DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

29 aprilie 2011

Preamilostivă Maică


Preamilostivă Maică, al milei sfînt izvor,
Nădejdea mântuirii, scăparea tuturor,
La Tine vin cu lacrimi, când sunt îndurerat,
La mila Ta, Măicuţă, cu grea durere cad.

Că cine plânge oare, în jale şi-n nevoi
Şi suferă durerea, alăturea de noi ?
Doar inima de mamă cu sufletul curat,
Pentru copil îndură, durerea ne’ncetat.

Fecioara cea mai sfântă şi Mama lui Iisus
Şi Maica tuturora , a noastră-n ceruri sus,
Tu suferi pentru lume, cu noi eşti în nevoi,
Tu eşti în suferinţă, alăturea de noi.

Copilul la durere, sărman şi necăjit,
De inima de mamă se simte ocrotit.
Că mama îi nădejde , izvor de mângăieri,
Când ei îi spui durerea, recapeţi noi puteri.

Cu lacrimi de durere Te chem neâncetat,
Să nu ne laşi la demoni, să nu ne laşi în iad.
O ,..inimă de mamă, auzi durerea mea,
Şi ruga cea smerită ce-o fac în faţa Ta.

Îndură-te şi-ascultă, pe robul tău smerit,
Că iată ştiu credinţa şi-s tot nepocăit,
Tot stăpânit de patimi,tot fără de iubire,
Tot aprig în cuvinte şi plin de clevetire,

Îndură-Te de mine,Te rog Stăpâna mea
Că vin cu pocăinţa, din nou în faţa Ta,
Eu cel lipsit de fapte şi tot ce este bun.
Ascultă-mi rugăciunea smerită şi acum.

La inima de mamă la îndurarea Ta,
Fecioară Preacurată alerg, nu mă lăsa,
Tu roagă-l pe Stăpânul, pe Bunul Fiul Tău,
Şi scoate ortodocşii din tot ce este rău.

IZVORUL TAMADUIRII

DOAMNE AJUTA!
Azi este sarbatoare; Izvorul Tamaduirii - praznic inchinat Maicii Domnului In fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii. Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului. Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.
La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon va face ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada.
Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa tamaduitoare din trecut. De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele Crestinii ortodocsi vin in aceasta zi la biserica pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Aghiasma Mica.

28 aprilie 2011

Invierea Domnului - Sfintele Pasti

DOAMNE AJUTA!


Pastile este cea mai veche si cea mai importanta sarbatoare crestina, fiind celebrat inca din epoca apostolica. Sfantul Apostol Pavel a fost primul care i-a vorbit despre Sarbatoarea Pesah, a evreilor, lui Iisus Hristos si i-a indemnat pe crestini sa-l omagieze pe Mantuitor. Numele de Pasti a fost rostit de primii crestini la comemorarea anuala a Cinei celei de Taina. In primele veacuri ale crestinatatii, sarbatoarea s-a numit Pastile Crucii si Pastile Invierii. Cu timpul, intelesul cuvantului Pasti s-a restrans numai la Sarbatoarea Invierii. Celebrarea incepea dupa prima luna plina ce urma echinoctiului de primavara. Deoarece data Pastelui este legata atat de echinoctiul de primavara, cat si de fazele Lunii, stabilirea acestuia a dus la calcule diverse si complicate, mai ales ca multe orase mari nu luau in consideratie aceeasi zi pentru echinoctiul de primavara. Sfintii Parinti de la Sinodul I Ecumenic au stabilit, in anul 325, ca toata crestinatatea sa sarbatoreasca Pastile in prima duminica cu luna plina a echinoctiului de primavara, fara a fixa precis data acestui echinoctiu. Urmand aceasta regula, Pastile nu putea fi mai devreme de 22 martie si mai tarziu de 25 aprilie.
Aceste zile ale celei mai importante sarbatori crestine care si-a pastrat pana in prezent farmecul si semnificatia, aduc fiecaruia dintre noi un moment de liniste sufleteasca si de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atat de semnificatia religioasa cat si de traditii: oul pictat sau incondeiat, iepurasul, masa cu mancaruri traditionale, cozonac, pasca, miel, slujba de sambata seara cu luarea luminii. In seara de Inviere, conform traditiei, toata lumea merge la biserica pentru a participa la slujba si pentru a lua lumina. La sfarsitul slujbei, preotul imparte tuturor Pasca, adica paine sfintita, stropita cu vin si cu aghiazma. Fiecare credincios poarta in mana o lumanare aprinsa din lumina adusa de preot de pe masa Sfantului Altar. Aceasta lumanare este simbolul Invierii, al biruintei vietii asupra mortii si a luminii lui Hristos asupra intunericului pacatului.
Catolicii si ortodocsii sarbatoresc Pastile decalat, dar lumea ortodoxa de rit vechi sau nou a convenit sa-l celebreze in acelasi timp. Culte precum cel penticostal, adventist sau baptist sarbatoresc Pastile alaturi de religia majoritara - in Romania alaturi de ortodocsi, iar in Occident alaturi de catolici. Indiferent de confesiune, Invierea lui Iisus este momentul pe care intreaga lume il sarbatoreste in acelasi spirit, chiar daca la date diferite. Slujba de Inviere incepe de la miezul noptii, practicata inca din Evul Mediu, cand oamenii asteptau rasaritul soarelui pentru a se porni in procesiunea spre biserica.

Asa cum se obisnuieste din strabuni, slavitul praznic al Invierii Domnului este intampinat cu salutul crestinesc: "Hristos a inviat!" spus cu toata inima, la care raspundem senini, cu toata convingerea: "Adevarat a inviat!" Invierea lui Iisus este pentru noi crestinii o certitudine, un adevar de credinta si totodata un adevar istoric, un adevar suprarational devenit fapt istoric, realitate. Este o minune a lui Dumnezeu demonstrata istoric, un miracol inscris cu martori in filele istoriei, pentru eternitate.
Tinand seama de cele doua naturi unite tainic in persoana lui Iisus, cea omeneasca si cea divina, Invierea Domnului este, dupa cele doua firi, istorie si miracol, fapt istoric si divin totodata. Ca fapt istoric, evenimentul Invierii s-a petrecut pe cand, la Roma, domnea imparatul Tiberiu iar in Palestina guvernatorul Pilat.
Invierea Domnului este un eveniment probat cu martori, numerosi fiind cei ce L-au vazut si-au stat de vorba cu El dupa Invierea Sa. Primul martor a fost Maria Magdalena, dar L-au vazut si-au stat de vorba cu El si femeile mironosite. Petru si Ioan au fost primii Sai ucenici care au alergat la mormant, dar l-au gasit gol, acolo aflandu-se numai giulgiul de inmormantare. Ei au crezut ca Domnul a inviat cu adevarat, dupa cuvantul Scripturii. In aceeasi zi, Iisus s-a aratat celor doi ucenici Luca si Cleopa, care mergeau spre Emaus, iar in seara aceleiasi zile s-a aratat ucenicilor Sai, care se adunasera de frica iudeilor, intr-o casa, zicandu-le: "Pace voua! Eu sunt, nu va temeti".
Un martor cu totul incontestabil ca Iisus a inviat este Sfantul Apostol Pavel, care, intalnindu-se si stand de vorba cu El, pe drumul Damascului, din adversarul cel mai de temut al lui Iisus si al crestinilor, a devenit Apostolul neamurilor, marele propovaduitor si martor al Invierii Domnului.
In afara de martorii invierii Domnului sunt si marturiile acestora din care reiese in mod cu totul evident ca Invierea Domnului e un eveniment istoric a carui realitate nu poate fi pusa la indoiala sau inlaturata din memoria istoriei. Un sir neintrerupt de crestini au vestit-o si si-au dat viata marturisind-o in decursul istoriei. Certitudinea Invierii Domnului sta la temelia crestinismului si este izvorul nadejdii noastre in invierea cea de obste.

Miracolul Invierii
Privita dupa natura divina a persoanei lui Iisus, Invierea Sa e un miracol, pentru ca El n-ar fi putut invia, daca n-ar fi fost si Dumnezeu in acelasi timp. Mantuitorul ca Fiu al lui Dumnezeu n-a fost niciodata lipsit de putere dar, vietuind ca om, intr-o desavarsita smerenie si umilinta, nu si-a aratat puterea Sa divina. Inviind din morti, Mantuitorul nu s-a intors la viata Sa de mai inainte de moarte, in trupul Sau omenesc, asemenea lui Lazar din Betania, fiicei lui Iair sau fiului vaduvei din Nain, pe care Iisus ii inviase din morti. Acestia, fiecare la sorocul cuvenit, au murit din nou, fiindca ei imbracasera la inviere trupurilor lor pamantesti supuse osandei mortii din pricina pacatului.
Invierea lui Hristos care a urmat unei parodii blasfemiatoare de judecata, dupa oprobiul Rastignirii, moartea si chinurile istovitoare, ingroparea in mormantul inchis, pecetluit si pazit bine de strajeri, dupa bucuria lui Iuda, a lui Caiafa si a lui Varava, dupa explozia de ura, de minciuna si de rautate, a biruit, pentru El si pentru noi.
Prin moartea si Invierea Lui credem si ne mantuim si traim in marile idei morale care au devenit patrimoniul spiritual al intregii omeniri. Invierea lui Hritos a rupt valul care acoperea omului misterul existentei post-mortem, a deschis vietii omenesti o privire spre zarea vesniciei, a luat mortii rolul si caracterul de sfarsit tragic si dureros.
Iisus Hristos "a fost dat mortii in trup", cum spune Sfantul Apostol Petru, dar "a fost facut viu in duh", a murit in trup omenesc, dar a inviat in trup dumnezeiesc. Cu trupul Sau innoit si desavarsit, deplin induhovnicit, Iisus a trecut prin piatra mormantului sau, prin usile incuiate ale camerei unde erau Sfintii Apostoli. Cu acelasi trup duhovnicesc s-a inaltat la cer in vazul Sfintilor Sai Apostoli. In felul acesta, inviind din morti, Mantuitorul S-a descoperit ca adevarat Fiu al lui Dumnezeu, Domnul si Mantuitorul nostru. Pe scaunul maririi, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh in ceruri sade si aici cu noi este, in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.


Intrucat Mantuitorul "a gustat moartea pentru fiecare om", oamenii toti au fost rascumparati de sub osanda mortii. Din marea lui dragostea fata de noi, Dumnezeu, iertandu-ne greselile, ne-a daruit si viata in duhurile noastre, facandu-ne vii impreuna cu Hristos.
Fie ca Invierea Domnului, sarbatoarea sarbatorilor si praznic al praznicelor, sa aduca bucurie in toate casele si inimile credinciosilor. Pretutindeni unde este inchinat Domnul nostru Iisus Hristos, ziua Invierii Lui sa reverse mai multa lumina in cugetele noastre, mai multa bunatate in oameni, multa liniste si spor intru toate.
Bucuria pascala, pe care Biserica Ortodoxa o evoca intens si solemn, este bucuria si nadejdea noastra cea mai mare, in fiecare zi si ceas al vietii noastre de crestin. In aceasta biruinta credem si izbandim, cantand imnul triumfului crestin: HRISTOS A INVIAT!
de Attila Varga
..................................
Ce minunata esti tu ,primavara....
Autor: Maria Luca

Ce minunata esti ,tu ,primavara,
cand viata-n jur renaste tumultos,
cand mugurii pe ram se desfasoara,
si ceru-i mai albastru,si campul mai frumos.

Iubesc zefirul bland si razele de soare
ce dulce imi mangaie obrazul obosit,
si apa care canta in sipot de izvoare,
si pasarea ce zboara c-un dor namarginit.

Natura se imbraca in strai de sarbatoare,
o sarbatoare sfanta cand Domnu-a inviat!
La poala crucii Sale venim cu mic cu mare,
sa-i multumim ca-n jertfa-i de moarte ne-a salvat!

Isus si-a dat viata pe cruce , la calvar,
cand blanda primavara impodobea pamantul,
apoi a inviat si ne-a adus in dar
o viata pe vecie....asa spune cuvantul.

Veniti acum cu totii , veniti sa ne-nchinam
in fata celui care din morti a inviat!
Veniti cu osanale si imnuri sa-I cantam
caci ne-a saivat de moarte si viata El ne-a dat ! Amin!

.............................................
http://www.youtube.com/watch?v=Usd2V8_CogYCe mare esti Tu - negativ + versuri
http://www.youtube.com/watch?v=C3Y2Q1IJpZk Ramona Ibanescu - Ce mare Esti
http://www.youtube.com/watch?v=qvxlkIL9BMsEkkl... mare esti TU
http://www.youtube.com/watch?v=qNXfkuMCzlQCe mare esti tu Alin Timofte
http://www.youtube.com/watch?v=PoqB0htXL-4Ce Mare Esti Tu - Bethania's
http://www.youtube.com/watch?v=cX8CkK-iOxoCoru... Zorilor - Ce Mare Esti.wmv

Am si un CADOU de IEPURAS. primit si desigur din inima daruit:
http://www.360tr.com/kudus/kiyamet_eng/index.h...
Si filme multe, multe....Tot primite si cu drag cu IEPURASUL trimise.http://www.metacafe.com/

Si desigur urarea mea pentru voi dragii mei dragi prieteni virtuali. Din pacate numai virtuali pana acum,nu am reusit sa cunosc inca si in realitate pe nici unul din voi,dar sa stiti ca imi sunteti dragi si VA IUBESC.

Un suflet viu,care traieste,ii lasa Domnului primul loc intru toate si cel putin o farama de inima pentru semeni.Sa aveti rabdarea si seninatatea de a descoperi BUCURIA ca nu sunteti singuri.Domnul a coborat la iad pentru a-i sfarama portile. Invierea lui Isus este adevarul fulminant al credintei noastre.

Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului să reverse sănătate, iubire şi bucurii, iar Lumina să vă ridice sufletele şi să vă însoţească paşii pe drumul vieţii.

Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas şi un răspuns la fiecare întrebare.

Sarbatori fericite si binecuvantate! Cristos a inviat!

.......................................

Astãzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necãjite si mânjite,
Zece ouã înrosite .

Un ou alb , abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce vã este , frãtioare,
- Ce vã doare ?
Nu vã ninge, nu vã plouã,
Stati gãtite-n hainã nouã,
Parcã, Dumnezeu mã ierte,
N-ati fi ouã...

- Suntem fierte !
Zise-un ou rotund si fraise
Lânga pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au început cu gura:
- Pân'la urmã tot nu scap!
- Ne gãteste de paradã .
- Ne ciocneste cap în cap
Si ne zvârle coaja-n stradã...
- Ce rusine!
- Ce dezastru!
- Preferam sã fiu omletã !

- Eu, de m-ar fi dat la closcã ,
As fi scos un pui albastru...

- Si eu unul violet...
- Eu, mai bine-ar fi sã tac:
Asa galben sunt, cã-mi vine
Sã-mi închipui cã pe mine
M-a ouat un cozonac !...

( La Pasti - George Toparceanu )

19 aprilie 2011

Saptamana Patimilor - Martea Mare




In Martea Mare din Saptamana Patimilor Domnului, Sfintii Parinti au randuit sa se citeasca Pilda celor zece fecioare. Aceasta pilda ne prezinta zece fecioare, cinci "intelepte" si cinci "neintelepte", care se pregatesc pentru nunta. In Noul Testament, intalnirea cu Hristos este asemanata unei nunti. Hristos se numeste pe sine "mire", iar Apostolii poarta numele de "prietenii mirelui". Mireasa lui Hristos este Biserica.



In aceasta pilda, Imparatia cerurilor este asemanata cu zece fecioare, care luandu-si candelele, au iesit in intampinarea mirelui. Mentionam ca la evrei exista obiceiul ca la casatorie, mirele sa mearga in casa miresei, unde era asteptat de ea si de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospatul de nunta.



Astfel, prin cuvintele "fecioarele au iesit in intampinarea mirelui", nu trebuie sa intelegem ca fecioarele au iesit pe strada, ci doar din incaperea unde se aflau, in mod firesc alaturi de mireasa, asteptandu-l pe mire.

Mirele intarzie, iar fecioarele adorm. La miezul noptii, se vesteste sosirea lui. Fecioarele se trezesc sa-l intampine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfarsite. Fecioarele "neintelepte" (nebune) vor cere celor intelepte sa le imprumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv ca si candelele lor se pot stinge prin acest imprumut.



Astfel, fecioarele nebune merg sa cumpere untdelemn. In timp ce ele lipsesc, soseste mirele. Acesta intra la nunta impreuna cu fecioarele "care erau gata de nunta" si usa se inchide. Vor ajunge si fecioarele nebune, dar vor gasi usa inchisa. Vor striga: "Doamne, Doamne, deschide-ne noua". Mirele le raspunde: "Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi". Parintele Constantin Galeriu, cercetand originalul grecesc al Noului Testament a gasit interpretarea: "Nu recunosc chipul meu in voi", deci chipul nostru autentic este in Hristos. Pilda se incheie cu aceste cuvinte: "Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului".



Hristos a dorit ca prin aceasta pilda sa ne descopere importanta pregatirii in vederea judecatii de apoi. Candelele aprinse simbolizeaza faptele bune, care trebuie sa arda pana la sfarsitul lumii, adica pana la sfarsitul fiecaruia sau pana la Parusie. Flacara este alimentata de untdelemn. Prin untdelemn, intelegem credinta. Ea nu se poate imprumuta altora, fiind un dar strict personal. Sfantul Serafim de Sarov sustine ca lampile goale simbolizeaza absenta darurilor Sfantului Duh din inima lor.



Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credinte puternice, care sa se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fara sa fi facut un rau aproapelui, au pacatuit pentru ca nu s-au ingrijit de lumina din suflete.

Nu exista osanda mai grea decat aceea de a-I ramane necunoscut lui Hristos.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca somnul reprezinta moartea, iar strigarea de la miezul noptii, "Iata, mirele vine", reprezinta trambita arhanghelului (I Tesaloniceni 4, 16) prin care suntem chemati la judecata.



In nasterea duhovniceasca, mai intai murim si mai tarziu ne bucuram de unirea cu Mirele Hristos ("Ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii" - Romani 6, 4). Vietuirea duhovniceasca este diferita de vietuirea lumeasca. De aceea, viata duhovniceasca nu incepe cu nunta, ci cu moartea.



Intrarea in Imparatia lui Dumnezeu este asemenea unei nunti. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi .

Pilda celor zece fecioare este un indemn la o neincetata priveghere: "De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni".


Mirele Bisericii


Mareste imaginea. Una dintre cele mai profunde si graitoare teme din Sfanta Scriptura este paralela ce se face intre Imparatia Cerurilor si nunta. In acest sens, Mantuitorul Insusi ne spune ca "Imparatia Cerurilor asemanatu-s-a omului imparat care a facut nunta fiului sau". (Matei 22-2)

Aceasta relatie este prefigurata in numeroase locuri din Vechiul Testament insa, in mod cu totul deosebit, in Cantarea Cantarilor. Aici, raporturile dintre "Cel Iubit" sau "Mire" si dintre "Cea Iubita" si ,"Mireasa" sunt, potrivit talcuirilor Sfintilor Parinti, raporturile legaturii harice si tainice dintre Iisus Hristos Dumnezeu si Biserica sau cu sufletul omenesc arzand de iubire pentru Creatorul sau.

Hristos - Mirele Bisericii

Limbajul nou-testamentar abunda in termeni si sintagme specifice ritualului nuptial: Hristos este Mirele, si atat timp cat e cu ei, apostolii nu pot fi tristi (Mt. 9, 15). La fel, Ioan Botezatorul se numeste pe sine si "prietenul Mirelui“ (Ioan 3, 29), iar cele cinci fecioare intelepte intra in camara Mirelui (Mt. 25). Prin Intruparea, Moartea si Invierea Mantuitorului, prin activitatea Sa rascumparatoare si prin trimiterea Duhului Sfant, aceasta unire tainica dintre Mire si Mireasa a fost realizata.



Sfantul Ioan Gura de Aur este cel de la care ni s-a pastrat un cuvant minunat despre unirea dintre Hristos si firea umana, supusa pacatului: "Dumnezeu si-a dorit pentru sine o desfranata. Da, o desfranata! Despre firea noastra omeneasca vorbesc. El era Inalt, ea umila. Inalt nu ca statura, ci ca fire. Intru totul curat era, fiinta Lui, neprihanita, iar firea Lui, fara de stricaciune.[...] El atat de mare si preainalt, Si-a dorit pentru Sine o desfranata. De ce? Pentru ca sa o schimbe din desfranata in fecioara. [...] Fiica a demonilor era deci mai inainte, fiica a pamantului, nevrednica si pentru pamant. Acum devine fiica a Imparatului. Si aceasta pentru ca asa hotarea Cel ce o iubea asa de mult. Pentru ca cel ce iubeste nu se intereseaza de purtarea celuilalt. Cel ce iubeste nu vede lipsa de frumusete. De aceea se numeste dragoste, pentru ca iubeste si ceea ce este urat. Asa a facut Hristos. A vazut o uraciune, S-a umplut de dragoste pentru ea si a innoit-o a facut din ea fiinta noua".

Mantuitorul, innoind firea omeneasca a aratat Biserica Sa "fara pata si fara intinaciune, - dupa cuvantul Apostolului - "sa o infatiseze siesi Biserica slavita, neavand pata sau intinaciune, ori altceva de acest fel, si sa fie sfanta si fara de prihana" (Efes. V, 27). Aceasta relatie de dragoste jertfelnica freprezinta modelul oricarei iubiri dintre barbat si femeie, desavarsita in Taina Nuntii, de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel, numind-o "mare" in Hristos si in Biserica.



Deniile Mirelui

Sufletul, un alt simbol al miresei, e tot asa de iubit de Mire ca si de Biserica de care de altfel el este nedespartit. Acest fapt este evidentiat in randuiala deniilor oficiate incepand din seara Duminicii Floriilor pana in seara din Miercurea Mare, numite si "Deniile Mirelui" sau "Slujbele Mirelui" (Akolouthia tou Nimfiou). Numele slujbei provine de la Mirele intalnit in parabola celor zece fecioare ce se citeste la Denia din Marea Marti.

Trebuie amintit faptul ca atat din punct de vedere liturgic, cat si din punct de vedere al invataturilor subliniate, aceste trei denii ale Saptamanii Patimilor prezinta un tot unitar.

Pericopele evanghelice si imnurile fac referire indeosebi la Patimile Domnului si la a Doua Venire prin pomenirea lui Iosif (vandut de frati si care L-a prefigurat pe Hristos), a pildei maslinului neroditor, a pildei celor zece fecioare, a pildei talantilor, a femeii pacatoase care a spalat picioarele Mantuitorului, a tradarii lui Iuda.

Troparul "Iata, Mirele" ce se canta la inceputul Deniei in aceste trei seri subliniaza tocmai necesitatea trezviei si privegherii de care trebuie sa dam dovada in asteptarea Domnului, care va veni din nou sa judece vii si mortii: "Iata, Mirele vine in miezul noptii/ Si fericita e sluga pe care o va afla priveghind/ Iar nevrednica-i aceea/ Pe care o va afla lenevindu-se./ Vezi, dar, suflete al meu,/ Cu somnul sa nu te ingreuiezi/ Ca sa nu te dai mortii/ Si afara de Imparatie sa te incui/ Ci te desteapta, strigand:Sfant, Sfant, Sfant/ Esti Dumnezeul nostru,/ Cu folosintele celor fara de trupuri/ Miluieste-ne pe noi!"

Din aceasta perspectiva, Deniile Mirelui sunt slujbe de priveghere, ce evidentiaza in special necesitatea pregatirii launtrice - constinetizarea pacatelor proprii si pocainta - in vederea intampinarii lui Hristos. Acestea subliniaza mai ales pocainta de care avem nevoie pentru a fi acceptati la nunta dintru Imparatie. Ele prezinta totodata un mesaj menit sa ne pregateasca pentru Patimile lui Hristos .

Mirele Bisericii este Unul smerit si aflat in suferinta. Este un Mire care iubeste si Se jertfeste pana la moarte pentru ca dragostea Sa sa fie impartasita de fiecare om. Acest adevar il infatiseaza si icoana numita "Hristos - Mirele Bisericii" care , in unele locasuri de cult, este purtata in procesiune si asezata pe iconostas, la Denia din Duminica Floriilor - in timp ce la strana este cantat troparul "Iata, Mirele"- fiind lasata spre inchinare pana dupa Denia din Miercurea Mare.

Icoana il infatiseaza pe Hristos purtand insemnele patimilor Sale, pregatind calea pentru nunta in Imparatia Sa. Hristos este reprezentat in timpul patimilor Sale, in special in timpul cand este biciuit si torturat de catre soldatii care Il incoroneaza, Il imbraca in mantie si ii dau in mana trestie, numindu-L batjocoritor "Regele iudeilor".

Coroana de spini de pe capul Mantuitorului este insa semnul nuntii cu Biserica si al iubirii Sale jertfelnice.

Haina de nunta

Mirele Hristos ne chema pe toti cei ce formam Biserica Sa, sa I ne alaturam in Imparatia Cereasca. Insa, odata cu aceasta invitatie vine si o atentionare: "Nunta este gata, dar cei poftiti n-au fost vrednici". (Matei 22-8).

Se impune asadar ca fiecare dintre noi sa ne punem problema propriei vrednicii deoarece, tot Parintii Bisericii sunt cei care ne spun ca, in aceasta angajare nuptiala divino-umana nu e vorba de sufletul inca impur, bantuit de patimi, asa cum este cel in faze de despatimire, ci este vorba cu totul de altceva, "de cel ce a intrat in treapta superioara a contemplatiei mistuit acum de dorul cunoasterii supreme si al unirii desavarsite".



Avem nevoie, daca nu am facut-o inca pana acum in timpul Postului Mare, ca macar in Saptamana Patimilor, sa ne aflam asa cum suntem. Vom vedea ca prin patimile noastre am intinat "haina de nunta" primita prin Botez, dupa cum afirma troparul ce se canta dupa intreita afundare a pruncului: "Da-mi mie haina luminoasa Cela ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina".

Vom spune probabil catre Hristos, precum in Luminanda de la Deniile Mirelui:

"Camara Ta, Mantuitorul meu,/ O vad impodobita/ Si imbracaminte nu am/ Ca sa intru intr-insa".

Nu este insa de ajuns sa constientizam aceasta stare nefericita si nefireasca. Nu este de dorit sa ramanem aici. Trebuie sa facem mai mult decat atat, sa ne marturisim pacatele, sa ne pocaim si - avand binecuvantarea duhovnicului - sa ne impartasim cu Trupul si Sangele lui Hristos, continuand:

"Lumineaza-mi haina sufletului meu,/ Datatorule de Lumina/ Si ma mantuieste!"


16 aprilie 2011

Icoana Maicii Domnului Pelagonitissa

DOAMNE AJUTA!
Potrivit traditiei, Sfantul Evanghelist Luca a fost primul care a pictat icoane ale Maicii Domnului, pe cand aceasta se afla inca in viata. Originalele acestora nu s-au pastrat dar se crede ca ele au servit ca prototipuri pentru iconografia de mai tarziu. In afara de icoanele atribuite Sfantului Evanghelist Luca, traditia vorbeste de un chip nefacut de mana al Maicii Domnului.
Cel mai raspandit tip de icoana a Sfintei Marii este acela de Maica a lui Dumnezeu cu pruncul in brate. Ea pune un brat pe umarul copilului care binecuvinteaza cu dreapta. Asa apare pe bolta altarului si pe cata­peteasma. Reprezentarea Maicii Domnului cu pruncul in brate isi are ori­ginea prin sec. V, in timpul discutiilor mariologice provocate de erezia lui Nestorie si cea a lui Eutihie.
Sfantul Evanghelist Luca pictand          Maica Domnului Pelagonitissa
Icoana Maicii Domnului Pelagonitissa este o varianta a acestei reprezentari a Maicii Domnului cu pruncul, mai exact a icoanei Maicii Domnului "Dulcea sarutare” (Glykophilousa). Pruncul Hristos imbratisand-o pe maica Sa, intors cu spatele catre cel ce priveste, caracterizeaza acest tip iconografic.
Maica Domnului Pelagonitissa
Aceasta reprezentare este inrudita, de asememenea, cu un alt tip iconografic, Maica Domnului a Patimii. Se crede ca imaginea si epitetul topografic au fost create, potrivit unor traditii slave, in manastirile din regiunea Pelagonia (Macedonia), foarte probabil pe la mijlocul secolului al IX-lea, in timpul misionarilor slavi Chiril si Metodie.
In istoria artei medievale din Macedonia, icoana Maicii Domnului Pelagonitissa a fost considerata una din ultimele realizari remarcabile ale picturii iconografice, fiind reprezentativa pentru stilul iconografic de traditie bizantina.
Maica Domnului Pelagonitissa          Icoana Maicii Domnului Pelagonitissa
O icoana foarte cunoscuta de acest tip, din anul 1422 , se afla in biserica Manastirii Schimbarea la Fata din Zrze (langa Prilep). Chiar numele icoanei, "Pelagonitissa” provine de la Pelagonia, o regiune a Republicii Macedonia, unde Manastirea si biserica Schimbarea la Fata sunt situate.
Acesta icoana a Maicii Domnului, tinand cont de inscriptia de pe rama, este lucrarea lui Macarie Zugravul, pictor-iconar, frate al Mitropolitului Ioan Zugravul.
Maica Domnului Pelagonitissa         Maica Domnului Pelagonitissa - Manastirea Schimbarea la Fata - Zrze
Pe lanaga aceasta icoana, Manastirea "Schimbarea la Fata”, zidita de catre un calugar cu numele Gherman la mijlocul secolului al IV-lea, mai detine o icoana foarte veche a Mantuitorului, pictata la 1393.
Alte icoane vechi binecunoscute ale Maica Domnului Pelagonitissa se gasesc in Veroia, Hilandar, Decani si Priuzren. Un alt exemplar de origine macedoneana, din secolul al XV-lea, se gaseste in colectia Manastirii Sfanta Ecaterina din Muntele Sinai.

Icoana Maicii Domnului 'Muntele netaiat'

DOAMNE AJUTA!
Icoana Maicii Domnului "Muntele netaiat” apartine tipului iconografic Hodighitria sau Calauzitoarea, potrivit caruia Pururea Fecioara Maria il tine pe bratul stang pe Mantuitor si arata spre El, ca o calauza spre Dumnezeu si spre mantuire . Specific acestei icoane este faptul ca in mana dreapta, Maica Domnului are reprezentat un munte pe care se afla o biserica. In alte variante ale icoanei, pe langa munte mai apare reprezentata si o scara, Maica Domnului insasi fiind numita in imnografia Bisericii "munte netaiat”, "scara cereasca”, "biserica” si "munte umbrit”.
Numele icoanei are ca temei pasajul scripturistic din Daniel 2:44-45: "Iar in vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat vesnic care nu va fi nimicit niciodata si care nu va fi trecut la alt popor; El va sfarama si va nimici toate aceste regate si singur El va ramane in veci. Dupa cum tu ai vazut ca o piatra a fost desprinsa din munte, nu de mana, si a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul si aurul, Marele Dumnezeu a dat de stire regelui ceea ce va fi in viitor; visul este adevarat si talcuirea lui neindoielnica".
In cantarile bisericesti se face adeseori referire la vedenia Prorocului Daniel: "Bucura-te de Dumnezeu Nascatoare, pe care Sfantul profet Daniel mai inainte te-a vazut munte netaiat, din care S-a taiat Piatra cea din capul unghiului... (Mineiul pe Ianuarie, ziua 27, Utrenie, Cantarea a VIII-a a Canonului Nascatoarei de Dumnezeu)
Icoana Muntele netaiat
Icoana Maicii Domnului "Muntele netaiat” a aprtinut timp de secole manastirii de monahi din Tver, pana cand a fost daruita de staret lui Cosma Volcianinov, unul din ctitorii manastirii. Icoana a fost transmisa de familia ctitorului din generatie in generatie. Un stranepot al lui Cosma, care mostenise icoana, considerand-o invechita a desconsiderat-o si a aruncat-o intr-un pod.
De altfel, tanarul barbat era cunoscut pentru rele moravuri, insultandu-si in mod repetat sotia, intre altele. Atat de tare s-a amarat biata femeie, incat intr-o zi, in ajunul Bunei Vestiri, s-a pornit spre o baie parasita, cu gand de sinucidere. Nu vedea, nu auzea, decat ca nu mai voia o viata fara respect fata de Dumnezeu si de persoana umana.
Pe drum, a oprit-o un calugar necunoscut. Acesta a dojenit-o si parea sa o cunoasca de mult. "Chiar daca esti nefericita, nu ai cerut mila Maicii Domnului, la Icoana ei, Muntele umbrit. Intoarce-te la casa ta, roaga-te si vei duce un trai tihnit”, a sfatuit-o acesta. Mirata de neasteptata intalnire, de sfat si de faptul ca monahul stia problemele ei, tanara s-a intors din cale, cu gandul schimbat. Acasa a spus tuturor si de intentia sinucigasa, si de calugar.
Familia s-a intrebat cine sa fie calugarul. Chiar au mers pe drum, sa-l cunoasca si ei, sa-i puna intrebari, sa-i multumeasca. Dar, evident, nu l-au intalnit si nici nu au putut afla vreo urma. Numai femeia cea necajita il intalnise.

A cautat Icoana. Readusa in casa, curatata si asezata la loc de cinste, ea a reprezentat de atunci pentru familia Volcianinov o dovada a milostivirii Maicii Domnului. Spre seara, chiar in acea zi, au chemat pe preotul de parohie si i-au povestit cele intamplate. Acela a venit prompt, a facut rugaciune cu priveghere de toata noaptea la Icoana, stabilind indata ca obicei anual sa vina la data de 24 martie in casa Volcianinov, la priveghere. Atitudinea sotului acelei femei s-a schimbat din acea zi.
Icoana Maicii Domnului Muntele Netaiat

Ultimul membru al familiei Volcianinov, Ecaterina, devenita prin casatorie Koniaev, a luat Icoana cu sine, ca zestre. Rugaciunile cu priveghere au continuat in casa Koniaev, pe 24 martie si 7 noiembrie (nu se cunoaste motivul exact al adaugarii datei de 7 noiembrie pentru priveghere).

In 1863, sotul Ecaterinei, George Koniaev, a facut demersurile necesare pentru a prezenta propunerea ridicarii unei capele in cinstea Icoanei Maicii Domnului "Muntele umbrit”, alaturi de un alt lacas de cult, in cinstea Icoanei Smolensk a Maicii Domnului, a Sfantului Tihon si a Sfantului Macarie de Kaliazinsk. "Cred ca este foarte potrivit acest loc, a zis el, pentru ca el se numea inainte Munte, fiind cel mai inalt loc din oras. Aici era si locul de refugiu al tuturor, in vremuri de inundatie. Deci sa se refugieze toti la mila Maicii Domnului, revarsata si prin aceasta icoana.”

La 15 iulie 1866 Icoana a fost transferata in capela nou construita, tarnosita a doua zi de episcopul Antonie. Asa a fost dorinta familiei, ca Icoana sa se intoarca dupa ani de zile, in biserica. Data de 24 martie a fost stabilita oficial ca data de pomenire a Icoanei "Muntele netaiat”, fiind trecuta in sinaxarele ruse.

Icoana Maicii Domnului "Muntele netaiat” nu trebuie confundata cu "Piatra Muntelui netaiata de mana", icoana de pe iconostasul Catedralei Schimbarii la Fata din Solovki.

Radu Alexandru

Intrarea Domnului in Ierusalim-Floriile

DOAMNE AJUTA!

Deşi ştia că în Ierusalim, autoritătile îl urăsc şi că i-au pus gând rău, Isus merge la Ierusalim. Nu era încă Pessah (Paştele), sărbătoarea ieşirii evreilor din Egipt, numită şi sărbătoarea azimilor (pâinile făcute din aluat nedospit, pentru că erau grăbiţi să părăsească Egiptul şi nu au mai avut timp să lase aluatul să dospească), dar şi sărbătoarea primăverii pentru că acum începe recoltarea orzului, dar la Ierusalim era adunată multă lume.



Erau evrei veniţi din toată Palestina dar şi neevrei din Alexandria, Siria care erau atraşi de credinţa în Dumnezeu. Mai erau şi mulţi turişti probabil veniţi din toată lumea cunoscută atunci, pentru a participa din curiozitate la ceremoniile organizate cu ocazia Paştelui. Cu siguranţă că această mulţime se întreba dacă Isus va veni la Ierusalim cu această ocazie. Isus va veni pentru că nu mai putea amâna confruntarea decisivă.

Evangheliştii ne relatează acest eveniment în mod diferit. Cei trei sinoptici ne spun că Isus a trimis înaintea sa doi ucenici cărora le-zis: “Duceţi-vă în satul dinaintea voastra. Când veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegaţi-I şi aduceţi- Mi-l” (Lc 19, 30). Apare întrebarea: de ce un măgăruş? Explicaţia plauzibilă ar fi că în vechime, acest animal era animalul de călărie al zeilor în India, în China, în Mesopotamia. În timpul lui Isus asinul era încă lăudat pentru înţelepciunea şi rezistenţa sa, spre deosebire de zilele noastre când este considerat un animal îndărătnic pentru că “ştie ce vrea şi nu vrea”. Ioan ne spune că Isus a găsit mânzul din întâmplare şi s-a urcat pe el în momentul în care mulţimea a început să se adune în jurul său şi să îl aclame.



După relatările evangheliştilor, mulţimea era numeroasă dar trebuie subliniat că în acel timp în Ierusalim, mulţimea însemna un număr mult mai mic de oameni decât în zilele noastre – căteva sute de oameni adunaţi o clipă pe una din străzile înguste din Ierusalim, dădeau iute impresia unei mulţimi. Mai trebuie adăugat faptul că dacă suporterii lui Isus adunaţi la Ierusalim ar fi fost foarte numeroşi ar fi intervenit garnizoana romană. Ofiţerii romani ştiau că asemenea manifestaţii trebuiau înăbuşite din faşă. Tot din relatările evangheliştilor aflăm că această multime nu era compactă, dar care era formată din adevăraţi adepţi ai lui Isus, galileeni şi nu dintre cei care locuiau în Ierusalim. Nu această multime care îl aclamă pe Isus va striga câteva zile mai târziu lui Pilat să-l dea morţii pe Isus, aceia vor fi locuitorii din Ierusalim.

Cei patru evanghelişti ne povestesc că la intrarea lui Isus în Ierusalim, admiratorii lui l-au întâmpinat cu ramuri de palmier în mâini şi şi-au aşternut mantiile pe drumul pe care urma să meargă Isus şi strigau Osana, urmat de “Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului” (Ps 118, 26).

În acea zi, câţiva farisei i-au cerut lui Isus să-i potolească pe cei care îl înconjurau. Isus le răspunde: “Vă spun că dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga” (Lc 19, 40). Iar ei, fariseii, decid că dreptatea este de partea lui Caiafa, care sugera ca Isus să fie omorât pentru binele întregului popor.



Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile) - compozitia artistica si teologica a icoanei

Cateva observatii se impun pentru a sublinia din adancimea continutului teologic al icoanei Intrarii Domnului in Ierusalim.

Chipul Mantuitorului ocupa locul central al compozitiei; El sta pe asin - manzul asinei - nu calare obisnuit, cu un picior pe o parte si cu alt picior pe cealalta parte, ci cu amandoua picioarele de aceeasi parte. El este infatisat stand ca pe un tron; nu pe tronul slavei ci pe tronul smereniei, pe asin, animalul cel mai smerit socotit intotdeauna, fata de cal, simbolul stapanirii acestei lumi.

La acest inteles al sederii Mintuitorului pe asin ne conduc atat cuvintele Evangheliei luate din prooroci (Isaia 62, 11; Zaharia 9, 9): "Bucura-te foarte fiica Sionului, iata imparatul tau vine la tine drept si biruitor, smerit si calare pe asin, pe manzul asinei." (Zaharia 9, 9) , cat si textele liturgice ale slujbei praznicului.



"Pe scaun in cer si pe manz pe pamant fiind purtat, Hristoase Dumnezeule, lauda de la ingeri ai primit si cantare de la tinerii cei ce strigau: Binecuvantat esti Cel ce vii sa chemi pe Adam (Condacul praznicului).

"Si in Sfanta Cetate ai intrat cu ucenicii Tai, Sezand pe manzul asinei, ca si cum Te-ai fi purtat pe heruvimi, plinind propovaduirea proorocilor." (Stihira, glas 4, de la Laude din ziua praznicului).

Aceasta o simteau si cei ce L-au intampinat: "Vrand Tu, Doamne, sa intri in Sfanta Cetate, stalpari de copaci multimile purtau, laudandu-Te pe Tine Stapanul tuturor si vazandu-Te pe manz, Te priveau ca si cum ai fi fost pe heruvimi. Pentru aceasta strigau: Osana."



Mantuitorul, purtat de manzul asinei, se indreapta catre multimi, cu mana dreapta binecuvantand, iar in mana stanga tine volumenul inchis, simbolul Evangheliei; desi privirea se indreapta catre multimi totusi mesterul iconar nu infatiseaza fata Mantuitorului din profil, fata de noi care il privim, ci, potrivit randuielii iconografice si datorita neintrecutului sau mestesug artistic el infatiseaza fata din trei parti incat cu privirea Sa ne cuprinde si pe noi cei care stam in fata icoanei.

In unele icoane (Dobrovat) desi cu mana dreapta binecuvinteaza multimile, cu fata se indreapta inapoi, fie catre Apostoli, vrand a le spune ca din aceste multimi, care striga: "Osana", se, vor ridica si glasuri, nu peste mult timp, care, in vremea patimilor vor striga: "Rastigneste-L, rastigneste-L!", sau catre farisei, care cereau Mantuitorului sa opreasca strigatele, spunandu-le: "Daca vor tacea acestia pietrele vor striga."

In alte icoane (Voronet), Mantuitorul este infatisat stand pe asin catre noi si intors catre multimi numai cu fata, privindu-le cu sentimentul celor ce se vor intampla in timpul patimilor cand, asa cum s-a amintit mai sus, din randul multimilor vor striga: "Rastigneste-L!"



"Sederea pe manz insemna, potrivit comentarului liturgic al praznicului, intoarcerea neamurilor neinfranate de la necredinta la credinta" (Idiomela, glas 8, de la Doamne strigat-am, Vecernia de Duminica seara din saptamina Patimilor) sau Rascumparatorul nostru cel drept a sezut pe manz ca sa piarda cutezanta cea dobitoeeasca a vrajmasilor, care nu striga: "Toate lucrurile laudati-L pe Domnul si-L preainaltati in toti vecii" (Cantarea 8 din canonul Utreniei praznicului).

Mantuitorul a venit in lume sa nimiceasca pacatul, sub toate formele lui, nu numai sub cea a cutezantei, si sa aduca pe om la starea de integritate in care a fost creat, a carui menire este sa laude pe Facatorul sau, pe Dumnezeu.



"Pe manz tanar, incalecand Imparatul Tau, Sioane, Hristos a venit sa strice inselaciunea idolilor cea necuvantatoare si sa opreasca pornirea cea neoprita a tuturor neamurilor, ca toti sa cante: "Toate lucrurile laudati-L pe Domnul" (Ibidem).

Desi Mantuitorul intra in Ierusalim calare pe cel mai smerit animal, totusi multimile L-au primit ca pe un imparat, pe imparatul lui Israel; aceasta, pentru c-a insusi Duhul Sfant i-a luminat si indemnat sa inteleaga si sa marturiseasca pe imparatul lui Israel: "Prea Sfantul Duh, Cel ce a invatat pe Apostoli sa graiasca cu alte limbi straine, Acelasi a indemnat si pe tinerii evreiesti cei fara de rautate sa strige: Osana, Celui dintru inaltime; Bine este cuvantat Cel ce vine, imparatul lui Israel" (Stihirea, glas 1, de la Litia praznicului).



Multimile au strigat, marturisindu-L pe Mantuitorul ca imparatul lui Israel, deci nu la indemnul Apostolilor ci la indemnul Duhului Sfant, indemn care a putut lucra in inimile cele fara rautate. De aceea Apostolii sunt infatisati in icoana mergand in urma Mantuitorului, nedumeriti de maretia faptului dumnezeiesc: "Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca acestea I le-au facut Lui" (Ioan 12, 16), ba au strigat si ei, o data cu multimile care veneau in urma cu ei: "Toata multimea ucenicilor bucurandu-se, a inceput sa laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le vazuse" (Luca 19, 37), "iar multimile care mergeau inaintea Lui si care veneau dupa El strigau zicand: Osana!" (Matei 21, 9).

"Iconarii, cel mai adesea, infatiseaza mergand in urma Mantuitorului numai ceata ucenicilor, toata sau numai doi, cum vedem nu numai in icoanele vechi ale inceputului vietii crestine, ci si in cele de mai tarziu, in secolul al XVII-lea, cum vedem intr-unul din vechile noastre manuscrise miniate."

Intrarea Domnului in Ierusalim nu este numai un fapt de cunoastere si de marturisire a Sa ca Imparat-Dumnezeu ci si un fapt de innoire a omului si o data cu el a intregii creaturi sau cunoasterea si marturisirea lui Dumnezeu este un act de innoire, iar prin starea de innoire, sau numai in aceasta stare de innoire duhovniceasca, putem sa cunoastem si sa-L marturisim pe Dumnezeu, laudandu-L.



Starea de innoire este biruinta virtutii asupra pacatului care inseamna moarte deci si reusita vietii asupra mortii, biruinta totala fiind invierea cea obsteasca. Starea de innoire fiind un lucru duhovnicesc ea se manifesta printr-o stare de bucurie care se marturiseste prin simboluri sau semne masteriale purtatoare de simboluri ale unei stari spirituale-duhovnioesti, in cazul de fata stalparile sau ramurile de finic pline de seva primaverii pe care multimile le purtau in maini si strigau cu glas de bucurie: "Osana!"

Comentarul liturgic este limpede: "Pruncii semnele biruintei purtand, Tie, Biruitorului mortii, strigam: Osana!" (Troparul praznicului).

Innoirea are ca treapta premergatoare inlaturarea patimilor cu rugaciuni luminatoare si tinand ramuri de virtuti sa ne sarguim a intampina pe Hristos, pe care-L asteptam sa incalece pe manz "si gatindu-Se spre patimi, ca sa ne mantuiasca pe noi" (Tropar de la Pesna 9 de la Utrenia de Marti in Saptamana Patimilor).



"Curatindu-ne sufletele, sa laudam pe Hristos prin credinta, cu ramuri intelegatoare, ca si pruncii, strigand cu glas mare Stapanului: "Bine esti cuvantat!" (Sedelna, glas 4, dupa a doua stihologie de la slujba Utreniei praznicului).

"Si muntii, adica neamurile cele potrivnice, cu inimile impietrite, de fata Ta s-au veselit, cantandu-Ti Tie cantare de biruinta" (Tropar Pesna 1, de la slujba Praznicului), iar El venind in Ierusalim, spre Patima cea de buna voie, poporul cel ce sedea intru intuneric si in umbra mortii, luand semnele biruintei, adica ramuri de copaci si stalpari de finic, mai inainte inchipuind invierea, L-au intampinat." (Rugaciunea binecuvantarii salciilor).



Innoirea duhovniceasca este parga invierii noastre cea de obste, simbolizata prin ramurile de copaci si stalparile de finic si aratata mai inainte prin invierea lui Lazar: "Invierea cea de obste mai inainte de Patima Ta incredintand-o, Hristoase Dumnezeule, pe Lazar din morti l-ai sculat. Pentru aceasta si noi ca pruncii semnele biruintei purtand, Tie, Biruitorul mortii, strigam: Osana!" (Troparul praznicului).

Starea noastra de innoire adusa prin intruparea Fiului lui Dumnezeu si impartasita si in faptul Intrarii in Ierusalim se pastreaza si creste prin faptele cele bune, prin virtuti, vorbind in general, care sunt ca si stalparile cu care multimile au intampinat pe Domnul.

"Sa ne veselim aducand lui Hristos si noi acum, ca pruncii aceia, stalpari de virtuti; sa-I intindem haine de fapte dumnezeiesti si cu taina sa-L primim in suflete"; "Stalpari de fapte bune, sa aducem fratilor, lui Hristos Dumnezeu." (Stihiri, glas 6, de la Doamne strigat-am, de la Vecernia mica a praznicului). "Sa aducem stalpari de intelepciune."; "Sa pregatim virtutile ca niste ramuri si ca niste stalpari, spre intampinarea imparatului." (Tropar, Pesna 8, de la Tricantarea din Joia Saptamanii Floriilor).



Pentru a sublinia starea de innoire duhovniceasca impartasita de Mantuitorul prin dumnezeiescul fapt al Intrarii in Ierusalim, iconarul teolog infatiseaza hainele asternute in calea Mantuitorului peste care El trebuia sa treaca in culoarea alba, simbolul curatiei sufletului ("Spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi", Psalmul 50), chiar si asinul este infatisat in alb, aratand prin aceasta ca si firea nerationala s-a impartasit de o stare de innoire, ca o parga, o data cu cea a omului (Romani 8, 21).

Prezenta copiilor este permanenta in icoana praznicului, unul sau doi suiti in copac, finic, pentru a taia ramurile necesare iar unul inaintea asinului aranjand hainele si stalparile puse pe cale pentru a calca pe ele Mantuitorul, Care sta pe asin.



Copiii sunt simbolul nevinovatiei si al curatiei sufletesti care desi datorita varstei lor nu pot sa faca prea multe dar aduc lauda lui Dumnezeu, mai mult decat cei inaintati cu varsta anilor dar garboviti de povara pacatelor, a impietririi inimilor.

Prezenta si fapta lor au fost spuse mai dinainte de prooroci cu privire la Intrarea Domnului in Ierusalim (Psalmul 8, 3). Acestia au intampinat cu strigate pe Mantuitorul la intrarea in Cetate, desi Evangheliile nu mentioneaza; se intelege de la sine ca de la o asemenea adunare ei nu puteau lipsi si, mai ales ei, copiii, prezenti ca in toate imprejurarile de acest fel, ei au strigat si dupa ce Mantuitorul a intrat in Ierusalim si apoi in templu; strigatele lor nevinovate, sincere au facut insa pe arhierei si carturari sa se manie si sa reproseze Mantuitorului (Matei 21, 15).



Asinul care poarta pe Mantuitorul paseste mancand din ramurile de copaci asternute de multimi. Zugravul-teolog a infatisat in acest fel asinul pentru a arata ca intrarea Mantuitorului in Ierusalim, triumfala, se face nu ca a oamenilor veacului vrednici de o asemenea intrare, calari pe cai; Mantuitorul foloseste asinul, cel mai umil animal, si acesta, pasind in toata voia lui, biruit de fragezimea ramurilor de copaci si nu este nici macar condus de cineva pentru a da faptului un aspect de intrare triumfala, solemna; nu era nevoie de aceasta pentru ca cei care au iesit in intampinarea imparatului lui Israel nu erau manati de maretia din afara a faptului, care lipsea cu totul, ci multimile erau manate, sa intampine cu bucurie, de Duhul Sfant, Care stapanea in acel moment inimile lor, ale celor fara rautate: "Multimea cea fara rautate, firea care inca era prunceasca, cu dumnezeiasca cuviinta Te-a laudat pe Tine Imparate al lui Israel si al ingerilor.



Cu stalpari de finic si cu ramuri, Hristoase Te-a laudat multimea si a strigat: "Bine esti cuvantat!" (Pesna 7 slujba praznicului).

Compozitia icoanei, cortegiul faptului, se desfasoara nu cum ne-am fi asteptat, realist, pe orizontala ci pe verticala; chiar si acolo unde orizontala este mai intinsa, nu cu mult decat verticala, se desfasoara tot intr-un cadru pe un plan adunat, cu o tendinta de inaltare; aceasta pentru a sugera ideea si invatatura teologica a faptului dumnezeiesc de coborare a lui Dumnezeu la om, la oameni, "ca toti sa fie una" si sa-i ridice din adancul pacatului la inaltimea imparatiei celei ceresti.



"Sioane, munte Sfant al lui Dumnezeu si Ierusalime, ridica-ti ochii tai imprejur si vezi pe fiii tai adunati intru tine; ca iata au venit de departe sa se inchine imparatului Tau. Pace spre Israel si mantuire neamurilor" (Pesna 5, Utrenia praznicului).

"Multimea cea de Dumnezeu aleasa a sfintilor sihastri, impreuna cu poporul, adunati-va sa intampinati cu stalpari pe Hristos, strigand: "Bine esti cuvantat!" (Stihira, glas 4, la Doamne strigat-am de la Vecernia de joi seara pentru Vinerea Saptamanii Floriilor).

"Doi sfinti apostoli, care Te stiau pe Tine, Hristoase, ca esti Unul din Treime, au fost trimisi acum de Tine ca sa aduca manzul, fiul asinei, precum scrie; pe care smerindu-Te ai sezut. Indura-Te ca sa gasesti cu voia Ta sederea intru inaltime a tuturor celor ce Te iubesc pe Tine." (Ibidem)

Arhitectura cladirilor Cetatii Ierusalimului ca si muntele, se desfasoara pe verticala; muntele este infatisat cu piscuri abrupte, foarte inalt pentru a sugera ideea de inaltare spre cele inalte, de innoire si bucurie a intregii lumi: "Sa vesteasca veselie mare pentru mila; dealuri si toti muntii si lemnele dumbravii sa salte." (Pesna 4 de la slujba Praznicului)



Numarul multimilor care au intampinat pe Mantuitorul este redus la minimum cuprinzand totusi toate starile sociale si varstele: copii si varstnici, femei si barbati, fariseii si carturarii, infatisand pe fiecare cu starea sa sufleteasca cu care a participat la dumnezeiescul fapt al intrarii Domnului in Ierusalim; este geniul artei icoanei si invatatura Bisericii Ortodoxe privind teologia sa vizuala cu aceeasi sobrietate pe care o vedem si in Sfinita Scriptura, mai ales in Sfanta Evanghelie.

15 aprilie 2011

Floriile - Intrarea Domnului in Ierusalim

DOAMNE AJUTA!

Floriile - Intrarea Domnului in IerusalimSarbatoarea Intrarii lui Hristos in Ierusalim este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez, deoarece in aceasta zi catehumenii, care fusesera admisi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul ca marturisire de credinta. Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.
Biserica vede in aceasta sarbatoare inaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. El putea sa evite moartea, insa, o primeste de buna voie pentru a o birui. Lui nu-i este impusa moartea ca o necesitate, asa cum ne este impusa noua. De aceea El moare pentru altii, nu pentru Sine. El nu avea pacatul imprimat in firea Sa, ca noi toti, pentru ca S-a nascut ca om prin voia Sa.
Existand din vesnicie ca Dumnezeu, El a luat firea omeneasca, dar a incadrat-o in ipostasul dumnezeiesc. Daca s-ar fi nascut ca orice om din pacat, prin pasiune omeneasca, ar fi murit pentru El si nu pentru noi. Ar fi ramas in moarte ca orice om, deci nu ar fi inviat. Intrarea in Ierusalim este o prefigurare a Intrarii in Ierusalimul ceresc. Astfel, nu intamplator noi cantam in noapte de Pasti: "Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalim".
In legatura cu acest eveniment, evanghelistul Matei noteaza: "Spuneti fiicei Sionului: Iata imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug" (Matei 21, 5).

Floriile si manzul asinei

In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie poporul iudeu, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta.
Aceasta interpretare este dreapta, pentru ca stim ca iudeii il vor prigoni pe Hristos si paganii Il vor primi. Cei mai multi dintre pagani vor fi purtatori de Hristos de-a lungul istoriei si vor intra cu El in Ierusalimul de sus, in Imparatia cerurilor.
"Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si I le-au facut Lui". In general, ucenicii au inteles foarte putin din ceea ce s-a intamplat cu Invatatorul lor pana cand El le-a sporit intelegerea (Luca 24,45) si Duhul lui Dumnezeu i-a luminat cu limbi de foc. Numai atunci au priceput ei toate lucrurile, aducandu-si-le aminte.
Sfantul Ignatie Brancianinov vede in "Manzul asinei" si altceva. Acest manz il descopera pe omul manat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de impatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Invatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de implinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, isi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savarseste pe el intrarea in Ierusalim.
Asta inseamna ca dupa ce omul paraseste viata pacatoasa, este adus la Evanghelie si imbracat, ca in niste haine apostolesti, in cunoasterea lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratandu-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste in el, precum a binevoit a fagadui: "Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvantul Meu va pazi; si Eu il voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu il va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dansul vom face" (Ioan 14, 21, 23).
Astfel, Hristos Se asaza pe insusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a insusit invatatura Lui cea atotsfanta, si il aduce, sezand pe el, in cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, in Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.

Multimea Il primeste pe Mantuitorul in Ierusalim cu aceste cuvinte: "Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 9). Invierea lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Dar sa nu uitam, ca acelasi popor care-L slavise si-L primise ca pe un imparat, peste cateva zile va striga, incitat de farisei si de carturari: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!".
Evreii care participau la aceasta sarbatoare, asteptau de la Hristos sa fie un conducator care sa modifice situatia politica in folosul lor, si nu un Dumnezeu coborat printre oameni, spre a-i izbavi de pacat. E adevarat ca au existat si multi iudei care s-au daruit Domnului, crezand in El fara sovaiala.

Floriile si ramurile de salcie
Dupa modelul multimii din cetatea Ierusalimului care l-a intampinat pe Mantuitorul cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxa a randuit ca in aceasta zi sa imparta credinciosilor ramuri de salcie binecuvantate. Ramurile de salcie simbolizeaza biruinta asupra mortii prin invierea lui Lazar si prevestesc biruinta asupra mortii prin Invierea lui Hristos.
In duminica Floriilor, Biserica a randuit sa fie dezlegare la peste. In seara acestei duminici, incep deniile din saptamana Sfintelor Patimi.
Adrian Cocosila

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV