"Nu v-a cuprins ispită care să fi fost
peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui
ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce
şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda." (I Corinteni 10, 13)
Ispita reprezintă un pas foarte important spre înfăptuirea păcatului, dar care poate fi benefică pentru suflet atunci când este depăşită şi când nu duce la pierzanie. De aceea, Dumnezeu permite ca noi să fim ispitiţi. Pentru a ne încerca credinţa, pentru a ne deschide ochii spre păcat şi pentru a ne întoarce spre calea cea bună. În cazul unei ispite, omul trebuie să dea dovadă de tărie, dar mai ales de răbdare. "Răbdaţi spre înţelepţire: Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?" (Evrei 12, 7)
Având în faţă o ispită, trebuie să-L avem în gând pe Dumnezeu. Şi nu ca pe cel ce trimite ispita, ci ca pe cel ce ne poate izbăvi de aceasta. Tot aşa, trebuie să privim ispita ca pe o şansă de curăţire şi eliberare a sufletului, nicidecum ca pe o povară. În acest sens ne îndeamnă şi Sfântul Apostol Iacob în Epistola sa: "Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite, ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea." (Iac. 1, 2-3)
Chiar dacă ni se pare greu de înfruntat, nu trebuie să găsim scăparea în păcat. Scăparea vine numai de la Dumnezeu, însă doar atunci când testul credinţei şi al răbdării a fost trecut cu bine. Doar atunci putem fi siguri că rugăciunea noastră a fost ascultată: "Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean" (Lc. 11, 4).
Ispita reprezintă un pas foarte important spre înfăptuirea păcatului, dar care poate fi benefică pentru suflet atunci când este depăşită şi când nu duce la pierzanie. De aceea, Dumnezeu permite ca noi să fim ispitiţi. Pentru a ne încerca credinţa, pentru a ne deschide ochii spre păcat şi pentru a ne întoarce spre calea cea bună. În cazul unei ispite, omul trebuie să dea dovadă de tărie, dar mai ales de răbdare. "Răbdaţi spre înţelepţire: Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?" (Evrei 12, 7)
Având în faţă o ispită, trebuie să-L avem în gând pe Dumnezeu. Şi nu ca pe cel ce trimite ispita, ci ca pe cel ce ne poate izbăvi de aceasta. Tot aşa, trebuie să privim ispita ca pe o şansă de curăţire şi eliberare a sufletului, nicidecum ca pe o povară. În acest sens ne îndeamnă şi Sfântul Apostol Iacob în Epistola sa: "Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite, ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea." (Iac. 1, 2-3)
Chiar dacă ni se pare greu de înfruntat, nu trebuie să găsim scăparea în păcat. Scăparea vine numai de la Dumnezeu, însă doar atunci când testul credinţei şi al răbdării a fost trecut cu bine. Doar atunci putem fi siguri că rugăciunea noastră a fost ascultată: "Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean" (Lc. 11, 4).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu