DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

11 iulie 2011

MINUNILE DIN VALEA NEAGRA


In Tara Vrancei, minunilor nu le plac soselele cu asfalt. Cine vrea sa ajunga la ele trebuie sa paraseasca drumurile batute, pline de vanzoleala si larma, sa aleaga potecile modeste si prafuite, care se pierd pe dealuri si in paduri. Odata cu asfaltul, ramane in urma si uratul. Satele sunt tot mai curate, casele tot mai simple si mai frumoase, indeletnicirile omenesti - tot mai vechi. Chiar si timpul pare sa se intoarca in urma, la matca lui. De unde vii este lumea, unde te duci - gradina lui Dumnezeu.
La Valea Neagra, un catun unde drumul se termina, e suficient sa treci pe sub turla albastra, inaltata peste o poarta de manastire, si ai ajuns in Rai. Cat vezi cu ochii, doar iarba stralucitoare, rauri de soare si Sfanta Vineri asteptandu-te cu cheile minunii la brau. Mica de statura, plapanda si zambitoare, paseste marunt, leganandu-si fustele monahale peste poteci. Are 75 de ani, in viata de toate zilele o cheama Simfora Marcu si pare o papadie cernita, in explozia de muscate care aprind ferestrele chiliilor zugravite in alb.
Un dangat de clopot starneste roiuri de pasari din arborii seculari. Inaltate peste turla bisericii, aripile lor aduna un nor de umbra. Dar lumina care arde in sfantul lacas este vesnica. Ea izvodeste din ochii nespus de frumosi si curati ai Maicii Domnului Prodromita, una din cele mai sfante si mai puternice icoane de pe pamant.  
Calugarii ratacitori 
Nu e greu de spus cum s-au asezat monahii in Tara Vrancei. Pentru ca la inceput, prin sec XIV, aici nu era nici urma de manastire sau de schit. Locurile erau prea salbatice, iar codrii prea desi si neospitalieri, pentru ca cineva sa se incumete a vietui aici. Cel care a dus vestea locurilor a fost Vasile, un schivnic luminat, care avea sa fie invatator pentru Paisie, sfantul din calendarul nostru ortodox. Vasile a fost cel care a ctitorit schitul de la Poiana Marului. De aici, ani de zile, au plecat calugari in toate partile Moldovei, pentru a purta cuvintul Domnului printre mireni. De acest schit auzisera si niste calugari din stepele rusesti, prigoniti de tari si de boierii lor. Cum oamenii n-au vrut sa se inchine dintii domnului lumesc ci tot celui ceresc, manastirea le-a fost spulberata de ostile imperiale, iar ei au plecat in bejenie. Nu au luat cu ei decat o icoana miraculoasa, pictata pe lemn de mesteacan, cu imaginea Maicutei Sfinte, botezata Podromita.
Pe jos au plecat calugarii, cu picioarele goale, rostind neincetat rugaciunea inimii, . Unii i-au ajutat, altii i-au prigonit, dar icoana din desaga le-a tinut mereu aprinsa speranta si credinta.    
Berbecul cu lana de aur 
Nimic nu e imposibil pentru Dumnezeu, atunci cand se face cunoscut oamenilor prin minunile sale. Asa s-au petrecut lucrurile si aici, la Valea Neagra. Calugarii nu se decideau asupra unui loc pentru ridicarea chiliilor. “Din atitea locuri binecuvintate de Dumnezeu”, ei, in modestia lor, nu se decideau a se opri. Nu credeau ca drumul lor a luat sfarsit si ca se pot odihni in acele locuri, unde Domnul le hotarise loc de popas vesnic”, ne povesteste una dintre maicute. Si tot de la ea aflam cum s-a petrecut prima minune. Plecasera in zori, insotiti de un cioban de prin partea locului. Au mers pina la asfintit si cand au hotarit loc de popas. Atunci si-au dat seama ca sunt in acelasi loc de unde plecasera. Au crezut ca ciobanul i-a plimbat prin munti special ca sa se intoarca si sa faca acolo biserica si chilii, pentru ca locuitorii nu aveau asa ceva.
Dimineata au plecat singuri si aveau grija sa-si aleaga mereu cate un punct de reper in fata lor, pentru ca sa nu se invarta in cerc. I-a prins noaptea pe drum si au inoptat acolo. A doua zi, cand s-au trezit, au vazut ca erau in primul loc de popas. Mare a fost uimirea calugarilor. S-au aruncat cu fetele la pamant si s-au rugat Tatalui Ceresc. “Ei au crezut ca e mana diavoleasca si ca Satan le-a incetosat mintile pentru ca ei sa nu mai ajunga la loc de ridicare pentru schit. S-au rugat o zi intreaga si o noapte, iar a doua zi, cu inimile intarite, au pornit la drum. Spre amurgire, s-a pornit din senin un vant napraznic care smulgea brazii din radacina. Nu aveau unde sa se adaposteasca, iar de mers nici nu mai putea fi vorba. S-au strans laolalta si au inceput sa cinte o melodie veche:
.
Se spune ca nici nu au terminat bine rugaciunea, ca vantul s-a oprit dintr-o data, iar soarele stralucea pe cer. Iar ei erau tot in locul de inceput. Atunci au inteles acei sfinti parinti, ca Dumnezeu le-a hotarat acolo loc de odihna si de rugaciune. Cativa ani la rand, Liturghia a fost slujita in aer liber, in apropierea unei stane. Acolo, pe locul altarului incropit din lemn cioplit de calugari, a fost plantat un stejar. Dupa 200 de ani, falnicul stejar a fost taiat, iar pe ciotul ramas din el s-a asezat un disc mare, de piatra, cu insemnul crucii pe el. Acolo si-a aflat cea dintii odihna icoana cea sfanta, iar obstile satesti au ridicat, pe cheltuiala lor, doua schituri, unul la Lepsa si unul in Valea Neagra, inzestrate din daniile lor.  Iar minunile nu au incetat din acel moment. Imediat, dupa ridicarea primei bisericute si a clopotnitei, a fost cioplita catapeteasma, din lemn de nuc.
Intr-o buna zi, pe masura ce munca tamplarilor se apropia de sfarsit, cativa ciobani se intorceau cu turmele de la pascut din locul numit pana azi "Poienile lui Potea". Un berbec vanjos, cu coarnele rasucite de doua ori, s-a impiedicat din senin, in timp ce cobora costisa lina, cazand intr-un ochi de apa. Dupa ce a reusit sa se ridice, a sarit pe pajiste si a pornit la fuga pentru a ajunge turma ce o luase inainte. Nu mica le-a fost uimirea ciobanilor sa vada cum din blana bogata a berbecului picurau stropi ce aveau stralucirea aurului...
Intorcandu-se dupa urmele ce sclipeau in iarba ca licuricii, oamenii au ajuns la apa in care cazuse animalul si care stralucea ca stelele pe cer. Barbatii s-au apucat sa sape si au descoperit un vas adanc, plin cu monede si pocale de aur. Socotind ca acesta este un semn de la Cel de Sus, pastorii locului au hotarat sa daruiasca intreaga comoara Schitului Valea Neagra. Monahii dreptcredinciosi au topit-o, folosind-o la poleirea tamplei bisericii cu foita de aur, asa cum se pastreaza si in ziua de azi.
Primele minuni        
Povestile despre minunile Prodromitei din Valea Neagra coboara in urma cu peste 200 de ani. Ele fac parte din istoria locului si sunt povestite din tata in fiu. Maica Simfora le spune si ea, cu voce soptita si infiorata, chiar in fata icoanei din care Preacurata Fecioara ne priveste in ochi: "Prodromita era scoasa pentru induplecarea ploilor sau oprirea grindinei, pentru recolte bogate ori pentru stavilirea viscolului, pentru pazirea de trasnete si puhoaie, pentru fereala de straini primejdiosi... Dar mai presus de orice, Icoana Facatoare de Minuni era de mare folos crestinilor bolnavi sau aflati la vreo ananghie atunci cand acestia se rugau cu nadejde si iubire, dovedindu-si credinta nestramutata in puterea fara de margini a Celui de Sus...".
Amintirea unei asemenea intamplari minunate, petrecuta pe la jumatatea secolului trecut, pare sa se intruchipeze aievea in linistea din biserica. Epitropul Asanache Popa, unul dintre binefacatorii schitului de la Valea Neagra, si sotia lui, Sita, erau oameni instariti, insa cu "frica lui Dumnezeu", povesteste maica Simfora. Unicul lor copil, o frumusete de fata, a cazut de pe cal tocmai la varsta maritisului, ramanand paralizata... In loc sa-i sminteasca, aceasta nenorocire le-a intarit credinta si mai mult. Timp de 40 de zile si 40 de nopti, sotii au postit si s-au rugat, cu randul, fara incetare, la Icoana Preacuratei Fecioare. Cand unul ingenunchea in fata altarului, celalalt ramanea de veghe acasa, la capataiul fetei paralizate, pana il dobora somnul... A doua zi o luau de la capat, inlocuindu-se unul pe altul. Atatea lacrimi amare au varsat la Sfanta Icoana, incat calugarii de la schit, cutremurati de jalea parintilor, dar si de evlavia lor nestramutata, au inceput sa se roage impreuna cu ei.
Dupa cea de-a patruzecea zi s-au oprit, dar un sobor de calugari s-a mutat langa patul de suferinta al fetei, impreuna cu parintii, citind neintrerupt acatiste si molifte cu candela aprinsa. In prima seara de dupa scurgea celor patruzeci de zile, putin inainte de inceperea Vecerniei, monahul Iosif Bontea s-a dus sa descuie biserica pentru a pregati lacasul de slujba. Abia cand s-a apropiat la cativa pasi a descoperit ca inauntru este lumina... Ferestrele pareau albite de raze scanteietoare, de parca vreun frate aprinsese o mie de lumanari! Speriat, s-a intors din drum si l-a chemat cu sine pe monahul de la cea mai apropiata chilie. Facandu-si cruci, cei doi au privit lumina necunoscuta si s-au incumetat, in cele din urma, sa descuie usa de la intrare.
Cand au pasit dincolo de prag, au cazut in genunchi, cutremurati de uimire... In mireasma puternica de smirna si tamaie ce plutea in sfanta incapere, Icoana Maicii Domnului era scaldata intr-o lumina paradisiaca, de o stralucire incredibila, care schimbase, parca, infatisarea intregului lacas. "Era abia o picatura din lumina Raiului..." - sopteste maicuta Simfora, cu ochii in lacrimi. "Asemenea lumina nu te orbeste niciodata, oricat de tare ar fi, caci este insasi Slava lui Dumnezeu, Cel Atotputernic, Iubitor si Milostiv. Ea ajunsese pana aici, in bisericuta asta binecuvantata, unde stam noi acuma!" Te uiti o clipa imprejur, tulburat de vorbele monahiei, si incerci sa vezi cu ochii mintii acea imagine fara seaman. Dar povestea Sfantei Vineri de langa tine te intoarce, inca o data, in timp. Asa cum stateau, rugandu-se in genunchi, coplesiti de maretia tacuta a semnului dumnezeiesc, cei doi calugari au bagat de seama ca lumina suprafireasca incepe sa scada incet, incet. Pe masura ce stralucirea se imputina, monahii auzeau cantece bisericesti, amestecate cu voci si plansete, care se apropiau prin livada de la intrare. Cand s-au ridicat sa vada ce este, in curtea schitului tocmai intra soborul fratilor ce se rugasera la capataiul fetei paralizate.
Vocile lor cantau imnuri de lauda catre Cel de Sus. In mijlocul calugarilor calca usor, abia atingand pamantul, sovaitoare si desculta, chiar fiica Sitei si a lui Asanache Popa, imbracata numai in camasa de noapte, asa cum se sculase din asternutul suferintei, in clipa savarsirii miracolului. La urma de tot, tinand lumanari aprinse, ca la Inviere, doua umbre de oameni paseau sfarsiti de emotie: parintii fetei vindecate de paralizie.
"Fetele lor, palide de nesomn, de infometarea postului si de atata suferinta, nu mai aratau deznadejde, ci o bucurie muta, fara margini. Rauri de lacrimi le siroiau pe obraji. Cand au ajuns in fata icoanei, au ingenuncheat tacuti toti trei. Jur-imprejur se adunasera toti monahii din manastire. Ochii parintilor ardeau de iubire privind chipul Fecioarei ce mijlocise marea minune. Isi aflasera izbavirea!"  
"Fiii lacrimilor Tale..."        
Multe asemenea intamplari minunate lumineaza memoria locului. Unele s-au petrecut in veacul trecut, altele - chiar in zilele noastre. Prin tot ceea ce savarsea pentru dreptcredinciosi, Icoana Facatoare de Minuni dadea semne ca apara acele tinuturi si pe crestinii ce traiesc in cuprinsul lor. Cu vremea, faima Prodromitei a crescut atat de mult, incat nenumarati oameni au inceput sa faca pelerinaje la Schitul Valea Neagra. Calare, pe jos, inghesuiti in care trase de boi, ei veneau din intreaga Tara a Vrancei, ba chiar si de peste munti, din secuimea Harghitei si a Covasnei. Din aceasta pricina, satenii din catunul Valea Neagra si din comuna Herastrau, ca urmasi directi ai taranilor ctitori de acum doua veacuri si mai bine, s-au socotit norocosi si au iubit Sfanta Icoana din toate puterile sufletelor, caci nepretuitul odor a stat mereu de straja la capataiul asezarii.
Pe oricine intrebi prin partea locului iti raspunde ca aici, la Valea Neagra, foarte rar s-au prapadit oameni de moarte naprasnica. Taranii coborati la campie sau plecati prin Moldova, cu treburi, n-au suferit niciodata de pe urma vreunei nenorociri. Calamitatile naturale au ocolit acea gura de Rai din judetul Vrancea, pana in ziua de azi. Nici macar un singur localnic nu si-a sfarsit zilele prin temnitele comuniste, desi foarte multi oameni au facut ani grei de puscarie in acea perioada de prigoana. Mai mult decat atat, Prodromita a stiut sa-si arate uneori chiar si asprimea mustratoare! De pilda, in 1918, dupa inceputul primei reforme agrare, schitul a fost desproprietarit prin lege de o parte dintre poienile si padurile sale aflate putin mai departe, pe valea Narujei. De atunci, s-a petrecut o adevarata prefacere a vremii, ce i-a uimit pe toti localnicii.
Furtunile dezlegate ca din senin, cu trasnete si grindina producatoare de mari pagube, viscole naprasnice de zapada s-au dezlantuit aproape fara-ncetare, ocolind numai Valea Neagra! In schimb, pe valea Narujei, la mica departare, clima s-a schimbat, provocand stricaciuni repetate, cateva decenii la rand, ca un semn de luare-aminte... Asemenea dovezi de suparare a Prodromitei merg pana la vecinatati intre satele aceleiasi comune. In catunul Vacarie, chiar alaturi de Valea Neagra, oamenii au avut deseori necazuri si marturisesc, de cate ori sunt intrebati, ca nu le reuseste, de o lunga perioada de timp, nimic din ceea ce isi propun sa faca, in vreme ce asezarea din jurul schitului este ferita si tot mai prospera. Motivul este tocmai faptul ca satul invecinat a fost intemeiat pe pamanturile si pasunile confiscate manastirii de autoritatile comuniste imediat dupa venirea lor la putere! In acei ani tulburi de la sfarsitul celul de-al doilea razboi, Prodromita a savarsit cateva minuni traite chiar de taranii batrani de astazi.
Prodromita si invazia sovietica        
La 23 August 1944, cand Regatul Romaniei intoarce armele impotriva Germaniei naziste, armatele sovietice incep patrunderea in Moldova. Dar rusii se purtau cu populatia civila ca si cand ar fi intrat intr-o tara inamica, nu aliata! In Vrancea, vestea ca vin muscalii puhoi, pradand satele si manastirile, starneste panica... La Schitul Valea Neagra mai traiau cativa monahi batrani si fara putere. Dosoftei Mocanasul, staretul de atunci al asezamantului, hotaraste sa ascunda bruma de odoare pe care le avea biserica, de frica barbarilor ce invadasera tara. Cand incearca sa mute Icoana Facatoare de Minuni pentru a fi ingropata alaturi de celelalte obiecte de cult, varstnicii calugari constata cu mirare ca Prodromita este de neclintit...
Pur si simplu, Fecioara ferecata in argint nu putea fi urnita din loc! Nici macar ajutorul catorva tarani vanjosi nu a fost de vreun folos. Intelegand ca acesta trebuie sa fie un semn de la Dumnezeu, monahii renunta sa mai ascunda icoana si asaza la loc celelalte odoare bisericesti. Din acea clipa, mica obste a schitului, in frunte cu Dosoftei Mocanasul, s-a asezat la rugaciune, citind Psaltirea fara intrerupere, trei zile si trei nopti la rand. Era pe la inceputul lui septembrie, perioada in care nu plouase niciodata prin acele parti.
Chiar din prima seara s-au adunat nori grei deasupra vaii si au inceput sa se auda tunete mari. Imediat dupa miezul noptii s-au deschis parca vazduhurile si s-a repezit un potop ce nu s-a mai oprit pana in dimineata celei de-a treia zile. Paraurile Valea Neagra si Naruja s-au umflat, iesind din matca. La fel s-a intamplat si pe valea Putnei, formandu-se o viitura atat de puternica, incat detasamentele sovietice au fost nevoite sa se opreasca inca inainte de-a ajunge la Vidra. Dupa o zi de asteptare, s-a primit ordinul de retragere, astfel ca trupele rusesti au facut cale intoarsa spre Focsani. Nici un picior de muscal nu a calcat la Valea Neagra! Prodromita aparase, inca o data, locurile si oamenii ce o adaposteau.
Izgonirea secetei        
In vara lui 1947, seceta devenise cumplita si foametea se dezlantuia in intreaga Moldova. Vinul se terminase, hambarele se golisera, incepuse colectivizarea fortata, iar oamenii parca se dumireau abia acum despre schimbarea timpurilor. Trecuse bucuria sfarsitului de razboi si incepea prigoana comunista. Prin satele din Vrancea se faceau deja primele arestari... De Sarbatoarea Pastelui, o mare multime de tarani s-a adunat in curtea schitului, rugandu-i pe cei cativa calugari batrani ce mai vietuiau inca acolo sa se induplece pentru scoaterea Sfantei Icoane. Toti erau slabiti si infometati. Multi isi pierdusera copiii nou-nascuti din cauza bolilor si a saraciei. Deznadejdea si evlavia lor au induplecat cerul, Icoana Facatoare de Minuni a lacrimat chiar in Noaptea Invierii!
Acest mare semn dumnezeiesc i-a tulburat foarte tare pe monahi, hotarandu-i sa porneasca in procesiune exact in prima zi de Paste, fapt ce nu se mai intamplase niciodata pana atunci. In urma carului cu boi s-a format un lung sir de barbati, femei, batrani si copii, ce aflasera, din gura in gura, ca Prodromita a plans de mila lor. Pe chipurile oamenilor se citeau disperarea si pocainta... Alaiul crestin a batut satele o zi intreaga, facand slujbe din loc in loc, sub arsita neobisnuita pentru acel anotimp. Inainte de asfantit, cand Prodromita nu se intorsese inca la schit, au inceput sa se adune norii... Pentru prima oara, dupa trei ani de zile, s-a pornit vantul, ridicand vartejuri de praf pe drumuri. Putin dupa lasarea intunericului, au cazut primii stropi din cer. Pana la miezul noptii, ploaia a prins putere si a continuat, cu scurte intreruperi, o saptamana incheiata! Lumea iesea prin curti si se inchina, plangand de bucurie. In anul acela, de pomina pentru localnici, porumbul semanat cu mare greutate in aprilie, din cauza secatuirii, a rasarit abia in postul Sfantilor Apostoli Petru si Pavel, tocmai spre sfarsitul lunii iunie. La capatul verii, cand recoltele din alti ani erau in hambare, abia a inceput culesul. Taranii priveau, se inchinau de sapte ori, parca neindraznind sa-si creada ochilor, si multumeau Fecioarei Milostive. In acea vara din 1947, cand toata Moldova era devastata de seceta si se murea de foame pe capete, pe Valea Neagra se asternuse belsugul. Femeile numarau cate 12 stiuleti pe o tulpina de porumb, crengile merilor atingeau pamantul de greutatea rodului, iarba pasunilor crescuse pana la genunchi. In intreaga tara nu se petrecuse asa ceva! Lacrimile Prodromitei Facatoare de Minuni adusesera, inca o data, izbavirea pentru oamenii locului.
In loc de epilog        
In lumina amurgului, maicuta Simfora ofteaza si tace, cu toate ca povestea nu s-a incheiat. Pe nesimtite, cateva monahii, dintre cele foarte putine ce alcatuiesc acum obstea schitului, s-au apropiat de noi. Cea mai veche mireasa a lui Hristos, varstnica Petronia Ciornea, fosta stareta a asezamantului, isi potriveste ochelarii cu rama rupta si lentile groase. Ea a sosit cea dintai aici, de la Manastirea Trotusanu, de langa Panciu, care cazuse in paragina. Putin inainte de 1950, cel din urma monah de la Valea Neagra se mutase la cele vesnice si schitul a ramas pustiu o vreme, cu Prodromita drept singura pazitoare. Atunci, episcopia Buzaului a hotarat stramutarea obstei de calugarite de la Trotusanu la Valea Neagra. Dar cele cateva zeci de maici sosite la schit au apucat sa se bucure de apararea Icoanei Facatoare de Minuni doar un deceniu. In 1960, un decret samavolnic golea mai multe manastiri considerate de comunisti "in afara circuitului turistic si fara importanta istorica".
Intr-o zi de toamna tarzie, a intrat in curtea asezamantului un activist de partid. Mai intai si-a cerut iertare de la Prodromita, spre surprinderea maicilor, apoi le-a adunat pe calugarite afara in curte si le-a spus: "De acuma, gata, noi suntem stapani aici! In cateva zile trebuie sa plecati...". Tot in acea zi, spre seara, maicutele s-au strans in biserica si au slujit pentru ultima oara Vecernia in fata Icoanei Preacuratei Fecioare. Apoi si-au strans putinul calabalac si, cu inima sfasiata, a doua si a treia zi au plecat pe rand, luandu-si adio de la Prodromita, pe care credeau ca nu o vor revedea niciodata.
Maica Simfora s-a intors la ea in sat, la Vrancioaia, unde a lucrat pamantul, taraneste, vreme de 37 de ani. Maica Petronia s-a dus pe Valea Susitei, la niste neamuri. Fiecare a plecat unde a vazut cu ochii... La schit, au fost randuite Casa de nasteri, Dispensarul si Ocolul Silvic. Bisericuta cu hramul Adormirii Maicii Domnului a ramas deschisa satenilor ca simpla biserica de mir, unde slujea un preot paroh. Cand parea ca totul este pierdut, a sosit 1989, Anul Mantuirii! Prima care s-a intors la schit a fost chiar maica Petronia. Toate erau la pamant, aproape ruinate. Ploua prin acoperisul bisericii, si in altar era pus un lighean ca sa nu curga apa pe Sfanta Masa.
De la o asemenea paragina a reinceput viata de obste a schitului de la Valea Neagra. Pe 26 decembrie 1989, in a doua zi de Craciun, cand se praznuieste Soborul Maicii Domnului, un taran din comuna Herastrau a batut la usa casei in care se adapostise maica Petronia dupa intoarcere, inconjurata de icoane si carti bisericesti. Omul a rugat-o sa descuie biserica fiindca sotia lui e bolnava pe moarte si vrea sa atinga Sfanta Icoana. Bolnava a cazut la pamant in fata Fecioarei Milostive, in timp ce Maica Petronia si barbatul asteptau in strana. Asa a trecut o noapte intreaga... Dimineata, femeia s-a ridicat, a sarutat icoana si a spus ca se simte mai bine. Apoi a plecat acasa cu barbatul, dupa ce a primit binecuvantarea calugaritei. Putin mai tarziu, maica a aflat ca femeia era bolnava de cancer in ultima faza. De 11 ani incoace, ea vine in fiecare zi si se roaga la icoana, vindecata complet. Prodromita isi reluase minunile... 

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV