DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

31 octombrie 2010

Am vazut moartea in pestera !

Un batran ostenitor, mergand prin pustie, a intrat intr-o pestera, sa se adaposteasca de ploaie, si a gasit acolo o comoara. Vazand multimea de aur, batranul a iesit peste masura de speriat din pestera, strigand:

- Am vazut moartea !

Alergand speriat, la mica distanta de locul acela, el s-a intalnit cu trei talharii care, privind in jur si nevazand nimic, l-au intrebat:

- Mosule, unde este moartea ?!

Batranul i-a dus pe cei trei talhari in pestera si le-a aratat multimea de bogatii, descoperite din intamplare. La vederea aurului, cei trei talhari si-au simtit inima tresaltand de bucurie si, cu viclesug, i-au spus batranului:

- Ai dreptate, mosule, pleaca, fugi repede de aici.

Dupa plecarea batranului, hotii au ramas langa aur, intrebandu-se cum sa-l care din varful muntelui pana jos. In cele din urma, ei au hotarat ca unul sa mearga sa aduca mancare si cosuri de carat, iar ceilalti doi sa ramana de paza, in pestera. Talharul care a coborat in localitate, dupa mancare si cele de trebuinta, se gandea in sine:

- In targ voi bea si voi manca pe saturate, apoi voi cumpara provizii, pe care le voi otravi si astfel voi ramane singurul stapan al comorii.

Cei doi talhari ramasi de paza, in pestera, gandeau si ei alt gand ascuns:

- O jumatate din comoara este mai mare decat o treime. La intoarcere, il vom ucide pe cel plecat in targ si vom imparti comoara pe jumatate.

Si asa au facut. L-au omorat pe tovarasul venit din targ cu provizii si carute, iar mai apoi au mancat mancarea cea otravita. Astfel, ei au murit cu totii, implinidu-se cuvantul batranului, care zicea: "Am vazut moartea!


29 octombrie 2010

Ce este aghiazma?

Ce inseamna cuvantul “Aghiasma” (Aiasma)?
Cuvantul este grecesc (aghios) si inseamna Sfintire. La noi, prin aghiasma se intelege atat apa sfintita, cat si slujba pentru Sfintirea ei.
De cate feluri e Aghiasma in intelesul ei de slujba?
De doua feluri: mare si mica. Cea mica se mai numeste in popor si sfestanie, care inseamna luminare, sau slujba luminilor, pentru ca la inceput se intelegea prin ea Aghiasma cea mare, care se savarseste la Boboteaza, sarbatoare numita si ziua luminilor sau a luminarii, deoarece atunci se botezau catehumenii.
Cand se savarseste Sfintirea cea mica a apei?
In biserica, de regula la fiecare zi intai a lunii, iar in case, oricand cer credinciosii, mai ales in zilele de miercuri si vineri dimineata. Cand preotii, potrivit hotararilor Sf. Sinod merg sa boteze casele credinciosilor, acestia sunt datori sa-i primeasca pe preoti cu bucurie si cu dragoste, deoarece preotii aduc binecuvantarea si ajutorul lui Dumnezeu asupra casei si a familiei lor, prin apa sfintita cu care-i stropesc.
Care sunt roadele si folosul acestei slujbe?
«Stiut sa fie ca prea bun obicei este si folositor de suflet sa se faca in biserici, in manastiri si in case, Sfintirea apei la toate zilele dintai ale lunii si a stropi pe oameni in manastiri si in chilii, asisderea si in casele mirenilor si toate ale lor. Aceasta apa sfintita pe care Duhul Sfant prin rugaciunile preotilor o sfinteste, multe feluri de lucrari are, precum insasi ectenia Sfintirii si rugaciunea marturisesc.
Ca prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc si se iarta de pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirile diavolesti, gandurile cele rele; iar mintea se curateste de lucrurile cele spurcate si indreptata spre rugaciune se face; aduce dar paza, inmultirea castigului si indestulare; bolile goneste si da sanatate trupeasca si sufleteasca. Si mai in scurt sa zicem: toti cei ce o primesc cu credinta iau sfintenie si binecuvantare. Pentru aceasta dar, datori sunteti si voi, preotilor, sa va invatati enoriasii vostri ca sa o primeasca pe ea cu credinta, spre marele folos al lor»562 (Molitfelnicul, Povatuirea din fruntea slujbei Aghiazmei mici, ed. 1984, p. 167).
Dar Sfintirea cea mare a apei cand se face?
La Boboteaza, atat in ajun, cand se sfinteste apa cu care preotii boteaza apoi casele crestinilor, cantand troparul Botezului: «In Iordan, botezandu-Te Tu, Doamne…», cat si in insasi ziua Bobotezei, dupa Sfanta Liturghie, rand se sfinteste apa pe care o iau crestinii pe la casele lor pentru tot anul.
De ce se spune “Sfintirea cea mare a apei”?
Pentru ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, fiind Sfintita printr-o indoita chemare a Sf. Duh in cursul rugaciunii de sfintire, iar Sfintirea are loc in insasi ziua in care Mantuitorul a sfintit apele, botezandu-Se in Iordan. De aceea si slujba Aghiasmei mari este mai lunga si mai sarbatoreasca decat a Aghiasmei mici, iar cantarile si rugaciunile ei pomenesc si preaslavesc indeosebi Botezul Domnului in Iordan.




Ce putere are apa sfintita de la Boboteaza si cum o folosim?

botezul_domnului1Aghiasma Mare, adica apa Sfintita de la Boboteaza, are, intr-o masura cu mult mai mare, puterea sfintitoare si tamaduitoare, precum si darurile minunate, pe care am spus ca le are Aghiasma mica. De aceea, ea se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramane tot asa de proaspata, de curata si placuta la gust ca si cand ar fi atunci scoasa din izvor.
O parte din ea se pastreaza in biserica, intr-un vas anume, numit si aghiasmatar, si e folosita de preot la o multime de slujbe (ierurgii). Cu aceasta apa sfintita se stropesc persoanele si lucrurile care trebuie exorcizate, curatite sau sfintite.
Se intrebuinteaza, de pilda: la botezul copiilor, la rugaciunea pentru durerea de cap, la randuiala de curatire a fantanii spurcate, la binecuvantarea inceperii semanaturilor, la vasul cel spurcat, la Tarinele (holdele), viile si gradinile bantuite de lacuste si gandaci, la Sfintirea crucii si a troitei, a clopotului, a vaselor si vesmintelor bisericesti s.a.
Aghiasma Mare se foloseste de asemenea la Sfintirea bisericii si a antimiselor, a Sfantului Mir si a altora.
Fiecare crestin sau fiecare casa trebuie sa ia din Aghiazma de la Boboteaza si sa o pastreze intr-un vas curat si la loc de cinste. Se gusta dintr-insa pe nemancate si cu multa cuviinta in zilele de ajunare si de post, sau in zilele de sarbatori mari, dupa ce venim de la biserica, mai ales cand nu ne impartasim.
Se obisnuieste ca credinciosii sa bea din Aghiasma mare timp de 8 (opt) zile in sir, incepand din ajunul Bobotezei, pana la incheierea praznicului, adica pana la 13 ianuarie. Dupa aceea, ea se poate lua numai dupa Spovedanie. indeosebi cei opriti de la impartasire se pot mangaia luand aghiasma si apoi anafora. Cand ne impartasim, Aghiasma se ia dupa impartasire, fiind mai mica decat Sfanta impartasanie, iar cand luam numai anafora, Aghiasma se ia inainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora.
Putem stropi cu Aghiasma cea mare casa, curtea si gradina, vitele si chiar ogoarele si livezile noastre, pentru a le feri de rele. In caz de boala, putem, de asemenea, sa gustam din ea cu credinta. Caci apa aceasta, avand intr-insa darul si puterea dumnezeiasca a Sfantului Duh, a facut adesea multe minuni, insanatosind bolnavi, tamaduind rani, aparand de rele, de necazuri si de primejdii.



27 octombrie 2010

De ce plang, Doamne?



De ce plang, Doamne? Ca am sufletul plin
De dragoste, de dor si de credinta?
Cum as putea eu, Doamne, sa spun ca e un chin
Sa simt tot ce mi-ai dat? Iti port recunostinta!
Mi-ai dat iubire si speranta in destin,
Mi-ai dat credinta pentru-o-ntreaga viata.
Cum as putea sa plang ca am sufletul plin?
Cad in genunchi plecandu-mi a mea fata.
Si-Ti multumesc, Doamne si Te implor acum,
Sa nu imi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat
Si chiar dac-am sa plang in lungul vietii drum,
Sa nu-mi consideri plansul ca pe un greu pacat.
Si-Ti multumesc pentru ca, Tu, imi esti
Tot sprijinul, tot reazemul din viata;
De rele, Doamne, Te rog sa ma feresti
Si da-mi iubire, si da-mi, Te rog, speranta.
Iubire pentru oameni, speranta-n vesnicieDa-mi linistea de care am nevoie,
Fereste-ma, Doamne, de ispita si prostie
Si lasa-ma sa cred, Te rog, Doamne, da-mi voie.
Sa sper si sa cred in dragostea si-n mila Ta,
Sa simt ca nu e vis speranta pe pamant
Si ia-mi, Te rog, viata si fa ce vrei cu ea,
Dar nu-mi lua iubirea, e tot ce am mai sfant.
poezie de Valeria Pintea


MI-S OCHII TRISTI



Mi-s ochii tristi si fruntea obosita
De-atâta priveghere si-asteptare,
Mi-e inima bolnava, istovita,
De grea si îndelunga alergare
Si plânge ca o pasare ranita.
Când ochii mi-i închid si cat în mine
Puteri sa sui Golgota pâna sus,
O voce, un ecou din adâncime
Îmi spune blând: Viata e Iisus,
Margaritarul pretios e-n tine.
Privesc la dimineata minunata
A Învierii Tale din mormânt,
Ca Magdalena, ca si altadata,
Îngenunchez ‘naintea Ta plângând
Si-s fericit si plâng cu Tine-n gând.
de Valeriu Gafencu – “Sfântul închisorilor” 

26 octombrie 2010

APEL LA CONSTIINTA MAMELOR CARE-SI UCID PRUNCII IN PANTECE !


N-AI VRUT SA FII MAMA


CE-AM GRESIT EU MAMA,VIATA SA MI-O IEI?
MA ALUNGI DIN TINE,DE CE NU MA VREI?
N-AM CUM SA MA APAR,SA STRIG …N-AM PUTERE.
TE IUBESC ,MAMICO,CAT NU POTI TU CERE.

UNDE MI-E MORMANTUL,IN CARE CIMITIR?
N-AI VRUT SA GUST ,MAMA,AL VIETII SFANT POTIR.
ITI VOI ZICE” MAMA”CHIAR DE NU-MI ESTI MAMA.
STRIGA-MA PE NUME…NU STIU CUM MA CHEAMA!

MI-AI PUS CAPAT ,MAMA,ZILELOR DE VIS,
TE IUBESC ,MAMICO,CHIAR DE M-AI UCIS.
NU-MI CUNOSTI TU CHIPUL CA SA-L PUI IN RAMA,
DESI MI-AI LUAT VIATA,TOT MI-ESTI DRAGA, MAMA.

GLASUL CONSTIINTEI L-AI LASAT DEOPARTE.
TOCMAI TU IUBIRE MA TRIMITI LA MOARTE?
TU DIN NECREDINTA TE-AI IUBIT PE SINE,
EU CU ATAT MAI TARE TE IUBEAM PE TINE.

IAR LA JUDECATA CUM SA TE PREZINTI?
NU VA FI SCAPARE,N-AI SA POTI SA MINTI.
UCIGASA FAPTA TU N-O POTI ASCUNDE,
N-O SA AI CUVINTE PENTRU A RASPUNDE.

SUNT ATATEA MAME CE-SI DORESC COPII,
DATI-NE O SANSA SA RAMANEM VII.
CIN’SA PLANGA,DOAMNE ;NOAPTEA-ATATOR DRAME,
CINE SA TREZEASCA ZECI DE MII DE MAME?


                        CUVANT DESPRE AVORT-PR.ARHIM.CLEOPA ILIE

Adam şi Eva, după ce au fost scoşi din raiul pămîntesc pentru păcatul neascultării de Dumnezeu, s-au însoţit şi născînd Eva Primul copil, anume Cain, a zis lui Adam: Am dobîndit om prin ajutorul lui Dumnezeu (Facere 4,1). Deci, naşterea de prunci, de orice sex, se face prin ajutorul lui Dumnezeu, fie că este bun creştin, fie că este pagîn, şi fiecare nou-născut are în sine, afară de trupul pămîntesc, şi scînteia dumnezeirii, adică sufletul nemuritor. Căci spune Sfînta Scriptură: domnul Dumnezeu a făcut om din ţărîna pămîntului şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a facut om suflet viu(Facere 2,7). Suflet viu, adică nemuritor.

Astfel, la zămislirea fiecărui prunc în pîntecele maicii sale, Dumnezeu pune încă de la început suflet nemuritor în fiecare om. De aceea şi proorocul David, insuflat de Duhul Sfînt, zice: Că Tu ai zidit rărunchii mei, sprijinitu-m-ai din pîntecele maicii mele… Minunate-s lucrurile Tale, Doamne şi sufletul meu le cunoste foarte…(Psalm 138,13-16). Sufeltul pruncului se zămisleşte în pîntecele maicii sale numai prin lucrarea Domnului şi chiar şi zilele lui îi sunt socotite de Dumnezeu cît să trăiască pe pamînt, încă înaite de a se zămisli.

Prin avort se întelege uciderea pruncilor în pîntece prin tot felul de mijloace. Deoarece fătul are suflet viu, creat de Dumnezeu chiar în clipa zămislirii, pentru aceea avortul este combătut de Biserică şi de Sfinţii Părinţi cu atîta tărie; pentru că se ucide viaţa, se pierde sufletul, atît a celui ucis, cît şi acelui care săvîrşeşte uciderea şi se calcă porunca lui Dumnezeu, Care zice: Creşteţi şi vă înmulţiţi(Facere 1,28). Se calcă şi poruca a V-a din Decalog, care zice: Să nu ucizi (Iesire 20,13).

Prin avort se ameninţă viaţa de pe pămînt, se calcă porunca creaţiei dată de Dumnezeu în rai, se atentează la viaţa celor mai nevinovate fiinţe omeneşti, care sunt copiii; se destramă familia, se îmbolnăveşte societatea întreagă şi se aduc peste cei vinovaţi cumplite pedepse dumnezeieşti, atît în viaţa, cît şi după moarte. Apoi, sufletele copiilor avortaţi, nefiind botezaţi, nu pot intra în împărăţia lui Dumnezeu, ci aşteaptă acea ziuă infricoşată a Judecăţii, cînd singuri vor acuza pe părinţii care i-au ucis în faţa Dreptului Judecator Iisus Hristos.

Iată pentru ce avortul este crima, adică ucidere de om şi trebuie combătut cu toată tăria de Biserica şi de păstorii ei.

Femeile care işi avortează copiii, indiferent prin ce mijloace, se numesc ucigaşe de copii, iar nu mame, şi primesc pedepse grele încă din viaţă aceasta. Iată ce spun şi canoanele Sfinţilor Părinţi în legătură cu păcatul uciderii de prunci: „Despre femeile care păcătuiesc şi-şi omoară fătul în pîntece, forţîndu-se să facă ucideri, să se oprească, după hotărîrea dată mai înainte, ca să se împărtăşească la ieşirea din viaţa. Dar procedînd cu iubire de oameni, după cum am aflat, hotărîm ca să fie oprite vreme de zece ani după treptele canonisirilor hotărîte” (Ancira, 21).

„Femeile care dau buruieni otrăvitoare şi pierzătoare, precum şi cele ce primesc otrăvurile omorîtoare de prunci, să se supună canonului de 20 de ani al ucigasului” (VI Ecumenic, 91; Sfîntul Vasile cel Mare, 56). „Femeia care bea ierburi ca să-şi piardă rodul trupului şi să nu nască coconi, aceea să aibă pocanie cinci ani şi mătănii cîte trei sute pe zi. Iar de va face şi bărbatul aşa, mai rău este. Nici Biserica să nu-i primească prescura lui, nici prinosul lui, de nu se va pocai” (Pravila Bisericească, Govora, 20).

„Femeia de va zămisli şi va bea ceva ca să se lepede începerea dintr-însa, să se pocăiască opt ani şi mătănii 367 zilnic; iar de i se va întîmpla ei a muri să nu se îngroape în cimitir”(Ibidem, 115; Indreptarea legii cap.364). „Femeia care a născut pe cale şi nu a purtat grijă de prunc, să fie supusă vinovaţiei ucigaşului”(Sfîntul Vasile, 33).

Femeile care mor făcînd avort nu pot fi pomenite la nici o slujbă. Deci, să înţeleagă femeile care îşi ucid copiii, că sunt ucigaşe ale zidirii lui Dumnezeu şi vinovate de gheena focului. Căci dacă numai a urî pe cineva se socoteste ucidere de oameni, după cuvîntul lui Hristos, Care zice: Cel ce urăşte pe fratele său, ucigaş de oameni este(I Ioan 3,15) – şi orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică – oare ce urgie a lui Dumnezeu va ajunge pe acea mamă care-şi ucide propriul său copil, chiar de ar fi zămislit prin puterea lui Dumnezeu, de numai o clipa ?

Deci, să ştie orice femeie care şi-a ucis copiii, ori în ce chip, că nu va scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu de nu se va pocăi, părăsind păcatele, spovedindu-se şi făcînd canon (oprire de la Sfînta Impărtăşanie, născînd copii, făcînd milostenie şi alte fapte bune). Să nu spună că era zămislit numai de o zi sau de un ceas, că Dumnezeu nu caută la timp ci la intenţia gîndului. Dacă cineva ar semăna în ţarină sa grîu, porumb sau altceva şi altul, venind, ar distruge semănătura sa, apoi nu l-ar da în judecata şi nu i-ar cere despăgubire ? Dar Dumnezeu va lasă nepedepsiţi pe cei ce distrug sămînţa şi ţarina unde se zămislesc pruncii ? Să-şi aducă aminte femeile ucigaşe de copii, de Cain, care a facut o singură ucidere şi s-a pedepsit încă din viaţă cu şapte feluri de pedepse.

Este clar că femeia nu trebuie în nici un caz să se supună bărbatului ei, cind acela o îndeamnă, sau o sileşte la avort, adică la ucidere sau la pază de a nu naşte prunci.

Sfîntul Apostol Pavel zice asa: Femei, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, precum se cuvine, întru Domnul(Coloseni 3, 18). Aici trebuie să înţelegem că nu întru toate se cuvine femeii să se supună bărbatului, ci numai la cele ce se cuvin în Domnul. Poate bărbatul să o îndemne şi la lucruri fărădelege, la furat, la fumat, la beţie, la ură, la ceartă, la desfrînare, la ucidere, la secte, la necredinţă, etc. La aceasta nu se cuvine a se supune bărbatului, măcar şi moarte de ar răbda de la el. Că nu se cade a iubi şi asculta de bărbat mai mult decît legea lui Dumnezeu. Iar dacă femeia este bolnavă şi din aceast motiv vrea să-şi piardă copiii, niciodată o pricină ca aceasta nu o va scăpa pe ea de osînda cea veşnică, de-şi va ucide pruncii ei.

Boala, însă, de multe ori, o trimite Dumnezeu ca o pedeapsa pentru păcate (Numerii 11,33; Levitic 26,16; Deuteronom 28, 15; 22, 59; II Regi 7, 14; Iov 33, 19-23; Psalm 105, 17-18; I Corinteni 11, 30 etc.).

Iar dacă vreo femeie este bolnavă, nu la ucidere de prunci să-şi găsească scăpare de pedeapsa lui Dumnezeu. Ci, să se roage lui Dumnezeu cu umilinţă, cu post şi cu durere în inimă, căci la El este puterea şi îndurarea de vindecare a celor bolnavi.

Femeia creştină şi credincioasă, mai înainte de naştere este datoare să se spovedească la duhovnicul ei, să se împărtăşească cu Trupul şi Sîngele lui Hristos, chiar dacă are vreun canon de făcut şi, astfel, să se pregătească de moarte. Tocmai de aceea Sfînta Biserică dă voie femeilor inaite de naştere să se împărtăşească, chiar de ar fi oprite mulţi ani, căci Biserica lui Hristos are în vedere durerile naşterii şi primejdiile morţii pentru mamele care nasc.

O adevărată mamă creştină trebuie să fie gata întotdeauna de o jertfă totală la naştere, adică de moarte. Prin durerile naşterii, femeia cîştigă mîntuirea sufletului ei, după cuvîntul Sfîntului Pavel, care zice: Dar se va mîntui (femeia) prin naştere de fii, dacă stăruie cu deplină înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie(I Timotei 2, 15). Durerile naşterii s-au dat femeii, ca un canon pentru greşeala ei cea dintîi, după cuvîntul Domnului, care zice: Inmulţind, voi înmulţi necazurile tale şi suspinul tău, în dureri vei naşte fii şi spre bărbatul tău va fi întoarcerea ta şi el te va stăpîni (Facere 3, 16).

Aşadar, să înţeleagă femeile cele întelepte şi credincioase şi să primească canonul cel dat lor de Preabunul Dumnezeu cu toată bucuria şi mulţumirea, că este spre iertarea păcatelor şi spre mîntuirea sufletelor lor. Iar dacă vreuna din ele va muri în chinurile naşterii, pe altarul jertfei, şi va avea dreapta credinţă, aceea se va mîntui, cum spune Sfîntul Pavel, şi cu mucenicii se va socoti. Căci Biserica lui Hristos nu acceptă nici un motiv pentru uciderea de copii, adică, sărăcie, primejdie, copii mulţi, bărbaţi răi etc. Toţi creştinii sunt datori să se jerfească pînă la moarte, acolo unde i-a rînduit Dumnezeu să trăiască.

Aşa să ne ajute Dumnezeu !

de Arhimandrit CLEOPA ILIE

ÎNTÂLNIRE ÎNTRE DOUĂ BANCNOTE!

O bancnotă de un dolar s-a întâlnit cu o bancnotă de 20 de dolari. „Hei, pe unde ai mai umblat!? Nu te-am văzut de multă vreme!” zise $1 către $20.


$20 a răspuns: „Ia să vedem: am fost pe la câteva cazinouri din Las Vegas, am plecat într-o croazieră în Bermude, apoi am venit înapoi în State şi am umblat pe la câteva restaurante faine, chiar şi la un meci de box, la 2-3 hoteluri de lux, apoi am trecut munţii în Los Angeles şi am umblat prin Beverly Hills, am fost pe plajă… chestii de-astea. Dar tu, pe unde ai mai umblat?”

„Oh, ştii tu – răspunse bancnota de $1 – am urmat acelaşi traseu pe cere-l fac de ani de zile: prin colectele tuturor bisericilor din oraş


ADORMIREA MAICII DOMNULUI (15 AUGUST)


Naşterea Maicii Domnului (8 Septembrie), Intrarea în bisericã (21 Noiembrie), Buna Vestire (25 Martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sarbatori creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Nãscãtoarea de Dumnezeu.

Semnificaţia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, deşi nu este amintită în Sfânta Scriptură, se regăseşte în Sfânta Tradiţie a Bisericii şi este vestită prin cântările şi imnurile de la Vecernia şi Utrenia care se săvârşesc, împreună cu Sfânta Liturghie, în această zi. Din aceste scrieri reiese faptul că Adormirea Maicii Domnului reprezintă o treaptă în lucrarea mântuirii neamului omenesc care demonstrează credinţa creştină în viaţa cea veşnică şi, mai ales, faptul că omul, suflet şi trup, poate fi mântuit, adică se poate împărtăşi de slava lui Dumnezeu.

În mărturisirile existente despre acest eveniment de seamă din viaţa Bisericii creştine primare, se spune că Dumnezeu, prin intermediul unui înger, a înştiinţat-o pe Maica Mântuitorului Iisus Hristos, mai înainte cu trei zile, despre mutarea ei de pe pământ la Cer. După un moment rugăciune şi pregătire pentru înmomântare, Fecioara Maria şi-a încredinţat sufletul în mâinile Fiului Său Iisus Hristos, rostind cuvintele “Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhhul meu”. Momentul trecerii ei la cele vesnice, expresiv reprezentat din punct de vedere iconografic în Biserica Ortodoxă, este descris ca o adormire, ca un somn profund, lucru care a făcut ca denumirea acestei sărbători să fie “Adormirea Maicii Domnului”.

Deşi Sfinţii Apostoli, în acel moment, se aflau răspândiţi în întreaga lume propovăduind învăţătura Mantuitorului Iisus Hristos, printr-o minune, ei au fost înştiinţaţi despre Adormirea întru Domnul a Maicii lui Dumnezeu. Tradiţia Bisericii spune că Apostolii, cu excepţia lui Toma, ar fi sosit la Ierusalim, acolo unde se afla casa Maicii Domnului, pe nişte nori.

Minunea ridicării la Cer a Fecioarei Maria s-a produs în valea lui Iosaphat, situată în satul Ghetsimani. Apostolii, înconjuraţi de o mulţime mare de oameni, sunt cei care purtat patul mortuar cu trupul Fecioarei Maria spre locul rânduit pentru înmormântarea trupului Maicii Domnului. Tradiţia crestină menţionează că Toma n-a fost prezent la această înmormântare, dar că, ar fi ajuns, totuşi, a treia zi. Dorind să mai vad o dată pe cea care l-a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos, i-a rugat pe ceilalţi Apostoli să deschidă mormântul, moment în care, s-a putut constata că trupul ei nu se mai afla în mormânt.

Ştim cã Maica Domnului a fost inima tinerei comunităţi creştine şi a atins atins cea mai înaltã treaptă a desăvârşirii omeneşti, motiv pentru care ea este preacinstită de Biserică. Această forma deosebită de cinstire, pe care creştinii i-o acordă, se bazează pe următoarele elementele, cuprinse în ceea ce se numeşte „mariologia creştină”, adică învăţătura despre Sfânta Fecioară Maria: „aiparthenia”, adică învăţătura despre faptul că Maica Domnului, chiar şi după naştere a rămas „pururea fecioară”; „Theotokos”, adică învãtãtura despre faptul că ea este Născătoare de Dumnezeu; învăţătura despre lipsa de păcate personale a Sfintei Fecioare şi, în sfârsit, „hiperdulia”, adică forma de preacinstirea sau supravenerare care depăşeşte cinstirea care le este acordată sfinţilor.

Publicat de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU

25 octombrie 2010

DE CE NU SANTEM FERICITI

 

   Într-un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele, iar celălalt îşi câştiga existenţa vânzând sandale.
Această femeie era mai mereu tristă. Văzând o mereu în această stare de tristeţe, un om a întrebat-o:
- Ce te supără, femeie? Ce necaz îţi chinuie sufletul?
Femeia îi răspunse:
- Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăieşte din vânzarea de sandale. Din cauza vremii, afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită?
Peste câteva zile, soarele îşi făcu simţită prezenţa în micul orăşel, dar mai puţin în inima femeii, căci ea, tot tristă şi abătută era. Nedumerit acum, omul o întrebă din nou:
- Acum e soare, nu asta aşteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vânzând sandale, de ce eşti în continuare... supărată?
Femeia îi răspunse:
- Ooo, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde... umbrele. Cine cumpără umbrele, pe vremea asta însorită? Înţelegi acum, de ce sunt tristă?
- Sunt şi mai nedumerit acum, răspunse omul. Din câte mi-ai vorbit despre feciorii tăi, eu înţeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită! Când plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă, iar când e soare celălalt fecior al tău vinde sandale!

MORALA:
In timp ce înţeleptul este fericit şi în Iad, prostul suferă şi în Rai...


24 octombrie 2010

Icoana Maicii Domnului Neagra din Czestochowa

Icoana Maicii Domnului Neagra din Czestochowa este una dintre cele sfinte relicve din Polonia, cat si unul dintre simbolurile nationale. Icoana este cunoscuta si sub denumirile de "Czarna Madonna" si "Matka Boska Czestochowska", ea fiind pastrata in Manastirea Jasna Gora, care inseamna "Muntele Luminos".
Originile acestei icoane, cat si perioada din care ea dateaza, sunt inca foarte discutate si controversate printre cercetatori.Greutatea identificarii anului din care dateaza icoana se datoreaza mai ales faptului ca aceasta a fost zugravita inca o data, peste imaginea originala, in anul 1430, in urma unui atat husit. Icoana fiind grav avariata, ea a necesitat repictarea.
Manastirea Jasna Gora - Icoana Maicii Domnului
Restauratorii medievali, straini de metoda encaustica de zugravire a icoanelor, au realizat ca vopseaua pe care acestia au folosit-o in repararea icoanei, dupa atacul husit, a atacat atat de mult originalul, incat acesta a devenit complet inaccesibil. Dupa expresia acestora "noua vopsea a macelarit originalul".
Potrivit cronicarului medieval Risinius, solutia gasita in acea vreme a fost aceea de a sterge imaginea si de a o repicta pe lemnul original al icoanei. Se crede ca lemnul pe care a fost pictata icoana este blatul unei mese din casa Dreptului Iosif, la care Maica Domnului si Pruncul au mancat adesea, in anii copilariei Pruncului.
Manastirea Jasna Gora - Icoana Maicii Domnului
Icoana Maicii Domnului Neagra din Czestochowa o infatiseaza pe Maica Domnului in ipostaza de Indrumatoare, in greaca "Hodighitria", adica "Cea care arata Calea". Maica Domnului este imbracata intr-un vestmant inflorat. Fecioara nu atrage atentia privitorului spre ea, ci spre Pruncul Iisus, pe care Il si arata cu mana ei cea dreapta, ca pe Unul ce a venit "pentru noi si pentru a noastra mantuire". Pruncul ridica mana spre inchinator, binecuvantandu-l, in vreme ce in mana stanga tine Evanghelia.
Icoana Maicii Domnului Neagra din Czestochowa - istoria
Icoana Maicii Domnului numita "Neagra" este asociata cu imaginea Poloniei de mai bine de sase sute de ani. Istoria acesteia, din-nainte de sosirea ei in Polonia, este zugravita in numeroase legende populare. Cea mai indrazneata si frumoasa legenda spune ca aceasta icoana a fost zugravita de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, pe o bucata de lemn din casa Dreptului Iosif, anume pe blatul unei mese.
Manastirea Jasna Gora - Icoana Maicii Domnului
Unul dintre cele mai vechi documente din Jasna Góra marturiseste despre calatoria icoanei din Ierusalim, prin Constantinopol si Belz, pana in Czestochowa, unde a ajuns in luna august a anului 1382. Aici ar fi fost adusa de catre Wladyslaw Opolczyk, duce de Opole.
Surse ucrainiene mai noi spun ca icoana a fost luata de Wladyslaw Opolski din Castelul Belz, in momentul in care orasul a fost incorporat in regatul Polon. Aceleasi documente spun ca icoana a fost adusa in Belz, cu mare solemnitate si cinste, de catre cneazul Lev I de Galicia.
Manastirea Jasna Gora - Icoana Maicii Domnului
Florile aurii de iris, zugravite pe vestmantul albastru inchis al Maicii Domnului, sunt considerate a fi o marturie a prezentei acestei icoane in Ungaria, fie sub domnia lui Charles I al Ungariei, fie sub cea a lui Louis cel Mare, regi ungari din dinastia de Anjou. Se crede ca acestia sunt cei ce au cerut ca "floarea de iris", simbol al emblemei familiei lor, sa fie zugravita pe vestmintele Maicii Domnului.
Maica Domnului cea Neagra este mult iubita pentru minunile savarsite inaintea ei. Se crede ca Maica Domnului este cea care a salvat Manastirea Jasna Gora, in urma unei invazii a suedezilor, in secolul al XVII-lea.
Manastirea Jasna Gora - Icoana Maicii Domnului
Acest ajutor al Maicii Domnului l-a facut pe regele Ioan al II-lea Casimir Vasa sa "o incoroneze" pe Maica Domnului ca "Doamna de Czestochowa" si "Regina si Protectoare a Poloniei", in Catedrala din Lwow, in data de 1 aprilie 1656.
Icoana Maicii Domnului Neagra din Czestochowa - legende
Icoana Maicii Domnului este numita "Neagra" datorita culorii ei inchise, datorate unui incendiu ce a cuprins biserica, dar nu si icoana. Icoana a supravietuit in chip minunat flacarilor, insa a ramas afumata, ca marturie a minunii.
Manastirea Jasna Gora - Icoana Maicii Domnului
Cele doua cicatrici de pe obrasul Maicii Domnului sunt urme ale necredintei paganilor. In anul 1430, cand husitii au atacat Manastirea Pauline, ei au devastat biserica si au furat obiectele de valoare. Icoana a fost si ea furata de pagani, ca una ce era veche si de valoare.
Pusa in carele trase de cai, acestea nu s-au putut urni din loc, oricat au fost de fortati caii. Dandu-si seama ca ceva din caruta ii oprea, ei au dat mai multe obiecte jos. Cand au dat jos icoana Maicii Domnului, carele s-au putut misca. Atunci, unul dintre soldati a lovit icoana cu sabia, de doua ori. Cand acesta a incercat sa o loveasca pentru a treia oara, o ameteala puternica l-a cuprins si a murit. In memoria acestui atac, cele doua cicatrici au fost pastrate si in noua versiune a icoanei.
Teodor Danalache
Manastirea Jasna Gora - Icoana Maicii Domnului

Potirul Nesecat - icoana celor cu patima alcoolului

Potirul Nesecat este o icoana cu Maica Domnului. De ce este speciala aceasta icoana? Pentru ca este vazuta drept grabnic ajutatoare a celor tinuti de patima alcoolului. Toate icoanele cu Maica Domnului sunt mijlocitoare de mari daruri si bucurii, insa aceasta reprezentare este una unica. Icoana se afla in Biserica Acoperamantul Maicii Domnului, din Manastirea Serpuhov, Vasotk, manastire de calugari. Aici, zi si noapte ard candele si se inalta rugaciuni pentru alinarea si mantuirea celor tinuti de patima alcoolului, dar nu numai.
Potirul Nesecat - icoana celor cu patima alcoolului
Icoana Potirul Nesacat a fost desoperita in Rusia, in anul 1878. Cum s-a petrecut minunea: un soldat in rezerva din Tula obisnuia sa-si dea toata pensia pe alcool, distrugandu-si astfel sanatatea si mantuirea. Desi a ajuns sa nu mai poata merge, el continua sa bea.
Intr-o noapte, un batran schimonah (sfant sau inger) i-a aparut in vis sfatuindu-l sa mearga la Manastirea Maicii Domnului din Serpuhov. Cuviosul i-a spus: "Mergi in orasul Serpuhov, la Manastirea Maicii Domnului. Acolo este o icoana a Maicii Domnului Potirul Nesecat, roaga-l pe parintele sa slujeasca inaintea ei o rugaciune si vei fi sanatos cu trupul si cu sufletul."
Potirul Nesecat - icoana celor patimasi de alcool
Pentru ca nu avea nici un ban si nici nu putea sa mearga, omul nu a luat in seama visul. Dar sfantul i-a aparut si a doua si a treia oara, indemnandu-l mai aspru sa mearga la manastirea de care i-a spus. Atunci, tarandu-se in patru labe, omul a ajuns pana in satul invecinat si s-a oprit la casa unei femei batrane care i-a intarit picioarele, pentru a putea merge, si barbatul a inceput sa se simta mai bine. In ziua urmatoare el a pornit din nou la drum, la inceput cu doua carje, apoi cu una, pana ce a ajuns la manastire.
Acolo el le-a povestit calugarilor visul sau, dar nici unul din ei nu parea sa stie de existenta vreunei astfel de icoane. In cele din urma, unul dintre ei si-a amintit de o icoana in care era pictat un potir. "Oare nu-i icoana care se afla in trecerea din catedrala la vesmintarie?" Pe spatele ei scria "Potirul Nesecat".
In batranul evlavios care i s-a aratat l-a recunoscut pe staretul Varlaam, ziditorul acestei manastiri. Chipul nou aflat a fost asezat in biserica si inaintea lui s-a savarsit rugaciunea. Nu numai ca i s-au vindecat picioarele, ci l-a parasit si atractia de neinvins pentru paharul cu vin. Dupa ce i s-a facut molitfa (rugaciunea) taranul s-a intors acasa complet sanatos si vindecat deplin de patima alcoolului.
Minunea cu sfantul purtator de grija si cu minunea din fata icoanei s-au raspandit cu repeziciune si multi suferinzi de patima betiei, impreuna cu familiile lor, veneau sa se roage in fata icoanei Potirul Nesecat. Multi dintre ei se reintorceau sa aduca multumiri Maicii Domnului pentru vindecare si pentru ca a raspuns la rugaciunile lor.
In fiecare duminica, la Manastirea Serpuhov Vyotsk, se citeste molitfa (rugaciunea) si Acatistul Potirul Nesecat, in fata icoanei, pentru cei suferinzi de patima betiei. In manastirea unde se afla icoana zilnic se savarsesc slujbe de sfintirea apei si se inalta rugaciuni pentru toti cei ce patimesc, cerand ajutor de la Imparateasa Cerului, inaintea Sfintei sale icoane.
Nenumarati pelerini vin la sfanta manastire, cerand vindecare pentru soti, frati, surori si tot sufletul ce sufera de patimi trupesti si sufletesti. Cea mai solemna slujba inaintea icoanei Maicii Domnului se savarseste in ziua de 18 mai, ziua hramului icoanei.
Troparul icoanei Potirul Nesecat
Veniti dreptslavitorilor crestini, la dumnezeiescul si minunatul chip al Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, care satura inimile celor credinciosi din Potirul Nesecat al milostivirii Sale si arata minuni poporului celui binecinstitor. Acestea vazand si auzind, cu duhul praznuind, cu caldura sa-I strigam: Stapana Prea milostiva, tamaduieste neputintele si patimile noastre, rugand pe Fiul Tau, Hristos, Dumnezeul nostru, sa mantuiasca sufletele noastre !
Rugaciune la icoana Potirul Nesecat
O, Prea milostiva Stapana! Pentru a dobandi apararea Ta cadem acum la Tine. Cauta spre rugaciunile noastre, auzi-ne cu milostivire pre noi: sotiile, copiii, maicile celor impatimiti de boala cea grea a betiei, fratii si surorile noastre, care din aceasta pricina sunt cazuti de la Maica noastra, Biserica lui Hristos, si deci de la mantuire, si ii tamaduieste pe acestia ce patimesc.
O, milostiva Maica a lui Dumnezeu, atinge-Te de inimile lor si scoate-i degraba din caderile in pacate, adu-i la infranarea cea mantuitoare. Roaga-L pe Fiul tau, Hristos Dumnezeul nostru, sa ne ierte greselile, sa nu isi intoarca milostivirea de la zidirea Sa si sa ne intareasca in trezvie si intelepciune. Primeste, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, rugaciunile maicilor ce varsa paraie de lacrimi pentru copiii lor, ale sotiilor ce plang pentru sotii lor, ale copiilor, orfanilor si neputinciosilor parinti si ale noastre, ale tuturor celor ce cadem la icoana Ta, pentru ca sa ajunga, prin rugaciunile Tale, acest strigat al nostru la Tronul Celui Preainalt.
Acopera-ne si ne pazeste ca sa nu fim robiti de cel viclean si de toate cursele vrasmasilor; ajuta-ne in ceasul cel cumplit al mortii, ca, prin rugaciunile Tale, sa trecem vamile vazduhului. Izbaveste-ne de osanda cea vesnica si mijloceste ca milostivirea lui Dumnezeu sa ne acopere acum si pururea si in vecii cei nesfarsiti. Amin!
Teodor Danalache

Sporirea Mintii - icoana celor ce nu pot invata

 
Sporirea Mintii este o icoana a Maicii Domnului, mult iubita de cei ravnitori de invatatura, insa neputinciosi in a intelege si retine cele studiate. Intotdeauna Dumnezeu, prin rugaciunile mijlocitoare ale Maicii Domnului si ale tuturor Sfintilor Sai, intareste pe cele slabe si plineste pe cele neputincioase. Cunoastem cuvantul Scripturii, care zice: "Ceea ce la om este cu neputinta, la Dumnezeu este cu putinta."
Icoana Maicii Domnului Sporirea Mintii a fost descoperita in Rusia, in Catedrala Schimbarea la Fata - Spaso Preobrajensk - din orasul Ribinsk, gubernia Iaroslavului. Aparitia acestei icoane se datoreaza credintei ortodocsilor in darul Maicii Domnului de a fi mijlocitoare in fata Fiului ei si Dumnezeu, pentru a darui oamenilor binefaceri duhovnicesti si trupesti, printre care luminarea mintii si a inimii cu adevarul dumnezeiesc.
Maica Domnului Sporirea mintii - icoana celor ce nu pot invata
Oamenii obisnuiesc sa se roage la aceasta icoana pentru luminarea mintii la scoala, pentru reusita si spor la invatatura si la examene. Parintii care descopera la copiii lor o slabiciune a mintii in deprinderea stiintei de carte si a invataturii incepatoare a credintei alearga la aceasta icoana, pentru a se ruga Preasfintei Nascatoare si dumnezeiescul sau Fiu, Iisus Hristos, pentru inteleptirea, dreapta socotinta si sporirea mintii copiilor lor.
Maica Domnului Sporirea mintii - icoana celor ce nu pot invata           Maica Domnului Sporirea mintii - icoana celor ce nu pot invata
Maica Domnului si Pruncul Iisus sunt zugraviti in picioare, avnd trupurile in intregime infasurate sub aceeasi mantie, pe fundalul unui cer de noapte instelat. Capetele lor, acoperite cu coroane de aur, ies din partea de sus a unui trunchi de con, reprezenand mantia care-i infasoara laolalta. Aceasta este decorata cu diverse ornamente, sub forma de cruce, de floare; pe ea pot fi cusute broderii si aplicate pietre pretioase si perle. Pruncul Iisus face gestul binecuvntarii cu mna dreapta.
Pe partile laterale sunt zugraviti cate doi ingeri stand in picioare sau ingenunchiati pe nori, care tin in maini cate o lumnare aprinsa. Deasupra capetelor Maicii Domnului si a Pruncului Iisus sunt zugraviti trei heruvimi, iar sub picioarele lor, adica sub partea de jos a mantiei, un heruvim cu aripile larg deschise.
Teodor Danalache
Maica Domnului Sporirea mintii - icoana celor ce nu pot invata

23 octombrie 2010

MANASTIREA NICULA


AM FOST SI EU LA NICULA..SI AM RAMAS PROFUND EMOTIONATA 
DE FRUMUSETILE VAZUTE ACOLO...DOAMNE AJUTA!
 

Manastirea Nicula
In data de 18 decembrie 1948, comunistii au instalat la Nicula primul staret ortodox, in persoana ieromonahului Varahiil Jitaru, nascut in anul 1913, in localitatea Pangarati, judetul Neamt. Ca urmare a refuzului calugarilor ortodocsi de a restitui manastirea, Episcopia de Cluj Gherla a initiat, dupa anul 1989, un proces pentru recuperarea lacasului de cult.
Manastirea mai pastreaza o biserica de lemn de la mijlocul secolului al XVI-lea, la care s-a intervenit pentru o reparatie capitala, in anul 1974, iar intre anii 1997-2004 au fost ridicate alte doua cladiri noi. In anul 2001 a fost inceputa constructia unei noi biserici, din caramida.
Manastirea Nicula
In anul 2001 s-a inceput constructia unei biserici noi, a unui Centru de Studii Patristice si Ecumenice si a unei Case de creatie. In cadrul Manastirii Nicula functioneza un muzeu de carti vechi, icoane pe sticla si lemn, aici fiind un vechi si vestit centru de realizare a icoanelor pe sticla cu o traditie de sute de ani.
Prin intermediul scolii de iconari de la Manastirea Nicula, a patruns in Transilvania tehnica picturii pe sticla, acest obicei avandu-si originea in Boemia, Austria si Bavaria, zone in care traditia manufacturilor de sticlarie s-a impletit cu religiozitatea populara catolica. Intre artistii mai cunoscuti care au activat la Nicula se numara Emil Weib, Moritz Hachmann si Karl Muller.
Manastirea Nicula
Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Nicula
Icoana Maicii Domnului de la Nicula, in jurul careia s-a si dezvoltat pelerinajul si multimea rugaciunilor pelerinilor, a fost zugravita in anul 1681, de catre preotul zugrav Luca, din localitatea Iclod. Icoana este realizata pe scandura de brad, intarita cu doua cingatoare de brad, in grosime de doi centimetri.
Potrivit unui proces verbal, scris de cativa militari austrieci, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aflata astazi la Nicula, a lacrimat in mod continuu, intre 15 februarie si 12 martie 1699.
Manastirea Nicula
In vremurile de grea incercare, in perioada comunista, fostul ingrijitor al manastirii a salvat icoana, zidind-o intr-unul din peretii casei sale. Abia in anul 1964, in pragul mortii, el a marturisit cele despre icoana staretului ortodox al manastirii. Icoana a fost adusa la manastire insa, la doar cateva zile, ea a fost confiscata de catre comunisti.
La insistentele episcopului ortodox Teofil Herineanu, icoana a fost pusa in capela Institutului Teologic Ortodox din Cluj Napoca. In anul 1991, icoana a fost restaurata intr-un mod nu foarte bun, la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, dupa care a revenit la Manastirea Nicula.
Manastirea Nicula - icoana Maicii Domnului cu Pruncul
Icoana este cunoscuta pentru puterile ei tamaduitoare, sunt multi oameni care s-au vindecat de boli incurabile, inclusiv de cancer, sunt multe familii care au dobandit prunci dupa ce s-au inchinat la icoana si poate cea mai mare minune e faptul ca exista, in inima Transilvaniei o obste monahala si un aflux foarte mare de pelerini.
Manastirea Nicula - date de contact
Manastirea Nicula, localitatea Nicula, Cod: 407278, Nicula, judetul Cluj, Romania.
Telefon: +40 (264) 241.835
Fax: +40 (264) 244.901
Telefon mobil: +40 (723) 372.698
Email: manastireanicula@yahoo.com
Manastirea Nicula
Manastirea Nicula - persoane de contact
Staret: Arhim. Andrei Coroian - tel: +40 (723) 564.377
Egumen: Protos Nicolae Moldovan - tel.: +40 (722) 339.809
Econom: Ierom. Nicodim Pop - tel.: +40 (721) 727.637
Eclesiarh: Ierom. Calinic Stupinean - tel: +40 (741) 422.816
Sursa: CrestinOrtodox.ro

Manastirea Nicula

20 octombrie 2010

DIAVOLUL CARE S-A TRANSFORMAT ÎN ÎNGER DE LUMINA


Smerenia este o faptă bună pe care nu o poate avea dracul. Noi postim, dar el nu mănâncă niciodată; noi ne ostenim, dar el nu stă degeaba; noi citim prin cărti, dar el este teolog mare, stie toată Scriptura pe de rost. Orice am face noi, face si el. Una nu face el; nu se smereste, nu poate zice "iartă-mă"!

Am să vă spun o istorioară sfântă din cartea Everghetinos. La o mănăstire de maici, o călugărită, săraca, era paraclisieră, în viata de obste. Paracli-sierul se duce la ora 11 (23) noaptea, că Utrenia se face la miezul noptii, si scoală pe staretă. Asa am apucat si noi. Când eram paraclisier, aveam un clopotel în mână si un ciocan. Mă duceam si băteam de trei ori în usă si ziceam: "Pentru rugăciunile Sfintilor Părintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!", iar cel din casă zicea: "Amin".

Sunam clopotelul si plecam la altul. Asa era rânduiala si asa am apucat noi. Asa era si această călugărită. Ea, ca să nu doarmă, ce făcea? Citea la Psaltire de cu seară si până la Utrenie, si când era ora 11(23) fuga la staretă să ia blagoslovenie ca să meargă să toace, să scoale maicile la rugăciune.

Diavolul avea mare ciudă pe ea, că-l ardea cu Psaltirea. Dar ea ani de zile s-a ostenit asa. Si ce s-a gândit diavolul să-i facă, ca s-o ocărască stareta si maicile? Se ducea dracul noaptea si-i trăgea clopo-tele. Dar nu le trăgea când trebuie. De abia adormeau maicile si numai ce auzeai: "Bang, bang, bang...". O chema stareta:

- Nebună, hăi, dar de-abia au adormit maicile, de ce tragi clopotele?

Dar ea zicea:

- Iartă-mă, maică staretă, că am gresit!

Ea nu stia că-i dracul, credea că altă călugărită vrea să-i facă ei rău. Altă dată, de două ori le trăgea, si de cu seară si după miezul noptii, după ce adormeau maicile. Numai la vreme nu le trăgea, ca să tulbure pe călugărita care citea la Psaltire.

Dar ea ce-a făcut? "Măi, am să mă duc în clopotnită! Tot nu dorm!" Si a luat Psaltirea, o cruce în mână si niste lumânări, că nu erau pe atunci becuri, ca să citească în clopotnită, să vadă care-i maica aceea, că de atâtea ori au pus-o la canon si stareta si duhovnicii, că sună clopotele înainte de vreme.

Când s-a dus acolo, vine dracul. Pune un picior pe-un geam si un picior pe celălalt si se agată cu mâna de funie ca să tragă clopotele. Dar ea, cum era cu crucea, când l-a văzut, a zis:

- În numele lui Iisus Hristos, stai! Să te lege puterea dumnezeirii!

- Văleu, roaba lui Dumnezeu, dă-mi drumul, că nu mai vin niciodată!

- Nu. Stai!

- Dă-mi drumul! Mă jur că nu mai vin la mă-năstirea asta!

- Nu! Stai să vină maica staretă si maicile din consiliu, care de atâtea ori m-au pus la canon, că eu trag clopotele.

- Dă-mi drumul, roaba lui Dumnezeu!

- Nu. Să te lege puterea lui Dumnezeu si Sfânta Cruce! Stai asa, cu mâna pe funie!

Si ea săraca s-a dat jos din clopotnită si s-a dus la staretă.

- Maică staretă!

- Ce-i cu tine?

- Hai să vezi cine trage clopotele, că de atâtea ori m-ai pus la canon!

Maica staretă a luat câteva maici din consiliu si s-a dus să vadă cine trage clopotele. Ea a crezut că este o maică care trage clopotele, ca s-o supere. Când a ajuns si l-a văzut:

- Văleu! Maică, alungă-l de aici! Vai de noi, murim de frică! Îi urât tare!

Si, pe fugă, când a văzut că dracu-i clopotar!

- Nu! Lăsati-l! Nu poate să se ducă, că-i legat.

Dar el striga:

- Dati-mi drumul, roabele lui Dumnezeu, că nu mai vin la mănăstirea asta în veac!

- Nu! Stai aici să aduc tot soborul mănăstirii să-ti ceri iertare de la maici, că ai tulburat toate maicile, când sunai clopotele înainte de vreme!

- Asta n-o pot face!

Ai văzut răutatea diavolului? "Asta n-o pot face". Ei asa zic în iad: "Nu vom sluji Tie! Nu vom sluji Tie!" Tot împotriva lui Dumnezeu, căci au căzut din mândrie.

Si au tras clopotele să se adune maicile.

- Măi, dracul în clopotnită! Îl pune aceea să-si ceară iertare.

Când îl vedeau, tipau si fugeau care într-o parte, care în alta.

- Zi, iartă-mă! îi spuneau maicile.

- Nu pot, că dacă zic mă fac înger!

- Asta vrem noi! Să vedem un drac că s-a făcut înger cum a fost înainte.

Vezi, dacă a căzut din mândrie, nu poate zice "iartă-mă". Asa si noi. Când vei vedea că cineva îti cere iertare, si tu, dacă nu zici: "Dumnezeu să te ierte!", esti asemenea cu dracul care nu poate zice "iartă-mă". Sau dacă ai gresit ceva, si nu ceri iertare, te asemeni cu el, că nu zici "iartă-mă". "Nu vreau să zic "iartă-mă"! Dar de ce? El este vinovat, nu eu!"

- Nu zic "iartă-mă"!

Atunci a zis călugărita:

- Uite ce-i! Dacă nu zici "iartă-mă", să ne cânti o cântare, cum cântai tu când erai înger înainte.

- Dacă voi cânta, vă topiti ca ceara.

- Nu ne temem!

- Si ce cântare să cânt?

- Cântă Trisaghionul: Sfinte Dumnezeule.

Când a început să cânte, plângea tot soborul mănăstirii. Cânta frumos tare. Dar stii cum cânta? Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, si gata. Până acolo! Miluieste-ne, nu voia să zică.

- Zi "miluieste-ne"!

- Nu pot, că dacă zic mă fac înger!

- Asta vrem noi! Cântă miluieste-ne, că nu-ti dau drumul. Aici te tin legat si mâine, să vină toate satele să te vadă aici clopotar! Puterea dumnezeirii să nu-ti dea drumul, până nu zici miluieste-ne.

Cânta frumos: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte si iar se oprea. Miluieste-ne nu zicea.

- Zi miluieste-ne!

- Nu pot!

- Să te ardă puterea Sfintei Cruci!

- Văleu! Dati-mi drumul, că nu mai vin în veac aici! Am să spun la tot iadul ce-am pătit aici.

- Nu! Zi: "Miluieste-ne pe noi"!

Când a văzut că-l arde puterea Sfintei Cruci, a cântat. Si când a cântat miluieste-ne pe noi, a strălucit ca soarele si a zburat la cer. S-a făcut înger. Si atunci maicile au început a face metanii:

- Multumim Domnului că am văzut un drac care s-a făcut înger înapoi, că a zis miluieste-ne pe noi!

De aceea, dacă cineva a gresit ceva, să zică imediat: "Iartă-mă, frate, că am gresit!"

Parintele Cleopa

DRESORUL

O veche istorioară povesteşte despre un pustnic care se tot scuza înaintea pelerinilor că are cam mult de lucru, că e tare ocupat... Oamenii se mirau, căci îl ştiau că are o viaţă sfântă şi nu este absorbit de cele materiale, de aceea îl întrebă cu ce se ocupă. Pustnicul le răspunse: "Am de îmblânzit doi şoimi, de dresat doi vulturi, să stăpânesc doi iepuri, să am grijă de un şarpe, să încarc un măgar, să pun şaua pe cai şi să dresez un leu". "Într-adevăr, spuseră oamenii, ai mult de lucru. Timpul îţi este încărcat. Dar unde îţi sunt animalele de care vorbeşti, căci nu vedem pe lângă chilia sfinţiei tale nimic din toate acestea?" Pustnicul le explică într-un mod foarte simplu, ca să înţeleagă cu toţii, căci aşa ceva aveau şi ei acasă. De altfel şi noi avem în grijă astfel de “jivine”.

"Cei doi şoimi sunt ochii noştri care se reped asupra oricărui lucru, câteodată sunt ca nişte săgeţi care se înfig ici-colo şi aşa rămân. Uneori este greu să le îmblânzeşti.

Cei doi vulturi sunt mâinile noastre care apucă, şi ceea ce prind nu mai lasă liber. Câteodată scapă de sub control. Ele ar putea face altceva, ar putea mângâia, ajuta, deschide...

Cei doi iepuri sunt picioarele noastre care merg, lovesc, ologesc şi ne fac să rătăcim.

Cel mai greu lucru de stăpânit însă se află în spatele dinţilor noştri: limba (şarpele). Cineva spunea că cei 32 de dinţi sunt neputincioşi în faţa unei singure limbi. Ea ar putea însă să mângâie, să spună lucruri frumoase, să-l slăvească pe Dumnezeu, să spună adevărul...

Şi apoi avem de încărcat un măgar: trupul nostru. Cât de des nu se aseamănă cu un astfel de animal! Totdeauna i se pare că e prea încărcat şi se împotriveşte, face năravuri, refuză, este încăpăţânat ca un măgar. Şi totuşi avem nevoie de el.

Apoi mai avem de dresat un leu. Despre leu se spune că este regele animalelor, aşa cum inima este centrala puterii, reşedinţa curajului şi a tuturor sentimentelor nobile, dar poate fi şi celula germenului urii şi al revoltei. « Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule ». (Mt. 15,19)

…dar să mai ai pe lângă acestea şi un « ţap » puturos sau un « porc » leneş şi lacom, care să guiţe toată ziua de sete şi foame…

19 octombrie 2010

GHETELE..

Intr-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atat de lenes era fiul sau. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse:

- Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.

- Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ?

N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat.

Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, taranul i-a spus:

- Uite, mai baiete -vad ca nu mai scap de tine! Eu am treaba aici, in gradina. Dar, in pod, e o gramada de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si se strica. Pune mana pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele.

N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand:

- Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum imi dai banii ?

- Nu! - a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa ce ti-am spus!

A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde stia tata ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate ... Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina.

- Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii ?

- Mai baiete, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Sa stii ca, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheata. Ai inteles ?

Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi noute, exact asa cum isi dorea el.

De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fara sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cat de bine este sa fii alaturi de parinti si sa ii ajuti.
"Cresteti-va copiii in invatatura si intelepciunea Domnului!"

13 octombrie 2010

Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi


Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.
De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.
Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.
Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.
Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.
Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.
Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.
Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".
Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin".
Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.
Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.
O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.
Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"
În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!"
Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.
În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.
Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!
În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.
Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".
Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.
Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.
Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.
În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin. 

PUTEREA unei RUGACIUNI


  O femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca n-ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente. I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si nu putea munci si ca aveau si sapte copii care trebuiau hraniti. Bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau. Avand insa in gand nevoile familiei sale femeia i-a mai spus: "Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea." Bacanul insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau. Langa tejghea se mai afla inca un client care a auzit discutia dintre cei doi. Facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice ar avea nevoie aceasta femeie pentru familia sa. Bacanul raspunse parca in sila: "Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?" Louise a raspuns: "Da, domnule." "O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale." Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata. Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: "Nu-mi vine sa cred !" Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar si o privi cu mare uimire. Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa: "Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale." Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Femeia ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: "A meritat toti banii ! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune."

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV