolului Pavel !
      Crestinii botezati nu sunt imbracati in omul cel vechi, cu patimile si cu poftele sale pacatoase, ci in omul cel nou. S-au imbracat in Hristos, Care traieste acum in inimile lor. Iar cuvantul « s-au imbracat » nu se refera la un simplu vesmant exterior, ci la ceva mai profund, la ceva fiintial si de nestramutat.
      Prin credinta si prin Botez ne imbracam in Hristos si devenim fii ai lui Dumnezeu, sfinti si desavarsiti, dumnezei dupa har.
      Asadar, am aruncat dinlauntrul nostru stricaciunea si ne-am imbracat In nestricaciune. Ne-am dezbracat de omul pacatos si ne-am imbracat in omul dreptatii si al harului. Am alungat moartea si ne-am imbracat in nemurire.
       Ne-am gandit insa si la marile fagaduinte, pe care prin Botez le-am facut inaintea lui Dumnezeu? Am constientizat faptul ca suntem datori sa ne comportam ca niste fii ai lui Dumnezeu si ca frati ai Domnului nostru? Ca avem datoria sa supunem voia noastra voii lui Dumnezeu? Ca trebuie, ca fii ai Sai, sa ramanem liberi fata de pacat? Ca trebuie sa-L iubim cu toata puterea, din adancul sufletului si al inimii noastre? Ca suntem datori sa-L adoram si sa insetam dupa unirea cu El pentru totdeauna? Ne-am gandit oare ca inima noastra trebuie sa fie plina de dragoste, astfei incat aceasta sa se reverse si catre aproapele nostru? Avem constiinta ca suntem datori sa devenim sfinti, desavarsiti, chipuri ale lui Dumnezeu, fii ai Sai si mostenitori ai Imparatiei  Cerurilor?
      Pentru toate acestea avem datoria sa ne nevoim, ca sa nu ne aratam nevrednici de chemarea lui Dumnezeu si sa fim alungati de la fata Sa. Da, fratii mei, sa ne luptam cu ravna si cu lepadare de sine, ca sa biruim. Nici unul dintre noi sa nu-si piarda curajul, sa nu fie nepasator, sa nu se teama de greutatile  nevointei duhovnicesti, pentru ca Il avem ajutor pe Dumnezeu, Care ne da putere sa mergem pe calea cea grea a virtutii.

Nevointa duhovniceasca

       Scopul vietii noastre este sa devenim desavarsiti si sfinti, fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai Imparatiei Cerurilor. Sa luam aminte ca nu cumva de dragul vietii acesteia sa ne lipsim de cea viitoare, ca nu cumva din pricina grijilor pamantesti sa neglijam scopul vietii noastre.
    Postul, privegherea si rugaciunea, prin ele insele nu aduc roadele dorite, pentru ca ele nu sunt scopul vietii noastre, ci sunt mijloacele folosite pentru atingerea scopului.
    Impodobiti-va cu virtuti! Nevoiti-va sa alungati patimile sufletesti ! Curatiti-va inima de toata murdaria si pastrati-o curata, ca sa vina Domnul si sa Se salastuiasca inlauntrul vostru, ca sa va umple Duhul Sfant cu dumnezeiestile Sale daruri.
    Copiii mei iubiti, acestea sa fie singura voastra preocupare si grija. Acestea sa fie totdeauna scopul si dorinta voastra. Pentru acestea sa va rugati lui Dumnezeu.
    Sa Il cautati in fiecare zi pe Domnul, insa inlauntrul inimii voastre, nu in afara ei. Iar cand Il veti gasi, stati cu frica si cutremur, ca Heruvimii si Serafimii, pentru ca inima voastra s-a facut tron al lui Dumnezeu. Dar ca sa-L aflati pe Domnul, smeriti-va pana la pamant, pentru ca El se scarbeste de cei mândri, pe cand pe cei smeriti cu inima ii iubeste si ii cerceteaza.
     Daca te vei nevoi cum se cuvine, Dumnezeu te va sprijini. Prin nevointa ne vedem neputintele, lipsurile si greselile. Nevointa este oglinda starii noastre duhovnicesti. Cel ce nu se nevoieste, nu se cunoaste pe sine insusi.
     Luati aminte chiar si la greselile mici. Daca din neluare-aminte se intampla sa pacatuiti, nu deznadajduiti, ci sculati-va repede si cadeti inaintea lui Dumnezeu, Care are puterea sa va ridice.
     Avem inlauntrul nostru neputinte si patimi adanc inradacinate. Multe dintre ele sunt mostenite.Toate acestea nu pot fi alungate degraba, nici prin neliniste si intristare apasatoare, ci prin rabdare si staruinta, cu grija si luare-aminte.
    Intristarea peste masura ascunde inlauntrul ei mandria. De aceea este vatamatoare si primejdioasa si de multe ori este provocata de diavol, ca sa-l impiedice pe nevoitor in calea lui.
     Calea care duce la desavarsire este lunga. Rugati-va lui Dumnezeu sa va dea putere ! Infruntati cu rabdare caderile voastre, ridicati-va repede si nu ramaneti, precum copiii in locul in care ati cazut, plangand si tanguindu-va nemangaiati.
      Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita. Nu deznadajduiti daca se intampla sa cadeti iarasi in aceleasi pacate. Multe dintre ele sunt puternice, atat din pricina firii, cat si din pricina obisnuintei, insa cu trecerea timpului si prin straduinta sunt biruite. Nimic sa nu va duca la deznadejde.

Ispitele

     Ispitele sunt ingaduite ca sa ni se descopere patimile ascunse, ca sa ne luptam cu ele si sa ne tamaduim sufletele. Sunt si ele un semn al milei dumnezeiesti. Pentru aceasta, lasa-te cu incredere in mainile lui Dumnezeu si cere ajutorul Lui, ca sa te intareasca in nevointa ta. Nadejdea in Dumnezeu nu poate sfarsi niciodata in deznadejde. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu stie cat poate rabda fiecare dintre noi si ingaduie ispitele dupa puterea noastra. Insa trebuie ca si noi sa fim cu luare-aminte, ca sa nu intram singuri in ispita.
     Incredintati-va lui Dumnezeu cel bun, Cel tare, Cel viu si El va va povatui la odihna. Dupa incercari urmeaza bucuria duhovniceasca. Domnul ia aminte la cei ce rabda incercarile si intristarile pentru dragostea Sa. Asadar, nu va imputinati  cu sufletul si nu va temeti.
     Nu vreau sa va intristati si sa va tulburati pentru cele ce se intampla impotriva vointei voastre, oricat de indreptatita ar fi ea. O asemenea intristare arata existenta egoismului. Luati aminte la egoism, care se ascunde sub lucruri indreptatite. Luati aminte si la intristarea neasteptata, care ia nastere dintr-o mustrare dreapta. Intristarea peste masura este de la vrajmasul. Una singura este adevarata intristare, cea care ne cuprinde atunci cand cunoastem bine starea nenorocita a sufletului nostru. Toate celelalte intristari nu au nici o legatura cu Harul lui Dumnezeu.
    Ingrijiti-va sa paziti In inima voastra bucuria Sfantului Duh si sa nu ingaduiti  vicleanului sa-si verse otrava sa. Luati aminte! Luati aminte ca nu cumva raiul pe care il aveti inlauntrul vostru sa se prefaca in iad.

Rugaciunea

      Principala lucrare a omului este rugaciunea. Omul a fost zidit ca sa-L laude pe Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care i se potriveste. Numai aceasta explica esenta sa duhovniceasca. Numai ea indreptateste locul aparte pe care il ocupa In cadrul zidirii. Omul a fost zidit ca sa-L slaveasca pe Dumnezeu si sa fie partas al dumnezeiestii Sale bunatati si fericiri.
      Fiind chip al lui Dumnezeu, inseteaza dupa El si se straduieste sa se inalte spre El. Prin rugaciune si cantare de lauda omul simte bucurie. Duhul sau se veseleste si inima lui salta. Cu cat se roaga mal mult, cu atat sufletul sau se goleste de dorintele lumesti si se umple de bunatatile ceresti. Si pe masura ce se desparte de cele pamantesti si de placerile vietii, se umple de bucurie cereasca. Cercarea si experienta ne incredinteaza de adevarul acesta.
      Lui Dumnezeu ii sunt bineplacute acele rugaciuni care se aduc asa cum se cuvine, adica avand simtamantul nedesavarsirii si al nevredniciei noastre. Ca sa existe insa un asemenea simtamant, trebuie sa ne lepadam cu desavarsire de eul nostru cel rau si sa implinim poruncile lui Dumnezeu. Este nevoie de smerenie si de lucrare duhovniceasca fara incetare.
      Incredintati lui Dumnezeu toate grijile voastre. El va poarta de grija. Nu fiti  mici la suflet si nu va tulburati. Acela care cerceteaza adancurile ascunse ale sufletului omenesc, cunoaste si dorintele noastre si are puterea sa le implineasca asa cum stie El. Voi numai rugati-va Lui si nu va pierdeti curajul. Nu socotiti ca, deoarece dorinta voastra este sfanta, aveti dreptul sa va plangeti atunci cand rugaciunile voastre nu sunt ascultate. Dumnezeu va implineste dorintele intr-un mod pe care nu-l cunoasteti. Asadar, linistiti-va si chemati pe Domnul !
      Rugaciunile si cererile prin ele insele nu ne duc la desavarsire, ci Domnul este Cel care ne desavarseste. El vine si Se salastuieste inlauntrul nostru cand implinim poruncile Lui. Si una dintre primele porunci este ca in viata noastra sa se faca nu voia noastra, ci voia lui Dumnezeu. Si sa se faca intocmai asa cum se face in Cer de catre Ingeri, ca sa putem si noi sa spunem:  » Doamne, nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Faca-se voia Ta, precum in Cer asa si pe pamant! ». Asadar, daca nu-L avem pe Hristos inlauntrul nostru, rugaciunile si cererile noastre ne duc la inselare.

Pacea

      Pacea este un dar dumnezeiesc, care se da cu imbelsugare celor care se impaca cu Dumnezeu si implinesc dumnezeiestile Sale porunci.
      Pacea este lumina si de aceea fuge de pacat, care este intuneric. Un pacatos nu are pace niciodata.
      Nevoiti-va impotriva pacatului si nu va tulburati cand se starnesc patimile inlauntrul vostru, caci atunci cand in lupta impotriva lor biruiti, ridicarea patimilor vi se face pricina de pace si bucurie.
      Cautati pacea cu totii si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evrei 12.14.)
      Pacea si sfintenia sunt doua conditii necesare pentru cel ce inseteaza sa vada fata lul Dumnezeu. Pacea este temelia pe care se sprijina sfintenia.
      Sfintenia nu ramane intr-o inima tulburata si manioasa. Mania, cand ramane mult timp in suflet, duce la dusmanie si ura impotriva aproapelui. Din aceasta pricina trebuie sa ne impacam indata cu fratele nostru, ca sa nu ne lipsim de Harul lui Dumnezeu care ne sfinteste inima.
      Cel ce este in pace cu sine insusi este in pace si cu aproapele sau si cu Dumnezeu. Un astfel de om este sfintit, pentru ca Insusi Dumnezeu locuieste inlauntrul sau.

Dragostea

      Cautati dragostea. Cereti in fiecare zi de la Dumnezeu dragostea. Impreuna cu dragostea vine tot binele si vin toate virtutile. Iubiti, ca si voi sa fiti iubiti de ceilalti. Dati-I lui Dumnezeu toata inima voastra, ca sa ramaneti in dragoste. « Cel ce ramane In iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el » ( I Ioan 4.16).
      Aveti datoria sa fiti cu multa luare-aminte la relatiile dintre voi, sa va cinstiti unul pe altul ca niste chipuri sfinte, ca icoane ale lui Dumnezeu. Sa nu cautati niciodata la trup si la frumusetea lui, ci la suflet. Luati aminte la simtamantul dragostei, caci atunci cand inima nu este incalzita de rugaciune curata, dragostea este in primejdie de a deveni trupeasca si nefireasca, este in primejdie sa intunece mintea si sa arda inima.
      Trebuie sa cercetam in fiecare zi daca nu cumva dragostea noastra nu izvoraste din plinatatea dragostei noastre pentru Hristos. Cel care privegheaza ca sa-si pastreze curata dragostea, va fi pazit de cursele vicleanului, care incearca incet-incet sa prefaca dragostea crestineasca in dragoste lumeasca.

Discernamantul

      Va sfatuiesc sa aveti in toate discernamant si intelepciune. Feriti-va de extreme. Nevointa trebuie sa se faca cu masura. Cel ce nu are virtuti mari si se nevoieste asemenea celor desavarsiti, vrand sa traiasca cu asprime, precum Sfintii Asceti, se primejduieste sa fie luat in stapanire de mandrie si sa cada. Pentru aceasta, umblati cu discernamant si nu va irositi timpul prin osteneli fara masura. Amintiti-va ca nevointa trupeasca este un simplu ajutor dat sufletului, ca sa ajunga la desavarsire. Pentru a ajunge la desavarsire este nevoie mai ales de nevointa sufletului.
      Nu intindeti coarda peste masura. Sa stiti ca nu puteti sa-L zoriti pe Dumnezeu sa va dea darurile Sale. Da atunci cand vrea El. Tot ceea ce primim este un dar al milostivirii lui Dumnezeu.
      Nu cautati sa ajunge la masuri inalte prin nevointe mari, fara sa aveti virtuti, pentru ca va primejduiti sa cadeti in inselare din pricina mandriei si indraznelii. Cel care vrea harisme si stari duhovnicesti inalte, fiind inca impovarat de patimi, ca un fara de minte si mandru, cade in inselare. Mai inainte de toate trebuie sa se nevoiasca pentru curatirea sa. Dumnezeiescul Har daruieste harismele, ca o rasplata, celor care s-au curatit de patimi. Ii cerceteaza fara zgomot si in ceasul cand nici nu se gandesc.

Mandria

       Mandria mintii este mandria satanica, care Il tagaduieste pe Dumnezeu si Il huleste pe Sfantul Duh. Din aceasta pricina se si vindeca foarte greu. Este un intuneric adanc, care impiedica ochii sufletului sa vada lumina care se afla inlauntrul sau si care duce la Dumnezeu, la smerenie, la dorirea binelui.
       Mandria inimii insa nu este rod al mandriei dracesti, ci ia nastere din diferitele stari si intamplari: bogatie, slava, cinstire, daruri sufletesti si trupesti (inteligenta, frumusete, putere, indemanare si altele). Toate acestea ii fac pe oamenii lipsiti de minte sa devina trufasi, infumurati, insa fara sa ajunga atei. Acestia de multe ori sunt miluiti de Dumnezeu, inteleptiti si indreptati. Inima lor se smereste, inceteaza sa mai caute slava desarta si astfel se tamaduiesc.
      Lucrarea duhovniceasca care sa va preocupe sa fie cercetarea inimii voastre. Nu cumva se cuibareste in ea, ca un sarpe veninos, mandria, patima care da nastere multor rele, care omoara virtutile si invenineaza totul ? Trebuie totdeauna sa fiti cu luare-aminte fata de aceasta rautate luciferica.
      Cred ca nu gresesc daca spun ca toata preocuparea noastra duhovniceasca consta in descoperirea si nimicirea mandriei si a odraslelor ei. Daca ne izbavim de ea si se salastuieste in inima noastra smerita cugetare, atunci le avem pe toate, caci acolo unde se afla adevarata smerenie, se afla adunate si toate celelalte virtuti care ne inalta pana la Dumnezeu.

Nobletea duhovniceasca

      Crestinii au datoria, dupa porunca Domnulul, sa devina sfinti si desavarsiti. Desavarsirea si sfintenia se intiparesc adanc mai intai in sufletul crestinului, iar de acolo isi pun pecetea asupra gandurilor, dorintelor, cuvintelor si faptelor sale. Astfel Harul lui Dumnezeu, care se afla in suflet, se manifesta si in purtarea exterioara.
      Crestinul este dator sa se poarte fata de toti cu noblete. Din cuvintele si faptele sale sa se raspandeasca Harul lui Dumnezeu, care salastuieste in sufletul sau, astfel incat sa se faca aratata viata sa sfanta si sa fie slavit Numele lui Dumnezeu.
      Cel care este masurat in cuvinte, este masurat si in fapte. Cel care isi cerceteaza cuvintele pe care urmeaza sa le spuna, isi cerceteaza si faptele pe care urmeaza sa le savarseasca si niciodata nu va trece peste hotarul bunei si virtuoasei purtari.
      Cuvintele insuflate de Har ale crestinului au intotdeauna delicatete si noblete. Acestea sunt cele care dau nastere dragostei si aduc pace si bucurie. Dimpotriva, vorbirea in desert naste ura, vrajmasii, suparari, certuri, tulburari si razboaie.
       Asadar, totdeauna sa avem noblete. Niciodata sa nu iasa din gura noastra cuvantul rau, cuvant care nu este dres cu Harul lui Dumnezeu, ci totdeauna cuvinte bune care vadesc nobletea cea intru Hristos si starea noastra sufleteasca buna.

Doxologie

       Crestinul este dator sa-L slaveasca pe Dumnezeu, atat cu trupul, cat si cu sufletul sau. De altfel amandoua apartin lui Dumnezeu si prin urmare nu are dreptul sa le necinsteasca si sa le strice, ci sa le pastreze sfinte si sa se foloseasca de ele cu multa recunostinta.
       Cel ce isi arninte ca trupul si sufletul sau apartin lui Dumnezeu, se poarta fata de ele cu evlavie si cu frica sfanta, pastrandu-le curate de toata intinaciunea, petrecand intr-o continua comuniune cu Acela Care le sfinteste si le intareste.
       Omul Il slaveste pe Dumnezeu cu trupul si cu sufletul sau mai intai atunci cand isi aminteste ca a fost sfintit de Dumnezeu si s-a unit cu El, iar apoi cand isi uneste voia sa cu voia lui Dumnezeu, astfel incat sa implineasca totdeauna voia Lui cea buna si desavarsita. Un astfel de om nu traieste pentru sine insusi,  ci pentru Dumnezeu. Lucreaza pe pamant pentru Imparatia lui Dumnezeu. Il slaveste in toate pe Dumnezeu, in cuvinte si in fapte. Faptele sale, care sunt savarsite spre binele aproapelui, sunt prilej de slavire a numelui lui Dumnezeu. Viata sa straluceste de lumina dumnezeiasca si se face astfel povatuitor catre Dumnezeu pentru cei care inca nu L-au cunoscut.



A DOUA RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL NECTARIE TAUMATURGUL
- ALCĂTUIRE A CUVIOSULUI FILOTEI ZERVAKOS –

Sfinte Nectarie, făcătorule de minuni, omule al lui Dumnezeu, împlinirea năzuinţelor Duhului; Păstorule şi liman dumnezeiesc, lucrătorul viei celei de taină a lui Hristos, credincios şi sârguincios, care ca un rob credincios al lui Dumnezeu şi săvârşitor al tainelor Acestuia ai fost învrednicit de către Acesta cu darurile facerii de minuni şi al vindecărilor. Mulţi sunt cei care au luat vindecare de la tine, cercetând cu credinţă şi evlavie preacinstitele tale moaşte ; cei necăjiţi, suferinzi de multe boli, mâhniri, supărări, nenorociri şi primejdii. Alţii departe găsindu-se, neputând să vină cu trupul, dar crezând că darurile Atotputernicului Dumnezeu dăruite prin intermediul sfinţilor Săi nu numai celor din apropiere, ci şi celor de pe mare departe îi ajunge şi îi ajută, luând fiecare dăruirea după cererea sa.
Deoarece noi suntem robi netrebnici ai lui Dumnezeu si ne gasim in mare mahnire, primejdie si suparare, caci vazuti si nevazuti vrajmasi, dinauntru si din afara, ca fiarele salbatice, ziua si noaptea viclenesc impotriva scumpei Mirese a lui Hristos, curatei si Una Sfânta Duhovniceasca si Apostoleasca Biserica pentru a o darâma si a o face nevazuta. Preaalesule Pastor al lui Hristos, noi, oile cele cuvântatoare, pentru care Hristos sângele Sau l-a varsat, iti cerem sa ii izgonesti si sa-i imprastii. Si de vreme ce nu suntem vrednici, pentru multele noastre pacate, ca din gurile noastre murdare si buzele necurate a ne ruga Preaiubitorului de oameni si Preamilostivului Dumnezeu si Tata pentru dezlegarea cererilor si necazurilor noastre, a supararilor care mereu ne insotesc, te imploram cu durere, cu inima infrânta, cu suspinuri si cu lacrimi sa mijlocesti impreuna cu Preasfanta Maica a lui Dumnezeu si cu toti sfintii sa fim izbaviti din multele primejdii, noi, pacatosii si nevrednicii. Noi, prin multele si nenumaratele pacate si cu nemultumirea noastra L-am mâniat pe Preabunul si Preainduratorul Dumnezeu si Parintele nostru Ceresc, si va veni la noi si pentru nerecunostinta noastra va fi nu Dumnezeu Multmilostiv si Indurator, ci Dumnezeul Judecator, spre a ne pedepsi şi a ne răsplăti după faptele noastre.
Credem şi nădăjduim că mijlocirea tuturor sfinţilor şi a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu va îmblânzi faţa Acestuia şi-L va înmuia, va îndeparta cursele văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, va împrăştia dorinţele lor nelegiuite şi ne va izbăvi pe noi din toată primejdia, căci ‘‘mult poate rugăciunea dreptului cea cu osârdie’’ şi ‘‘mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului’’. Va transforma mâhnirea noastr în bucurie şi desfătare şi vom cânta împreună cu Sfinţii Apostoli, mucenici, mărturisitori şi cu toţi sfinţii ‘‘aceasta este biruinţa şi biruitoarea lumii, credinţa noastră’’, şi ca profetul David: ‘‘Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii săi!’’
Să-i cântăm şi să-i lăudăm, să mulţumim Maicii Domnului, cea care ne-a eliberat, Grabnic ascultătoarea, Nădejdea şi Mântuirea poporului nostru, Maicii noastre duhovniceşti, în psalmi şi cântări duhovniceşti. ‘‘Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă, izbăvindu-ne din nevoi, mulţumiri aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururi Fecioară!’’

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV