30 septembrie 2010

Minuni intamplate in Romania

BISERICA SĂPATĂ ÎN STÂNCĂ

În satul Nămăieşti de lângă Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, în schitul săpat în stânca unui deal, atestat documentar din secolul al XIV-lea, se găseşte icoana cu adevăratul chip al Maicii Domnului, pictată, se spune, de Sfântul Apostol Luca, la cererea Sfintei Fecioare Maria. Sfântul Apostol Andrei, venind pe teritoriul românesc şi negăsind pe nimeni căruia să îi încredinţeze icoana, a ascuns-o într-o nişă din stânca unui deal, rostind cuvintele "Noma est" ( "Nu e nimeni"), devenite apoi Nămăieşti. Legenda spune că Sfânta Fecioară Maria le-a apărut în vis unor ciobani din zonă, sfătuindu-i să sape sub stânca pe care dormeau, căci vor găsi o icoană cu adevăratul chip al Maicii Domnului, să ridice apoi o biserică în cinstea Sa, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului şi Izvorul Tămăduirii şi care să devină "loc de vieţuire şi închinăciune pentru treizeci de suflete". Biserica săpată în stâncă, folosindu-se dalta şi ciocanul, a adăpostit timp de 200 de ani câte 30-33 de măicuţe. Cu timpul s-a încercat să se restaureze icoana, dar nu a fost posibil, căci peste noapte pictura restaurată dispărea, şi icoana revenea la imaginea iniţială. De-a lungul timpului, cei care s-au rugat aici cu credinţă au fost ajutaţi în probleme de sănătate, scăpând, se spune, chiar de boli incurabile sau le-a fost adusă împăcarea în familiile dezbinate, au fost ajutaţi cei care nu puteau să aducă pe lume copii, i-a întors pe soţii care şi-au abandonat familia, l-a scos pe "cel rău" din oameni, a întors lucrurile furate la păgubiţi şi a liniştit multe alte tulburări sufleteşti şi trupeşti. Rugăciunile sunt însoţite de ritualuri bisericeşti care în final aduc realizarea dorinţelor. 


SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA

Încep cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cea mai populară dintre toţi sfinţii, ale căror moaşte se găsesc pe teritoriul României. Ele se află în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, această sfântă fiind ocrotitoarea Iaşiului şi chiar a întregii Moldove. Originară din Epivat, Tracia, a trăit în perioada despărţirii Bisericii de la Roma de Biserica Ortodoxă (1054). Cu mare credinţă în Dumnezeu şi-a împărţit săracilor marea avere moştenită de la părinţi şi s-a retras într-o mănăstire din apropierea Constantinopolului. A mers apoi în pelerinaj pe la mai multe locuri sfinte, după care a revenit la locurile natale, unde, încă tânără, după doi ani, s-a stins din viaţă. După mult timp, în urma unui vis, a fost găsit locul unde se afla trupul "neputrezit şi plin de mireasmă", care i-a fost adus cu mare cinste şi depus în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivat. Minunile săvârşite de moaştele sale au făcut ca această zonă să devină loc de pelerinaj pentru întreaga Peninsulă Balcanică. Apoi, moaştele i-au fost mutate dintr-un loc în altul, în 1235 la Tîrnovo pentru 160 de ani, apoi până în anul 1521 la Belgrad, an când au fost aduse la Biserica Patriarhiei de la Constantinopol, iar în 1641, domnitorul Moldovei Vasile Lupu a obţinut, cheltuind peste 300 de pungi la Poarta Otomană, strămutarea sfintelor moaşte la ctitoria sa, Mănăstirea Sfinţilor Trei Ierarhi din Iaşi. Însă, la 26 decembrie 1888, biserica a fost mistuită de foc, rămânând neatinse doar moaştele Sfintei Parascheva. De atunci, acestea se găsesc la Catedrala Mitropoliei ieşene, care la data de 14 octombrie a fiecărui an a devenit loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi, pentru tămăduirea bolilor, ocrotirea caselor şi familiilor acestora, alungarea secetei, înlăturarea farmecelor şi blestemelor.

MĂNĂSTIREA BISTRIŢA

În Mănăstirea Bistriţa, din apropierea municipiului Râmnicu-Vâlcea, sunt adăpostite moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Acest sfânt, sărbătorit la 20 noiembrie, a fost nepotul unui alt sfânt, Simeon Mărturisitorul. Prieten al Papei, el şi-a desfăşurat viaţa misionară între Bizanţ şi Roma, trăind înaintea despărţirii celor două biserici, catolică şi ortodoxă. S-a stins din viaţă la Constantinopol, în anul 842, după ce a înfăptuit nenumărate minuni. În 1497 i-au fost aduse moaştele din Voivodina la Mănăstirea Bistriţa, construită cu şapte ani înainte de fraţii Craioveşti, Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei. Până în 1917, mănăstirea a fost catolică, după care ea a fost părăsită din cauza războiului. Măicuţele Olga şi Teodosia Gologan au transformat-o, după război, în mănăstire ortodoxă, astfel că, în 1948, patru sute de maici asigurau funcţionarea unor şcoli de la grădiniţă până la liceu, unor şcoli speciale de meserii, de studii muzicale, artizanat, covoare şi, nu în ultimul rând, de teologie, unde învăţau peste 600 de eleve. În 1959, mănăstirea a fost desfiinţată de comunişti, însă, cu timpul, şi-a recăpătat drepturile. Într-o perioadă de peste 500 de ani, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul au ajutat mulţi credincioşi în tămăduirea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti, precum şi în alte probleme de viaţă. Se spune că, în anul 1765, Superiorul Provincial al Ordinului Franciscanilor, Peter Blasius Kleiner, văzând moaştele sfântului, ar fi spus că ele sunt ale Sfântului Ioan de Capistran, franciscan cruciat, Apostolul Europei. Această întâmplare a produs o mare derută, a cărei prezenţă se simte şi astăzi. Din această cauză, credincioşii se roagă de multe ori la ambii sfinţi pentru a primi ajutor. Pentru a afla dacă Sfântul Grigorie Decapolitul îl va ajuta pe cel care-i adresează ruga, acesta îşi va pune în gând dorinţa respectivă, după care va încerca să ridice racla de argint a sfântului. Dacă va reuşi, dorinţa îi va fi îndeplinită, iar dacă nu, dorinţa nu va avea şanse de realizare.

MĂNĂSTIREA NICULA

În Mănăstirea Nicula, aflată la 5 km de Gherla, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, se găseşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, realizată de preotul Luca din Iclod în anul 1681. În 1694, la data de 15 februarie, un grup de ofiţeri şi soldaţi austrieci (Transilvania fiind atunci sub ocupaţie austriacă) vizitează mănăstirea din satul Nicula şi observă că icoana Maicii Domnului a început să lăcrimeze. Vestea despre această minune, care s-a manifestat timp de 26 de zile, s-a împrăştiat imediat, şi mănăstirea a devenit loc de pelerinaj. Groful Sigismund Corniş din Beneding (astăzi satul Mănăstirea), sub pretextul protecţiei icoanei sfinte, a dus-o la castelul său. Sătenii au reclamat abuzul acestuia la Curtea Imperială, care a decis ca icoana să fie aşezată din nou în lăcaşul sfânt, unde a rămas 189 de ani, când a fost mutată în noua biserică a mănăstirii. În 1948, aceasta a fost ascunsă de frica prigoanei comuniste, până la 24 martie 1992. Pe o perioadă de 300 de ani, icoana sfântă a înfăptuit multe minuni consemnate în volumul "Maica Domnului de la Nicula" (Gherla, 1930).

MĂNĂSTIREA ADAM

Se pare că şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, căreia i se mai spune simplu Sfântă, aflată la Mănăstirea Adam (în comuna Cuca, lângă Bârlad), a fost pictată de Sfântul Apostol Evanghelist Luca. Spre sfârşitul veacului al XVII-lea, turcii au incendiat mănăstirea, care a ars din temelii. Icoana Sfântă a fost găsită de un cioban, câteva zile mai târziu, într-un copac secular la circa 100-150 de metri de biserica mistuită de flăcări. Avea urmele focului pe o parte a feţei, dovada că se aflase în mijlocul vâlvătăilor, dar a fost salvată miraculos. Cu trecerea vremii a fost înălţată o biserică şi apoi mănăstirea de astăzi, pe locul unde a fost găsită icoana. Pe timp de secetă, icoana este purtată prin satele din împrejurimi, pentru a aduce ploaia. În perioada comunistă, mănăstirea a fost desfiinţată, dar icoana nu a putut fi urnită din locul ei de cei însărcinaţi să o ia pentru a fi dusă la mănăstirea dobrogeană Celik Dere, decât după acordul feţelor bisericeşti din acea zonă. În 1990, a avut loc o mare procesiune cu ocazia aducerii Sfintei înapoi la Mănăstirea Adam, unde continuă să facă minuni.

MĂNĂSTIREA CĂLUGĂRA

Mănăstirea Călugăra din Munţii Banatului, la aproximativ 3 km de comuna Ciclova-Montana, judeţul Caraş-Severin, are o legendă frumoasă. Acolo există o stâncă din care se auzeau "cântări dumnezeieşti". Oamenii băteau icoane sfinte pe copacii din preajma stâncii şi aprindeau candele. Se poate vedea şi astăzi icoana Sfântului Prooroc Ilie încrustată pe un fag a cărui scoarţă nu a acoperit-o. La 8 iunie 1838, auzindu-se foarte puternic acele "cântări dumnezeieşti", a fost săpat locul, descoperindu-se o peşteră lucrată de mâna omului şi astupată cu pământ în timp. Acolo au fost găsite moaştele pietrificate ale unui sfânt necunoscut şi o icoană. Aceasta a fost dusă în biserica din Oraviţa, dar după două zile a dispărut, fiind găsită după o perioadă în peşteră. Astfel, în 1860 a fost întemeiată aici o mănăstire care a devenit loc de pelerinaj.

MĂNĂSTIREA NECHIT

Mănăstirea Nechit adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Sfântului Zenovie. Aflată la 30 km de Piatra-Neamţ, lângă Tazlău, a fost ctitorită de Alexandru cel Bun cu hramul Schimbarea la Faţă, ea fiind cunoscută şi sub numele de Mănăstirea din Câmpu lui Dragoş. Construită în 1430, dărâmată apoi de tătari, reconstruită în jurul anului 1800, distrusă din nou în 1959 de comunişti şi apoi reclădită în 1990, este loc de pelerinaj pentru cei cu boli sufleteşti şi trupeşti care îşi găsesc alinarea cu ajutorul icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Zenovie. În perioada persecuţiilor comuniste, icoana a fost păstrată în casa părintelui Zenovie Ghinescu, casă mistuită complet de un incendiu, dar din care icoana a scăpat neatinsă, sticla protectoare nefiind nici măcar afumată.

BISERICA DIN ALEXANDRIA

La Biserica Sfânta Adormire din Alexandria, construită acum 150 de ani, în vinerea de 28 iulie 1995, în timpul slujbei de dimineaţă, icoana Sfintei Fecioare Maria de pe catapeteasmă a plâns. Primele lacrimi au fost "culese" de o femeie cu un copil în braţe, pentru a le pune pe o rană a copilului care s-a vindecat imediat. De atunci, biserica deschisă până târziu în noapte primeşte numeroşi credincioşi care se roagă la Sfânta Fecioară pentru a fi ajutaţi. Un bătrân aproape orb, pe nume Dumitru Apostu, după ce a terminat rugăciunea la icoană a constatat că vede foarte bine florile aşezate sub ea. În stare de şoc, acesta a exclamat: "Văd mai bine decât vedeam în tinereţe!".
Monumentul marilor eroi ai neamului românesc: „Calvarul Aiudului”
Aiudul, pe lânga alte multe sfinte locuri ale acestei tari si-a scris cu litere de sânge si lacrimi memoria lui în istoria neamului românesc.
În anul 1947, conducerea politica a tarii a luat decizia de a transforma închisoarea din Aiud într-un mare centru de exterminare, dedicat elitei atât duhovnicesti cât si intelectuale a tarii. Acest masacru îsi duce misiunea pâna în anul 1964, când, la presiunea occidentului sunt eliberati toti “detinutii politici” ramasi în viata.
Este covârsitor de important pentru o tara ca cei care s-au nascut în ea sa-si cunoasca istoria. De aceea, istoria care s-a scris la Aiud va ramâne vie si neschimbata indiferent de planurile pe care le au strainii cu noi.
Rana lasata de comunisti în sufletul neamului românesc e greu vindecabila, dar Sfintii din închisorile comuniste, pe care Dumnezeu I-a ales sa duca greutatea pacatelor noastre pe Golgota acestei tari, ne lasa mostenire nadejdea mântuirii prin rugaciunile lor.
Putinii supravietuitori ai închisorilor au luat decizia în 1992 de a ridica în acest loc (denumit în ‘47-’64 “Râpa robilor”) un monument, ca simbol al biruintei lui Hristos, prin alesii sai, fata de înainte mergatorii lui Antihrist.
Constructia s-a finalizat în anul 1999, iar în anul 2000 IPS Bartolomeu (trecut si el prin temnita Aiudului) a sfintit Sfânta Masa din interiorul monumentului.
În anul 2001, revine în Aiud la “Râpa robilor”, pentru prima data de la eliberarea din 1964, parintele Iustin Pârvu, staretul manastirii Petru Voda si marele duhovnic al românilor. Cu aceasta ocazie parintele a lasat o marturie în sufletele celor care îl însoteau, pe cât de cutremuratoare pe atât de sfânta: “Mi-e si frica sa calc cu picioarele pe acest pamânt, pentru ca este plin de Sfinte Moaste.”
In septembrie 2004 IPS Andrei, episcopul Alba Iuliei, da binecuvântarea parintelui Iustin de a înfiinta un schit cu hramul “Înaltarea sfintei cruci”, în care sa fie pomeniti toti martirii neamului românesc.
De exemplu, un tânăr avea o boală gravă de piele, pentru care medicii nu i-au găsit leac. Mama lui era credincioasă însă, şi a luat de aici nişte ulei să-i ungă trupul. Când a ajuns acasă, i-a uns o parte din trup, pentru că tânărul nu avea încredere şi, o minune, dimineaţa, locul care fusese uns cu ulei, era dimineaţă fără pată, sănătos.
sursa:sanatate.jurnalul.ro
         www.calvarulaiudului.ro

28 septembrie 2010

Un pacat din tata in fiu


Un tanar care urma sa se casatoreasca, a fost sfatuit de viitoarea sa sotie sa scape de tatal sau: "Nu pot trai cu tatal tau in aceeasi casa. Fa-l sa plece!". Tanarul i-a spus tatalui sau: "Tata, trebuie sa-mi traiesc si eu viata, iar viitoarea mea sotie nu vrea sa traiasca in aceeasi casa cu tine. Imi cere sa te fac sa pleci. Ce sa fac? Sfatuieste-ma”.

Tatal i-a zis: "Voi pleca singur, dar am o rugaminte catre tine”. "Care?” - a intrebat fiul. "Sa ma conduci pana in varful dealului, dupa ce vom iesi din sat, pana la copacul pe care ti-l voi arata”.
Ajunsi la copacul cu pricina, tanarul l-a intrebat: "De ce ai vrut sa te aduc pana aici tata?”

Batranul i-a raspuns: "Pentru ca tot pana la copacul acesta l-am condus si eu pe tatal meu, intr-o imprejurare asemanatoare. Ceea ce faci tu acum nu e decat fapta mea intoarsa catre mine. De aceea am acceptat asa usor sa plec”. Auzind acestea, tanarul si-a venit in fire si s-a intors cu tatal sau la casa lor. Asa s-a sfarsit lantul ispasirilor.



27 septembrie 2010

Povestioare cu tâlc: Trupul şi sufletul


Doi oameni stăteau de vorbă. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinţă. Era mereu preocupat să nu-i lipsească nimic lui şi familiei sale. După aceea, prietenul său l-a întrebat:

- Spune-mi, dacă ai avea doi copii, dar l-ai hrăni doar pe unul, pe celălalt chinuindu-l foamea, ar fi drept?

- Bineînţeles că nu, a răspuns bogătaşul.

- Dar dacă l-ai îmbrăca tot pe acela, în timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi?

- Ar fi, desigur, o nedreptate.

- Şi atunci, dacă tu singur spui că aşa ceva este o nedreptate, de ce procedezi in felul acesta?

- Cum? - se indignă omul. Pe copiii mei îi tratez la fel, le arăt aceeaşi dragoste. De ce spui aşa ceva?

- Nu m-am referit la copiii tăi, ci la alţi doi fraţi buni, de care tu ar fi trebuit să ai grijă de-a lungul întregii vieţi: sufletul şi trupul tău. Iar tu nu eşti drept cu aceşti fraţi. Te ocupi doar de unul, neglijându-l cu totul pe celălalt.

Aveţi haine frumoase şi sunteţi bine hrăniţi, tu şi ai tăi, dar sufletul de ce are nevoie, nu vă întrebaţi? El nu poate purta decât haina credinţei, de care tu nu te-ai îngrijit şi nu se poate hrăni decât cu dumnezeiasca învăţătură, cu dragoste şi milă. Deci, nu uita de celălalt frate, fiindcă trupul şi sufletul sunt ca doi fraţi buni, de nedespărţit. Unul nu poate trăi fără celălalt, îngrijeşte-i pe amândoi şi atunci vei fi, cu adevărat, drept şi fericit. Fereşte-te să fii asemenea păcătosului care trăieşte doar cu trupul în timp ce sufletul îi este mort.

“Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu.” (Sfântul Tihon

CAINELE SI PISICA




Odată, un om stătea liniştit la masă, ospătându-se cu poftă din felurile pregătite. La picioare, s-a aşezat câinele său. Uitându-se în ochii omului, câinele îşi spunea:
“Dă, Doamne, să mănânce cu poftă stăpânul meu şi, după ce s-o sătura, să-mi dea şi mie o bucăţică!”
în acest timp, s-a apropiat şi pisica. Privindu-l pe om cum mănâncă şi gudurându-se pe lângă el, îşi spunea în sinea ei:
“Dă, Doamne, să orbească stăpânul meu, doar o clipă, să-i pot fura mâncarea!”
Câinele aştepta să primească tot ce omul s-ar fi îndurat să-i dea, cunoscând bunătatea stăpânului său. Pisica însă pândea orice moment să poată fura, lăcomia îndemnând-o să nu se mulţumească cu ceea ce ar fi primit.
Aşa este şi în viaţă. Unii dintre prietenii care ne înconjoară sunt asemenea câinelui, adică fideli şi devotaţi, răbdători şi sinceri. Alţii însă sunt asemenea pisicii: oricând cu un zâmbet pe buze, dar mereu cu răutate în suflet, aşteptând doar prilejul să fure şi să profite de pe urma ta.
Când ai în preajma ta prieteni adevăraţi, bucură-te pentru ei şi pentru prietenia voastră; când vezi însă că de tine se apropie şi cei asemenea pisicii, nu-i goni şi nu te purta cu ei aşa cum ar merita, ci roagă-te pentru ei şi încearcă, prin bunătatea ta, să îi faci şi pe ei mai buni.
“Suferiţi de pe urma unui om rău? Iertaţi-l, ca să nu fie astfel doi oameni răi!” (Fericitul Augustin)
“Pilde si povestiri ortodoxe cu talc” - Leon Magdan



Lumina soarelui




Intr-o seara, un copil l-a intrebat pe parintele sau:
- Tata, spune-mi, te rog, cum se face ca unii oameni sunt buni si altii rai. De ce nu-s toti la fel?
- E, baiatul meu, vezi tu, toti oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Si asa cum Dumnezeu ne iubeste pe toti, la fel trebuie si noi sa ne iubim unii pe altii, fiindca dragostea Domnului este ca si lumina soarelui. Nu ne lumineaza si ne incalzeste soarele pe noi toti, buni si rai laolalta? Nu?
Sufletele noastre ar trebui sa fie pline de bunatate si iubire. Dar, vezi tu, pacatele fiecaruia sunt asemenea norilor ce nu lasa razele binefacatoare ale soarelui sa treaca. Pacatele sunt norii ce ne intuneca sufletul. Cu cat ai mai multe pacate, cu atat sufletul tau este mai intunecat si lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ti poate patrunde in inima.
Sufletul omului este bucatica de cer pe care fiecare o poarta in el. Pe acest cer trebuie sa straluceasca Soarele iubirii - Dumnezeu. Fiul meu, sa te feresti de pacate, caci acestea se aduna si iti intuneca viata, te fac rau si egoist. Cel ce-si pastreaza, insa, sufletul curat, se bucura mereu de dragostea Domnului, de liniste si fericire.
“Nimic nu este atat de firesc pentru noi ca a fi in comuniune cu altii, a avea nevoie unii de altii si a ne iubi unii pe altii.” (Sfântul Vasile cel Mare)
“Pilde si povestiri ortodoxe cu talc” - Leon Magdan

Minunile de la Mănăstirea Cernica




Pe o porţiune din lacul Cernica broaştele nu cântă niciodată

Printre cele mai celebre profeţii ale Sfântului Calinic au rămas: prezicerea morţii Mitropolitului Nifon, izgonirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cele două Războaie Mondiale şi chiar izbăvirea României, care ar fi trebuit să înceapă în anul 1996. Calinic a murit chiar în ziua pe care a prezis-o: 11 aprilie 1868. Pentru vieţuirea sa sfântă şi milostenia ieşită din comun, Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Calinic cu darul „citirii sufletelor şi gândurilor oamenilor” şi „harisma vindecării minunate a celor aflaţi în suferinţe şi boli grele”. De aceea, mulţi alergau la el pentru a-i asculta învăţătura şi a primi binecuvântarea.

Şi astăzi, Sfântul Calinic săvîrşeşte minuni, dacă cei care au nevoie, se roagă cu credinţă, în faţa moaştelor sale depuse aici. Multe sunt minunile care se pun pe seama Sfântului, de la vindecări miraculoase, la întoarcerea bărbaţilor acasă, la măritişul fetelor sau dezbărarea, unora, de vicii cumplite. La Cernica, nu există zi în care credincioşi din toată ţara să nu vină să se roage pentru alinarea necazurilor şi iertarea păcatelor lor.
Fosta chilie în care a trăit este situată în insula Sfântului Gheorghe de pe lacul din apropiere şi a devenit, cu timpul, casă memorială, unde se păstrează obiecte care au aparţinut lui: cărţi, haine, etc. Un fapt, cel puţin curios, este că, în jurul chiliei, broaştele nu cântă niciodată. Legenda spune că într-o seară, pe când Sfintul era cufundat în rugăciune, liniştea i-a fost tulburată de orăcăitul broaştelor. Atunci, călugărul s-a dus pe marginea apei şi, delimitând cu privirea o porţiune din lac, atât cât "zgomotul" să nu ajungă la chilie, a binecuvîntat broaştele şi le-a spus: „Duceţi-vă în stânga şi în dreapta de cântaţi, cât vreţi. Dar aici, voi să nu mai veniţi!„ Din acea zi şi pînă astăzi, în zona binecuvîntată de Sfântul Calinic, broaştele au încetat să mai orăcăie.


Un cadavru neputrezit, transformat în ţărînă

În vara anului 1854, Sfântul Calinic a reuşit exorcizarea cadavrului unui bogătaş care, din pricina răutăţilor comise în timpul vieţii, nu putrezea. Iată povestea: Sfântul Calinic se îndrepta pe Valea Jiului către Mănăstirea Lainici. Pe drum, a întâlnit doi bărbați, fiii unui om înstărit care săvîrşise o mulţime de fărădelegi în timpul vieţii. Tatăl lor murise şi tocmai în acea zi de sâmbătă urmau să-i facă parastasul de 7 ani, dar, cu ocazia deshumării cadavrului, au constatat că acesta nu putrezise. Fiii au căzut în genunchi, rugându-l pe Calinic să rămînă în satul lor pînă a doua zi. Sfântul s-a înduioşat şi a luat hotărîrea să-i ajute. Se spune că răposatul era „omul dracului” și avusese în timpul vieţii puteri necurate şi toate slujbele de dezlegare făcute la căpătâiul lui de arhierei şi preoţi şi toate rugăciunile rudelor nu avuseseră nici un efect. Sfântul a ţinut slujba liturghiei la biserica din sat şi a mers la mormînt ţinînd o cruce în mînă. Mortul fusese între timp dezgropat şi rezemat în picioare de zidul bisericii. Trupul mortului, intact, era îmbrăcat în haine lungi de mătase. După ce şi-a terminat slujba, Sf. Calinic a început să citească rugăciunile de iertare a păcatelor şi dezlegarea de blesteme. Toţi cei prezenţi au plîns înălţînd slavă lui Dumnezeu, în timp ce trupul răposatului se transforma în ţărînă, începînd de la picioare. La sfârşitul rugăciunii, din el nu mai rămăsese decât o grămăjoară de praf, amestecat cu oase.


Posedatul începe să latre, face spume la gură și înjură


Spre sfârşitul vieţii, în cadrul unei slujbe de exorcizare săvîrşită în paraclisul Episcopiei Rîmnicului, Calinic a reuşit să aducă la normalitate o femeie care ţipa, făcea spume la gură şi-şi rupea hainele de pe ea. Şi-a aşezat mîinile pe capul ei şi a binecuvîntat-o, rostind: „În numele Domnului nostru, Iisus Hristos, ridică-te!” Femeia s-a ridicat şi, liniştită, s-a închinat la sfintele icoane, mulţumind lui Dumnezeu. Totul s-a petrecut în faţa celor aflaţi în biserică. După puţin timp, un meşteşugar din partea locului, pe nume Costache, a venit cu fiul său epileptic la Sfântul Calinic. Acesta i-a spus tatălui: „Du-te acasă şi te roagă la Maica Domnului”. Când a ajuns în ograda lui, bărbatul şi-a găsit fiul sănătos, stând în genunchi în faţa icoanei Preasfintei Fecioare. Și în zilele noastre la Cerinca sunt aduşi oameni despre care se crede că ar fi posedaţi de diavol. Pe ei nici medicii și nici medicamentele nu i-au putut ajuta. Ca să-i ajute, preotul face slujbe de exorcizare citind moliftele Sfântului Vasile ce Mare. Slujba începe din momentul în care „îndrăcitul” intră în biserică. Acesta se zbate, înjură, faţa i se schimonoseşte, plânge şi urlă de spaimă. Picioarele îi sunt înţepenite. Începe să latre, bolboroseşte ceva de neînţeles, face spume la gură, scuipă, se trânteşte pe jos, se rostogoleşte, încearcă să lovească şi să fugă. Preotul citeşte în continuare fără să clipească, apoi aşează crucea deasupra capului celui aflat în suferinţă. La sfârşit, posedatul este stropit cu aghiasmă şi uns cu mir sfânt. Slujbele durează în jur de o oră şi se repetă mai multe nopţi în şir, până ce diavolul fuge definitiv din corpul celui blestemat.

Sfinţii din icoane apar în visele călugărilor şi ale vizitatorilor

Fiecare icoană făcătoare de minuni are povestea ei, dar toate relatările despre aceste miracole au un punct comun: sfinţii pictaţi au coborît din tablouri şi le-au vorbit în vis călugărilor, credincioşilor sau chiar vizitatorilor. Biserica Sfântul Nicolae din Complexul Cernica deţine o astfel de icoană, dar nu se ştie cu precizie care dintre cele 7 prezente în interior este aceea. Se bănuieşte că ar fi cea mai veche dintre ele. Călugării ştiu şi spun că poate fi identificată cu uşurinţă. Presupusa icoană îl înfăţişează pe Sfântul Nicolae. Legenda spune că acesta a coborît într-o noapte în visul Sfântului Calinic şi l-ar fi anunţat că stareţul Nicandru a murit. La vremea aceea călugării au notat data respectivă în scriptele bisericii şi trista veste s-a confirmat.
Moaştele Sfântului Calinic poartă un miros puternic de mir care umple mănăstirea atunci când racla este deschisă. Acesta este un semn că puterea duhului Sfânt sălăşluieşte în rămăşiţele pămînteşti. Pentru cei care cred cu adevărat, Sfântul Calinic este unul dintre cei mai buni mijlocitori ai rugăciunilor către Dumnezeu. Când Sfântul Sinod hotărăşte canonizarea, moaştele celui care va deveni sfânt sunt sigilate, lăsîndu-se la vedere doar o parte, de obicei mîna sau fruntea, după care moaştele sunt acoperite cu straie preoţeşti. Sfinţilor li se schimbă straiele odată la 50 de ani şi atunci asistă la eveniment doar mai marii mănăstirii. Osemintele sfinţilor degajă un parfum deosebit şi au culoarea cojii de portocală.

Călugări bătuţi de draci


Cel mai puternic, dar şi cel mai periculos ritual al ortodoxiei este citirea moliftelor Sfântului Vasile. Preotul trebuie să fie pătruns într-adevăr de harul duhului Sfânt, pentru că altfel, întrega familie a acestuia va avea de suferit. Răzbunarea satanei merge pînă acolo încât preoţii ajung să fie bătuţi şi chinuiţi, chiar în propriile lor chilii. Ei, însă refuză, să vorbească despre acest lucru, deoarece chinul este un preţ pe care ei îl plătesc pe drumul ce duce către Dumnezeu. Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală spunea: „Chilia e locul reculegerii, al întâlnirii cu tine însuţi, al examenelor dure şi adevărate, al confruntării pe scara celei mai înalte răspunderi cu destinul tău, cu Dumnezeu. Acolo stau faţă în faţă, eu şi Dumnezeu.” Regretatul părinte Argatu, care a slujit la Cernica şi şi-a dedicat întreaga viaţă alungării satanei, a fost unul dintre puţinii preoţi ce avea puterea de a citi moliftele Sfântului Vasile. Astăzi, departe de invidii şi răutăţi, de lume, călugării de la Cernica nu se mai întreabă de ce există atâtea încercări şi ispite. Ei tac, postesc, se roagă şi muncesc.

Icoana a prevenit o femeie că va avea un necaz

Iată declaraţia unei tinere care a vizitat Mănastirea Cernica:
„Am intrat înăuntru când abia începuse slujba. Emoţionată, am trecut pe la racla Sfântului Calinic şi după aceea pe la icoane. Ajunsă în faţa Sf. Altar, la icoana Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, am atins icoana, după care ridicând privirea o umbră de neînţelegere şi uimire a pus stăpînire pe mine. În icoană, Mîntuitorul era cu gura întredeschisă, zărindu-i-se chiar dantura, iar mimica feţei era într-o continuă schimbare. Ştiam icoana de mai mult timp şi ştiam că Iisus era pictat cu gura închisă. Atunci mi-am zis în gând: Doamne, ce vrei să-mi spui? Atunci Mîntuitorul a deschis şi închis gura de două ori. Am ieşit tulburată din biserică. Credeam că am înnebunit. La uşă era un călugăr, căruia i-am povestit cele petrecute. El mi-a spus că este vorba de o falsă viziune şi că satana vrea să mă îndepărteze de biserică. Nu l-am crezut. M-am gândit zile întregi la această poveste. Eu locuiam în Bucureşti la o bătrînă unde ţineam o sumă importantă de bani, lăsată mie în păstrare de către un prieten, necesară demarării unei afaceri. Acea sumă a dispărut, iar restituirea ei m-a obligat la economii drastice timp de mai multe luni. Întrebările privitoare la întâmplarea petrecută la mănăstire, cu puţin înainte de furtul banilor, mă chinuiau încă. M-am dus din nou la acolo, dar de data aceasta am vorbit cu un preot bătrîn, căruia i-am povestit doar viziunea din biserică. Mi-a spus: N-a fost o vedenie, mai bine aminteşte-ţi dacă mimica feţei din icoană era tristă. I-am spus că aşa era, iar preotul mi-a explicat: Nu cumva ai avut de atunci un necaz, o pierdere mare de bani? Am rămas uimită. Așa era...”

Nașa lui de botez a fost soția banului Barbu Văcărescu


Calinic s-a născut în Bucureşti, „suburbia Sfântul Visarion, uliţa Lefterescu”, la 7 octombrie 1787, într-o familie de români, buni creştini și boieri de neam. Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea Antonescu. Numele lui de botez a fost Constantin. Nașa lui, Lucsandra Văcărescu, era soţia banului Barbu Văcărescu şi mama poetului Ienăchiţă Văcărescu. Crescut de mic în iubire față de Dumnezeu, tânărul Constantin a fost dat la școală în Bucureşti, învăţând, pe lângă celelalte ştiinţe şi limba greacă. Mama lui îl ducea mereu la toate bisericile şi mănăstirile din Bucureşti şi din împrejurimi, dar în mod special la mănăstirea Cernica, o adevărată vatră a spiritualităţii româneşti. Simţind chemarea vieţii monahale, Constantin și-a lăsat familia în anul 1807 și a intrat pentru totdeauna în mănăstirea Cernica. Cu puţin înainte de a împlini 20 de ani, tânărul e primit ca „frate” de către stareţul Timotei, care-l dă spre ascultare duhovnicului Pimen.

Dormea pe un scaun și mânca legume


Pentru călugărul Calinic va începe o perioadă de grele osteneli sub îndrumarea aceluiaşi Pimen. Nu înceta să vegheze ziua şi noaptea, postind şi înfrânându-se de la toate cele ce sunt lumeşti şi plăcute lumii. Calinic se odihnea stând... pe scaun, niciodată în pat! Mânca doar legume, fără ulei, și o singură dată pe zi. Sâmbăta şi duminica, se hrănea cu unt de vacă, brânză și lapte. Se știe că, timp de aproape 50 de ani, Calinic nu a pus pe limbă carne şi nici peşte. Cât timp a fost stareţ la Cernica a făcut din această mănăstire un „colţ de rai, o mică grădină a Maicii Domnului”, în care s-au adunat 350 de vieţuitori, devenind o adevărată şcoală a monahismului românesc. Aici au fost adăpostiţi şi oameni fugiţi de frica turcilor, mai ales în vremea revoluţiei din 1821. În ziua de 11 mai, 1868, Sfântul Calinic s-a mutat la Domnul. De atunci, el este prăznuit în fiecare an, la aceeași dată. (Răzvan Mateescu)

26 septembrie 2010

Învăţătura PĂRINTELUI SERGHIE


de Jean-Claude Larchet

(fragmente din Partea a treia – “CUVINTE DE MÂNTUIRE”)

* Fă din rugăciune candelă nestinsă a inimii tale, şi untdelemnul ei pururea să-l picuri, măcar cât picătura de puţin. Veghează ca fecioarele înţelepte, nu dormi ca cele nebune, ca să nu te afle clipa morţii negătit.

* Ţine candela inimii pururi aprinsă. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Şi se stinge de păcătuim. Dar căindu-ne, să ne luminăm iarăşi cu ea. Iar candela nu-i alta decît rugăciunea.

* Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.

* La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.

* Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.

* Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
* De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
* De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.

* De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
* Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.

* Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.

* Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.

* Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.

* De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
* Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
* Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
* Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.

* Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.
* Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
* Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.

* Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.
* Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.

* În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!

* Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Ps. 63, 6-7).
* Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
* Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?

* Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
* Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
* Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.
* Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
* Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării duhovniceşti.

24 septembrie 2010

Dar de ce suntem datori sa iertam?



Sfintii Parinti ne spun ca iertarea este fiica mai mare a dragostei.
 Cine nu poate sa ierte, acela nu poate sa iubeasca.
 Cine nu poate iubi pe oameni nu poate iubi pe Dumnezeu. Iar ca sa putem iubi pe Dumnezeu, trebuie sa fim impacati cu semenii nostri.
Deci, trebuie sa iertam, ca sa putem trai in buna intelegere si cu semenii si cu Dumnezeu, pentru ca noi, oamenii, nu putem trai izolati in societate. Avem nevoie unul de altul.

Asa cum fratii dintr-o familie, functionarii dintr-un birou sau muncitorii dintr-o sectie a unei fabrici au nevoie sa comunice unii cu altii, in diferite momente din viata lor, asa fiecare dintre noi avem nevoie sa comunicam cu celalalt, inchipuiti-va, insa, ca toti acestia, pe care i-am numit frati, functionari ori muncitori, ar fi certati intre ei, pentru ca din diferite motive si-ar fi spus cuvinte jignitoare unii altora sau cineva dintre ei ar fi semanat vrajba si ura. Fiind certati, toti tac. Muncesc cu ciuda. Se cearta in gand. Clocotesc de manie. Iar din cand in cand rabufnesc certuri, insulte, amenintari si chiar batai pana la sange si pana la crima. O asemenea viata este cumplit de apasatoare: o viata de chin, o viata de iad. Sunt familii in care sotii se urasc si nu vorbesc intre ei cu saptamanile. Sunt frati ori rude care au fost in bune relatii o vreme, iar apoi, din cauza unor intrigi sau a unor cuvinte jignitoare, s-au certat si, in loc sa se impace cat mai repede, au tacut si unii si altii si supararea si dusmania s-a adancit si s-a invechit si le vine foarte greu sa se mai impace.

Sunt vecini certati intre ei, care nu vorbesc unii cu altii zeci de ani, iar cand se intalnesc fara voia lor, nu stiu incotro sa se uite ca sa nu se vada unii pe altii. Ma intreb: asemenea oameni, care de obicei sunt crestini si au nevoie si de Dumnezeu, cum pot sa se roage si cum pot sa ceara iertare de la Dumnezeu, daca ei nu se pot ierta intre ei?

Omeneste vorbind, mai usor este sa te razbuni si sa lovesti, decat sa te stapanesti si sa ierti. Dar a te razbuna si a lovi dovedeste slabiciune si neputinta de a-ti stapani instinctele josnice ale firii omenesti.

A te stapani si a ierta este o dovada de marinimie sufleteasca si o dovada ca in tine locuieste Duhul lui Dumnezeu Care este Duhul pacii. Cine se poate stapani la vreme, nu raspunde cu rau la rau si uita jignirea, a smuls din radacina orice urma de vrajba si rautate. Pentru ca cel iertat, in fond, se simte umilit si rusinat si nu mai indrazneste sa mai spuna cuvinte grele ori sa mai urasca. Sunt insa cazuri cand dintre doi impricinati deopotriva de vinovati unul fata de altul, la un moment dat unul se umileste si cere iertare celuilalt, insa acela nici nu vrea sa auda de iertare.

Ce se poate face intr-o asemenea imprejurare?

 In loc sa raspund direct, am sa va citesc mai intai o intamplare petre­cuta in vechime la o manastire din Egipt, intamplare pe care am copiat-o din cartea numita Pateric.

Iata ce se spune in aceasta carte: ca un frate oarecare avea scarba asupra altui frate. Adica erau certati unul cu altul, dar acel frate, vrand sa-si ceara iertare, s-a dus sa se impace cu dansul. Deci, batand el in usa fratelui, acela n-a vrut nicidecum sa-i deschida si sa-l primeasca. Iar el, cand a vazut ca nu-i deschide, s-a mahnit si mai mult si, mergand la un batran, i-a spus ce a patit, cum s-a dus sa-si ceara iertare si sa se impace cu acel frate, care nu numai ca nu l-a primit ca sa stea de vorba cu el, dar nici usa nu i-a deschis. Iar batranul i-a zis: "Cauta, fiule, si-ti ia seama ca poate ai vreun gand in inima ta, cum ca tu nu esti cu nimic vinovat si nu i-ai facut nici un rau, ci el ti-a facut rau si numai el este vinovat. Si asa pe tine te indreptatesti, iar pe el il invinovatesti. Daca este asa, sa stii, frate, ca pentru aceea nu-i da lui Dumnezeu indemnare sa-ti deschida si sa te primeasca, pentru ca nu mergi la dansul cu adevar de pocainta, ci cu fatar­nicie. Ci, mergi si pune in inima ta cum ca nu numai el a gresit, ci si tu esti vinovat, iar pe dansul, daca se poate, sa nu-l invinovatesti. Si asa Dumnezeu ii va da lui indemnare si umilinta si se va smeri si se va impaca cu tine."

Auzind acestea, fratele s-a umilit in inima lui si, fagaduind ca va face dupa cuvantul batranului, s-a dus iarasi cu smerenie la acel frate care era suparat pe el, sa se roage sa-l ierte. Batand la usa chiliei, indata a auzit acela si i-a deschis lui si mai inainte de a se inchina el si a-si cere iertare, acela s-a inchinat lui cu smerenie, zicand: "iarta-ma, frate, ca te-am suparat pe tine". Si asa, cu dragoste si din tot sufletul sarutandu-se unul cu altul, s-a facut mare bucurie intre dansii.

Prin aceasta istorisire simpla, suntem indemnati ca, daca cineva dintre noi are un asemenea dusman, care nu vrea sa-l ierte, sa faca asa cum a facut acel frate, care a urmat sfatul batranului. Adica, sa nu invinuim numai pe acela pe care il numim dusman, ci sa ne cautam si partea noastra de vina. Si, daca suntem cinstiti cu noi insine, ne vom aduce aminte ca si noi i-am facut vreun rau si noi l-am jignit sau l-am vorbit de rau catre altii, sau i-am pricinuit vreun necaz pe care noi l-am uitat, dar el il tine minte. Asa ne sfatuiesc si Parintii cei sfinti, ca in toate faptele noastre "sa ne smerim si noi, defaimandu-ne si ocarandu-ne pe noi insine si descoperind si vadind inaintea lui Dumnezeu pacatele noastre, nu ale fratelui nostru". Facand asa vom dobandi o deosebita pace in noi insine. Si mai spun batranii ca daca cineva nu vrea sau nu poate sa ierte sau sa se impace cu semenul sau, unul ca acela va fi parasit de ajutorul si de darul lui Dumnezeu.

In legatura cu asemenea cazuri, am sa va citez in conti­nuare un alt cuvant, chiar daca unora va este cunoscut. Se spune ca in vremea prigoanelor impotriva crestinilor, cand paganii chinuiau si omorau pe crestini pentru credinta lor in Hristos, atunci au prins si pe doi crestini, care aveau vrajba intre dansii, si i-au aruncat in temnita, urmand ca a doua zi sa-i scoata, sa-i chinuiasca si sa-i omoare.

Aflandu-se ei in temnita pentru aceeasi credinta in Hristos dar fiind certati mai de multa vreme unul cu altul, acum unul dintre ei, umilindu-se in inima lui, a zis celuilalt: "Frate, iata maine ne vor scoate la judecata lor si ne vor chinui si ne vor omori si vom merge catre Domnul. Pentru aceea, dar, vrajba si pizma ce a fost si este acum intre noi se cade sa o lasam, sa ne impacam si sa ne iertam unul pe altul acum, mai inainte de moartea noastra, ca, fiind curati, sa primim chinurile si moartea pentru credinta si dragostea noastra in Hristos si asa ne vom invrednici a lua cununile mucenicesti din mainile Mantuitorului nostru si vom fi primiti in ceata mucenicilor. Si, zicand acestea, s-a plecat inaintea lui, graind: "Iarta-ma, frate, ca sa fii iertat si tu de Dumnezeu". Dar acela, fiind biruit de rautatea ascunsa in inima lui, n-a vrut nicidecum sa-l ierte.

Iar a doua zi, dupa ce s-a luminat de ziua, i-au scos pe amandoi din temnita sa-i chinuiasca si sa-i taie. Atunci, acela care n-a vrut sa se impace si sa ierte pe fratele sau, vazand ca vor sa-l taie, inspaimantandu-se, s-a lepadat de Hristos, iar pe fratele sau, crezand in numele Domnului, l-au taiat. Iar pe cel ce s-a lepadat de Hristos l-a intrebat calaul, zicand: "pentru ce ieri, cand ai fost batut si aruncat in temnita, nu te-ai lepadat de Hristos, ca sa nu te mai fi chinuit?" Si acela a raspuns: "cand am lasat eu pe Dumnezeul meu si nu m-am impacat cu fratele meu, atunci si pe mine m-a lasat si m-a parasit ajutorul Lui si, ramanand gol de dansul, iata acum m-am lepadat de Hristos".

Nu poate fi stare mai jalnica pentru un suflet omenesc decat aceasta: sa nu poti ierta pe fratele tau nici in cele mai grele clipe din viata ta.

Din nefericire, asemenea cazuri mai sunt si in zilele noastre, cand cineva, care s-a certat cu altul, vrea sa se impace, celalalt, in loc sa-l ajute si sa se poarte bland si delicat, isi bate joc de el si cu dispret ii intoarce spatele. In asemenea imprejurari trebuie sa ne cercetam constiinta si sa vedem daca nu cumva purtam si noi o mare parte de vina si este cazul sa biruim trufia din noi, sa ne smerim cu adevarat si sa facem asa curm a facut fratele din Pateric, dupa sfatul batranului.

Daca nu il imblanzim nici asa, sa ne straduim sa iertam din inima toate jignirile si nedreptatile pe care ni le-a pricinuit acela, sa ne rugam lui Dumnezeu sa-l imblanzeasca, iar pe noi sa ne ajute sa-l putem ierta cu adevarat, asa cum a iertat Sfan­tul Arhidiacon Stefan pe cei care il ucideau cu pietre, rugandu-se pentru ei dupa exemplul Mantuitorului.

Iar ca regula de purtare fata de asemenea oameni ni se recomanda sa nu-i vorbim de rau catre nimeni, chiar daca ei ne barfesc, ci, dimpotriva, sa-i vorbim de bine, aratandu-le ca­litatile, pentru ca orice om are si calitati, nu numai defecte. Si, pe cat se poate, sa le facem bine, direct sau indirect, si mai ales sa ne rugam pentru ei, ca Dumnezeu sa-i lumineze, sa-i im­blanzeasca si sa-i ajute sa-si dea seama ca si ei gresesc, intrucat si ei sunt oameni.

Purtandu-ne deci cu blandete, cu smerenie si bunatate ne­prefacuta cu toti cei din jurul nostru si pastrandu-ne cugetele curate de orice rautate si viclesug fata de dusmani si de toti semenii nostri, vom dobandi o pace deosebita in fiinta noas­tra launtrica, o pace cum numai Dumnezeu ne-o poate da, iar pe langa aceasta pace a inimii ne vom putea invrednici si de o adevarata iertare din partea lui Dumnezeu, atunci cand vom zice: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri" (Matei 6, 12).

Inchei acest cuvant despre iertare cu indemnul Sfantului Apostol Pavel catre toti crestinii si deci catre fiecare dintre noi:
 "Fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, pre­cum si Dumnezeu v-a iertat voua, in Hristos" (Efeseni 4, 32). Amin!

Sfantul Nicolae Velimirovici


RAZBOINICUL


Un razboinic de profesie s-a dus la un maestru spiritual sa-l intrebe care este poarta iadului si cea a raiului.Maestrul l-a cercetat si s-a gandit cum sa-i explice notiuni subtile de metafizica si mantuire.
Dar cine esti tu?,l-a intrebat maestrul.Acesta raspunde:
Sunt razboinic stralucit,ma cunoaste si regele.
Dar ai o mutra de pungas pocit,ii spune maestrul.
Atunci razboinicul scoate sabia sa-l taie.
Maestrul vazandu-l ii zise aceasta este poarta spre iad .
Razboinicul a inteles pe loc lectia,s-a rusinat,a cerut iertare.Maestrul,vazand gestul ascunderii sabiei si al caintei,i-a zis
Aceasta-i poarta spre rai.

Parabola celor doi morti bine daruiti.


S-a intamplat ca au murit in aceeasi zi, un pustnic si un demnitar corupt
Trupul pustnicului a fost mancat de fiare,iar trupul demnitarului corupt inmormantat cu onoruri. Ucenicul era deprimat si se intreba de ce Dumnezeu a facut o asemenea nedreptate.
S-a rugat si a postit pentru ca Dumnezeu sa-i reveleze adevarul .Pustnicul mai avea un pacat , iar pentru curatire ,s-a intamplat ca trupul i-a ajuns la fiare.
Acel calugar, desi sfant, mai avea o ultima impuritate de ars,o ultima dara de orgoliu si i s-a creat ocazia unei ultime  smeriri,ca sa plece dincolo curatit de orice umbra de pacat. Demnitarul acela corupt,o fi facut si el o fapta buna la viata lui,iar Dumnezeu l-a rasplatit cu cinstea inmormantarii
.Caci Dumnezeu rasplateste pilduitor chiar si un firicel de fapta buna,caci numic din binele ce-l faci nu ramane nerasplatit
.Ce fapta buna o fi facut demnitarul?
Poate fapta de a fi murit la timp.

Preluata dupa Parintele Arsenie Boca


Comorile fiecaruia

Plimbandu-se prin sat, un boier s-a intalnit cu un taran sarac si a inceput a se lauda cu averile lui:

- Vezi tu livada de pe deal ? E a mea. Padurile care inconjura satul sunt si ele ale mele. Pana si pamantul pe care calci acum al meu este. Tot ce vezi, de jur-imprejur, e proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele.

- Dar acela ? - l-a intrebat taranul, aratand cu degetul spre cer. Nu cred ca si cerul este al tau. Acela este al meu - a mai spus taranul si, cu zambetul pe buze, a plecat linistit, lasandu-l pe boier mirat si cu ciuda in suflet.

"Taranul este omul absolut."


23 septembrie 2010

Icoana care face minuni şi astăzi


de Anda Postolache
- Botezătorul priveşte încruntat din Schitul Prodromul
În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cea mai importantă sărbătoare este Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită anual la 24 iunie. Felul minunat în care s-a născut Sfântul şi viaţa lui plină de asceză şi dreptate sunt destul de cunoscute, de aceea găsim de cuviinţă să istorisim o întâmplare minunată săvârşită de icoana sa aflată în Schitul românesc Prodromul, de la Muntele Athos.
A pus pe fugă jefuitorii
În Paraclisul cel vechi al schitului, care este dedicat lui Ioan Botezătorul, Sfânt care mai este numit de atoniţi şi Prodromul, se află o icoană împărătească în care el este redat cu o privire cu totul deosebită. De fapt, acea căutătură foarte severă nu a fost aşa de la început, ci încruntarea s-a adăugat ca o minune. Ca să fim convinşi că nu este doar o povestire sau o invenţie, întâmplarea a fost spusă din generaţie în generaţie de toţi călugării cu multă evlavie, dar a fost consemnată şi de cei care au trăit acele vremuri.
În 1821, primul an al Războiului Grec de Independenţă (care a durat până în 1829), trupe turceşti au încartiruit Muntele Athos, iar ostaşii musulmani s-au dedat la acte urâte. Câţiva soldaţi otomani au intrat şi în incinta Schitului Prodromul cu intenţia de a jefui de odoarele de preţ Paraclisul Sfântului Ioan. Au pătruns mai întâi în chilii, dar nu au găsit mai nimic, deoarece călugării duseseră bunurile de preţ fie în România, fie le ascunseseră prin locuri retrase ale muntelui, la mănăstiri mai bine păzite.
Intrând soldaţii turci în Paraclis au sperat să fure ceva aur şi argint de la sfintele obiecte de cult, dar când să pună mâinile pe acestea i-a cuprins o frică grozavă, căci Sfântul Ioan îi privea încruntat din icoana din stânga altarului. Au vrut să o împuşte, dar gloanţele o luau în altă parte, ba chiar s-au întors împotriva lor, aşa că au fugit fără să mai ia ceva cu ei, iar de atunci Sfântul Ioan Botezătorul a rămas încruntat.
Locul sfânt adăposteşte numeroase moaşte
Icoana făcătoare de minuni este împodobită cu o frumoasă ferecătură în argint dăruită în jurul anului 1850 de domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica Voievod, iar bărbaţii care merg să se închine în acest loc spun că se simt foarte mustraţi pentru păcatele lor, dar întrezăresc totodată şi nădejdea mântuirii când se roagă la Botezătorul Domnului.
Dintre sfintele moaşte care se află în biserica schitului amintim că sunt părticele de la Sfinţii Ierarhi Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul şi Modest, Patriarhul Ierusalimului, Apostol Matei, Mare Muceniţă Varvara, Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia, Mucenic Trifon, Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian şi Cuviosul Antipa de la Calapodeşti.

Lăcaş de sihăstrie al călugărilor noştri

În locul unde se află acum Schitul Prodromul, odinioară au sihăstrit călugări români, încă din secolul al IV-lea. În a doua jumătate a secolului al VIII-lea sălăşluiau în peşterile de aici vreo zece sihaştri din Ţările Române, care şi-au făcut colibe şi o mică biserică de piatră ce purta hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. În secolul al XIX-lea, locul s-a numit Chilia Sfântului Ioan Botezătorul, Chilia Românească de la Vigla Ianicopoli, iar apoi, Chilia Prodromul. În 1850, ieromonahii Nifon şi Nectarie, ambii plecaţi de la Mănăstirea Horaiţa, judeţul Neamţ, au rezidit, cu ajutoare aduse din ţară, temelia, biserica şi trei corpuri de chilii ale schitului, care se ruinaseră aproape în totalitate. În 1860, clădirea a fost sfinţită de arhiereul român Isaia Vicol, episcop de Roman. Ieroschimonahul Nifon, numit pe drept cuvânt ctitorul schitului, a adunat în jurul lui 60 de călugări, care au dus o viaţă desăvârşită la Muntele Athos, punând bazele celui mai mare schit românesc de acolo, cunoscut până astăzi drept Schitul românesc Prodromul.

22 septembrie 2010

Icoana Maicii Domnului „Bucurie Neasteptata”





Până la sfârşitul veacurilor, Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se smerească şi să-şi schimbe viaţa, iar acest proces (metanoia) este indispensabil intrării noastre în împărăţia cerurilor. „De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi la Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit Crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.” (Evrei 12, 1-2)

Povestea acestei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului Bucurie Neaşteptată este legată tocmai de procesul de pocăinţă.

Icoana „Bucurie Neaşteptată” a PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu înfăţişează acestea: într-o cameră se află o icoană a Maicii Domnului, iar lângă ea se observă un tânăr îngenuncheat la rugăciune. Tradiţia despre vindecarea unor tineri cu diverse boli prin intermediul acestei icoane este amintită în cartea Sfântului Dimitrie al Rostovului, „Ploaia pe lână” .

Un tânăr stăpânit de un păcat greu, care totuşi avea evlavie către Maica Domnului, s-a rugat într-o zi înaintea icoanei Preacuratei Fecioare, înainte să se ducă şi să păcătuiască din nou. Rugăciunea sa de fiecare zi cuprindea şi cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har!” În ziua aceea, după ce a rostit cuvintele, când era pe punctul de a pleca, el a văzut că Pruncului i-au apărut răni la mâini şi la picioare, cu sânge care curgea din ele. Dar şi chipul Maicii din icoană se mişca, fiind ca şi viu. Îngrozit, a exclamat, căzând cu faţa la pământ: „Stăpână, cine a făcut asta?”

Maica Domnului din icoană a răspuns: „Tu şi alţi păcătoşi, prin păcatele voastre, Îl răstigniţi din nou pe Fiul meu. Tu îmi spui mie milostivă, iar după aceea mă insulţi cu faptele tale.” Mişcat profund, omul acela s-a rugat Maicii: „O, Stăpână, să nu fie mai presus păcatul meu decât bunătatea ta neasemuită! Tu eşti nădejdea păcătoşilor. Roagă pe Fiul tău să-mi vină în ajutor!”

Maica Domnului a rostit de două ori o rugăciune către Pruncul Hristos, vreme în care El a rămas neclintit, dar după aceea a răspuns rugăciunii stăruitoare a Maicii Sale: „Voi îndeplini cererea voastră. Pentru rugăciunea voastră, păcatele acestui om sunt iertate. Lasă-l, în semn de iertare, să-mi sărute rănile.”

Astfel, păcătosul iertat, în faţa căruia s-a arătat inepuizabila milă a Maicii Domnului, într-un chip minunat, s-a ridicat şi a sărutat rănile Mântuitorului cu o bucurie nespusă. Din acel moment, el a dus o viaţă curată şi cucernică. El a primit BUCURIA NEAŞTEPTATĂ a iertării păcatelor sale.

Acest eveniment, consemnat de Sfântul Dimitrie al Rostovului, a inspirat pe un credincios să realizeze icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”, în care să apară şi un bărbat îngenuncheat în faţa Icoanei. De obicei, în josul icoanei sunt scrise cuvintele de la începutul istorisirii: „A fost cândva un om păcătos...”.

Una dintre aceste icoane (Bucurie Neaşteptată) se află la Moscova, în biserica Sfântului Ilie (după ce a fost mutată prin multe biserici, din cauza ateilor care ardeau / distrugeau bisericile respective), în zilele de vineri cântându-se aici, de regulă, Acatistul Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”. De altfel, legat de toate Icoanele renumite ca fiind făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, s-au alcătuit Acatiste, ce sporesc rugăciunea înaintea icoanelor respective.

Foarte multe minuni s-au petrecut şi se petrec în legătură cu această Icoană, atât vindecări de boli (fizice şi psihice), cât şi alungare a tristeţii şi ajutor pentru despătimire.

Din Acatistul Maicii Domnului Bucurie Neaşteptată

„Văzând Preasfântă pe omul care deşi era în fărădelege, dar în fiecare zi cădea cu credinţă înaintea cinstitei tale icoane, ai luat aminte la slavoslovia şi a unui astfel de păcătos, ca toţi văzând îndurarea ta de Maică, în cer şi pe pământ să-I strige lui Dumnezeu: Aliluia.” (condacul al 2-lea)
„Propovăduitor al minunatei îndurări ce a fost dăruită unui om oarecare, fără de lege, s-a arătat Sfântul Dimitrie al Rostovului, care adunând lucrările cele mari şi slăvite şi prea alese, arătate întru tine, a dat scrisului şi această lucrare a îndurării tale, spre povăţuirea şi mângâierea tuturor credincioşilor, ca şi aceştia fiind întru păcate, nevoi, necazuri şi întristări de multe ori, în fiecare zi să plece genunchii în rugăciune cu credinţă înaintea chipului tău, şi scăpând de acelea să strige lui Dumnezeu: Aliluia.” (condacul al 5-lea)

Rugăciune de la sfârşitul Acatistului Maicii Domnului Bucurie Neaşteptată

„O, Prea Sfântă Fecioară, Prea Bună Maică, acoperământul a toată lumea creştină, credincioasă solitoare şi sprijinitoare a tuturor celor ce sunt în păcate, necazuri, nevoi şi dureri. Primeşte această cântare de rugăciune, ce se înalţă de la noi nevrednicii robii tăi şi precum de demult pe cel păcătos, care în fiecare zi de mai multe ori se ruga înaintea cinstitei tale icoane, nu l-ai trecut cu vederea, ci i-ai dăruit lui bucuria cea fără de veste a pocăinţei şi l-ai plecat pe Fiul tău cu multă stăruitoare rugăciune spre iertarea acestui păcătos şi rătăcit, aşa şi acum nu trece cu vederea rugăciunea noastră a nevrednicilor robilor tăi şi roagă-L pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru ca şi nouă tuturor, celor ce ne închinăm cu credinţă şi umilinţă înaintea icoanei tale celei de vindecări purtătoare, să dăruiască BUCURIE NEAŞTEPTATĂ după trebuinţa fiecăruia:
Păcătoşilor celor afundaţi în adâncul răutăţilor şi al păcatelor şi al patimilor, înţelepţeşte a tot lucrătoare pocăinţă şi mântuire;
Celor din necazuri şi întristări mângâiere;
Celor ce se află în nevoi şi asupriri desăvârşită scăpare de acestea;
Celor slăbiţi cu duhul şi deznădăjduiţi, nădejde şi răbdare;
Celor ce trăiesc în bucurie şi belşug, neîncetată mulţumire Binefăcătorului;
Celor nenorociţi, îndurare;
Celor din boli şi neputinţe îndelungate şi celor părăsiţi de doctori, vindecare neaşteptată şi întărire a celor cu mintea pierdută din boală;
Întoarcerea şi reînnoirea minţii celor ce pleacă la viaţa cea veşnică şi nesfârşită;
Amintire a morţii, umilinţă şi zdrobirea minţii pentru păcate, duh treaz şi nădejde tare spre îndurarea Judecătorului.

O, Doamnă Preasfântă, milostiveşte-te spre toţi cei ce cinstesc întru tot Sfânt numele tău şi tuturor arată-le atotputernicul tău acoperământ şi sprijineală. Păzeşte în bunătate pe cei ce până la sfârşitul lor cel mai de pe urmă vieţuiesc în dreaptă credinţă şi arată cinstită petrecere, pe cei răi, buni îi fă, pe cei rătăciţi, pe calea cea dreaptă povăţuieşte-i, la orice lucru bun şi plăcut Fiului tău, ajută-i; orice lucru rău şi potrivnic lui Dumnezeu strică-l, celor ce se află în nedumerire trimite-le lor din cer ajutor nevăzut şi înţelepţire, de ispite, sminteli şi pierzare scapă-i; de toţi oamenii cei răi şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi apără-i şi păzeşte-i, cu cei ce călătoresc, împreună călătoreşte; celor din lipsuri şi din foamete, fii hrănitoare, celor ce nu au acoperământ şi adăpost, fii acoperământ şi scăpare, celor goi dă-le îmbrăcăminte, celor obijduiţi pe nedrept şi prigoniţi sprijineală; pe cei ce rabdă clevetire, batjocură şi hulă, îndreptează-i în chip nevăzut, pe clevetitori şi hulitori mustră-i înaintea tuturor, celor ce se duşmănesc cu înverşunare dăruieşte-le pace fără de veste şi nouă tuturor dragoste unuia către altul, pace, evlavie şi sănătate cu îndelungare de zile.

Căsniciile în dragoste şi unire le păzeşte, pe soţii care se află în duşmănie şi despărţire împacă-i, uneşte-i unul cu altul şi pune-le lor dragoste nestricată, maicilor născătoare de fii dăruieşte-le grabnică dezlegare, pe prunci îi creşte, pe cei tineri înţelepţeşte-i şi deschide-le lor mintea spre primirea oricărei învăţături folositoare, povăţuieşte-i spre frica de Dumnezeu, înfrânare şi iubire de osteneli; pe cei de un sânge, prin pace şi dragoste îi izbăveşte de ceartă şi de vrăjmăşii, pentru orfanii cei fără de mamă fii Maică; de tot păcatul şi de toată spurcăciunea îi îndepărtează şi spre toate cele bune şi plăcute lui Dumnezeu îi învaţă, iar pe cei înşelaţi şi căzuţi în păcat şi necurăţie, curăţindu-i de spurcăciunea păcatului, scoate-i din adâncul pierzării; văduvelor fii mângâietoare, toiag bătrâneţilor fii, de moartea cea fără de veste şi fără de pocăinţă pe noi, pe toţi, ne izbăveşte şi ne dăruieşte nouă tuturor sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de durere, neruşinat, cu pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos.
Pe cei mutaţi întru credinţă şi pocăinţă, din viaţa aceasta a noastră, fă-i să locuiască împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii, pentru cei ce s-au sfârşit de moarte năpraznică, roagă-L pe Fiul tău, milostiv să le fie şi pentru toţi cei răposaţi fără să aibă rudenii care să roage pe Fiul tău pentru odihna lor, singură fii neîncetată şi caldă rugătoare, ca toţi, în cer şi pe pământ, să te cunoască pe tine ca pe o sprijinitoare neînfruntată a neamului creştinesc şi, cunoscându-te, să te slăvească pe tine şi prin tine pe Fiul tău, cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Cel de o fiinţă Duhul Său, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

21 septembrie 2010

PSALMI


l. Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea.
2. În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi şi să se veselească.
3. Slăviţi pe Domnul împreună cu mine şi să înălţăm numele Lui împreună.
4. Căutat-am pe Domnul şi m-a auzit şi din toate necazurile mele m-a izbăvit.
5. Apropiaţi-vă de El şi vă luminaţi; şi feţele voastre să nu se ruşineze.
6. Săracul acesta a strigat şi Domnul l-a auzit pe el şi din toate necazurile lui l-a izbăvit.
7. Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei.
8. Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El.
9. Temeţi-vă de Domnul toţi sfinţii Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El.
10. Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele.
11. Veniţi fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăţa pe voi;
12. Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug.
13. Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea.
14. Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor.
15. Iar faţa Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor.
16. Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit şi din toate necazurile lor i-a izbăvit.
17. Aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui.
18. Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.
19. Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi.
20. Moartea păcătoşilor este cumplită şi cei ce urăsc pe cel drept vor greşi.
21. Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El.
bebe mika (poza 22)

ICOANA MAICII DOMNULUI , FAC ATOARE DE MINUNI DE LA,, ERSIG""


Parohia ,,Adormirea Maicii Domnului” Ersig
Jud. Caras - Severin
ICOANA FACATOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI PANTANASSA
(VINDECATOAREA DE CANCER)
Această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea şi a fost adusă de către obştea staretului Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti (Grecia), obşte care s-a închinoviat la Manastirea athonita Vatopedi, comunitate care a devenit astfel din nou de obşte în 1990. Icoana se află spre inchinare si ajutor, in biserica mare a manastirii Vatoped. Într-o zi un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheronda Iosif a văzut deodată că faţa Maicii Domnului străluceşte. În acelaşi moment o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce şi-a revenit a mărturisit cu lacrimi părinţilor că era necredincios, dispreţuind poruncile lui Dumnezeu şi se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenţia miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-şi schimbe viaţa şi să devină un bun credincios. Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca înfricoşătoarea boală a cancerului. Cunoaştem foarte multe cazuri de canceroşi vindecaţi recent, după citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domului Pantanassa. Multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia, după ce au fost aduse - la cererea Patriarhului Moscovei - trei copii ale icoanei Pantanassa. Iată însă că Maica Domnului are de acum mai multe icoane Pantanassa vindecătoare de cancer şi în România: la biserica Rusă din Bucureşti, la Sf. Mănăstire Oaşa din judeţul Alba si la Biserica de lemn, monument istoric de la Ersig, Jud. Caras-Severin. In luna Mai a anului 2009 a fost adusa din Sf. Munte Athos, de la Manastirea Vatopedi o copie a acestei sfinte icoane de catre parintele paroh Dragos Vasile Capota, dupa care ulterior a fost pictata o icoana identica de credinciosul pictor Silviu Saftu de la Timisoara, care a dat o particularitate icoanei – Maica Domnului tinand in mana dreapta bisericuta de lemn de Ersig, semn al ocrotirii si binecuvantarii .
De curand tiparindu-se in limba romana Acatistul si Paraclisul Icoanei Maicii Domnului Pantanassa, in biserica monument istoric de la Ersig a fost citit in fata icoanei copie fidela a celei din Sf. Munte, atat acatistul (in 30 mai 2010) cat si paraclisul (in 6 iunie 2010), si de fiecare data fiind fotografiata icoana, si fost surprinsa o lumina nefireasca ce iesea din icoana, la fel ca si lumina care iesea din originalul ei. Mai mult decat atat, in timpul slujbei facute la icoana, in timp ce preotul a luat icoana din tronul ei si a trecut-o peste credinciosi, o credincioasa a marturisit ca a fost vindecata de durerea insuportabila de spate ce o avea de ceva timp.
Îi îndemnăm aşadar pe credincioşi să alerge cu credinţă la ajutorul acestei icoane, cerând ulei de la candela Maicii Domnului şi aghiazmă şi citind în faţa icoanei Acatistul sau Paraclisul Maicii Domnului.
Adresam o rugaminte crestineasca tuturor celor ce vor sa ne ajute sa tiparim intr-un tiraj mai mare aceasta carte a Ascatistului si Paraclisului Maicii Domnului Pantanassa, ca toti cei care vor ajunge la Bisericuta de la Ersig sa poate citi si a se ruga Maicii Domnului, spre a primi vindecare si ajutor.

          
Minuni
Prezentăm câteva minuni săvârşite de icoana Maicii Domnului Pantanassa culese din bogata arhivă a Mănăstirii Vatopedi.
• Pe data de 30.9.1990 ieromonahul Evdochim, duhovnicul Schitului vatopedin Sf. Dumitru, după ce s-a închinat la icoane împreună cu ceilalţi monahi, în timpul stihoavnei de la Vecernie, s-a aşezat în locul său, în strana aflată în faţa icoanei Pantanassa. Deodată a văzut limpede cum din icoană ies nenumărate raze de lumină. L-a întrebat apoi pe ieromonahul care şedea alături dacă vede şi el lumina şi razele care ies din icoana Maicii Domnului. Acesta îi răspunde că nu vede şi îndată strălucirea razelor a încetat. ”Razele acelea şi lumina care ieşeau din icoana Maicii Domnului Pantanassa mi-au bucurat inima, căci după 60 de ani în Sf. Munte m-a învrednicit Născătoarea de Dumnezeu să văd o asemenea minune” a mărturisit Părintele Evdochim.
• Prezvitera Andrula Papahristodulu din Nicosia, Cipru, ne relatează următoarea întâmplare petrecută către sfârşitul anului 1990. Într-o noapte, pe când dormea, a scos un geamăt puternic, s-a întins şi, cu ochii deschişi, a intrat în comă. Membrii familiei au crezut că a murit. După primul ajutor, a început să dea semne de viaţă. La spital i s-au făcut multe analize, câteva zile în şir şi s-a descoperit astfel că avea tumoră pe creier, trebuind operată de urgenţă. După ce s-a spovedit şi i s-a făcut Sf. Maslu, s-a dus la operaţie cu încredere în Maica Domnului Pantanassa a cărei icoană o avea—chiar şi la spital—mereu cu dânsa. În timpul operaţiei nu s-a reuşit însă extirparea completă a tumorii, rămânând câteva rămăşiţe. Din cauza aceasta avea mari greutăţi (ameţea, nu putea să umble şi să vorbească bine, o deranjau foarte mult zgomotele). A ieşit însă din spital deoarece se apropia sărbătoarea Crăciunului. Într-o zi, pe când se afla întinsă pe pat iar deasupra capului avea icoana Pantanassa, a simţit o bună mireasmă inexplicabilă care a durat în jur de 10 minute, devenind din ce în ce mai puternică. La început membrii familiei nu au simţit nimic. Apoi însă şi-au dat seama şi ei de mireasmă şi au înţeles emoţionaţi că era vorba de cercetarea Maicii Domnului. După câteva zile mireasma s-a repetat, lucru care a convins-o pe bolnavă că Maica Domnului o va vindeca. Mergând din nou la spital pentru examinare, medicul a venit la dânsa cu rezultatul tomografiei şi a întrebat-o mirat: „Aţi urmat vreo terapie în afara spitalului?” „Nu” i-a răspuns bolnava. „Bine, dar pe tomografie nu se vede nimic!” Atunci bolnava i-a mărturisit că se aştepta să nu mai găsească nici o urmă de tumoră şi le-a povestit ce se întâmplase. Medicul i-a răspuns: „Şi eu cred în minunile Maicii Domnului, pentru că mi-a vindecat şi mie fetiţa de 4 ani care suferea de leucemie, iar cum este sănătoasă”. Astăzi prezvitera este complet restabilită şi îi mulţumeşte Maicii Domnului pentru minune.
• La Centru Oncologic Infantil din Moscova era internat un băieţel de 8 ani pe nume Mihail Iacunin din oraşul Toliati, suferind de cancer la ochi. La capul patului său, în stânga, se afla o iconiţă de hârtie a Maicii Domnului, copie a icoanei Pantanassa. Pe data de 11.11.1991, mama băiatului, care stătea alături şi se ruga Maicii Domnului pentru vindecarea băiatului împreună cu o prietenă pe nume Claudia Ohartina, a văzut cum din icoană ies raze de lumină. Peste câteva zile însă, în timpul nopţii, mama băiatului a constatat cu durere că inima lui Mihail încetase să mai bată. A alergat după infirmieră. Întorcându-se împreună, în timp ce pe culoar şi în salon era întuneric, au văzut cum din icoană două raze de lumină se îndreaptă către trupul copilului mort. Îndată inima băiatului a început din nou să bată. Acest caz a determinat Patriarhia Moscovei să invite o delegaţie vatopedină, în frunte cu Arhimandritul Efrem, pentru a aduce la Moscova două copii ale icoanei Pantanassa (la dimensiunile celor aduse în România). Recent o nouă copie a fost dusă la Mănăstirea Valaam, cu două luni înainte de pelerinajul icoanelor Pantanassa în România.
• Pavel Ipaspistis din Drama, Grecia, scrie: „Am vizitat mănăstirea Vatopedi în vara anului 1994. Ghidul mănăstirii ne-a vorbit despre icoana Pantanassa care vindecă bolile de cancer. Deoarece mama mea avea o astfel de problemă a pielii feţei, m-am rugat în faţa icoanei Maicii Domnului, în genunchi, ca să o vindece, promiţându-i că voi lăsa la icoană cruciuliţa mea de aur. Plecând de la mănăstire am luat cu mine ulei de la candelă pe care l-am dat mamei. După ce s-a uns cu acel ulei, cancerul de piele a cedat. Mergând din nou la spitalul din Drama pentru obişnuita cauterizare, i s-a spus că nu mai este nevoie, pentru că tumora nu mai există. De atunci mama s-a vindecat complet.”
• N. Papaevripidis, refugiat din Morfu, Cipru, scrie: „Mama mea se afla la spitalul „Macarios” din Nicosia, suferind de cancer în regiunea rinofaringiană, cu multiple hemoragii din nas şi din gât. Cancerul a fost certificat şi prin biopsii şi analize. Peste două zile trebuia operată. Seara eram acasă şi mă uitam la televizor. Era o emisiune a canalului „Logos” şi vorbea Egumenul Sf. Mănăstiri Vatopedi, Arhimandritul Efrem. La un moment dat a menţionat minunile icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Imediat mi-am făcut cruce, m-am rugat Maicii Domnului şi i-am făcut o făgăduinţă. Toate acestea se petreceau în februarie 1995. A doua zi o echipă de medici a spitalului „Macarios” au venit la patul mamei pentru control. Şeful comisiei de examinare, stupefiat, a strigat către ceilalţi: „Credeţi în minuni? Nu mai are nimic!” Într-adevăr, se vindecase complet, nemaifiind nevoie de operaţie. Mama se numeşte Evdochia Papaevripidis, are 80 de ani şi locuieşte la Limassol, Cipru”.
• Panaghiotis Iconomu din Larisa, Grecia, ne scrie în ziua de 22.12.1995: „Vă scriu despre o minune care mi s-a întâmplat mie, nevrednicului, prin intermediul icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Sufeream de o boală la ambele urechi, din care ieşea un lichid cu miros dezgustător. De asemenea, aveam o mâncărime insuportabilă. Când, cu harul Maicii Domnului, am venit la Mănăstirea Vatopedi în februarie 1995, am auzit de la stareţul mănăstirii o minune a icoanei Pantanassa. În aceeaşi clipă nădejdea mântuirii mele s-a îndreptat către uleiul făcător de minuni de la candela icoanei Pantanassa şi i-am făgăduit Maicii Domnului că dacă mă fac bine voi lăsa la icoană crucea mea de aur de la botez. După un interval de trei luni de zile, mirosul urât din urechi a dispărut, diminuându-se şi mâncărimea. Astăzi când vă scriu sunt complet vindecat şi îi dau slavă lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Sale”.
• În ziua de 18.3.1996 o femeie i-a povestit protopopului Artemie Vladimirof, proestamenul bisericii Tuturor Sfinţilor din Crasanoe Selo, Moscova—unde a fost adusă una din copiile icoanei Pantanassa—un caz petrecut în familia ei după rugăciuni stăruitoare în faţa icoanei. Fiul său se droga de mulţi ani cu narcotice foarte puternice. Toate încercările de a-l face să renunţe la ele au rămas zadarnice. Într-o zi, când femeia s-a întors acasă după ce se rugase la biserică în faţa icoanei Pantanassa, fiul său i-a cerut să-i dea din aghiazma care tocmai se sfinţise la icoana Maicii Domnului, spunându-i totodată că s-a hotărât să întrerupă definitiv narcoticele şi că vrea să urmeze o profesie prin care să ajute pe cei dependenţi de droguri. De atunci au trecut trei luni. La examenul medical doctorii au constatat absenţa desăvârşită a urmelor a droguri şi regenerarea completă a organismului tânărului. Acum acesta urmează cursuri de calificare la Centrul Oncologic din Moscova. Astfel Maica Domnului l-a salvat pe acest tânăr de la moarte.
• Liudmila avea o tumoră malignă cât o măslină în regiunea feţei care a dispărut complet după ce s-a uns pe faţă cu ulei în timpul săvârşirii Paraclisului icoanei Pantanassa la biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova (martie 1996).
• Nadejda din Moscova a suferit un traumatism al coloanei vertebrale (compresiune articulară cu deplasare). Era chinuită continuu de dureri şi nu putea face nici douăzeci de paşi. De asemenea, suferise un traumatism al mandibulei şi avea o eczemă pe faţă. După ce s-a rugat în faţa icoanei Pantanassa s-a vindecat complet (iunie 1996).
• O credincioasă citea zilnic Paraclisul icoanei Pantanassa în biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova pentru rudele sale atee. La puţină vreme aceştia au început să frecventeze biserica (august 1996).
• Niki Anniva din Pafo, Cipru, ne scrie în 5.9.1996: „Acum două zile am sunat la Mănăstirea Vatopedi ca să-mi faceţi un Paraclis la icoana Maicii Domnului Pantanassa (slăvit să-i fie numele!) pentru că aveam un chist ovarian mare iar medicul mi-a spus că e nevoie de operaţie. M-am speriat tare, deoarece mama mea a murit anul trecut de cancer uterin. Astăzi însă, mergând la medic, mi-a spus că nu am nimic şi că nu mai este nevoie de intervenţie chirurgicală, deoarece chistul a dispărut. Bucuria mea nu se poate descrie! Slăvit să fie Domnul!”
• Moscova, decembrie 1996. Liuboi avea cancer uterin şi medicii i-au propus intervenţie chirurgicală. A venit îndată la biserică pentru a participa la Acatistul icoanei Pantanassa. Înainte de operaţie, la examenul medical, s-a descoperit că dispăruse complet tumora uterină.
• Moscova, ianuarie 1997. Iuri, în vârstă de 48 de ani, avea o slăbire totală a sistemului nervos. Rudele au început să citească pentru el Paraclisul Maicii Domnului la icoana Pantanassa. S-a vindecat complet.
• Moscova, aprilie 1997. Alexandru, de 20 de ani, avea tumoră pe creier. A început să se roage în faţa icoanei Pantanassa. Tumora a dispărut.
• Moscova, mai 1997. Victor avea o tumoră în ţesutul medular din coloana vertebrală. Mama lui a citit acatistul Pantanassei. La reexaminare nu s-a mai găsit nici o urmă a tumorii.
• Iunie 1997. Sofia, de 50 de ani, suferea de o formă rară de cancer şi medicii au propus-o pentru operaţie. La Centrul Oncologic din Moscova s-a certificat diagnosticul şi s-a propus urgent intervenţia chirurgicală. Femeia s-a dus la biserică rugându-se în faţa icoanei Pantanassa, iar acasă a continuat să citească Acatistul icoanei. După o lună de zile, la reexaminare, tumora nu a mai fost găsită.
• Moscova, iulie 1997. Maria avea cancer uterin. A citit Paraclisul Pantanassei şi în două săptămâni cancerul a dispărut.
• August 1997. Alexandru din oraşul Ulianovsk suferea încă din ianuarie 1997 de cancer la rinichi, vezica urinară şi prostată. A început să se roage la icoana Pantanassa. Peste puţin timp la control s-a constatat că boala dispăruse complet.
• Moscova, septembrie 1997. Olga avea cancer uterin de gradul 4. A citit la biserică Paraclisul Pantanassei iar acasă Acatistul icoanei, timp de 40 de zile. La control s-a observat dispariţia tumorii.
• Ianuarie 1998. Bisericii cu hramul Sf. Ioan de Kronstadt din Udmurtia (lângă munţii Ural) i-a fost dăruită o copie după icoana Pantanassa şi ulei sfinţit la Paraclisul săvârşit în biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova. Astfel au avut loc multe vindecări de boli incurabile iar astăzi se citeşte săptămânal Acatistul icoanei în biserică.
• Ianuarie 1998. Un tânăr se ruga în biserica Tuturor sfinţilor din Moscova pentru mama sa care suferea de cancer şi care citea şi ea, acasă, Acatistul icoanei. La puţin timp după aceea cancerul a dispărut.
• Moscova, ianuarie 1998. Maria avea cancer la unul dintre sâni, care se umfla încontinuu. A cerut să i se facă Paraclisul icoanei Pantanassa la biserică. După trei zile s-a simţit mai bine iar după o săptămână era complet vindecată.
• Moscova, februarie 1998. O femeie trebuia să facă operaţie pentru extirparea ganglionilor, însă nu dorea. A început să citească Acatistul icoanei Pantanassa. Peste trei zile s-a prezentat la medic care i-a spus că nu mai are nimic şi că este complet sănătoasă.
• Moscova, martie 1998. Talina avea cancer intestinal. A făcut operaţie. La un control ulterior s-a constatat că tumora avea metastaze la ficat şi splină. Rugându-se în faţa icoanei Pantanassa s-a vindecat complet.
• Moscova, primăvara anului 1998. Roman avea hepatită tip C care îi provoca dureri de stomac şi somnolenţă. Mama lui se ruga în faţa icoanei Pantanassa şi îl ungea cu ulei din candela de la icoană. În scurt timp tânărul s-a vindecat.
• Iunie 1998. O pruncă pe nume Ana era internată la Centrul Oncologic Infantil din Moscova cu diagnosticul de cancer abdominal de gradul 3. Acasă părinţii citeau Acatistul icoanei Pantanassa. Într-o lună de zile tumora a dispărut.
• O tânără pe nume Ana a fost diagnosticată cu peritonită. A citit Acatistul Maicii Domnului Pantanassa şi s-a vindecat complet (Moscova, 7.6.1998).
• Un copil suferea de 4 ani de lepră. Mama lui a citit Acatistul Maicii Domnului Pantanassa, a participat la Sf. Liturghie în biserica Tuturor Sfinţilor şi a luat ulei de la candela icoanei, cu care l-a uns pe copil. S-a vindecat complet (Moscova, 13.8.1998).
• Alexandru din Moscova avea cancer la vezica urinară. După ce a citit Acatistul Pantanassei şi s-a uns cu ulei de la icoană, s-a vindecat (ianuarie 1999).
• Natalia Marinova din Bulgaria scria pe data de 24.2.1999 la Mănăstirea Vatopedi: „Am aflat de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care se cheamă Pantanassa şi m-am bucurat mult. Ştiu că vă rugaţi pentru oamenii care suferă de cancer. De aceea am prins curaj şi m-am hotărât să vă deranjez rugându-vă să mijlociţi pentru o femeie în vârstă care are cancer. Nepotul dânsei merge la biserica Sf. Nicolae din cartierul nostru. Acum câteva zile am văzut la biserica din centrul oraşului Varna Acatistul Maicii Domnului Pantanassa (tradus în bulgăreşte) împreună cu icoana pe care o aveţi la mănăstire. I-am dus femeii bolnave Acatistul—se numeşte Veselina—şi a început să-l citească. Astăzi nepotul ei mi-a spus că pe măsură ce citeşte Acatistul se simte din ce în ce mai bine. De aceea m-am decis să vă scriu, ca să vă cer să vă rugaţi pentru dânsa…”.
• Un bărbat din Moscova, pe nume George, avea soţia bolnavă de cancer la sân. A citit Acatistul icoanei Pantanassa şi a luat ulei din candelă pentru soţie. În scurt timp aceasta s-a vindecat complet (martie 1999).
• Angelica suferea de cancer. Medicii erau neputincioşi, nu se mai putea face nimic. A început să se roage în faţa icoanei Pantanassa şi s-a uns cu ulei din candelă în zona bolnavă, vindecându-se complet (Moscova, aprilie 1999).
• Micuţul Chiril Soprokov în vârstă de 3 ani şi jumătate, din oraşul Oral a fost diagnosticat de către medici cu leucemie. Părinţii lui au început să se roage fierbinte în faţa icoanei Pantanassa. După 8 luni s-a vindecat (4.6.1999).
• O femeie suferea de o boală gravă la pancreas. Medicii nu puteau face nimic. Fiica ei, Tania, a început să se roage la icoana Pantanassa şi peste câteva zile şi-a mai revenit. La reexaminare medicii nu au mai găsit nimic (Moscova, iulie 1999).
• Preotul ortodox Efrem din Worchester, Massachusetts (USA) în epistola sa din 7.7.1999 scrie despre o întâmplare legată de o copie a icoanei Pantanassa pe care a cumpărat-o de la Vatopedi pentru enoriaşii din parohia sa. Într-o duminică a vizitat o femeie care nu se putea deplasa din cauza unui accident vascular cerebral. Nu suferea însă de cancer. Femeia locuia cu cele două fiice ale sale. La sosirea preotului, una dintre fete l-a întâmpinat bucuroasă. Cealaltă însă, Elisabeth, nici nu i-a vorbit, ci stătea lângă patul mamei cu ochii ţintuiţi în podea, legănându-se pe marginea patului. Preotul a crezut că fata se comportă astfel deoarece era supărată pe el. După ce a rostit rugăciunea de împărtăşire a bolnavei, a aşezat lângă dânsa, în pat, icoana Pantanassa. În acel moment, Elisabeth, ca şi cum s-ar fi trezit din reverie, l-a privit în ochi, i-a luat icoana din mâini şi a apropiat-o de bolnavă ca să o sărute şi au rostit împreună rugăciunile de împărtăşire. Apoi n-a mai scos nici un cuvânt şi, după Sfânta Împărtăşanie, a început iarăşi să privească podeaua şi să se legene pe pat. Întorcându-se acasă, preotul a sunat-o pe sora lui Elisabeth ca s-o întrebe despre comportamentul ciudat al acesteia. Tânăra i-a răspuns că, imediat după plecarea lui, Elisabeth a căzut dintr-o dată la pământ, fără simţire. Au dus-o repede cu ambulanţa la spital şi astfel au aflat explicaţia comportării sale: Elisabeth avea o tumoră mare pe creier, ca recidivă a unui cancer al sânului care stagnase de mulţi ani. Fata nu avea nimic cu preotul, însă nu putea vorbi şi nu se putea mişca din pricina crizei pe care o avea, cu excepţia momentelor în care s-a rugat împreună cu mama ei şi s-au închinat la icoană! După efectuarea tomografiei medicii i-au acordat fetei doar câteva săptămâni de viaţă. La următoarea reexaminare s-a constatat însă că tumora a dispărut cu desăvârşire, medicii neputându-şi explica decât printr-o minune vindecarea fetei.
• Eugenia Constantinova avea nevralgie de ****** cu dureri insuportabile. A citit timp de 40 de zile Acatistul maicii Domnului Pantanassa, a mers la Sf. Liturghie în biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova şi s-a uns cu ulei din candela icoanei, vindecându-se. Aceasta s-a petrecut în septembrie 1999.
• Lidia Biţcova Dimitrievna, din Moscova, avea o jenă în regiunea stomacului. După biopsie a fost diagnosticată cu tumoră malignă, medicii propunându-i intervenţie chirurgicală. În final, operaţia a fost stabilită peste trei luni. În timpul acesta femeia a citit zilnic Acatistul şi s-a uns cu ulei din candela icoanei Pantanassa. La următorul examen medical cancerul dispăruse (7.9.1999).
• Nina, din Moscova, suferea de o degradare profundă a organelor vitale (rinichi, pancreas, ficat). S-a chinuit vreme de 6 ani, fără a afla vreun remediu. Cineva i-a spus despre icoana făcătoare de minuni Pantanassa. A mers la Liturghie şi apoi a cerut ulei din candela icoanei. La scurt timp s-a vindecat complet (9.1.2000).
• Natalia Galiţ Gherknevna, din Orsk, regiunea Orenburg, avea cancer la piept. După citirea timp de 40 de zile a Acatistului Pantanassei s-a vindecat (29.1.2000).
• Liudmila avea cancer la colon de gradul 4 şi tumori canceroase la uter şi ficat. După operaţie medicii i-au acordat doar două săptămâni de viaţă. Muribunda a început să se roage fierbinte şi să cânte Acatistul Maicii domnului în faţa icoanei Pantanassa. Acum, după trei ani de zile, Liudmila trăieşte şi îi dă slavă Atotîmpărătesei pentru minune (Moscova, februarie 2000).
• Valentina, din oraşul Orel avea tumoră malignă. Medicii nu o puteau ajuta. A început să citească Acatistul Atotîmpărătesei. În scurt timp tumora a dispărut (20.3.2000).
• Lidia, din Munţii Altai, avea cancer la stomac. I s-a extirpat o porţiune bolnavă însă cancerul s-a extins. A început să citească Acatistul şi să bea zilnic puţină aghiazmă sfinţită în timpul Paraclisului săvârşit la biserica Tuturor Sfinţilor. Metastaza a încetat. Acum este vie şi sănătoasă (mai 2000).
• Olga Axenova are o soră la Nijni Novgorod care suferea de cancer gastric. Medicii au propus-o pentru operaţie. A început să se roage citind Acatistul Atotîmpărătesei şi la scurtă vreme s-a vindecat (27.9.2000)
• Arhidiaconul Serghie Reinhardt din oraşul belgian Silly prezenta cancer în metastază care atacase câteva organe interne. A trimis o scrisoare la biserica Tuturor sfinţilor din Moscova unde se află copia icoanei Pantanassa, cerând să i se facă rugăciuni. După puţin timp starea sănătăţii s-a ameliorat, iar în câteva luni s-a vindecat complet (14.1.2001).

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ