DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

30 iunie 2010

7 NUIELE

Un tată avea şapte fii care, deseori, nu se împăcau, nu se ajutau. Lucrul acesta îl frământa  foarte mult pe acest tată şi nu ştia cum să procedeze ca să-i facă să înţeleagă că numai uniţi vor fi puternici în faţa vrăjmaşilor. Tot stând el aşa pe gânduri, îi veni o idee.
Într-o zi, bătrânul tată îi chemă pe fiii săi laolaltă, le puse înainte şapte nuiele viguroase, care erau bine legate, şi le spuse: "Cine va reuşi să rupă acest mănunchi de nuiele, aceluia îi voi da 100 de talanţi". Unul după altul îşi încercară dibăcia şi puterile, dar niciunul nu reuşiră. Neputând rupe mănunchiul de nuiele, recunoscură cu toţii: "Nu merge, nici nu e posibil!" "Ba da, le spuse tatăl, nu este nimic mai uşor!" Desfăcu legăturile şi rupse toate nuielele, una după alta, cu cel mai mic efort. "Aşa, bineînţeles că este uşor, îi spuseră fiii săi. Aşa şi un copil ar fi putut să le rupă!" Tatăl însă le spuse: "Aşa cum este cu aceste nuiele, la fel este şi cu voi. Atâta timp cât veţi fi împreună, bine legaţi cu legătura dragostei, veţi trăi cum nu se poate mai bine şi nimeni nu vă va putea dezbina. Dar dacă legătura înţelegerii şi dragostei, care vă uneşte, se va rupe, atunci se va întâmpla şi cu voi ca şi cu nuielele care zac rupte aici înaintea voastră, pe pământ". 

27 iunie 2010

CE N-AM DAT...S-A RISIPIT

Era odată un om bogat, dar credincios, care toată viaţa lui a făcut mult bine, ajutând pe cei nevoiaşi.
Într-o zi, merse la dânsul un prieten şi, stând de vorbă, omul bogat îi spuse că banca la care avea depuşi banii, dăduse faliment şi aşa pierduse acei bani.
Cu regret în suflet, bogatul îi zise prietenului său:
- Vezi: tocmai banii pe care nu i-am dat, i-am pierdut. Nu era mai bine să-i fi dat şi pe aceia la săraci, căci nu-i pierdeam, ci le folosea lor?
Şi de atunci, toată lumea spunea acestui om: „Sărăcuţul bogătaş” sau „Bogătaşul fără bani”.
Când a murit, prietenii au scris pe mormântul lui, aceste vorbe:
„Tot ce-am dat, am dobândit,
Ce n-am dat, s-a risipit…”


25 iunie 2010

„Mare-i Dumnezeu”


Trăia odată, în vremurile de demult, pe la începuturile creştinismului, un ceasornicar creştin care, la fiecare vorbă, zicea „Mare este Dumnezeu!”. În acea ţară domnea pe atunci un împărat păgân care ura mult pe creştin. Auzise împăratul şi de ceasornicarul creştin şi prinsese o ură pe el pentru vorba ce o avea. Într-o zi, trimise după el să-l aducă la curtea împărătească.
– Te-am chemat să-mi cureţi inelul acesta şi poimâine să mi-l aduci. Ia seama că, uite, inelul are o piatră scumpă; nu cumva să mi-o pierzi, căci o plăteşti cu capul – zise împăratul.
– L-oi curăţa, înălţate împărate! Mare-i Dumnezeu!
Împăratul ia inelu, spunând că merge să-l pună în cutie. Intră într-o altă cameră, scoate repede piatra scumpă din inel, o trimite pe un servitor să o arunce în mare şi, întorcându-se, dădu ceasornicarului inelul împachetat fără piatră, zicându-i:
– Acum poţi pleca la lucru; te-oi vedea cât de mare va fi Dumnezeul tău.
Ceaso]rnicarul merse acasă şi, fiind către seară, puse cutia bine în ladă, o încuie, rămânând să se apuce de lucru dimineaţă. A doua zi, femeia lui se duse în târg să cumpere nişte peşte proaspăt de mâncare, iar el să cureţe inelul. Dar, desfăcând cutia şi luând inelul, rămase încremenit de spaimă: piatra cea scumpă lipsea din inel. Deznădăjduit, îşi puse mâinile pe cap şi începu a striga: Doamne Dumnezeule, mare eşti! Ce mă fac eu acum?
În vremea aceea, sosi femeia din târg cu peştele şi, auzind ce se întâmplase, se înfricoşă şi ea. Pe ceasornicar îl aştepta o moarte sigură. Între timp femeia se apăucă să taie peştii dar, spintecând cel dintâi peşte, ce să crezi, în pântecele lui era o piatră sclipitoare. Ceasornicarul, cum o vede, strigă plin de bucurie: „Mare este Dumnezeu!… asta-i chiar piatra de la inelul împăratului.
Şi se apucă ceasornicarul să cureţe inelul, iar a treia zi se înfăţişă cu el înaintea împăratului.
– Ei, l-ai curăţat, întrebă împăratul.
– L-am curăţat preaînălţate împărate. Mare-i Dumnezeu!
Împăratul, când vede inelul cu piatra în el rămase uimit.
– Să-mi spui de unde ai luat piatra, căci eu am aruncat-o în mare.
– Ai aruncat-o, împărate, dar… Mare a fost Dumnezeu!
Şi îi povesti împăratului întâmplarea cu peştele. Când auzi împăratul această minunată întâmplare, se sculă în picioare , si ridicand mainile in sus..spuse..Mare-i Dumnezeu..

18 iunie 2010

IA JUGUL LUI CRISTOS


Ia jugul lui Cristos pe umăr
şi trage lângă El arând,
chiar dacă sameni numa-n lacrimi
şi umbli numai sângerând...
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
în sărăcie şi-n belşug,
că mulţi au stat cu El la mese,
dar prea puţini au tras la jug!

Ia-I sarcina şi-o du alături
şi simte-o apăsând din greu
cum ai răspunde doar tu singur
de tot ce are Dumnezeu.
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
odată-n cerul Lui de sus
nu după haina ce-ai purtat-o,
ci după sarcina ce-ai dus.

Ia-ţi crucea ta - şi-I mergi pe urme
tăcând şi mulţumind ca El,
iubeşte, roagă-te şi rabdă
urmând dumnezeiescu-I fel.
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
nu după numele ce-ţi pui,
ci după rănile-ndurate
sub crucea ta şi Crucea Lui.


poezie de Traian Dorz

Roaga-te lui Dumnezeu!

De-ai ajuns la stramtorare
Si ai dat cumva de greu,
Sa nu cazi in disperare,
Roaga-te lui Dumnezeu!

Cand incepi sa faci un lucru,
Cand incepi a ta lucrare,
Roaga-te la Dumnezeu
Sa-ti dea binecuvantare!

Nu huli pe Dumnezeu
Nici a Sale lucruri sfinte,
Caci pacatul cel mai greu
Este hula celor sfinte!

Pe parinti sa-i ascultati
Si sa-i respectati intr-una;
Ca sa faceti numai bine,
Ei va-nvata-ntodeauna.

Sa fii bun, sa fii milos
Orisicand si cu oricare,
Caci asa Domnul Hristos
Iti da binecuvantare!

Cel ce sta de rau departe
Si tot face numai bine,
Va avea de bine parte
Si in veacul care vine!

De faci bine cat traiesti,
,,Bine faci, bine gasesti",
Iar de faci vreodata rau,
Te va bate Dumnezeu!

(Constantin C. Popescu)

16 iunie 2010

Toate trebuie făcute cu măsură

După slujbă, un tânăr s-a apropiat de preot şi l-a întrebat: - Părinte, îmi daţi binecuvântare să mă duc mâine cu colegii mei la un film? Am terminat sesiunea şi vreau să mă relaxez puţin. - La ce film vreţi să mergeţi? - La o comedie SF. - Dacă ţii mult să mergi, du-te. Tânărul s-a îndepărtat. Paraclisierul, care în tinereţea sa fusese frate de mânăstire, auzind cuvintele părintelui, s-a smintit: - Vai, părinte, cum îl lăsaţi să îşi piardă timpul? - Nu e treaba ta. - Totuşi, nu vă e frică de Dumnezeu? - Nu eşti tu duhovnicul lui, ci eu. De câteva luni vine la biserică şi e din ce în ce mai râvnitor. Nu trebui să privească credinţa ca pe un jug sufocant. Trebuie să urce pe fiecare treaptă, nu poate ajunge direct la capătul drumului. Peste câţiva ani sau poate chiar peste câteva luni poate că va renunţa de bună-voie să meargă la astfel de filme. Se va folosi mai mult dacă va urca pe treapta următoare la momentul potrivit, nu când îi impun eu. - Nu vă înţeleg. - Uite, îţi dau un exemplu. Tu asculţi la tine acasă muzică religioasă? - Da, cum să nu. Uneori ascult până suprasolicit casetofonul. - Aici vroiam să ajung. Şi atunci, îţi mai pui muzică? - Nu, să nu-l stric. - Aşa e şi cu sufletul. Cum să-ţi explic mai simplu? Sufletul e ca un stomac. Dacă îi dai hrană duhovnicească tot timpul, fără să îi dai timp să digere ce mănâncă, face indigestie. Toate trebuie făcute cu măsură. (Patericul Mirenilor - Danion Vasile)


PIATRA SCRISA

Tradiţia locală mărturiseşte că la construirea căii ferate dintre Caransebeş şi Orşova, la deschiderea tunelului pe unde era rânduită trecerea căii ferate, s-a găsit o icoană pictată care reprezenta Sfânta Treime, ceea ce a îndemnat credincioşii de a determina inginerii constructori să devieze ieşirea tunelului spre Armeniş la câţiva metrii înspre apus de icoană. Apariţia acestei icoane este învăluită de mister.    Credincioşii mărturisesc că este o minune şi nu a apărut prin zugrăvirea de către mâinile unui meşter.

   Tradiţiile orale sunt diverse, însă, prima menţiune documentară sigură despre Piatra Scrisă apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecută stânca Sfintei Treimi. Datorită infiltraţiilor de apă în stânca ce adăposteşte icoana, aceasta a necesitat restaurarea în 1822 de către picotul Moise Buru Scriitorul din Caransebeş.
   În anul 1929 familia Dragomir din Slatina Mică a ridicat o capelă ce adăposteşte icoana în amintirea fiicei lor care a trecut la Domnul. În anul 1930 Episcopia Caransebeşului a construit o casă cu etaj pentru personalul monahal şi o clopotniţă astfel apărând aşezarea monahală numită schitul de la Piatra Scrisă. Datorită poziţionării pe marginea drumului european, fapt ce nu constituia confort duhovnicesc, la iniţiativa părintelui ieromonah Hristofor Bucur s-a amenajat pe dealul din vecinătatea schitului un nou corp monahal şi o biserica reprezentativa pentru aceste locuri. Hramul acestui schit constituie un prilej de pelerinaj la icoana Sfintei Treimi de la Piatra Scrisă în fiecare an la praznicul „Duminica tuturor sfinţilor”. Noua biserică a mănăstirii a fost târnosită în anul 2008 de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului la hramul aşezământului mănăstiresc.
   Pentru Episcopia Caransebeşului, pentru credincioşii din Valea Timişului şi nu numai, prăznuirea hramului mănăstiresc de la mănăstirea Piatra Scrisă reprezintă o zi de pelerinaj duhovnicesc şi de sărbătoare aleasă de la începutul secolului XX.
BISERICA IN ACTUALITATE:
   În fiecare an, la praznicul Duminicii Tuturor Sfinţilor mii de credincioşi vin la această sfântă mănăstire şi se închină icoanei Sf. Treimi, apărute în mod miraculos pe "stânca de sub calea ferată". Şi în acest an, cu prilejul hramului mănăstiresc, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a săvârşit Sf. Liturghie arhierească la această mănăstire alături de un sobor de preoţi în prezenţa unei mulţimi de credincioşi care au umplut curtea aşezământului monahal.
   În cadrul Sf. Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Nicolae Codrea, care va sluji la catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Caransebeş. Totodată Chiriarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură, punând la sufletul credincioşilor importanţa cinstirii sfinţilor, care mijlocesc înaintea tronului Preasfintei Treimi, pentru mântuirea noastră.
   "Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a arătat traseul spre veşnicie, prin calea bătătorită de sfinţii Săi. Să o urmăm şi noi, căci avem atâta nor de mărturie a slavei Sale prin osteneala sfinţilor" a îndemnat părintele episcop pe credincioşii prezenţi.
   În încheiere, Preasfinţia Sa a evidenţiat lucrarea deosebită a obştii monahale de la mănăstirea Piatra Scrisă, format din 7 vieţuitori, care păstrează aprinsă candela monahismului în acest loc însemnat şi binecuvântat de Dumnezeu.
   În prezent, obştea monahală condusă de protosinghelul Paisie Sadici întreprind eforturi de definitivare a ansamblului monahal aflat pe dealul de lângă biserica care găzduieşte de zeci de ani icoana nefăcută de mâini omeneşti a Sfintei Treimi.


AM FOST DE MULTE ORI AICI, FIIND IN DRUMUL MEU SPRE TURNU SEVERIN..VA ATASEZ CATEVA POZE DE AICI...ERAM CU NEPOTELUL MEU...







Icoana „Pimen” a Maicii Domnului, 6 iunie





   Icoana „Pimen” a Maicii Domnului, 6 iunie

   Icoana poartă numele de „Pimen”, de la mitropolitul Pimen al Moscovei şi al întregii Rusii (1385-1390), care a adus-o de la Constantinopol la Moscova, între anii: 1381-1387.

  Într-o zi, un negustor pe nume Titrumov, a cerut ca un preot sa vina cu Icoana Pimen, in casa sa, si sa-i citeasca o rugaciune. Obiceiul era răspândit în ceea ce priveste Icoanele făcătoare de minuni.
   În timpul molitvei, din Icoana Maicii Domnului „Pimen” (Pimenovskaia) a început să izvorască mir şi s-a răspândit un miros extraordinar. Cu ajutorul mirului scurs, s-au vindecat mai apoi mulţi bolnavi.

   Pentru multă vreme Icoana a fost aşezată în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova – Kremlin, însă în urma unui incendiu, in 1547, a fost mutată în Catedrala Bunei Vestiri - Kremlin. Cu această ocazie, pe spatele Icoanei „Pimen” a fost pictată Icoana Bunei Vestiri.
   În 1918 a fost transferată la Muzeul Istoric, iar în 1930, in Galeria Tretiakov, unde se află până astăzi.
   Icoana era sărbătorită din vechime la 6 iunie. Deşi pomenirea ei a încetat oficial o perioadă (la începutul sec. XX), în prezent ea s-a reluat. Este o Icoană iubită şi răspândită sub forma a numeroase copii, îndeosebi în Rusia.

ICOANA FACATOARE DE MINUNI

O icoană făcătoare de minuni a fost furată dintr-o Catedrală Ortodoxă din Helsinki
   O icoană făcatoare de minuni, deosebit de venerată de către credincioşii ortodocşi din Finlanda, a fost furată noaptea trecută (marţi spre miercuri 9 iunie 2010), din Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Helsinki, a anunţat biserica.

9 iunie 2010

DRAGOSTE DE MAMA

O tânără domnişoară s-a întors acasă într-o după-amiază. Avusese o zi grea, cu multe probleme şi acum era obosită şi supărată. Mama ei, femeie în vârstă, s- a grăbit să-i iasă în întâmpinare. S-au aşezat împreună la masă, dar, ca orice mamă, a văzut de îndată tristeţea din sufletul fetei şi a căutat să o liniştească.
- Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi că toate se pot rezolva aşa, cu una, cu două?Nici nu ştii despre ce-i vorba.
- Dar îmi poţi povesti - i-a răspuns, cu răbdare, mama. Poate te-aş putea ajuta...
- Cu ce să mă ajuţi, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări şi sfaturi.
Lasă-mă în pace! - a mai strigat tânăra fată şi a plecat în grabă, trântind uşa.

Spre seară, când s-a mai liniştit, când şi-a dat seama de greşeala ei, de supărarea pe care i-o pricinuise, cu siguranţă, mamei, s-a întors. Acasă însă, şi-a găsit mama aşteptând în fotoliul din faţa ferestrei, cu capul în piept, parcă ar fi adormit.

Dar ea murise, murise de inimă chiar în după-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnică a fost toată durerea fetei. Mama murise şi ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: "Lasă-mă în pace!". Acest lucru o durea cel mai tare pe tânăra fată: mama murise fără ca ea să-i fi spus, de fapt, cât de mult o iubeşte, câtă nevoie are de prezenţa ei, de sfaturile ei, de dragostea ei - dragoste de mamă.

"După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama." (Fericitul
Ieronim)

8 iunie 2010

Timpul schimbarii

Timpul schimbarii



La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:
- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa?

- Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:
- Vezi acest vlastar, stii ce este?
- Da, parinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheama pe cineva.
Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.
- Acum scoateti bradul falnic de acolo.
- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.
- Acum vezi, fiule? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar, cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.
Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou.
/crestinortodox.ro/


Pomenirea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului “Portarita” – 12 februarie

ivirita
Intre icoanele Maicii Domnului zugravite de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, scrierile mai vechi, cat si mai noi, pomenesc si vestita icoana a Panaghiei Portaitissa (gr: porta i tissa, Portarita), de la Manastirea atonita Iviron. La fel de vestite au fost in Rusia si cele doua copii ale acestei icoane, comandate de Patriarhul Nikon iconarilor din Sfantul Munte, prima adusa la Moscova in 1648 si asezata într-un paraclis anume zidit pentru ea in Manastirea Novodievitchi, iar cea de a doua, adusa dupa 1655 la Novgorod, in marea biserica a Manastirii numita Iverski Bogoroditchni Siviatoezerski. Mai tarziu, si alte copii ale acestei icoane, numita de credinciosi „Pravoslavnia iverskaia” si prazuita de Biserica rusa in 31 martie, s-au raspandit in numar mare in întreaga Rusie. Chiar si in zilele noastre, o alta copie a icoanei atonite, aflata azi la Montreal, Canada, zugravita pe la 1980, este si ea facatoare de minuni, tamaduind multi neputinciosi cu untdelemnul înmiresmat care a izvorat din ea si, mai uimitor, care a izvorat chiar din reproducerile acesteia.
Dintre toate aceste odoare de mare pret ne vom opri asupra povestirii despre icoana cea veche de la Iviron, tradusa si diortosita din elineste de Ieromonahul Rafail de la Ramnicu Valcea, in 1820. De aici aflam ca icoana a apartinut unei vaduve din partile Niceei, care avea un singur fiu. Dar atunci împaratea Teofil, si era mare prigonire împotriva sfintelor icoane. Acest „urator de Hristos” a trimis ostasi prin cetati ca sa cerceteze de se vor mai afla icoane, fie prin biserici, fie prin case, sa le coboare si sa le arda, iar pe cinstitorii acestora sa-i munceasca cu felurite chinuri. Cautand cu multa iscodire, catanele împaratesti aflara de icoana vaduvei. Ca sa o ocroteasca, femeia iubitoare de Hristos trimite icoana pe mare, iar pe fiul ei îl sfatuieste sa fuga. El merse spre Tesalonic, iar de-acolo in Sfantul Munte, unde s-a si calugarit. Aceasta a fost învederat randuiala dumnezeiasca, sa se duca tanarul acolo, ca sa vesteasca despre cele întamplate cu aceasta sfanta icoana, care scriindu-se, sa cunoastem si noi, cei de acum, despre dansa. Deci, dupa trecere de multa vreme, oarecare batrani din manastirea ivirilor, vazura deodata pe mare ceva asemenea unei flacari. Aceasta vazand ei, s-au ridicat strigand: „Kirie eleison!”. Si, adunandu-se toata obstea, priveau si se minunau de acea priveliste, însa ce anume era nu puteau sa priceapa nicidecum. Iar aceasta nu numai ziua se arata, ci si noaptea. Si alti monahi s-au adunat din Sfantul Munte, din Lavra, de la Vatoped si din alte manastiri, si încercand sa se apropie cu luntrile, au vazut icoana Maicii Domnului, dar prea tare nu au putut sa se apropie de dansa, caci cum se apropiau, ea tot se departa. Însa rugandu-se ei cu lacrimi Domnului ca sa poata lua icoana Maicii Lui, ca sa o aiba spre mangaiere strainatatii lor, le-a ascultat Domnul rugaciunea. Si-apoi toate s-au întamplat in acest chip: Un oarecare Cuvios Gavriil, cunoscut pentru fericita lui simplitate, primeste porunca in vis de la Maica Domnului sa coboare la mare si, umbland fara temere pe apa, sa aduca icoana „ca sa cunoasca toti dragostea si purtarea de grija ce o are catre manastire, caci am venit într-adins aici pentru ajutorul vostru”. Acestea savarsindu-le cuviosul, s-au umplut de bucurie toti parintii, trei zile priveghind si cantand imn de slava. Dupa aceasta, aducand sfanta icoana cu Preacuratul chip in biserica cea mare, au pus-o in partea cea mai din launtru a jertfelnicului. Dar a doua zi, aprinzatorul candelelor intrand la ceasul Utreniei spre a pregati cele dupa randuiala, n-a aflat icoana la locul ei, ci tocmai deasupra portii manastirii. Deci luand-o acesta a dus-o cu evlavie si mare grija la locul cel mai dinainte. Dar iarasi Maica Domnului si-a schimbat locul si tot asemenea s-a întamplat de mai multe ori, facandu-se fireste aceasta pricina de nedumerire pentru toti parintii. Numai Cuviosului Gavriil i s-a aratat iarasi „Raza Soarelui celui întelegator”, zicandu-i: „Mergi la manastire si spune parintilor sa nu ma mai necajeasca, caci eu n-am venit aici ca sa ma paziti voi, ci pentru ca eu sa va fiu pazitoare voua, nu numai acum, ci si in veacul ce va sa fie”. Acestea auzindu-le purtatorul de Dumnezeu Gavriil, Parintele nostru, s-a pogorat îndata la manastire vestind egumenul si întreaga obste. Apoi au zidit o biserica la poarta manastirii, in numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezu, a Portaritei, si au asezat-o acolo, iar poarta s-a facut într-alta parte, dupa cum si pana astazi se vede, spre nemincinoasa marturie a pricinii.
S-a prorocit ca la sfarsitul lumii aceasta icoana va pleca pe mare asa cum a venit.
O alta minune la aceasta icoana: un tanar n-a primit paine de la bucatar, atunci Maica Domnului i-a dat un galben sa-l duca bucatarului – bucatarul si-a dat seama de unde era galbenul respectiv si s-a cait.
Uleiul de la candela acestei icoane este leac pentru otrava, cuviosul Nectarie Protopsaltul de la Prodromou insusi s-a izbavit de moarte prin otravire.
Pe vremea venirii Arabilor în Sf. Munte un soldat arab a lovit cu cutitul în chipul icoanei acesteia, si îndată a început a curge sânge. Arabul văzând minunea, s-a înfricosat si căzând la pământ s-a pocăit, s-a botezat în legea crestinească si s-a îmbrăcat în haina monahicească, rămânând acolo până la moarte.
Manastirea Iviron, Sfantul Munte Athos
sursa: logos.md

Minunea Maicii Domnului

dsc00045
Această minune preaslăvită a Maicii Domnului s-a întâmplat în luna decembrie a anului 2004. Pentru prima dată am auzit-o de la un călugăr grec, pe care l-am luat cu maşina, iar după câteva zile mi-a dat-o cineva scrisă, după cum o primise de la Ierusalim, de la Mănăstirea Păstorilor „Slavă întru cei de sus” de la Bethlehem.
Un tânăr din Arabia Saudită era căsătorit cu o tânără de origine musulmană, bogată, dar care nu putea avea copii. Cu toate că aveau foarte mulţi bani şi au fost pe la diferiţi medici, nu au reuşit nimic. Părinţii lui îl sfătuiau să-şi ia a doua soţie şi să o păstreze şi pe prima, căci legea lor le permite să aibă până la patru femei. El, însă, obosit şi mâhnit, şi-a luat soţia şi a plecat să facă o călătorie în Siria.
Acolo a închiriat o limuzină cu tot cu şofer, să-i ducă pe la toate locurile frumoase din Siria. Şoferul a observat o întristare şi o durere pe chipurile lor. După ce s-au cunoscut mai bine, a intrat în vorbă cu ei, a prins curaj şi i-a întrebat de ce nu sunt mulţumiţi. Avea impresia că este vinovat cu ceva sau nu le place maşina. Atunci soţii i-au explicat pricina întristării lor: că nu pot să aibă copii.
Auzind acestea, şoferul le-a zis că acolo, în Siria, creştinii ortodocşi au o mănăstire a Maicii Domnului numită Sinodoghia – care în arabă înseamnă Stăpână, Doamnă – unde multe familii fără copii şi-au aflat mângâierea la icoana ei făcătoare de minuni.
Entuziasmaţi, i-au cerut şoferului să-i ducă şi pe ei la Saidnaya, la Stăpâna creştinilor, şi s-au înţeles că, dacă vor dobândi un copil, vor reveni şi vor plăti şoferului 20.000 de dolari, iar mănăstirii 80.000. Şoferul le-a spus că acolo la mănăstire le vor da să mănânce o bucăţică de fitil de la candela icoanei şi atunci Maica creştinilor le va împlini cererea.
S-au dus la mănăstire, au făcut ce trebuia şi s-au întors în ţara lor. Femeia a rămas însărcinată, iar la timpul cuvenit a născut un băiat sănătos şi frumos.
Văzând această minune a Maicii Domnului, musulmanul s-a hotărât imediat să-şi împlinească făgăduinţa pe care o făcuse. A dat telefon şoferului care-i plimbase să vină să-l ia de la aeroportul din Damasc. Însă şoferul, fiind îndemnat de cel viclean, a mai luat cu el alte două persoane cu scopul de a-l ucide cu scopul de a-i lua toţi banii. Luându-l de la aeroport, musulmanul, de bucurie, a dat câte 10.000 de dolari şi la prietenii şoferului.
Plecând spre mănăstire şi ajungând într-o zonă mai pustie, au oprit maşina şi l-au omorât pe tânăr, tăindu-i capul, mâinile şi picioarele. După ce l-au prădat de bani, l-au pus în portbagaj cu scopul de a-l arunca într-un loc prăpăstios.
Ajungând într-o zonă centrală, li s-a oprit maşina, nemaiputând să o pornească. În momentul acela, cineva a trecut cu maşina pe acolo, şi, oprind, s-a oferit să-i ajute. Ei au spus că nu au nevoie, dar cel care trecea a văzut că picura sânge din portbagajul maşinii. Acesta plecând a anunţat poliţia, care, ajungând la faţa locului, le-a poruncit să deschidă portbagajul, şi, mare minune: musulmanul s-a ridicat viu, fiind plin de sânge şi a zis că tocmai atunci Maica Domnului i-a terminat de cusut gâtul la loc, fiind chiar la ultima împunsătură. Cei trei, când l-au văzut viu, au înlemnit pe loc şi au început să strige: „Noi, noi te-am tăiat bucăţi, tu cum eşti viu? Nu se poate, nu putem să credem că eşti întreg!”.
Poliţia, luând pe cei trei, i-a dus la închisoare, iar musulmanul a fost dus la cei mai buni medici pentru încredinţare şi confirmare. Medicii au constatat că într-adevăr este proaspăt cusut, iar poliţiştii depunând mărturie, au recunoscut cu toţii că este o mare minune a Maicii Domnului.
Musulmanul şi-a sunat soţia să vină împreună cu copilul în Siria, apoi au mers cu toţii la Mănăstirea Maicii Domnului Saidnaya şi în loc de 80.000 de dolari promişi, a dăruit 800.000 de dolari şi s-a botezat împreună cu toată familia sa.
Această minune i-a pus mult pe gânduri pe musulmani, deoarece a fost difuzată în presă, la radio, la televiziune şi pe internet. Maica Domnului să-i lumineze şi să-i aducă la adevărata credinţă.

7 iunie 2010

Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu,

Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate, sau să mă rog.

Căci cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi să mă urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit şi eu, să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă.

Primeşte această mărturisire, a greşelilor mele cele multe şi grele şi o du Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv ticălosului şi tăvălitului meu suflet. Că de mulţimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare.

Pentru aceasta, pe tine te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe toate, şi nemulţumitor arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele fără de minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac de fapte bune, bogat de patimi, şi plin de ruşine, lipsit de dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu, făcându-mă de plângere arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune oamenilor, mustrat de conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai înainte de moarte fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi mai înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit.

Pentru aceea dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cel ce sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru dezmierdări cu desfrânatele am cheltuit avuţia cea părintească; cel ce am curvit mai mult decât desfrânata; cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv mai mult decât bogatul; cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea bună.

Miluieşte-mă pe mine cel smerit; milostiveşte-te spre mine cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. Nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poţi, ca ceea ce eşti mai presus de toate zidirile şi nimic nu îţi este ţie cu neputinţă, numai de vei voi.

Deci, nu trece cu vederea lacrimile mele; nu te întoarce de către suspinul meu; nu lepăda durerea inimii mele; nu ruşina nădejdea mea cea către tine. Ci cu rugăciunile tale cele de Maică, silind pe cea nesilită milostivire a Fiului tău, Cel bun şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine ticălosul şi nevrednicul robul tău, să-mi iau frumuseţea mea cea dintâi şi dintru început şi să lepăd grozăvia patimilor, să mă slobozesc de păcat şi să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceţii celei trupeşti şi să mă îmbrac întru sfinţenia curăţeniei cele sufleteşti; să mor lumii şi să viez faptei celei bune.

Călătorind eu, împreună călătoreşte cu mine; pe mare înotând, împreună înoată; priveghind, întăreşte-mă; necăjindu-mă, mă mângâie; împuţinându-mă la suflet, îmbărbătează-mă; îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruieşte; nedreptăţit fiind, izbăveşte-mă; năpăstuit fiind, îndreptează-mă; spre moarte primejduindu-mă, degrab alergând mă scoate; vrăjmaşilor celor nevăzuţi, în toate zilele de temut mă arată; ca să cunoască toţi cei ce cu nedreptate mă tiranizează, al cui rob sunt eu.

Aşa, Preabună Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ascultă ticăloasa mea rugăciune şi nu mă ruşina de nădăjduirea mea cea către tine, ceea ce eşti după Dumnezeu nădejdea tuturor marginilor pământului.

Aprinderea trupului meu stinge-o; viforul cel cumplit din sufletul meu, potoleşte-l; mânia cea amară, îmblânzeşte-o; trufia şi mândria părerii celei deşarte, din mintea mea şterge-o; nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene şi bântuielile cele de zi ale gândurilor cele necurate, din inima mea împuţinează-le; învaţă limba mea să grăiască cele de folos; povăţuieşte ochii mei să vadă drept faptele bune cele adevărate.

Picioarele mele îndreptează-le să alerge fără împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu; mâinile mele fă-le să se sfinţească ca, cu vrednicie să le ridic pe ele către Fiul Cel Preaînalt; curăţeşte-mi gura mea ca, cu îndrăzneală să-L numesc Tată pe Dumnezeu Cel Înfricoşat şi Prea Sfânt; deschide-mi urechile mele ca să audă simţitor şi gânditor cuvintele cele mai dulci decât mierea şi fagurul ale Sfintelor Scripturi, şi să vieţuiesc după dânsele întărindu-mă de tine.

Dă-mi vreme de pocăinţă, de întoarcere a gândurilor; de moartea cea năprasnă, fereşte-mă; osândit de conştiinţă fiind, izbăveşte-mă. Şi mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărţirea sufletului de ticălosul meu trup.

Sila cea nesuferită, lesnind-o; durerea cea nespusă, uşurând-o; strâmtoarea cea nemângâiată, mângâind-o; de faţa cea întunecată a dracilor, izbăvindu-mă; de cercarea cea preaamară a vameşilor celor din aer şi stăpânitorilor întunericului, slobozindu-mă şi zapisele păcatelor mele celor multe rupându-le, cu Dumnezeu mă împrieteneşte, şi stării Lui de-a dreapta, celei fericite, la înfricoşata judecată mă învredniceşte; şi bunătăţilor celor veşnice şi nestricăcioase, moştean pe mine mă fă.

Această mărturisire îţi aduc ţie, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu, folositoarea şi nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care cu blândeţe primeşte-o şi mă curăţeşte de toată spurcăciunea trupului şi a duhului. Şi mă învredniceşte în veacul acesta de acum fără de osândă să mă împărtăşesc cu preasfântul şi preacuratul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului tău; iar în cel ce va să fie, cu cina cea preadulce şi cerească a desfătării Raiului, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

Aceste bunătăţi, dobândindu-le eu nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cel ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare şi chezăşuitoare tuturor păcătoşilor.

Că prin tine, Prealăudată şi Preabună Stăpână, se mântuieşte toată firea omenească, lăudând şi binecuvântând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea Prea Sfântă şi de o fiinţă, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!


Suflet intunecat

Intr-o iarna grea, un calugar a plecat din manastire spre satul de la poalele muntelui, sa vada de sanatatea unui copil pe care boala il tintuise la pat. La marginea padurii, a gasit, cazut in zapada, un cerb mort de foame si frig, dar si-a continuat drumul. Ajuns in casa baiatului, l-a chemat pe tatal acestuia si i-a spus:
 - Am gasit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul si foamea l-au rapus. Haide sa il iei si veti avea hrana pentru o vreme!
Suflet intunecat
 Bucuros, omul i-a multumit calugarului si l-a urmat la locul cu pricina. Langa cerbul mort, insa, zacea acum un lup, care, gasind intre timp animalul, il devorase. Nestiind sa se opreasca la timp, manat doar de o lacomie exagerata, lupul mancase mult mai mult decat i-ar fi trebuit si decat ar fi avut nevoie. Acum zacea mort, ucis de propria lui lacomie.
 Vazand toate acestea, calugarul ii spuse taranului:
 - Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, rapusi de griji si nevoi, de lipsuri si greutati. Sufletul lor se intuneca si "ingheata" in atatea necazuri. Acestia uita de Dumnezeu si de cele sfinte, furati de viata grea pe care o traiesc, cand doar credinta le-ar mai putea incalzi sufletul. Numai dragostea si mila lui Dumnezeu ii pot intari; nu trebuie decat sa le caute. Insa, altii - vai de aceia! - sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decat le-ar trebui si, cu toate acestea, sunt si ei morti sufleteste. Traiesc doar pentru ei, cand ar putea sa dea si altora. Sufletul lor este "inghetat" de egoism, intunecat de lacomie. Vai de ei, caci pacatul lor este cu atat mai mare! Sa fii coplesit de greutati este o neputinta, insa sa fii doborat de placeri este o rusine! La Judecata ce va veni curand, va fi rau de sufletul ingenunchiat de greutati, dar va fi vai si amar de sufletul ingenunchiat de placeri.

"Ispitele sunt de doua feluri: sau stramtorile vietii incearca inimile, vadind rabdarea lor, sau belsugul vietii devine iarasi chip de ispita. E la fel de greu, atat sa-ti pastrezi sufletul neinjosit de greutati, cat si sa nu ti-l jignesti in situatii inalte."

GHINDA SI DOVLEACUL


Într-o călduroasă zi de vară, un ţăran se întorcea de la câmp. Era mare arşiţă şi omul se simţea tare obosit.
Văzând la marginea drumului un stejar mare şi umbros, se opri să se odihnească puţin. Se aşeză jos, la poalele copacului, cu spatele rezemat de trunchi. Îşi ridică privirea în sus şi văzu mulţimea de ghindă tânără care atârna de crengile lui.
- Vai, vai, ce de ghindă, îşi zise săteanul. Dar oare de ce un copac aşa mare şi puternic, cum e stejarul, are un fruct aşa mic şi uşor ca ghinda? Crengile lui ar putea susţine chiar şi dovleci. Ei, da, un stejar plin de dovleci, ce bogăţie!
Şi tot gândind şi socotind, iată că îl luă somnul şi aţipi. Dormi un pic şi...iată că, deodată se trezi! Ce se-ntâmplase? O ghindă se desprinsese din copac şi căzuse drept pe nasul omului nostru. Acum, ţăranul se tot freca, căci, deşi mică, ghinda venind de sus, îl lovise cu putere şi îl durea un pic.
- Măi, îşi zise ţăranul. Vezi, toate lucrurile cu rostul şi tâlcul lor... Ei, na! Ce s-ar fi ales de nasul şi de capul meu dacă din stejar ar fi căzut un dovleac şi nu o ghindă?!
Omul îşi luă haina şi îşi văzu mai departe de drum.
(după La Fontaine)

5 iunie 2010

ICOANA FACATOARE DE MINUNI DE LA CRAIOVA

Câmpurile de energie ale icoanei au lăsat cu gura căscată cercetătorii iconografici de la Oxford Icoana făcătoare de minuni a dispărut de două ori pentru a nu fi vândută. Icoana făcătoare de minuni a dispărut de două ori pentru a nu fi vândută. La câteva sute de metri de centrul oraşului, în catedrala episcopală, o icoană a Maicii Domnului apără neîntrerupt, de cinci veacuri, un oraş întreg din Oltenia: Craiova. De boli, de farmece, de potopuri, de toate răutăţile omeneşti. Povestea apariţiei acesteia în Craiova, toţi au auzit-o, de la copii de cinci ani până la moşnegi de nouăzeci, chiar dacă este puţin schimbată sau înfrumuseţată pe alocuri. Le-a intrat oamenilor în sânge, le place s-o istorisească oricui vrea s-o asculte, cu voce tare şi bogăţie de amănunte, ca să ţină cât mai mult. taguri Pictura nu a fost niciodată restaurată şi se păstrează în stare perfectă la Catedrala Episcopală „Madona Dudu”. Preoţii cred cu tărie că icoana e făcătoare de minuni întrucât din ochii Maicii Domnului au curs lacrimi adevărate, iar focul nu a atins-o în incendiul de acum o sută de ani. Totul a început acum câteva sute de ani. Icoana a fost găsită într-un dud, de către un evreu spaniol pripăşit prin Oltenia, care a luat-o spre a o vinde. Spre uimirea lui, icoana a reapărut în dud. În 2004, un grup format din 45 de cercetători de la Institutul Oxford a venit, special la Craiova, pentru a analiza câmpurile energetice emanate de icoana făcătoare de minuni (foto) de la Catedrala Episcopală,”Madona Dudu”. A fost uimitor ceea ce s-a întâmplat.

Craiova: Specialiştii iconografi despre icoana Madona Dudu: E aproape vie!


Credincioşii spun că icoana de la Madona Dudu le dă energie

Credincioşii spun că icoana de la Madona Dudu le dă energie

Câmpurile energetice ale icoanei Maicii Domnului, aflată în Catedrala Episcopală Madona Dudu din centrul Băniei, dau peste cap teoriile oamenii de ştiinţă. Preoţii cred cu tărie că icoana e făcătoare de minuni întrucât din ochii Maicii Domnului au curs lacrimi adevărate, iar focul nu a atins-o în incendiul de acum două sute de ani. 
Icoana apără neîntrerupt, de cinci veacuri, locuitorii Craiovei. De boli, de farmece, de potopuri, de răutăţile omeneşti. Povestea apariţiei acesteia în Cetatea Banilor, toţi au auzit-o, le-a intrat în sânge, le place s-o spună cu bogăţie de amănunte. Icoana nu a fost niciodată restaurată şi se păstrează în stare perfectă la Catedrala Episcopală Madona Dudu. Preoţii cred cu tărie că icoana e făcătoare de minuni întrucât din ochii Maicii Domnului au curs lacrimi, iar focul nu a atins-o în incendiul de acum o sută de ani.  „Este un adevărat miracol. Oamenii vin şi ne spun că Fecioara i-a ajutat ori de câte ori i s-au rugat”, ne-a spus parohul Marian.
Totul a început acum câteva sute de ani. Icoana a fost găsită într-un dud, de către un evreu spaniol pripăşit prin Oltenia, care a luat-o spre a o vinde. Spre uimirea lui, icoana a reapărut în dud. „Atunci, pentru prima oară, s-a ştiut despre minunea Maicii Domnului, în locul respectiv fiind ridicată în prezent catedrala”, mai spune preotul.  Auzind de minunile săvârşite de icoană, zeci de persoane au încercat să o fure, însă fără nici un rezultat. „Au furat absolut orice se putea lua din biserică, însă niciodată nu au reuşit să fure icoana Maicii Domnului”, povesteşte şi preotul Petre Mocanu.

Minunile se ţin lanţ

Minunile icoanei de la Madona Dudu au intrat în conştiinţa credincioşilor din toate colţurile lumii. Catedrala este asaltată în fiecare an, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de sute de credincioşi.  O femeie din Belgia vine în fiecare an aici. „Simt cum îi bate inima!”, le-a povestit aceasta preoţilor. „Ne-a spus că vine pentru a simţi energia pe care icoana o emană”.
 „Era de Bobotează. Soţia mea avea tot mai des tendinţe de suicid. Nu ştiam ce să fac. Am ajuns la catedrală. Preotul mi-a citit şi s-a rugat Maicii Domnului. Nu a trecut nicio săptămână şi soţia mea şi-a revenit”, ne-a povestit Mihai Dascălu.

Energia icoanei i-a uimit pe cercetătorii englezi

În vara lui 2004, un grup format din 45 de cercetători de la Institutul Oxford a venit la Craiova pentru a analiza câmpurile energetice emanate de icoana făcătoare de minuni. „Cercetătorii, specialişti în iconografie, au adus aparatură ultrasofisticată, pentru a verifica autenticitatea fenomenelor legate de icoana făcătoare de minuni.  Mi-au spus că vor să testeze emanaţia câmpurilor energetice. A fost uimitor ceea ce s-a întâmplat. Aparatele au luat-o razna, iar reacţia specialiştilor a fost de genul: Este aproape vie!  De un câmp mai avea nevoie şi era vie. Aşa ceva nu văzuseră niciunde în lume şi fuseseră în  multe locuri sfinte”, a declarat, la vremea respectivă, preotul Petre Mocanu.  În acelaşi an, icoana Maicii Domnului a plâns pentru prima oară cu lacrimi de mir aproape o săptămână.
Preoţii mai spun că icoana nu poate fi imortializată fotografic în orice moment. Mulţi oameni care au  pozat icoana au spus că filmele lor s-au şters după puţin timp. De asemenea, icoana nu a putut fi mutată din acel loc.
A scăpat neatinsă de incendiul care a mistuit biserica

Oamenii spun că icoana de la Craiova este una dintre cele trei zugrăvite chiar de Sfântul Apostol Luca şi aflate în România, dovadă fiind semnătura acestuia prin trei litere pe dosul ei. Celelalte semnate de apostol se află la mânăstirea de călugăriţe Nămăieşti, judeţul Argeş şi la Mănăstirea Dolhăuţi. Conform legendei, trei ciobani care păstoreau oile prin partea locului au ajuns la o stâncă mare. Aceştia au rămas peste noapte chiar deasupra ei şi toţi au avut acelaşi vis –au auzit bătăi de coplot, cântări bisericeşti şi un înger li s-a arătat, spunându-le: „Aici, în sânul acestei stânci, stă, de multe veacuri ascunsă, o icoană, zugrăvită după chipul cel adevărat al Maicii Domnului”.

Icoana Maicii Domnului de la Madona Dudu a trecut prin multe încercări. La 1801, turcii conduşi de Pasvanoglu de Vidin şi de cârjanii paşei Cara Mustafa au dat foc Cetăţii Banilor, iar biserica a fost cuprinsă de flăcări. A ars toată, până la pământ, cu tot ce era înăuntru, dar în vreme ce cărau moluzul oamenii au găsit în jar icoana întreagă, îngropată sub nişte grinzi, în scrumul fumegând. În 1838, cutemurul a distrus biserica, dar icoana a fost găsită nevătămată.
„Icoana nu este o simplă pictură, ci o fereastră spre divinitate. Adevăratele icoane sunt pictate de oameni care se pregătesc printr-o perioadă de asceză şi care primesc binecuvântare de la duhovnici pentru lucrare. Ele trebuie să respecte reguli stricte de compoziţie, în conformitate cu dogma ortodoxă, şi sunt apoi sfinţite printr-o slujbă specială”, precizează preotul.

Tine candela inimii aprinsa - Invataturile parintelui Serghi




* Fă din rugăciune candelă nestinsă a inimii tale, şi untdelemnul ei pururea să-l picuri, măcar cât picătura de puţin. Veghează ca fecioarele înţelepte, nu dormi ca cele nebune, ca să nu te afle clipa morţii negătit.
* Ţine candela inimii pururi aprinsă. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Şi se stinge de păcătuim. Dar căindu-ne, să ne luminăm iarăşi cu ea. Iar candela nu-i alta decît rugăciunea.
* Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.
* La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.
* Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.
* Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
* De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
* De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.
* De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
* Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
* Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.
* Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.
* Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.
* De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
* Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
* Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
* Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
* Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.
* Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
* Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
* Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.
* Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.
* În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!
* Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Ps. 63, 6-7).
* Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
* Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
* Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
* Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
* Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.
* Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
* Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării

4 iunie 2010

   
   

SÂNGELE APĂ NU SE FACE...


"Nu avea el nicio vină că s-a născut cu o inteligenţă peste medie. Unii profesori ar spune, în ziua de astăzi, că ar fi fost un copil supradotat. Dar între anii ‘60-‘70 nu ştiu dacă se folosea acest termen. Cert este că unii profesori s-au sesizat. În special cel de matematică.
 – Trebuie făcut ceva cu acest copil. Ar fi mare păcat să se piardă o astfel de capacitate.
 – Ce putem face noi? Salariul nostru e vai de capul lui. Să facem o colectă pentru el? Lumea e săracă. Apoi când va auzi din ce familie provine... nu, nu asta ar fi soluţia cea mai bună!
 Cam astfel de discuţii mai aveau loc prin cancelarie mai ales când vreun profesor rămânea uimit de răspunsurile copilului Macovei. Mai toţi ştiau că se trage dintr-o familie extrem de săracă, cu vreo şapte copii. Bruma de bani, pe care o mai scoteau pe ici pe colo, părinţii o aruncau pe băutură, rachiu de drojdie, că era mai ieftin, mai mult şi se îmbătau repede. Banii, în general, veneau din alocaţia copiilor, statul român, pe atunci, oferind o sumă destul de bună pentru sporirea natalităţii. Ba chiar şi titlul de mamă eroină, pentru acelea care năşteau mai mulţi copii!
 Casa era într-o rână, gata să se prăbuşească în orice moment peste copiii care dormeau toţi într-un pat, de-a transversalul. Acoperişul, de mai mare mila, cred că şi vântului îi era milă, altfel putea de mult să-l zboare cât colo. Jumătate era cu şindrilă, restul acoperit cu paie şi stuf. Numai bună de muzeu! Directorul şcolii era profesor de muzică. Îi plăcea să cânte la vioară, deci era un om sensibil şi cu urechea dezvoltată, adică avea timpanul subţire, fîn. A auzit discuţiile profesorilor şi a vrut să se implice. A vorbit cu cine trebuia, adicătelea cu... popa. Era cel mai înstărit din sat. Nevastă-să, coana preuteasă, era şi ea cadru didactic, învăţătoare. Nu aveau copii. Multă lume venea la preot şi-i mai cerea bani cu împrumut sau câte un ajutor când era la ananghie. Acum trebuia să facă mai mult, să-l susţină pe elevul Macovei să meargă la un liceu, mai târziu poate şi la o facultate. Dumnezeu a avut grijă, le-a orânduit aşa cum s-a priceput mai bine.
 A absolvit băiatul liceul, cu medie mare, şi a plecat la facultate în Bucureşti. Voia să devină profesor de matematică. După facultate a obţinut şi titlul de doctor în matematici. Era un tânăr modest, frumuşel, dar sclipitor, sclipitor tare! A cunoscut o fată cumsecade, cu educaţie aleasă, frumoasă şi desebit de sensibilă, aşa cum sunt unele profesoare de limba romană. Tânărul profesor-doctor în matematică a devenit coleg cu tatăl fetei, numai că acesta era decanul facultăţii. Macovei i-a cerut mâna fiicei. S-au căsătorit. Bineînţeles că la nuntă n-au putut să vină şi părinţii băiatului. Făceau parte din altă lume, aproape de lumea celor care nu cuvântă. Nici din fraţi nu a avut pe cine să invite, mulţi erau prin puşcării sau tolăniţi la umbră, pe prispa casei, mahmuri de băutură. Atât socru cât şi fata au înţeles foarte bine situaţia, până la urmă important era ginerele şi, desigur, mirele.
 După câţiva ani, George Aaron – graficianul – s-a întâlnit cu profesorul Macovei la Londra. Era acum doctor în biologie. Lucra într-unul din marile laboratoare de biologie ale lumii. Au trecut ani şi ani din viaţa noastră. Familia Macovei, împreună cu tatăl-socru, se afla într-un concediu în Moldova, vizitând mănăstirile şi celelalte obiective turistice ale zonei. Localitatea natală a lui Macovei - Podoleni - era la doi paşi de drumul naţional care ducea spre pitorescul oraş Piatra Neamţ
. – Ce-ar fi, ginerică, să trecem pe la părinţii tăi? Să-mi cunosc şi eu cuscrii... se adresă tatăl fetei, aşa, într-o doară.
 – Ştiu şi eu, tată socru, ce ar fi? Cred că ar fi o minune să avem cu cine vorbi... hai să vedem!
 O maşină de lux opreşte în faţa unei case care aproape că nici gard nu mai are. Doar câteva bârne legate, pe ici-colo, cu sârmă. Din maşină coboară doi bărbaţi, amândoi cu barbă, unul o avea albă, celălat încă neagră. O doamnă frumoasă coboară ca o prinţesă. Nu putea să facă parte din acest peisaj, în niciun caz. Bărbaţii au intrat, printre ulucii de lemn, în curtea pustie. Ajunseră în faţa casei. Doi bătrânei, un moşuleţ şi o babă, stăteau întinşi pe prispă, ameţiţi de băutură. Duhneau a tutun şi a rachiu ieftin.
 – Sărut mâna mamă! Sărut mâna tată! Bătrâneii abia au putut să deschidă ochii
. – Ai greşit poarta, domnule dragă! Oricum, rachiul l-am gătat, nu am cu ce să vă servesc, răspunse bătrânul cu vocea hodorogită de mahorcă, ridicând pălăria găurită de molii de pe ochii înceţosaţi.
 – Sunt eu, băiatul tău, am plecat de acasă acum 20 de ani. M-am însurat, uite soţia, tata-socru ...
 – Să fiţi sănătosi! Zici că eşti băiatul meu?
 – Da, m-ai uitat?
 – Am uitat. Aveam mulţi băieţi, acum nu mai ştiu câţi am. Dar, dacă zici că eşti feciorul meu... dai şi tu, lu' tat-tu, un rachiu?
 – Dau tată, uite aici banii, fă ce vrei cu ei... oricum, tot rachiu o să cumperi. Au plecat. Toţi cu inima strânsă. Părinţii biologici parcă s-au trezit de-a binelea. Le făceau cu mâna, abia ţinându-se pe picioare. În maşină domnea o linişte asurzitoare. Macovei se uita în urmă, prin luneta maşinii. Câteva lacrimi s-au împiedicat în barba care se forţa să nu tremure. Soţia l-a prins de mâna dreaptă aflată pe schimbătorul de viteză. Bărbatul s-a uitat în ochii ei; un zâmbet dulce, înecat în lacrimi, îi împdobea chipul... – Şi totuşi... sângele apă nu se face... rosti, după un adânc oftat, pasagerul aflat pe bancheta din spatele maşinii."

Autorul articolului: George Safir preluare de pe Confluente Romanesti

3 iunie 2010

PILDA



Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poata scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.



Candles,Gold


Icoana a Maicii Domnului de semnul "- Korchemnaya




Pe icoana a Maicii Domnului de semnul "- Korchemnaya conservate următoarele legendă:
. "În anul 1850, taverna, deţinător a fost închis, denumit" roşu ", care are mult timp, aproape o sută de ani si mai mult, a fost în oraşul Riazan din parohia Sf. tserkvi Simeon, nu departe de biserica, care a fost pe munte. bătrânii Loving spus că acestea sunt la o vârstă fragedă despre acest icon de "semne" ale Sfintei Fecioare Maria auzit de la părinţii lor.
În oraşul Riazan era o femeie văduvă anumite care a fost obsedat de mare nenorocire a alcoolismului. Atunci când ea a pierdut deja toate că ea a avut, el a luat icoana a semnului Sfintei Fecioare Maria de la casa ei, a adus în roşu menţionate la circiumă-deţinător, şi a dat-o korchemniku, cerându-i pentru aceasta vinurile icoana, gemand şi agitare cu o sete mare de a bea vin. Korchemnik ca fiind cu frica lui Dumnezeu, ei upbraided si ia zis: "Dacă pictograma pentru tine este o binecuvantare, deoarece este cunoscută sub denumirea de icoane, pe care părinţii, moarte, binecuvânteze copiii lui sau doresc fericire în căsătorit cu viaţa lor, devotat copiilor aşa cu deferenţă au o astfel de icoana ca un monument vizibil la "părinţii binecuvântarea sa, iar aceste icoane cu respect mare, acestea sunt stocate şi transmise din generaţie în generaţie.Văduvă, auzind o astfel de reproş, deşi ea a simţit în inima sa lovit, dar nu a putut depăşi distructive pasiunile lor, şi a promis korchemniku da un preţ de răscumpărare pentru icoana, care a luat, şi onest puse în altarul lui. După câteva zile, când văduva treaz, când au venit la el însuşi, a fost atins la o dată, realizând blestemat fapta sa, care a dat vinul pictograma pentru pură. Dîndu-şi seama cât de mult ea a avut, ea a grăbit să korchemniku şi aducerea de bani, rugat sa-si dea el transferat la o pictogramă. aceleaşi lucruri Korchemnik; efectuate la cererea ei, cu toate acestea, pentru că a fost temut de Dumnezeu, cum ar putea îndemna util sfatul ei Văduva este apoi a revenit la casa lui şi să pună Pure icoana, unde a fost înainte, pe scaunul din faţă de cazul în icoana sa Când noapte a fost de peste, acesta sa trezit, ea a vrut să creeze o rugăciunea de dimineaţă a lui Dumnezeu, dar dintr-o privire, nu se vedea Pure icoane şi a început cu sârguinţă pentru a căuta peste tot în casa lui şi nu să îl căutaţi, confuz, şi frică mare confiscate ei. Korchemnik fel ca trezesc dimineata, sa dus la altar de a efectua, de asemenea, rugăciunea de dimineaţă, şi crezând cu greu ochii, a vazut icoana Înregistraţi-vă, care stătea în acelaşi loc unde a pus-o, luând văduvă Gândire acelaşi ca în absenţa această văduvă a adus-o înapoi şi a început să înveţe despre o icoana de la soţia sa şi când am auzit că pictograma şi nu de la văduva, şi nimeni nu altfel a fost adus din nou, uimit, şi a fost uita la icoana Binecuvantata cu teamă, şi a întrebat despre el pe toate.
. Când el a fost încă în vigoare, o dată în curând a venit la el şi văduvă de necazul cel mare a spus cum noapte nu a putut găsi imaginea Fericiţi şi că ea nu ştia cum şi prin cine a fost răpit de o pictogramă. Foarte surprins la astfel de cuvinte,, ce indică spre o icoana, cu lacrimi a spus văduva: "Uite, acolo ea este, Lady Regina Cerurilor! Însăşi întrebat-o cum a fost ea aici. Cu toate acestea ", a spus cum şi când l-au vazut. Apoi, copleşit de ruşine şi regret despre acest caz perfectă, văduva lăsă pe teren înainte de icoana Fericiţi şi durere de inima a exclamat: "Vad, amantă, că nu ia plăcerea de a fi cu mine din cauza păcatului meu împotriva ta, dar mai delightest aici Stai acolo unde sunt eu, blestemat, ea te-a trădat.. Totuşi, în restul zilelor din viata mea nu ma lipsi definitiv de favoarea lor şi graţie acasă! "Acestea fiind spuse, plângând şi jale despre retragerea lui, văduva sa întors la ei. Imaginea miraculoasă a Maicii Domnului de semnul "- Korchemnaya acum locuieşte în Mănăstirea Sf. Ioan Teologul. O listă cu icoana miraculoasa întotdeauna în Riazan, în templu Yamskoy Nicolae, care este manastirea metochion.

Maestrul: Anna, Dmitri

2 iunie 2010

Iisuse,ce Ti-am dat?....

Iisuse ce ti-am dat?.... de Costache Ioanid Tu ne-ai adus iertarea, Ne-ai dat Salvarea-n dar. Ne-ai scos din închisoarea pacatului murdar. Ne-ai dat o noua fire si un vesmânt curat. Dar noi, ca multumire, Iisuse, ce Ti-am dat? Tu ne-ai adus putere, scântei din focul Tau, o sfânta-nvapaiere ce mistuie ce-i rau. Spre vesnica cetate o cale ne-ai taiat. Dar pentru-acestea toate, Iisuse, ce Ti-am dat? Tu tot ce-aveai în lume si-n cer ne-ai daruit: si inima, si nume, si Duh nemarginit. Si-n zarea albastruie Tu ce-ai luat si cât? …Doar patru rani de cuie si-o rana-n piept. Atât…
   
   

IUBIRE




,,Un tânăr a fost înşelat, dar atât s-a pocăit, încât dumnezeiescul har 1-a cercetat la auzul unei singure predici. A lăsat lumea şi s-a făcut monah. Şi-a făcut o colibă în deşert şi îşi plângea în fiecare zi cu durere păcatele. Cu nimic nu putea fi mângâiat.
Într-o noapte i s-a arătat în vis Domnul, în lumină. S-a apropiat de el şi 1-a întrebat cu blândeţe: - Ce ai de plângi cu atâta durere?
- Plâng, Doamne, că am căzut, spuse deznădăjduit păcătosul.
- Ridică-te!
- Nu pot singur, Doamne.
A întins atunci dumnezeiasca mână Împăratul dragostei şi 1-a ajutat să se ridice. Acela însă nu se oprea din plâns. - Acum de ce plângi?
- Mă doare, Hristoase al meu, că te-am întristat. Am cheltuit atâta bogăţie a darurilor Tale pe fărădelegi.

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV